Ion Druță

„ Povara bunătății noastre ”

Tema romanului o formează satul şi ţăranul în timpul celui de-al doilea război mondial.

Onache Cărăbuș Tipul uman Trăsături de bază

Tipul țăranului basarabean
1. Arțăgos , certăreț
Citat:,, … dar prea era el rău de gură, Onache acela, prea era
arțăgos.. “
2. Dragostea față de pământ
Citat: „ Ţărîna era cea mai mare dragoste a lui Cărăbuş, era cel mai
frumos cântec al lui, un cîntec ce se cerea cîntat cu măsură şi trebuia
ţinut minte cuvînt cu cuvînt."

Nuța Tipul uman Trăsături de bază

Tipul tinerei în devenire
1. Hărnicia
Citat: ,,Nuța umblă ca o furnică de dimineață până seara, pe
toate le dovedeşte, la toate are îndemânare. Căsuța ei, încinsă
cu brâu siniliu, se tot vântură aşteptând, iar Ciutura se bucură.
Ia te uită mata ce gospodină! "
2. Răbdătoare
Citat: ,,în fiecare clipă, îl aştepta zi şi noapte, îl aştepta pentru
toţi cei patru ani şi ceva cât nu-l prea aşteptase"

Temele/Imaginile Tema : Satul Fântâna Tema : Tradiții

identificate Citat: ,,În vîlcica de la încheietura
dealului cel mare cu dealul cel mic
era, de cînd lumea,о fântână cu
cumpănă și avea fîntîna ceea о
ciutura făcută dintr-o buturuga de
stejar’’
Citat: ,,Crăciunurile au trecut demult-și cel după stilul nou, și
cel dupăstilul vecchi, dar, pentru că unica și marea minune a
iernii rămânea tot ea,sărbătoarea aceea,..., îngâna în sineai ei o
colindă pe care cerul i-o tot picura de sus fulg ,vers cu vers.''

Imaginea satului Imaginea casei

citat : ,,Încetul cu încetul, vilcica de Citat: ,,о sarmana casuta, ridicata dincolo de marginea satului,
la incheietura celor doua dealuri a de-a dreptul incimpul gol. Iar daca e s-o spunem pina la capat,
început- a se numi Valea Ciuturii, casuta ceea nici nu prea arata inca a casuta patru pereti,
iar cum au prins a se aseza oameni acoperis, loc de usa, loc de fereastra,iar incolo paie, lut,
in valea ceea de-şi făceau case, i saracie' si deznadejde.”
s-a zis si satului Ciutura, ajungind
acum un sat destul de maricel, dar,
intre noi fie vorba, nu era el nici
prea-prea, nici foarte-foarte”

Rezumat : Într-una din zilele de primăvară, poposeşte în Ciutura „oarecum abătută, întristată de marile urîţenii
ale acestei lumi” o fiară mitică, considerată a fi Marele Apărător al câmpiei trimis de Dumnezeu pentru a-i apăra
pe oamenii acelor locuri de haitele sălbatice de lupi. Dulăul se stabileşte în ograda lui Onache Cărăbuş. Ţăran
hâtru şi proaspăt căsătorit, Onache începuse să-şi construiască o casă pe dealul mare, după ce se certase cu
fratele său de cruce Haralampie care îşi construise casa pe dealul mic. Dar, spre deosebire de Haralampie care
alesese un pământ fertil ca loc de casă, Onache a nimerit un pământ sterp şi bătut de vânturi. Poposirea dulăului
(numit Molda după căţeaua lui Dragoş Vodă din legenda descălecatului Moldovei) în curtea lui Onache
determină tratarea cu respect a stăpânului de către săteni şi contribuie la creşterea bunăstării gospodăriei. După
vreun an de la acea întâmplare, Molda începe brusc să urle şi fuge în pădure, fără a se mai întoarce. A doua zi,
ciuturenii află că începuse Primul Război Mondial. După ce a luptat timp de patru ani în Armata Rusă, Onache
Cărăbuş ajunge într-o primăvară pe malul stâng al Nistrului şi află că râul devenise graniţa între Rusia şi Regatul
României. Dornic să ajungă acasă, el se aruncă noaptea în apele umflate de sloiuri de gheaţă ale Nistrului şi,
sleit de puteri pe la mijlocul râului, este salvat de Molda, care-l văzuse de pe stâncile aflate pe malul drept şi
sărise în ajutorul său. Ajuns în Basarabia, Onache află că satul Ciutura arsese chiar în noaptea sosirii sale. Într-o
duminică frumoasă de la începutul lunii mai, Onache merge cu Tincuţa la pădure, urmat de câteva perechi de
soţi tineri, iar în ziua următoare ei se apucă serios de treabă şi îşi refac gospodăriile distruse de foc. La vreo nouă
luni s-au născut în sat unsprezece copii, printre care şi Nuţa, fiica lui Onache. Odată cu trecerea timpului,
Haralampie devine tot mai bogat, cumpărând pământurile vecine. Fiul său, Nică, elev la un liceu industrial din
Soroca, se îndrăgosteşte de Nuţa, iar cei doi tineri decid să se căsătorească. Înainte de nuntă, Nuţa suferă un
accident şi devine şchioapă, iar Nică se căsătoreşte cu fata primarului din satul vecin Nuieluşi; mireasa era urâtă,
dar avea o zestre mare. Doi ani mai târziu, pe când se întorcea de la cosit într-o noapte de vară, ciutureanul
Mircea Moraru se întâlneşte cu Nuţa care venea de la Iaşi . În primii ani după război în pădurile Basarabiei s-au
aciuat bande de luptători antisovietici (foşti prizonieri români, dezertori din Armata Roşie sau felurite
haimanale) care atacau sovietele săteşti. În satul Ciutura sosesc ofiţeri de miliţie care formează echipe de tineri
voluntari pentru a lupta cu bandiţii, iar nopţi la rând liniştea satului este tulburată de focuri de arme automate.
Într-una din zilele de vară, în timp ce se aflau pe câmp la cules de floarea soarelui, Mircea şi Nuţa se întâlnesc
cu Nică, ce se îndrepta spre Prut, sperând să poată trece clandestin graniţa în România. Cei trei împart împreună
un prânz sărăcăcios, iar Nică îi ajută la treburile câmpului, după care se desparte definitiv de ei. Denunţat de un
localnic, Mircea este anchetat de un maior de la sovietul raional Pământeni, dar este lăsat liber. În anii
1946-1947, Basarabia traversează o perioadă cumplită de secetă, iar mulţi localnici din Ciutura mor din cauza
foametei. Pământurile sătenilor fuseseră luate de stat şi grupate într-un colhoz în care oamenii trebuiau să
presteze zile de muncă. Puţinele roade ale câmpului sunt confiscate de autorităţile sovietice. Slăbită de
necazurile ultimilor ani, Tincuţa moare în anul 1950, iar Onache începe să-şi înnoiască vechea casă. Nuţa avea
acum trei copii, iar Mircea urmase cursurile de tractorişti şi începuse să lipsească cu săptămânile de-acasă. După
o discuţie cu socrul său, Mircea îşi dă seama că munca grea îl îndepărtase de familie şi îi răpise pofta de viaţă
aşa că renunţă la meseria de tractorist şi se întoarce în sat, unde este numit brigadier la colhoz. Rămasă
însărcinată a patra oară, Nuţa se simte neglijată de Mircea şi se gândeşte să meargă la Pământeni să facă avort,
dar renunţă după ce simte primele zbateri ale fătului. Ea naşte în ajunul Crăciunului, iar soţul ei organizează o
mare cumătrie, la care bătrânul Onache nu mai este poftit. El vine într-un final la rugămintea Nuţei, dar înţelege
că timpul său a trecut şi că satul îi devenise străin. Rămas tot mai singur, Onache acceptă să lucreze ca paznicс
al unor maşini stricate, abandonate în câmp. Nopţi la rândul, bătrânul îşi analizează viaţa şi îşi aminteşte de
rudele, prietenii şi duşmanii care muriseră, precum şi de căţeluşa sa Molda. Simţindu-şi sfârşitul, bătrânul
porneşte într-o seară spre casă şi face focul în sobă, veghindu-l pentru ultima dată. Odată cu stingerea focului,
Onache moare şi el.