Unitatea I.

STATUL ŞI DREPTUL GETO-DAC

1. Statul geto-dac
Dezvoltarea economică, transformările sociale şi cele politice sunt factori care, pe plan intern, contribuie
la formarea statului geto-dac, în jurul anului 70 î.Chr., în vremea regelui Burebista. La aceşti factori se adaugă, pe
plan extern, iminenţa expansiunii romane.
Odată format şi consolidat, sub lunga domnie a regelui Burebista, statul dac cuprinde un teritoriu ale cărui
graniţe, ce coincideau cu cele etnice, porneau de la Carpaţii Nordici, - la nord, până la Munţii Haemus - la sud şi
de la Dunărea mijlocie - la vest, până la zona Nistrului şi litoralul Mării Negre - la est.
În ceea ce priveşte organizarea puterii, forma de guvernământ era cea monarhică; puterea supremă în stat
fiind deţinută de rege. Instituţia regalităţii era ereditară, la succesiunea tronului venind atât fiii, cât şi fraţii regelui.
De exemplu, Burebista şi Decebal erau fii de regi, iar Diurpaneus era fratele lui Scorilo.
O a doua funcţie importantă în stat era cea de vicerege, exercitată, de obicei, de marele preot, care, în
egală măsură, avea şi atribuţia de judecător suprem. Datele oferite de istoriografia epocii respective arată că
Deceneu deţinea "o putere aproape regească" iar Vesinas "avea al doilea loc după Decebal". De altfel, Deceneu şi
Comosycus au fost totodată regi şi mari preoţi, ceea ce atestă rolul deosebit de important ce revenea puterii
religioase.
Tot din aparatul de stat, care îşi desfăşura activitatea la nivel central, făcea parte şi un consiliu sau o curte,
alcătuită din sfetnici şi executanţi.
Izvoarele istorice furnizează în acelaşi timp, informaţii preţioase despre organizarea statului la nivel local.
Astfel, Suidas în "Lexicon" arată că în Dacia, înainte de instaurarea dominaţiei romane erau "unii puşi mai mari
peste treburile agricole, iar alţii din jurul regelui, erau împărţiţi la paza cetăţilor". Cu alte cuvinte, existau două
categorii de dregători locali: dregători civili, care, în general, aveau atribuţii administrative şi dregători militari,
conducători ai armatelor şi a căror principală responsabilitate era aceea de pază a cetăţilor.

 2. Dreptul geto-dac

1. Izvoarele dreptului geto-dac

Strabon în lucrarea sa "Geografia" arată că Burebista, aducându-i pe toţi geto-dacii sub autoritatea sa, i-a
deprins pe aceştia cu ascultarea poruncilor.
În acest sens, alături de vechile obiceiuri geto-dace din epoca democraţiei militare, a fost elaborat şi un
sistem de legi, care, potrivit mărturiei lui Jordanes, purtau denumirea de "bellagines".
Date certe, care să confirme că legile respective erau scrise, nu există; în schimb, există, menţiuni că
acestea erau transmise prin procedeul mnemotehnic. Un astfel de exemplu ne este oferit de Aristotel care scria că
"înainte de cunoaşterea scrisului, legile se cântau ca să nu se uite, cum obişnuiesc să facă până astăzi agatârşii".
În esenţă, se poate spune că izvoarele dreptului geto-dac erau cutuma sau obiceiul şi legea.
2 .Instituţiile juridice
Întrucât textele vechilor legi nu au fost păstrate, datele despre instituţiile juridice reglementate de dreptul
geto-dac sunt reconstituite în linii generale, pe baza izvoarelor istorice.
Aceste date privesc regimul juridic al persoanelor, familia geto-dacă, proprietatea şi dreptul penal.
Referitor la regimul persoanelor se ştie că încă din perioada democraţiei militare s-a manifestat tendinţa
unei inegalităţi sociale, diferenţiind pătura aristocraţiei de majoritatea populaţiei. În egală măsură, deşi statul dac
n-a fost în esenţa sa un stat sclavagist, nici n-a exclus existenţa sclaviei. Astfel, oamenii liberi ai Daciei erau
împărţiţi în:
- tarabostes sau pilleati, care aveau o capacitate juridică deplină; şi
- comati sau capilati, având o capacitate juridică restrânsă.
Alături de oamenii liberi, existau într-un număr restrâns şi sclavii care nu se bucurau de capacitate
juridică.
 În ceea ce priveşte familia, Herodot, pentru o perioadă mai veche şi Horaţiu şi Ovidiu, pentru una mai
recentă, arată că aceasta era monogamă şi, mai mult chiar, monogamia era păzită cu străşnicie. De asemenea, se
menţionează caracterul patrilocal şi patrilinear al familiei geto-dace.
Cât despre căsătorie, potrivit aceloraşi mărturii, aceasta putea fi încheiată prin cumpărarea soţiei,
probabil, la un preţ fictiv de la părinţii ei. O dată cu încheierea căsătoriei soţia aducea bunuri dotale necesare
viitoarei familii, cunoscute sub denumirea de "zestre", termen, care se păstrează şi astăzi în vocabularul limbii
române. Se pare că, aşa cum precizează şi Horaţiu în "Carmina" principala zestre a femeii la daci era virtutea.
O altă instituţie despre care istoriografia ne oferă date, este proprietatea, distingându-se între proprietatea
comună şi proprietatea privată asupra pământului, sclavilor şi vitelor.
În materie penală, continua să se aplice principiul răzbunării sângelui, iar în mod concret, nu ne sunt
furnizate informaţii decât despre pedeapsa cu moartea aplicată soţiei adultere

Concluzii:
Despre normele juridice ale gato dacilor nu avem prea multe informaţii. Cu toatea acestea, din operele autorilor
antici ştim câte ceva despre intituţia familiei, despre proprietate, despre moştenire, contracte, iar în materie penală
despre anumite infracţiuni şi pedepse. Organizarea politică a geto-dacilor ne îndeamnă să credem că aveau o
cultură materială şi spirituală destul de dezvoltată, întreruptă de cucerirea romană.