Amintiri din copilărie- fișă de lectură

Titlul Operei: „Amintiri din copilărie”;

Autorul operei: Ion Creangă;
Date biografice şi bibliografice despre autor:
Ion Creangă (n. 1 martie 1837, Humulești, jud. Neamţului - d. 31 decembrie
1889, Iași) a fost un scriitor român.Acesta este considerata fi unul dintre
clasicii literaturii române mai ales datorită operei sale autobiografice
"Amintiri din copilărie". În anul 1867 apare primul abecedar conceput de Ion
Creangă, intitulat "Metodă nouă de scriere și citire".A fost cel mai bun
prieten al marelui poet, Mihai Eminescu. Opere: „Capra cu trei iezi”(1875),
“Dănilă Prepeleac”(1876), “Fata babei și fata moșneagului” (1877),
“Povestea lui Harap-Alb” (1877), “Acul și barosul” (1874), “Cinci pâini”
(1883), “Inul și cămeșa” (1874), “Ion Roată și Cuza-Vodă” (1882), “Moș
Ion Roată și Unirea”(1880), „Moș Nichifor Coțcariul”(1877)
Anul  apariţei: 1881;
Anul publicării: 1892;
Editura: Editura Princeps;
Structura: 4 părţi;
Personajele:   -  Principale: Nică;
·        Secundare: Trăsnea,Moş Vasile,părintele Ioan,Smaranda,
Stefan,Smărandiţa;
·        Episodice:Mătuşa Mărioara, mătuşa Măriuca,moş Fotea, bădiţa Vasile,
David Creangă, Irinuca,Moş Fotea, Nic-ă a lui Costache, Bogorogea;
·        Colective: „băeţii şi fetele din sat”;
Locul acţiunii: în satul Humuleşti;
Timpul acţiunii: în decursul anilor copilăriei cât şi adolescenţei naratorului;
Tipul de narator: subiectiv;
Perspectivă narativă: subiectivă, naratorul fiind şi personaj;
Rezumatul
Partea I
Naratorul descrie locul copilăriei sale, Satul Humuleşti, un sat răzăşesc
împărţit în trei părţi. Părintele Ioan începe să meargă pe la fiecare casă
împreună cu bădiţa Vasile a Ilioaei, ca să sfătuiască părinţii să-şi dea copiii
la scoală. Mama lui Nică îl dă şi pe el.Copiii nu înţeleg rostul învăţăturii şi
de aceea părintele Ioan îi aduce pe „Calul Bălan” şi pe „Sfântul Nicolai” şi
pune regula ca, în fiecare sâmbăta să fie ascultaţi la lecţiile predate in
săptămâna respectiva, apoi să fie pedepsiţi in funcţie de greşelile făcute.
Prima pedepsită a fost chiar Smărăndiţa, fiica preotului. Pe ceaslov era
numai sânge ,din cauza faptului că elevii prindeau muşte şi bondari cu el,
preotul văzând aspectul ceaslovului, îi pedepseşte pe toţi copiii, chemându-i
la„Calul Bălan” şi la „Sfântul Nicolai”.Într-o zi, primarul scoate oamenii să
repare drumul şi bădiţa Vasile iese şi el cu elevii lui. Bădiţa este prins cu
arcanul, pus în cătuşe şi dus la Piatra Neamţ. Preotul Ioan caută prin sat un
alt dascăl, dar nu găseşte. Mama lui Nică este dornică ca fiul său să înveţe.
David Creangă, bunicul lui Nică, îl ea pe acesta şi pe Dumitru la școala lui
Alecu Baloş din Broşteni. Acolo au loc o mulţime de peripeţii: Nică cade în
Ozana, casa Irinucăi cade. Nică împreună cu Dumitru pornesc spre casă
călătorind cu pluta pe Bistriţa.
 Partea a -II- a
Naratorul  nareaza întâmplări celebre din copilaria lui Nică: „La cireşe”, „Pupăza din
tei”, „La scăldat”.
În prima parte este descris sentimentul de dor pentru casa părintească, cât şi dorul de
mama sa ,care era o femeie minnată.
                      I.        „La cireşe”
Nică se duce la vărul său Ion pentru a fura cireşe. Află de la mătuşa Mărioara că Ion
împreună cu tatăl său sunt plecaţi, folosindu-se de pretextul cum că ar vrea să meargă la
scăldat.Îşi ia ramas bun de la mătuşă şi fuge şi se urcă in cireş. Femeia îl zăreşte şi îl
ameninţă, Nică sărind din cireş este alergat de mătuşa Mărioara prin toată plantaţia de
cânepă. Acesta sare gardul şi reuşeşte să scape. Moş Vasile, unchiul lui Nică, împreună cu
primarul vin la părinţii acestuia să ceară daune. Seara, Nică este bătut de către tatăl său.
                   II.        „Pupăza din tei”
Într-o dimineaţă, mama lui, Smaranda, îl trezeşte de dimineaţă, ca „să nu-l spurce cucul”.
Smaranda îl trimite pe Nică să ducă mâncare oamenilor angajaţi la prãsit. Pe drum, Nică
se duce la   teiul unde pupăza avea cuibul. Când o vede, se sperie de creasta ei si îi dă
drumul in scorbură.Pune in gura scorburii o lespede si pleacă să ducă mâncare
lingurarilor.Când se întoarce ia pupăza şi o duce în pod. După două zile, se duce la
iarmaroc să vandă pupăza. Un moşneag, sub pretext că vrea să cumpere pupăza,o
dezleagă şi îi dă drumul. Nica îi cere moşneagului să îi platească pasărea, bătrânul
ameninţându-l că se va duce la tatăl său.Nică fuge spre casă, află că părinţii lui sunt
plecaţi şi că mătuşa Mărioara este foarte speriată de lipsa pupezei, până când aude
pupăza.
                  III.       „La scăldat”
Smaranda îi spune fiului său că tatăl său e plecat şi el trebuie să stea să o ajute.Acesta îşi
doreşte însă să meargă să se joace. Când mama lui pleacă, fuge la scăldat. Aceasta
observă că fiul ei lipseşte, se duce ,şi îl vede pe nisip. Îi fură hainele, iar Nică este nevoit
să se întoarcă prin porumb şi prin grădinile oamenilor acasă.După această întâmplare,
Nică devine ascultător şi mama sa îl iartă.
Partea a-III-a
Nică este adolescent, urmează cursurile Scolii Domnesti din Târgu’ Neamţului, apoi pe
cele de la Şcoala de Catiheti din Fălticeni. Se desprinde de sat pe operioadă mai lungă,
perioadă ce urmăreşte procesul de formare a lui Nică. Sunt prezentaţi noii colegi a lui
Nică: Ion Mogorogea, vărul său, Gâtlan, Trasnea, Oslobanul, împreună cu care statea în
gazdă la Pavel Ciubotarul, unde işi aduceau merinde de acasă şi se îngrijeau iarna de
lemne de foc. În acest capitol , accentul se îndreaptă spre ''fabrica de popi'' din Fălticeni ,
spre deprinderile unor membri ai tagmei preoteşti sau monahale , spre manualele şcolare
şi spre învăţarea mecanică.
Partea a-IV-a
Întâmplarea are loc în toamna anului 1855. Smaranda îşi doreşte ca fiul ei să ajungă
preot şi îl trimite la Seminarul de la Socola.Nică simţindu-se puternic legat de sat, de
oamenii şi de tradiţii încearcă să-şi convingă părinţii să renunţe la hotărârea luată, dar
părinţii îşi menţin decizia.În noaptea de dinaintea plecării, Nică îşi face planuri de
călugărire. Acesta pleacă împreună cu Zaharia a lui Gâtlan.Tinerii poposesc la Blăgeşti,
apoi îşi continuă drumul spre Iaşi, prin Ruginoasa, Târgul Frumos şi Podu-Leoaie.Aceştia
ajung la Socola, noaptea şi rămân în căruţă sub un plop mare, Nică simţindu-se
nestingherit, în noua lume în care va porni.
Explicaţia titlului:
Consider că titlul operei „Amintiri din copilărie” reperezintă cheia descifrării textului,
anticipând ideea poetică, anuntând tema şi mesajul. Din punct de vedere structural, titlul
este analitic, format din doua substantive comune, („Amintiri” şi „copilărie”) şi din
prepoziţia simplă „din”. Titlul este folosit cu sens denotativ, primul cuvânt din titlu,
amintiri” sugerează ceea ce va conţine opera, faptul că autorul va relata amintiri din
copilăria sa. Prepoziţia „din” alături de substantivul „copilărie” sugerează timpul
acţiunii, perioada din viaţă ce cuprinde amintirile narate.
Citate semnificative (privitoare la personaje şi conflicte):
 „Dragu-mi era satul nostru cu Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca Cristalul, în
care se oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri”
Prin acest citat, este sugerată aropoierea sufletească de leagănul copilăriei, autorul
manifestându- şi mândria cu care îşi priveşte satul prin folosirea adjectivului posesiv
„nostru”.
„-Nu mă duc, mamă, nu mă duc la Socola, măcar să mă omori! Ziceam eu plângând cu
zece rânduri de lacrimi”
Prin acest citat, autorul îşi manifestă refuzul total de a pleca la Socola, fapt ce denotă
iubirea profundă a lui Nică faţă de sat, tradiţii şi oamenii din jur.
„în zilele geroase de iarnă, mă desfătam pe gheaţă şi la săniuş, iar vara, în zilele de
sărbători cântând şi chiuind, cutreieram dumbrăvile  şi luncile umbroase, prundul cu
ştioalnele, ţarinile cu holdele, câmpul cu florile şi mândrele dealuri,, de după care-mi
zâmbeau zorile în zburdalnica vârstă a tinereţii!”
Cu ajutorul frazei citate, autorul ilustrează bucuriile copilăriei care sunt asocitae cu
frumuseţea şi bogăţia naturii înconjurătoare.

Referinţe critice:
In „Amintiri” este simbolizat destinul oricarui copil: de a face bucuria si supararea
parintilor si de a lua si el cu- ncetul pe acelasi drum pe care l- au luat si- l vor lua toti. In
Amintirile lui Creanga nu este nimic individual, nimic cu caracter de confesiune ori de
jurnal care sa configureze o complexitate sufleteasca noua. Creanga povesteste copilaria
copilului universal.”
                                                                 G. Calinescu
“ In Ion Creanga vedem astazi pe primul romancier al literaturii noastre, pe primul
creator de epos, nu in timpul istorico- literar, ci intr- o durata spirituala, fiindca romanul
lui Filimon anticipeaza cu doua decenii Amintirile.
Satul lui Creanga este anterior, ca psihologie si asezare sociala, fata de orasul ciocoilor
lui Filimon, iar amandoi sunt cititori a doua structuri si traditii de sensibilitate in proza
romaneasca[…].
Creanga observa exclusiv natura umana; geniul lui lucid, muscator, spiritul realist si
umorul lui melancolic releva un moralist.
Narativ si observator prin excelenta, Creanga este un psiholog in miscare. Forta lui
creatoare este epica, iar neuitatele tipuri din Amintiri sunt prinse in structura lor etica.
Mama, tatal, fratii, bunicul si bunica, matusile si megiesii cresc in esenta lor morala, cu
insusirile si defectele fundamentale ale taranului legat de realitatile tangibile ale satului si
profesiei.”
                                                        Pompiliu Constantinescu,
Impresii personale:
Consider că opera „Amintiri din copilărie” este o operă autobiografică, urmarind
procesul de formare al protagonistului romanului. Umorul, nostalgia,tristeţea, fericirea
sunt sentimente exprimate de-a lungul întregului text, ceea ce face romanul să fie preferat
de mulţi cititori. Finalul „Amintirilor” simbolizează trecerea ireversibilă a timpului ce
lasă în urmă amintiri nepreţuite.