Universitate de Stat din Moldova

Facultatea de Istorie și Filosofie

CULTURA LA ÎNCEPUTUL EPOCII

MODERNE

Cristina GHERASIM,
dr., conf. univ.
Reforma a fost o
mișcare de renovare
în interiorul Bisericii
catolice sub triplă
ipostază ce implică
organizarea bisericii,
credința și ritualul.
Fiind un fenomen
complex, cu caracter
religios, social-politic
și ideologic, a avut un
impact asupra întregii
Europe catolice.
Confensiunile religioase în perioada
Reformei și a Contrareformei
 -Discriditarea Papalității, Schimbările societății, produse
societatea creștină a pierdut de Renaștere au antins poziția
încredere în ea; spirituală și materială a Bisericii;
- comerțul cu indulgențe; Dezvoltarea culturii și
- aplicarea inchiziției; învățământului laic

Independența și suveranitatea
CAUZELE monarhiilor moderne erau
incompatibele cu sistemul de
REFORMEI imunități ale Bisercii.
Orășenii/Burghezia – doreau o „biserică
ieftină” care să nu le stânjenească activitatea;
Nobilimea tindea să ia în stăpânire intinsele
domenii ale Bisericii catolice;
Țărănimea, dorea să scape de obligațiile
datorate feudalilor ecleziastice;
 PREDECISORII
REFORMEI

Jan Hus, profesor la Girolamo Savanarola,

John Wyclif,
Universitatea din călugăr dominicat
teolog englez
Praga italian
 LUTERANISMUL
Martin Luther (1483-1546)
Născut într-o familie de burghezi
înstăriți și-a făcut studiile la
Universitatea din Erfurt,
refuzând să facă o carieră laică, a
intrat în ordinul călugăresc
augustian. În 1517 a afișat pe
poarta Universității din
Wittenberg, unde era profesor,
celebrele 95 de teze împotriva
indulgenților, care au avut o
rezonanță puternică în toată
Germania și care au început
mișcarea de reformare
Considerarea Bibliei ca unică Negarea universalismului
normă de viață și a doctrinei Bisericii catolice și autoritatea
„justificării” omului păcătos
„numai prin credința” în
papei, cerând o organizare mai
Hristos;
simplă a bisericii catolice;
Salvarea omului nu este mijlocită de
ierarhia sacerdotală, pentru că
Luteranismul misiunea este a tuturor credincioșilor
și adevăratele sacramente sunt:
Botezul și Împărtășania;
La opera mântuirii nu are nici o contribuție
biserica, faptele bune, acțiunile de caritate,
pelerinajele, moaștele, cultul sfinților, ci doar
grația divină și credința individului sunt
chezășia mântuirea.
 CALVINISMUL
Jean Calvin (1509-1564)
A realizat studiile la colegiul De
la Marche și apoi, în continuare,
la Sorbona din Paris, pentru a
studia dreptul.
În 1532 devine doctor în drept la
Universitatea din Orleans.
Este autorul lucrărilor:
Așezământul religiei creștine;
Despre predestinarea eternă a lui
Dumnezeu.
-Ideia predistinării: Omul încă Omul trebuie să muncească cu
de la naștere era predestinat răbdare întreagă viața;
pierii sau mântuirii, nimeni nu- A lucra este necesar nu petru
și poate cunoaște destinul, nici venituri, dar pentru a confirma
o activitate nu poate schimba alegerea lui Dumnezeu;
predestinația;
Succesul în treburile lumești este un
CALVINIS semnal al salvării; dacă omul nu are
MUL noroc, nu trebuie să dispere;

În domeniul politic, calvinismul a legat strâns religia și

politica: a încurajat și a susținut, unde a fost posibil,
forme de guvernare oligarhice ca alternativă la
absolutismul monarhic și a recurs, în alte situații, la
rezistența sau răscoală împotriva suveranului care dorea
să limiteze libertatea religioasă.
HENRIC AL VIII-LEA
(1509-1547)
ANGLICANIS
MUL
1. A adoptat Actul Supremației (1534)
prin care s-a declarat „șef suprem al
Bisericii Angliei”;
2. A confiscat în profitul Coroanei
jumătate din proprietățile funciare
ecleziastice (au fost desființate
aproximativ 800 de mănăstiri).
ELISABETA I
(1558-1603)
1. În calitate de regină a
Angliei, a continuată
Refoma lui Henric al VIII-
lea; A susținut protestanții
în războaiele religioase de
pe continentul european;
Thomas Munzer Ulrich Zwingli (1484-
(1490-1525) 1531)

Alți
reforma
tori

1. A scris lucrarea Predică a

https://ro.wikipedia.org/wiki/Thomas_M%C3%BCntzer
1. A lansat cele 67 de teze de
https://ro.wikipedia.org/wiki/Huldrych_Zwingli

princiilor;
reformare a Bisericii;
2. El condamna clerul, nobilii și
2. S-a pronunțat pentru
bogații optând pentru anularea
secularizarea averei
asupririi omului de către om;
mănăstirești;
3. Susținea pentru crearea unei noi
3. Opta pentru alegerea
societăți – Împărăția lui
organelor de conducere a
Dumnezeu, bazată pe proprietatea
 Noile confesiuni s-au
Apariţia noilor confensiuni
răspândit în Anglia,
protestante: protestantismul,
Franța, Germania, Elveția, calvinismul, anglicanismul;
Danemarca etc.

Consecințele Limba Latină își pierde

statutul de limbă oficială a
REFORMEI
cancelariilor europene.

Formarea unor biserici

mai “populare”, mai puțin
costisitoare.
 -Reforma a dus secularizarea Ieşirea de sub autoritatea
averilor mănăstirești în papei a unor zone
proprietatea statului (Suedia, întinse în nordul, centrul
Danemarca, Anglia); şi vestul Europei

Războaile religioase în
Consecințele Franța (1531-1535);
REFORMEI Războiul Țărănesc în
Germania (1531-1535);

Dezvoltarea
învăţământului şi a
culturii în limbile
vorbite de popor.
 Aspectele dublei denumiri:
Reforma catolică / Contrareforma
I. Contrareforma II. Reformă catolică
A fost o reacție nemijlocită Reorganizarea, menită inițial să
împotriva Reformei, menită consolideze biserica catolică în fața
să stopeze avansarea ei, iar în Reformei, a avut efecte care au depășit
necesitățile strict combative ale
măsura posibilităților viza papalității, dând în cele din urmă o
chiar restabilirea autorității adevărată „a doua suflare”
papale în zonele cuprinse de misionarismului, operelor de caritate,
protestantism; abnegației religioase și creației
intelectuale sub semnul catolicismului
 Reorganizarea papalității
1. Instaurarea unui control direct
asupra activității bisericii din partea
cancelariei papale;
2. Rolul Colegiului cardinalilor a fost
substanțial redus;
3. A fost formată instituția nunțiilor
papali la curțile suveranilor laici și
ecleziastici, menită să asigure
promovarea politicii Vaticanului pe
întregul continent european;
4. Au fost introduse sancțiuni
împotriva abuzurilor și încălcărilor
de disciplină. Grigore al VII-lea
CURENTUL „ULTRAMONTANIST” (de peste Alpi)
1. Viza restaurarea catolicismului asociată
cu consolidarea papalității;
2. Acest curent a determinat deciziile
Sinodului de la Trento (Tridentin) (1545
– 1563). Sinodul a proscris Reformația,
ca mișcare eretică, a consfințit
principalele prevederi ale catolicismului
și a consolidat pozițiile papalității;
3. Desfășurararea unui program de acțiuni
represive, întruchipate în practica
inchiziției de persecutare a oricăror
devieri de la dogmele catolicismului și a
cenzurii stricte, care ncludea în restul
cărților interzise tot ce contrazicea
evlavia catolică contrareformaționistă.
Reorganizarea Oprirea răspândirii Înnoirea Bisericii
Inchiziției protestantismului Romano-Catolice

Alcătuirea Indexul cărților

interzise în care erau incluse
cărțile ce dăunau bisericii
Deciziile catolice;
Sinodului de la Crearea de noi ordine
Trento religioase care să combată
protestantismul și să
răspândească catolicismul

Combaterea abuzurilor și Impunerea noiilor

corupției din sânul discipline severe
Bisericii clerului catolic
 Ordinul Iezuiților
Ignațiu de Loyola (1491 -1556)
-A îmbrățișat inițial cariera militară, în
slujba viceregelui Navare, iar din 1522
a pornit în lume ca pelerin și călător;
- A petrecut circa un an de pocăință
la Manresa, după care s-a îndreptat
spre Ierusalim.
- A promovat activ consolidarea
instituțiilor Bisericii Catolice.

„Dacă Biserica a hotărât că

obiceiul alb este negru, noi trebuie
numaidecât să recunoaștem că e
negru”
 Caracteristicile ordinului iezuiților
1.Bazele ordinului au fost puse la data de 15
august 1534 de către un grup de studenți
ai Universității din Paris, în frunte cu Ignațiu
de Loyola;
2. Ordinul a fost aprobat pe 27 sept. 1540 de
papa Paul III;
3. Pe lângă cele trei promisiuni călugărești
obișnuite (ascultare, castitate, sărăcie),
iezuiții au introdus un al patrulea vot, anume
cel de ascultare necondiționată față de papă;
4. Iezuiții au întemeiat renumite instituții de
învățământ, pe care le-au deschis tuturor
categoriilor sociale.
5. Au răspândit creștinismul în mai toate
noile continente, fiind prezenți în Asia și în
America de Sud. Biserica Il Gesu din Roma,
prima biserică a iezuiților
 Caracteristicile ordinului iezuiților

Printre inovațiile mai

importante sunt:
- adoptarea unei autorități
puternic centralizate;
- un mandat pe viață la șefia
ordinului;
- masculinitate exclusivă
(inexistența unei ramuri
feminine a ordinului);
- accentul pus pe supunere - în
special pe supunerea în fața Emblema Ordinului Iezuiților:
Două variante de descifrare:
Papei; a) Iesum Habemus Socium (Isus însoțitorul
nostru)
b) Iesus Hominum Salvator (Isus mântuitorul
omenirii)
 Încadrarea în toți porii societății,
de la curțile regale până la
comunitățile sectante, în toate
cazurile promovând o politică în
interesul ordinului și papalității

Ei erau eliberați de orișice

Misiunea și repsonsabilitate morală și nu se
activitatea opreau nici în fața comiterii
ordinului Iezuit „păcatului de moarte”, dacă le
era cerut de conducători;
Pentru a le ușura infiltrarea în
diverse structuri le era permisă
așa-numită „rezervă în gând”.
Astfel, dacă jurau credință unui
suveran laic, în gând pronunțau
„dacă altceva nu-mi va fi cerut
de ordin și papa”.
 Ordinul Iezuit a fost
fondator de instituții
de învățământ
Iezuiții au desfășurat o vastă
activitate de caritate și de
instruire a tineretului. Ei au
organizat școli, unde se punea
accentul pe discplină, metode
avansate de instruire și
învățământul umanist.
Din aceste școli au fost Charles Du
Miron Costin Cange
instruiți mai mulți savanți de
renume.
Absolvenți ai
instituțiile iezuite
 BAROC
-Aristocrația a văzut stilul baroc al artei și
arhitecturii ca o modalitate de a
impresiona, proiectând triumful și
puterea.
-A început la începutul secolului al XV-lea
în Italia și sa răspândit în Europa și
America Latină.

Istoricii împart barocul în trei etape:

1. "primitiv" (1580-1630),
2. "matur" (1630-1680)
3. "târziu" (1680-1750).
 Caracteristicile generale ale stilului baroc
1. Este o artă exagerată -Artiștii baroci au jucat cu dezechilibrul și au încercat să-i
impresioneze pe cei care au urmărit cu forme gimmice și dinamice. Distorsiunea formelor
clasice, contrastele luminilor și umbrelor o deosebesc.
Barocul era o mișcare care se opunea artei renascentiste și clasicismului. Personajul său
exagerat se reflectă în arhitectura sa, care avea un exces de ornamente. De exemplu, Bazilica
Sf. Petru din Roma, proiectată de Gian Lorenzo Bernini.
 Caracteristicile generale ale stilului baroc

2. Este realist - Arta barocă a fost influențată

de timpul războaielor religioase din Europa.
Adesea, este șocant sau chiar grotesc.
Reprezintă o reprezentare realistă a vieții, care
uneori contrazice religia. A fost dezvoltat într-
o perioadă de dificultăți economice, omul se
confruntă cu realitatea aspru. De exemplu,
pictorul italian Caravaggio, unul dintre cei mai
mari exponenți ai picturii barocului, a pictat
Moartea Fecioarei Maria sau Morte Della
Vergine. Această pictură, care astăzi este
expusă în Louvre din Paris, a provocat
controverse, deoarece nu se știe dacă Maria a
mers în cer sau nu ca fiu al ei. Această pânză
răspunde la această întrebare într-un mod
foarte uman.
Caracteristicile generale ale stilului baroc
3. Influența descoperirilor științifice și geografice
Galileo Galilei a perfecționat telescopul, iar René
Descartes a dezvoltat raționalismul. Aceste
descoperiri au rupt ideea lumii pe care o avea omul
obișnuit. Acesta este motivul pentru care barocul
exprimă sentimentul de frică înainte de noul, de
confuzie și de suspiciune.
Aceste sentimente se reflectă în muzica, plină de
senzație și drama. De exemplu, compoziția pasiuni de
Johann Sebastian Bach.
Această "greutate emoțională" este foarte vizibilă
în sculpturi, de exemplu, David de Bernini. Deși
este departe de clasicul David. Bernini arată că
David face o acțiune, chipul său reflectă efortul și
mișcarea figura lui, în timp ce arta clasică a
căutat să reprezinte eternul.
În consecință, arta barocă are un conținut logic
slab și face să confunde adevărul și falsul,
începutul și sfârșitul, lumina și întunericul. Este
un fel de artă pedantică și controversată,
sarcastică și controversată.
 Caracteristicile generale ale stilului baroc
4. Este tip sincretic -Expresiile culturale baroc au fost sincretice, în sensul că
fiecare expresie artistică era legată de celelalte. Arhitectura a fost strâns legată de
pictura și sculptura. Sau muzică, dans și teatru, a căror convergență a creat opera.
În alte epoci, caracteristicile fiecărui tip de artă erau mai independente una de
cealaltă.
5.A avut un scop propagandistic -Absolutismul, biserica și burghezia au folosit
arta barocă pentru a-și promova ideile. Ca răspuns, artiștii baroși au fost împărțiți
în cei care au lucrat pentru biserică sau pentru un monarh și cei care voiau să fie
independenți.
6. Lipsa unui punct central în compozițiile sale - Spre deosebire de
arta renascentista, care arata privitorul ca fiind punctul central al lucrarii, arta
baroca a fost compusa din mai multe componente, fiecare reprezentand o
poveste.
De exemplu, conform arhitecturii clasice, atunci când se construia un templu sau o
clădire, se distingau altarul sau coloanele, care erau mai frumoase decât restul
clădirii și erau centrul ei. Pe de altă parte, stilul baroc a fost invitat să creeze o
clădire plină de detalii: pe podea, pereți, ferestre. Același lucru este valabil și
pentru pictura sau muzica.
Din punct de vedere filosofic, lipsa unui punct central reflectă ideile stricate ale
europenilor, care au înțeles că Europa nu era centrul lumii și că Vaticanul nu era
Lordul Europei.
În tablou, lipsa de concentrare a fost reflectată în absența unor linii clare. În
comparație cu arta renascentistă, ale cărei linii și perspective indicau caracterul
primordial și secundar, barocul a acordat atenție istoriei în lucrare și în procesul de
creare a acesteia. Se concentrează pe sentimentele pe care le transmite și pe alți
factori.
 Literatura barocă

- Se caracterizează prin renunțarea la stilul senin, care a fost decorat în timpul clasicismului.
- Barocul este un stil conflictual și dramatic;
- Atingerea problemelor negative, cum ar fi foamea sau suferința;
- Utilizarea și excesul de metafore, peripraze, alliterații și hiperbarice. Hiperbonul sau
hiperbaricul sunt fraze în care ordinea logică a propoziției este modificată.
- Latinizarea limbilor europene. Adică fraze și construcții gramaticale au fost preluate din
latină.
 Arhitectura barocă

Este considerat de unii, nu ca un stil arhitectural, ci ca un stil decorativ de obiecte

arhitecturale.
Se caracterizează prin:
-Simetria
-Clădiri cu mult ornamentare.
-Coloanele au devenit un ornament, pereții erau umpluți cu picturi și plafoanele frescelor.
-Liniile curbate predomină înaintea liniilor drepte, ceea ce dă o senzație de mișcare care
creează iluzii optice.
-Structurile aveau nave mari.
-Abundență de ferestre.
Bazilica Santa Maria della Salute din Veneția
 Teatrul baroc

Stilul baroc în teatre a fost caracterizat de șase reguli fundamentale care o

guvernează:
1. El a rupt cu regula de 3 unitati. Conform acestui fapt, fiecare lucrare a avut o
acțiune principală, un scenariu și o zi (acțiunile s-au întâmplat în aceeași zi).
2. Reducerea numărului de acte: de la cinci la trei.
3. Limba a fost adaptată, ceea ce a permis claselor non-privilegiate să înțeleagă
teatrul.
4. Tragicomediul a fost introdus.
5. Importanța a fost dată figurilor retorice din dialogurile personajelor.
6 Metrica poeziei lirice este luată la teatru.
 Teatrul lui Lope de Vega
(1562-1635)
-scriitor, poet, dramaturg spaniol –
reprezentat al „Secolul de aur”;
- a scris peste 3000 de sonete, 3 romane,
4 nuvele, 9 epopeii, și sute de comedii;
A scris drame istorice, comedii de moravuri și
piese cu subiecte extrase din viața poporului;
- în dramele istorice reprezintă subiecte luate
din viața tuturor țărilor cunoscute la acea
dată;
- comediile de moravuri – numite și „comedii
de mantie și spadă”;
- operele despre viața poporului invocă țaranii
ca personaje („judecătorii din Castilia”,
„Fuenteo vejuna”)
 Pictura în stil baroc
-Deși principala tehnică a timpului este pictura în ulei pe pânză;
-În paleta lor, foloseau culori intense și calde, în special culorile primare roșu, albastru și
galben, punându-le frecvent pe toate cele trei în apropiere;
-Evitau lumina uniformă a picturii renascentiste și foloseau contraste puternice de lumină și
întuneric pe anumite părți ale operei cu scopul de a direcționa atenția asupra acțiunilor sau
personajelor centrale;
-Naturalism, fără idealizare. De asemenea, sunt prezentate vechile și cele urâte. În acest sens,
putem evidenția formele voluptoase și exagerate care au devenit populare.
-Mișcarea și expresivitatea. Picturile au fost eliberate din compozițiile și simetria geometrică.
- În compozițiile lor, evitau scenele liniștite ale picturilor renascentiste, alegând cele mai
dinamice și dramatice momente. Spre deosebire de fețele liniștite ale picturilor renascentiste,
fețele din picturile baroce exprimau clar emoții. Adesea foloseau asimetria, cu acțiune care se
desfășoară departe de centrul imaginii, creând axe care nu erau nici verticale, nici orizontale,
ci inclinate spre stânga sau spre dreapta, dând un sentiment de instabilitate și mișcare.
Impresia de mișcare era sporită prin costumele personajelor suflate de vânt sau mișcate de
propriile gesturi. Impresiile generale erau mișcarea, emoția și drama;
-Stăpânirea volumului și adâncimii obiectelor. Această tehnică a făcut posibilă pictarea
subiectelor care au provenit din diferite perspective și s-au adunat în centrul tablourilor.
 Înmormântarea lui Hristos;
de Caravaggio; circa 1602-1604;
Las Meninas (domnișoarele de
onoare); de Diego Velázquez
 Toaleta lui Venus;
de François Boucher; 1751
Cele Patru Continente; de Peter Paul Rubens; circa 1615
 Barocul în sculptură
-Reprezentarea mișcării;
-Cu ajutorul iluminării, diferite perspective ale lucrării au fost
realizate când au fost văzute din diferite unghiuri.
- Reprezentarea naturii, dar fără a o idealiza.
- Nudes, ca și în sculptura clasică, dar compozițiile erau
asimetrice.
- Nu intenționa să reflecte perfecțiunea.
- Sunt dominante posibile și serpentine.
- Sursele și statuarul sunt de asemenea dezvoltate din motive
religioase, mitologice și din alte motive. În acest caz, sculptura a
completat arhitectura.
 Scaunul Sfântului Petru, de Gian
Lorenzo Bernini,
în Bazilica Sfântul Petru din Roma
(1657–1666)
Apollo și Daphne; de Gian Lorenzo Bernini; Sfânta Veronica; de Francesco Mochi;
1622-1625 1629-1639
Fântâna lui Saturn; de François Girardon; 1672-1677
 Muzică barocă
1. Muzica barocă arată un contrast mare între notele fiecărui instrument și vocile cântăreților.
2. A fost dezvoltat continuo. De exemplu, aceeași notă a fost jucată cu instrumente diferite,
cum ar fi clavecinul, harpsichordul și violoncelul. În acest fel, diferența dintre aceste sunete a
fost apreciată.Această altercare a sunetelor a fost urmată de sunete lente.
3. Muzică muzicală a fost dezvoltată. Înainte ca muzica să fie modală și bazată pe moduri și
scale vechi. În sistemul baroc a fost creat scale: acorduri majore și minore.
4. Sunt create busola și ritmul.
5. Muzica instrumentală devine independentă.
6. Muzica profană a fost popularizată și dezvoltată.
7. Formele vocale sunt dezvoltate: opera, oratorio, cantata, pasiune.
Rococo este un stil arhitectural, decorativ, artistic și de design interior care a fost generat în
Franța secolului al XVIII-lea, dar care s-a răspândit ulterior în întreaga Europă și apoi în cele
două Americi.
Considerat adesea ca o perioadă relativ târzie din evoluția barocului, fiind caracterizat mai ales
de bogăția și varietatea detaliilor și a ornamentelor, respectiv de exagerarea caracteristicilor
barocului până la opulență, rococo este privit astăzi ca o perioadă relativ distinctă în evoluția
artei occidentale. Spre sfârșitul perioadei sale de existență, a devenit relativ sincron și de multe
ori s-a apropiat sensibil de neoclasicism.
Aidoma arhitecturii, interioarele rococo ridică ornamentarea bogată, în toate aspectele sale, la
rang de postulat. Astfel, interioarele rococo prezintă similar fațadelor clădirilor timpului, pereți
pictați și ornamentați (uneori chiar tavanele fiind decorate similar pereților), mobilier impozant,
masiv și elaborat ornamentat, sculpturi de dimensiuni mici și medii, oglinzi de diferite
dimensiuni, tapiserii în ton cu arhitectura, multiple reliefuri aplicate și, evident, picturi în ulei de
diferite dimensiuni.
Frecvent folosit în epoca plină de lejeritate socială a Mariei Antoinette, stilul rococo își datorează
numele unei combinații lingvistice dintre cuvântul francez rocaille, adică scoică, și cel italian
barocco, adică de sorginte baroc.
Bogăția ornamentației vecină cu opulența, curbele ornamentale infinit încolăcite folosite cu
obstinație, respectiv accentuarea cu precădere a artelor decorative și a designului interior, au
creat un fel de tratare cu indulgență superioară a întregului curent în prima treime a secolului al
XIX-lea, când rococo-ul atinsese apogeul său. Oricum, relativ repede, termenul de rococo s-a
impus în lumea criticii de artă a anilor 1850, nemaifiind privit peiorativ, ca ceva vetust ci, așa
cum o merita, ca o întreagă perioadă artistică marcantă.
 Diferențe între rococo și baroc

Următoarele sunt caracteristici ale rococoului, pe care barocul nu le are:

1. abandonarea parțială a simetriei, totul fiind compus din linii grațioase și curbe,
asemănătoare cu cele Art Nouveau
2. cantitatea imensă de curbe asimetrice și volute în formă de C
3. folosirea foarte larg răspândită a florilor în ornamentație, un exemplu
fiind festoanele făcute din flori
4. motivele japoneze și chinezești
5. culori pastelate calde (alb-galben, crem, griuri perlate, bleuri foarte deschise)
Clasicismul este un curent literar-artistic, având centrul de iradiere în Franța, ale cărui principii
au orientat creația artistică europeană între secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. Pornind de la
modelele artistice ale Antichității, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului de frumusețe
și armonie, clasicismul aspiră să reflecte realitatea în opere de artă desăvârșite ca realizare
artistică, opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseții morale. Urmărind crearea unor
opere ale căror personaje să fie animate de înalte idealuri eroice și principii morale ferme,
scriitorii clasici s-au preocupat în mod special de crearea unor eroi ideali, legați indisolubil de
soarta statului, înzestrați cu cele mai înalte virtuți morale și capabili de fapte eroice. Aceste
personaje, de regulă regi sau reprezentanți ai aristocrației, erau prezentați în odă, imn, poem
epic, tablou istoric, tragedie, socotite ca specii superioare ale literaturii. Modul de viață al
burgheziei, aflată în plină ascensiune în epoca respectivă, era lăsat pe planul doi, de aceasta
ocupându-se speciile literare socotite inferioare (comedia, satira, fabula). Aceste specii erau
considerate modele negative, ele ocupându-se în special de înfierarea anumitor vicii, de
prezentarea unor aspecte negative care trebuie îndreptate. Clasicismul înseamnă în primul rând
ordine (pe toate planurile), echilibru, rigoare, normă, canon, ierarhie și credință într-un ideal
permanent de frumusețe. Înseamnă ordine obiectivă, perfecțiune formală (care va fi găsită în
acele modele de frumusețe perfecte - modelele clasice), înseamnă prevalare a rațiunii asupra
fanteziei și pasiunii.
 Caracteristicile clasicismului

1. Imitarea naturii în aspectele esențiale ale omului și vieții, după modelul antic;
2. Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică și etică;
3. Cadrul de desfășurare a ceea ce gândesc și înfaptuiesc personajele este unul
decorativ, rece și indiferent, fără vreo influență asupra acestora;
4. Subliniează necesitatea de a realiza o armonie internă a operei, obligația de a nu
amesteca genurile și de a respecta principiul verosimilității;
5. Eroii clasici sunt oameni tari, propriii lor stăpâni, care își fac întodeauna datoria,
învingându-și sentimentele potrivnice;
6. Spre deosebire de romantism, care pune accent pe sentimente, în operele literare
clasice este regăsită rațiunea, ca element definitoriu al omului;
7. În majoritatea operelor clasice compoziția este echilibrată, având diverse motto-
uri, remarcându-se și solemnitatea discursului literar;
 Pierre Cornelle;
- membru al colegiului de iezuiți,
avocat;
-prezent frecvent monologul,
propagă eroismul, personajele au
o voință puternică, este partisan al
clasicismului greco-latin;
- subiecte care ajung la
neverosimil;
-preferă eroi bărbați, care îi
reprezenta puternici, cetățeni
conștienți în viața politică;
 Jean Racine
- reprezentant al dramaturgiei clasice;
- tratează subiecte cu o mare simplitate
și pline de mult adevăr omenesc;
-drept erou aduce în prim plan mame,
soții, iubite, femei; (este al II-lea după
Euripide care pune în valoare femeia cu
slăbiciunele ei, gelozia, cu dragostea ei )
- operele au o înclinație spre romantism;
- Operele: Febaide, Aleander,
Andromaca
 Moliere (Jean Batiste Poquenn)
- reprezentant al curții lui Ludovic al
XIV-lea, unde prezintă 14 comedii
de balet, și întreaga capodopera a sa;
- Opera sa are drept bază:
1.Tradițiile populare franceze;
2.Comedia de’llarte
3.Observațiile făcute asupra
oamenilor și vieții.
-personajele aparțin tuturor
categoriilor sociale
 Marivaux (1688-1763)
-lansează o comedie nouă, care
analizează sentimentele,
amuzarea de viciile societății
bune;
- Tema centrala: dragostea –
element nou în comedia franceză
– acesta o reprezintă ca un
sentiment la faza incipientă,
timid, nesigur, nehotărât, gingaș,
sincer etc.
Opere: Jocul dragostei și al
întâmplării, Încercarea , Dubla
nestatornicie;
 Pierre Beaumarchais
(1732-1799)
„Ce om, acest P.B. În el se concentrează
totul, și gluma, și seriozitatea, și forța, și
duioșia!”
- ceasornic, inventator, muzician, politician,
refugiat, spion;
- cunoscut în special pentru cele trei piese
de teatru cu Bărbierul Figaro;
- meritul: Renașterea lui Voltaire, cumpara
drepturile pentru majoritatea
manuscriselor lui Voltaire;
- Prima opera dramatică – Eugenie, urmată
de Cei doi prieteni sau Negustorul din Lyon
Opera Figaro (Bărbierul din Sevilla, Nunta
lui Figaro) reflectă schimbarea atitudinilor
sociale înainte, dupa, și în timpul revoluției
franceze
 Richard Brinsley Sheridan
(1715-1816)
- a lucrat ca dramaturg la teatru;
- a scris 5-6 piese, cea mai
renumite: Rivalii, și Școala
bârfelor;
- cunoscător al mentalității și
moravurilor aristocrației;
-- pledează pentru „omul natural”
influențat de societate;
- proclamă simplitatea și
sinceritatea, corectitudinea și
încrederea în datele naturale ale
omului
 Ludwig Holberg
(1684-1754)
- părintele literaturii daneze;
- influențat de operele teatrale
din Europa, dar păstrează
realismul danez;
- critică sistemul feudal,
intoleranța religioasă, descrie
situația grea a țăranului iobag,
cultul banului, politica lui Carol
al XII-lea ;
- a scris peste 36 opere, printre
cele mai importante: Jan de
France, 11 iunie, Eramus
Montanus, Jeep Munteanul
 Carlo Godoni (1707-1793)
- a scris peste 260 de piese;
- fundamentează noua comedie
italiană;
- pledează pentru dreptul natural,
principiile egalității, principii
burgheze în contradicției cu sistemul
politic din Veneția;
- redă scene din viață;
- critică nobilimea, dar și burghezia,
pe ultima încearcă s-o îndrepte spre
calea binelui;
- Opere: Văduva isteață, Slujnica
devotată, Hangița, Gîlcevile din
Chioggia, Bădăranii