„Mara” de I.

Slavici
Tema Citate
Om de afaceri N. Manolescu o consideră „prima femeie capitalist din literatura noastră” 
(preocupeață) Voinică
„Muiere mare, spătoasă, greoie și cu obrajii bătuți de soare, de ploi și de vânt, Mara sta ziua toată sub șatră, în dosul mesei pline de
poame și de turtă dulce”
Adevărat negustor
Ea „stă ziua toată sub şatră, în dosul mesei pline de poame şi de turtă dulce. Duce de la Radna ceea ce nu găseşti la Lipova ori la Arad şi
aduce de la Arad ceea ce nu găseşti la Radna ori la Lipova”
„...vinde ce poateți cumpără ce găsește...”
„Lucrul de căpetenie e pentru dânsa ca să nu mai aducă ce a dus şi vinde mai bucuros cu câştig puţin decât ca să-i "clocească" marfa.”
Strânge bani
„Când poate să pună florinul ea-l sărută, apoi rămâne aşa, singură, cu banii întinşi pe masă, stă pe gânduri şi începe în cele din urmă să
plângă”
Harnică
„Umbla Mara prin lume, aleargă sprintenă, se târguiește și se ceartă cu oamenii, se mai ia de cap câteodată, plânge și se plânge că a
rămas vădană, și apoi se uită împrejur să-și vadă copiii și ar râde.”
Mamă/ Părinte Statutul social al Marei „A rămas Mara, săraca, văduvă cu doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică, și harnică și Dumnezeu a
mai lăsat să aibă și noroc.”
Planul, visul de viitor al Marei:„S-ar putea oare să fii văduvă săracă, să-ți vezi fata preuteasă, feciorul staroste în breasla cojocarilor și
inima să nu ți se moaie?!”
Frumusețea personajului derivă din necontenitul freamăt de viață care o însuflețește, animat de dorința de a face din copiii ei, oameni
de frunte în obștea locală: „Alerga biata de femeie greoaie de-ți părea ușurica și unde n-o cătai, acolo o găseai, acum ici, apoi colo și iar
dincolo și pretutindeni răsuna glasul ei înăsprit de vremuri...".
Orgoliu matern
„ Tot n-are nimeni copii ca mine” repetă mama ori de câte ori are ocazia. „sărăcuţii”
„Crește inima Marei când afla că Persida e harnică, strângătoare și totdeauna la locul ei...”
Chibzuită până la zgârcenie
„Serile, Mara, de cele mai multe ori, mănâncă ea singură, deoarece copiii, obosiţi, adorm, în vreme ce ea găteşte mâncarea. Mănâncă însă
mama şi pentru ea, şi pentru copii. Păcat ar fi să rămâie ceva pe mâine.”
„Apoi, după ce a mai băut și o ulcică de apă bună, ea scoate săculețul, ca să facă socoteala. Niciodată însă ea n-o face numai pentru ziua
trecută, ci pentru toată viața. Scăzând dobânda din capete, ea pune la o parte banii pentru ziua de mâine, se duce la căpătâiul patului și
aduce cei trei ciorapi: unul pentru zilele de bătrînețe și pentru înmormâspaentare, altul pentru Persida și al treilea pentru Trică.”
Simț al demnității umane
„dacă-i iese-n cale vreo femeie care-i place şi ca fire, şi ca stare, şi ca înfăţişare, ea-şi zice cu tainică mulţumire: „Aşa are să fie Persida
mea!" Iar dacă bărbat e cel ce-i place, ea-şi zice: „Aşa are să fie Trică al meu!"
Alungat de la școală pentru neascultare, Trică este mângâiat de Mara: „Am să te scot om, om de carte, om de frunte, ca să nu mai fii ca tatăl
tău și ca mama ta, ci să stea ei și copiii lor în fața ta cum noi stăm în fața lor”
Aflând că Persida e în chinurile facerii, sentimentele de mamă prind din nou să vibreze:
Când fata e în chinurile naşterii, aleargă repede pentru a-i fi de ajutor, reproşându-şi: „ Eu am fost mamă rea, femeie cu inimă câinoasă! îşi
 zise ea , bătându-se cu pumnii în cap.”
Părinte grijuliu
„Cât a ținut postul Paștilor, Mara a rânduit mereu, a curățit, a văruit și a răzvăruit, și-a dres casa, și-a îngrădit din nou curtea, și-a
cumpărat mai întâi masă, apoi și scaune, apoi și două paturi noi, un dulap, ba până chiar și trei icoane (...) dar băiatul ei se făcuse calfă și-
l aștepta ca să petreacă Paștile cu sora lui și cu muma lui; își aștepta copiii, care nu mai erau săraci ca odinioară, și ținea ca Persida să se
simtă bine acasă.”
Intrepidă, autoritară
„Îi sângera inima când i se storceau banii adunați cu multă grijă pentru aceste nimicuri, de care dînsa nu simțea nici o trebuință...”
Mamă iubitoare
Mara cu gândul la Persida „Și totuși voia s-o țină ascunsă și tresărea adeseori cuprinsă de gândul că are s-o răpească cineva, s-o ieie, s-o
ducă, s-o nstrăineze, s-o facă muiere.”
„Lasă, draga mamei, că toate au să iasă bine. Are fiecare norocul lui. – așa vorbea Mara ca să-ți mângâie fata
„Cum , Doamne, să nu plângi , cândîși vede copiii mari, atât de frumoși, atât de spelcuiți, atât de cumsecade...”
Mara își încurajă fata: „ea își îmbrățișa fata și-i sărută ochii și fruntea, și părul din creștet…”
Sfatul Marei pentru Persida: „Am făcut ce am putut și după cum mi-a fost priceperea; acum însă mi-a venit rândul să mă uit în gura ta. Am
și eu gândurile mele; dar tu nu ai să cauți mulțumirea mea , ci fericirea ta, care mie-mi este mai dorită.”
„ - Tu fă ce știi, mergi cum te mână inima și cum te povățuiește mintea ta (...) Eu nu te pot silui, iar sfaturi nu sunt în stare să-ți dau...
Mara după ce află despre fuga Persidei: „...că n-o învinovățesc, ci o plâng și mă rog lui Dumnezeu s-o aibă în paza lui și să-i dăie tărie...”
Naratorul
„Dumnezeu i-a dat omului și credință, și nădejde și nimic nu putea să covârșească iubirea Marei către copii ei, nimic...”
„Nu trece nimic peste iubirea de mamă”
Mara se simte vinovată când află că Trică e spitalizat și ea anterior nu achitase bani pentru a-l scuti de serviciu militar
Relația copil Iubirea lui Națl pentru mama sa:
/părinte „Sărmana lui mumă! Atât îi mai rămânea în lume, atâta reazăm, atâta mângâiere, și lumea se lumina când se gândea că poate să
îndulcească viața ei.”
„Nu era în stare să rostească o vorbă asprăși se-nduioșa până la lacrimi când vedea pe mumă-sa mâhnită.”
„Zicea că se bucură când am plecat, dar eu știu că ea plânge acum și are să plângă mereu, grăi el, și plânsul îi înecă glasul”
Iubirea lui Națl pentru tatăl său: „Avea cuvinte de a se plânge de tatăl său.E însă în firea omului să treacă cu vederea, păcatele părinților
săi, și nu o dată el își zicea: „Ți-e tată și na-i să-l judeci.”
Persida și recunoștința și importanța binecuvântării părintești: „Nu e binecuvântată de Dumnezeu căsnicia făcută peste voința părinților”
Maica Aegidia prezintă Persidei importanța sentimentului de datorie: „Mai întâi Dumnezeu, apoi părinţii tăi şi după aceştia ceilalţi
binefăcători ai tăi.”
Persida către Mara –„Iartă-mă , mamă, mama mea cea dragă și scumpă, și bună”
Națl – tatăl său – „Ți-e tată și n-ai să-l judeci. De aceea își făcea mustrări totdeauna când scapă vreo vorbă mai aspră despre tatăl său”
„dumneata însă îmi ești tată și trebuie, dacă ai inimă de părinte, să simți că trebuie să fie ceva la mijloc, și să mă ierți, să-mi ții parte, să
mă aperim cel puțin în gândul dumitale, iar nu să-mi faci mustrări, când eu însumi mă mărturisesc vinovat!”
Când văzu copilul, „inima lui Națl se strânse și mintea lui se lumină deodată..”
Credința Mara întruchipează femeia simplă, credincioasă:
„Mara, deși creștină adevărată, se duce și ea câteodată la biserica aceasta, dar se închină creștinește, cu cruci și cu mătănii, cum se
cuvine în fața lui Dumnezeu.”
„- Nu, fata mea, zise Mara liniştită. Aşa vin lucrurile în lumea aceasta: pleci în neştiute şi te miri unde ajungi; te-apucă – aşa din senin –
 câteodată ceva, şi te miri la ce te duce. Omul are data lui, şi nici în bine, nici în rău nu poate să scape de ea; ce ţi-e scris, are neapărat să ţi
se întâmple: voinţa lui Dumnezeu nimeni nu poate s-o schimbe.” - promotoare a credinței în destin
„De aceea se închină Mara şi în faţa icoanei, apoi îşi ia copilaşii, pe care totdeauna îi poartă cu dânsa, îi dă puţin înainte şi le zice:
"Închinaţi-vă şi voi, sărăcuţii mamei!"
Mara – „în mintea ei duminica și sărbătoarea erau zile în care omul merge la biserică (…) bolnav pe moarte ar trebui să fii ca să lipsești de
la biserică”
Sfatul maicii Aegidia pentru Persida „Să râzi când îți vine să plângi și să plângi când vezi pe alții plângând.”
Societatea Pe Mara nu o interesa averea, ci doar s aibă bani, care să-i aducărespectul celorlalți, împăcarea cu sine și o siguranțăconstantă pentru
mercantilă/ viitorul copiilor săi, demonstrând un exemplu de moralitate:
Banul Mara ştie să depăşească greutăţile vieţii:
„când simte greul vieţii, Mara nu plânge, ci sparge oale ori răstoarnă mese şi coşuri. Ea îşi dă însă seama cât a avut când a rămas
văduvă, cât are acum şi cât o să aibă odată”
De la început până la sfârşit, Mara e prezentată într-o încordare a puterilor ei fizice şi sufleteşti, canalizate spre agonisirea,
tezaurizarea şi păstrarea banilor. Astfel, îi spune Persidei: „ Banul, dragu mamei,….e mare putere, el deschide toate uşile şi strică toate
legile, iar tu ai bani, destui bani, mulţi bani! Nu eşti tu orişicine.” Lui Trică îi spune: „ am să te dau la o altă şcoală mai bună! Am să te
scot om, om de carte, om de frunte… Eu pot, eu am …mi-a dat Dumnezeu şi are să-mi mai deie.”
Influența societății asupra destinului și comportamentul omului:
„Când poate să pună florinul ea-l sărută, apoi rămâne aşa, singură, cu banii întinşi pe masă, stă pe gânduri şi începe în cele din urmă să
plângă”
„Deodată, ea se opri şi rămase cu ochii sticloşi ca ieşită din fire. - Vai de mine! Vai de mine! Uşile casei au rămas deschise şi tainiţa din
perete nu-i acoperită! Strigă ea şi ieşi ca dusă de frica morţii”
„Când era săracă, Mara vorbea tare, se certa cu toată lumea, umbla murdară şi nepieptănată. Acum,de când are bani, vorbeşte mai încet,
e calmă, dar de spălat nu se mai spală şi nici nu se piaptănă...”
„Când se supără, Mara nu plânge, ea sparge vesela, răstoarnă mesele şi se linişteşte gândindu-se la cei 3 ciorapi..”
Tânăra în Persida apărea în mai multe ipostaze: fiică, soră, tânără îndrăgostită, soţie, mamă.
devenire/formare  Prima ipostază în care găsim acest personaj feminin este aceea de fiică.
Mara, mama Persidei, o văduvă puternică şi ambiţioasă, doreşte ca fiica ei să devină „o femeie minunată, şi dulce la fire, şi bogată, şi
Bildungroman frumoasă… aidoma preotesei de la Pecica”, pe care Mara o admira. Aceasta stătuse patru ani la călugăriţele din Lipova şi era hotărât ca şi
Persida să urmeze acelaşi drum pentru împlinirea visului Marei : „Aşa are să fie Persida mea!”
Calitățile Persidei: Persida stârneşte în inima mamei atât mândria că are o fată frumoasă, cât şi neliniştea : „Prea I se făcuse fata frumoasă, şi nu mai ştia ce să
Voință facă cu dânsa.”
Luciditate Viaţa pe care o duce Persida la mănăstire o îndepărtează de mama ei, de casa în care a crescut : „se simţea nenorocită când venea la casa
Dragoste cea săracă.”
Stăpânire de sine Relaţia mamă-fiică este contradictorie: când de apropiere şi înţelegere, când de îndepărtare, dezaprobare a comportamentului Persidei: “ –
Noblețea Lasă , draga mamei! Să nu te sperii, că au să treacă toate cu bine. Asta e soarta femeilor! Zise ea încet şi se plecă asupra ei, ca să-i
sufletească potrivească perinile la căpătâi şi să-i mângâie fruntea… Nu e nimic: fii liniştită, draga mamei.”
Forța morală „-Nu! Nu! răspunde Mara cu hotărâre îndârjită. Asta nu se poate! (…) Dacă te-aş vedea pierdută toată bucuria vieţii mele, dar aş zice c-au
mai păţit-o şi alte moartă, ar fi mame şi m-aş mângâia în cele , mamă, mama mea cea dragă şi scumpă şi bună, iartă-mă şi spune-mi tu ce
să fac.”
Mara realizează maturizarea fiicei sale: „Am făcut ce am putut şi după cum mi-a fost priceperea, acum însă mi-a venit rândul să mă uit în
gura ta .”
 Fiica este impresionată şi emoţionată de cuvintele mamei în care descoperă iubirea ce aceasta i-o poartă: „Era muma ei femeia aceasta, şi
parcă abia acum apucase a-şi da seama că nu-i este străină şi că nu din simţământ de datorie numai, ci din iubire curată umblă în voiele
ei.”
Atunci când este bătută şi umilită de bărbat se întoarce la mama ei. „Trecuse de miezul nopţii, şi ele, deşi obosite moarte, nu puteau să
doarmă în culcuşurile lor.”
În final , Persida îşi rezolvă problemele de familie tot cu ajutorul mamei . Mara va reuni familiile: „Am să mă duc chiar eu să-i spun, s-o
chem, s-o aduc: îi este nepot tot atât de bine ca mie; are şi ea să se bucure.”
Ipostaza de fiică a Persidei se întrepătrunde de-a lungul operei cu cea de soră. Persida este alături de Trică, fratele ei, „sărăcuţii mamei”.
Deşi cei doi sunt „zdrenţăroşi, şi desculţi, şi nepieptănaţi, şi; nespălaţi, şi obraznici”, ei sunt unici „Tot n-are nimeni copii ca mine!”,
afirmă Mara, mama celor doi .
Persida - „ar sări și în foc pentru frățiorul ei.”
„Și eu vreau să-i arăt (lui Costi Balcovici) – adause Persida – că n-are să bată pe fratele meu pentru că e mai mic și n-are pe nimeni să-l
ajute.”
 Ipostaza de tânără îndrăgostită a Persidei este demonstrată de zbuciumul lăuntric al fetei care cunoaște pentru prima dată sentimentul
de iubire
Persida inițial când veni la Maica Aegidia „Sidi, era ce-i drept foarte deșteaptă și (...) se făcuse tăcută, așezată și ascultătoare, aproape
blândă...”
Persida, cuprinsă de flacăra dragostei „O viață, zicea dânsa în gândul ei, una singură are omul, și e nespusă durerea ce le cuprinde când îți
dai seama că o petreci și pe aceasta chinuidu-te tu însuți pe tine. Ah, sărac de sufletul meu!”
„... se zbătea copila ca și când ar voi să scape , să fugă și să se ascundă în fundul lumii.”
„Era parcă pierdută, căzută într-un fel de leșin”
 Ipostaza de soție devotată, cumpătată și lucidă, chiar dacă națl o bătea și din cauza lui a pierdut prima sarcină
Persida lui Națl: „...tu îmi ești mai presus de toți.”;
„Orice s-ar întâmpla tu ești soțul meu, și dacă a-i fugi de mine, eu aș alerga, ți-o spun din nou, cu toată inima după tine...”
„Cel mai de căpetenie lucru, sufletul care toate le cârmuia, centrul împrejurul căruia toate se învârteau era, la urma urmelor, birtăşiţa cea
frumoasă şi sprintenă şi harnică, care atât de bine se pricepea la toate.”
Ea are conștiința datoriei de soție și orgoliu de a nu distruge căsnicia „mi-a venit și mie să plec, dar știam că aceasta e un lucru pe care
nu trebuie să-l fac și m-am stăpânit...”
Când era bătută de Națl remuşcările o încearcă: „Cununia se face nu pentru Dumnezeu, care toate le ştie, ci pentru lume şi-n faţa lumii,
stigă ea dispreţuită de sine, şi eu nu soţia lui am fost, ci femeia, care i s-a dat cu ochii închişi!”
 Procesul de maturizare a Persidei se încheie cu ipostaza de mamă.
Odată cu venirea pe lume a copilului, Naţl constată că „parcă nu mai e nevasta lui, ci numai muma copilului său. Nu-l mai vedea pe el, nu-l
mai băga în seamă de când avea copil, şi pe nesimţite se schimbaseră lucrurile, încât ea, care-I fusese mai înainte ca o slugă, şi-l făcuse
slugă pe el.”
La botezul copilului său, în biserică, stând îngenuncheată, Persida se vede în gândul ei pe sine „copilă răsfăţată, stând în fereastra cu
geamul spart de o întâmplătoare suflare de vânt, se vedea deschizând în neastâmpărul ei copilăresc cealaltă fereastră, se vedea trecând
prin faţa măcelăriei… una câte una întâmplările care hotărâseră viaţa ei se reamintiră în sufletul ei parcă le visa şi le visase numai după
un drum planificat, de mai înainte croit ».
Familia/Cupluri Familia Hubăr-Hubăroaie: relații distanțate și reci
Națl- Persida „...certuri nu prea erau între dinșii, fiindcă el râdea și făcea glume când ea îl mustra. Ea se necăjea , se înțelege, cu atât mai rău, se întețea
Hubăr- Hubăroaie și de obicei începea înm cele din urmă să plângă”
 Bocioacă- Marta „Rar se întâmpla ca el, pierzându-și sărita, să spargă ceva ori să o lovească. Nici atunci nu era însă ceartă, fiindcă îl mângâiași îl împăca
dânsa pe el.”
Hubăr - „deși împlinise 46 de ani și era om cu multă chibzuință, nu părea deloc a om care să-i fie tată lui Națl. Lasă că era om bălan, cam
slab și cu obrajii roșii”
Hubăroaie – „O femeie așezată, cam țâfnoasă și neîngăduitoare”
Hubăr – Națl – „el nu putea să se uite cu ochi buni la feciorul său. Nu-l mulțumea deloc, ba îi era adeseori rușine că are asemenea fecior”
Trică – Persida – ”Ești suflet bun și plin de duioșie! Mi-e greu însă când te văd unde ai ajuns și-mi vine să turb și-aș fi în stare să fac
moarte de om! Voi trebuie să vă luați” – susținând că trebuie să se căsătorească și chiar caută un preot să-i cunune.
Lipsa de moralitate e prezentată în cuplul Bociacă – Marta: el - starostele cojocarelor, iar Marta „se simțea încă tot tânără și era mereu
gătită, mereu vioasă, aproape zburdalnică, doritoare de petreceri și ușoară , așa se zicea și de inimă și dse minte...”, acceptând adulterul.
Iubirea Obstacolele iubirii între Persida și Națl:
- Religia: catolic/ortodoxă
- Statutul social: bogat/săracă
- Naționalitatea: neamț/româncă
Iubirea pentru Persida este nu numai o dezlănțuire a inimii, dar și o responsabilitate. Persida este convinsă că „o singură dată în viață
iubește omul cu adevărat”
Momentul de îndrăgostire:
Națl - „El rămase uimit, cu inima încleştată şi cu ochii oarecum împăienjăniţi. Îi era parcă s-a rupt, s-a frânt, s-a surpat deodată ceva şi o
mare nenorocire a căzut pe capul lui.”
Persida - „Obrajii ei se umplură de sânge , o săgetase ceva prin inimă. Atât a fost, nu mai mult, şi ea nu mai putea să fie ceea ce fusese. “
„Puţin îi păsa dacă el o va vedea ori nu, ba voia ca el s-o vadă, ca să ştie că puţin îi pasă de dânsul. Mergând însă şi apropiindu-se şi
văzându-l mai de aproape şi tot mai aproape, ea a început să se moaie, să se înduioşeze, să slăbească şi mult ar fi dat să fie singură.”
„Se temea ea însăşi de sine, simţea c-o apucă din când în când o pornire năvalnică şi-i vine să se ducă, ea singură nu ştia unde, şi să facă,
ea singură nu ştia ce”.
„Nu se poate! Şopti ea.N-aş fi vrednică de lumina zilei, dacă l-aş părăsi şi eu când toţi îl nedreptăţesc…” – în urma disputei lui Națl cu
tatăl său
Pentru Națl iubirea e „flacăra cea mare care s-a ivit fără veste în calea lui”
Pentru Națl „..nimic nu e tinerețe mai ademinitor și mai plin de farmec decât gândul de a trece așa – tu de capul tău – prin lume.”
„Inima tânără e făcută să stea deschisă, și tânără era și inima Persidei.” - naratorul
Burdea, prietenul lui Națl despre iubire: „Au în lumea aceasta toate lucrurile câte un „pentru că”: iubirea e din altă lume și se ivește din
senin, fără ca să știi de ce, se dă pe față, fără și știi cum , și te duce, fără ca să știi unde.”
Națl – Persida
„Tu ești prea bună pentru mine, strigă el deznăjduit, și sufletul tău cel curat se spurcă însuși pe sine prin gândul la mine”
”ea nu-i femeie ca altele, iară eu m-aș omorîmai bucuros decât să-ncerc a-i face vreun rău.”
„ tu ești suflet bun, Persido, inimă de diamant”
Fraze de început de capitole:
Furtuna cea mare – „Nu-i nimic mai iute decât gândul, iar vorba poartă gânduldintr-un om în altul”
Primăvara – „Omul vede cu ochii, aude cu urechile, dă cu socoteală și te scoate în cele din urmă cum ești, orișicât de mult te-ai sili să pari altfel.”
Inima săracă – „E mare stăpân rușinarea, și om să fii ca să nu i te pleci dacă o cunoști.”
Datorii vechi – „Datoria să ți-o plătești la timp, căci are și ea rostul ei și nu stă, dac-o lași nebăgată-n seamă, în amorțire, ci mișcă și crește de n-o mai poți
stăpâni în cele din urmă.”
Birtul de la Sărărie - „Nu trece nimic peste iubirea de mamă!”
Ispita – „Norocul nu umblă târâș, ci zboară pe aripi iuți și-ți iese, când îi vine rândul, fără de veste-n cale...”