Să ne învățăm discipolii să zboare!

Atelier de lectură.

Respectarea ideilor și convingerilor elevilor de către profesor, îl determină

pe elev să-și respecte propria gândire și să aprecieze mai mult procesul instructiv
în care este implicat. Este necesar să acordăm încredere în capacitatea de a gândi
critic a fiecărui elev. Esențial este să le comunicăm elevilor că opinia lor are
valoare, că gândirea lor critică este apreciată, iar opiniile lor contribuie la mai
buna înțelegere a celor discutate. Pe măsura dezvoltării capacității de a gândi
critic la elevi sporește capacitatea exprimării orale și scrise, coerența și
autonomia gândurilor, logica, identificarea și acceptarea alternativelor,
formularea judecăților și practicarea gândirii constructive.

Interogarea multiprocesuală:

Insula de repaus

(fragmente) de Leonida Lari

Dumitra stătea întinsă pe pat, cu ochii întredeschiși, urmărind printre gene

jocul undelor prin odae. Se simțea obosită după ziua grea ce-o avuse și nu voia
decât să adoarmă, dar somnul n-o prindea. În asemenea cazuri obișnuia să
închidă ochii, dar nu complet, ci doar atât cât obiectele să-și piardă conturul lor
real, să devină o masă diformă, ce nu mai avea vreo putere asupra închipuirii.
Atunci ea se detașa de ele, trecea liber cu privirea spre colțul îndepărtat de cer ce
se întrezărea de după clădirile din vecinătate. Stele de toate mărimile clipeau în
nemărginirea spațială. O lună mare cât o roată de car, poleind cu argint cerul, se
revărsa darnic prin geam și în lumina ei totul căpăta un aer magic.

Deodată, Dumitra văzu că din cer se rupe un punct de foc și se îndreaptă

neabătut spre dânsa. Sticla geamului păru brusc luminată de fulgere, aerul în
odae se învolbură. La un moment dat toate se potoliră, ca și cum nu s-ar fi
întâmplat nimic.(...)

Ce-o mai fi fiind și asta? se întreba Dumitra, fără a putea găso vreo
explicație. Își mușcă mâinile până la sânge, își pișcă obrajii. Nu, nu visa. Sfera
își continua vesel mișcarea și Dumitra renunță s-o mai urmărească, o dureau
ochii.

- Cine-i acolo?

Nu răspunse nimeni. Doar aerul vibra ciudat, ca stânjenit de o prezență

străină. (...)

Abia atunci observă, alături de pat, o fetiță blondă, fragilă, de vreo șapte-opt
ani...

- Cum ai intrat? Cine ești?

Fetița nu reacționă imediat. Rămase așa privind-o drept în ochi și fără a face
vreo mișcare, ca și cum nu-i înțelegea graiul. Apoi, peste o vreme, răspunse
sacadat, bâjbâind cuvintele ca orbul lucrurile.

- Eu... am... intrat... așa... cu lumina lunii. Mă cheamă Ineea.

- Și de unde vii, mă rog, se enervă Dumitra.

Fetița nu răspunse imediat. Se întoarse încetișor spre fereastră și arătă,

undeva pe cer, o stea pe care numai ea o vedea, într-atât de stins clipea.

- Uite de acolo, de pe steaua aceea îndepărtată. (...)

Dumitra nu crezu la început, dar când se convinse că totul e realitate, se

îngrozi: Ineea creștea în ochii ei, să fi avut de acum vreo optsprezece-
nouăsprezece ani.

Se desprinse ușurel din locul unde stătuse și ai fi zis că n-avea greutate, într-
atât de plutitor îi era mersul. Se apropie de Dumitra, se așeză pe pat și aceasta
abia acum observă că fetița n-avea corp, adică avea, dar... în orice caz, nu unul
obișnuit, ca toți oamenii. O alcătuire stranie, lipsită de carnație, de mușchi, de
nervuri, arăta mai degrabă ca un șuvoi de lumină mai densă, ruptă din
materialitatea sferei aceleia, numai că avea forme și semne omenești. Dumitra
nu mai rezistă ispitei și atinse mâna fetei. Nu simți nici o împotrivire. Degetele
ei se scufundară în substanța aceea fosforescentă, trecură prin ea, fără ca forma
mâinii să se fi schimbat cu ceva.

- Ciudată alcătuire ai!

Fata surâse și răspunse de astă dată mai prompt, ca și cum se mai deprinsese
cu sunetele necunoscute ei.
- Da... așa sântem noi toți.
- Care toți?
- Trăitorii de pe steaua Ilira. (...)
- Și la ce ai venit pe Pământ, Ineea?
- Trebuia să vin.
- Îți place atât de mult aici?
- Trebuia să vin, răspunse cu încăpăținare fata și nu mai vru să vorbească.
- Dar de ce ai venit anume la mine?
- Tu ești visătoare.
- Ha-ha-ha, râse Dumitra, parrcă tu aveai de unde afla cum sânt eu?
- Am aflat, precum vezi?
- Și cum e pe steaua voastră?
- Timpul curge altfel, din zeci de părți ale universului deodată. Și nici
umbră nu avem.
- Aici avem.
- Văd, zise fata.
- Nu îți e somn?
- Încă nu. Abia intru în timpul vostru. (...)

Spuse așa, apoi se ridică, merse în felul ei plutitor până spre fereastră și se
atinse de bobocii florii din ghiveci. Dumitra văzu, cu ochii lărgiți de mirare,
cum bobocii se desfăcurăși niște flori, aidoma unor steluțe de ceară printre
frunze, înfrumusețau ochiul ferestrei. (...)

- Hai cu mine pe Insula de rapaus. Până în zori vei fi înapoi.

- Pe Insula de rapaus? Dar unde se află ea?
- În spațiu, răspunse surâzând Ineea, apoi privi în jur, căutând parcă ceva,
până când dădu cu ochii de ultimul tablou al Dumitrei. Vopseaua încă nu
se uscase și Dumitra, apucând-o brusc de mână, ca aceasta să nu se
păteze, atinse din nou aerul, un aer mai dens poate.
Ineea zâmbi înțelegătoare și o încurajă.
- Lasă, lasă, ai să te obișnuiești. La urma urmei, dacă aș vrea, aș putea să
obțin această transformare a mea chiar acum. Dar nu este cazul să ne
grăbim.
Ineea privi iarăși tabloul. Acolo, între pământ și cer, iluminând spații
întinse, se vedea o insulă asemenea unui ou uriaș, perfect. Valuri lăptoase-
albăstrii o înconjurau. Dumitra se uita la propria sa pictură și nu se
dumerea ce a vrut să-i spună fata.
- Iată, așa arată Insula de repaus. Ei, ce zici, mergem?
- Parcă există această insulă?
- Nimeni nu-și poate închipui ceea ce nu este în realitate. Pentru ceea ce nu
este în realitate nu sânt nici cuvinte, nici imagini. Vreau să te ajut să
înțelegi că nimic din adevăratele trăiri omenești nu se pierde. Ai creat
imaginea unei insule de rapaus neobișnuite, oare nu ai fi curioasă s-o vezi
în realitate? Pe pânza a rămas doar copia ei, iar ea, însuflețită, pulsează în
spațiu. (...) Trebuie s-o vezi. Neapărat. Să pășești pe pajiștile ei candide,
poate măcar atunci vei pricepe ce-ți spun.
- Cum am putea să ajungem acolo?
Ineea nu răspunse. Se apropie de Dumitra și zise pe un ton ocrotitor, ca și
cum ar fi avut de-a face cu un bolnav:
- Închide ochii, nu te teme, lasă-te în grija mea...

Dumira închise ochii și ființa aceea stranie începu să spună cuvinte într-o
limbă necunoscută. Sunetele îi intrau în sânge prin toate fibrele și ancestralul
șuvoi purpuriu le purta fidel spre inimă, spre creier. Aveau acele sunete ceva
de poezie orfică, lecuitoare, într-atât de bine, de clad i se făcu deoadată. Se
simțea puternică, independentă, dispunea pe deplin de voia sa.(...)

Dumitra simți o zguduire ritmică, odulatorie în șira spinării. Era ca și cum

totul din ea suia în sus, asemeni unui mare vânt, nimeni neputând opri fluidul
acela mișcător ce-și căuta ieșire.

Numerise într-un curent vertiginos al propriilor forțe, care zăcuseră în stare

latentă.

Viteza rotirii era de neînchipuit. Un necunoscut motor al vieții pornise în

schelăria trupului ei și acum își cerea ieșirea în spațiu.

Se rupse atunci. Se rupse cu toată puterea durerii tăinuite ani de ani, cu toată
dorința ceea nelămurită de ideal ce o făcea să pară oarecum îndepărtată de
oameni. Ea doar îi iubea. Doamne, cum îi iubea. Cât îi vedea de frumoși și
nemuritori. Se rupse, plutea acum prin aerul odăii, și nu era altceva decât o
sferă. O sferă aidoma aceleia pe care o văzuse cu câtva timp înainte, doar că
azurie la culoare. Încercă să strige: Ineea, Ineea, unde ești?, dar vocea nu i se
auzea, nu se auzea barem un sunet cât de mic.

Ineea, Ineea! disperă ea. O altă sferă mai luminoasă se apropie, o atinse
blând și Dumitra înțelese: în starea asta se putea lipsi de cuvinte.
Spre Insula de repaus, spre puntea dintre oameni și noi, îi transmise sfera de
aur.
Spre Insula de repaus, spre puntea dintre ceea ce se vede și necunoscut, îi
răspunse sfera azurie.
Zborul ținu cât ține gândul. Ceea ce o miră, însă, pe Dumitra, era faptul că,
deși dezvolta o viteză uluitoare, totuși simți prelung plăcerea acestui
nemaiîncercat, până atunci, zbor astral. Străbătură atmosfera terestră,
săgetară luna și, pe măsură ce se îndepărtau de gravitația pământului, forma
sferică li se schimba treptat în alta, ovoidală. Parcă am fi niște coloane de
lumină, gândi Dumintra contemplându-se den zeci de părță odată, ca și cum
de pretutindeni se privea cu propriii săi ochi.
Insula arăta exact ca cea de pe tabloul Dumitrei: același ou uriaș, perfect,
însă nu marmorean, împietrit, ci viu, pulsând ca o inimă. Ea era alcătuită
dintr-o materie necunoscută Dumitrei - o coagulare tainică a luminii și a
suflării. Pentru a se apropia de insulă a fost nevoie să săvârșească aceeași
mișcare ondulatorie, fără greș, ca înainte de trecerea în sferă.
Uriașa insulă le primi ca pe niște cunoscute, surâsul ei de salut se prefăcu
imediat într-o câmpie cu flori și pâlcuri de copaci luminoși, dar ceea ce o
miră îndeosebi pe Dumitra era că toate aceste se preschimbau în fiece clipă:
mereu alte flori, mereu alți copaci. Insula se schimba cu o ingeniozitate de
copil. (...)
Dumitra își aminti de bătrânul, dragul ei Pământ, și o undă de amărăciune,
asemenea unei săgeți uitate, o străbătu până în adâncul ființei.
- Trebuie să pleci, Dumitra. Acum, imediat. Pleacă, nu vreau să sufere și
insula. Ea simte momentan ceea ce simți și tu, doar e parte din tine. (...)
Ori, insula este locul de repaus al tău și al altora, Dumitra. Ea nu trebuie
să știe de tristețe, de lacrimi, ea e unicul drum către stele, unicul, oare n-ai
înțeles? Doar vrei să ajungi la stele. (...)
Gândul că nu se știe când îi va mai fi dat să revină pe aici i se păru Dumitrei
insuportabil și, ca să evite starea aceasta de tristețe ce simțea că se apropie, ca
să nu sufere insula, minunata insulă a închipuirii sale, se aruncă orbește,
fulgerător spre Pământ, ca spre un leagăn ce le rabdă pe toate.
Evocare: Visul ne ajută să vedem ceea ce încă nu se vede: viitorul. El ne
învață să credem că totul e posibil. Că ceea ce visăm se poate împlini.
Relatați în scris despre marele vostru vis.
Realizarea sensului:
Nivelul I.

1. Selectați din text cuvintele neologice și explicați-le cu ajutorul

dicționarului.
2. Selectați din text indicii de spațiu, fixându-le pe două coloane.
3. Când are loc întâmplarea din text și cât durează aceasta? În răspuns
utilizați cuvinte din text.
4. Numiți personajele principale ale povestirii, comparând numele lor cu
locul de unde provin.

Nivelul II.

1. Extrageți din text și scrieți pe caiet cinci expresii poetice care v-au plăcut
mai mult.
2. Identificați, în exemplele propuse, figurile de stil și explicați rolul lor:
Sfera ba se ridica până la tavan, ba se lovea voit de obiecte, parcă
jucându-se cu ele, ba se acuia pe podea; O alcătuire stranie, lipsită de
carnație, de mușchi, de nervuri; Se simțea puternică, independentă,
dispunea pe deplin de voia sa.
3. Găsiți în povestire și scrieți pe caiete exemple de epitet, comparație,
metaforă, personificare. Comentați rolul lor în text.
4. Ce importanță are pentru înțelegerea conținutului, faptul că acțiunea are
loc în timpul nopții?

Nivelul III.

1. Descrieți, cu ajutorul cuvintelor din text, Insula de repaus.

2. Întocmiți o listă de trăsături de caracter ale Dumitrei, precizând care sânt
prezentate direct și care indirect.
3. Arătați, prin exemple textuale, cum este prezentată Ineea în povestire. Ce
simbolizează acest personaj?
4. Ce relații există între cele două personaje principale? Ce ar vrea să
sugereze autorul prin acestea?

Nivelul IV.

1. Citiți descrierea zborului spre Insula de repaus și observați din ce lemente

se constituie.
2. Cum credeți, acest zbor este unul real sau e doar un exercițiu al
imaginației?
 3. Selectați din text fragmentele în care este descrisă Insula de repaus,
notându-le în așa fel ca să obțineți o descriere completă.
4. Cum este prezentată în text Insula de repaus și ce semnificație are ea?

Nivelul V.

1. Ce reprezintă, în general, pentru oameni stelele?

2. Ce asociație se poate face între expresiile steaua ta norocoasă și Insula de
repaus?
3. Cine sânt acei care își imaginează Insula de repaus și doresc să ajungă la
ea?
4. Diferențiați conținutul povestirii în două planuri, punctând lumea reală și
cea imaginară.
5. Ce reprezintă Insula de repaus între aceste două lumi?

Nivelul VI.

1. Cum credeți, a reușit autorul prin această narațiune să depășească timpul

și spațiul concret și să aducă în fața cititorului imaginea unei lumi
nevăzute de noi? Argumentați.
2. Explicați semnificația titlului povestirii.
3. Ce sentimente trăiește Dumitra în timpul zborului și pe Insula de repaus?
4. De ce Dumitra se întoarce pe Pământ? Tu cum ai proceda în locul fetei?
5. Cum crezi, de ce Ineea a ales-o anume pe Dumitra ca să-i arate Insula de
repaus?

Nivelul VII.

1. Își realizează Dumitra visul sau încercarea ei este un eșec?

2. Demonstrați, în baza textului, că Ineea simbolizează inspirația, muza,
îndemnul spre cunoaștere, spre creație.
3. Ce condiții ar trebui să întrunească omul de creație, ca să poată ajunge pe
Insula de repaus, să fie acceptat acolo și să cunoască necunoscutul de
dicolo?
4. Cum este promovată în povestire ideea despre armonia omului cu natura,
cu universul, a căror parte integrantă este?

Extensie: redactați un microeseu cu titlul Visul este o caracteristică umană,

prezentând o caracterizare detaliată a atmosferei operei.