Trasaturile prozei realiste sunt :

- inspiratia din realitate

- prezentarea veridica si obiectiva a lumii

- naratorul este omniscient (stie tot ce gandesc si simt personajele sale)

- se prezinta personaje cu o trasatura dominanta de caracter

- obiectivitatea naratiunii

- se respecta tiparele scrisului conventional

Romanul Mara, de Ioan Slavici apartine prozei realiste, deoarece se inspira din viata targurilor de provincie , a
breslelor din ardeal, de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Tema romanului este prezentarea eforturilor unei femei
vaduve dintr-un targ transilvanean, Radna, de a obtine o pozitie sociala privilegiata intre micii negustori ai locului,
prin harnicie si perseverenta, pentru a asigura un trai mai bun copiilor sai, Persida si Trica.

Naratiunea este realizata la persoana a III-a, din perspectiva unui narator obiectiv, omniscient.

Personajul principal, Mara, este tipul vaduvei intreprinzatoare si aprige, sau tipul femeii capitalist.Ea este energica,
optimista, abordand orice noua situatie cu increderea in sfarsitul bun. Fiica ei, Persida, este acelasi tip ca si mama ei,
« o Mara juvenila », cum observa Nicolae Manolescu.

Romanul are doua planuri : planul Marei si planul iubirii dintre Persida si Naţl. Viata de familie a Persidei este
prezentata in alternanta cu viata lui Trica in familia lui Bocioaca, starostele cojocarilor.

Trăsături ale romanului realist:

- reprezentarea veridică a realităţii contemporane scriitorului, a societăţii sub determinismul social-economic

(teme: banul, moştenirea, zestrea, parvenirea etc); „iluzia vieţii"; verosimilitatea; obiectivitatea; lipsa de idealizare a
realităţilor sociale, a vieţii de familie etc. (relaţiile dintre individ şi mediu);

- observaţie socială şi psihologică; analiza psihologică şi sociologică;

- tipizarea, ca mijloc de generalizare a fenomenelor vieţii într-o formă concretă; personaje tipice (pentru o
categorie socială) în situaţii tipice; „specii sociale";

- complexitatea personajului; surprinderea lui în transformare (în relaţie cu mediul); individualizarea

personajului prin fapte, limbaj, relaţii cu alte personaje etc;

■ tehnica detaliului, notarea amănuntului semnificativ; descrierile minuţioase (cadrul ambiant, vestimentaţia,
fizionomia) au conotaţii în plan moral;

■ rolul expoziţiunii (situarea exactă în timp şi spaţiu) - veridicitatea; structura închisă a romanului (simetria incipit
- final; final închis; epilog);

- stil sobru, impersonal, obiectiv; atitudinea critică.

Persida

- personaj de roman traditional, realist, obiectiv -

- personaj realist -

- taranul -

"Mara",

de Ioan Slavici - roman traditional, realist-obiectiv -

Proza lui loan Slavici (1848-1925) contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice
locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa binele si adevarul, cinstea si dreptatea, norme etice pe care
omul trebuie sa le respecte. Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor
moralist, un fin psiholog, un creator de tipologii.

Dupa cum el insusi marturiseste, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 l.Hr.), creatorul unui
sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa il constituie
"omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om".

Ioan Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de Confucianism: sinceritatea,
demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar etc., afirmand ca filozoful chinez este
"cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia morala").

Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta si intelepciune,
pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii
este grav sanctionata de scriitor.

Romanul "Mara" de loan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in volum a aparut abia in
1906. Aceasta opera literara este "cel mai bun roman al nostru, inainte de «Ion»", conform afirmatiei lui
Serban Cioculescu si "aproape o capodopera", in viziunea lui George Calinescu, deoarece
destinul eroilor si mediul social sunt evocate cu o remarcabiia arta a detaliului si cu o mare forta de
construire a ansamblului.

Persida este fiica Marei, sora lui Trica, sotia lui Natl si nora macelarului Hubar, dar si una dintre cele
mai reusite, mai stralucitoare figuri feminine din literatura romana. Persida este ilustrata de Slavici in
evolutia sa de la copilarie la maturitate, ceea ce face ca aceasta opera sa fie si un bildungsroman.

Persida ilustreaza in roman ideea ca omul poate izbandi in viata numai prin voitita, luciditate si
dragoste, prin stapanirea de sine care sunt principalele arme ale eroinei cu un destin zbuciumat.

In conturarea acestui personaj, Slavici se dovedeste a fi un fin psiholog si un rafinat observator al

sufletului feminin.

Fire sincera si voluntara, delicata si pura, Persida invinge loviturile sortii cu multa cutezanta, dar si cu o
calma resemnare.

Portretul fizic, realizat direct de catre narator, sugereaza trasaturile morale, avand efecte surprinzatoare
asupra celor din jur: "Inalta, lata-n umeri, plina, rotunda si cu toate acestea subtirica s-o frangi din mijloc;
iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba, de o albeata prin care numai din cand in cand
strabate, abia vazut, un fel de rumeneala". Din descrierea detaliata a naratorului reies, indirect, forta si
gingasia, puritatea si vointa, care constituie principalele sale trasaturi constitutive ale unui caracter
puteniic. Dupa intalnirea Persidei cu Nafl, naratorul omniscient remarca, in mod direct, impresia puternica
pe care o produce asupra flacaului: "era chiar mai tanara, mai frumoasa si mai plina de farmec decat cum
Natl era-n stare sa si-o inchipuiasca".

Alte insusiri reies din atitudinea si opiniile celorlalte personaje. Astfel, asupra lui Natl, infatisarea plina
de farmec a Persidei revarsa "o vapaie misruitoare", iar flacaul ramane "cu privirea pierduta", cu barba
tremuranda. Hubaroaia este incantata de fata "atat de frageda, atat de frumoasa", dar o compatimeste ca
are ca mama pe Mara, "precupeata si podarita", insa Trica "era mandru de sora-sa".

Persida traieste o iubire pasionanta, o emotie puternica, naratorul omniscient sondand sufletul omenesc cu
o neobisnuita forta de sugestie a cuvantului si o emotionanta maiestrie artistica, incat Pompiliu Marcea
nota impresionat: "Dragostea Persidei este de un dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a
descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata
poezie". Tatonarile si grija ei pentru tanarul neamt, de care o desparteau religia, pozitia sociala si etnia,
constituie argumentul eel mai convingator privind iubirea patimasa a Persidei, sentimentul fiind si cauza
incalcarii tuturor restrictiilor sociale si etice: casatoria secreta, fuga cu Natl la Viena si casnicia nefericita.
Pasiunea statomica pentru barbatul ei este insotita de sinceritate si delicatete sufleteasca, ea fiind
deznadajduita ca "l-am scos eu pe el din minti" si isi roaga mama sa nu-l blesteme pe Natl, deoarece "eu
sunt de vina!". Mara considers ca fata are dreptate, deoarece "cum sa nu-l scoata din minti cand era atat de
frumoasa, atat de desteapta si atat de cuminte?".

Casnicia ei parcurge man dificultati, Natl "statea cu prietenii si toata osteneala, toata grija, ramanea in
sarcina ei", iar tanara sotie, cuprinsa de amaraciune si deprimare, se autocaracterizeaza. "Daca s-ar fi vazut
ea insasi pe sine cu ochii ei de odinioara, ar fi ramas cuprinsa de spaima si ar fi strigat: «Ah! tare am
cazut, Doamne!»". Tenace, Persida isi salveaza casatoria prin ratiune si inteligenta, prin puterea dragostei
si prin stapanirea de sine, prin bunatate si blandete, deteminandu-si sotul sa-i ceara iertare, iar familia sa
iasa mai intarita din aceste incercari. Nu numai Natl se simte umilit de forta morala a Persidei, ci si socrul
sau este coplesit de remuscari : "Iarta, fata noastra, toate supararile pe care ti le-am facut si fii incredintata
despre iubirea noastra parinteasca".

Ca si Mara, Persida este o personalitate puternica, avand un acut simt al realului, in care domina
principalele sale calitati: devotamentul, chibzuinta si vointa puternica, datorita carora izbuteste sa invinga
toate piedicile vietii. Nicolae Manolescu apreciaza ca Persida "nu este decat o Mara juvenila, pe cale de a
lua cu varsta, obiceiurile si infatisarea mamei sale".

Persida este unul dintre cele mai stralucitoare personaje feminine din literatura romana, inscriindu-se in
aceeasi tipologie cu Sasa Comanesteanu si cu Tincuta, din proza lui Duiliu Zamfirescu sau cu Doamna T.
din "Patul lui Procust" de Camil Petrescu si cu Otilia din romanul lui George Calinescu.

Celelalte personaje, Natl, Hubar, Bocioaca, Trica, Bandi, preotul Codreanu sunt firav conturati. Numai
Trica este un erou mai prezent in roman, remarcandu-se prin faptele sale si integritatea morala.
Personajele episodice se raporteaza, intr-un fel sau altul, la destinul Persidei, evidentiind nobletea
sufleteasca si forta morala a personajului.

Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate
laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, scriitorul construieste imagini sugestive
privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in
acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care individul e tinut sa o
respecte", afirma Nicolae Manolescu.
Mara

- personaj principal de roman traditional, realist, obiectiv -

- personaj realist -

- taranul -

"Mara",de Ioan Slavici

- roman traditional, realist-obiectiv -

Proza lui Ioan Slavici (1848-1925) contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului specifice
locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa binele si adevarul, cinstea si dreptatea, cumpatarca si
iubirea de oameni, norme etice pe care omul trebuie sa le respecte.

Prozator ardelean, precursor al lui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist, un fin psiholog, un
creator de tipologii. Dupa cum el-insusi afirma, este adept inflacarat al lui Confucius (551-479 i.Hr.),
auritorul unui sistem filozofic etic si social, cu valoroase idei umaniste. Conceptul fundamental in etica sa
il constiruie "omenia" ("jen"), adica "respectarea omului in om".

Dupa propria marturisire, Slavici aplica in opera sa principalele virtuti morale exprimate de
Confucianism: sinceritatea, demnitatea, buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar si nu in
ultimul rand, cumpatarea, declarand ca filozoful chinez este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-
au dat altora sfaturi" ("Educatia morala"). Intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul
moral, pentru chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii in
toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor.

Romanul "Mara" de loan Slavici a fost publicat in 1894, in revista "Vatra", iar in volum a aparut abia in
1906. Aceasta opera literara este "cel mai bun roman al nostru, inainte de «Ion»", conform afirmatiei lui
Serban Cioculescu si "aproape o capodopera", in viziunea lui George Calinescu, deoarece destinul eroilor
si mediul social sunt evocate cu o remarcabila arta a detaliului si cu o mare forta de construire a
ansamblului.

Mara, protagonista complexa a romanului, un personaj eponim (care da numele operei - n.n.) si
"rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint si exact", E.M.Forster), este reprezentativa pentru
conceptia artistica a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al sufletului omenesc, romancierul
contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare surprinzatoare, care-si da seama ca banii sunt singura
cale de a asigura, pentru ea si copii, o existenta linistita, o viata demna si respectabila. Eroina este un
personaj realist traditional, deoarece este tipica pentru taranca "de peste munti si in genere al vaduvei
intreprinzatoare si aprige" (G.Calinescu), o femeie puternica, energica si cu multa afectivitate pentru copiii
ei.

Titlul indica numele personajului principal, intrucat aceasta creatie este, mai intai, "romanul Marei", al
carei destin constituie axa fundamentala a epicii, ea fiind considerata si "prima femeie-capitalist din
literatura noastra" (Nicolae Manolescu). Pe Mara n-o intereseaza averea, ci doar sa aiba bani, care sa-i
aduca respectui celorlalti, impacarea cu sine si o siguranta constanta pentru viitorul copiilor. Eroina se
incadreaza in vederile etice ale scriitorului, al carui deziderat era acela ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti,
harnici si virtuosi, ea Tntruchipand un adevarat exemplu de moralitate.

Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca "tanara si vomica" si
harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc", asa cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient.
Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la
birt decat acasa", lasandu-le copiilor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa,
care era a Marei, data ca zestre cand se maritase. Mara este precupeata, deoarece isi castiga existenta din
negustorie, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", de marti dimineata si pana sambata noaptea ea alearga
cu marfa de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca o adevarata femeie de afaceri
("businesswoman" - N.Manolescu), Mara are un singur scop, acela de a strange bani, conducandu-se dupa
o regula specifica economiei de piata si, ca un adevarat negustor, "vinde mai bucuros cu castig putin decat
ca sa-i cloceasca marfa".

Portretul fizic, conturat de naratorul obiectiv in mod direct prin detalii, trimite sugestiv la trasaturile
morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant", Mara sta toata
ziua, neobosita si energies, la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se
zbenguie "printre picioarele oamenilor".

Trasaturile morale definitorii ale Marei decurg in mod indirect din faptele, atitudinea, mentalitatea si
aspiratiile eroinei. Femeie apriga, avand un acut simt al demnitatii umane, se hotaraste sa stranga bani ca
sa scape de saracie si sa-si creasca cei doi copii, pe Trica si Persida, carora se straduieste sa le creeze o
situatie materiala si sociala cat mai buna. Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru copiii ei, pe
fata vrea s-o vada preoteasa, ca pe cea din Pecica, "o femeie minunata si dulce la fire, si bogata, si
frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar. Desi copiii apar "zdrentarosi si desculti", sunt,
totusi, "sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi", insa "nepeptanati si nespalati si
obraznici". Cu toate acestea, Mara este stapanita de un emotionant orgoliu matern, mai ales ca toata ziua
vede copii si oameni pe care-i compara cu "saracutii mamei" si atunci gandeste cu satisfactie, prin
monolog interior: "Tot n-are nimeni copii ca mine!".

Chibzuita pana la zgarcenie, Mara face in fiecare seara socotelile, pune deoparte banii pentru siguranta
vietii cotidiene si pentru ziua de maine. La capataiul patului tine trei ciorapi, "unul pentru zilele de
batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica", in care pune zilnic fie si
numai un creitar si mai degraba tmprumuta banii de trebuinta pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi.

Intrepida (care nu da inapoi in fata greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator - n.n.), autoritara,
Mara are putere de munca si o inteligenta pragmatica, insusiri izvorate, indirect, din experienta ei de viata
si de aceea nu cheltuieste cu usurinta nici pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa stranga bani
suficienti care sa-i dea puterea sa invinga viata si sa-i asigure astfel echilibrul sufletesc. Desi este zgarcita,
Mara nu este lacoma, dorinta de a avea bani nu o dezumanizeaza ca pe Ghita (din nuvela "Moara cu
noroc"), eroina find mereu motivata si animata in actiunile ei de dragostea materna si de prestigiul in
societate. Construita din lumini si umbre, Mara nu se tndura totusi sa cheltuiasca bani nici chiar pentru
educatia copiilor ei, ci gaseste mijloace de a rezolva aceasta problema prin alte cai. Din relatiile cu
celelalte personaje, reise in mod indirect, inventivitatea si abilitatea femeii de a evita cheltuirea banilor si
a-si indeplini, totodata, telul in ceea ce priveste asigurarea viitorului celor doi copii. Cand Persida
implineste sapte ani, Mara o da in grija calugaritelor, insa nu se poate hotari sa plateasca 60 de florini pe
an, asa cum se intelesese cu maica Aegidia, desi "ar fi putut sa dea, avea de unde [...] dar n-o ierta firea sa
rumpa din niciunul dintre cei trei ciorapi". Maica Aegidia staruieste pe langa maica priorita s-o primeasca
pe fata si pentru numai cincizeci de florini pe an, ba mai intervine si pe langa domnul Hubar, economul
orasului, ca Mara sa capete arenda podului peste Mures. Ca podarita, ea obtine un castig insemnat atat din
taxele platite de trecatori, "cate doi creitari de om si cate zece de perechea de cai ori de boi", cat si din
avantajul ca-si pune masa si cosurile cu marfa la capul podului si are vanzare buna, deoarece pe acolo
"trecea toata lumea". Cu toate acestea, ea nu vrea sa plateasca rascumpararea lui Trica si sa-l scape de
armata -"Nu dau nici un ban!"-, ci se imprumuta de la Bocioaca "saptesprezece sute de florini", cu gandul
ascuns de a nu-i mai inapoia, mizand pe faptul ca Trica se va insura cu Sultana, fiica mesterului, si astfel
ea va scapa de datorie. Dezamagit de atitudinea mamei, Trica "se da la Verbonc" de bunavoie, adica se
inroleaza voluntar pentru razboiul din Italia, unde este lovit in sold "de o tandara de bomba", din care
cauza Mara se simte vinovata ca nu platise rascumpararea si umbla amarata, "plangandu-se mereu de la
Radna la Lipova si de la Lipova la Radna".

Inteligenta si dotata cu un adevarat talent pentru afaceri, ea da bani cu camata, insa nu se lacomese,
ci implica in aceasta tranzactie si pe economul orasenesc Anton Hubar, impreuna cu care avea si arenda
podului: "Ca femeie cu minte, Mara stia ca n-are niciodata sa-si pearda banii daca face tovarasie cu Hubar.
Castiga, ce-i drept mai putin, [...] dar cresteau si ciorapii deodata cu copiii". Banii ii dau Marei siguranta
de sine si respectul celorlalti, ceea ce produce schimbari vizibile in infatisarea si atitudinea eroinei, asa
cum observa direct naratorul omniscient; "Nu mai era Mara podarita, nici precupeata, nici mai ales vaduva
ramasa cu doi copii saraci: gatita de nunta, ea se tinea drept, vorbea rar si chibzuit, ba, pentru ca lumea sa
afle, mai scapa si cate-o vorba despre supararile pe care ti le fac datornicii".

Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera de fiecare
data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Plecarea Persidei la Viena impreuna
cu Natl si casatoria lor secreta provoaca Marei o profunda amaraciune, pe de o parte pentru ca fata se
insotise cu un neamt (de alta etnie si religie), iar pe de alta parte pentru ca ajunsese de rusinea satului. Cu
toate acestea, Trica ii scrie Persidei ca Mara n-o invinovateste si-i transmite ca "n-are sa-i pese de gura
lumii si c-o astept sa vie cand ii va fi prea greu", atitudine din care reiese, indirect, dragostea de mama ce
se manifesta neconditionat pentru fiica ei. Atunci cand casnicia Persidei este in declin, Mara ii sta alaturi,
fiind un permanent sprijin moral pentru fata ei si o incurajeaza sa treaca peste greutatile ivite, peste
comportamentul violent si umilitor al sotului: "Lasa, draga mamei! Sa nu te sperii, ca au sa treaca toate cu
bine. Asta e soarta femeilor!".

Ca si Vitoria Lipan (din romanul "Baltagul", de Mihail Sadoveanu), Mara este o personalitate
puternica, darza, ferma si tenace, urmarindu-si indeaproape scopul. Daca Vitoria isi pune toata energia
pentru aflarea adevarului si pedepsirea vinovatilor, Mara este preocupata de a strange suficienti bani
pentru un statut social si material solid, pentru a se simti stapana pe destinul ei. Dupa ce aduna sume
importante, siguranta de sine se accentueaza, increderea in propriile forte ii schimba atitudinea si
comportamentul, "vorbea mai apasat, se certa mai putin, calca mai rar si se tinea mai drept decat
odinioara". Ii ramasese, totusi, neschimbata, prudenta de a nu cheltui banii adunati cu atata stradanie prin
munca ei. La botezul nepotului, Mara intentioneaza sa-i dea Persidei zestrea, osciland, descrescator, de la
treizeci de mii pana la 8 mii de florini, pe care, in cele din urma, se hotaraste sa-i dea lui Natl, dar ginerele
o roaga sa-i pastreze la ea. Mara este mandra si fericita, vadind orgoliui magulitor ca ea doar atata "voia ca
lumea sa stie..." ca are bani si ca ginerele sau a considerat ca la ea "sunt mai bine pastrati".

Mara este "crestina adevarata", cum o caracterizeaza direct naratorul omniscient, merge la biserica,
multumeste "cum se cuvine in fata lui Dumnezeu", ii invata si pe copii: "Inchinati-va si voi, samcutii
mamei".

Calculate si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine, Mara intruneste toate
virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care construieste astfel o eroina demna de toata pretuirea si
fata de care are simpatie si intelegere: "Nici ca se uitau insa oamenii ca mai nainte la dansa. Las'ca banul
te ridica si in sufletul tau si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie".

Ioan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera specifica a spatiului ardelenesc, in toate
laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta forta a detaliului, scriitorul construieste imagini sugestive
privind etnografia, obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in
acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care individul e tinut sa o
respecte". (Nicolae Manolescu)
Mara-roman realist
Romanul este construit de catre Ioan Slavici pe doua coordonate reprezentate de zbaterea
cotidiana a Marei precum si a altor personaje asemanatoare ei pentru a aduna un ban pe de o
parte, iar pe de alta parte dragostea dintre Persida si fiul lui Hubar si al lui Hubaroaie:Natl si
evolutia in timp a cuplului format de cei doi tineri.

Mara-roman realist
Desi Mara nu este de acord in totalitate cu alegerile pe care le va face Persida totusi nu se opune
acestora.Autorul admira abnegatia Marei, dorina ei de a reusi, precum si hotararea cu care aceasta
se trezeste in fiecare dimineata si merge pe malul Muresului unde isi petrece toata ziua si unde
Mara are intinse vesnic cosurile si unde arenda podului a facut din Mara, pe langa o precupeata si
o podarita.

Mara-roman realist
Romanul reflecta in mod obiectiv o lume diversificata dar in acelasi timp omogena formata din
targoveti cu probleme de convietuire religioasa generate de existenta mai multor etnii. Sunt
prezentate in roman forme narative asimilate de traditia literara realista precum tema banului sau
cea a vaduviei.

Tema romanului este reprezentata din prezentarea eforturilor cotidiene ale unei vaduve de a-si
intretine familia formata din doi copii aflati la o varsta foarte frageda pe care pierderea tatalui i-a
afectat intr-un procent destul de mare, aceste eforturi au ca scop obtinerea unei pozitii sociale mai
bune, toate acestea prin harnicie si perseverenta.

O alta trasatura realista este titlul romanului care va concentra actiunea in jurul personajului cu
acelasi nume:Mara.Opera este un roman realist prin tema, prin crearea de personaje in raport cu
mediul in care acestea traiesc, acestea avand o personalitate puternica si un caracter la fel de
puternic, prin perspectiva narativa omniscienta si prin prezentarea unei lumi omogene si a unor
personaje tipice si reale. De asemenea, o trasatura realista este si folosirea cumulumului de detalii
precum si problematica sociala.