Motive si simboluri in Toiagul pastoriei de Ion Druta

Din cand in cand cerul isi arata simpatia si bunavointa fata de neam prin anumiti oameni
vizionari. Ei ne invata sa privim lumea cu ochii binelui, adevarului, frumosului. Acest lucru ne
indeamna sa-l facem si opera lui Ion Druta, care se manifesta ca scriitor prin maiestrie si
originalitate, dragoste nestavilita pentru tema si eroi.
O piesa de rezistenta a prozatorului e Toiagul pastoriei, ce poate fi considerata prin structura
ei inca balada sau parabola. Scrisa in 1984 si publicata mai tarziu in Literatura si arta, lucrarea
nu s-a bucurat de atentia cuvenita din partea criticii.
Lectura textului captiveaza cititorul si ne dam seama de intonatia diversa a lucrarii: usor ironica,
indurerat-patetica, duios nostalgica. Registrul afectiv si psihologic e si el cel drutian: nostalgia,
zimbetul, lacrime.
Subiectul lucrarii e simplu de tot si ar putea sa incapa usor in cateva fraza: a fost odata un pastor
care nu avea oi si De fapt, pe autor l-a interesat semnificatia unui caz cu multe elemente de
generalizare.
In centrul atentiei e omul nedreptatit de soarta, de timp, de semeni. Druta a fost si a ramas o
constiinta intens solicitata de problemele timpului, e convins ca exista lucruri durabile, avand un
ochi ager de observator moral. Sa ne referim la poetica titlului. Toiagul e o emblema a ciobaniei, e
un crez, un suport spiritual al pastorului. E o metafora ce vizeaza un anumit mod de existenta. Ion
Druta ne prezinta stravechea existenta a pastorului mioritic. Motivul Mioritei e adus in mottoul
lucrarii si reprezinta o cheie a baladei. Prima deosebire de balada populara e adevarul ca n-avea
oi. De fapt, ciobanul avea oite in imaginatie. Ne doare faptul ca nimereste in bataia invidiei si a
lacomiei.
Ciobanul nostru e tanar, puternic, visator, incapatinat, perseverent, intelept, dar mai ales poseda
o stranie putere spirituala asupra consatenilor sai. Un alt motiv des intalnit la Druta e mutenenia:
Se mai zicea ca e mult prea zgarcit la vorba, si atunci cand nu vrea el, nu poti scoate cu clestele
vorba dintr-insul. Invaluindu-si eroul intr-o aura poetica, Druta el vede simbolic. O trasatura a sa
e incandescenta spirituala. E omul stapanit de o pasiune creatoare, are devotament pentru un
anumit mod de viata.
Drumurile din lucrare deseneaza vitregiile unui destin. E un drum concret si totodata
generalizator-simbolic.
Ne impresioneaza descrierile de natura din lucrare. Acolo, pe deal, pastorul exista fizic.
Satul e in vale, iar casa lui se inalta pe pisc de deal, iar dealul e inaltarea spirituala. Bucuria lui e
cea a artistului care pastreaza gandul ca odata numaidecat va porni iara cu turma pe poteci. Timpul
l-a lipsit de turma, a adus instrainarea intre oameni. Eroul nostru se trece si ne doare faptul ca simte
tot mai acut fiorul rece al singuratatii. Se subliniaza faptul ca o fi ajuns singur, cu mintea lui la
acel adevar si a tinut mortis sa le faca pe toate singur cu mana lui.
De fapt pastorul e un neinteles care a gustat din amaraciunile deziluziei. In cazul pastorului
e vorba de singuratatea-destin, acceptata in mod constient, urmarim omul izolat ce suporta
consecintele izolarii.
Se subintelege din nuvela si motivul vinei si in final ne doare pentru destinul pastorului.
Autorul condeamna instrainarea, amnezia, iar finalul ne prezinta inca o risipire dramatica, lipsa
puntilor de comunicare. Pastorul nostru canta. S-ar fi vrut ascultat de brazi, dar si de oameni. Un
alt motiv drutian e focul. Popasurile langa foc sunt de fapt niste gesturi ale sufletului.
E cazul de referit si la motivul casei. Pentru pastor ea e spatiu al statorniciei, puritatii, al
sigurantei, retragerii in intimitate. Iarba rasarita pe mormant in final semnifica permanenta,
dainuirea.
Lucrarea emotioneaza prin faptul ca Druta gandeste plastic, muzical si parca auzim o doina
de jale in urma lecturii. Scriitorul e un adevarat poet in proza care ne-a produs adevarate
momente de bucurie sufleteasca.

Rezumat: Toiagul pstoriei de Ion Dru

n opera Toiagul pstoriei de Ion Dru, autorul descrie viaa unui singuratic i trist
pstor ce-i are rdcinile bine nfipte n pmntul strmoesc i se trage dintr-un neam ne
pstori cinstii i detepi.
Deoarece era nalt i voinic, puternic i iscusit n toate, i construise o csu
ciobneasc pe vrful dealului n stucul n care a ajuns. Era tcut i trist, iar la ntrebrile
stenilor despre viaa sa gsea doar cuvntul bine. Precum era respectat i cinstit n acel
sat, astfel era i invidiat pentru faptul c avea multe oi, ceea ce evident a fost o invenie a
stenilor, cci bietul om avea doar acea hran spiritual pe care i-o crea cntnd n nopile
de var la fluier, ndrumnd i povuind lumea satului atunci cnd cobora n vale la
petrecerile ei.
Invidia constenilor a fost cauza care i-a pricinuit srmanului pstor o via grea. Pe
vremurile impozitelor oamenii i-au scris ciobanului o avere mare pentru care trebuia s
plteasc, iar lipsa de surse a cauzat deportarea ciobanului pe pmnturile reci ale Siberiei,
unde acesta a fost supus la munci grele. ns i acest obstacol pstorul l-a depit.
El a revenit n ar i sat, stabilindu-se cu traiul pe un alt deal, cci casa i-a fost
drmat i pmntul luat. Starea rea a sntii dup chinurile din Siberia a influenat
asupra lui. Era slbit i sleit de puteri, iar frigurile iernii au provocat o boal de care nu a
putut scpa.
Satul s-a ncumetat s-l nmormnteze. A vrut s-i depun i un monument la
mormnt, ns nu a adunat surse i locul a rmas aa prsit i uitat de toi. Iar ntr-o zi de
primvar friguroas, cnd nc nu se dezmorise bine rna, stenii au observat c pe locul
mormntului acestui pstor a aprut un covora verde de iarb deas. Toi se minunau. ns
nimeni nu i-a dat seama c acel cioban fr oi le-a fost ca un nger pzitor i un adevrat
ndrumtor.