Figuri de stil:

Ce semnifică cuvântul „bine” în nuvela „Toiagul păstoriei”? Repetiția.

Credința în valorile perene, în ciuda mercantelismului omenesc.
Toiagul păstoriei Epitet:
gatlejul cela lung si osos =epitet dublu
nalt si zdravan cat un munte =comparatie
un racnet poate infiora o padure intreaga =metafora
cupola albastra=epitet
cand se face ,si iar se face si nu se mai face =repetitie
cantarea si fumul se lasau moale peste sat = personificare
s-a intors de la pascut , si-a muls oitele , spune povesti oilor=enumeratie
ca si toti ciobanii=comparatie
matca satului=metafora
Simboluri
Toiagul - simbol in sens figurat, un CREZ in care s-a sprijinit in vremi pastorul, un suport
spiritual. Protagonistul nuvelei s-a sprijinit pe bunatate si credinta; pe omenire si putere launtrica.
Toiagul fiind si un sprijin tainic, un suport launtric, acest suport al Pastorului este dragostea de
pamintul natal, un legamint trainic, prezent pina la ultimul pilc de iarba.
Lutul ca simbol al fertilităţii telurice, dealul-înălţarea spirituală, casa- lăcaş, iarba semnificînd
permanenţa, neuitarea, dăinuirea-toate sunt simboluri care transcriu acelaşi sentiment al
contopirii fascinante cu elemntele, sentiment pe care ni-l transmite poezia populară.
Alegoria
Subiectul evolueaza o buna masura dupa logica alegoriei: episoadele articulate simbolic si
alegoric in subtext sensuri mai adinci,iar in modul de a inbina realul concret cu suprarealitatea
imaginata, fictiva autorul afla o cheie subtila de incifrare a sensurilor si de largire al lor.
Parabolă
“Toiagul Pastoriei” este o nuveleta condensata, cu evidente trasaturi de balada, de parabola,si de
elegie.
“Si n-avea oi”, asa incepe lucrarea (in balada populara oile au ramas fara cioban, pe cind la Druta
– ciobanul a ramas fara oi). Cu atit mai dureroasa este constatarea ca a fost
invidiat,urmarit,nedreptatit doar pentru presupusele turme. De fapt le avea in amintire si
imaginatie, turmele acestea. Pastorul a pus in bataie acelorasi pericole, care sunt invidia, lacomia,
rea-vointa…

Nuvela este o parabola sugestiva, din al carei final intelegem ideea daruirii de sine a Pastorului,
de vreme ce el si dupa moarte bucura ochiul consatenilor si ii imbie pe unicul covoras de iarba
verde, asternut intr-o primavara devreme in cimitirul de la margi nea satului.

- Deduceți un element comun și unul care le deosebește pentru balada „Miorița” și

nuvela„Toiagul păstoriei”?
Asemănări
1. Moartea ciobanului/păstorului
2. Conflictul mioritic (dintre pastori) lipseste în nuvelă , dar e conotatia relatiilor pastorului
cu satul, care substituie acest conflict.
Deosebiri
3. Portretele
4. Lipseste si gestul testamentar din “Miorita”, dar pastorul si-a dorit toata viata lui intre
/linga cei dragi – casa / stina, fluier, foc, aer, iarba; toata viata lui a fost o indrumare a limitei,
viata insasi fiind o forma de testament, de inscriere a dorintei individului.
 Caracterizarea personajului Păstorul din „Toiagul păstoriei”

Pastorul. Un om ciudat la prima vedere, prin felul de a fi al caruia scriitorul a exprimat o

seama de adevaruri crunte referitoare la noi si la istoria noastra. Era nalt si zdravan cat un munte,
caci de acolo, de la munte, o fi coborat neamul lor pentru a se capatui pe dealurile noastre. Era
tacut, trist... Masurat la umblet, masurat la catatura, masurat in toate pornirile sale... . Nimeni n-a
zarit in ograda lui oi, nu l-a vazut sa manance branza, si totusi il credeau bogatas, chiabur, in
listele in care oamenii puterii notau averile. Pastorului vecinii au introdus atatea oi, incat bietul
lor consatean s-a pomenit dator statului cu lana, branza si pielicele.
Ar fi putut Pastorul sa le spuna oamenilor, inclusiv functionarilor cu recensamantul averilor, ca
n-are oi, ca nici nu le-a avut vreodata?
In realitate asa ar fi procedat oricine, in nuvela personajul e acela care la orice intrebare
raspunde cu un singur cuvant: Bine
El este acela care-i incearca de minte si pe consateni, si pe oame nii puterii: nevazand
oaie la casa lui, vor indrazni oare sa-l con sidere bogatas? Oamenii au indraznit. Vor indrazni sa-
l deporteze ca pe un contra ? Au indraznit si l-au deportat. A venit timpul reabilitarilor si a fost
reabilitat. Apoi a fost barfit din nou, acum ca o fi adus aur de pe unde fusese deportat.
Ion Druta a explorat aici cateva situatii absurde, intemeiate pe zvonuri si presupuneri, fara sa-si
puna personajul sa se injosea sca demonstrand la stanga si la dreapta ca n-are oi si ca a fost
calomniat. Si ne-a aratat ce fel de oameni suntem noi atunci cand numai in vorbe ne numim frati,
surori, oameni de acelasi neam etc. Ne-a aratat cat loc ramane in viata noastra pentru barfeli,
pentru tradari, pentru o totala lipsa de omenie.
Concluzii cu atat mai justificate si mai dureroase, cu cat
Pastorul a fost un om de mare omenie, unul care n-a facut nimanui nici un rau, ci dimpotriva a
lecuit oile pe care i le aduceau satenii, i-a ajutat pe acestia cu sfaturi bune, a pastrat cantece
batranesti.
Nuvela Toiagul pastoriei este o inversare a genialei idei mi oritice. O inversare pe cat de
neasteptata, pe atat de fireasca (Grigore Vieru). Nu oile raman fara pastor, ci pastorul ramane
fara oi. Acelasi confrate de breasla a facut observatia surprin zatoare ca Pastorul urca pe deal...
pentru a vedea mai clar si mai profund dramele care se intampla in vale , urmata de o concluzie
care merita toata atentia: Pastorul reconstruieste, pe de o parte, secventele dramatice din viata
poporului. Pe de alta, el construieste prin Cantec misterul protector, misterul miscand idei.
Gasim in viata pastorului doua pozitii active superioare, prin care el devine un personaj national .

Rezumatul „Toiagul păstoriei”

În opera „Toiagul păstoriei” de Ion Druţă, autorul descrie viaţa unui singuratic şi trist
păstor ce-şi are rădăcinile bine înfipte în pământul strămoşesc şi se trage dintr-un neam ne
păstori cinstiţi şi deştepţi.

Deoarece era înalt şi voinic, puternic şi iscusit în toate, îşi construise o căsuţă ciobănească
pe vârful dealului în sătucul în care a ajuns. Era tăcut şi trist, iar la întrebările sătenilor despre
viaţa sa găsea doar cuvântul „bine”. Precum era respectat şi cinstit în acel sat, astfel era şi
invidiat pentru faptul că avea multe oi, ceea ce evident a fost o invenţie a sătenilor, căci bietul
om avea doar acea hrană spirituală pe care şi-o crea cântând în nopţile de vară la fluier,
îndrumând şi povăţuind lumea satului atunci când cobora în vale la petrecerile ei.

Invidia consătenilor a fost cauza care i-a pricinuit sărmanului păstor o viaţă grea. Pe
vremurile impozitelor oamenii i-au scris ciobanului o avere mare pentru care trebuia să
plătească, iar lipsa de surse a cauzat deportarea ciobanului pe pământurile reci ale Siberiei, unde
acesta a fost supus la munci grele. Însă şi acest obstacol păstorul l-a depăşit.

El a revenit în ţară şi sat, stabilindu-se cu traiul pe un alt deal, căci casa i-a fost dărâmată
şi pământul luat. Starea rea a sănătăţii după chinurile din Siberia a influenţat asupra lui. Era
slăbit şi sleit de puteri, iar frigurile iernii au provocat o boală de care nu a putut scăpa.

Satul s-a încumetat să-l înmormânteze. A vrut să-i depună şi un monument la mormânt,
însă nu a adunat surse şi locul a rămas aşa părăsit şi uitat de toţi. Iar într-o zi de primăvară
friguroasă, când încă nu se dezmorţise bine ţărâna, sătenii au observat că pe locul mormântului
acestui păstor a apărut un covoraş verde de iarbă deasă. Toţi se minunau. Însă nimeni nu şi-a dat
seama că acel cioban fără oi le-a fost ca un înger păzitor şi un adevărat îndrumător.