Prima atestare documentară a Ungheniului o avem într-un hrisov de la Ștefan cel

Mare datat cu 20 august 1462.

Numele inițial al localității a fost Unghiul. Toponimul Ungheni îşi are originea în
aspectul geografic al teritoriului pe care s-a constituit iniţial aşezarea, deoarece rîul
Prut cotind brusc formează aici un unghi perfect. Vechea așezare a fost întemeiată în
apropierea Prutului, bazinele acvatice constituind dintotdeauna condiția necesară
pentru viața comunității umane. Ungheniul s-a aflat în vecinătatea unor importante căi
comerciale care străbăteau teritoriul Moldovei în evul mediu.  

Primul proprietar al satului Ungheni la 1462 era boierul Bratul, fiul lui Stoian, boier în
sfatul domnesc a lui Alexandru cel Bun şi participant la bătălia de la Grunwald în
1422. Urmașii acestuia stăpîneau aşezarea la 1490.

Începînd cu domnia lui Vasile Lupu (1634-1653), la Ungheni cumpără părţi de moşie
postelnicul Iorga, după moartea căruia ele sînt moștenite de surorile sale Alexandra şi
Creaţa. Acestea decedînd au lăsat moșia nepoţilor. Viţa acestora s-a stins la Ungheni la
sfîrşitul secolului al XVIII-lea. Dinastia următoare a fost cea
a boierilor moldoveni Buznea. Mihai, ultimul descendent al acestei familii, se stinge
din viață ruinat de avere în anul 1914.

După anexarea Basarabiei în 1812, Ungheniul face parte din ținutul Iași (redenumit în

1887 în Bălți), fiind centrul unei plase omonime .
La recensămîntul localităților, moșiilor și a populației, care a fost efectuat de Imperiul
Rus, in anul 1813, sub Nr. 29, Ungheniul a fost clasificat la categoria ,,G,,-săraci cu
44 gospodării, 4 vădane si 2 burlaci.
In total locuiau 46 barbați si 4 femei. (enumerați erau numai partea bărbătească și
vădanele care aveau gospodării).
Moșia aparținea Dnei postelnicesei Carage din Iași.
Pămînturi arabile, fînețe și pășune erau indeajuns. Mai era o luncă revarsată, cu pește,
un iaz și o moară pe Prut.

La mijlocul secolului al XIX-lea, proprietarul moșiei Ungheni, Mihai Buznea, înfiinţa

aici, un tîrg de produse agricole. Tîrgul capătă o dezvoltare deosebită odată cu
construirea căii ferate în anii 1871-1875, partea respectivă a localității numindu-se
pînă  în anii ’70 ai secolului al XX-lea – Ungheni  tîrg.
Potrivit datelor recensămîntului din anul 1897 populația localității număra 1739
oameni( 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi.)

În 1877 la Ungheni poposeşte ţarul Rusiei Alexandru II, efectuînd o trecere în revistă a
trupelor ruseşti dislocate aici care urmau să participe la războiul ruso-turc din 1877 –
1878.
În cinstea acestui eveniment, în 1903 la Ungheni este construită biserica cu hramul
Alexandru Nevski după proiectul arhitectului Alexandru Bernardazzi.
Biserica cu hramul Sf. Nicolae a fost ridicată la Ungheni în anul 1882 de către prinţul
Constantin Moruzi, domnitor al Moldovei între anii 1877- 1882.
Constantin Moruzi moare în 1886, fiind înmormîntat în cavoul bisericii ctitorite de el.

Ungheniul a fost vizitat în anul 1877 de vestitul arhitect francez Alexandre Gustave
Eiffel, care construieşte podul de cale ferată peste Prut, legînd cele două maluri ale
rîului.

La începutul secolului XX în Ungheni erau 580 case, cu o populație de 2898

persoane: români, evrei și ruși.
Țăranii posedau pământ de împroprietărire 409 desetine. Vechiul proprietar al satului,
C. Buznea, avea 912 desetine.

Vama de la Ungheni a Înregistrat în cursul anului 1901 un import de 341.852 puduri,

mărfuri în valoare de 849.760 ruble și 12.274 vite mari și mici;
iar exportul în același ani a fost de 47.217 puduri marfă, în valoare de 154.515 ruble și
736 vite mari și mici.
 Instituția Publică Liceul Teoretic „Mihai Eminescu”

Referat la istorie
Tema: Ungheniul în epoca
modernă

A realizat: Dobîndă Mădălina

Profesor: Burungiu Victoria