Rezumatul nuvelei „Șoapte de nuc” de Ion Druță

În copilărie Ion vedea nucul înalt și zâmbăreț și șoptea „Că-i bine Ioane”. Cu toate că nu
înțelegea ce înseamnă bine.

Spre chindii nucul își desfăcea poalele lungi. Ion se așeza și zicea povestea ceea... Ion
visa că peste o vreme va ajunge rege al României, imaginându-se că va avea grijă de tatăl său și
de țară, iar în toate încercările era încurajat de nuc. Nucul permanent asculta și-i șoptea „Bine,
măi Ioane...”. Ion și-a imaginat că a pornit cu război împotriva altui împărat, făcând prăpăd din
țara lui. Împăratul a venit să i se închine, la poftit la curte și avea împăratul acela o fată, de care
s-a îndrăgostit Ion. Nucul în acest moment i-a șoptit: „ Da, așa fată mai înțeleg și eu...”. Ion se
întoarce de la război cu fata împăratului și trece prin sat, se oprește la poartă și o vede pe mama
plângând, la care nucul îi șoptește: „Plânge de bucurie”. Ion meditează și se întreabă de unde s-a
luat la noi în ogradă nucul. Odată cu schimbarea anotimpurilor nucul toamna era trist, iarna
singur, primăvara avea straie nou-nouțe, dregându-și șoapta și asculta mirarea trecătorilor, care îl
lăudau pe el, dar și pe mine: „Bine, măi Ioane”.

Pe mulți a crescut nucul în ograda noastră, dar toți s-au dus și a venit și vremea lui Ion,
aceasta s-a întâmplat într-o primăvară. Ion a venit să-și i-a rămas bun de la nuc, dar el stătea mort
în picioare, dar nicio frunză nu fremăta în împărăția verde. Sărmanul nuc îl durea că rămâne, îl
durea că mă duc. Stătea mut. Nucul încerca să-l uite pe Ion, dar când a deschis ultima oară
portița i-a șoptit: „Bine, măi Ioane... Drum bun și lasă c-o să fie bine.”

S-au schimbat multe de atunci. Tronul Marii Românii a fost cărat la muzeu, în sat alți învățători
dau pilde de subiect și predicat, căsuța a îmbătrânit, mama n-a mai ajuns până la acest moment,
tata stă pe prispă și se gândește că ce o să fie cu radiofarfuria prinsă în cui, uneori cântă, iar
alteori nu mai vrea să cânte. Nucul a fost scos din fundul grădinii de către tata, motivând că nu
mai rodește.

Nucul acela Ion l-a purtat în suflet până în ziua de azi la bine și la rău, ascultând șoapte lui
blajină: Bine, Ioane... Să știi că-i bine...”.

Rezumatul nuvelei „Sania” de Ion Druţă

Moş Mihail într-o bună vreme a început a se plimba în jurul nucului din faţa casei şi tot îl măsura
cu ochii şi cu şchioapa. Visa să meşterească din tulpina lui o sanie cum n-au mai văzut totuşi
lemnarii de pe lume. De mic copil avea simţul a ceva alb, sprinten şi frumos. El hotărâse să redea
aceste culori şi stărui într-o meşterie şi gândi să facă o sanie.

Ca de obicei moşul se sculase în zori şi începu lucrul. Zile întregi umbla prin ogradă în jurul
acestui nuc şi cînd venea vremea să facă vânt toporului, deodată rămânea pe gînduri. Iată că într-
o bună zi baba a luat sama că buza toporului a început a se întuneca şi a prins a-l ocărî. Moşul a
azvârlit toporul pe umăr şi i-a spus că o să facă o sanie. La sfîrşitul toamnei moş Mihail a mers
cu baba să strîngă poama. După ce o strînse se încuia în cămară şi rămânea baba "vădană" pe
vreo două trei săptămîni. Pe la mijlocul iernii iese până la poartă şi îl pofteşte pe întâiul trecător
să guste vinul preparat, de aceea nu-i în acel sat gospodar care nu si-ar sălta cuşma trecând pe la
casa lui şi nu-i beţivan care nu i-ar sprijini poarta de cu toamnă până în primăvară. Şi vrasăzică
moş Mihail a hotărât să facă o sanie, el a studiat structura copacului si-i promise babei că se
apucă de muncă. Fiindcă a venit toamna şi copacul s-a uscat, moş Mihail s-a apucat să-l scoată.
După aceasta el a retezat coroana şi a pus crengile sub şopron. Din vreme în vreme el vedea în
faţa ochilor ceva uşurel, sprinten şi frumos. Şi tocmai la bătrâneţe moşul înţelese că era vorba de
o sanie. Toată ziua stase în casă, făcu un polobocel şi în vreme ce cioplea, se gândea la săniuţă.
Îşi spuse că mîine -poimîine o să se apuce de sanie. Timpul trecea, iar moşul aşteptă când lemnul
o să fie gata. Iată ca toamna iar venise şi baba il rugase să-i facă sania, iar de nu o face, l-a
speriat că îl dă în divorţ. Iată că moşul aduse nucul în cămăruţă şi începu să-l cioplească. Când a
început munca, lucra până când satul întreg adormea şi nu se auzea nici un foşnet. Visa cum
săniuţa va zbura pe drumurile satului şi cum colindă trecătorii. În ospeţie la moş Mihai a venit
Niculăieş , care a fost impresionat de creaţia bătrânului şi îi propunea sume mari de bani ca să
cumpere sania. Mihailuţă îi lămurea că încă nu-i terminată , iar Niculăieş îi spunea că iarna trece
şi cel puţin să se plimbe aşa cum e terminată pe jumătate. Iarna trecuse şi moşul nu terminase
sania si nici nu i-o dase lui Niculăieş.

Moş Mihail şi-a făcut un pătucean în cămară şi nu se mai arăta zile întregi. Cu vremea pierduse
şi socoteala zilelor stând în cămară şi lucrând . Într-o zi baba i-a spus că pleacă de la el şi îl lasă
singur. Moşul nu a înţeles şi a lucrat mai departe. Sania mai că era terminată, doar rămânea
cîteva detalii de pus. După ce a făcut sania, se mira şi el cât e de frumoasă. Spre seară a ieşit din
camară şi a observat după dezordinea din curte că nimeni nu e acasă. După ce făcu curăţenie, se
aşeză şi simţi iar acel alb, sprinten şi frumos. Moşul şi-a dat seama că aceasta nu era o sanie .
Îndată l-a învăluit tulburarea tinereţii făcându-l voinic şi inspirîndu-l la crearea altui lucru . S-a
ridicat şi a pornit la muncă gândindu-se că baba s-ar întoarce, dacă nu s-ar fi măritat.

Asemănările și deosebirile
Sania Șoapte de nuc

Același autor I. Druță

Copacul
Perindarea anotimpurilor
Visul
Cuvântul: „Bine” (avantaj, utilitate, a fi de folos)

povestire nuvelă

personajul principal moș Mihail personajul principal Ion

crearea operei de artă valoarea morală