Dimensiunea

religioasă a existenței
Studiu de caz

Proiect realizat de:

1. Berci Ioan
2. Cîrstoc Bianca
3. Costescu Amalia
4. Golescu Sorina
5. Lupu Andreea

Profesor coordonator: Stănciulescu Florentina

CUPRINS
 1. Introducerea
2. Diaconul Coresi
3. Mitropolitul Varlaam
4. Mitropolitul Dosoftei
5. Antim Ivireanul
6. Concluzii
7. Bibliografie

Introducere
Religia reprezintă credința în supranatural, în divin sau în sacru.
Totodată, aceasta este o componentă importantă a culturii unui popor.
Sentimentul religios se manifestă atât in cadrul Bisericii, cât și dincolo de
zidurile ei.
 În perioada premodernă, componenta religioasă este foarte vie. În Evul
Mediu, creștinismul, care fusese adoptat timpuriu de strămoșii românilor,
devine o religie bazată pe carte.
Începând cu secolul al XVI-lea, literatura si religia dezvoltă un palier
comun în care, din dorința de a da glas credinței, au participat atât
cărturari, cât și înalți demnitari bisericești, numiți prelati. La acest palier
participă şi cultura populară, prin componenta religioasă, creştinismul
popular, şi prin creaţia folclorică.
Primele cărți religioase au început să circule la noi în secolele XII-XIII,
fiind scrise în limba slavonă, limba oficierii serviciului divin în Biserică.
Motivul pentru care acestea nu erau scrise in limba română este
următorul: traducerea carților de cult grecești a fost determinată de nevoia
Bizanțului de a creștina popoarele slave. In acest scop, Chiril si Metodiu au
tradus Biblia și cărțile liturgice în slavonă si le-au făcut să circule în tot
spațiul sud-est European.
Pe căi diferite, atât cronicarii cât și oamenii bisericii au demonstrat că
şi limba română poate fi instrument de cult şi de cultură. Dosoftei a tradus
psalmii, iniţial în probă şi ulterior i-a transpus în versuri, ceea ce
demonstrează intenţia literară şi conştiinţa artistică a autorului. Acesta
apelează la modelul poeziei populare, astfel încât psalmii să fie accesibili şi
uşor de memorat. Antim Ivireanul, mitropolitul Ţării Româneşti, insista in
introducerea limbii române, ca limbă de cult, pentru a asigura înţelegerea
slujbei şi a învăţăturii creştine de către toţi credincioşii. Acesta predică
învățătura Evanghelilor. Mitropolitul Varlaam a tradus numeroase cărți
bisericești, cea mai însemnată fiind Cazania. La rândul său, diaconul
Coresi a format o generatie întreagă
de meșteri tipografi, care au activat în numeroase puncte ale Transilvaniei.
Prin munca acestor meșteri tipografi, cartea românească, arta și
meșteșugul tipăriturilor coresiene, au ajuns să fie cunoscute in tot spatiul
locuit
de români.
Diaconul Coresi

De mai bine de un
deceniu, în ziua de 31 august
se celebrează Ziua Limbii
Române, o sărbătoare laică
menită să ne aducă aminte de
faptul că limba română
reprezintă, în fapt,
fundamentul construcției și
identității noastre naționale.
Atunci când vorbim de limba
română, gândurile noastre zboară spre clasicii literaturii române, spre Mihai
Eminescu, Ion Creangă, Ion Luca Caragiale și Ioan Slavici, adică cei care
au „șlefuit” limba națională și au folosit slova românească ca pe un odor de
preț, și mai puțin spre cel care stă la temelia apariției limbii române literare,
editorul primelor cărți în limba română, tipograful cunoscut sub numele de
diaconul Coresi. Trăitor în veacul al XVI-lea, acesta a fost cel care, prin
tipăriturile sale, realizate într-o mare măsură în cetatea Brașovului, a reușit
să impună introducerea limbii române în biserică, dar și să pună bazele
limbii române literare și liturgice, aspecte pe care vom încerca să le
prezentăm în rândurile care urmează. Conform cercetărilor derulate de
istoricul Ovid Densușianu, diaconul Coresi ar fi fost coborâtor dintr-o veche
familie grecească, stabilită și aclimatizată în Țara Românească. S-a născut
la Târgoviște, după cum singur a mărturisit în epilogul Evangheliarului
românesc tipărit între anii 1561-1562 la Brașov: „ diacon Coresi ot
Târgoviște”, notare regăsită și în alte tipărituri coresiene. Din păcate, nu
cunoaștem, cu exactitate, anul nașterii acestuia; Ovid Densușianu notează
că acesta s-ar fi născut în anul 1525, alte surse vehiculează anul 1500, pe
când cercetătoarea Luiza Marinescu ne vorbește despre anul 1510 ca an al
nașterii diaconului Coresi. Până la începutul secolului al XX-lea a existat o
confuzie și în legătură cu identitatea persoanei, în prima jumătate a
secolului al XVI-lea documentele atestând existența unui „diac Coresi”
(„scriitor la cetate”), a unui „diacon Coresi” și a unui „logofăt Coresi”, Nerva
Hodoș fiind cel care, pe baza cercetărilor realizate, a concluzionat faptul că
diaconul Coresi este fiul diacului Coresi și fratele logofătului Coresi. Mai
târziu, Petre P. Panaitescu avea să demonteze această teorie, dovedind că
numele Coresi este un nume propriu și nu un nume de familie, iar purtarea
acestuia nu putea să dovedească ,, înrudirea dintre diferiții Coresi din Țara
Românească în veacul al XVI -lea”. Cel mai probabil, Coresi tipograful a
fost un personaj ridicat din rândul micilor meșteșugari, școlit pentru a
deveni diacon (poziție clericală care nu avea același statut și atribuții ca în
zilele noastre; diaconul era cel care slujea alături de ierarh și care, la
nevoie, îndeplinea și poziția de diplomat bisericesc) și pregătit pentru a
deprinde arta tiparului.
Diaconul Coresi și-a
început formația și a
deprins meșteșugul
tiparului în atelierul
tipografului de neam sârb
Dimitrije Ljubavić, meșterul
tipografiei domnitorului
Radu Paisie, care tipărea
cărți în slavona
bisericească. Între anii
1556-1557, pentru prima
dată, diaconul Coresi a
tipărit o carte, Octoihul
mic, la Brașov, folosind o
parte din instrumentarul tipografiei lui Dimitrije Ljubavić, respectiv litera de
rând (text scris cu minuscule, cu mărimea corpului cuprinsă între 8 și 12
puncte). După acest moment, la solicitarea domnitorului Țării Românești,
Pătrașcu cel Bun, a revenit la Târgoviște unde, între anii 1557-1558, cu
ajutorul unui număr de zece ucenici, folosind metoda xilogravurii, a tipărit
un Triod-Penticostar, o lucrare extrem de bogată în ilustrații (având în
vedere faptul că, în timpul editării cărții, la 26 decembrie 1557, domnitorul
Pătrașcu cel Bun a murit, în deschiderea acesteia este menționat, în
calitate de comanditar, succesorul acestuia, domnitorul Mircea Ciobanul).
În cele aproape trei decenii de activitate desfășurată în cetatea Brașovului,
de sub teascurile tipografiei coresiene au văzut lumina tiparului nu mai
puțin de 26 de cărți ,dintre care, peste jumătate din producția de carte
slavonă și română tipărită între anii 1508-1600, 10 publicate în limba
română și 16 în limba slavonă, cărțile publicate în limba română fiind
considerate de cercetătoarea Luiza Marinescu „ primele monumente ale
limbii noastre literare”. Această afirmație este susținută de simpla
parcurgere a rândurilor care deschideau cărțile coresiene, rânduri care
conțin și primele forme de versificație în limba română: „ Dacă am cetit,
bine am socotit și am aflat că toate tâlcuiesc și mie toate plăcură și am
scris cu tiparul vouă, fraților românilor, să vă fie pre învățătură. Și vă rog
frații mei să cetiți și bine să socotiți că veți vedea voi înșivă că e
mărgăritarul și comoara ascunsă întrânsele” (transcriere Vasile Oltean).
Prin aceasta, dar și prin alte exemple de acest gen, diaconul Coresi a
devenit unul dintre primii versificatori ai literaturii române.
Mitropolitul Varlaam
Mitropolitul Varlaam s-a născut în jurul anului 1580, dintr-o familie de
țărani din Bolotești, Putna. Numele său a fost Vasile Moțoc. A fost scriitor și
traducător religios, deprinzând Latina, greaca și slavona la Schitul Zosim,
cu ajutorul unui călugăr și a lui Mitrofan, viitor episcop.
Tânărul Vasile Moțoc a intrat în obștea noii
mănăstiri, unde a fost călugărit cu numele de
Varlaam. Acesta s-a ocupat în continuare cu
studiul cărților, mai ales cele religioase,
traducând Scara (Leastvita) Sfântului Ioan
Scararul (1618). În 1628 a fost trimis într-o
misiune ecumenică la Țarul Rusiei. Varlaam
face o comandă pentru icoane necesare
Mănăstirii Dragomirna și merge în pelerinaj la
moaștele sfinților. În 1629, întors din Rusia,
este numit arhimandrit. Datorită calităților sale
duhovnicești și de cărturar este ales mitropolit
fără a mai trece prin rangul de episcop la 23
septembrie 1632, deținând rangul de Mitropolit al Moldovei timp de 21 de
ani. În 1637 termină Cazania sa, intitulată ,,Cartea românească de
învățătură dumenecele peste an și la praznice împărătești, și la sfânți
mari”. Mai apoi, în 1639 este desemnat unul dintre cei trei candidați la
scaunul Patriarhiei din Constantinopol. Prin evlavia sa, Mitropolitul Varlaam
a sporit mult în rândurile credincioşilor cinstirea Sfintei Cuvioase
Parascheva. În anul 1640, cu ajutorul domnitorului Vasile Lupu, reușește
să întemeieze la Iași, prima școala de grad înalt din Moldova, după modelul
Academiei Duhovnicești de la Kiev, înființată acolo de mitropolitul Petru
Movilă. Noul aşezământ de cultură din Moldova, în care se preda în limbile
greacă, slavonă şi română, se afla în incinta Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi”
din Iaşi, având la început şi profesori trimişi de Mitropolitul Petru Movilă al
Kievului, ca semn că nu şi-a uitat patria sa, Moldova. În 1653 se retrage la
Secu unde, atins de paralizie, moare în anul 1657 la vârsta de peste 70 de
ani.
De asemenea, Mitropolitul Varlaam este cel dintâi dintre cărturarii
afirmați într-un context cultural caracterizat prin încercările de introducere a
limbii române în biserică. Principala sa contribuție în domeniul culturii
religioase este ,,Cazania”, lucrare în care limba română capătă un stil
propriu, îndepărtându-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam
pune în valoare, prinfraze expressive, bogăția limbii române. ,,Cazania”
intitulată ,,Carte românească de învățătură”, tipărită în 1643 este un
monument de limbă veche românească. Volumul cuprinde 75 de predici,
care se rostesc duminica și la cele mai importante sărbători ale anului. Ea
s-a răspândit în toate provinciile românești, dar mai ales în Transilvania,
unind în credință pe românii locuind de o parte și de alta a munților Carpați.
În timpul păstoririi Mitropolitului Varlaam al Moldovei a fost zidită frumoasa
biserică a Mănăstirii „Sfinţii Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitoria cea mai de seamă
a domnitorului Vasile Lupu. În această biserică, sfinţită în anul 1639,
Mitropolitul Varlaam slujea adeseori şi binevestea Evanghelia lui Hristos cu
râvnă şi înţelepciune.
Predicele Cazaniei conțin sfaturi
moralizatoare pentru înfrânarea viciilor
și a patimilor, aluzii usturătoare la
goana pentru îmbogățirea boierimii,
precum și îndrumări spre înfrățirea
oamenilor și ajutorarea aproapelui. La
începutul Cazaniei se află un imn
închinat lui Vasile Lupu și două poezii
religioase, acestea fiind printer primele
versuri românești tipărite.
Întreaga activitate depusă de Varlaam pentru tipărirea și
răspândirea de cărți în limba română, preocuparea continuă de întărire și
apărare a ortodoxismului, ca o expresie a ființei naționale, simțul limbii și
talentul său artistic îl înscriu printer figurile representative ale umanismului
românesc din secolul al XVII-lea.
Pentru râvna sa în apărarea dreptei credinţe, pentru vieţuirea sa
sfântă şi pentru lumina duhovnicească pe care a dăruit-o poporului român
dreptcredincios, la propunerea Sinodului mitropolitan al Mitropoliei
Moldovei şi Bucovinei, în data de 12 februarie 2007, Sfântul Sinod al
Bisericii Ortodoxe Române a înscris în rândul sfinţilor din calendar pe
învăţatul Mitropolit Varlaam al Moldovei, cu zi de pomenire la 30 august.
Mitropolitul Dosoftei
Dosoftei numit la naștere: Dimitrie Barilă; născut la data de 26
octombrie 1624 în Suceava, Moldova și decedat la data de 13 decembrie
1693. A fost un cărturar român, mitropolit al moldovei ,poet și traducător.
Părinții săi Leontie și Misira, binecredincioși creștini, români de neam,
aveau rudenii în Transilvania și în ținutul Liovului. La botez, pruncul a primit
numele Dimitrie, pentru că se născuse în preajma zilei de 26 octombrie
când Biserica îl sărbătorește pe sfântul Mare Mucenic Dimitrie din cetatea
Tesalonicului de la începutul veacului al IV-lea.
Acesta , dăruit de Dumnezeu cu o
inteligență deosebită și-a agonisit încă
din anii copilăriei și ai tinereții multă
știință de carte. A studiat cu multă râvnă
Sfintele Scripturi și învățăturile
dumnezeieștilor Părinți ai bisericii și a
deprins cu mult drag meșteșugul tâlcuirii
textelor sfinte în limba română, pentru
că învățase a vorbi și a scrie în alte limbi
ca să transmită tezaurul sfintei
Ortodoxii: greacă, latină, slavonă
bisericească, polonă și ucraineană.
Timp de mai mulți ani acesta a
călăuzit pe monahi la Hristos, întărindu-i în buna nevoință și în cunoașterea
Sfintei Scripturi. A dezvoltat mult școala mănăstirii Probota și a crescut
mulți ucenici luminați, aducând în obștea sa o adevărată înnoire
duhovnicească.
Dosoftei publică cea mai mare parte din
opera sa. Capodopera sa, Psaltirea în versuri
publicată în 1673, a fost prima traducere în
versuri a unui text religios, considerată primul
monument de limbă română poetică.
Pe lângă binecunoscuta capodoperă,
Dosoftei, întors din exil, tipăreşte prima sa
carte Dumnezăiasca liturghie, Iaşi, 1679, în
scopul dezvoltării noatre culturale, de a înlocui limba slavonă cu limba
română în cărţile de cult.
Dosoftei a fost fruct al pământului românesc, care a slujit întreaga sa
viaţă, dezvoltarea spirituală a neamului său.

Antim Ivireanul
Antim Ivireanul a fost un autor, tipograf, gravor, teolog, episcop și
mitropolit român de origine georgiana. Mitropolit de Bucuresti, autor al unor
celebre Didahii, ce reprezintă o colecție de predici folosite la Marile
Sărbători de peste an, Antim Ivireanul a fost o personalitate culturală
remarcabilă a literaturii române vechi. A fost cel care a înființat prima
bibliotecă publică în Bucureștiul de astăzi, în secolul XVIII.
Născut probabil în 1650, în
Iviria , ucis cândva în intervalul
septembrie–octombrie 1716 de
către ostașii turci.
Luat de tânăr în robie de turci
și dus la Constantinopol, este
ulterior eliberat, trăind în preajma
Patriarhiei ecumenice, unde a
învățat sculptura în lemn, caligrafia,
pictura, broderia, precum și limbile
greacă, arabă și turcă.
În Țara Româneasca
Prin 1689 - 1690 a fost adus de
Constantin Brâncoveanu în Țara Românească. Aici a învățat limbile
română și slavonă, precum și meșteșugul tiparului. În 1691 i s-a încredințat
conducerea tipografiei domnești din București, în care a imprimat 4 cărți.
Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba română
 Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuși,
coordonate sau patronate, în limbi diferite și de o mare
diversitate, prin numeroșii ucenici pe care i-a format,
este considerat - alături de Diaconul Coresi - cel mai
mare tipograf din cultura medievală românească.
A avut un rol însemnat în introducerea completă și
definitivă a limbii române in slujbă. Deși româna nu era
limba sa nativă, a reușit să creeze o limbă liturgică
românească limpede, care a fost înțeleasă de
contemporanii săi și este folosită până astăzi.

Concluzii
Dimensiunea religioasa a calauzit atat existenta, cat su conceptia celor
care au scris in aceasta perioada. Astfel, toti cei care au contribuit la
introducerea limbii romane in Biserica, considera ca tot ceea ce se petrece
pe pamant este hotarat de Dumnezeu.
Semnificativ in acest sens este citatul ,,Orice nevointa pune omul,
sorocul lui Dumnezeu, cum este oranduit, a-l clati nime nu poate"
-Miron Costin
Totodata, textele religioase au contribuit la unificarea limbii romane
literare, la evolutia acesteia. In Tarile Romane fiind publicate cele mai
multe texte religioase, graiul muntenesc a reprezentat fundamentul limbii
literare.

Bibliografie
https://www.scribd.com/doc/6381561/Dimensiunea-Religioasa-a-Existentei
https://ro.wikipedia.org/wiki/Varlaam_Mo%C8%9Boc
https://ro.wikipedia.org/wiki/Coresi
https://www.libertatea.ro/lifestyle/antim-ivireanul-mitropolit-tara-romaneasca-27-
septembrie-calendar-ortodox-3754798
https://www.moldpres.md/news/2022/03/15/22001944