Mentalitatea medievala: homo religiosus Omul medieval are alta mentalitate decat omul modern, traind in alt orizont

cultural. Omul medieval este prin excelenta un homo religiosus, care comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semne si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la locuri sfinte. Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, I se supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor prin penitenta. Realitatea din jur ofera semne la care au acces cu precadere cei initiati: calugari si peoti, astrologii de pe langa curtile domnesti, voievodul insusi care domnea ca unsul lui Dumnezeu pe pamant. Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii de ciuma, catastrofe naturale (cutremure, inundatii), perioade lungi de seceta si foamete, razboaie ce dureaza uneori zeci de ani. Toate genereaza sentimentul de instabilitate a lumii si nesiguranta a vietii. Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu crestinismul popular; de-alungul secolelor s-au perpetuat superstitii, credinte si practici pagane legate de vechile religii ale naturii. Emanciparea limbii romane: mitropolitul Varlaam Cel dintai dintre carturarii afirmati intr-un context cultural caracterizat prin incercarile tot mai insistente de introducere a limbii romane in biserica a fost mitopolitul Varlaam. Principala sa contributie in domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare in care limba romana dobandeste un stil propriu, departandu-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune in valoare, prin fraze expressive, intreaga bogatie a limbii romane. Primele accente ale prozei artistice pot fi intalnite in pasaje remarcabile prin energia tonului si prin ritmul constructiei. Figuri de stil precum repetitia si enumeratia ies imediat in evidenta: Pentr-acea, sa socoteasca cine cum este intru inima sa si cine cu ce gand asculta cuvantul lui Dumnezeu, ca pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu ca, graind Domnul Hristos aceste cuvinte, striga: Cine are urechi de auzit, sa auda. Striga Hristos cu cuvantul, cu lucrul, cu vieata, cu moartea, ca sa ne intoarcem catr-insul. Striga celor surzi sa auda, stiga celor ce dorm ca sa se trezeasca, striga celor lenesi ca sa se simta, striga celor neintelegatori sa inteleaga, striga celor rataciti sa se intoarca, striga celor pacatosi sa se pocaeasca. Striga cu scripturile in toate zilele, cu slugile sale, cu arhiereii, cu preotii, cu toti invatatorii bisericei; striga tuturor de toata varsta: batranilor, tinerilor, sanatosilor, bogatilor, saracilor; striga sa-si aduca aminte de moarte, de ziua cea infricosata a giudetului si de prapastia iadului, unde se vor munci pacatosii carii nu se pocaesc; striga sa-si aduca aminte dup-aceea de imparatia ceriului si de plata aceea ce va sa o dea Dumnezeu intr-acea zi: bunatatea, framsetea, dulceata, odihna, veselia intru imparatia cea de sus a ceriului. Cazania lui Varlaam contine cele dintai pagini cu valente literare din cultura noastra, un exemplu elocvent constituindu-l acest pasaj in care fumul devine un simbol al vietii pacatoase:Cand petreace omul in fum, atunci-i lacramadza ochii si de iutimea fumului doru-l ochii si orbasc: iar deaca iase la vazduh curat si la vreame cu senin de se prambla pre langa izvoara de ape curatatoare, atunce samtu mai vesel ochii si mai curati, si sanatate dobandesc di in vazduh curat. Asea si noi, fratilor, deaca intram in fumul pacatelor lumiei acestia, intru mancari fara vreame si in betii, in lacomia avutiei aurului si argintului satelor si a vecinilor, si intr-alte pohte de pacate, atunce si noua foarte lacramadza ochii sufletului nostru, si de iutimea acelui fum inselatoriu durere si orbie foarte cumplita rabda ochii nostri. pacatelor si pohtelor trupului.. Primul nostru poet: mitropolitul Dosoftei Continuator al lui Varlaam este mitropolitul Dosoftei, inscaunat la numai cativa ani dupa retragerea din functie a predecesorului sau. Cunoscator al mai multor limbi, Dosoftei a tiparit numeroase traduceri, imbogatind literatura religioasa nu numai cu cele mai populare carti de

lectura in acest domeniu (Psaltirea in versuri,Vietile sfintilor), dar si cu texte de ritual, de slujba bisericeasca (Liturghia,Molitvenicul,Octoihul), pe care le-a publicat, pentru prima oara, in limba romana. A fost unul dintre cei mai mari crturari din trecutul nostru, fiind primul poet naional, primul versificator al Psaltirii n tot Rsritul ortodox, primul traductor din literatura dramatic universal i din cea istoric n romnete, primul traducator al crilor de slujb n romnete n Moldova, primul crturar romn care a copiat documente i inscripii, unul dintre primii cunosctori i traductori din literatura patristic i post patristic la noi i care a contribuit la formarea limbii literare romneti. Talmacind Psalmii lui David, Dosoftei realizeaza nu doar o simpla traducere, ci si o prelucrare a lor, desi s-a izbit de insuficientele mijloace de expresie literara pe care le putea oferi atunci limba romana. Cu toate ca versul sau este inca stangaci, cand ia ca model versul popular, limba stihurilor lui devine imediat curgatoare, muzicala si ritmica. Unii din psalmii tradusi in versuri de Dosoftei au devenit, prin larga lor circulatie, colinde religioase sau cantece de stea, ca Psalmul 46: Limbile s salte/Cu cntece nalte/ S strige-n trie/ Glas de bucurie./ Ludnd pre Domnul,/ S cnte tot omul. Dosoftei apeleaza la modelul poeziei populare, astfel incat psalmii sa fie accesibili ascultatorilor, usor de inteles, de cantat in biserica si de memorat. Psaltirea cuprinde toata gama trairilor umane indreptate spre planul transcendent si, totodata, recupereaza realitatea romaneasca asemanatoare celei biblice. Biserica devine o institutie eficienta de raspandire a limbii romane, de la slujitorii cultului pana la cel din urma credincios.Tipariturile religioase au contribuit, in primul rand, la introducerea limbii romane in biserica, inlocuind limba slavona in care se oficia serviciul divin. Marile reforme in acest domeniu le-au infaptuit Dosoftei, in Moldova si Antim Ivireanul in Muntenia. In al doilea rand, cartile religioase au influentat fomarea limbii romane literare. Arta oratoriei religioase: mitropolitul Antim Ivireanu Cel mai de seam ierarh al rii Romneti, deopotriv pastor i nvtor, a fost Mitropolitul Antim Ivireanul . Dei n-a fost romn de neam, prin harul cuvintelor i al vieii lui, Mitropolitul Antim a fost iubit i preuit de poporul nostru , care a vzut n el un adevrat om al lui Dumnezeu . Aa se i explic decizia Sfntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romne din iunie 1992, prin care Antim Ivireanul , a fost confirmat oficial n rndul sfinilor, ca Ierarh Martir , prznuit la 27 septembrie. Originar din Iviria, pe numele de botez Andrei, tnrul este luat rob de turci i adus la Constantinopol. Aici este rscumprat de Patriarhia ecumenic unde nva sculptura n lemn, pictura i broderia, precum i limbile greac, turc i arab. n jurul anilor 1960, voievodul C. Brncoveanu l aduce n ara Romneasc, unde devine ucenic tipograf la fostul episcop Mitrofan al Huilor. Dup 1696 este egumen la mnstirea Snagov unde, pn n 1701, tiprete alte 15 cri dintre care 5 n romnete, iar una bilingv Liturghierul greco-arab (1701), prima ediie n limba arab, pentru credincioii din Antiohia. Revine apoi n Bucureti, vreme de 4 ani, continund s tipreasc alte 15 cri n special de cult. De asemenea, preocupat de grija romnilor din Transilvania, Sfntul Antim, n 1699, trimite un ucenic la Alba Iulia s tipreasc unele lucrri i cri de cult ortodoxe. nflcrat patriot i lupttor mpotriva asupririi turceti, ca i voievodul i susintorul su Constantin Brncoveanu, Mitropolitul Antim este arestat, n primvara anului 1716; forat s-i de-a demisia i refuznd-o, Mitropolitul Antim este caterisit, pe nedrept, de Patriarhia ecumenic, urmnd s fie nchis pe via n Mnstirea Sfnta Ecaterina din muntele Sinai. Pe drum, ns, ostaii turci l-au omort, aruncndu-i trupul n apele rului Tungisa, lng Adrianopol. Abia dup 250 de ani (1966), Patriarhia ecumenic a anulat nedreapta sentin de caterisire dat asupra marelui Ierarh i Mucenic Antim.