Rolu bisericii în societatea medievală în Europa Occidentală

Prin Edictul de la Milano din 313, semnat de Constantin cel Mare, a fost recunoscut statutul legal al
creştinismului, care, în 380 a devenit religie oficială în Imperiu Roman.

În secolele ce au urmat, pe fundalul ruinării lumii antice, biserica rimană a evoluat, obţinînd o crescîndă putere o
crescută putere în cadrul societăţii medievale timpurii. Deşi misiunea sa de bază era propagarea adevărurilor
cresdinţei creştine, îndrumarea spirituală a oamenilor, modelarea raporturilor dentre acestea. Biserica s-a implicat
treptattot mai mult în viaţa societăţii, îndeplinind însemnate roluri politice, sociale, economice, administrative,
judiciare şi culturale.

În perioada marilor migarţii şi a creării şi a creării regatelor barbare. Biserica a fost instituţia care a asigurat
cntinuitatea administrativă în vechile oraşe din perioada romană. Ea colabora cu puterea politică, folosindu-se din
plin de avantajele pe care i le oferea acest statut, devenind o societate de drept public. Astfel, papii nu se mai
limitau la rolul ecleziastic, asumîndu-şi-l şi pe cel politic. Se ştie că papa Inocenţiu I a avut un cuvînt greu de spus
nu doar în politica occidentală dar şi în cea a Imperiului de Răsărit. Papa Ioan I a fost acela, care, în urma unor
tratative cu Attela la 452 a reuşit să salveze Roma de atacul hunilor. Un rol deosebit de important pentru întreaga
istoriemedievală l-a jucat creştinarea lui Clovis(493), fapt ce a dus la întărirea puterii bisericii romane pe continent.
Alianţa dintre Stat şi Biserică a fost constantă a epocii medievale. Papii se implicau în viaţa politică a statelor şi în
viaţa personală a monarhilor. Regele era considerat drept reprezentantul lui Dumnezeu pe Pămînt şi de aceia el
trebuie să fie uns de către Biserică, în primul rînd. Tot Papii au fost cei care au organizat cruciadele- războaiele
religioase cu scopul de a elibera Sfîntul Mormînt de sub ocupaţia musulmană. Din dorinţa de a atrage mai mulţi cît
mai mulţi luptători, papa promitea iertarea de păcate a celor ce se înrolau, iertarea datoriilor faţă de cămătari şi
eliberarea ţăranilor din şerbie.

Biserica a devenitr în societatea medievală, de asemenea şi unul dintre centrele economice, cele mai importante.
Donaţiile funciare ale laicilor, care încercau astfel, mai ales pe patul de moarte, iertarea de păcate şi mîntuirea pe
lumea de dincolo; precum şi impozitul datorat bisericii-decima sau zeciuiala-le-au propulsat rapid în postura de
mari proprietari feudali, fapt care treptat începea să ducă la coruperea moravurilor.

Biserica exercita şi importante funcţii sociale şi culturale. Astfel, pe lîngă mănăstiri au luat naştere primele spitale.
De asemenea, ele constituiau un loc de refugiu pentru săraci, pentru ţărănimea care căuta sprijinul împotriva
abuzurilor, violenţelor seniorilor şi cavalerilor. Biserica îşi asuma vmisiunea de a-i proteja pe cei slabi prin asa-
numita „pace a lui Dumnezeu”.

Tot biserica este cea care a organizat şcolile şi primele universităţi (la Bologna şi Paris) în jurul cărora s-au adunat
comunităţile de profesori şi studenţi ai diferitor discipline. Astfel, şcolile antice laice au fost înlocuite cu şcoli
monastice, pe lîngă mănăstiri. Pentru mult timp, singurul sistem de învăţămînt organizat în Occident a fost cel
patronat de Biserica. Scopul acestuia era, în primul rînd, formarea şi intruirea clerului: învăţarea scrisului, cititului
şi cîntatului, pregătirea teologică.

Statutul de mare putere a Bisericii a făcut-o deseori întolerantă în relaţiile cu alţii şi încă mai mult faţă de membrii
ei. Evul Mediu afost caracterizat prin instituirea inchiziţiei şi vînătoarea ereticilor. Prerogativele inchiziţiei erau
deosebit de mari. Deciziile ei nu puteau fi reclamate şi nici legaţii papali nu puteau să se implice în afacerile ei.

Eu consider că biserica a deţinut un rol deosebit de important în societatea medievală. Deoarece ea participa la
conducerea statului, era un mare proprietar funciar, convoca cruciadele, era refugiu pentru cei săraci şi neputincioşi,
organiza învăţămîntul. Putem afirma faptul că însăşi societatea era subordonato bisericii.