Scrie un eseu de 2 – 3 pagini, despre relaţiile dintre două personaje ale unui text narativ studiat aparţinând lui

Ioan Slavici.
În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:
- prezentarea a patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru construcţia personajelor alese ( de exemplu: temă,
perspectivă narativă, acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, modalităţi de caracterizare,
limbaj etc. );
- evidenţierea situaţiei iniţiale a celor două personaje, din perspectiva tipologiei în care se încadrează, a statutului lor social,
psihologic, moral etc.;
- relevarea trăsăturilor celor două personaje, semnificative pentru ilustrarea relaţiilor, prin raportare la două episoade /
secvenţe narative ale textului narativ ales;
- exprimarea unei opinii argumentate despre relaţiile dintre cele două personaje, din perspectiva situaţiei finale / a
deznodământului.

Ioan Slavici se afirmă, în literatura română, în perioada marilor clasici, iar opera sa literară stă, esenţialmente, sub semnul
realismului. Majoritatea operelor literare ale scriitorului ilustrează o temă cu substrat moralizator.
Roman obiectiv – realist, Mara urmăreşte, în principal, destinele a trei personaje – Mara, Persida şi Trică - , una dintre
temele ilustrate de autor fiind familia. Autorul conturează câteva tipuri de familie: a Marei, rămasă văduvă şi având singură
grijă de copii, a lui Hubăr, familie de tip patriarhal, în care soţul reprezintă o autoritate necontestată, a lui Bocioacă, în care
Marta se bucură de o anumită libertate. Între aceste tipuri familiale modelate, într-o anumită măsură şi de societatea în care
personajele evoluează, se încadrează cuplul Persida – Hubărnaţl. De altfel, critica literară a considerat că, „dacă urmărim linia
de acces cea mai evidentă a cărţii, aceea a subiectului său, Mara e un roman despre iubire şi căsătorie.” ( Magdalena Popescu,
Slavici )
Perspectiva narativă obiectivă îi permite cititorului să aibă acces la toate compartimentele vieţii sociale şi afective a
eroilor, surprinşi într-un proces de evoluţie. Acţiunea, complexă, urmăreşte, prin înlănţuire, destinul Persidei şi al lui Trică,
procesul de maturizare sentimentală parcurs de fiica Marei ocupând cea mai mare parte din substanţa narativă a romanului.
În plan social, autorul urmăreşte ilustrarea relaţiilor care se stabilesc între personajele unei comunităţi particulare – târgul
ardelean de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în care amestecul de etnii şi de religii dă naştere, uneori, unor conflicte
deschise. Este şi cazul Persidei şi al lui Naţl, care alcătuiesc un cuplu împotriva tuturor normelor acceptate de societate –
Persida e româncă şi fiică de văduvă săracă ( cel puţin în aparenţă ), Naţl e neamţ şi unicul moştenitor al măcelăriei lui Hubăr.
Una dinte scenele cele mai importante pentru evoluţia relaţiilor dintre cele două personaje este inclusă în capitolul
intitulat Primăvara. Cuplul alcătuit din fiica Marei şi fiul măcelarului Hubăr ia naştere dintr-o întâmplare: într-o dimineaţă
oarecare, încercând să închidă fereastra mănăstirii în care locuieşte pentru că Mara a hotărât că acolo fiica ei poate să
primească o educaţie aleasă cu o cheltuială minimă, Persida îl zăreşte pe Naţl, iar iubirea se naşte brusc în sufletul ei, fără
avertisment, şi îi copleşeşte sufletul. În ciuda voinţei de a-l face să dispară, sentimentul se amplifică. Încercând să scape de
obsesie, Persida pune bariera distanţei între ea şi Naţl. În absenţa lui însă, dragostea ei devine mai puternică, iar când îl revede
la nunta uneia dintre fiicele negustorului Calici, de la Arad, iubirea ei izbucneşte, în ciuda interdicţiilor pe care raţiunea ei le
impune. Comparând ceea ce simte pentru Codreanu cu ceea ce simte pentru Naţl, Persida înţelege că iubirea ei pentru Naţl
este prea puternică pentru a fi învinsă şi fata sfârşeşte prin a o accepta ca atare. Capitolul în care Persida înţelege toate aceste
sentimente se intitulează, de altfel, sugestiv, Ispita. Însufleţită de atmosfera căminului de tineri căsătoriţi în care locuieşte o
vreme, Persida trece pe nesimţite către o nouă etapă a sentimentului său ascuns, pe care nu îl mărturiseşte nimănui. Când Naţl
revine la Arad, găseşte o iubire cristalizată lent prin aşteptare. Persida îl iubeşte şi ştie că îl va iubi întotdeauna. Drumurile lui
prin faţa casei în care locuieşte ea, la ore precise, creează în sufletele amândurora un reflex al sentimentelor complexe, care
cuprind iubirea şi suferinţa, aşteptarea, dar şi teama de respingerea celorlalţi. Persida e dureros de conştientă de barierele care
îi despart. Sunt bariere etnice, naţionale, religioase: „Persida ştia când şi dincotro vine şi când şi dincotro se întoarce, ştia că
el, sărac în sufletul lui, numai la ea se gândeşte, numai de dragul ei trăieşte şi rabdă zi şi noapte ca să poată trece în patru
rânduri pe zi în faţa casei în care se afla ea.” Cuplul lor se va definitiva însă în pofida tuturor interdicţiilor, chiar împotriva
propriilor voinţe.
Întâlnirea din lunca Mureşului este definitorie pentru relaţiile care se vor stabili în cuplu şi apoi în căsnicie. Persida îi cere
apărare şi protecţie împotriva sentimentului care o copleşeşte tocmai celui care nu ar fi trebuit să ştie nimic despre intensitatea
acestui sentiment. Fata îşi dezvăluie sufletul, dar Naţl reacţionează vulgar, nedemn de frumuseţea celei care i se dezvăluie:
„ – Aşa nu pot pleca, grăi dânsa deschisă.
- Ştiam eu că nu poţi pleca, zise el râzând.”
Naţl se dovedeşte slab şi, mai ales, rău, pentru că cinismul cu care întâmpină mărturisirea Persidei este o dovadă de
imaturitate, o încercare de a arunca asupra ei toată responsabilitatea alegerii şi a susţinerii sentimentale a cuplului. Persida e
contrariată – „ << Urât om! >> zise ea după ce sosi acasă, apoi îşi acoperi faţa cu amândouă mâinile şi lacrămile o năpădiră,
plânsul o îneca.” Reacţia ei e, iniţial, una de respingere – se întoarce acasă, respinge toate cererile de căsătorie, se izolează pe
parcursul unui an - , dar toate aceste acţiuni nu distrug sentimentul de dragoste pe care îl trăieşte pentru Naţl. În acelaşi timp,
Naţl îşi împlineşte „anii de călătorie”, se întoarce ca să obţină învestitura de maestru, se maturizează. Îi propune Persidei să
fugă împreună, dar fata îl respinge, dat fiind faptul că a fost educată într-o societate care nu acceptă răzvrătiţii. După a doua
plecare a lui Naţl şi după conflictul cu Hubăr, fiul este obligat, însă, să se îndepărteze din cercul social în care se integrau el şi
Persida. Din acest moment, Persida îi va fi alături pentru totdeauna. Îl urmează pe Naţl la Viena, căsătoriţi în secret de
Codreanu, impresionat el însuşi de puterea sentimentului fetei, suportă alături de el lipsurile, acceptă să se întoarcă la Radna
şi să trăiască din veniturile unei cârciumi modeste de pe malul Mureşului, supusă oprobriului pentru că nimeni nu ştie că e
căsătorită. Mai mult decât atât, Naţl se schimbă radical, începe să bea, să o lovească şi să o facă de râs în faţa tuturor, chiar şi
a slugilor. Îndeplinindu-şi datoria de stăpână a cârciumii de pe malul Mureşului, Persida are, permanent, în minte, conştiinţa
datoriei faţă de familie. Chiar dacă ambianţa familială decade în scurt timp la nivelul cel mai jos al vulgarităţii, Persida îşi
asumă această nouă condiţie cu acelaşi devotament cu care îşi asumase şi respingerea comunităţii care bănuia că legătura ei
cu Naţl este nelegitimă. După ce pierde prima sarcină din cauza bătăilor lui Naţl, Persida pleacă acasă la Mara, hotărâtă să nu
se mai întoarcă la căminul de pe malul Mureşului. După câteva zile numai, hotărârea ei îşi pierde intensitatea, iar ea se
întoarce la Naţl, ceea ce, paradoxal, stârneşte admiraţia mamei, care o înţelege, chiar dacă nu o aprobă. Maternitatea
accentuează vocaţia sacrificiului pe care o are Persida.
Primind demn şi răbdător suferinţa, Persida împrăştie tandreţe îngăduitoare faţă de familia ei şi faţă de prieteni. Pe Naţl, îl
iubeşte tolerant, înţelegând că el nu poate fi schimbat, ci numai acceptat aşa cum e. Recăpătându-şi respectul pentru sine,
Persida dobândeşte puterea de a rezista, de a răbda tolerându-l pe cel de alături: „Persida se uită zâmbind senin la el. Ce-i
păsa ei acum, dacă el se va îndrepta ori nu?! Da, mai-nainte, când toată gândirea, toată simţirea, toată puterea ei de grijă
asupra lui şi numai asupra lui se îndrepta, ea ar fi voit să nu mai fie om ca dânsul, şi-l scotea din răbdare, îl îndârjea prin
neîncetatele ei silinţe. Acum însă nu mai vedea păcatele lui şi-i era, aşa cum îl ştia, destul de bun.” De altfel, naşterea
copilului îl determină şi pe Naţl să-şi revizuiască atitudinea faţă de propria-i familie. Cei doi se vor reintegra în comunitatea
în afara căreia sunt străini şi nu-şi au rostul, acceptaţi şi de Hubăr şi de Mara. Respectând valorile şi parcurgând etapele
purificării morale, Persida întemeiază o familie pe care o introduce în ordinea generală şi, astfel, vechile convenţii interdictive
sunt anulate. Ea este înconjurată de admiraţia tuturor, care o consacră ca model şi ca exemplu. Această ultimă etapă din
evoluţia relaţiilor dintre cele două personaje este prezentată de autor într-un capitol cu titlu sugestiv: Pace şi linişte. Este de
remarcat faptul că subiectul romanului se construieşte prin urmărirea, în principal, a evoluţiei relaţiilor cuplului Persida –
Naţl. În acest cuplu se concentrează intenţia scriitorului de a moraliza şi de a educa. Momentele semnificative din istoria
acestei familii sunt unele dintre cele mai importante momente din evoluţia acţiunii. Multe dintre titlurile capitolelor, care
sintetizează acţiunea prezentată, au rolul de a puncta, la nivel metatextual, evoluţia relaţiilor dintre cele două personaje:
Primăvara, Ani de tinereţe, Inima, săraca, Pace şi linişte. Perseverenţe Persidei şi profunzimea iubirii ei pentru Naţl au rolul
de a stinge conflictele dintre cele două familii – a Marei şi a lui Hubărnaţl - , având bază etnică, religioasă şi morală. Prin
finalul acţiunii, în care Hubărnaţl e pedepsit exemplar pentru vina de a nu-şi fi asumat responsabilitatea pentru fiul nelegitim
Bandi, autorul sugerează că numai un cuplu care se întemeiază pe baza unor valori morale acceptate şi respectate are şansa la
împlinire.
Evoluţia familiei Persidei se subsumează normelor comunităţii în care ea şi Naţl se integrează. Persida luptă pentru Naţl
numai pentru că ea crede cu tărie în idealul pe care îl reprezintă familia. Chiar dacă acest ideal este raportat de Ioan Slavici la
canoanele unui anumit tipar social, familia pe care o ilustrează Persida şi Naţl este una cu valoare de model, prin
modernitatea acestui cuplu care reuşeşte să depăşească barierele etnice, economice şi ale suferinţei morale, reuşind să-şi
stabilească un parcurs existenţial propriu.