Portretul lui Stefan cel Mare: Fratii Jderi de Mihail SADOVEANU

Stefan cel Mare, voievodul Moldovei, este ilustrat atat ca domnitor, cat si ca om. Portretul
preluat de la Grigore Ureche, îl descrie ca "se vorbeste prin sate despre Maria Sa ca-i om nu
prea mare de stat, insa groaznic cand isi incrunta spranceana". Desi concis, portretul fizic pe care
Sadoveanu il face domnitorului este semnificativ si din punct de vedere psihologic: "Voda
Stefan, calcand in al patruzecilea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara.
Se purta ras, cu mustata usor incaruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde
taioasa. Desi scurt de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in
sus". Accentuarea privirii semnifica forta morala a eroului, marea sa vointa, precum si autoritatea
lui asupra celor din jur.
Nechifor Caliman ii face un portret alegoric, "acolo sede Voda ca un cerb frumos cu stea
in frunte, iar imprejurul cerbului numai jivine."
Stefan este un personaj construit mai ales din naratiunile celorlalte personaje, el fiind la
inceput absent, dar influentand comportamentul oamenilor care-1 asteapta, conferindu-i astfel o
forta divina asupra lor. Se creeaza impresia ca si fortele naturii i se supun: de cand acea putere se
asezase asupra Moldovei, parea ca s-au schimbat si stihiile. Ploile cadeau la timp, iernile aveau
omaturile imbelsugate".
Aparitia Voievodului in roman are loc intr-un moment cu totul deosebit, la Sarbatoarea Hramului
Manastirii Neamt, unde este adunata intreaga suflare omeneasca a Moldovei. Sadoveanu
ilustreaza cu maiestrie regizorala miscarile scenice ale multimii, duhul legendei, atmosfera de
ireal ce invaluie totul. Se simt si se aud reactiile celor care il asteapta pe Maria Sa cu o nerabdare
crescanda, "ca si cum s-ar fi aprins pulbere de pusca". Prozatorul pregateste cu arta aparitia
domnitorului, creand o emotie puternica in randul maselor de tarani, iar evenimentul este notat
prin reactii si gesturi foarte sugestive: "femeile prinsera a se tangui cu mainile la tample si a-si
cauta pruncii". Atmosfera este redata prin verbe impersonale ("se aude", "se spune", "se
asteapta", "are sa se intample"), iar personalitatea voievodului se contureaza prin acumulari
treptate de pareri ale oamenilor: "numai un om viteaz poate cuteza sa ridice ochii spre Maria Sa,
cei nevrednici sa-si plece capetele in tarana".
Figura legendara incepe sa se contureze prin intrebarile pe care si le pun oamenii despre Voda,
daca "e cumplit la vedere" sau daca are un "anume palos cu care cearta pe unii boieri?". Stefan
apare in toata maretia sa monumentala, "calare pe cal alb", iar efectul asupra multimii este
miraculos, "o femeie naste de emotie slobozind din maruntaiele ei un prunc".
Stefan este o personalitate recunoscuta a Renasterii, "Maria Sa a baut apa intelepciunii din
aceeasi fantana rasariteana din care s-a adapat Apusul". El este un invatat, un mag initiat in
tainele naturii, pentru ca "noi domnii si stapanitorii trebuie sa urmam pilda soarelui, dand in
fiecare zi lumina si caldura fara a primi".
Voievodul este familiar cu supusii, apropiat de oamenii simpli, ii cunoaste pe fiecare pe nume,
face dreptate celor multi, ii rasplateste pe cei care lupta pentru libertatea Moldovei, iar cu
boierimea tradatoare este neindurator.
Spirit justitiar, Stefan este neinduplecat cu cei ce gresesc, instaurand in Moldova oranduiala,
siguranta si spiritul dreptatii, de aceea este respectat si iubit de cei mai multi, dar si temut de cei
ce inclina spre tradare si necinste, Voda avand astfel o autoritate deplini asupra tuturor. Orice
incercare de tradare a marii boierimi este imediat anihilata, pentru ca Stefan considera ca in
Moldova sunt prea multi stapani si "nu trebuie sa fie decat unul."
Stefan cel Mare este simbolul puterii, autoritatea, instanta suprema, intrucat el este cel care
trebuie sa inteleaga "de ce rasare si asfinteste soarele", deoarece "numai prostimea vietuieste
pentru pantece". Puterea suprema a domnitorului starneste spaima si admiratie, sfiala si
incredere, Voievodul este un intelept care ajunge la cunoastere prin respectarea ritualurilor
stramosesti, astfel vanatoarea de la Izvorul Alb este initiatica, destinul Moldovei si al
domnitorului dezvaluindu-se prin integrarea in permanenta naturii, singura datatoare de forta si
intelepciune.
Stefan cel Mare este un personaj clasic pentru ca actioneaza mereu sub imperiul datoriei fata de
tara si popor, iar intre ratiune si pasiune, invinge totdeauna ratiunea.
Stefan cel Mare este un personaj romantic pentru ca este construit din trasaturi exceptionale,
capatand auri mitica si legendara, trasaturi ce reies atat din opiniile oamenilor, cat si din
comportamentul lui in batalii, unde dovedeste o vitejie fabuloasa. Definitorie pentru patriotismul
fierbinte si eroismul lui exceptional este lupta de la Vaslui, ca simbol al tuturor izbanzilor sale
impotriva dusmanilor tarii, prilej cu care Sadoveanu il ilustreaza ca pastrator al legilor nescrise
stramosesti, ce traieste in cultul eroilor Moldovei, pe care-i pomeneste pe fiecare pe nume,
rugandu-se pentru sufletul lor si pentru care porunceste sa se implineasca sfanta datina a
ingropaciunii.
Stefan cel Mare simbolizeaza tipul domnitorului suveran luminat si autoritar, inconjurat de boieri
si razesi supusi vointei sale. Este exponent al idealurilor de libertate si dreptate ale poporului sau,
fiind inaltat la conditia de supraom, capatand trasaturi mitice si legendare.
Trasaturile ce domina portretul Iui Stefan cel Mare sunt asadar: patriotismul fierbinte, setea de
adevar, vitejia, curajul, puterea de sacrificiu, spiritul justitiar.
Mihail Sadoveanu vede in Stefan cel Mare, ca si Nicolae Iorga, pe "cel mal cinstit sl mai harnic
domnitor, strasnic la manie si senin in Iertare", asa cum il portretizase si Grigore Ureche in
Letopiset "iute la manie", mentinandu-1 intr-o aura legendara prin modul in care se rasfrange in
constiinta celorlalti, situand personajul ia limita dintre fantastic si real, dintre mit si istorie, dintre
istorie si legenda.
Fara a fi personajul principal al romanului, fara a fi direct implicat in actiune, figura lui Stefan
domina intreaga desfasurare epica, fiind o prezenta continua nu numai prin vorbele si faptele
sale, ci mai ales prin ceea ce spun si gandesc despre el supusii sai.
Portretul lui Stefan este complex: Stefan apare in mai multe ipostaze:domn om politic, bun
diplomat om al Renasterii ctitor si iubitor de cultura
Portretul fizic este concis, alcatuit din trasaturi esentiale, care sugereaza calitati morale. Portretul
realizat de Sadoveanu aminteste de portretul cronicarului Grigire Ureche: Voda Stefan, calcand
atunci in al patruzecelea an al varstei, avea obrazul ars proaspat de vantul de primavara. Se purta
ras, cu mustata usor caruntita. Avea o puternica strangere a buzelor si o privire verde, taioasa.
Desi scund de statura, cei dinaintea sa, opriti la zece pasi, pareau ca se uita la el de jos in sus…
Se
vorbeste prin sate despre Maria sa ca-i om nu prea mare de stat, insa groaznic cand isi incrunta
spranceana.
Obrazul ars de vantul de primavara: neodihna, agitatia permanenta a domnitorului pentru
treburile
tarii. Mustata usor caruntita: numeroasele griji si framantari ale domnitorului
O puternica strangere a buzelor: un carecter darz, hotarat
O privire verde, taioasa: capacitatea de a patrunde in esenta lucrurilor, si in sufletul oamenilor.
Se
pare ca intreaga forta interioara a domnitorului izvoreste tocmai din aceasta privire, care ii
supune
pe cei din jur si ii sileste sa-i asculte.
Groaznic cand isi incrunta spranceana: asprimea si impulsivitatea domnitorului necrutator cu cei
rai.
Sadoveanu imbina caracterizarea directa cu cea indirecta. Din vorbele oamenilor se
contureaza
profilul unui domn drept, care pedepseste abuzurile si face dreptate celor multi si asupriti: Maria
sa a facut o randuiala in tara… fiecare traieste la locul sau in pace. Au fost taiati lotri si s-au
linistit
drumurile; negutatorii nu mai au de nicaieri sminteala. Iar dregatorii domnesti sunt mai putin
grasi
decat inainte, avand ceva mai multa truda. Porunci tari au iesit de la Maria sa.
Stefan cel Mare intemeieaza o noua ierarhie sociala, care nu se bazeaza pe avere si rang, ci
numai
pe merit personal: Maria sa nu inceta de la o vreme sa suie in trepte oameni noi, pretuindu-i
numai
dupa vrednicie. La alte vremuri trebuiau alti oameni. Bataliile jertfei cereau inimi arse de
credinta.
De pe astfel de pozitii democratice, domnitorul duce o politica antiboiereasca, limitand puterea
marilor boieri, si pedepsind nedreptatile acestora: S-a facut lumina si dreptate in tara Moldovei si
boierii cei falosi si pantecosi si-au plecat grumazul si s-au supus.
Calatorii straini prin Moldova remarca iscusinta domnitorului care are o oaste platita dintre cele
mai bine organizate. Astfel calugarul Gerolamo remarca chibzuinta strategica putin obisnuita
fruntilor incoronate.
Chiar de la inceputul domniei Stefan isi da seama ca este necesar sa concentreze intreaga putere
in mainile domnului pentru a pune capat anarhiei, luptelor pentru putere: Razboiul meu il am cu
aceasta tara fara randuiala. In tara asta umbla neoranduielile ca vanturile. Am gasit in tara asta si
multi stapani. Nu trebuie sa fie decat unul.
In toate situatiile Stefan se straduieste sa fie drept, nepartimitor: Judetul nostru nu se va clati
niciodata din cumpana dreapta.
Impresia calatorilor straini este ca Stefan e omul cel mai potrivit pentru epoca respectiva,
reprezentand cel mai bine aspiratiile si interesele neamului sau. intre domnitor si supusii sai
circula
un sentiment de iubire si pretuire: Dumnezeu a trimis tarii la timp pe barbatul dorit de morti si
astepatat de vii. Simteam din cei mai multi o comuniune calda cu printul lor si o iluminare
sufleteasca.
Portretul domnitorului intelept se completeaza cu imaginea conducatorului iscusit, care stie sa
pregateasca si sa castige victoria impotriva turcilor.
O alta ipostaza este aceea de om al Renasterii, protector al artei, titor de manastiri si cunoscator
al
vechilor texte. Astfel se spune despre Stefan ca a baut apa intelepciunii din aceeasi fantana
rasariteana, din care s-a adapat apusul. Deci Stefan s-a format in monarhi si dascali ai Bizantului.
Domn prevazator si bun diplomat, incearca sa realizeze o alianta aniotomana.
Personajul devine mai convingator si prin faptul ca cunoaste si momente de nehotarare, de
indoiala.
Sentimentele celor din jurul sau sunt de respect si iubire.
Personajul prezent în toate cele trei volume ale romanului Fraţii Jderi, de Mihail
Sadoveanu, dominând epoca, dar şi lumea operei, este Ştefan cel Mare, tipul eroului exemplar.
Intenţia romancierului este vizibilă din primele pagini ale cărţii şi constă în realizarea unui
portret
total al celui mai de seamă domnitor din istoria Moldovei. Ştefan a însemnat stabilitate,
securitate,
prosperitate, progres, înflorire pe toate planurile, mulţumire generală. Epoca sa rămâne, în
devenirea noastră ca fiinţă naţională, un etalon autentic.
Cel care deschide seria portretelor făcute lui Ştefan este Grigore Ureche, cu Letopiseţul Ţării
Moldovei, în care consacră spaţii largi figurii domnitorului şi influenţei exercitate de acesta în
epocă şi în posteritate. Cronicarul îşi organizează materialul epic pe trei momente distincte. La
început, prin acumulare de evenimente (războaie, alianţe, ctitorii etc.), realizează o caracterizare
indirectă a voievodului, cu accent pe portretul său moral.
Urmează moartea lui Ştefan, anunţată de tot felul de semne ale naturii, şi testamentul lăsat de
acesta urmaşilor. Al treilea moment constă în sanctificarea eroului pe criteriul vitejiei şi
reliefarea
reacţiei naturii la această moarte istorică. Portretul făcut de Ureche rămâne punctul de plecare
pentru toată literatura cu tematică istorică având în centru epoca lui Ştefan: „Fost-au acestu
Ştefanvodă om nu mare de stătu, mânios şi degrabu vărsătoriu de sânge nevinovat. De multe ori
la ospeţe omoria fără judeţiu, almintrilea era om întregu la fire, neleneşu şi harnic în războaie”.
În romanul Fraţii Jderi, Ştefan este înfăţişat într-o lumină nouă, de prinţ al Renaşterii, de erou
civilizator, care ştie să impresioneze nu numai prin meşteşugul războaielor, ci şi prin cultura şi
deschiderea lui europeană. Pentru supuşii săi, Ştefan este deopotrivă părintele, patriarhul,
sfătuitorul, tatăl, justiţiarul, războinicul etc., într-o sinteză de trăsături excepţionale, în mod
evident
hiperbolizate de autor. Chiar şi în rarele episoade când este absent din naraţiune, Ştefan o domină
prin spiritul său, risipit pretutindeni în Moldova.
Preluând de la Montesquieu tehnica relatării din perspectiva străinului, Sadoveanu proiectează în
reacţia solilor veneţieni ce vizitează ţara propria viziune asupra domniei lui Ştefan. Aceştia sunt
impresionaţi în primul rând de fastul de la curte, de organizarea armatei, dar şi de personalitatea
domnitorului, ce este la curent cu politica Europei, pe care doreşte chiar să o consolideze prin
alianţe.
Aşa cum se poate observa în fragmentul ce deschide romanul, poporul vede în Ştefan un
salvator,
un idol, un trimis al providenţei. Portretul fizic este construit prin mijloacele caracterizării directe
făcute de către narator: „Vodă Ştefan, călcând atunci în al patruzecilea an al vârstei, avea obrazul
ars proaspăt de vântul de primăvară. Se purta ras, cu mustaţa uşor cărunţită. Avea o puternică
strângere a buzelor şi o privire verde tăioasă. Deşi scund de statură, cei dinaintea sa, opriţi la
zece
paşi, păreau că se uită la el de jos în sus”.
Portretul moral se construieşte gradat, prin consemnarea unor detalii semnificative şi urmărirea
reacţiei mulţimii la apariţia sa. Cei mai mulţi veniseră la hramul mănăstirii pentru a-l vedea şi
fiecare îşi manifestă uimirea în felul său, deşi mulţimea reprezintă un personaj colectiv: bărbaţii
îşi descoperă capetele, femeile ţipă de emoţie şi sfială, unii se grăbesc să-i ajute pe oamenii
mănăstirii să creeze un cadru potrivit primirii, o femeie naşte.
 Impactul voievodului asupra oamenilor este urmărit în detaliu de scriitor, ca o dovadă a măreţiei
acestuia şi a legăturii puternice cu poporul. Fragmentul arată că Ştefan era nu doar respectat, ci şi
iubit de oameni. Câteva din gesturile sale sunt simbolice şi anunţă marile transformări, politica
de
schimbare pe care o va duce Ştefan de acum înainte: pune numele înălţare copilului nou-născut şi
se oferă să-l boteze şi să-i poarte de grijă, aşa cum conduce poporul şi se îngrijeşte de destinul
său.
Numele însuşi, înălţare, conţine sugestia progresului, a înălţării sub aspect economic şi moral a
Moldovei. Ştefan îi găseşte deja un loc, spunând că-l va face vânător domnesc.
Se interesează de oamenii simpli, îi întreabă de unde vin şi cine sunt, cunoscând astfel de
aproape
viaţa acestora. Ridică spada asupra mulţimii, ca semn al puterii şi totodată al binecuvântării.
Domnia sa se va desfăşura sub semnul crucii, al dreptăţii, al idealurilor de bine. Nu-l pierde din
ochi pe Alexăndrel, dorind astfel să-i cultive şi fiului său aceleaşi valori în care crede. Le oferă
exemple oamenilor, fiind el însuşi un model pentru ceilalţi. Sadoveanu îl înfăţişează în acest
scurt fragment din cel puţin trei unghiuri: monarh, părinte, om politic al timpului.
Personajul canonic al lui Ștefan cel Mare din romanul "Frații Jderi" de Mihail Sadoveanu este
prezentat ca un voievod puternic, curajos și hotărât, care își apără cu înverșunare țara, Moldova,
de amenințările externe. În roman, el este un lider militar inteligent și abil, dar și un conducător
drept și corect pentru supușii săi.
Caracteristicile personajului canonic Ștefan cel Mare din "Frații Jderi" includ:

Curaj - Ștefan cel Mare este renumit pentru curajul său în fața inamicilor și pentru determinarea
sa de a lupta pentru Moldova.
Loialitate - Personajul canonic al lui Ștefan cel Mare este loial patriei sale și cetățenilor săi, fiind
pregătit să facă orice sacrificiu pentru a-și apăra țara.
Înțelepciune - Ștefan cel Mare este prezentat ca un lider înțelept, care ia decizii cu grijă și
folosește tactici militare inteligente pentru a-și proteja teritoriul.
Dreptate- Voievodul Ștefan este un adept al dreptății și al egalității în fața legii, tratându-și
supușii cu corectitudine.
Rezistență - Personajul canonic al lui Ștefan cel Mare din romanul "Frații Jderi" este un luptător
perseverent, care nu cedează în fața provocărilor sau a dușmanilor.
Aceste caracteristici definesc portretul voievodului Ștefan cel Mare din opera lui Mihail
Sadoveanu și contribuie la imaginea sa ca un erou național în istoria Moldovei.