Satul din vale îl considera pe singuraticul din vîrful dealului

un fel de sfînt...

Fiind frate cu stelele,pamantul, iarba , omul este nemuritor. Satul considera omul
pustnic care traia pe varful dealulu a fi sfant din cauza minunilor lui si ca avea
forta fizica si sufleteasca da a trai singur. Fara cineva langa tine , sa-ti tina
companie este greu. Acesta se mentine deoarece este ajutat de o putere de sus,
puterea divina , care-l ajuta sa reziste. Noaptea , gandindu-se , sta afara si
priveste stelele. Avand credinta , crede ca acestea sunt sufletele tuturor
oamenilor ridicati la cer. Pamantul si iarba, sunt tot ca si oamenii, nu pot
comunica , nu au sentimente, dar au si ele un suflet, de aceea traiesc, daca nu
ar avea suflet ar fi fost moarte, sufletul ne ajuta sa putem exista, iar apoi acesta
paraseste corpul nostru fizic si se duce la cel spiritual, din ceruri. Toti satenii
credeau,ca el a fost special ales d Dumnezeu sa traiasca in solitaritat, ca un
pazitor sub acoperire al naturii si satului. Omul Singuratic statea toata ziua si
noaptea meditand, sau cand nu medita se uita la cer, de parca vedea ceva
maret, ceva ce numai el putea sa vada. Satenii credeau ca el se uita la
Dumnezeu, toti credeau ca ei aveau o conversatie despre cum perge pe
Pamant. La noapte el dormea in Cabana lui cu un geam prin care vedea stelele.
Iar dimineate cand trebuia sa ia micul dejun, merge prin padure si cauta arbusti
cu fructe dulci, sau plante salbatice.
Cand singuraticul de pe varful dealului a murit, nimeni nu a aflat pentru o
perioada de timp, dar cand au aflat, ei au considerat ca el a fost chemat inapoi
de Dumnezeu in rai ca sa ii aduca informatia, si ca el va reveni inapoi.

Dar Singuraticul nu a revenit, el nu era un sfant, el era un simplu batran care

traia in singuratate pe varful dealului, departe de lume, in mijlocul naturii.