Sunteți pe pagina 1din 4

Roman realist, social

,,MARA’’
IOAN SLAVICI

Romanul MARA aparut mai intai in revista VATRA in anul 1894 a fost apoi publicat în volum (1906), romanul
Mara a cunoscut trei editii în timpul vietii autorului,fiind tradus si în numeroase limbi straine. Interesul pentru
roman a crescut de la o editie la alta.Paralel,critica si istoriografia literara si-au îmbo 16216l1113q gatit,adâncit
si,nu de putine ori,si-au revizuit judecatile de valoare asupra romanului.
Prin elementul social si îndeosebi cel etnografic - lumea târgului transilvanean,viata breslelor,obiceiurile la
culesul viilor în Podgoria Ardealului ,Verboncul - ,prin oglindirea realista a societatii transilvane de la jumatatea
sec. al XIX-lea , romanul ,,Mara" capata si istoricitate,cu toate ca nu este un roman istoric.
Perspectiva traditionala a romanului valorifica monografia etnografica, prin descrierea obiceiurilor ardelenesti,
atat cele religioase cat si acelea referitoare la cultura si mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce convietuiau
pe aceste meleaguri.

Titlul este reprezentat de personajul eponim, intrucat aceasta creatie este, mai intai, “romanul Marei”, al
carei destin constituie axa fundamentala a epicii. Pe ea n-o intereseaza averea, ci banii, care ii aduc respect si
impacare. Mara se incadreaza in vederile etice ale autorului, care considera ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti,
harnici si virtuosi, ea intruchipand un adevarat exemplu de moralitate.

Tema sustine caracterul traditional si realist al romanului, ilustrand fresca sociala a lumii ardelenesti, cu
moravurile ei specifice, intr-un spatiu real asezat la interferenta satului cu orasul. Evolutia Persidei si a lui Trica
urmarita de autor de la copilarie la maturitate confera operei caracter de bildungsroman.

Subiectul romanului: Actiunea romanului se axeaza pe succesiunea secventelor epice, inlantuite prin
naratiune, descriere si dialog si pe mai multe planuri narative care urmaresc destinele personajelor. -
Romanul urmareste destinul Marei, precupeata de la Radna, si al copiilor ei, Persida si Trica, pe parcursul
trecerii acestora spre vârsta adulta. Desi vaduva, eroina reuseste, datorita spiritului ei întreprinzator, sa duca o
viata prospera, mascata de zgârcenia si de permanentele ei vaicareli. Persidei îi asigura, cu minimum de efort
financiar, o buna educatie la calugarite, iar pe Trica îl da ucenic la un cojocar. Romanul consacra un spatiu
extins vietii sentimentale a tinerei Persida, care, iubita de teologul Codreanu si de fiul unui macelar bogat,
Natl, îl alege pe acesta din urma. Dupa un îndelungat proces de precizare si cristalizare a sentimentului care îi
uneste, Persida si Natl sunt cununati pe ascuns de generosul Codreanu si pleaca la Viena, nevoiti sa-si
paraseasca locurile natale, unde unirea a doi tineri de nationalitati diferite întâmpina opozitia unui mediu
dominat de prejudecati si, în primul rând, a parintilor. Greutatile cu care se confrunta si dupa întoarcerea de la
Viena, precum si evolutia divergenta a caracterelor lor înaspresc relatiile dintre cei doi soti. Situatia se
îmbunatateste relativ o data cu nasterea copilului, când Mara si Hubar accepta în sfârsit casatoria încheiata
fara voia lor. Un nou conflict este pe cale sa izbucneasca în privinta religiei în care sa fie botezat copilul. Când
acest conflict se apjaneaza, romanul se încheie, brusc si brutal, cu uciderea batrânului Hubar de catre fiul sau
natural, dementul Bandi.
Personajele: Desi personajul Mara ocupa în carte un spatiu mai putin extins decât fiica ei, Persida, totusi
figura precupetei din Radna domina întregul roman prin forta ei, prin pregnanta trasaturilor si prin
complexitate. Mara este un personaj la care se raporteaza si celelalte si care, prin ponderea lui, reprezinta un
factor de echilibru. însusi portretul ei fizic sugereaza masivitate, stabilitate:
"Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vânt, Mara sta ziua toata sub satra,
în dosul mesei pline de poame si de turta dulce".
Sufletul ei este dominat de doua pasiuni: pentru copiii sai si pentru agonisirea de bani. Daca, în cazul
personajului Ghita din nuvela Moara cu Noroc, dragostea fata de familie si patima înavutirii, dobândita mai
recent, îi scindau personalitatea într-un mod dramatic, cele doua sentimente nu intra în conflict atunci când
este vorba de Mara. Inventiva, aceasta gaseste totdeauna modalitatea de a-si realiza planurile în ceea ce-i
priveste pe copii cu cât mai putina cheltuiala, determinând-o pe maica Aegidia s-o tina pe Persida aproape
gratis, iar pe cojocarul Bocioaca sa plateasca scutirea lui Trica de armata. Simbolica pentru echilibrul afectiv al
Marei între dragostea pentru copii si iubirea de bani este existenta celor trei ciorapi în care eroina îsi pastreaza
economiile: "unul pentru zile de batrânete si pentru înmormântare, altul pentru Persida si al treilea pentru
Trica". Când trebuie sa faca o investitie mai importanta, cum este aceea pentru arendarea podului de peste
Mures, Mara ia bani din ciorapul destinat Persidei, ilustrând astfel o anume zgârcenie, vizibila si în gesturile
care însotesc punerea banilor la pastrare: "Când poate sa puna florinul ea-l saruta, apoi ramâne asa, singura,
cu banii întinsi pe masa, sta pe gânduri si începe în cele din urma sa plânga."
Ca si alte personaje ale lui Slavici, Mara este caracterizata de orgoliul care la ea îmbraca forma mândriei de a-si
fi facut stare prin munca ei proprie si a orgoliului matern: "Tot n-are nimeni copii ca mine!" repeta în diferite
împrejurari personajul, si aceasta exclamatie piina de satisfactie domina romanul cu frecventa unui laitmotiv,
aparând chiar în situatiile în care comportarea copiilor o supara la început pe mama. Aceasta capacitate a
energicei Mara de a trece peste conflictele care o opun uneori copiilor ce îi nesocotesc vointa (fuga Persidei cu
Nati, înrolarea lui Trica) o caracterizeaza drept o fire adaptabila, pentru care imperativele realitatii înseamna
mai mult decât principiile morale pe care Persida si Trica sunt îndemnati uneori indirect sa le nesocoteasca.
Datorita capacitatii ei de a lua viata asa cum este, Mara a fost considerata a fi "viata însasi, patimasa,
puternica, rea, lacoma, generoasa, vorace si darnica; animata de tensiunile cele mai obscure, dar si îndrumata
de elanurile cele mai nobile; neiertatoare, aspra, severa si blânda" (Magdalena Popescu).
S-a spus, de asemenea, ca "Mara e un caracter" bine determinat, o prezenta covârsitoare de la începutul si
pâna la sfârsitul romanului, în vreme ce Persida "e un destin", reprezentând, asadar, o evolutie de la
adolescenta la maturitate. Viata o transforma pe tânara frumoasa si delicata într-o replica vie a mamei sale.
Conflictul dintre generatii se rezolva prin repetarea de catre tineri a destinului vârstnicilor. De fapt, "nu e
vorba decât de o scurta criza de transmitere a deprinderilor ereditare", observa G. Calinescu:
"Femeie greu muncita, ce perduse încetul cu încetul înfatisarea ei aleasa si gingase; ridicând ciuberele de apa
si oalele de la foc, mutând mesele de la un loc la altul, punând mâna la toate, ea se facuse mai voinica, mai
teapana, dar totdeodata si mai nodoroasa oarecum, ca copacul înca tânar, dar mult batut de vânturi. Astfel
nici miscarile ei nu mai erau cele de mai-nainte; calca mai iute, mai lat si mai apasat, prindea cu mâna întreaga
când lua ceva si se-nvârtea în calcâie când se întorcea din o parte într-alta. Un singur lucru îi ramasese: se tinea
si acum dreapta ca un grenadir.si omul e cum îl vezi daca te uiti bine la el.
Traind mereu cu slugi proaste si cu lume adunata în cârciuma, ea perduse încetul cu încetul si gingasia
sufletului. Nu se mai rusina când auzea vorbe proaste, nu se simtea jignita când i se zicea vreo vorba aspra, lua
iumea cum o gasea si vorbea iute, scurt si aspru, ba era în stare sa traga si paimi ori sa dea brânci când vorba
era sa faca liniste si buna rânduiala în casa ei."
Analiza psihologica. La aparitia volumului Novele din popor, M. Eminescu observa în legatura cu Slavici ca
"problemele psihologice pe care le pune sunt desemnate cu toata finetea unui cunoscator al naturii
omenesti", iar T. Vianu avea sa afirme în Arta prozatorilor români ca în literatura noastra "Slavici crease
modelul analizei psihologice".
Atunci când întreprinde analiza psihologica, I. Slavici o face cu o fina intuire a complexitatii sufletelor aparent
simple. Originalitatea scriitorului consta, în aceasta privinta, în capacitatea de a se insinua în interiorul
personajului, de a prezenta, prin intermediul reproducerii indirecte si al stilului indirect liber, gândurile
acestuia. Psiholog si al sufletului colectiv, naratorul preia adesea rolul de exponent a! opiniei publice,
asumându-! cu ajutorul stilului oral si creând o alternanta între imaginea personajului reflectata de parerea
generala, de "gura satului", exprimata de o voce de cele mai multe ori anonima, si personajul însusi, în
prezentarea directa a psihicului si actelor sale.
"însusirea esentiala a lui Slavici este însa de a analiza dragostea", arata G. Calinescu, si atât puterea de
observatie, cât si arta scriitorului sunt în mod remarcabil îndreptate spre procesul de înmugurire si cristalizare
a sentimentului erotic. Persida traieste primii fiori ai dragostei si autoanaliza îi vadeste imposibilitatea de a-si
preciza sentimentul, situatie comparabila cu cea din Zburatorul 6e Heiiade Radulescu:

"Avea în sufletul ei ceva ce nu putea sa spuna nimanui, iar aceasta nu pentru ca s-ar fi sfiit, ci pentru ca nu stia
nici dânsa ce are. Se temea ea însasi de sine, simtea c-o apuca din când în când o pornire navalnica si-i vine sa
se duca, ea singura nu stia unde, si sa faca, ea singura nu stia ce. Mii si mii de primejdii, nenorociri peste
nenorociri, zbuciumari peste zbuciumari, o viata plina de nevoie si de dureri: le presimtea, le stia parca pe
toate cum vin."
Scena primei întâlniri dintre Persida si Natl contine observatia subtila a modului în care fata devine constienta
de sentimentul care o cuprinsese datorita gestului maicii Aegidia de a o îndeparta de la fereastra de unde îl
privea pe Natl fara a-si da seama ca face un lucru ce nu se cuvine: "într-una din ziie, ferestrile fiind deschise si
izbând odata vântul în ele, una, tocmai cea de la iatacul din colt. unde stetea maica Aegidia cu Persida, s-a
sfarâmat.
Natl s-a dus sa vada si a vazut - nu farâmaturile de geam, ci o fata- care îi parea grozav de frumoasa.
Nu-i vorba, n-avea nevoie sa si fie pentru ca sa-i para frumoasa. Ceea ce se iveste la fereastra unei manastiri
de calugarite are totdeauna ceva tainic si plin de farmec. Acolo, chiar batrâna fiind, femeia pare tânara, chiar
urâta, pare frumoasa; iara lucrurile sunt cum ele ne par.
Din întâmplare însa, Persida, care alergase si ea sa vada ce s-a întâmplat, era chiar mai tânara, mai frumoasa si
mai plina de farmec decât cum Natl era în stare sa si-o închipuiasca.
El ramase uimit, cu inima înclestata si cu ochii oarecum împaingeniti. îi era parca s-a rupt, s-a frânt, s-a surpat
deodata ceva si o mare nenorocire a cazut pe capui iui.
Persida sta neajutorata în fata geamurilor sparte si nici nu-l baga-n seama, când veni maica Aegidia ca sa vada
paguba.
Femeie mai asezata si mai cuminte, ba chiar calugarita, maica Aegidia tresari când vazu, peste drum, pe Natl,
baiatul Hubaroaiei, stând cu ochii tinta la fereastra. îl stia de copil mic, îl socotise totdeauna cel mai bun baiat,
si mintea i se oprea în loc vazându-l atât de îndraznet.
- Sidi! grai dânsa mâhnita si apuca fata de brat, ca s-o dea din vederea tânarului.
Rau a facut, caci acum se oprira si ochii Persidei asupra tânarului cu sort curat, cu obrajii rumeni si cu mustata
mica, acum îsi dete si ea seama de ce sta acel tânar acolo.
Obrajii ei se umplura de sânge si îi era parca o sagetase ceva prin inima.
Atât a fost, nu mai mult, si ea nu mai putea sa fie ceea ce fusese".
Mediul de desfasurare al actiunii . în spiritul romanului realist, personajele din Mara evolueaza în medii
descrise cu amanuntime si în care pitorescul este generat de precizia descrierii, de cantitatea de viata pe care
acesta o contine, si nu de podoabele stilistice.
Scene precum acelea ale târgului de la Arad, ale culesului de vie ori ale probelor prin care trebuie sa treaca un
viitor mester sunt pagini ce compun o atmosfera de mare forta evocatoare

"MARA" este romanul socialitatii învingatoare pe toate planurile, în confruntarea cu indivizii , luati în
parte,pe care natura si vârsta îi împing vremelnic la nesupunere.Colectivitatea face legea pe care individul e
tinut s-o respecte; el nu simte deocamdata în aceasta necesitate individuala caracterul opresiv. O primeste ca
si cum legea tuturor ar fi buna si pentru el." ( N. Manolescu)