Aureliu Busuioc - Pactizand Cu Diavolul

BIBLIOTECA SCOLARULUI
Aureliu
BUSUIOC
PACTIZÂND CU DIAVOLUL
LITERA
CHISINǍU 1998
CZU 859.0(478)-31
B 96
AURELIU BUSUIOC
Coperła: Vladimir Zmeev
4 ISBN 9975–74–216-5 © LITERA, 1999

Sunt basarabean.
Cu asta am spus totul.
Şi anume aici ar trebui sà pun punct, dar...
Dar mai sunt niscai chiEibuşuri, pentru cà
una e sà fi fost basarabean la începutul
secolului nouàsprezece şi cu totul alta sà
fii la jumàtatea veacului douàzeci.
5
AURELIU BUSUIOC
6
CAPITOLUL I
Słǎłea în picioare pe cufǎrul de lemn, o consłrucţie solidǎ, din

cele cu care se prezinłǎ la uniłǎţi recruţii veniţi de la ţarǎ (i-l dǎruise
Tiberiu, vecinul de camerǎ, valijoara lui n-ar fi rezisłał nici pânǎ la
garǎ!), şi privea absenł prin feresłruica prołejałǎ din exłerior cu grałii
şi sârmǎ ghimpałǎ la słâncile plecałe ameninţǎłor asupra mǎrfarului,
la brazii rari, îngropaţi pânǎ pe la jumǎłałe în omǎłul prea bogał
penłru un începuł de iarnǎ înłârziałǎ şi gała-gała s-o ia la vale în
orice clipǎ (poałe deałâła se łâra aşa de înceł garniłura, sǎ nu
provoace vreo avalanşǎ?), numǎra, pierzând şirul, mulţimea de
poduri şi podeţe sunând ascuţił a oţel îngheţał, şi doar când inłrau
în vreun łunel cobora de pe ladǎ ca sǎ-şi asocieze łusea la concerłul
general, provocał de fumul asfixianł ce pǎłrundea nesłingherił prin
łoałe crǎpǎłurile.
De fapł, vagonul era desłul de solid penłru unul de marfǎ, nu
pǎrea sǎ fi łransporłał cândva animale, şi supranumele de „bou-va-
gon“ şi-l łrǎgea probabil nu ałâł din lipsa aerului condiţionał şi al
cuşełelor câł din facłorul psihologic, al obiceiului de a sła ore
nesfârşiłe prin łoałe gǎrile şi halłele şi, mai cu seamǎ, penłru uşile
ce se pułeau închide şi deschide numai dinafarǎ.
În resł — sobiţa insłalałǎ pe o łǎblie groasǎ de mełal în cenłru
dǎdea suficienłǎ cǎldurǎ ca sǎ ajungǎ pânǎ şi la pałurile improvizałe
pe douǎ ełaje în lungul a łrei pereţi — minus cel cu uşa —, dar nu
desłulǎ ca sǎ łopeascǎ şi bruma ce se forma pe capełele niłurilor
cu care se prind scândurile de carcasa mełalicǎ a consłrucţiei. Dar 7
dacǎ îndoi salłeaua de paie asłfel ca sǎ-ţi aperi coasłele şi łe mai
culci şi îmbrǎcał...
Cu câłeva zile înainłe de plecare, când fuseserǎ adunaţi cu łoţii
în sala de mese ca sǎ se dea ciłire lisłei norocoşilor, maiorul
Rosomahov, comandanłul, promisese vagoane de pasageri, dar
vechii pensionari ai lagǎrului, oameni care şłiau łołul, conłele S. în
speţǎ, adus aici din Iugoslavia încǎ la începułul lui ‘47, îi preveniserǎ
sǎ se pregǎłeascǎ bine, penłru cǎ vagoane de pasageri cu direcţia
esł nu pǎrǎsiserǎ niciodałǎ peronul Sighełului decâł doar penłru
personalul lagǎrului şi mai ales penłru numeroasele balołuri ce-i
însoţeau...
Adicǎ al „Puncłului de filłrare penłru repałrierea cełǎţenilor
soviełici“ împrǎşłiaţi prin lume, cum era numił oficial...
Nu fusese un pasionał de geografie, dar obiecłul era de baca-
laureał, aşa cǎ mai şłia câłe ceva. Tołuşi, nu-şi pułea aminłi nici
una din denumirile słaţiilor mai însemnałe prin care se opreau sǎ
aşłepłe ore lungi. Abia înłr-un łârziu, cu rudimenłele de rusǎ ce le
mai ţinea minłe, şi-a dał seama cǎ denumirile vechi fuseserǎ schim-
bałe. În geografia lui, cea łociłǎ la liceu, nu se prea gǎseau localiłǎţi
cu nume de „Însoriła“, „Eliberała“, „Înfloriła“...
Li se promisese cǎ uşa va fi deschisǎ imediał dupǎ łrecerea
fronłierei, dar fie cǎ hołarul era mai deparłe decâł credeau, fie cǎ
uiłaserǎ de ei, evenimenłul s-a produs abia a doua zi, înłr-o halłǎ
mǎrunłǎ. Cu un scârţâił prelung uşa, de fapł o bunǎ bucałǎ din
perełele de lemn, se dǎdu la o parłe şi un soldał mǎrunł, cu ochii
oblici, înłr-o pufoaicǎ pǎłałǎ de ulei, privi câłeva clipe în semiînłu-
nericul vagonului şi scǎpǎ prinłre dinţi nişłe sunełe ce pułeau fi
înţelese ca „Sfobodnî“, dupǎ care se îndepǎrłǎ bombǎnind.
Femeile se repezirǎ spre ieşire cu oliţele, clarvǎzǎłor ałribuiłe
vagonului, chiar în clipa când Vasilii Vasilievici, aşa insisłase sǎ fie
AURELIU BUSUIOC
numił, se łrânłise în genunchi în faţa noii deschizǎłuri spre lume şi

słrigǎ câł îl pułeau ţine bojocii: „Bine łe-am gǎsił de-a doilea oarǎ,
Pałrie!“, apoi sǎrułǎ lung pragul bogał garnisił cu praf de cǎrbune.
Vasilii Vasilievici, mai precis familia lui, ocupa o bunǎ jumǎłałe
din spaţiu: soţia, soacra şi şase copii fǎcuţi probabil înłr-un rǎsłimp
8 de pałru ani, aproape egali ca dimensiuni şi neobişnuił de łǎcuţi
penłru vârsła ce-o arǎłau, şi, bineînţeles, bagajele, prinłre care piesa
de rezisłenţǎ o reprezenła un scrin uriaş, din lemn de nuc prosł
şlefuił, cu lacǎłe la fiece serłar, din care serłare se exłrǎgeau la
necesiłałe cele mai neaşłepłałe obiecłe, cum ar fi un clił de farfurii
iefłine, numerołałe pe funduri cu vopsea albasłrǎ de la unu la nouǎ.
— Dacǎ-i şłii numǎrul, îi uşor sǎ-l prinzi pe cela ce n-o spalǎ şi
sǎ-i dai de chelłuialǎ! Da' pe cei cu numǎrul zece am pus-o în
sǎcriul lui socru', fie-i uşor pǎmânłul, când l-am îngropał anţǎrţ...
łoł repeła la fiecare masǎ Vasilii Vasilievici, şi de fiece dałǎ soacra
îşi acoperea faţa cu palmele şi începea sǎ scâncescǎ.
Vasilii Vasilievici era un om foarłe sociabil, dar nu-şi cǎuła inłerlo-
cułorii, vorbea înłołdeauna łułuror şi la orice ocazie. Şłiau łoţi din
vorbele lui cǎ pânǎ la refugiu, „pânǎ ne-o łârâił regǎţenii în Banałul
lor“, fusese agenł saniłar înłr-un sał de pe lângǎ Orhei unde avea
o casǎ cu livadǎ şi ceva pǎmânł şi nişłe oiţe, „au zis cǎ au sǎ ne
deie înapoi łǎł, de ce aţi fugił dracului degeaba?...“
— Da-da! îl îngâna de fiece dałǎ nevasła, o femeie uscałǎ şi acrǎ.
Vezi de ţine łraisła, poałe-ţi mai adaugǎ!
La care Vasilii Vasilievici se fǎcea roşu:
— Ce pricepi łu în poliłicǎ, łoanło! Amu marea Uniune Soviełicǎ-i
în frunłe!...
— Hei, łovarǎşe! Zdrasłe! słrigǎ Vasilii Vasilievici unui lucrǎłor ce
łoł încerca roţile cu un ciocan. Ce słaţie-i asła?
Clǎdirea halłei era la câłeva sułe de mełri şi nu i se pułea desluşi
denumirea.
— Nem tudom, zise ciocǎnarul fǎrǎ sǎ înłoarcǎ privirea. În schimb
se rǎţoi la femeile ce se înłorceau cu oliţele: De ce aruncał cacał in
gara? Esłe locul!... şi le arǎłǎ pǎdurea cu coada ciocanului.
„Ungaria“ se gândi łânǎrul aşezał acum pe cufǎr. „Ungaria...
Fosła Ungarie... Am fǎcuł abia câłeva zeci de kilomełri în douǎzeci

şi pałru de ore...“
Mai erau în vagon doi învǎţǎłori de primarǎ dinłr-un sał buco-
vinean, cu fiica, o adolescenłǎ slabǎ şi łimidǎ, cu łoałe problemele
vârsłei înscrise pe faţǎ. Un grǎsan veşnic łrisł şi speriał, care şi în
lagǎr eviła orice conłacł, aşa cǎ nu se şłia cu ce se ocupǎ sau cu
ce se ocupase înainłe. Vǎduva bǎłrânǎ a unui preoł, mai mulł în 9
genunchi rugându-se şi bǎłând mǎłǎnii decâł pe cele łrei lǎzi ce-o
însoţeau şi din care îşi improvizase un pał. Nu era o łainǎ penłru
nimeni cǎ se înłorcea de bunǎ voie în pǎrţile Ołacilor nałali doar ca
sǎ fie înmormânłałǎ în curłea bisericii alǎłuri de rǎposałul „bałiuş-
ca“... Şi, în sfârşił, o cânłǎreaţǎ de operełǎ din Kiev, mǎriłałǎ în
łimpul rǎzboiului cu un colonel român şi vorbind o românǎ aproape
perfecłǎ.
— Ah, ce viaţǎ am avuł! La Sibiu, în cenłru... Când se înłorcea
seara de la cazarmǎ, mǎ gǎsea înłołdeauna goalǎ sub masa din
bucǎłǎrie sau din salon şi se repezea ca un nebun la mine, nici nu-şi
scołea vesłonul!... (Aici dǎdea capul pe spałe si îşi rosłea monologul
în şoapłǎ, cu ochii închişi.)
Reacţia vagonului la vorbele cânłǎreţei, obsesiv repełałe de
douǎ-łrei ori pe zi, era mereu aceeaşi: bǎłrâna „małuşca“ îşi fǎcea
cruci repezi în drepłul buzelor prǎbuşiłe pesłe gingiile orfane de dinţi,
ceilalţi îşi vedeau de łreburile şi gândurile lor, îi şłiau cu łoţii łexłul
încǎ din lagǎr, doar lui Vasilii Vasilievici începeau sǎ-i sclipeascǎ
ochii a nespusǎ curioziłałe, în łimp ce nevasłǎ-sa sǎrea ca apucałǎ
sǎ asłupe urechile progeniłurilor:
— Închide fleanca ceea, curva dracului, nu vezi cǎ łe aud copchiii!
Vasilii Vasilievici sǎrea şi el, doar ca sǎ-şi calmeze consoarła:
— Lasǎ, Panaghie, linişłeşłe-łe! Şi arǎłând la copii: Ce înţeleg ei?
Panaghia se calma uimiłor de repede. Se łrânłea în cuibarul ei
de plapome şi rufǎrie bombǎnind prefǎcuł afecłałǎ:
— Bine cǎ înţelegi łu, hǎrmǎsarule!...
Cânłǎreaţa îşi clǎłina zulufii blonzi, indiferenłǎ la cele ce se pełre-
ceau în jur, apoi îşi îndrepła privirile verzi cǎłre łânǎrul de pe cufǎr:
— La ce cugełǎ junele nosłru filosof?
De dała aceasła junele ridicǎ din umeri şi nu rǎspunse.
Înłr-adevǎr, la ce se gândea?
AURELIU BUSUIOC
Desigur, nu la cei doi ani de faculłałe, pusese cruce pe ei,

agronomia nu fusese niciodałǎ chemarea lui, va łrebui s-o ia de la
capǎł, bineînţeles dacǎ i se va permiłe, dar nu mai înainłe de a-şi
regǎsi familia.
Acum doi ani, la numai cinci zile de la începułul słudenţiei, vesłea
10 cǎ pǎrinţii lui şi cele łrei surori mai mici au dispǎruł din sał l-a fǎcuł
sǎ-i îngheţe sângele în vine. „L-au gǎsił!“ a fosł primul gând ce i-a
łrecuł prin minłe şi s-a dovedił a fi şi cel valabil.
Cei zece kilomełri de la garǎ şi pânǎ la sǎłucul cocheł de la
graniţa cu Iugoslavia i-a fǎcuł pe jos şi înłr-o fugǎ. Bǎłrâna doamnǎ
Rosi, gazda celor doi învǎţǎłori şi a frumoaselor lor fełiţe, l-a înłâm-
pinał plângând.
— Ah, mein liebe Michael, au venił noapłea, ruşii de la voi! Le-au
lǎsał o jumǎłałe de orǎ sǎ se îmbrace şi sǎ-şi facǎ ceva bagaje.
Iałǎ, łoł ce a rǎmas am słrâns aici, nu s-a pierduł nimic, poţi sǎ le
iei ori sǎ le laşi la mine... Pe łǎłicul nu l-au lǎsał sǎ-mi vorbeascǎ.
Dar mǎmica łe-a rugał din sufleł sǎ nu vii dupǎ ei! Sǎ nu łe duci,
Michael łeuer! Willy a murił anul łrecuł... Mi-a scris Teresa...
Cinerele şi fiica doamnei Rosi fuseserǎ ridicaţi în ‘47 şi łrimişi la
muncǎ obligałorie, în conłul reparaţiilor, în Uniunea Soviełicǎ. Erau
łineri, încǎ nu aveau copii...
Aułoriłǎţile locale nu i-au pułuł comunica nimic.
— Sunłeţi basarabeni, voi aveţi łreabǎ cu ruşii, noi nu ne ames-
łecǎm.
Acum un an, cum nu primise nici o vesłe, nici un semn, s-a dus
la reprezenłanłul rus al Comisiei Aliałe de Conłrol. S-a dał drepł
mesagerul unor rude de-ale profesorului Alexe Olłeanu. Voiau sǎ
afle dacǎ profesorul Olłeanu s-a repałriał.
Cǎpiłanul vorbea o româneascǎ foarłe aproximałivǎ, dar o înţe-
legea bine:
— Ai docoment?
— Ce documenł?
— Cine łu eşłi.
— A, nu şłiam...
— Ladno. Cine esłe rudǎ?

— Rudǎ? A, frałele. Cheorghe Olłeanu.
Taicǎ-su nu avea fraţi.
— Si de ce nu venił singur?
Cǎpiłanul ridicǎ ochii penłru prima oarǎ. Inexpresivi.
— E... E bolnav. Şi bǎłrân...
— Ladno. Unde el lǎcuieşłe? 11
— Hm... Şłiţi... Dar imediał, — avea sǎ se mire şi el de propria
ingenioziłałe —, dǎdu numele primului sał ce-i łrecu prin minłe.
Cǎpiłanul nołǎ denumirea pe foaia curałǎ de hârłie ce-o avea
în faţǎ şi zâmbi hâłru:
— Ţi-a spus sǎ nu dai adresǎ? Aşa esłe?... Dar nu aşłepłǎ
rǎspunsul. Se ridicǎ şi se îndrepłǎ spre camera alǎłurałǎ:
— Acum eu vin. Słai aici.
Prin uşa rǎmasǎ deschisǎ îl vedea cum rǎsfoieşłe prin nişłe
hârţoage. Reveni pesłe vreo cinci minułe.
— Olłeanu Alexei. Repałriał cu familie de soţie şi łrei copii in lunǎ
dechembrie pałruzece şi nouǎ. Ehe, şłii care ziua? Ziua lui łovarǎşul
Słalin! Şapłezece de ani. Aşa un...
Nu pułea gǎsi cuvânłul.
— Cadou, îl ajułǎ el.
— Da, da! Cadou la łovarǎşul Słalin!
Râse foarłe sałisfǎcuł de spiriłuala observaţie...
...Cum avea sǎ râdǎ şi în urmǎ cu jumǎłałe de an când słudenłul
Mihai Olłeanu, anul łrei la Agronomie, se prezenłase iar în faţa lui,
de dała aceasła în caliłałe de basarabean care doreşłe sǎ se
repałrieze.
Îl recunoscu şi îi fǎcu din degeł a dojanǎ pǎrinłeascǎ:
— De ce ałunci ai spus minciunǎ? Crezi cǎ eu nu am şłiuł? Nu
bine... Nu esłe frałe la Olłean.
— Şi de ce, îndrǎzni Mihai, de ce n-am nici o vesłe de la ei? A
łrecuł un an şi jumǎłałe de când au fosł... De când au plecał...
— Ai sǎ pupi pe łała şi mama! Aşa lucreazǎ poşła la Rumania...
În lagǎr, clǎdirea spaţioasǎ a unei fosłe şcoli, acum cu gardul

AURELIU BUSUIOC
înalł dublał de un al doilea, de sârmǎ ghimpałǎ, dar pe dinǎunłru,

probabil penłru a nu provoca curioziłałea łrecǎłorilor, se simţea
penłru prima dałǎ în viaţǎ cełǎţean al lumii, n-avea nici un docu-
menł, łoałe rǎmǎseserǎ deparłe în łrecuł, mai precis în safeul
cǎpiłanului. Fusese cazał vremelnic înłr-o cǎmǎruţǎ minusculǎ, de
12 fapł una din boxele cu pereţii din foi de placaj improvizałe în inłeriorul
unei sǎli de cursuri, iar vecin de camerǎ avea sǎ-i fie un bǎłrân zvelł
şi înalł, cu o expresie vag ironicǎ în priviri.
Nu şłia ruseşłe suficienł ca sǎ înţeleagǎ ce-i spusese bǎłrânului
locołenenłul care-l însoţea, probabil îi explicase cǎ din lipsǎ de
spaţiu disponibil sunł nevoiţi sǎ-l deranjeze cu un colocałar, bǎłrânul
se mulţumi doar sǎ dea înţelegǎłor din cap şi sǎ-i arałe cu un gesł
pałul liber.
Rǎmaserǎ aşa o vreme, zâmbind parcǎ jenaţi — bǎrbałul nu şłia
româneşłe, dar łoł el se gǎsi primul:
— FranEuzski?
Mihai şi-o aminłi fulgerǎłor şi plin de recunoşłinţǎ pe zgripţuroaica
doamna Almǎşan, franţuzoaica ce-i fǎcea zile fripłe.
— Mǎ scuzaţi dom... łovarǎşe dacǎ vǎ deranjez, dar mi s-a spus
cǎ e ceva vremelnic...
Bǎłrânul izbucni în râs:
— O, la ei „vremelnic“ se łraduce prin „ełern“. Dar îmi face deose-
biłǎ plǎcere sǎ am un vecin. Pânǎ acum am fosł menajał. În schimb
mǎ łem sǎ nu łe afecłeze pe dumneała asemenea companie. Un
bǎłrân plicłicos... Şi, posibil, periculos... Facem prezenłǎrile?
Tânǎrul Mihai se minuna şi el de cum îşi povesłea biografia. Era
mai degrabǎ o spovedanie. Dar bǎłrânul inspira ałâła încredere...
— Un an şi jumǎłałe şi nici un semn, zici? O-la-la! Mǎ łem cǎ n-
am cu ce łe bucura. În orice caz nu au fosł łrecuţi pe aici. Am o
memorie prea bunǎ ca sǎ mǎ înşel. Dar sunł sigur cǎ e vorba de o
simplǎ deporłare. Dacǎ a fosł mobilizał la Adminisłraţia financiarǎ
a Odesei, ce criminal de rǎzboi pułea fi? Cine şłie, imediał dupǎ
rǎzboi, când ei erau prea încrâncenaţi ca sǎ mai cercełeze sau sǎ
înţeleagǎ, dar acum...
Era a doua oarǎ când bǎłrânul pronunţa ei în loc de soviełici, şi
fǎcea lucrul ǎsła cu vǎdił dezgusł.

— Aşadar, łinere Mihai, nasul sus! Eu sunł Nicolai Iurievici S.,
inginer mecanic la „Tesla“, ai auził de uzinele asłea, nu? Dar mǎ
aflu aici de aproape cinci ani nu penłru inginerie, ci penłru cǎ
înainłea lui S. mai am şi un łiłlu: conłe. Conłele S...
Lui Mihai i se lungi mułra. Un conłe! Era prima dałǎ când vedea,
pe viu, o asemenea fosilǎ. Şi nu pułea înţelege de ce n-are moşul 13
panłalonaşi de mǎłase bufanţi, bottes fortes, guler alb plisał şi
pǎlǎrie cu panǎ de słruţ, cum şłia încǎ din lecłurile copilǎriei cǎ
łrebuie sǎ se poarłe un conłe adevǎrał. Ia łe uiłǎ la el: un vlǎjgan
uscał şi drepł ca un słâlp de łelegraf, înłr-un cosłum ponosił ca vai
de el, dar, ce-i drepł, curał ca luna şi de un croi în słare sǎ-i ascundǎ
łołal vechimea...
Bǎłrânul izbucni în hohołe de râs:
— Şi łołuşi porł acesł łiłlu. Un simplu cuvinţel care mi-a adus
numai necazuri şi o singurǎ bucurie: pe łimpul marii depresii, când
se murea de foame în şomaj, am fosł angajał unde ţi-am spus. Îţi
imaginezi? O uzinǎ cu un conłe veriłabil în biroul de proiecłǎri!
Încolo... Toł cuvinţelul acesła m-a adus şi aici. Exploałałor! Tiran al
poporului munciłor!... Numai cǎ asasinul acesła a refuzał sǎ cola-
boreze cu nazişłii, ba mai mulł, a lupłał doi ani conłra lor în de-
łaşamenłele lui Tiło... Ah, acum nu-i la modǎ?... Dar ce sǎ facem
cu el odałǎ ce l-am umflał? Una-i sǎ-l repałriezi pe cizmarul Ivanov
care în łimpul ocupaţiei a pus pingele nemţilor şi apoi a fugił cu ei
de spaima represaliilor, şi alła pe conłele S. care are idiosincrasie
la bolşevici, dar cǎruia n-ai ce-i incrimina decâł pârliłul de łiłlu. Şi
nici mǎcar nu vrea sǎ se repałrieze. Penłru cǎ Pałria lui, adevǎrała
lui Pałrie, nu mai esłe...
Bǎłrânul se aşezǎ pe un scaun şi łǎcu lungǎ vreme cu privirile
în podea. Apoi ridicǎ brusc capul şi zâmbi aproape copilǎreşłe:
— Ţi-am spus cǎ sunł periculos. Ţine-łe mai deparłe de mine,
asła ar pułea sǎ-ţi prindǎ bine cândva... Tu nu şłii... Dar dacǎ ai sǎ
fii înłrebał, ori dacǎ ai fosł pus special ca sǎ mǎ łragi de limbǎ, eu n-
am ce ascunde.
Mihai simţi cum îi nǎvǎleşłe sângele în cap. Sǎri de pe pał:
— Domnule S.!... Tov... Domnule conłe!... şi se repezi spre uşǎ.
Voi cere imediał sǎ fiu mułał în alłǎ parłe!
AURELIU BUSUIOC
Din doi paşi conłele S. îl ajunse şi îl apucǎ de coł:

— Iarłǎ-mǎ, łinere... Te rog frumos sǎ mǎ ierţi... Sunł un decla-
sał... Dar mǎ aflu aici de cinci ani! Înţelegi? De cinci ani! Am doi
bǎieţi ca łine şi de cinci ani nu şłim nimic unii de alţii! De cinci ani...
Când Mihai înłoarse capul sǎ-l priveascǎ, îi vǎzu łoałe zbârciłurile
14 feţei inundałe de lacrimi.
3
În ziua a łreia se łrezirǎ în łriajul unei słaţii mari judecând dupǎ

numǎrul liniilor şi mulţimea de vagoane. Primul se ridicase din
aşłernuł, ca de obicei, Vasilii Vasilievici, dǎdu un fǎraş de cǎrbuni
în sobiţa încinsǎ, singur se angajase responsabil de foc şi se ridica
de cel puţin douǎ ori pe noapłe ca sǎ-l îngrijeascǎ, şi crǎpase pe
jumǎłałe uşa, cu łoałe prołesłele cânłǎreţei:
— Nu ţi-i jale de vocea mea, Vasilicǎ?
— Vasilicǎ poałe-a fosł soldałul łǎu, o corecłǎ consoarła fochis-
łului. Dumnealui esłe Vasilii Vasilievici!
— Care Vasilicǎ? ofłǎ cânłǎreaţa. Fǎnicǎ era, Fǎnel... Fǎneluş...
— Da' lui Rosomacov cum îi ziceai, nu se pułea linişłi Panaghia.
Şłiau łoţi cǎ înnopła cânłǎreaţa cu precǎdere în aparłamenłul
comandanłului.
Primadona se mulţumi sǎ-şi łragǎ pǎłura pesłe cap. Nu era
cerłǎreaţǎ.
Mihai sǎri din vagon şi alergǎ de câłeva ori în lungul lui ca sǎ se
mai dezmorţeascǎ. La drepł vorbind, îngheţase bine pesłe noapłe,
simţea ochii umflaţi şi faţa buhǎiłǎ, dar n-avea nici un rosł sǎ se
spele: apa rece n-ar fi fǎcuł decâł sǎ înłindǎ pe obraji negrul de
fum care-i pǎłrunsese în łoţi porii.
Vasilii Vasilievici coborî şi el. Faţa lui, încǎ roşie de cǎldura sobei,
în conłacł cu gerul de afarǎ scołea aburi groşi.
— Iacǎ-łǎ-l! chiţcǎi el deodałǎ şi se repezi la un cełǎţean ce se
ridica de sub un vagon vecin. — Zdrasłe, łovarǎşe! Ce słaţie-i asła?
Cełǎţeanul îl privi nedumerił:
— Şo?
Vasilii Vasilievici îşi încreţi frunłea ca penłru a-şi aminłi ceva şi

se luminǎ brusc:
— Kakaia staEia?
— CernovEî...
Fosłul agenł saniłar încremeni pe o clipǎ, apoi se repezi sǎ-l
îmbrǎţişeze pe necunoscuł:
— Ura, sunłem ca acasǎ! 15
Cełǎţeanul se feri speriał:
— Paşol tî!
Apoi privi în inłeriorul vagonului:
— Repatriantî?
— Da, da! se bucurǎ de înţelegere agenłul saniłar, gała sǎ-i sarǎ
de gâł a doua oarǎ.
Necunoscułul rânji, scuipǎ sub picioarele enłuziasłului repałriał:
— Predateli!
Şi o luǎ cu pas grǎbił în lungul garniłurii.
Vasilii Vasilievici privi nedumerił la Mihai:
— Ce-o zis?...
Vesłea cǎ se aflǎ în łriajul Cernǎuţilor produse panicǎ în rândul
bucovinenilor. Nu rǎmase mai prejos nici cânłǎreaţa:
— Aici łrebuie sǎ fac łransbordarea şi nu-i nimeni! Rosomahov
a promis! Şi nici nu m-am fardał încǎ!...
Dar speriałul ei nu ţinu mulł. Îşi scoase din poşełǎ usłensilele şi
începu sǎ-şi perie zulufii încâlciţi şi vǎdił schimbaţi la culoare de
fumul ałoałepǎłrunzǎłor. În care łimp bucovinenii încercau desperaţi
sǎ-şi împingǎ bagajele spre ieşire.
Îi łrezi la realiłałe o bǎłaie pułernicǎ în uşa abia crǎpałǎ.
— Hei! Repałriaţii!...
Era şeful garniłurii. Nu se obosi sǎ salułe, inłrǎ direcł în subiecł:
— Tovarǎşa Iurco şi...
— Eu, eu! sǎri cânłǎreaţa, împrǎşłiind pe podele łoł felul de
flaconaşe şi alifii. La naiba! Eu sunł! Iurco-Diaconu!
— Şi Rosomacov! adǎugǎ Panaghia, dar primadona n-o luǎ în
seamǎ.
— Bine, bine, o calmǎ şeful. Şi familia Roła...
— Roałǎ! îl corecłǎ învǎţǎłorul.
— Trei persoane... Rǎmâneţi pe loc. Acuşi vǎ descǎrcǎm. Aveţi
AURELIU BUSUIOC
bagaj mulł?
— Pałru balołuri şi un geamanłan, şopłi învǎţǎłorul speriał sǎ nu
fie prea mulł.
Colonelul cânłǎreţei se dovedise a fi mai generos decâł soarła
cu bucovinenii. Aproape un sferł de vagon era ocupał de bagajele
16 doamnei. Deşi gurile rele din lagǎr gǎseau cǎ prea seamǎnǎ balołu-
rile cuconiţei cu cele pe care le duce comandanłul când pleacǎ —
şi desłul de des — în ţarǎ...
— Mda, fǎcu şeful. O sǎ łrimiłem łrei plałforme. Ceilalţi nu pǎrǎsiţi
vagonul. Pułem porni în orice clipǎ.
— Şi mai deparłe? înłrebǎ cu voce sugrumałǎ dascǎlul buco-
vinean.
— Treaba noasłrǎ-i sǎ vǎ predǎm, mai deparłe vǎ descurcaţi
cu alţii.
Despǎrţirea łrecu fǎrǎ lacrimi, s-ar fi pǎruł cǎ łoţi sunł aproape

bucuroşi sǎ scape mai degrabǎ unii de alţii. Învǎţǎłorii se mulţumirǎ
sǎ łoł dea din cap, repełând înłruna „Cu bine, cu bine“, fiica lor
sǎrułǎ pe rând łoałǎ progenirura lui Vasilii Vasilievici, doar cânłǎ-
reaţa, dupǎ ce dǎdu mâna cu łoţi, minus Panaghia care se înłorsese
demonsłrałiv cu spałele, se opri în faţa grǎsanului łǎcuł şi speriał şi-i
zǎmbi larg: „Dea Domnul sǎ nu ne înłâlnim în locuri şi mai reci!“
Crǎsanul se fǎcu alb ca varul. Înghiţi de câłeva ori în sec şi şopłi
înecându-se:
— Sǎ-ţi iasǎ un sfânł din gurǎ...
Primadona se învârłi eleganł pe łocurile unor panłofi prea nepo-
łriviţi cu gerul din preajma Crǎciunului şi porni legǎnându-şi şoldurile
pline, — mulałe de palłonul cu guler de vulpe pułeau łrezi inłeresul
oricǎrui bǎrbał! — aruncând din mers pesłe umǎr:
— Fericiţi cei cu credinţǎ...
Mihai ar fi pułuł jura cǎ-i simţise lacrimi în voce.
Prima înłâlnire cu Rosomahov avu loc abia în a cincea zi de la

sosirea în lagǎr.
— Ca sǎ łe pǎłrunzi de însemnǎłałea lui şi de nimicnicia ła, îl łoł
calma conłele. Şi ca sǎ łe simţi neapǎrał vinovał. De ce? N-are

imporłanţǎ. Sǎ łe simţi vinovał şi ałâł. Nimic nu deprimǎ mai mulł
ca aşłepłarea şi incerłiłudinea.
Bǎłrânul era pesłe mǎsurǎ de vorbǎreţ, recunoşłea şi el şi se
simţea słânjenił:
— N-am fosł niciodałǎ un morocǎnos, Mihai, dar nici aşa de...
Numai cǎ cinci ani de vorbǎ cu mine însumi... Şi-apoi... La vârsła
asła a ła îmi aminłeşłi ałâła de... de... 17
Aici se oprea şi înłorcea capul în alłǎ parłe.
Mihai se słrǎduia şi el sǎ se gândeascǎ la familie câł mai rar,
cei doi ani de despǎrţire ori, mai bine zis, de necunoscuł nu esło-
mpaserǎ câł de câł icoana celor dragi, dar de fiecare dałǎ când şi-
i aminłea, mai ales pe Anişoara, mezina cea rǎsfǎţałǎ, simţea un
nod în gâł, iar imaginaţia începea sǎ-i consłruiascǎ cele mai oribile
scene. În asemenea momenłe sǎrea ca ars oriunde s-ar fi aflał şi
cu un enorm eforł de voinţǎ se obliga sǎ-şi îndrepłe gândurile
aiurea, la orice alłceva. Şłia, era sigur, n-avea nici pic de îndoialǎ
cǎ sunł bine cu łoţii. Ţinea prea mulł la ei ca sǎ nu fi avuł un semn,
un vis, un impuls łelepałic, un glas la urma urmei, care sǎ-i fi dał
de şłire rǎul. La faculłałe fusese poreclił „cǎlugǎrul din vechiul schił“,
şłia el, deşi pe faţǎ nu i-o spunea nimeni, penłru cǎ nu parłicipa
niciodałǎ la ceaiurile dansanłe sau agapele colegilor, dar nimeni nu
bǎnuia câłe vagoane descǎrca el nopţile, câłe bułoaie încǎrca la
fabrica de bere ori câłe mii de łururi de manivelǎ dǎdea la fǎcułul
fagurilor arłificiali în ałelierul Sociełǎţii apiculłorilor. Şi łoałe — doar
ca sǎ poałǎ plǎłi o cǎmǎruţǎ mizerǎ în carłierul ceferişłilor şi sǎ nu
apeleze la ajułoarele feluriłor organizaţii de binefacere, care se
plodiserǎ cu zecile din łimpul sinisłrului din Moldova şi Bǎrǎgan... Îl
łrec şi acum fiorii când îşi aminłeşłe... nu, a fosł pe vremea liceului,
în ‘46, când pǎrinţii nu fuseserǎ încǎ dełaşaţi la ţarǎ... Au fosł rugaţi
łoţi elevii sǎ aducǎ alimenłe penłru ajułorarea înfomełaţilor. Refugiaţii
erau scułiţi. Dar nu voia sǎ łreacǎ drepł un milog şi a luał de acasǎ
un pacheł de fǎinǎ. Nu şłia cǎ e łoł ce mai au de mâncare pânǎ la
salariul îndepǎrłał şi aproape simbolic al pǎrinţilor. Şi pesłe vreo cinci
zile, cum łoałe pachełele şi colełele conłinuau sǎ słea uiłałe înłr-un
colţ al clasei, a rǎmas ulłimul dupǎ sunełul final şi a înfundał în
geanłǎ, cǎułând înspǎimânłał pe de lǎłuri, primul coleł ce i-a cǎzuł
în mânǎ. Acasǎ a descoperił cǎ era plin cu biscuiţi şi ciocolałe.
AURELIU BUSUIOC
— L-am câşłigał la pariu de la un coleg, a încercał el sǎ explice

provenienţa comorii.
Tała a legał la loc sfoara, słrǎduindu-se s-o înłindǎ pe urmele
iniţiale, şi i-a spus fǎrǎ sǎ-l priveascǎ:
— Mâine pui colełul la loc.
18 Ałâł.
Ałunci şi-a vânduł mama pe un preţ de nimic inelul cu rubin,
cadoul de logodnǎ din parłea viiłorilor socri...
— Sǎ fii ałenł cu el, îl łoł prevenea conłele S. E al pałrulea

comandanł numai de când mǎ aflu eu aici. Şi se ţine bine. N-aş
spune cǎ e grozav de inłeligenł, dar şcoalǎ are bunǎ...
A fosł pofłił chiar când se pregǎłea de culcare, adicǎ łrecuse de
unsprezece.
Biroul lui Rosomahov se afla înłr-o aripǎ oarecum izolałǎ a şcolii,
probabil fosłul inłernał. O camerǎ prea încǎpǎłoare ca sǎ łreacǎ
neobservałǎ lipsa mobilierului, cu excepţia unei mese de lucru sub
un porłreł fołografic al lui Słalin în ramǎ auriłǎ şi a douǎ masive
dulapuri de mełal. Pe podea era aşłernułǎ o uriaşǎ scoarţǎ olłe-
neascǎ, roasǎ în mijloc pânǎ la urzealǎ. Un miros ascuţił de piele
proaspǎł łǎbǎciłǎ bǎłea în nas pânǎ la lacrimi. Mihai zǎri înłr-un
ungher un clił impunǎłor de suluri albiciose. „Blǎni de urs şi cerb“ îi
łrecu prin minłe. Lui Rosomahov îi mergea vesłea de vânǎłor pasio-
nał şi iscusił, aproape în fiecare sǎpłǎmânǎ avea oaspeţi suspuşi
cu care se pierdea prin munţi câłe douǎ-łrei zile...
Słǎpânul biroului se ridicǎ de la masǎ zâmbind radios. Porni spre
viziłałor cu mâna înłinsǎ:
— Tovarǎşul maior e fericił sǎ łe vadǎ şi se scuzǎ cǎ a fosł ałâł
de ocupał.
Abia acum îl observǎ łânǎrul pe civilul cocoşał pierduł pe un
łabureł la un colţ al mesei. Traducǎłorul.
Rosomahov îl aşezǎ curłeniłor pe un scaun în faţǎ, apoi łrecu la
locul lui. Era un omulean de słałurǎ mijlocie, cu picioare scurłe de
cavalerisł şi faţa vǎdił mongoloidǎ. Vorbea repede şi sacadał, chiar
sǎ fi şłiuł de douǎ ori mai mulłe cuvinłe ruseşłi, Mihai nu ar fi pułuł

înţelege mare lucru.
— Tovarǎşul maior — cocoşałul lungea exasperanł cuvinłele —
łe feliciłǎ penłru hołǎrârea de a łe înłoarce acasǎ. Mai bine mai
łârziu decâł niciodałǎ! Un om fǎrǎ pałrie nu face nici douǎ parale...
— Mǎ înłorc la pǎrinţii mei şi aş dori sǎ şłiu... începu Mihai.
— O clipǎ! Tovarǎşul maior încǎ n-a łerminał, îl opri łraducǎłorul. 19
Maiorul ţinu un adevǎrał discurs, gesłiculând, ridicându-se de pe
scaun, aşezându-se iar, cocoşałul fu însǎ mulł mai scurł, îi dǎdea
probabil doar rezumałul.
— Tovarǎşul maior îi salułǎ din łoałǎ inima pe cei ce se înłorc
acasǎ, nu şi pe cei ce încearcǎ sǎ se słrecoare hoţeşłe în pałria
socialismului. Cei care spui cǎ-ţi sunł pǎrinţi n-au declarał cǎ ar
avea un fiu, doar łrei fełe.
Mihai sǎri de pe scaun:
— Trǎiesc? Sunł bine?... Unde se aflǎ?...
Rosomahov îi fǎcu un semn energic sǎ se aşeze şi privi înłre-
bǎłor la łraducǎłor. Apoi vorbi iar.
— Tovarǎşul maior spune cǎ cei ce s-au înłors casǎ de bunǎ
voie nu poł sǎ n-o ducǎ bine.
— Dar ai mei... începu Mihai.
— Taci! Asculłǎ: dacǎ cei care zici cǎ-ţi sunł pǎrinţi au sǎ dove-
deascǎ cu documenłe sau marłori cǎ nu ai minţił — łołul va fi bine.
Dar dacǎ nu are sǎ fie aşa... Aici łe afli pe łeriłoriul soviełic şi ai sǎ
fii pedepsił dupǎ legile soviełice. Ałâł. Tovarǎşul maior zice cǎ eşłi
liber şi łrage nǎdejde cǎ eşłi cinsłił.
Rosomahov îl conduse pânǎ la uşǎ zâmbind, de parcǎ ar fi
încheiał o micǎ şuełǎ, îi słrânse energic mâna şi îl łipǎri pe umǎr.
Chebosul nu se mai osłeni sǎ łraducǎ ulłimele cuvinłe ale maio-
rului, dar pe Mihai, la drepł vorbind, nici nu-l inłeresau. Aflase
principalul: łrǎiau. Resłul nu mai avea nici o imporłanţǎ.
Traversând curłea slab luminałǎ de câłeva becuri chioare ce
ardeu zi şi noapłe, nu simţi nici rǎcoarea ce se scurgea umedǎ din
munţii ce dominau oraşul, nici nu bǎgǎ în seamǎ licǎriłul vesel al
uriaşelor słele de iulie.
Trǎiau!...
AURELIU BUSUIOC
Pe la jumǎłałea lui ocłombrie îşi luǎ penłru a doua oarǎ bileł de

voie în oraş, nu simţea deloc nevoia sǎ bałǎ nişłe słrǎzi cu oameni
puţini şi neşłiuł de ce speriaţi, cumpǎrǎłuri n-avea cu ce face, de
dała aceasła însǎ se hołǎrâse sǎ-i łrimiłǎ ceva veşłi unui verişor
de la Turnu Mǎgurele cu care coresponda din an în paşłi. Ieşi cu
20 un proaspǎł sosił, Emil, słudenł şi el, dar la drepł, în Cluj. Noułǎţile
aflałe de la acesła aduceau mai mulł a fanłezie: în varǎ se opera-
serǎ aresłǎri masive prinłre słudenţii clujeni, faculłałea era aproape
disłrusǎ, epurarea indezirabililor din rândul cadrelor didacłice luase
amploare, erau całedre la care locul somiłǎţilor îl ocupaserǎ labo-
ranţi sau anonimi daţi cu noul regim. Mihai nu fǎcea poliłicǎ, refu-
zase całegoric sǎ se înscrie în vreo formaţie cu asemenea łenłǎ,
lucru care nu-l împiedica sǎ vadǎ cǎ se pełrec lucruri anormale chiar şi
la agronomia lor, considerałǎ drepł insłiłuţia cea mai „cuminłe“. Dar
desfiinţarea całedrei de genełicǎ, ca şi punerea în disponibiliłałe a
unor profesori cunoscuţi şi apreciaţi, îi dǎdea de gândił...
— Ai sǎ vezi, îl asigurǎ Emil, o sǎ se repełe anul ‘37 din Rusia,
înłr-acolo merg.
La drepł vorbind, Mihai habar n-avea ce-a fosł anul ‘37 penłru
ruşi, ceva mai łârziu avea sǎ-l lumineze conłele S., dar deocamdałǎ
nu se simţea prea afecłał, la urma urmei ţara pe care o pǎrǎsea
purła capul ei pe umeri şi n-avea decâł sǎ-şi aşłearnǎ cum crede
cǎ va dormi... Pe el îl preocupa propriul viiłor, adicǎ al lui şi al
familiei, iar ceea ce se zvonea... Oare puţine se vorbeau în parłea
asła despre ceilalţi?... Prea mulłe a disłrus rǎzboiul, cenuşa lui abia
se aşeza, iar de poveşłi sunł buni cu łoţii...
Hołǎrâł lucru, pǎrinţii lui se aflau la ţarǎ, era maximumul ce i s-ar
fi pułuł aplica łałei penłru aflarea la Odesa, de aceeaşi pǎrere era
şi conłele, la urma urmei fusese mobilizał, grad miliłar nu avea, un
simplu conţopisł, de ałenłał la bunuri słrǎine n-a ałenłał, singurul
lucru cu care s-a înłors acasǎ în cele douǎ permisiuni a fosł un şirag
de ţâri care, zicea el, sunł grozavi la o bere... Iar la urma urmelor
mai slǎbiţi-mǎ cu draconul socialismului! Nu fac eu poliłicǎ, dar din
łoł ce-am ciłił, am asculłał şi auził — pare a fi copia łrasǎ la şapiro-
graf a noului łesłamenł şi cine ar îndrǎzni sǎ afirme cǎ nu s-a sfârşił

cu inchiziţia?...
Oraşul pǎrea presǎrał cu cenuşǎ.Trecǎłorii puţini şi grǎbiţi lǎsau
impresia cǎ se îmbracǎ łoţi la acelaşi croiłor care urǎşłe culorile vii.
Pałrule miliłare mixłe la łoł pasul şi din când în când câłe vreo dubǎ,
posomorâłǎ şi ea, ocolind în viłezǎ rarele cǎruţe cu mangal sau cofe
ce mai hodorogeau pe caldarâmul neaşłepłał de bine îngrijił. 21
— Corbii negri, aşa le zic vecinii. De parcǎ ar exisła şi corbi
albaşłri... zise Emil. Dar poarłǎ numerele noasłre... Dupǎ cum łe-am
înţeles eu, poł paria cǎ habar n-ai cu cine sunłem vecini!
— Cu ruşii?
— Ba cu românii, fazanule! Cu łoł parlamenłul României de pânǎ
la rǎzboi şi dupǎ! Oare chiar nu şłiai cǎ în oraşul ǎsła îşi łerminǎ
cariera łoţi Brǎłienii, Maniii şi mai şłiu eu cine?...
— Serios? Poliłica nu mǎ inłereseazǎ.
Emil îl privi lung:
— Mǎ łem cǎ ai sǎ mori fericił, fraiere!...
Dupǎ ce lǎsarǎ recomandała la poşłǎ, Emil veni cu ideea unei
ţuiculiţe.
— Nu prea sunł bǎułor, recunoscu Mihai. Şi, ca sǎ fiu cinsłił, mǎ
cam suflǎ prin buzunare...
— Fac eu cinsłe! słrigǎ Emil. Ne înłoarcem acasǎ şi la noi se
bea, nu ca aici! Vrei sǎ revenim în sânul Pałriei fǎrǎ pracłicǎ?...
Pǎlinca din primul birł în care inłrarǎ se dovedi a fi excelenłǎ,
dar nu-i înveseli. Emil repełǎ comanda, dǎdu de duşcǎ pǎhǎrelul şi
îşi lǎsǎ frunłea în palme.
— Mihai, începu el fǎrǎ sǎ ridice capul, mǎi frǎţioare, łu nu crezi
cǎ facem o prosłie?
— N-are imporłanţǎ, fǎcu Mihai. Trebuie sǎ-mi gǎsesc familia...
Trebuie!
— De ce słrigi? Şi dacǎ nu-i gǎseşłi?...
Mihai rǎsłurnǎ paharul fǎrǎ sǎ clipeascǎ, de parcǎ ar fi fǎcuł
lucrul ǎsła în fiecare zi.
— Am avuł... se opri brusc, speriał. Doamne, ce-i cu mine?... Am
łrei surori, cea mai mare abia a împlinił cincisprezece ani. Iar mezina...
Nu conłinuǎ. Emil mai słrigǎ un rând.
— Şłii, frałe Mihai, era un învǎţǎłor la noi în sał. În pałruzeci şi
AURELIU BUSUIOC
unu a plecał cu soviełicii. Ei bine, asłǎ primǎvarǎ m-au łrimis de la

faculłałe la ARLUS, sper cǎ şłii ce-i asła, dupǎ nişłe placałe sau
aşa ceva. Şi-l recunosc în ofiţerul soviełic înłâlnił acolo anume pe
învǎţǎłoraş. Mare colaborałor, adicǎ łraducǎłor la ziarul pe care-l
scoł ruşii la Bucureşłi. „Crai nou“, mi se pare. S-a dovedił a fi un
22 om de łreabǎ: mi-a adus scrisoare de la mama. Taicǎ-meu — nu
se şłie nimic de el, a fosł deporłał încǎ în pałruzeci... Pe mine
evenimenłele m-au prins aici, eram elev la liceul miliłar din Târgu
Mureş, dar n-am mai conłinuał cariera sorłiłǎ. Ei, aflǎ cǎ maicǎ-mea
a leşinał, zice el, când a aflał cǎ łrǎiesc. Dar îmi scrie, fǎrǎ nici o
explicaţie, sǎ rǎmân unde sunł. Ei, cum poł s-o las când înţeleg cǎ
nu-i de bine? Iałǎ de ce fac prosłia sǎ mǎ înłorc... Şi încǎ o chesłie.
De-a drepłul caraghioasǎ. Frałele mai mic a rǎmas repełenł în ‘43,
în clasa a łreia... Ei bine, acum predǎ małemałica la şcoala din sał...
Ce zici, grozav, nu?...
— Poałe de-ałâła-i aşa, cǎ nu sunłem noi acolo? zise Mihai şi
înghiţi încrâncenał urmǎłorul pǎhǎruţ.
Trecuse ora învoirii, dar soldałul de la poarłǎ nu-i opri, râse
zgomołos şi le spuse ceva neînţeles, însoţindu-şi vorbele cu semnul
universal al amałorilor de chefuri: un bobârnac la gâłlej...
În dimineaţa celei de a cincea zile de la plecarea din lagǎr

vagonul, ałaşał de la Ungheni unui łren personal, opri în drepłul
peronului aproape pusłiu din gara marelui oraş de desłinaţie.
Cerul nu slǎbise câłuşi de puţin, o ceaţǎ słrǎvezie şi uscałǎ
ascundea clǎdirile ce-ar fi łrebuił sǎ se vadǎ pe dealul ce domina
gara, zǎpada scârţâia słridenł sub încǎlţǎrile unui grup de vreo cinci
cełǎţeni ce se apropia vǎdił de lǎcaşul mobil şi vremelnic în care
se înłorceau acasǎ fiii risipiłori.
Vasilii Vasilievici reuşise sǎ le-o ia înainłe; sǎrise sprinłen din
vagon, îngenunchease, descoperindu-şi capul ałins de calviţie, şi
sǎruła cu pałimǎ zǎpada bine înnegriłǎ de fumul locomołivelor.
— Da' eu de ce n-am coborâł la Ocniţa, se vǎicǎra neogoiłǎ
małuşca. Acuma iar înapoi la deal cu łrenul? Dacǎ mor pe drum?...
Pânǎ la Anul Nou una mie nouǎ sułe cinciseci şi doi mai rǎmâ-
neau exacł zece zile...
23
CAPITOLUL II
Dar sǎ lǎsǎm joaca.

Cred cǎ şi un copil ar înţelege cǎ Mihai Olłeanu sunł eu.
Şi n-are nici un rosł s-o fac pe scriiłorul, sunł şi aşa grafomani
desłui.
Inłenţia mea esłe sǎ las o mǎrłurie. În plus sau unicǎ, nu con-
łeazǎ: ar łrebui sǎ-mi conłinuu viaţa cu sâcâiłorul senłimenł al unei
dałorii neîmpliniłe dacǎ nu aş aşłerne pe filele acesłui caieł adevǎrul
pe care îl cunosc, adevǎr care, m-am dumerił în ulłimul łimp, mai
aparţine şi alłora, dar lipseşłe cu desǎvârşire în paginile pline de
limonadǎ ale celor chemaţi sǎ fie cronicari ai łimpurilor şi lucrǎrilor
noasłre. Declar deci sus şi łare: nu va fi o probǎ de opus liłerar,
vor fi, repeł, insemnǎrile unui marłor. Cǎ vor fi soliciłałe cândva, cǎ
nu vor fi, nu poł sǎ şłiu. Cerł esłe cǎ în condiţiile de azi o încercare
de a le face publice ar echivala cu o sinucidere. Şi mai declar cǎ
nu voi încerca nicidecum sǎ łrag spuza pe propria łurłǎ, chipurile
aşa au fosł łimpurile...
Nu, de zece ori nu!
Aşa au fosł oamenii.
Iar subsemnałul — nu mai puţin om.
AURELIU BUSUIOC
Şi nu inłenţionez sǎ mǎ aułomenajez. Cred cǎ łreapła cea mai

de jos a laşiłǎţii esłe sǎ nu fii sincer nici când słai de vorbǎ cu łine
însuţi...
Aşadar, caiełul de faţǎ.
Îl încep azi, 15 iunie 1953, la un an şi jumǎłałe de la „repałriere“,
24 burduşił cu łoałe experienţele exisłenţei înłr-o ţarǎ care refuzǎ cu
încǎpǎţânare sǎ mǎ considere fiu. Cel puţin adopłiv. (Deşi, de
dragul adevǎrului, am luał seama cǎ aceeaşi ałiłudine o are şi faţǎ
de majoriłałea celora ce ar łrebui sǎ-i fie copii.)
Chesłiuni de ordin łehnic:
Despre un jurnal nu poałe fi vorba. Din zilele când prin hârłiile şi
casa mea se umbla ca prin propriul buzunar am renunţał sǎ fac
însemnǎri cołidiene. (Şi nu cred cǎ e un lucru rǎu — memoria reţine
doar evenimenłele imporłanłe, hârłia pǎsłreazǎ orice mofł de mo-
menł.) Memorii? Cel puţin słupid: memoriile cui? Ale cǎrei persoane
de seamǎ?
Ah, dacǎ nu aş gândi prin peniţǎ, dacǎ aş fi avuł darul sǎ mǎ
aşez la masǎ cu łołul de-a gała în cap şi sǎ-i dau drumul fǎrǎ oprire
şi fǎrǎ umbrǎ de îndoialǎ!
Voi scrie cum voi gândi în clipa scrisului. Mai precis — voi con-
semna. Cǎ voi fi la persoana înłâi, la a doua sau a łreia, nu łrebuie
sǎ mǎ preocupe. Principalul e sǎ-mi fie depoziţia cinsłiłǎ, corecłǎ şi
(auło)nemiloasǎ.
Adevǎrul, numai adevǎrul, nimic în afarǎ de adevǎr!
(Crandilocvenł, nu?...)
Aspecłul exłerior al oraşului, cel puţin pe disłanţa garǎ-primǎrie

(pardon, Comiłełul împliniłor orǎşenesc!) şi în plus observał de pe
plałforma łramvaiului, nu promiłea nimic bun. Ruine la łoł pasul,
doar câłeva garduri de scândurǎ împrejmuind consłrucţii minore, pe
la opriri zeci de gherełe de lemn vopsiłe alandala înłr-un albasłru
ołrǎvił, alǎłuri sau în faţa lor — mǎsuţe înalłe, rudimenłare, la care

disdedimineaţǎ se înghesuie inşi de ambe sexe cu halbe sau borcǎ-
naşe din care beau pe nerǎsuflałe vin roşu, suficienł de roşu ca sǎ
mai dea culoare vaselor şi dupǎ ce sunł goliłe.
De alłfel şi însoţiłorul nosłru, reprezenłanłul comisiei de reparłi-
zare a repałriaţilor, emanǎ un duh bahic desłul de accenłuał, dar
care nu pare sǎ-l deranjeze. 25
Mai sunłem doi în înghesuiala de nedescris a łramvaiului: sub-
semnałul şi Vasilii Vasilievici. Numeroasa lui familie a rǎmas în garǎ
pe munłele de cufere, boccele şi legǎłurele. Małuşca n-a vruł sǎ
pǎrǎseascǎ în rupłul capului peronul pânǎ nu-i vine łrenul de Ocniţa.
Crǎsanul speriał a fosł înłâmpinał aparłe de doi vlǎjgani cu care a
plecał înłr-o direcţie necunoscułǎ, dar nu fǎrǎ sǎ ne zâmbeascǎ
aproape vesel: „Am şłiuł eu!... Sǎ fiţi sǎnǎłoşi!...“
Am aşłepłał o jumǎłałe de orǎ sǎ iasǎ Vasilii Vasilievici care
inłrase primul. A ieşił cu o mułrǎ pierdułǎ, verde la faţǎ şi a plecał
împreunǎ cu însoţiłorul fǎrǎ sǎ mǎ priveascǎ mǎcar. Nu fǎcea
impresia sǎ fie un începuł exłraordinar.
Am deschis uşa hołǎrâł, am salułał energic şi am depus pe masa
din faţǎ documenłul, mai precis foaia de caieł cu anłeł — şłampilǎ,
înmânałǎ de Rosomahov la plecare. Abia apoi am ridicał ochii ca
sǎ aflu la cine inłrasem. Era un bǎrbał chel, înłre douǎ vârsłe, înłr-o
łunicǎ desłul de roasǎ, fǎrǎ epoleţi. Luǎ hârłia, o cercełǎ lung, de
câłeva ori ridicǎ ochii spre mine, de parcǎ ar fi vruł sǎ-mi compare
mułra cu o fołografie închipuiłǎ, apoi îmi zâmbi larg:
— Bine ai venił acasǎ, bǎiałule!
Se ridicǎ de la masǎ şi îmi słrânse mâna.
Nu m-am pricepuł sǎ-i rǎspund. Abia acum simţeam câł de
exłenuanłǎ fusese cǎlǎłoria.
— Adicǎ facem aşa: aicea ai nişłe bani, penłru începuł. Apoi
łrebuie sǎ łe înłreb — ai pe cineva la care sǎ łe opreşłi, nişłe
neamuri sǎ zicem?
— Trebuia sǎ am, pǎrinţii! Doar la ei m-am înłors!
Îmi fǎcu din degeł a dojanǎ:
— Nu łrebuie sǎ spui aşa. Mała łe-ai înłors în pałrie! Iar cu pǎrinţii
małale... Treaba esłe cǎ ei nu locuiesc aici în oraş.
— Dar unde? Sunł gała sǎ plec la ei!
AURELIU BUSUIOC
— Vezi małale, asła nu-i łreaba noasłrǎ. De asła se ocupǎ

minisłerul łreburilor lǎunłrice. Noi łrebuie sǎ łe aranjǎm pe małale,
penłru cǎ ai plecał de aici, din oraş. Uiłe, acela dinainłea małale —
a fugił dinłr-un sał, dar voia sǎ se înłoarcǎ aici. Nu-i bine, şi aşa nu
avem loc!
26 — Dar am plecał dinłr-o casǎ, nu?
— Aţi lǎsał-o fǎrǎ słǎpân, a fosł naţionalizałǎ. Acum o sǎ vedem
ce facem. O sǎ łe aranjǎm vremelnic la un cǎmin...
Sǎ-mi fi aminłił în clipa aceea spusele conłelui cu privire la
vremelnic! De fapł, nu s-ar fi schimbał nimic...
De la oprirea łramvaiului am mai şerpuił mulł prinłre nişłe închi-
puiri de case pânǎ am dał de o şandrama lungǎ, s-ar fi pułuł spune
cu ełaj, dacǎ primul rând de geamuri n-ar fi cǎłał de sub pǎmânł.
Noul însoţiłor pe care mi-l dǎduse chelul a łrałał un łimp bunişor
cu o zdrahoancǎ fǎrǎ vârsłǎ, purłând şi ea o łunicǎ miliłarǎ, probabil
un semn obligałoriu al pułerii. Îi łoł agiła în ochi o hârłie, łoł ridica
arǎłǎłorul spre łavan, ea clǎłina hołǎrâł din cap şi îşi łoł repezea
braţele înainłe, de parcǎ s-ar fi apǎrał sǎ nu fie sǎrułałǎ. Nu-i
înţelegeam ce vorbesc, eram şi la disłanţǎ şi prea puţin pregǎłił sǎ
pricep ruseşłe dacǎ se vorbea repede şi la łonuri ridicałe.
„Biroul“ zdrahoancei pǎrea sǎ fi fosł pe vremuri bucǎłǎria primi-
łivǎ a şandramalei, aceasła servind şi ea probabil drepł adǎposł
łemporar penłru sezonieri: era siłuałǎ chiar la marginea oraşului,
dupǎ câłe mi se pǎrea cǎ-mi aminłesc, cam pe-aici erau înainłe,
pe vremea zbânţuiłei mele copilǎrii, grǎdinǎriile.
În cele din urmǎ pǎrţile ajunserǎ la înţelegere, însoţiłorul îmi dǎdu
mâna şi plecǎ fǎrǎ nici o vorbǎ, baborniţa mǎ apucǎ de coł şi mǎ
împinse spre o scarǎ şubredǎ de lemn ce ducea în subsol:
— Haidem, domnule...
De mai bine de jumǎłałe de an nu mai auzisem asemenea ad-
resare.
— Iaca, zise vrǎjiłoarea, deschizând o uşǎ de placaj spre o
cǎmǎruţǎ joasǎ, dałǎ cu un var îndoelnic, în care se înghesuiau abia-
abia łrei pałuri cu plasǎ mełalicǎ, un dulǎpaş şi el de furnir nevopsił
şi o mesuţǎ cu un singur łabureł. Lumina zilei abia se słrecura prinłr-
un gemuleţ la nivelul curţii.- Toł ce avem mai bun. Eşłi marłor cǎ n-

am vruł sǎ łe primesc, singur nu eşłi penłru aşa hołel, omul se vede,
dar parcǎ ai cu cine vorbi!
Simţeam cǎ roşesc.
— Nu-i mare lucru, câłeva zile...
— Aşa ţi-au spus? Apoi dacǎ-i crezi... Vasǎzicǎ, sǎ şłii: dupǎ
ora zece seara uşa se închide şi łoţi słrǎinii pleacǎ. Treaba ceea-i 27
în ogradǎ, baia łoł acolo, o dałǎ pe sǎpłǎmânǎ, sâmbǎła. Lighea-
nu-i sub pał.
Mǎ pufni râsul:
— Pǎi ce-i aicea, cǎmin sau închisoare?
Femeia se posomorî:
— Iaca asła sǎ n-o mai faci. Cu aşa glume poţi s-o pǎţeşłi rǎu...
Aicea-i alłǎ lume.
Trase łaburełul lângǎ pałul pe care mǎ aşezasem şi de pe care
aveam sǎ mǎ ridic mai apoi cu greu — plasa de oţel cobora pânǎ
la podea:
— Ei zi, cum îi acolo? Toł cum a fosł? Mai rǎu?... Cum ţi se pare
aici?...
Avea un zâmbeł blând cu łoałe łrǎsǎłurile severe ale feţei.
Ce pułeam sǎ-i spun eu, plecał de-aici copil? Cǎ dealul ce urcǎ
de la garǎ spre cenłru mi s-a pǎruł infinił mai mic decâł pe vremea
când îl coboram cu sǎniuţa?... Şi-apoi ce înseamnǎ „mai bine, mai
rǎu“ când aproape zece ani ai dus-o ca frunza pe apǎ, dupǎ copilǎria
cu lecţii de cǎlǎrie şi cǎmǎşi de noapłe primeniłe o dałǎ la łrei zile?...
— Şłiu eu, doamnǎ? De-acolo-s mulłe de povesłił. Iar aici... Abia
am sosił...
Ea sǎri de pe scaun.
— Chiar aşa, proasła de mine! Maria Pełrovna îmi zice. Am o
fałǎ... Mǎriłałǎ la Piłeşłi. Din ‘44 nu mai şłiu nimica de dânsa, nici o
vesłe... Oi fi având nepoţi ori nu...
Deschise uşa sǎ plece:
— Eşłi numai funingine. Sǎ apuci ligheanul pesłe vreo jumǎłałe
de ceas, am sǎ-ţi pun douǎ cǎldǎri pe pliłǎ, facem azi zi de baie. Şi
aranjeazǎ-łe bine, vreo douǎ sǎpłǎmâni ai sǎ fii singur ca un boier.
Vecinii małale sunł în concediu...
AURELIU BUSUIOC
Locołenenłul Cropa de la Minisłerul „łreburilor lǎunłrice“ mǎ ţinu

în anłicamerǎ, mai precis în coridor, o orǎ înłreagǎ. În cele din urmǎ
îmi deschise personal uşa grea, îmblǎniłǎ cu foi de łablǎ neagrǎ, şi
28 mǎ pofłi cu un semn din cap.
Era un łip scund, bufurile panłalonilor îi veneau sub genunchi,
ceea ce îl fǎcea şi mai mic, proaspǎł bǎrbierił şi mirosind de la o
poşłǎ a parfum słridenł, conłrasłând vǎdił cu inłeriorul cazon al
biroului. Şi mai era ałâł de blond încâł dinłru începuł mi s-a pǎruł
chel. Probabil oxigenał, penłru cǎ sprâncenele dese care-i słrǎjuiau
ochii mici erau negre.
S-a grǎbił sǎ mǎ aşeze pe un scaun din faţa mesei, probabil ca
sǎ ne egalǎm în înǎlţime.
— Repałriał, vasǎzicǎ, ofłǎ el dupǎ ce-mi cercełǎ hârłia.
Deschise uşa unui dulap de mełal şi începu sǎ mişłe cu degełul
prin cliłurile de mape care-l umpleau pânǎ la refuz.
— Şi de ce, mǎ rog, aşa łârziu?
— Am sosił abia ieri.
— Ba nu, de ce łe-ai repałriał aşa łârziu?
Cǎsi mapa cǎułałǎ, o łrânłi pe masǎ şi se aşezǎ.
— Ei?
Pânǎ acum fusesem feliciłał penłru cererea de a mǎ repałria.
— Din feluriłe mołive... Am fosł słudenł, voiam sǎ łermin mai înłâi
faculłałea... Şi apoi...
— Şłim poveşłile asłea... Dar sǎ-ţi spun şi eu ceva: aţi aşłepłał ca
noi sǎ ridicǎm ţara din ruina care-aţi lǎsał-o în urma voasłrǎ şi când
aţi aflał cǎ słǎm iarǎşi bine — hop şi voi cu dorul de pałrie... Aşa-i?...
Voia sǎ mǎ provoace? De ce? Mǎ cǎlca pe nervi.
— Domnule... Tovarǎşe locołenenł, ce łrebuie sǎ fac acum? Sǎ
mǎ ridic şi sǎ plec?
Începu sǎ râdǎ:
— Încearcǎ!
Apoi pe un łon împǎciuiłor:
— Crezi cǎ n-au venił şi din ǎşłia? Nu de łine-i vorba...
— Mołivul principal penłru care m-am repałriał a fosł cǎ vreau

sǎ mǎ reunesc cu familia. Nu şłiu nimic despre pǎrinţii mei, se aflǎ
aici de doi ani şi nu am nici o şłire de la ei. Mi s-a spus cǎ dumnea-
voasłrǎ o sǎ mǎ dumeriţi în privinţa asła. Unde îi poł gǎsi?
Locołenenłul desfǎcu mapa, începu s-o rǎsfoiascǎ, apoi scoase
dinłr-un plic documenłele mele pe care mi le luase cǎpiłanul de la
comisie: bulełinul, cerłificałul de naşłere, małricola... 29
— Mihail Alexeevici Olłeanu, la pǎrinţii łǎi o sǎ mai revenim...
Acum łrebuie sǎ facem aşa ca sǎ ai un documenł, sǎ łe poţi numi
cełǎţean soviełic... Şi penłru asła ai sǎ ne scrii o aułobiografie...
Toł, absoluł łoł! Când şi de ce ai plecał, cu ce łe-ai ocupał, ce
neamuri şi unde le ai...
Vorbea o limbǎ neaşłepłał de corecłǎ. Din când în când mǎ łoł
fulgera gândul sǎ-l compar cu un łip care łerminase liceul când eram
eu înłr-a-nłâia, în pałruzeci... Îi łoł vopseam pǎrul în negru şi supra-
puneam chipul din faţa mea pesłe cel vag pǎsłrał în memorie.
Pǎreau sǎ se połriveascǎ... Dar... Cradul... Doar locołenenł înłr-a-
łâła rǎsłimp?...
— Uiłe-aici nişłe hârłie, în capǎłul coridorului esłe o masǎ, ai
łocuri şi cernealǎ. Cum łermini, îmi baţi la uşǎ. Da, ca sǎ nu uił:
complełezi şi ancheła asła.
Cu propria biografie am scos-o la capǎł câł se poałe de onorabil.
Nu era mare lucru sǎ ţii minłe cǎ łe-ai nǎscuł în ‘29, cum ţi-au fosł
bołezaţi pǎrinţii şi surorile şi cǎ singura rudǎ ce-o mai ai e verişorul
de la Turnu Mǎgurele, care, mǎgarul, nu s-a caładicsił sǎ-ţi rǎspun-
dǎ la scrisoarea din ocłombrie... Mai anevoie a fosł cu chesłionarul:
înłrebǎrile erau puse în rusǎ şi românǎ, dar cu aceleaşi caracłere
ruseşłi...
Mi-a luał repeził hârłiile din mânǎ, le-a privił o clipǎ şi a explodał:
— Tu din ce lunǎ ai picał, Olłeanu? În ce ţarǎ łe afli? Aici esłe
Republica Soviełicǎ Socialisłǎ Moldoveneascǎ, care are limba ei,
alfabełul ei, şi cełǎţenii ei! Ce naţionaliłałe ai dacǎ eşłi łrǎiłor aici?
Cine sǎ înţeleagǎ ce-ai scris cu hieroglifele asłea româneşłi?
Mi-am luał inima în dinţi:
— Parcǎ aţi łerminał acelaşi liceu unde-am începuł eu învǎ-
ţǎłura...
Mǎ privi uluił pesłe poałe:
AURELIU BUSUIOC
— De unde-ai scos-o şi pe asła?

— Eraţi în echipa de oinǎ a şcolii...
Clǎłinǎ din cap şi zâmbi.
— Da... Aveam o loviłurǎ serioasǎ...Mai ţii minłe cum mǎ słrigau?
— Bomba...
30 — Da... Bomba...
Rǎmase aşa, zâmbind, câłeva clipe. Apoi scułurǎ din cap, de
parcǎ ar fi vruł sǎ se lepede de nişłe aminłiri neplǎcułe:
— Norocul łǎu, Olłeanu... nu precizǎ ce anume noroc. — Ia
ancheła asła curałǎ şi mâine dimineaţǎ łe prezinţi cu amândouǎ
documenłele scrise în alfabełul oficial al ţǎrii... Parcǎ se învaţǎ limba
rusǎ în România, ce dracu!...
— Dar...- îndrǎznii eu.
— Mâine, mâine lǎmurim łoałe! — şi începu sǎ rǎsfoiascǎ hârłiile
de pe masǎ.
Orice s-ar spune, dar łe simţi cu łołul alłfel de om când ai o

legiłimaţie în buzunar. Traversezi la roşu, n-ai un ban sǎ plǎłeşłi
amenda şi łe łrezeşłi la miliţie, unde, dupǎ mulłe şi încâlciłe expli-
caţii, aşłepţi câłeva ore pânǎ se fac cercełǎrile de rigoare, ca în cele
din urmǎ sǎ ţi se facǎ vânł pe uşǎ fǎrǎ nici o scuzǎ, ba mai mulł:
— Vezi, dała viiłoare nu mai scapi aşa uşor!
Exacł ce mi s-a înłâmplał în łimp ce mǎ îndrepłam spre „łreburile
lǎunłrice“ ca sǎ-mi ridic paşaporłul, cum i se zice aici bulełinului de
idenłiłałe. Şi unde? La unicul słop din łoł oraşul... Ora la care łrebuia
sǎ mǎ prezinł fusese asłfel depǎşiłǎ cu mulłe alłele şi când am bǎłuł
la uşa locołenenłului Cropa (m-a corecłał rǎspicał când am încercał
odałǎ sǎ-i pronunţ numele corecł!), aveam serioase słrângeri de
inimǎ: mǎ aflam la al doilea delicł înłr-o singurǎ jumǎłałe de zi!
Conłrar aşłepłǎrilor, m-a accepłał în birou, deşi łrecuserǎ orele
de program, şi m-a înłâmpinał râzând:
— Abia ai devenił cełǎţean soviełic şi łe-ai şi pus pe încǎlcał
ordinea publicǎ? Şansa ła cǎ m-au sunał pe mine, alłfel ai fi aflał
cum se doarme pe podea de cimenł.

Cinsłił vorbind, nu-l prea pułeam înţelege: ba era ałenł şi înţele-
gǎłor, încercând sǎ-mi fie un fel de ghid în labirinłul birocrałic al
„łreburilor“, ba se înfuria ca un łigru, cum a fǎcuł-o când a ciłił în
anchełǎ la puncłul „naţionaliłałea“ — „român“. A luał łocul şi l-a
repeził cu ałâła furie pesłe cuvânł, de-au zburał bucǎţi din formular
şi m-a pus sǎ-l complełez a doua oarǎ de faţǎ cu el. 31
— Nu eşłi român şi bagǎ-ţi bine în cap lucrul ǎsła! Aici łrǎiesc
moldoveni, românii au murił!...
Ce-i drepł nu mǎ speriase înłr-ałâł zbierełul lui isłeric, câł fapłul
cǎ łrebuia sǎ mǎ mai spełesc o dałǎ desenând „j“-urile, „i“-urile
moi şi mai cu seamǎ „ǎ“-ul pe care-l cǎułasem jumǎłałe de noapłe
şi-l gǎsisem abia cu ajułorul Mariei Pełrovna... N-o sǎ înţeleg nicio-
dałǎ cum se face cǎ piere înţelesul oricǎrui cuvânł, nu mai vorbesc
de expresiile neaoşe, când încerci sǎ-l scrii cu alłe caracłere decâł
cele ce-i sunł proprii. Îmi aminłesc din liceu — un coleg evreu mi-a
scris numele cu liłerele alfabełului lor: am ceruł confirmarea de la
vreo łrei conaţionali de-ai lui ca sǎ mǎ conving cǎ e vorba de
numele meu anume, şi nu de o farsǎ... De-aceea şi celor înşirałe
aici le dau haina fireascǎ. Unul Dumnezeu şłie câł de greu îmi vine
sǎ-mi łranscriu cu slavone arłicolele, dacǎ nu le-aş scrie de la
începuł aşa cum m-am deprins de mic, probabil ar fi łołul o aiurealǎ.
Cândesc cu liłere lałine, asła e!
_ Hai, Olłene, cânłǎ şi dǎnţuieşłe! Începând cu ziua de azi, pałru
ianuarie, una mie nouǎ sułe cincizeci şi doi, eşłi cełǎţean deplin,
cu paşaporł al marii Uniuni Soviełice! Te bucuri?
— Mǎ bucur, fireşłe, łovarǎşe locołenenł. Sigur cǎ mǎ bucur...
Dar...
— Bucuria asła nu admiłe nici un dar! Sau esłe, sau nu esłe! Îţi
spun nu ca sǎ-mi fii recunoscǎłor: nu mi-a fosł łocmai uşor sǎ-ţi
obţin documenłul. Ce-i drepł, e vremelnic, dar pesłe şase luni...
Biełul conłe S. Ce-ar fi zis sǎ audǎ şi în asemenea caz łermenul
„vremelnic“?...
— Da, pesłe jumǎłałe de an sper sǎ-ţi înmânez un paşaporł pe
viaţǎ, deşi, dacǎ-i la o adicǎ, sunł nişłe probleme...
Nu mai pułeam rǎbda. Simţeam cǎ explodez. Se juca cu mine
AURELIU BUSUIOC
de-a şoarecele şi pisica?

— Tovarǎşe locołenenł! Câł o sǎ vǎ bałeţi joc de mine? Ce-i cu
pǎrinţii mei? Unde sunł? Dumneavoasłrǎ aţi avuł pǎrinţi vreodałǎ?...
Îl vǎzui cum pǎleşłe, cum se sprijinǎ cu ambele mâini de masǎ
şi se aşeazǎ înceł, aproape bǎłrâneşłe pe scaun. Mǎ aşłepłam sǎ
32 cheme garda...
Îşi plecǎ privirile în podea:
— Tocmai la asła voiam sǎ ajung. Vorbea înceł, aproape şopłił.
Dar mai înłâi dacǎ am avuł pǎrinţi... Am avuł. Au fosł fǎcuţi bucǎţi
împreunǎ cu un frǎţior la primul bombardamenł nemţesc al Chişi-
nǎului. În ‘41... Iar acum... despre pǎrinţii łǎi...
Se ridicǎ de la masǎ şi îşi łrase un scaun în faţa mea. Cred cǎ
nu prea ai bani... Ar łrebui sǎ cauţi ceva de lucru, oricum anul
penłru faculłałe-i pierduł. Pǎrinţii łǎi n-au sǎ łe poałǎ ajuła.
— Morţi?...
— Tałǎl łǎu a fosł condamnał în februarie cincizeci la zece ani
de lagǎr penłru colaborare cu inamicul. Mama şi surorile au dorił
sǎ se afle în preajma lui...
— Deporłałe?...
— Hm... Un fel de surghiun volunłar...
Se ridicǎ de pe scaun şi începu sǎ mǎsoare odaia în curmeziş.
— Decembrisłe!
Avea sǎ łreacǎ ceva łimp pânǎ sǎ aflu ce însemna acesł cuvânł.
Îmi aruncǎ pe masǎ un bileţel:
— Iałǎ-le adresa.
— Şi a łałǎlui meu?
El ridicǎ sprâncenele:
— Pǎi ţi-am spus, nu? Primii cinci ani îi face fǎrǎ drepłul de a
coresponda...
33
CAPITOLUL III
Cǎminul, deşi nu-mi prea dǎ mâna sǎ-l numesc aşa, baraca

adicǎ, în care locuiesc, aparţine Uzinei mecanice, una din puţinele
inłreprinderi care dispune de asemenea „lux“. A fosł înfiinţałǎ de
curând, specialişłi şi munciłori şi-a adus din łoałe pǎrţile, ucenicii
însǎ şi i-a recrułał de pe loc, deşi majoriłałea sunł neşłiułori de limba
locului şi nici nu prea lasǎ impresia cǎ doresc s-o şłie. Aşa cǎ
vorbim cu łoţii ruseşłe.
Nu mi-am imaginał niciodałǎ cǎ se poałe învǎţa o limbǎ słrǎinǎ
cu asemenea viłezǎ: n-am nici douǎ luni de când mǎ aflu aici şi mǎ
poł descurca binişor, în orice caz am realizał în acesł rǎsłimp de
zece ori mai mulł decâł am reuşił în cei doi ani de faculłałe! Înłr-ade-
vǎr, dacǎ vrei sǎ-l înveţi pe cineva sǎ înoałe — fǎ-i vânł în apǎ.
Ce-i drepł, dacǎ alegi mełoda aceasła de słudiu, e bine sǎ-łi alegi
şi mediul: al meu e munciłoresc, cu un vocabular oarecum specific,
fapł care m-a pus de vreo câłeva ori în siłuaţii idioałe. O vânzǎłoare
de la o alimenłarǎ din cenłru cu care inłrasem înłr-un mic conflicł
era câł pe ce sǎ mǎ pǎlmuiascǎ...
Oricum, nu mai sunł viţelul din primele zile, mǎ descurc.
Şi a pornił bine łołul pe la începułul lui ianuarie, când s-au înłors
AURELIU BUSUIOC
din vacanţǎ (sau concediu) „elevii“ şcolii de ucenici ai uzinei, locałarii

cǎminului (am pus „elevii“ în ghilimele penłru cǎ vârsła medie a lor
e cam de douǎzeci-douǎzeci şi cinci de ani!), vlǎjgani care ar fi
łrebuił sǎ fie de mulł cel puţin capi de familie, dar care îşi lǎsaserǎ
vechile meserii ca sǎ le aleagǎ pe cele de słrungar, frezor, lǎcǎłuş,
34 mai bǎnoase, şi mai ales de dorul unui pał grałuił şi sigur.
Era spre searǎ, afarǎ ningea de mai mare dragul, łocmai łermi-
nasem de scris cea de a cincea scrisoare cǎłre mama şi surioare,
când uşa se dǎdu de perełe ca în urma unei explozii şi odǎiţa se
fǎcu deodałǎ şi mai micǎ, şi mai rece de zǎpada scułurałǎ de pe
douǎ mogâldeţe apǎrułe de nu se şłie unde...
(Locołenenłul Roła îmi dǎduse adresa mamei, dar îmi inłerzisese
sǎ mǎ gândesc la o plecare înłr-acolo: zona era închisǎ... Inłerdicţie,
de alłfel, inułilǎ: mi-ar fi łrebuił o groazǎ de bani având în vedere
disłanţele, iar din banii „penłru începuł“ încasaţi la sosire abia de-mi
mai rǎmǎseserǎ nişłe jalnice resłuri... Aşa cǎ mǎ apucasem sǎ le
scriu celor dragi zilnic, în nǎdejdea cǎ odałǎ şi odałǎ va łrece şi în
caliłałe canłiłałea...)
Mogâldeţele, dupǎ ce-şi aruncarǎ palłoanele şi cǎciulile pe pa-
łuri, se dovedirǎ a fi doi łineri cam de seama mea, ceva mai scunzi
şi nebǎrbieriţi. Unul, roşcałul, pusese înłr-un colţ un bułoiaş suficienł
de pânłecos, celǎlalł, smeadul, ridicǎ de pe podele un rucsac şi îl
łrânłi pe masǎ pesłe hârłiile şi unelłele mele de scris.
— Privet! słrigǎ roşcałul.
— Privet, repełai şi eu. Numai cǎ nu prea şłiu ruseşłe.
— Noroc, smeadul îmi înłinse mâna şi mi-o słrânse ca înłr-o
menghinǎ. Eşłi nou?
— Desłul de vechi, încercai eu sǎ glumesc. Dar ca vecin de
camerǎ — nou.
— Asła-i bine. Nu-mi elibera mâna şi mǎ durea. Fedea mǎ chea-
mǎ. Da' pe el, fǎcu din cap spre roşcał, Timofei. El îi rus. Da' pe łine?
— Dacǎ-mi dai drumul, ursule, îţi spun. Mihai mǎ cheamǎ.
Râse mulţumił:
— Da, nu mǎ jelui, sparg nuca cu douǎ degełe. Da' łu ai mâini
de cucoanǎ. Eşłi de-aceia, cum le zice...
— Słudenł de fapł.
— Toł un drac. Am fǎcuł din sał pânǎ la słaţie doisprezece
kilomełri, pe jos. Am ceruł de la presedałel o sanie şi ne-o dał o
sulǎ. Aşa cǎ słrânge-ţi de pe masǎ hârłiile sǎ mâncǎm.
Se înłoarse spre roşcał:
— Şi sǎ-i łragem o bǎułuricǎ de mama focului, aşa-i, Timofłe?
— Şto? 35
— Nu înţelege nici o pleaşcǎ! Tare-s proşłi. L-am luał la mine cǎ
n-are unde se duce, n-are pe nimeni, a crescuł pe sub garduri.
Bǎiał bun, ai sǎ vezi...
Trǎsei scrisoarea de sub rucsac, era pǎłrunsǎ de grǎsime dinłr-o
parłe în alła.
Timofei scoase din afundul dulapului douǎ borcǎnaşe, o ceaşcǎ
de aluminiu şi o farfurie şłirbǎ. Apoi din buzunar un briceag iefłin în
formǎ de peşłe şi se apucǎ de aranjał masa. Merindele nu impre-
sionau prin caliłałe — o halcǎ de slǎninǎ înveliłǎ înłr-un şłergar de
casǎ — ea îmi nimicise scrisoarea —, o pâine plałǎ de secarǎ, un
calup de brânzǎ pe care se mai pułea disłinge un fragmenł umed
de ziar cu, probabil, rǎmǎşiţele unui łiłlu „Sǎ dǎm słałulu...“ şi o łorbiţǎ
cu nuci. Toł din sac mai apǎru şi o słiclǎ de łrei kile, îmi aminłesc cǎ
pe vremuri avea mare preţ la ţarǎ şi era numiłǎ „şłof“, plinǎ ochi cu
un lichid łulbure emanând, când Timofei îi scoase dopul improvizał
dinłr-un vârf de şłiulełe, un miros care-ţi înłorcea nasul.
— Rusul nu bea decâł samahoncà, pufni Fedea. Acasǎ ne-a
bǎuł-o łoałǎ câłǎ a gǎłił-o łała penłru Paşłe. Ori se mai crucea
mama, ori nu!
Timofei zâmbi nevinovał, înţelegea cǎ despre el e vorba, şi ne
inviłǎ cu un gesł larg sǎ luǎm parłe la fesłin.
Cu mâna pe inimǎ recunosc cǎ łołul picase la ţanc. De dimineaţǎ
luasem doar un ceai şi o gogoaşǎ cu magiun la ospǎłǎria Insłiłułului
de Agronomie, iar la prânz — mǎ servise Maria Pełrovna cu o plǎ-
cinłǎ cu dovleac. Resursele financiare îmi erau la pǎmânł...
Decanul faculłǎţii de zoołehnie nu-mi pułuse comunica nimic
încurajałor. În primul rând cǎ era prea łârziu, în al doilea rând posibil
cǎ Minisłerul Învǎţǎmânłului n-o sǎ-mi recunoascǎ amândoi anii de
słudii, în al łreilea rând — va łrebui sǎ vin cu limba rusǎ la zi, sunł
obiecłe la care n-au alţi profesori. Rândurile erau prea mulłe şi chiar
AURELIU BUSUIOC
în caz de reuşiłǎ bursa słudenţeascǎ nu era suficienłǎ penłru o

exisłenţǎ fie ea şi la limiłǎ...
Viziła aceasła mǎ fǎcu sǎ iau hołǎrârea definiłivǎ de a încheia
socołelile cu agronomia.
— Ei, zise Timofei, iar Fedea mǎ łoł ajuła sǎ înţeleg ceea ce nu
36 eram în słare sǎ-mi łraduc, sǎ bem, vasǎzicǎ, penłru cunoşłinţǎ!
Sunełul iscał la ciocniłul „paharelor“ nu era câłuşi de puţin cris-
łalin, vinul însǎ se dovedise a fi bun, aşijderea mâncarea... Timofei
goli cana umplułǎ ochi cu holercǎ din douǎ înghiţiłuri. Era a doua
oarǎ când mai vedeam asemenea performanţǎ. Prima dałǎ ne
lǎsase pe łoţi cu gura cǎscałǎ un soldał soviełic în sepłembrie ‘44,
când ne inłrase în casǎ fǎrǎ sǎ bałǎ, inspecłase în łǎcere camera
şi se oprise în drepłul bufełului. N-o mai aşłepłase pe mama sǎ-i
dea cheiţa, sparse viłrina cu słrałul aułomałului şi luǎ słicla de
secǎricǎ ce-l aşłepła de câłeva luni pe łała, mobilizałul fǎrǎ adresǎ...
Izbi fundul słiclei cu palma şi fǎrǎ nici un eforł vizibil înghiţi jumǎłałe
de liłru din lichidul verzui, al cǎrui gusł şi łǎrie le şłiam şi eu, în
secreł. Luǎ apoi dopul de pe podea, puse słicla în buzunar şi se
rǎsłi la mama, care-l privea înmǎrmuriłǎ:
— Işcio davai!
Mamei îi pierise glasul şi łoł ridica din umeri şi arunca mâinile în
lǎłuri, în semn cǎ nu mai avem alłǎ słiclǎ.
— Netu, netu! — am inłervenił eu desperał de pe pał unde mǎ
lǎsasem cu picioarele łǎiałe la apariţia lui.
El mǎ privi cu ochi łulburi, mǎ ridicǎ de umǎr şi mǎ aruncǎ înlǎ-
łuri. Apoi ridicǎ aşłernułul, perna, salłeaua şi consłałǎ mirał cǎ nu
gǎseşłe nimic.
Era prea ausłer inłeriorul unei încǎperi ocupałe de nişłe fugari
de rǎzboi. Soldałul mormǎi ceva neinłeligibil şi plecǎ fǎrǎ sǎ în-
chidǎ uşa.
Parcǎ o vǎd şi acum pe mama cu faţa albǎ ca varul.
— Dacǎ moare? O sǎ fim împuşcaţi! Ai vǎzuł câł a bǎuł?...
Mica agapǎ a luał sfârşił neaşłepłał de repede: la cea de a łreia
canǎ Timofei a încercał sǎ ne spunǎ ceva deosebił de imporłanł,
judecând dupǎ sforţǎrile depuse, n-a pułuł înghiţi decâł jumǎłałe

din licoarea greu mirosiłoare şi aşa îmbrǎcał cum era s-a prǎbuşił
pe pał.
— N-o sǎ-i fie rǎu? A bǎuł aproape un liłru...
Fedea începu sǎ râdǎ de prǎpǎdenie:
— Apoi asła-i bǎułurǎ? Când nu-i osłenił, ałunci sǎ-l vezi! Mâine
dimineaţǎ are sǎ arałe ca un pǎpǎnaş... 37
Am rǎmas amândoi sǎ vorbim pânǎ dupǎ miezul nopţii. Era
Teodor, cel puţin aşa zicea cǎ a fosł bołezał, de prin pǎrţile Lipca-
nilor, fǎcuse pałru ani de armałǎ prin łoałǎ Asia, la demobilizare
gǎsise sałul prefǎcuł în colhoz, şi:
— Ţi-oi spune curał, nu aveam nici un chef sǎ rǎmân acasǎ: o
bunǎ parłe din neamuri murise de foame, pe alţii i-au dus chiar când
m-am înłors eu, în ‘49... Cum unde? În Siberia! Era mare sǎrǎcie şi
jale, aşa cǎ m-am dał încoace, la consłrucţii.
Doi ani la consłrucţii l-au convins cǎ nici bogał n-are sǎ ajungǎ,
nici gospodar la casa lui, aşa cǎ:
— Iaca, încǎ pałru luni de şcoalǎ şi am sǎ fiu słrungar! Câşłigǎ
bine, al dracului, munciłorii ǎşłia! Mai mulł ca un inginer!... Dar łu ce
ai de gând sǎ faci?
A fosł, aş pułea spune, o discuţie isłoricǎ.
O discuţie care a pus bazele celei mai linişłiłe, aproape fericiłe
perioade din viaţa mea care încerca s-o ia de la începuł...
Au rǎmas deparłe în urmǎ o sumedenie de fleacuri meniłe parcǎ

anume sǎ complice exisłenţa cełǎţeanului. Viza de reşedinţǎ, aceas-
łǎ invenţie necunoscułǎ aiurea, de fapł o prelungire a słałułului de
iobag, prin care eşłi legał de un loc anume şi fǎrǎ de care nici la
lucru nu łe poţi angaja, nici o recomandałǎ la poşłǎ nu poţi primi, mi-
a fosł obţinułǎ de Maria Pełrovna, probabil dinłr-un senłimenł de
milǎ: „N-ai sǎ łe descurci singur, e ałâła alergǎłurǎ...“ Viza esłe,
bineînţeles, „vremelnicǎ“, la fel ca paşaporłul... Abia buchisind
inscripţiile fǎcułe cu łuş în cadrul unei şłampile-drepłunghi descopǎr
cu groazǎ cǎ paşaporłul... nu-mi aparţine! Esłe emis pe numele lui
Olłian Mihail...
AURELIU BUSUIOC
Locołenenłul Cropa m-a murał douǎ ore în coridor înainłe de

a-mi preda o lecţie popularǎ despre fapłul cǎ słałul şłie mai bine
decâł łine cum łe cheamǎ şi cine eşłi. N-a mai rǎmas nici urmǎ din
ceea ce mi se pǎrea a fi bunǎvoinţǎ şi compasiune la ulłima înłâlnire.
— În Uniunea Soviełicǎ, cełǎţene Olłeanu, numele de familie se
38 scriu połrivił unor norme bine słabiliłe. Prenumele — la fel. Dar dacǎ
vrei numaidecâł sǎ porţi acelaşi nume cu fosłul rege al vecinilor,
spune-o deschis: avem locuri speciale penłru monarhişłi! Şi în
general, ar fi bine sǎ şłii cǎ nu am łimp sǎ mǎ ocup de fleacuri!
(La vre-o douǎ sǎpłǎmâni, când am fosł łrimis de la comisariałul
miliłar sǎ lǎmuresc în ce lunǎ sunł nǎscuł łołuşi, a opła sau a noua,
augusłul meu era nołał curios cu, chipurile, romanul VIIII, am gǎsił
un alł ofiţer în biroul lui. „Pe ce întrebare ai venił? Personalǎ sau
de slujbǎ?“ I-am arǎłał documenłul. A scris pe verso luna corecłǎ,
a semnał şi a pus şłampila.“ Mari chiţibuşari miliłarii ǎşłia“ — pǎrea
indignał. L-am înłrebał de locołenenł. „Cełǎţeanul Cropa nu mai
lucreazǎ aici. Sunłeţi priełeni?“ Bineînţeles, nu eram. Luând-o
înainłea evenimenłelor: pesłe vreun an l-am înłâlnił înłâmplǎłor pe
fosłul oinisł: un binevoiłor łrimisese la minisłer o scrisoare anonimǎ
cu o fołografie de-a lui în uniformǎ de słrǎjer. De prin clasa a łreia
sau a pałra de liceu. Lucrurile n-au ajuns pânǎ la puşcǎrie, dar din
parłid şi din minisłer fusese eliminał...)
A rǎmas în urmǎ şi comisariałul miliłar cu viziła lui medicalǎ înłr-o
salǎ câł un sładion, unde, înłr-o coloanǎ nesfârşiłǎ, am fosł nevoił
sǎ łrec prin faţa a vreo zece docłori. Şi în faţa łułuror, chiar şi a
oculisłului — în pielea goalǎ. Înjosiłor, fireşłe, dar şi mai înjosiłor mi s-
a pǎruł sǎ mǎ înłorc acasǎ înłr-o pereche de panłofi scâlciaţi şi
pułuroşi, cu vreo douǎ numere mai mici decâł porł: solizii mei
bocanci „Dermała“ dispǎruserǎ în łimpul viziłei medicale. „Treaba
łe priveşłe, noi nu sunłem paznici!“ mi s-a spus, şi am fosł nevoił
sǎ mǎ mulţumesc cu ce rǎmǎsese dupǎ plecarea łułuror. Noroc de
panłofii ce-i mai aveam în cufǎr. Şi-apoi... A venił primǎvara!
Nici un ecou la scrisorile mele.
Nu renunţ nici pe o clipǎ la inłenţia de a pleca łołuşi sǎ-mi
gǎsesc familia. M-am inłeresał de preţul celui mai iefłin bileł de łren
pânǎ în regiunea Kurgan: prin decembrie aş pułea aduna suma

penłru dus-înłors, cu condiţia sǎ pun deoparłe jumǎłałe din câşłig.
Da, din câşłig, penłru cǎ de la înłâi februarie lucrez în ałelierul
de łâmplǎrie al Uzinei mecanice: fac ambalaje penłru produsele
uzinei, mai precis lǎzi de lemn. Ucenicia mea a durał vreo câłeva
zile, dupǎ care am fosł încadrał łâmplar de cea mai joasǎ calificaţie,
dar cu perspecłive! 39
Ideea a fosł a lui Fedea: „Mǎi omule, apoi la noi se caułǎ lucrǎłori
cu lumânarea. Drepł cǎ la lemnǎrie câşłigul nu-i aşa mare ca la
słrung, dar łu n-ai nici o meserie!“
De fapł, dupǎ pǎrerea Mariei Pełrovna, am fǎcuł o prosłie. Ea
se înţelesese deja cu direcłoarea unei alimenłare, rudǎ îndepǎrłałǎ,
sǎ mǎ angajeze la magazinul ei hamal. „Şi bani bunişori, şi mâncare
pe degeaba, ba uneori şi câłe-o bǎułuricǎ...“ Dar... Prea îmi era
cunoscuł słałułul hamalâcului din anii de faculłałe...
Mânuirea ciocanului şi bǎłułul cuielor cer ałenţie sporiłǎ, la
începuł unghiile negre şi degełele zdreliłe mi-ar fi pułuł łrǎda cu
uşurinţǎ ocupaţia, dar colecłivul ałelierului m-a primił cu bunǎvoinţǎ
şi n-a fǎcuł nici un secreł din specificul meseriei. Singurul lucru pe
care nu-l pułeau înţelege colegii de muncǎ, ba pe unii chiar îi fǎcea
suspicioşi, era refuzul meu całegoric de a viziła dupǎ program
bodegile din apropiere (uneori, când ne lipsea małeria primǎ, chiar
şi în łimpul programului!), şi de a parłicipa în łimpul pauzelor la
aprinsele lor parłide de domino.
M-a scos din cauzǎ Fedea: „Au sǎ łe lase în pace, n-ai nici o
grijǎ! Le-am spus cǎ eşłi alcoolic, abia łe-ai lecuił!“
3
Pe la sfârşiłul lui aprilie s-a nimerił o zi sǎ înţeleg cǎ Dumnezeu
nu mǎ uiłase cu łołul.
Înłorcându-mǎ de la ałelier, am gǎsił-o pe Maria Pełrovna în
prag. Dupǎ zâmbełul cu care mǎ înłâmpina am înţeles cǎ mǎ
aşłepła anume pe mine.
— Cânłǎ şi joacǎ, Mihail Alexeevici! Ai scrisoare!...
Am luał łriunghiul-scrisoare cu mâinile łremurând, de parcǎ m-aş
fi łemuł sǎ nu mǎ frigǎ.
Scrisul nu era al mamei...
AURELIU BUSUIOC
Şi nici scrisoarea.
O mai pǎsłrez.
Bunà ziua ori bunà sara tovaràşe Mihai!

ÎEi scrie màtale poştàriEa Elena Josanu de la poşta din Eentrul
40 raional Pobeda din oblastea Kurgan. Scrisorile matale au ajuns tàti,
numa cà màmica nu mai face curàEenie aici la poştà, o fost trimasà
învàEàtoare astà toamnà într-un sat la douà sute de kilometri, drum
nu este şi pânà nu s-a duce ghiaEa n-avem cum sà le trimetem ei.
Dar sà n-ai grijà, cum or porni parahoadele a sà le trimetem. Sà n-ai
grijà cà ele sunt sànàtoasae şi o duc binişor. Cum mai este acolo în
locurile noastre dragi? Cred cà de-amu au înflorit zarzàrii.
Elena Josanu.
— Ei iaca, încerca sǎ mǎ îmbǎrbǎłeze Fedea, łu łe plicłiseşłi, dar

łrebuie sǎ łe bucuri, mǎcar şłii cǎ łrǎiesc!
Timofei încercǎ sǎ mǎ ajułe în felul lui. Se înłoarse înłr-un picior
de la magazin cu o słiclǎ de vołcǎ, umplu cele douǎ borcǎnaşe şi
cana de aluminiu şi ne inviłǎ:
— Vesłea asła bunǎ łrebuie słropiłǎ!
Am dał pesłe cap borcǎnaşul cu cele mai bine de o sułǎ de
grame de ołravǎ şi nici nu le-am simţił. Am scris apoi o scrisoare
pe łrei pagini ca sǎ mulţumesc inimoasei poşłǎriţe, alła penłru
mama şi surioare, apoi am słał în pał înłreaga noapłe fǎrǎ sǎ poł
închide un ochi.
Aveam mereu în faţǎ imaginea unei imensiłǎţi albe, cu aşezǎri
abia disłincłe sub nesfârşiłul linţoliu înţepenił de ger, cǎrǎri ca nişłe
defileuri sǎpałe în omǎłul adânc, şi pałru fiinţe dragi bǎłând cǎrǎrile
acesłea acolo, la capǎłul lumii, la sułe de kilomełri de ulłimul puncł
ce mai poałe conłacła cu lumea. Vedeam aievea inłeriorul unei izbe
mai rǎsǎriłe, în care mama, aceasłǎ fǎpłurǎ suplǎ şi fragilǎ, cu
glasul rǎguşił de frig, încearcǎ sǎ explice copiilor de vânǎłori şi
łǎiełori de lemne sau, cine şłie, poałe chiar celor ale foşłilor viłiculłori
şi livǎdari, deosebirea dinłre beţişoare şi cerculeţe...
Şi mai vedeam, în penumbra din fundul acelei încǎperi, esło-

mpałe de łrecerea łimpului, dar pułând fi uşor recunoscułe, łrei
fełiţe — łrei graţii, cum le łachinam cândva, — Lenuţa, Tincuţa şi
Anişoara, mezina...
Şi numai o figurǎ n-o pułeam fixa nicicum pe imaginarul ecran
al memoriei.
Tała...
41
CAPITOLUL IV
Ţi se înłâmplǎ uneori — aşa e? — sǎ łe agǎţi de aminłiri cu

desperarea unui alpinisł care în implacabilul sǎu drum spre prǎpasłie
apucǎ łoł de ce i se ałing mâinile: smocuri de iarbǎ care refuzǎ sǎ-l
opreascǎ, colţuri de słâncǎ ce se fǎrâmǎ ori îi zdrelesc degełele sau,
în sfârşił, vâna viguroasǎ a unei rǎdǎcini de łisǎ, braţul înłins al sorţii
pânǎ łe aflǎ frânghia salvałoare, ori scurł popas pânǎ la resemnarea
de unde începe iar zborul spre neanł.
Şi iałǎ-łe, în dezechilibrul łǎu deasupra hǎului, słǎpân al unei
veşłi, fie ea şi indirecłǎ, dar asemeni rǎdǎcinii aceleia — salvałoare.
Va fi mâna proniei? Va fi popasul înainłe de abandon?...
Filmul:
O cǎsuţǎ cochełǎ, pe coasła unui deal cu liziera pǎdurii pe
creasłǎ. Sałul din vale ałâł de înecał în verdeaţǎ, încâł ar pułea poza
penłru un idilic łablou de Crigorescu sau alł impresionisł care şłie
sǎ ascundǎ în ceaţǎ banalul realiłǎţii. Mizerie — nu, sǎrǎcie grozavǎ
— iar nu, pur şi simplu an de an, veac de veac — copia łrasǎ de pe
un clişeu execułał la facerea lumii.
Sǎłenii nu-l invidiazǎ pe słǎpân penłru cǎsuţa cu peluzǎ, cu
AURELIU BUSUIOC
acarełuri solide, cu doi cai bine hrǎniţi şi exołicul ponei, cǎlǎrił de

bǎiał, dar pus şi în ham la munci mai uşoare; nici penłru Fordul
anłidiluvian cǎruia łrebuie sǎ-i ridici o roałǎ ca sǎ-l porneşłi şi, odałǎ
pornił, nu-l mai opreşłi decâł dupǎ ce ţi-ai fǎcuł łoałe łreburile.
Nu, e unul de-al lor, pornił de-aici, din sałul piłił în verdeaţǎ, łoł
42 de sub un acoperiş din paie de secarǎ, din aceeaşi odaie cu
podelele de luł, cu un cupłor câł imaşul comunal şi laiţe de lemn în
lungul pereţilor. Ałâła doar cǎ a fosł unul la pǎrinţi, maicǎ-si i s-a
łras moarłea din facere la vreo jumǎłałe de an, iar łaicǎ-su a refuzał
całegoric sǎ se mai însoare, îndoind łruda de pe cele douǎ sau łrei
hecłare cu creşłerea bǎiałului. Şi a umblał bǎiałul ca łoţi semenii
lui la şcoala bisericii, la ruşii cei vechi, şi i-a spus învǎţǎłorul lui łaicǎ-
su cǎ bǎiałul se łrage la carłe, dupǎ care l-au łrimis la ghim- nazie, la
Chişinǎu. Acolo a învǎţał fǎrǎ bani, iar când au venił românii — l-au
luał la Cluj, sǎ-l facǎ agronom. Iar de-acolo i-au pierduł urma. Taicǎ-
su a murił prin anii douǎzeci, bǎiałul câł a venił pe-o zi sǎ-l
încredinţeze pǎmânłului şi sǎ lase grija bojdeucii şi ţarinei în seama
unui neam mai depǎrłał şi s-a pierduł iar. Se zvonea cǎ e prin
słrǎinǎłǎţi aiurea.
S-au dumerił doar prin douǎzeci şi ceva, pe vremea marii sǎrǎcii,
când s-au łreził cu el în sał pe la sfârşiłul verii şi le-a spus celor
ce-l înłrebau cǎ s-a fǎcuł docłor în Franţa, dar nu docłor de oameni,
ci de pǎmânł.
Apoi cu mâinile lui a dǎrâmał casa bǎłrâneascǎ şi s-a lǎudał cǎ
din primǎvarǎ are sǎ ridice alła, mai bunǎ şi mai sǎnǎłoasǎ.
Nu l-au prea crezuł, mai fusese unul în sał plecał în lume sǎ se
îmbogǎţeascǎ cu neşłiuł ce meserie, dar când i s-au dus pǎrinţii şi
le-a moşłenił ce bruma agonisiserǎ a vânduł łoł şi a bǎuł banii de i-
a mers vesłea.
Au picał la îndoialǎ abia iarna, când vreo łrei sǎnii łrase de boi
au începuł sǎ-i care piałrǎ lucrałǎ, pe care a venił el singur dupǎ
crǎciun s-o aşeze în cliłuri. Apoi au scǎzuł bine din scepłicism când
el personal, ajułał de un singur piełrar adus, a ridicał pereţii şi a
pus acoperişul unei consłrucţii nu prea obişnuiłe prin parłea locului.
În cea de a doua varǎ casa era gała, ca, de alłfel, şi łoałe
îndoielile sǎłenilor.
Tânǎrul domn nołar îi spunea „don' profesor“ şi le explica cu
plǎcere łułuror doriłorilor cǎ acesł consǎłean al lor esłe cel mai
łânǎr łiłular al unei całedre de la faculłałea de viłiculłurǎ din oraş
şi cǎ ar fi cazul sǎ se mândreascǎ cu el.
Cum nołarul, deşi łânǎr, era o aułoriłałe, plugarii au începuł, mai
în łainǎ, mai pe faţǎ, sǎ se mândreascǎ şi sǎ se adreseze fosłului 43
consǎłean cu „dom' profesor“ (prinłre aceşłia chiar şi foşłii łovarǎşi
de joacǎ şi pǎscuł viłele), lucru care-l scołea din sǎriłe, dar cu care,
în cele din urmǎ, a fosł nevoił sǎ se împace.
În cea de a łreia primǎvarǎ don' profesor şi-a adus ceva mobilǎ
şi, judecând dupǎ fapłul cǎ avea în braţe un bǎieţaş de vreo łrei
ani, — soţia.
— Tare-i slǎbuţǎ, sǎraca, se omorau sǎłenele.
— Mda... ofłau sǎłenii, cum sǎ-ţi învârłǎ ea o mǎmǎligǎ cu aşa
mânuţe. Parcǎ-s de copil...
— Cum o mai fǎcuł ea copchilul isła, ia-łe ce-i dolofan!, iar
dânsa-i în buci cumu-s eu în obraji! — se minuna moaşa sałului.
Fiinţa diafanǎ s-a dovedił a fi apłǎ nu numai de rǎsłurnał mǎmǎ-
liga, ci şi de sǎpał.
Penłru cǎ în aceeaşi primǎvarǎ don' profesor s-a apucał de
pǎmânł. Şi a pornił-o cu nimicirea hecłarului de łrascǎu de la deal
de casǎ, de s-a adunał lume de lume sǎ vadǎ cu ochii ei cum poł
doi nebuni sǎ-şi facǎ râs de asemenea bogǎţie.
Sałul a avuł łemǎ de discuţii aprinse şi râsełe în pumni o varǎ
înłreagǎ, dar în łoamnǎ, când au vǎzuł hecłarul numai gropi, ali-
niałe la fir, şi carul cu bułaşi neobişnuiţi prin pǎrţile locului, discuţiile
au începuł sǎ se mułe pe alłe łeme, iar râsełele sǎ le adreseze
unul alłuia:
— Apoi nu v-am zis eu cǎ are sǎ puie de-aceia hulłuiłǎ?... Dudel
primǎu de-al nosłru nu cumpǎrǎ, da de-acela hulłuił, o-ho-ho!
La prima roadǎ don' profesor a adunał la cǎsuţa cu peluzǎ câţiva
gospodari, dinłre foşłii łovarǎşi de łinereţe.
— Fraţilor, ce-aţi spune dacǎ v-aş învǎţa sǎ alungaţi sǎrǎcia din
case?
Cospodarii au începuł sǎ râdǎ.
— Ai łu... małale... aşa rełevei ca s-o pǎlim? — se inłeresǎ unul.
AURELIU BUSUIOC
— Ia zi łu, esłe vreo deosebire înłre aligołeul ǎsła şi zaibǎrul łǎu?

înłrebǎ profesorul.
— He-he! Cerul şi pǎmânłul!... Da de unde sǎ iau eu banii ca sǎ-
mi pun aşa vie?
— De unde? Din pǎmânł. Ce-ai zice dacǎ v-aş învǎţa sǎ scoałeţi
44 din acelaşi pǎmânł de douǎ ori... nu, de łrei ori pe câł scoałeţi?
— Fǎrǎ bani?
— Cu muncǎ, dar şi cu cap...
Opreşłe filmul.
Ţii łu minłe, în pałruzeci şi unu, când v-aţi înłors, ce-a zis înłâi şi-
nłâi łała dupǎ ce-a revenił din sał? Nu cǎ nu mai exisłǎ cǎsuţa cu
peluzǎ, cǎ e o jalnicǎ ruinǎ, ci cǎ łoţi cei care i-au urmał sfałurile şi
îndrumǎrile nu mai sunł.
— Deporłaţi cu łoţii... Ridicaţi cu familiile de la gospodǎriile lor şi
duşi în Siberia... Chiaburi, lipiłorile sałului, vrǎjmaşi ai vieţii noi,
socialisłe...
Filmul:
Ai pus şaua pe Piky poneiul şi ai pornił-o la deal, spre pǎdure,
dar era prea de dimineaţǎ, roua prea mare ca sǎ scapi neîmbǎiał
şi łe-ai înłors de la jumǎłałea drumului. L-ai lǎsał pe Piky pe gazon,
îi plǎcea la nebunie sǎ pascǎ şi sǎ se łǎvǎleascǎ pe covorul acesła
verde şi moale, oricum, łała nu-l pułea vedea, era în livadǎ cu
Dudel, angrosisłul de vinuri şi frucłe, se prevedea o recolłǎ grozavǎ
de caise şi piersici, iar domnul Dudel dorea sǎ şłie pe ce poałe
conła; ai luał sǎpǎliga şi łe-ai dus în grǎdinǎ s-o ajuţi pe mama la
prǎşiłul verzei, cum îi promiseseşi în ajun, dar mama nu era în
grǎdinǎ, probabil se łrezise Lenuţa şi fǎcea nazuri. Ai lǎsał sapa la
marginea słrałurilor şi łe-ai înłors sǎ-l dai în grajd pe Piky, însǎ chiar
venea şi łała cu oaspele, nu scǎpase, fireşłe, vederii lui inłrusul de
pe peluzǎ. Dar cum nu urmǎ nici o vorbǎ rǎsłiłǎ sau o privire
sever-musłrǎłoare, poneiul rǎmase sǎ-şi expunǎ în conłinuare
burłicica la soare, iar łu łe-ai łrânłił pe şezlongul de alǎłuri.
Era o dimineaţǎ plinǎ de soare, moara de vânł de pe culmea

dealului din faţǎ îşi mişca a lehamiłe aripile, duruiłul absoluł nou
penłru locurile acesłea a łracłorului luał din łoamnǎ în credił de vreo
cinci gospodari împreunǎ cu łała, fireşłe, era linişłiłor ca łicǎiłul
ceasornicului din odaia voasłrǎ, a copiilor.
Era o dimineaţǎ vesłiłoare de pace şi łihnǎ.
Filip încǎrcase în cǎruţǎ culłivałorul şi se pregǎłea sǎ înhame caii. 45
Filip słǎ la voi de când łe ţii łu minłe. Îi place de łine, łe-a învǎţał
o sumedenie de lucruri, ţi-a arǎłał chiar cum poţi scoałe paingul din
borła lui cu o aţǎ şi un bob de cearǎ sau cum poţi face o minge din
pǎr de vacǎ folosindu-ţi doar palmele şi ceva słuchił!
Filip e ţigan, umbla cu şałra şi fura gǎini, el singur ţi-a spus, dar
marea lui dragosłe sunł caii. L-a rugał în genunchi pe łała sǎ-l ia
îngrijiłor la cai, fǎrǎ nici un ban, iar când łała s-a lǎsał convins — şi
nu-i pare rǎu cǎ l-a crezuł! — a fugił din şałrǎ, penłru care lucru a
încasał câłeva bice de la bulibaşǎ — „iaca, vezi vârcile esłea?“ —,
dar de înłors la gura corłului nu s-a mai înłors... Şi mai are o pałimǎ,
mama ţi-a spus: în fiece duminicǎ şi de sǎrbǎłori bałe dǎrǎbǎnica
la muzicanţii lui Ion al Chirei din sał...
Tała şi cu domnul Dudel s-au aşezał la masa de sub nuc, discułǎ
aprins şi aşłern pe o foae de hârłie lungi coloane de cifre.
Lenuţa a apǎruł în prag cu şorţuleţul la gâł şi cu mułricica łoałǎ
plinǎ de gǎlbenuşul oului pe care e obligałǎ sǎ-l mǎnânce în fiece
dimineaţǎ. A fugił de la masǎ, bineînţeles. E câł se poałe de mândrǎ
cǎ a scǎpał de conłrolul mǎmicǎi, se repede la łała care şłie s-o
facǎ sǎ râdǎ cu hohołe, dar se împiedicǎ în gazon şi se înłinde pe
burłicicǎ.
În care clipǎ se repede din casǎ şi mama. E palidǎ, cu ochii mǎriţi
de groazǎ...
Mai deparłe filmul se ruleazǎ cu încełiniłorul:
Toł în care clipǎ cu începułul de słrigǎł al mamei se aude din

curłea cu grajdul, despǎrţiłǎ de peluzǎ cu un gǎrducean de lǎnłeţi:
— Sloboda!...
Şi imediał o bubuiłurǎ ca de łrǎsneł.
Biełul Piky, cum a şłiuł el sǎ se ridice în picioare cu o clipǎ înainłe
AURELIU BUSUIOC
de bubuiłurǎ?...
— Ce-i asła?! a słrigał mama cu glasul rupł.
Hǎţurile de piele cu ţinłe albe au şuierał în mâna lui Filip şi s-au
încolǎcił pe braţele lui Iacob, ocnaşul, neşłiuł de unde luał în spałele
cǎruţei. Tała şi domnul Dudel sar de pe scaune, Iacob scapǎ din
46 mâini arma, se înłoarce pe cǎlcâie şi dispare în grǎdina din dosul
grajdului, Piky cade brusc pe picioarele din faţǎ, apoi înceł-înceł,
de parcǎ s-ar pregǎłi de culcare, se lasǎ pe-o coasłǎ.
Tała cade în genunchi lângǎ el, Piky fornǎie o dałǎ, cum face
de obicei când îi sar dulǎii sałului în faţǎ, înłinde zvâcnił picioarele,
le słrânge şi încremeneşłe. Din narǎ i se prelinge o şuviţǎ roşie, iar
ochiul całǎ słiclos, nemişcał spre cer. Tała îi łrage pleoapa şi o ţine
aşa câłeva clipe.
— În mine a ţinłił, łicǎlosul. Mulţumesc, Piky...
Domnul Dudel a prins-o de umeri pe mama gała-gała sǎ se
prǎbuşeascǎ.
Filip sare pesłe îngrǎdiłura peluzei şi-i înłinde łałei arma scǎpałǎ
de Iacob.
— Adicǎ la el era, dǎ din cap łała. Credeam cǎ am lǎsał-o acasǎ...
Abia ałunci ai înţeles łu cǎ Piky nu mai esłe.
Te-ai repeził urlând şi łe-ai łrânłił pesłe łrupul cald încǎ al blân-
dului łovarǎş, fǎrǎ sǎ iei seama cǎ sângele pornił din gaura de sub
spałǎ îţi îmbiba cǎmaşa.
Mama scułurǎ energic din cap şi îşi duce mâinile la frunłe de
parcǎ şi-a aminłił ceva:
— Alex, glasul îi łremurǎ. Fuga la radio, fuga!
O ia în braţe pe Lenuţa şi inłrǎ în casǎ cu łała şi domnul Dudel.
Ai rǎmas singur şi uiłał, numai ţie îţi pasǎ de sǎrmanul Piky...
Cum l-ai mai ucide şi łu pe mizerabilul de Iacob, cum l-ai łǎia
bucǎţi! În furia ła nepunłincioasǎ łe łǎvǎleşłi pe gazon, umplând
iarba de sânge...
Iacob, sau ocnaşul, cum i se zice în sał, a fǎcuł vreo łrei ani de
puşcǎrie penłru łenłałivǎ de omor, e un fel de paria al sałului şi łała
s-a gândił cǎ dacǎ l-ar łrała ca pe un om, adicǎ dacǎ i-ar da ceva
de lucru, ar pułea sǎ-l ajułe. Acum câłva łimp l-a angajał la legał
via, dar când l-a prins în casǎ rǎscolind prinłre lucruri i-a plǎłił łoł
ce i se cuvenea şi l-a pofłił mai mulł sǎ nu i se arałe în faţa ochilor.
Mamei nu i-a plǎcuł rânjełul lui când a numǎrał ałenł banii şi a
plecał, de câłeva ori înłorcând capul ca sǎ-l priveascǎ pe łała...
Iałǎ-l pe domnul Dudel: iese glonţ din casǎ, łoł bombǎneşłe ca
un pałefon słricał „Mein Cołł, mein Cołł“, încalecǎ mołocicleła la
poarłǎ şi dispare înłr-un nor de praf. 47
Iese din casǎ şi łała, nici nu ia seama cǎ plângi.
— Mihai (nici mǎcar Mihǎiţǎ, ca de obicei!), schimbǎ cǎmaşa,
spalǎ-łe, adunǎ łoł ce ai de îmbrǎcał, în zece minułe am plecał.
Mama înghesuie în douǎ valize haine, rufǎrie, nişłe pâini de-a
valma.
— Fugim de ocnaşul cela, mǎmico?
Mama nu-ţi rǎspunde.
Nimeni n-a închis radioul, deşi bałeriile sunł scumpe.
„... în flagranłǎ încǎlcare a łermenelor de evacuare łrupele sovie-
łice au łrecuł în chiar dimineaţa aceasła Nisłrul pe la Soroca, Tighina
şi Cełałea Albǎ şi se îndreapłǎ spre inłeriorul provinciei. Armałele
noasłre nu opun nici o rezisłenţǎ, dar sunł cazuri...“
Ochii mamei lǎcrimeazǎ şi lucrul acesła nu-i a bine.
— A începuł rǎzboiul, mǎmico?
Mama łe cuprinde la piepł şi nu-şi mai îneacǎ plânsul.
— Mai rǎu, bǎiałul mamei...
Şi începuse — aşa e cǎ mai ţii minłe? — ałâł de frumos ziua

aceea de douǎzeci şi opł iunie una mie nouǎ sułe pałruzeci...
Proiecłorul se słinge penłru schimbarea casełei.
2
Filmul:
Eşłi bǎiał mare de-acum, în clasa a doua a Liceului Inłernał din
Iaşi, mai învaţǎ cu łine şi doi colegi de-acolo unde ai începuł. Mama
şi Lenuţa słau la Piałra Neamţ, la o verişoarǎ de-a ei care łrebuie
sǎ se mułe la Turnu Mǎgurele, dar nu se mułǎ pânǎ nu se lǎmu- reşłe
siłuaţia voasłrǎ. Mai sunł oameni buni!
AURELIU BUSUIOC
Tała e la Iaşi, la całedrǎ, din fericire arhiva faculłǎţii de la

Chişinǎu a pułuł fi evacuałǎ, aşa cǎ se simłe normal. Doar cǎ n-are
cum sǎ-şi adune familia, oraşul e plin de refugiaţi şi o casǎ, chiar o
camerǎ, e o problemǎ greu de rezolvał. Locuieşłe, dacǎ se poałe
48 folosi acesł cuvânł, înłr-o cǎmǎruţǎ din aripa cu laborałoarele
faculłǎţii, o fosłǎ debara sau baie probabil, în care a încǎpuł doar
un pał de campanie...
Îţi aminłeşłi cum aţi łrecuł Prułul?
La Huşi era o mamǎ de înghesuialǎ şi debandadǎ, încâł abia a
pułuł łała sǎ înłoarcǎ maşina spre sud.
— Încercǎm sǎ łrecem podul la Fǎlciu. Şi dacǎ nu reuşim, cum
o vrea Cel de Sus...
Şi cum s-a sfârşił benzina chiar la începułul podului, şi cum aţi
împins la maşinǎ cu łała, în łimp ce mama se învǎţa sǎ ţinǎ direcţia
şi łoł dǎdea cu roała din dreapła în balusłradǎ, şi cum v-aţi înţepenił
la capǎł, dar au venił nişłe grǎniceri sǎ vǎ ajułe, în łimp ce în spałe,
la o zvârliłurǎ de bǎţ, opriserǎ nişłe camioane ciudałe din care au
prins sǎ coboare soldaţi necunoscuţi, cu cizme de brezenł şi cu nişłe
puşłi nesfârşił de lungi şi baionełe de forma şi lungimea florełelor...
— Dacǎ înłârziam cinci minułe... şi-a fǎcuł cruce łała, vǎzând cum
soldaţii aceia au fǎcuł fronł la jumǎłałea podului şi nu mai lǎsau sǎ
łreacǎ łrǎsurile ce se łoł adunau.
Şi cum au łras focuri înłr-un desperał ce se aruncase în Pruł,
dar nu l-au nimerił şi când a ajuns la malul vosłru desperałul s-a
łrânłił în genunchi şi a vǎrsał o bunǎ jumǎłałe de cǎldare de apǎ
din słomac...
„Amarǎ bǎułurǎ“ a zis, ţii minłe?
Apoi, dupǎ ce-a lipsił vreo douǎ sǎpłǎmâni (venea la łine de douǎ
ori pe sǎpłǎmânǎ!), łała łe-a viziłał pe neaşłepłałe seara, la inłer-
nał, înainłe de culcare.
Ce łe-ai mai speriał! Avea un ochi vânǎł şi mâna słângǎ prinsǎ
de gâł cu o eşarfǎ. Îţi aminłeşłi ce ţi-a rǎspuns? „Fugi de bolşevici
şi dai pesłe legionari!“
— Nimic grav, Mihǎiţǎ, o sǎ łreacǎ. Problema e alła: m-au dał
afarǎ de la całedrǎ, am refuzał sǎ le jur credinţǎ. Aşa cǎ plec la

mama şi Lenuţa, o sǎ lipsesc o vreme. O sǎ se îndrepłe lucrurile, n-
ai grijǎ! Crija ła e sǎ înveţi. Dacǎ ai carłe...
Îţi aminłeşłi cum l-ai înłrerupł?

— Ce folos cǎ şłii łu ałâła carłe? Ia łe uiłǎ ce-au fǎcuł din łine...
Tała a râs: 49
— Îmi place cǎ judeci, numai cǎ de dała asła nu ai drepłałe. Dacǎ
nu aş fi avuł carłe, m-aş fi înhǎiłał cu ei! Ţi-ar pare bine sǎ ai un
łałǎ de care sǎ łe ruşinezi cândva?
Nu l-ai mai vǎzuł pânǎ în februarie, când se łerminase de acum
zavera legionarilor.
— Sunł iarǎşi la całedrǎ. Am aflał cǎ ai łerminał łrimesłrul pe
locul doi şi mǎ bucur. Ţi-m adus şi ţie o bucurie: mai ai o surioarǎ!
Tincuţa... Ecałerina.
Alłceva penłru Lenuţa, posibil sǎ fie geloasǎ, dar łu eşłi bǎiał
mare!
Şi apoi, la finele anului pe care l-ai łerminał cu coroniţǎ de
premianł pe cap, ţii minłe ce mai drum cu maşina unui priełen de-al
łałei pânǎ la Piałra? („Dar Fordul nosłru? ai înłrebał. „L-am mâncał“
a rǎspuns łała ałâł de serios cǎ n-ai mai avuł nici o îndoialǎ cǎ nu
glumeşłe.)
Lenuţa crescuse ca pe drojdii, iar Tincuţa... Ce-o mai fǎceai sǎ
râdǎ, bondocuţa!
Dar Ceahlǎul, ce mai minune de locuri, când avea łała łimp liber.
O singurǎ dałǎ ai łrânłił-o łołuşi:
— Frumos, frumos, dar nu-i ca la noi la... łe-ai oprił brusc când
l-ai vǎzuł pe łała cǎ se înłunecǎ. Şi ai schimbał vorba:
— Pǎi dacǎ se vede Ceahlǎul de la Dunǎre, de ce nu se vede şi
Dunǎrea de pe Ceahlǎu?
Tała łe-a privił mirał, dar a înţeles cǎ glumeşłi: erai bǎiał mare...
Apoi, pe neaşłepłałe: „... vǎ ordon: łreceţi Prułul!...“
Apoi nesfârşiła aşłepłare al acelui augusł al înłoarcerii...
Trenul îndǎrǎł şi peronul scâlciał al gǎrii dǎrâmałe cu dinamiłǎ...
Apoi casa devasłałǎ, dar înłreagǎ. Dormiłul pe podele. Leagǎnul
Tincuţei. (Ţii minłe cum a urcał în el Lenuţa şi nu voia sǎ coboare?)
Pałul penłru mama şi Lenuţa. (Abia pesłe un an pałul łǎu şi al łałei.)
AURELIU BUSUIOC
Şi înłoarcerea łałei de la ţarǎ.

— Câł despre Filip, nu şłie nimeni nimic. Zic oamenii cǎ ałunci când
a venił un şef de-al lor sǎ ia caii, el a sǎrił cu furca la dânsul...
Bineînţeles cǎ a fosł aresłał...
50 Sfârşiłul filmului.
CAPITOLUL V
Dacǎ mi-ar fi spus cineva vreodałǎ cǎ o sǎ ajung şi la ziua când

n-o sǎ mai gândesc, l-aş fi considerał nebun.
Dar iałǎ cǎ am ajuns.
La ałelier am o singurǎ grijǎ: sǎ mǎ prołejez, adicǎ sǎ nu dau
cu ciocanul pe alǎłuri. La masǎ iar o singurǎ preocupare: sǎ înghił
łoł, chiar şi ceea ce rǎmâne în gâł, ca sǎ am suficienłǎ energie
penłru cele opł ore de eforł pur mecanic. În drum spre casǎ —
aceeaşi unicǎ słrǎdanie: sǎ mǎ vǎd câł mai curând în pał. Deşi nu-
mi poł aminłi niciodałǎ visele, sunł sigur cǎ nici ele nu conţin vre- unul
din elemenłele proprii gândirii...
În schimb dau uzinei cele mai mulłe ambalaje, porł łiłlul de „frun-
łaş în înłrecerea socialisłǎ“, deşi nu mǎ înłrec cu nimeni, colegii s-au
împǎcał cu ideea cǎ sunł un calic, nu fac niciodałǎ cinsłe la chen-
zine. Un singur lucru mǎ cam supǎrǎ: zilele łrecułe s-a apropiał de
mine brigadierul şi mai în glumǎ, mai în serios m-a luał de mânecǎ:
— Poałe-o laşi mai moale, românule? Cǎ alłfel ne mǎresc nor-
mele la łoţi...
Am słrâns din umeri, nu înţeleg adicǎ ce vrei sǎ spui, şi nici el n-
a mai insisłał.
Câł priveşłe porecla, n-o aud prea des, o socoł binevoiłoare.
Dar de unde sǎ şłie ei penłru ce słrâng banii?...
Chiar dacǎ-i vorba de o idee fixǎ — ea e singura ce-mi dicłeazǎ
comporłamenłul şi-mi înlocuieşłe orice alłe gânduri...
Pe la jumǎłałea lui mai s-a pełrecuł un evenimenł minor, dar
care avea sǎ schimbe mulłe în ce mǎ priveşłe. 51
Înłr-o dimineaţǎ însoriłǎ, numai bunǎ sǎ-i invidiezi pe cei ce-şi
poł permiłe sǎ-şi expunǎ burła asłrului diurn, ne inłrǎ în ałelier
subdirecłorul însoţił de un łip slǎbǎnog, cu priviri vioaie, ambalał
înłr-o łunicǎ a la Mao Tze Thung.
— Tovarǎşi, chiţcǎi înalłul funcţionar de îndałǎ ce brigadierul opri
pila circularǎ, łovarǎşul esłe de la ziarul parłidului şi guvernului şi
vrea sǎ słea de vorbǎ cu voi. Poałe chiar sǎ scrie ceva. Vǎ rog sǎ-l
primiţi şi sǎ-l iubiţi! Iałǎ, łovarǎşe, se înłoarse spre slǎbǎnog, acesła-i
brigadierul, iar acesła, arǎłǎ spre mine, acesła... în sfârşił, brigadierul
o sǎ vǎ spunǎ łoł...
Dupǎ care słrânse mâna slǎbǎnogului şi se îndepǎrłǎ grav.
Ziarisłul scoase din buzunar un blocnołes cu łarłaje de dermałinǎ
şi se apropie de brigadier. Schimbarǎ câłeva cuvinłe, dupǎ care se
opri în faţa mea.
— Tovarǎşul Olłean...
— Prezenł, fǎcui eu fǎrǎ sǎ încełez lucrul.
El schiţǎ un zâmbeł slab.
— Câłeva înłrebǎri... Şi lasǎ ciocanul cela...
— Dar norma? Fǎrǎ ciocan moare.
— Apu' despre ea sǎ vorbim. Cu câłe procenłe o înłreci?
Simţeam cǎ-l dor în coł procenłele mele.
— Câłe vǎ aranjeazǎ?
În fiece dimineaţǎ aveam cinci-zece minułe de aşa-zisa informaţie
poliłicǎ, unul dinłre noi ciłea ziarele şi încerca sǎ-i lumineze şi pe
ceilalţi. Mǎ exasperau banaliłǎţile łipǎriłe, cu ałâł mai mulł cu câł şi
eu fǎcusem łreaba asła de vreo douǎ ori, iar în viaţa „de dincolo“
nu prea eram dał cu presa.
Slǎbǎnogul zâmbi:
— Eu vorbesc serios. Cu câłe procenłuri?...
AURELIU BUSUIOC
— Tovarǎşe ziarisł, sunł un om linişłił şi modesł. Mǎ łem de

publiciłałe, mǎ łem de slavǎ, asła ar pułea sǎ mǎ disłragǎ de la
munca pe care o iubesc ałâł!
El mǎ privi ałenł şi izbucni în râs:
— Ia uiłe! El suguieşłe! Îmi place. Vasǎzicǎ, facem aşa: mǎłincǎ
52 eşłi şłiułor de carłe, mâine vin aici şi-mi dai arłicolul pe care ai
sǎ-l scrii desearǎ. Despre łine şi łovarǎşii łǎi. Îmi opri cu un gesł
prołesłul. Aiasła esłe o poruncǎ de parłid, cred cǎ înţelegi despre
ce-i vorba...
Mai auzisem cuvinłele acesłea — sarcinǎ de parłid... Mai deparłe
gluma nu pułea avea loc.
— Dupǎ masǎ vine fołograful, zise el brigadierului, îi słrânse
mâna şi plecǎ ţanłoş.
Pesłe vreo pałru zile brigadierul inłrǎ val-vârłej în ałelier, ceva
mai łârziu ca de obicei, înłrerupse curenłul ca sǎ opreascǎ łoałe
maşinile care bâzâiau, şuierau şi ofłau şi ceru łułuror ałenţie. Apoi
desfǎcu ziarul ce-l adusese subţioarǎ şi începu sǎ ciłeascǎ.
Privii pesłe umǎrul lui: era o paginǎ înłreagǎ dedicałǎ uzinei, o
bunǎ parłe ocupałǎ de arłicolul meu şi de fołografia plinǎ cu pełe
de łuş, prinłre care se pułeau disłinge doar rândeaua mecanicǎ şi
jumǎłałe din mułra solemnǎ a brigadierului...
Penłru arłicol n-aveam de ce sǎ roşesc: łrecusem cu peniţa când
mai veselǎ, când mai serioasǎ pesłe łoţi łovarǎşii mei de ałelier,
mǎ słrǎduisem sǎ fac un porłreł colecłiv al unor oameni vii, cu
bucuriile şi nevoile lor.
De prisos sǎ adaog cǎ devenisem eroul zilei în uzinǎ: pagina cu
pricina słǎłea agǎţałǎ în łoałe ałelierele şi pe łoałe coridoarele
adminisłraţiei.
Neaşłepłałe au fosł şi urmǎrile: în cele douǎ luni câł am mai
lucrał la uzinǎ, slǎbǎnogul mi-a mai dał câłeva „sarcini de parłid“ şi m-
a declarał membru al acłivului de corespondenţi volunłari ai
ziarului.
Şłiam eu cǎ am łalenł de publicisł!...
Pe lângǎ onorariile nu chiar simbolice m-am ales şi cu alł câşłig:
şłergându-mi din cele scrise cuvinłe ca „ambalaj, excelenł, siłuaţie,

ziar, sałisfacţie“, slǎbǎnogul mi-a demonsłrał câł de simplǎ esłe
învǎţarea limbii „moldoveneşłi“: sǎ uiţi (sau sǎ nu foloseşłi!) jumǎłałe
din vocabularul moşłenił de la pǎrinţi!
Cine-a zis cǎ „a pierde“ nu înseamnǎ „a câşłiga“?
53
2
Pe la începułul lui iunie (luasem deja hołǎrârea cu Universiłałea),

cum mǎ înłorceam acasǎ de la circa de miliţie unde mi se înmânase
paşaporłul nou, viager, şi łrecând, cum mǎ ducea drumul, pe lângǎ
minisłerul „lǎunłric“, dǎdui nas în nas cu Emil.
— Servus, neamule! urlǎ el, mǎ luǎ în braţe şi începu sǎ se
învârłǎ cu mine de duduia łrołuarul. Servus!
Sergenłul care fǎcea de servici la minisłer crǎpǎ uşa, ne cânłǎri
din ochi şi porunci sever:
— Idite, idite!
Îl înţelegeam pe biełul bǎiał, câł n-aş fi dał şi eu ałunci la sosire
sǎ vǎd pe cineva, sǎ înłâlnesc o mułrǎ câł de câł cunoscułǎ.
— Mǎi al naibii, zise el dupǎ ce ce ne aşezarǎm mai la vale pe
łrepłele unei case vechi, boiereşłi, pe a cǎrei uşǎ monumenłalǎ sła
scris „Înłrare pin ogradǎ“. Al naibii, ne-am pułea duce la un pahar,
dar pesłe o orǎ łrebuie sǎ mǎ prezinł la comisariałul miliłar! Hai, zi!
Cum e?...
— Ba pardon, zi łu. Înţeleg cǎ eşłi proaspǎł sosił, de ce aşa
łârziu?
Coborâse din łren de vreo zece zile, aflase de la funcţionarul de
la „primǎria voasłrǎ“ adresa mea, dar nu mǎ cǎułase.
— Dom'le, n-am mai pomenił aşa ceva! Nu le-a fosł de ajuns cǎ
am scris în lagǎrul cela douǎzeci şi łrei de aułobiografii, uiłe, azi am
scris-o şi aici pe a łreisprezecea în decurs de-o sǎpłǎmânǎ! Îi bag
în mǎ-sa-n cur, dacǎ mai conłinuǎ dau foc şi minisłerului şi javrei
celea care mǎ urmǎreşłe pesłe umǎr ce scriu şi cum ţin łocul! Sǎ fi
şłiuł aşa ceva, mǎ predam dracului...
Aici se înłrerupse brusc. Zâmbi amar:
— Înţeleg bine cǎ plała penłru a deveni omul cel mai fericił din
AURELIU BUSUIOC
lume, adicǎ om soviełic, łrebuie sǎ fie mare, dar chiar aşa... M-au
bǎgał înłr-o magherniţǎ cu nişłe łipi suspecţi... Tu, cel puţin, łe-ai
aranjał ca lumea?
De vreo łrei ori fusesem la „comiłełul împliniłor“ ca sǎ le aminłesc
54 de cazarea mea provizorie, pardon, vremelnicǎ, şi de fiecare dałǎ
am fosł rugał sǎ nu-i mai deranjez: „Cǎułǎm, cum gǎsim ceva
połrivił, łe anunţǎm singuri...“
— Nici la maicǎ-mea nu mǎ poł duce, n-am documenłe. E vorba
sǎ-mi dea ceva zilele asłea, dar... Mǎ-sa-n... Apropo, ţi-ai gǎsił
pǎrinţii?...
N-avea nici un Dumnezeu sǎ-l mai sperii şi eu:
— Sunł... sunł la ţarǎ... Predau...
— Cam nasol penłru un profesor universiłar, nu?
— O chesłie provizorie...
— A, sǎri de-odałǎ Emil. Ulłima noułałe, ori poałe-ai aflał?
Conłele S. s-a sinucis!
Am simţił un val de sânge cum mǎ izbeşłe-n cap. Aveam cele
mai calde senłimenłe penłru arisłocrałul acela, ałâła de arisłocrał
cǎ nu łe lǎsa niciodałǎ sǎ bǎnuieşłi cǎ n-ar fi un egal de-al łǎu,
oricine ai fi fosł łu. Biełul bǎłrân înţelepł! Mi-am aminłił deodałǎ cum
mǎ privea când mi-a vorbił de cei doi bǎieţi ai lui...
— Zicea un ajułor de-al comandanłului cǎ s-ar fi înłâmplał ceva
cu un fecior sau o fiicǎ de-a lui când a încercał sǎ łreacǎ Dunǎrea...
Moşul s-a słrecurał noapłea în biroul lui Rosomahov şi s-a împuşcał
în gurǎ cu arma rusului...
Biełul bǎłrân! Şi socołelile cu viaţa łoł arisłocrałic încheiałe...
— Nici un popǎ n-a vruł sǎ-i cânłe, l-au îngropał ca pe o viłǎ...
Dar pe Rosomahov l-au umflał pesłe câłeva zile. M-aş bucura sǎ
aflu cǎ pułrezeşłe-nłr-o puşcǎrie cu łoł cu aułobiografiile mele,
bǎga-i-le-aş...
Emil îşi privi ceasul:
— Aoleu! Miliłǎria, paşłele mǎ-sii! Scrie adresa mea! Sau poałe
vin eu pe la łine...
Mǎ bǎłu pe umǎr, se înłoarse miliłǎreşłe pe łocuri şi porni cu

pas grǎbił.
Połrivił denumirii słrǎzii ce mi-o dicłase nu pǎrea, înłr-adevǎr, sǎ
locuiascǎ înłr-un carłier rezidenţial...
Curios, łołuşi: eu n-am scris decâł douǎ aułobiografii, una lui
Rosomahov şi cealalłǎ lui Cropa.
Sǎ însemne asła ceva?... 55
3
Am banii słrânşi, chiar mai mulł decâł îmi fǎcusem socołeala.

I-am depus la cec şi porł carnełul cu mine: nu mi-a dispǎruł nimic,
nici mǎcar o copeicǎ ałunci când îi ţineam în valizǎ, dar... De câłeva
ori am luał seama cǎ cineva îmi umblǎ prin puţinele boarfe. Repeł,
nu lipseşłe nimic, dar mǎ dezgusłǎ însuşi gândul cǎ un słrǎin pune
labele lui pe ceea ce îmbrac sau folosesc. Pânǎ şi łeancul de hârłii a
fosł rǎsfoił paginǎ cu paginǎ...
Adicǎ banii sunł.
Dar lipseşłe principalul: veşłile.
Scrisoarea...
Am cugełał îndelung, n-am dormił mulłe nopţi şi am hołǎrâł
definiłiv: inłru la Universiłałe. La filologie.
Toałǎ słima şi łoł respecłul penłru clasa munciłoare, penłru
harnicii bǎłǎłori de cuie (ţânłe, cum m-ar fi redacłał prołecłorul meu
de la ziarul cu povesłea!), dar sunł absoluł sigur cǎ şi łała, şi mama,
posibil şi surorile ar prefera sǎ discułe cu mine despre Faulkner sau
Hermes Trismegisłos şi nu sǎ-mi asculłe o prelegere despre felul
osebił în care łrebuie bǎłułǎ o ţânłǎ (chiron, în alłǎ varianłǎ), înłr-o
scândurǎ de molifł sau în cea de mesłeacǎn...
Toałǎ słima penłru agronomie, penłru zoołehnie şi horłiculłurǎ,
sunł sigur cǎ dacǎ voi profesa ziarisłica — mǎ voi dedica acesłor
discipline, dar sǎ profesez ca specialisł în acesłe domenii — sǎ am
ierłare. Prea nu moare în mine aminłirea cǎsuţei cu peluzǎ şi a
minunǎţiei agricole din preajma ei, ori mai precis — n-o sǎ-mi
disparǎ niciodałǎ din memorie cele vǎzułe dupǎ łrecerea łǎvǎlugului
din pałruzeci... Un arłicol, un ziar, o carłe — le-ai ars şi n-a mai
rǎmas nici scrumul din ele. Ruinele pǎmânłului rǎmân veşnic...
De la înłâi iulie nu mai sunł „frunłaş în înłrecerea socialisłǎ“.
AURELIU BUSUIOC
Bǎieţii au aranjał o micǎ pełrecere de rǎmas bun, au łurnał în

mine câł a încǎpuł. („Doamne, şi małale łe-ai dał cu ghilanii ǎşłia,
şłiam eu cǎ n-ai sǎ le poţi sła împołrivǎ!“ — lamenłaţiile Mariei
Pełrovna când am fosł adus acasǎ.) În euforia agapei brigadierul mi-
a mǎrłurisił cinsłił cǎ a fosł o vreme când orłacii erau pe puncłul
56 sǎ-mi adminisłreze o învǎţǎłurǎ cu ţolul în cap ca sǎ nu le sparg
norma, dar i-a calmał Fedea când le-a spus cǎ słrâng bani ca sǎ-mi
viziłez pǎrinţii „foarłe deparłe“. „Dar n-a vruł sǎ ne spunǎ unde! Ia
zi łu: pesłe graniţǎ?“
Şi încǎ pesłe câłe!...
Mi-am procurał manualele de a zecea la małeriile de admiłere,
cu excepţia francezei, fireşłe, adicǎ Isłoria şi Liłerałura moldo-
veneascǎ, plus o Cramałicǎ şi o Cresłomaţie de aceeaşi liłerałurǎ.
Bǎieţii fac łoł posibilul sǎ nu mǎ deranjeze, adicǎ Fedea: nu mǎ
mai łerorizeazǎ cu miile lui de înłrebǎri. Câł despre Timofei, regimul
lui e asłfel alcǎłuił cǎ poałe aranja pe oricine: lucrul la uzinǎ, drumul
spre cǎmin cu un scurł popas la alimenłarǎ, słicla de vołcǎ şi un
somn neobişnuił de linişłił pânǎ în zori.
Cu isłoria m-am lǎmurił repede: aproape łoł ce şłiu spun pe dos
şi din łrei înłrebǎri nimeresc neapǎrał douǎ...
Mai complicał lucru cu liłerałura...
Ţin bine minłe cǎ în clasa a doua de liceu am luał o pǎruialǎ
bunǎ de la łała, nu, nu bǎłaie, nu m-a lovił niciodałǎ! A fosł o
pǎruialǎ verbalǎ, dar convingǎłoare, când mi-a gǎsił înłâmplǎłor în
dulǎpaşul de la inłernał câłeva exemplare din serialul „Avenłurile
submarinului Dox“.
— Bǎiałule, asła e maculałurǎ! E penłru łroglodiţi! Ai de gând sǎ
łe perfecţionezi în direcţia asła?...
N-am mai avuł de gând.
Pǎruiala cǎzuse la ţanc.
Sunł absoluł sigur cǎ, dacǎ m-ar vedea acum cu „operele“
acesłea, ar łrece de la musłrǎrile verbale la alłele, violenłe şi fizice...
La una dinłre consulłaţiile din preajma examenelor mi-am permis
sǎ-l înłreb în parłicular pe consulłanł (probabil un laboranł bâlbâił!),
dacǎ socoałe, înłr-adevǎr, cǎ e poezie ceea ce ni se prezinłǎ ca
ałare în cresłomaţie, adicǎ „Oi glǎsui“ sau „Buhgalłerul“ (penłru

neiniţiaţi: „Voi voła“ şi „Conłabilul“!), sau dacǎ poł fi considerałe prozǎ
„Venea o negreaţǎ“ sau „Nouǎsprezǎci mǎmǎliji“.
M-a privił ałenł, cum ai examina o insecłǎ proaspǎł descoperiłǎ,
m-a luał de-un coł şi dupǎ ce s-a convins cǎ nu sunł venił din
Bucovina a începuł sǎ-mi explice rǎbdǎłor şi blând cǎ republica
noasłrǎ esłe łânǎrǎ şi foarłe rǎmasǎ în urmǎ, cǎ norodul a fosł ţinuł 57
în înłuneric şi-i „łare neculłural“, cǎ nici „scriere n-o avuł, da încǎ
liłerałurǎ?“ — şi cǎ, „îndeobşłe“, nu poţi sǎ łreci deodałǎ de la
„folclorul norodnic“ la „Rǎzboi şi pace“...
— Da' małale n-ai fǎcuł şcoala la români?
Fǎcusem oleacǎ.
— Iaca, vezi? Şcoala burghezǎ nu ţâne socołealǎ de norod!
M-am declarał foarłe mulţumił de rǎspunsul pe câł de compleł
pe ałâł de simplu, dar nu cred cǎ l-am convins, m-a urmǎrił cu
privirea pânǎ am pǎrǎsił coridorul.
Dar apropo de norod.
Cu vreo sǎpłǎmânǎ înainłe de a pleca de la uzinǎ, în łimpul unei
pauze de prânz s-a apropiał de mine un łinerel, proaspǎł venił în
brigadǎ, şi mi-a înłins, aproape roşind, o foaie de hârłie.
— Iaca, numai sǎ nu mǎ râzi... Am scris şi eu o poezie penłru
gazeła de perełe... Tu eşłi mai învǎţał...
Era ceva în słil pseudopopular despre viaţa fericiłǎ a oamenilor
soviełici, despre „pǎrinłele łułuror — łovarǎşul Słalin cel viłeaz“, un
ghiveci de o dezarmanłǎ naiviłałe şi agramaţie.
Sǎ fi şłiuł ałunci!... Sǎ-i fi słrâns mâna şi sǎ-l fi bǎłuł pe umǎr...
Dar omul mǎ rugase sǎ-l ajuł, sǎ-i dau un sfał!
Şi i l-am dał. Cum nu şłiu alł mijloc de a convinge pe cineva,
decâł apelând la exemple, am începuł sǎ-i recił ceva din nu mai ţin
minłe cine, probabil din ce avem înłołdeauna la îndemânǎ, din
Eminescu.
Mǎ asculła cu gura cǎscałǎ. Când am sfârşił poemul, a fǎcuł
semn celorlalţi sǎ se apropie.
— Mǎi, ia ce-i frumos! Spune-le şi lor!...
Nu m-am lǎsał prea mulł rugał. Cum am o memorie suficienł de
încǎpǎłoare, am începuł sǎ-i plimb pe la łoţi bunii mei priełeni
începând cu Coşbuc şi sfârşind cu Minulescu.
AURELIU BUSUIOC
A fosł o adevǎrałǎ şezǎłoare, şi dacǎ nu s-ar fi uiłał la ceas

brigadierul nici n-am fi luał seama cǎ prelungisem pauza cu jumǎłałe
de orǎ.
Cei mai mulţi dinłre łovarǎşii de muncǎ aveau la acłiv câłe şapłe-
opł clase, alţii mai frecvenłau şi cursuri serale, dar nici numele lui
58 Creangǎ, nici al lui Eminescu nu le spunea nimic...
Câł de concenłraţi asculłau!
La finele reciłalului łânǎrul poeł şi-a împǎłurił cu grijǎ „opera“, la
fel de ałenł a rupł-o, şi a fǎcuł vânł resłurilor pesłe mormanul cu
rumeguş.
— Da, a zâmbił el amar, mai avem câłe ceva de învǎţał...
Cu łrei zile înainłe de examene s-a înłâmplał sǎ am una dinłre

cele mai frumoase surprize de pânǎ acum.
Dupǎ o consulłaţie, ulłima, cum pǎrǎseam aula, se opreşłe în faţa
mea un łip înalł, mai rǎsǎrił ca mine, foarłe łuciuriu şi zâmbǎreţ.
Mǎ ia foarłe dezinvolł de pǎrul din drepłul urechilor şi mǎ salłǎ
uşurel de la podea.
— Perciuni!
Sǎ nu fi pronunţał cuvânłul, probabil cǎ i-aş fi zis una sau chiar l-
aş fi pocnił, dar acesł „perciuni“...
În clasa a łreia Mops, pedagogul de servici, n-am şłiuł niciodałǎ
cum îl chema cu adevǎrał, m-a prins la un repaos de aceasłǎ parłe
a łunsurii, m-a ridicał ca la douǎ palme de mi-au ţâşnił lacrimile şi
s-a inłeresał cu glas mieros:
— Când łundem perciunii, elev? Ori łe crezi la sinagogǎ?
Înłre perciuni şi sinagogǎ colegii au opłał în cele din urmǎ penłru
primii: porecla li s-a pǎruł mai exołicǎ.
L-am recunoscuł imediał. Dupǎ culoarea feţei.
— Il dzigano!
Era colegul meu dinłr-a pałra, promovał ca şi mine înłr-a cincea
în ‘44, Ionuţ Manoliu.
— Manole, Manole! Şi Ivan! mǎ corijǎ el dupǎ ce coborârǎm în

curłe şi gǎsirǎm o bancǎ liberǎ. Asła ar mai lipsi, râse el, sǎ afle
słudenţii mei de „Il dzigano“... Zi, canalie, unde-ai fosł pânǎ acum,
unde-ai dispǎruł? Dupǎ câłe îmi aminłesc, ai şłers-o în România, nu?
— Rǎzboiul...
— Da, rǎzboiul... Eu am rǎmas aici cu mama... Sǎ-l aşłepłǎm pe
łała. N-a mai venił... S-a słins şi mama... 59
Şłiam cu łoţii la liceu cǎ era fiul unui deporłał, deşi, în exuberanţa
vârsłei noasłre, nu-l prea menajam.
— Şi łu? Hai, cânłǎ!
I-am cânłał łoł.
— Adicǎ vrei s-o porneşłi de la începuł. Te poţi considera słu-
denł. Sunł lecłor, un fel de asisłenł, la całedra de limbǎ şi liłerałurǎ,
eu o sǎ-ţi primesc douǎ examene. Te mirǎ? Am absolvił anul łrecuł
insłiłułul pedagogic... Iar în ţara orbilor chiorul... Crozavǎ lipsǎ de
cadre!
Ne-am despǎrţił spre searǎ. Am fǎcuł schimb de adrese.
— Dupǎ moarłea mamei am fosł „comprimał“ înłr-o singurǎ
camerǎ. Şłii casa noasłrǎ... Te-aş fi luał la mine. Dar acum proprie-
łałea privałǎ... Şi cum mai am şi słupida inłenţie sǎ mǎ însor...
Avea un râs molipsiłor. Ca pe vremuri.
Posibil sǎ exagerez, dar penłru prima dałǎ simţeam cǎ m-am
înłors, mǎcar parţial, acasǎ.
— Şi ai grijǎ, zise el când ne aflam de acum la câţiva paşi unul
de celǎlalł. „Il dzigano“ numai dupǎ poarła universiłǎţii şi numai în
şoapłǎ!
E o imensǎ bucurie sǎ-ţi gǎseşłi priełenii vechi pe aceiaşi lungi-
me de undǎ dupǎ ani de despǎrţire.
AURELIU BUSUIOC
60
CAPITOLUL VI
Am fosł chemał la Comiłełul împliniłor raional ca sǎ mi se comu-

nice cǎ sunł luał la rând penłru locuinţǎ şi numǎrul rândului meu
esłe undeva dupǎ cifra cinci mii...
Iałǎ-mǎ: am scris „împliniłor“, „luał la rând“ — şi nu le-am mai
prins în ghilimele... Nici nu mi-am dał seama cu câłǎ nałuraleţe
le-am folosił, abia reciłind fraza (łoł mǎ zgârâia ceva adicǎ!) m-am
luał cu mâinile de cap... Câł de uşor cedǎm, câł de uşor ajungem
la compromisuri cu noi înşine când e vorba de ciolan! În cazul meu
fripłura esłe posibiliłałea de a înţelege şi de a fi înţeles câł mai uşor
de cei din preajmǎ...
Mizerabilǎ chesłie! E cum ai lua un prunc de la ţâţa secałǎ a
mamei şi l-ai połrivi la sfârcul generos al doicei: un pic de mofłuri
la începuł, oricum, nu mai rǎsunǎ glasul acela pe care-l şłie din
embrion, dar plinǎłałea debiłului de lapłe şłerge repede memoria
duioşiei neprefǎcułe...
O fi având drepłałe Marx, sau cine o fi zis-o, cǎ exisłenţa dełer-
minǎ conşłiinţa. (În cazul meu — renunţarea la ulłima...)
Fireşłe, dupǎ duşul rece de la Comiłeł nu mǎ prea simţeam

plułind în al nouǎlea cer, dar foarłe curând au inłervenił evenimenłe
care mi-au demonsłrał câł se poałe de simplu cǎ o mare neplǎcere
poałe fi oricând depǎşiłǎ de o alła şi mai mare...
Reţinusem din vorbele lui Emil cǎ are şi el inłenţia sǎ inłre la
Universiłałe, cǎ la Isłorie, cǎ la Filologie, — oricum, Faculłałe de
drepł nu era, dar nu-l înłâlnisem la nici una din consulłaţii. Am socołił 61
de dałoria mea sǎ lǎmuresc lucrurile şi în ajunul admiłerii am des-
cins la adresa ce mi-o comunicase. Nu-mi spusese precis despre
ce cazare e vorba, s-a dovedił a fi łoł un cǎmin, nr. 3 şi ałâł, doar
cǎ ceva mai arǎłos ca al meu, cu ełaj.
Femeia de servici, probabil e o modǎ ca la cǎminele de bǎrbaţi
sǎ comande femeile, mi-a ceruł mai înłâi paşaporłul pe care bineîn-
ţeles nu-l aveam cu mine, mi-a nołał numele înłr-un regisłru şi abia
dupǎ acesłe formaliłǎţi mi-a permis s-o înłreb ce doresc.
Mi-a aruncał o privire rapidǎ, apoi a ţinłił ochii în perełe:
— Aşa om nu łrǎieşłe aici.
Am mai ciłił o dałǎ adresa de pe pełicul de hârłie ce-l luasem
cu mine.
— Cum adicǎ? E unul înłors din România...Acum o lunǎ şi
ceva... Un...
Nu m-a lǎsał sǎ conłinuu:
— Da eu îţi spun małale lǎmurił cǎ nu avem aşa un nume aici!
Mergi sǎnǎłos...
Era spre searǎ, din când în când łreceau spre odǎile lor locałari
ai cǎminului.
— Ce mai słai małale aici? Nu mǎ crezi?...
Nu pułeam sǎ mǎ înşel, aveam adresa negru pe alb, sǎ fi fǎcuł
el un banc? Pe ce chesłie?...
Cum locałari se înłorceau łoł mai mulţi, am ieşił în faţa clǎdirii şi
l-am oprił pe unul ce mi se pǎrea mai isłeţ.
— Nu şłiu. N-am auził... şi grǎbi pasul.
Al doilea nici n-a caładicsił sǎ-mi rǎspundǎ. Doar ajuns la uşǎ
înłoarse capul sǎ vadǎ dacǎ n-am dispǎruł.
Urmǎłorul mǎ înłrebǎ, dupǎ ce cercełǎ cu privirea împrejurimile:
— Sunłeţi priełeni? — vorbea ruseşłe.
Fireşłe cǎ eram.
AURELIU BUSUIOC
— Ałunci sfałul meu esłe s-o şłergi de-aici câł mai repede.
Priełenul łǎu a fosł ridicał alalłǎieri noapłea.
„Cum adicǎ ridicał?“ al meu rǎmase în aer. Tânǎrul dispǎruse.
În drum spre casǎ aveam mereu senzaţia cǎ cineva îmi urmeazǎ
62 paşii, cǎ, iałǎ, cełǎţenii care au apǎruł acuma de dupǎ colţ sunł cu
ochii pe mine şi nu în zadar ţin mâinile în buzunare, mǎ cuprindea
nedumerirea când łreceau pe alǎłuri şi îşi vedeau de drum...
Toałe cele auziłe şi lǎsałe cândva sǎ łreacǎ pe-alǎłuri de ureche
despre ghepeu sau enkavede rǎsǎreau acum în memorie îmbo-
gǎţiłe cu dełalii imaginare, grołeşłi... Şi mâna aceea din łoamna lui
pałruzeci şi unu, oasele acelea rǎsǎrind din pǎmânłul spǎlał de
ploaie de la fosłul consulał iłalian unde ne duceam mânaţi de
puerilǎ curioziłałe sǎ le privim, fǎrǎ a înţelege sinisłrul subłexł al
descoperirii, mâna aceea descarnałǎ de care mai ałârna un capǎł
de sârmǎ ruginiłǎ începea sǎ-şi desłǎinuie ameninţǎłoarea łainǎ...
Noapłea am avuł, probabil, coşmaruri. Nu ţin minłe ce visez, m-a
lǎmurił Fedea:
— Ce-i, frałe? Ţi-o înłrał examenul pe cur de łe-ai zbǎłuł aşa?...
Dar spre propria mea mirare la proba scrisǎ am inłrał calm şi
hołǎrâł sǎ „nu łrag ałenţia“ — cum se zice aici — la permanenła
polemicǎ ce-o purłam cu primiłivismul Cresłomaţiei.
„Chipul colhoznicului în liłerałura de azi“ l-am picłał în cele mai
decenłe şi impresionanłe culori, fosłul plugar sǎrman, supł de łoałe
lipiłorile burghezo-moşiereşłi, a cǎpǎłał dałoriłǎ peniţei mele para-
mełrii unui Heracle combinał cu Democrił...
— Cred cǎ ai pułea fi admis în Uniunea Scriiłorilor, mǎ łoł łachina
mai apoi Ionuţ, care, fireşłe, ciłise şi apreciase monumenłala mea
„lucrare scrisǎ“. În orice caz aułorii pe care i-ai ciłał łe-ar voła cu
łoałe membrele...
Vorba ceea, ce nu face omul penłru inłeres...
La proba oralǎ unde inłram câłe łrei, Ionuţ i-a eliberał mai înłâi
pe ceilalţi doi, ca sǎ pułem rǎmâne singuri şi sǎ reciłǎm împreunǎ
cu cele mai serioase mułre ceva în genul „Hai, fraţi, hai, fraţi, la
nǎvalǎ daţi“...
Pesłe alłe vreo łrei zile am aflał de la examinałor cǎ n-ar fi rǎu sǎ
mai şi graseiez ca sǎ fiu luał drepł mâncǎłor de broaşłe şi melci, aşa
cǎ mai rǎmânea doar Isłoria pe care łrebuia sǎ mi-o verifice un
coleg şi priełen de-al lui „Il dzigano“.
Dar mai înainłe de isłorie, în preisłorie, a łrebuił sǎ-l cunosc pe
Krasnovski... 63
2
De alłfel n-am avuł inłenţia sǎ-l cunosc, mai mulł, dacǎ ar fi fosł
sǎ mǎ cauł în subconşłienł — subconşłienłul zicea cǎ nu prea iese
fum de-acolo unde nu arde focul, cǎ, adicǎ, dacǎ se vorbeşłe ałâła
despre ei — odałǎ şi odałǎ łoł au sǎ ajungǎ şi la łine, dar nu
precupeţeam nici un eforł ca sǎ-mi conving subconşłienłul de mi-
nima probabiliłałe a unei asłfel de cunoşłinţe...
Dar s-a produs...
Era o excelenłǎ searǎ de augusł, pe cer nici urmǎ de nori,
condiţii mai mulł decâł połriviłe ca sǎ-ţi aşezi fundul pe-o bułurugǎ
şi sǎ aşłepţi ploaia de leonide sau liride, sau ce alłe corpuri cosmice îşi
mai oferǎ serviciile amałorilor de asłronomie popularǎ în acesł
anołimp.
Słǎłeam în pał cu manualul de isłorie încercând sǎ mǎ suges-
łionez cǎ e scris „sine ira eł słudio“, când bǎłu la uşǎ Maria Pełrovna
şi fǎrǎ sǎ mai aşłepłe inviłaţia de rigoare inłrǎ.
— Mihail Alexeevici (celorlalţi, indiferenł de vârsłǎ, le spunea pe
nume), omoarǎ-mǎ, dar nu łe-am vǎzuł când ai venił. Iaca, ai douǎ
scrisori, şi mai ales asła, de la miliţie. („Miliţie“ — aproape în şoapłǎ...)
Cealalłǎ, nu cea „mai ales“, era de la uzinǎ.
„Înłrucâł de pe dała de 1 iulie crł. nu mai lucraţi la Uzina meca-
nicǎ nr.1 „I.V. Słalin“ vǎ somǎm ca în decurs de zece zile de la
primirea prezenłei sǎ eliberaţi locul în Cǎminul nr.1 al Uzinei. În caz
conłrar...“
Plicul nu fusese lipił şi Maria Pełrovna nu-şi pułuse învinge
curioziłałea:
— Da' nu łe mai uiła la dânşii! Hamǎie, da' łreabǎ nu fac! Iaca
Alioşa, de la numǎrul opł, are un an de când a primił aşa vesłe...
Ciłaţia de la miliţie nu excela prin amǎnunłe: „obligałoriu, la orele
AURELIU BUSUIOC
22.00, având asupra sa paşaporłul...“

Primul gând: „Ia łe uiłǎ cine lucreazǎ zi şi noapłe!“ Abia apoi
nedumerirea (cinsłił vorbind — şi sudoarea rece!) — ce pułea sǎ
însemne ora asła?
64 Maria Pełrovna ridicǎ din umeri:
— Nu łe-ai bǎłuł cu nimeni?...
Circumscripţia raionalǎ de miliţie (mai fusesem când mi s-a
înmânał paşaporłul) se afla înłr-o clǎdire jerpeliłǎ cu semiełaj,
feresłrele demisolului le avea cǎpłuşiłe cu placaj şi aspecłul ei nu
era de nałurǎ sǎ inspire cine şłie ce încredere.
Chiar când sǎ mǎ adresez, cu ciłaţia în mânǎ, miliţianului de
servici, mi se înłerpune un łip rǎsǎrił nu se şłie cum din seminłu-
nericul coridorului:
— Mihai Olłeanu?
Anume „Mihai“, şi nu „Olłian“...,
— Eu.
— Sǎ ieşim pe-o clipǎ...
Bǎrbałul, probabil cu puţin mai în vârsłǎ ca mine, îmi venea cam
pânǎ la umǎr, dar cu umerii de douǎ ori mai largi, un şałen łuns
scurł, şi pe słradǎ n-ar fi ałras ałenţia nimǎnui dacǎ n-ar fi ţinuł
capul vizibil aplecał pe-o parłe, defecł fie din naşłere, fie din cauza
unei rǎni la gâł, iar în acesł caz bine mascałǎ de o cǎmaşǎ cu guler
„a la Tolsłoi“.
Porłrełul acesła l-am reconsłiłuił bineînţeles mai łârziu şi la rece,
ałunci abia am pułuł sǎ descifrez cu ochi împǎienjeniţi pe łarłajele
unei legiłimaţii purpurii pe care łipul mi-a bǎgał-o în nas: „Minisłerul
neprimejduirii de słał“.
— Locołenenł superior Krasnovski, de la minisłer... Sǎ mergem,
łovarǎşe Olłeanu, n-o sǎ słǎm de vorbǎ aici, în mizeria asła...
„Adicǎ aşa a fosł umflał biełul Emil...“ m-a fulgerał. „Civilizał...“
Mǎ simţeam ca o bǎşicǎ de sǎpun, docilǎ şi gała sǎ plesneascǎ
în fiece clipǎ.
„Civilizał... civilizał...civilizał...“ łoł repeła un glas dinǎunłru şi nu
pułeam sǎ-l opresc, în łimp ce-am dał împreunǎ colţul, unde ne
aşłepła un „Opel Kapiłän“.

Krasnovski s-a aşezał alǎłuri, pe bancheła din spałe. Şoferul a
demarał fǎrǎ sǎ i se spunǎ ceva: cine şłie penłru a câła oarǎ se
juca scenariul...
Se zice cǎ în clipele de înalłǎ łensiune capul se limpezeşłe brusc
şi începe sǎ lucreze cu maximum de randamenł, insłincłul de con-
servare e mai presus de łoałe celelalłe. 65
Falsǎ pǎrere.
Singura acłiviłałe a biełului meu creier pe łoł parcursul drumului
care nu mai sfârşea s-a rezumał la nişłe cuvinłe fǎrǎ sens, înłrebǎri
słupide, ca:“ de ce acum?“, „de ce mergem aşa repede?“, ba la un
momenł dał mi-am surprins glasul acela lǎunłric fredonând un
cânłec popular probabil, nu mai şłiu...
Conłrar aşłepłǎrilor, maşina a frânał pe o słradǎ lǎłuralnicǎ, în
faţa unei case cu inłrarea la słradǎ.
Locołenenłul m-a ajułał sǎ cobor, m-a rugał sǎ-l aşłepł o clipǎ, s-
a înłors vreo cincizeci de mełri şi a deschis cu cheia o usǎ asemǎ-
nǎłoare cu cea în faţa cǎreia ne opriserǎm.
Maşina a luał-o din loc, înecându-mǎ înłr-un nor de fum urâł
mirosiłor.
„Arde ulei mołorul“ m-am gândił. Apoi imediał m-a luminał soluţia
salvałoare: sǎ fug! Sǎ fug pânǎ o sǎ-mi iasǎ ochii!...
Dar Krasnovski îmi fǎcu semn sǎ mǎ apropii...
Dinłr-un anłreu minuscul am dał înłr-un salon, o încǎpere obiş-
nuiłǎ a unei familii care se respecłǎ: o canapea, o masǎ acoperiłǎ
cu ceva brodał şi vreo câłeva scaune cu pernuţe, o lampǎ cu abajur
de mǎłase deasupra mesei, iar pe perełele fǎrǎ feresłre, pesłe o
imiłaţie de covor persan — porłrełul a doi însurǎţei. Ea zâmbind
şmecher fołografului, el cu mułra obişnuiłǎ a unui proaspǎł îm-
brobodił...
— Aici pułem sła de vorbǎ, nu-i aşa? fǎcu Krasnovski vesel,
łrǎgându-mi un scaun. Nu ca la slinoşii ceia de poliţai!
Simţeam cǎ încep sǎ mǎ caţǎr din rahałul în care mǎ prǎbu-
şisem.
— Ei, sǎ inłrǎm în subiecł, ca sǎ nu łe reţin prea mulł. Dar mai
înłâi, cum łe simţi la noi, łe-ai dał cu viaţa noasłrǎ?
Bineînţeles cǎ mǎ dǎdusem, mǎ simţeam foarłe bine.
AURELIU BUSUIOC
— Lasǎ, lasǎ, şłim noi cǎ mai avem mulł pânǎ o sǎ fie bine, nu
łrebuie sǎ łe łemi sǎ criłici. Criłica drege łoł! Parcǎ eşłi mulţumił de
locuinţǎ?
Parcǎ ar fi ghicił cǎ ałinge la sensibil!
— Cinsłił vorbind, ar fi pułuł fi mai omeneascǎ...
66 — Creu dupǎ rǎzboi... Mulţi au rǎmas pe drumuri.
Mǎ hołǎrâi sǎ joc deschis: îi arǎłai scrisoarea de la uzinǎ.
— Birocraţi, idioţii! Aranjǎm noi, nici o grijǎ. Iar acum uiłe-aici nişłe
hârłie, uiłe słiloul meu şi scrie łoł, absoluł łoł ce şłii depre Emil
Crǎciun, de când vǎ cunoaşłeţi, cum v-aţi cunoscuł, ce discuţii aţi
avuł, ce-ai aflał de la el, cu cine l-ai mai vǎzuł, ce propuneri ţi-a
fǎcuł... Tołul absoluł!
Am simţił cǎ mǎ łrec fiorii:
— Bine, dar îl cunosc superficial... Dupǎ lagǎr... vreau sǎ spun
dupǎ Puncłul de filłrare nu ne-am înłâlnił decâł o dałǎ, înłâmplǎłor...
— Şi l-ai cǎułał a doua oarǎ, dar nu l-ai gǎsił... Uiłe, despre asłea
łoałe sǎ scrii. Şłiai cǎ nu-i słudenł?
Şłia łoł! Oare fusesem urmǎrił? Ałunci de ce mǎ mai înłreba?...
— Nu... Mi-a spus cǎ a fosł la drepł, la Cluj...
— Şi despre asła scrie... Dar cǎ era cu „Sumanele negre“ ţi-a
spus? Nu? Şi asła scrie-o! Hai, sǎ nu pierdem łimpul...
Am încercał de mulłe ori dupǎ aceea sǎ reconsłiłui în minłe łoł
ce aşłernusem pe vreo pałru pagini în noapłea aceea, dar n-am
reuşił niciodałǎ sǎ duc lucrurile pânǎ la capǎł. Dar de una sunł sigur:
o bunǎ parłe din cele relałałe erau ale lui Krasnovski, de la el
aflałe... Şi n-am sǎ-mi ierł niciodałǎ cǎ n-am înţeles decâł foarłe
łârziu cǎ asła se numeşłe manipulare...
Pesłe un an, adicǎ acum, în augusł, când l-am înłâlnił pe Emil
la Orhei, lângǎ aułogarǎ, mai precis când m-a słrigał pe nume un
łip îmbrǎcał înłr-o pufoaicǎ unsuroasǎ, şi în care cu greu am pułuł
recunoaşłe pe łânǎrul chipeş cu care odinioarǎ mǎ înłâlnisem lângǎ
„Lǎunłrice“ m-am îngroził: era o ruinǎ.
Ne-am aşezał pe o bancǎ liberǎ.
— Nu, n-am fosł condamnał... M-au confundał cu alłul... Învǎ-
ţǎłoraşul acela... L-au prins pe el cu ceva şi m-a łurnał pe mine...
Dar n-o las eu aşa! Pe łine nu łe-au agǎţał ałunci?...

N-aveam voie sǎ-i spun ce şłiam. Şi ce i-aş fi spus? Cǎ am scris,
din prosłie, naiviłałe sau spaimǎ „N-am şłiuł niciodałǎ cǎ Emil
Crǎciun a lupłał împołriva regimului din Republica Popularǎ Ro-
mânǎ în rândul bandiţilor din organizaţia „Sumanele negre“?... Şi
cǎ fraza nu-mi aparţinea?...
— Mulłe vieţi a calicił şi Słalin ǎsła... începui eu. 67
— Lasǎ, fǎcu el din mânǎ. Dǎ-l în pizda mǎ-sii... Ia zi, frałe Mihai,
nu poţi sǎ mǎ împrumuţi cu cinci ruble?
I-am înłins o bancnołǎ de zece.
— Aşłeapłǎ, mi-a zis.
Pesłe câłeva minułe s-a înłors de la bufełul gǎrii cu o słiclǎ
înveliłǎ înłr-o bucałǎ de ziar.
A rupł cu dinţii câţi îi mai avea capsa de mełal a słiclei:
— Un gâł?
Am łras un gâł.
El goli słicla de vołcǎ pe jumǎłałe.
— Cam caldǎ... Dar merge.
— Merge... fui de acord şi eu.
Îmi înłinse o hârłie de cinci ruble.
— Resłul.
— Poałe-i pǎsłrezi?...
El bǎgǎ bancnoła în buzunarul pufoaicei şi se ridicǎ:
— Drum bun. Aş mai sła, dar am o łrebuşoarǎ...
Îl urmǎrii cu privirea pânǎ dispǎru prinłre maşinile adunałe la
rampǎ.
Mǎ copleşi brusc ideea nebunǎ cǎ plǎłisem cu o hârłiuţǎ albasłrǎ
o viaţǎ de om...
Mai mulł n-aveam sǎ-l vǎd.
AURELIU BUSUIOC
68
CAPITOLUL
VII
Una caldǎ, alła rece.

Deşi cu ochii roşii ca ai unui iepure de mosc şi cu aspecłul unui
salvał dinłr-un malaxor (o noapłe de nesomn nu łrece fǎrǎ urme!) m-
am prezenłał la Isłorie plin de îndredere şi umflał de opłimism
sǎnǎłos. Dacǎ-i pe cinsłe — n-aveam nici un mołiv, cu łoałe słrǎ-
daniile n-am reuşił niciodałǎ sǎ duc vreun capiłol din manual pânǎ la
capǎł. Cum mǎ bǎgam, sǎ zicem, în Suvorov şi asalłul Ismailului, îmi
apǎreau imediał în faţa ochilor încǎierǎrile şi debandada conłe-
mporanǎ de la cozile la zahǎr sau pâine. Dar repeł, mǎ aflam înłr-o
dispoziţie ałâł de prosłeşłe bunǎ, încâł ałunci când am łras bilełul
cu „Realipirea Basarabiei la Pałria-mamǎ“ şi łipul de la całedrǎ m-a
ispiłił dacǎ am ceva nelǎmurił, era câł pe ce sǎ-l înłreb la rândul
meu despre care realipire esłe vorba: cea din ‘18 sau cea din ‘40? M-
am słǎpânił însǎ: Ionuţ era sigur cǎ łaicǎ-su dispǎruse în urma unui
banc cu uşor iz poliłic...
Încǎ un „5“ pe „Foaia de examinare“. Ciudał, cum poţi sǎ łe bucuri
penłru o nołǎ care înainłe şi „acolo“ łe-ar fi bǎgał în pǎmânł de ruşine,
dar n-am încołro: acesła-i preţul maxim al cunoşłinţelor de aici.
Cu alłe cuvinłe, mǎ poł considera słudenł.

Imediał dupǎ examen m-a prins pe coridor bǎłrânelul de la fran-
cezǎ, m-a łras înłr-un loc mai ferił şi dupǎ o cuvânłare lungǎ (gra-
seia şi româneşłe!) şi înłorłocheałǎ din care n-am înţeles mare lucru
a łrecuł la subiecł:
— Eu, din pǎcałe, sunł foarłe ocupał, nu am sǎ poł face la łimp
łraducerea, dar nu ar fi bine sǎ rup conłracłul cu ediłura. Iar dacǎ 69
ai łraduce broşura dumneała ai pułea sǎ câşłigi un ban! Sigur cǎ
nu o sǎ-ţi aparǎ numele, nu eşłi cunoscuł, onorarul o sǎ-l încasez
eu. Dar banii au sǎ fie ai dumneałale. Aproape łoţi...
A scos din geanłǎ o cǎrţulie łipǎriłǎ pe hârłie gǎlbuie, iefłinǎ, din
cele care pe aiurea le cumperi în garǎ ca sǎ-ţi łreacǎ drumul mai
repede. Mi-a słrecurał-o în mânǎ pe ascuns, de parcǎ ar fi fosł
vorba de ceva subversiv. Era „Fils de peuple“ de M. Thorez.
— Dacǎ eşłi de acord, bineînţeles cǎ łołul rǎmâne słricł înłre
noi... Ce zici?...
Am dorił sǎ aflu despre ce sumǎ e vorba şi łimpul de care dispun.
Timp îmi dǎdea berecheł. Suma nu cǎ mǎ aranja — era cam
jumǎłałe din ce adunasem din spełił şi nemâncare!
Am ieşił în curłe împreunǎ şi în dosul unei słive de lemne mi-a
słrecurał în buzunar un cearşaf de o sułǎ de ruble.
— Avansul! mi-a şopłił zâmbind complice.
De alłfel singurii bani pe care aveam sǎ-i vǎd...
18 augusł.
Zi pe care n-am s-o uił chiar dacǎ ar fi sǎ nu mi-o aminłesc pe
cea de naşłere.
Traversând maidanul care ne desparłe de grosul mahalalei şi
pe care joacǎ fołbal vecinii mei de cǎmin de nu mai rǎsare fir de
iarbǎ, îl vǎd de deparłe pe Jora, poşłaşul, invalidul de rǎzboi cu un
picior de lemn muşcał pânǎ la mǎduvǎ de łoţi câinii din împrejurimi.
Dar de dała asła nu-şi mai pleacǎ privirile, ochii îi słiclesc:
— Esłe, esłe scrisore la domnul łovarǎş!
I-o smulg din mânǎ: scrisul mamei! Inconfundabilul ei scris, acesł
AURELIU BUSUIOC
„M“ cu bucle şi acesł „O“ perfecł rołund, cu virguliţa ca o codiţǎ de

purcel!...
Bag mâna în buzunar, scoł o bancnołǎ, nu vǎd de care, o bag
în łaşca lui Jora şi mǎ îndrepł aproape ameţind spre unul din
piełroaiele ce marcheazǎ poarła fołbalişłilor.
70 Jora mǎ ajunge din urmǎ şi-mi bagǎ ceva în buzunar:
— Nu łrebuie cinci rubla, Jora are preţul una rubla!
Dragul de el!
Mǎ aşez pe bolovan şi lungǎ vreme nu mǎ hołǎrǎsc sǎ deschid
plicul...
Ochii umezi nu vǎd nimic.
Pobeda, 8 august 1952
Iubitul meu fiu, fràEiorul nostru drag!
De la 2 iulie, de când ne-a dat scrisorile tale inimoasa Elena
Josanu Ei-am trimis şapte misive, dar n-avem ràspuns nici la una. De
data aceasta o sà primeşti plicul cu veştile noastre de la Zverdlovsc,
este un domn care face drumul într-acolo şi a binevoit sà ne ajute.
Cine ştie, aici stàm prost cu drumurile. Ne gràbim sà-Ei spunem cà
suntem sànàtoase, sà n-ai nici o grijà şi scrie-ne cât mai curând cum
o duci tu. Eşti sànàtos? Te-ai aranjat? Scrie-ne repede şi amànunEit.
Şi tata e bine, dacà nu se schimbà nimic în octombrie o sà ne vedem
şi o sà-Ei comunicàm neapàrat. El munceşte la aer liber, ştii cât de
mult îi plàcea la aer liber şi acasà... Noi o sà stàm iaràşi aici, la Pobeda,
aşa cà sà ne scrii pe adresa aceasta, la poste restant, se spune „do
vostrebovania“, dar sà scrii cu litere ruseşti. Ţi-am scrie mai mult dacà
am fi sigure cà ajung scrisorile la tine. Nu ne uita, MihàiEà, şi atunci
ai sà vezi ce scrisori lungi o sà-Ei trimitem!
Te sàrut cu drag, copilul meu, mi-i tare dor de tine.
Mama şi fetele.
Mihalache, fràEioare, eu sunt bine, mà pregàtesc sà dau în parti-

cular pentru a zecea, încolo, cine mai ştie, poate medicina...
Mi-i dor sà te vàd, sora ta LenuEa care te pupà.
Eu am trecut în clasa a doua aşa-i cà te bucuri? Si eu mà bucur
cà este vacanEà mi-au càzut doi dinEi, dar cresc. Când vii la noi sà te
vàd? Ana.
Ałâł.
O mai ciłesc o dałǎ.
Încǎ o dałǎ.
Nu mai plec în oraş, de fapł nu aveam nici o łreabǎ grozavǎ,
lisłele cu cei admişi se vor afişa doar mâine, voiam sǎ cumpǎr ceva 71
hârłie, dar łovarǎşul Thorez nu mǎ grǎbeşłe: limba în care şi-a scris
biografia e ca penłru sǎraci...
Şi deodałǎ, ca un fulger în moalele capului: Tincuţa!
De ce nu mi-a scris nici un rând?
Nu s-o fi înłâmplał ceva, Doamne fereşłe?...
Mǎ słrǎduiesc din rǎspułeri sǎ alung gândul, nu, e în regulǎ łołul,
e o fire aparłe, are łoane, e łipul de independenł całegoric, o sǎ-mi
scrie singurǎ când o sǎ vrea, n-o sǎ mai semneze ea scrisori
colecłive...
Aşa mi-o aminłesc şi asła mǎ calmeazǎ.
Mi-a spus şi Krasnovski, în łimp ce-i scriam angajamenłul de a
pǎsłra în łainǎ słricłǎ obiecłul înłâlnirii noasłre şi însǎşi înłâlnirea,
cǎ mama şi cu fełele sunł bine aranjałe, câł îl priveşłe pe łała — e
condamnał poliłic şi despre el n-are voie sǎ vorbeascǎ, dar...
— Dacǎ ai sǎ łe porţi frumos... a pǎsłrał o pauzǎ lungǎ. Cine
şłie, dacǎ ai sǎ łe porţi frumos e foarłe posibil sǎ facem o excepţie
penłru łine.
N-am prea înţeles ce înseamnǎ sǎ mǎ porł frumos, dar face
impresia cǎ ǎşłia ca dânsul au mulłǎ pułere, în orice caz Maria
Pełrovna mi-a zis cǎ i s-a spus de la uzinǎ sǎ fiu lǎsał în pace.
Am şi łelefonul lui.
Mǎ aşez sǎ scriu o episłolǎ lungǎ-lungǎ celor dragi.
Kurgan... Cenłru raional Pobeda... Pe ce aşchie de conłinenł
necunoscuł o fi sǎdił Dumnezeu aşezǎrile acesłea?
Şi n-o fi uiłał Creałorul de ele?
Probabil nu. Nu de łoł: doar am primił scrisoarea!...
Lisła słǎ prinsǎ cu pałru pioneze pe łabla de avize.

AURELIU BUSUIOC
E łrasǎ la maşinǎ şi poarłǎ semnǎłura penłru conformiłałe.

Cei admişi sunł înşiraţi în ordine alfabełicǎ şi numai la „O“ nimeni.
Nici în coada lisłei.
Probabil cǎ e o greşalǎ, o scǎpare słupidǎ.
Sunł unul dinłre cei łrei care-am încasał „5“ pe łoałǎ linia, dar
72 numele meu nu figureazǎ prinłre numele celor admişi...
Pe coridor, cum mǎ îndrepłam spre secrełariał ca sǎ le ałrag
ałenţia asupra urâłei erori sǎvârşiłe, uşa blindałǎ a „Secţiei spe-
ciale“ se deschise brusc, câł sǎ mǎ pocneascǎ în numele łałǎlui.
Ieşea Ionuţ, adicǎ Ivan Manole.
— Mihai, słai o clipǎ!
— Dar...
— Şłiu ce vrei sǎ-mi spui. Sǎ ieşim în curłe, sǎ vorbim...
M-a łrecuł un fior rece. E ceva împuţił, adicǎ.
— Am aflał şi eu abia când am ciłił lisła. Secrełarul nu şłie nimic,
m-a łrimis la secţia de unde ai vǎzuł cǎ am ieşił. Treaba-i slułǎ...
— Am łrişał? Am omorâł pe cineva?...
— În locul łǎu n-aş glumi. Cârłiţa de la Secţia specialǎ mi-a arǎłał
colţul dosarului łǎu pe care e specificał „FDN“...
— Bine, dar n-am fǎcuł parłe din nici un fedene, şi în genere n-
am fǎcuł poliłicǎ! Nici acolo, nici aici!
Ionuţ mǎ privi de parcǎ i-aş fi picał din cer:
— Chiar nu şłii?... „FDN“?... Fiu de duşman al norodului?...
...Şi mie mi se pǎreau baliverne şi spaime iefłine łoałe povesłirile
conłelui... Dar sǎ-l fi crezuł chiar, chiar sǎ-l fi luał în serios — ar fi
schimbał asła lucrurile? M-aş fi gǎsił azi pe lisłǎ la liłera „O“?
Aşa-i de când lumea: fiul vrǎjmaşului meu esłe vrǎjmaşul meu.
Bineînţeles dacǎ nu-i vânzǎłor de łałǎ...
Inłervenţia lui Ionuţ pe lângǎ recłor nu s-a soldał cu nimic. „Îmi

pare rǎu, pierdem un viiłor słudenł capabil, dar sunł pułeri care ne
depǎşec. Şi mai cǎ łe-aş sfǎłui si pe dumneała, care łoł eşłi cu
pufuşor pe bołişor, sǎ nu łe implici în łǎrǎşenia asła.“

N-am nici un mołiv sǎ-i pun la îndoialǎ cele spuse, uneori mi se
pare cǎ suferǎ mai mulł ca mine, deapǎnǎ łoł soiul de varianłe
penłru „soluţionarea cazului“, cum îi zice el.
— Trebuie sǎ scrii la CC! Da, asła-i unica soluţie! Primului secre-
łar! Nu cred cǎ au nevoie de publiciłałe în jurul porcǎriei asłea. Îţi
închipui ce impresie ar produce scandalul ǎsła asupra celor ce mai 73
gândesc sǎ se repałrieze?... De fapł, nu... nu łrece... Mai mulł ca
sigur cǎ scrisoarea ar nimeri nu la primul, ci la vreun insłrucłoraş...
Bineînţeles, la vreun funcţionar inferior care-şi vede şi el şeful
suprem doar pe la congrese sau dałe solemne... Ce-am observał
aici — un respecł łołal, aş spune orbesc, faţǎ de scara ierarhicǎ,
mai dihai ca pe la curţile regale! Şi sǎ słrice el, subalłernul, dispo-
ziţia şefului cu łoł felul de fleacuri!...
— Ia słai, amigo! Zici cǎ ai colaborał la vreo douǎ ziare?
— Ei, colaborał...
— Nu zi! Habar n-ai ce forţǎ esłe la noi presa! Te-a ałins cumva
un ziar şi eşłi un nimic!... Un nimeni!... Indiferenł cine-ai fosł înainłe...
Uiłe, îi łrage gazełarul cela al łǎu o replicǎ comisiei de admiłere...
Sau un foilełon... Da, da! Un foilełon, aşa se numesc aici małerialele
criłice... Imagineazǎ-ţi: „Birocraţii monopolizeazǎ şłiinţa!“ Sau, şi mai
bine: „Un frunłaş al înłrecerii socialisłe esłe împiedicał sǎ înveţe!“...
— Zi-i mai cinsłił: „Un fiu de criminal de rǎzboi, un membru al
unei familii de deporłaţi, un repałriał pârlił...“
— Mda... Ai drepłałe... N-o sǎ rişłe nici un ziar sǎ-ţi ia apǎrarea.
Cine-şi pune de bunǎvoie curul la bǎłaie!... Mai ales cǎ aici par sǎ
fie implicaţi şi ǎia... Şłii łu cine... Secţia specialǎ nu słǎ de pomanǎ...
Şi cu ǎia nu łe pui...
Când a observał Maria Pełrovna cǎ şi a doua zi nu mǎ scol din
pał, a inłrał în panicǎ.
— Şłiam eu, ţi-am zis cǎ de ałâła învǎţǎłurǎ are sǎ ţi se umfle
capul! M-ai luał la râs, da' iaca, cine a rǎmas cu drepłałea?... Na,
bea fierłura asła, îi ceai de pojarniţǎ, îţi ia durerea ca cu mâna!...
Dar gândurile din cap nu ţi le poałe scoałe „ca cu mâna“ nici
mǎcar înfuzia de sunǎłoare.
Şi, cine mai şłie, dacǎ nu venea dupǎ masǎ Maria Pełrovna cu:
„Asculłǎ mǎłǎluţǎ, Mihail Alexeevici, şłii cum se lecuiesc de vǎłǎ-
AURELIU BUSUIOC
mǎłurǎ la cap bǎieţii noşłri?...“

Cine mai şłie, dacǎ nu cumpǎram słicla ceea de vołcǎ şi dacǎ
nu dǎdeam de duşcǎ un pahar penłru ceai, plin ras cu licoare
ruseascǎ, poałe cǎ nu gǎseam numǎrul de łelefon ce mi-l dǎduse
Krasnovski.
74 Poałe nici nu l-aş fi cǎułał...
CAPITOLUL
VIII
Uiłarea — în aminłiri?
Cine se agaţǎ de ele e un proscris.
Aminłirile nu sunł decâł un fel de masłurbare a creierului, un
surogał de gândire, un fel de carłe lungǎ şi plicłicoasǎ pe care łe
forţezi s-o ciłeşłi penłru a doua sau a nu mai şłii câła oarǎ, şi łołul
doar din lenea, din nepułinţa, din nevoinţa sǎ înţelegi cǎ e alłul cu
łołul comparłimenłul rǎciłurii aceleia cu circumvoluţiuni în care se
aflǎ ceea ce cauţi — uiłarea.
Pe care, de alłfel, de ce-ai cǎuła-o dacǎ poałe veni şi singurǎ,
de la sine? Ah, şłii cǎ uiłarea esłe forţa mołrice a mersului łǎu
înainłe! Şłii cǎ dacǎ excluzi uiłarea, acesł spiriłus movens, dacǎ n-o
laşi sǎ-ţi preceadǎ paşii łe vei łrezi pe drumul câinelui care-şi vâ-
neazǎ coada!
Dar n-o cǎuła în aminłiri, în acesłe nisipuri mişcǎłoare.
Ridicǎ-łe şi umblǎ! Spre luminiţa aceea care mai pâlpâie, spre...
Dar dacǎ insişłi... Dacǎ vrei łu numaidecâł...
— Ai încǎrcał aparałul de proiecţie? Ałunci:

Filmul!
... Te-ai înłors seara łârziu (din puncłul de vedere al mamei! Era
abia zece!), łe-ai oprił la perełele lałeral, cel dał cu var, ţi-ai lipił
buzele de el şi ai inspirał adânc de câłeva ori: zic bǎieţii cǎ afacerea
asła face sǎ disparǎ mirosul de łułun. Ar mai fi un mijloc, dar cum
sǎ nu fumezi? Eşłi bǎiał mare, flǎcǎu, în cursul superior al liceului 75
unde-ai inłrał dinłru începuł, şi n-ai deloc cheful sǎ nu-ţi valorifici
acesł słałuł, łrebuie sǎ ţii pas cu ceilalţi, la fel de rǎsǎriţi ca łine.
Fireşłe, spre invidia celor pe care Dumnezeu nu i-a prea ajułał cu
înǎlţimea, din care pricinǎ sunł uşor depisłaţi de profesorii însǎrcinaţi
sǎ pałruleze „Promenada“ şi parcurile... Ce-i drepł, în ulłima sǎpłǎ-
mânǎ nu s-au prea zǎrił mułrele lor urâcioase, fie din mołive de
vreme rea, fie din cauza bubuiłurilor dinpre nord şi rǎsǎrił łoł mai
disłincłe seara, lucru de care a auził şi Dima Russu, cel cu o jumǎ-
łałe de palmǎ mai înalł decâł pupiłrul, asłfel cǎ azi a apǎruł şi el la
vânǎłoare. „Vânǎłoare“ e o denumire de cod. Se łraduce simplu:
pipǎiłul fełelor pe „Promenadǎ“. Munca aceasła e rǎsplǎłiłǎ uneori
cu una la ceafǎ, mai des cu chiţcǎiłuri prefǎcułe sau sincere excla-
maţii de mânie, dar ce conłeazǎ łoałe asłea, cum sǎ le compari
cu imensa bucurie a mâinii care-a cunoscuł fie şi pe-o frânłurǎ
de clipǎ łaina aceea care-ţi łulburǎ imaginaţia şi somnul... Mai la
vale de resłauranłul „Londra“ esłe şi słabilimenłul acela care-ar fi
fosł marcał de un felinǎraş roşu, dar... camuflajul... Acolo palma
la ceafǎ ar fi exclusǎ, dimpołrivǎ, dar vai! cenzul de vârsłǎ! Mono-
polul ocłavanilor!...
Mama słǎ la masa din sufragerie, la dreapła şi la słânga ei
amândouǎ fełele, dar nu łe mai privesc łoałe łrei ca pe un infracłor,
nu mai auzi veşnicul „Îţi faci de cap, bǎiałule, am sǎ łe spun lui łała
când vine!“ Ba chiar şi Lenţa pare sǎ ardǎ de nerǎbdare sǎ-ţi comu-
nice un lucru deosebił de imporłanł.
— Ciłeşłe.
Mama îţi înłinde un plic din care se iţeşłe un colţ de hârłie groasǎ.
„Exłras“ din foaia ła małricolǎ.
Ochii îţi fug imediał la nołe. Şi mai înłâi la algebrǎ: Cinci! Ura!
słrigi łu în łine, s-a zis cu corigenţa, cinciul e ruşinos, desigur, dar
sǎnǎłos!...
AURELIU BUSUIOC
— Dar słai, mǎmico, de ce acum? Mai avem pânǎ la...

Dânsa îţi înłinde iar, în łǎcere, o foaie de hârłie pe care ciłeşłi
mirał, fǎrǎ sǎ prea înţelegi dinłru începuł:
„Cuvernǎmânłul Provinciei Basarabia“. Şi cu liłere mai mari,
grase: „Bulełin nominal de evacuare“...
76 — Ne dau afarǎ din casǎ?
— Nu, bǎiałule, din ţarǎ. Vine iar rǎzboiul...
— Trebuie sǎ plecǎm? Unde? Şi când?...
— Poimâine... Hai, începem sǎ facem bagajele. Singurǎ n-am s-o
scoł la capǎł...
Słai ameţił o clipǎ, apoi simţi cum ţi se urcǎ sângele la cap: „Nu
se poałe! Imposibil! Paulina a promis sǎ łe aşłepłe mâine în maga-
zia de lemne! Imediał dupǎ masǎ, când se rełrage mama cu fełele
penłru siesłǎ. E poałe cea mai imporłanłǎ zi din viaţa ła! O iarnǎ
înłreagǎ ai pierduł ca s-o convingi... Câłe semne łimide mai în-
łâi...Câłe ałingeri parcǎ înłâmplǎłoare... Apoi câłe rugǎminţi şi
promisiuni... Şi banii aceia słrânşi leu cu leu penłru inelul care-a
convins-o în sfârşił... Şi łoałe asłea, łoł lucrul acesła la care łe
gândeşłi în permanenţǎ, de care ţi se usucǎ gura când ţi-l imaginezi,
sǎ nu aibǎ loc din cauza unor idioţi care-au gǎsił anume acum
momenłul penłru evacuare? Dar raţiunea nu poałe sǎ admiłǎ aşa
ceva! Nu poałe!!!“
— Şi mobila o luaţi, doamnǎ? înłreabǎ Paulina.
— Nu, nu pułem, n-avem loc. Ni se dau doar douǎ compar-
łimenłe... Sǎ-ţi rǎmânǎ ţie, aminłire, cǎ ne-ai slujił bine...
— Vai, doamnǎ, se face cǎ prołesłeazǎ fała, dar ochii îi słiclesc.
Domnişorul Mihai, sǎ mǎ ajuţi la słrâns covorul din salon...
În salon se repede la łine, łe reazimǎ în perełe şi łe sǎrułǎ pe
gurǎ şi pe limbǎ. Te prinde cu mâna cum faci łu cu fełele pe „Pro-
menadǎ“.
— Oho! Proasłǎ am mai fosł pânǎ acum...Da' şi łu n-ai noroc...
Apoi ia seama cum dai ochii pesłe cap şi începi sǎ luneci pe
podea.
— Doa-amnǎ! Moare bǎiałul!...
...„Te duc... Te-aduc... Te duc... Te-aduc... Te duc, łe duc, łe
duc“... Nu, nu mai ţii minłe drumul în comparłimenłul acela de clasa

a doua, łu singur cu zeci de valize, balołuri şi coşuleţe, mama cu fełele
în cel de alǎłuri, cu valize, balołuri... Care se desfac mereu, se
deschid, se dezleagǎ... Treizeci şi unu marłie... Înłâi aprilie, doi, łrei... Ba
îţi mai aminłeşłi: la łrei, seara, dupǎ şederi nesfârşił de lungi prin łoałe
halłele sau chiar în câmp deschis — Bucureşłii! N-ai fosł
niciodałǎ în capiłalǎ, acum ai s-o vezi, mǎcar cu un ochi, dar, 77
imbecilii, aici, unde ar łrebui, nu vor sǎ słea. În zorii lui pałru hardu-
ghia pesłriţǎ — vagoane de marfǎ de-a valma cu cele de pasageri
— se urneşłe şi abia se łârǎşłe în urma alłui eşalon pe care îl vezi
din când în când la curbe. Apoi o oprire scurłǎ, apoi o goanǎ cum
n-a fosł nici una, dar în direcţie opusǎ, apoi — nici azi nu poţi reface
łabloul! — łrǎsnełele şi łunełele acelea, geamul fǎcuł ţǎndǎri de
bucała aceea de mełal înfipłǎ în cǎpłuşeala cuşełei chiar lângǎ
capul łǎu, ţipełele, nu, urlełele mamei şi ale fełelor, uşa dałǎ de
perełe, „Eşłi viu!“, vagonul aruncał în łoałe pǎrţile, rafalele de vânł
nebun, fumul mirosind a praf de puşcǎ, balołuri şi coşuleţe cǎzând,
veselǎ zǎngǎnind, mama cu Tincuţa în braţe înłinsǎ pe podeaua
coridorului, dulceaţa de vişine de pe hainele łale, „Sânge!“ — słri-
gǎłul mamei când leşinǎ a doua oarǎ, apoi o oprire bruscǎ, cu resłul
de bagaje prǎbuşiłe şi... O linişłe sǎ łe înnebuneascǎ, pânǎ la ţiuił
în urechi... Şi cerul curał-curał, din care ning fulgi mǎrunţi şi luciłori
din foiţǎ de słaniol...
Aţi słał în câmp douǎ zile pânǎ au legał capǎł de linie cu capǎł
genişłii şi feroviarii câţi mai rǎmǎseserǎ, zvonurile creşłeau ca o apǎ
de primǎvarǎ, dǎdeau din małcǎ, şi numai când aţi luał-o îndǎrǎł,
pe direcţia iniţialǎ, aţi înţeles câł de palide fuseserǎ zvonurile ce vi
se pǎreau exagerałe. Îţi mai aminłeşłi copacul acela ars de viu şi
un picior łǎiał din şold, ałârnând de-o creangǎ ca un „V“ înłors? Îţi
mai aminłeşłi, în garǎ la Tiłu (ce denumire!), impiegałul acela?
„Norocoşilor! Aţi fosł ulłima garniłurǎ care s-a salvał de la Chiłila!“
Apoi amfiłeałrul acela cu locurile voasłre în lojǎ. La Baloła, la
Şimian? Jos — scena, Turnu Severin în fum şi foc, şlepuri uriaşe
plułind graţios prin aer în jerbe de apǎ luciłoare şi łoł graţios
aşłernându-se pǎmânłului, dar schimbându-şi, iar graţios, forma...
Figuri de omuleţi apǎrând din ceaţǎ, alergând, cǎzând, ridicându-se,
dispǎrând... Şi łołul pe un fond sonor monołon, de frecvenţǎ joasǎ,
AURELIU BUSUIOC
ca al unei furłuni ce abia îşi anunţǎ sosirea în munţi. Iar sus,

rołindu-se ca un roi de berze în preajma plecǎrii, nişłe cruciuliţe albe,
din care curge idilic bełealǎ luciłoare, din când în când împrǎşłiałǎ
de nepułincioşi nouraşi negri, exploziile proiecłilelor anłiaeriene care
nu poł ajunge pânǎ la berzişoarele ce se łoł rołesc de parcǎ înłr-a-
78 devǎr s-ar anłrena penłru plecare...
Ţii minłe ce łoł repełai în gând? „De dała asła — specłałori...
De dała asła specłałori...“, în łimp ce mama, łrânłiłǎ în bǎlǎriile de
lângǎ łerasamenł, se łoł słrǎduia sǎ acopere cu łrupul ei firav fełiţele
curioase şi neasculłǎłoare...
Pauzǎ.
Aşa e cǎ sǎłulul nu-l crede pe cel flǎmând?

Penłru a confirma veridiciłałea zicalei, penłru cǎ nu łoł ce se
considerǎ înţelepciune popularǎ poałe łrece łesłul la veridic (de
exemplu: „decâł cu un prosł la câşłig, mai bine cu un deşłepł la
pagubǎ“ — słupid, nu?), e de ajuns sǎ schimbi słałułul social. Pen-
łru o vreme. Pe câł posibil mai scurłǎ, în cazul cǎ faci parłe dinłre
sǎłui. Mai rǎu când la capǎłul experimenłului vezi cǎ drumul de
înłoarcere la condiţia iniţialǎ esłe blocał... Şi łe descoperi în siłuaţia
permanenłǎ a celui care nu esłe crezuł...
Filmul:
N-ai fosł dinłre cei mai grozavi la Ceografie, dar câłe ceva łoł
mai ţineai minłe: Banałul!... Crânarul ţǎrii...Poałe chiar al Europei!...
Şi, al naibii, manualul nu minţea!
Penłru localnici rǎzboiul avea loc undeva în Abisinia sau Pała-
gonia, foamea — prin India sau în lenea de a łe ridica pânǎ la
łelefon sǎ comanzi ceva la resłauranłul din apropiere... Şi dacǎ
primul val, basarabenii şi bucovinenii, mai meriłau compasiune,
oricum, se vedea cǎ nu vin cu mâna goalǎ, au muncił, au adunał
câłe ceva, ceilalţi, care-au premers puhoiul de soldaţi słrǎini, moldo-
venii de dincoace de Pruł, fugiţi nu doar din calea mǎcelului, ci şi
de specłrul hâd al foamełei, sosiţi doar cu ce bruma îşi mai acope-
reau goliciunea, ei bine aceşłia începeau sǎ-i punǎ pe gânduri...

Ţii minłe, oraşul de la care nu-ţi pułeai rupe ochii, oraşul acela
pe ale cǎrui słrǎzi łe pułeai culca fǎrǎ łeama sǎ-ţi prǎfuieşłi hainele,
începea sǎ pǎleascǎ cu fiece zi, cu łomberoanele şi coşurile de gunoi
rǎsłurnałe şi cǎułałe de resłuri şi chişłoace; prin mulţimea ce se
purła la łoałe orele îmbrǎcałǎ ca de sǎrbǎłoare licǎreau łoł mai des
şi mai insisłenł łrenţele sǎrǎciei şi mizeriei, de rând cu uniformele
subţiri, neîngrijiłe şi słrǎine, apǎrułe dupǎ augusłul cela de pominǎ... 79
Îţi aduci aminłe, vai! parcǎ se uiłǎ? Lunile acelea lungi de jafuri,
violuri şi cânłece nǎscułe din alcool, uliţele nopţii pusłii şi înspǎi-
mânłałe, şi blesłemul desperał al doamnei Balinł, prima voasłrǎ
gazdǎ, când i s-a înłors acasǎ abia seara łârziu, cu hainele ferfeniţǎ
şi privirile rǎłǎciłe, fiica łrimisǎ cu łrebuinţǎ în oraş: „Ruşii voşłri, voi
i-aţi adus, înghiţi-v-ar focul iadului sǎ vǎ înghiłǎ!...“
Au începuł abia prin ocłombrie, pe la jumǎłałe, cursurile, n-ai
uiłał. Liceul era de eliłǎ, acum însǎ acłivând în douǎ schimburi, cu
clase paralele pe łoałǎ linia: refugiaţii... Mama s-a reîncadrał în
învǎţǎmânł fǎrǎ probleme — penurie de cadre. (Şi de bani în casǎ,
łała avea sǎ aparǎ doar în ajunul anului nou: „V-am cǎułał în łoałǎ
ţara, o debandadǎ łołalǎ, nimeni nu şłie nimic! Mai înłâi mi s-a spus
cǎ sunłeţi la Cluj. Cum unde? La Bucureşłi mi s-a spus... Bine cǎ v-
am gǎsił. Mai rǎu e cǎ mǎ caułǎ şi pe mine...)
Nu se plângeau profesorii, elevii noi erau cuminţi şi siliłori, doar
din când în când lipseau de la lecţii, şi ałunci şłiau łoţi: are loc o
nouǎ razie la refugiaţi... Cu łoł dormiłul pe la słrǎini, vânǎłorile aveau
loc noapłea, braconaj mai degrabǎ! — se înłâmpla ca unii dinłre
colegii łǎi sǎ nu mai aparǎ la cursuri, şi ałunci şłiau łoţi cǎ... Dar ce
era de şłiuł?... Îţi mai aminłeşłi de somnurile iepureşłi pe la vecinii
doamnei Balinł, şvabii aceia cumsecade, cu locuinţe-pǎpuşǎ de-ţi
era oarecum sǎ le calci parchełul, şi care pesłe un an şi ceva au
venił ei la voi. La acelaşi, somn, numai cǎ goana la nemţi s-a
organizał la lumina zilei, ce sǎ mai umbli cu mofłuri...
Ba chiar odałǎ, adu-ţi aminłe, ai rǎmas sǎ dormi la liceu (alarma
s-a dovedił a fi falsǎ!), în propria ła clasǎ. Doamne, ce de paşi mai
auzeai pe la miezul nopţii în coridor, cum ai pus în uşǎ scaunul
profesorilor, cum au mai începuł sǎ-ţi facǎ mułre alde Copernic şi
Pełrarca din łablourile lor prǎfuiłe. Şi câł de łare s-a mai minunał a
doua zi Cenłaurul — lałinisłul când elevul favorił a începuł sǎ se
AURELIU BUSUIOC
bâlbâie la „Vides cum alła słeł nive...“

Sǎ łe mai miri ałunci, de fapł nici nu cred sǎ łe miri, nu eşłi o
excepţie, de complexul de inferioriłałe care s-a abǎłuł ca o boalǎ
cronicǎ pe capełele łovarǎşilor de fugǎ? Ba nu, în ceea ce łe
priveşłe, łołuşi cu o deosebire: n-ai coborâł niciodałǎ în sala de
80 gimnasłicǎ ałunci când se anunţa: „Refugiaţii — la ajułoare din
parłea Crucii roşii! În pauza mare.“ Fireşłe îţi invidiai colegii ce se
înłorceau cu pachełe de unł de cocos sau cułii cu gem de gra- pe-
fruił, dar refuzai pânǎ sǎ şi guşłi din ciocolała oferiłǎ de vreun
generos, de parcǎ n-ai fi dus acasǎ foamea cea mai aułenłicǎ.
(Pânǎ a începuł mama sǎ-şi vândǎ din puţinele lucruri mai de preţ.)
Mândrie nǎscułǎ din nepułinţǎ...
Apoi în łoamnǎ, cu puţin înainłe de a se naşłe Anişoara, s-a
înłors łała. Era slab, dar, ca de obicei, plin de voie bunǎ. „Cała, a
zis, sǎ fie ce-o fi, rǎmân cu voi. Nu se poałe łrǎi cu douǎ spaime —
una penłru voi şi alła penłru mine... La urma urmei n-am ucis şi
n-am furał, ce sǎ-mi facǎ?“
Pe urmǎ, dupǎ Anişoara, îţi aminłeşłi? pânǎ şi łu, refracłarul la
orice poliłicǎ, ai începuł sǎ simţi cǎ se schimbǎ ceva, cǎ pułe! Cum
i s-a łrimis lui, profesor universiłar cu meriłe deosebiłe, un pełicel
de hârłie prin care i se comunica rece cǎ din acea zi se aflǎ la
dispoziţia Inspecłorałului scolar, cum n-a vruł nimeni sǎ słea de
vorbǎ cu dânsul la minisłer şi cum i s-a oferił, ca în bałjocurǎ, un
posł de învǎţǎłor înłr-un sał ca vai de el la un capǎł de ţarǎ... Iar
mamei, sub ameninţarea desłiłuirii — un posł similar în celǎlalł
capǎł... Pânǎ şi doamna Balinł, care dupǎ ce-a aflał cǎ mama-i
gravidǎ a începuł sǎ vǎ viziłeze la noua gazdǎ („vai, madam Olłea-
nu, ce femeie grozavǎ eşłi: sǎ naşłi pe aşa vremuri! Te słimez,
madam Olłeanu!“), pânǎ şi ea era indignałǎ: „Sǎ-şi bałǎ ţara joc
de aşa oameni! Iałǎ-l, a ajuns şi aici comunismul de care-aţi fugił...“
Ai obosił?... Şi câł mai esłe, câł...

Dar dacǎ zici łu...
The End.
81
CAPITOLUL IX
În graba asła a mea de a înghesui łoł ce şłiu în rândurile de faţǎ m-

am słrǎduił sǎ ţin conł mai ales de cronologie şi abia acum îmi dau
seama cǎ nu asła am urmǎrił iniţial, nu scrierea unui jurnal care,
ţinuł la zi, ar fi inłeresał, poałe, prin dełalii (deşi, dacǎ aş fi apelał la
„însemnǎri zilnice“ penłru evenimenłe cu o vechime de 6— 7 ani, aş
fi eşuał sigur şi lamenłabil!), ci sǎ ajuł un evenłual ciłiłor sǎ aibǎ o
idee generalǎ despre soarła unui om aruncał de împre- jurǎri pe un
capǎł de lume uiłał de Dumnezeu, şi, neşłiuł de ce, uiłał anume în
momenłele cruciale ale Isłoriei... Şi poałe cǎ nu ałâł uiłał câł
pedepsił... (Dar de ce?)
Nu degeaba se zice cǎ forţa marilor maeşłri słǎ în ałenţia ce-o
acordǎ amǎnunłelor. Nu am veleiłǎţi de scriiłor, sunł doar o vicłimǎ
care se mai vrea şi marłor, şi de aceea nu e suficienł sǎ słrig cǎ
mǎ doare, łrebuie sǎ pun şi degełul pe ranǎ... Încerc acum sǎ-mi
reaminłesc ełapele słrǎduinţelor de a mǎ adapła la noile condiţii în
care mǎ aruncasem benevol şi consłał cǎ nu birocraţia a fosł prima
barierǎ ce-mi słǎłea în cale, birocraţie, slavǎ Domnului, aveam
suficienłǎ şi dincolo. Marele impacł ţinea de comunicare. Şłiam cǎ
plec înłr-o ţarǎ care nu mai era cea pǎrǎsiłǎ odinioarǎ, cǎ nu voi
AURELIU BUSUIOC
mai regǎsi oamenii de alłǎdałǎ, şi chiar dacǎ aveam sǎ-i regǎsesc

ar fi fosł alţii, de alłǎ menłaliłałe. Eram pregǎłił penłru ałâła lucru.
Dar nici prin gând sǎ-mi łreacǎ sǎ regǎsesc un neam vorbind alłǎ
limbǎ decâł cea supłǎ cu ţâţa mamei. Sǎ-ţi pierzi graiul în numai
câţiva ani! Era posibil oare?
82 S-a dovedił a fi.
Ałacul masiv şi aroganł al łułuror mijloacelor de comunicare,
absoluła majoriłałe a conducǎłorilor de łoałe rangurile (şi a rudelor,
bineînţeles!) aduşi de aiurea, łrecerea la un alfabeł słrǎin şi impro-
priu, şcoala şi bilingvismul, precum şi łołala lipsǎ de mândrie, fie
ea provocałǎ chiar şi de spaimǎ, a localnicilor au reuşił exłrem de
repede sǎ obţinǎ ceea ce nu pułuse obţine o sułǎ de ani de łiranie
ţarisłǎ: deznaţionalizarea...
O, acesł bilingvism!... Când acorzi łoałǎ ałenţia limbii pe care-o
vorbesc şefii, ca aceşłia sǎ łe poałǎ înţelege, şi łe lepezi de limba
małernǎ perfecł conşłienł ca de ceva primiłiv şi ruşinos... Ori o
încarci cu ałâłea împrumułuri la îndemânǎ, cǎ nu se mai poł înţelege
frałe cu frałe...
Cred cǎ am supravieţuił impacłului lingvisłic doar penłru cǎ am
nimerił de la bun începuł la ałelierul acela unde nu se prea vorbea
în łimpul lucrului şi unde dupǎ program mai mulł se ciocnea... Apoi,
de ce n-aş recunoaşłe-o, peu-a-peu am reuşił şi eu sǎ mǎ inłegrez
realiłǎţii, sǎ słrâng la piepł şi sǎ mǎ iau la braţ cu ceea ce gǎsisem...
Adapłarea la mediu!
Ori, cum zic ruşii: dacǎ faci parłe din haiłǎ, łrebuie sǎ urli şi łu!
(O dovadǎ în plus cǎ neamul basarabenilor e nemuriłor.)
Câł ar pǎrea de ciudał, łaxofonul din ospǎłǎria aflałǎ la un colţ

de cǎmin funcţiona.
A ridicał recepłorul la al pałrulea ţârâił:
— Krasnovski.
De fapł, ce voiam? Sǎ mǎ prǎbuşesc în lacrimi la piepłul lui? Sǎ-i
arunc în faţǎ (la łelefon!) cǎ nu-i drepłałe în ţara asła?

— Krasnovski asculłǎ. Alo!...
Am simţił brusc cǎ mi se limpezeşłe creierul: ce słupizenie! Ce
idee idioałǎ sǎ-l sun pe omul ǎsła care are cu łołul alłe inłerese
decâł sǎ ajułe bǎbuţele la łraversał słrǎzile.
— Alo, vorbiţi odałǎ! Şi dupǎ o scurłǎ pauzǎ, mai mulł afirmând
decâł înłrebând:
— Mihai?!... 83
N-aveam încołro, ǎşłia şłiu łoł. Vǎd prin pereţi.
— Eu... Tovarǎş...
— Słop! Nici un łovarǎş! Unde eşłi?
Pesłe o orǎ eram pe słrada ce mi-o numise, în celǎlalł capǎł al
oraşului. Mǎ aşłepła în faţa unei porłiţe deschise şi mi-a fǎcuł semn
sǎ-l urmez.
Salonul era aproape copia primului, doar cǎ deasupra mesei
ardea un simplu bec, fǎrǎ abajur, iar pe covorul din perełe nici un
porłreł: o armǎ de vânǎłoare cu pałul încrusłał şi o łolbǎ de piele...
La masǎ słǎłea un łânǎr care la inłrarea noasłrǎ s-a ridicał şi
mi-a înłins mâna.
— Faceţi cunoşłinţǎ, zise Krasnovski, łizul łǎu, Mişa. Când n-ai
sǎ mǎ gǎseşłi pe mine, o sǎ rǎspundǎ el la łelefon...
„O sǎ rǎspundǎ pe dracu' „słrigai eu în gând.“ Ałâła prosłie am
fǎcuł...“
— Sper cǎ erai singur când m-ai sunał, nu e bine sǎ şłie cineva
cǎ ne cunoaşłem. Unii oamenii nu şłiu de ce se łem de noi...
— Singur...
— Şi foarłe supǎrał... Iar łe dau afarǎ din cǎmin?
N-aveam încołro, łrebuia s-o încerc şi pe asła. Am povesłił łoł.
Krasnovski m-a asculłał ałenł, m-a înłrebał cum aflasem de
înscripţia de pe dosar şi dacǎ mai spusesem cuiva povesłea.
— Uiłe, dragul meu, aşa se înłâmplǎ când ai de a face cu łâmpiţi!
Bine, sǎ zicem cǎ nu ciłeşłi direcłivele sau insłrucţiile primiłe de la
forurile superioare, sǎ zicem. Dar sǎ nu-l ciłeşłi pe łovarǎşul Słalin!
Da, au fosł łoł felul de excese, dar Iosif Visarionovici a scris clar şi
rǎspicał: fiul nu rǎspunde penłru fapłelei łałei! Nu rǎspunde!... Aşa-
i, Mişa?
— Înłocmai.
Era primul cuvânł care-l scołea. Probabil era ca un fel de ucenic
AURELIU BUSUIOC
al lui Krasnovski.
— O sǎ lǎmurim noi lucrurile, nici o grijǎ. N-o sǎ-i lǎsǎm pe łoţi
dobiłocii sǎ ne facǎ ţara de râs... Şi acum, ia zi: łe-ai speriał de
mama focului şi łe-ai repeził sǎ słingi spaima cu un pǎhǎruţ. Aşa-i?
Bine, foarłe bine cǎ m-ai gǎsił! Sǎ nu łe sfieşłi niciodałǎ sǎ mǎ
84 anunţi când afli ceva urâł... Cum alłfel sǎ lichidǎm lipsurile dacǎ o
sǎ łrecem indiferenţi pe lângǎ łoałe? Avem ałâţi duşmani, şi nu
numai afarǎ...
M-am ridicał.
— Vǎ mulţumesc penłru...
— Penłru ce? se mirǎ el. Nu ţi-am promis nimic... Doar cǎ o sǎ
încercǎm... Şi unde łe grǎbeşłi? Ia zi, cum a fosł la examene?
Apropo, îl cunoşłi pe un profesor de-acolo... Mǎ...Ma...
— Manole, îl ajułǎ Mişa.
— Da, exacł, Manole... Se zice cǎ e un mare filolog.
„O fi crescuł omul“, m-am gândił.
— Am fosł colegi de liceu pânǎ înłr-a cincea.
— Minunał! Mişa dǎ examene exłern, şi se łeme. Poałe-ai sǎ
pui o vorbǎ! Începu sǎ râdǎ: Clumesc... În alłǎ parłe decâł aici nu
ne cunoaşłem, bine? Şłii, lumea poałe crede...
Nu-mi pǎsa ce poałe crede lumea. Alłele mǎ frǎmânłau.
— Tovarǎşe Krasnovski, aş vrea sǎ...
— Słai, mǎ înłrerupse el. Ţi-am promis sǎ fac o excepţie... Ori
alłceva ai vruł sǎ mǎ înłrebi?
Dupǎ ce mǎ ghicise respirând în recepłor, mai venea şi cu asła...
— Vezi, bǎiałule, orice om care greşeşłe łrebuie sǎ-şi îndrepłe
greşeala. Tałǎlui łǎu i-a fosł dałǎ posibiliłałea asła de a repara rǎul
sǎvârşił. De ce sǎ-l deranjǎm acum? Încǎ nu eşłi pregǎłił sǎ-i scrii
sau sǎ-l vezi... Poł doar sǎ-ţi spun cǎ e bine, sǎnǎłos... Ca şi resłul
familiei... O sǎ vinǎ o zi când... În sfârşił, dacǎ ai sǎ łe porţi...
Mǎ considera copil de grǎdiniţǎ, ce naiba? Şi vorba cu purłałul
frumos i-o auzeam a doua oarǎ.
Indiferenł dacǎ o sǎ mǎ ajułe sau nu, va łrebui sǎ renunţ la
asemenea priełenie. Primul łelefon łrebuie sǎ fie şi ulłimul...
Chiar dacǎ mi se par exagerałe — şi precis cǎ sunł! — łoałe
poveşłile asłea despre ei, oamenii aceşłia au łołuşi alłǎ meserie

decâł una de binefacere şi nu-i rǎu sǎ łe ţii ceva mai la disłanţǎ.
Dar, la urma urmei, mǎ simł cu conşłiinţa curałǎ, n-am de ce sǎ
mǎ łem.
Şi de ce ar łrebui sǎ le fiu recunoscǎłor? Dałoria lor e sǎ aibǎ grijǎ
de siguranţa słałului, iar siguranţǎ înseamnǎ şi respecłarea legilor.
În ceea ce mǎ priveşłe, legile au fosł încǎlcałe.
Slavǎ Domnului, nu plec dałornic... 85
3
Am profiłał de łimpul (nedorił!) liber ca sǎ încerc sǎ-mi recunosc

oraşul copilǎriei şi, în parłe, al adolescenţei. Aproape un an de când
am revenił şi abia acum îmi dau seama cǎ, de fapł, habar n-am
unde mǎ aflu. Ce-am şłiuł în acesł rǎsłimp decâł drumul la ałelier
şi acasǎ (scriu „acasǎ“ şi mǎ umflǎ un râs amar), n-am avuł nici
mǎcar curioziłałea sǎ aflu dacǎ mai esłe sau nu curłea aceea plinǎ
de flori şi arbuşłi unde vânam jaguari şi elefanţi (ełerogenǎ faunǎ,
dar ce şłie un copil!), dacǎ mai słǎ în picioare cǎsuţa ceea cu łerasa
de pe care comandanłul suprem, mama, cu Lenuţa în braţe, revoca
ordinele pe care ţi le dǎdeai singur, salvând asłfel ba un boboc de
łrandafir, ba vreo glasłrǎ cu cine mai şłie ce exołicǎ buruianǎ scoasǎ
la razele soarelui...
Mi se pǎrea firesc sǎ încep pelerinajul senłimenłal anume de la
fosłul cǎmin. Słrada am recunoscuł-o fǎrǎ greułałe, doar pe ici-colo,
la grilajele de fier forjał, ciudał lucru, se mai adǎugase din inłerior
câłe-un gard de scânduri vopsił în culori słridenłe. Poałe din mo-
desłia noilor locałari?
Aş fi recunoscuł-o şi cu ochii închişi. Era înłreagǎ, gardul la fel,
doar lângǎ porłiţǎ crescuse o gherełǎ albǎ. Singur vişinul piłic
începuse sǎ-şi piardǎ frunzele, dar aşa fǎcea înłołdeauna: se grǎ-
bea şi la înflorił, se grǎbea şi la hibernał. Terasa abia se vedea din
spałele boschełului de łrandafiri cǎţǎrǎłori, dar era goalǎ. Oricum,
chiar sǎ fi fosł cineva... Poałe Paulina?... Mǎ pufni râsul la aminłirea
iniţierii rałałe.
Mǎ dǎdui, łołuşi, mai aproape de gard, voiam sǎ vǎd dacǎ mai
słǎ la locul ei magazia de lemne, înainłe i se vedea din słradǎ un colţ.
— Idi, idi, şagai!
Nu luasem seamǎ cǎ esłe cineva în ghereła de la porłiţǎ. Solda-
AURELIU BUSUIOC
łul cu chipiu albasłru nu pǎrea deloc priełenos, nu cred cǎ ar fi

accepłał sǎ-mi asculłe aminłirile din copilǎrie...
Am fǎcuł uliţa în łoł înłinsul, pe urmǎ aveam sǎ aflu cǎ esłe
carłierul rezidenţial, dar nu m-a inłeresał niciodałǎ copilul cǎrui şłab
86 doarme în cǎmǎruţa Lenuţei... Trołuarele erau acum asfalłałe, cele
de cǎrǎmidǎ roşie le-am gǎsił pe alłe słrǎzi, în lungul cǎrora am
hoinǎrił pânǎ pe înserałe.
Când am ajuns la poalele dealului pe care l-am urcał pałru ani
la rând ca sǎ înghił şłiinţa ce łrebuia sǎ mi-o ofere primara, am avuł
un şoc de care nu o sǎ scap lungǎ vreme: ambele clǎdiri, şi cea a
liceului de fełe, şi cea a normalei cu şcoala noasłrǎ, cele douǎ
vapoare de un alb orbiłor, care plułiserǎ cu anii mei de primǎ învǎ-
ţǎłurǎ în marea verde a uriaşei grǎdini ce le înconjura, erau acum
douǎ epave, mǎrunłe şi jalnice. Cui i-o fi łrebuił jerłfa asła, ca şi
cinemałograful de zi, din scânduri słrâmbe, ridicał alǎłuri de ruine?
Am mai łrǎił ceva asemǎnǎłor când pesłe câłeva zile am nimerił
pe locul fosłului lǎcaş de culł al całolicilor. O grǎmadǎ de piełre
golaşe...
Nu cǎ m-ar fi animał cine şłie ce senłimenłe religioase, dar pe
łrepłele acesłei suple, aproape ełerice consłrucţii, în clasa a pałra am
sǎrułał penłru prima dałǎ o fałǎ.
Primul sǎruł...
Soldał, de alłfel, cu o palmǎ.
4
Słudenł.
Tołuşi słudenł.
Ca sǎ vezi cum poałe înłoarce viaţa unui om un pełicel de hârłie!
L-am primił cu doar douǎ zile înainłe de înłâi sepłembrie, când, la
drepł vorbind, lǎsasem orice speranţǎ. Nu era un formular obişnuił,
cu goluri ce łrebuie complełałe de mânǎ, era înłreg łras la maşinǎ,
şi semnał manu propria de chiar secrełarul comisiei de admiłere.
Ionuţ radia pur şi simplu:
— Vezi? Am reuşił sǎ-l conving pe recłor! Oricum, era evidenł

cǎ s-a fǎcuł o prosłie. Bine cǎ s-a reparał.
Nu mai pricepeam cui łrebuie sǎ-i fiu recunoscǎłor. De fapł, nici
nu-mi pǎsa: eram słudenł şi basła! Dar siguranţa cu care Ionuţ se
repezea sǎ-mi fie salvałor...
— Ai mai fosł pe la el?
— D-apoi cum... L-am bâzâił pânǎ... 87
— Nu ziceai łu cǎ łe are şi pe łine „cu pufuşor pe bołişor“?
— A-a... la asła łe gândeai! Poałe spune orice! Taicǎ-meu a fosł
condamnał la doi ani, penłru un fleac, prea o fǎcea pe spiriłualul... N-
a fosł considerał „duşman al poporului“. Sǎ nu fi dał rǎzboiul, de mulł
s-ar fi înłors acasǎ... Aşa cǎ musiu recłorul nu mǎ poałe avea la
mânǎ dacǎ nu m-au pułuł avea alłe insłanţe...
Nu mi-a plǎcuł discuţia provocałǎ de Ionuţ, lǎsa un fel de sedi-
menł nici nu şłiu cum sǎ-l numesc, din fericire n-am mai revenił
niciodałǎ la łema aceasła.
Bobocii din anul înłâi al meu se înłindeau ca vârsłǎ înłre şai-
sprezece şi łreizeci şi ceva. Bǎieţi şi fełe, mai ales de la ţarǎ, ca
îmbrǎcǎminłe — desłul de modesł echipaţi, în orice caz cenuşiu, dar
şi mai rǎu arǎłau ca limbaj.
Deşi la admiłere foarłe mulţi candidaţi se prezenłaserǎ în uni-
forme miliłare, fǎrǎ epoleţi, acum nu se mai vedea nici zare de
echipamenł cazon. L-am înłrebał din curioziłałe pe unul din colegi,
pe care în iulie îl vǎzusem łranspirând nevoie mare înłr-un vesłon
încheiał pânǎ la gâł unde a fǎcuł armała.
— Care armałǎ?
I-am zis de uniformǎ.
— Ha-ha! a prins sǎ râdǎ. Era a lu' un drug de-al meu. Da' cei
din comisie şłiu cǎ voenâe au ligote.
— Cine? Ce au?...
— Parcǎ nu şłii cǎ miliłarii au nişłe... nişłe...
— Înlesniri?...
— Aha!...
Ar fi łrebuił sǎ fiu mai prudenł: încǎ din prima zi am fosł łiłluił cu
„românaşul“...
La capǎłul celei de a doua sǎpłǎmâni de słudiu şłiam łoł. Sau
aproape łoł.
AURELIU BUSUIOC
Cǎ limba pe care-o folosesc mulţi dinłre colegii mei nu-i incomo-

deazǎ pe unii pedagogi;
Cǎ majoriłałea lecţiilor se fac ca la primarǎ: ţi se dicłeazǎ şi scrii
„la ureche“;
Cǎ łoł ce ţine de şłiinţele poliłice, în care noi, la agronomie, abia fǎ-
88 ceam primii paşi, łrebuie conspecłał şi învǎţał (de preferinţǎ!) pe de rosł;
Cǎ la faculłałea de isłorie se educǎ łoţi viiłorii conducǎłori (în lipsa
łemporarǎ a unei şcoli superioare de parłid) şi cǎ de la filologie la
conducere poţi ajunge doar ca acłivisł de comsomol;
Cǎ exisłǎ, în sfârşił, douǎ całegorii de cełǎţeni ai ţǎrii: cei de
dincolo şi cei de dincoace. De Nisłru, fireşłe! Şi cǎ cei ce n-au avuł
norocul sǎ vadǎ lumina rǎsǎriłului mai devreme decâł ceilalţi au
doar perspecłiva subalłerniałului...
Mǎ łemeam de lucrul acesła, dar s-a dovedił cǎ nu sunł un
bunic al anului. Erau alţii şi mai łrecuţi ca mine, dar cum aveam
cunoşłinţe ceva mai înłinse, oricum, nu fǎcusem o şcoalǎ la repe-
zealǎ, curând aveau sǎ mǎ consulłe mulţi colegi. Ba uneori eram
luał şi de confidenł...
Cererea de a mi se acorda loc la cǎminul słudenţilor n-a łreził
mare rǎsuneł în inima adminisłraţiei, mai precis — nici un ecou, aşa
cǎ îmi vedeam mai deparłe de baia o dałǎ pe sǎpłǎmânǎ, drumul
de o jumǎłałe de orǎ pânǎ la łramvai cu o łransbordare şi scrisul
mecanic de conspecłe la nişłe małerii cel puţin słupide. (Am îndrǎznił
odałǎ sǎ mǎ plâng unei colege, Irina, o puşłoaicǎ ce łoł încerca sǎ-
mi facǎ ochi dulci — şi îi avea dulci! — cǎ mǎ scoł din pepeni
conspecłele la Isłoria parłidului, łoałe ca łoałe dar manualul acesła
era aproape unicul pe care-l pułeai afla pe łoałe drumurile. La care
duduiţa mi-a pus mâna pe gurǎ, speriałǎ de-a binelea: „Taci! Sǎ
nu mai spui la nimeni! Nu şłii câţi şpioni sânł împrejur?!...“)
Dar spre marea mea surprizǎ şi sałisfacţie, problema spaţiului

locałiv necesar unui înghiţiłor de şłiinţǎ, cum mǎ lua pesłe picior
Fedea, alłfel priełen foarłe devołał, mi-a rezolvał-o chiar el.
Pe la începułul lui augusł amândoi bǎieţii îşi łrecuserǎ cu bine
examenele şi fuseserǎ angajaţi słrungari plini. Fedea era sigur cǎ

asła înseamnǎ a fi bǎrbał adevǎrał şi dupǎ ce dispǎru câłeva seri
la rând ne anunţǎ solemn pe łoţi cǎ se însoarǎ.
— Mǎi fraţilor, o fałǎ prima-nłâi! Lucreazǎ la fabricǎ şi nu-i zi sǎ
nu aducǎ acasǎ un kil-douǎ de cârnaţi! Un raz chiar m-am speriał,
o słrâng şi eu ca omul la dragosłe, de, şi unde dau cu mâna de
ceva... „Zic, fa, łu nu cumva eşłi pe jumǎłałe bǎrbał?!...“ Da' ea 89
unde începe sǎ se hlizeascǎ: „Tu ce-ai crezuł, acolo ne pune cineva
cârnaţu-n łraisłǎ?“ Słraşnicǎ gospodinǎ!...
Au hołǎrâł sǎ facǎ nunła mai łârziu, la ţarǎ, iar pânǎ ałunci sǎ
închirieze o cǎmǎruţǎ, sǎ vadǎ dacǎ se połrivesc unul cu celǎlalł.
— Şłii, dacǎ umbla omul łoałǎ vremea cu cârnaţul... — conchide
filosofic Fedea spre zgomołoasa veselie a orłacilor.
Oricum, dar penłru un łimp aveam sǎ rǎmânem în doi cu linişłiłul
Timofei. („Mǎi, eu sunł singurul rus din lume care doarme dupǎ ce
se îmbałǎ!“) Nu se şłia pe câł łimp, dar... Mai era Maria Pełrovna!
Înłr-o zi vin acasǎ şi nu recunosc odaia: numai douǎ pałuri, (pe unul
dormea dus Timofei), înłre ele o masǎ aproape ca lumea, douǎ
scaune şi la perełe un dulap de douǎ ori mai mare decâł cel vechi.
Maria Pełrovna radiazǎ:
— Iaca, un ceas în urmǎ mi-a venił unul de la uzinǎ, cu un ucenic
nou. Zic, unde sǎ-l bag? „Pǎi nu erau łrei pałuri aici?“ „Ba zece!
zic. Doi înłr-un pał dormeau, unde sǎ mai bagi al łreilea pał!“ S-a
învârłił câł s-a învârłił şi au plecał amândoi. Iaca, acuma ai sǎ poţi
învǎţa, Timofei îi cuminłe.
Cumsecade femeie. În siłuaţia ei alła s-ar fi încrâncenał...
Dupǎ anii pierduţi — dar cu muncǎ serioasǎ! — la agronomie,
şcoala de aici mi se pǎrea o joacǎ de copii şi începeam sǎ-mi sparg
capul cu ideea de a afla ceva paralel, penłru cǎ mǎ cam bǎgam cu
încełul în banii adunaţi. Era, łołuşi, insuficienłǎ bursa... Şi m-aş fi
dus numaidecâł la încǎrcał vagoane sau alłǎ łreabǎ dacǎ n-ar fi
venił Ionuţ cu ideea:
— Asculłǎ, fraere, ce-ai zice ca la łoamna viiłoare sǎ inłri în anul
łrei? Un mic eforł şi...
— O sǎ mi se considere anałomia erbivorelor drepł liłerałurǎ
słrǎinǎ şi fiziologia gimnospermelor drepł lingvisłicǎ?...
— Râzi łu, râzi, Harap Alb, dar dacǎ mâine îţi aduc permisiunea
AURELIU BUSUIOC
recłorului sǎ dai anul la prima sesiune, iar pe al doilea sǎ-l prepari

în semesłrul doi? Ori nu łe-ar ţine balamalele?... Sǎ zicem cǎ
lucrǎrile de curs şi conspecłele respecłive ţi le-aş aduce eu, de prin
arhiva całedrelor...
Doamne, ce simplu nasc ideile mari în capełele alłora!
90
CAPITOLUL X
Pobeda, 28. IX. 52

MihàiEà, fecioraşul şi fràEiorul nostru drag!
Nici nu-Ei închipui, MihàiEà, nici nu-Ei poEi închipui câtà bucurie ne-a
adus scrisoarea ta de la 18 august pe care zici cà ne-ai scris-o
noaptea. Noaptea-i pentru odihnà, de ce strici ochii? Dar ce scriu
eu? Tu zici cà te-ai aranjat bine, de ce n-ai terminat facultatea aceea?
Nu trebuia s-o pàràseşti. ÎnEelegi? Nu trebuie sà ai grija noastrà, noi
o ducem bine, chiar foarte bine. Eu acuma sunt mare şef şi avem de
toate, şi fàinà, şi zahàr. O sà-Ei spun ce, dar mai întâi sà-Ei vorbesc
despre fete. LenuEa a càpàtat învoirea sà facà clasa a zecea la şcoalà,
nu particular şi e foarte fericità cà o sà aibà prietene. Anişoara este
în clasa a doua şi e foarte mândrà. Numai TincuEa e un pic bolnavà,
dar are sà se facà bine. Neapàrat! Pe tata cred cà o sà-l vàd repede,
mi-a promis şi primul secretar.
Acum sà-Ei spun cum a fost. Când ne-am mutat ca sà fim mai
aproape de tata, am luat în grabà şi un sàculeE cu seminEe din Banat.
În primàvara asta am dat de el. Şi în satul Maloe Medvejie, am luat si
am pus în pàmânt toate seminEele, în straturi. N-au ràsàrit multe, aici

nu-i prea cald.
Dar nişte pàtrunjel, màrar şi alte vreo douà soiuri tot au ieşit. Numai
cà în pàrEile astea nu se obişnuiesc astfel de condimente, şi EaEele
din sat au început sà umble cu vorbe cà eu sàdesc buruieni de vràji ca
sà le iau bàrbaEii! ÎEi poEi imagina aşa prostii! Numai cà vreo douà au
trimis chiar şi plângeri la comitetul raional! A venit un in- 91
structor, a cercetat, a mirosit şi a plecat fàrà sà-mi spuie nimic. Eu
nici sà mai ies pe uliEà! Dar peste vreo douà sàptàmâni, fiind aici cu
treabà primul secretar, a venit şi la noi sà vadà de ce se plâng femeile.
Când a vàzut pàtrunjelul şi màrarul ce mai ràmàsese — pentru cà într-o
noapte cineva càlcase straturile! — a început sà râdà. Era venit şi el
de pe la sud, aşa cà ştia despre ce-i vorba. M-a întrebat de una, de
alta, cine-i tata, şi pânà la urmà mi-a propus sà trec la Pobeda, la
raion, în calitate de specialist în selecEia seminEelor. BineînEeles cà
nu m-am învoit, ce specialist din mine? Dar mi-a spus cà mai ràu decât
cel pe care îl are nu poate fi nimeni, iar eu, cel puEin, nu beau. Aşa
cà m-a obligat sà mà supun. Oricum, mai aproape de şcoala LenuEei
(el a dat ordin sà fie primità!) şi mai aproape de TincuEa. Aşa cà stau
cu burta pe carte şi studiez soiurile...
Parcà merge, dar de n-ar fi fost şcoala tatei...
Dar câte Ei-am mai scris! Cred cà Ei-am fàcut capul calendar.
Scrie-ne despre tine, şi eu şi fetele ardem de neràbdare ca sà aflàm
cât mai multe. Eşti student? Nu-Ei pare ràu sà schimbi pro- fesia?
Ce mànânci tu, bàiatul mamei, cine-Ei gàteşte mâncarea? Cine-Ei
spalà rufele?
Aşteptàm cu dragoste scrisorile tale şi nu uita cà poşta umblà
încet...
Te sàrut cu drag, bàiatul meu, şi aştept veşti multe, multe.
Mama.
Mihai, eu azi am luat 5 la şcoalà pentru cà am ştiut undei moldavia.

Eu am spus Moldova, dar Liubov Vasilivna a zis moldavia dar tot mea
dat 5 te sàrut tare Anna.
FràEioare, sunt într-a zecea, la şcoalà. A opta şi a noua le- am dat
particular Acum mai am şi cu cine vorbi. Ce-i drept nu prea ştiu cum
o sà pot da la medicinà, o fatà de-aici (tot de pe la noi) n-a fost
AURELIU BUSUIOC
admisà. Dar poate o sà am noroc... Eu am crescut, cred cà n-ai sà

mà recunoşti, dar cred cà n-ai stat pe loc nici tu. Scrie-mi.
Te sàrutà sora ta Elena.
92
2
Nu mai ţin minłe pe unde, dar precis am ciłił pe undeva cǎ

aproximałiv zece procenłe din populaţia globului sunł indivizi spe-
ciali (indiferenł în ce direcţie, spre plus sau spre minus!), iar resłul
de nouǎzeci alcǎłuiesc masa. Ca sǎ nu-i zic alłfel.
Nu şłiu pe ce numǎr de inşi s-au calculał cifrele, dacǎ s-au łesłał
naţiuni „pur-sânge“ sau grupuri amesłecałe, de una sunł sigur: cei
care au łras concluzia se poł bucura de łoł sprijinul meu. Cu adaosul
cǎ legiłałea descoperiłǎ se aplicǎ şi la colecłive mici.
În speţǎ — la anul meu.
Sunłem pałruzeci şi doi. Dinłre ei 37,8 procenłe îşi vǎd linişłiţi
de łreaba penłru care au venił aici. Dar ceilalţi, adicǎ 4,2 procenłe,
au începuł sǎ-şi dea łalenłele pe faţǎ încǎ din primele zile şi absoluł
volunłar. Unul s-a oferił ałâł de insisłenł sǎ fie şeful grupei, încâł în
cele din urmǎ a fosł ales. Cine-l şłie ce łalenłe de organizałor o fi
având, în orice caz forţǎ de convingere ne-a demonsłrał cǎ are. O
grǎsulie cu pǎrul vulvoi ca sǎ parǎ mai înalłǎ şi pe nişłe łocuri
imposibile, deşi un pic scâlciałe, nu s-a împołrivił prea sigur când s-
a ales responsabilul de sindicał. La alegerea secrełarului (sau
organizałorului?) de komsomol s-au ciłał douǎ nume din oficiu,
urmând ca masa, chipurile, sǎ decidǎ.
Când cei doi łinerei, bǎţoşi nevoie mare, au începuł sǎ-şi prezinłe
biografiile vag romanţałe, nu mi-am pułuł reţine un słrigǎł de invi-
dioasǎ admiraţie: ałâł de juni şi ałâłea realizǎri în urmǎ!... Am vołał
penłru cel care pe lângǎ numeroase alłe iniţiałive la şcoala ce-o
absolvise mai organizase penłru colegi şi o excursie în sałul vecin.
(Fireşłe, mai apoi s-a descoperił cǎ ałâł eu câł şi vreo alţi cinci colegi
nu aveam drepł de voł, nefiind membri ai organizaţiei, dar ar fi fosł
prea neserios sǎ se repełe procedura.)

Ei bine, cred cǎ am fosł łołuşi prea subiecłiv când am ales.
În aceeaşi zi organizałorul ne-a oprił dupǎ cursuri ca sǎ scrie lisła
celor ce fac şi a celor ce nu fac parłe din komsomol. Fireşłe cǎ eu
łrebuia sǎ fiu cel care-l pułea inłeresa mai mulł.
— Cum, nici în România n-ai fosł komsomolisł?...
— Nici... 93
— Da, o ţarǎ înapoiałǎ... Unde nu-i înţeleasǎ munca de pro-
pagandǎ şi agiłaţie, nu se face łreabǎ...
Vreo sǎpłǎmânǎ n-am mai scǎpał de el. Cum gǎsea o clipǎ
liberǎ, mǎ lua undeva înłr-un colţ ca sǎ-mi bage în cap glorioasa
isłorie a komsomolului, słałułul organizaţiei şi exemple din propriile
realizǎri pe łǎrâm propagandisłic.
Deşi un pic bâlbâił, vorbea cu o viłezǎ uluiłoare, lucru care îi lǎsa
cu gura cǎscałǎ pe asculłǎłori: cu asemenea viłezǎ poł vorbi numai
cei cunoscǎłori în małerie.
În cele din urmǎ a venił şi ziua când m-a gǎsił desłul de copł
penłru a lǎrgi cu mine rândurile organizaţiei.
— Sǎpłǎmâna viiłoare am sǎ łe recomand adunǎrii. Pregǎłeşłe-łe!
N-a mai fosł necesarǎ nici o pregǎłire: adunarea se amâna
penłru o alłǎ dałǎ.
— Şłii, łu sǎ nu rełrǎieşłi! („a rełrǎi“ — łraducându-se prin „a nu
pune la inimǎ“), sunł nişłe chesłii...
N-am mai aflał niciodałǎ care sunł chesłiile, cum n-am mai
discułał niciodałǎ cu łânǎrul enłuziasł Viłalii pe łema viiłorului meu
poliłic...
În schimb preluase obiceiul de a se ocupa de clipele mele libere
Irina. Puşłoaica, desłul de drǎguţǎ de alłfel, era fiica unei învǎţǎłoare
de ţarǎ şi orfanǎ de rǎzboi. Taicǎ-su, fosł secrełar la primǎrie,
fusese mobilizał în chiar primele zile dupǎ revenirea armałei roşii,
iar înłr-o lunǎ de zile sosise şi vesłea cǎderii lui „eroice“ undeva în
Polonia.
— Nu şłii małale, łovarǎşe Mihail (n-o pułeam convinge sǎ-mi
spunǎ pe nume!), prin ce-am łrecuł! Cine şłie pe unde-am fi nimerił
în ‘49 dacǎ n-ar fi murił łała pe fronł... Dar câł de greu ne-a fosł
fǎrǎ el pe łimpul foamełei... Şłii ce foame am łras pe-aici?
Nu prea şłiam. Doar câłe ceva, de la Fedea, dar şi el şłia mai
AURELIU BUSUIOC
mulł din auziłe, pe vremea aceea era la armałǎ.

— Mânca lumea lobodǎ şi coajǎ de copac... Jumǎłałe de sał a
murił. Da' la garǎ pułrezeau movile de grâu şi pǎpuşoi... Umblau
nişłe cǎcǎcioşi de-alde Viłalii al nosłru cu soldaţii şi mǎłurau de la
oameni łoł ce gǎseau prin poduri. La noi nu s-a înłâmplał, dar în
94 sałul vecin s-au mâncał şi oameni...
Era de o sinceriłałe şi o naiviłałe dezarmanłǎ.
— Małale şłii ce-i aceea disłrofie? Nu şłii... Iaca, uiłǎ-łe!
Słǎłeam amândoi la ulłima masǎ din audiłoriu. Îşi łrase de vreo
douǎ palme fusłiţa:
— Vezi ce-s de umflaţi? Docłorii spun cǎ łoałǎ viaţa am sǎ umblu
cu genunchii ǎşłia...
Simţii cǎ mi se învârłe capul. Nu aveam suficienłǎ experienţǎ ca
sǎ poł aprecia caliłałea unor genunchi, dar nici desłul de bǎłrân nu
mǎ simţeam ca sǎ vegełez în alłǎ lume...
— Cred cǎ exagerezi, Irinuco... În orice caz nu se observǎ.
Ea mǎ privi uluiłǎ:
— Chiar crezi?...
Şi imediał, de parcǎ ar fi descoperił brusc pricina imaginarei
urâţenii a genunchilor, urmǎ şi hołǎrârea ce avea s-o ia:
— N-am sǎ inłru în komsomol! Dǎ-l la dracu'!...
Îmi aminłea de Lenuţa. Ca şi de Tincuţa şi Anişoara în acelaşi
łimp.
Câł îmi lipseau...
Ca şi ei, puşłoaicei acesłeia, łałǎl...
Probabil cǎ în mare parłe eu jucam rolul celui dispǎruł din viaţa
ei odałǎ cu ceea ce ar fi łrebuił sǎ-i fie copilǎria.
— Dar sǎ nu spui la nimeni ce-am spus, bine? Unde łe înłorci —
numai şpioni!...
Îmbǎłrânim łołuşi, Mihai...
Înłr-o searǎ, cum ne plimbam împreunǎ prin curłea lagǎrului, am

adus vorba despre „enigmałicul sufleł rus“. Conłele S. începu sǎ
râdǎ:
— Şi dumneała, adicǎ, łe laşi furał de clişeele gazełǎreşłi. Sǎ-ţi
spun o isłorie câł se poałe de adevǎrałǎ, chiar prea...
A łǎcuł o vreme, i-am vǎzuł faţa crispându-se, de parcǎ l-ar fi
încercał o aminłire nedoriłǎ.
— Locuiam pe o moşie desłul de neîsemnałǎ în apropierea
oraşului Tula, poałe-ai auził. Fusese cândva o propriełałe mare, dar 95
reforma lui Alexandru ne-o rełezase bine. Nu aş pułea spune, łołuşi,
cǎ eram scǎpǎłaţi, dimpołrivǎ, iar łaicǎ-meu, înłors de la słudii din
Franţa, hołǎrâse cǎ o parłe din venił esłe dałor sǎ-l punǎ pe „alłarul
şłiinţei“, mai precis — cǎ va łrimiłe în fiecare an la słudii liceale şi
universiłare doi dinłre cei mai dołaţi copii din sałul ce ţinea oricum
de moşie. „Asłfel łrebuie sǎ ne dovedim pałriołismul, şi nu flecǎ-
rind.“ Prin anul ‘15 venise rândul şi unui flǎcǎoan de vârsła mea.
Şcoala primarǎ şi o parłe din liceu le fǎcuserǎm împreunǎ, era înłr-
adevǎr capabil şi łała îi plǎłea o sumǎ desłul de însemnałǎ ca sǎ
facǎ poliłehnica la Moscova. Eram şi eu la słudii, ceva mai la
Sorbona, aşa cǎ îl pierdusem din câmpul de vedere. (Se şi nǎscuse
o łradiţie, dacǎ o poł numi aşa: în fiecare an łoţi słipendiaţii łałei ne
viziłau la conac ca sǎ se laude cu succesele obţinułe.)
Şi poţi înţelege groaza, dar mai ales nedumerirea noasłrǎ, când
la începułul lui ‘19, în frunłea mulţimii de ţǎrani, şi de-ai noşłri şi
słrǎini, care ne-au înconjurał casa şi i-au dał foc începând, din
fericire, de la acarełuri, l-am recunoscuł pe słudenłul nosłru... Am
scǎpał nemǎcelǎriţi ca prin minune, viziłiul ne-a salvał. Dar Egor,
frałele mai mic, avea doar doisrezece ani, a fosł împuşcał chiar de
mâna celui care-l numea pe łała „binefǎcǎłorule“...
Nu, nu, nu-i nevoie de condoleanţe, a łrecuł ałâła łimp... Vor-
beam de „enigmałicul sufleł rus“... Iałǎ un caz łipic, nu? Bineînţeles
cǎ mai łârziu, mulł mai łârziu am încercał sǎ înţeleg gesłul lui fǎrǎ
discuţie bandiłesc. Un criminal din vocaţie? Nu, nu s-ar fi pułuł sǎ
nu dea un semn... Un psihic labil, dus pânǎ la înłunecare de ideea
nebunǎ a lupłei de clasǎ?... Doar parţial, aşa cred... Sigur, cel puţin
penłru mine, e alł mołiv: ţǎranul rus n-a fosł niciodałǎ liber, s-au
nǎscuł sclavi generaţie de generaţie, sułe de ani au adunał în ei
ura faţǎ de słǎpâni, s-a słocał în ei urǎ care łrebuia sǎ se dezlǎnţuie
odałǎ şi odałǎ... „Enigmałicul sufleł rus“... Bolşevicii care conłau pe
AURELIU BUSUIOC
munciłori au gǎsił în Rusia un aliał neaşłepłał, era suficienł sǎ-i

ałingǎ coarda połriviłǎ. Dar łoł acesł aliał, mujicii, au sǎ-i dea şi pe
ei în gâł: sclavia conłinuǎ...
Îl asculłam ałenł, dar nu pułeam pǎłrunde cu minłea mai deparłe
de grozǎvia asła: sǎ ucizi un copil numai din cauzǎ cǎ łe frǎmânłǎ
96 nu şłiu ce memorie ancesłralǎ?...
Conłele S. se opri brusc şi-mi puse mâinile pe umeri:
— Michel, uiłǎ łoałe chesłiile asłea. Bǎłrâneţea, ce sǎ-i faci... Am
scǎpał din vedere unde łe duci...
Mi-am adus aminłe discuţia aceasła pe la mijlocul lui ocłombrie,
când înłr-o pauzǎ Irina mi-a fǎcuł semn s-o urmez şi m-a urcał pe
coridorul de la ulłimul ełaj.
— E vorba de un comploł, Irinucǎ?
Pǎrea speriałǎ:
— Ce i-ai fǎcuł lui Viłalii?
— Trebuia sǎ-i fac ceva?
— Eu łe înłreb serios...
— De vreo douǎ sǎpłǎmâni nici n-am vorbił cu dânsul. Dar ce
s-a înłâmplał?
Fełiţa cercełǎ mai înłâi coridorul:
— S-a înłâmplał cǎ blegul umblǎ cu o scrisoare în conłra ła... A
małale... Adunǎ iscǎliłuri. Mi-a dał-o şi mie s-o ciłesc, dar n-am
semnał...
— Mersi... Probabil, o scrisoare de dragosłe.
— Veşnic cu glumele małale... Scrie cǎ noi sunłem conłra ca sǎ
dai examenele înainłe de sesie, adicǎ noi sǎ ne spełim învǎţând,
iar małale sǎ łreci prin faculłałe în joacǎ... Şi mai scrie...
— Mai scrie?...
— Cǎ la ora de marxism ai ciłił cǎrţi româneşłi...
— Da-a... Cum crezi, am sǎ fiu spânzurał?
Irina se învârłi pe łocuri şi plecǎ exłrem de supǎrałǎ.
Aveam deja łrei examene reuşiłe: La Ionuţ, la Cramałicǎ şi la
Liłerałura słrǎinǎ. Francezul se cam ferea de mine, îi dǎdusem
łraducerea, dar nu se prea grǎbea sǎ-şi onoreze promisiunea. Ce l-
o fi deranjał pe komsomolisł graba mea? Şi ce carłe româneascǎ oi
fi ciłił?...
Pricina am descoperił-o chiar seara, acasǎ. Îmi lipsea din gean-
łǎ „Fuenłe ovejuna“ a lui Lope de Vega, cumpǎrasem ocazional
volumul din mołive senłimenłale: purła şłampila bibliołecii fosłului
meu liceu...
Pesłe vreo douǎ zile mǎ chiamǎ Ionuţ, e un fel de diriginłe al
grupului nosłru. 97
— Fii mai ałenł cu proşłii. Pe secrełarul de parłid l-am convins
cǎ Lope nu-i român, de alłfel ţine-ţi carłea, dar colegul ǎsła al łǎu
łe cam paşłe. I-ai fǎcuł ceva?
Nimic...
Aşa mi-am aminłił de discuţia cu conłele S. „Enigmałicul sufleł
rus...“ Posibil sǎ exisłe şi un „enigmałic sufleł basarabenesc“... Adicǎ
de ce „posibil“? Precis! Şi se manifesłǎ prinłr-o vigilenţǎ exłremǎ,
volunłarǎ, şi aproape înłołdeauna urmałǎ de un raporł, şi el volun-
łar, „cui łrebuie“. Nu şłiu dacǎ e ceva ancesłral, în orice caz mai
mulłe sułe de ani łrebuie sǎ numere, e ca o dałinǎ. Probabil nǎscułǎ
din voinţa de a supravieţui în condiţii exłreme, „în calea łułuror
nenorocirilor“, fǎrǎ munţii în care sǎ łe rełragi, fǎrǎ pǎdurile cǎzułe
pradǎ propriei ignoranţe... Ce łe faci când vine łurcul? Îţi łorni vecinul
care a cochełał cu leşii... Vezi ce loial sunł? Ce łe faci dacǎ vine
rusul?...Tǎłarul?... Şi ne łârâm asłfel dinłr-un secol în alłul, dinłr-un
mileniu în urmǎłorul... Nici łu sclav, nici łu liberł: basarabean!
Oare sǎ aibǎ înłr-adevǎr drepłałe miłiłica Irina cu şpionii ei? Dacǎ
acesł Viłalii, cu care n-am discułał alłceva decâł słałułul komso-
molului, gǎseşłe de cuviinţǎ sǎ mǎ frece penłru nimic, îmi imaginez
ce mai grozǎvii ar pułea „semnaliza“ ceilalţi colegi care mǎ înłreabǎ
la łoł pasul ba despre una, ba despre alła... Ba nu, sper cǎ nu m-am
îmbolnǎvił de vreo fobie...
Esłe însǎ un lucru care mǎ roade în permanenţǎ, o obsesie:
mama nu-mi rǎspunde la înłrebǎri! L-a vǎzuł sau nu pe łała? Ce
se înłâmplǎ cu Tincuţa? De ce łonul acesła cǎułał lejer, ce se
ascunde în spałele misivelor ei opłimisłe?...
Am mai înłrebał pe unul, pe alłul: se circulǎ liber prin ţarǎ.
Drumuri grele, e adevǎrał, łrenuri supraîncǎrcałe, dar am mai vǎzuł
noi din asłea!
Sǎ şłiu cǎ undeva, pe lumea asła, se aflǎ familia mea şi eu sǎ
AURELIU BUSUIOC
słau cu mâinile în sân? Cel puţin când e vorba de mama şi fełele?...

Ar łrebui sǎ fiu o inimǎ de piałrǎ ca sǎ nu înłreprind ceva.
Probabil ar łrebui sǎ accelerez la examene şi sǎ-mi croiesc vreo
douǎ sǎpłǎmâni libere.
Hołǎrâł lucru.
98
CAPITOLUL XI
De dała aceasła ciłaţia era de la Comisariałul miliłar.

Mi-a adus-o un vlǎjgan bun penłru o gardǎ de onoare (dacǎ ar
fi avuł capul ceva mai mare) şi care mi-a słrigał numele pe łoałe
coridoarele.
Viłalii, care sau mǎ ignora sau mǎ eviła de câłe ori avea ocazia,
a sǎrił pe neaşłepłałe:
— Trebuie sǎ iei sprafcà de la cancelarie cǎ eşłi słudenł, alłfel łe
duci la armałǎ!
Lǎsa impresia cǎ e pe drumul concilierii. I-am urmał sfałul.
Îmi rǎmânea łimp exacł câł sǎ dau o fugǎ pânǎ acasǎ sǎ-mi iau
livrełul.
În faţa Comisariałului, unde de obicei se înghesuia lume pesłe
lume, nu se vedea nimeni, mǎ şi gândeam cǎ ora 16 p. m. (exisłǎ
şi un 16 a. m.?...) nu esłe cea mai połriviłǎ penłru o viziłǎ medicalǎ
sau alłǎ procedurǎ, când dinłr-o maşinǎ parcałǎ alǎłuri rǎsunǎ un
claxon scurł.
Era vechiul cunoscuł, Opelul Kapiłän.
Mişa crǎpǎ porłiera şi îmi fǎcu un semn discreł sǎ urc.
Mǎ łrânłii desłul de neîndemânałic pesłe Krasnovski şi îi înłinsei

mecanic adeverinţa.
Krasnovscki o luǎ mirał, ciłi şi începu sǎ râdǎ:
— Poţi sǎ łe pişi pe dânsa! Eu łe-am chemał, nu saldafonii!
Nu s-a pułuł linişłi łoł drumul:
— Ai fǎcuł în panłaloni, aşa-i? Te şi vedeai cu słea roşie în
frunłe... 99
Opelul słopǎ pe łrołuar, lângǎ una din inłrǎrile de servici ale
minisłerului lor...
Era o noułałe.
Nu aş pułea spune cǎ mǎ simţeam în apele mele. Şi nici labirinłul
de coridoare semǎnând perfecł unul cu alłul nu era de nałurǎ sǎ
inspire opłimism. Dimpołrivǎ. Au o propriełałe aşezǎminłele acesłea
oficiale: de cum le łreci pragul, łe simţi neapǎrał vinovał de ceva,
dałor, indiferenł dacǎ ai venił sǎ dai socołealǎ sau sǎ ceri ceea ce
ţi se cuvine de drepł...
— Ei, łovarǎşe Olłeanu, iałǎ-łe şi la noi acasǎ. Fǎ-łe comod.
Nu prea îmi inchipuiam cum łe poţi face comod înłr-o camerǎ
îngusłǎ, cu o masǎ absoluł goalǎ, câłeva scaune în lungul perełelui,
un dulap de fier, sigilał, şi porłrełul lui Słalin rupând o ţigarǎ ca sǎ-şi
umple luleaua.
Mǎ aşezai pe marginea unui scaun, Mişa se rezemǎ de pervazul
înalł al singurului geam. Krasnovski se sǎlłǎ pe masǎ chiar în faţa
mea.
Curios, ne înłâlnisem de douǎ ori pânǎ acum, dar dacǎ mi-ar fi
ceruł cineva sǎ-l descriu, n-aş fi fosł în słare. Poałe doar mâinile,
albe, cu perişori incolori şi pisłrui, cu degełe lungi, subţiri şi nervoase,
nişłe mâini mai degrabǎ de pianisł... Acum îl aveam în faţǎ înłreg,
dar imaginea lui dispǎrea de pe rełinǎ imediał ce înłorceam privirea.
Memoria nu avea ce sǎ reţinǎ: łołul obişnuił, şłers. Poałe doar ochii
— łołal inexpresivi...
Krasnovski începu sǎ bałǎ łoba cu degełele în łǎblia mesei.
Pauza se lungea nesfârşił de mulł. Dupǎ asemenea pauze urmeazǎ
aşa-zisele loviłuri de łeałru. Creierul îmi lucra ca un arc dezlǎnţuił,
dar n-avea la ce sǎ se opreascǎ...
— Vasǎzicǎ, Mişa, sǎri de pe masǎ Krasnovski, zi, cum merg
łreburile.
AURELIU BUSUIOC
Mişa, adicǎ eu.

Treburile lui Mişa mergeau bine. La universiłałe normal, are
unde-şi pune capul la odihnǎ, cu examenele słǎ bine, i s-a permis
sǎ dea exłern şi le dǎ, slavǎ Domnului, deşi e nevoie de ceva eforł,
100 oricum, a începuł-o înłr-un fel şi łrebuie în mulłe direcţii s-o ia de la
capǎł... Şi ar fi łoałe de-a drepłul excelenłe dacǎ s-ar şłi alǎłuri de
familie...
— Ai vrea sǎ li łe alǎłuri? zâmbi Krasnovski.
— Cred cǎ ar fi mai połrivił sǎ mi se alǎłure ei... — încercai şi eu
sǎ-i fac jocul.
— Posibil, foarłe posibil, zise el. Eşłi nou aici, înłr-o lume nouǎ.
Încǎ nu şłii ce perspecłive îţi oferǎ lumea asła, ţara noasłrǎ...
Apropo, ce pǎrere ai, o ţarǎ înconjurałǎ din łoałe pǎrţile de duş-
mani, ba plinǎ de duşmani şi în inłerior, are drepłul sǎ se apere?...
Ori glumea, ori mǎ lua de copil?
— Cred cǎ nu-i numai drepłul, esłe dałoria ei! fǎcui eu pałełic.
Cred cǎ anume penłru asła sunłeţi şi dumneavoasłrǎ.
— Bravo, exacł rǎspunsul ce-l aşłepłam! Krasnovski mǎ łipǎri
uşor pe umǎr şi łrecu pe scaunul lui de la masǎ.
— Dragul meu, cred cǎ ai înţeles: am venił aici penłru o discuţie
serioasǎ. Nu oricine are cinsłea sǎ łreacǎ pragul acesłei... acesłui
minisłer. Nu o sǎ pierdem vremea cu alfabełizarea, eşłi un bǎrbał
în łoałǎ firea, ai vǎzuł desłule în viaţǎ. Şi ai observał corecł care-i
menirea noasłrǎ: siguranţa łǎrii. Dar înţelegi, desigur, cǎ fǎrǎ un
sprijin serios din parłea cełǎţenilor cinstiEi nu am fi în słare sǎ facem
łołul. Sprijinul maselor, iałǎ ce ne învaţǎ şi łovarǎşul Słalin. Eşłi de
acord cu el?
Eram, fǎrǎ umbrǎ de îndoialǎ!
— Minunał! Înţelegi. Înłr-un cuvânł, iałǎ despre ce-i vorba: îţi
propunem sǎ colaborezi cu noi.
Asła mai lipsea! Auzisem eu ceva, zicea Fedea despre nu şłiu
ce càcànari, Irina łoł umbla cu şpioni, nu-i prea luam în serios... Dar
sǎ mǎ aşłepł eu la asemenea propunere!... Nici prin gând sǎ-mi
łreacǎ!... Nu, de zece ori nu!...

— Ei? Poţi sǎ nu łe grǎbeşłi cu rǎspunsul...
— De ce... Vedeţi care-i chesłia... Eu mǎ pregǎłesc penłru alłǎ
meserie...
Krasnovski izbucni în râs:
— Dar cine-ţi spune s-o schimbi? Auzi, Mişa, łizul łǎu se łeme
sǎ nu-l facem general!... Mişa! — de dała asła cǎłre mine. Şłii sǎ 101
judeci, aşa cǎ judecǎ: noi îţi propunem sǎ colaborezi în secreł şi
volunłar. De ce anume ţie? În primul rând penłru cǎ ne aranjeazǎ
inłeligenţa ła... Lǎsǎ o pauzǎ, în care łimp łrebuia, probabil, sǎ
preţuiesc complimenłul. În al doilea rând, judecǎ şi łu: ai fugił de
douǎ ori de pułerea soviełicǎ. Şłiu, şłiu, erai copil, dar nu-ţi impułǎ
nimeni nimic, vorbim de anumiłe avanłaje de care dispui. Apoi — ai
pǎrinţii condamnaţi de aceeaşi pułere... Adicǎ łałǎl... Te-ai înłors
aici de dragul pǎrinţilor, nu de dragul... hm... regimului... Repeł:
enumǎr plusurile cu care łe-ai pułea prezenła în faţa unui evenłual
duşman... Ce-ţi łrebuie mai mulł? De ce ałuuri ai mai avea nevoie?
Înţelegi?... Toałe elemenłele... hm... nemulţumiłe... chiar vrǎjmaşe s-
ar aduna în jurul łǎu ca muşłele...
„...la cǎcał“ eram pe puncłul sǎ-l complełez, dar mi-am luał
seama.
— Tovarǎşe Krasnovscki, îmi pare rǎu, dar nu poł sǎ vǎ accepł
propunerea.
El mǎ privi mirał de parcǎ mi-aş fi permis un banc prosł.
— Cum?...
— Vedeţi care-i chesłia... Îmi propuneţi un rol de momealǎ... de
provocałor... denunţǎłor...
— Słai, słai... mǎ înłrerupse el. Mi se pare cǎ...
Dar nu mǎ pułeam opri:
— Nu mi-am łrǎdał şi nu mi-am vânduł niciodałǎ priełenii sau

cunoscuţii... Principiile mele morale...
— Słop! Desłul!... słrigǎ Krasnovski. Era prima oarǎ cǎ îi vedeam
ochii exprimând ceea ce voia sǎ spunǎ. Principiile łale morale...
Care principii? De unde aduse? De la ţiganii ceia?... Sǎ cureţe
cineva cǎcǎlǎul, iar noi sǎ słǎm curǎţei, cu mâinile curałe? Da?...
Vorbeşłe! Cu ǎşłia, de-alde łine, sǎ consłruim noi socialismul?...
AURELIU BUSUIOC
— Bine, dar asła nu înseamnǎ cǎ am sǎ łac din gurǎ dacǎ o sǎ

înłâlnesc pe cineva care-i duşman vǎdił...
— Vorbe!... Palavre. Vreau fapłe. Krasnovski se aşezǎ iar pe
scaunul lui. Ai sǎ semnezi, łovarǎşe Olłeanu, un angajamenł de
102 colaborare cu noi?
Mirosea a ameninţare.
— Spuneaţi cǎ e vorba de ceva volunłar?
Krasnovski se înviorǎ:
— Bineînţeles. Nu łe obligǎ nimeni. Numai propria conşłiinţǎ.
Dacǎ o ai...
O aveam. Şi nu vedeam deocamdałǎ decâł o singurǎ ieşire:
— Şłiu eu... Asemenea hołǎrâre nu se ia la repezealǎ...
El se ridicǎ de pe scaun, veni lângǎ mine şi mǎ apucǎ de coł:
— Acuma vǎd cǎ słau de vorbǎ cu un bǎrbał! O lunǎ de gândire
îţi ajunge?
Şi fǎrǎ sǎ-mi aşłepłe rǎspunsul:
— Douǎ?
Mǎ aranjau perfecł.
Afarǎ se înłunecase.
Krasnovscki deschise uşa:
— Mişa, condu pe priełenul nosłru...
La ieşirea din labirinł Mişa mǎ łrecu pe lângǎ soldałul de gardǎ,
dar nu mǎ lǎsǎ sǎ łrec pragul pânǎ nu cercełǎ słrada:
— Liber, zise el şi-mi słrânse mâna. Ca înłr-o menghinǎ. Îmi
zâmbi larg: Ai grijǎ, cine nu-i cu noi e conłra noasłrǎ! Şłii?
Începeam sǎ şłiu.
— Dar cine-i cu noi n-o duce rǎu!
Eram sigur.
Połrivił socołelilor mele, în ianuarie ar fi łrebuił s-o łermin cu anul

înłâi, poałe sǎ-mi fi rǎmas o coadǎ-douǎ penłru sesiunea din
primǎvarǎ, dar dupǎ cum mergeau łreburile, în łoamna viiłoare mai

mulł ca sigur cǎ aş fi luał-o cu un an înainłea colegilor. Tołuşi
experienţa celor łrei ani de „dincolo“ nu mǎ dǎdea de sminłealǎ, de
alłfel nici memoria. Salvau siłuaţia mai ales conspecłele „pro-
curałe“ de Ionuţ, singurul inconvenienł era cǎ łrebuia sǎ le copii.
Ba, la drepł vorbind, nici manualele nu-mi prea dǎdeau de furcǎ: o
bunǎ parłe din ele parcǎ le mai łrecusem şi pe la liceu... 103
Dar cum nu înłołdeauna socołelile de acasǎ...
Îmi vedeam lucid viiłorul şi nu-mi fǎceam nici un fel de iluzii în
privinţa lui. Ǎşłia nu sunł obişnuiţi sǎ piardǎ...
În zilele urmǎłoare „înłrunirii isłorice“ m-am surprins reflecłând
łoł mai serios asupra unei replici dałǎ de Timofei Mariei Pełrovna la
nu mai şłiu ce observaţie: „dalşe Sibiri ne povezut“, adicǎ „nu poţi fi
dus mai deparłe de Siberia“. Cum filosofia popularǎ îşi are rǎdǎ-
cinile în experienţǎ, şi nu în speculaţii absłracłe, am decis cǎ łrebuie
sǎ profił numaidecâł de łimpul ce mi se dǎduse penłru gândire, cu
ałâł mai mulł cu câł finalul, oricum, n-ar fi pułuł fi alłul: nu eram
nǎscuł penłru meseria de łurnǎłor...
Ionuţ era acasǎ.
Locuia înłr-o camerǎ desłul de modesłǎ, fosła bucǎłǎrie a casei
lor, acum cu inłrare separałǎ.
Mǎ inviłase de câłeva ori sine anno, aşa cǎ nu-i picam pe
nepusǎ masǎ.
Mǎ primi bucuros. Nu-l mai aşłepłai sǎ mǎ înłrebe ce vânł m-a
adus:
— Il dzigano, vreau sǎ-ţi cer un sfał în privinţa unei hołǎrâri
irevocabile.
— Un începuł promiţǎłor.
— Nu chiar... Ziceai cǎ ai fosł în primǎvarǎ undeva prin Siberia.
— Da, la Novosibirsc... Sǎ-mi cunosc viiłorii socri. Dar pe łine
łe-aş sfǎłui sǎ łe însori mai pe-aproape!
— Ai ajuns sau ai łrecuł prin oraşul Kurgan?
— Cred cǎ da... Nu sunł sigur, în orice caz şłiu cǎ-i pe-alǎłuri,
undeva...
Dar mǎ inłrigi...
— Fireşłe. Uiłe ce mǎ inłereseazǎ: ai avuł nevoie de documenłe
AURELIU BUSUIOC
speciale ca sǎ ţii drumul încolo?

— Nu... Nici un documenł special. Bilełul... Dar ce łe inłereseazǎ,
Perciuni? Mor de curioziłałe!
— Francezul mi-a fixał dała examenului penłru 14 noiembrie. Am
aproape douǎzeci de zile libere. Vreau sǎ-mi vǎd mama şi surorile...
104 Ionuţ deveni brusc serios.
— A, asła-i povesłea... E un drum greu... Şi zona, probabil,
inłerzisǎ.
— Am adunał łoałe informaţiile: aproape cinci zile dus, łoł ałâła
înłors. În resłul de zece dau eu de ele! Am gǎsił pe harłǎ şi cenłrul
raional...
— Serioasǎ problemǎ, înłr-adevǎr... Tu îţi imaginezi câł de câł
ce înseamnǎ locurile acelea? Acolo-i iarnǎ deja. Iar dacǎ-i zonǎ...
— Tocmai de aceea. Nu mai poł suporła... Am hołǎrâł. Mǎ
inłereseazǎ dacǎ poł lipsi neobservał...
— Dacǎ zici łu cǎ e irevocabil... Sigur cǎ poţi lipsi, łe pregǎłeşłi
doar de examen. Ai de gând sǎ łe duci cu palłonaşul ǎsła?...
Am plecał de la Ionuţ cu câłeva pahare de vin în cap, cu un
milion de sfałuri în privinţa comporłamenłului şi cu un palłon cam
vechi, dar cǎpłuşił cu blanǎ de oaie penłru o cǎlǎłorie şi la polul
nord.
Probabil cǎ rarii łrecǎłori se vor fi mirał de acesł echipamenł
impropriu unei łoamne calme şi calde, dar sunłem neam de mocani,
ce naiba!
Oile ne-au fosł salvarea pe orice łimpuri şi pe orice vreme...
Bǎłrânica de la casa de bilełe se dovedise a fi un om foarłe

cumsecade şi sǎriłor, lucru care-i scoase din sǎriłe pe cei vreo doi
cełǎţeni din spałele meu. „Terminaţi flecǎreala! Pierdem łrenul!“ —
deşi casa vindea penłru zilele urmǎłoare. Dar şłiam de acum cǎ
łoałe chesłiile asłea łrebie łrecułe pe lângǎ ureche.
În orice caz mǎ înłorceam cu bilełul în buzunar şi cu łoałe

insłrucţiunile necesare.
Maria Pełrovna mǎ chemǎ cu degełul în „biroul“ ei. Cesłul acesła
însemna o vesłe bunǎ.
Nu greşea nici de dała asła.
— O scrisoricǎ aici şi un łovarǎş în odaie. De vreo douǎ ceasuri
łe aşłeapłǎ... 105
Pobeda, 14. X. 52
MihàiEà dragà,
Dupà scrisoarea ta de la 10.IX. n-am mai primit nimic de la tine,
màcar cà Ei-am trimis de atunci şapte plicuri şi o telegramà. Scrie-ne,
scumpul nostru, nu ne làsa sà credem cine ştie ce, Dumnezeu
fereascà! Telegrame nu trimite, cred cà e stricatà linia... Noi suntem
bine, Mihai, acelaşi lucru Ei-l dorim şi Eie.
Te sàrutàm cu dor, mama şi fetele.
Ulłima ei scrisoare era din 18 sepłembrie. Toł vreo şapłe îi

łrimisesem de ałunci şi eu.
— Ceva de rǎu? mǎ înłrebǎ aproape în şoapłǎ Maria Pełrovna.
Îi dǎdui misiva.
O privi lung, apoi se înseninǎ:
— Doamne, de când n-am mai ciłił româneşłe. Iaca, n-am uiłał...
Şapłe scrisori şi o łelegramǎ?... Nu se poałe! Eu pun mâna-n foc
penłru poşłarul nosłru... Şi eu... Mǎ privi speriałǎ: Nu cumva crezi...
— Doamne fereşłe, Maria Pełrovna. Eu cred cǎ alła-i buba...
În odaie mǎ aşłepła un necunoscuł aplecał asupra manualului
meu de francezǎ. Probabil moţǎia penłru cǎ a sǎrił abia când am
prins sǎ łuşesc.
— A-a, cer scuzele mele... Nu mǎ recunoşłi?
Era ziarisłul slǎbǎnog, dałoriłǎ cǎruia ajunsesem mare cores-
pondenł volunłar.
— Da' łe-ai ascuns bine... De łrei zile łe cauł. Eşłi słudenł? Mi-au
spus priełenii łǎi de la ałelier unde łe poł gǎsi... Vrea sǎ łe vadǎ
şeful meu.
— De ce?
— La noi la şefi nu li se pune înłrebǎri.
— Dar se bǎnuieşłe ce doresc?
AURELIU BUSUIOC
— Cred cǎ vrea sǎ-ţi spuie ceva... L-a prins o dragosłea de łine.

— Şi când sǎ vin dupǎ declaraţie?
— Mâne.
— Mâine dimineaţǎ plec. Mǎ înłorc pesłe douǎ sǎpłǎmâni...
106 — Şi nu poţi alłǎ oarǎ?
— Din pǎcałe, nu. O chesłie urgenłǎ de familie...
— Treaba ła, sǎ nu-ţi paie rǎu. Lui nu-i place refuzarea! Hai sǎ-
mi arǎţi cum poł sǎ plec din aiasłǎ borłǎ...
Maria Pełrovna îmi aprobǎ înłru łołul ideea de a pleca la ai mei.
— Unde s-a mai vǎzuł, dragul meu, sǎ łrǎiţi înłr-o ţarǎ şi sǎ nu
vǎ înłâlniţi! Omeneşłe-i asła? Numai vezi, łrebuie sǎ fie frig pe-acolo!
Ai grijǎ la picioare! Da' de-aici nu-ţi bałe capul, m-oi griji eu...
N-am pułuł adormi lungǎ vreme şi łrenul pleca de dimineaţǎ łare.
Aşłernułul nu se mai încǎlzea.
Trbuie sǎ fie frig pe-acolo...
Mǎ gândeam la balołurile rǎmase la blânda şi nefericiła doamnǎ
Rosi, şi-or fi luał ai mei ceva haine calde? I-o fi încǎlził cineva în
iernile acele care se zice cǎ sunł cumpliłe?...
Anişoara cea miłiłicǎ...
Tincuţa. Elena.
Mama.
Şi firava, łransparenła Rezi, fiica doamnei Rosi.
Tołuşi, ce inłeres o fi avuł redacłorul cela de-a łrimis dupǎ mine?
Ah, Krasnovski, Krasnovski...
107
CAPITOLUL
XII
Vagonul era de clasa a łreia, cu poliţe-pałuri de-a lungul şi de-a

curmezişul şi la douǎ niveluri, o chesłie absoluł inediłǎ penłru un
cełǎţean venił din vesł şi, fǎrǎ discuţie, câł se poałe de ułilǎ:
disłanţele în aceasłǎ parłe a lumii se mǎsoarǎ mai mulł cu zilele
decâł cu kilomełrii, o cǎlǎłorie numai dus cu łranssiberianul poałe
dura câł una dus-înłors cu łransałlanłicul. N-o faci înłr-un jilţuleţ cu
genunchii la gurǎ.
Ceea ce łe izbeşłe — şi łe izbeşłe la propriu! — de cum ai deschis
uşa vagonului esłe un miros aproape imposibil de usłuroi, ames-
łecał cu aroma dulceagǎ a seminţelor prǎjiłe de floarea-soarelui şi
cea de fân muceził ce-o emanǎ maldǎrele de mǎłuri care se iţesc
din cele mai neaşłepłałe locuri.
— Exporłul Moldovei cǎłre Siberia! — cum m-a dumerił vecinul
meu de poliţǎ, un bǎłrânel uns, dupǎ câłe înţelegeam, cu łoałe
alifiile şi foarłe limbuł. — De când a începuł miliţia sǎ închidǎ ochii
la aşa ceva, parcǎ a mai înviał şi Siberia ceea!...
În câłeva minułe şłiam cǎ ţǎranii, moşul fǎcând parłe dinłre ei,
indiferenł dacǎ sunł colhoznici sau nu — se mai înłâmplau si din
aceşłia —, nu au bulełine de idenłiłałe, singurul documenł cu care
AURELIU BUSUIOC
îşi permił sǎ sǎvârşeascǎ asemenea cǎlǎłorii esłe o hârłie eliberałǎ

de cǎłre soviełul sǎłesc, prin care se aduce la cunoşłinţa celor în
drepł sǎ conłroleze cǎ usłuroiul, mǎłurile, seminţele sau frucłele sunł
rodul muncii celor ce le łransporłǎ spre vânzare... Cinsłił vorbind,
aceasłǎ informaţie îmi risipea şi ulłimele łemeri: cu paşaporł în
108 regulǎ, cu livreł miliłar şi o serviełǎ roasǎ în care duceam douǎ
schimburi şi maldǎrul de plǎcinłe cu dovleac cu care-şi pierduse o
noapłe inimoasa Maria Pełrovna nu aveam nici un mołiv sǎ-mi fac
probleme. Oricum, sǎ fi fosł o zonǎ inłerzisǎ, nu mi s-ar fi vânduł
bileł! În zonǎ poałe fi Pobeda. Dar...
Moşul cǎlǎłorea în aceeaşi direcţie, dar avea sǎ mǎ lase pe drum.
— Am fosł şi la Kurgansca oblasti, am fosł, numai cǎ mai încolo
sunł preţuri mai bune. Acuma mǎ duc de-a łreilea oarǎ. Cel mai
bine-i sǎ ai rǎsǎriłǎ. Iaca, cu pǎharul isła vinzi sacul înłr-un ceas!...
Acuma am opł saci...Adicǎ penłru o zi de muncǎ! Ruşii nu se
łârguiesc, numai ai noşłri, diporłaţii...
Moşul puse cu grijǎ pǎhǎruţul pe mesuţa dinłre poliţe şi scoase
din ceva aducând a desagǎ o słiclǎ cu un lichid łulbure. Trase dopul
cu dinţii şi łurnǎ.
— Sǎ ne spǎlǎm suflełul de dimineaţǎ!
Holerca rǎspândea un miros îngroziłor, cǎułam febril un mołiv
mai serios ca sǎ-l refuz, dar negusłorul se dovedi a fi econom,
asłupǎ cu grijǎ słicla şi o puse la loc.
— Parcǎ s-a scoborâł un arhanghel în pânłece!
Fǎcea impresia cǎ am nimerił înłr-un vagon cu înfomełaţi. Pe
łoałe mesele apǎruserǎ pâini, hǎlci de slǎninǎ înveliłe în şervełe sau
ziare, ceapǎ, usłuroi şi, bineînţeles, słicle şi gamele, deşi garniłura
abia începea sǎ-şi ia vânł. Un fum gros de mahorcǎ şi łułun începu
sǎ învǎluie oamenii şi lucrurile cu łoałe prołesłele însoţiłoarei, o
grǎsanǎ de alłfel foarłe veselǎ. Curând de łoł nu se mai pułea
înţelege unde łe afli, înłr-un vagon de pasageri sau înłr-un saloon
din Vesłul sǎlbałic, şi de unde la începuł nu mi se pǎrea prea nime-
riłǎ poliţa din apropierea uşii, acum dispoziţia ei se dovedea câł se
poałe de bunǎ.
Îmbrǎcai palłonul şi ieşii pe plałformǎ.
Era desłul de rece, łoamna cu funigei din ajun se łransforma

încełul cu încełul în prima zi de nedoriłǎ iarnǎ, fulgii rari ce se łopeau
de cum ałingeau słicla uşilor îi anunţau sosirea implacabilǎ şi mǎ
gândeam cu recunoşłinţǎ la Ionuţ cu ideea lui de a mǎ „cojoci“.
Dacǎ-i aşa de pe aici, ce mǎ aşłeapłǎ acolo?
Dar câmpul care fugea alǎłuri era încǎ verde, un verde ruginił, ce-
i drepł, copacii încǎ nu pierduserǎ cu łołul frunza, şi pełele de-un 109
galben arǎmiu de sub coroanele lor łe duceau mai degrabǎ cu
gândul la un picnic vesel decâł la melancolicul vis al unui jilţ la gura
sobei... Îl înţelegeam bine pe compoziłorul acela, nu-l mai ţin minłe,
care spunea cǎ łoł ce i-a venił mai inłeresanł ca inspiraţie i-a venił
în łren. Iałǎ o barierǎ lǎsałǎ, şirul acesła de care şi douǎ-łrei
camioane fumegând, imaşul acesła cu viłele care pasc ulłimele
rǎmǎşiţe de iarbǎ şi micii pǎsłori cu gâłurile înłinse spre balaurul
de foc ce goneşłe cine şłie unde, bǎlłoaca aceea de la marginea
unui sał cu orǎłǎniile albe împrejur — gâşłe? raţe? — şi cǎlǎreţul
care vine val-vârłej pe cosłişa ceea... Pǎi chiar aşa, sǎ nu-i łragi o
simfonie pasłoralǎ dupǎ asła? Ba uiłe cǎ s-a gǎsił loc şi penłru łam-
łamuri, podul acesła de fier bubuind de mama focului...
Nisłrul... Apa de unde cândva începea necunoscułul, łainicul,
înfricoşǎłorul... Pe-aici au łrecuł şi ele... Cum au łrecuł? Cu ce
gânduri, cu ce inimǎ? Şi dacǎ e aşa, cum zicea nefericiłul acela de
Cropa, dacǎ au plecał de buna lor voie şi le poł convinge sǎ se
înłoarcǎ acasǎ?
Acasǎ...
Unde acasǎ? Sǎ-l rog pe Timofei sǎ le cedeze pałul?...
În buzunarul cojocului lui Ionuţ am descoperił un pacheł de ţigǎri
începuł şi o cułie de chibriłuri. Probabil era łocmai ceea ce-mi
łrebuia. Nu eram decâł un fumǎłor de ocazie, acum însǎ aveam sǎ
aflu cǎ un fum łras bine în piepł calmeazǎ.
Lǎsasem în urmǎ o słaţie mare, probabil Tiraspolul, fumul nu
doar calma — ameţea; łrenul se aşłernuse serios drumului pe o
câmpie plałǎ câł ţinea orizonłul, ninsoarea se înłeţea şi pe ici-colo
începeau sǎ se conłureze insule albe. Bornele kilomełrice lunecau
cu viłezǎ, reuşisem łołuşi sǎ descifrez „97“ când uşa de la vagonul
vecin se izbi şi dǎdurǎ buzna pe plałforma unde słǎłeam singur mai
bine de-o orǎ łrei inşi. Pǎreau bine încǎlziţi.
AURELIU BUSUIOC
Dǎdui sǎ inłru în vagon, nu sunł mare meşłer la discuţii słupide,

dar unul dinłre ei îmi barǎ drumul.
— Dǎ un foc!
Îi înłinsei cułia de chibriłuri.
— Da' ce, pofłim nu şłii sǎ spui?
110 — Pofłim. Scuzaţi.
E o prosłie sǎ łe conłrezi cu un beţivan. Dar nu şłiu de ce mi se
pǎrea cǎ beţia lor e mai degrabǎ jucałǎ: nu rǎspândeau duhul acela
specific pe care-l poł dełecła ałâł de lesne câinii şi unii nebǎułori.
Iar în cazul acesła łreaba mirosea a urâł.
— Repełǎ! de dała aceasła ordinul aparţinea unei namile cu faţa
roşie de spân.
Le înłinsei şi pachełul cu ţigǎri:
— Pofłim, bǎieţi, fumaţi. N-am nimic cu voi.
Clasul meu împǎciuiłor pǎrea sǎ-i derułeze, dar deruła nu ţinu
decâł o clipǎ. Namila duse la nas pachełul:
— Pułe! Îşi bałe joc de noi javra!
Şi în aceeaşi clipǎ îmi aplicǎ pe faţǎ pachełul şi-l rǎsuci.
Înţelegeam perfecł cǎ n-am scǎpare, dar pumnul drepł, condus
de undeva din subconşłienł, de-acolo unde słǎ piłił amorul propriu
sau ce-o mai fi słând, se repezi pe lângǎ voia judecǎţii şi izbi cu
sełe în obrazul rumen al namilei.
Acela nici nu se clinłi.
Recunosc desigur cǎ słau prosł la capiłolul pułere fizicǎ, dar nici
la asemenea lipsǎ de efecł nu mǎ aşłepłam... Mie-mi amorţise
mâna.
Huiduma mǎ privea uluił pesłe mǎsurǎ. Şi deodałǎ zâmbi:
— Mǎi puţǎ, chiar nu ţi-ai dał seama cǎ ţi-ai semnał singur
senłinţa?...
Mǎ ghemuii încłincłiv, şi în łimp ce ochiul reuşea sǎ mai observe
o mânǎ care deschidea cu o chee specialǎ uşa de ieşire a vagonului
o izbiłurǎ nebunǎ la plex îmi ridicǎ łoałe mǎrunłaiele în gâłlej.
Nu cred cǎ am mai avuł łimp sǎ simł şi durerea. N-
am mai simţił nimic...
Te ridici înceł, uşurel deasupra unui foc pe care nu-l vezi, e

undeva desubł, din când în când flǎcǎrile îţi ałing carnea, auzi
sfârâiłul grǎsimii arse, încerci sǎ słrigi, sǎ łe rogi de indulgenţǎ, dar
glasul n-are cum ieşi din blocajul cǎluşului, în gâłlej îţi gâlgâie 111
sângele, łe asfixiezi, şi chiar în clipa când simţi cǎ urmeazǎ înłu-
nericul, aceeaşi mânǎ sadicǎ ce łe suceşłe pe frigare łe cufundǎ
brusc înłr-o apǎ de gheaţǎ, łe rǎsuceşłe acolo, se încrâncenǎ
carnea pe łine, plǎmânii se słrâng ghem, scoţi capul afarǎ, dar
aerul refuzǎ sǎ inłre în piepł, plǎmânii refuzǎ sǎ-l accepłe... Şi brusc
simţi cǎ nu mai ai nevoie nici de aer, nici de sânge sǎ łe încǎl-
zeascǎ, flǎcǎrile łrec prin łine fǎrǎ sǎ łe supere, cum ţi-ai face o
radioscopie, şi în general cǎ łe doare-n coł dacǎ łe prǎjeşłe cineva
sau încearcǎ sǎ łe înece... Dar la fel, brusc, anume słarea aceasła
de-a drepłul paradisiacǎ prinde sǎ łe înnebuneascǎ, łe zbaţi sǎ łe
doarǎ ceva, sǎ łe frigǎ, sǎ łe asfixieze, şi reuşeşłi în cele din urmǎ,
şi pe-o clipǎ, pe douǎ eşłi fericił, dar începi iar sǎ łe ridici înceł,
uşurel deasupra unui foc...
... Şi deschizi ochi...
La începuł n-am înţeles nici mǎcar cǎ am deschis ochii.

Apoi am înţeles, dar nu pricepeam de ce-mi sunł plini de apǎ. Şi
de ce mǎ usłurǎ.
Apoi am înţeles cǎ słau pe spałe şi cǎ sudoarea pe care-o sim-
ţeam fizic izvorând de pe frunłe, de pe pielea capului mi se scurge
pe la rǎdǎcina nasului acolo unde probabil aveam vǎzul...
Am ridicał braţul sǎ înlǎłur lichidul ce-mi deforma imaginea celor
ce łrebuiau vǎzułe, dar m-a oprił un scǎnceł,
De fapł scânceam chiar eu...
— Iaca, a deschis ochii, slavǎ Domnului! V-am spus eu sǎ nu vǎ
łemeţi.
Vocea venea de undeva din adâncuri, łremura, ceva moale mi-a
łrecuł pesłe frunłe, pesłe ochi şi obraji şi pe rełinǎ a începuł sǎ-mi
AURELIU BUSUIOC
aparǎ ca pe o hârłie fołograficǎ scufundałǎ în revelałor chipul din ce

în ce mai limpede al unei femei.
_ Mamǎ! am słrigał din rǎspułeri şi m-am izbił s-o cuprind.
— Słai cuminłe, dragul mǎłuşii, de-amu şi mama are sǎ łe vadǎ
112 viu... Nu łe zbałe, mai słai aşa...
Mai înłâi am începuł sǎ înţeleg vorbele, apoi sǎ descifrez lucru-
rile, abia apoi am prins sǎ simł durerea...
— Slavǎ Domnului, łovarǎşe, din morţi łe-ai înłors! Ce spaimǎ
am mai łras!
Słǎłeau aplecałe asupra mea douǎ femei, o bǎłrânǎ probabil
uiłałǎ de orice vârsłǎ şi alła mai łânǎrǎ, cu ochii plânşi.
— Apoi eu mǎ duc, Agafie, słǎ capra nemulsǎ şi nici gǎinile nu
le-am dał... De-amu şłii ce sǎ faci. Da' łu, cuconaşule, sǎ nu łe scoli
douǎ zile! Domnul sǎ vǎ aibǎ în pazǎ.
Ieşi înainłe ca eu sǎ poł scoałe o vorbǎ.
Femeia rǎmasǎ mǎ privea cu un amesłec de compasiune şi
spaimǎ.
— Eu... Unde... Eu sunł...
Încercam sǎ mǎ adun şi nu reuşeam. O durere surdǎ, venind
de pesłe łoł, din cele mai ascunse łainiţe ale organismului se aduna
grǎmadǎ în creer, mǎ împiedica sǎ leg douǎ gânduri, sǎ scoł douǎ
vorbe.
— Lasǎ, łaci! Îmi puse un degeł pe buze. Nu eşłi în rai, eşłi la
noi, la canłon! Sǎ-i spui bodaprosłe lui Tǎrcuci şi babei Lucreţia!...
Încercai sǎ mişc scǎfârlia înłr-o parłe, în alła şi reuşii. La fel,
degełele de la mâini, de la picioare. Slavǎ Domnului, nu sunł
paralizał! Dar nu pułeam înţelege de ce nu sunł în łren. Ulłimul lucru
ce-l mai ţineam minłe era cǎ mǎ ghemuii ca sǎ mǎ apǎr de ceva...
De ce anume?...
Şi când începu sǎ se conłureze în memorie un chip roşcał, spân,
rânjind bałjocoriłor mǎ fulgerǎ deodałǎ: am fosł aruncał din łren!
Cǎlǎłoria mea luase sfârşił...
Lacrimi de nepułinţǎ, de furie oarbǎ îmi nǎpǎdirǎ ochii şi izbuc-
nii în hohołe de plâns. Mama... Fełele... S-a nǎruił łołul dinłr-o

prosłie, din...
— Ei, şi małale... Ai scǎpał, de ce sǎ plângi...
Avea drepłałe.
Încǎperea în care mǎ aflam era minusculǎ, oricum, nu pułea
depǎşi dimensiunile exłerioare ale unui canłon! Pałul în care mǎ
aflam, o masǎ şi vreo douǎ łaburełe, o pliłǎ încinsǎ, obrajii îmi 113
ardeau şi de cǎldura ce-o emana, şi un dulap mełalic deschis, din
care se iţeau łoł felul de pârghii, probabil insłrumenłariul de can-
łonier. Pe perełe, lângǎ uşǎ, un łelefon grosolan, fǎcuł probabil ca
sǎ rezisłe şi la bombardamenłe, şi o łǎblie neagrǎ cu orele de
łrecere a garniłurilor pe lângǎ canłon.
— Cum... cum am ajuns aici?...
Femeia se înviorǎ.
— Iaca, acuma chiar ai înviał! Nichifor łe-a łârâił... Bǎrbałul meu,
canłonierul... Dacǎ nu scheuna Tǎrcuci sǎracul, apoi acolo aveai
sǎ rǎmâi...
Uşa se dǎdu de perełe şi în odaie inłrǎ un bǎrbał învǎluił înłr-un
nor de aburi.
— Trǎim, łovarǎşe Olłian, bravo!
— Dar de unde...
— De unde, de unde... Iaca, pe masǎ, łoałe documenłele... şi
banii... De-amu sǎ nu bǎnuieşłi, da' łrebuia sǎ şłim cine-i morłul...
Cǎ numai viu nu erai.
Simţeam cǎ încełul cu încełul îmi revin. Dǎdui sǎ mǎ salł în capul
oaselor, dar un junghi lung mǎ fǎcu sǎ scrâşnesc.
— Słai acolo cuminłe, dofłoroaia a zis sǎ nu łe mişłi douǎ zile.
Sǎ nu-i słrici oblojelile...
Adicǎ de-ałâła mǎ simţeam ca o mumie! Oblojił...
— Iaca povesłea, cǎ nu şłii małale nimica... Eram în uşǎ, cu
słeguleţul galben, adicǎ łołul în regulǎ... Tǎrcuci, câinele nosłru,
are... adicǎ avea łreabǎ cu łoałe łrenurile, le fugǎrea şi hǎmǎia. Aşa
fǎcea şi de dała asła. Numai cǎ de-odałǎ când a scheunał! M-am
repeził sǎ vǎd dacǎ n-a dał dihania sub łren, când colo... Małale
erai pesłe dânsul morł, iar el morł desubł... Fǎrmał... Pesłe dânsul
ai nimerił... Alłfel... Am începuł sǎ dau cu słeguleţul roşu, da' łrenul
era deparłe, łaman inłra în coł... Ehe, dac-ai şłi ce-am łras! Şi eu
AURELIU BUSUIOC
fǎrǎ lucru... Şi provodniEa... Cum? A, aşa-i zicem la femeia care

rǎspunde de vagon... Când am luał seama cǎ mai sufli a fugił
Agafia, nevasła, dupǎ dofłoroaie. Dacǎ nu zicea dânsa cǎ ai sǎ
łrǎieşłi, apoi fǎrǎdecâł dǎdeam şłire la Tirişpolea, la słaţie... De vreo
114 zece ori am łoł apucał łelefonul, da baba zicea sǎ nu łelefonez...
Dacǎ se aflǎ acolo, s-a zis cu canłonul meu. Aşa-i povesłea. Da'
cum ai cǎzuł? Nu cred cǎ łe-au aruncał bandiţii de la Odes. Şi
documenłele şi banii ţi i-am gǎsił în buzunǎri... Ia, chiar sǎ-i nu-
meri... Cum a fosł?...
Înłr-adevǎr, cum? Şi de ce?...
— Acuşi... Îndałǎ... Sǎ-mi łrag suflełul...
Ei au provocał incidenłul. Nu face impresia sǎ fi fosł o joacǎ...
Iar dacǎ nu m-au jefuił...
— Eu... eu am cǎzuł... singur...
— Apoi s-a zis cu provodniEa... Sǎ lase uşa deschisǎ...
— De fapł... Eu am deschis-o... Joacǎ de om nebun...
Canłonierul mǎ privi cu neîncredere.
— Singur, zici? Acolo łrebuie o mamǎ de cheie!...
— Nici nu mai şłiu cum am fǎcuł... Eram cam închinał!
Canłonierul începu sǎ râdǎ.
— Apoi de ce n-ai spus-o de la începuł! Adicǎ poł sǎ nu raporłez?
— Doamne fereşłe!
— Of, mǎ scapi de-o grijǎ! Cǎ la noi aşa-i: vinovał-nevinovał, mai
înłâi łe dǎ afarǎ, pe urmǎ... Şi łare-mi place la canłon...
Spre searǎ nevasła i-a plecał în sał sǎ doarmǎ, Nichifor a dormił
pe podele, iar eu...
În cea de a łreia zi mǎ ţineam desłul de bine pe picioare, deşi
respiram cu junghiuri.
— Ai grijǎ, mi-a dał ulłimul sfał Agafia, înainłe de a mǎ urca înłr-o
drezinǎ cu mołor, condusǎ de un cumnał al canłonierului şi care
avea sǎ mǎ lase la Tighina. Baba zice cǎ ai douǎ coasłe rupłe, dar nu-
i nimica, nici docłorii adevǎraţi nu łe ajułǎ pânǎ nu se prind singure.
Nichifor şi Agafia au refuzał całegoric orice rǎsplałǎ (banii erau łoţi la
locul lor în porłviził), au refuzał şi suła de ruble penłru baba Lucreţia
(ciudał nume penłru un cǎłun uiłał de lume, „Baba nu ia bani, zice

cǎ aşa pierde pułerea de la Domnul!“) şi am łoałe mołivele sǎ
cred cǎ au fǎcuł lucrul acesła nu penłru cǎ l-am oprił pe canłonier
sǎ raporłeze accidenłul, în felul acesła eviłând mulłe neplǎceri, ci pur
şi simplu penłru cǎ sunł nişłe oameni cumsecade. Deşi, cine şłie,
posibil sǎ mǎ înşel, Nichifor a rǎmas în adâncul suflełului cu anumiłe
îndoieli: lupła de clasǎ, cum i se cânłǎ mereu 115
la difuzorul ałârnał de łavanul canłonului, ia uneori formele cele mai
neaşłepłałe şi crâncene.
Toł ce se poałe cǎ a rǎmas cu vaga impresie cǎ a salvał un
duşman de clasǎ care-a sǎrił din łren ca sǎ nu fie demascał...
Asłfel cu vreo câłeva zile inainłea marilor sǎrbǎłori socialisłe, la

aproape un an de la sosirea din alłǎ lume, mǎ aflam pe acelaşi
peron, de dała aceasła venił din sens opus, dar de fapł închizând
un cerc la acelaşi puncł incipienł. Nimic din ce nǎdǎjduiam sǎ
realizez — realizał...
Poałe doar fǎcând descoperirea (uşor de fǎcuł!) cǎ nimerisem
înłr-un uriaş malaxor unde małeria primǎ eşłi łu, dar de dragul a
ce?, în numele a ce? — fǎrǎ rǎspuns.
Luând-o niţel înainłea evenimenłelor (şi au avuł loc desłule!):
bǎnuielile mi-au fosł pe deplin fondałe dupǎ ce łimp de vreo douǎ-
łrei sǎpłǎmâni, zi la zi am cercełał łrenul care łrebuia sǎ mǎ ducǎ
spre Moscova şi mai deparłe şi în cele din urmǎ am gǎsił-o pe
însoţiłoarea ceea de vagon.
M-a asculłał cam bǎnuiłoare, nu prea îşi aminłea, dar douǎ hârłii
a câłe douǎzeci şi cinci de ruble i-au împrospǎłał memoria:
— Ei ba nu! Mi-au zis cǎ ai fosł nevoił sǎ cobori la Tiraspol! Mi-au
arǎłał şi o legiłimaţie, parcǎ m-au lǎsał s-o ciłesc? Ţi-au luał şi o
geanłǎ, aveai plǎcinłe acolo... Le-am mâncał eu...
Râse sałisfǎcułǎ. Cocheła:
— Erau bune... Dar sǎ vii la mine, ale mele nu-s mai proasłe!
Pǎcał, nu mi-au plǎcuł niciodałǎ femeile prea grase...
AURELIU BUSUIOC
116
CAPITOLUL
XIII
La orice m-aş fi pułuł aşłepła, numai la viziła lui Ionuţ nu.

Şi łołuşi am primił-o.
Eram la doar opł zile de la începułul „cǎlǎłoriei“ mele, de pałru
zile abia mǎ înłorsesem de la Tighina.
Maria Pełrovna m-a înłâmpinał speriałǎ:
— Ce-i cu małale, Mihail Alexeevici, parcǎ nu eşłi viu?!...
Nici nu prea eram. I-am povesłił łoł. Bineînţeles fǎrǎ sǎ-i comunic şi
unele bǎnuieli ce mǎ frǎmânłau.
Femeia s-a dus pânǎ la uşǎ, s-a uiłał în lungul coridorului, s-a
înłors şi mi-a şopłił:
— Asła-i łreaba enkavedişłilor... S-au mai dus şi alţii sǎ-şi afle
neamurile, dar unii n-au ajuns, alţii nu s-au înłors... Credeam cǎ s-au
mai asłâmpǎrał. Din ‘49, dupǎ deporłarea ceea, parcǎ umblǎ
lumea... Se zice cǎ acolo sunł zone unde nu se poałe inłra... Dar
maica małale nu-i deporłałǎ! Numai cǎ şłii ce? Cel mai bun lucru
sǎ nu vorbeşłi cu nimeni despre aşa ceva. Oamenii se vând şi se
cumpǎrǎ... Poałe-a fosł o înłâmplare. Mulţi nebuni pe lumea asła!...
Nu s-a lǎsał pânǎ nu m-a alungał la docłori.

La policlinicǎ mi-au confirmał înłru łołul diagnoza babei Lucreţia.
S-au mirał doar cǎ nu m-am dus imediał la spiłal: „Şi ce dacǎ nu
eşłi colhoznic? Sora medicalǎ łrebuia sǎ-i cearǎ preşedinłelui o
maşinǎ ori o sanie şi... Ah, cadrele noasłre, cadrele...“ Şi łrała-
menłul recomandał de babǎ corespundea cu reţeła docłorului:
anłinevralgice... 117
Ionuţ nǎvǎli speriał, nu glumǎ:
— Ce-i cu łine? Ce s-a înłâmplał? De ce eşłi aici?...
— Acelaşi lucru aş pułea sǎ łe înłreb eu.
— Mi-a spus baba... femeia asła... cǎ łe simţi rǎu!
— A fosł la faculłałe?
— Lasǎ bancurile... Am venił cu alłe chesłii... De ce nu eşłi la
Kurgan?
— Din mołive... Înłr-un cuvânł, cuiva nu i-a plǎcuł mułra mea...
Am fosł bǎłuł şi aruncał din łren...
— Eşłi nebun... Cine?
— Dacǎ aş şłi...
— Ai anunţał miliţia? Miliţia feroviarǎ?...
— Acolo unde m-am łreził n-am prea vǎzuł aşa ceva... Dar s-o
lǎsǎm balłǎ. Ce cauţi aici?
Ionuţ nu-mi rǎspunse pe dałǎ.
— Mda... Sper cǎ eşłi înłreg. Mamei i-ai scris cǎ vii?
— Bineînţeles cǎ nu.
— Corecł. Acuma nu şłiu dacǎ mai are rosł sǎ łe plângi...
— Dzigano, ai venił sǎ mǎ inłeroghezi?
— Da. Am venił sǎ vǎd cum słai. Am de gând sǎ scriu un memo-
riu... Sǎ ţi se respecłe drepłurile. Ai drepł la casǎ omeneascǎ, nu
la... la bordeiul ǎsła... Ori nu łe-ai plâns şi łu?
— Mulţumesc. Dar palłonul łǎu...
— Dǎ-l naibii. Ai gǎsił şi łu...Acuma ce facem? Nu ai nevoie de
docłor?
— Aveam de gând sǎ mǎ scol. Şi s-o iau de la capǎł.
— Eşłi nebun.
— Posibil. Dar...
— Nici un dar... Amânǎ penłru primǎvarǎ. Înţeleg în ce słare
suflełeascǎ eşłi, dar acolo unde nu pui şi ceva raţiune...
AURELIU BUSUIOC
Cred cǎ avea drepłałe.

— Şi cum ne aflǎm în preajma celei mai mari sǎrbǎłori din ţara
asła, dragul meu Perciuni, aflǎ cǎ vom pełrece împreunǎ. La mine.
Ai s-o cunosłi şi pe Sveła, logodnica mea. Trebuie sǎ-ţi mai pǎrǎ-
118 seşłi bârlogul din când în când...
2
Redacţia cołidianului „Pałria Soviełicǎ“ (nu prea exceleazǎ prin

originaliłałe denumirile ziarelor de aici!), oficios al parłidului şi
guvernului, se afla înłr-o clǎdire care, pe câł îmi poł aduce aminłe,
fusese pe vremurile adolescenţei mele un club al cârnǎţarilor sau
bǎcanilor. Desłul de nearǎłoasǎ pe dinafarǎ, în inłerior fusese la
sigur reconsłruiłǎ: în lungul unui coridor inłerminabil se înşiruiau la
fiecare doi-łrei mełri uşile łapiţałe cu dermałinǎ ale birourilor. La
prima uşǎ mi-am dał seama cǎ uiłasem numele slǎbǎnogului şi m-
am apucał obraznic sǎ le deschid pe łoałe la rând. Mi s-au aruncał
priviri curioase şi osłile, indiferenłe, dar naşul meu publicisłic nu era
de vǎzuł. La capǎłul coridorului o łǎblie de słiclǎ informa cǎ redacłor-
şef al ziarului esłe Neculai Moţoca şi cǎ orele lui de primire sunł cu
łołul alłele decâł cele la care mǎ aflam eu pe acesł coridor.
Am împins înłr-un noroc monumenłala uşǎ de słejar încrusłał.
De pe maşina de scris şi-au înǎlţał privirile foarłe severe doi ochi
foarłe cǎprui.
În demisezonul meu cam jerpelił nu eram omul care sǎ impre-
sioneze o fiinţǎ ałâł de serioasǎ.
— Ce doreşłe łovarǎşul?
He-he, duduiţǎ dragǎ, câłe-ar fi dorił łovarǎşul! Dacǎ nu alłele,
cel puţin sǎ şłie pe ce lume łrǎieşłe...
— Am fosł inviłał la redacłorul-şef...
— Numele, vǎ rog...
— Pǎi nu şłiţi cum îi zice şefului?
Mǎ aşłepłam sǎ zâmbeascǎ. S-a oţǎrâł:
— Numele dumneavoasłrǎ.
— Olłeanu...
A deschis un regisłru câł o enciclopedie, a łrecuł cu manichiura

violenłǎ pesłe câłeva pagini:
— Nu v-am inviłał.
— M-a inviłał redacłorul-şef!
— Personal?
— Nu, prinłr-un lucrǎłor de-al redacţiei. I-am uiłał numele...
De dała asła zâmbi: 119
— Când o sǎ vǎ aminłiţi cum îi zice...
În clipa aceea uşa słrǎjuiłǎ de frumoasa cerberiţǎ se deschise
în forţǎ şi un bǎrbał mǎrunł, înłr-un palłon cu blanǎ şi cǎciulǎ
brumǎrie, łrecu val-vârłej pe alǎłuri. În mijlocul anłicamerei se opri
brusc:
— De ce vǎ bałeţi?
Fiinţa diafanǎ se ridicǎ:
— Tovarǎşul acesła prełinde, Nicolai Tomovici, cǎ l-aţi inviłał.
Dar...
— Pǎi dacǎ prełinde... Cum zici cǎ-ţi zice?
— Olłeanu...
— Olłeanu... Olłeanu...
— Sǎpłǎmâna łrecułǎ... N-am pułuł veni... A fosł la mine ło-
varǎşul...
— Pǎduche!
— Exacł! Tovarǎşul Padułi... Îi uiłasem numele!
Omuleţul îşi scoase cǎciula şi cu ea îmi indicǎ uşa biroului:
— Inłrǎ. Iar łu, cǎłre secrełarǎ, dǎ o sunare lui nevasłǎ-mea şi
spune-i sǎ scoałǎ mǎliga de pe foc. Am sǎ înłârzii...
— Dar... încercǎ sǎ prołesłeze fała. Słomacul...
— Eşłi docłorul meu?
Inłrǎ dupǎ mine şi łrânłi uşa.
Nu şłiu alţii cum sunł, vorba humuleşłeanului, dar nu cred sǎ mǎ

deosebesc prea łare de ceilalţi. Poałe doar la capiłolul defecłe: am
desłule, ceva mai mulłe decâł s-ar cuveni. Şi cu łoałe cǎ acum, în
aceşłi ulłimi ani, e ałâł de nemiloasǎ cu mine, nici de soarłǎ nu mǎ
poł plânge. Cel puţin de oamenii pe care mi i-a scos în cale. Pe cei
AURELIU BUSUIOC
rǎi, vorba ceea, îi afli singur. Pe cei deosebiţi numai o ursiłǎ gene-
roasǎ ţi-i poałe gǎsi.
Mi-o aminłesc pe doamna Rosi, gazda noasłrǎ din sǎłucul acela
de la graniţa cu Tiło. O femeie cu łoałe urgiile cerului pe capul ei:
120 bǎrbałul şi singurul fiu morţi pe fronłul de esł, curłea şi casa jefuiłe,
singura fiicǎ, fragila şi melancolica Teresa, Rezi, împreunǎ cu soţul
ridicaţi şi duşi în afundul Rusiei la sǎpał cǎrbuni şi łǎiał pǎdure...
Ce-i mai łrebuia unui om ca sǎ devinǎ o fiarǎ încolţiłǎ, o conşłiinţǎ
plinǎ de urǎ şi desperare?... Ne-a primił şi ne-a îngrijił cu ałâła
cǎldurǎ, de parcǎ Domnul ne-ar fi łrimis sǎ-i înlocuim pe cei pier-
duţi... Ca sǎ ne piardǎ şi pe noi... Ca soarła sǎ-şi conłinue loviłurile.
Cu câłǎ resemnare în glas: „Michael, łeuer, Willy a murił anul
łrecuł...“
Ce-o fi fǎcând? Mai łrǎieşłe?...
Sau înţelepłul, scepłicul şi senłimenłalul conłe S. Înłr-adevǎr,
numai cei aleşi îşi poł pǎsłra însemnele de om sub loviłurile sorţii.
Cine-am fosł eu penłru el? Nimeni. Sau al łreilea fiu?... „Mihai, łe duci
în alłǎ ţarǎ, nu! în alłǎ lume. Poliłizałǎ la culme, unde legea exisłǎ
doar pe hârłie. Unde omul nu înseamnǎ nimic. Nu mǎ crezi... I-au luał
moşia, zici łu, şi nu mai şłie cum sǎ-i muşłe mai łare... Te înşeli. Mulţi
şłiu ce se pełrece la ei, dar cei mai mulţi, majoriłałea — nu! Nici chiar
cei ce łrǎiesc acolo. Eşłi ałâł de nepregǎłił... Ai fosł educał în alł spirił.
În poliłicǎ, nu łe supǎra, eşłi un... un naiv. Ce-ai sǎ faci? Te duci sǎ-ţi
gǎseşłi pǎrinţii... Sunł sigur cǎ ai sǎ faci łoł posibilul sǎ-i salvezi, deşi...
Cum ai s-o faci? Nu łe îndemn la paşi necugełaţi, dar încearcǎ sǎ
rǎmâi om... Va fi cel mai greu lucru pe care va łrebui sǎ-l faci...“
Cum şi-ar fi numił el propriul ulłim pas? Ori exisłǎ łołuşi o limiłǎ
a rezisłenţei în faţa sorţii?...
La începuł, câł m-am învârłił prinłre munciłori, n-am prea luał în
seamǎ lucrul acesła, alłele le erau preocupǎrile. L-am observał abia
când am nimerił la Universiłałe, penłru cǎ se manifesła mai ales în
sfera conducǎłoare şi în rândurile inłelecłualilor. E vorba de o linie
de demarcaţie exisłenłǎ înłre indivizii acesłor douǎ całegorii. Linie,
bineînţeles, neoficialǎ, dar ałâł de disłincłǎ încâł pułea purła şi un
nume: Nisłru. Conducerea care nu era veniłǎ din Rusia era aproape
în exclusiviłałe de pesłe acesł fluviu. Cu foarłe rare excepţii. Câł
priveşłe inłelecłualiłałea, aici lucrurile erau un pic mai încurcałe.
Puţinii inłelecłuali basarabeni, fie din cei rǎmaşi (dupǎ refugiu sau
dupǎ deporłǎri şi aresłǎri), fie din cei proaspǎł învesłiţi (de exemplu
Ionuţ — dupǎ cinci clase de liceu direcł la Insłiłułul Pedagogic!),
121
pułeau prełinde doar la posłuri subalłerne, cele de conducere
aparţinând malului słâng al apei numiłe. Cu mołivaţia łaciłǎ cǎ
poliłiceşłe poł face faţǎ cerinţelor ţǎrii doar cei educaţi din faşǎ în
spirił socialisł... Nu poł şłi cum słǎłea łreaba sus, la guvern şi parłid,
bǎnuiesc cǎ nu se prea deosebea de słarea de spirił care domina
inłelecłualiłałea, câł îi priveşłe pe cei de la urmǎ... Mai rǎsfoiam şi
eu ziarele din când în când şi nu poł sǎ uił darea de seamǎ de la o
discuţie ce-a avuł loc înłre scriiłori, crema inłelecłualiłǎţii. O adunare
unde un poeł basarabean prezinłǎ un poem inłerminabil (parţial ciłał
în acelaşi ziar!) cu łemǎ, fireşłe, pałriołicǎ. Un alł condeier, crescuł
la sânul socialismului, observǎ cǎ o asłfel de lucrare ar fi pułuł fi
scrisǎ numai de... Coebels. Prołesłe de o parłe, aprobǎri de alła.
Pune puncł dispułei un prozałor: Coebels n-ar fi pułuł scrie aşa ceva
penłru cǎ nu şłia... moldoveneşłe...
Adevǎrul e cǎ îndocłrinǎrii łołale în paguba unei elemenłare
culłuri generale a celor veniţi de pesłe Nisłru basarabenii nu-i
pułeau opune cine şłie ce ca urmare a numǎrului lor prea mic, dar
şi a caliłǎţii pregǎłirii. Ca sǎ nu mai pomenesc şi filosoficul fripłurism
basarabenesc...
Ei bine, soarła a vruł sǎ-mi demonsłreze şi de asłǎ dałǎ cǎ mǎ
are în vedere.
Cabinełul, în conłrasł cu aspecłul exłerior al clǎdirii, era aproape

luxos. O masǎ cu vreo douǎzeci de scaune se înłindea în lungul
geamurilor, înłr-un colţ douǎ fołolii de piele şi o mǎsuţǎ de cafea,
în alłul — un orologiu łicǎind monołon şi grav, iar pe parchełul bine
lusłruił — un covor moale, cu ornamenłe arabe. Nu lipsea nici
obligałoria sofa łapiţałǎ cu dermałinǎ neagrǎ pe care słǎpânul
AURELIU BUSUIOC
cabinełului îşi aruncǎ palłonul scos din mers.

Se aşezǎ pe un scaun de la masa lungǎ şi îmi arǎłǎ şi mie unul.
— Dezbracǎ-łe şi słai jos!
Mǎ conformai.
— Acuma pułem sła de vorbǎ de la egal la egal. Unde-ai cres-
122 cuł aşa?
— M-a plouał.
— Se vede! Eu am crescuł pe secełǎ. Uiłe care-i chesłia. Sǎ-mi
rǎspunzi la łoałe înłrebǎrile. Fǎrǎ fanłazie... Am zis drepł cuvânłul?
Słǎłui o clipǎ la îndoialǎ. Cine-i mai şłie pe şefii ǎşłia mari.
Oricum, purła insignǎ de depułał în Soviełul suprem...
— Eu... eu aş zice „fanłezie“.
— Da, da... aşa-i... Uiłe ce, sǎ mǎ îndrepţi de fiecare dałǎ, ai
înţeles? Dar numai când sunłem noi doi...
Avea un râs molipsiłor.
— Uiłe łreaba: ai avuł douǎ arłicole asłǎvarǎ. Le-am ciłił nu
demulł şi mi-au plǎcuł. Tu le-ai scris ori Pǎduche?
— Eu! Cum sǎ mi le scrie cineva? Tovarǎşul Padułi...
— El îi aşa Padułi cum îs eu Moţoca! Dar asła-i alłǎ vorbǎ.
Vasǎzicǎ, el ţi le-a mai îndrepłał... Se cunoaşłe. Mare słilizałor...
— Słilisł.
— Da? Scoase din buzunar un carneţel şi îşi nołǎ cuvânłul. Słǎm
rǎu cu limba, frałe. În lupła asła penłru socialism am uiłał cu łołul
de dânsa. Mǎ łem cǎ dupǎ ce-o sǎ-l zidim o sǎ rǎmânem muţi!
Izbucni înłr-un râs cu icnełe.
— Hai, povesłeşłe.
— Ce sǎ povesłesc?...
— Toł. De unde eşłi, de ce eşłi, łoł, łoł. Davai!
M-am słrǎduił sǎ-mi comprim biografia în cuvinłe puţine. Înce-
peam sǎ bǎnuiesc ce urmǎreşłe, dar n-avea nici un Dumnezeu sǎ mi-
o înfrumuseţez: oricum aş fi ajuns la pǎrinţi...
— Aşa, vasǎzicǎ... Crea înłrebare... Începu sǎ bałǎ łoba pe
łǎblia mesei. Cum dracu sǎ faci o gazełǎ bunǎ dacǎ n-ai cu cine?
Cu Pǎduche?... Aici, mǎi bǎiełe, sunłem pe fronłul ideologic. Cad-
rele łrebuie alese prin siłǎ! Dar ce sǎ faci cu membrul de parłid

ori cu vełeranul dacǎ el nu şłie sǎ ciłeascǎ, dar încǎ sǎ mai
scrie?... Zi şi łu!
N-aveam ce zice.
Şeful sǎri de pe scaun şi se repezi la uşǎ. O deschise:
— Melania! Adǎ ceai! Se înłoarse spre mine: Ori poałe vołcǎ?...
— Mulţumesc, nu beau. 123
— Ceai?
— Ba vołcǎ.
— Mǎi, pǎi łu eşłi... un... o...
— O gǎselniţǎ.
— Cum ai spus? Scoase carneţelul din buzunar şi îşi nołǎ cu-
vânłul. Cǎselniţǎ, repełǎ el. Ia łe uiłǎ!... Frumos.
Inłrǎ secrełara cu un plałou cu douǎ ceşłi uriaşe şi o farfurioarǎ cu
biscuiţi. De mulł le uiłasem gusłul.
— Tu mǎnâncǎ. Resłul lasǎ-mǎ sǎ-l fac eu. Vasǎzicǎ, îţi dai
examenele câł mai repede. Dupǎ aceea vii la mine. Ai sǎ lucrezi
aici słil... aha, słilisł. Sǎ dai o formǎ nałuralǎ łułuror prosłiilor pe
care le scriu oamenii mei. Ai înţeles?... Chiar dacǎ n-am sǎ łe poł
lua de lucrǎłor cu leafǎ, am sǎ łe plǎłesc din gonorar...
— Onorar...
— Da, da... Nu mǎ înłrerupe. Şi cu łimpul aranjǎm sǎ fie bine,
parcǎ-s şef şi eu, ori nu? Ajułorul meu are sǎ fie łovarǎşul Słalin.
Ai auził? „Feciorii nu rǎspund penłru łaţii sǎi“. A?...
Mai auzisem fraza...
— Ce zici, bałem palma? Cu pǎrinţii nu łe poł ajuła... Dar cu resłul
aranjǎm...
Ce-mi pułeam dori mai mulł? Înłâlneam prima oarǎ un om de
rangul acesła şi ałâła ałenţie din parłea lui... Unde mai pui cǎ inspira
şi încredere... Mǎ łemeam doar sǎ nu-mi łrǎdez bucuria.
— Słai pe gânduri? Eu în locul łǎu n-aş sła... Eu sunł neamţ, nu
łe îmbii de douǎ ori...
La ieşire Melania îmi zâmbi ca unui vechi cunoscuł. Sunł sigur
cǎ dała viiłoare o sǎ mǎ gǎseascǎ imediał în regisłrul ei.
Nu plecam cu mâna goalǎ: în buzunarul palłonului duceam
planul unui arłicol de fond pe care avea de gând sǎ-l scrie redac-
łorul cu ocazia sǎrbǎłorilor. „Ia sǎ-mi arǎţi ce poţi! Sǎ ciłeascǎ lumea
AURELIU BUSUIOC
şi sǎ rǎmâie cu gura cǎscałǎ!“

„Mai bun decâł în „Pravda“, avea sǎ-mi zicǎ pesłe douǎ zile când
i l-am dus gała scris. „Du-łe la buhgalłerie! Am łelefonał“.
„Conłabiliłałe“ mi-am permis sǎ-l corijez.
124 — Lasǎ cǎ şłiu. Am vruł sǎ łe ispiłesc.
Dar carneţelul łoł l-a scos.
Numai eu şłiu câłe noduri am înghiţił piepłǎnând frazele despre
grija faţǎ de om şi alungând din faţa ochilor icoana a cinci fiinţe dragi
lupłând cu gerul şi poałe chiar foamea de-acolo, de la capǎłul lumii;
cum łrebuia sǎ-mi ţinłesc privirile în foaia de hârłie ca sǎ nu vǎd
hruba mizerǎ în care scriam despre un prezenł mǎreţ şi un viiłor şi
mai luminos...
Avea drepłałe conłele S.: înłre convingeri şi inłerese oamenii
normali aleg înłołdeauna inłeresele. Numai idioţii şi geniile aleg
principiile.
Îmi rǎmânea o singurǎ consolare: cǎ nu sunł idioł.
Şi-apoi ce nu face omul în numele unui viiłor plin de inłerese...
125
CAPITOLUL
XIV
Dupǎ un sfârşił de ocłombrie cu frig, ba chiar şi cu zǎpadǎ,

łoamna a pregǎłił o surprizǎ de zile mari: nu doar soare, ci şi o
cǎldurǎ neobişnuiłǎ. Ceneralul care-a vorbił de la łribunǎ n-a uiłał
sǎ nołeze şi acesł fenomen mełeorologic drepł o mare realizare a
pułerii şi în primul rând a łovarǎşului... ełc... De unde am dedus cǎ
oriunde, sub orice regim, miliłarii sunł nǎscuţi poeţi, iar dacǎ łrag
cu łunul, o fac numai ca sǎ nu se słingǎ soarele pe cer. Dupǎ care
a urmał o paradǎ desłul de scurłǎ şi nesemnificałivǎ, ałâła doar cǎ
cele vreo douǎzeci de łancuri au fǎcuł un zgomoł infernal pe calda-
râmul de granił al pieţii, iar în vreo douǎ locuri au sucił covrigi din
şinele łramvaiului.
Demonsłraţiile cam łoł aşa începeau sǎ arałe şi acolo, dincolo
(scriu cuvinłele acesłea şi simł o słrângere de inimǎ, de parcǎ aş
pułea apǎsa un bułon care sǎ înłoarcǎ łimpul şi mǎ łem sǎ apǎs!
Nervii...), numai cǎ erau ceva mai pesłriţe, aduceau łołuşi a car-
naval, nu a muncǎ pałriołicǎ...
Prezenţa era obligałorie. Mi-a picał sǎ porł porłrełul unui łip pe
care, cu łoałǎ ruşinea, nu-l şłiu nici azi cine a fosł, l-am luał cu
semnǎłurǎ şi łoł cu semnǎłura l-am predał. O micǎ şmecherie a
AURELIU BUSUIOC
komsomolisłului nosłru ca nu care cumva s-o şłeargǎ cineva...

Ionuţ mǎ aşłepła pe la łrei, îmi promisese o surprizǎ, nu bǎnuiam
ce are în vedere, dar şłiam cǎ łrebuie sǎ mi-o prezinłe pe logod-
nicǎ-sa, aşa cǎ hołǎrâi dupǎ sparłul łârgului sǎ nu mǎ mai înłorc la
bordei, ci sǎ încerc imposibilul: sǎ cumpǎr undeva nişłe flori. O idee
126 mai mulł decâł łemerarǎ... Am cułreerał słrǎzile principale în lung
şi-n lał, am rǎscolił parcurile — zadarnic. Toł ce vrei, mese impro-
vizałe sau solide, acoperiłe la înłâmplare cu pânzǎ sau hârłie, de
la care, dacǎ ai rǎbdare sǎ faci coadǎ, poţi cumpǎra łoł felul de
gogoşi (se bucurǎ de mare prizǎ cei cu mǎrunłaie łocałe, dar nu
słau mai prejos nici cei burduşiţi cu mazǎre sau orez, o premierǎ
mondialǎ!), chioşcuri sau bułoaie ridicałe pe bułuci, de unde ţi se
oferǎ în halbe, pahare şi borcane relałiv curałe „vinul emblemałic al
ţǎrii“ — un łrascǎu mai mulł sau mai puţin spǎlał, în schimb iefłin şi
la discreţie. Flori însǎ, nicǎieri.
O vânzǎłoare de gogoşi m-a îndrepłał spre cimiłir: la poarła lui
a vǎzuł ea cu ochii ei cǎ se înłâmplǎ sǎ se vândǎ aşa ceva. Dar
sunł supersłiţios.
M-am rezumał la obişnuiła słiclǎ de şampanie, cu care aici se
circulǎ liber în zilele de sǎrbǎłoare. Şi nu numai...
Am sosił aproape englezeşłe.
M-au zǎrił de la porłiţǎ şi au ieşił amândoi în prag.
Îi pułeam conłempla pe amândoi la lumina bogałǎ şi caldǎ a
soarelui. El înalł şi subţire, „łras la şpiţ“, cu o floare la bułonierǎ (sǎ
înłreb unde-a gǎsił-o!), ea pânǎ la umǎrul lui, cu o mułricicǎ vag
mongolǎ, smeadǎ şi desłul de bondocuţǎ ca sǎ-mi pun înłrebarea
cam câł o sǎ łragǎ la cânłar pesłe vreo zece ani. Purła o rochie
lungǎ, probabil din słocurile cu ajułoare de rǎzboi sau pur şi simplu
cǎlcałǎ prosł. Avea un zâmbeł larg, desłul de plǎcuł şi ochii înguşłi.
— Feliciłǎri, priełene, de ziua marii revoluţii! — Îonuţ arǎła fericił.
— Ce-a spus? îl înłrebǎ logodnica. Nu şłia decâł ruseşłe.
Ionuţ îi łraduse.
— Faceţi cunoşłinţǎ: Svełlana.
Svełlana îmi scułurǎ bǎrbǎłeşłe mâna, dar pe-a ei nu mǎ lǎsǎ
s-o sǎruł. Hołǎrâł lucru, şcoala lui Ionuţ încǎ nu se fǎcea simţiłǎ.
În odaie ea luǎ słicla mea de şampanie, o dezveli şi zâmbi

şmecher.
— Aşa sunł łoţi bǎrbaţii de-aici? Beau sirop?
O rupeam desłul de bine ruseşłe, lucru care o bucurǎ nespus
pe łânǎra siberianǎ.
— Sunł mari pałrioţi copiii Siberiei, inłerveni Ionuţ. Socoł cǎ
bǎułurile noasłre sunł apǎ chioarǎ pe lângǎ vołca lor. 127
— Pǎi chiar esłe! — îl susţinu Svełlana.
— N-ai sǎ mǎ crezi, adicǎ de ce sǎ mǎ crezi, ai sǎ vezi: bea vołcǎ
câł beau eu vin şi nu se îmbałǎ!
Masa era penłru pałru persoane.
— O sǎ jucǎm cu mânǎ moarłǎ? îl înłrebai pe amfiłrion.
— Ce-a spus? sǎri Svełlana.
El îi łraduse, încercând sǎ-i explice şi regulile pokerului.
— Mihai, sǎ vorbim ruseşłe. Alłfel o sǎ pierdem mulł łimp...
Svełlana dǎdu în sfârşił de înţelesul „mâinii moarłe“.
— Ba nu, ba o sǎ fie pałru! Mişa (fireşłe, eu), închide ochii!
— Închide-i, închide-i! o susţinu Ionuţ. Aşa, acuma deschide-i!
De dupǎ o perdea de słambǎ agǎţałǎ direcł de perełe şi care
łrebuia sǎ însemne un al doilea dulap penłru zesłrea vesłimenłarǎ
a słǎpânului, apǎru Ea.
Şocul iniţial a fosł prea pułernic ca sǎ-mi poł conłrola reflexele
şi e de la sine înţeles cǎ am rǎmas cu gura cǎscałǎ. De mulł nu
mai avusesem ocazia sǎ fiu aproape de alłe femei decâł secrełare
oţǎrâłe sau personal medical secundar pe la comisiile comisariałului
miliłar şi gândul nǎscuł imediał în afundul subconşłienłului cǎ mǎ
voi afla o vreme în asemenea companie îmi dǎdea aripi şi îmi gâdila
imaginaţia.
Teama de a nu imiła lirica persanǎ cu łoałe dulcegǎriile ei mǎ
opreşłe s-o descriu în amǎnunł. Era o blondǎ (desigur, nałuralǎ!),
aproape de słałul meu, cu un zâmbeł nǎscuł special ca sǎ-i subli-
nieze fineţea łrǎsǎłurilor, nu sǎ-i mascheze posibile defecłe. Înłr-un
cuvânł, era un exemplar uman care confirma łołal jusłeţea łeoriilor
lui Pavlov cu privire la reflexele condiţionałe: îţi lǎsa gura apǎ...
Din ceaţa ce începea sǎ-mi łulbure spaţiul din faţa ochilor rǎ-
sunǎ ca un clopoţel (oricum, dificil sǎ renunţi la Firdusi sau Omar
Khayyam!):
AURELIU BUSUIOC
— Elvira...
Creu de imaginał cǎ ar fi pułuł purła alł nume.
Îi apucai mânuţa înłinsǎ cum aş fi primił însemnele unei Legiuni
de onoare. Nu se împołrivi sǎrułului neimiłał.
128 Şi, ca o dovadǎ cǎ mǎ mai aflam în słare de şoc, bâlbâii:
— Mişa...
Ea izbucni în râs. Un râs... (Vezi clasicii.)
— Lasǎ-l pe Mişa, şłiu cǎ eşłi Mihai.
Îmi şłia limba.
Svełlana sǎri la Ionuţ:
— Ce spune?
Sǎrmanul bǎiał, cu asemenea minune în casǎ, demulł aş fi
concediał bondoaca. Dar neînţelese-s cǎile dragosłei analfabełe...
Masa s-a dovedił a fi foarłe bunǎ, logodnicii nu fǎceau mare łainǎ
din fapłul cǎ aułorul bucałelor esłe el şi nici din oroarea ei faţǎ de
pliłǎ. În rarele clipe când pułeam şuşołi neobservaţi Elvira încerca
sǎ şi-l închipuie în viaţa viiłoare pe Ionuţ cu şorţuleţ, cu linguroiul
înłr-o mânǎ şi cu lucrǎrile scrise ale słudenţilor în alła. Svełlana
fǎcea, la orice ocazie, mare caz de łaicǎ-su, imporłanł şłab undeva
în Siberia (ea locuia aici, la o mǎłuşǎ, ca sǎ-şi dreagǎ plǎmânii slabi
şi sǎ łermine Insłiłułul Pedagogic) şi n-a pierduł din vedere sǎ ne
spunǎ de câłeva ori cǎ icrele negre şi cele de Manciuria i-au fosł
łrimise special de iubiłorul pǎrinłe.
La drepł vorbind, mâncam icre negre penłru prima oarǎ în viaţǎ,
la începuł nu mi s-au pǎruł grozave, dar le-am prins repede gusłul,
am şi declarał cǎ mǎ łem sǎ nu devin dependenł de ele. La care
Svełlana ne-a asigurał pe łoţi cǎ ałâła łimp câł łrǎieşłe łaicǎ-su nu
vom duce lipsǎ de aşa ceva.
De la sine înţeles, am bǎuł penłru viaţa lui câł mai lungǎ...
(Avea drepłałe Il dzigano, mǎ rugase sǎ nu-i divulg porecla faţǎ
de logodnicǎ!, durdulia nici nu s-a ałins de şampanie: vołca din słiclǎ
scǎdea verłiginos fǎrǎ urmǎri deosebiłe.)
Şi iar de la sine înţeles cǎ n-am pułuł pierde ocazia sǎ mai
bravez (ei bine, Elvira!) cu o anecdołǎ la łemǎ. Şi anume cǎ în Anglia

o companie de cinemałografie şi-a supus concełǎţenii unui inłe-
resanł łesł de snobism. S-au insłalał pe câłeva arłere principale ale
Londrei nişłe mese încǎrcałe cu icre negre, łarłine, fireşłe, oferiłe
grałuił łułuror doriłorilor, şi filmându-se reacţiile acesłora. Cei mai
mulţi se słrâmbau şi scuipau îmbucǎłura, dupǎ care erau înłrebaţi
dacǎ słiau cu ce au fosł łrałaţi. Nu şłiau. 129
— Aţi gusłał caviar. Mai încercaţi?...
— O, caviar! Chiar caviar?...
Şi reveneau ca sǎ-şi recupereze bucała sau sǎ mai ia şi alła
nouǎ...
Elvira şi Ionuţ au începuł sǎ râdǎ spre uimirea Svełlanei:
— Nu vǎd de ce vǎ hliziţi aşa! Propagandǎ burghezǎ. Toł ce esłe
soviełic le słǎ în gâł.
Încep sǎ bǎnuiesc cǎ Ionuţ are inłerese necunoscułe dacǎ o ia
pe sluła...
Cu łoałe insisłenţele Svełlanei, Elvira a refuzał sǎ rǎmânem cu
łoţii la ei pânǎ dimineaţǎ.
— Ia uiłǎ-łe ce larg e pałul, încǎpem łoţi, proasło!
În drum spre casǎ, penłru cǎ m-a lǎsał s-o conduc, łrebuia sǎ
łrecem prin piaţa cenłralǎ a oraşului. Era o mare de lume cu łoł
miezul nopţii, cânła o fanfarǎ miliłarǎ, oamenii, łineri şi bǎłrâni,
dansau pe caldarâm fiecare cum îl ducea capul, din când în când
rǎsunau împuşcǎłuri vesele, sǎreau în łoałe pǎrţile dopuri de şam-
panie, companii mai înfierbânłałe încercau sǎ concureze fanfara, ne
aflam în mijlocul unei mulţimi dornice de relaxare, care se relaxa.
— Rǎmânem aici un pic? mǎ inviłǎ mai degrabǎ Elvira.
Fireşłe cǎ voiam sǎ mai rǎmânem.
Se ţinea de braţul meu, abia mǎ ałingea, dar o simţeam ałâł
de aproape, simţeam cǎldura łrupului ei cum łrece prin mine ca
un łorenł...
Nu şłiu dacǎ mǎ gândeam la asła, probabil nu, dar îmi era dor
de cineva care sǎ mǎ sprijine, sǎ mǎ înţeleagǎ, sǎ mǎ admiłǎ aşa
cum sunł...
A fosł, în łrecułul acela deparłe şi pierduł definiłiv, a fosł Alice...
Dar a fosł numai un începuł, o însǎilare abia vie, înłrerupłǎ brułal
cu plecarea inexplicabilǎ în necunoscuł a unuia dinłre noi... Ce-o fi
AURELIU BUSUIOC
fǎcând acuma miłiłica şi cârna?...

Şi e oare normal ca un bǎrbał la vârsła mea sǎ aibǎ doar ałâł
łrecuł senłimenłal câł cele douǎ sǎrułuri pe obraz ale lui Alice şi
declaraţia ei cu voce łremurałǎ, de parcǎ ar fi rǎspuns la o lecţie
130 neînvǎţałǎ: „Şi eu łe iubesc, Mihai...“?...
Fǎrǎ sǎ mǎ înłrebe, Elvira mǎ cuprinse şi începu sǎ mǎ învârłǎ
în riłmul valsului pe care łocmai începuse sǎ-l łune fanfara.
— Eşłi sigurǎ cǎ şłiu sǎ valsez? o înłrebai uluił, penłru cǎ în- łr-
adevǎr dansurile nu erau puncłul meu forłe.
— Ce imporłanţǎ are? zâmbi ea şi prǎvǎli capul pe spałe de
parcǎ ar fi fosł în słrânsoarea lui Fred Asłer.
În zori, când hołǎrârǎm cǎ e łołuşi vremea sǎ fim copii ascul-
łǎłori, se lǎsase un friguleţ bunişor. Era înłr-un pardesiu eleganł,
dar subţirel, şi nu refuzǎ demisezonul meu jerpelił.
— Chiar ai fosł în Anglia? mǎ înłrebǎ.
— Eu? În Anglia? De unde ai scos-o?
— Ziceai despre experienţa aceea cu caviarul... Ai povesłił ca
un marłor!
Pufnii mândru:
— Din pǎcałe, n-am fosł. Dar asła nu înseamnǎ decâł cǎ sunł
un mare povesłiłor!... Te poţi mândri cu asemenea cunoşłinţǎ.
— Lucru pe care o sǎ-l şi fac! Vrei sǎ ne mai înłâlnim?
Dacǎ voiam?
Visam!
— Îmi dai voie sǎ mǎ gândesc profund la aceasłǎ propunere?
În drum spre casǎ m-am surprins de câłeva ori fredonând melodii
din cele ce le mai ţineam minłe, sǎrind înłr-un picior...
Din fericire, słrǎzile erau pusłii.
Mǎ oprise cu un colţ înainłe de casa ei.
— Nu e nevoie sǎ ofer ocazii grałuiłe penłru flecǎreala vecinilor.
Nici aşa nu le place cǎ uneori vin de la slujbǎ dimineaţa...
I-am sǎrułał mâna şi am câşłigał un sǎruł pe obraz.
Bǎnuiesc, adicǎ de ce bǎnuiesc, precis cǎ obrajii sunł cea mai
meriłuoasǎ parłe a personaliłǎţii mele senłimenłale.

— Voi fi liberǎ pe 14 noiembrie. La ora... 17, aici la colţ?...
— Aici la colţ.
Meriła sǎ łrec pe lângǎ Maria Pełrovna şi sǎ-i dau „bunǎ dimi-
neaţa“ pe mołivul ariei conłelui de Alma Viva din „Nunła...“
131
2
Zilele imediał urmǎłoare sǎrbǎłorilor le-am pełrecuł cu burła pe

carłe: voiam sǎ mǎ prezinł în faţa łovarǎşului Moţoca cu câł mai
mulłe examene în urmǎ. Ba şi coasłele se cam fǎceau simţiłe: şi
docłorul şi baba Lucreţia îmi recomandaserǎ un regim pe care nu
l-am respecłał. Dar încearcǎ sǎ mǎnânci carłea când de pe fiece
paginǎ, în clipele cele mai łensionałe începe sǎ se conłureze ca
dinłr-un fum rozaliu un chip blond, care numai cu małerialismul
isłoric n-avea łangenţe...
Pe zece noiembrie francezul nu s-a arǎłał la faculłałe cum fusese
înţelegerea, l-am prins în curłe a doua zi, mi-a ceruł małricola, mi-a
pus noła maximǎ fǎrǎ nici o vorbǎ chiar pe scara inłrǎrii de servici,
şi am înţeles cǎ gesłul acesła plus suła-avans vor fi unica recom-
pensǎ penłru łruda mea la łǎlmǎcirea łrivialei aułoreclame a poli-
łicianului Thorez.
Aşa s-o pǎţeascǎ łoţi ageamiii care se bagǎ în poliłicǎ!...
Pesłe o zi era câł pe ce s-o înfund la Creaţia popularǎ oralǎ, de
unde am łras concluzia cǎ nu exisłǎ numic mai jusł decâł legea
nescrisǎ a słudenţilor din înłreaga lume (lucru pe care ar fi łrebuił sǎ-
l şłiu încǎ de-acolo, de dincolo!): un słudenł normal nu łrebuie sǎ
şłie cu nici o iołǎ mai mulł decâł minimumul obligałoriu!
Vorba e cǎ folclorisłul nosłru esłe mai înłâi de łoałe frałe cu nu
şłiu care minisłru, apoi absolvenł încǎ înainłe de rǎzboi al nu şłiu
cǎrei şcoli muzicale, apoi componenł (la clarneł) al łarafului care
disłreazǎ publicul la resłauranłul „Cenłral“ şi abia la urmǎ profesorul
nosłru de folclor. Funcţia asła de la urmǎ — ca un fel de hałâr în
łimpul liber.
Asisłasem doar de vreo douǎ ori la lecţiile lui deveniłe celebre
în Universiłałe („Creaţia norodnicǎ se arałǎ la sałe prin boirea
AURELIU BUSUIOC
hornurilor şi prichiciurilor cu merî, prǎsadi, jişâne şi alłe ori cu

pałlajele...“), şi credeam cǎ examenul individual va fi o bagałelǎ,
dar n-am ţinuł conł de legea ciłałǎ: am încercał sǎ mǎ implic înłr-o
dispułǎ łeorełicǎ...
Vorba esłe cǎ dupǎ ce l-am łoł auził „folclor norodnic, folclor
132 norodnic“, am încercał, desigur cu łacłul şi respecłul cuvenił cǎłre
o faţǎ academicǎ, sǎ-i sugerez cǎ e vorba de o łaułologie, cǎ „Volk“
şi „Norod“ înseamnǎ cam acelaşi lucru. La care mi s-a aruncał o
privire ironico-dispreţuiłoare:
— Mǎi, łu n-ai lupłał cu faşişłii, da' eu am lupłał! Iaca şi la mânǎ-s
rǎnił, cǎ alłfel słruminłul meu îi scripca!
Pułea sǎ se łermine rǎu, dar dupǎ ce am recunoscuł cinsłił cǎ
nu am fosł pe fronł din mołive de vârsłǎ, m-am ales cu un „4“ fǎrǎ
sǎ mi se mai punǎ vreo înłrebare:
— Na, ca sǎ nu-ţi łaie słipenghia...
În ajunul zilei de paisprezece, pe care nu mai aveam rǎbdare
s-o aşłepł (de ce e liberǎ ałâł de rar?), în łimp ce o luasem de la
łramvai spre casǎ, mǎ opreşłe un cełǎţean pe słrada aproape pusłie:
— Tovarǎşul Olłeanu?
— El. Cu cine am onoarea?
— Tovarǎşul Krasnovski vǎ aşłeapłǎ desearǎ la şapłe fix la
adresa asła.
Pânǎ sǎ ciłesc adresa de pe bileţel cełǎţeanul dispǎruse.
Nu voia sǎ mǎ lase în pace. Termenul încǎ nu łrecuse... Ori
poałe avea de gând sǎ-mi facǎ o nouǎ surprizǎ? Poałe chiar sǎ-mi dea
adresa łałei?... În orice caz łrebuia sǎ fac ceva, s-o łermin cu rahałul
ǎsła. Dumnezeule, sǎ fi avuł cine-mi deschide ochii de la începuł!...
Crecii, grecii aducǎłori de daruri...
Şi de-ałâła łimp nici o scrisoare... Nici o vesłe... Oare sǎ mai
exisłe cenzurǎ?...
Maria Pełrovna mǎ înłâmpinǎ îngândurałǎ.
— Nu vreau sǎ-ţi słric inima, Mihail Alexeevici, dar azi l-am prins
a doua oarǎ... Mihail Pełrovici! Jurǎ-łe pe sfânła cruce cǎ n-ai sǎ
spui la nimeni!
Şi aici łreabǎ!
— L-am prins azi pe unul de-ai noşłri cǎ îţi cołrobǎia prin valizǎ!
Nu-i prima dałǎ! Nu-ţi spun cine, sǎ mǎ łai! Vreau sǎ mai łrǎiesc.
Ia vezi mai bine dacǎ ţi-a luał ceva...
Banii erau neałinşi. Doar lucrurile amesłecałe. Pânǎ acum pu-
neam dezordinea aceasła pe seama lui Timofei; ce nu face omul
la beţie! Acuma însǎ... 133
Bineînţeles cǎ sunł ţinuł sub observaţie... O sǎ am ocazia azi sǎ
mai pun şi eu înłrebǎri...
Dacǎ słau sǎ mǎ gândesc mai serios, n-am nici un rǎspuns la
înłrebarea: de ce securiłałea słałului depinde de mine? De ce sǎ
le mai fiu informałor şi eu dacǎ pânǎ şi infanłila Irinǎ şłie de ure-
chile şpionilor rǎspândiţi pesłe łoł? O fi şi pe-acolo o înłrecere
socialisłǎ — cine are colaborałori mai mulţi?
Apropo de Irina. Azi mi-a sǎrił de gâł în coridor ca sǎ-mi declare
cǎ e fericiłǎ. Credeam cǎ eu sunł cauza — ne vedeam din ce în ce
mai rar —, pe naiba: e îndrǎgosłiłǎ de unul de la Chimie. Mi-a arǎłał
fołografia: ceva la minuł, abia sǎ deosebeşłi ochii de urechi, dar
nu s-a lǎsał pânǎ n-am recunoscuł cǎ e un model de frumuseţe
masculinǎ.
Oare chiar ałâł de bǎłrân sǎ fiu?...
Adresa era a primei locuinţe unde fǎcusem cunoşłinţǎ.

De cum am ajuns în drepłul casei, uşa se deschise ca de la sine.
Acelaşi inłerior, acelaşi abajur, acelaşi Krasnovski plus Mişa.
Ne-am dał bineţe şi ne-am privił o vreme fǎrǎ sǎ ne mai spunem
ceva. Şi am înţeles cǎ, dacǎ rałez ocazia aceasła, dacǎ las iniţiałiva
de parłea lui...
Am începuł chiar în momenłul în care deschisese gura şi el. Dar
nici nu m-am gândił sǎ-l fac pe binecrescułul, am conłinuał de
parcǎ aş fi reciłał o poezie:
— Tovarǎşe Krasnovski, m-am înłors acasà nesilił de nimeni. Ca
repałriał mi s-au promis łoałe drepłurile: şi la casǎ, şi la învǎţǎłurǎ,
şi la muncǎ. Am paşaporł, vasǎzicǎ sunł cełǎţean, îmi cunosc
obligaţiile, dar şłiu şi ce mi se cuvine. Înţeleg cǎ birocraţia încǎ mai
łrǎieşłe şi deaceea słau în mizeria în care słau. Înţeleg cǎ era câł
pe ce sǎ nu mi se permiłǎ învǎţǎłura. Şi vǎ mulţumesc cǎ m-aţi
AURELIU BUSUIOC
ajułał. Cred cǎ şi asła inłrǎ în dałoriile voasłre, sǎ nu se încalce

legile... Dar de ce mǎ obligaţi sǎ fac lucruri care sunł conłrare
principiilor mele? De ce? Nu vreau sǎ fiu copoi, denunEàtor sau
cum se mai zice... Nu vreau, alłele-s inłeresele mele... N-am încǎl-
134 cał legea şi nici n-am de gând s-o fac, aşa cǎ vǎ rog sǎ nu conłaţi
pe mine!... Ori łrebuie sǎ rǎspund eu penłru vina imaginarǎ a łałǎlui
meu? El nu-i vinovał cu nimic! Şi de ce łrebuie sǎ sufere familia
mea, pe care nici mǎcar nu poł s-o vǎd?
Privił dinłr-o parłe, cred cǎ arǎłam cam umflał, dar łrebuia sǎ
le-o spun.
Câłeva clipe au łǎcuł amândoi privindu-mǎ cu inłeres.
Apoi, aproape în şoapłǎ, Krasnovski:
— Ai łerminał?
— Vǎ rog, penłru numele lui Dumnezeu, lǎsaţi-mǎ sǎ...
— Sǎ ce? Adicǎ du-łe łu, Krasnovski, łu, Mişa, słrângeţi voi
cǎcǎłul cu mâinile voasłre, penłru cǎ eu łrebuie sǎ ciłesc poezii
fascisłe munciłorilor de la uzinele „Lenin“. Aşa-i?...
— Dar n-am ciłił...
— „De la Nisłru pân-la Tisa...“
— N-am ciłił aceasłǎ poezie!
— Facem haiłǎ cu un bandił anłisoviełic care se słrecoarǎ aici şi-
l luǎm sub aripǎ, avem inłerese comune, nu? Ciłim cǎrţi inłerzise la
Universiłałe şi agiłǎm penłru o limbǎ słrǎinǎ, parcǎ nu avem
limba noasłrǎ scrisǎ în consłiłuţie... Mǎi bǎiałule, numai ceea ce ai
spus azi, cǎ în ţara noasłrǎ poł fi condamnaţi oameni nevinovaţi,
numai penłru asła poţi lua douǎzeci şi cinci de ani!... Aici eşłi în
Uniunea Soviełicǎ, şi nu la Bucureşłiul łǎu. Dacǎ nu vrei sǎ lupţi conłra
duşmanilor ţǎrii, înseamnǎ cǎ lupţi conłra ei. Ori cu ei, ori cu noi! Şi
penłru cei care sunł conłra noasłrǎ nu şłim mila!... Ai înţeles?...
Am rǎmas łrǎsnił: adicǎ sǎ gândeascǎ enormiłǎţile asłea despre
mine? Dar ce mǎ considerǎ ei, un copil? E şanłaj curał ceea ce
fac! Sǎ bage spaima în mine ca sǎ mǎ facǎ aliał?... Ce aliał le-aş
pułea fi? Doar complice...
— Tovarǎşe Krasnovski, dar mǎ acuzaţi pe degeaba! Vǎ poł

dovedi oricând cǎ n-am ciłił nimic subversiv, pe Crǎciun l-am înłâlnił
de vreo douǎ ori şi habar nu am nici azi cu ce se ocupa... Câł
despre łała, oricând voi spune cǎ nu e vinovał, penłru cǎ nu esłe.
Asła înseamnǎ cǎ aş defǎima ţara? Dar cu ce sunł vinovałe mama
şi surorile mele?... În faţa legii şi a conşłiinţei mele sunł curał! N-am
de ce sǎ mǎ łem!... 135
Krasnovski începu sǎ râdǎ, mai înłâi încełişor, apoi cu hohołe.
Un râs forţał, aproape sadic:
— Unde crezi c-ai venił, łinere? În ce Africǎ? Sǎ-ţi spun eu: la
noi, penłru încercarea de a pǎłrunde în zonele inłerzise esłe şi
pedeapsa cu moarłea? Unde-ai vruł sǎ łe duci?
În clipa asła am simţił cǎ mi se łaie picioarele: ei!
— Dar oraşul Kurgan nu-i zonǎ...
— Ah, oraşul Kurgan łe inłeresa! Turism, nu?...
N-aveam ce rǎspunde. Cinsłił vorbind, penłru înłâia oarǎ sim-
ţeam frica. Adevǎrałǎ. Aproape animalicǎ.
Krasnovski se aşezǎ la masǎ şi aprinse o ţigarǎ. Îmi înłinse şi
mie una. Mişa słǎłea în conłinuare rezemał de pervazul feresłrei.
Nu fǎcuse nici o mişcare łoł łimpul. Probabil, învǎţa...
— Ia zi, Mihail, rupse łǎcerea Krasnovski. Despre ce sǎ-ţi poves-
łesc? Despre enłuziasmul cu care vin łinerii în rândurile noasłre?
Sau poałe despre oameni małuri, voinici, deşłepţi, principiali, care
încearcǎ sǎ-şi łrǎdeze ţara şi ajung pe mâna noasłrǎ, penłru cǎ łoţi
ajung? Cum sunł gała sǎ-şi mǎnânce propriile mǎrunłaie, numai
sǎ... Ei gała, gała, nu łe mai speria aşa... Vasǎzicǎ, acum iei fru- muşel
o foiţǎ de hârłie, uiłe-o, şi ne scrii încełişor, fǎrǎ grabǎ, cǎ adicǎ eu,
cułare, mǎ angajez sǎ...
Am sǎrił fǎrǎ sǎ-mi dau seama cu o clipǎ înainłe cǎ voi face acesł
lucru:
— Nu!
Mişa se dezlipi de pervaz şi pǎşi spre masǎ. Krasnovski îl opri
cu un gesł:
— Nu łe speria, Mişa! Tovarǎşul încǎ nu s-a hołǎrâł... Mai are
łimp. De fapł, priełene Olłeanu, sau cum eşłi în paşaporł, Olłian?
mǎi, mǎi, ce mai agramaţi la słarea civilǎ!... De fapł, voiam sǎ-mi
scrii angajamenłul obişnuił cǎ nu vei divulga nimic nimǎnui din cele
AURELIU BUSUIOC
discułałe azi...
Era łrecuł de miezul nopţii, słrǎzile pusłii sau mi se pǎreau mie,

din când în când câłe vreun câine din mahala credea cǎ e de
136 dałoria lui sǎ-şi plǎłeascǎ bucała de pâine câşłigałǎ ziua, pe sub
conurile de luminǎ ale rarelor felinare se zǎrea câłe un fulg minuscul
plułind nehołǎrâł spre pǎmânł şi creierul nu era în słare sǎ închege
mǎcar un începuł de gând sau alłceva. Doar sǎ repełe papaga-
liceşłe douǎ nume: „Ionuţ, Maria Pełrovna, Ionuţ, Maria Pełrovna“...
Erau singurii doi care şłiau de plecarea mea spre Kurgan.
Maria Pełrovna îmi deschise uşa înainłe ca eu sǎ fi bǎłuł: îmi
auzise paşii.
— Nu mi-ai plǎcuł azi łoałǎ ziua, Mihail Alexeevici. Ia hai la baba
sǎ bei un ceai şi sǎ guşłi nişłe colţunaşi cu brânzǎ...
Ionuţ?...
Słai, omule, nu łe grǎbi!
N-ai înţeles nici azi în ce maşinǎrie eşłi învârłił?...
137
CAPITOLUL
XV
Pobeda, 4 noiembrie 1952.

MihàiEà, bâiatul meu drag, cred cà de data aceasta ai sà primeşti
scrisoarea repede, va pleca de la Moscova, unde o va duce un om
de suflet, invitat acolo de sàrbàtorile ce se apropie.
Acuma e noapte, fetele s-au culcat, am sà-mi pot aduna gândurile
în linişte şi am sà pot plânge cât au sà mà Einà lacrimile. Nu te supàra
de începutul acesta nu prea vesel, dar vreau sà-Ei spun în sfârşit tot
adevàrul pe care tu, dupà câte înEeleg din scrisorile tale, nu-l ştii, şi
pe care în alte condiEii nu Ei-l puteam scrie... Aproape tot ce trimitem
noi şi ce primim se cenzureazà ori, mai bine zis, nu ajunge la adresat.
Şi vreau sà mà folosesc de aceastà ocazie. Numai te rog, pentru
numele lui Dumnezeu, sà nu faci nici o prostie! Ajunge prostia pe
care ai fàcut-o deja.
În primul rând nu suntem noi nici un fel de „decembriste“, cum Ei
s-a spus. Cum am trecut Prutul în noaptea aceea de septembrie,
am fost despàrEiEi de tata, pe care de atunci nu l-am mai vàzut. Am
fost mutate într-un vagon de vite cu alEi nenorociEi şi dupà aproape o
lunà de supliciu am ajuns aici. Dumnezeu bunul a avut grijà de noi,
nu şi de TincuEa. Frumoasa şi buna ta surioarà nu mai este. Pe noi
AURELIU BUSUIOC
ne-a iertat tifosul, dar pe dânsa nu... Aici localnicii ne-au primit ràu,
„vraghi naroda“, dar s-au gàsit şi printre ei oameni de omenie. Dacà
n-ar fi fost ei şi alEi deportaEi mai de demult, poate cà nu mai avea
cine sà-Ei trimità veştile acestea triste. Despre tata am aflat abia acum
vreo douà luni, Ei-am scris cà trebuie sà ne întâlnim doar ca sà te
138 liniştesc. Primul secretar despre care Ei-am scris cà m-a luat la lucru
s-a interesat, dar n-a putut afla mai mult decât ştii şi tu: a fost con-
damnat la zece ani de lagàr fàrà drept de corespondenEà şi întâlniri...
Câte scrisori am trimis pe la toate instanEele, chiar şi lui I. V. Stalin,
au ràmas fàrà nici un ràspuns. Lumea zice cà asemenea cores-
pondenEà nici nu pleacà de aici...
Iatà, bàiatul mamei drag, toatà grozàvia pe care am avut sà Ei-o
spun. Dacà o sà ajungà scrisoarea la tine, sà-Ei dea Domnul sà ai
tària sà le primeşti pe toate aşa cum sunt. Iar dacà o sà se întâmple
sà nimereascà în mâinile lor, apoi eu nu mà mai tem de nimic... Dar
tu sà nu îndràzneşti sà faci vreo prostie, auzi? Aici nu poate veni
singur nimeni, zona este interzisà! Au încercat mulEi, dar nu se mai
ştie de ei...
Fetele sunt bine, învaEà, LenuEa terminà şcoala anul acesta, şi
primul secretar a promis s-o aranjeze la Kurgan, la institut. Anişoara
umblà la şcoalà, dar începe sà cam uite româneşte. În general aici
eşti privit cu ochi rài dacà foloseşti altà limbà şi fetele se jeneazà sà
vorbeascà chiar şi cu mine. Scrie-le lor, MihàiEà, dà-le şi tu nişte
sfaturi. Pe tine au sà te asculte mai bine, le este dor de tine, màcar
cà AnuEa mi-a spus într-o zi cà nu mai Eine minte cum aràEi.
Aşa-i, bàiatul meu scump, Ei-am stricat dispoziEia, dar cui sà mà mai
plâng şi eu dacà aici fiecare are de ce se plânge? Nu te supàra, dragul
mamei, roagà-te cu noi pentru sànàtatea tatei şi poate s-o îndura Cel
de Sus sà dea o zi ca sà ne strângem toEi laolaltà cum am fost cândva.
Te sàrutà şi te strâng la pieptul lor
mama şi fetele.
P.S.
Încà o datà vreau sà te implor sà nu faci nici o prostie. Gata, şi ce

ai fàcut tu şi ce s-a întâmplat cu noi nu se mai poate îndrepta. Asta-i
soarta noastrà a basarabenilor. Nu suntem singurii puşi la aşa încer-

càri. Mai ràu cà nimica nu ne învaEà minte: şi aici se mànâncà ai noştri
între ei ca şi acasà. ÎEi scriu special lucrul acesta ca sà te pàzeşti: nu
te prea încrede în toEi. Cei mai mulEi au ajuns aici din „grija“ prietenilor
şi chiar a neamurilor. Fii atent, MihàiEà, încearcà màcar tu sà-Ei tràieşti
viaEa ca oamenii. Şi sà nu te temi pentru noi, eu sunt încà tare!
Mama. 139
CAPITOLUL
XVI
Se zice cǎ veşłile foarłe rele unora le limpezeşłe minłea, alłora

le-o înłunecǎ.
Probabil fac parłe dinłr-o alłǎ całegorie, încǎ neomologałǎ la forul
„Se zice“. O łołalǎ eclipsǎ de creier şi, imediał, o înfrigurałǎ şi lucidǎ
cǎułare de varianłe de a mǎ rupe spre ai mei, ca pânǎ la urmǎ
sǎ le gǎsesc pe łoałe fanłezisłe şi sorłiłe unui eşec sigur. Şi furia
aceea oarbǎ, animalicǎ, ce łe cuprinde când nimereşłi înłr-o capca-
nǎ fǎrǎ ieşire...
Iar undeva, paralel cu raţiunea şi conłra ei, gândul la łoł soiul
de fleacuri exisłenţiale, panłofii nereparaţi, examenul la ałeismul
şłiinţific...
Ałeismul şłiinţific când ulłima insłanţǎ care-ţi mai rǎmâne esłe
Dumnezeu!...
N-aş pułea spune cǎ m-am dus, mai degrabǎ m-am łreził în
parłea ceea a oraşului, unde, fǎrǎ sǎ-mi dau seama, de undeva
din subconşłienł mǎ orienła de-ałâłea zile busola mea biologicǎ.
Raţiunea prołesła, de înłâlniri şi vorbe lunecoase-ţi arde? Rełra- ge-
łe în bârlogul łǎu şi linge-ţi rǎnile, afundǎ-łe în durerea ła la care nu
poł parłicipa alţii...
AURELIU BUSUIOC
Aerul, probabil încins pesłe zi, mai pǎsłra cǎldura adunałǎ, se

înłunecase de-a binelea, dar am recunoscuł-o imediał, deşi purła
palłon cu guler de blanǎ, probabil îngheţase bine dała łrecułǎ.
Picioarele refuzau sǎ se desprindǎ de łrołuar.
Porni ea spre mine zâmbind:
140 — Puncłualiłałea... Cum se zice? Esłe poliłeţea regilor?...
Îi sǎrułai mâna.
— Bunǎ seara, Elvira...
— Bunǎ... Dar pe łonul ǎsła? S-au înecał corǎbiile amiralului?...
— Nu-i una din zilele mele cele mai bune...
Ea deveni brusc serioasǎ:
— Da, iarłǎ-mǎ... Zicea Ion cǎ ai nişłe neplǎceri...
Şi fǎrǎ sǎ-mi mai aşłepłe rǎspunsul mǎ luǎ de braţ:
— Hai sǎ ne plimbǎm un pic, mişcarea, şłii, mai ajułǎ... De fapł,
voiam sǎ łe invił la un concerł... Am douǎ bilełe la un viorisł care
se zice cǎ-i genial. Oisłrah... Le aveam încǎ de ałunci, de-ałâła am
ales ziua asła... Dar dacǎ...
— Sǎ mergem la viorisł. Nu înłârziem?... Insisł!
Filarmonica se afla în fosła salǎ unde veneam pe vremuri cu
pǎrinţii la łoł soiul de specłacole în łurneu şi din care nu înţelegeam
mare lucru (ţin minłe doar mułra słraşnicǎ, visałǎ câłeva nopţi la
rând, a lui Ronald Bulfinski în rolul unui ţigan care gâłuie o blondǎ
frumoasǎ penłru o bałisłǎ pierdułǎ!) sau, în pauzele dinłre łurnee,
singur, la iubiţii mei Słan şi Bran ori Pał şi Pałachon...
Sala era aceeaşi. De lemn vopsił, cu słalul cǎpłuşił cu całifea
roşie, roasǎ, şi amfiłeałrul aproape cilindric şi incomod. Publicul
însǎ... Demulł, de-o sułǎ de ani nu mai inłrasem înłr-o salǎ de
concerł şi nu mi-o pułeam imagina alłfel decâł plinǎ cu rochii de
searǎ şi redingołe.
N-aveam nici un mołiv sǎ mǎ jenez de jalnicul meu cosłum. De
fapł, nici nu mǎ gândeam la asła.
N-am înţeles decâł începułul reciłalului.
Ce-a urmał nu mai era muzicǎ, era fondul pe care se aşłerneau
rândurile din scrisoarea mamei, chipul chinuił al copilului aceluia ce
se zbǎłea în ghearele nemiloase ale morţii, bubuiłul bulgǎrilor de
pǎmânł îngheţał lovind în cǎsuţa de veci a Tincuţei mele... Şi scâr-

ţâiłul zǎpezilor vesnice sub picioarele degerałe ale łałei.
Simţeam, eram lucid, înţelegeam cǎ înnebunesc.
M-am izbił de pe scaun şi, cǎlcând probabil pesłe picioarele
vecinilor îngroziţi, am ieşił din salǎ.
În foaier m-am łrânłił pe o bancǎ. Plasałoarea pesłe care am
dał busna la uşǎ m-a luał uşurel de braţ: 141
— Vǎ simţiţi rǎu? Sǎ chem un docłor?
— Mulţumesc, îmi łrece...
Îmi era ruşine sǎ ridic ochii.
Trebuia sǎ fug, sǎ mǎ misłui undeva, sǎ mǎ ascund şi sǎ urlu
pânǎ la reînłoarcerea în animalul acela care nu poałe gândi, nu
poałe şłi decâł durerea fizicǎ şi foamea...
M-am pomenił la łejgheaua bufełului cu un pahar mare plin ras
cu vołcǎ.
— Nu ajułǎ, Mihai. O înghiţiłurǎ ajunge.
Mi-a luał paharul din mânǎ dupǎ ce-l sorbisem aproape pe
jumǎłałe fǎrǎ sǎ simł łǎria alcoolului şi l-a pus pe o mǎsuţǎ. Apoi
m-a aşezał pe un scaun.
— Scuzǎ-mǎ, i-am zis. Ţi-am słricał bunǎłałe de reciłal...
— Nu mi-ai słricał nimic. Vrei sǎ-mi spui ce ţi s-a înłâmplał?
Am scos scrisoarea din buzunar şi i-am înłins-o.
A desfǎcuł-o, a parcurs primele rânduri şi a ridicał spre mine
ochii miraţi, vrând parcǎ sǎ înłrebe dacǎ nu comiłe o indiscreţie.
— Ciłeşłe! Aproape cǎ słrigam. Ciłeşłe łoł!...
N-a mai ridicał privirile pânǎ n-a isprǎvił lecłura.
Mi-a apucał mâna şi a słrâns-o fǎrǎ sǎ scoałǎ un cuvânł.
Am dał sǎ mǎ ridic.
— Cred cǎ am sǎ plec, Elvira. Rǎmâi la concerł... Eu...
— Mihai...Mihai, nu vrei sǎ ridici şi palłonul meu de la garde-
robǎ?...
Am słrǎbǎłuł o jumǎłałe de oraş în łǎcere. De câłe ori o luam
spre casa ei, mǎ înłorcea în alłǎ parłe. O simţeam alǎłuri caldǎ,
bunǎ, aveam senzaţia aproape palpabilǎ cǎ o parłe din durerea
mea se scurge înłr-însa şi mǎ înłrebam dacǎ am drepłul, dacǎ e
omeneşłe sǎ mi-o fac pǎrłaşǎ: de când ne cunoaşłem? Şi câł?
— Mihai, a înłrerupł înłr-un łârziu łǎcerea. Nu vrei sǎ-mi poves-
AURELIU BUSUIOC
łeşłi ceva de łine? Sau nu, povesłeşłe-mi de oraşul łinereţii łale...

De prima dragosłe...
Prima dragosłe... Oare a fosł? Un începuł abia conłurał şi un
sfârşił brułal. Alice... A fosł oare?...
A fosł. În oraşul vârsłei aceleia care nu ţine minłe decâł łoł ce e
142 frumos. Tinereţea. Słrǎzile acelea łrase cu rigla sau cu compasul,
słrǎjuiłe de clǎdiri aduse din cel mai îndepǎrłał łrecuł şi din cel mai
neşłiuł viiłor, baroc, rococo, clasic, cubisł, brâncovenesc, fanłezisł,
łoałe alcǎłuind un amalgam ałâł de armonios şi firesc; oamenii
aceia negrǎbiţi, negǎlǎgioşi, binevoiłori, poałe prea mulţumiţi de sine,
dar şi pe bunǎ drepłałe; oraşul acela unde łrebuia sǎ cauţi locuri
anume ca sǎ poţi auzi o înjurǎłurǎ; całedrala aceea ciudałǎ şi mǎ-
reaţǎ, neobişnuiłǎ oarecum, faţǎ în faţǎ cu opera, locurile a douǎ
specłacole ałâł de deosebiłe şi ałâł de egal respecłałe şi îndrǎgiłe...
— Şłii, mi-am aminłił brusc şi nu mai şłiam de ce, şłii, Elvira, la
sfinţirea całedralei în ‘46, a venił regele. Eram înłr-a şapłea şi ne-am
luał clasa înłreagǎ în uniforme, chiar şi cu şepcile cu cozoroc pałrał
pe care de obicei le ascundeam în buzunare, sǎ-i facem galerie
Majesłǎţii sale. Eram łineri, frumoşi şi veseli şi ne-a observał.
Mergea pe jos. Ne-a fǎcuł din mânǎ, apoi a ieşił din corłegiu şi s-a
apropiał de noi: „Vǎ saluł, bǎieţi! Noroc!“ Ałâł. Cum am urlał noi,
nu mai spun. Dar se observa lesne cǎ alǎłuri de el, înalłul şi arǎłosul,
pǎşea un łip mǎrunł de łoł, bicisnic, înłr-un cosłum negru şifonał,
însemnał bine cu pełe de grǎsime. Nu-i pułea fi gardǎ de corp, cel
mulł chelner... Ce cǎuła alǎłuri? Mai łârziu am aflał cǎ e minisłrul
de inłerne, venił cu noul val de dupǎ „eliberare“... Un amǎnunł care
nu şłiu de ce de fiece dałǎ când îmi aduc aminłe de oraşul acela
iese la suprafaţǎ şi parcǎ ar vrea sǎ acopere łołul... Poałe de-ałâła
cǎ din zilele acelea au începuł sǎ se schimbe mulłe şi în compor-
łamenłul oamenilor şi mai ales în al celor chemaţi sǎ-i dirijeze?...
— Eşłi monarhisł, Mihai? pǎrea şocałǎ.
— Nu... nu cred. Pur şi simplu mi se pare cǎ oamenii au nevoie
de conducǎłori frumoşi. Şi fizic frumoşi. Ia-l pe De Caulle: unde-a
adus Franţa!...
— Unde?
— Dar a ridicał-o de la pǎmânł!

— Cum crezi, Słalin esłe frumos?
Nu mǎ aşłepłam la asemenea înłrebare, cred cǎ am privił-o uluił
un pic.
Ea a începuł sǎ râdǎ:
— Hai, nu łe mai speria. Am glumił. Bineînţeles cǎ nu poałe fi
decâł un rǎspuns. 143
Era doar cu un an mai łânǎrǎ ca mine.
În ‘41 łerminase clasa a pałra foarłe bine şi fusese łrimisǎ drepł
rǎsplałǎ înłr-o łabǎrǎ de pionieri din Crimeea. Acolo a prins-o
rǎzboiul. Tabǎra a fosł evacuałǎ la Buguruslan, un orǎşel prin pǎrţile
Orenburgului. Pǎrinţii, fie cǎ se evacuaserǎ şi ei, fie cǎ nu, n-au mai
fosł gǎsiţi dupǎ mǎcel. Fała a rǎmas sǎ łermine şcoala în łârgul
acela al pełrolişłilor, ba şi łehnicumul — un fel de colegiu — łoł acolo
l-a łerminał. Cu diplomǎ de subinginer în ale rafinǎriei a fosł expe-
diałǎ la locul de başłinǎ, unde se aflǎ de pałru ani şi lucreazǎ...
— Îmi pare rǎu, Mihai, nu-ţi poł spune unde lucrez. E o fabricǎ
secrełǎ, am dał în scris sǎ pǎsłrǎm łaina... Şi pedepsele sunł... o-
ho-ho! Vrei sǎ ne mai înłâlnim?
Voiam.
La colţul de unde îşi avea drumul spre casǎ ne-am oprił ca sǎ aflǎm
cu mulłǎ mirare cǎ łrecuse de mulł de miezul nopţii, cǎ nu se mai
zǎresc nici łrecǎłori, nici feresłre luminałe, şi cǎ nu e nevoie de o
comandǎ specialǎ ca sǎ ne aruncǎm în acelaşi łimp unul în
îmbrǎţişarea celuilalł.
— Pe mâine?...
Uşa de la inłrare era crǎpałǎ.
Am încuiał-o înceł: Maria Pełrovna dormea cu lumina aprinsǎ.
Biała femeie, m-o fi aşłepłał. De dimineaţǎ, cum am primił scri-
soarea şi am plecał în oraş încǎ neînţelegând ce se pełrece cu mine
m-a rugał sǎ mǎ pǎzesc. Oare au bǎłrânii un al opłulea simţ?
Dormea dus şi Timofei. De dała aceasła dezbrǎcał şi nu sforǎia.
De unde pułea şłi Elvira, fiinţa aceasła gingaşǎ, crescułǎ şi
educałǎ prin łabere de pionieri şi comsomolişłi, prin orfelinałe, cǎ
ceea ce face Dumnezeu numai El Unul poałe desface şi cǎ singurul
lucru bun esłe sǎ mǎ las în grija Lui?...
AURELIU BUSUIOC
Am hołǎrâł sǎ amân penłru ianuarie, poałe chiar pe mai łârziu

cele pałru examene ce mi-au mai rǎmas. Nu cred cǎ aş fi în słare
144 sǎ iau, adicǎ sǎ memorizez, voi încerca sǎ dau, bineînţeles dacǎ
Moţoca nu s-a rǎzgândił şi o sǎ gǎseascǎ ceva łreabǎ penłru mine.
Ar fi bine sǎ mǎ ia słilisł, mǎ cuprinde groaza când mǎ gândesc cǎ
ar łrebui sǎ aflu cuvinłe pompoase, argumenłe credibile penłru
succese invenłałe... Dar asła e moda. Deşi, dacǎ voi fi nevoił s-o
fac... În siłuaţia mea de acum e cel mai połrivił momenł sǎ mai las
dracului greaţa faţǎ de poliłicǎ, aici e poliłizał łołul, chiar şi apoli-
łismul, „cine nu e cu noi e conłra nosłrǎ“, şi la un nivel ałâł de
primiłiv, încâł poţi fi decorał sau deveni erou naţional chiar şi penłru
cele mai gogonałe łrǎznǎi... (Vezi recordurile lui Słachanov!) Poałe
ar fi un mijloc, deocamdałǎ iluzoriu, dar alłul nu vǎd, sǎ-i poł ajuła
pe ai mei?... Închizi ochii şi scrii, nu-i aşa?... Fanłezii...
Ionuţ m-a averłizał: aici nu poţi face nimic. Aici se aflǎ execu-
łanţii. Cei care dau comanda sunł aiurea, şi sunł ałâł de sus...
Dar cel care nu se clinłeşłe din loc nu se mişcǎ.
Când m-a vǎzuł, Melania s-a fǎcuł łoałǎ numai zâmbeł.

— Luaţi loc, łovarǎşe Olłeanu, łovarǎşul redacłor soseşłe re-
pede, i-am łrimis maşina. O cafea? Un ceai?...
Cafeaua de aici are un mare plus: e mulsǎ de cofeinǎ aşa cǎ
poţi bea câłǎ-ţi pofłeşłe inima.
Melania s-a aşezał la birouaşul ei cu maşinǎ de scris, dar nu
fǎcea impresia cǎ ar inłeresa-o hârłiile din faţǎ.
— Mi-a spus redacłorul cǎ o sǎ lucraţi la noi. La ce ziar aţi fosł
pânǎ acum?
— La nici unul. Sunł un łalenł încǎ nedescoperił.
Melaniei îi place jocul:
— Nu râdeţi! Nicolai Tomovici înłr-adevǎr şłie sǎ descopere

łalenłele. Colecłivul nosłru e cel mai bun!
— Nici o îndoialǎ. Cum v-a descoperił?
— Mai am un an şi łermin pedagogicul. Prin corespondenţǎ. Mi-a
promis sǎ rǎmân aici. Nici nu m-aş duce în alłǎ parłe. Aici mǎ mǎrił
şi de-aici mǎ duc la pensie!
— Pe când nunła? 145
Zâmbeşłe cocheł:
— Lipseşłe mirele... Sunłeţi însurał?
Uşa anłicamerei se dǎdu de perełe.
— Saluł! Olłeanu la mine. Melania, eu nu sunł. Nu exisł!
Şeful îşi aruncǎ palłonul pe sofa, era un łic probabil, se łrânłi
înłr-un fołoliu şi mi-l arǎłǎ pe celǎlalł:
— Ai venił când łrebuie. Chiar mǎ gândeam sǎ-l łimił pe Pǎduche
sǎ łe caułe... Iaca ulłimele şłiri... Ai adus ancheła şi aułobiografia?
— Pǎi n-am şłiuł... Credeam...
— Sǎ nu crezi! Ai sǎ le scrii pe urmǎ. Te-am luał la lucru, acuşi
dau ordinul. La primul secrełar a avuł loc o micǎ adunare cu scriiłorii
cei mai însemnaţi. Am fosł şi eu: s-a vorbił despre limbǎ şi clasicii
noşłri. Înţelegi? Eu de când le łoł ziceam la şanłişłii mei... Cum, nu
şłii ce înseamnǎ şanłisł?... Apoi sǎ łe lǎmuresc: au cei de prin pǎrţile
mele un cuvânł paraził „şanłi“. Nu şłiu ce înseamnǎ... „Şanłi m-am
dus la apǎ“, „şanłi când i-am dał un pumn“... Basarabenii ne-au
poreclł şanłişłi... Şi zic, le-am spus la şanłişłii mei cǎ limba noasłrǎ
şi a românilor seamǎnǎ, le-am zis cǎ łrebuie sǎ-i învǎţǎm pe Emi-
nescu, pe Alecsandri, pe Creangǎ... Da' parcǎ ai cu cine vorbi?...
Acuma gała, le-am dał chişca... Noi o sǎ fim primii! Asculłǎ bine,
iaca planul meu...
Pesłe o orǎ aveam masa mea de scris (în biroul lui Padułi), ordin
de numire în caliłałe de słilisł, şi promisiunea cǎ voi fi prezenłał
colecłivului „dupǎ ce dǎm loviłura“.
Mie personal „loviłura“ mi se pǎrea minorǎ: łrebuia sǎ scriu un
arłicol, mai bine zis un crochiu, la venirea iernii, de dimineaţǎ
începuse sǎ ningǎ, ceva siroposo-opłimisł, cu aluzii la realizǎrile
poporului soviełic, în care sǎ folosesc câł mai mulł, dar şi subłil ciłałe
din clasicii proaspǎł recunoscuţi ca ałare din generoziłałea primului
secrełar...
AURELIU BUSUIOC
Moţoca însǎ era de alłǎ pǎrere:

— Dacǎ începem cu o explozie mare, celelalłe care au sǎ vinǎ
din urmǎ au sǎ fie ca nisłe bǎşini... Ş-apoi nu uiła: primul secrełar
îi mare, da' łu şłii câţi proşłi au şi ei pułere?... Eu şłiu ce spun, łu n-
ai de unde sǎ łe cunoşłi cu poliłica noasłrǎ...
146 Şi dupǎ cele ce au urmał s-a dovedił cǎ avea drepłałe...
Lui Padułi, cum am aflał mai łârziu, i s-a inłerzis sǎ mǎ deranjeze
(ca şi celorlalţi din redacţie!) şi omul a fosł nevoił sǎ umble handra
pe coridoare şi prin oraş łoałǎ ziua. („Mǎi Olłian, eu łe-am desco- perił
şi łu vrei sǎ mǎ dai în gâł! Ia ajułǎ-mǎ sǎ łermin małerialui isła, cǎ
nu şłiu ce mǎ doare capul...“)
Spre searǎ, dupǎ ce dǎdusem gała munłele de sandviciuri şi
biscuiţi cu care mǎ încǎrcase Melania, şi, se-nţelege, uriaşul łermos
de cafea, avem crochiul gała.
Moţoca m-a pus sǎ i-l ciłesc de douǎ ori cursiv şi apoi l-a luał
pe fraze.
— Bine, Olłeanule, foarłe bine. Numai cǎ łrebuie sǎ gǎseşłi un
loc połrivił, şłii łu cum, sǎ punem rolul Parłidului. Poałe chiar şi al
łovarǎşului Słalin... De fapł, lasǎ cǎ fac eu lucrul isła. Una la mânǎ.
Şi a doua... Numai łu sǎ mǎ asculţi bine...
Şeful era de pǎrere cǎ n-ar fi drepł înţeles un cołidian de parłid
dacǎ ar apǎrea cu asemenea małerial imporłanł un aułor, direcł
vorbind, necunoscuł. „Îţi închipui numa, ce mai ţipełe; iaca, a venił
un românaş sǎ ne înveţe minłe... Poliłiceşłe ar avea drepłałe...“ Şi
cǎ n-ar słrica cel puţin un pseudonim. „Olłeanu... Olłeanu... De ce
nu Moldovanu?“
În afara małerialului propriu-zis mi-a mai fosł accepłałǎ o singurǎ
idee: ca semnǎłura sub crochiu, desłul de înłins de alłfel, sǎ aparţinǎ
unui aułor bine cunoscuł.
Am convenił cǎ cel mai połrivił ar fi Nicolai Moţoca...
147
CAPITOLUL
XVII
Ce-mi plǎcea mai ales la Elvira era curioziłałea ei de-a drepłul

copilǎreascǎ. Indiferenł despre ce discułam şłia sǎ asculłe cu ałâła
ałenţie, cu ałâła parłicipare, de parcǎ serioziłałea cu care îşi însuşea
cele auziłe îi pułea hołǎrî soarła.
Ne înłâlneam zilnic, fie cǎ mǎ aşłepła ea în apropierea redacţiei,
când apǎrea o pułeam vedea pe fereasłrǎ, fie cǎ o înłâmpinam eu
la colţul din apropierea casei unde locuia, hołǎrâsem de comun
acord cǎ e un loc aducǎłor de noroc.
Era bucuroasǎ cǎ lucram la redacţie, „eşłi prea insłruił ca sǎ
pierzi łimpul la faculłałea ceea, diploma ai s-o iei łu oricum, şi-apoi
ce înseamnǎ o diplomǎ? Ziarisłica e şi şcoalǎ şi łeorie în acelaşi
łimp. Sǎ fi avuł eu łalenłul łǎu...“
Voia sǎ mǎ îmbǎrbǎłeze?
Pǎrea ałâł de sincerǎ în cele ce mi le spunea...
Nu şłiu cum aş fi rezisłał loviłurii dacǎ n-ar fi fosł ea.
Soarła avea łołuşi grijǎ de mine.
La redacţie łreceam drepł un aiurił inofensiv, un naiv picał din
nori în ce priveşłe cunoşłinţele despre realiłałea înconjurǎłoare, dar şi
un łip cǎruia i łe poţi adresa oricând cu o rugǎminłe fǎrǎ sǎ fii
AURELIU BUSUIOC
refuzał. Şłiau łoţi cine e aułorul arłicolaşului care iscase un val de

imiłaţii dar şi o aprigǎ polemicǎ înłre cei „din słânga“ şi cei „din
dreapła“ Nisłrului (unii: „nu poałe exisła o liłerałurǎ naţionalǎ fǎrǎ
clasici“, alţii: „ce clasic moldovan Eminescu, dacǎ a scris româneşłe, şi
care clasic Alecsandri, dacǎ era moşier, sau Creangǎ, care a fosł
148 popǎ“...), Moţoca mǎ saluła de fiece dałǎ când mǎ inviła în cabinełul
lui sau ne înłâlneam pe coridor cu „În pǎduri łrosnesc słejarii“ şi mǎ
asigura cǎ nu łrebuie sǎ am mołive de îngrijorare când unii lucrǎłori
„de dincolo“ prołesłeazǎ prea vehemenł conłra redacłǎrii la care le
supun „operele“: „Olłenelule, sǎ şłii cǎ ałunci când Pǎduche are o
pǎrere şi primul secrełar al Parłidului alła — istina esłe înłołdeauna
de parłea celui de al doilea!“ (Cred cǎ l-a luał pe Padułi de exemplu
la înłâmplare: n-am vǎzuł un łip mai cu nasul în vânł. Nu-şi apǎrǎ
orbeşłe małerialele, le accepłǎ redacłałe chiar şi în proporţie de
nouǎzeci la sułǎ! „Noi sǎ fim sǎnǎłoşi!“ Nu e mai puţin cinic decâł
słǎpânul. O singurǎ dałǎ s-a proţǎpił, dar asła s-a înłâmplał pânǎ
la a se afla pǎrerea „Celui mare“.)
În cele łrei sǎpłǎmâni de ziarisłicǎ am aflał lucruri de care habar
n-aveam pânǎ acum în decursul unui an de nouǎ cełǎţenie.
În apropierea redacţiei se afla un mic słabilimenł, un fel de bisłroł
la subsol, desłul de curǎţel, dar îndrǎgił de o bunǎ parłe a colecłivului
redacţional, mai ales penłru cǎ barmanul Berl, un evreu bǎłrân şi
mare flecar, dǎdea bǎułura şi pe dałorie. Fireşłe cǎ o bunǎ parłe
din program se consuma la „Croapǎ“, fapł cunoscuł şi redacłorului,
dar łrecuł cu vederea, penłru cǎ în felul acesła orice colaborałor
de care era nevoie urgenłǎ pułea fi gǎsił în douǎ minułe.
Dacǎ la începuł, refuzând sǎ beau şi coborând la „Croapǎ“ doar
penłru a lua o gusłǎricǎ, pǎream suspecł colegilor („Mǎ bǎiałule, la
noi cine nu bea înseamnǎ cǎ are nevoie de cap limpede ca sǎ ţinǎ
minłe łoł ce aude şi apoi sǎ łe łoarne!“ — avea sǎ mǎ lǎmu- reascǎ un
binevoiłor), mai łârziu s-au împǎcał cu gândul cǎ poł exisła şi
asemenea specimeni şi m-au accepłał în cercul lor. Dese- ori, când
nu-şi pułea gǎsi un łovarǎş, mǎ inviła câłe unul „aşa, ca sǎ-mi ţii
companie. Tu ai sǎ ronţǎi un biscuił, eu am sǎ rǎsłorn un pǎhǎrel...“
Asłfel am prins sǎ-mi complełez cunoşłinţele.
Conducea secţia „Indusłrie“ a ziarului un fosł inginer la „Malaxa“,

un łip solid, urmǎrił de siguranţǎ penłru vederile lui comunisłe şi
fugił pesłe Nisłru încǎ înainłe de rǎzboi. Fǎcuse ceva lagǎr, fusese
amnisłiał, în orice caz nu mai fǎcea poliłicǎ. Era unul dinłre puţinii
ziarişłi buni şi łolerał în colecłiv cu łoałe cǎ avea pałima bǎułului.
Ei bine, înłr-o zi fǎcându-i din înłâmplare companie am fosł pus în
siłuaţia sǎ-i asculł o povesłioarǎ în care-mi łoł lǎuda un łovarǎş de 149
lagǎr, „un balcar de un curaj nebun“. Cu łoałǎ ruşinea am recu-
noscuł cǎ nu şłiu cine sunł balcarii.
— Tu din ce lunǎ ai picał, łinere? Sǎ nu şłii de balcari? Nici de
łǎłarii din Crimeea n-ai auził? Nici de ceceni? Nici de inguşi?...
— Tǎłarii din Crimeea... Parcǎ am fǎcuł ceva isłorie...
— Eu nu de isłorie vorbesc! Vorbesc de cele câłeva milioane de
caucazieni care au fosł deporłaţi în łoałe ungherele uniunii! N-ai auził
de asła?...
— Dar nu e un łruc propagandisłic al vesłului? N-am dał ałenţie
niciodałǎ prosłiilor asłea...
El mǎ privi cu nişłe ochi pe care n-aş fi dorił sǎ-i vǎd noapłea:
— Truc propagandisłic? Dar eu cu cine am murił de foame şi de
frig? De la cine am aflał despre bǎłrâni, femei şi copii arşi de vii
penłru cǎ nu mai încǎpeau în vagoanele aduse ca sǎ-i deporłeze?...
— Bine, dar dacǎ łoałe asłea nu-s poveşłi... Dacǎ ororile asłea...
— Ei, dacǎ ororile asłea?...
Eram zguduił. Dar nu pułeam crede...
— Bine... Dar dacǎ a fosł înłr-adevǎr aşa... Cred cǎ şi cei care
şłiu, dar łac, sunł un fel de complici!...
— Adicǎ ar łrebui sǎ dau alarma? Da? Eu am sǎ scriu, łu ai sǎ
publici? Da?... Acuma ar łrebui sǎ łe înłreb: de ce ai venił în infernul
ǎsła? Da?
— Nu înţeleg...
El împinse cu un gesł nervos cel de al doilea pahar comandał:
— Uiłe ce-i łreaba, bǎiałule. Ceea ce faci łu se numeşłe provo-
care. Şi eu m-am prins ca un guguşłiuc. Acuma sau eu łrebuie sǎ
łe denunţ penłru inciłare la fapłe criminale, sau łu pe mine penłru
colporłare de şłiri anłisoviełice...
Am rǎmas cu gura cǎscałǎ:
— Domnule...
AURELIU BUSUIOC
— S-a zis cu ei, cu domnii. Eu sunł ulłimul. Poţi fi linişłił: n-am sǎ

łe denunţ. Câł despre łine — fǎ-ţi dałoria! Eu nu mǎ mai łem de nimic.
Privi lung în faţa mea uluił-îngroziłǎ de słupida lui bǎnuialǎ şi se
înłoarse pe cǎlcâie.
Din ziua aceea nu l-am mai vǎzuł vreo douǎ sǎpłǎmâni. Dar în
150 redacţie nici o panicǎ: „A inłrał în perioada lui łrimesłrialǎ“ —
credea secrełarul de redacţie. „O sǎ se sałure de bǎuł şi se
înłoarce. Unde sǎ se mai ducǎ?“ Când i-am povesłił Elvirei înłâm-
plarea, ea m-a linişłił:
— Se zice cǎ unii care au słał prea mulł prin lagǎre suferǎ de
mania persecuţiei. Iar dacǎ pe deasupra mai şi beau... Nu, n-am
auził nimic despre deporłǎri aşa masive... De fapł, cine şłie...
Pesłe vreo douǎ zile am exacł un an de când am ałerizał în noua
mea pałrie. Dacǎ m-ar înłreba cineva cum mǎ simł, cum m-am
acomodał, ce-mi place şi ce nu, mǎ łem cǎ ar łrebui sǎ słau mulł
pe gânduri înainłe de a rǎspunde. Şi nu doar din cauza bolii care
bânłuie aici, alłfel n-o poł numi, de a cǎuła sensuri ascunse în orice
cuvânł şi de a lipi ełichełe (dacǎ ar fi numai ele!) pe fiece frunłe
care îşi permiłe sǎ nu radieze de prefǎcułǎ fericire. Nu doar de-a-
łâła. Ci mai ales din cauzǎ cǎ rǎspunsul nu inłereseazǎ pe nimeni...
Poałe doar pe cei câţiva apropiaţi...
Elvira considerǎ însǎ cǎ e vorba de o dałǎ ce-ar łrebui înscrisǎ
cu roşu în calendar.
E uluiłoare fełiţa asła, în orice caz neordinarǎ. Lipsiłǎ de pǎrinţi
de la doisprezece ani, sǎ-şi pǎsłreze asłfel simţul umorului cu care,
neapǎrał, a fosł nǎscułǎ, sǎ vorbeascǎ ałâł de bine, ałâł de armo-
nios şi corecł limba, pe care mulţi în siłuaţia ei au uiłał-o sau şi-au
słâlcił-o înłr-un hal de nedescris! Şi ałâła nałuraleţe în compor-
łamenł, nici łu prefǎcǎłorie, poałe doar un pic de cochełǎrie, exacł
ałâł câł sǎ-i adauge un plus de farmec. Nu cred cǎ łrebuie sǎ cauł
prea mulł prin lexicul ce-l posed ca sǎ definesc senłi- menłul ce i-l
porł...
Are grijǎ de mine, łołuşi, soarła asła a mea! E cum ar fi ridicał
brusc şi pe neaşłepłałe un zid în faţa unui bolid ce gonea sǎ mǎ
fǎrâme.
Odałǎ ce vine o sǎrbǎłoare se fac şi pregǎłirile łrebuincioase.

Vom aniversa la reşedinţa ei.
Am fosł inviłał oficial.
Voi cunoaşłe şi cuibul care adǎposłeşłe mǎiasłra pasǎre.
— Ai nimerił-o bine: cuib. Visul meu cel mai grozav e sǎ mǎ vǎd
cloşcǎ...
O fi vreo aluzie?... 151
2
Mi se pare mie, şi nu doar mie, cǎ Melania încearcǎ sǎ-mi facǎ

ochi dulci. Ba sǎ mǎ şi ia sub aripǎ. De câłe ori cheamǎ pe cineva
la şef apeleazǎ la łelefon, pe mine vine personal sǎ mǎ inviłe şi de
fiecare dałǎ se reţine la douǎ-łrei vorbe înainłe de a-mi comunica
scopul viziłei.
— Nu łe łeme, m-a linişłił înłr-o zi Padułi, hulpea asła aniroasǎ
banii de deparłe, pesłe vo câłeva zile are sǎ łe lepede!
Curios ce psiholog poałe fi o połaie ca Padułi, fosł lucrǎłor în
comerţ, consłrucţii, direcłor de pinacołecǎ şi adjuncł la cimiłir, şi
pǎsłrał în redacţie doar penłru cǎ şłie sǎ scoałǎ din pǎmânł dałele
şi oamenii de care esłe nevoie.
Aşłepłând ca Moţoca sǎ se elibereze, urmǎream cum bałe la
maşinǎ frumoasa dacłilografǎ şi, cum n-aveam ce face, i-am spus
cǎ are degełe foarłe fine şi lungi. Ałâła i-a łrebuił. A lǎsał balłǎ
scrisoarea ce-o łipǎrea şi, gesłiculând chiar sub nasul meu, probabil
ca sǎ-mi confirme spusele, a începuł sǎ-mi povesłeascǎ ceva des-
pre mâinile acesłea care şłiu nu doar sǎ loveascǎ liłerele, ci sǎ şi...
— Sǎ mângâie... am încercał s-o ajuł.
Şi ałunci mi-a venił ideea sǎ-l conłrolez pe Padułi.
— Mda... Dacǎ ar avea pe cine... ofłǎ.
— Melania, vǎd cǎ eşłi o fałǎ isłeaţǎ: n-ai vrea sǎ mǎ ajuţi înłr-o
problemǎ?
— Cu plǎcere!
— Ce aş pułea sǎ-i cumpǎr, fełei dragi de Anul Nou?
Ea plecǎ ochii:
— Ah, mai sunł bǎrbaţi care fac asemenea gesłuri... De ce sumǎ
dispui?
— Opłzeci de ruble.
AURELIU BUSUIOC
Nici n-am clipił din ochi.

Ea mǎ privi, conłinuând din inerţie sǎ mai zâmbeascǎ:
— De opłzeci? se aşezǎ la masinǎ şi prinse sǎ îndrepłe hârłia:
De opłzeci... I-aş cumpǎra o pereche de coarne... pe care sǎ ţi le
punǎ la prima ocazie.
152 Asłfel luǎ sfârşił scurłul flirł de la locul de muncǎ.
Al naibii Padułi!
Moţoca słǎłea la masa lui de lucru, i se vedeau niţel umerii şi,
fireşłe, capul.
— Olłenaşule! Plec la Moscova pe o lunǎ, la nişłe cursuri. Iaca
ce sfałuri... hm...sfałuri... cum dracu le łraduci?
— Probabil preţioase, dacǎ vreţi sǎ glumiţi.
— Vreau, dar nu glumesc. Iaca sfałurile: ţi-am ciłił cele douǎ
małeriale, merg. Da' łrebuie sǎ înţelegi şi łu, łe-am luał la lucru
mǎcar cǎ m-au sfǎłuił sǎ nu łe iau. Aşa cǎ, dragǎ, caułǎ un pseudo-
lim. De ce sǎ facem vorbe? Încolo vezi, îndreapłǎ prosłiile care le
scriu ai noşłri şi fii sǎnǎłos.
— Am înţeles. M-am ridicał.
— Ba nu, słai. Iaca încǎ o łrebuşoarǎ... Confede...confide... Ei,
înţelegi łu, sǎ rǎmâie înłre noi...
— Confidenţialǎ.
Îşi scoase carnełul şi nołǎ.
— Cum o zis popa cela: „Limba noasłrǎ-i o comoarǎ...“ Apoi uiłe,
câłeodałǎ, când mǎ prinde urâłul scriu şi eu ca łoł omul nişłe
prosłii... Nişłe poezii...
Trase un serłar şi puse pe masǎ o mapǎ desłul de grosuţǎ.
— Pânǎ la rǎzboi şi o carłe am scos, dar łare erau rele... Ia sǎ
vezi łu, poałe asłea or fi mai ca lumea?
Aici pułeam s-o pǎţesc:
— Poałe ar fi mai bine s-o arǎłaţi unui poeł?
— Cui? Nu şłii cǎ ei se mǎnâncǎ ca câinii prinłre gard? Za-
visłea!... Da' łu sǎ vezi, poałe or fi cuvinłe nedrepłe ori poałe alłǎ
ceea... Tu eşłi docłor la noi! Pe la mijlocuil lui ianurie numai bine
când oi veni, hop şi łu cu poeziile... Şi nu łe ruşina, fǎ łoł ce
łrebuie!...
Se ridicǎ, lucru care însemna cǎ łołul a fosł hołǎrâł şi inviłałul e

liber.
Când sǎ deschid uşa, el mǎ opri:
— Olłenaş! Nu uiła: cine are limbǎ lungǎ are ezisłenţǎ scurłǎ! Şi
izbucni în hohołul lui de râs molipsiłor.
153
CAPITOLUL
XVIII
Azi e ziua lui Słalin şi ziua mea. A mea, bineînţeles, la figurał.

Un an înłreg rǎvǎşił haołic, fǎrǎ sǎ fi înţeles ce, unde, cum, de ce,
când... Poałe, łołuşi, ca sǎ nu cad în exłremǎ, cu douǎ realizǎri mai
omeneşłe conłurałe: norocul (anume norocul, şi nu meriłul meu!)
de-a o fi înłâlnił pe Elvira şi redacţia, unde, deşi ceea ce fac îmi
displace — mare bucurie sǎ dai forme mai mulł sau mai puţin
decenłe ca expresie unor clişee adeseori mincinoase! — mǎ simł
łołuşi mai aproape de ceea ce aş fi pułuł face. Şi-apoi esłe şi
perspecłiva!... (Hai sǎ visǎm!)
Coşmarul de azi noapłe — n-am reţinuł decâł fapłul cǎ am avuł
un coşmar, fǎrǎ amǎnunłe! — s-a sfârşił neaşłepłał de opłimisł:
când am deschis ochii, n-am vǎzuł nici un monsłru, nici vreo scenǎ
de groazǎ, l-am vǎzuł pe... Fedea!
— Noroc, somnorosule! Cu cine słǎłeai de vorbǎ?
Am sǎrił din pał.
— Fedea! De unde łe-ai luał? Ai venił sǎ ne inviţi la nunłǎ?
Fedea îşi dǎdu cǎciula pe ceafǎ:
— Cum gǎsim mireasǎ, cum łe chemǎm! Asła m-a lǎsał, s-a dus
la puşcǎrie pe vreo doi ani...
AURELIU BUSUIOC
— Nu mai spune!
— Dacǎ-i ziceam proasłei, mai lasǎ dracului cârnaţul cǎ mi s-au
słrepeził dinţii! Nu m-a asculłał şi iaca, a ajuns curul la bǎłaie...
— Şi acum? Nenorocire...
— Ba, nenorocire! M-au dał afarǎ din casǎ, cǎ nu eram re-
154 gisłraţi... Dar nu-i nimicǎ, am eu una la ochi, lucreazǎ la cusuł
cuşme!... Tu n-ai grijǎ, pânǎ mǎ muł la dânsa am unde sła, n-am
sǎ vin înapoi.
La Maria Pełrovna mǎ aşłepła însǎ marea surprizǎ:
— Mihail Alexeevici, iar łe cheamǎ la miliţie. Iałǎ, desearǎ la
nouǎ. Ce vor ei de la suflełul małale, cǎ łołu-i în regulǎ...
Ciłaţia era de la aceeaşi circumscripţie ca şi prima dałǎ.
Nu mǎ pułea uiła Krasnovski.
Şi ziua o połrivise de minune.
Şi ora...
Bǎgai ciłaţia în buzunar.
Sǎ-i dau łelefon cǎ nu poł veni? Pe ce chesłie? Pur şi simplu, n-
o sǎ mǎ duc!
Asła-i: n-o sǎ mǎ duc!
Şi sper din łoł suflełul cǎ o sǎ înţeleagǎ aluzia...
Locuinţa Elvirei se afla înłr-o clǎdire cu ełaj, ridicałǎ dupǎ rǎzboi

de prizonierii germani, o consłrucţie şubredǎ şi lipsiłǎ de orice
prełenţii.
O scarǎ de lemn bine uscał şi bine roasǎ în decursul anilor,
dǎdea de vesłe înłregului bloc cǎ vine cineva şi pe ici-colo se crǎpau
uşi, fie din curioziłałe, fie de nerǎbdare. Un spion n-ar fi avuł nici o
şansǎ dacǎ ar fi łrebuił sǎ urce asemenea łrepłe penłru o înłâlnire
conspirałivǎ...
În faţa uşii de carłon presał cu numǎrul 7 scris îngrijił cu vopsea
verde m-am oprił sǎ-mi łrag suflełul. Mai precis — sǎ mi-l adun.
Cu doi ani în urmǎ mǎ mai oprisem aşa, dar în faţa unei uşi
masive de słejar sculpłał, cu numele słǎpânului sǎpał pe o placǎ

de alamǎ, şi cu o verigǎ groasǎ, łurnałǎ în acelaşi mełal, care
łrebuia sǎ loveascǎ łǎblia uşii şi sǎ anunţe sosirea cine şłie cǎrui
oaspe. Nu mǎ aşłepłasem la aşa ceva.
Dar era ałâł de deparłe în urmǎ uşa aceea! Nu se mai disłingea
prin negura łrecułului nici chipul îmbujorał al lui Alice când a inłrał
în salon łałǎl ei, fabricanłul: „Iałǎ-l, łǎłicule, Mihai, de care ţi-am 155
vorbił!“; nici łremurul vocii bǎrbałului: „Îmi pare bine, łinere bavarez.
Bucuraţi-vǎ acum de ce mai esłe viaţǎ! Iałǎ ce ne aşłeapłǎ...“ şi
rǎsłurnase pe masǎ sułe de coli de łimbre, zeci de mii de mǎrci:
„Azi le-am dał łrei milioane de lei! Cu ce sǎ mai cumpǎr małerie
primǎ? Cu ce sǎ-mi plǎłesc oamenii? Cu hârłiuţele asłea? Aşa au grijǎ
de munciłorii lor comunişłii?...“
Şi câł de deparłe ulłima bǎłaie la uşa aceea, când în prag, fǎrǎ
sǎ mai inłru, i-am spus cǎ plec...
„Şi łała a dispǎruł... Acuma — łu...“
Ce-o fi fǎcând acum fiica acelui exploałałor?
Am fosł łicǎlos?
Dar ce aş fi pułuł propune eu, un coałe goale, unei prinţese,
care-avusese nǎsłruşnica idee sǎ inłre la agronomie?
Şi-apoi, pǎrinţii mei.
Douǎ dragosłe, de łânǎr şi de fiu...
Şi de ce anume aminłirile acesłea łrisłe sǎ mǎ nǎpǎdeascǎ
anume acum, când veneam pe alłe aripi?
Ori poałe e adevǎrał cǎ iubirile neîmpliniłe se rǎzbunǎ?...
Elvira słǎłea în cadrul uşii şi mǎ privea mirałǎ:

— De ce-ai słał ałâła fǎrǎ sǎ baţi? Ori crezi cǎ aici poţi ascunde
ceva? Unde-ai gǎsił aşa minunǎţie?
Florile erau cu adevǎrał minunałe şi numai Maria Pełrovna pułea
şłi unde le-a gǎsił. („Mihail Pełrovici, ţi-ai aflał şi małale parłea!
Slavǎ Domnului! Da' casǎ are?... Cǎ de flori sǎ n-ai grijǎ!“).
Locuinţa Elvirei era de fapł o cǎmǎruţǎ penłru cel mulł doi şi o
bucǎłǎrioarǎ în care o gospodinǎ mai plinuţǎ s-ar fi pułuł învârłi cu
greu. Singurul elemenł care ar fi pułuł-o apropia oarecum de secol
era încǎlzirea cenłralǎ, reprezenłałǎ de un radiałor de fonłǎ, inge-
nios mascał.
AURELIU BUSUIOC
Dar łoł, absoluł łoł ce umplea acesł spaţiu mǎrunł purła pecełea
unui bun gusł perfecł. Era fǎrǎ discuţie proiecţia łułuror caliłǎţilor
pe care le şłiam ori le bǎnuiam în omul acesła.
— Hai, jos palłonul şi fii binevenił în casa asła!
Avea buzele umede şi moi, iar ochii ei, de la disłanţa sǎrułului,
156 aduceau a jocul unui caleidoscop.
Masa din mijlocul odǎii era înłinsǎ, dar bucałele acoperiłe cu un
prosop.
— Pariez cǎ ascunzi o salałǎ de varzǎ!
— Ai ghicił, zise ea şi adunǎ prosopul.
În mijlocul a łoł neamul de bunǎłǎţi łrona un łorł masiv, plał, pe
care, cu cremǎ de cacao, słǎłea scris cu liłere lałine: „Mihai —
URSS. 1 an.“ Iar pesłe inscripţie, cu alłǎ cremǎ, zǎbrele albe...
— Vrei sǎ zici cǎ asła mǎ aşłeapłǎ?
— Da de unde! E ceea ce ai cǎpǎłał. De ce n-ai rǎmas unde
erai?...
— Crezi cǎ łe-aş fi înłâlnił acolo?...
— Dacǎ asła ar fi fosł hołǎrârea desłinului...

— Desłinul ni-l facem singuri, fałalisło! N-ai aprofundał marxis-
mul. În consecinţǎ vom scǎpa de ameninţarea zǎbrelelor!
— Cum?
— Mâncându-le!...
Nu cred cǎ undeva în lume se mǎnâncǎ mai mulł decâł în ţara
asła unde oamenii fac cozi la pâine şi alłe cele.
Probabil din cauzǎ cǎ, aflaţi permanenł sub łułela spiriłului „Kras-
novski“, cełǎţenii se vor sǎłui în clipa când spiriłul acesła va pogorî
şi asupra lor...
Conłrar łułuror aşłepłǎrilor şi inłenţiilor, seara s-a dovedił a fi mai
degrabǎ o dispułǎ a doi priełeni animaţi de aceleaşi idei decâł
gângureala a doi îndrǎgosłiţi (în ce mǎ priveşłe nu mǎ îndoiam de
aceasłǎ ulłimǎ iposłazǎ!), dar łrebuie sǎ recunosc cǎ nu simţam nici
o pǎrere de rǎu: ca inłeligenţǎ şi judecałǎ, Elvira o depǎşea chiar
şi pe gospodina cu acesł nume.
Bineînţeles nu pułeam sǎ nu-i spun de ulłima însǎrcinare ce mi-
o dǎduse Moţoca. Regrełam, fireşłe, cǎ nu luasem cu mine vreo

câłeva mosłre din produsul liłerar al şefului, dar memorizasem
câłe ceva.
— Ascułǎ, Evira, cam ce łrebuie „sǎ aduc la condiţie“: „Dar privił
din avion/ Toł înłregul meu raion/ Parcǎ şi mai mare creşłe/ Şi
simpałic înfloreşłe,/ De Parłid reculłivał/ Şi de Słalin dirijał.“ Sim-
pałic, nu?... 157
Nu mi se asocie la râs.
— Nimic słraşnic, Mihai, ciłesc abracadabre de-acesłea aproape
zilnic. Şi şłii la ce mǎ gândesc? Redacłorul łǎu e om deşłepł. Chiar
dacǎ are aceasłǎ nevinovałǎ manie nu s-a repeził sǎ publice, łe-a
gǎsił pe łine sǎ-l mai ajuţi. La noi şefii sunł obişnuiţi sǎ-şi aleagǎ
lucrǎłori mai proşłi ca dânşii, ca sǎ słrǎluceascǎ pe fondul lor. Al
łǎu nu se sfieşłe sǎ łe ia pe łine, un om nesigur din puncł de vedere
poliłic, dar care... În sfârşił... Ah, Mihai! Tragedia noasłrǎ, de dała
asła în liłerałurǎ, nu-i cǎ se scriu şi se publicǎ asemenea łâmpenii,
ci cǎ n-are cine râde de ei! Prosłia-i corporałivǎ, ia łe uiłǎ ce mai
urlełe înalţǎ când se aflǎ cineva sǎ-i dea pesłe nas. Iar pe de alłǎ
parłe... Ce faci łu? Ai sǎ łe faci lunłre şi punłe ca sǎ dai ceva luciu
inepţiilor şefului şi în felul acesła... Vai, Mihǎiţǎ, zǎu, e mai deşłepł
ca łine redacłorul łǎu... El ar łrebui sǎ râdǎ, nu łu.
— Sǎ i le înłorc cu scuzele de rigoare? Asła s-o fac?
— Depinde ce urmǎreşłi.
Nu urmǎream nimic. Mǎ simţeam relałiv bine la locul oferił cu
ałâła generoziłałe unui paria şi îi eram îndałorał.
— Ai drepłałe. Zâmbi: cedeazǎ înłołdeauna cel mai deşłepł.
Comod clişeu... Ne ridicǎ în propriii ochi.
Nu şłiam ce sǎ-i rǎspund. Tremuram numai la gândul cǎ s-ar
pułea sǎ sfârşim seara la noła asła słupidǎ, sǎ punem drepł para-
van-barierǎ înłre douǎ senłimenłe soarła grafomanilor profiłori.
Doamne, câł de greu esłe sǎ revii la łonaliłałea frivolǎ de începuł
dupǎ ce łe lansezi în discuţii filosoficeşłi! Dar bine-a spus cine-a spus
cǎ nu exisłǎ inłrǎri fǎrǎ ieşire.
A mea se afla pe nopłierǎ. Avea forma unei cułii alungiłe, îngusłe,
pułea fi luałǎ drepł łrusǎ penłru machiaj, dar şłiam ce e, mai
vǎzusem aşa ceva.
— Elvira, dansezi numai când îţi cânłǎ fanfara miliłarǎ?
AURELIU BUSUIOC
— Ce vrei sǎ spui?
Pǎrea dezamǎgiłǎ.
Îmi urmǎri privirea, apoi ridicǎ ochii şi râse:
— Pałefonul?... L-am cumpǎrał la łalcioc, ador muzica de orice
fel, dar şi sǎ dansez poł. Preferi un łangou? Aici alłceva nici nu
158 încape.
Deschise uşiţa nopłierei şi scoase un vraf înłreg de discuri.
— Chopin... Cluck... O, La Paloma... nu scrie aułorul... Te aran-
jeazǎ?...
— Dacǎ l-a aranjał pe biełul Maximilian înainłe de execuţie...
Pałefonul, de fapł o micǎ varianłǎ porłałivǎ, inłerpreła un pic
copilǎresc, słridenł senłimenłala bucałǎ şi cu asła îi dǎdea un plus
de farmec, neaşłepłał.
Elvira dansa cu capul pe umǎrul meu privind undeva în łavan.
— Şłii, Elvira...
— Şłiu, zise ea. Dar lasǎ-mǎ mai înłâi pe mine. Te iubesc, Mihai...
Pânǎ acum iubisem.

Oare pułeam fi şi eu iubił?...
Moţoca łrebuia sǎ plece în ajunul Crǎciunului (Doamne, îmi mai

aminłesc sǎrbǎłorile!) şi, cum mai rǎmâneau vreo łrei zile, am
hołǎrâł sǎ încerc marea cu degełul: nu doar sǎ-i solicił o audienţǎ
(aveau acces liber numai adjuncţii), ci sǎ-i cer şi o favoare.
— De ce-ai łrimis-o pe haţapuţa asła de Melania sǎ łe ceri la
mine? în loc de bunǎ ziua mǎ înłâmpinǎ el. Tu poţi sǎ deschizi când
vrei. Adicǎ când łrebuie...Râse.
Ei, ce zici de słihuri? N-ai murił?
— Nu... Încǎ nu le-am ciłił... E mulł de lucru... Dar... o sǎ fie
bine...
— Ałunci ce vrei?
Schimbarea asła neaşłepłałǎ de łon mǎ descuraja. Şi łołuşi,
dacǎ ţine ałâła la opera proprie...

— Nicolai Tomovici (mǎ obişnuisem şi eu sǎ folosesc adresarea
asła, era alłceva decâł recele şi nesincerul „łovarǎşe“), plecaţi la
Moscova... Oare nu v-ar fi greu, cu relaţiile ce le aveţi acolo şi słima
de care vǎ bucuraţi, sǎ obţineţi penłru mine permisiunea sǎ-mi
viziłez pǎrinţii? Mǎcar mama şi surorile...
El se posomorî brusc. Tǎcu o vreme. 159
— Mǎi Olłene, nu łrebuie sǎ-ţi aduc rǎspuns de la Moscova. Poł
sǎ ţi-l dau eu aici, chiar acum. Słai frumuşel ca iepurele în spini şi
nu bârliga coada. Cu łine n-are nimeni nimica aici? N-are. Spune
spasiba şi łaci. Eu sunł şi depułał şi membru la comiłełul cenłral,
dar dacǎ aş avea pe cineva deporłał łoł n-aş scoałe o vorbǎ. De
asła se ocupǎ un organ care-i mai bine sǎ nu-l pomeneşłi... Nu łe
apuca cu ei... Ferşłeen?... Tu încǎ nu şłii sǎ łrǎieşłi aici, învaţǎ-łe!...
Era ulłima insłanţǎ.
— Ei, asła-i łoł? Du-łe, şi sǎ ţii minłe: dacǎ poeziile n-au sǎ iasǎ
geniale am sǎ-ţi rup capul!
Nu mi se mai pǎrea ałâł de molipsiłor râsul lui.
Câł ar pǎrea de ciudał, dar gesłul meu cu ignorarea ciłaţiei,

adicǎ ordinul lui Krasnovski de a mǎ prezenła, n-a implicał, cel puţin
pânǎ acum, în ajunul Anului Nou, nici un fel de represalii. Poałe în
felul acesła ar fi łrebuił sǎ mǎ comporł de la bun începuł? Cum se
zice: frica pǎzeşłe bosłǎnǎria! Câł de uşor se aruncǎ lupul asupra
unui cal łremurând de fricǎ, şi câł de repede o şłerge masivul urs
din faţa unei scroafe mǎrunłe care-şi apǎrǎ puii! Olłeanu conłra
MCB, poałe-o sǎ sune frumos cândva, ca un începuł łemerar!
Înţeleg perfecł cǎ e o prosłie, o ułopie łoałǎ chesłia asła, dar la
urma urmei de ce sǎ mǎ mai łem? Şi-apoi, dupǎ câłe înţeleg, au ei
acum łreburi mai imporłanłe decâł lupła cu pigmeul de mine: au
descoperił cǎ docłorii din Uniune se ocupǎ cu alłceva decâł clizmele:
s-au apucał sǎ ucidǎ în mod şłiinţific łoł soiul de oameni de słał şi
de culłurǎ... Înłâmplǎłor sau nu, dar łoţi docłorii ţin de evreime.
Adicǎ pogromurile ruseşłi nu sunł chesłiuni sponłane, la beţie, cum
AURELIU BUSUIOC
l-am ciłił pe cel de la Cogol, sunł o łradiţie, ridicałǎ acum la pracłicǎ

de słał! Şi Berl, barmanul, şi Nałhan, fołoreporłerul redacţiei, par
nişłe słafii: calcǎ fǎrǎ pas, nu mai fac bancuri, doar din când în când
îl poţi auzi pe biełul fołograf cum ofłeazǎ şi îşi spune singur: „Cała,
a începuł. S-au luał şi de noi... Parcǎ ceilalţi n-au fǎcuł desłul...“
160 Nu precizeazǎ care sunł ceilalţi: frica, sireaca...
Berl, cum ne-am înłâmplał odałǎ singuri, m-a încredinţał cǎ
acum urmeazǎ sǎ fie descoperiţi asemenea medici în łoałe repu-
blicile, apoi în łoałe regiunile, vor urma oraşele, iar când vor veni la
rând colhozurile va începe şi deporłarea generalǎ.
— Ce şłii mała, łovarǎşe dragǎ, eu am łrǎił cu ei łoałǎ viaţa, eu
şłiu pe de rosł şi pe o sułǎ de ani înainłe ce-o sǎ se înłâmple. Nici
un fel de variaţie...
Ca înłołdeauna în acesłe siłuaţii ziarul łrebuie sǎ dea dovadǎ de
operałiviłałe şi reacţie prompłǎ la evenimenłe. Secrełarul m-a
prevenił cǎ orice eroare, orice imprecizie poałe fi fałalǎ când e
vorba de małerialele pe aceasłǎ łemǎ, şi cum małeriale sunł bere-
cheł (au apǎruł, posł facłum, o mulţime de prooroci!) słau şi buchi-
sesc ziua înłreagǎ... Dezgusłǎłor specłacol sǎ vezi oameni pânǎ ieri
solizi, cum se aruncǎ asupra foşłilor priełeni sau cunoscuţi...
Elvira m-a sfǎłuił sǎ nu mǎ bag în discuţii pe łema asła.
— Probabil e ceva poliłicǎ la mijloc. Cel puţin aşa crede direcłorul
nosłru, om cu mulłe cunoşłinţe. El e sigur cǎ o sǎ se facǎ un pic
de gǎlǎgie şi łoałe au sǎ se lǎmureascǎ de la sine... Tu de ce sǎ
łe bagi în poliłicǎ? Vrei sǎ-ţi rupi gâłul?...
Înłr-adevǎr, ce pricep eu în poliłicǎ?
Nu m-a inłeresał niciodałǎ.
Şi-apoi chiar azi, 31 decembrie una mie nouǎ sułe cincizeci şi
doi, la ora 18 fix vom purcede împreunǎ cu Elvira la cǎminul uzinei
mecanice, de unde vom ridica 1 (una) valizǎ şi 2 (douǎ) pachełe
cu cǎrţi şi alłe mǎrunţisuri penłru a le łransporła în cealalłǎ parłe a
oraşului, în aparłamenłul cu numǎrul 7 scris cu vopsea verde pe o
uşǎ de carłon presał.
Penłru cǎ începând cu prima zi a anului nou una mie nouǎ sułe
cincizeci şi łrei vom începe sǎ înłâmpinǎm dimineţile şi amurgurile,
łoamnele şi primǎverile, binele şi rǎul împreunǎ, în acesł apar-

łamenł.
Aşa cum a dorił Elvira.
Aşa cum nici n-am visał eu...
161
CAPITOLUL
XIX
De mulłǎ vreme n-am mai dus-o aşa: viaţǎ aşezałǎ, linişłe, calm,
dejun, cinǎ, concerłe, sǎrułul de dimineaţǎ, la plecare, degełele ei
fine, rǎsfirându-mi pǎrul când słau la masǎ cu hârłiile, fie cǎ sunł
idioałele małeriale din redacţie („Colhoznicii din colhozul „Drumul lui
Lenin“ s-au apucał sub îndrumarea Parłidului şi cu enłuziasm creałor
sǎ dreagǎ drumul care...“ ełc...), fie cǎ sunł poezelele lui Moţoca...
(De preferał łołuşi primele...)
Doar uneori, când Elvira e nevoiłǎ sǎ facǎ serviciul de noapłe,
mǎ apucǎ un fel de splin, ba nu, care splin? — desperarea: nici o
vesłe de la ai mei, łoałe scrisorile mele fǎrǎ rǎspuns, łoł ce mǎ ţine
în echilibru ziua — se nǎruie, se dǎrâmǎ de cum rǎmân cu mine
însumi, e ałâł de incerł łołul, ałâł de şubred... Înţeleg cǎ e ipo-
hondrie, dar n-am avuł, nu am suficienłe mołive sǎ fi ajuns la słarea
asła? Un alłul în locul meu... Ba pe naiba, nu sunł un caracłer
deosebił, în locul meu un alłul ar fi şłiuł sǎ se ia în mâini...
Dar dimineaţa, când se înłoarce ea, obosiłǎ, cu cearcǎne sub
ochi şi łołuşi zâmbiłoare, afecłuoasǎ, ałâł de gingaşǎ... Cum sǎ nu
repeł cǎ de mulłǎ vreme n-am mai dus-o aşa...
Ce mai vorbǎ, miłiłica asła m-a fǎcuł sǎ mǎ îndrǎgosłesc lulea,
AURELIU BUSUIOC
nici cǎ m-aş fi pułuł imagina în asemenea posłurǎ, probabil arǎł

desłul de bleg...
Seara de asłǎzi va fi, łołuşi, łrisłǎ...
La redacţie, łocmai łerminam în „Pravda“ adusǎ de Padułi („Na,
ciłeşłe, n-am zis eu cǎ aşa are sǎ fie?“), un arłicol care începea
162 campania conłra evreimii (de unde se pułea deduce cǎ docłorii
„ucigaşi“ n-au fosł decâł un prełexł!), când sunǎ łelefonul şi din
recepłor se rǎsłi o voce necunoscułǎ:
— Olłian?
Eu eram.
— Aici Volłur. Vinǎ la mine. Toł amu.
Era unul din cei łrei adjuncţi ai lui Moţoca. Nu-l vǎzusem şi nu-l
auzisem niciodałǎ, şłiam însǎ ca łoţi ceilalţi cǎ e invalid de rǎzboi,
cǎ are un picior de lemn pe care nu-l menajeazǎ, aşa cǎ îşi anunţa
de deparłe sosirea şi cǎ łoałe małerialele ajunse la dânsul pǎrǎseau
cabinełul cu numeroase semne de înłrebare, de alłfel ignorałe (fǎrǎ
urmǎri!) de łoţi aułorii... Şi mai şłiau łoţi cǎ o dałǎ pe sǎpłǎmânǎ
apǎrea în ziar un arłicol de fond al cǎrui aułor se prełindea a fi el,
deşi în gazełele cenłrale ruseşłi ceva asemǎnǎłor (pânǎ la iden-
łiłałe!) se pułuse ciłi cu câłeva zile înainłe...
Słǎłea la biroul lui şi scria ceva, prołejând hârłia cu palma, cum
fac de obicei premianţii ca sǎ nu copie vecinul. Era un łip chel, cu
ochii înfundaţi în orbiłe.
— Tu eşłi Olłian?
Fireşłe, eu.
— Du-łe şi ie leafa şi de mâine dosfidania!
— Nu vǎ înţeleg...
— Apu' de mâne nu mai lucrezi la noi!
Am rǎmas łablou:
— Poł sǎ aflu de ce?
Pe faţa lui nu se pułea ciłi nimic.
— Aicea-i fronłul idiolojic. Cała. Dosfidania.
— Bine, dar...
Îşi plecǎ privirile în hârłii, fǎrǎ sǎ schimbe łonul:
— Ţi-am spus łoł. Du-łe la Malania şi iscǎleşłe cǎ ai înţeles.
Nu avea nici un rosł sǎ insisł, ordinele łrebuiesc execułałe şi pe

fronłul ideologic...
Pesłe douǎ zile vine Moţoca, o sǎ se lǎmureascǎ lucrurile. Nu
mǎ simţeam vinovał de nimic, małeriale originale n-aveam, słilisłul
nu poarłǎ rǎspundere penłru erorile aułorilor pe care-i piapłǎnǎ.
Sǎ fi fosł folosiłǎ doar mâna lui? Moţoca nu pułea face aşa ceva,
avea la mine manuscrisul care ar fi łrebuił sǎ-l consacre... 163
Doar dacǎ...
Mǎ łemeam sǎ mǎ gândesc la asła...
Doar dacǎ n-o fi la mijloc absenţa mea de la randevu-ul de ziua
lui Słalin... Krasnovski...
Ałołpułernicul! Cum pułea aranja o inłrare la Universiłałe, la fel
şi un zburał de la slujbǎ...
Dar n-am de gând sǎ cedez!
N-am încǎlcał legile ţǎrii, dimpołrivǎ, am accepłał ca ceva normal
bałjocura ei, şi în ce priveşłe pǎrinţii, şi în ce priveşłe condiţiile de
viaţǎ, nu vreau nimic alłceva decâł sǎ mi se respecłe drepłurile
scrise în consłiłuţie!
Nu cred cǎ o canalie ca acesł łip poałe fi deasupra legilor!
Adio, Krasnovski, sunł nevoił sǎ acţionez.
Seara, Elvira m-a gǎsił la masa de scris. Tocmai łerminasem
scrisoarea cǎłre comiłełul cenłral al republicii şi al Uniunii.
Era o misivǎ calmǎ, dar całegoricǎ. Mǎ słrǎduisem sǎ fiu câł mai
concis şi câł mai concreł. Ałrǎgeam în mod special ałenţia înalłului
for asupra fapłului cǎ un funcţionar mǎrunł îşi permiłe sǎ discre-
diłeze o ţarǎ înłreagǎ, cǎ din cauza unora ca acesła lumea crede
łoł felul de nǎzbâłii despre soviełe, cǎ a obliga oamenii fǎrǎ ase-
menea înclinaţii sǎ facǎ spionaj prinłre priełeni şi cunoscuţi esłe
înjosiłor, imoral şi anłiconsłiłuţional şi alłe cele...
Eram mulţumił de felul cum o concepusem şi o execułasem. Nu
pułea rǎmâne fǎrǎ rǎsuneł.
Elvira, care înţelesese de la bun începuł cǎ nu-i a bine — aveam
mułra corespunzǎłoare! — o luǎ cu łeamǎ.
— Ce s-a mai înłâmplał, Mihai?
— Ciłeşłe-o mai înłâi!
O vedeam cum se schimbǎ la faţǎ pe mǎsurǎ ce înainła cu
AURELIU BUSUIOC
lecłura. În cele din urmǎ lǎsǎ mâinile în jos şi ridicǎ spre mine ochii.
Erau plini de lacrimi.
O cuprinsei în braţe:
— Nu łe łeme, fełiţo! Nu murim noi de foame! Ia łe uiłǎ la mâi-
nile asłea: şłii câłe vagoane au descǎrcał? Câłe milioane de cuie
164 au bǎłuł?...
— Mihai...Chiar ţi-au propus sǎ le fii informałor? De ce nu mi-ai
spus?...
— Le-am dał cuvânłul sǎ nu vorbesc... Şi-apoi de ce ţi-aş fi słricał
inima? E un capiłol încheiał. Basła!
Ea se desprinse uşurel din îmbrǎţişarea mea:
— Capiłol încheiał?... Cu ei?... Dar nimeni nu poałe scǎpa de
dânşii, dacǎ se iau de łine... Nimeni!
— Ei hai, nu mai fǎ şi łu o łragedie. Sǎ se łeamǎ cine vrea. Eu
nu mǎ mai łem! Oamenii sunł înspǎimânłaţi şi cedeazǎ în faţa
spaimei. Eu n-o sǎ cedez...
Elvira se aşezǎ pe marginea pałului. Îşi prinse capul în mâini.
Vedeam lacrimile cum îi picurǎ pe rochie.
— Mihai, dragul meu... Nu fǎ asła... Nu łrimiłe scrisoarea... Au
sǎ łe disłrugǎ...
— Poałe sǎ mǎ duc la ei sǎ le pup mâna? Sǎ le spun łoł ce-am
auził în rând la pâine, cum respirǎ vecinii, ce-am mai vorbił cu łine,
soţia mea?...
Ea mǎ privi înspǎimânłałǎ:
— Soţia?...
— Poałe nu?
Ea se prǎvǎli brusc cu faţa în pernǎ, înǎbuşindu-şi hohołele de
plâns.
— Doamne, de ce ne-am nǎscuł noi pe lumea asła!...
Nu m-am ţinuł de promisiunea ce i-am dał-o şi dimineaţǎ, când

a plecał la lucru, am łras pe curał douǎ copii. Una am lǎsał-o în
cułia de la comiłełul cenłral. Cealalłǎ am prezenłał-o la poşłǎ.
Femeia de la ghişeu a ciłił ałenł adresa, mi-a aruncał o privire

curioasǎ, a pus scrisoarea alǎłuri de celelalłe plicuri, probabil cei
care corespondeazǎ cu asemenea insłanţe se bucurǎ de o ałenţie
aparłe, şi mi-a înłins pełicul de hârłie cuvenił la recomandałe. L-am
pus cu grijǎ în porłmoneu.
Am hoinǎrił łoałǎ ziua prin oraş, încercând sǎ-mi adun gândurile.
Nu, hołǎrâł lucru, nu eram de acord cu Elvira. 165
Asemenea semnale nu pułeau łrece neobservałe de cǎłre in-
słanţa unde se fierb łoałe, se decid łoałe, şi care se îngrijeşłe ca
imaginea ţǎrii sǎ fie câł mai ałrǎgǎłoare.
La urma urmei de când lumea şi pǎmânłul sfinţii sunł cei care
łe papǎ pânǎ ajungi la Dumnezeu. Dar odałǎ informał Cel de Sus
nu poałe sǎ nu reacţioneze.
Informałor ai vruł, cełǎţene Krasnovski?
Iałǎ cǎ l-ai cǎpǎłał:
Informez!
Moţoca m-a primił radios, ca pe un priełen vechi de care-a fosł

despǎrţił o veşnicie.
— Nu łrage ałenţie la prosłul ǎsła...
N-am pułuł rezisła:
— Nu-i da ałenţie...
— Ce?
— M-aţi rugał sǎ vǎ corecłez ori de câłe ori...
— A, da, da! Cum zici?
Şi-a nołał în carneţel, ca de obicei.
— Vasǎzicǎ, nu-i da ałenłie lui Volłur, a fǎcuł şi el ce l-a dus capul.
Ieşi la lucru şi fǎ łreabǎ. Avem prea mulţi deşłepţi. Mai bine spu-
ne-mi: cum słǎm cu opera mea? Esłe de ceva?
A rǎsfoił mapa în grabǎ, s-a uiłał la cuprins.
— Zici cǎ zece bucǎţi łrebuiesc aruncałe? Da' eu credeam cǎ
łoałe... Dupǎ care, bineînţeles, a izbucnił în râsul lui molipsiłor. Ia
sǎ vedem...
Am słał mai bine de o orǎ nemişcał pânǎ şi-a ciłił manuscrisul
din scoarţǎ-n scoarţǎ.
AURELIU BUSUIOC
Când a închis mapa, m-a fixał cu ochii lui mijiţi lungǎ vreme.
Nu şłiam ce sǎ cred. Acuşi, mǎ gândeam, acuşi îmi dǎ cu opera
în cap. Prea inłrasem în inspiraţia lui, prea îl pułeam ałinge la
amorul propriu.
S-a ridicał de pe scaunul lui, a dał ocol mesei şi s-a oprił în faţa
166 mea cu mâna înłinsǎ:
— Olłenaşule, bodaprosłe! Ai fǎcuł łreabǎ bunǎ. Oi fi eu şanłisł
pǎcǎłos, dar aşa lucruri nu le uił.
Mai şłii, oi fi având şi dar poełic!
În orice caz, din puncłul lui de vedere îl aveam.
Pe masa mea de lucru a începuł sǎ curgǎ iar łorenłul de arłicole,
nołe şi alłe piese gazełǎreşłi care necesiłau inłervenţii słilisłico-lexi-
cografice; operam fǎrǎ mǎnuşi, mai mulł prin lexic: viaţa sau moar-
łea unui ziar depinde de operałiviłałe mai mulł decâł de caliłałea
operaţiei.
Mai rǎu słǎłeau lucrurile acasǎ.
Din seara cu scrisoarea Elvira parcǎ se schimbase: râdea rar,
din bucǎłǎrioarǎ nu mai rǎsuna gângureala ei veselǎ, adeseori o
surprindeam słând pe marginea pałului sau pe un scaun absenłǎ,
afundałǎ înłr-o słare vecinǎ cu prosłraţia. Încełul cu încełul însǎ se
pǎrea cǎ reuşesc s-o readuc pe pǎmânł, în orice caz din discuţiile
noasłre eliminasem orice elemenł care i-ar fi pułuł słrica dispoziţia,
nu mai pomeneam nici de lipsa veşłilor de la mama, ca sǎ nu mai
zic de micile neplǎceri fǎrǎ de care munca la redacţie esłe imposibilǎ.
Iar una din acesłe „mici neplǎceri“ avea sǎ însemne chiar înce-
pułul primǎverii anului una mie nouǎ sułe cincizeci şi łrei...
Îl asculłam pe Padułi care łocmai se înłorsese din oraş, unde adu-
nase dałe şi fapłe penłru arłicolul de fond al şefului, arłicol vizând
vigilenţa noasłrǎ a łułuror când avem de a face cu medicina criminalǎ.
— Chiar eu, anţǎrţ, m-am dus la un docłor denłar ca sǎ-mi
scoałǎ un maschilar...
— Mǎi omule, îl înłrerupsei: nu „denłar“, ci „denłisł“, şi „maxilar“,
deşi cred cǎ ai vruł sǎ scoţi o mǎsea...
— Ia, vezi? Cum încep sǎ grǎiesc culłural cum mǎ opreşłi! Cine
łe mai înţelege... se indignase omul, când se crǎpǎ uşa şi apǎru
capul Melaniei:
— Olłian, la şef! Repede!
N-am mai słał sǎ aflu finalul avenłurii padułiene şi în minułul
urmǎłor eram la Moţoca.
Şeful era vǎdił furios. Se plimba prin cabineł încolo-încoace, în
cele din urmǎ îmi fǎcu vânł înłr-un fołoliu de era sǎ dau alǎłuri şi
se proţǎpi în faţa mea: 167
— Mǎi prosłǎnacule!...
Începułul pǎrea promiţǎłor.
— Mǎi... nici nu şłiu cum sǎ-ţi spun... Słai jos!... Cine łe-a pus
sǎ scrii łâmpenia ceea?...Cum n-ai scris nimic? Poałe-am scris eu
la comiłełul cenłral?
Vasǎzicǎ, ajunsese...
— Tu chiar nu-ţi dai seama ce-ai fǎcuł? N-ai dał în scris cǎ nu ai
sǎ spui la nimeni?... Tu nu înţelegi cǎ ai divǎ... divu...
— Divulgał.
— Da! Cǎ ai divulgał un secreł de słał? Cum ai pułuł sǎ faci
aşa ceva?
— Bine, dar am scris la Parłid, nu în America!
— Ha! Uiłaţi-vǎ la dânsul, încǎ mai şǎguieşłe! Tu nu şłii cǎ penłru
asła sunł aşa pedepse cǎ łocmai mǎ łem sǎ-ţi spun... Ai dał în scris
parcǎ: nu spui la nimeni! Nici la Parłid, nici lui łał-łu...
Mirosea a urâł. O bǎgasem pe mânecǎ...
Moţoca se calmǎ brusc şi se aşezǎ pe un scaun.
— Mǎi Olłene... Dacǎ-mi spuneai mie, mai łreacǎ-meargǎ, ţi-aş
fi închis eu gura şi cu asła se łermina. Dar acuma... Nici nu şłiu ce
sǎ-ţi spun... Roagǎ-łe la Dumnezeu...
— Dar consłiłuţia...
— Lasǎ în pace consłiłuţia... Şi legile... Ori nu şłii cǎ la noi łoł ce
se face penłru folosul norodului łrudiłor esłe bine şi esłe lege...
Aişłia, pe care łe plângi łu, au mare pułere... Şi ei cred cǎ aşa cum
fac ei aşa-i bine...
— Dar cum poł ei sǎ mǎ oblige pe mine sǎ fac ceea ce cred cǎ-i
amoral?
Moţoca chicołi:
— Sǎ deie Dumnezeu, dacǎ esłe, sǎ n-aibǎ urechi odaia asła...
Dar poałe ai sǎ ai oleacǎ de noroc...
AURELIU BUSUIOC
Trase scaunul lângǎ fołoliul meu şi mi se aplecǎ la ureche:

— Chiar acuma m-am înłors de la comiłełul cenłral... Repede
łrebuie sǎ auzim un comunicał oficial; łovarǎşul Słalin esłe pe moar-
łe... Mare nenorocire, Olłene, mare! Cum o sǎ łrǎim fǎrǎ dânsul?...
Cred cǎ avea lacrimi în glas.
168 — Dar poałe cu łragedia asła or uiła de łine...
CAPITOLUL
XX
Nu şłiu care-o fi pricina: cǎ am un psihic labil, cǎ sunł lipsił de

caracłer şi personaliłałe, cǎ nu-mi ajunge culłurǎ, dar de mulłe ori
mǎ surprind cǎ împǎrłǎşesc sau resping în acelaşi łimp idei şi opinii
diamełral opuse.
Încǎ în copilǎrie, aveam vreo łreisprezece ani, am gǎsił în biblio-
łeca łałei o carłe, nu mai ţin minłe aułorul, ceva despre dicłałorii
Europei: Venizelos, Słalin şi nu mai şłiu care. Aşa cǎ aveam idee
cam cine esłe słǎpânul Rusiei. Cele adǎugałe în łimpul rǎzboiului
nu inłrau la socołealǎ, nu pułeau fi obiecłive. Şłiam cǎ e vorba de
un om energic, aułoriłar, care voia sǎ facǎ bine, dar fǎrǎ mǎnuşi,
unei ţǎri puse la pǎmânł de primul rǎzboi şi de un mǎcel civil
devasłałor. Adicǎ un om de słał nu prea simpałic, dar pe care-l
pułeai înţelege şi aproba.
Ceea ce am vǎzuł şi am înţeles aici însǎ rǎsłurna din łemelie
clişeul cu care venisem. Nu era vorba de simpałie sau alłe cele
asemǎnǎłoare: era vorba de veneraţie, de idolałrie. Cred cǎ fiecare
al doilea avea pe cineva prin lagǎre, închisori sau chiar gropi co-
mune, şi aproape fiecare al doilea pomenindu-şi (nu chiar în gura
mare!) apropiaţii represaţi se simţea dałor sǎ adauge: „Eh, dacǎ ar

şłi łovarǎşul Słalin!“ Şi nu sunł sigur cǎ aici se pułeau aplica spusele
conłelui S. despre dragosłea oarbǎ şi încrederea łołalǎ a robului
rus în infailibiłałea słǎpânului: jumǎłałe din locuiłorii Uniunii Sovie-
łice nu sunł ruşi! Nu sunł posesorii aşa-zisului „enigmałic sufleł“...
(În paranłezǎ fie spus, oare nu s-a înłâmplał la fel şi cu Napoleon
Bonaparłe? A dus la moarłe milioane de francezi, şi în numele a 169
ce? — a disłrus fondul genełic al naţiunii, a împins Franţa în mizerie,
şi... Încearcǎ azi, la aproape douǎ sułe de ani, sǎ spui ceva rǎu
despre L'Empereur dacǎ vrei sǎ fii cołonogił... Apropo de „enig-
małicul spirił rusesc“...)
Asła a fosł şi pricina cǎ n-am urmał sfałul Mariei Pełrovna „scrie-i
lui Słalin“ (în problema locuinţei, a familiei...): asłfel venerał, biełul
dicłałor, primeşłe probabil vagoane de scrisori zilnic. Când ar mai
fi deschis-o şi pe a mea...
Şłirea morţii lui a scos lumea în słrǎzi: aici se pełrece şi se plânge
în colecłiv. Feţe plânse sau cel puţin grave la łoł pasul, discuţii mai
mulł în şoapłǎ, de parcǎ rǎposałul ar fi fosł expus undeva alǎłuri;
cu ochii mei am vǎzuł cum au fosł łraşi de urechi (pułeau fi şi linşaţi
dacǎ nu s-ar fi nimerił în mulţime vreo doi cełǎţeni mai rezonabili!)
nişłe elevi care discułau şi râdeau prea zgomołos.
M-a uluił Elvira:
— Cała, Mihai, nu mai pułem aşłepła nimic bun...
Nu mai puţin inłeresanł mi s-a pǎruł Ionuţ. Avea ochii plini de
lacrimi, m-a luał la o parłe şi zece minułe încheiałe mi-a vorbił
despre imensele servicii aduse de rǎposał ţǎrii şi omenirii. Şi nici
un cuvânł cǎ l-a ucis pe łaicǎ-su penłru o anecdołǎ... L-aş fi crezuł
cu dragǎ inimǎ dacǎ n-aş fi słudiał şi eu penłru examene biografia
conducǎłorului: a ciłał-o din belşug fǎrǎ sǎ indice sursa...
Anume în zilele acesłea am înţeles un lucru: dicłałorii nu se nasc,
nu se impun. Ei sunł creaţi şi impuşi. E ałâł de uşoarǎ viaţa mai
deparłe: nu łe mai conłrazice nimeni când în capul sau coada fiecǎrei
fraze, fiecǎrei prosłii ce-o debiłezi, pui: „cum a zis łovarǎşul...“, „cum
ne învaţǎ łovarǎşul“...
Dupǎ zilele de jale şi debusolare de la redacţie, dupǎ „pomenirile“
nezgomołoase din Croapa lui Berl (el, biełul, la fel de łǎcuł şi pierduł
ca la începułul campaniei ce-l viza şi pe dânsul, deşi nu-i chiar
AURELIU BUSUIOC
medic...) lucrurile au reinłrał în normal: ziarul conłinuǎ sǎ łipǎreascǎ

o dałǎ la douǎ zile „şuvoiul de salułǎri“, feliciłǎrile łrimise acum pałru
ani łovarǎşului Słalin la aniversarea a şapłezecea, colhoznicii fericiţi
conłinuǎ sǎ semene şi sǎ recolłeze înainłe de łermen, lucru pe care
îl comunicǎ ciłiłorilor prin inłermediul lui Padułi sau alłor gazełari
170 (słilisł — M. Olłeanu), fabricile şi uzinele sparg normele...
Moţoca, omul care şłie łoł cu cel puţin o zi înainłea łułuror muri-
łorilor, e de pǎrere cǎ a avuł drepłałe:
— Ţi-am spus eu, Olłenaşule, cǎ pierderea asła poałe sǎ łe
scape pe łine! Mare noroc ai avuł: acuma se reorganizeazǎ mini-
słerele, se unesc. Are sǎ fie numai unul: Minisłerul łreburilor dinǎun-
łru... Au sǎ uiłe de łine.
Ca un łrǎsneł din senin a cǎzuł vesłea cǎ medicii criminali nu
mai sunł criminali şi cǎ ordinul „Lenin“ cu care fusese decorałǎ
denunţǎłoarea lor a fosł rełras.
Pe chesłia asła Berl a dał o adevǎrałǎ recepţie, s-a bǎuł şi s-a
mâncał la Croapǎ pe grałis, gazeła era pe puncłul sǎ iasǎ din
graficul łipografiei.
Moţoca a descoperił brusc, la una din adunǎrile sǎpłǎmânale,
cǎ ziarul a devenił un fel de colecţie de osanale realiłǎţii şi cǎ
realiłałea e un pic alła, cu alłe cuvinłe — cǎ e nevoie şi de małeriale
cu probleme, chiar criłice.
Din care mołiv m-am pomenił şi eu în rândul celor ce łrebuie sǎ
iasǎ pe łeren şi sǎ revinǎ cu arłicole care ar mai fi łreził un pic opinia
publicǎ...
— Ciłiłorilor li s-a urâł de ałâła aułolǎudare...
Şi nouǎ...
Maria Pełrovna słǎłea la masǎ şi bea ceai cu dulceaţǎ de cireşe

albe, arma secrełǎ a Elvirei. Pe un colţ al mesei sǎrea în ochi o
słivǎ de plicuri cu urmele unei cǎlǎłorii lungi şi chinuiłe. Elvira privea
mândrǎ la femeia care-i savura vǎdił produsul culinar.
Nu mai şłiu dacǎ am spus bunǎ seara, m-am repeził la misive
ca un łigru. Aveau şłampile diferiłe, se vedea cu ochiul liber cǎ au

mai fosł ciłiłe, iar ciłiłorul nici mǎcar nu se îngrijise sǎ le lipeascǎ la
loc omeneşłe, dar ce mai conła! Era scrisul mamei şi asła łrǎgea
la łoałe cânłarele!
Erau şapłe şi am ales-o pe cea cu dała ulłimǎ. Am deschis plicul:
era scrisǎ la Pobeda pe 14 marłie. Un record! Fǎcuse abia cinci
zile de drum. 171
Bàiatul mamei, fràEiorul nostru drag!
Cât se poate sà mai aşteptàm veşti de la tine? Ni se rupe inima
când ne gândim cà putea sà Ei se întâmple ceva, nu dea Domnul, sà
te fi îmbolnàvit. Am pierdut şirul scrisorilor ce Ei le-am trimis şi nu vine
nici un ràspuns. Oare într-adevàr sà nu aibà oamenii atâta suflet şi
sà le opreascà pe undeva? De ce? Parcà scriem ceva ce nu se
poate? Iatà, şi aceasta de faEà Ei-o trimitem de la Kurgan, prin bunà-
voinEa unui om foarte cumsecade, aşa fac toEi.
Unii primesc şi ràspunsurile acolo, dar eu nu am la cine sà-mi scrii.
Ce pot sà-Ei mai spun decât sà repet a nu ştiu câta oarà cà suntem
bine, sànàtoase toate trei, cà LenuEa terminà şcoala anul acesta şi
se duce la Kurgan la Institut, Anişoara trece într-a treia.
Lumea de aici vorbeşte cà repede or sà fie nişte schimbàri, mà şi
tem sà spun ce anume, cred cà înEelegi. Cei de aici leagà aceste
schimbàri de evenimentul trist ce a avut loc de curând. Tu cum crezi?
Poate dà bunul Dumnezeu...
Ce mà nelinişteşte este cà fetele cam uità limba, şi aşa se întâm-
plà cu toEi. Primul mi-a promis sà facà tot posibilul sà-l vàd pe tata,
dar nu mai ştiu. Eu stau mai mult prin câmp, mà lupt cu cei ce trebuie
sà opreascà zàpada pentru semànatul de primàvarà, dar tare mai beau
oamenii.
De-acum am sà-Ei scriu mai mult prin Kurgan, poate aşa ai sà pri-
meşti mai repede veştile noastre. Termin, pentru cà omul se gràbeşte.
Te sàrutàm cu drag, mama şi fetele.
Femeile priveau la mine în łǎcere.

— Slavǎ Domnului, le-am zis. Tołul e bine. Sǎnǎłoase.
Maria Pełrovna îşi fǎcu semnul crucii:
— Poałe s-or înłoarce? Acuma cǎ s-a dus aisła... Słalin...
Elvira łuşi.
AURELIU BUSUIOC
— Da' nu łe mai łeme małale, nu spun asła la słrǎini! Lumea îi

łoł cǎła în coarne, da' eu cred cǎ el le-a fǎcuł pe łoałe! Cine alłul
pułea sǎ zǎminłeascǎ ałâła norod?
172
3
Când secrełarul de redacţie m-a înłrebał ce raion sau ce sał

aleg, n-am słał pe gânduri nici o clipǎ. Bineînţeles, sałul nałal al
łałei, oarecum nałal şi al meu!
Pânǎ la cenłrul raional aveam aułobuz, mai deparłe — norocul
unui camion înłâmplǎłor, al unei cǎruţe, sau — mai sigur — apo-
słolorum...
Dar ce poł însemna paisprezece kilomełri când e vorba nu ałâł
de un drum câł de o înłoarcere în łimp!
Pânǎ la raion am reuşił sǎ mǎ conving cǎ nemţii, mulł lǎudaţii
łehnicieni, habar n-au sǎ facǎ aułobuze penłru şoselele noasłre, la
coborâre am słał vreun ceas în słaţie pânǎ sǎ-mi adun la loc
mǎrunłaiele. Ca dupǎ aceea sǎ descopǎr cǎ ulłimul camion pe
direcţia doriłǎ a fosł vǎzuł în łoamnǎ, cǎ şi cǎruţele nu se prea
înghesuie, aşa cǎ mełoda aposłolilor esłe unicǎ.
Primǎvara inłra impełuos în drepłurile ei, un vânłicel de sud
linsese de mulł puţina zǎpadǎ, zvânłase drumurile, aşa cǎ se pułea
merge cu spor şi cânłec.
O jumǎłałe de drum urca, alłǎ jumǎłałe cobora, asłfel cǎ în
medie se pułea spune cǎ ai calea dreapłǎ, neobosiłoare, cu ałâł
mai mulł cǎ łe însufleţea ba ici, ba colo şi câłe un zarzǎr înflorił, şi
câłe un łril de pasǎre afirmându-şi disponibiliłałea penłru consłruirea
unui cuib comun.
Inłrând în pǎdure am zǎrił în faţǎ un car. „Scârţâind din roţi ale-
ne“, cum se cânłǎ. Nu a fosł nevoie de un eforł deosebił sǎ-l ajung.
Moşul care mâna boii słǎłea pe loiłre şi îsi scosese cuşma roasǎ
ca sǎ expunǎ soarelui cele câłeva plełe sure. Îmi arǎłǎ cu coada
biciuşłii fundul carului, sǎ mǎ aşez.
— Bunǎ, moşule!
— Aşa sǎ-ţi fie inima.
— Deparłe, moşule?
— La colhoz...
— Care colhoz?
— Pobeda, care...
Abia acum mǎ fulgerǎ: pobeda aici, pobeda la Kurgan... Misłicǎ... 173
Era colhozul meu.
— Cum merg łreburile pe-acolo?
— Bine.
Nu pǎrea cine şłie ce vorbǎreţ. Mǎ privea bǎnuiłor pe sub
sprâncene.
— Şi eu înłr-acolo merg, mǎ duci şi pe mine?
— Eşłi polnomocinâi?
— Asła ce-o mai fi?
— Inspecłor, cǎ nu şłii!
— Ba nu-s. Sunł gazełar...
— A-a, de-aceia cu minciuni...
Dał naibii moşul.
— De-aceia! Ia spune, vǎd cǎ nu eşłi aşa łânǎr... Poałe-ţi aduci
aminłe...Aţi avuł aici în sał un profesor... Agronom... Avea o casǎ...
Moşul se înviorǎ brusc. Mǎ înłrerupse:
— De-a lui Olłeanu? He-hei, sǎracul. S-a prǎpǎdił. L-au luał
nemţii la dânşii sǎ le punǎ vii şi livezi... Cǎ słraşnic se mai pricepea!
S-au supǎrał ruşii cǎ n-a rǎmas sǎ-i înveţe şi pe dânşii, au venił şi-
au înłrebał de el şi erau supǎraţi...
Sǎrmanul łała, dacǎ ar pułea auzi!
Din vârful dealului, de la mori, sałul n-a apǎruł nici pe deparłe cum
mǎ aşłepłam: înecał łoł în albul rozoviu al caişilor înfloriţi. Doar pe ici
colo câłe o pałǎ jucǎuşǎ, în resł negrul-sur al primǎverii abia porniłe.
— D-apoi cine sǎ ţinǎ zarzǎri ori meri, ori prǎsazi dacǎ łrebuie
sǎ plǎłeascǎ impoził pe łoł copacul. Iaca, la ţinłirim mai sunł, cǎ de
la aceia nu iau ruble...
Pe la prânz, când m-am dał jos din car lângǎ direcţia gospo-
dǎriei, moşul a încercał sǎ mǎ ispiłeascǎ:
— Da' nu eşłi cumva de-a lui domnul Olłeanu? Cǎ avea un bǎieł
cam de sama małale...
AURELIU BUSUIOC
Era prima oarǎ în viaţǎ cǎ mǎ lepǎdam de ai mei.

Venisem în caliłałe de gazełar, nu penłru curioziłałea sałului...
La Direcţie, se înţelege, — nimeni. Preşedinłele era plecał din

noapłe la raion cu cerułul, ceilalţi — care încołro. Cu mare greu l-am
174 descoperił pe secrełarul komsomolului. Un bǎieţaş care nu prea şłia
pe ce lume se aflǎ, dar bun de gurǎ. Cum gazełarul era de la ziarul
parłidului, credea cǎ cel mai bun lucru esłe sǎ-i descrie perspec-
łivele mǎreţe ale colhozului abia aflał în consłrucţie, şi sǎ-i descrie
enłuziasmul de care sunł cuprinşi mebrii colecłivului.
— Realizǎri?... se scǎrpinǎ la ceafǎ: Am sǎ vǎ duc la ferma de
vaci. Pe urmǎ mergem la o fripłuricǎ şi la un pǎhǎruţ... Am cheia
de la beci...
Şłia łipicul. Probabil, din dese repełiţii.
Małerialul pe care l-am scris a słał pe masa lui Moţoca — el ciłea

neapǎrał łoł ce pułea pune probleme — vreo câłeva zile. În cele
din urmǎ m-a chemał.
— Ce zici, Olłene, łu în locul meu l-ai publica?
— Depinde ce urmǎriţi. (Sigur cǎ eram obraznic.) Vreţi sǎ se ia
mǎsuri şi sǎ se îndrepłe lucrurile sau sǎ rǎmânǎ mizeria pe care
am descris-o?
Moţoca râse:
— Mare demagog eşłi! Tu scrii, Moţoca pune curul la bǎłaie!...
Aşa-i?
— Aşa-i.
— Ai asculłał ieri cuvânłarea lui Hruşciov?
— Sincer vorbind, nu...
— Parcǎ rǎspunde una cu alła. Adicǎ ce-ai scris şi ce-a spus el...
Alege-ţi alł nume, ce-i cu Panłelimon aisła? În Orhei ai fosł, vasǎzicǎ
Orheianu...
În uşǎ m-a oprił:
— Dacǎ ne łrimǎł la pǎscuł vacile dupǎ asła, ai sǎ mǎ laşi sǎ
dorm mai mulł?...
Conłrar aşłepłǎrilor arłicolul a fosł lǎudał sus, dał exemplu, şi
aułorul premiał cu o jumǎłałe de salariu.

Şi a mai fosł aułorul şi prin alłe raioane, şi a mai scris zeci de
asemenea małeriale, şi łoałe mergeau bine şi acasǎ, şi la slujbǎ,
se aducea vorba chiar de o avansare (ca excepţie: nu eram mem-
bru de parłid), pânǎ când a dał nefericiła de zi a cincisprezecea din
luna iulie...
Poałe cea mai neagrǎ zi din viaţa mea... 175
CAPITOLUL
XXI
Oraşul fierbea.
Şi la propriu, şi la figurał: dupǎ un mai şi un iunie demne de o
łoamnǎ łârzie, cu ploi mǎrunłe, plicłicoase şi reci, dǎduse o caniculǎ
îndrǎciłǎ, se łopea asfalłul şi aşa desłul de puţin, copacii słǎłeau
cu frunzele pleoşłiłe ca nişłe urechi de copoi şi doar din când în
când se mai vedea câłe un łrecǎłor łemerar łârându-şi łrupul vlǎguił
pe parłea cu ceva umbrǎ a słrǎzii.
Pricina celuilalł clocoł erau zvonurile: vine amnisłia!
Şi vine nu amnisłia aceea simbolicǎ, repełałǎ an de an, când se
crapǎ un pic porţile lagǎrelor şi închisorilor ca sǎ facǎ loc la câłeva
mii de şperţari mǎrunţi, vânzǎłori de vin spǎlał sau ouǎ de crocodil
falsificałe. Vine, şi vine neapǎrał, amnisłia cea mare, în primul rând
penłru cei ce-au pǎcǎłuił în faţa ţǎrii fie cǎzând prizonieri în rǎzboi,
fie colporłând zvonuri şi povesłind anecdołe, fie acłivând ca spioni
imaginari penłru nu mai puţin imaginare agenłuri...
Uriaşul balon al zvonurilor s-a dovedił însǎ a fi de sǎpun. Indul-
genţa a luał sub aripa ei salvałoare doar delincvenţii de drepł comun,
care, zǎpǎciţi de neaşłepłała pleşcǎ picałǎ pe capul lor, au invadał
oraşele cu ałâła enłuziasm şi pofłǎ de acłiviłałe, încâł se łemea
AURELIU BUSUIOC
lumea sǎ mai iasǎ din case.

Cei „poliłici“ rǎmâneau sǎ-şi poarłe mai deparłe crucea, zvonurile
despre anume inlesniri sau slǎbire a hǎţurilor în ceea ce priveşłe
regimul devenind łoł mai palide. Cum şi deporłaţii łrebuiau cǎułaţi
łoł la capiłolul „poliłici“, nu se prea aşłepła vreo schimbare nici în
176 słałułul lor...
Dimineaţa lui 15 nu prevedea schimbǎri: nǎduşealǎ imposibilǎ
din zori, dupǎ o noapłe nu mai proaspǎłǎ, Elvira pregǎłise dejunul
şi łocmai se gǎłea sǎ plece la servici, când se auzi o bǎłaie insis-
łenłǎ la uşǎ: „Mihail Alexeevici!“
Era Maria Pełrovna.
Trase uşa, se opri în prag şi şopłi:
— Nu-i bine, Mihail Alexeevici... şi îmi înłinse nişłe hârłii.
Erau o łelegramǎ şi o scrisoare.
Desfǎcui łelegrama. Dar n-aveam curajul s-o ciłesc.
Mi-o luǎ din mânǎ Elvira:
— Kurgan, cinci iulie... Mama grav bolnavǎ... Adresa noasłrǎ...
Urmeazǎ scrisoarea... Lena, Ana...
Mi-a łrebuił un eforł serios ca s-o mai ciłesc şi eu. Apoi am
deschis scrisoarea...
Oraşul Kurgan. 8 iulie, 1953

Iubitul nostru fràEior MihàiEà!
Ieri, la 7 iulie, am înmormântat-o pe màmica nostrà. Ea a murit de
cum Ei-am trimis telegrama şi tu n-ai mai venit. A avut encefalità de
taiga, aşa se cheamà boala şi nu are scàpare. Ea vine de la o càpuşà
pe care mama a càpàtat-o la munca ei. A fost adusà la spitalul din
Kurgan, chiar primul secretar a adus-o, dar degeaba.
Noi eram aici cu Anişoara, la o rudà de-a poştàriEei de la Pobeda,
o femeie bunà, care ne-a ajutat şi cu înmormântarea. Eu aici am venit
sà mà gàtesc de examene la Institutul Pedagogic, cà de medicinà
nu-i. Mà ajutà la limba rusà Ghenadii, feciorul tiotei Anfisa, gazda
noastrà. El este locotenent superior în armatà.
Sà nu uiEi adresa dacà ai sà vii: or. Kurgan, str. Ceapaiev 8, ap.
18. Tiotea Anfisa a spus cà eu pot sà ràmân la dânsa dacà am sà-i
dau pensia pe care primul secretar a promis cà o s-o primesc pentru

mama. Iar de Anişoara zice sà o dàm la o casà de copii. Dar eu pe
Anişoara n-o las nicàieri.
Of, MihàiEà, dacà ai şti cât am plâns zilele astea! Şi acuma abia mà
Ein ca sà-Ei scriu Eie. Tare-i trist.
Nu ne uita, Mihai, vino cu noi, ori mai bine sà ne iei de-aici!
Te sàrutà cu dor surorile tale întristate, Lena şi Ana 177
2
Când i-am deschis uşa, Moţoca łocmai ascundea în safeu o słiclǎ

de vołcǎ din care-şi łurnase de vreo łrei degełe înłr-un pahar
mǎricel.
— Olłenaşule, ţi-am spus sǎ inłri când vrei, dar sǎ baţi la uşǎ... I-
am înłins łelegrama şi scrisoarea.
A ciłił łelegrama:
— Poałe scapǎ... Poałe s-au speriał?
Dar cum mǎ vǎzu schimbał la faţǎ, desfǎcu şi scrisoarea.
— Da... Îmi pare rǎu, Olłene...Ai nevoie de bani?
— Ce sǎ fac cu ei? Zona esłe inłerzisǎ. Poałe vorbiţi...
S-a aşezał la masǎ, a luał recepłorul de la łelefonul care şłiau
łoţi cǎ esłe „direcł“:
— Olłenaşule, du-łe şi łe linişłeşłe. Şi vinǎ înapoi pesłe un sferł
de orǎ...
M-am dus în birou, m-am aşezał la masǎ, mi-am scos ceasul şi
l-am fixał cu ochii, de parcǎ de el ar fi depins łołul.
— La câłe ceasuri łrebuie sǎ merji la curvǎ? se inłeresǎ Padułi.
N-avea nici un rosł sǎ-l reped...
Moţoca nu ridicǎ ochii:
— Dragul meu, nici şeful de la lǎunłrice nu poałe face nimica...
Zonǎ opriłǎ, numai Moscova poałe face o excepţie... A fǎgǎduił sǎ-i
roage...
— Dar e vorba de nişłe copii! Care se poł pierde!... Copii ne-
vinovaţi!
— Nu mai spune şi łu, nu se mai pierd! Iaca şi secrełarul nosłru
al doilea, de la comiłełul cenłral! Înłr-o casǎ de copii a crescuł!...
Aşłeapłǎ v'o douǎ zile, poałe-au sǎ facǎ o excepţie!... Hai, fii łare!
Nici pesłe douǎ, nici pesłe cinci zile nu s-a mai fǎcuł excepţia...
AURELIU BUSUIOC
Maşina avea regimul ei care nu pułea fi deranjał.

Şi ałunci am fǎcuł prosłia pe care nu se pułea sǎ n-o fac.
178
3
Auzeam disłincł zumerul, impulsurile plecau unul dupǎ alłul, dar

nimeni nu se îndura sǎ ridice recepłorul din furcǎ.
Dar łocmai când sǎ renunţ, se auzi la celǎlalł capǎł un clincheł
şi o voce plicłisiłǎ mârâi:
— Alo... Unde sunaţi?...
Era Mişa, umbra lui Krasnovski.
— Aş dori sǎ vorbesc cu łovarǎşul Krasnovski.
— Da? Krasnovski nu mai lucreazǎ aici... Şi dupǎ o pauzǎ scurłǎ:
Tu eşłi, Olłian?
N-aveam încołro. Mǎ hołǎrâsem doar!
— Eu sunł. Dumneavoasłrǎ sunłeţi Mişa?
Alłǎ pauzǎ.
— Eu. Mihail Afanasievici, de fapł.
— Mihail Afanasievici, sunłeţi în locul lui Krasnovski?
Vocea de la celǎlalł capǎł al firului pufni:
— De fapł, sunł la locul meu. Evreii nu erau la locul lor şi i-am
mai dał afarǎ! N-ai aflał?
Râse.
— Mihail Afanasievici, aş vrea sǎ vorbim.
— Vorbeşłe!
— Nu... Înłre pałru ochi...
— Zǎu? De ce n-ai vorbił când łrebuia? A?...
— Vedeţi care-i łreaba... Mi-a murił mama...
El łǎcu mai mulł de dała asła.
— Mda... Şi crezi cǎ dacǎ o sǎ ne înłâlnim ea o sǎ învie, de fapł?... PACTIZÂND CU DIAVOLUL
179
CAPITOLUL
XXII
În augusł canicula mai conłinua, deşi personal n-o simţeam

decâł seara, când dupǎ o zi de alergǎłurǎ fǎrǎ rezulłałe eram nevoił
sǎ-mi słorc cǎmaşa.
Am bǎłuł la łoałe uşile unde aş fi pułuł gǎsi ceva şi la cele unde
nu mǎ pułeam aşłepła la nimic, dar mi s-au deschis puţine. „Minis-
łerul neprimejduirii“ fuzionase cu cel al inłernelor, era în perioada
de reconsłrucţie şi nimeni nu şłia nimic. De alłfel, nici nu pułusem
pǎłrunde mai deparłe de o cǎmǎruţǎ unde se serveau informaţii.
Biroul penłru problemele repałriaţilor nu mai exisła, funcţiile lui
fuseserǎ łransmise nu şłiu cui, care nici mǎcar nu se afla în oraş
din mołive de... cǎldurǎ: concediul... La comiłełul cenłral al parłidului
reuşisem sǎ słau de vorbǎ cu un funcţionar mǎrunł, care, dupǎ ce
mǎ asculłǎ foarłe ałenł, nu gǎsi de cuviinţǎ decâł sǎ mǎ înłrebe
cum de-am ajuns sǎ lucrez la gazeła lor... Iar la rugǎminłea mea
de a mi se acorda o audienţǎ la Primul secrełar mǎ privi speriał:
eşłi în łoałe minţile, adicǎ?
Dacǎ mǎ mai ţinea ceva, mai precis — cineva, pe linia de plułire,
era Elvira. Dar şi ałenţiile ei discrełe, nesubliniałe mǎ scołeau din
pepeni uneori, — iałǎ, gândeam, iałǎ un subdezvolłał care nu se
AURELIU BUSUIOC
poałe redresa singur, nu-i în słare de ceva supraomenesc la urma

urmei ca sǎ-i scoałǎ din primejdia morţii pe cei apropiaţi. Un animal
s-ar fi aruncał cu capul în orice foc ca sǎ-şi salveze puii...
Începusem sǎ mǎ gândesc serios la repełarea avenłurii din
180 łoamnǎ.
O cǎlǎłorie pânǎ la Moscova. De-acolo mi se pierde urma. Pe
cine poałe inłeresa umila mea persoanǎ? Sunł zeci de haimanale
care calcǎ în cruce înłinsurile ţǎrii asłea ałâł de lǎţiłe pe glob, n-ai
de unde lua supraveghełori penłru łoţi... Cǎ vorbesc prosł ruseşłe?
Dar şi ruşii, dupǎ cum mǎ asigurǎ radioul, îşi vorbesc łoł mai prosł
limba... Nici nu pułea fi alłfel în babilonul ǎsła de plurilingvism: łu,
rusule, îmi słrici uzbeca mea, eu, Ivane, dau la cap limbii łale...
Małch nul...
Aveam şi planul pus la puncł: o deplasare oficialǎ la, sǎ zicem,
Tiraspol, de acolo un łren la Odesa sau Kiev, de acolo avionul la
Moscova. Mai deparłe — linie liberǎ penłru un cełǎţean liber (połrivił
Consłiłuţiei!), nedał în urmǎrire generalǎ, neînarmał decâł cu
inłenţia de a se înłâlni cu surorile şi, în cel mai nefericił caz, de a le
împǎrłǎşi soarła.
Dar ca în orice siłuaţie desperałǎ se înłâmplǎ sǎ łe mai regǎ-
seascǎ şi raţiunea: dacǎ acel „mai deparłe de Siberia nu poţi fi dus“
se va łransforma în vreo cinci-zece ani de inłernare înłr-unul din
lagǎrele acelei Siberii? Ai sǎ le mai poţi ajuła cu ceva, decâł cu
gândul cǎ în afarǎ de un łałǎ deţinuł mai au şi un frałe? De-aici le
poţi scrie, cel puţin, câłe douǎ scrisori pe zi, sǎ le mai dai un sfał,
sǎ le mai înbǎrbǎłezi...
Doamne, Doamne, dacǎ aş fi şłiuł, dacǎ aş fi pułuł judeca lucid
sǎ înţeleg cǎ biełele mele surioare, floricelele acelea chinuiłe pe
nedrepł de soarłǎ, mai au un duşman, un vrǎjmaş nemilos de care
rareori łe poţi apǎra singur: propria lor vârsłǎ...
2
Viziła lui Ionuţ din ajunul noului an şcolar era neaşłepłałǎ şi n-aş
pułea spune cǎ mǎ bucura nespus.
În primul rând słarea mea. Nici la gazełǎ nu mai eram bun de
nimic, chiar słilizǎrile mǎ puneau uneori în încurcǎłurǎ, nu mǎ
pułeam concenłra, şi secrełarul credea cǎ e momenłul połrivił sǎ iau
un concediu. În al doilea rând nu-mi plǎcea Elvira: de pałru zile słǎłea
acasǎ, la înłrebǎrile mele rǎspundea oarecum evaziv, un fel 181
de concediu — zicea, eviła discuţiile de orice fel şi îşi fǎcea de lucru
prin bucǎłǎrie anume când mǎ înłorceam eu de la slujbǎ. De câłeva
ori mi s-a pǎruł łołuşi cǎ ar vrea sǎ-mi spunǎ ceva, dar łoł de ałâłea
ori mi s-a pǎruł cǎ renunţǎ...
Ionuţ a pǎşił în odaie sigur de sine, dar vǎzându-mi mułra nu
łocmai radioasǎ îşi compuse repede şi el una asemǎnǎłoare.
— Mihai, frałe, condoleanţele mele... e o pierdere grozavǎ... Dacǎ
senłimenłele mele de compasiune łe poł ajuła câł de câł...
Elvira ieşi din bucǎłǎrioarǎ:
— Oaspe rar.
— Rar, rar... Dar am crezuł cǎ e de dałoria mea în clipele acesłea...
Încercǎ sǎ-i sǎrułe mâna, dar Elvira şi-o rełrase aproape brułal.
Ionuţ se aşezǎ pe un scaun lângǎ masǎ.
— Nu słaţi mai rǎu ca mine... Desłul de simpałic.
— Ionuţ, îl înłrerupsei eu. Probabil, ai venił cu o şłire proasłǎ...
Nu łe jena... Fǎrǎ predoslovii... Te-a pǎrǎsił cumva Svełlana?
— Puşchea pe limbǎ-ţi, faraonule! Taicǎ-su a fosł łransferał la
Moscova.
— Pedepsił?
— Fireşłe. Sveła zice, adicǎ ce zice! — mǎ asigurǎ cǎ docłorałul
mi-l iau în capiłalǎ! O sǎ se facǎ lunłre şi punłe...
— Cine? inłerveni Elvira. Taicǎ-su?
Ionuţ o fulgerǎ cu privirea.
— Sunłeţi cam agresivi azi... Ceva probleme? Mai adaug şi
eu una...
— Ei?...
El łǎcu o vreme.
— Da... Cred cǎ ai sǎ fii exmałriculał penłru resłanţe... Am
încercał sǎ fac ceva, dar nu şłiu ce-o sǎ iasǎ din łoałǎ isłoria...
— O sǎ dea resłanţele, zise Elvira. Nimeni nu poałe fi exmałriculał
AURELIU BUSUIOC
fǎrǎ sǎ fi fosł prevenił.

— Da, zâmbi Ionuţ, aşa-i regulamenłul. Dar şłii cum se înłâmplǎ
la noi...
— Cum? se inłeresǎ Elvira.
— Cum, cum... Mai înłâi łe dǎ afarǎ, apoi aleargǎ sǎ łe res-
182 łabileşłi...
— Şi de asła ai venił sǎ-l previi?
Ionuţ rǎmase cu gura cǎscałǎ şi nu se pricepea ce sǎ rǎspundǎ.
De fapł, mǎ preocupa prea puţin faculłałea. Meseria pe care o
îmbrǎţişasem cerea mai mulł culłurǎ şi erudiţie decâł diplomǎ
oficialǎ. Din care cauzǎ mǎ şi mira aceasłǎ agresiviłałe a Elvirei.
Ar fi fosł desigur cazul sǎ-i propunem lui Dzigano un pǎhǎruţ
ceva, mǎcar un ceai, dar Elvira łǎcea. Eu pur şi simplu mǎ gândeam
la alłe cele.
Ionuţ se ridicǎ. Era vǎdił debusolał.
— Eu, fraţilor, łrebuie sǎ plec. E łârziu şi słrǎzile nu-s chiar
sigure...
Abia când conłeni scârţâiłul scǎrilor mǎ fulgerǎ: de unde şłia
Ionuţ despre moarłea mamei? Nu ne mai înłâlniserǎm de la sesia
de primǎvarǎ. La Universiłałe n-aveam ce cǎuła vara, iar la redacţie
nu fusese niciodałǎ...
— Elvira, łu i-ai spus lui Ionuţ de moarłea mamei?
— Nu. Nu l-am mai vǎzuł de-ałunci, de la serała lor... Dar cred
cǎ şłiu de unde-a aflał.
— Şi de unde, mǎ rog?
Elvira îşi scoase cu un gesł energic şorţul şi se łrânłi pe mar-
ginea pałului:
— Aşeazǎ-łe pe scaun, Mihai, o sǎ afli mulłe, posibil sǎ łe apese.
Mǎ aşezai aułomał, n-o prea înţelegeam.
— Mihai, sincer: mǎ mai iubeşłi?
Draga de ea!
— Poałe mai mulł ca oricând, Elviro...
Dǎdui sǎ mǎ ridic, s-o îmbrǎţişez, dar ea mǎ opri aproape
słrigând.
— Słai jos! Mihai... De vreo zece ori mi-ai propus sǎ ne cǎsǎłorim
şi de fiece dałǎ ba am înłors-o în glumǎ, ba n-am luał-o în serios.

Mi-au permis łołul, nu şi cǎsǎłoria...
— Ce zici? Cine nu ţi-a permis?... Ce?...
— Słai jos! Mihai, asculłǎ-mǎ... N-a fosł nici un Buguruslan, nici
orfanǎ nu sunł... Pǎrinţii mei łrǎiesc, slavǎ Domnului. Tała a fosł
pânǎ la rǎzboi agenł la CAM — Casa aułonomǎ a monopolurilor,
se ocupa de łułun, mama preda lucrul manual la cursul compli- 183
menłar... Nu ne-am mişcał de-aici nici în ‘40, nici în ‘44... Aveam
câłeva clase la „Regina Maria“, iar în ‘47 absolveam łoł aici Şcoala
de zece ani nr. 1... Înţelegi łoł ce spun?
Cinsłił vorbind — nu prea...
— Elvira...
— Słai, mai esłe un pic...
Trase mulł aer în piepł, de parcǎ s-ar fi pregǎłił sǎ sarǎ în apǎ.
Mai deparłe nu ridicǎ niciodałǎ ochii din podea.
— Pǎrinţii s-au îngrijił frumos de mine, învǎţam bine, chiar foarłe,
vorbeam o limbǎ curałǎ şi anume limba, cred eu, m-a nenorocił...
În clasa a zecea mi s-a propus sǎ inłru la o Academie de unde
absolvenţii se împrǎşłie cu slujba în łoałǎ lumea... Sǎ poţi umbla
prin lume şi sǎ nu łe legi de perspecłiva asła?.. La şapłesprezece
ani?... Academia era a MCB-ului. Eram pregǎłiłǎ penłru România,
deşi słudiam aprofundał şi franceza. Mai mulł nu-ţi poł spune. N-am
drepłul... În ulłimul an am fosł violałǎ de un profesor. Probabil ai
remarcał cǎ n-am fosł fałǎ mare... M-am plâns. Ca rezulłał profe-
sorul a fosł mułał la Moscova, eu, cu łołǎ diploma „Magna cum...“
am ajuns de unde am plecał. Aici nu şłiau ce sǎ facǎ cu mine. Am
fosł numiłǎ la secţia specialǎ a uzinei unde-am lucrał pânǎ acum o
sǎpłǎmânǎ.
Am sǎrił de pe scaun:
— Cum? Te-au dał...
— Słai jos, Mihai... N-am łerminał...
Avea o voce obosiłǎ, aproape lipsiłǎ de inłonaţii.
— Prinłre alłele, fusesem preveniłǎ, pułeam fi folosiłǎ şi la
misiuni paralele, cum a fosł cazul łǎu. I-ai inłeresał foarłe, şi au ţinuł
cu orice preţ sǎ afle łoł ce ascunzi. Prima mea misiune. Ţii minłe
cum am fǎcuł cunoşłinţǎ...
— Adicǎ şi Ionuţ...
AURELIU BUSUIOC
— Nu şłiu, Mihai. Au şi ei o moralǎ a lor: cine pǎrǎseşłe organi-

zaţia moare ţinându-şi limba. Alłfel poałe nimeri sub o maşinǎ, sub
un łramvai... Poałe sǎ-şi punǎ singur laţul în gâł... Nu mǎ înłreba.
Spun łoł ce poł spune... Marea mea neşansǎ a fosł... a fosł... Poţi
sǎ mǎ crezi, Mihai, poţi sǎ nu mǎ crezi... Neşansa mea a fosł cǎ
184 łe-am îndrǎgił cu adevǎrał din prima zi... Şi am fǎcuł łołul ca sǎ łe
pǎzesc... Mi-au permis sǎ ne... sǎ łrǎim împreunǎ... Când le-am
comunicał hołǎrârea mea fermǎ de a mǎ cǎsǎłori cu łine... Am fosł
eliberałǎ... nu, alungałǎ cu formula „penłru pierdere de credi-
biliłałe“... Ce-o sǎ fie mai deparłe, nu şłiu... Ei nu iarłǎ... Iałǎ, Mihai,
cine ai vruł sǎ-ţi fie soţie...
Słǎłea pe marginea pałului nemişcałǎ, cu ochii în pǎmânł, se

pǎrea cǎ nici nu respirǎ. Era ałâł de micǎ în acesł uriaş gol ce se
crease în cǎmǎruţǎ...
Tǎcu lungǎ vreme, apoi şopłi:
— Propriul łǎu cǎlǎu...
Nu şłiam ce sǎ spun. Eram prea copleşił.
S-a ridicał înceł, a grǎbił pasul pe lângǎ mine şi s-a aruncał spre
uşa în care cheia refuza sǎ deschidǎ.
Am prins-o dinłr-un salł.
Am słrâns-o la piepłul meu de parcǎ cineva încerca sǎ mi-o
smulgǎ.
Veneam din douǎ pǎrţi diferiłe, conłrare.
Şi am devenił brusc unul.
O singurǎ soarłǎ sclipuiłǎ din douǎ vieţi înjumǎłǎţiłe.
Vieţi?...
185
CAPITOLUL
XXIII
Sunł în a łreia zi de „concediu“, probabil łrebuie sǎ-mi gǎsesc o

ocupaţie ceva: sǎ łai lemne, sǎ sap pǎmânłul, sǎ vopsesc nişłe
garduri. Orice, numai sǎ nu słau lungił pe ołomana asła cu ochii în
łavan şi gândurile înłr-un puncł.
— Odihneşłe-łe, mi-a spus Moţoca. Omul nu-i câine, cu łoałe
se-mpacǎ! Ai sǎ łe înłorci şi o sǎ facem o gazełǎ prima înłâi! Numai
cǎ îţi scriem concediul aşa ca sǎ fie ca o liberare de la lucru. Aşa
łrebuie şi nu mai înłreba! Vinǎ pesłe o lunǎ, are sǎ fie łołul bine...
Inłeresanł om Moţoca ǎsła cu cinismul lui vesel, cu inłeligenţa
lui nałivǎ neîngrijiłǎ dinłru bun începuł, cu îndrǎzneala lui aproape
obraznicǎ şi lipsa de scrupule, lucruri probabil preţuiłe în sferele
înalłe unde se învârłe şi łrece drepł un candidał sigur la secrełariałul
cel de sus...
Oare voi fi având şi eu ceva din caliłǎţile lui dacǎ mǎ ţine sub
aripǎ?
Nu mǎ poł gândi decâł la soarła fełiţelor. Nepułincios, cu mâinile
legałe, şi cu sfałul (uşor de dał!) al lui Moţoca:
— Olłene, n-ai ce face. Trebuie sǎ aşłepţi... Am eu nişłe semne
cǎ lucrurile au sǎ se îndrepłe...
AURELIU BUSUIOC
Aş pułea sǎ-l cred, pe unde umblǎ el se mai şłie câłe ceva.

Dar aşłepłarea...
Ticǎloasa meserie a aşłepłałului, cea mai mizerabilǎ słare!...
Din „ziua mǎrłurisirii“ Elvira pare, nu şłiu cum, însłrǎinałǎ parcǎ.
O înţeleg: sǎ nu poţi scuipa veninul din łine? Idioałǎ conjuraţie a
186 łǎcerii! Şi de ce s-ar pułea gǎsi vinovałǎ? Cǎ s-a lǎsał ademeniłǎ
de visul alłor lumi ce i s-ar fi deschis? Cǎ s-a lǎsał racolałǎ la vârsła
când łoł ce słrǎluceşłe...
Ea crede cǎ se poałe angaja la slujbǎ înłr-o organizaţie de
consłrucţii, şłie la perfecţie słenodacłilografia (cu ałâła bun s-a ales
din şcoala ei, cum se forţeazǎ sǎ râdǎ), şi zile înłregi łoł aleargǎ cu
cereri, aułobiografii şi alłe hârţoage, lǎsându-mi mie suficienł łimp
liber penłru gânduri negre.
Zicea conłele S.: „Sinuciderea e un acł de suprem egoism. E
ulłima şansǎ la care apeleazǎ oamenii fǎrǎ caracłer ca sǎ fugǎ de
durere şi responsabiliłǎţi“. Oare funesłul sǎu gesł s-a dałorał fap-
łului cǎ prin pierderea copiilor s-a simţił eliberał de responsabiliłǎţi?
Cǎ durere înghiţise desłulǎ...
Dar nu, nu-i de mine nici gândul acesła!..
Voi apela şi la cele mai, hai sǎ le zic aşa, josnice mijloace ca sǎ-
mi salvez fełele!
Aşadar, Mişa. Mihail Afanasievici...
Trebuie sǎ mǎ gândesc bine, sǎ mǎ concenłrez asupra acesłui
mijloc...
Cała cu principiile „burgheze“.
La începuł nici n-am auził bǎłaia în uşǎ, deşi ar fi pułuł łrezi łoałǎ
casa. Auzeam numai duduiłul roţilor łrenului ce avea sǎ mǎ ducǎ,
łołuşi, spre Kurgan. Visam.
În prag słǎłea un łip înalł şi slab, înłr-o hainǎ mai mulł decâł
ponosiłǎ, zâmbind desłul de înłins ca sǎ descopere un şir de dinţi
înnegriţi şi pe jumǎłałe ruinaţi. Pǎrul cǎrunł îi ałârna smocuri, obrajii
cu câłeva cicałrice îi avea însǎ bine bǎrbieriţi. „Iałǎ, m-am gândił,

un cerşełor civilizał.“
Insłincłiv am dus mâna la buzunar sǎ cauł ceva mǎrunţiş.
— Sunłeţi domnul Mihai Olłeanu?
Am rǎmas cu gura cǎscałǎ: un glas din łrecułul îndepǎrłał?
— Aş spune mai degrabǎ łovarǎşul... Da, Olłeanu. Cu cine am
onoarea? 187
El scoase din buzunar o hârłie şi mi-o înłinse: era ceva oficial, n-
am prins ce anume, eliberał cełǎţeanului Ivan Ramba.
— Poł sǎ inłru?
— Da... Mǎ rog.
Se aşezǎ pe un scaun. Eu rǎmasei în picioare în faţa lui.
— Sunłeţi sigur cǎ pe mine mǎ cǎułaţi? Cum aţi aflał unde słau?
— Foarłe simplu: la biroul de adrese mi-au dał cǎminul uzinei,
de-acolo — ziarul, de la ziar adresa de-aici.
Mǎ aşezai şi eu:
— Vǎ asculł.
— Mǎ cheamǎ Ion Ramba, am fosł inginer la ape, pǎnǎ când
acum cinci ani, un vecin care voia camera mea m-a łurnał unde
łrebuie cǎ, sǎ mǎ ierłaţi, m-am şłers la cur cu un ziar unde era
porłrełul lui Słalin. M-au înşfǎcał de la lucru, mi-au dał łrei ani fǎrǎ
sǎ mǎ înłrebe ceva. Când am prołesłał şi am ceruł sǎ se facǎ, sǎ
mǎ ierłaţi, experłiza cǎcałului de pe porłreł, mi-au mai adǎugał doi
ani. Şi iałǎ, în vara asła am fosł eliberał odałǎ cu amnisłiaţii. Unul
dinłre puţinii „poliłici“... şi vǎ łoł cauł de vreo douǎ sǎpłǎmâni ca sǎ
mǎ ţin de cuvânłul care l-am dał lui łǎłicul dumneavoasłrǎ... Tare
mai semǎnaţi...
Am simţił cǎ mǎ ia ameţeala.
— Tała... Tała... łrǎieşłe? Unde-i?...
Omul ofłǎ:
— Din pǎcałe, nu poł sǎ vǎ bucur... Încǎ în ianuarie, în cincizeci,
când a fosł adus la noi la Vorcuła, cu ełapa, a fosł łǎiał de bandiţi... N-
a vruł sǎ le facǎ pe plac... Îl puneau sǎ danseze... Nu şłia încǎ legile
lagǎrului...
Mai deparłe ţin minłe puţin din ce-a mai spus.
Cǎ a murił câłeva zile... cǎ l-a rugał sǎ-i gǎseascǎ familia... cǎ
are un fiu în România...
AURELIU BUSUIOC
Nu mai şłiu dacǎ m-am ridicał sǎ-l conduc.

Am rǎmas mulłǎ vreme pe scaun, cu ochii aţinłiţi asupra pełi-
celului de hârłie ce mi-l lǎsase: adresa lagǎrului şi numǎrul 861 al
mormânłului pe care e foarłe posibil sǎ nu-l gǎsesc niciodałǎ.
— Toł ce bǎgam în pǎmânł iarna, vara ieşea afarǎ... Zonǎ de
188 îngheţ veşnic, acolo pǎmânłul are cu łołul alłe legi...Poţi spune c-a
avuł noroc, în zilele acelea n-au mai fosł morţi şi n-a nimerił în
groapǎ comunǎ... N-ai ceva de bǎuł?..
I-am arǎłał bufełul.
A luał słicla de coniac şi douǎ pahare penłru ceai.
— De suflełul domnului profesor, a zis şi a golił paharul înłreg. N-
am pułuł face nici o înghiţiłurǎ.
— Se poałe? şi fǎrǎ sǎ mai aşłepłe sǎ-i spun ceva l-a golił şi pe
al meu. — Rǎmâi sǎnǎłos. Şi nu łe mai omorî: aşa-i viaţa...
Chiar nu mai şłiu dacǎ l-am condus.
Cred cǎ mǎ gândeam la vremile celea de demulł, din alłǎ viaţǎ,
din alłǎ lume, când o słiclǎ de secǎricǎ ajungea şi penłru masa de
Crǎciun şi penłru cea de Paşłi.
Dar de ce mǎ gândeam la lucrul acesła?...
De ce nu-mi pułeam aminłi nicidecum chipul łałei?
Elvira słǎłea de vreo câłeva zile la pǎrinţi: maicǎ-sa nu se simţea

łocmai bine şi n-avea cine îngriji de łaicǎ-su, paralizałul.
Nu-i cunoscusem încǎ pǎrinţii, ne înţeleseserǎm sǎ facem lucrul
acesła în preajma sǎrbǎłorilor din ocłombrie, când se va fi lǎmurił
şi cu noua ei slujbǎ (de unde la începuł consłrucłorii se declaraserǎ
încânłaţi de candidałura ei, acum, neşłiuł de ce — chipurile! — o
łoł amânau), ba şi cu słałułul meu...Alłfel, în słarea în care ne aflam
amândoi nu cred cǎ ar fi fosł momenłul cel mai indicał.
Voiam łocmai sǎ ies în słradǎ pânǎ la un łelefon public: łrebuia
sǎ fac ulłima încercare cu Mişa. Nu mǎ sfǎłuisem cu Elvira, sunł
sigur cǎ nu m-ar fi aprobał. Dar, la urma urmei, cred cǎ cel puţin
jumǎłałe din relaţiile noasłre (în general, nu ale mele cu dânsa!) se

sprijinǎ pe mǎrunłe minciuni, pe „nu vǎd, nu aud“ şi pe „noi sǎ fim
sǎnǎłoşi“. Aici, cu ałâł mai mulł, compromisul cu propria conşłiinţǎ,
cu propriile convingeri par a fi unicul mod de exisłenţǎ. Supra-
vieţuiesc şi prosperǎ cei care scuipǎ pe mofłurile asłea burgheze
(deşi scrise şi în programul lor...)
Şi-apoi cine ar îndrǎzni, cine ar avea curajul sǎ łe acuze de
„neprincipialiłałe“, „łrǎdare a demniłǎţii“ şi alłe bazaconii, când pier 189
douǎ suflełe nevinovałe şi salvarea lor depinde numai şi numai de
lepǎdarea ła de sine?...
Fǎcusem abia doi paşi în słradǎ când dǎdui nas în nas cu
Timofei.
— Privet! urlǎ el de credeam cǎ dǎrâmǎ casa.
— Timofei! De unde łe-ai luał? Cu ce ocazie?
— Mai, vurbeşłe rumaneşłe, cum aşa sa invǎţ?
Era ceva nou.
— Ai bǎuł, Timofei?
— Nu ai bauł! Ai lasał bauł!.. Gotovo!
Ceva şi mai nou!
— S-a înłâmplał ceva serios?
Mai deparłe nu-l ajuła vocabularul şi łrecu la limba lui. Se fǎ-
cuse roşu:
— Am sǎ-ţi spun numai ţie. La noi nu ai încredere în nimeni...
M-am îndrǎgosłił. Şi ea a zis cǎ dacǎ nu mǎ las eu, mǎ lasǎ ea.
Mǎi, ce fałǎ!
— Şi de mulł łe-ai lǎsał?
— Trei sǎpłǎmâni! Un veac!..
— Sǎ łe-ajułe Cel de Sus...
— Şłii, chiar ar łrebui. Dar iałǎ de ce-am venił. Scoase un plic
din buzunar: Maria Pełrovna are ceva cu picioarele. Şi m-a łrimis
pe mine...
Era scrisul Lenuţei. Şi şłampila din Kurgan abia de vreo pałru zile.
Voiam s-o ciłesc în linişłe.
— Vii pânǎ la noi, sǎ vezi unde słau?
— Ehe, nu! Mulţumesc! Ai sǎ dai de bǎuł. Şłiu eu... Da' ce crezi,
numai łu ai voie sǎ łe însori? Alłǎdałǎ!
Şi dispǎru dupǎ colţ.
4
AURELIU BUSUIOC
Or. Kurgan, 26 septembrie

Dragà Mihai!
Sà nu te miri cà îEi scriu ruseşte, dar Ghena spune cà dacà scrim
190 într-o limbà stràinà se poate întâmpla ca scrisorile nici sà nu mai
ajungà. De la scrisoarea unde Ei-am spus de sàrmana mama nu am
mai avut cum sà scriu, m-am pregàtit de examene, dar n-am reuşit,
nu mi-a ajuns o jumàtate de notà. Dar Ghena spune cà nu-i nimic, o
sà intru, dar femeile prea învàEate sunt periculoase... Anişoara-i
sànàtoasà, umblà la şcoalà, aici se învaEà numai ruseşte. Primul secre-
tar de la raionul Pobeda a fàcut aşa cà noi primim pensie. Dar pensia
o dàm toatà tiotei Anfisa, ea ne hràneşte şi ne Eine în casa ei. Noi cu
Ghenadie, dragà frate, am hotàrât sà ne càsàtorim la anul, când am
sà împlinesc eu şaptesprezece, cât a mai ràmas? Dar pânà atunci
avem camera noastrà, iar Anişoara stà cu tiotea Anfisa în altà camerà.
Ghenocica lucreazà o zi şi o noapte, iar douà zile şi douà nopEi stà
acasà, aşa-i în armata lui. El zice cà o sà facem o nuntà mare, poate
are sà facà aşa ca sà vii şi tu. Dar pe noi sà nu ne aştepEi, chiar dacà
are sà fie voie, ce sà càutàm acolo? El zice cà toEi care pleacà de
aici se întorc iar. Nu-i mai bine sà ràmânem de bunà voie? Ghena
este foarte atent, mi-a cumpàrat şi mie şi Anişoarei câte o pereche
de pantofi, repede are sà ne ia şi paltoane. El zice cà de la anul nou
o sà putem primi pachete cu lucruri şi chiar bani prin mandat, dacà
are sà fie aşa am sà-Ei scriu ce sà ne trimiEi.
Aici abia se coseşte secara şi ovàsul, noaptea se întâmplà sà mai
pice bruma, dar se poate trài bine. Ghena zice cà de tata nu ştie nimic,
dar are sà se intereseze, màcar cà-i duşman al poporului.
Ce sà-Ei mai scriu? Da, am fost de douà ori la cimitir, la mama şi
la Tinca, dar e foarte departe şi mà cam tem. Dacà ai sà ne scrii, sà
pui pe adresà pentru Nikiforova Lena, aşa-i numele de familie al lui
Ghenadie şi al meu. Şi dacà poEi, scrie şi tu ruseşte. Şi tiotea Anfisa
şi Ghena se supàrà dacà vorbim cu Anişoara pe-a nostrà. Aşteptàm
sà ne scrii şi tu.
Te sàrutàm cu drag Lena, Ana şi Ghenadie.
P.S.
Dupà ce i-am citit scrisoarea şi lui Ghena, el a început sà râdà,
cicà asta-i trebuie, sà se mai pupe şi cu bàrbaEi. Aşa-i el vesel.
L..
191
CAPITOLUL
XXIV
Nu-i un mare secreł, şłiu łoţi cine ţine pârghiile pułerii în ţara asła.
Parłidul cu ideologia, organizaţia cu care am ałâła de furcǎ (fǎrǎ
sǎ şłiu de ce) — cu resłul. Câł ar fi de influenł Moţoca acolo sus
unde se învârłe şi câł ar ţine la mine (deşi şłiu prea bine cǎ mǎ
pǎsłreazǎ sub aripǎ în mǎsura în care poałe scoałe din mine łoł ce-
i lipseşłe lui), pânǎ şi el ridicǎ din umeri când e vorba sǎ inłervinǎ în
favoarea a doi copii nevinovaţi prinşi în gheara MCB-ului, sau cum
s-o mai fi chemând acum.
Un singur principiu pare sǎ guverneze sociełałea în care am
nimerił: denunţǎ primul! Sau denunţǎ ca sǎ nu fii denunţał. Şi
łoarnǎ-i pe łoţi, oricine-ţi vine la mânǎ! Toarnǎ-l penłru cǎ a łuşił la
o adunare solemnǎ, łoarnǎ-l penłru cǎ a łras apa łocmai când
vorbea łovarǎşul Molołov la radio sau cǎ s-a pişał la rǎdǎcina unui
mesłeacǎn, copacul naţional al marelui popor...
Şi iałǎ-mǎ, dupǎ łoałe nenorocirile ce s-au abǎłuł asupra mea,
la rǎscrucea rǎscrucilor: ori şłreangul de gâł, ori...
Ori ce?...
Cine-mi poałe oferi o şansǎ câł de mǎrunłǎ ca sǎ scoł cele douǎ
copile, cu minłea lor crudǎ, cu naiva lor încredere în primul înłâlnił
din prǎpasłia în care se prǎbuşesc?
AURELIU BUSUIOC
Pun pe balanţǎ soarła lor şi principiile mele, ah, ce mai salłǎ a

gol łalerul meu!
Vorba lui Dosłoievski cu lacrima unui copil şi preţul ei...
Dacǎ poł salva copilele cu preţul onoarei, al conşłiinţei, al vieţii
mele, sǎ mǎ mai îndoiesc oare cǎ łrebuie, sunł obligał sǎ plǎłesc
192 acesł preţ?...
Şłiind cu cine am a face, înţeleg cǎ şi preţul acesła poałe sǎ nu
fie accepłał, dar ce-ar fi viaţa mea de mai deparłe dacǎ nu aş
încerca sǎ-l plǎłesc?
Iałǎ conţinułul aproape słenografic al convorbirii łelefonice dinłre
mine şi Mişa. Mihail Afanasievici.
— Alo, cu Mihail Afanasievici, vǎ rog.

— Ei?
— Mihail Afanasievici, sunł eu, Olł...
— Şłiu. Ţi-a mai murił cineva?
(Aici i-aş fi pułuł rǎspunde ferm: conşłiinţa.)
— Aş vrea, Mihail Afanasievici...
— Şłiu, ai vrea sǎ ne înłâlnim. Aşa vor łoţi pânǎ la urmǎ... Dar
poałe cǎ nu vreau eu!
— ...
— Ei, ce-ai luał apǎ în gurǎ?
— M-am hołǎrâł, şłiţi... Sunł gała sǎ semnez ceea ce mi-aţi
ceruł...
— De unde łelefonezi?
— Dinłr-o cabinǎ... pe słradǎ...
— Bine... Şi nu ţipa... Mai caułǎ-mǎ o dałǎ pesłe douǎzeci de
minułe...
Cred cǎ penłru prima oarǎ în lume ar fi pułuł vedea oamenii un

semen de-al lor rugându-se lui Dumnezeu sǎ-l ajułe a deveni
łicǎlos. Sǎ-l ajułe la încheerea unui pacł cu diavolul...
— Mihail Afanasievici?
— El. Cam łârziu łe-ai łreził. Dar bine cǎ ţi-au venił minţile la cap.
Asculłǎ ałenł. Nimǎnui nici un cuvânł. Nici cǎţeaua ceea a ła sǎ nu

şłie. Azi searǎ, la orele douǎzeci şi douǎ fix, la capǎłul liniei de
łramvai dinspre bariera Sculenilor. Şłii maşina, Opelul cela?
— O şłiu.
— Pe desearǎ! Budi zdorov...
Din fericire, Elvira nu-i acasǎ. La pǎrinţi, se înłoarce doar mâine.

Nu cred cǎ aş fi pułuł-o minţi. („Cǎţeaua“, mizerabilul!) Penłru orice 193
evenłualiłałe îi las un bileţel cǎ revin dupǎ miezul nopţii. Biała fałǎ,
dacǎ ar şłi la ce m-am hołǎrâł...
Nu prea şłiu ce se pełrece în capul meu, dar simł nevoia nebunǎ
sǎ iau cu mine un łopor...
Dar ałunci cum ar rǎmâne cu Anişoara?
Cu Lenuţa?
Cu Elvira?...
Ah, oare pacłizând cu diavolul, poţi ajunge înger?...
Aici se sfârşesc însemnàrile din caietul tânàrului Mihai Olteanu.

AURELIU BUSUIOC
194
CAPITOLUL
XXV
Epilog sau, mai precis,
câłeva lǎmuriri asupra celor ciłiłe
Am inłrał în posesia caiełului, adicǎ a celor douǎ caiełe cusułe

împreunǎ, aparţinând lui Mihai Olłeanu în łoamna anului 1991, dupǎ
ce o bunǎ parłe din provincia Basarabia a devenił słałul independenł
şi suveran Republica Moldova.
Pe valul de euforie aproape generalǎ, eliberaţi de spaimele care
i-au obligał ałâła amar de ani sǎ-şi punǎ lacǎł la gurǎ, numeroşi
cełǎţeni au łǎbǎrâł pe biała presǎ, deveniłǎ şi ea liberǎ, cu łoł soiul
de aminłiri, relałǎri şi, de mulłe ori, fanłezii, de-ţi venea la un momenł
dał sǎ łe înłrebi: cu ałâţia disidenţi cum de n-am doborâł balaurul
comunismului cu cel puţin zece-douǎzeci de ani mai devreme?
Cum se şłie prea bine cine apucǎ primul prǎjina, eram desłul
de rezervał în a înghiţi łoł ce mi se servea („dom'le, eu îţi dau
subiecłul, dumneała fǎ-l roman, nuvelǎ ełc...“), dar bǎłrânica ce
mi-a bǎłuł la uşǎ înłr-o dupǎ amiazǎ de noiembrie mi s-a pǎruł dinłru
bun începuł ca fǎcând parłe din alłǎ całegorie de viziłałori. I-am dał
la prima vedere vreo opłzeci de ani, deşi nu avea decâł puţin pesłe
şaizeci şi cu łoałe acesłea pe chipul ei se mai pułeau disłinge
semnele unei łrecułe frumuseţi clasice.
Teama cǎ aparenţele poł fi łołuşi înşelǎłoare mi-a dispǎruł de

îndałǎ ce-a începuł sǎ vorbeascǎ.
— Mǎ numesc Elvira Olłeanu, nu esłe numele meu din bulełin,
dar nici vina mea cǎ nu-l porł oficial. V-am adus un caieł în care
acum aproape pałruzeci de ani soţul meu sau, mai precis, cel ce
n-a ajuns sǎ-mi fie soţ de drepł, Mihai Olłeanu, pe ałunci ziarisł, a
fǎcuł unele însemnǎri. El a fosł ucis de securiłałe, deşi versiunea
oficialǎ a fosł sinucidere... 195
N-a słał sǎ facǎ fasoanele obişnuiłe când i-am propus o cafea,
iar felul în care ducea ceşcuţa la gurǎ, şi felul în care sorbea
bǎułura erau suficienł dovada unei educaţii alese, posibil şi a unei
origini, cum ar fi spus bolşevicii, „nesǎnǎłoase“...
— Pânǎ de curând nici vorbǎ de o reabiliłare, adicǎ recunoaş-
łerea unui omor, nu a unei sinucideri, fapł care ar permiłe cel puţin
o slujbǎ religioasǎ la mormânłul lui, dar nici acum nu se prea gǎsesc
amałori sǎ se ocupe de cazul acesła. Mare lucru, au fosł nimiciłe
ałâłea milioane, sǎ-ţi mai baţi capul cu unul singur!... Ceea ce vreau
sǎ vǎ rog: ciłiţi caiełul. Ałâł. Şi dacǎ o sǎ gǎsiţi de cuviinţǎ... De
fapł, ciłiţi-l mai înłâi...
S-a ridicał sǎ plece.
Eram conłrariał: asemenea viziłałori se nimeresc unul la zece mii!
Nici łu aułobiografie bogał romanţałǎ, nici łu rugǎminţi imposibile...
— Doamna Olłeanu (a łresǎrił, probabil nu auzea prea des acesł
apelałiv), nu mi-aţi spus nimic de dumneavoasłrǎ...
S-a aşezał pe scaun din nou.
— Da, sigur... Ar łrebui sǎ vǎ las adresa: când veţi fi ciłił, poałe
łrimiłeţi pe cineva sǎ mǎ anunţe. Nu vǎ supǎraţi, nu mǎ prea ţin
picioarele şi un drum în plus... Iał-o, adresa. Câł priveşłe ceea ce
mǎ înłrebaţi, adicǎ despre mine... Mihai a nołał łołul în caieł. Ceea
ce n-a pułuł noła... Dupǎ... dupǎ aşa-zisa lui sinucidere... Eram
łânǎrǎ, eram îndrǎgosłiłǎ... Şi desperałǎ.
Înłr-un cuvânł, a doua zi dupǎ înmormânłarea łânǎrului Olłeanu ea,
mireasa lui vǎduvǎ, a înłâmpinał la ieşirea din minisłer un şłab securisł
şi i-a aruncał în faţa şi aşa ciupiłǎ de vǎrsał un borcǎnaş cu viłriol.
A fosł judecałǎ „în familie“ şi inłernałǎ înłr-un ospiciu-închisoare
unde şi-a łrǎił, dacǎ se poałe spune aşa, douǎzeci de ani de viaţǎ.
Eliberałǎ ca „inofensivǎ“, a umblał pe la judecǎţi łimp de łrei ani sǎ-
şi recapełe locuinţa doar ca sǎ poałǎ recupera caiełul bine łencuił
înłr-o nişǎ sub pervaz.
AURELIU BUSUIOC
Ałâł.
Prins în numeroase probleme mai mulł sau mai puţin sâcâiłoare,
am ajuns sǎ ciłesc acesł caieł doar pesłe vreo douǎ luni şi imediał
dupǎ lecłura care mi-a luał o noapłe (spre ruşinea mea: parcǎ n-aş
fi pułuł sǎ gǎsesc noapłea aceea mai devreme?), am bǎłuł la uşa
196 cu numǎrul şapłe de la adresa lǎsałǎ.
Nu mi-a deschis nimeni. În schimb s-au crǎpał alłe vreo douǎ
uşi prin vecini ca sǎ aflu cǎ venisem la doamna Elvira la numai cinci
zile de la înmormânłarea ei.
De la bun începuł am gǎsił de dałoria mea sǎ aduc acesł docu-

menł la cunoşłinţa publicǎ. Cu alłe cuvinłe, sǎ-l ediłez. Dar penłru
asemenea lucru aveam nevoie de asenłimenłul moşłeniłorilor de
drepł ai aułorului. Fǎrǎ sǎ inłru în amǎnunłe, voi spune cǎ am
chelłuił łimp şi energie desłule... ca sǎ nu aflu nimic. Familia Oprea
în regiunea Kurgan pułea fi gǎsiłǎ, şi pe jumǎłałe şłearsǎ, doar pe
douǎ morminłe: unul în cenłrul raional Pobeda, alłul în oraşul
capiłalǎ de gubernie.
Cu ajułorul unui coleg din acel oraş am dał łołuşi de o urmǎ, dar...
poałe-ar fi fosł mai bine sǎ n-o aflu: adresa unui colonel-pensionar
cu numele Nichiforov Chenadie. Iałǎ rǎspunsul (în łraducere), primił
de la cel care pe vremuri sucise minţile unei copile orfane şi naive:
CetàEene B.
La scrisoarea ta ràspund cà persoanele de care te interesezi au
plecat din viaEa mea în lume, pentru cà nu poEi face oameni sovietici
din duşmani ai norodului.
Din toatà inima nàdàjduiesc cà au pierit undeva sub un gard. Şi
vouà, care aEi distrus aşa Uniune minunatà, và doresc la fel.
Colonel (r) în armatele de pazà şi escortà
G.V.Nichiforov
Invesłigaţiile în cealalłǎ direcţie s-au dovedił a fi mai frucłuoase.
Inłeresându-mǎ la ziarişłii mai în vârsłǎ dacǎ îl mai ţin minłe pe
Mihai Olłeanu, am fǎcuł o descoperire uluiłoare: l-am gǎsił pe
redacłorul binevoiłor Nicolae Moţoca!
Şi cum l-am gǎsił!

De prin ‘54-55 s-a consacrał liłerelor şi esłe desłul de cunoscuł
ca poeł (slǎbuţ!) ascuns în dosul pseudonimului N. Munłeanu,
parłicipanł nelipsił la łoałe adunǎrile, sindrofiile şi alłe manifesłǎri
pur scriiłoriceşłi, unde mai veseleşłe lumea cu naivele lui słihuri
ocazionale, reuşind chiar şi în anii aceşłia de crizǎ sǎ scoałǎ carłe
dupǎ carłe. (Dałoriłǎ vârsłei sale cvasimałusalemice — nu prea
cerłał de criłicǎ...) 197
Cum îl cunosc de o sułǎ de ani (ce-i drepł, dupǎ şefia lui), l-am
luał direcł:
— Nea Nicolae, îţi spune ceva numele Mihai Olłeanu? S-
a înłunecał pe-o clipǎ, apoi mi-a zâmbił priełenos:
— Dacǎ îţi łrebuie łare, mǎ rog: de nu era el, nu era poełul
Munłeanu. Era un şef de parłid Moţoca, şi amu łoţi vǎ şłergeaţi
picioarele de dânsul. Da' aşa, când s-a spânzurał, mi-a słricał şi
mie cariera poliłicǎ. Cei de la KCB ziceau cǎ-i şpion, iar eu l-am
ajułał. Numai cǎ nu mai era el nici un şpion, era un om culłural, ar
fi ieşił dinłr-însul un gazełar prima-nłâi. Om necǎjił... Sǎ şłii cǎ n-am
nici o ciudǎ cǎ din cauza lui am ajuns scriiłor!
Avea un râs înłr-adevǎr molipsiłor.
Şi un limbaj pe care nu l-ar fi pułuł îndrepła nici o sułǎ din
legendarele lui carneţele în care-şi noła desele descoperiri lexicale.
Dałoriłǎ słrǎdaniilor unui priełen magisłrał, am ţinuł în mânǎ şi

dosarul penal deschis la descoperirea cadavrului sinucigaşului înłr-o
pǎdurice de la marginea oraşului, în apropierea barierei Sculenilor.
Conţinea douǎ foi: procesul-verbal şi cerłificałul medicului legisł.
În procesul verbal se pułea ciłi o frazǎ ciudałǎ: „Scrisoarea cu
chemǎrile anłisoviełice gǎsiłǎ asupra sinucigaşului a fosł expediałǎ
la experłiza grafologicǎ“, dar nici urmǎ de copie a scrisorii sau
concluziei grafologilor. Cerłificałul medicului legisł era şi el câł se
poałe de concis: „moarłe prin asfixiere, urmare a słrangulǎrii“ şi
„echimozele de pe braţe şi anłebraţe urmare a loviłurilor de la
crengile copacului în care s-a urcał“.
Dosarul fusese deschis la 3 noiembrie 1953.
Clasał la 4 noiembrie 1953.
Mai deparłe łrebuia sǎ urmeze uiłarea.

AURELIU BUSUIOC
P.S. Dacǎ dupǎ apariţia acesłei cǎrţi se vor descoperi unul sau
mai mulţi moşłeniłori ai lui Mihai A. Olłeanu, sunł gała sǎ-i repun în
drepłurile legale fǎrǎ vreo prełenţie bǎneascǎ sau de alłǎ nałurǎ.
198
CUPRINS
CAPITOLUL I.............................................................. 7
CAPITOLUL II ........................................................... 24
CAPITOLUL III .......................................................... 34
CAPITOLUL IV.......................................................... 42
CAPITOLUL V .......................................................... 51
CAPITOLUL VI.......................................................... 61
CAPITOLUL VII .............................................................. 69
CAPITOLUL VIII ............................................................. 75
CAPITOLUL IX .........................................................82
CAPITOLUL X........................................................... 91
CAPITOLUL XI .........................................................99
CAPITOLUL XII ....................................................... 108
CAPITOLUL XIII ........................................................... 117
CAPITOLUL XIV ...................................................... 126
CAPITOLUL XV ............................................................ 138
CAPITOLUL XVI ...................................................... 140
CAPITOLUL XVII .......................................................... 148
CAPITOLUL XVIII ......................................................... 154
CAPITOLUL XIX ...................................................... 162

CAPITOLUL XX ............................................................ 169
CAPITOLUL XXI ...................................................... 176
CAPITOLUL XXII .......................................................... 180
CAPITOLUL XXIII ......................................................... 186
CAPITOLUL XXIV ......................................................... 192
CAPITOLUL XXV .......................................................... 195 199
AURELIU BUSUIOC
Ediłor: Anatol Vidraşcu
Redacłor: Ion Ciocanu; Corecłor: Raisa Coşcodan
AURELIU BUSUIOC
Redacłor łehnic: Tatiana Covali

Apǎruł: 1999. Formał: 60x84 1 /16. Coli łipar: 11.63. Coli ediłoriale: 11.22.
Crupul Ediłorial LITERA, słr. B. P. Hasdeu, nr. 2,
Chişinǎu, MD 2005, Republica Moldova
Tiparul execułał sub comanda nr. 6965
Concernul PRESA, słr. Vlaicu Pârcǎlab, nr. 45
200 MD 2012, Chişinǎu, Republica Moldova

Aureliu Busuioc - Pactizand Cu Diavolul

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Aureliu Busuioc - Pactizand Cu Diavolul

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

BIBLIOTECA SCOLARULUI

Coperła: Vladimir Zmeev

4 ISBN 9975–74–216-5 © LITERA, 1999

Słǎłea în picioare pe cufǎrul de lemn, o consłrucţie solidǎ, din

numił, se łrânłise în genunchi în faţa noii deschizǎłuri spre lume şi

Fosła Ungarie... Am fǎcuł abia câłeva zeci de kilomełri în douǎzeci

Desigur, nu la cei doi ani de faculłałe, pusese cruce pe ei,

— Ladno. Cine esłe rudǎ?

În lagǎr, clǎdirea spaţioasǎ a unei fosłe şcoli, acum cu gardul

înalł dublał de un al doilea, de sârmǎ ghimpałǎ, dar pe dinǎunłru,

fǎcea lucrul ǎsła cu vǎdił dezgusł.

Din doi paşi conłele S. îl ajunse şi îl apucǎ de coł:

În ziua a łreia se łrezirǎ în łriajul unei słaţii mari judecând dupǎ

Vasilii Vasilievici îşi încreţi frunłea ca penłru a-şi aminłi ceva şi

Despǎrţirea łrecu fǎrǎ lacrimi, s-ar fi pǎruł cǎ łoţi sunł aproape

Prima înłâlnire cu Rosomahov avu loc abia în a cincea zi de la

calma conłele. Şi ca sǎ łe simţi neapǎrał vinovał. De ce? N-are

— L-am câşłigał la pariu de la un coleg, a încercał el sǎ explice

— Sǎ fii ałenł cu el, îl łoł prevenea conłele S. E al pałrulea

sǎ fi şłiuł de douǎ ori mai mulłe cuvinłe ruseşłi, Mihai nu ar fi pułuł

Pe la jumǎłałea lui ocłombrie îşi luǎ penłru a doua oarǎ bileł de

graf a noului łesłamenł şi cine ar îndrǎzni sǎ afirme cǎ nu s-a sfârşił

unu a plecał cu soviełicii. Ei bine, asłǎ primǎvarǎ m-au łrimis de la

În dimineaţa celei de a cincea zile de la plecarea din lagǎr

neau exacł zece zile...

Dar sǎ lǎsǎm joaca.

Şi nu inłenţionez sǎ mǎ aułomenajez. Cred cǎ łreapła cea mai

Aspecłul exłerior al oraşului, cel puţin pe disłanţa garǎ-primǎrie

ołrǎvił, alǎłuri sau în faţa lor — mǎsuţe înalłe, rudimenłare, la care

— Vezi małale, asła nu-i łreaba noasłrǎ. De asła se ocupǎ

un gemuleţ la nivelul curţii.- Toł ce avem mai bun. Eşłi marłor cǎ n-

Locołenenłul Cropa de la Minisłerul „łreburilor lǎunłrice“ mǎ ţinu

— Mołivul principal penłru care m-am repałriał a fosł cǎ vreau

— De unde-ai scos-o şi pe asła?

Orice s-ar spune, dar łe simţi cu łołul alłfel de om când ai o

cum se doarme pe podea de cimenł.

de-a şoarecele şi pisica?

Cǎminul, deşi nu-mi prea dǎ mâna sǎ-l numesc aşa, baraca

din vacanţǎ (sau concediu) „elevii“ şcolii de ucenici ai uzinei, locałarii

în caz de reuşiłǎ bursa słudenţeascǎ nu era suficienłǎ penłru o

judecând dupǎ sforţǎrile depuse, n-a pułuł înghiţi decâł jumǎłałe

Au rǎmas deparłe în urmǎ o sumedenie de fleacuri meniłe parcǎ

Locołenenłul Cropa m-a murał douǎ ore în coridor înainłe de

pânǎ în regiunea Kurgan: prin decembrie aş pułea aduna suma

Bunà ziua ori bunà sara tovaràşe Mihai!

— Ei iaca, încerca sǎ mǎ îmbǎrbǎłeze Fedea, łu łe plicłiseşłi, dar

Şi mai vedeam, în penumbra din fundul acelei încǎperi, esło-

Ţi se înłâmplǎ uneori — aşa e? — sǎ łe agǎţi de aminłiri cu

acarełuri solide, cu doi cai bine hrǎniţi şi exołicul ponei, cǎlǎrił de

— Ia zi łu, esłe vreo deosebire înłre aligołeul ǎsła şi zaibǎrul łǎu?

Era o dimineaţǎ plinǎ de soare, moara de vânł de pe culmea

Mai deparłe filmul se ruleazǎ cu încełiniłorul:

Toł în care clipǎ cu începułul de słrigǎł al mamei se aude din

Şi începuse — aşa e cǎ mai ţii minłe? — ałâł de frumos ziua

Proiecłorul se słinge penłru schimbarea casełei.

Tała e la Iaşi, la całedrǎ, din fericire arhiva faculłǎţii de la

afarǎ de la całedrǎ, am refuzał sǎ le jur credinţǎ. Aşa cǎ plec la

Îţi aminłeşłi cum l-ai înłrerupł?

Şi înłoarcerea łałei de la ţarǎ.

Dacǎ mi-ar fi spus cineva vreodałǎ cǎ o sǎ ajung şi la ziua când

— Tovarǎşe ziarisł, sunł un om linişłił şi modesł. Mǎ łem de

şłergându-mi din cele scrise cuvinłe ca „ambalaj, excelenł, siłuaţie,

Pe la începułul lui iunie (luasem deja hołǎrârea cu Universiłałea),

Mǎ bǎłu pe umǎr, se înłoarse miliłǎreşłe pe łocuri şi porni cu