„Povara bunătăţii noastre” de I.

Druță
Acțiunea se desfășoară în satul Ciutura, de lîngă Bălți, „Mai apoi, de cum au prins a se așeza oamenii
în vale, făcîndu-şi case, și case au fost destule pentru un sătișor, i s-a zis și satului Ciutura" Opera dată
înfățișează un specific țărănesc de vorbire a personajelor. Coloritului local al acestei creații este
evidențiat de vocabularul tipic moldovenesc: ,slobodă",„ciomăgeală",,văgăună", „găluşte“.

Rezumat :

Într-una din zilele de primăvară, poposeşte în Ciutura „oarecum abătută, întristată de marile
urîţenii ale acestei lumi” o fiară mitică, considerată a fi Marele Apărător al câmpiei trimis de
Dumnezeu pentru a-i apăra pe oamenii acelor locuri de haitele sălbatice de lupi. Dulăul se stabileşte
în ograda lui Onache Cărăbuş. Ţăran hâtru şi proaspăt căsătorit, Onache începuse să-şi construiască o
casă pe dealul mare, după ce se certase cu fratele său de cruce Haralampie care îşi construise casa pe
dealul mic. Dar, spre deosebire de Haralampie care alesese un pământ fertil ca loc de casă, Onache a
nimerit un pământ sterp şi bătut de vânturi. Poposirea dulăului (numit Molda după căţeaua lui
Dragoş Vodă din legenda descălecatului Moldovei) în curtea lui Onache determină tratarea cu respect
a stăpânului de către săteni şi contribuie la creşterea bunăstării gospodăriei. După vreun an de la acea
întâmplare, Molda începe brusc să urle şi fuge în pădure, fără a se mai întoarce. A doua zi, ciuturenii
află că începuse Primul Război Mondial. După ce a luptat timp de patru ani în Armata Rusă, Onache
Cărăbuş ajunge într-o primăvară pe malul stâng al Nistrului şi află că râul devenise graniţa între
Rusia şi Regatul României. Dornic să ajungă acasă, el se aruncă noaptea în apele umflate de sloiuri de
gheaţă ale Nistrului şi, sleit de puteri pe la mijlocul râului, este salvat de Molda, care-l văzuse de pe
stâncile aflate pe malul drept şi sărise în ajutorul său. Ajuns în Basarabia, Onache află că satul Ciutura
arsese chiar în noaptea sosirii sale. Într-o duminică frumoasă de la începutul lunii mai, Onache merge
cu Tincuţa la pădure, urmat de câteva perechi de soţi tineri, iar în ziua următoare ei se apucă serios de
treabă şi îşi refac gospodăriile distruse de foc. La vreo nouă luni s-au născut în sat unsprezece copii,
printre care şi Nuţa, fiica lui Onache. Odată cu trecerea timpului, Haralampie devine tot mai bogat,
cumpărând pământurile vecine. Fiul său, Nică, elev la un liceu industrial din Soroca, se îndrăgosteşte
de Nuţa, iar cei doi tineri decid să se căsătorească. Înainte de nuntă, Nuţa suferă un accident şi devine
şchioapă, iar Nică se căsătoreşte cu fata primarului din satul vecin Nuieluşi; mireasa era urâtă, dar
avea o zestre mare. Doi ani mai târziu, pe când se întorcea de la cosit într-o noapte de vară,
ciutureanul Mircea Moraru se întâlneşte cu Nuţa care venea de la Iaşi şi cei doi tineri petrec împreună
o noapte de dragoste în căruţa cu fân. În primii ani după război în pădurile Basarabiei s-au aciuat
bande de luptători antisovietici (foşti prizonieri români, dezertori din Armata Roşie sau felurite
haimanale) care atacau sovietele săteşti. În satul Ciutura sosesc ofiţeri de miliţie care formează echipe
de tineri voluntari pentru a lupta cu bandiţii, iar nopţi la rând liniştea satului este tulburată de focuri
de arme automate. Într-una din zilele de vară, în timp ce se aflau pe câmp la cules de floarea soarelui,
Mircea şi Nuţa se întâlnesc cu Nică, ce se îndrepta spre Prut, sperând să poată trece clandestin graniţa
în România. Cei trei împart împreună un prânz sărăcăcios, iar Nică îi ajută la treburile câmpului,
după care se desparte definitiv de ei. Denunţat de un localnic, Mircea este anchetat de un maior de la
sovietul raional Pământeni, dar este lăsat liber. În anii 1946-1947, Basarabia traversează o perioadă
cumplită de secetă, iar mulţi localnici din Ciutura mor din cauza foametei. Pământurile sătenilor
fuseseră luate de stat şi grupate într-un colhoz în care oamenii trebuiau să presteze zile de muncă.
Puţinele roade ale câmpului sunt confiscate de autorităţile sovietice. Slăbită de necazurile ultimilor
ani, Tincuţa moare în anul 1950, iar Onache începe să-şi înnoiască vechea casă. Nuţa avea acum trei
copii, iar Mircea urmase cursurile de tractorişti şi începuse să lipsească cu săptămânile de-acasă.
După o discuţie cu socrul său, Mircea îşi dă seama că munca grea îl îndepărtase de familie şi îi răpise
pofta de viaţă aşa că renunţă la meseria de tractorist şi se întoarce în sat, unde este numit brigadier la
colhoz. Rămasă însărcinată a patra oară, Nuţa se simte neglijată de Mircea şi se gândeşte să meargă la
Pământeni să facă avort, dar renunţă după ce simte primele zbateri ale fătului. Ea naşte în ajunul
Crăciunului, iar soţul ei organizează o mare cumătrie, la care bătrânul Onache nu mai este poftit. El
vine într-un final la rugămintea Nuţei, dar înţelege că timpul său a trecut şi că satul îi devenise străin.
Rămas tot mai singur, Onache acceptă să lucreze ca paznicс al unor maşini stricate, abandonate în
câmp. Nopţi la rândul, bătrânul îşi analizează viaţa şi îşi aminteşte de rudele, prietenii şi duşmanii
care muriseră, precum şi de căţeluşa sa Molda. Simţindu-şi sfârşitul, bătrânul porneşte într-o seară
spre casă şi face focul în sobă, veghindu-l pentru ultima dată. Odată cu stingerea focului, Onache
moare şi el.a se mută apoi la casa bărbatului său.

Concepte reprezentative :

1.Supraviețuire - o continuare a vieții după trăirea unor eveniment. În roman aceste

evenimente tragice erau: războiului și arderea Ciuturei, sătenii sunt nevoiți să
supraviețuiească .

2. Bunătatea - este un concept pozitiv reflectat și în titlu, care devine o povară, un

obstacol în calea atingerii scopurilor personale a protagonistului.

3.Moralitatea - Onache Cărăbuș dovedește moravurile poporului.

Tema romanului o formează satul și țaranul în timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial.

Valoarea operei:

Romanul “Povara bunătăţii noastre”, ca şi întreaga operă druţiană, se încadreazăperfect în

legile existenţei fiinţei umane raportate nu numai la istoria propriu zisă aindividului şi
civilizaţiilor, dar şi la întinsurile nemărginite ale cosmosului, aleuniversului. Cei trei stâlpi
pe care se sprijină neamul – pământul, istoria şi limba – suntde neconceput în afara tuturor
componentelor naturale şi istorice. Cu trecerea anilorsimbolul rădăcinilor, începuturilor,
genezei neamului, ca şi a propriului eu, nu seîndepărtează, ci devine şi mai aproape.
Frumusetea sufletului uman este punctul primordial de la care porneste creaţia luiDruţă, iar
personajele lui sunt construcţii care trateaza un vast florilegiu de judecăţi devaloare. De fapt,
personajele lui Druţă se remarcă prin faptul că formează o conduita aoamenilor, relatînd un
concept de viaţă care trebuie a fi urmat de toţi ceilalţi.Mesajul definitoriu al creaţiei druţiene
nu e nici optimist, nici pesimist – ci e unulintegral realist, umanist, sprijinit pe temeliile
trecutului naţional şi universal, dar cuantenele orientate spre un viitor al binelui, al
frumosului şi armoniei dintre cei carelocuiesc în propria casă, în casa colectivă a neamului
său, în casa fără îngrădiri şiimpedimente – a lumii. Academicianul Haralambie Corbu
considera că, în acest roman, Ion Druță s-aremarcat ca fiind „printre puținii, dacă nu unicul
scriitor moldovean contemporan care aizbutit să topească într-o formulă artistică
asimilatorie și cuprinzătoare tradițiile etno-naționale cu cele universale și general-umane,
deschizând în felul acesta circulația liberăși schimbul de valori nestingherit dintre culturi,
popoare și civilizații.
 MOTIVE CITATE
Ninsoarea ,,Ningea. Peste Cimpia Sorocii ningea incet, domol, agale, si venea potopul cela alb de sus nu ca
о ninsoare oarecare, ci ca о mare binefacere cerească. Fulgi mascati si blînzi cădeau nu atît pe
pamint, cit pe sireacul suflet omenesc, pentru a-1 mai mângâia, pentru a-1 mai imbarbata
oarecum.’’
Campia , ,Domnul însă a vrut sa se mai abata o minune peste Câmpia Sorocii …’’ ,, §i tot așa, casa cu
Sorocii casa, sat cu sat, fie ce-o fi, și-a zis Câmpia Sorocii.’’
Satul ,,În vîlcica de la încheietura dealului cel mare cu dealul cel mic era, de cînd lumea,о fîntîna cu
Fantana cumpănă și avea fîntîna ceea о ciutura făcuta dintr-o buturuga de stejar’’
Cățeaua ,,Cind sa intre in ograda, lighioana a ridicat din manunchiul sau de paie botul posomorit si
Molda roscovan. — Uite-o, neica, §i pe Molda!’’
Dealul cel , Onache acela, prea era arțăgos, ca nu degeaba, iaca, de cum s-a însurat, si-a facut casa acolo pe
mare dealul cel mare. Apoi, pe dealul cela, gospodăria ca gospodăria, socata ca soața, dar marea lui
plăcere era sa tot arunce săgeți otrăvite din virful dealului în vale, peste sat.’’ ,,și pentru ca
Haralambie si-a facut casa la apus, Onache și-a zis: am să-mi fac casa la răsărit. §i pentru ca
Haralambie și-a ales dealul eel mic,Onache și-a ales dealul eel mare’’

Macii roșii ,,Apoi a dat de-o legaturica cu semincioare cenușii, nemaipomenit de marunjele.[…]  — Ai
chiorit, nu vezi că-s maci?’’ ,,Tincuta, în schimb, se dădea in vant dupa maci. Fără maci ea
nu mai era gospodina, nu putea pune la cale nici о petrecere în casa ei, nu putea gati
renumitele în toata Ciutura turte cu maci. Tincuta cauta in fiecare primavara sa-si umple
gradina cu maci’’
Clopotul ,, Iar clopotnitele cimpiei setot cainau intr-o jale cumplita si nu-1 lasau pe Onache să-și
depene pana la capat frumosul cântec al pădurii,’’ ,,Vechitura de clopot a prins din nou a vui,
dar Onache mai avea nevoie de liniște, căci era ciuturean și era aproape de casa. Nu era
fumator, dar războiul 1-a obișnuit sa ascunda câte un muc de țigară pentru a amăgi о mare
durere.’’
Fluturii ,,Iată însă că în toiul cugetarilor, in ultima clipa rasare –nici ca mai stii de pe unde! - un
negrii fluturas negru.’’ ,,Într-o clipa fata, isi cresc pui, iar cind te uiți mai bine,cuptorul e numai
fluturi negri.’’
Primăvara, ,,Mai spre primăvara, cind grijile -pamintului au început a-i cobori de pe cuptor pe mari
sărăciei cugetatori ai sărăciei, doi nuieluseni se întorceau într-o noapte de la un iarmaroc’'
SIMBOLURI CITATE
Pămant ,,Pămîntul e felul de-a fi al ciutureanului, si fara pamint el ca si cumnu ar fi pe lume. Din
pamint ciutureanul isi poate drege orice.”
Podul ,,...podul Cuboltei, un pod vechisi ingust, cu doua prapastii pe la margini.”
Drumul ,,Basarabenii plecau fiecare de capul lui. Se duceau pe jos, tinind un singur drum”
Tradițiilor ,,Crăciunurile au trecut demult-și cel după stilul nou, și cel dupăstilul vecchi, dar, pentru că
unica și marea minune a iernii rămânea tot ea,sărbătoarea aceea,..., îngâna în sineai ei o
colindă pe care cerul i-o tot picura de sus fulg ,vers cu vers.''
Crucii ,,Sfîrșitul lumii, ziceau bătrânii, făcîndu-și semnul crucii,...''
IMAGINI CITATE
Imaginea ,,Încetul cu încetul, vilcica de la incheietura celor doua dealuri a început- a se numi Valea
satului Ciuturii, iar cum au prins a se aseza oameni in valea ceea de-şi făceau case, i s-a zis si satului
Ciutura, ajungind acum un sat destul de maricel, dar, intre noi fie vorba, nu era el nici prea-
prea, nici foarte-foarte”
Imaginea ,,о sarmana casuta, ridicata dincolo de marginea satului, de-a dreptul incimpul gol. Iar daca e
casei s-o spunem pina la capat, casuta ceea nici nu prea arata inca a casuta patru pereti, acoperis,
loc de usa, loc de fereastra,iar incolo paie, lut, saracie' si deznadejde.”
Imaginea ,,Pamint tocmit sa poarte sute de ani, din saminta in saminta, gustulpinii de secara. Grai
câmpiei mustos, ce se pricepe deopotriva de bine a ride si a plinge, a mulţumi si a blestema. Un dor
nating din moşi-stramoşi, о farimitura de joc nebun, pentru care nici picioare ca sa-1 depeni,
nicipamint sa-1 prinzi sub calciie.”

Câteva simboluri consacrate prezente în acest român : pădurea (spațiu nedefinit, spațiu al misterelor, spațiu
ancestral, pildă permanentă de revigorare, spațiu de basm, model de conviețuire a sute de specii ale faunei sau
florei .), semințele (zei adormiți a căror putere germinativă produce miracole în pământul reavan, semn de
bogăție, oglindă a interconexiunilor terestre, cosmice și umane, relație divină pronita prin muncă omului) ,
soarele, luna (astre cerești care în basme își subordonează funcția cosmică angajărilor umane pentru a face că
binele să învingă răul), mama (izvoditoare de viață, de unire , de familie, de bunătate).

Caracterizare :

În romanul realist ,,Povara bunătății noastre” de Ion Druță, protagonistul operei Onache Cărăbuș reprezintă
tipul țăranului basarabean, deoarece autorul tinde să construiască un personaj cu o mare putere de reprezentare
a poporului nostru în secvențele ,, Dușmanul meu e dușmanul meu, și lasă-l să stea aici, în fața mea, căci e o
parte din soarta mea” , sugerand bunătatea poporului nostru. Totodată, Onache Cărăbuș este un personaj
complex, prezentat din mai multe pături sociale: soț, în fragmentul ,,Onachea cela, prea era arțagos, ca nu
degeaba, iaca, de cum s-a însurat, si-a facut casa acolo pe dealul cel mare” , tată, fiind un model al tatălui care
susține fiica cu sfaturile sale, prieten ,,tovarășul lui de joacă și de nazbitii, pe unul Haralambie” , prin urmare
parcurge etapele fundamentale ale vieții tinerețea, maturitatea, bătrânețea şi moartea. El este caracterizat direct
de suprapersonajul Ciutura, în secvența ,, … dar prea era el rău de gură, Onache acela, prea era arțăgos.. “ , ce
denotă că este certăreț . Concomitent Onache Cărăbuș demonstrează valorile umane a neamului nostru, în
secvența ,,.., și anume, bunătatea noastră. De asemenea, este redată corelația lui cu pamantul prin caracterizare
directă de narator, în secvența „Ţărîna era cea mai mare dragoste a lui Cărăbuş, era cel mai frumos cântec al lui,
un cîntec ce se cerea cîntat cu măsură şi trebuia ţinut minte cuvînt cu cuvînt.", ceea ce dovedea dragostea lui
pentru pamant. Este reflectată relația între Onache Cărăbuș și ginerelui său Mircea, în secvența „Oricîte şi oricum
s-ar fi schimbat, în sufletul lui era un om care stătea ca un munte. Stătea ca un destin, stătea ani şi ani, privindu-l
molcom, nu atît în ochi, cît în suflet. Era, fireşte, Onache Cărăbuş” , ce demonstrează că Onache era un model
pentru Mircea pe care ar dori să urmeze. Protagonistul romanului dovedște a fi un gânditor cumpătat, în
fragmentul ,,Onache niciodata nu se grabea sa afle adevărul acolo unde era rost de ghicit. Îi plăcea să-și puie
mintea la plug, s-o obisnuiasca cu toate sucelile câte s-ar fi putut intampla..” , accentuand ritmul fidel de viață. În
final, protagonistul operei suferă un sfarșit dramatic - moartea în singurătate, în secvența „...drumul a fost lung şi
viaţa a fost mare. Două războaie mondiale, o revoluţie, un Nistru revărsat de primăvară, un cîmp trudit din
primăvară pînă în toamnă, an de an, o vrednică şi cuminte femeie, trei copii,-şi toate acestea în numai o singură
viaţă de om” .

Nuța deține locul de bază în operă. Este vocația nobleței și a frumuseței. După caracterizarea autorului, Nuța
este o fată plină de viață, gingașă, care păstrează demnitatea familiei. Este un personaj sentimental, căsătorită cu
Mircea Moraru, cu care trăiește toată viața. La un moment dat între Nuța și tatăl ei apare o răceală din cauza
neînțelegerilor dintre socru și ginere. Nuța va realiza cu perseverență menirea femeii pe pămînt, avînd curajul și
înțelepciunea să-i zică ritualic lui Mircea: “cîntă amu cît și-i a cînta,pe urmă,cine știe...”. Nuța este un chip
monumental, edificat de popor de-a lungul secolelor în existența sa spirituală. Ea poartă o venerație constantă
care la bază stă ordinea familiei.

Mircea Moraru reprezintă o parte din Ciutură, o anumită tendință din viața ei. El este exponentul luptei între
statornicie și degradearea spirituală prin care a trecut satul în anii de după război. El refuză spațiul sacru
costruindu-și casă în vale, ceea ce ne arată că relațiile lui Onache cu Mircea sunt de altă natură. La fel refuză să
Vada fata esențială a socrului său, pe care îl aduce la condiția slăbiciunii umane. Intrat în vîrtejul schimbărilor
sociale, Mircea suportă robia fierului și apoi robia politicului, devenind un înstrăinat. După părerea mea Mircea
era cel mai harnic, cel mai bun ginere, stătea ca un munte, ca un destin, era bărbatul ideal pentru Nuța.

Ipostazele Nuței
Capitolul Ipostaza Informaţia reperată Observaţii
Capitolul I Soţie „Mircea şi-a închipuit nevasta înarmată cu o baionetă şi Putem descifra în
Cina cea de i-a venit a râde, dar Nuţei nu i s-a părut nimerită veselia aceste citate atît
taină lui.”(294) ipostazele Nuţei, cît şi
momente de
„Mircea stă în căruţă pe jumătate încărcată şi, plin de caracterizare a ei. 
Femeie aşteptare, îşi urmăreşte nevasta pas cu pas, de parcă
toată lumea s-ar fi adunat aici să vadă ce şi-a ales el de
flăcău, cu cine face căsnicie. Omul pare mîndru şi
liniştit, omul n-are ce se îngrijora. Uneori însă, venind Druţă crează o femeie
cu snopul, Nuţa se împiedică de cîte-un ciot, şi atuncea de la ţară, în
Mircea îşi întoarce privirea în altă parte, zâmbeşte adevăratul sens al
oarecum stânjenit, de parcă i-ar fi spus lumii adunate: cuvîntului; lucrând
credeţi voi că, de-ar fi putut ea încărca căruţa, nu m-aş fi împreună cu soţul său
dus eu să car snopii? Dacă nu. Femeile nu ştiu să braţ la braţ în cîmp,
încarce.”(295) dar tot odată ne arată
că femeia nu este dată
„şi totuşi, frumos lucru-i pe lumea asta un bărbat şi o pentru munci grele:
nevastă, tineri amândoi, un cîmp larg, pe jumătate „Femeile nu ştiu să
secerat, o zi caldă de toamnă şi mii de snopi de răsărită, încarce.”
culcaţi la pământ în aşteptarea nemaipomenitei sale
călătorii spre sat. Seceratul s-a sfârşit, a venit vremea
Ţărancă căratului. Femeie cuminte şi bună la inimă, Nuţa alege Druţă ia dat Nuţei cele
mai întâi snopii mici şi oropsiţi, cărora nici prin cap să le mai bune calităţi,
fi trecut că ar putea să-i ajungă şi pe ei rîndul. Mircea, formând o femeie
stând în căruţă, îi prindea din mâinile nevestei, îi aşeza idială: cuminte, bună la
unul lângă altul, fluierând ceva cu frunză verde.”(294) inimă, credincioasă.

„Tălmăcindu-i ca unui copil mic ce are de făcut Mircea a

Ciutureancă ridicat-o de pe hat şi-a făcut-o soţie, şi o soţie mai
credincioasă nici nu văzuse Ciutura.” (303)

Capitolul II În acest capitol figura

Fratele ________ ___________________________________________ Nuţei nu este prezentă.
nostru,
pelinul
Capitolul „A râde de un bătrân nu era mare păcat, dar vorba e că În capitolul trei Nuţa
III Săteancă  cine râde! Râdea Ciutura, iar Nuţa îşi cunoştea prea bine apare ca o săteancă şi
Vița-de-vie satul.”(331) ciutureancă care îşi
Ciutureancă cunoaşte prea bine
„Trecută de nenumărate ori prin bunăvoinţa, dragostea, satul, neajunsurile şi
dispreţul şi chiar ura satului, Nuţa a cam căzut pe calităţile. Autorul
gânduri. Deseori după ce sărbătoria, râdea ori plângea accentuiază alte calităţi
împreună cu toată lumea, se întorcea acasă şi, rămânând ale Nuţei: isteţimea,
de una singură, căuta, să le judece pe toate cu mintea ei, bunătatea, bunul simţ.
să vadă ce-a fost acolo de sărbătorit, de râs ori de
plâns.”(331)

Fiică „Nuţa îşi avea casa sa, grijile sale, dar sufletul se mai
hrănea cu faima, cu bunul nume al casei părinteşti.
Fireşte, Nuţa nu putea sta cu mâinele cruce la piept, Nuţa este şi o fiică
Gospodină uitându-se cum se face de râs şi se duce la fund casa bună, care nu-i este
părinţilor. Încetul cu încetul, zi cu zi, Nuţa a început a indiferentă viaţa tatălui
Prietenă urmări vorba, cătătura, umblăturile tatălui său. Era un său, dar nici a casei în
lucru aproape de necrezut: toată viaţa i-a fost prieten, în care s-a născut, doar că
Luptătoare ciocnirele din casa părintească de fiecare dată ţinea cu greutăţile familiei ei o
 dânsul. Iată însă că se apropia şfârşitul acelei mari iau înaite. Aflăm că a
prietenii.”(332) avut o relaţie deosebită
cu tatăl său, fiind stînşi
„... necazurile propriei sale gospodării se ţineau scai de legaţi într-o prietenie,
Gospodină dânsa. Mircea era tractorist, nu venea cu săptămânile, ea care cu timpul se va
rămase şi gospodar şi gospodină.”(336) destrăma.

„ A intrat oarecum vinovată, de parcă ar fi fost fată Viața ei nu este dintre

Femeie mare și se întorcea mult prea târziu de la joc. S-a așezat cele mai bune făcînd
tăcută și ostenită într-un ungher. Ș i-a dezlegat lucruri atît femeiești,
Fiică băsmăluța sub bărbie, lăsând colțurile albe, boțite de cît și bărbătești.
legătură, să zacă moale, istovite, pe umerii ei. S-a uitat
în jur mirată – ca să vezi, la tata e mai curat, mai îngrijit Și totuși cum este viața
decît în propria ei casă. Și ea mai vine să-l ajute!” (337) noastră, amintirea casei
părintești și a sfinților
„Firește, vița-de-vie tot învie, dar nu chiar totdeauna, nu părinți ne va urmări
chiar peste tot. Și-l durea pe bietul om pentru că Nuța pretutindeni.
Cărăbușeancă era moștenitoarea, reazămul bătrâneței sale. Era unicul
vlăstar al viței, și atunci ea plângea în prag, rezemată de
ușor, împreună cu dânsa se căina întregul neam al
Cărăbușilor.”(341)

„- Ce nu te-ai dus la ai lor? Că, ce mare lucru îi poate

Noră spune un socru ginerelui? Mai bine să te fi dus la ai lor, Unicul urmaș al
că ei acolo pe prispe... Cărăbușilor.
Fiică -Fost, tată, fost.
-Ș i?
-Au tăcut împreună cu mine, și iar au mai tăcut o dată,
da eu, fiind de alt neam, ce pot prinde din tăcerile celea
ale lor? Nora Bursucilor – în
Așa e, se gândi Onache. Bursucii ceia, chiar atunci cînd care ea nu poate găsi
le arde casa, se așează pe prispă unul lângă altul și nici un sprijin, sprijinul
tac.”(341) vieții sale rămânând
tatăl său.

Capitolul Noră „ – Lasă-mă, tată în pace cu Bursucii ceia de pe prispă! Observăm că Nuța se
IV Fiică Șed unul lîngă altul și tac până ce li se face lânced... Eu zbate pentru a doborî
Bursucii  Soție una, deși măritată cu un Bursuc, de neamul meu nu mă toate greutățile care au
lepăd și o să vin de fiecare dată, când îmi va fi cuprins familia ei,
greu...”(352) căutând din nou sprijin
în tatăl său.
Mama  „O mare seninătate a cuprins toată făptura Nuței și, cu
Soție toate că badea Onache părea supărăcios și înțepat la
Fiică vorbă în ziua ceea, Nuța știa că tatăl ei o să se ducă la
Mircea, o să vorbească cu el, o să-l pună la cale,
îndreptându-l spre bine, și în urma acelei întâlniri, copiii
ei iară vor avea tată, și ea va avea bărbat.”(360)

Capitolul V Mamă „ – Ce să facă?! Aleargă. Copiii aleargă că-s mititei și li-i Iar o întâlnim pe acea
Darul a joacă; Nuța aleargă pentru că-i singurică și nu le Nuță mereu ocupată,
Măsurii dovedește pe toate.”(367) neavând odihnă
Fiică nicidecum.
„ - ... Nuța e unica mea fiică. Slava Domnului, are trei   
      copii ...”(377) Aflăm că are trei copii
și că are un tată care o
Gospodină „ Nuța tocmai sfârșise de măturat ograda, când a iubește.
 deschis el portița. Era sâmbătă, și în fiecare sâmbătă
Nuța obișnuia să măture ograda.”(387)
Capitolul Femeie de 40 de „ Era, firește, în Ciutura. Aici își trăise toți cei patruzeci Observăm că Nuța
VI ani de ani, până la o zi, și nici de data asta nu plecase capătă o altă postură,
Nopțile fără nicăieri. Trăia în aceeaș mahala, în aceeaș casă, cu acelaș având aceleași
lună Ciutureancă bărbat.Umbla pe aceleaș drumuri, purtată de aceleaș dificultăți dar starea ei
griji.Se scula pe la zori, făcând să se învârtă ca un devine mai complexă,
Soție scrânciob mica lor gospodărie – fierbea demâncarea, grijile ei fiind
mătura, spăla, piptăna, ocărându-și și mângâindu-și nedeslușite.
Gospodină odraslele în așa fel ca până în amurg, până se va
întoarce, să ajungă în casa ei mâncare, curățenie, minte
Mama și voie bună.”(403)

„ Ciutura o căuta pe cealaltă Nuță – pe cărăbușeanca cea

  Cărăbușeancă veselă și rea de gură, pe femeia săritoare la nevoie și
molipsitoare prin hărnicia ei, o căuta pe gospodina care
Femeie se pricepea să prindă de la zori, cu mâinele goale, ozi
fierbinte de vară în așa fel, ca să fie o bucurie pentru tot
Gospodină satul; o căutau pe femeia care se pricepea ca nimeni
altul a găsi cele câteva cuvinte ce trebuiau spuse la un
Săteancă ceas de bucurie, la un ceas de mare 
cumpănă.”(403)

„Femeie săracă și blajină, Paraschița le tălmăcea pe toate

Prietenă pașnic, binevoitor, și cu toate că Nuța știa dinainte cam
ce-o să spună mătușa la cutare ori cutare întrebare, îi Nuța are și un loc de
plăcea să vie, să stea așa, cu umerii înțepați de răcoare, refugiu, găsind la
să asculte murmurul vorbelor vechi și mustoase, vorbe vecina sa un loc de
Vecină aproape uitate de sat. repaos.
După ce s-au lămurit cum stau cu luna ,au mai vorbit
despre noutățile mahalalei, despre furturile care puteau
fi admise și despre cele care nu puteau fi admise în nici
un fel. Au mai făcut căteva presupuneri despre nunțile
ce puteau fi în toamna ceea, și, în cele din urmă, pe
Nuța a început s-o fure somnul.”(410)

Capitolul Soție  „ ... Nuța, soția lui Mircea Moraru, țărancă din Aceste citate ar fi o
VII Țărancă Ciutura...”(421) definire generală a
Miluirea Ciutureancă Nuței: soția lui Mircea
„ Nuța, cuprinsă de un sentiment de miloștenie Moraru, fiica lui
Creștină creștinească, le-a strigat de acolo, de unde stătea: Onache Cărăbuș,
-Doamne, ajută!”(425) mama a patru copii,
țărancă din Ciutura,
Fiică „ Nuța, fiica lui Onache Cărăbuș însă, era din neamul creștină.
Cărăbușeancă celor încăpățînați.”(426)

Femeie „ Ostenită, femeia a venit, s-a așezat pe singura bancă

Țărancă pusă la intrarea în gară. Ș edea palidă, ștearsă, o țărancă
secătuită de griji, năucită de necazuri.”(435)

„ Înghețata i-a plăcut. Pachețelul cela dulce a fost prima

Mamă bunătate pe care a împărțit-o cu cel de-al patrulea copil
al său, iar după ce l-a hrănit, Nuța a început a se gândi
la el ca la o ființă ce urma să se nască, să-și capete nume
și să trăiască o lungă viață de om.”(436)
 Capitolul Mama „... Nuța îl născuse pe cel de-al patrulea copil al Nuța apare în diferite
VIII său.”(443) ipostaze: copil, fiică,
Colindele și mamă. Sentimentul
colindătorii Fiică „ I s-a făcut așa, deodată, dor de părinte, a fript-o un dor patern o frământă
de nu-și găsea loc, așa cum nu și-l găsea atunci, demult, necontenit.
în copilărie, cînd tata, singura dragoste mare, singurul
Copil tovarăș de joacă, pleca pe undeva și nu se mai întorcea...
Atunci, ca să se întoarcă mai repede, îl cheamă prin
cahlă, ori făcea palmele pâlnie și-l striga în toate cele
patru părți ale lumii.”(451)
Răzeșă
Fiică „ Nuța se zbătea ca peștele pe uscat, între aceste două
Noră tabere. Fiind răzeșă, cu trup și suflet de partea tatei, ea,
Soție în acelaș timp înmulțea semința Bursucilor.”(457)

Capitolul Cumătră „Plutea în jur o ceață deasă, și Nuța, zâmbind tuturor, Druță descrie cu mare
IX căuta prin ceață cu paharul său paharele cumetrilor. emotivitate simțul
Ultimul Ciocnea cu ele, primea daruri, răspundea cu vorbe matern.
Oaspete pregătite din vreme, vorbe de demult, vorbe frumoase,
în rostul cărora nu mai credea nici ea, nici În Nuța se trezește
musafirii.”(462) amintirea provinienței
sale, și caută aceasta în
Mamă „ Era numai una Nuța lui Onache Cărăbuș în toată toate, ca să găsească și
Ciutura, în toată Câmpia Sorocii, în toată Uniunea să nu lase peirei vița
Sovietică, și copilul ei trebuia să fie singur. În neamului său.
Fiică Ciutura.”(463)
Nuța deține arta
„ Fericită, și-a lipit fruntea de căpșorul micuț și fraged al cuvîntului.
Cărăbușeancă copilului, a ațipit, dar peste o scurtă vreme s-a trezit.
„Vine tata!” ”(464)

„ La pieptul bătrânului micuțul iară a adormit. Nuța se

Ciutureancă frământa. Mai întâi a vrut să-l ispitească pe bătrân, să-l
întrebe ce crede el: cu cine samănă copilul, dar pe urmă
s-a răzgîndit. Asemănarea copilului cu vița neamului
Femeie său a devenit pentru ea singurul rost, singura bucurie
mare în viață, și ea nu vroia să-și pună norocul la
încercare. Femeie ca toate femeile, ea și-a făcut din asta
Săteancă o taină. Avea încă mulți ani înainte să tot urmărească
cum se vor schimba bărbia, fruntea și umerii obrajilor,
până ce asemănarea se va împlini în fața întregului
sat.”(471)
Capitolul X Fiică „Din păcate, nu e totdeauna așa cum ar fi trebuit să fie. Acest citat este mai
Cîntecul Soție De când stătea Ciutura la încheietura celor două dealuri, ambiguu dar deja
zăpezilor Noră Răzeșii erau și mai gospodari, și mai isteți, și mai cunoscând cine este
Răzeșă cumsecade decît Bursucii ce tot dospeau pe prispe. fiica lui Onache, îl
Ciutureancă Măritându-și fata cu unul din Bursuci, Onache visa să-l putem descifra,
treacă cu vremea în zodia neamului său, era firesc ca cel decupând necesarul.
din vale să urce la cel din deal.”(487)