Mara de Ioan Slavici - comentariu literar

Romanul MARA aparut  mai intai in revista VATRA in anul 1894 a fost apoi publicat  in volum
(1906), romanul  Mara a cunoscut trei editii in timpul vietii autorului,fiind tradus si in  numeroase
limbi straine. Interesul pentru roman a crescut de la o editie la alta.Paralel,critica  si istoriografia
literara si-au imbogatit,adancit si,nu de putine ori,si-au revizuit judecatile de valoare asupra
romanului.

   Prin elementul social si indeosebi cel etnografic – lumea targului transilvanean,viata

breslelor,obiceiurile la culesul viilor in Podgoria Ardealului ,Verboncul - ,prin oglindirea realista a
societatii transilvane de la jumatatea sec. al XIX-lea , romanul ,,Mara” capata si istoricitate,cu
toate ca nu este un roman istoric.

--  Subiectul romanului .  Romanul urmareste destinul Marei, precupeata de la Radna, si al

copiilor ei, Persida si Trica, pe parcursul trecerii acestora spre varsta adulta. Desi vaduva, eroina
reuseste, datorita spiritului ei intreprinzator, sa duca o viata prospera, mascata de zgarcenia si
de permanentele ei vaicareli. Persidei ii asigura, cu minimum de efort financiar, o buna educatie
la calugarite, iar pe Trica il da ucenic la un cojocar. Romanul consacra un spatiu extins vietii
sentimentale a tinerei Persida, care, iubita de teologul Codreanu si de fiul unui macelar bogat,
Natl, il alege pe acesta din urma. Dupa un indelungat proces de precizare si cristalizare a
sentimentului care ii uneste, Persida si Natl sunt cununati pe ascuns de generosul Codreanu si
pleaca la Viena, nevoiti sa-si paraseasca locurile natale, unde unirea a doi tineri de nationalitati
diferite intampina opozitia unui mediu dominat de prejudecati si, in primul rand, a
parintilor. Greutatile cu care se confrunta si dupa intoarcerea de la Viena, precum si evolutia
divergenta a caracterelor lor inaspresc relatiile dintre cei doi soti. Situatia se imbunatateste
relativ o data cu nasterea copilului, cand Mara si Hubar accepta in sfarsit casatoria incheiata fara
voia lor. Un nou conflict este pe cale sa izbucneasca in privinta religiei in care sa fie botezat
copilul. Cand acest conflict se apjaneaza, romanul se incheie, brusc si brutal, cu uciderea
batranului Hubar de catre fiul sau natural, dementul Bandi.
--  Personajele.Desi personajul Mara ocupa in carte un spatiu mai putin extins decat fiica ei,
Persida, totusi figura precupetei din Radna domina intregul roman prin forta ei, prin pregnanta
trasaturilor si prin complexitate. Mara este un personaj la care se raporteaza si celelalte si care,
prin ponderea lui,  reprezinta un factor de echilibru. insusi  portretul ei fizic sugereaza masivitate,
stabilitate:
„Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant, Mara sta ziua
toata sub satra, in dosul mesei pline de poame si de turta dulce'.
Sufletul ei este dominat de doua pasiuni: pentru copiii sai si pentru agonisirea de bani. Daca, in
cazul personajului Ghita din nuvela Moara cu Noroc,  dragostea fata de familie si patima
inavutirii, dobandita mai recent, ii scindau personalitatea intr-un mod dramatic, cele doua
sentimente nu intra in conflict atunci cand este vorba de Mara. Inventiva, aceasta gaseste
totdeauna modalitatea de a-si realiza planurile in ceea ce-i priveste pe copii cu cat mai putina
cheltuiala, determinand-o pe maica Aegidia s-o tina pe Persida aproape gratis, iar pe cojocarul
Bocioaca sa plateasca scutirea lui Trica de armata. Simbolica pentru echilibrul afectiv al Marei
intre dragostea pentru copii si iubirea de bani este existenta celor trei ciorapi in care eroina isi
pastreaza economiile: „unul pentru zile de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida
si al treilea pentru Trica'. Cand trebuie sa faca o investitie mai importanta, cum este aceea
pentru arendarea podului de peste Mures, Mara ia bani din ciorapul destinat Persidei, ilustrand
astfel o anume zgarcenie, vizibila si in gesturile care insotesc punerea banilor la pastrare
„Cand poate sa puna florinul ea-l saruta, apoi ramane asa, singura, cu banii intinsi pe masa, sta
pe ganduri si incepe in cele din urma sa planga.'
Ca si alte personaje ale lui Slavici, Mara este caracterizata de orgoliul care la ea imbraca forma
mandriei de a-si fi facut stare prin munca ei proprie si a orgoliului matern: „Tot n-are nimeni
copii ca mine!' repeta in diferite imprejurari personajul, si aceasta exclamatie piina de satisfactie
domina romanul cu frecventa unui laitmotiv, aparand chiar in situatiile in care comportarea
copiilor o supara la inceput pe mama. Aceasta capacitate a energicei Mara de a trece peste
conflictele care o opun uneori copiilor ce ii nesocotesc vointa (fuga Persidei cu Nati, inrolarea lui
Trica) o caracterizeaza drept o fire adaptabila, pentru care imperativele realitatii inseamna mai
mult decat principiile morale pe care Persida si Trica sunt indemnati uneori indirect sa le
nesocoteasca. Datorita capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a fost considerata a fi
„viata insasi, patimasa, puternica, rea, lacoma, generoasa, vorace si darnica; animata de
tensiunile cele mai obscure, dar si indrumata de elanurile cele mai nobile; neiertatoare, aspra,
severa si blanda' (Magdalena Popescu).
S-a spus, de asemenea, ca „Mara e un caracter' bine determinat, o prezenta covarsitoare de la
inceputul si pana la sfarsitul romanului, in vreme ce Persida „e un destin', reprezentand, asadar,
o evolutie de la adolescenta la maturitate. Viata o transforma pe tanara frumoasa si delicata intr-
o replica vie a mamei sale. Conflictul dintre generatii se rezolva prin repetarea de catre tineri a
destinului varstnicilor. De fapt, „nu e vorba decat de o scurta criza de transmitere a deprinderilor
ereditare', observa G. Calinescu
„Femeie greu muncita, ce perduse incetul cu incetul infatisarea ei aleasa si gingase; ridicand
ciuberele de apa si oalele de la foc, mutand mesele de la un loc la altul, punand mana la toate,
ea se facuse mai voinica, mai teapana, dar totdeodata si mai nodoroasa oarecum, ca copacul
inca tanar, dar mult batut de vanturi. Astfel nici miscarile ei nu mai erau cele de mai-nainte;
calca mai iute, mai lat si mai apasat, prindea cu mana intreaga cand lua ceva si se-nvartea in
calcaie cand se intorcea din o parte intr-alta. Un singur lucru ii ramasese: se tinea si acum
dreapta ca un grenadir.
Si omul e cum il vezi daca te uiti bine la el.
Traind mereu cu slugi proaste si cu lume adunata in carciuma, ea perduse incetul cu incetul si
gingasia sufletului. Nu se mai rusina cand auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita cand i se
zicea vreo vorba aspra, lua iumea cum o gasea si vorbea iute, scurt si aspru, ba era in
stare sa traga si paimi ori sa dea branci cand vorba era sa faca liniste si buna randuiala in casa
ei.'

Analiza psihologica.  La aparitia volumului Novele din popor,  M. Eminescu observa in legatura

cu Slavici ca „problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toata finetea unui
cunoscator al naturii omenesti', iar T. Vianu avea sa afirme in Arta prozatorilor romani ca  in
literatura noastra „Slavici crease modelul analizei psihologice'.
Atunci cand intreprinde analiza psihologica, I. Slavici o face cu o fina intuire a complexitatii
sufletelor aparent simple. Originalitatea scriitorului consta, in aceasta privinta, in capacitatea de
a se insinua in interiorul personajului, de a prezenta, prin intermediul reproducerii indirecte si al
stilului indirect liber, gandurile acestuia. Psiholog si al sufletului colectiv, naratorul preia adesea
rolul de exponent a! opiniei publice, asumandu-! cu ajutorul stilului oral si creand o alternanta
intre imaginea personajului reflectata de parerea generala, de „gura satului', exprimata de o
voce de cele mai multe ori anonima, si personajul insusi, in prezentarea directa a psihicului si
actelor sale.
„insusirea esentiala a lui Slavici este insa de a analiza dragostea', arata G. Calinescu, si atat
puterea de observatie, cat si arta scriitorului sunt in mod remarcabil indreptate spre procesul de
inmugurire si cristalizare a sentimentului erotic. Persida traieste primii fiori ai dragostei si
autoanaliza ii vadeste imposibilitatea de a-si preciza sentimentul, situatie comparabila cu cea
din Zburatorul 6e  Heiiade Radulescu
„Avea in sufletul ei ceva ce nu putea sa spuna nimanui, iar aceasta nu pentru ca s-ar fi sfiit, ci
pentru ca nu stia nici dansa ce are. Se temea ea insasi de sine, simtea c-o apuca din cand in
cand o pornire navalnica si-i vine sa se duca, ea singura nu stia unde, si sa faca, ea singura nu
stia ce. Mii si mii de primejdii, nenorociri peste nenorociri, zbuciumari peste zbuciumari, o viata
plina de nevoie si de dureri: le presimtea, le stia parca pe toate cum vin.'
Scena primei intalniri dintre Persida si Natl contine observatia subtila a modului in care fata
devine constienta de sentimentul care o cuprinsese datorita gestului maicii Aegidia de a o
indeparta de la fereastra de unde il privea pe Natl fara a-si da seama ca face un lucru ce nu se
cuvine
„intr-una din ziie, ferestrile fiind deschise si izband odata vantul in ele, una, tocmai cea de la
iatacul din colt. unde stetea maica Aegidia cu Persida, s-a sfaramat.
Natl s-a dus sa vada si a vazut - nu faramaturile de geam, ci o fata- care ii parea grozav de
frumoasa.
Nu-i vorba, n-avea nevoie sa si fie pentru ca sa-i para frumoasa. Ceea ce se iveste la fereastra
unei manastiri de calugarite are totdeauna ceva tainic si plin de farmec. Acolo, chiar batrana
fiind, femeia pare tanara, chiar urata, pare frumoasa; iara lucrurile sunt cum ele ne par.
Din intamplare insa, Persida, care alergase si ea sa vada ce s-a intamplat, era chiar mai tanara,
mai frumoasa si mai plina de farmec decat cum Natl era in stare sa si-o inchipuiasca.
El ramase uimit, cu inima inclestata si cu ochii oarecum impaingeniti.
ii era parca s-a rupt, s-a frant, s-a surpat deodata ceva si o mare nenorocire a cazut pe capui iui.
Persida sta neajutorata in fata geamurilor sparte si nici nu-l baga-n seama, cand veni maica
Aegidia ca sa vada paguba.
Femeie mai asezata si mai cuminte, ba chiar calugarita, maica Aegidia tresari cand vazu, peste
drum, pe Natl, baiatul Hubaroaiei, stand cu ochii tinta la fereastra. il stia de copil mic, il socotise
totdeauna cel mai bun baiat, si mintea i se oprea in loc vazandu-l atat de indraznet.
- Sidi! grai dansa mahnita si apuca fata de brat, ca s-o dea din vederea tanarului.
Rau a facut, caci acum se oprira si ochii Persidei asupra tanarului cu sort curat, cu obrajii rumeni
si cu mustata mica, acum isi dete si ea seama de ce sta acel tanar acolo.
Obrajii ei se umplura de sange si ii era parca o sagetase ceva prin inima.
Atat a fost, nu mai mult, si ea nu mai putea sa fie ceea ce fusese'.

--Mediul de desfasurare al  actiunii in spiritul romanului realist, personajele

din Mara  evolueaza in medii descrise cu amanuntime si in care pitorescul este generat de
precizia descrierii, de cantitatea de viata pe care acesta o contine, si nu de podoabele stilistice.
Scene precum acelea ale targului de la Arad, ale culesului de vie ori ale probelor prin care trebuie
sa treaca un viitor mester sunt pagini ce compun o atmosfera de mare forta evocatoare
 „ MARA „ este romanul socialitatii invingatoare pe toate planurile, in confruntarea cu indivizii ,
luati in parte,pe care natura si varsta ii imping vremelnic la nesupunere.Colectivitatea face legea
pe care individul e tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata in aceasta necesitate individuala
caracterul opresiv. O primeste ca si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el.” ( N. Manolescu)