Dimensiunea religioasă a

existenței

Studiu de caz 2
Proiect realizat de Dumitrașcu Erika, Mihai Ștefan,
Păunescu Alexia, Zanfir Rareș
 Religia
I Definiție si etimologie
 DEFINITIE SI INCEPUTURILE
I SEMNIFICATIE
II
LITERATURII
RELIGIOASE

DEZVOLTARE
III A IV FORME DE
LITERATURII EXPRIMARE
RELIGIOASE
 DEFINITIE SI SEMNIFICATIE

Religia reprezinta credinta in Cuvantul religie vine din limba latina,fie din re-
supernatural ,sacru sau divin si codul legio(re-citire,referindu-se la repetarea
moral, practicile de ordin ritual ,dogmele, scripturilor, dupa Cicero) fie din re-ligio(a lega,
valorile si institutiile asociate cu aceasta a reconecta, a reface legatura cu Dumnezeu).
credinta. In cursul dezvoltarii sale,religia a
luat un imens numar de forme, in diverse
culturi sau persoane.

Religiile crestine socotesc cuvantul ,,religie" drept ,,legatura

libera si constienta a omului cu Dumnezeu
 INCEPUTURILE LITERATURII
RELIGIOASE
● În secolul XVII literatura religioasă ia o
dezvoltare foarte insemnată. Bibliografia
românească veche ne arată 83 de tipărituri in • Noul Testament cu text simplu sau cu comentarii
(cazanii) este însă cartea cea mai răspândită, dar din
acest secol, în ţările române. Mai toate sunt de
toate traducerile şi edițiile câte se cunosc, nici una
natură religioasă. Cele româneşti ne dau cărțile
nu e tipărită în Moldova. În schimb, in Moldova
fundamentale ale bisericii creştine.
apare cea dintâi culegere de Vieţi ale sfinților, în
● marea lucrare in 4 volume datorită mitropolitului
Din acest timp avem cea dintâi biblie
Dosoftei și tipărită la Iaşi între anii 1682-1686.
completă: este aşa-numita Biblie a lui Şerban
din 1688. Psalmii lui David apar în
Transilvania, într-o traducere tipărită la • Cărţile de ritual (Liturghii, Ceasloave,
Molitfelnice) ocupă un loc însemnat şi se găsesc
Bälgrad (Alba-Iulia) în 1651 şi în Moldova în
tipărite în câteșitrele principatele.
cele două traduceri ale lui Dosoftei.
 DEZVOLTAREA LITERATURII
RELIGIOASE
● In Evul Mediu crestinismul,care fusese adoptat
timpuriu de stramosii romanilor,devine o religie ● Religia si literatura dezvolta incepand cu secolul
bazata pe carte. Cuvantul scris-mai al XVI-lea un palier comun,in care prelati si
intai,manuscris, apoi tiparit-circula prin carturari contribuie la modelarea limbii romane
intermedeiul cartilor de cult in limba slavona in dorinta de a da glas credintei.La acest palier
Traducerea cartilor de cult grecesti a fost participa si cultura populara,prin componenta
determinata de nevoia Bizantului de a crestina religioasa,crestinismul popular,si prin creatia
popoarele slave.In acest scop, Chiril si Metodiu folclorica.
au tradus Biblia si cartile liturgice in slavona si
le-au facut sa circule in tot spatiul sud-est
European.
 FORME DE EXPRIMARE A
DIMENSIUNILOR RELIGIOASE
Dimensiunea religioasa a existentei capata treptat forme de expresie romaneasca:
● mai intai prin actul traducerii,
● apoi prin actul creatiei individuale, fie in cadrul bisericii, ca literatura religioasa,fie in afara ei,ca
literatura de inspiratie religioasa

In ce masura participa fiecare dintre ele la scrierea primelor pagini de literatura romana este intrebarea prin
care poate fi rezumat cazul romanesc al inceputurilor literaturii.
Cultura romaneasca premoderna se constituie din interactiunea mai multor grupuri culturale:
● cel eclezial
● cel carturesc
● cel folkloric
Intre cele trei zone de cultura si cei care participa la ele-prelati, carturari, oameni simpli- se produc
schimburi, influente, asimilari, justificae de determinarea de mediu de formare si de mediile culturale pe
care le traverseaza indivizii.
Primele forme de manifestare ale culturii romanesti scrise sunt legate de religia crestina, de
institutia ecleziala si de necesitatea comunicarii in interiorul comunitatii de credinta.
Manuscrisele crestine in limba slavona si in limba romana, apoi tipariturile deschid calea
pentru exprimarea sentimentului religios.

Cultura romaneasca intre secolele al

XVI-lea si al XVIII-lea poate fi
abordata:

-la nivelul culturii carturaresti: religie

crestina,carte religioasa si literatura;

-la nivelul culturii populare:crestinism

popular si folclor;
 Biblioteca crestinismului contine doua departamente :

-cel destinat spatiului extraeclezial: pe de o parte, o literatura

-cel destinat spatiului eclezial: destinata educatiei crestine si edificarii duhovnicesti a "bunului
literatura patristica, crestin", legata de religia traita, Biblie, rugaciuni zilnice, cantari
liturgica,apogetica, teologala, bisericesti, ode si imnuri, canoane, acatiste, Psaltiri, catehism;
canonica,pastorala,duhovniceasca pe de alta parte, o literatura pioasa: carti de rugaciune, scrieri
apocrife, creatii hagiografice, literatura mistico-ascetica
II Sentimentul religios
Sentimentul religios se manifesta atat in cadrul bisericii, cat si dincolo de zidurile ei. In biserica, legatura cu
Dumnezeu se exprima public, prin mijlocirea clerului, dupa o anumita randuiala. Insa credinta se oglindeste
si in afara institutiei ecleziale, in modul de a gandi al oamenilor, in comportament, in modul de a se exprima,
in obiceiurile lor, in ceea ce creeaza

● in arhitectura
● in arte plastice
● in muzica
● in literature
● in cultura

In literatura romana manastirile,bisericile,si slujitoriilor au jucat un rol

covarsitor intrucat in aceste lacasuri de cult au aparut primele forme ale
culturii scrise a romanilor.Aceste forme s-au manifestat mai intai in
limba slavona, intrucat aceasta era limba de cult in care fusesera traduse
Biblia si cartile liturgice grecesti, de catre Chiril si Metodiu, cu scopul
de a crestina popoarele slave.
 OMUL MEDIEVAL
III HOMO RELIGIOSUS
 Omul medieval
Omul medieval are alta mentalitate decat omul
modern, traind in alt orizont cultural. Omul medieval
este prin excelenta un homo religiosus, care
comunica cu Dumnezeu, si cu sfintii, crede in semen
si minuni, are cultul moastelor, face pelerinaje la
locuri sfinte.
Mentalitatea medievala se confrunta cu marile epidemii
de ciuma, catastrofele naturale, perioade lungi de seceta
si foamete. Toate genereaza sentimentul de instabilitate
a lumii si nesiguranta a vietii.
Omul medieval vede lumea ca pe o creatie divina, i se
supune neconditionat lui Dumnezeu, iar cataclismele
si razboaiele ii apar ca moduri de avertizare sau
pedeapsa din partea lui Dumnezeu ori ca interventie a
puterii diavolului. In ambele cazuri, iesirea din impas
presupune recunoasterea pacatelor si indreptarea lor
prin penitenta.
Religia oficiala si autoritatea bisericii coexista cu
crestinismul popular; de-a lungul secolelor s-au
perpetuat superstitii, credinte si practici pagane
legate de vechile religii ale naturii.
IV Tipografi
 I III V
Coresi Mitropolitul
Dosoftei Miron Costin
II IV
Mitropolitul Mitropolitul
Varlaam Antim
Ivireanul
 Coresi
Coresi (cunoscut şi ca Diaconul Coresi) (n.1510 d. 1583, Brasov) a
fost un diacon, traducător şi meşter tipograf român originar din
Târgovişte. Este autorul primelor cărți în limba română. A editat
în total circa 35 de titluri de carte, tipărite în sute de exemplare
și răspândite în toate ținuturile româneşti, facilitând unitatea
lingvistică a poporului român dar şi apariția limbii române
literare.

Coresi a avut o mare influență asupra evoluției limbii române, deoarece

acesta a creat primele scrieri cu alfabet chirilic în țara noastră.El a scris
anumite texte printre care cea mai importantă fiind Tetraevanghelul
din 1560-1561.
 Lucrari
• Tetraevanghelierul(1561)
• Noul Testament a celor patru evanghelii
• Intrebare creştinească(1560)
• Liturghierul(1570)
• Psaltirea(1570)

Cărțile erau întrebuinţate atât în biserică cât şi

la şcoală.

Munca de tipar consta din xilogravură şi necesita eforturi

deosebite. Fiecare pagină trebuia sculptată în lemn. Pentru
aceasta Coresi folosea 10-20 de uce- nici, pe care ii
amintea in prefața cărților editate de el.
Tiparnita lui Coresi este expusă astăzi
la Muzeul “Prima scoală românească"
din Braşov.
Mitropolitul Varlaam

Mititropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1580, dintr-o familie

de răzeși din Borcești (Neamt), sat dispărut situat lângă Târgu
Neamţ. Numele său de mirean a fost Vasile Moţoc. De tânăr şi-a
îndreptat paşii spre Schitul Zosim de pe valea pârâului Secu,
unde a învățat carte, şi-a dezvoltat talentul de vorbitor şi scriitor
şi a deprins limbile slavonă, latină şi greacă.
 Fapte şi cuvinte de învățătură ale
Mitropolitului Varlaam
• Una din îndeletnicirile marelui staret era şi traducerea
operelor Sfinţilor Părinţi din limbile greacă şi slavonă în
grai românesc, ca să fie pe înţelesul tuturor
• Astfel,arhimandritul Varlaam traduce din slavonă,
împreună cu câţiva ucenici, ,,Scara" Sfântului Ioan
Scărarul, precum şi alte scrieri, ce se citeau zilnic la
biserică, la trapeză şi la chilii
Prin aceasta, egumenul Varlaam făcea în
Moldova primii paşi de înlocuire a limbilor
străine, greaca şi slavona, cu limba vorbită
a poporului. Leastviţa (Scara) Sfântului
Ioan . Scărarul este printre primele opere
patristice filocalice traduse în limba română
şi dovedeşte preocuparea duhovnicească a
monahilor noștri pentru cunoaşterea şi
imitarea Sfinţilor Părinţi.
 Cazania lui Varlaam
• Explicarea Evangheliilor la Duminici, la
praznice împărăteşti şi la sfinţii mari de pe tot
anul, tipărită în anul 1643 cu numele de ,,Carte
românească de învăţătură". În popor a fost
numită cel mai obişnuit ,,Cazania lui Varlaam",
cu 75 de predici în 500 de file; Cazania
mitropolitului Varlaam este cea mai importantă
carte veche de învăţătură duhovnicească, alături
de Biblia lui Şerban din anul 1688.
Mitropolitul Dosoftei

Continuator al lui Varlaam este Dimitrie Barilă,mitropolitul

Dosoftei. Cunoscător al mai multor limbi, Dosoftei a
tipărit numeroase traduceri, îmbogățind literatura
religioasă nu numai cu cele mai populare cărți de
lectură în acest domeniu (Psaltirea în versuri, Viețile
sfinților), dar şi cu texte de ritual, de slujbă
bisericească (Liturghia, Molitvenicul, Octoihul), pe
care le-a publicat, pentru prima oară, în limba română.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind
• primul poet national
• primul versificator al Psaltirii in tot Răsăritul ortodox
• primul traducă tor din literatura dramatică universală şi din cea
istorică iN româneşte
• primul traducator al cărților de slujbă în româneşte în Moldova
• primul cărturar român care a copiat documente şi inscripții
• unul dintre primii cunoscători şi traducători din literatura
patristică şi post patristică şi care a contribuit la formarea limbii
literare româneşti.
 Lucrarari
• Vietile Sfintilor Tălmăcind Psalmii lui David, Dosoftei realizează nu
• Psaltirea în versuri, 1673, cu peste 8634 de doar o simplă traducere, ci și o prelucrare a lor.Cu
versuri toate că versul său este încă stângaci, când ia ca model
• Dumnezeiasca Liturghie, laşi, 1679 versul popular, limba stihurilor lui devine imediat
• Psaltirea de-nteles, laşi, 1680 curgătoare, muzicală şi ritmică. Unii dintre psalmii
• Poem cronologic despre domnii Moldovei, cu 136
traduşi în versuri de Dosoftei au devenit, prin larga lor
versuri;
circulație, colinde religioase sau cântece de stea, ca
• Parimiile preste an, laşi, 1683
• Psalmul 46:
Viața și petriaceria sfinților, 4 vol Iaşi. 1682-
1686,
Limbile să salte
Cu cântece nalte,
Să strige-n tărie
Glas de bucurie, Alesu-ș-au șie
Lăudând pre Domnul, Parte de moșie De bucine mare,
Să cânte tot omul. Țara cea dorită. Cu naltă strigare,
Domnul este tare, Carea-i giuruită Că s-au suit
Este-mpărat mare Lui Iacov iubitul, Domnul Să-l vază tot omul.
Preste tot pământul Ce-i țâne cuvântul, Cântaț în lăute, Pre limbi preste toate,
Și-ș țâne cuvântul. Mila să-ș arate În zâcături multe, De le îmblânzește
Supusu-ne-au gloate Cea de bunătate Cântaț pre-mpăratul, Și le-mpărățește.
Și limbile toate, Spre noi, ticăloșii, Că nu-i ca dâns altul Scaunul dă rază
De ni-s supt picioare Precum ne spun moșii. Să domnească-n lume, Unde va să șază
Limbi de pre supt soare. Pre vârvuri de munte Cu svântul său nume, Domnul din direapta,
S-aud glasuri multe Cântaț să-nțăleagă Să-mpărțască plata,
Preste lume largă. Pre boieri, pre gloate,
Că Dumnezău poate Pre limbile toate.
Și cine să-nalță
Din hire sămață,
I-a vedea tot omul
Cum i-a certa Domnul.
Mitropolitul Antim Ivireanul

Antim Ivireanul (n. circa 1650. Iviria d. asasinat în 1716) a

fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop şi
mitropolit român de origine georgiană. Mitropolit de
Bucureşti, autor al unor celebre Didahii, ce reprezintă o
colecție de predici folosite la Marile Sărbători de peste
an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală
remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a
înfiintat prima bibliotecă publică în Bucureşti în
secolul XVIII
 Lucrari
A avut un rol însemnat în introducerea completă şi definitivă a limbii române în
slujbă. Deşi româna nu era limba sa nativă, a reuşit să creeze o limba liturgică
românească limpede, care a fost înţeleasă de contemporanii săi și este folosită până
astăzi.

Pe langa lucrarile tiparite, au ramas de la el si cateva manuscrise:

● Chipurile Vechiului și Noului Testament, adică obrazele oamenilor celor vestiți ce

se află în Sfânta Scriptură, în Biblie și în Evanghelie și adunare pe scurt a
istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor…

● Didahiile-predicile sale, scrise intre 1709-1716

 Predicile

Predicile mitropolitului (în număr de 28, la care se mai adaugă 7,

ocazionale) sunt construite după un plan riguros. Ele se deschid
cu o introducere în subiect, care se continuă cu un exordiu
(enun- țarea sumară a conținutului), urmat de o tratare (plină de
tâlcuri alegorice) şi finalizat printr-o încheiere. Procedeele artei
oratorice a lui Antim sunt cele ale retoricii clasice: comparația,
antiteza, interogația retorică
 Miron Costin
Miron Costin a fost un boier, diplomat, dregător
și important cronicar moldovean. Cea mai
cunoscută operă a sa este „Letopisețul Țării
Moldovei de la Aron vodă încoace, de unde este
părăsit de Ureche”, în care continuă să relateze
istoria poporului nostru din momentul în care
cronicarul Grigore Ureche a încetat-o.

Miron Costin s-a născut în anul 1633 în Moldova. A fost fiul lui Iancu Costin și al Saftei. Tatăl său
era în timpul domniei lui Radu Mihnea postelnic. Adică făcea parte din Sfatul domnesc păzea
camera de dormit a domnitorului și organiza audiențele acestuia. Sub domnitorii Alexandru Iliaș și
Moise Movilă era hatman, adică era conducător de oști.
Cronicarul și înaltul dregător Miron Costin a lăsat în urmă o
operă extrem de prețioasă pentru neamul românesc. Nu doar că
a descris evenimentele apropiate de viața lui, dar a a încercat să
relateze cât se știau la vremea aceea despre neamul nostru. Pe
lângă valoarea istorică și documentară opera lui se remarcă și
prin frumusețe literară. Erudiția sa poate fi ușor observată. Este
bun cunoscătocător al neamurilor înconjurătoare. Deși putem
spune că era pionier în a fi istoric, a avut o metodă de lucru
„academică”, bazată pe dovezi arheologice și documente vechi.
Iar ca limbaj, reușea să împletească frumos cuvintele într-un stil
captivant. În capitole scurte reușește să rezume multă
informație, pe alocuri folosește poezia, iar exprimarea emană
căldură.
 Religia în arte şi
V arhitectură
 1429-cel mai vechi manuscris miniat din
țările române, un Tetraevangheliar copiat
și pictat de călugărul Gavriil Uric la mâ-
năstirea Neamt, aflat azi la Oxford, in
Biblioteca Bodleiană. 1435-Gavriil Uric copiază şi împodobeşte un
1370-cea mai veche gravura în lemn, alt Tetraevan- gheliar, tot la mănăstirea Neamt.
provenită din Germania.
 1493 - la mănăstirea Neamt, diaconul
Teodor Mărișescul co- piază şi împodobeşte
1473- călugărul Nicodim copiază la 1508-1510-1512-gravura pătrunde şi în
un Tetraevangheliar, aflat azi la Biblioteca.
mănăstirea Humor un țările române, odată cu primele cărți
Tetraevangheliar, având pictat tipărite la Târgovişte de călugărul Macarie.
portretul lui Ştefan cel Mare.
1609-1616- în ciuda apariției tiparului, arta miniaturii şi a ferecării cărților se menţine şi
chiar se diversifică, atingând apogeul odată cu lucrul mitropolitului Anastasie Crimea la
mănăstirea Dragomirna, de la care au rămas noul manuscrise, opt păstrate la muzeul
mănăstirii, iar al nouălea, la Biblioteca Imperială din Viena. După această dată însă, vechea
artă a manuscriselor miniate decadeşi apoi dispare, datorită concurenței tiparului şi a
gravurii.

In a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi în

primele decenii ale secolului al XVIII-lea, în vremea
domniilor lui Matei Basarab, Vasile Lupu, dar mai
ales Constantin Brâncoveanu, arta gravurii devine tot
mai rafinată, şi datorită contactului cu Occidentul.