Comentariul literar al romanului

,,Povara bunătății noastre” de Ion Druță

Povara bunătății noastre este o dilogie scrisă de prozatorul moldovean Ion Druță și
formată din două cărți: Balade din cîmpie și Povara bunătății noastre. Cele două romane
urmăresc destinul comunității rurale din satul basarabean Ciutura din Câmpia Sorocii în anii de
dinainte de Primul Război Mondial și până în 1945 (prima carte), apoi în primii ani ai regimului
sovietic instaurat după cel de-al Doilea Război Mondial (cea de-a doua carte).
Romanul Balade din cîmpie a fost scris în 1961 și publicat în 1963 la Editura Cartea
Moldovenească din Chișinău în limba română cu caractere chirilice. O continuare a acestui
roman a fost scrisă în 1967, ambele romane formând o dilogie intitulată Povara bunătății
noastre. Dilogia a fost publicată în traducere rusă în 1968, în biblioteca revistei Drujba narodov a
Casei Editoriale „Izvestia” din Moscova, și în 1969, la Editura Molodaia Gvardia din Moscova.
Prima ediție în limba română (cu caractere chirilice) a dilogiei Povara bunătății noastre a fost
publicată în 1970 la Editura Cartea Moldovenească din Chișinău.
Textul a fost revizuit de autor în 1984, 1990 și 2005, în unele ediții apărând ca un singur
roman în două volume, iar în alte ediții ca două romane. Ediția definitivă a dilogiei a fost
publicată în 2012 de editura Cartier din Chișinău, fiind coordonată de autor. Romanul lui Ion
Druță este considerat de critici a fi unul reprezentativ pentru literatura română de pe malul stâng
al Prutului.
Structură
Structura cărții a suferit unele modificări de la o ediție la alta, fiind modificate atât numărul, cât
și titlurile capitolelor; ediția definitivă cuprinde următoarele capitole:
Balade din cîmpie
Cap. I Minunea cerească
Cap. II Casa de pe dealul mare
Cap. III Molda
Cap. IV Glasul vetrelor străbune
Cap. V Pădure, verde pădure
Cap. VI Semănătorii și culegătorii
Cap. VII Vremea șezătorilor, vremea nunților
Cap. VIII Nopți de vară, nopți de cîmpie
Cap. IX Maci roșii, maci fierbinți
Cap. X Norocul
Cap. XI Ostințe pentru copii
Cap. XII Domnișoara în alb
Povara bunătății noastre
Cap. I Cina cea de taină
Cap. II Fratele nostru, pelinul
Cap. III Vița-de-vie
Cap. IV Bursucii
Cap. V Darul măsurii
Cap. VI Nopțile fără lună
Cap. VII Miluirea
Cap. VIII Colindele și colindătorii
Cap. IX Ultimul oaspete
Cap. X Cîntecul zăpezilor
Cap. XI Izolarea
Cap. XII Fluturi negri
Personaje
Onache Cărăbuș - un țăran guraliv și hâtru, dar sărac
Tincuța - soția lui Onache, o femeie harnică și plină de voie bună
Nuța - fiica lui Onache și a Tincuței
Mircea Moraru - fiul lui Nicolai Moraru, soțul Nuței, sergent în Armata Sovietică
Haralampie (în alte ediții Haralambie) zis „Buliharul” - fost frate de cruce cu Onache, țăran
bogat
Nică - fiul lui Haralampie, absolvent a șase clase la liceul industrial din Soroca
Ileana - mătușa Tincuței
Nicolai și Grigore Moraru - doi frați care-și aveau casele în aceeași ogradă
Micu Miculescu - învățătorul din Ciutura
Tudorache - fiul lui Grigore Moraru, vărul lui Mircea
Nikolai - un ostaș sovietic ce a fost găzduit două săptămâni de Onache Cărăbuș

Caracterizarea personajelor
1. Onache Cărăbuş
Ocupă locul principal în operă. Onache Cărăbuş realizează imaginea generalizată a omului din
spatiul mioritic,al omului car întruchipează în timp şi în spaţiu concepţia şi destinul poporului
nostru. Personaj exponenţial al cărui destin simbolizează soarta unui întreg sat. La prima vedere
este un ţăran obişnuit, harnic,vesel avînd darul de a povesti frumosul legat de comunitatea satului
său. La începutul operei el este considerat un nebun care vrea să împartă satul în doua parţi. Dar
totuşi îşi atinge scopul de aşi construi casă pe deal cu gîndul ca consatenii îşi vor cere iertare şi-i
vor urma calea. Era un om norocos,braţele lui au fost cele mai căutatea printre Ciutureni,era
mindru cînd era rugat sau satul cereau sfaturi de la el. Înainte de moarte bătrînul nu înţelege de
ce s-a schimbat străvechea relaţie dintre popor şi pămînt. Privit în profunzime Onache are relaţii
cu Sacrul. În opinia ciuturenilor a fost „miruit„ de Dumnezeu, bagloslovit sa aibă noroc. Înainte
de moarte bătrînul „aude”clopote a treizeci de biserici şi îsi aminteşte de nunţile la care fusese.
2. Nuţa
Nuţa deţine locul de bază în operă.Este vocaţia nobleţei şi a frumuseţei. După caracterizarea
autorului,Nuţa este o fată plină de viaţă,gingaşă,care pastrează demnitatea familiei..Este un
personaj sentimental căsătorită cu Mircea Moraru,cu care trăieşte toată viaţa.La un moment dat
între Nuţa şi tatăl ei apare o răceală din cauza neînţelegerilor dintre socru şi ginere. Nuţa va
realiza cu perseverenţă menirea femeii pe pămînt,avînd curajul şi înţelepciunea să-i zică ritualic
lui Mircea:”cîntă amu cît ţi-i a cînta,pe urmă,cine ştie...” Nuţa este un chip monumental,edificat
de popor de-a lungul secolelor în existenţa sa spirituală. Nuta poartă o veneraţie constantă care la
bază stă ordinea familiei.
3. Mircea Moraru
Mircea Moraru reprezintă o parte din Ciutură,o anumită tendinţă din viaţa ei. El este exponentul
luptei intre statornicie şi degradearea spirituală prin care a trecut satul în anii de după război. El
refuză spaţiul sacru „costruindu-si” casă în vale,ceea ce ne arată ca relaţiile mui Onache cu
Mircea sunt de altă natură. La fel refuză să vadă „fata” esenţială a socrului său,pe care îl aduce la
condiţia slăbiciunii umane.Intrat în vîrtejul schimbărilor sociale, Mircea suporta robia fierului şi
apoi robia politicului,devenind un înstrăinat. Moraru face parte din generaţia celor care şi-au
„lasat semanaturile” neculese,adica un lăsat sacru să se piardă. După părerea mea Mircea era сel
mai harnic сel mai bun ginere,stătea ca un munte,ca un destin era barbatul ideal pentru Nuţa.
4. Satul Ciutura
Satul ciutura este locul unde se petrec evenimentele din operă. Satul era vesel şi plin de voie
bună. Ciutura este un sat cu multe case învechite, care stau grămăjoară. Oamenii din acest sat
erau mncitori, ocupaţia de bază fiind pămîntul care le oferea hrana de toate zilele. Satul era
vechi, de răzeşti, se afla la încheietura a două dealuri: dealul mic si dealul mare. Casele sunt
facute din lut şi văruite,acoperite cu paie şi stuf semănînd toate una cu alta. Era un sat frumos şi
vrednic sa poarte acest nume doarece ciutura semnifică veşnicia de la ţara.
Tema romanului o formează satul şi ţăranul în timpul celui de-al doilea război mondial.
Ideea este că lupta pentru supravieţuire a românilor dintre Prut şi Nistru a cerut multă
tenacitate, mult curaj, multă forţă şi nenumărate sacrificii.
 Subiectul îl formează dramatica existenţă a românilor din Basarabia, supuşi mereu unui atac
dinspre răsărit. Dacă în Fraţii Jderi al lui Mihail Sadoveanu acest atac era realizat de tătari, iar în
Nunta domniţei Ruxandra de cazaci, în romanul lui Ion Druţă atacul este dat de ruşi.
Eroul principal al romanului este Onache Cărăbuş, care este din satul Ciutura, de lîngă
Bălţi, în momentul cedării Basarabiei, el se găseşte, în mod simbolic, pe podul de pe Prut, între un
grănicer român şi unul rus. El se reîntoarce după război în sat, într-un moment dramatic, când satul
ia foc şi oamenii rămân fără adăpost.
Scriitorul ştie să dea valoare simbolică unor lucruri comune cum ar fi: pietrele de lîngă sat,
drumul, podul, pădurea, Prutul, pămîntul, fiindcă oamenii lui au o viaţă trăită simplu, fără mari
conflicte interioare, fără revolte violente, fără dorinţi de răzbunare, fiindcă sunt blînzi, buni şi în
sufletul lor se găseşte liniştea ce-o dă una dintre fericiri: „Fericiţi cei blânzi că aceia vor moşteni
pămîntul". De aceea oamenii stau descumpăniţi după arderea satului, dar Onache Cărăbuş, pe care
nimeni nu-1 ia în seamă, le spune că în pădure e un cuib cu un ou şi-i cheamă să li—1 arate. Este un
mod simbolic de a trata problema de bază a romanului şi anume supravieţuirea.
In acest sens, el face un drum spre pădure cu Tincuţa. El este urmat şi de alţi ciutureni cu
perechile lor. Este parcă o aluzie la poezia Revedere de Mihail Eminescu, dar şi o ironică aluzie ca
la Ion Creangă, fiindcă scriitorul ţine să remarce că cele zece perechi, care s-au dus cu Onache
Cărăbuş să vadă cum a înverzit în mod simbolic codrul, au avut în iarnă câte un copil. De aceea
moaşa satului trebuia să alerge de la unul la altul, purtată de o sanie.
Eroii, ca Haralambie, dau dovadă de multă hărnicie, ca o virtute indispensabilă
supravieţuirii. El munceşte din noapte până-n noapte pentru a-şi închega o gospodărie puternică,
îmbelşugată. Fierarul satului este şi el harnic ca şi unguroaica — moaşa satului. El le face cuie
pentru agăţat leagănul copiilor, dar mai ales cele pentru munca la câmp. Nevestele, care au fost
plimbate la pădure, deveniseră harnice şi cumintele, fiindcă îşi înţeleseseră rostul lor „de a aduce pe
iurne viaţa". De aceea cântau cântece vechi, legănângu-şi copiii. Bărbaţii cu hărnicie au curăţit de
cenuşă vetrele caselor, au întocmit altele, au alergat prin satele vecine, au făcut rost de sămânţă, au
muncit la câmp, au ieşit din cumpăna venită asupra lor, când le-au ars casele.
Simbolul pietrelor, din marginea satului, este parcă o sugerare a proverbului: „Apa trece,
pietrele rămân", adică cei ce au tăria credinţei, tenacitatea pământului, răbdarea, hărnicia, blândeţea
pot trece peste greutăţile vieţii.
In mod simbolic, drumul cel vechi de legătură cu ţara a fost desfiinţat de „moşiile ruseşti,
răsărite atunci", adică după 1812 cînd Basarabia a fost ruptă de Moldova printr-un tratat încheiat între
Imperiul ţarist rus şi Imperiul otoman turc. Se fac referiri apoi la deportările făcute de satanicul
comunism sionist, care viza transformarea Basarabiei într-un stat evreu, condus de camarila Anei
Pauker, Walter Roman, Teohari Georgescu, Vasile Luca şi alţi asasini ai românilor.