Viața Bisericii Apusene în perioada secolelor XVI-XVII.

-Reforma protestantă-

Realizat de Dărăban Bogdan Dănuț

Clasa a XII a
Prof. Pr. Urs Andrei Ștefan

Mai, 2021

1
 Introducere
Reforma a fost o mișcare de renovare a religiei sub triplă ipostază ce implică organizarea
bisericii, credința și ritualul, fiind un fenomen complex, cu caracter religios, social-politic și ideologic.
Scindarea bisericii catolice a dus, astfel, la apariția unor noi culte creștine în Europa. Mișcările de
reformă au fost recurente în evul mediu. Cauza fundamentală a fost distanța dintre funcționarea
bisericii și idealul cristic. Modalitățile de reacție ale bisericii au fost cooptarea și represiunea. De-a
lungul Evului Mediu au fost numeroase mișcări eretice, precum cea a catarilor care susțineau
divinitatea duală. Astfel, Jan Hus (1369 -1415), a contestat dogma papală și a fost ars pe rug, fiind
judecat drept eretic. La fel făcuse și înaintașul său, Francisc de Assisi (cca1181/1182 - 1226), dar,
întrucât el a acceptat să îi fie rescrisă regula, s-a putut retrage în mănăstire și, ulterior, a fost
sanctificat.

Mișcarea a dus la apariția unor biserici protestante și reformate. Mișcarea lutherană a avut
impact asupra catolicismului, ceea ce a dus la reforma catolică și la reorganizarea bisericii catolice -
"in capite et in membris", ce a fost cerută de mulți reprezentanți în secolele anterioare. Mișcarea de
contrareformă a mizat pe lupta împotriva protestanților, pentru a opri noile culte și a readuce la
catolicism teritoriile influențate de mișcările reformiste.

Cauzele reformei
Cauze religioase
Europa medievală era predominată de războaie, foamete și epidemii,
moartea fiind o prezența obsesivă. În secolul al XIV-lea, în urma Marii Ciume și
devastatorului război de un veac, temele macabre dominau arta medievală, ca
"Dansul Macabru". Prezența morții în viața cotidiană ducea la accentuarea
pesimismului sau la o viață pasională, după Boccacio în preambulul
Decameronului. Pe plan religios, teama de moarte ducea la creșterea pietății și
credinței a individului. Misticismul ia amploare în zonele renane și în spațiul
flamand, unde s-a dezvoltat "Devotio moderna". Apare o cerere crescută de
dovezi certe în privința mântuirii personale, iar biserica nu răspundea decât
parțial prin intermediul cultului sfinților, al moaștelor, pelerinajelor, ceea ce
ducea la o religiozitate puternică și la o adâncă interiorizare.
Reforma a fost inițiată într-o societate marcată de înrădăcinarea renașterii
și a capitalismului, punându-se mai mult accent pe om ca individ, și mai puțin
ca membru al unei colectivități. Religia trebuia să fie interiorizată, să fie
adresată omului ca individualitate și nu ca membru al unei colectivități
bisericești. Se preconizează ideea eliberării individului, creând premisele unui
contact cu divinitatea fără medierea bisericii.

2
 Funcțiile bisericești erau cumpărate, prelații acumulau mai multe funcții
bisericești pe care nu le îndeplineau, dar din care obțineau beneficii materiale.
Mulți membri ai înaltei ierarhii bisericești preferau să rezideze la Roma, fiind
centrul de putere și de influență al curiei papale, sau la curțile principilor,
uitând de asistență și îndrumarea enoriașilor. În ciuda reformei gregoriene,
clerul continuă să fie imoral și ignorant, iar papii și cardinalii erau corupți. Papii
din timpul Renașterii erau susținători ai culturii, astfel, au recurs la fiscalitate
excesivă și la indulgențe pentru a finanța artiști, generând urmări negative
asupra bisericii, ca opoziție și contestări. Adepții reformei vor fi iconoclaști,
privind arta ca pe un lux inutil, un obstacol în calea comunicării directe dintre
credincios și divinitate. Biserica era criticată și pentru bogăția excesivă și pentru
luxul personal al prelaților.
Biserica susținea bipolaritatea culturală și sexuală pentru a motiva
superioritatea clerului. Vârsta de căsătorie a fost ridicată la 30 de ani, obligând
membrii societății să trăiască în celibat, astfel, clericii nu mai puteau argumenta
că aveau o "viață neprihănită" justificând privilegiile față de laici. Mulți preoți
trăiau în concubinaj, iar călugării erau imorali.
Mulți indivizi din rândurile clasei de mijloc din orașe, ce erau centre
meșteșugărești și comerciale, au fost instruiți și educați să obțină capacitatea
de a scrie și citi. Laicii umaniști și artiștii și-au cultivat spiritul ce a contribuit la
monopolul cultural al clericilor. Rata alfabetizări a crescut, astfel, mulți indivizi
puteau avea acces direct la biblie, facilitând traducerea cărții sfinte în limba
vorbită, interpretarea proprie a conținutului și răspândirea acesteia prin
intermediul tiparului.
Tiparul a avut un rol important în cadrul mișcării reformiste, datorită
climatului intelectual pe care îl favoriza, contribuind la răspândirea bibliei și
lucrărilor teologice, dar și a operelor umaniste. Sunt descoperite elemente care
zdruncină poziția bisericii oficiale. Lorenzo Valla a demonstrat falsitatea
"Donației lui Constantin", document pe care papalitatea își motiva
amplasamentul la Roma. Erasmus de Rotterdam a retradus biblia în latină după
ce a relevat greșelile traducerii bibliei în secolul al IV-lea făcută de Ieronim.
Versiunea tradusă greșit, Vulgata, a fost considerată oficială, fiind baza
constituirii unor dogme ale bisericii catolice.
Cauze economice

3
 Economia și societatea au avut un rol prioritar în transformarea bisericii,
care reprezenta un obstacol în calea schimbărilor comise de capitalismul abia
apărut. Biserica catolică a condamnat comerțul și împrumutul cu dobândă. A
inventat "Purgatoriul", un al treilea loc destinat, pentru a oferi speranțe de
mântuire negustorilor și bancherilor contaminați de utilizarea "incorectă" a
banilor, mergând pe principiul "banii nu fac pui", ceea ce intră în contradicție
cu nevoile fundamentale ale clasei de mijloc. Bogăția bisericii a suscitat dorințe
de secularizare ale averilor bisericești de către aristocrație.
Cauze politice
Reforma a avut succes și de pe urma incompatibilității dintre statul
modern, care evolua spre o direcție națională, și universalismul bisericii
catolice, ce se prezenta ca un organism supranațional. Statele s-au modernizat
sub forma unui absolutism monarhic, realizând monopolizarea autorității pe
întregul lor teritoriu, eliminând un centru concurent de putere - Roma.
Privilegiile și imunitățile bisericii nu mai puteau fi tolerate. Se dorea
transformarea bisericii într-un instrument pe care să-l folosească în interesul
propriu, deschizând calea spre secularizare și laicizare, odată cu Concordatul de
la Bologna din 1516 încheiat de regele Franței, Francisc I, și papa, regii
nemaifiind interesați să sprijine reforma. Regii aveau nevoie permanent de
fonduri, datorită creșterii aparatului birocratic și a necesităților militare cauzate
de războaie.
Motivația economico-politică a funcționat doar în statele mici, în orașe,
cantoane și principate. Spre deosebire de Anglia, nici un alt stat absolutist nu a
fost câștigat pe deplin de ideile reformei. Astfel, în perioade diferite și în
diferite zone ale Europei, au apărut și s-au cristalizat idei reformiste, precum
cele afirmate cu forță de Luther, ce susținea "sola fide" (mântuirea prin
credință), sacerdoțiul universal (orice creștin era un preot, nu mai era necesar
rolul de mediatori al clericilor și al bisericii dintre umanitate și divinitate) și
"sola scriptura" (autoritatea bibliei, care reprezenta unică sursă a credinței).

4
 Prereformatorii
John Wycliff
Este considerat primul prereformator, s-a nascut in York, in anul 1324. A
studiat dreptul, teologia si filosofia, la Universitatea din Oxford, fiind preocupat
de scrierile lui Aristotel, ale Fericitului Augustin si ale lui Duns Scttus. In 1372
este numit professor la Universitatea din Oxford. In jurul anului 1350, scarbit de
imixtiuniea Bisericii Apusene in viata religioasa si politica a Angliei, a sustinut o
politica de emancipare fata de papa de la Roma. Biserica catolica engleza
detinea o treime din mosiile feudale si ott atat din totalul lichiditatilor
monetare ce erau in circulatie.
In anul 1365, papa Urban al V-lea a cerut regelui englez strangerea si
trimiterea taxelor bisericesti, care, de 33 de ani nu mai fusesera trimise la
Roma. Wycliff este dezgustat de aceste lucruri. Sustine hotararea parlamentului
englez de a refuza plata taxelor catre statul papal. Dezgustat de faptul ca
majoritatea posturilor de conducere in Biserica si in Universitate sunt ocupate
de prelati corupti, Wycliff incepe sa predica impotriva ierarhiei catolice, desi el
insusi era preot. In lucrarile sale, este de parere ca omul nu are nevoie de
intermediary, ci se poate ruga direct lui Dumnezeu.
Sustinea ca omul se poate mantui nu prin taine si acte de pocainta, ci prin
vrednicia si faptele sale. Spre deosebire de ceilalti preoti catolici englezi, Wycliff
simplifica liturghia si face din predica partea central a slujbei, sustinand ca
oamenii nu inteleg limba latina, dar sunt multi mai castigati daca predica este
tinuta in engleza. Incepand cu anul 1380, traduce din latina in engleza vulgar
Sfanta Scriptura. In ultimii ani ai vietii, propuune supunerea bisericii Angliei
autoritatii de stat, regelui si parlamentului, castigand prin aceasta simpatii la
curtea regala. In scrierile sale mai sustinea ca preotii au dreptul doar la zeciuieli
si donatii, nefiind indreptatiti se ceara taxe si impozite sis a detina proprietati
imobiliare.
Adversarii lui Wycliff au extras pasaje din lucrarile sale si le-au trimis la
Roma. Papa Grigore al XI-lea i-a criticat pe episcopii englezi care nu l-au judecat
pe Wycliff. Papa a cerut Arhiepiscopului de Londra sa-l aresteze pe Wycliff, iar
daca acest lucru nu este posibil, sa-l trimita la Roma. In anul 1377 ajunge rege
al Angliei minorul Richard al II-lea iar ducele de Lancaster este numit regentul

5
sau. Un an mai tarziu, scarbit de inceperea schismei papale, Wycliff se
dezlantuie si mai tare impotriva papilor, pe acre ii numeste “anticristi”.
Incepe sa dezvolte si alte idei gresite, sustinand ca ierarhia catolica nu are
putere absoluta, iar cea pe care o are, a pierdut-o prin pacate. Institutia
papalitatii nu are temei biblic, Sfintele Taine, cinstirea icoanelor, cultul Sfintilor
si Sfintele Moaste n-au nici un rost. Wycliff sustinea ca transformarea painii si a
vinului in Trupul si Sangele lui Hristos trebuie altfel intelese, in sensul ca painea
nu se preface in totalitate in Trupul lui Hristos, idée pe care o numea
consubstantialitate. Wycliff ajunge sa sustina si predestinatia. Datorita acestor
invataturi, si-a pierdut si putinii sustinatori pe care ii mai avea.
In anul 1381 izbucneste o mare rascoala taraneasca in Anglia, al carui
instigator este considerat Wycliff. Arhiepiscopul Londrei moare in cursul
tulburarilor, numerosi preoti sunt ucisi, multe biserici sunt devastate, iar regina
mama este maltratata. In 1382 regele Angliei si regentul isi retrag sprijinul
pentru Wycliff, iar invatatura sa este condamnata, marele prereformator traind
o umilinta totala. Moare in anul 1382, asistand la o liturghie. Influenta ideilor
sale a ramas mare si dupa moartea sa, mai ales in universitati, dar si in tarile
unde Renasterea incepuse sa aiba roade. Ideile sale s-au raspandit repede,
contribuind la pregatirea terenului pentru marea reforma din secolul al XVI-lea.

Jan Hus
In central Europei exista o adevarata competitive in domeniile politic,
economic si religios, intre stastele germane, Austria si natiunile slave. Colonistii
germane sunt favorizati de arhiducele austriac si de imparatul german,
asezandu-se in cele mai prospere locuri. Posturile de conducere in Biserica, in
scoli si in administratie erau detinute tot de germane, spre nemultumirea
cehilor si a moravilor. Aceste nemultumiri impotriva germanilor au fost un
teren propice pentru acceptarea ideilor lui Wycliff in Cehia si Boemia.
Universitatea din Praga devine apropiata Universitatii din Oxford. Ideile lui
Wycliff au fost cunoscute in Europa central inca din secolul al XIV-lea. Jan Hus s-
a nascut in 1369, intr-o familie saraca. Datorita pregatirii sale si calitatilor
morale, dupa studii a fost numit professor de filosofie la Universitatea din
Praga, in anul 1398. A fost atat de apreciat, incat a devenit predicatorul capelei
regale. Impreuna cu Ieronim din Praga, Hus isi insiseste o parte din ideile lui
Wycliff, dupa 1403. Spre deosebire de Wycliff, Hus a respins ideile exaggerate

6
in ceea ce priveste Euharistia, Sfintele Taine si acceptarea cultului Sfintilor. In
predici se arata multumit de imoralitatea clerului catholic.
In anul 1408, in plina criza a schismei papale, Hus refuza sa-I recunoasca pe
cei doi papi. Arhiepiscopul din Praga ii interzice sa mai slujeasca. Hus se
ingrijeste de traducerea in limba ceha a scrierilor lui Wycliff. Arhiepiscopul sau
ordona arderea acestor traduceri si ii interzica sa mai traduca sis a mai predice.
Masurile luate impotriva lui Hus au dus la vilente. In anul 1409, Hus este
excomunicat, iar asupra orasului Praga este rostit un interdict, pan ace preotul
ptaghez se va prezenta in fata conciliului din Konstanz. Hus a fost aparat de
regale sau, care i-a permis sa scrie pamflete impotriva papei. Hus sustinea ca
adevarata Biserica este a celor predestinati.
In opinia sa, Petru n-a fost si nu este capul Bisericii. Papa nu poate afirma
ca este vicar al lui Hristos, ci al lui Iuda. Desi avea idei reformate, Hus n-a atacat
Biserica ca insitutie si nici Tainele ei. El urmarea o renastere spiritual a
slujitorilor Bisericii. In 1414, Hus se decide sa se prezinte in fata sinodului din
Konstanz, fiind primit bine de papa Ioan al XXIII-lea. Membrii sinodului
influentati de imparatul german, l-au judecat dupa principiile inchizitoriale,
gasind in scrierile sale afirmatii eretice. In apararea sa, Hus a amintit ca in nici
una din scrierile sale nu se regaseste vreo greseala dogmatic si acuza membrii
sinodului ca se afla in slujba lui antichrist.
In 1415, Hus este condamnat la moarte si ars pe rug. In anul 1416 are
aceasi soarta si prietenul sau, Ieronim din Praga. Moartea lui hus nu-a insemnat
sfarsitul ideilor sale si a declansat un adevarat razboi civil. Nobilii cehi si
aomenii de rand au fost indignati de moartea simbolului lor si au declansat un
adevarat razboi. In urma acestui razboi, au fost predate zeci de biserici, iar zeci
de preoti catolici au fost ucisi. Aderentii extremist ai lui Hus n-au mai acceptat
preotia, Sfintele Taine si nici Euharistia, denaturand invatatura lui Hus.
A izbucnit un razboi civil in intreaga Cehie, in care husitii, condusi de Jan
Ziska au castigat lupte importante impotriva armatelor austriaca si germane.
Rascoala husitilor a fost infranta, in cele din urma. Husitii s-au refugiat in
Polonia, Ungaria, Transilvania si chiar in Moldova. In secolul al XVI-lea, urmasii
lui Hus vor simpatiza cu luternaii si cu calvinii. In anul 1450, husitii din Praga au
trimis o delegatie la Constantinopol, intrand in legatura cu Patriarhul ecumenic.
Cucerirea Constantinopolului de catre turci a interrupt legatura dintre
ortodocsi si husiti.

7
Girolamo Savonarola
A fost una dintre cele mai fascinante personalitati ale Bisericii Catolice din
secolul al XV-lea. S-a nascut in Ferrara, in anul 1452. A fost atras de tanar spre
viata monahala. A imbratisat ordinal dominicanilor. In 1481 ajunge preot, in
orasul Florenta, unde se va remarca prin predicile sale. Florenta era renumita in
Italia, datorita stabilitatii politice asigurata de familia De Medici. Aceasta familie
nobiliara adusese la Florenta pe cei mai mari artisti si carturari. Aici, Girolamo
incepe sa predice impotriva luxului si a desfraului.
Oamenii simpli erau convinsi ca asculta un adevarat profet. Savonarola a
prezis ca Italia de Nord va fi invadata de o armata straina. La o jumatate de an
de la aceasta profetie, Carol al VIII-lea invadeaza Italia de Nord, iar
popularitatea preotului Dominican creste. Dezgustati de viata conducatorilor
politici, crestinii din Florenta alunga nobilimea orasului. In anul 1494
Savonarola este proclamat presedinte al unei republici religioase, care se
conduce dupa regulile Evangheliei.
Prin predicile sale, a reusit sa faca din orasul placerilor un oras in care
predomina spiritual Evangheliei. In noua Florenta, placerile au fost inlaturate,
oamenii au renuntat la hainele de lux, bisericile s-au umplut de credinciosi, a
fost interzisa camatoria, au fost oprite duelurile, iar viata cultural a primit o
grea lovitura, datorita faptului ca artistii erau cenzurati. Situatia aceasta n-a
durat mult. Peste un an, aceiasi florentini i-a chemat inapoi pe nobili, iar Papa
Alexandru al VI-lea i-a interis lui Savonarola sa mai predice. Datorita refuzului
sau, acesta a fost arestat. In timpul detentiei, scrie comentarii la Psalmi. In anul
1498 este judecat de Inchizitie, gasit vinovat si condamnat la spanzuratoare.
Spre deosebire de Hus si de Wycliff, el a fost un reformator moral. Dupa cateva
sute de ani, Savonarola a fost canonizat de Biserica Catolica.

Principalii reformatori
Au fost:-Martin Luther
-Jean Calvin
-Henry al VIII lea

8
 Doctrinele lor:
a) Luteranismul- Doctrină a protestantismului german, întemeiată în sec. al
XVI-lea de Martin Luther, care considera esențială pentru mântuire
numai credința și proclama autoritatea exclusivă a Bibliei, recunoscând
numai două taine: Botezul și Împărtășania.
b) Calvinismul- Calvinismul este un cult religios protestant, întemeiat în sec.
al XVI-lea de Jean Calvin, care suprimă complet ceremoniile și reduce
sfintele taine la Botez și Cuminecătură, sub steagul căruia burghezia
dintr-o serie de țări vest-europene a luptat în sec. al XVI-lea și al XVII-lea
împotriva aristocrației feudale și catolicismului.
c) Anglicanismul- reprezintă totalitatea doctrinelor şi a organizării Bisericii
Angliei după schisma faţă de Roma şi sub influenţa Reformei protestante.

Bibliografie
https://istoriiregasite-wordpress-
com.cdn.ampproject.org/v/s/istoriiregasite.wordpress.com/2011/01/15/istoria
-anglicanismului/amp/?
amp_js_v=a6&amp_gsa=1&usqp=mq331AQHKAFQArABIA%3D
%3D#aoh=16205909195133&amp_ct=1620590985814&referrer=https%3A%2F
%2Fwww.google.com&amp_tf=De%20pe%20%251%24s&ampshare=https%3A
%2F%2Fistoriiregasite.wordpress.com%2F2011%2F01%2F15%2Fistoria-
anglicanismului%2F

https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Reforma_Protestant%C4%83