Page 1 of 48

ISTORIA DREPTULUI ROMANESC

ORGANIZAREA SOCIALA A GETO-DACILOR

IN EPOCA PRESTATALA

Geto-dacii fac parte din cadrul neamului tracilor despre care Herodot zicea ca este cel mai
numeros dupa cel al inzilor . Tracii au patruns in teritoriul de acum al tarii noastre in Neoliticul tarziu, in
cadrul procesului de indoeuropenizare a spatiului Carpato- Danubiano-Pontic. Ei au creat o stralucita
civilizatie a bronzului pe un intins areal geografic limitat la N de Zona Pripetului, la S de M Egee, la E de
gurile Bugului si la V de Dunarea Panonica.
In cadrul neamului tracic s-au cristalizat ca o ramura distincta geto-dacii, de departe cel mai
important trib tracic din punct de vedere al civilizatiei materiale si spirituale, cat si din perspectiva
organizarii politice pe care ei l-au atins.
Delimitarea geto-dacilor ca grup etnic distinct s-a realizat pe un teritoriu vast,delimitat la N de C.
Paduras, la S de Mtii Anzi, la E de Nistru si la V de Tisa. Rezulta ca geto- dacii sunt autohtoni pe aceste
tinuturi.
Prezenta statornica pe teritoriul tarii noastre e mentinuta din sec VI i.Hr. Izvoarele latine ii denumesc
daci (triburile intracarpatice), iar cele grecesti, geti (triburi extracarpatice). Strabon arata in Geografia
ca getii si dacii vorbeau aceeasi limba si constituiau acelasi popor.
Istoria antica ne-a transmis informatii importante privind modul de viata, dezvoltarea economica si
sistemul de realizare a conducerii sociale. Datele se completeaza cu cele extrase din investigatiile
arheologice si intregesc imaginea organizarii societatii geto-dace in Epoca Prestatala.

Cele mai importante marturii sunt:

 Herodot in Cartea IV a Istoriilor sale → expeditia Regelui persan Darius din 514
i.Hr.impotriva scitilor din stepele nord-pontice. Toate triburile trace s-au supus lui cu exceptie geto-dacii
care au opus o puternica rezistenta, fiind invinsi in cele din urma cu toate ca erau ceio mai viteji si mai drepti
dintre traci.
 Tucidide in Razboiul peloponesiac → arata ca getii si celelalte popoare de aici sunt
vecini cu scitii, au aceleasi arme si aceleasi obiceiuri. Aceasta mentiune este foarte importanta deoarece pe
baza ei putem extrapola orice referire la sciti si catre geto-daci.
 Pompeius Trogus → uniunea getilor dunareni condusi de un Rex Hristianorum care in sec IV
a jucat un rol important in conflictul dintre Filip II regele Macedoniei si Ateas, capatenie scita.
 Strabon si Arian → descriu cu lux de amnunte expeditia din 335 i.Hr. a lui Alexandru
Macedon impotriva getilor de la N Dunarii cand regele a cucerit si o cetate a getilor.
 Diodor, Polianus, precum si geograful Pausarias → relateaza conflictul din 292 i.Hr. dintre
diadocul Lysimah si capetenia unei uniuni de triburi gete Dromichaites care s-a terminat cu victoria lui
Dromichaites.
 Iustinius → relateaza conflictul regelui Orcles cu bastarnii si pedeapsa data de acesta
soldatilor sai invinsi.
 Pompeius Trobus → cresterea puterii dacilor in Transilvania sub Robobostes. incrementa
dacorum per Rubobostem rege

Concluzile sunt:
-geto-dacii erau o populatie sedentara care se ocupau cu agricultura, dispuneau de cetati intarite si
edificii impunaroare, armate puternice, bine echipate.
-geto-dacii au dezvoltat o stralucita civilizatie a fierului in special in cadrul celei de a II-a varste
caracterizata prindezvoltarea puternica a mestesugului, a productiei si a schimbului de marfuri.
-pe planul formelor de conducere a vietii sociale, prezinta caracteristicile societatii gentilice ajunsa la
ultimul nivel al decaderii sale-democratie militara a triburilor si uniunii de triburi.
 Page 2 of 48

In acest sistem de organizare a societatii atributiile sunt exercitate de Adunarea Poporului Inarmat
(toti barbatii capabili sa poarte arme). Adunarea ia cele mai importante decizii pentru viata comunitatii
pentru ca functiona regula: cine isi risca viata in lupta trebuie sa decida.
Regii mentionati in relatarile antice nu sunt veritabili sefi de stat, ci simpli conducatori militari,
numiti si revocati de Adunarea Poporului Inarmat care le stabileste si atributiile. Se manifesta tot mai
pregnant tendinta acestor sefi militari de a-si consolida pozitia, de a transmite cu titlu ereditar. Aceasta
tendinta marcheaza tranzitia de la societatea gentilica- tribala la organizare politica de stat.

NORMELE DE CONDUITA ALE GETO-DACILOR

In Epoca Prestatala, relatiile sociale in cadrul societatii geto- dace erau reglementate prin norme de
conduita fara caracter juridic care erau respectate si aplicate de bunavoie pt ca reprezinta interesele tuturor,
norme cu un pronuntat caracter religios. Unele obiceiuri au suprevietuit si in societatea feudala ceea ce
reprezinta o dovada incontestabila a continuitatii poporului roman pe acest teritoriu.

 Herodot — fii puteau cere si obtine de la parinti delimitarea partii care li se cuvenea din proprietatea
comuna. Rezulta ca institutia proprietatii private era in plin proces de formare.
 Furtul reprezenta o atingere foarta grava a normelor de convietuire sociala.
 Pentru incheierea conventiilor se folosea juramantul si un ritual foarte asemanator cu infratirea din Evul
Mediu.
 Juramantul pe zeitatile Palatului Regal, denumit si juramantul pe treptele regale, pe care trebuia sa-l faca
slujitorii regelui. Daca regele se imbolnevea, unul din slujitori jurase stramb. Pentru identificarea lui erau
desemnati 3 ghicitori pt a arata cine era acela si daca el nega se aduceau 6 ghicitori. Daca dadeau aceeasi
solutie, cel in cauza era condamnat la moarte, in caz contrar pedeapsa se aplica primilor 3 ghicitori.
Procedura aminteste de proba cu jurator.
 Despre casatorie – Menandru referindu-se la Epoca bronzului – unele triburi drace cunosteau poligamia.
Horatiu arata ca geto- dacii erau monogami si pazeau cu stasnicie acest lucru. Catre sfarsitul Comunei
Primitive femeile erau inferioare barbatului. Dovada era pedeapsa aplicata de Oroles soldatilor sai –
sa faca slujba femeilor lor, slujbe care mai inainte lor li se faceau .

Aceste reguli erau respectate firesc si nu prin constrangere. Agatarsii (aveau aceleasi obiceiuri ca si
dacii) formulau regulile in versuri si le invatau cantandu-le. Istoricul Justinius arata ca scitii respecta
dreptatea in chip firesc si nu prin legi, iar Herodot, inca din sec VI i.Hr. mentioneaza ca getii erau cei mai
drepti dintre traci.

FORMAREA STATULUI GETO- DAC

Saltul calitativ de lademocratia militara la stat e rezultatul unor acumulari cantitative care s-au
manifestat printr-o serie de manifestari economice si sociale pe care le-a cunoscut societatea geto- daca.
Pe plan economic, progresele au dus la cresterea productei si a schimbului de marfuri, la dezvoltarea
comertului, aparitia si intensificarea circulatiei monetare, perfectionarea mijloacelor de productie.
Pe plan social, se remarca o adancire a discrepantei dintre bogati si saraci, ilustrata pe plan
arheologic prin descoperirea unor morminte bogate care constrastau cu mormintele saracacioase ale marii
majoritati ale populatiei. Aparitia celor 2 clase reclama crearea statului ca un instrument destinat sa asigure
suprematia clasei dominante. Sunt intrunite cele 2 criterii pe baza carora distingem intre societatea gentilica
si societatea statala: criteriul stratificarii sociale si cel teritorial (apartenenta individului la comunitate se
realizeaza in functie de teritoriul locuit).
Formarea statului a fost favorizata si de factori externi:
-slabirea puterii celtilor si ilirilor ca urmare a confruntarilor cu romanii.
-expansiunea romana care a dus la transformarea Greciei si Macedoniei in provincii romane si stabilirea
granitei Imperiului Roman pe linia Dunarii.
 Page 3 of 48

Statul geto-dac s-a format in cursul indelungatei domnii a regelui Burebista, despre care istoricul
Stabon arata ca pus capat razboaielor care ii divizau si slabeau pe dacii. El i-a facut pe acestia sa-i asculte
poruncile si a creat statul de care se temeau toti vecinii, inclusiv romanii.
Pe langa reforma politica, el a intreprins si o reforma religioasa cu ajutorul lui Deceneu – unificarea
triburilor si uniunilor triburilor intr-un sistem politeist unic. Prin reforma administrativa, el a mutat centrul
de putere din C Munteniei in interiorul arcului carpatic in zona muntilor Orastie, unde a stabilit capitala
Sarmisegetusa, inconjurata de un sistem de protectie.
In afara de afirmatiile lui Stabon s-a gasit si inscriptia lui Aponion gasita la mormantul acestuia:
Burebista e cel mai mare dintre regii traci.

ORGANIZAREA STATULUI GETO- DAC

Organele centrale:
1. Puterea suprema → regele ca varf al arisocratiei sclavagiste.
2. Marele Preot → un vice- rege a carui putere religioasa completeaza puterea laica a regelui.
3. Curtea regala alacaturita din dregatori. Sistemul dregatoriilor era organizat dupa modelul statelor
elenistice.

Organizarea locala:
Inainte de cucerirea romana, in Dacia erau unii mai mari peste treburile agricole, iar altii in jurul
regelui erau impartiti la baza cetatii. Rezulta astfel existenta a 2 categorii de dregatori, unii cu atributii
administrative, iar altii cu atributii miliatre pusi la paza cetatilor.
Principala atributie a celor pusi mai mari peste treburile agricole era de a supraveghea sistemul
distribuirii si redistribuirii loturilor de cultura prin tragere la sort, precum si repartizarea produselor obtinute
pe loturile respective.

ESENTA SI FORMA STATULUI GETO-DAC

Din punct de vedere al esentei e un stat sclavagist incepator care are particularitati care-l apropie de
statele bazate pe productia tributala (asiatic). Pentru ca in scurta perioada de existenta a statului geto-
dac el nu s-a putut desavarsi ca un stat sclavagist de tip clasic, precum cele grecesti si cel roman.
Stratificarea sociala la geto-daci a fost observata de Dio Casus si Iordanes care ne-au transmis si
denumirile categoriilor sociale: aristocratia = tarabostes, „pileatii oamenii saraci =
comatii„capulatii .
Si in statul geto-dac existau relatii de productivitate de tip sclavagist, insa cclavagismul era de tip
patriarhal, sporadic. La baza productiei statea munca oamenilor saraci, dar liberi.
Alaturi de latifundiile private exista si proprietatea comuna devalmasa exercitata asupra obstilor
satesti. Exista in statul geto-dac si un monopol al regelui asupra minelor.
In privinta formei, este o monarhie cu caracter militar. Strabon se refera la stapanirea lui Burebista
numind-o imperiu. O inscriptie din Siria numea stapanirea lui Decebal, regat. Domitian i-a
recunoscut lui Decebal calitatea de rege cand i-a acordat diadema de rege, conducator al unui stat
clientelar Romei.

DREPTUL GETO-DAC

Odata cu formarea statului se constituie si formarea dreptul geto-dac,normele juridice luand locul
cutumelor nejuridice a perioadei democratiei militare. Dreptul s-a format pe 3 cai:
a) o parte a vechilor cutume anterioare formarii statului, cele utile si convenabile clasei dominante
au fost sanctionate devenind obiceiuri juridice.
 Page 4 of 48

b) in noul context economico-social marcat de existenta statului prin comportamente si deprinderi

repetate se formeaza si sunt sanctionate noi obiceiuri juridice.
c) pe langa dreptul nescris, se elaboreaza si un sistem de legi care nu ne-au parvenit pe cale directa,
ci de la istoricii antici. Strabon si Organes afirma ca legile in epoca lui Burebista, care pretindea
ca i-au fost inspirate de zei.
Nu s-a realizat o codificare a legilor, ci s-au introdus noi norme de drept. Asa cum arata autorii, legile
contin porunci ale regilor. Institutile juridice reglementate de dreptul geto-dac nu sunt cunoscute in
amanunte. Le putem reconstitui in linii generale pe baza unor izvoare istorice indirecte si pe baza urmelor pe
care acestea institutii le-au lasat asupra unor figuri juridice de mai tarziu.

INSTITUTIA PROPRIETATII
Cea mai importanta institutie geto-daca a cunoscut doua forme:
a) proprietatea privata – a stapanilor de sclavi
b) proprietatea comuna devalmasa – a obstilor satesti.
In privinta proprietatii private, aceasta e atestata de Kripton: in statul geto-dac exista mari
proprietari de pamanturi si vite , precum si o serie de izvoare care atesta ca vanzarea sclavilor geto-daci
era o practica frecventa pe pietele de sclavi ale Imperiului Roman. De aici rezulta ca obiectul proprietatii
private il constituie pamantul, vitele si sclavii, iar titularii erau tarabostesii (aristocratia geto-daca).
In ceea ce priveste proprietatea comuna devalmasa, existenta si fizionomia acesteia au putut fi
reconstituite pe baza unor versuri din odele lui Horatiu.
Pamantul obstei nu era impartit, ci se afla in proprietatea comuna- devalmasa a membrilor acestora
ca de altfel si recoltele stranse de pe aceste terenuri. Cultivarea se facea conform sistemului asolamentului
bienal. Pamantul obstei era impartit in loturi de cultura, atribuite membrilor obstei in folosinta individuala
prin tragere la sort pe termen de 1 an. In anul urmator aceste loturi erau redistribuite familiilor din obste prin
acelasi sistem al tragerii la sort.

INSTITUTIA CASATORIEI
Autorii antici ne ofera informatii pretioase:
Herodot → la traci, casatoria se realiza prin cumpararea viitoarei sotii de la parintii acesteia.
→in cadrul familiei, sotia se afla in situatie de inferioritate fata de barbat, fapt atestat si de poetul
Ovidiu, sotia geto-daca trebuia sa indeplineasca cele mai grele munci in gospodarie.
Horatiu in odele sale arata ca geto-dacii erau monogami si pazeau acest lucru cu strasnicie. Ei
cunosteau si institutia dotei, numita zestre, termen care s-a pastrat in vocabularul juridic al limbii romane si
care e de origine daca. Adulterul era pedepsit cu moartea si in raportul dintre soti, pe primul plan era virtutea
femeii.

In cazul dreptului penal, principalele institutii vizau apararea statului si a proprietatii private. In ceea
ce priveste dreptul procesual, atributiile realizarii justitiei au fost preluate de organele specializate ale
statului; in anumite situatii cum ar fi in caz de vatamare corporala, se aplica vechiul sistem al razbunarii
sangelui.
Organizarea actului de judecata era una din preocuparile generale ale statului geto-dac. Iordanes
afirma ca regele Comosicus se ocupa de organizarea si judecata proceselor, fiind judecator suprem.
Comosicus era si mare preot, fapt ce i-a facut pe unii autori sa afirme ca el era judecatorul suprem nu in
virtutea calitatii sale de rege, ci in virtutea calitatii de mare preot.
Poetul Ovidiu ne arata ca geto-dacii foloseau pe scara larga duelul judiciar ca mijloc de transare a
litigiilor.

In cazul dreptului international, izvoarele antice descriu rolul important pe care preotii geto-daci il
jucau in cadrul procedurilor de incheiere a tratatelor dintre statul geto-dac si celelalte state, in sensul oficierii
unor ceremonii asemanatoare cu cea a infaptuita de preotii cultului pagan roman.
 Page 5 of 48

ORGANIZAREA DACIEI CA PROVINCIE ROMANA

Cu toate ca, in urma razboaielor daco-romane, armatele romane au cucerit cea mai mare parte a
teritoriului geto-dac, au ramas in continuare zone neocupate de trupele romane si locuite de dacii liberi: N
Moldovei, Crisana, Maramures.
Nu tot teritoriul cucerit a format din punct de vedere administrativ provincia Dacia pt ca unele
teritorii au fost incluse administrativ in provincia Moesia Inferioara: Muntenia, coltul SE al Transilvaniei
(zona dintre Olt si Carpati), S Moldovei.

De-a lungul ocupatiei romane Dacia a fost organizata in mai multe etape:
a) 106 – 117 (moartea lui Traian) – organizarea ca o provincie unitara cuprinzand Transilvania fara coltul
SE, Banatul si Oltenia.
b) 117 – 124 (domnia lui Hadrian) - au avut loc mai multe organizari:
 imparatul Hadrian a abandonat S Moldovei si cea mai mare parte a campiei muntene pt ca erau
greu de aparat si a impartit provincia Dacia in Dacia Superioara (Transilvania fara coltul SE si
Bantul) si DaciaInferioara (Oltenia si coltul SE)
 in 124, din ratiuni de ordin militar, se creaza o noua provincie la N de Aries si Muresul Superior,
Dacia Porolissensis.
c) 168 – 169 (domnia lui Marc Aureliu)– se realizeaza ultima organizare a Daciei
 Dacia Superioara si Dacia Inferioara sunt contopite si formeaza DaciaApulensis din care, mai
apoi, se desprinde Banatul (dupa alti autori Oltenia), formandu-se Dacia Malvensis.
 Dacia Porolissensis este mentinuta in vechile sale granite.

In momentul retragerii aureliene existau Dacia Apulensis, Dacia Porolisensis si Dacia Malvensis.

ORGANELE CENTRALE ALE PROVINCIEI DACIA

Provincile romane sunt de doua categorii: provincii senatoriale si provincii impriale.

Dacia este provincie imperiala condusa de imparat prin intermediul unui reprezentant al sau, un
guvernator al provinciei, numit legatul augustis pro praetore. El este recrutat din membrii ordinului
senatorial si e de rang consular (e fost consul la Roma). Imperiumul sau ii da dreptul sa conduca mai multe
legiuni. Resedinta si capitala provinciei se aflau la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacia Sarmisegetusa.
Acest legat imperial exercita puterea suprema pe plan administrativ, militar si judiciar.
Situatia se mentine dupa prima reorganizare in Dacia Superioara, cu mentiunea ca legatul imperial
este recrutat dintre membrii ordinului senatorial, dar nu mai are rang consular, ci pretorian. El nu are dreptul
de comanda decat a unei singure legiuni, si anume, Legiunea a 13-a Germina care isi avea sediul in castrul
de la Appulum, tot acolo aflandu-se si resedinta. Capitala provinciei ramane la Colonia Ulpia Traiana.
In Dacia Inferioara, aceasta fiind o provincie de rang inferior, conducerea este exercitata de un
procurator prezidial, procurati augusti (preses). El e recrutat dintre membrii ordinului ecvestru (cavaler).
Capitala acestei provincii si resedinta sunt la Drobeta.
Aceeasi situatie exista si in Dacia Porolissensis, capitala si resedinta fiind la Napoca. Insa, din
considerente militare, Legiunea a 5-a Macedonica care stationa in Moesia Inferioara este transferata din
Dobrogea in marele castru de la Potaisa, din acest moment conducerea acestei provincii a fost incredintata
comandantului Legiunii a 5-a.

Dupa reorganizarea lui Marcus Aurelius, conducatorul provinciei Daciei Apulensis redobandeste
importanta de odinioara. El coordoneaza din punct de vedere administrativ, militar si judiciar toate cele trei
provincii Dacia, purtand titulatura de legatus augusti pro praetore daciarum trium. Este recrutat dintre
membrii ordinului senatorial si e de rang consular.
Unitatea celor 3 provincii este intarita in vremea lui Alex Severus prin ridicarea Coloniei Ulpia
Traiana la rangul de Metropolis a celor 3 Dacii.
 Page 6 of 48

Alt organ de conducere la nivel central e Concilium Provinciae (Concilium Daciarum Trium). A fost
creat in vremea domniei lui Marc Aureliu si reprezinta o adunare provinciala formata din delegati ai oraselor
din Dacia care se intruneau o data pe an la Sarmisegetusa in Palatul Augustarilor. Membrii adunarii
apartineau ordinului ecvestru si decurionilor si alegeau un presedinte al adunarii care era si preot al cultului
imperial in Dacia (Sacerdos arae augusti).
Acest concilium era organ consultativ cu atributii restranse, care se limita la discutarea unor
probleme de ordin general referitoare la orase si provincii, la sustinerea intereselor locale in fata
administratiei imperiale si prezentarea de petitii imparatului (in care erau prezentate abuzurile magistratilor
prezidentiali).
Principala sarcina era de a intretine cultul Romei si al Imparatului in viata, in scopul intaririi unitatii
provinciei, cresterii atasamentului si loialitatii provincialilor fata de puterea romana.

ORGANIZAREA FINANCIARA A DACIEI

Administrerea finantelor provinciei revenea unor procuratori financiari, cu sediul la Sarmisegetusa,

unde se centralizau datele privind impozitele si veniturile intregii provincii. Acest procurator era subordonat
legatului imperial, fiind recrutat dintre membrii ordinului ecvestru si avand in subordinea sa un aparat
compus din functionari imperiali de rang inferior.
Atunci cand locul guvernatorului Daciei Apulensis era liber, interimatul conducerii celor 3 Dacii era
asigurat de procuratorul financiar al acestei provincii. In Dacia Inferioara si Dacia Malvensis, atributiile
financiare reveneau procuratorilor prezidiali ai provinciilor respective. Pt Dacia Porolisensis, in fruntea
provinciei este plasat conducatorul Legiunii a 5-a , iar atributiile financiare sunt preluate de un procurator
financiar special.
Impozitele erau stabilite din 5 in 5 ani prin recensamantul bunurilor si persoanelor efectuat de
magistrati specializati – dumquirii quinquenates.
Impozitele erau: – directe (tributa) - cel financiar (se platea si pe cladiri),numit tributum soli
stipendium.
- cel personal (il plateau si peregrinii),numit tributum capitis.
–indirecte (vectigalia) – cel de 5% pe mosteniri si eliberaride sclavi.
– cel de 4% pe vanzari de sclavi.
– cel de 2,5% pe ciculatia pers.
Pt incasarea acestor impozite erau organizate oficii vamale (stationes) conduse initial de sclavii
imperiali, apoi de arendasi (conductores), iar dupa 169 de procuratori vamali recrutati dintre membrii
ordinului ecvestru.

ORGANIZAREA LOCALA

In provincia Dacia au existat 2 categorii de asezari: urbane si rurale.

Asezarile urbane erau coloniile si municipiile.
Coloniile sunt centre romane puternic romanizate, locuite de cetatenii romani care se bucurau de
plenitudinea drepturilor civile si politice. Unele colonii beneficiau si de ius italicum (o fictiune juridica prin
care teritoriul acestor colonii era asimilat solului Italiei, astfel incat, cetatenii romani din coloniile respective
exercitau dreptul de proprietate quiritara, fiind scutiti de plata impozitului funciar).
Municipiile erau asezari urbane de rang inferior, mai putin romanizate, in care o parte din locuitori
era alcatuita din necetateni. Statutul lor juridic era unul intermediar, insa, in epoca cuceririi Daciei, distinctia
atat de clara la origine intre colonii si municipii incepuse sa se estompeze. Cu exceptia Coloniei Ulpia
Traiana, orasele din Dacia au fost vechi asezari de geto-daci ridicate succesiv la rangul de municipii si unele
la rangul de colonii.
Orasele din Dacia, ca toate orasele din Imperiu se bucurau de o conducere autonoma, fiind organizate
dupa modelul Romei, fapt ce l-a determinat pe Aulum Gelium sa afirme in lucrarea Noctes Atice ca
orasele din Imperium reprezinta mici efigii ale Romei.
 Page 7 of 48

Organul suprem de conducere al oraselor era Consiliul Municipal asemanator Senatului Roman
(Senat Municipal cum era numit). Membrii Senatelor Municipale alcatuiau ordinul decurionilor. Nr
decurionilor din Consiliul Municipal era cuprins intre 30 si 50, fiind stabilit in actul de infiintare al orasului
in functie de numarul de cetateni.
Membrii Senatului Municipal erau desemnati din 5 in 5 ani de quinquenales in urma efectuarii
recensamantului. Iar pt a putea accede la decurionat, o persona trebuia sa indeplinesca 3 conditii:
- sa fie cetatean roman ingenu (sa fie nascut din parinti dintotdeauna liberi)
- sa aiba varsta minima de 25 de ani
- sa aiba o avere de minim 100 000 de sesteti.
Erau preferati aceia care indeplinisera magistraturi municipale si sacerdotale.
In epoca cuceririi Daciei de catre romani, ordinul decurionilor ajunsese in Imperiu la maxima lui
expansiune politica si economica, fapt ilustrat de o inscriptie gasita la Drobeta care numeste ordinul
decurionilor ordo splendisicus

Conducerea executiva a oraselor este asigurata de magistratii superiori denumiti in colonii dumvirii
iuredicundo, iar in municipiiquatroviri iure dicundo, avand atributii administrative si judiciare, precum si de
ceilalti magistrati: edilii care asigurau politia oraselor, aprovizionarea pietelor si intretinerea cladirilor si
strazilor si questorii care administrau finantele si bunurile oraselor.
In subordinea magistratiilor municipali se afla un intreg aparat alcatuit din functionari si slujbasi
marunti denumiti aparitores.
Magistratii sacerdotari (preotii municipali) erau alesi dintre membrii ordinului decurionilor si erau
organizati intr-un sistem ierarhic, in frunte cu un pontifex, ales dintre decurionii si apoi flamines - preotii
zeilor principali si augurii.

In cel de-al doilea esalon de conducere a oraselor se afla Ordinul Augustarilor. Ei erau recrutati
dintre persoanele care nu aveau acces la decurionat, fiind alesi pe viata de decurioni. Principala misiune era
aceea de a intretine cultul Romei si al Imparatului in viata, sens in care trebuiau sa faca donatii orasului pt
ridicarea unor constructii civile si religioase.
Augustarii se constituiau intr-o asociatie cu sediul la Colonia Ulpia Traiana unde se afla conducatorul
lor Sacerdor Arae Augusti care era si presedintele Conciliului celor 3 Dacii.

La cel de-al treilea nivel se aflau colegiile (colegia), asociatii profesionale, religioase, funerare,
avand ca scop intrajutorarea membrilor lor. Colegiile profesionale erau organizate dupa model militar in
decurii si centurii, ce erau conduse de un prefectus sau magister si se puneau sub protectiea unui cetatean de
baza al orasului (patronus sau defensu).

Asezarile rurale sunt:

- cele organizate dupa modelul autohton in forma traditionala a obstilor satesti sau teritoriale.
- cele organizate dupa modelul administratiei romane:
- pagus (pl. pagi)
- vicus (pl. vici).

Pagii sunt asezari rurale amplasate pe teritoriul coloniilor locuite de cetateni romani (pagus aque –
pe teritoriul Ulpiei Traiana si condusa de un prefectus decurion al Ulpiei Traiana – si pagus micia).
Vicii sunt asezari rurale aflate in afara teritoriului coloniilor locuite de necetateni (vicus pirustarum
condus de un princeps).
Alte asezari rurale:
Stationes care sunt puncte fiscale, vamale, postale, de paza si control amplasate la granita provinciei,
dar si in interiorul acestuia.
Canabele sunt asezari pe langa castrele romane locuite de mestesugari, negustori, veterani, familia si
rude ale soldatilor si ale altor persoane care aveau interese cu trupele romane.
 Page 8 of 48

DREPTUL IN PROVINCIA ROMANA DACIA

Dreptul in Dacia, ca de altfel in toate provinciile Imperiului, are un profund caracter statuar. El
consacra un statut juridic diferit pentru diversele clase si categorii sociale.
Cetatenii romani se bucurau in Dacia de plenitudinea drepturilor civile si politice, cu exceptia
proprietatii quiritare pe care nu o putea exercita decat cetatenii romani din coloniile investite cu ius italicum.
Drepturile politice erau:- ius suffragi- dreptul de a alege;
-ius honorum- dreptul de a candida la o magistratura;
- ius militiae- dreptul de a face parte dintr-o Legiune romana.
Drepturile civile erau: -ius comerci - dreptul de a incheia acte comerciale;
- ius conubi - dreptul de a incheia o casatorie valabila;
- legis actio - dreptul de a utiliza mijloacele procedurale ale dreptului civil
pentru valorificarea drepturilor lor subiective si a pretentilor lor legitime.
In raporturile dintre ei, cetatenii romani utilizau normele dreptului civil, iar in raport cu necetatenii,
dreptul gintilor.

Latinii aveau un statut juridic intermediar intre cetateni si peregrini, bucurandu-se doar de o parte din
drepturile civile si politice. Aveau dintre drepturile civileius comerci, uneori ius conubi silegis actio, iar
dintre drepturile politice aveau doarius suffragi, nebeneficind deius honorum si ius militiae. Latinii din
Dacia erau latini fictivi (aveau statutul juridic al latinilor coloniari, dar nu erau rude de sange cu romanii). Se
utilizeaza termenul de latini in sens juridic si nu in sens etnic.
In perioada stapanirii romane in Dacia statutul de latin devenise o exceptie, aplicandu-se numai unui
numar restrans de persoane, datorita tendintei de generalizare a cetateniei romane. Latinii utilizau in
raporturile cu cetatenii romani si cu peregrinii, precum si in raporturile dintre ei normele dreptului gintilor.

Peregrinii formau categoria sociala cea mai importanta din Dacia deoarece intra marea masa a
autohtonilor daci. Ei erau numiti dediciti pt ca se opusesera cu forta armelor cuceririi romane. Nu se bucurau
de dreptul lor national, anterior cuceririi romane. In raporturile cu cetatenii si cu latinii, precum si in
raporturile dintre ei, utilizau dreptul gintilor. Peregrinii obisnuiti puteau utiliza in raporturile dintre ei si
cutumele locale desemnate prin perifraza: leges moresque peregrinorum . Cutumele erau recunoscute
si acceptate in masura in care nu contraveneau normelor de drept si principiilor juridice romane.

Din examinarea statutului juridic al diferitelor categorii de persoane, rezulta ca dreptul gintilor e un
drept comun cetatenilor, latinilor si peregrinilor, utilizat in raporturile juridice dintre acestia. Formele
juridice bazate pe ius gentium, desi diferite de cele bazate pe ius civile, produceau efecte juridice valabile,
chiar daca imperfecte in raport cu exigentele dreptului civil.
ex: - cetatenii romani se puteau casatori valabil cu o peregrina, dar nu aveau asupra sotiei si asupra
copiilor nici manus deplin, nici patria potestas deplina.
- forma scrisa utilizata in contractele incheiate intre cetateni si peregrini se folosea nu ad
validatem (folosita pentru insasi incheierea valabila a contractului), ci ad probationem (folosita ca mijloc de
proba).
- litigiile civile dintre cetateni si peregrini erau deduse in fata instantelor romane din provincie
pe baza fictiunii ca peregrinul este cetatean roman si civis romanus eset .

Ius gentium, ca diviziune a dreptului privat roman e mult mai evoluat in raport cu dreptul civil,
intrucat nu presupune forme solemne si gesturi rituale si se intemeiaza in principal pe elementul subiectiv al
vointei romane.
In procesul convietuierii romanilor cu dacii, dreptul civil, dreptul gintilor si cutumele locale s-au
apropiat pana la contopire dand nastere in conditiile specifice ale Daciei, unui sistem de drept nou pe care-l
numim dreptul daco-roman. In acest proces de sinteza juridica, este evident ca o influenta covarsitoare o
exercita dreptul roman care a fost si ramane cel mai evoluat sistem de drept pe care l-a avut omenirea.
 Page 9 of 48

Insa, si normele dreptului local au exercitat o influenta asupra dreptului roman, mai ales in
inlaturarea formalismului din actele juridice si in generalizarea principiului bunei credinte.

PRINCIPALELE INSTITUTII ALE DREPTULUI APLICAT IN DACIA

INSTITUTIA PROPRIETATII
Asupra solului se exercita proprietatea quiritara si proprietatea provinciala.
Proprietatea quiritara era exercitata de cetatenii romani din coloniile care se bucurau de ius italicum,
solul acestora fiind exclus de la plata impozitul funciar.
Ceilalti proprietari autohtoni si colonisti exercitau proprietatea provinciala. Terenurile cucerite intrau
in ager publicus (ogor public). Ele insa erau date in folosinta provinciarilor care plateau un impozit →
tributum soli sau stipendi. Intrucat aceasta stapanire era dificil de incadrat din punct de vedere juridic,
jurisconsultii romani au cautat sa o defineasca pe baza ideilor si institutiilor juridice existente la acea data si
sa o incadreze in categoriile juridice cunoscute de ei, considerand ca locuitorii din provincii exercita asupra
fondurilor provincilale fie posesia, fie uzufructul. Tot ei au considerat ca provincialii pot fi asimilati pana la
un punct cu titularii drepturilor reale. In realitate, provincialii exercitau asupra terenurilor respective o
veritabila proprietate, pe care doctrina moderna a desemnat-o prin proprietatea provinciala.
Provincialii puteau transmite proprietatea prin acte inter vivos utilizand traditiunea, dupa cum pot fi
transmise aceste terenuri si prin acte mortis causa, adica le pot lasa mostenire.
Ca atare ei dispun de toate atributele dreptului de proprietate: ius putendi – dreptul de a folosi bunul,
ius fuendi – dreptul de-ai culege roadele, ius aputendi / dispunendi – dreptul de a dispune de bunuri.
Dupa modelul uzucapiunii din dreptul civil a fost creata o prescriptio longi temporis. Aceasta
prescriptie se deosebeste de uzucapiune prin 2 aspecte:
a)sub aspectul termenilor - potrivit codului decemviral, uzucapiunea e de 1 an pt bunuri
mobile si de 2 ani pt bunuri imobile.
- termenul pt prescriptio longi temporis e de 10 aniintre prezenti si de
20 de ani intre absenti.
Prezenti – aceia care locuiau in aceeasi civitatis (oras), iar apoi aceia care locuiau in aceeasi provincie.
Absenti – aceia care locuiesc in civitas diferite, ulterior in provincii diferite.

b)sub aspectul efectelor - uzucapiunea e o prescriptie achizitiva in sensul caduce la

dobandirea proprietatii la implinirea termenului, daca si celelalte conditii ale uzucapiunii sunt indeplinite.
- precriptia longi temporis e o prescriptie extinctiva in sensul ca are ca
efect respingerea actiunii in revendicare a proprietatii provinciale de catre cel care a posedat bunul 10 sau 20
de ani. La implinirea termenului, posesorul nu devenea proprietar, astfel incat, daca pierdea stapanirea
bunului, nu-l putea revendica.
Prescriptia longi temporis spre deosebire de uzucapiune permite jonctiunea posesilor si de asemenea
nu necesita nici ius titlul sau justa causa si nici buna credinta.
Tot pentru proprietarii provinciali a fost creata o prescriptie speciala:prescriptio longisimi temporis
(prescriptia celei mai lungi durate) cu termen de 40 de ani in vremea Imparatului C-tin cel Mare, pe care
Imparatul Teodosio II in l-a redus la 30 ani. Aceasta prescriptio longisimi temporis avea tot un caracter
extinctiv si se aplica si bunurilor imperiale si bunurilor Bisericii Crestine.
Imparatul Iustinian, in cadrul politicii sale unificatoare, inclusiv in domeniul domeniul dreptului, a
suprimat deosebirea dintre fondurile Italiei si cele provinciale, in sensul ca, si solul Italiei a fost supus
impozitelor, moment in care, proprietatea provinciala a disparut. Se impunea reforma pt unificarea
prescriptiilor corespunzatoare celor 2 forme de proprietate. Iustinian a unificat uzucapiunea cu prescriptia
longi temporis, creand un sistem. Mobilele se uzucapau printr-o posesie de 3 ani (usus capio), iar imobilele
in 10 ani intre prezenti si 20 de ani intre absenti (prescriptio longi temporis). In ambele cazuri prescriptia era
achizitiva, dar in afara termenelor si posesiei, se cerea si buna credinta si justul titlu.
Iustinian a creat in 528 d.Hr., printr-o Constitutiune un sistem intermediar potrivit caruia, daca
posesorul nu e de buna credinta, dar nu a intrat in posesia bunului prin mijloace violente, dobandeste
 Page 10 of 48

proprietatea bunului dupa trecerea a 30 de ani. In acest caz prescriptia longisimi temporis pastreaza
caracterul extinsiv.
Daca posesorul nu are nici justul titlu, nici nu e de buna credinta sau daca a intrat in posesia bunului
prin mijloace violente poate, dupa exercitarea unei posesii de 30 ani, sa respinga cu succes actiunea in
revendicare a proprietarului, dar nu va dobandi niciodata proprietatea bunului respectiv. Aceasta e o
prescriptie extinctiva.
Aceasta figura juridica a proprietatii provinciale sta la baza viitoarei proprietati divizate de tip feudal.
Pe langa aceste forme de proprietate aplicabilesolului, locuitorii liberi ai Daciei romane au cunoscut
si o alta forma de proprietate, denumita proprietata peregrina. Aceasta forma de proprietate a fost creata din
considerente de ordin economic, intrucat peregrinii erau principalii parteneri de comert ai romanilor,dar ei
nu dispuneau de ius commerci si deci nu aveau acces la proprietatea quiritara.
Proprietatea peregrina a fost ocrotita prin mijloace create dupa modelul celor aplicabile proprietatii
quiritare: actiunea revendicatorie a fost acordata si peregrinilor, fie prin suprimarea din formula actiunii a
expresiei dominium ex iure quiritium , fie cu fictiunea calitatii de cetatean roman a peregrinului, titular
al actiunii sicivis romanus est .
Cu aceleasi mijloace au fost acordate peregrinilor si alte 2 actiuni, care protejau cele 2 forme de
proprietate: actio furti (furtul) si actio damni in iuriam dati (delictul, paguba cauzata pe nedrept).

INSTITUTIA CASATORIEI
Erau admise casatoriile intre peregrini, acestia avand acces si la tutela si la adoptiunea fraterna pe
baza careia s-a creat in feudalism institutia infratirii.

INSTITUTIA SUCCESIUNILOR
In aceasta materie, mostenirea era deferita conform legii, prin testament, materie in care peregrinii
testau cu precadere in forma orala ce a dat nastere in feudalism testamentului lasat, cum spune Legea Tarii,
cu limba de moarte.
Ca o particularitate, peregrinii aveau testamenti factio pasiva, in sensul ca puteau venii la
succesiunea cetatenilor romani.

INSTITUTIA OBLIGATIILOR
In aceasta materie, Dacia romana cunoaste o reglementare amanuntita, deoarece epoca stapanirii
romane in Dacia coincide cu perioada de apogeu in Imperiu, caracterizata printr-o maxima evolutie a
productiei si a schimbului de marfuri.
Obligatiile sunt supuse in acest context unui regim juridic extrem de complex, rezultat din
combinarea unor elemente de drept civil, drept al gintilor si de drept autohton.
Expresia acestei sinteze juridice o gasim intr-unul din cele mai importante documente ale Dreptului
privat roman care face parte din categoria textelor epigrafice si anume „Tripticele din Transilvania .

TABLITELE CERATE DIN TRANSILVANIA

Tablitele cerate din Transilvania se prezinta sub forma unor tablite din lemn de brad legate cate trei.
Fetele interioare ale tablitelor exterioare si ambele fete ale tablitei interioare sunt scobite, scobitura fiind
acoperita cu ceara pe care s-a scris cu varful unui stilet. Ele au fost descoperite intre1786 – 1855 la Alburnus
Maios (Rosia Montana) intr-o mina de aur abandonata.
 Page 11 of 48

Au fost traduse si publicate la Viena de marele romanist german Theodor Momsen in lucrarea
Corpus inscriptiones latinarum . Plecand de la faptul ca ele sunt datate in 167 d.Hr., epoca in care romanii
se aflau in razboi cu cvazii si marcomanii, el a spus ca locuitorii acelei asezari au ascuns in mina actele cele
mai importante ale comunitatii si au fugit din calea razboiului dupa care nu s-au mai intors. Ipoteza lui
Momsen nu e plauzibila pt ca expoatarea minelor de aur din Mtii Apuseni reprezenta preocuparea esentiala a
administratiei romane in Dacia, de aceea e mai usor de presupus ca numai persoana care le-a ascuns nu s-a
mai intors.
Au fost descoperite 25 de triptice dintre care numai 14 sunt lizibile, restul aflanduse intr-o stare de
degradare. Din cele 14: 4 contin contracte de vanzare, 3 contracte de munca, 2 contracte de imprumut, un
contract de societate, un contract de depozit, un proces verbal prin care se desfiinta o asociatie funerara, una
care continea cheltuieli pt organizarea unui bachet si un contract care continea obligatia unei persoane de a
plati o datorie.
Din analiza contractelor se desprind o serie de concluzii referitoare la forma actelor, la elementele si
efectele lor si la capaciatatea juridica a partilor care le-au incheiat.
In contractul de imprumut creditor e o femeie peregrina, Anduiena lui Vato, ceea ce inseamna o
derogare de la exigentele dreptului roman, stiut fiind ca femeia sui iuris era considerata obstaculata din
punct de vedere intelectual, fiind pusa sub tutela agnatilor sai. Si totusi in acte femeia incheie, fara
autoritatis tutores actul juridic respectiv, ceea ce inseamna ca incheierea a fost influentata de o cutuma
locala.
In alt contract de imprumut, obligatia debitorului de a plati „dobinzi se naste din sarcina
debitoruluiprintr-o simpla conventie de buna credinta, ceea ce inseamna o departare de la normele dreptului
roman, pt ca dobanzile se percepeau in baza unui act solemn, in baza unei stipulatio usurarum alaturata lui
muutum (stip dobanzilor) sau in baza unei stipulatio sortisex usurarum (stip capitalului si al dobanzilor).
Printr-un contract de depozit se realizeaza operatiunea juridica a depozitului neregulat (actul prin
care bancherul se obliga sa restituie clientului suma pastrata + o dobanda). In Triptice, actul nu e incheiat ad
validitatem, ci ad probationem, adica pt a proba o obligatie nascuta dintr-un alt act.
Se remarca faptul ca stipulatiunea e utilizata atat pt realizarea operatiunii juridice a imprumutului cu
dobanda, cat si pt constituirea unor garantii personale, desi la vremea respectiva, fata de stadiul de evolutie
al dreptului roman, operatiunile juridice respective se realizau prin acte speciale.
Totusi, in Transilvania, ele se realizeaza prin stipulatiune, in virtutea caracterului abstract al acesteia
care ii confera o functie generala, fiind utilizata in raporturile dintre cetateni si peregrini, intrucat stipulatia e
si un act de drept al gintilor.
Unul din contractele de locatiune imbraca in forma juridica locatiunea de servicii, fiind in speta un
contract de munca prin care un miner se angajeaza sa presteze servicii intr-o mina. Se prevede in contract si
clauza potrivit careia minerul accepta sa nu fie platit de proprietarul minei pt zilele in care nu poate lucra ca
urmare a inundarii minei.
Problema care se pune e aceea a suportarii riscului in contract, si din aceasta perspectiva, in dreptul
roman vechi functiona regula: riscul in contract e suportat de debitorul obligatiei imposibil de executat. El
nu va fi platit, chiar daca nu presteaza serviciile inchiriate datorita unei imprejurari care nu-i sunt imputabile.
In dreptul roman clasic aceasta regula se modifica, in sensul ca, riscul in contract e suportat de
conductor (proprietarul minei). El trebuie sa-l plateasca pe locator chiar si pt zilele in care acesta nu-si
putuse efectua munca ca urmare a unei situatii ce nu-i era imputabila.
Si totusi in contractul din Triptice apare aceasta clauza derogatorie prin care se revine la sistemul din
dreptul roman vechi. Existenta acestei clauza arata ca, in Dacia, dreptul aplicabil se indeparteaza incet, dar
sigur de la fizionomia dreptului roman clasic datorita discrepantelor de natura economica intre partile
contractante. Onestiores putand imputa celor umili clauze defavorabile.
In contractele de vanzare, forma vanzarii e diferita de cea a dreptului roman clasic, in sensul ca intr-
unul din actele din Triptice avem o clauza de cumparare, o declaratie referitoare la pret si clauze distincte pt
garantii. Vanzarea fusese influentata de dreptul local, stiut fiind ca in dreptul roman clasic toate aceste efecte
izvorau dintr-un singur act si anume contractul consensual de vanzare.
In alt caz, actul e semnat nu numai de martori, ci si de parti si garanti. In dreptul roman actele se
clasifica in 2 categorii: acte redactate in forma obiectiva (semnate numai de martori) si cele redactate in
forma subiectiva (semnate numai de parti). Imprejurarea ca in Triptice actele sunt semnate si de martori si de
parti si de garanti, ne arata ca ne aflam intr-o faza de tranzitie de la forma obiectiva la cea subiectiva.
Aceasta din urma generalizata in dreptul roman sub influenta dreptului grecesc.
 Page 12 of 48

O alta operatiune juridica de vanzare se realizeaza printr-o curiozitate greu de explicat atat prin
intermediul mancipatiunii, cat si prin intermediul contractului consensual de vanzare. Ceea ce complica si
mai mult lucrurile e faptul ca nici una din conditiile mancipatiunii nu sunt indeplinite.
In literatura de specialitate sunt mai multe opinii. Unii au spus ca e adevarat ca mancipatiunea nu-si
produce efectele, dar vanzarea se realizeaza in virtutea contactului consensual. Aceasta afirmatie e doar o
constatare. Altii au spus ca partile din greseala au utilizat termenul de mancipatiune si de fapt e vorba de
traditiune.
Acestea nu pot fi acceptate pt ca privesc acest act din perspectiva metafizica de cercetare a
fenomenului juridic. Singura explicatie valida e cea a determinismului de tip dialectic. Astfel, stim ca in
dreptul roman contractul consensual de vanzare nu e translativ de proprietate si generator de obligatii. In
dreptul roman clasic, la care ne raportam, transferul proprietatii se face prin acte speciale (mancipatiunea).
La celalalt capat al procesului istoric de evolutie in materia vanzarii, constatam ca in Legea tarii, vanzarea e
consensuala translativa de proprietate.
Faptul ca actul din Triptice in care contractul consensual e unit cu mancipatiunea in mod fortat si
oarecum artificial, ne arata ca suntem intr-o faza intermediara de trecere de la vanzarea consensuala
generatoare de obligatii la vanzarea consensuala translativa de proprietate.
In concluzie, actele juridice continute de Triptice, prin fizionomia lor, se indeparteaza de la formele
prescrise de dreptul roman, dar si de la normele dreptului dac. Faptul ca unele reguli si principii romane sunt
derivate de la menirea lor initiala, capatand in Triptice functii si finalitati noi, nu trebuie interpretat ca pe o
curioziate istorica, ci ca pe o marturie evidenta a sintezei juridice daco-romane.

CARACTERELE OBSTII SATESTI SAU TERITORIALE

Caracterul teritorial:
Asa cum rezulta si din denumirea sa, un prim caracter este caracterul teritorial, obstea fiind prin
definitie o asociatie de gospodarii familiale, grupate pe baza teritoriului stapanit in comun.
Termenul care desemneaza teritoriul stapanit in comun de membrii obstii este termenul de mosie (de
sorginte traca) sinonim cu termenul de proprietate (de sorginte latina) in expresii cum ar fi: mosie cumparata
/ mosie mostenita.
Pentru a desemna partea care revine fiecarui membru al obstii se utiliza un termen din aceeasi familie
de cuvinte si anume: termenul de mos (de sorgine traca), alaturi de care in limba romana a patruns si un
termen de sorgine latina, termenul de batran care vine din latinescul vetiranus, de aici avand expresia mos
batran .
Patrunderea slavilor si influenta exercitata de acestia in cea de-a doua etapa a etnogenezei romane a
determinat aparitia in limba romana a unor dublete slave, de exemplu ocina , debina , bastina , ce
sunt sinonime cu mosie , in sensul de proprietate ereditara.

Caracterul agral sau pastoral

Caracterul agral este determinat de indeletnicirile fundamentale, traditionale ale stramosilor nostrii
geto-daci: agricultura si cresterea vitelor. Corespunzator acestor indeletniciri, teritoriul obstei era impartit in
campii de cultura, adica teritorii destinate agriculturii si pasunii, care in sens larg cuprinde si padurea.
Cresterea vitelor s-a realizat intr-o forma pastorala specifica, prin transhumanta, intalnita nu numai in satele
de munte, ci si la cele de campie si care nu inseamna nomadism, pentru ca ea nu poate fi inteleasa corect
doar in legatura cu cealalta ocupatie traditionala a romanilor si anume agricultura, in sensul ca activitatea
pastorala era cu caracter secundar, iar pe de alta parte, caracterul de stabilitate al ocuparii pastorale era dat
tocmai de destinatia specifica acordata unor terenuri, aflate in hotarul obstei, cele utilizate exclusiv pentru
pasunat.

ORGANIZAREA OBSTEI SATESTI

 Page 13 of 48

Fiind o comunitate de munca, obstea este organizata in vederea exercitarii in conditii optime a
indeletnicirilor traditionale ale membrilor sai: agricultura si pastoritul.

Organul suprem era Adunarea Generala a Obstei, numita tot obste, convocata prin viu grai si care se
tinea la Casa Obstei, iar in zilele de sarbatoare la Biserica. La Adunarea generala participau toti membrii
majori, majoratul fiind stabilit fie in functie de varsta 18 sau 21 de ani, fie in functie de data casatoriei.
Femeile nu participau decat la acele adunari la care se luau hotarari in ceea ce le priveste bunurile lor.
Adunarea generala lua toate deciziile privitoare la patrimoniu, la organizarea muncii in comun, la
solutionare conflictelor dintre membrii, aproba transferul de bunuri dintre membrii obstei si incheierea
diferitelor conventii. Se ingrijea de intretinerea Bisericii si a cultului religios.
In cadrul Adunarii generale se distingea un alt organ de conducere si anumeSfatul Oamenilor Buni si
Batrani compus din persoane de baza ale obstei, cu mare experienta de viata, avand atributii jurisdictionale.

Un organ executivsunt Alesii Obstei, aveau atributiuni stabilite de Adunarea generala a obstei care ii
numea si ii revoca, controlandu-le activitatea. Dintre alesii obstii se remarca judele, care era seful militar al
statului, avand totodata atributii jurisdictionale.
Aceasta institutie a fost preluata de dreptul roman, este vorba de magistratii superiori care asigurau
conducerea coloniilor si municipiilor in Dacia romana si anume dumvirii iure dispundo catra demvirii iure
dispundo.

UNIUNILE DE OBSTI / CONFEDERATIILE DE OBSTI

Obstea sateasca sau teritoriala este cea mai simpla forma de organizare pe criteriul teritoriului, ceea
ce nu exclude posibilitatea incadrarii ei in forme de organizare teritoriale mai vaste, constituite din ratiuni de
ordin economic, fie din ratiuni de ordin militar.
Astfel, necesitati de ordin economic legate de exploatarea unitara a unui teritoriu care ofera conditii
similare din punct de vedere geografic (ex.:valea unui rau, versantul unui munte), precum si necesitatii de
aparare decurgand din configuratia teritoriului, impunea unirea obstilor satesti intr-o uniune de obsti care
mai era numita confederatie de obsti sau obste de obsti.
Confederatiile de obste aveau un organ propriu de conducere care avea ca principale atributii
rezolvarea problemelor patrimoniale comune obstilor componente, solutionarea litigilor dintre obstile
componente, stabilirea contributiei fiecarei obsti la fondul comun al confederatiei si organizarea apararii in
comun.
Marele Sfat:Obstile componente isi pastrau insa deplina autonomie precum si organele de conducere.

NORMELE DE CONDUITA IN CADRUL OBSTEI SATESTI

Fiind o comunitate de munca, obstea sateasca a creat norme de conduita legate de obiectul muncii in
comun, care reglementeaza procesul muncii in comun, norme fundamentale la care se adauga celelalte
norme referitoare la statutul persoanei, la familie, la invoieli si la solutionarea diferendelor dintre membrii
obstei.
Prin urmare, cea mai importanta categorie de norme, norme referitoare la proprietate.
Trebuie sa precizam ca in acest context folosim termenul de proprietate, nu in sensul sau juridic, ci
economic pentru ca proprietatea in aspect conceptual nu este doar o categorie juridica, ci si economica.

NORMELE REFERITOARE LA PROPRIETATE

(ne referim la proprietate in sens economic)
Stapanirea exercitata de membrii obstei imbraca 2 forme: stapanirea comuna devalmasa si stapanirea
personala (individuala). Amandoua sunt forme de apropriere a folosintei si nu trebuie confundate cu
proprietatea devalmasa si proprietatea privata.
 Page 14 of 48

1. stapanirea devalmasa- intrau padurile, pasunile, fanetele, islazurile, apele, iar in epoca obstei arhaic
turmele apartinand comunitatii, fondul de rezerva ptanii cu recolta slaba, moara
satului si bogatiile subsolului.
- aceasta stapanire asupra terenurilor si bunurilor facea imposibil ca membrii o
obstei sa poata instraina hotarul satului.
2. stapanirea individuala - la baza ei a stat munca proprie depusa de membrii obstei pt amenajarea
unora dintre terenurile aflate in hotarul obstei, terenuri care anterior se aflau in stapanirea devalmasa.
- aceasta munca conferea terenurilor respective o valoare economica noua,
reprezentand temeiulstapanirii personale asupra lor.
Prima desprindere din fondul devalmas a reprezentat-o locul de casa si gradina (heredium). Semnul
distinctiv al trecerii unui teren din stapanirea devalmasa in cea personala l-a reprezentat gardul. Proces
asemanator a parcurs si campul de cultura (tarina) – terenul destinat agriculturii. Tarina era impartita in loturi
repatizate familiilor din obste prin tragere la sort, dar nu in sistemul asolamentului ca in dreptul geto-dac, ci
o data pt totdeauna. Se numeau loturi matca sau sorti, pt ca dadeau posibilitatea celor care le stapaneau sa
utilizeze si celelalte parti din hotarul obstii in devalmasie cu ceilati membrii ai obstei.
Procesul de trecere de la stapanirea devalmasa la stapanirea individuala a continuat in sensul ca
membrii obstei mai puteau lua in folosinta personala si alte suprafete de teren din hotarul obstei (din pasuni,
paduri, fanete) prin defrisare, destelenire, terenuri care erau apoi introduse in circuitul agricol. Ele se
numeau stapaniri locuresti.
Celelalte terenuri din hotarul obstei au ramas in stapanirea devalmasa a membrilor lor. Obstea
exercita asupra tuturor terenurilor (si asupra celor personale) un drept de supraveghere si control.

NORMELE REFERITOARE LA PROCESUL MUNCII

In aceasta categorie intrau normele de conduita care reglementeaza:
- repartizarea loturilor din campurile de cultura catre membrii obstei,
- stabilirea calendarului de activitati,
- stabilirea felului de cultura pt fiecare lot,
- distribuirea produselor obtinute pt consumul personal si pt fondul de rezerva.
In privinta cresterii vitelor, se stabilea:
- termenului de pornire a turmelor,
- a locurilor de pasunat,
- a modului de impartire a produselor turmelor comune.
In afara principalelor activitati desfasurate in comun existau si activitati care nu necesitau un efort
colectiv, ci o specializare, carora li se consacrau unii dintre membrii obstei: mestesugurile. In privinta
acestora a fost consacrata regula ca mesterugarii sunt proprietarii muncii lor si pe care o puteau valorifica in
cadrul obstei sau in afara ei.
Inmultirea indeletnicirilor personale a reprezentat o premisa a procesului de diferentiere sociala si de
avere in cadrul obstei.

NORME CARE REGLEMENTAU CONDITIA PERSOANELOR

Principiul fundamental e acela al egalitatii dintre membrii obstei, decurgand din stapanirea
devalmasa asupra terenului si din participarea comuna la activiattea economica.
Evidentierea unora dintre membrii obstei, a alesilor obstei se realiza exclusiv pe baza calitatiilor
acestora si nu avea criterii de natura sociala („Sfatul oamenilor buni si batrani ).

NORME REFERITOARE LA FAMILIE SI CASATORIE

La nivelul obstei satesti functiona familia mica (parinti si copii), in cadrul careia se manifesta
egalitatea in drepturi a sotilor in exercitarea puterii pamantesti.
 Page 15 of 48

Parintii exercitau puterea parinteasca asupra copiilor. Intre parinti si copii si intre soti existau
obligatii reciproce de intretinere.
Prin urmare, familia romaneasca este o familie democratica spre deosebire de familia romana care
este aristocrata, avand la baza puterea exercitata de pater familias (sef de familie) asupra bunurilor si
persoanelor aflate sub puterea lui.
Casatoria se incheia prin liber consimtamant si binecuvantarea religioasa, iar divortul era admis la
cererea oricarui dintre soti, ei fiind egali in privinta motivelor de divort pe care le puteau invoca.

NORME REFERITOARE LA SUCCESIUNE

In aceasta materie, descendentii aveau vocatie succesorala egala la mostenirea familiei, fiind
recunoscut si dreptul de mostenire al sotului supravietuitor.

NORME REFERITOARE LA OBLIGATII

Membrii obstei aveau deplina capacitate de a incheia acte juridice, conventii, invoieli, acestea fiind
libere de formalismul roman.
Cea mai importanta conventie era vanzarea, care sub influenta bizantina, devenise consensuala,
translativa de proprietate.
O alta conventie datorita caracterului natural al economiei era conventia de schimb.

NORME REFERITOARE LA PROCEDURA DE JUDECATA

In ceea ce priveste normele care reglementeaza solutionarea conflictelor dintre membrii obstei,
precum si raspunderea acestora pt incalcarea normelor de conduita trebuie precizat ca ei raspundeau de
faptele ilicite cauzatoare de prejudicii, iar solutionarea conflictelor se realiza in cadrul obstei pe baza
principiilor:
- principiul solidaritatii rudelor
- legea talionului
- sistemul compozitiunii.
In materie consensuala, principalele instante cu o competenta generala atat pt pricinile civile, cat si pt
cele penale erau:Judele si Sfatul oamenilor buni si batrani . Puteau pronunta sanctiuni impotriva membrilor,
sanctiunea suprema fiind cea care ducea la excluderea din obste.
In materia probelor se cristalizeaza unele probe fundamentale pt practica juridica:juramantul cu
brazda-n cap si proba cu juratori, ceea ce atesta continuitatea poporului roman si la nivel jurisdictional si
institutional.

APARITIA RELATILOR DE PRODUCTIE DE TIP FEUDAL, A

FORMATIUNILOR PRESTATALE DE TIP FEUDAL SI
FORMAREA STATELOR FEUDALE ROMANESTI

Incheiereain sec VIII a procesului etnogenezei romanesti a dus la afirmarea poporului roman din
punct de vedere etnic ca un popor cu o identitate proprie care a folosit apelativul roman pt a se
desemna, izvorat din traditia colonistilor romani, cat si din cea a autohtonilor geto-daci, ca locuitori ai unor
teritorii care au facut candva parte din Imperiul Roman.
Celelalte popoare vecine ii desemnau pe romani prin termeni diferiti: valahi, volohi, olahi, termeni
prin care popoarele respective ii denumeau pe fostii locuitori ai Imperiului Roman. Asta inseamna o
recunoastere implicita a originii romane a poporului roman.
In perioada feudalismului timpuriu, in sec IX-XIV, au avut loc tranformari la nivelul obstei teritoriale
care au dus la aparitia stratificarii sociale de tip feudal si a relatiilor de productie de tip feudal si au
determinat formarea claselor si categoriilor sociale specifice feudalismului. Astfel, din randul membrilor
obstei si in special din Alesii obstei s-a format aristocratia cnezatelor, voievodatelor, tarilor si embrionul
viitoarei clase a nobililor feudali.
 Page 16 of 48

Existenta acestor realitati economice si sociale e oglindita intr-o serie de documente cu o importanta
exceptionala:Diploma Cavalerilor Ioaniti (1247) care vorbeste de existenta unor maiorea terrae– mai marii
pamantului (puternici din punct de vedere economic si din punct de vedere politic) si a unor rustici valahi –
taranii dependenti care erau tinuti sa presteze celor dintai „foloase, venituri si slujbe , adica cele 3 forme
ale rentei feudale: renta in produse, renta in bani si renta in munca.
Formarea relatiilor de productie de tip feudal si a categoriilor sociale specific feudalismului a dus la
constituirea primelor formatiuni prestatale de tip feudal din sec IX. Documentele vremii le mentioneaza pt
intreg teritoriul locuit de romani. Ele sunt desemnate prin termenul generic de tara si prin termenul de
campulung, termeni care anterior fusesera utilizati pt a denumi confederatiile de obsti.
In limba romana termenul de tara e de origine latina (terra), dar in limba romana termenul de tara a
intrat cu sensul de organizare politica si nu cu sensul de pamant, asa cum s-a intamplat cu toate celelalte
limbi romanice.
Pt sensul material de pamant avem in limba romana un termen consacrat, care e tot de origine latina,
acela de pavimentum(ceea ce acopera). Chiar si atunci cand in unele expresii termenul de tara e folosit
cu sensul material de pamant, referirea e la teritoriul unei organizatii de tip statal.
In documantele epocii respective denumirea generica de tara era completata cu termenii care
identificau diversele formatiuni politice dupa o serie de criterii:
- criteriul geografic: Tara Hategului.
- criteriul etnic: Terra Vlahorum.
- criteriul etnico-geografic: Tara Brotnicilor (locuitori de la vaduri).
- criteriul peroanei conducatorului: Tara lui Litovoi.
In limba romana au patruns si o serie de dublete ale termenului de tara. Un dublet de origine tracica:
jupa (Jupan Dimitrie) => jupan. Apoi un dublet de origine geramnica: cneaz, si unul de origine slava:
voievod.
Acesti termeni i-au determinat pe unii autori sa afirme ca institutia cnezatului si cea a voievodatului
nu ar fi creatii ale poporului roman, ci ar fi institutii de origine straina, preluate de romani in procesul lor de
afirmare ca popor distinct in istorie.
Insa aceasta sustinere nu poate fi primita pt ca termenii respectivi au patruns in limba romana ca
dublete ale termenilor originali, ca urmare a supravietuirii daco-romanilor cu migratorii, iar pe de alta parte
in organizarea institutionala slava, cnezatul si voievodatul sunt institutii cu continut diferit de cele ale
romanilor. La slavi termenul cneaz inseamna principe, iar voievod , duce. In ierarhia feudala
romaneasca, voievodul e mai mare peste o adunare de cneji, fiind ales de adunarea cnejilor si continua pe
plan superior atributiile judiciare ale cnejilor si juzilor.
Aceste formatiuni prestatale de tip feudal au depasit stadiul de organizare sociala al uniunilor si
confederatiilor de obsti, fiind adevarate formatiuni de tip politic statal cu un aparat administrativ si militar
corespunzator care sa asigure realizarea functiilor interne si externe.
1. Functia interna asigura tinerea in ascultare a taranimii dependente. In acest sens juzii, cnejii,
voievozii dispunea de asezari intarite si de cete militare compuse din curteni si slujitori care
alcatuiau un adevarat aparat razboinic ( apparatus belicus asa cum e el numit in Diploma
Cavalerilor Ioaniti) si cu ajutorul caruia ii tineau in ascultare pe taranii dependenti.
2. Functia externa era slab dezvoltata deoarece aceste organe politice isi exercitau autoritatea pe
teritorii restranse si dispuneau de mijloace militare insuficiente pt a face fata sarcinii de aparare
impotriva atacurilor popoarelor vecine.
In acest context, feudalii romani erau de regula vasalii unor feudali staini in cadrul sistemului
relatiilor sociale de vasalitate. Odata cu dezvoltarea functie de productie si cresterea puterii economice si
militare, feudalii romani au cautat o cale de a evita sa imparta veniturile lor cu feudalii straini, ai caror vasali
erau. Aceasta cale a fost unirea feudelor lor, in cadrul statelor feudale romanesti de sine statatoare.
Procesul formarii statelor feudale romanesti e un proces unitar cu trasaturi esentiale romanesti pt
toate teritoriile locuite de romani, dar si cu particularitati de la o tara la alta.
Unii autori au sustinut ca formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare este rezultatul
descalecarii, insa cel care a inteles pe deplin factorul determinant al acestui proces a fost marele nostru
istoric Nicolae Balcescu, care a spus ca niste stapani ai unor state asa de mici precum Fagarasul si
Maramuresul nu puteau avea destula putere spre a cuprinde asemenea provincii, adica Tara Romaneasca sau
Moldova.
Feudalitatea nu se putea introduce in aceste tari cu acesti domni – Radu Negri.
 Page 17 of 48

FORMAREA DREPTULUI FEUDAL NESCRIS.

LEGEA TARII

In perioada cuprinsa intre retragerea aureliana (sec IV) si sec IX, in cadrul obstilor si al uniunilor de
obsti, a existat un sistem de reguli de conduita fara caracter juridic care reglementau relatiile sociale dintre
membrii obstii, iar conducerea colectiva a obstilor veghea la aplicarea si respectarea acestor reguli, reguli ce
nu erau dotate cu o sanctiune statala, ci cu o sanctiune obstesca.
Transformarea acestor reguli de conduita a norme de drept a insemnat indeplinirea cumulativa a doua
conditii:
- acele reguli de conduita au dobandit un caracter de clasa, adica au incetat sa mai exprime
caracterul de egalitate si au devenit expresia clasei dominante in societate;
- normele respective au fost inzestrate cu o sanctiune statala, asigurata de aparatul de
constrangere a statului.
Legea Tarii s-a constituit pe doua cai:
1. Sanctionarea statala a acelor reguli de conducere preexistente care s-au dovedit a fi
convenabile si utile clasei dominante.
2. Aparitia unor reguli noi, corespunzatoare noilor relatii de productie de tip feudal si noului
cadru statal de organizare a societatii.
Din aceasta categorie fac parte norme care reglementeaza privilegiile nobilimii, obigatiile taranilor
dependenti exprimate sub cele 3 forme ale rentei feudale, sistemul relatiilor feudale de vasalitate, noua
organizare politica a societatii si anume caracterul ereditar al institutiei cnezatului si caracterul electivo-
ereditar al institutiei voievodatului.
Pe planul formei, normele Legii Tarii au imbracat forma cutumelor sau obiceiurilor juridice, dreptul
nostru feudal nescris, un „ius nonscriptum . In aceste conditii, cunoasterea Legii Tarii a fost posibila pe
baza dovezilor scrise interioare si straine care fac aplicare la dispozitiile Legii Tarii.
Documentele interne sunt hrisoavele domnesti care reprezinta cazul de aplicare la situatii
determinate, documentele exterioare sunt emise de cancelarile straine ce utilizau diferite denumiri pentru
desemnarea dreptului nostru feudal nescris (ex: voloschi zohon - documentele cancelariei polone, zacon
vlaski - documentele cancelariei sarbe, ius valahicum, lex olahorum - redactate in limba latina a
cancelariei maghiare).
Observam ca strainii priveau dreptul nostru ca pe un drept personal. Atunci cand desemnam dreptul
nostru utilizam singularul, Legea Tarii sau obiceiul pamantului pentru ca in constiinta poporului roman
dreptul feudal nescris este un drept stravechi de la intemeierea tarii si chiar anterior acestui moment.
Au existat 3 etape in evolutia istorica:
- Prima cuprinsa intre retragerea aureliana si sec. IX, norme de conduita fara caracter juridic,
al obstilor si uniunilor de obsti.
- A doua este perioada cuprinsa intre sec IX si sec XIV, epoca timpurie, apar norme
referitoare la relatiile de productie, organizarea cnezatelor si voievodatelor.
- A treia incepe odata cu intemeierea, adica sec XIV si pana la sfarsitul feudalismului, Legea
Tarii devine un sistem atotcuprinzator ce reglementeaza tot.

TRASATURILE LEGII TARII

1. caracter unitar, semnificativ in acest sens fiind utilizarea termenului de tara, desi romanii au
cunoscut mai multe organizari de tip politic, ei au folosit un termen comun pentru aceste organizari.Aceasta
unitate terminologica este folosita pe intreg teritoriul locuit de romani.
2. caracter teritorial-imobiliar
- Legea tarii e dreptul unei societati organizate politic in tari, adica legea unui teritoriu
organizat din punct de vedere statal. Astfel, ea se deosebeste de dreptul popoarelor migratoare care nu e un
drept teritorial, ci unul personal.
- caracteristica Legii tarii de a fi un drept imobiliar rezulta din institutia fundamentala a
dreptului obisnuielnic, institutia proprietatii, in special a terenului care cunoaste o amanuntita reglementare.
 Page 18 of 48

3. caracter profund original, fiind o creatie a poporului roman.

- influentele straine asupra institutiilor juridice romanesti nu au adus atingere originalitatii
Legii tarii, ele rezumandu-se la planul terminologic. Dubletele straine au patruns in vocabularul juridic
romanesc folosindu-se alaturi de termeni originali de sorginte daco-romana.
In ceea ce priveste formarea Legii tarii s-au formulat o serie de teorii, teorii infirmate de rezultatele
crizei sociologice ample, interprinse in perioada interbelica de D.Gusti si continuata dupa razboi de Henri
Stal, acestea confirma punctele de vedere ale istoricilor N. Balcescu care sustinea ca multa vreme Legea
Tarii a tinut locul si de constitutie politica si de condica civila si criminala.
Adica Legea tarii este un sistem de drept atotcuprinzator care reglementeaza intreaga materie a
dreptului public si privat.
FORME DE PROPRIETATE IN FEUDALISM
Cea mai importanta este Marea Proprietate Feudala, o proprietate completa asupra pamantului pentru
marii proprietari feudali si incompleta pentru taranii aserviti, aparuta pe fondul descompunerii obstei satesti.
Proprietatea obstei satesti: - vatra satului si terenurile de cultura care se afla in proprietatea privata.
- pasunile, padurile, fanetele si celelalte categorii de terenuri aflate in
hotarul obstilor se aflau in proprietatea devalmasa
Proprietatea taranilor liberi era asupragospodariilor, pamanturilor de cultura, vitelor, uneltelor de
munca.
Proprietatea mestesugarilor era asupra atelierelor si uneltelor de munca.
Proprietatea taranilor aserviti era asupra gospodariei, vitelor si uneltelor de munca.
Proprietatea robilor era asupra salaselor si uneltelor de munca.
Organizarea sociala a societatii feudale, categoriile sociale feudale erau: clasa marilor proprietari
feudali si clasa taranilor aserviti.
1. Din clasa marilor proprietari feudali faceau parte boierii, inaltii clerici. S-a constituit odata cu
Marea Proprietate Feudala, astfel boierii s-au desprins din obstile satesti devenind cneji si voievozi, iar dupa
instaurarea statului domnul i-a recunoscut ca nobili, denumiti „boieri de tara . Lor li se aduga boierii de
slujba, persoane inobilate de domni pentru serviciile aduse.
Boieria era ereditara, dobandirea calitatii de boier era doar in cazul detinerii unei mosii, iar in cazul
pierderii mosiei se pierdea si titlul.
2. Taranii aserviti se numeau rumani in Tara Romaneasca, vecini in Moldova si iobagi in
Transilvania.
Se aflau in stare de dependenta fata de boieri, astfel incat dupa indeplinirea obligatiei de renta
feudala se puteau muta pe o alta mosie, dar la sfarsitul secolului XVI statutul lor juridic se inrautateste, in
sensul ca sunt legati de glie.

3. Taranii liberi proprietari de pamant se numeau razesi in Moldova si mosneni in Tara Romaneasca.
Taranii liberi fara pamant se numeau mosnegi.
4. Populatia orasului: negustori, mestesugari, proprietari de case in targuri si pamanturi in ocalele
targului.
Odata cu dezvoltarea orasului asistam la o polarizare a populatiei acestora si la formarea patriciatului
orasenesc.
5. Robii: aveau un statut juridic aparte, diferit de cel al sclavilor, nu puteau fi ucisi de stapani, puteau
stapani anumite bunuri, dar diferit si de statutul taranilor dependenti, pentru ca puteau fi vanduti si separati
de mosii.

ORGANIZAREA DE STAT A TARII ROMANESTI SI MOLDOVEI

(in epoca feudalismului dezvoltat)

Organizarea centrala de conducere ale statului feudal sunt in numar de 3: domnul, sfatul domnesc si
dregatorii.
 Page 19 of 48

1. Domnul – organ suprem si varful ierarhiei feudale in cadrul sistemului relatiilor feudale de
vasalitate. Institutia domnieie o institutie original romaneasca care a aparut odata cu formarea statelor
feudale romanesti, ca o evolutie a formatiunilor prestatale de tip feudal.
Nu are corespondent in sistemul institutiilor tarilor vecine, iar termenul e de origine latina
dominus = stapan, ceea ce corespunde conceptiei feudale ca domnul e seful unui stat independent care nu
recunoaste o autoritate superioara.
In Legea tarii, institutia domniei s-a cristalizat prin preluarea unor traditii formate in cadrul
cnezatelor, voievodatelor, tarilor, dar si prin asimilarea unor trasaturi ale monarhiei bizantine care pastrau
amintirea organizarii politice romane, aveau ca fundament ideologic crestinismul ortodox si contineau
premisele necesare pt centralizarea puterii si asigurarea independentei statului feudal.
Domnul poarta si titulatura de Mare Voievod pentru a sublinia latura traditionala a acestei institutii si
exercita in calitate de Mare Voievod prerogative de conducator al armatei si judecator suprem. In calitate de
domn era si seful tarii in sens teritorial.

Atributiile domnului:
In calitatea sa, domnul exercita o serie de atributiuni de ordin legislativ, judiciar si administrativ,
atributiuni care erau ingradite pe de o parte de Legea Tarii, iar pe de alta parte de cenzura exercitata de marii
boieri care aveau un rol deosebit de important in?????
a) pe plan politic-administrativ - stabileste impartirea teritorial-administartiva a tarii;
- stabilirea si incasarea darilor;
- numeste si revoca dregatorii;
- bate moneda;
- exercita tutela asupra Bisericii, avand dreptul de a-i confirma pe
mitropoliti, episcopi si egumeni;
- incheie tratate de alianta;
- declara starea de razboi sau pace.
b) pe plan militar - era conducator suprem al armatei;
- la inceput coordona steagurile marilor boieri, iar apoi comanda Oastea cea Mica;
c) pe plan judiciar - era judecatorul suprem putand pronunta pedeapsa cu moartea si confiscarea averii;
- avea drept de a delega atributiile jurisdictionale catre dregatori saule putea conferi
boierilor si manastirilor, in cadrul imunitatilor feudale cu care acestia erau investiti.
Hotararile judecatoresti ale domnului nu se bucurau de autoritate de lucru judecat decat in timpul
domniei acestuia. Domnii care urmau puteau rejudeca procesele si modifica sentintele pronuntate de domnii
anteriori. Domnul judeca cu Sfatul domnesc.
d) pe plan legislativ – vointa domnului era lege, iar activitatea sa de legiferare imbraca forma
hrisoavelor legislative (cuprindeau norme de drept, norme cu caracter general), insa
acestea au aparut tarziu, la inceputul sec XVI.
Institutia domniei se caracterizeaza prin confuziunea atributiilor.

In ceea ce priveste sistemul succesiunii la tron, Legea tarii consacra un sistem original, sistemul mixt
electivo-ereditar.
Latura electiva isi are originea in obstea sateasca. Organele de conducere ale acesteia erau alese de
adunarea generala a obstei. Aceasta latura electiva se pastreaza si in cadrul formelor prestatale de tip feudal,
in sensul ca voievodul era ales de adunarea cnejilor.
Principiul ereditatii s-a afirmat s-a afirmat si ea in cadrul obstei prin tendinta alesilor obstei de a-si
transmite functiile lor urmasilor. Aceasta tendinta s-a dezvoltat in cadrul formatiunilor prestatale, titularii
acestora transmitand cu titlu ereditar.
Sistemul succesiunii la tron (in Legea tarii) e o sinteza a celor 2 laturi (cea electiva si ereditara) si
prevede ca poate fi ales domn cel ce indeplineste 3 conditii:
- sa fie ruda legitima sau nelegitima pe linie directa sau colaterala cu oricare din domnii anteriori sau e
din os domnesc – Grigore Ureche.
- e roman crestin ortodox.
- nu e insemnat fiziceste.
 Page 20 of 48

Prin alegere se stabilea care dintre aceia cu vocatie succesorala la domnie devine domn. Potrivit
dreptului obisnuielnic, domnul era ales de tara, insa, tara se compune din boieri, cler si conducatori
militari.Alegerea cuprinde investitura si incoronarea.
Acest sistem de succesiune la tron, fiind prevazut de Legea tarii, era considerat de toate starile
societatii feudale ca fiind cel legiuit, asa incat cei alesi erau considerati domni din mila lui Dumnezeu.
Dimpotriva acei care acaparasera tronul cu incalcarea Legii tarii erau uzurpatori, fiind denumiti in mod
peiorativ domnisori .
In cadrul functionarii sistemului electivo-ereditar s-au conturat anumite mijloace juridice pt a
influenta latura electiva sau ereditara.
- latura electiva era influentata prin recomandarea pe care domnul in scaun o facea, spre sfarsitul domniei,
starilor feudale cu privire la acela care ar fi cel mai indicat sa fie ales domn.
- latura ereditara era influentata prin sistemul asocierii la domnie a unuia dintre fii sau dintre frati pt a le
strange cercul, uneori prea larg al rudelor cu pretentii la tron.
Legea tarii cunoaste si institutia regentei exercitata pe timpul minoritatii domnului de catre mama sa si unul
dintre marii boieri.
Sistemul electivo-ereditar a avut de-a lungul Evului Mediu avantaje si dezavantaje:
- era avantajos pt ca permitea urcarea pe tron chiar si a unor rude indepartate, dar cu reale caliati de
conducator, in dauna unor rude apropriate nevarstnice sau nebolnice (incapabili).
- era dezavantajos pt ca nu de putine ori concurenta dintre cei cu vocatie succesorala la tron imbraca
forma unor lupte interne, fiecare pretendent fiind sprijinit de o fractiune boiereasca, iar unii avand sprijin
strain. Aceste lupte au dus la slabirea Tarilor Romane.
Dupa instalarea dominatiei otomane, pe fondul stingerii vechilor familii domnitoare, boierii ii
alegeau pe boierii cei mai devotati, conditionand alegerea de acceptarea de catre pretendent a priviligiilor
boieresti, printr-un angajament pe care Miron Costin il denumea tocmeala .
Treptat alegerea a devenit formala, pe primul plan venind investitura data de sultan, desi in
capitulatiile incheiate cu Poarta se prevedea in mod expres ca domnii vor fi alesi potrivit Legii tarii, alegerea
fiind doar confirmata de sultan. Mai mult, atunci cand era aleasa o persoana care nu indeplinea conditiile,
nulitatea acestei alegeri era acoperita prin confirmarea sultanului. Toate aceste precedente au deschis calea
numirii domnului de catre sultan, sistem introdus in epoca fanariota si care a inlocuit sistemul traditional
electivo-ereditar.

2. Sfatul Domnesc
In continutul raporturilor juridice de vasalitate, intra si obligatia de concilium (de a da sfat), de a-l
sfatui pe suveran cand solicita. Expresia institutionala la nivelul statului feudal a acestei obligatii de
concilium este Sfatul Domnesc.
Este un organ central al statului feudal, functiona pe langa domn si prin intermediul sau se realiza
conducerea. Numarul membrilor era de 12-25 si era convocat la datele fixate de domn si era prezidat de
domn.
Principalele atributiuni:
a) intarirea alaturi de domn a tuturor actelor de transfer a proprietatii feudale.
b) asistarea domnului la judecarea pricinilor civile si penale, dandu-si parerea asupra fondului pricinii si
acordul cu solutia pronuntata de domn.
a) garantarea respectarii de catre domn a actelor externe si in special a tratatelor de vasalitate.
b) acorda sfat domnului in orice probleme de stat atunci cand era consultat.
Din examinarea atributiilor rezulta ca formal era un organ de stat cu caracter consultativ,insa rolul si
competenta Sfatului au cunoscut o anumita evolutie de-a lungul Evului Mediu. Pana la jumatatea sec XV in
Sfatul domnesc intrau marii stapanitori de domenii feudale cu slujitori si armate proprii, denumiti in
hrisoave jupani (T. Romaneasca) si pani (Moldova).
Puterea Sfatului in aceasta perioada era asa de mare incat cenzura activitatea domnului, astfel incat
domnul lua toate hotararile impreuna cu Sfatul domnesc, numele boierilor din Sfat fiind mentionat in partea
introductiva a hrisovului alaturi de cel al domnului. Dar nu numai ca lua hotarari impreuna cu domnul, dar
era in masura sa-l oblige pe domn sa-si respecte angajamentele. Boierii din Sfat erau un fel de garanti ai
executarii de catre domn a masurilor hotarate. Aceasta garantie se traducea prin aplicarea sigiilor personale
pe hrisov alaturi de pecetea domneasca.
 Page 21 of 48

Acesti boieri membrii ai Sfatului, stapani peste vaste domenii feudale, erau numiti boieri de tara pt ca
prin unirea feudelor lor se formasera satele feudale romanesti de sine statatoare.
In primele decenii de la intemeiere, in memoria acestor boieri, era vie amintirea vechilor lor pozitii
politice pe care incercau sa si le conserve prin participarea la Sfatul domnesc si prin sistemul imunitatilor
feudale. O data cu cresterea puterii domnesti, centralizarea statului si restrangerea imunitatilor feudale,
boierii participau la Sfat, nu in calitate de factori decizionali, ci ca simpli martori chemati sa ia act de dorinta
domensca.
In acest context asistam si la o schimbare a componentei. In Sfat incep sa patrunda boierii de slujbe
(dregatorii) care erau numiti si revocati de domn, aflandu-se sub controlul acestuia. Numarul dregatorilor in
Sfat a crescut treptat, astfel incat la finele sec XV, Sfatul domnesc era compus numai din dregatori.
Dupa instaurarea ocupatiei otomane, boierii au profitat de slabirea puterii domnului si au promovat
ideea ca domnul trebuie sa asculte de Sfatul domnesc, conditionand alegerea domnului de legatura prin care
acesta recunoaste privilegiile boierimii si se angaja sa le respecte, instaurandu-se un autentic regim nobiliar.

3. Dregatorii – inalti demnitari ai statului, numiti si revocati de domn. Ei exercitau atributii

administrative, judiciare si militare in cadrul aparatului de stat.La origine, asa cum rezulta din denumirile
lor, ei erau slujbasi care, in cadrul curtii domnesti aveau o serie de atributii legate de persoana domnului.
Treptat, pe fondul ingustarii sistemului imunitatilor feudale, dregatorii au patruns in Sfatul Domnesc
si au preluat in numele domnului conducerea efectiva a vietii de stat.
Sistemul dregatoriilor s-a cristalizat in Tara Romanesca in timpul lui Mircea cel Batran, iar in
Moldova in timpul lui Alexandru cel Bun. Cele 2 sisteme sunt asemanatoare datorita traditiilor comune si
datorita modelului comun avut in vedere (sistemul dregatorilor din Imperiul Bizantin).La investirea in
functie ei depuneau juramant de credinta fata de domn. Nu erau remunerati pt activitate, insa primeau danii
domnesti pt drepta si credincioasa slujba, li se concedau veniturile unor tinuturi si puteau primi daruri de la
subalterni.
Clasificare:
a) Marii dregatori, membrii ai Sfatului domnesc.
 Banul: in Tara Romaneasca, primul dregator in ierarhie era Banul Craiovei care conducea armata,
administratia si justitia din zona din dreapta Oltului. Banul putea pronunta chiar si pedeapsa cu moartea.
 Logofatul in ambele tari era seful cancelariei domnesti si purtatorul marelui sigiliu cu care erau intarite
actele domnesti. El judeca si procesele avand ca obiect domeniile boieresti ereditare.
 Vornicul era conducatorul slujitorilor curtii domnesti si cel ce asigura paza granitelor. In Tara
Romaneasca competenta teritoriala a vornicului se limita la zona din stanga Oltului, iar in Mordova
existau 2 vornici: vornicul Tarii de Sus si Marele Vornic al Tarii de Jos. In Moldova, vornicii erau
conducatorii ostirilor, iar Marele Vornic al Tarii de Jos, asemanator Banului Craiovei, era primul in
ierarhia dregatorilor Moldovei.
 Postelnicul era sfetnicul de taina si talmaciul domnului, cel ce coordona relatiile externe ale tarii.
 Spatarul era purtatorul spadei domnesti si comandantul cavaleriei, iar uneori in timp de razboi comanda
intreaga armata. In Moldova, domnul Ieremia Movila e creat dupa model polonez o dregatorie noua,
hatmanul, care a preluat atributiile militare ale vornicilor.
 Vistierul se ocupa de stangerea veniturilor tarii si asigura mijloacele necesare pt intretinerea curtii
domnesti, a armatei, iar dupa instaurarea ocupatiei otomane si pentru plata obligatiilor de plata.
 Alti dregatori: paharnicul, stolnicul, comisul.
b) Micii dregatori, care nu faceau parte din Sfatul domnesc.
 Armasul era executorul sentintelor penele pronuntate de domn.
 Satrarul ingrijea corturiledomnesti in razboi.
 Jitarul
 Aga comanda pedestrinii si a devenit, ulterior, seful garzii personale a domnului.
Din examinarea atributiilor dregatorilor, rezulta ca si aceasta institutie se caracterizeaza prin
confuziunea de atributii.

DREPTUL PRIVAT AL LEGII TARII

 Page 22 of 48

INSTITUTIA PROPRIETATII
Caracteristic Evului Mediu e faptul ca proprietatea, in general, si proprietatea asupra pamantului, in
special, au o structura complexa, divizata si ierarhizata, caracterizata prin imbinarea stapanirii devalmasa cu
cea individuala, ca si coexistanta mai multor forme de proprietate, in functie de titularul dreptului de
proprietate, fiecare forma avand un regim juridic distict, in functie de pozitia sociala a titularului.
Rezulta ca in feudalism propritatea nu e absoluta ca in dreptul roman, ci e divizata. Legea tarii
consacra in acest sens un dominium eminens care apartine domnului, un dominium utilecare apartine
boierilor si un drept de folosinta al taranilor aserviti asupra loturilor pe care le lucreaza.
Dominium eminens e dreptul de proprietate suprem al domnului asupra teritoriului tarii si pe care il
exercita in caliatatea sa de varf al ierarhiei feudale si ca reprezentant al statului feudal.
Nu trebuie confundat domeniul public al statului cu domeniul privat al domnului (proprietatea
domneasca) in care intra mosiile pe care le stapaneste ca mare proprietar feudal alaturi de ceilalti boieri.
In virtutea lui dominium eminens domnul are o serie de prerogative:
a) exercita dreptul de supraveghere si control asupra intregului teritoriu al tarii;
b) culege mostenirile vacante;
c) ia in stapanire res nulis (bunurile nimanui), terenurile pustii care nu au apartinut nimanui si cele
abandonate de proprietar (res delicte).
d) domnul putea incuviinta feudalilor desprinderea unor portiuni de terenuri din cele pustii si pustiite si le
trecea in proprietate personala prin intemeierea de state, numite slobozii pt ca erau scutite de dari prin
hrisov domnesc;
e) domnul putea lua in stapanire mosiile confiscate de la boierii hicleni (vinovati de tradare);
f) domnul acorda donatii fie boierilor, pt drepta si credincioasa slujba, fie manastirilor;
g) domnul acorda anumitor feudali (boieri si manastiri) imunitati feudale asupra proprietatilor pe care acesti
le stapaneau;
h) domnul incuviinta toate actele juridice de transfer al proprietatii asupra pamantului si robilor, ocazie cu
care partile actului respectiv faceau darea calului (darea cupei), adica ii dadeau un cal bun sau o cupa de
metal pretios pt a incuviinta transferu;
i) domnul exercita dreptul de pradalica (preadalica), adica dreptul de retract pt donatiile facute. Insa
domnul putea renunta la exercitarea pradalicii introducand in hrisov formula sacramentala: pradalica sa
nu fie. Dar beneficiarul daniei in acest caz trebuia sa faca darea calului sau cupei;
j) domnul avea dreptul de a percepe dijme, biruri si munci in folosul domniei, adica cele 3 forme ale rentei
feudale.

Dominium utile apartinea boierilor si taranilor liberi proprietari de pamant.

1. Marea proprietate feudala e o proprietate completa asupra pamantului si incompleta asupra
taranilor aserviti. Modul juridic de dobandire a fost mostenirea, careia, dupa intemeiere, i s-au adaugat si
moduri derivate: vanzarea, donatia, schimbul si infratirea pe mosie. Feudalii si-au extins domeniile si pe cai
nejuridice prin acapararea cu forta a pamanturilor taranilor si incalcarea stravechiului drept de proprietate.
Acest mod nejuridic e denumit in Legea tarii sila .
Dupa titularul sau, marea proprietate feudala are 3 forme:
a) proprietatea domneasca
- cuprinde bunurile personale ale domnului pe care le stapanea inca dinainte de a fi domn, ca
membru al clasei feudale.
- se adauga bunurile dobandite in timpul domniei pe diverse cai juridice, precum si imbunatatirile
aduse bunurilor pe care le avea in proprietate pe cheltuiala proprie.
- mai apartineau domnului sub titulatura de camara domneasca si anumite venituri care li se
cuveneau pe timpul exercitarii domniei, separate de visteria tarii.

b) proprietatea boiereasca
- a aparut inainte de intemeiere si are temeiul juridic in mostenire, iar dupa intemeiere in dania
domneasca sau particulara, precum si in celelalte actele translative de proprietate: vanzarea, schimbul si
infratirea pe mosii.
 Page 23 of 48

- mostenirile se numeau ocii, dedii sau bastina. Ele erau confiscate de domni si nu puteau fi
instrainate decat cu respectarea dreptului de protimis (precumparare si rascumparare) al rudelor.
- dania domneasca se acorda pentru serviciile militare aduse domnului, pentru indeplinirea unei
dregatorii, adica a unei slujbe in aparatul statului. Era concretizarea obligatiei de miluire a vasalului de catre
suzeran, obligatie ce intra in continutul raportului juridic de vasalitate.
- pana in prima jumatate a sec XV, beneficiarii daniei domnesti aveau asupra mosiei ce le fusese
donate un drept temporar limitat la durata vietii domnului si uneori si a fiilor acestora, in masura in care ei i-
ar fi urmat la tron.
- din a II-a jumatate a sec XV, beneficiarul are un drept ereditar, asa incat dreptul domnului de
pradalica se mentine numai in caz de hiclenie, adica in cazul tradarii domnului.
c) proprietatea manastireasca
- s-a constituit dupa intemeiere din daniile facute de credinciosi, domni, boieri, in scopuri pioase.
- daniile aveau caracterul unor donatii cu sarcina, intrucat manastirea avea obligatia de a nu instraina
dania primita si de a utiliza veniturile mosiilor donate in scopuri caritabile, sub sanctiunea intoarcerii daniei
(revocarea donatiei pt neideplinirea sarcinii).

Marea proprietate feudala, indiferent de titularul sau (domn, boieri sau manastire) avea o structura
bipartita, fiind impartita in rezerva feudala cultivata prin munca taranilor dependenti si lorutie date in
folosinta acestora denumite delnite (T Rom), jiredii (Mold) si sesii (Trans).
Institutia imunitatii feudale (ohaba – T Rom / uric – Mold)
- se acorda prin hrisov domnesc
- conferea titularului sau dreptul de administrare politica, de judecata si de comanda militara asupra
populatiei de pe domeniul respectiv, insotit de dreptul de a face comert, de a percepe venituri in folosul
sau si scutirea de plata a oricarei dari fata de domnie.
- feudalii investiti cu imunitati se bucurau de independenta politica pe domeniile lor. Dregatorii domnesti
nu aveau competenta pe aceste domenii, functiile statului fiind exercitate de aparatul de slujitori al acelui
boier.
Din examinarea fizionomiei imunitatilor feudale rezulta ca ele oglindesc la nivelul suprastructurii
politice, izolarea specifica economiei feudale inchise, naturale. Imunitatile au aparut dupa intemeiere
intrucat feudalii romani, a caror putere economica si politica era atunci mai mare decat cea a domnului,
doreau consacrarea si pe plan juridic a privilegiilor lor de a conduce, sub toate aspectele vietii, populatia de
pe mosiile pe care le detineau.
Sistemul imunitatilor feudale s-a format in acea perioada si s-a manifestat la scara larga si datorita
faptului ca aparatul de stat nu era pe deplin dezvoltat, asa incat realizarea uneia din functiile statului se
impunea a se face cu aparatul de slujitori al boierului.
Hrisoavele de acordare a imunitatilor utilizau 2 tipuri de formule:
a) formula concentrata: T Rom – sa-i fie de ocina si de ohaba .
Moldova – sa-i fie uric cu tot venitul .
b) formula detaliata - in care era specificata in amanunt continutul imunitatii acordate.
Formula detaliata era utilizata pt imunitatile acordate manastirilor, intrucat proprietatea manastirilor
s-a format dupa intemeiere, intr-o epoca in care puterea domnului incepuse sa se consolideze, iar imunitatea
nu mai avea caracter general, ci exceptional, trebuia sa se mentioneze in amanuntime ce activitati urmau a fi
scoase din competenta dregatorilor domnesti si trecute in cea a titularului imunitatii.
Din examinarea formulei detaliate rezulta ca ele nu se acordau uniform, ci erau mai restranse de la un
boier la altul, de la o manastire la alta.
Centralizarea puterii de stat in mana domnului si a aparatului de dregatori a dus la restrangerea
treptata a imunitatilor acordate, astfel incat dreptul de judecata al boierilor e limitat, drepturile militare sunt
ingradite, pe fondul dezvoltarii comertului se desfiinteaza dreptul boierilor de a percepe taxe pe circulatia
marfurilor si persoanelor, precum si anumite venituri.

2. Proprietatea taraneasca prezinta caractere diferite dupa cum e vorba despre proprietatea taranilor
grupati in obsti sau cei ce nu fac parte din obsti sau de proprietatea taranilor liberi sau aserviti.
a) Proprietatea taranilor liberi grupati in obsti
 Page 24 of 48

Teritoriul obstei se imparte in vatra satului (gospodariile taranilor - proprietate personala), campul de
cultura (loturile de cultura - proprietate personala) si celelalte terenuri aflate in hotarul satului (paduri,
pasuni, fanete, islazuri) care erau stapanite in devalmasie de sateni.
Fiecare membru, cu aprobarea obstei, avea dreptul de a desprinde anumite terenuri din fondul
devalmas si de a le amenaja prin munca proprie, dandu-le o noua destinatie economica. Munca incorporata
in aceste terenuri reprezenta temeiul juridic al trecerii terenului din stapanirea devalmasa in proprietate
personala a titularului si familiei sale.
Pana la finele feudalismului obstea a pastrat un drept superior de supraveghere si control asupra
tuturor terenurilor aflate in hotarul sau, inclusiv asupra celor care erau in proprietate personala. Expresia
acestui drept e dreptul de protimis (dreptul de precumparare si rascumparare).
Mecanismul exercitarii dreptului de protimis: daca vreun membru al obstei dorea sa vanda un teren
aflat in hotarul obstei trebuia sa-si faca intentia prin strigari la targuri succesive. Membrii obstei, rudele sau
vecinii aveau dreptul de precumparare, iar daca nici unul nu-si exercita acest drept, terenul putea fi vandut si
unui strain de obste, dar aceasta vanzare nu era pura si simpla, ci afectata de o conditie rezolutorie. Daca in
termen de 1 an de la data vanzarii vreun membru al obstei, vecin sau ruda se razgandea, putea sa-si exercite
dreptul de rascumparare, intorcand cumparatorului pretul platit si devenind proprietarul terenului. Termenul
de 1 an curgea de la data la care acel membru al obstei luase cunostinta despre operatiunea vanzarii.
b) Proprietatea taranilor aserviti.
Teritoriul obstilor aservite apartinea stapanilor feudali, insa taranii aserviti isi pastrau dreptul de
proprietate asupra gospodariei, uneltelor de munca si dreptul de folosinta asupra loturilor de cultura. Ei
aveau posibilitatea de a face imbunatatiri celorlalte categorii de terenuri, platind insa zeciuiala cuvenita
stapanilor feudali.
c) Proprietatea taranilor liberi care nu se aflau in obsti.
Se exercita asupra gospodariilor, vitelor si uneltelor de munca, precum si asupra unei mici suprafete
din terenuri de cultura.
Legea tarii a consacrat dreptul de proprietate al mestesugarilor asupra atelierelor si uneltelor si un
drept de proprietate al robilor asupra salajelor si uneltelor confectionate prin munca proprie.

STATUTUL JURIDIC SAU CONDITIA JURIDICA

A CLASELOR SAU STARILOR FEUDALE

In cea ce priveste statutul juridic al claselor sociale trebuie mentionat ca Legea tarii avea un profund
caracter statutar, ca urmare a pozitiilor discriminatorii pe care le continea, in functie de pozitia sociala a
diferitelor clase sociale.
1. Feudalii
Boierii se bucurau de toate drepturile si privilegiile. Numai ei exercitau conducerea politica a tarii si
erau titularii proprietatii feudale investita cu imunitati. Aveau capacitate juridica deplina, insa calitatea de
boieri era indisolubil legata de stapanirea unei mosii.
Boierii erau impartiti in boieri de tara si boieri de slujbe. Totodata, asistam la o stratificare a
boierimii in boieri mari si boieri mici.
Institutia boierimii e anterioara statului feudal. Exista si un argument terminologic: boier de tara
, acordata conducatorilor formatiunilor prestatale de tip feudal care prin unirea feudelor lor intemeiasera
statele feudale romanesti.
Dupa intemeiere si centralizarea aparatului de stat apar dregatorii care erau recrutati chiar si din
randul unor categorii sociale inferioare. Calitatea de boieri a acestora rezulta din functia indeplinita in
aparatul de stat si nu ca efect al stapanirii unei mosii, desi domnul ii miruia pt dreapta si credincioasa slujba,
dandu-le mosii sau concedandu-le veniturile unor tinuturi.
In cele din urma calitatea de boier devine indisolubil legata de indeplinirea unei functii de dregator in
aparatul de stat. Se elaboreaza si un statut scris al nobilimii in care se prevede acordarea nobletei ca efect al
dregatoriei incredintate.
 Page 25 of 48

2. Clerul avea si el o situatie priveligiata, avand dreptul de a participa la Sfatul domnesc, avand
totodata dreptul de a participa la adunarile starilor feudale, precum si de a beneficia de acordarea de
imunitati feudale.
3. Orasenii. Acestia nu erau o patura sociala omogena, ci polarizata in aristrocratia oraselor, alcatuita
din persoane care stapaneau case in targuri si mosii in ogoarele targurilor si care se bucurau de toate
drepturile si privilegiile. Asigura conducerea oraselor, iar in Moldova participa la alegerea Domnului.
Un alt element il reprezentau orasenii propriu-zisi, categorie din care fac parte mestesugarii si
negustorii aflati sub autoritatea dregatorilor domnesti.
Spre deosebire de Tara Romaneasca si de Moldova, orasele din Transilvania beneficiau de o larga
autonomie in raport cu autoritatea centrala, iar populatia oraselor se afla si sub jurisdictia organelor locale
orasenesti, recrutate din randul aristrocratiei.
O alta categorie in cadrul populatiei oraselor, o reprezentau cei care se indeletniceau cu agricultura
pe mosia orasului si care la randul lor puteau fi oameni liberi sau sermi.
Orasenii aveau dreptul de a participa la conducerea si administrarea orasului, dreptul de dispune de
bunurile lor, dreptul de a-si rezolva diferendele pe cale judiciara, sfera drepturilor orasenilor fiind precizata
in actul de infiintare a orasului (uricul targului) precum si in actele de privilegii date de-a lungul timpului de
catre domnie.
4. Taranii
a) liberi - cei cu pamant - grupati in obsti, numiti razesi (Mold) si mosneni (T Rom).
- negrupati in obsti, numiti cneji sau judeji.
- cei fara pamant, munceau pe mosiile feudale si se numea saraci sau siromahi.
b) dependenti numiti vecini (Moldova) sau rumani (T Rom).
Capacitatea lor juridica era determinata de dreptul de proprietate incomplet pe care stapanii feudali il
aveau asupra lor, in sensul ca puteau fi vanduti o data cu mosia pe care erau alipiti.
Aveau dreptul de a dispune de partea de produse si venituri ce le ramanea dupa satisfacerea
obligatiilor de renta feudala. Aveau drept de proprietate asupra gospodariei de care putea dispune, insa erau
excusi de la exercitiul drepturilor publice si dupa legarea de glie nu mai putea parasi mosia pe care se aflau.
Exista potrivit Legii tarii mai multe cai juridice si nejuridice de cadere si de iesire din rumanie.

 cai de cadere in rumanie

- juridice: - donatia (cazul taranului liber care se inchina cu sufletul si averea sa stapanului feudal)
- vanzarea (a libertatii si a averii)
- imprumutul (de multe ori era garantat cu libertatea personala a datornicului)
- hotararea judecatoreasca.
Toate aceste titluri emanau de la cancelaria domneasca si erau intarite de domn si de Sfatul domnesc.
- nejuridice
- falsificarea actelor de catre boieri
- cotropirea (sila)
Starea de rumanie era imprescriptibila si se transmitea cu titlu ereditar pe linie masculina.

 cai de iesire din rumanie

- juridice: - iertare de rumanie (act cu titlu gratuit, facut de stapanul feudal si care efecte fie
intervivos, fie mortis causa)
- rascumpararea din rumanie (cea mai raspandita ca urmare a avantajelor materiale pe
care le aducea stapanului feudal)
- hotararea judecatoreasca (in procesele pe care taranii le aveau cu boierii in urma carora
se constata ca fusesera rumanizati cu sila)
- nejuridice: - arderea titlurilor boierilor
- cnejirea sau judecirea cu sila (taranii refuzau sa se comporte ca tarani dependenti, ci ca
unii liberi)
- fuga
- rascoala.
In ceea ce priveste statutul juridic al taranilor dependenti, profesorul Constantin Giurescu a afirmat
existenta unui asa numit drept rumanesc, zacon vlasti, plecand de la ideea ca vlahii ar fi in realitate tarani
dependenti, fostii robi care dupa eliberarea din robie intra in categoria sociala a taranilor dependenti. In
 Page 26 of 48

continuare prof. C-tin Giurescu face o distinctie intre Legea Tarii care se aplica rumanilor ca o entitate etnica
si zlacon vlasti, care are un sens social si care s-ar referi, in opinia prof. doar la taranii dependenti. Aceasta
teorie nu poate fi impartasita intrucat ea este contazisa de hrisoavele domnesti, din examinarea carora rezulta
ca termenul de ruman are o dubla acceptiune, are un sens etnic si un sens social, iar sensul in care este
utilizat rezulta din contextul frazei. Ca atare, dreptul rumanesc sau zlacon vlasi nu este altceva decat Legea
Tarii, dreptul nostru feudal scris, si nu un sistem aparte aplicabil doar taranilor dependenti.
5. Robii: Normele de drept aplicabile acestora alcatuiau o institutie distincta in cadrul Legii Tarii,
denumita „Colopscoe pravo = dreptul robilor
Aveau un statut juridic intremediar intre sclavii din antichitate si taranii dependenti.
Din punct de vedere juridic erau lucruri, insa li se recunostea o capacitate juridica limitata, avand
dreptul de a se casatori si putand avea in proprietate salasele si uneltele confectionate prin munca proprie.
Puteau incheiea acte juridice cu acordul stapanilor. Puteau fi vanduti separati de mosie.
Ca si starea de dependenta feudala a taranilor aserviti, robia era imprescriptibila si transmisa ereditar,
insa ca si starea de dependenta robia putea inceta daca robul era eliberat de stapanul sau, devenind om liber
6. Strainii: Regimul lor juridic era tolerant, mai ales pt cei de religie crestina. Cu toate acestea ei nu
puteau dobandi proprietati imobiliare. Strainii de religie crestina se puteau impamanteni, fie prin casatorie,
fie prin acordarea unei dregatorii, situatie in care se bucurau de toate drepturile si libertatile civile si politice,
existand si unele limitari: nu puteau avea in proprietate pamant.
Li se acordau de catre domn libertati comerciale si religioase, dreptul de a se constitui in comunitati
la nivelul oraselor, dreptul la un regim fiscal distinct.
In privinat necrestinilor (mai ales al musulmanilor), conform capitulatiilor incheiate cu Poarta, ei nu
se puteau stabili in tarile romana si nu putea avea lacasuri de cult.

INSTITUTIA RUDENIEI
Potrivit Legii tarii rudenia imbraca 3 forme:
a) de sange (biologica);
- poate fi pe linie directa sau colaterala, fiecare cu diferite grade de rudenie. Ea creaza intre
rudele apropriate drepturi si obligatii reciproce de intrajutorare si totodata confera vocatie
succesorala. De asemenea, rudenia de sange e un impediment la casatorie.
b) prin alianta (afinitate) – legatura dintre un sot si rudele ceiluilalt sot;
c) spirituala – rezulta din tainele botezului si a cununiei.
La acestea se adauga si rudenia izvorata din adoptie (infiala) si rudenia din infratirea pe mosie.

INSTITUTIA CASATORIEI
Potrivit Legii tarii casatoria nu era un contract civil si se incheia prin formalitatile religioase stabilite
de Biserica ortodoxa, adica imbraca forma benedictiunii religioase / binecuvantarea.
Etapele premergatoare casatoriei:
a) vederea in fiinta – cunoasterea viitorilor soti;
b) urmarea de vorba – tratativele purtate de familiile viitorilor soti;
c) intocmirea foii de zestre;
d) binecuvantarea parintilor.
Zestrea e o institutie de straveche traditie geto-daca, fiind la origine un drept al ambilor tineri,
reprezentand echivalentul pecuniar al muncii depuse de acestia in gospodaria familiei de origine.
Se constituia prin strigari publice facute in timpul serbarii nuntii de catre parintii viitorilor soti si era
baza materiala a viitoarei familii. La zestre se adugau si darurile de nunta primite de la alte rude si de la
prieteni.
Din sec XVII institutia dobandeste un nou continut. Ea se constituie doar pt sotie sub forma foilor de
zestre si e un fel de afacere pt viitorii soti asa numiti vanatori de zestre.

O varianta a casatoriei traditionale e casatoria cu fuga care imbraca forma unui simulacru de rapire a
viitorei sotii de catre viitorul sot pt a forta binecuvantarea parintilor.
 Page 27 of 48

Legea tarii prevede si un impediment tipic feudal: starea de robie a unuia dintre soti. Acesta atragea
caderea in robie a celuilalt sot, precum si a copiilor rezultati din casatorie.

Regulile Bisericii permiteau divortul existand deplina egalitate intre soti in privinta motivelor de
divort pe care le puteau invoca.
Divortul era urmat de procedura numita alegere sau imparteala (partaj) prin care fostii soti isi
retrageau partea de bunuri ce le apartineau.

INSTITUTIA FAMILIEI
Potrivit Legii tarii, familia e grupul alcatuit din rudele cele mai apropiate avand ca nucleu pe parinti
si copii. Traditia geto-daca a implementat familiei romanesti un caracter decocratic, spre deosebire de
familia romana care are un caracter aristocratic.
Consecinta caracterului democratic e deplina egalitate a sotilor, izvorata din conditiile de munca si de
viata ale obstilor. Ambii soti exercitau puterea parinteasca asupra copiilor avand obligatia de crestere si de
intretinere a acestora si nu dreptul de a-i vinde asa cum prevedea dr roman.
Dupa moartea sotului, femeia putea exercita singura puterea parinteasca asupra copiilor minori.
Si intre soti existau obligatii reciproce de intretinere, iar sotul care nu-si indeplinea aceasta obligatie
era sanctionat cu o pedeapsa infamata de natura a atrage oprobiul public, adica era dat prin targ sau purtat pe
ulita.
Se practica si adoptia rudelor mai apropiate, copiii adoptati fiind numiti copii de suflet.
Din fizionomia institutiei familiei asa cum e ea reglementata in Legea tarii rezulta ca aceasta a suferit
puternice influente, atat din partea dr bizantin, cat si din partea religiei crestine.

INSTITUTIA SUCCESIUNII
Transmiterea bunurilor pt cauza de moarte de la defunct la mostenitori se numeste in Legea tarii
mostenire , iar succesorul mostenitori . Termenii vin de la cuvantul de origine traca mos din
care deriva termenul de mosie in sens de proprietate ereditara.
Potrivit Legii tarii, mostenirea se putea deferi, fie pe cale legala, fie prin testament. Cea legala se
deschide atunci cand defunctul nu a lasat testament sau nu e bine intocmit (e nul) sau nu produce efecte (e
caduc).
In materia succesiunii legale Legea tarii confera egala vocatie succesorala copiilor legitimi cu cei
adoptati, precum si egala vocatie succesorala fetelor cu baietii in privinta bunurilor de bastina sau bunurilor
de cumparatura ale parintilor lor.
De la aceasta regula e o singura exceptie: in T Romaneasca fetele nu au vocatie succesorala la ocina
(bunurile ereditare ale parintilor). Sistemul mostenirii legale e guvernat de principiul masculinitatii. Fetele
primeau echivalentul valorii partii ce i s-ar fi cuvenit din bunurile ereditare, fie in bani, fie in bunuri de
cumparatura. In general, primeau sub forma zestrei, iar obligatia de inzestrare revenea parintilor si in absenta
lor, fratilor.
In ceea ce priveste copiii din afara casatoriei, ei vin numai la mostenirea mamei lor.
Legea tarii admite si succesiunea prin reprezentare si consacra dr la mostenire al sotului
supravietuitor in concurs cu copiii.
Efectele acceptarii succesiunii sunt aceleasi ca si in dr roman. Asupra mostenitorilor trece intregul
patrimoniu, activul succesoral si pasivul succesoral (datoriile).
In privinta mostenirii testamentare. Se deschide pe baza testamentului intocmit de defunct daca e
valabil si isi produce efectele. Putea fi redacta in forma scrisa (diata) sau in forma orala (cu limba de
moarte).
Ambele forme de testament se redactau in prezenta martorilor. Cel in forma scrisa era mai rar
intalnit, folosit de boieri si clerici pt ca in general ei erau stiutori de carte.
O particularitate a testamentului medieval este posibilitatea inserarii in cuprinsul lui al unui blestem
al testatorului, prin care se asigura ca ultima sa vointa va fi respectata.
E reglementata si substitutiunea prin intermediul careia disponentul impune fiduciarului (un donatar
sau legatar) sa pastreze bunurile primite si sa le transmita la decesul sau unei alte persoane (fideicomisar sau
substituit) care e indicata tot de testator (disponent).
 Page 28 of 48

MATERIA OBLIGATIILOR
Legea tarii consacra ca izvoare contractele si delictele punand accentul pe raspunderea personala,
reglementand insa si anumite forme de raspundere colectiva, izvorata din solidaritatea existenta la nivelul
obstilor satesti sau teritoriale, precum si anumite interese ale statului feudal.
Exista 3 forme de raspundere colectiva: - in materie penala,
- in materie fiscala
- despagubirea de la altul.
Raspunderea colectiva in materie penala e o reminiscenta a vechiului sistem al razbunarii sangelui.
Potrivit acestui sistem in cazul savarsirii unei infractiuni indreptate impotriva unei persoane, aceasta sau
familia acesteia putea sa-si exercite dr de razbunare asupra faptuitorului sau familiei acestuia.
Inainte de intemeierea statelor, obstea sateasca prin organele de conducere cerceta si sanctiona
infractiunile savarsite pe teritoriul sau de catre membrii obstei.
Dupa intemeiere, din aceste atributiuni obstea a mai pastrat doar pe aceaia de a-l cauta si indentifica
pe faptuitor si a-l preda slujbasilor domnesti numiti gonitori din urma. In caz contrar obstea era obligata sa
indice gonitorilor din urma locul pe unde faptuitorul parasise hoatrul obstei (sa le dea de urma). Daca nici
acest lucru nu era posibil intreaga obste raspundea pt actiunea comisa pe teritoriul sau, fiind obligata sa
plateasca amenda fixata, in caz contrar obstea era aservita.
Raspunderea colectiva in materie fiscala a reprezentat un mijloc legal de aservire a taranimii pt ca,
desi suma globala stabilita pt grupuri fiscale, adica pt obste, era repartizata pe unitati impozabile, pe
gospodariile taranesti, iar daca unii dintre tarani nu putea plati, situatie des intalnita, datoria lor era preluata
automat de ceilalti. Satul trebuia sa implineasca cisla. Daca intreaga obste era insolvabila, ea era aservita de
domn sau de unii din boieri.
Despagubirea de la altul e o forma de raspundere solidara cu o sfera mai larga de aplicare care
cuprinde categorii sociale intregi care apartin aceluiasi popor. Aceasta forma de raspundere colectiva a fost
utilizata de majoritatea statelor feudale.
In dreptul modern daca una din partile contractante e strain, constrangerea acestuia de a-si executa
obligatia se realizeaza pe baza conventiilor incheiate intre state si a procedurii execuaqului (recunoasterea in
investirea cu formula executorie a hotararii pronuntate de o instanta asupra unui cetatean strain in statul de
care acesta apartine).
Potrivit despagubirii de la altul creditorii romani primeau incuviintarea domnului de a-si realiza
creantele pe care le aveau fata de cetatenii straini prin executarea silita asupra conationalilor acestora aflati
in trecere prin tarile romane.
Dupa realizarea executarii silite, conationalul executat primea dovezile relative a existentei creantei
asa incat la intoarcerea in tara de origine, putea cere autoritatilor proprii sa fie despagubit de conationalul lui
pt care a fost urmarit.
La fel se proceda si atunci cand debitorul era un roman, el putand fi executat silit pt un conational,
debitor fata de un cetatean strain in statul in care conationalul se deplasase.

Formele de raspundere individuala sunt in principal contractele. Dintre ele, cel mai important este
contractul de vanzare, contract consensual translativ de proprietate, elementele sale fiind ca si in dreptul
roman: consimtamantul, obiectul si pretul.
Consimtamantul trebuia sa izvorasca din vointa libera a partilor, sa fie dat de buna voie, iar in cazul
in care consimtamantul era viciat contractul era nul. Cel mai raspandit viciu de consimtamant era violenta pe
care Legea tarii o denumeste sila. Celelalte vicii de consimtamant: eroarea si dolul erau mai rar intalnite in
practica pt ca toate contractele se incheiau in prezenta martorilor.
In cazul vanzarii pamantului aflat in hotarul obstei, nu era suficient consimtamantul partilor
contractante, ci trebuia totodata respectarea dreptului de protimis al rudelor si vecinilor.
De asemenea daca obiectul vanzarii era o proprietate feudala sau un rob, actul de transfer al
proprietatii trebuia intarit prin hrisov domnesc, fiind necesar deci si acordul domnului. Pentru a obtine
acordul domnului si pentru a evita pradalica, partile procedau la darea calului sau cupei.
In privinta obiectului vanzarii, el trebuia sa fie un bun susceptibil de a fi instrainat, adica in comert,
in circuitul civil. Cel mai important lucru era pamantul care putea fi vandut si in cote indivize, ideale si
 Page 29 of 48

abstracte. O particularitate a vanzarii este ca obiectul vanzarii il putea reprezenta si persoana umana: robii
sau taranii aserviti care puteau fi vanduti o data cu mosia.
Al treilea element este pretul care potrivit Legii tarii putea fi exprimat in bani, in pecunia numerata,
dar putea sa fie exprimat si in alte bunuri, situatie in care vanzarea se confunda cu schimbul (permutatio
rerum).
Pretul se platea fie in momentul incheierii contractului, fie la o data ulterioara, sub sanctiunea
rezolutiunii contractului pentru neexecutare, fiind prevazuta sub forma pactului provizoriu care stipula
intoarcerea partii din pret platita pana la data interventiei acelui pact comisoriu. Intoarcerea pretului
intrevenea si in caz de editiune pe care LT o denumeste val, adica atunci cand bunul a fost cumparat de la
neproprietar / rau .
Sub aspectul formei, contractul de vanzare se putea incheia fie in forma scrisa, fie in forma verbala,
insa intotdeauna in prezenta martorilor, uneori si in prezenta chezasilor si al adamasarilor.
Contractul de donatie. Potrivit Legii tarii, donatia e un contract real care poate imbraca 2 forme:
- - donatia sau dania domneasca
- donatia particulara
In cazul daniei domnesti, intentia de a gratifica a domnului avea in vedere fie rasplatirea unui boier
pentru dreapta si credincioasa slujba, fie ajutorarea unei manastiri in scopuri pioase.
In cazul daniilor particulare, intentia de a gratifica avea in vedere fie angajamentul donatarului de a-l
ingriji pe donator si de a-l inmormanta potrivit datinilor, fie un scop filantropic sau ca donatorul sa fie trecut
in pomelnicul Bisericii impreuna cu membrii familiei sale. De cele mai multe ori donatia avea caracterul
unei donatii cu sarcina, iar manastirea donatara nu avea dreptul de a instraina dania primita sub sanctiunea
revocarii donatiei.
Ca si in cazul vanzarii, obiect al donatiei il putea forma si persoana umana, robii sau taranii aserviti
impreuna cu mosia. Dar, obiect al donatiei il putea forma si liberatea umana, e vorba de taranii care asa cum
spune Legea tarii se inchinau cu sufletul si averea lor stapanului feudal.
Donatia care avea ca obiect proprietati feudale sau robi trebuia intarite prin hrisov domnesc.
Contractul de imprumut - cel mai raspandit e imprumutul de consumatiune (denumit mutum), o
forma a acestuia: imprumutul banesc (contract unilateral care genera obligatia imprumutatului de a restitui la
scadenta imprumutatorului suma imprumutata plus dobanzi). Dobanda se numeste in Legea tarii bas iar
scadenta se numeste zi sau soroc. De regula, scadenta la imprumut era stabilita intr-o zi de sarbatoare.
Legea tarii permitea si anatocismul (dobanda la dobanda) cum se spune in Legea tarii bas peste bas.
Sistemul de garantii reglementat de L.T. cuprinde 2 forme de garantii:
- garantia reala numita zalog
- garantia personala numita chezasie.
Garantiile reale – zalogul reprezenta o garantie reala avand ca obiect bunuri mobile si imobile in
special robi si mosii cultivate cu tarani dependenti care se dadeau creditorului de catre debitorul sau,
creditorul avand posibilitatea de a folosi la munca taranii dependenti de pe mosiile zalogate in contul
dobanzilor la suma imprumutata.
Zalogul putea imbraca 2 forme:
- fara termen: creditorul putea stapani si folosi bunul zalogit pana la plata datoriei.
- cu termen: la implinirea termenului debitorul platea rascumpararea bunului zalogit. Daca nu platea se putea
prevedea in actul de zalogire ca zalogul devine statator, adica bunul zalogit intra in proprietatea crditorului
in contul creantei sale. Daca nu se prevedea posibilitatea ca zalogul sa devina statator avand in vedere ca
aproape intotdeauna valoarea bunului zalogit era mai mare decat cuantumul creantei si al dobanzilor, bunul
zalogit era pretuit adica evaluat si vandut fie creditorului, fie unei persoane straine iar diferenta dintre pretul
obtinut si suma datorata debitorului ramanea acestuia.
Garantii personale se numeau chezasi. Ei erau persoane care se obligau sa preia datoria si sa o
plateasca daca debitorul principal nu platea la termenul stabilit in contract. Chezasii erau tinuti solidar, iar
chezasul platitor avea dreptul de regres atat in contra cogarantilor sai cat si in contra debitorului principal.
Prin urmare chezasii erau debitori accesorii. In situatia in care nu se constituisera nici garantii reale nici
personale iar debitorul se dovedea la scadenta a fi insolvabilse declansa o procedura de executare silita
denumita „curama asupra intregii averi a debitorului, procedura in cadrul careia bunurile debitorului erau
pretuite si impartite intre creditori proportional cu valoarea creantelor lor.
 Page 30 of 48

Legea tarii mai reglementeaza si alte contracte: de depozit, comodatul (imprumutul de folosinta),
locatiunea de lucrari.

O instituite foarte importanta reglementata de Legea tarii care reuneste trasatri ale rudeniei, ale
testamentului si ale contractelor este institutia infratiriii.
Infratirea de mosie - este o specie de infratire, infratirea a fost o institutie larg raspandita la multe
popoare incepand din epoca descompunerii comunei primitive. Lipsiti de ajutorul gintii, oamenii incercau sa
inlocuiasca prin infratire care este conceputa ca o invoiala formala de ajutor reciproc insotita de o procedura
constand in amestecul artificial al catorva picaturi din sangele celor ce se infrateau, procedura care este un
exemplu tipic de simbolism vrand sa semnifice faptul ca legatura izvorata din infratire imita rudenia de
sange.
In statul roman si in provincia romana Dacia se practica infratirea intre peregrini care a fost interzisa
de imparatul Diocletian in 285 e.n. In oranduirea feudala apare ca o forma de infratire fratia de arme dintre
cavaleri creata in scopul de a-si acorda sprijin reciproc pt savarsirea faptelor de arme.
De asemenea apare ca forma a fratiei de cruce intre tarani, fratia haiduceasca. Dupa intemeierea
statelor feudale romanesti apare si asa-numita infratire de mosie care sub aspectul formei este un act scris
emanand de la cancelaria domneasca in care se consemneaza declaratia de infratire facuta de cei in cauza in
fata Domnului si a Sfatului domnesc.
Obiectul infratirii - il putea forma orice fel de bunuri insa infratirea avea ca obiect ocini sau mosii de
cumparatura, de aici si denumirea acestei institutii.
Infratirea de mosie ducea nu numai la stabilirea unor relatii de rudenie dintre cei infratiti ci si la
stabilirea unor relatii patrimoniale cu privire la bunurile asupra carora cei infratiti isi constituie anumite
drepturi, acesta fiind de altminteri si scopul principal al infratirii. Existau 2 forme de infratire pe mosie:
1. in care toti cei infratiti isi uneau ocinile (mosiile)
2. in care infratirea se facea doar pe ocina uneia dintre parti
Calitatea de proprietar al unei ocini era o conditie indispensabila pentru a participa la constituirea
unei infratiri. In actul de infratire se prevedea de la bun inceput cui apartineau ocinile sau ocina asupra
careia se realiza infratirea. Din acest punct de vedere prima forma de infratire adica cea in care toti cei
infratiti pun impreuna ocinile presupunea 2 momente:
1. momentul unirii ocinilor
2. momentul asezarii celor infratiti pe ocinile astfel unite
Cea de-a doua forma de infratire presupune un singur moment: momentul asezarii celor infratiti pe
ocina respectiva.
Infratirea pe mosie se mai poate clasifica si din punct de vedere al modului in care se constituie
raportutile de infratire in:
- infratirea directa ce presupune ca raporturile de infratire se stabilesc intre toti participantii la
actul infratirii.
- infratirea indirecta atunci cand cel care constituie infratirea nu intra in raporturi de infratire,
ci aseaza ca frati alte persoane pe ocina sa.
Combinand cele doua criterii de clasificare vom spune ca infratirea prin unirea ocinelor este
intotdeauna directa.
Efectele juridice pe care aceasta forma de infratire le produce se rezuma la crearea unei stari de
coproprietate intre cei infratiti asupra ocinelor unite cu mentiunea ca cei infratiti dobandesc asupra acestor
ocine cote indivize egale si nu proportionale cu suprafata de teren adusa in infratire.
Infratirea prin asezarea ocinilor poate fi directa sau indirecta. Daca este indirecta numai cei asezati
dobandesc cote indivize egale din dreptul de proprietate asupra ocinei pe care s-a realizat infratirea.
Infratirea pe mosie se realizeaza in practica feudala fie din considerenta de ordin economic fie de
ordin juridic.
Considerentele de ordin economic vizeaza crearea unei mosii mai mari si mai puternice care sa poata
fi mai bine exploatata iar cele de ordin juridic vieaza producerea unor efecta juridice in materia succesiunii
si materia proprietatii pt evitarea unor consecinte negative decurgand din fizionomia unor institutiii ale L.T.
Efectele pe care înfrăţirea le produce în materia succesiunii: de exemplu, în Ţara Românească se
înfrăţeau fetele cu băieţii pentru a li se asigura fetelor vocaţie succesorală la ocină.
 Page 31 of 48

Proprietarul unei mosii care nu avea mostenitor, sau proprietarul unei mosii din TR care avea numai
fete, recurgea la o infratire directa cu alte persoane pe mosiile unite, sau la o infratire indirecta a fetelor sale
cu fii altor persoane pt a-si asigura mostenitori cu privire la proprietatiile sale ereditare.
O persoana care dorea sa cheme la mostenire, in concurs cu fii sai, si alte persoane pe care acestia ii
inlaturau de la mostenire, recurgeau la infratire pt a modifica ordinea succesorala si a le asigura persoanele
pe care dorea sa le gratifice vocatie succesoarala.
Efectele înfrăţirii în materia proprietăţii.
Înfrăţirea pe moşie este unul dintre modurile de dobândire a proprietăţii pe lângă contractele
translative de proprietate aceasta încât în actul înfrăţirii se putea prevedea că transmiterea dreptului de
proprietate către / între cei înfrăţiţi se va realiza inter vivos şi nu mortis causa, după cum se putea utiliza şi
clauza de rezervă a proprietăţii (pactul rezervati domini).
Totodată se putea prevedea că transmiterea proprietăţii se va face cu sarcină, stabilindu-se în acest
sens anumite obligaţii ale celor înfrăţiţi faţă de cei care le-au transmis averea.
Înfrăţirea pe moşie a fost utilizată de către boieri şi ca un instrument de aservire a obştilor săteşti – în
sensul că boierii recurgeau la o înfrăţire cu ţăranii pe ocinele acestora din urmă, dobândeau calitatea de rude
şi deveneau titularii drepturile de protimis, pe care le exercitau cu succes, astfel încât în timp ei reuşeau să
spargă unitatea economică a obştei şi, în final, să o aservească.
Dispozitii de drept penal din Legea Tarii
In aceasta materie, LT pastreaza urme ale organizarii obstesti, desi statul feudal a facut eforturi pt a
prelua activitatea de solutionare a litigilor si a aplicat amenzi severe celor care recurgeau la sistemul
razbunarii private.
Disp de drept penal din LT au un puternic caracter discriminator, in raport de categ sociala careia ii
apartineau faptuitorul si victima, in sensul ca aceleasi fapte si aceleasi pedepse erau apreciate si aplicate in
mod diferit dupa cum faptuitorul si respectiv victima erau un boier si un taran dependent.
Infractiuniile erau denumite vini, se imparteau in 2 categ: vini mari si vini mici
Infractiunile se imparteau in functie de natura relatiilor sociale lezate prin comiterea faptei.
Infractiuni indreptate impotriva st feudal, dintre care cea mai grava era infractiunea de viclenie,
tradarea domnului, care se pedepsea cu moarte si confiscarea averii boierului viclean.
Infractiunile indreptate impotriva vietii, cea mai grava era infra de omor, sanctiunea cu moartea.
Infratiunile indreptate impotriva religiei si moralei, sanctiunea cu moarte.
Infractiuni indreptate impotriva savarsirii justitiei, sanct cu amezi.
Indreptate contra proprietatii care in functie de gravitatea lor erau sanct cu moartea sau cu amenzi.

Sistemul sanctionator acesta cuprindea urm categ de pedepse si anume pedepsele fizice (incluzand si
diversele forme pe care le imbraca pedeapsa cu moartea), pedepsele privative de libertate, pedepsele
pecuniare (amenzile care purtau diverse denumiri: gloape, duseguvine) si pedepsele infamante de natura de a
atrage dispretul public (date prin targ sau darea pe ulita).
Si sist sanctionator avea un caract discriminatoriu, pt ca puteau fi rascumparate pt ca ii avantaja pe
cei bogati. Sg pedeapsa care nu putea fi rascumparata era pedeapasa cu moartea in caz de viclenie.

Dispozitii de drept procesual în Legea Ţării.

Si pe planul dreptului procesual Legea Ţării are un caracter unitar în toate cele trei ţări româneşti
consacrând ca instanţe, judele şi Sfatul oamenilor buni şi bătrâni la nivelul obştilor săteşti sau teritoriale –
soltuzul sau judeţul şi cei 12 pârgari la nivelul oraşelor, conducătorii de judeţe şi ţinuturile la nivelul acestor
unităţi administrativ-teritoriale, marii vornici şi marele ban în părţile de ţară aflate sub jurisdicţia lor. Toate
aceste instanţe aveau o competenţă generală atât în materia civilă, cât şi penală. Lor li se adăugau ceilalţi
dregători care aveau o competenţă specială în anumite materii, precum şi boierii şi mănăstirile învestite cu
imunitate a căror competenţă în materie jurisdicţională era dată de actul de învestire cu imunităţi.
Procesele mai dificile se judecau de către Sfatul Domnesc care soluţiona şi plângerile celor
nemulţumiţi de judecata dregătorilor, plângeri care nu aveau caracterul unor căi de atac, ci mai degrabă
caracterul unor reclamaţii îndreptate împotriva celor care judecaseră.
O deplină competenţă în toate materiile o avea domnul, care era judecătorul suprem. El putea judeca
orice proces în primă şi ultimă instanţă, după cum putea să rejudece şi procesele soluţionate de ceilalţi
 Page 32 of 48

dregători. Domnul judeca fie singur, fie împreună cu Sfatul, fie în capitală, fie în orice altă localitate (justiţia
feudală este itinerantă).
Nu existau grade sau trepte de jurisdicţie aşa încât hotărârea unei instanţe putea fi atacată la aceeaşi
instanţă şi, de asemenea, nu exista autoritate de lucru judecat. Pentru acest motiv spre a pune capăt
prelungirii la nesfârşit a proceselor şi pentru a împiedica redeschiderea lor Legea tarii a consacrat unele
reguli care limitau procesul de rejudecare a proceselor.
 Zaveasca / Legatura – nu împiedică în mod direct redeschiderea procesului, dar obligă partea care
doreşte să-l redeschidă să depună în vistieria statului o sumă de bani. Multe dintre aceste hotărâri
pronunţate de domn contineau această prevedere;
 Fieria – un alt procedeu prin care partea care a câştigat procesul depune ab initio / de la început, o sumă
de bani în vistierie, iar domnul garantează că nu va aproba redeschiderea procesului.
 Instituţia amenzii judiciare – se introduce din sec. al XVIII-lea şi care sancţionează culpa procesuală a
părţii care redeschide procesul fără a avea câştig de cauză. Aceste amenzi judiciare se numeau gloabe în
Ţara Românească şi Moldova şi birşag în Transilvania.
O alta caracteristica a procesului feudal este posibilitatea rascumpararii pedepselor sistem care ii
avantaja pe cei bogati. De asemenea observam din organizarea sistemului de judecata ca, cu exceptia
Sfatului oamnilor buni si batrani si a judelui, toate celelalte instante erau apanajul feudalilor. Conceptia care
statea la baza procedurii procesuale era ca judecata tre sa se realizeze dupa lege si drepate. Lege insemna
Legea Tarii, adica dreptul nostru feudal nescris, iar dreptatea reprezenta morala epocii, adica constiinta
juridical, care trebuia sa vegheze la respectarea moralului.

MATERIA PROBELOR IN PROCESUL FEUDAL

In vechiul nostru dr feudal intalnim atat reguli si mijloace de proba formate in timpul feudalismului,
cat si forme vechi, anterioare feudalismului care erau reminescente ale oranduirii gentilice si care in
conditiile societatii feudale dobandesc un continut nou de clasa si o forma noua in sensul ca aplicarea lor se
realiza prin forta coercitiva a statului. Persistent acestor forme anterioare, feudalismului se explica prin
caracterul natural al economiei feudale si prin mentinerea unor forme economice vechi, cum ar fi propietatea
devalmasa asupra pamantului de la nivelul obstilor satesti sau teritoriale. Dupa forma lor impartim probele
in: probe orale si probe scrise. Evident ca cele mai raspandite probe in feudalism, in special la inceputul
epocii feudale, erau probele orale, reprezentand mijlocul comun de probatiune. Justificarea o reprezinta
faptul ca proprietatile feudale constituite anterior statului feudal, nu puteau fi dovedite decat prin probe
orale, care pe de alta parte, slaba raspandire a stiintei de carte facea din probele orale o necesitate. Probele
orale sunt:
Proba fierului rosu sau ordalia fierului rosu
Juramantul cu brazda in cap sau ordalia pamantului
Proba cu juratori
Marturia / proba testimoniala

1. Proba fierului rosu: modul cum a fost utilizata aceasta proba in procesul feudal rezulta dintr-un
document foarte important care ne-a parvenit pe cale directa, Registrul de la Oradea, tinut de preotii catolici
de la resedinta episcopala din Oradea intre 1208-1235. El contine note despre un nr de 389 de principii
judecate prin proba fierului rosu. Atunci cand judecatorul nu putea solutiona pricina datorita sustinerilor
contradictorii ale partilor litigante si insuficientei celorlalte mijloace de proba, atunci trimitea partile insotite
de pristavul / pristel?? instantei, la resedinta episcopala din Oradea pt a fi supuse probei fierului rosu. Aici se
oficia o slujba religioasa prin care se invoca interventia divinitatii pt ca aceasta sa arate de partea cui este
dreptatea, dupa care se dadea uneia dintre parti sau unui martor o bucata de fier inrosit, care urma a fi purtata
in mana pe o dist de 8-10 pasi, apoi mana se bandaja, iar bandajul era sigilat. Dupa 8 zile se desigila
bandajul si se proceda la examinarea mainii. Daca mana era vindecata se considera ca afirmatiile celui supus
probei erau adevarate, iar hotararea judecatoreasca se dadea in favoarea acestuia. Daca din potriva, rana nu
era vindecata, atunci se considera ca cel in cauza a facut o afrimatie falsa sau daca era martor, a depus o
marturie falsa si hotararea se dadea pe cale de consecinta. In afara semnelor arsurii mai existau si alte
imprejurari care erau considerate dovezi de vinovatie, spre pilda neprezentarea la termenul de proba sau la
 Page 33 of 48

termenul de exeminare a mainii, violarea sigiliului, sustragerea de la proba, prin fuga in timpul ceremoniei
religioase.
Din examinarea pricinilor consemnate in Registrul de la Oradea rezulta ca cea mai mare parte a lor
aveau ca obiect fapte care aduceau atingere proprietatii feudale, cei mai multi din acuzati fiind taranii iobagi,
acestia fiind supusi probei fierului rosu. Chiar daca un reprezentant al nobilimii sau inalt cler era obligat la
proba, el putea desemna un taran care sa poarte fierul in locul sau.
In concluzie, proba fierului rosu este o proba rezervata in exclusivitate categoriei inferioare, cu un
profund caracter de clasa discriminator si partinitor. Are un caracter neconcludent si contradictoriu de cele
mai multe ori.
2. Juramantul cu brazda in cap este denumit astfel dupa rolul pe care pamantul il are in
desfasurarea probei. Cel care jura invoca pedeapsa pamantului, privit ca divinitate. Daca nu respecta ceea ce
declara sub juramant, in Moldova cei care jurau puneau brazda de pamant direct pe cap si se numeau
brazdasi, iar in Tara Rom (Oltenia) puneau brazda intr-o traista si se numeau traistasi. Acest mijlloc de proba
era utilizat in porcesele care aveau ca obiect stabilirea hotarelor dintre proprietati, adica in procesele de
granituire.
Cei ce erau supusi probei jurau ca vor arata adevaratele hotare si inconjurau acele terenuri avand
asupra lor brazda de pamant.
Proba are o sorginte straveche geto-daca. Geto-dacii, ca si celelalte popoare ale antichitatii, priveau
pamantul ca pe o zeitate avand puteri purificatoare, zeitate care ii ajuta pe cei ce spun adevarul si ii
sanctioneaza pe cei care jura fals. De aici si expresiile existente in lb romana sa ii fie tara usoara si
nu l-ar mai rabda pamantul . Suntem in acest caz in prezenta unui dublu simbolism judiciar si anume:
brazda de pamant simbolizeaza pamantul privit ca o divinitate, iar capul, care e cea mai importanta parte a
corpului, simbolizeza fiinta umana. Proba care la origine a avut un caracter pagan, s-a spiritulizat sub
influrnta religiei crestine, in sesnul ca locul brazdei de pamant a fost luat de o carte de rugaicuni sau o
evancghelie, iar dupa apartia statului feudal proba dobandeste un vadit caracter de clasa, in sensul ca ea este
rezervata doar membrilor categoriilor sociale inferioare, adica taranilor. Pe masura dezvoltarii proprtietatii
feudale, boierii devin tot mai interesati de aceasta proba si nu se mai multumec cu martori intamplatori si
recurg la martori reconstituiti, adica fii de tarani care in Legea Tarii erau dati de chica adica erau batuti
pt a tine minte acele hotare si pt a putea pune marturie intr-un eventual litigiu legat de granituirea mosiei
respective.
Cea mai importanta proba orala este 3. proba cu juratori. Institutia juratorilor a fost un mijloc de
proba care prin paticularitatile sale contrazice ideile moderne relative la dovezi. Rolul acestei probe este
diferit in procesul penal fata de procesul civil, in procesul penal juratorii prin juramantul lor sustin
juramantul uneia dintre parti, aratand ca acestea este demna de crezare, adica juramantul lor nu are un
carcater obiectiv, nu tinde la stabilirea adevarului si are un caracter subiectiv, adica tinde la stabilira bunei
reputatii a partii pt care jura. Altfel spus, acest juramant al juratorilor, in procesul penal, este un juramant de
credibilitate. Dimpotriva, in procesul civil, juratorii cerceteaza personal faptele si drepturile partilor litigante,
astfel incat juramntul lor este un juramant de veridicitate.
La origine proba cu juratori a fost in statele romane cel mai raspandit mijloc de proba pt solutionarea
litigiilor de orice fel, de unde si denumirea care i se dadea in dreptul nostru obisnuielnic si acela de lege. Cu
toate acestea, unii juristi si unii istorici au socotit proba cu juratori o proba misterioasa si stranie, o
procedura grosolana si curioasa, un mijloc absurd de dovedire. Originea probei cu juratorii se aflta in
stravechiul obicei geto-dac al juramantului pe zeitatile palatului regal. Juramantul prestat de un nr oarecare
de juratori putand fi combatut prin juramantul printr-un nr dublu de juratori. In epoca gentilica pe baza
solidaritatii rudelor juratorii erau rudele aceluia pt care se depunea juramantul, ulterior, dupa aparitia staului
feudal, juratorii puteau fi si ceilalti membrii ai obstei, adica vecinii, pt ca in final proba cu juratori sa
dobandeasca un vadit caracter de clasa, in sensul ca juratorii nu mai puteau fi recrutati decat din randul
boierilor, ceea ce era in defavoarea taranilor in litigiile pe care acestia le aveau cu boierii.
Incuviintarea probei cu juratori se facea de catre domn printr-un hrisov domnesc care continea
sintagma i-am dat lege , atunci cand se incuviinta aceasta proba se prezicea si nr juratorilor, uneori
fiind indicati si nominali, caz in care se numeau juratorii pe ravas, juratorii trebuiau sa fie de o seama cu cel
pt care jura, adica sa apartina aceleiasi categorii sociale. Depunerea juramantului de juratori avea un caracter
solemn, atat din pct de vedere religios, cat si din punct de vedere juridic. Juramantul era depus pe evanghelie
 Page 34 of 48

in fata imputernicitului domnesc cu supravegherea efectuarii probei. Continutul si forma juramantului

trebuiau sa fie identice cu cele ale partii din proces pt care se rostea respectivul juramant.
Schimbarea unui cuvant ducea la anularea probei, desi in Transilvania, ca o particularitate cu caracter
religional, se admitea repetarea cuvintelor rostite gresit. Daca juramantul era depus cu respectarea formelor
impuse de Legea Tarii, atunci imputernicitul domnesc consemna desfasurarea probei intr-o carte de juramant
care purta sigiliile si semnaturile juratorilor si care era inaintata domnului pt a hotari asupra solutionarii
porcesului. Domnul pronunta hotararea in sensul celor aratate in juramant, iar partea sprijinita de juratori era
considerata ca s-a apucat de lege sau s-a directat. Daca proba cu juratori nu putea fi administrata, partea
careia i se incuviintase proba ramanea de lege adica pierdea procesul. In cazul in care proba fusese
administrata cu succes partea adversa putea cere proba cu contra juratori numita lege peste lege aducand un
nr dublu de juratori. Daca contra proba era administrata cu success hotararea initiala era anulata si se dadea
o noua hotarare conform noului juramant, iar vechiul juramant era socotit fals ceea ce atragea sanctionarea
primilor juratori cu plata unor amenzi. Nr maxim de juratori era de 41 (48??) astfel incat, daca domnul
dorea sa favorizeze pe una din partile litigante ii acorda de la inceput nr maxim de juratori astfel incat partea
adversa sa nu poata face contra proba.
Prin proba cu juratori putea fi dovedita orice situatie de fapt si de drept si putea fi combatuta orice
alta proba, inclusiv proba cu inscrisul. De aceea spunem ca proba cu juratori este regina probelor in procesul
feudal, in sensul ca are o forta probanta superioara oricarui alt mijloc de proba.
4. Marturia, proba testimoniala
Martorii sunt pers care au cunoscut prin propriile lor simturi (ex proprii sensis) anumite fapte sau
imprejurari despre care relateaza in fata instantei in vederea solutionarii procesului, depozitiile martorilor se
dadeau sub juramant, acestea fiind depuse in biserici, iar biserica dadea anateme asupra celor care depuneau
marturie mincinoasa. Forta juridica a marturiei, chiar daca aceasta este depusa sub juramant, este inferioara
probei cu juratori. Asistam in anumite situatii la o aplicare a principiului conversiunii actelor juridice in
sensul ca daca partea nu putea duce la termen toti juratorii, juratorii prezenti puteau fi audiati ca martori.
O categorie speciala de martori o reprezinta adalmasanii. Sunt pers care au fost prezente la inchierea
anumitor contracte asistand partile la stabilirea tututor elementelor intelegerii dintre ele; aldamasul este si el
o instituie de sorginte pagana anterioara raspandirii crestinismului si are un dublu cartacter: religios si unul
juridic propiu-zis. Sub aspect religios dupa realizarea intelegrii dintre ele, partile invoca divinitatea ca
aceasta sa binecuvanteze conventia. Invocarea divinitatii se facea prin libatiuni, de unde a ramas in evul
mediu obiceiul ca aldamasarii sa bea vinul impreuna cu partile. Consumarea aldamasului, adica bautul
vinului insemna incheierea conv, adica aspectul juridic al institutiilor.
Pe plan juridic aldamsarii erau considerati niste martori preconstituti? care in cazul unui litigiu cu
privire la interpretarea si executarea contractului urmau sa depuna marturie in legatura cu acel contract care
fusese incheiat in prezenta lor. De regula, institutia in care contactul imbraca si forma scrisa. In cuprinsul
inscrisului se treceau alaturi de numele partilor si numele aldamasarilor si momentele principale ale
procesului realizate acordului de vointa la care acestia participau.

PROBE SCRISE

Inscrisurile folosite ca mijloace de proba erau fie inscrisuri oficiale, emanand de la cancelaria
domneasca, fie private, emanand de la persoane particulare.
Denumirea generala a inscrisurilor domnului era hrisov (origine greaca). Inscrisurile personale
particulare erau numite zapise.

DREPTUL FEUDAL SCRIS

1. Pravilele bisericesti
Datorita organizarii sale ierarhice si a rolului de principal factor ideologic in societatea feudala,
Biserica Ortodoxa a fost in masura sa elaboreze reguli de conduita care sa fie aplicate pe intreg cuprinsul
tarii, prin extinderea autoritatii sale spirituale si cu sprijinul statului feudal.
In vedrea consolidarii statului feudal si centralizarea puterii, domnii erau interesati sa introduca noi
reguli juridice si sa le asigure un caracter uniform, spre deosebire de particularitatile uniforme. Trebuie sa
 Page 35 of 48

intelegem ca pravilele bisericesti au un caracter oficial, pentru ca au fost intocmite din ordinul domnului sau
al mitropolitului si pe cheltuiala acestora. Pe de alta parte, dispozitiile din pravile erau obligatorii atat pentru
clerici, cat si pentru mireni (laici), atat in domeniul religios propriu-zis, cat si in domeniul juridic.
De altfel, potrivit autorilor de pravile, dispozitiile de drept civil, de drept penal si de drept procesual
tineau tot de domeniul religios. Intrucat Biserica ortodoxa romana se afla sub autoritatea spirituala a
Patriarhiei de la Constantinopole, domnii si mitropolitii romani au respectat intru totul regula de mult
consacrata, conform careia pravilele bisericesti ortodoxe se intocmesc numai dupa izvoarele canonice
bizantine.
Intrucat procesul crestinizarii daco-romane, apoi a romanilor a inceput inca din epoca domniatiei
romane si a continuat si dupa retragerea aureliana, un numar mare de cuvinte latine au patruns in limbajul
religios fundamental, semnificativ fiind termenul de biserica , limba romana fiind singura limba romanica
in care acest termen vine din latina, basilica . In toate celelalte limbi, termenul de biserica vine din
greaca, eclesia .
Patrunderea slavilor in masa si asezarea lor la sud de Dunare, a dus la ruperea de romanitatea
orientala in 2: Nordul Dunarii, ce a evoluat in poporul romanesc si Sudul Dunarii, ce a evoluat in aromani,
anumite enclase ramase. Totodata, contactul direct nord dunarean cu Bizantul s-a intrerupt, astfel incat, inca
din timpul feudalismului timpuriu, influenta bizantina a fost receptata pe filiera slava, astfel incat, slavona
devine limba cancelariei domnesti si limba cultului religios. Insa slavona era cunoscuta de un numar infim
de persoana (cativa calugari) din calcelaria domneasca. Marea masa a populatiei nu cunoastea limba.
Datorita acestui fapt, din sec. 16 pravilele bisericesti incep sa fie redactate si in limba romana.
Pravilele bisericesti, cele in slavona si romana au fost la inceput multiplicate ca manuscrise, iar din
sec. 17 apar pravilele tiparite.
Principalele pravile in slavona sunt:
1. Pravila de la Targoviste - elaborata de catre gramaticul Dragomir, din porunca domnului
Vladislav al Tarii Romanesti in anul 1452.
2. Pravila de la Putna - bilingva (text interliniar in romana), din anul 1581.
3. Pravila de la manastirea Bistrita (Moldova), in anul 1618.
4. Pravila de la manastirea Bistrita (Oltenia), elaborata la 1636.
Izvoarele acestor pravile sunt:
a. Sintagma alfabetica Matei Vlastares
b. Hexabiblul Constantin Armenopulos (judecator la Salonic)
c. Nomocanoanele parintilor Bisericii (literatura patristica)
d. Legislatia imparatilor bizantini:
1. Bazilicalele lui Leon al II-lea filosoful
2. Nomos Georgikos ( Legiuirea Agrara Bizantina )
3. Prohironul si Epanagoga elaborate in timpul lui Vasile Macedoneanul
Cele mai importante pravile in romana sunt:
1. Pravila Sfantilor Apostoli - Diaconul Coressi la Brasov intre 1560 si 1562, numita si
Pravila de la Ieud, dupa numele unei localitati din Maramures, unde a fost descoperita in 1921, fiind singurul
exemplar ce s-a pastrat.
2. Pravila Aleasa - elaborata de logofatul Eustache, in Moldova, in 1632.
3. Pravila de la Govora (Pravila cea Mica), tiparita in Tara Romaneasca, in 1640, in 2 editii
identice: una pentru Tara Romaneasca, prefata de mitropolitul Theofil si una pentru Transilvania, prefata de
mitropolitul Ghenadie al Transilvaniei.

Analizand continutul pravilelor bisericesti, constatam ca acesta este eterogen, in sensul ca alaturi de
institutiile juridice, se regasesc si altele texte fara caracter juridic din diverse alte domenii: extrase din
lucrarile parintilor bisericii, extrase continand diferite formulare pentru intocmirea unor acte, cronici, tabele
de calculare a timpului. Dispozitiile cu caracter juridic nu sunt sistematizate pe ramuri si institutii de drept,
astfel ca norme de drept civil alterneaza cu normele de drept penal si drept procesual. Dupa cum normele de
drept laic alterneaza cu cele de drept canonic.
In dreptul penal, infractiunile era denumite pacate, iar pedepsele, ispasiri ale pacatelor. Pedepsele
erau impartite in: pedepse fizice si pedepse duhovnicesti
 Page 36 of 48

Prin discriminarile sociale pe care le-au consacrat, pravilele bisericesti au contribuit la consolidarea
relatiilor de productie de tip feudal.
Pe de alta parte, avand in vedere izvoarele utilizate la elaborarea lor, pravilele bisericesti au marcat
inceputul procesului de receptare a ideilor si institutiilor juridice romane, astfel cum au fost ele adoptate la
realitatile feudale ale Bizantului de catre legislatia bizantina. Din acest moment, influenta dreptul roman
asupra dreptului romanesc s-a realizat pe filiera bizantina.
Pravilele bisericesti au un continut asemanator, mergand pana la identitate in toate tarile romane, ce
inseamna o continuare a unitatii de reglementare asigurata de legea tarii. Pravilele biseriesti au avut si o
finalitate practica: ele s-au aplicat in practica instantelor de judecata. Exista foarte putine documente care sa
ateste faptul ca hotararile judecatoresti erau date in baza pravilelor. Acest lucru are o explicatie: hotararile
date in materie penala si unele date in materie civila (hotarari in dreptul familiei), imbracau forma orala si nu
ne-au parvenit, iar daca erau date in forma scrisa, nu aratau capul de pravila pe care se sprijina, pentru ca
partile nu erau interesate sa pastreze asemenea documente. Dimpotriva, hotararile ce se dadeau in litigiile
privind proprietatea, imbracau mereu forma scrisa si mentionau mereu in cuprinsul lor pravila pe care se
sprijineau, pentru ca aceste hotarari erau mereu pastrate de partile litigante.
O asemenea hotarare celebra este continuta intr-un hrisov pronuntata in litigiul dintre Florica (fiica
legitima) si Maria (fiica naturala), fiicele lui Mihai Viteazul, litigiu avand ca obiect o mosie. Castig de cauza
a avut Florica, iar in cuprinsul hotararii se mentioneaza pravila pe care se sprijina acea hotarare.

2. Hrisoavele legislative
Hrisoavele domnesti contineau, de obicei, aplicari ale dispozitiile Legii Tarii la cazuri concrete. La
sfarsitul sec. 16 si inceput de sec. 17, apar si hrisoavele legislative, care contineau dispozitii cu caracter
general, aplicabile tuturor subiectelor de drept.
Unul din primele si dintre cele mai controversate hrisove este dat de Mihai Viteazul in anul 1595, ce
prevede, cu referire la taranii dependenti fugiti de pe mosiile din stanga Oltului pe mosiile din dreapta
Oltului, ca care pe unde va fi, acolo sa fie ruman in veci . Unii istorici au afirmat ca, prin intermediul lui,
Mihai Viteazul i-ar fi legat pe tarani de glie. Opinia nu poate fi impartasita, pentru ca in 1595 se afla in plina
desfasurare riposta militara otomana in Tara Romaneasca contra atitudinii antiotomane a lui Mihai Viteazul.
Poporul din stanga Oltului s-a refugiat pe mosiile din dreapta Oltului, ce apartineau lui Mihai Viteazul si
partidei boieresti ce-l sprijinea.
Dand acest hrisov, cu privire la taranii dependenti, Mihai Viteazul nu i-a legat de glie, ci, pentru a-i
favoriza pe boierii olteni, a modificat dispozitiile legii tarii, ce anterior anului 1595 prevedeau legarea de
glie a taranilor dependenti. Daca s-ar fi aplicat dispozitiile legii tarii, boierii din dreapta Oltului ar fi trebuit
sa-i remita pe taranii dependenti din stanga Oltului, refugiati pe mosiile lor, stapanilor acestora, ori prin
asezamant Mihai Viteazul ii elibera pe boierii din dreapta Oltului de aceasta obligatie legala, pentru a-i
favoriza. Mihai Viteazul creeaza o noua categorie de tarani dependenti, rumanii de legatura fiind tarani
liberi, care la data asezamantului fugisera pe mosiile din dreapta Oltului.
Hrisoavele domnesti au continut asemanator, au fost adoptate si in Moldova de catre domnii Stefan
Tomsa si Miron Barnovski. Iar din sec. 17, pe masura centralizarii statului feudal si intaririi puterii domnesti,
numarul hrisoavelor legislative a crescut in mod semnificativ.

3. Pravilele laice
Pravilele laice au fost adoptate la mijlocul sec. 17, aproape simultan si cu un continut similar in Tara
Romaneasca si in Moldova, ca o necesitate pentru puterea de stat centralizata de a interveni rapid cu
reglementari in diverse domenii. In acelasi timp, pravilele laice au reprezentat pentru boieri si intrumente de
limitare a puterii domnului, caci, cum zice Grigore Ureche, acolo unde nu sunt pravile, din voia domnilor,
multe strambatati se fac .
Prima pravila laica a fost adoptata in Moldova, din porunca domnului Vasile Lupu in 1646, fiind
tiparita la Mitropolia 3 Ierarhi si se numea Cartea romaneasca de invatatura. Din titlu rezulta ca este o
initiativa romaneasca, iar lucrarile straine care au stat la baza elaborarii pravilei au fost codificate intr-o
viziune proprie, astfel incat aceasta lucrare nu este o copie sau o compilatie dupa lucrarii straine. Termenul
de invatatura nu are un sens didactic, ci unul juridic. Invatatura = o porunca domneasca care atrage
sanctiunea domnului asupra celor ce nu respecta aceste invataturi.
Doua lucrari sunt izvoarele principale ale pravilelor laice:
 Page 37 of 48

- Nomos Georgikos - Legiuirea Agrara Bizantina adoptata in timpul domnului Leon Isaul.
- Praxis et theoricae criminalis – penalistul italian Prospero Farinacci, latinizat Farinacius
In Tara Romaneasca, din porunca domnului Matei Basarab, Daniil Panoneanul, un calugar ajuns
ulterior mitropolit al Transilvaniei, a elaborat lucrarea Indreptarea legii sau Pravila cea mare, tiparita la
Targoviste. Titlul sau este semnificativ, exprimand ideea scopului avut in vedere, adica influentarea
comportamentului uman prin dispozitii legale noi. Cuprinsul este mai amplu decat cel al Cartii romanesti
de invatatura. Totodata, in partea finala a pravilei sunt expuse o serie de probleme de interes mai general
din domenii nejuridice (medicina, gramatica, filosofie), dar si chestiuni de interes canonic.
Continutul juridic al celor 2 pravile este asemanator si sunt structurate in pricini, glave si zaciale,
adica sectiuni, capitole si articole. Se refera in principal la reglementarea relatiilor din agricultura si
sanctionarea faptelor cu caracter penal, iar dispozitiile de drept civil si drept procesual sunt putin numeroase.
Dispozitiile juridice din pravile sunt sistematizate in 2 parti:

I. relatii feudale din agricultura

1. legarea de pamant a taranilor dependenti
2. drepturile stapanilor feudali de a-i urmari pe taranii dependenti fugiti de pe mosii si de a-i
aduce inapoi.
3. interdictia celorlalti boieri de a-i primi pe mosiile lor pe taranii fugari si obligatia de a-i
remite stapanilor lor.
4. obligatiile de renta feudala ale taranilor aserviti fata de boieri si drepturile acestora din
urma de a-i pedepsi pe taranii ce nu-si executa obligatiile.
5. paza hotarelor, recoltelor, bunurilor agricole
6. cresterea vitelor, impartirea recoltelor, schimburile de terenuri
II. institutii de drept civil, de drept penal si de drept procesual.

6. Dreptul penal cunoaste o ampla reglementare, potrivit celor mai avansate principii ale
epocii. Infractiunile continua sa se numeasca vini si erau impartite in vini mari si vini mici. Este
reglementata conceptul de infractiune flagranta. Pentru calificarea infractiunii se aveau in vedere momentul
si locul infractiunii. Sunt introduse unele categorii juridice noi: tentativa, concursul de infractiuni,
complicitatea si recidiva. Sunt prevazute cauze ce inlatura raspunderea penala (nebunia, legitima aparare,
varsta <7 ani, ordinul superiorului ), care atenueaza raspunderea penala (betia, batranetea, mania, pasiunea) sau
care agraveaza rasp penala (calitatea de boier in cazul hicleniei)
Sistemul sanctionator cuprindea: pedeapsa cu moartea, alte pedepse fizice, pedepsele privative de
libertate (temnita, surghiunul la manastire), pedepse cu caracter religios (interdictia de a intra in Biserica),
pedepse infamante (darea prin targ) si pedepse pecuniare sau gloabe (amenzi).
La stabilirea pedepsei, judecatorul avea o larga posibilitate de apreciere. Se spunea ca pedepsele se
stabileau dupa voia giudetului (a judecatorului), astfel incat acesta, in anumite cazuri, putea dispune
schimbarea pedepsei si chiar iertarea pedepsei. Pravilele recomanda ca boierilor si clericilor sa nu li se
aplice pedepse fizice, ci acestea sa fie inlocuite de amenzi, iar aplicarea pedepselor fizice sa fie pentru
infractorul de gios (cei ce apartineau unei categorii sociale inferioare).

ORG. DE STAT A TRANSILVANIEI

VOIEVODAT SI PRINCIPAT

Transilvania, spre deosebire de celelalte tari romane, a avut un destin istoric separat, intrucat pe
fondul patrunderii triburilor maghiare in Transilvania, procesul de formare a unui stat feudal roman de sine
statator a fost stopat si a luat fiinta doar un voievodat autonom dependent de statul maghiar.
La venirea lor in Transilvania, ungurii au gasit deja formate stratificarea sociala si religioasa de tip
feudal, precum si formele de proprietate ale feudalismului si institutii proprii feudale - pe primul plan
institutia voievodatului. Ungurii se aflau in stadiul democratiei militare, a comunei primitive, nu aveau
institutii proprii de tip feudal, fapt pentru care le-au preluat pe cele romane si le-au folosit ca instrumente de
reprimare impotriva societatii si natiunii romane.
 Page 38 of 48

Din cauza numarului lor mic, ungurii realizeaza ca nu pot domina efectiv Transilvania, de aceea au
recurs la colonizari masive cu sasi si secui in speranta ca vor reusi sa schimbe componenta etnica a
Transilvaniei, insa au esuat : romanii detin in continuare majoritatea.
Cancelaria maghiara mentioneaza, in sec. 9, in toata Transilvania si Campia Panonica existau
formatiuni prestatale feudale romanesti (cnezate, voievodate, tari) conduse de nobili romani, existenta
atestata atat documentar, cat si arheologic. In procesul de supunere a Transilvaniei de catre maghiari, se da o
lupta intre nobilimea romana (cneji, voievozi) si nobilimea cotropitoare (nemes), avand 2 faze :
1. sec. 12-14 : nobilii romani sunt mentionati, alaturi de maghiari, sasi si secui, in documentele
cancelariei maghiare, deci inca exercita pe teritoriile conduse, aflate uneori in proprietatea lor, atributii
administrative, judiciare, militare, intrucat aparatul central al voievodatului Transilvaniei nu era conturat, iar
romanii isi aparau institutiile.
2. sec. 14: in 1437 se constituie Unio Trium Nationum, prin care se stabileste ca numai reprezentantii
celor trei natiuni privilegiate (maghiari, sasi, secui) au acces la viata politica a Transilvaniei, romanii fiind
exclusi cu desavarsire, iar drepturile lor fiind incalcate sistematic. Reusesc sa-si pastreze pozitiile doar un
numar mic de feudali romani, care accepta sa adere la catolicism si sa se supuna Ungariei, restul nobililor au
fost deposedati de feudele si privilegile lor feudale, decazand in randul taranimii libere, chiar aservite.
Ca provincie auonoma, Voievodatul Transilvaniei a avut conducere proprie, afirmandu-se ca entitate
statala dinstincta de coroana maghiara. Pana la sf. sec. 12, dominatia maghiara se exercita doar asupra NV
Transilvaniei, teritoriu condus de un princeps care avea resedinta la curtea regelui maghiar, restul teritoriului
fiind condus de juzi, cnezi si voievozi romani.
Constatand ca nu pot domina prin forta, ungurii au fost nevoiti sa accepte unele forme de organizare
romanesti si sa colaboreze cu nobilimea romana. De accea, se poate considera ca Voivodatul Transilvaniei
era extinderea extracarpatica a aceleiasi institutii romanesti.era asigurata de un voievod ajutat de un vice-
voievod si de o curte voievodala din care faceau parte seful cancelariei voievodale si judele curtii
voievodale.
Prin urmare, documnetele mentioneaza in 1176 pe Leustachius, voievod al Transilvaniei. Voievozii
Transilvaniei, din care multi erau romani, desi erau vasalii regilor maghiari, s-au manifestat permanent ca
reprezentantii intereselor feudale romane si au cautat permanent sa-si largeasca atributiile si sa inlature
domninatia maghiara.Unii dintre ei au reusit doar sa transforme Transilvania intr-un regnum distinctum de
regnum hungariae. Voievozii Transilvaniei aveau atributii judiciare, administrative, militare, ajutati de
vicevoievozi si de un aparat de dregatori subdezvoltat, insa atributiile sale administrative si militare erau
limitate de autonomia acordata comitatelor si scaunelor sasesti si secuiesti de privilegiile de suzeran a
regelui maghiar.
Un alt organ de conducere al Transilvaniei la nivel central este congregatia generala a nobililor.
Aceasta este Adunarea reprezentativa pe stari a nobilimii comitatelor, a clerului, a orasenilor, a scaunelor
sasesti si secuiesti. La inceput, desi din congregatio generalis nobilium au facut parte si nobilii romani,
ultima la care acestia au fost mentionati a fost in 1291.
Intre 1541 si 1683, Transilvania a fost organizata ca principat autonom sub suzeranitate otomana,
Ungaria a disparut ca stat de pe harta politica a Europei: o parte a devenit Pasalacul de la Buda, iar cealalta
parte trece in stapanirea coroanei habsburgice.
Dupa dezastrul Ungariei la Mohaci, Dieta Transilvaniei, intrunita la Turda in 1542, a consfintit
crearea principatului Transilvaniei ca stat autonom tributar Turciei, conditionand alegerea principelui
Transilvaniei de obligatia acestuia de a respecta privilegiile natiunilor nobilimii celor 3, cele 4 religii recepte
si legile votate de Dieta. Acest lucru a marcat instaurarea unui regim nobiliar.
Intre 1541-1683, organele centrale erau principele, Dieta, Consiliul Intim. Atributiile principelui
Transilvaniei erau mai largi decat ale voievodului, activitatea sa era supravegheata de Consiliul Intim,
format din reprezentantii Bisericii Catolice si varful nobilimii Transilvaniei (care aveau si cele mai
importante dregatorii, cenzurau activitatea principelui). Dieta Transilvaniei, spre deosebire de vechea
Congregatie Generala a Nobililor, era un organ cu activitate permanenta, vota legile Transilvaniei, iar
membrii sai erau doar reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate si a celor 4 religii recepte.
 Page 39 of 48

DREPTUL SCRIS IN TRANSILVANIA

VOIEVODAT SI PRINCIPAT
DEPENDENT DE TURCIA

Evolutia dreptului scris in aceasta perioada in Transilvania a fost marcata de 3 tendinte:

1. factorii locali de consolidare autonomia voievodatului.
2. politica centralizatoare promovata de regii maghiari.
3. populatia majoritara romana de a-si apara traditiile si institutiile juridice consacrate de Legea Tarii,
inclusiv prin codificari ale vechilor obiceiuri, realizate sub presiunea populatiei romanesti si recunoscute
oficial de statul maghiar.

In contextul celor 3 tendinte, dreptul scris al Transilvaniei s-au structurat in 2 sisteme juridice:
1. dreptul roman transilvanean care a imbracat forma Legii Tarii si a codificarilor realizate pe baza
obiceiului pamantului si care a reprezentat sistemul de drept preponderent in epoca voievodatului.
2. sistemul juridic discriminatoriu pentru romani impus de reprezentantii celor 3 natiuni privilegiate si de
statul maghiar incepand din secolul XV, sistem prin care romanii au fost exclusi de la viata politica si
juridica a Transilvaniei. Acest sistem nu a fost niciodata recunoscut sau asimilat de poporul roman.
In concret, dreptul scris al voievodatului cuprinde:
1. Decretele regale relative la privilegiile nobilimii si obligatiile iobagilor, la organizarea financiara,
militara si judiciara: a. Decretul regelui Andre al II-lea din 1222
b. Decretul regelui Carol Robert d'Anjou
c. Decretul regelui Matei Corvin, D-Maius, dat in 1483
2. Unio Trium Nationum, hotarare adoptata in 1437 de nobilii maghiari, conducatorii sasilor si
secuilor prin care s-a statuat ca puterea politica in stat va fi exercitata numai de reprezentantii acestor 3
natiuni privilegiate cu excluderea totala a poporului roman.
3. Tripartitul lui Verboczi - culegere de drept privat elaborata de juristul Stefan Verboczi din ordinul
regelui maghiar Vladislav al III-lea. Ea nu a fost adoptata oficial niciodata, ramanand o lucrare cu caracter
privat, insa s-a aplicticat in practica judiciara a tuturor instantelor din Transilvania pana in anul 1848,
utilizarea ei fiind consacrata oficial in mod indirect prin Diploma Leopoldina din 1691.
Asa cum rezulta din titlul lucrarii, are o structura tripartita:
1.Privilegiile nobilimii
2.Procedura de judecata
3.Situatia juridica a taranilor iobagi - legarea lor de glie
4. Statutele Tarii Fagarasului
Este o legiuire cu caracter de codificare, pentru ca cuprinde principalele institutii juridice romane ale
Legii Tarii. Mult timp Tara Fagarasului a fost o feuda a domnilor Tarii Romanesti, insa din sec XV a fost
incorporata Transilvaniei, fiind inclusa in universitas saxorum (obstea sasilor). Acest eveniment a insemnat
o incalcare a drepturilor stravechi ale romanilor si s-a lovit de o puternica rezistenta a acestora, culminand cu
o serie de razboaie izbucnite intre 1503-1508.
Printre revendicarile rasculatilor s-a numarat si aceea a codificarii vechilor obiceiuri ale romanilor,
revendicare care a fost satisfacuta in 1508 prin intocmirea Statutelor Tarii Fagarasului, o legiuire cu
caracter de codificare intrucat cuprinde principalele institutii juridice romanesti din Legea Tarii. Ele au fost
redactate in limba latina, iar in cuprinsul lor, atat in preambul, cat si in partea finala, se face mentiune ca
s-au dat la propunerea romanilor.
Textul statutelor reda normele obiceiurilor juridice romanesti intr-o forma fidela, dar concentrata
plecandu-se de la ideea ca ele sunt foarte bine cunoscute de poporul roman care le aplica din generatie in
generatie. Textul statutelor nu este sistematizat pe materii si institutii asa incat normele de drept penal
interfereaza cu cele de drept civil. Este semnificativ ca in acest context, numai cu 3 decenii inainte de
incetarea dependentei Transilvaniei fata de Ungaria, autoritatile au fost nevoite sa recunoasca si sa codifice
obiceiurile romanilor care s-au pastrat intr-o forma nealterata.
DREPTUL IN TRANSILVANIA
PRINCIPAT AUTONOM DEPENDENT DE TURCIA
 Page 40 of 48

Dupa caderea Ungariei la Mohacs, Dieta Transilvaniei, intrunita la Sighisoara in 1540, a hotarat ca,
pe viitor, Transilvania se va conduce dupa legi proprii, iar legile din Ungaria inceteaza sa se mai aplice in
Transilvania, cu exceptia Tripartitului lui Verboczi. S-a mentinut Unio Trium Nationum ca fundament al
dreptului public, discriminatoriu al Transilvaniei. Intrucat, in timpul principatului dependent de Turcia, pe
fondul nevoii acute de reglementare, Dieta a adoptat un numar mare de legi, s-a simtit nevoia sistematizarii
lor in ordine cronologica, prin incorporarea in colectii de legi.
Prima colectie de legi cuprinde pe cele adoptate intre 1540 si 1653 si a fost elaborata in timpul
domniilor celor 2 principi Racoti, fiind Approbatae Constitutiones Regni Transsylvaniae et Partium
Hungariae eidem adnexarum. A doua colectie de legi cuprinde pe cele din 1544 - finele principatului
dependent de Turcia, fiind elaborata in timpul domniei principelui Appafy Mihai si se numeste Compilatae
Constitutiones Regni Transsylvaniae et Partium Hungariae eidem adnexarum. Ulterior, cele 2 colectii
au fost reunite Approbatae et Compilatae Constitutiones. In cadrul ei, legile sunt grupate cronologic si pe
domenii: organizarea statala, procedura de judecata, privilegiile feudalilor, dreptul canonic.
Intreaga legislatiei a Dietei Trans din epoca principatului dependent de Turcia este impregnata de
ideea discriminarii populatiei romane majoritare si ortodoxe si promovarea intereselor celor 3 natiuni
privilegiate si ale celor 4 religii recepte (catolica, reformanta, calvina si lutherana). In acest context situatia
romanilor s-a inrautatit, care erau considerati tolerati pro tempore, luandu-li-se dreptul de a purta anumite
vesminte, iar preotii ortodocsi erau asimilati taranilor iobagi si aveau obligatii ca acestia.
Legislatia din epoca principatului exprima interesele nobilimii locale, semnificativ fiind utilizarea
termenului de regnum care la epoca respectiva desemna un stat suveran. Au existat si alte codificari:
- Statutele municipale sasesti, cuprind norme de drept scris si cutumiar ale oraselor sasesti, au fost
adoptate in Adunarea sasilor intre 1570 si 1580 si promulgate principele Transilvaniei in 1583. Cuprinde
numeroase dispozitii in materia obligatiilor pentru ca sasii erau legati de activitatea comerciala.
- Statutele Odorheiului , Statutele Zarandului, in virtutea autonomiei locale de care se bucurau aceste
unitati administrativ-teritoriale.

ORG. DE STAT - TRANSILVANIA SUB AUSTRIA

Transilvania a ramas ca un principat autonom dependent de Turcia pana la 1683, cand Imp. Otoman
sufera prima mare infrangere la asediul Vienei, iar Transilvania devine vasala Austriei, situatie acceptata de
Dieta Transilvaniei intrunita la Fagaras, care stabileste insa ca alegerea principelui Transilvaniei se va face
tot potrivit vechilor reguli, adica de catre Dieta.
Prin Diploma Leopoldina din 1691, imparatul Leopold I se obliga sa respcte autonomia
Transilvaniei, insa in 1699, ultimul principe al Transilvaniei, Mihai Appafy al II-lea renunta la drepturile
sale de principe in favoarea imparatului Austriei, care devine astfel si principe al Transilvaniei, realizandu-se
o uniune personala intre cele 2 state.
Noul statut politic si juridic al Transilvaniei este recunoscut si pe plan international prin pacea de la
Karlowitz din 1699, iar prin Pragmatica Sanctiune din 1722 se prevede ca alegerea principelui
Transilvaniei se va face conform regulilor care guverneaza succesiunea la tronul Austrei.
In timpul dominatiei Habsburgica, Transilvania era condusa la nivel central de un guvernator care
poarta denumirea de presedinte al Deputatiei Tarii. El coordona administratia civila a pricipatului.
Conducerea militara este incredintata comandantului general al armatei din Transilvania. Exista posibilitatea
ca cele doua functii sa fie reunite asupra aceleiasi persoane, situatie in care cel in cauza poarta titlul de
Presedinte al Guvernului.
Tot la nivel central exista si un Guvern provincial, Guberniu, aflat sub supravegherea directa a
Cancelariei Aulice de la Viena. In cadrul ei se infiinteaza o Camera Aulica Transilvana in 1695. Alte organe
la nivel central sunt: comisariatul tarii (controla aprovizionarile militare), tezauratul (controla activitatile
financiare).

BISERICA : Politica dusa de imparatii habsburgi de amagire a sperantelor romanilor transilvaneni

de a li se recunoaste drepturile politice s-a manifestat pe plan religios, acestia propunandu-le romanilor
transilvaneni unirea Bisericii Ortodoxe cu Roma, iar noua biserica numita greco-catolica urmand a fi
 Page 41 of 48

recunoscuta ca religie recepta a Transilvaniei. Lasandu-se inselati, o parte a episcopilor ortodoxi din
Transilvania, episcopul Teofil si Atanasie Anghel, reuniti in sinodul de la Alba Iulia in 1697, au hotarat, in
principiu, unirea cu Roma, confirmata printr-o Diploma Leopoldina, prin care preotii uniti erau scutiti de
obligatiile feudale, scutire extinsa si asupra taranilor uniti, printr-o noua Diploma Leopoldina data in 1701,
insa aceasta diploma nu s-a aplicat in Transilvania, fiind respinsa de Dieta Transilvaniei.
Fruntasii Bisericii Unite din Transilvania, in frunte cu episcopul Ioan Inochentie Micu, au luptat
pentru recunoasterea drepturilor promise si pentru recunoasterea oficiala a natiunii romane. Dand curs
solicitarilor poporului roman, Imparateasa Maria Teresa a dat in 1744 un rescript imperial prin care romanii
erau recunoscuti ca natiune distincta a Transilvaniei. Insa rescriptul imperial nu s-a aplicat niciodata, fiind
respins de Dieta Transilvaniei, care a considerat ca recunoasterea era valabila numai pentru clerici si nobili
si nu ca a patra natiune a Transilvaniei, ci ca lipituri la cele trei natiuni privilegiate.

DREPTUL IN TRANSILVANIA SUB AUSTRIA

Austria recunostea legiurile aplicate anterior in Transilvania prin Diploma Leopoldina din 1691, care
stabilea ca toate legiuirile feudale anterioare continuau sa se aplice : Unio Trium Nationum, Tripartitul
lui Verboczi si Approbatae et Compilatae Constitutiones,
Prin rezolutia alvitiana ( 1693 ), in cadrul Cancelariei Aulice de la Viena se organizeaza o Camera
Aulica Transilvaneana, prin care
Prin Pragmatica Sanctiune ( 1722 ), se stabileste ca sistemul ascensiunii la tronul Transilvaniei este
guvernat de aceleasi reguli privitoare la succesiunea la tronul Austriei. Dieta Transilvaniei din 1714 fixeaza
numarul zilelor de claca pe saptamana, 4 zile pentru taranii iobagi, 3 zile pentru taranii jeleri. Aceasta
hotarare a Dietei a fost amendata de Imparateasa Maria Teresa in 1747 printr-un rescript imperial ce fixeaza
numarul zilelor de claca pe saptamana la 4 zile pentru taranii fara vite si 3 zile pentru taranii cu vite. De
asemenea, Maria Theresa ii invita pe nobilii sa nu mai faca abuzuri in privinta obligarii taranilor la prestarea
zilelor de claca, insa acest rescript imperial a ramas fara efecte juridice, intrucat a fost respins de Dieta Tran.

DREPTUL IN T.R. SI M. REGIMUL TURCO – FANARIOT

Regimul turco-fanariot a debutat in Tara Romaneasca si Moldova dupa mazilirea domnilor

Constantin Brancoveanu in Tara Romaneasca si Dimitrie Cantemir in Moldova si a durat pana la Revolutia
lui Tudor Vladimirescu din 1821. In cadrul evolutiei istorice asistam la doua faze:
1. instaurarea regimului - pacea si Tratatul de la Kuchuk-Kainarji (1774) = apogeul dominatiei
otomane asupra tarilor romane: domnii sunt recrutati exclusiv din randul elementelor fanariote, numiti direct
de sultan, asimilati pasilor cu 2 tuiuri, fiind integrati ierarhic in administratia otomana. Durata domniilor este
foarte scurta (in medie 2 ani), tronurile principatelor erau scoase la mezat si se practica totodata sistemul
mutarii domnilor dintr-o tara in alta, sistem ce a avut si avantaje politice in sensul ca a asigurat evolutia
unitara a dreptului in cele 2 principate. Se instituie monopolul otoman asupra comertului exterior cu celelalte
doua tari, iar fanariotii se comportau ca niste arendasi ai Tarilor Romane, fiind preocupati de indeplinirea
obligatiilor fata de Poarta (din ce in ce mai numeroasa) si de spolierea fiscala a Tarilor Romane in interesul
propriu si al clientelei lor politice. La nivel central, alaturi de domn este si divanul domnesc, care a luat locul
sfatului si dregatorilor. Incep sa isi delimiteze competentele potrivit unei specializari proprii statelor de tip
modern.
2. Pacea si Tratatul de la Kuchuk Kainarji 1774 pana la 1821 = inceputul decaderii dominatiei
otomane. In aceasta perioada, creste influenta Rusiei asupra principatelor romane, devenind putere
protectoare, alaturi de Turcia, care ramane putere suzerana. Sub pretextul apararii crestinismului ortodox,
Rusia isi impune influenta in Balcani, in dauna I.O. Este inlaturat monopolul otoman asupra comertului
exterior, Tarile Romane afirmandu-se in circuitul economic european ca mare exportator de cereale si de alte
produse agricole. In consecinta, boierii devin interesati de sporirea productiei agricole prin metode extensive
( extinderea suprafetelor cultivate, a zilelor si a cantitatii de munca).

Dreptul in prima faza a regimului turco-fanariot

 Page 42 of 48

Intrucat domninatia otomana era la apogeu, iar autonomia principatelor fusese mult stirbit, in prima
faza activitatea legislativa este aproape nesemnificativa, dar sunt adoptate si pravile noi:
- Nomocanonul lui Gheorghe din Trapezunt, intocmit in limba greaca in 1730 in Tara Romaneasca,
din porunca domnului Nicolae Mavrocordat si care cuprinde drept canonic.
- Manualul de legi intocmit de marele paharnic Mihai Fotino din ordinul domnului Stefan Racovita.
Este structurat in 3 parti si cuprinde atat drept laic, cat si drept canonic. Ca un element de noutate este faptul
ca apar pentru prima data in cadrul unei legiuiri scrise in tara noastra, dispozitii de drept comercial. Acest
manual este sistematizat pe ramuri de drept.
Izvoarele acestor pravile sunt Bazilicalele, Nomos Georgikos ( Legiurea agrara bizantina), Sintagma
alfabetica a lui Matei Vlastares, Hexabiblius al lui Constantin Armenopulos si Legea Tarii.
Rusia exercita o influenta asupra procesului de eleborare a dreptului : traducerea din limba rusa a
Instructiunii Imparatesei Ecaterina a II-a a Rusiei..
Prima faza este dominata de personalitatea celui mai important domn fanariot – Constantin
Mavrocordat, a avut 10 domnii, 6 in Tara Romaneasca si 4 in Moldova, 23 de ani intr-o epoca in care media
unei domnii era de 2 ani jumatate. A fost un erudit patruns de ideile absolutismului iluminat in spiritul caruia
a condus, realizand mai multe reforme ce vizau modernizarea statului si consacrarea noilor relatii de
productie.
Reformele realizate de Constantin Mavrocordat in vederea modernizarii statului au fost grupate
intr-un asezamant dat de acesta in 1740 si care a fost publicat in revista Mercure de France in 1842.
Potrivit asezamantului din 1740:
– preotii si manastirile au fost scutiti de dari, insa dreptul de judecata al clericilor a fost limitat si
totodata au fost introduse epitrofii manastiresti pentru administrarea averilor manastirilor.
– s-a elaborat un nou statut al boierimii, calitatea de boier fiind acum indisolubil legata de exercitarea
unei functii in cadrul aparatului de stat si nu de stapanirea unei mosii. Boierii au fost impartiti in 2 categorii:
marii boierii (boierii veliti) si urmasii acestora (neamuri), care erau scutiti de plata oricaror dari catre stat,
precum si micii boieri (mazili), care erau scutiti doar de plata unora dintre dari.
– se introduc 2 ispravnici la conducerea judetelor si tinuturilor, unul cu atributiuni administrative,
celalalt cu atributiuni judecatoresti; se introduce sistemul remunerarii tuturor dregatorilor
– se suprima unele dari, toate celelalte sunt unificate intr-o dare unita, numita sama obsteasca, platita
in 4 sfere. Ulterior, cuantumul acestei dari a crescut, ajungand pana la 12 sfere.
Pe plan social, asezamantul din 1740 contine dispozitii cu caracter retrograd, in sensul interzicerii
stramutarii de pe mosii a taranilor dependenti si obligativitatii acestora de a munci un numar de zile in
folosul boierilor, fara ca acest numar sa fie precizat, ceea ce a generat numeroase abuzuri. Aceste dispozitii
cu caracter social au avut consecinte extrem de negative, in sensul ca intre 1741-1746, asistam la o
injumatatire a numarului birnicilor, multe familii de tarani dependenti fugind de pe mosii si refugiindu-se la
sudul Dunarii, unde fiscalitatea nu era atat de impovaratoare. Datorita acestui fapt, baza fiscala a statului
feudal a fost serios afectata, motiv pentru care Constantin Mavrocordat a dat un asezamant la 1 martie 1746,
in Tara Romaneasca, al carei domn era la epoca respectiva, prin care a oferit taranilor fugari care se vor
intoarce, o serie de facilitati:
- scutirea de dari timp de 6 luni
- plata unei dari de 5 talere in 4 sfere
- posibilitatea de a se stabili pe orice mosie, nu doar pe mosia de pe care fugisera
- obligatia de a lucra 6 zile pe an pentru un boier
- posibilitatea de a fi eliberati din starea de rumanie pe baza unor certificate de pierdare de
rumanie emise de Divanul domnesc
Acest asezamant avea un viciu juridic major – nu preciza data pana la care ar fi trebuit sa se intoarca
taranii fugiti de pe mosii pentru a beneficia de prevederile asezamantului. Astfel, a creat un efect contrar
celui scontat in sensul ca si mai multi tarani fugeau de pe mosie pentru a se putea intoarce si beneficia de
prevederile asezamantului. Constantin Mavrocordat a dat un nou hrisov la 5 august 1746, prin care a dispus
eliberarea tuturor rumanilor, stapanii fiind invitati sa ii elibereze cu titlu gratuit, in caz contrar, in schimbul
unei sume de 10 talere.
La 1 iunie 1749, pe vremea cand era domn al Moldovei, Constantin Mavrocordat a dat un asezamant
asemanator, dar prin care a dispus eliberarea gratuita si neconditionata a vecinilor (taranii dependenti din
Moldova). Consecinta acestei reforme sociale a fost ca raporturile dintre taranii deveniti clăcași si boieri nu
mai aveau o baza legala, ci o baza contractuala. Se desfiinteaza starea de dependenta de tip feudal, adica
 Page 43 of 48

rumania si vecinia, ceea ce a insemnat o puternica lovitura data relatiilor de tip feudal, iar dreptul de
folosinta al taranilor asupra unei parti din mosie izvoraste din invoielile intervenite intre tarani si boieri. Prin
urbaniile (curbaria??) date de domnii fanarioti s-a prevazut ca numarul zilelor de claca urma a fi stabilit prin
intelegerea dintre boieri si tarani, iar taranii clacasi erau legati de sat, pe care nu il puteau parasi pana cand
nu isi executau obligatia de a presta numarul de zile de claca convenit, in caz contrar boierii avand dreptul
de a-i readuce cu forta inapoi, adica manu militari.
Prin urmare, situatia taranilor clacasi nu a cunoscut nicio imbunatatire. Reforma sociala a lui
Mavrocordat nu a desfiintat cu totul starea de dependenta de tip feudal, pentru ca au ramas in continuare o
serie de categorii sociale aflate in dependenta personala fata de boieri. Este vorba de scutelnici si poslujnici
care aveau obligatii fiscale doar fata de boieri, nu si fata de stat. Scutelnicii sunt aceia care indeplineau pe
mosiile boieresti activitati care necesitau o anumita specializare, iar poslusnicii sunt cei care indeplineau pe
mosiile boieresti munci necalificate.

Dreptul in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot

Declinul dominatiei otomane aupra Tarilor Romane a determinat ca activitatea de legiferare sa se
dezvolte semnificativ, sub forma a numeroase pravile si legiuri cu caracter sfecific. Legiurile au fost
adoptate in esenta lor feudala, dar difera de legiurile anterioare prin particularitati importante de forma si
continut.
In elaborarea pravilelor, principalele izvoare sunt codurile burgheze europene (Codul Civil Francez
al lui Napoleon 1804, CC Austriac 1811, dreptul bizantin (care, spre deosebire de epoca feudalismului
dezvoltat, pierde ponderea de odinioara) si Legea Tarii. Maniera de sistematizare a acestor pravilele
urmeaza, de asemenea, modelul codurilor burgheze, fiind moderna, pe ramuri si institutii de drept. Mai mult
decat atat, pravilele sunt redactate in variante bilingve (lb.romana si lb.neogreaca)
Legiuirile adoptate in cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot se impart in 2 categorii:
I. nomocanoanele si legiuirile laice bizantine:
a. Nomocanoanele lui Antim Ivireanul, capetele de porunci, retiparit in 1785, prima ed fiind in 1714.
b. traducerea din greaca a Hexabiblului lui Constantin Armenopulos, de marele paharnic Toma Carra
II. legiuiri noi
a. codificari care au ramas la stadiul de lucrari cu caracter privat
b. codificari care au fost promulgate oficial de catre domnii fanarioti

II.a. Din prima categorie mentionam Pandectele lui Toma Carra, elaborate la 1806 din ordinul
domnului Alexandru Moruzi, lucrare proiectata a fi realizata in trei parti, dar din care paharnicul a reusit sa
elaboreze doar prima parte, referitoare la materia persoanelor. Celelalte doua parti ar fi trebuit sa se refere la
materia lucrurilor si la actiuni.
Cealalta lucrare ramasa la stadiul de lucrare cu caracter privat este Manualul Juridic al lui
Andronache Donici elaborat la 1814, primul cod civil roman, o lucrare deosebit de valoroasa care insa nu a
fost promulgata oficial intrucat autorul ei se afla in rivalitate cu pravilisti agreati de domnul Scarlat
Callimachi pe de-o parte, iar pe de alta parte deoarece era un adept al miscarii carvunarilor, miscare
dezagreata de domnul Scarlat Callimachi. Cu toate acestea, datorita valorii sale, acest manual s-a aplicat in
practica instantelor pana la adoptarea Codului Civil Alexandru Ioan I.

II.b. Cea de-a doua categorie o reprezinta legiuirile care au fost promulgata de domnii fanarioti.
Praviliceasca Condica
Denumirea oficiala greaca Sintagmation Nomikon, in romana Marea randuiala juridica. Este elaborata deci
in 2 editii, din ordinul lui Alexandru Ipsilanti la 1775, dar datorita opozitiei I.O., a intrat in vigoare abia in
1780. Izvoarele pravilelor sunt: Legea Tarii, bazilicalele, jurisprudenta (povetele), doctrina juridica moderna
(Lucrarile lui Beccaria si Montesquieu). Nu se stie autorul acestei pravile, unul prezumtiv fiind Enachita
Vacarescu (este singurul erudit al epocii ce cunoaste toate aceste izvoare avute in vedere, fiind cunoscator al
limbii neogreaca).
Codul Calimah ( Condica Tivila a Moldovei ) a fost elaborat din initiativa domnului Moldovei Scarlat
Calimachi care a dispus constituirea mai multor comisii de juristi insarcinate cu elaborarea acestui cod.
Codul a fost elaborat in 2 editii, o versiune in limba greaca aparuta in 1817, si o versiune in limba romana
din 1833. Comisia care a elaborat versiunea in limba greaca a fost alcatuita din Cristian Flechtenmacher,
 Page 44 of 48

Anania Cuzanos, Andronache Donici. Autorii versiunii in limba romana sunt: Cristian Flechtenmacher,
Petrache Asachi, Damaschin Bojinca.
Izvoarele sunt Legea tarii, Codul civil francez de la 1804, dreptul bizantin si Codul civil austriac de
la 1811, care la randul sau este inspirat din Codul civil francez.
Codul Calimah are 2032 de articole, structurate intr-o parte introductiva cu 24 de articole, trei parti si
doua anexe referitoare la regulile aplicabile concursului creditorilor si licitatiei. Prima parte este intitulata
dritul persoanelor, a doua parte dritul lucrurilor, iar a treia parte inmarginirile ce privesc dritul persoanelor
dimpreuna cu al lucrurilor. In partea introductiva exista un articol foarte important potrivit caruia Legea tarii
este dreptul comun in toate materiile, adica acolo unde nu exista prevederi, se aplica dispozitiile Legii tarii.

Legiuirea Caragea este elaborata in 1818 si intrata in vigoare in 1819. A ramas in vigoare pana in 1865,
cand a fost abrogata de CC roman. Autorii sunt: Atanasie Hristopol, Logofatul Nestor (mare logofat al
dreptatii si primul roman profesor de drept la scoala domneasca). Proiectul ei a fost revizuit dupa adoptarea
sa de catre stolnicii Constantin si Ionita Balaceanu. Observam ca aceasta lucrare are un caracter eterogen,
fiind asezate la o lalta dispozitii de drept civil cu dispozitii de drept penal si de drept procesual. Cuprinde 6 p
1. obraze (materia persoanelor);
2. lucruri (materia bunurilor);
3. tocmeli (contracte);
4. daruri si mosteniri (acestea 4 apartinand codului civil);
5. despre vini (cod penal);
6. despre ale judecatilor (cod de procedura).

In afara legiuirilor de codificare, au fost adoptate si legiuiri speciale, cum sunt :

a. Sobornicescul Hrisov (1785) al domnului Alexandru Mavrocordat
b. ponturi sau urbarii, care sunt legi cu caracter special prin care se reglementeaza raporturile dintre boieri si
taranii clacasi, in sensul stabilirii numarului zilelor de claca si al nartului (cantitatea de munca pe care
taranul trebuia sa o presteze/ zi de claca) : Pontul boierescului, adoptat de domnul Alexandru Moruzi 1805

INSTITUTIILE
din pravilele in a II a faza a regimului turco - fanariot

Proprietatea

In cea de-a doua faza a regimului turco-fanariot, proprietatea evolueaza in directia degajarii
proprietatii feudale de dreptul de folosinta al taranilor dependenti, proces inceput prin reformele lui
Constantin Mavrocordat. Aceste legiuiri marcheaza trecerea de la proprietatea divizata de tip feudal la
proprietatea absoluta, precizand ca atributele dreptului de proprietate pot fi impartite intre 2 persoane, din
care una sa aiba dritul fiintei lucrului, iar cealalta dritul folosului lucrului potrivit vechiului sistem, dupa cum
cele doua atribute pot fi reunite si asupra aceleiasi persoane si atunci se spune ca dreptul de proprietate este
desavarsit sau neimpartit, are un caracter absolut.
Aceeasi tendinta se desprinde si din textele legiuirii Caragea, potrivit cu care raporturile dintre boieri
si tarani se stabilesc pe baza unui contract de emfiteoza. Prin urmare, aceste raporturi nu mai au o baza
legala, ci una contractuala. Acesta inseamna o recunoastere indirecta a dreptului absolut de proprietate al
boierilor asupra mosiilor. Transmiterea folosintei unei parti din mosie catre taranii clacasi nu aduce nicio
atingere dreptului absolut de proprietate al boierilor asupra mosiei. Acest drept absolut de proprietate s-a
extins si asupra padurilor, intrucat potrivit unui asezamant pentru pamant si dumbravi dat de domnul
Alexandru Moruzi, taranii care doresc sa utilizeze padurile pentru satisfacerea unor nevoi economice trebuie
sa plateasca o taxa boierilor numita zeciuiala, ceea ce inseamna recunoasterea proprietatii absolute a
boierilor si asupra acestor categorii de terenuri.
Domnii fanarioti, prin interpretarea tendentioasa a unor institutii juridice si-au propus sa desfiinteze
dreptul de proprietate stravechi al boierilor romani si al taranilor asupra mosiilor acestora, in vederea
acapararii acestor terenuri pentru a le atribui clientelei lor politice. Astfel, domnul Scarlat Calimah cu ocazia
discutarii proiectului Codului Calimah in sfatul de obste al tarii a pretins ca la origine, toate terenurile au
fost domnesti si ca atare nu poate exista drept de proprietate privata asupra terenurilor fara un hrisov de
 Page 45 of 48

danie domneasca, astfel incat terenurilor stapanite fara hrisov trebuie sa revina domnului ca titular al lui
dominium eminens. Insa sfatul de obste al Moldovei a respins aceasta interpretare, spunand ca potrivit Legii
tarii, apartin domnului in calitate de titular al lui dominium eminens doar terenurile pustii si pustiite. Si daca
am admite ca toate terenurile au fost domnesti la origine si au ajuns in stapanirea boierilor si taranilor fara
hrisov de danie, oricum aceste terenuri au devenit proprietatea boierilor si taranilor prin efectul uzucapiunii
de 40 de ani numita praescriptio longissimi temporis care, potrivit bazilicalelor, se aplica si imobilelor
domnesti.

Persoanele

Clasificarea pesoanelor se face potrivit pravilelor după criteriul norocului în slobozi, robi şi sloboziţi.
Ţăranii care munceau pe moşiile boierilor se numeau ţărani clăcaşi sau locuitori. Legislaţia din materia
persoanelor dă expresie interesului boierilor de a creşte producţia agricolă pe căi extensive, printre care şi
sporirea numărului zilelor de clacă. Pravilniceasca Condică prevede minim 6, maxim 12. Legiurea Caragea
măreşte numărul minim la 12 şi prevede totodată un nart sporit.
Tot în materia persoanelor asistăm în această epocă la creşterea impresionantă a numărului
scutelnicilor şi postslujnicilor. Au fost luate o serie de măsuri pentru stoparea acestui fenomen care avea
consecinţe extrem de negative asupra bugetului statului. În 1814 s-a stabilit în T.Rom. că în niciun judeţ nr
scutelnicilor şi al postslujnicilor nu putea fi mai mare decât nr. birnicilor.
În ceea ce priveşte robii, potrivit statutului lor juridic, ei erau asimilaţi lucrurilor însă o capacitate
juridică limitată, dar numai în măsura în care aceasta era necesară pentru protejarea intereselor proprietăţii.
Robii pot fi reprezentanţi ai stăpânilor lor în raport cu alte persoane.
Apar pentru prima dată în istoria dreptului român reglementări relative la persoane juridice. Aceste
reglementări sunt cuprinse în capitole distincte şi demonstrează că dezvoltarea de producţie de tip capitalist
dusese şi la apariţia primelor societăţi comerciale. Societăţiile comerciale erau denumite tovărăşii în
Pravilniceasca Condică şi în L. Caragea şi persoane moraliceşti în Codul Calimah. C.Calimah şi L.Caragea
reglementează detaliat regimul juridic al unei specii de tovărăşii şi anume tovărăşiile negustoreşti. Astfel,
există norme referitoare la constituirea capitalului social, la administrarea socială, răspunderea asociaţiei
împărţirea câştigului obţinut şi stingerea tovărăsiei.

Familia, rudenia, casatoria

Reglementarea acestei instituţii în pravile este inspirată în mare măsură de dreptul bizantin. Se
stabilise că rudenia poate fi duhovnicească -prin botez sau de sânge. Potrivit C.Calimah, rudenia de sânge
era de 3 feluri: suitoare, dreaptă linie (ascendent), coborâtoare, dreaptă linie (descendent), lăturalnică linie
(colaterală). Potrivit L.Caragea, rudenia de sânge era tot de 3 feluri: rudenie de sus, rudenie de jos, rudenie
de alături. Toate legiuirile interzic căsătoria între creştini şi necreştini precum şi cele dintre slobozi şi robi.
Potrivit C.Calimah, copiii din relaţia unei persoane libere cu un rob erau slobozi. L.Caragea admite separaţia
de corp a soţilor (despărţirea în fapt).
Cu privire la zestre, se prevede regula preţuirii bunurilor mişcătoare cu excepţia animalelor şi robilor
cu efectul că în cazul înapoierii zestrei soţul răspunde în limita valorii stabilite prin preţuirea făcută. Avem o
excepţie–cazul robilor de zestre: în cazul restituirii zestrei, soţul trebuie să restituie soţiei tot atâtia robi cât a
primit în foaia de zestre.
Adulterul soţiei ducea la pierderea zestrei care intra în proprietatea soţului, iar soţia adulterină era
închisă la mănăstire. Exista o reglementare diferită în C.Calimah si L.Caragea: potrivit C.Calimah, dacă din
căsătorie nu au rezultat copii, întreaga zestre revine soţului, iar dacă acesta nu-şi ia soţia de la mănăstire pe
o perioadă de 2 ani, ea rămâne închisă pentru toată viaţa. L.Caragea restrânge dreptul soţului pentru jumătate
din zestre, soţia nu mai poate fi închisă la mănăstire şi aplică aceeaşi obligaţie soţului. Potrivit C.Calimah,
obligaţia de înzestrare revine, în ordine, părinţilor şi bunicilor. Potrivit Pravilniceascai Condica şi L.Caragea,
obligaţia de înzestrare revine fraţilor ca o consescinţă a privilegiului masculinităţii.
Sunt reglementate pentru prima dată o serie de instituţii preluate din cele mai noi instituţii europene:
tutela (epitropie ), curatela (curatoria-pentru administrarea bunurilor copiilor minori, respectiv orfani).
 Page 46 of 48

Scarlat Calimah înfiinţează judecătorii epitropiceşti la episcopia din Roman si Huşi, precum şi o comisie
epitropicească pe lângă mitropolia de la Iaşi. Codurile reglementează şi instiuţia adopţiei (înfiala).
Tot pe principii moderne este aşezată şi răspunderea civilă şi penală la baza căreia se afla criteriul
răspunderii persoanei. În acest sens, Prav.Condica prevede că soţia nu răspunde pentru datoria şi activitatea
comercială a soţului său şi nici pentru faptele penale ale acestuia. Părinţii nu răspund pentru activitatea
comercială şi infracţiunile copiilor lor care nu mai sunt nevârstnici şi deci nu se mai află în grija lor.

Succesiuni

Moştenirea putea fi deferită fie potrivit legii, adică fără testament (ab intestat), fie pe baza
testamentului lăsat de defunct şi atunci se numea moştenire testamentară.
În privinţa moştenirii legale, au vocaţie succesorală cele 3 categorii de rude de sânge, până la gradul
8, precum şi soţul supravieţuitor. Dacă soţul supravieţuitor vine la moştenire în concurs cu copiii,
dobândeşte o parte virilă cât a unui copil în uzufruct, iar dacă vine în concurs cu alte rude, copii din alte
căsătorii, el dobândeşte o cotă de 1 pe 6 până la 1 pe 3 din moştenire în deplină proprietate, nu în uzufruct.
În lipsa altor rude, soţul supravieţuitor dobândeşte întreaga moştenire, iar dacă nu există nici soţ
supravieţuitor, moştenirea este declarată vacantă şi va fi culeasă de către stat.
Moştenirea robului lipsit de urmaşi revine stăpânului acestuia. Totodată, pravilele adoptate în cea de-
a 2 fază a regimului consacră instituţia rezervei succesorale, denumită partea legitimă, precum şi inst
trimiriei, denumită partea sufletului, aceasta reprezântând treimea din moştenire, care era destinată
cheltuielilor de înmormântare şi de pomenire a defunctului.
Între legislaţiile celor 2 ţări române existau în materia succesiunii anumite deosebiri şi anume:
Codul Calimach prevede că succesiunea se deschide şi în cazul morţii civile a persoanei, denumită moarte
politicească, ceea ce la romani numim infamia. Pravilniceasca Condică şi Legiuirea Caragea consacră
privilegiul masculinităţii, precum şi dreptul de protimis al rudelor de sex masculin, în privinţa bunurilor
dobândite prin moştenire de către defunct.
Toate legiuirile prevăd că fetele înzestrate nu pot cere collatio dotis, denumită sinisfora, adică
raportarea bunurilor dotale la masa succesorală pentru a veni la moştenire, dar nici nu pot fi obligate să facă
collatio dotis (fetele înzestrate sunt excluse de la moştenire). Potrivit Codului Calimach, copiii naturali vin la
moştenirea ambilor părinţi în concurs cu copiii legitimi.În timp ce Legiuirea Caragea prevede că aceşti copiii
naturali, în spiritul principiilor romane mater semper certa est şi pater is est quem nuptiam demonstrant,
vin doar la succesiunea mamei. Toate legiuirile consacră instituţia ex heredării sau instit dezmoştenirii care
se realiza pentru anumite motive determinate, enumerate ca atare în Codul Calimach şi în Legiuirea
Caragea.
Moştenirea testamentară, ea se deferă în baza testamentului întocmit de defunct, fie în formă scrisă şi
atunci se numeşte diată, fie în formă orală, în prezenţa a 5 martori, aceştia putând consemna în scris, cele
declarate de testator. Codul Calimach prevede că anumite categorii de persoane cum ar fi femeile, robii,
săracii nu puteau fi martori la întocmirea unui testament.

Obligatii
Legiuirea Caragea prevede multe dintre principiile de bază ale contractelor, iar Codul Calimach
dezvoltă o adevărată teorie generală a obligaţiilor precizând că izvoarele de obligaţii sunt legea, tocmeala,
adică contractul şi vătămarea priciniuită cuiva, adică delictul. Ambele coduri clasifică tocmelile după forma
lor în contracte încheiate în formă scrisă şi contracte încheiate prin viu grai. Codul Calimach distinge între
contractele unilaterale, cele care generează obligaţii doar în sarcina uneia dintre părţile contractante şi
contractele bilaterale sau sinalagmatice, cele care generează obligaţii în sarcina ambelor părţi contractante.
Condiţiile privind existenţa şi validatitatea contractelor sunt capacitatea, consimţământul, obiectul şi cauza.
Capacitatea denumită şi vrednicia persoanelor este reglementată amănunţit în Codul Calimach, unde
se afirmă că tot omul se socoteşte vrednic de a-şi câştiga drituri, însă după rânduielile hotărâte de către legi,
însă aceste legi conţineau dispoziţii discriminatorii de esenţă feudală care restrângeau capacitatea juridică a
anumitor categorii de persoane în funcţie de poziţia socială a acestora, erau consideraţi nevrednici, adică
 Page 47 of 48

incapabili de a încheia un contrat, toţi aceia care fuseseră condamnaţi pentru o infracţiune gravă pe timul
executării pedepsei.
Consimţământul, potrivit Legiuirii Caragea, trebuia să fie lipsit de silă şi vicleşug.
Obiectul contractului : Codul Calimach arată că acesta trebuie să fie în comerţ (circuitul juridic civil)
Cauza : după modelul Codului Napoleon, Legiuirea Caragea introduce principiul cauzei licite,
conform căruia tocmeala împotriva pravilelor şi a năravurilor celor bune (regulile morale) nu se întocmeşte.
Contracte : Pravilniceasca Condică conţine cu precădere dispoziţii referitoare la contractul de
împrumut, însă Codul Calimach şi Legiuirea Caragea, conţin dispoziţii referitoare la o gamă variată de
contracte, cum ar fi vânzarea, donaţia, împrumutul, schimbul, comodatul, depozitul, emfiteoza, arenda,
mandatul, chezăşia, zălogul şi anticreza.
Vânzarea este de departe cel mai important contract, foarte amănunţit reglementat, atât în Codul
Calimach, cât şi în Legiuirea Caragea, aceasta este o expresie a stadiului înalt de dezvoltare la care
ajunseseră relaţiile marfă-bani. Adică noile relaţiile de producţie de tip capitalist. Sub aspectul formei,
vânzarea se putea încheia în formă scrisă, formă cerută ad validitatem de Legiuirea Caragea pentru vânzările
de imobile şi robi. După cum vânzarea se putea face şi fără act scris. Erau instituite anumite incapacităţi
speciale la vânzare, spre pildă, egumenii nu puteau vinde averile mănăstirilor pe care le administrau şi
incapacităţi speciale la dobândire, spre pildă, necreştinii nu aveau dreptul să cumpere moşii. Aceste
interdicţii sunt prevăzute în Codul Calimach. La vânzarea moşiilor şi robilor trebuia respectat dreptul de
protimis, totodată era prevăzută stricarea vânzării, adică anularea vânzării pentru leziune, atunci când preţul
vânzării este mai mic de jumătate din valoarea de circulaţie a obiectului vândut.
Contractul de donaţie prevăzându-se cauzele de revocare a donaţiilor şi fiind reglementate darurile
de logodnă, cele de dinaintea nunţii şi de a doua zi după nuntă.
Contractul de împrumut (Pravilniceasca Condică) : materie în care se stabileşte obligativitatea
înscrisului, menţiunile pe care înscrisul trebuia să le cuprindă şi necesitatea prezenţei a 3 martori pentru a
evita o posibilă tăgăduire ulterioară a înscrisului de către debitor. În cazul în care debitorul nu plăteşte la
scadenţă, creditorul urma să se adreseze instanţei, care stabilea vânzarea la mezat (la licitaţie publică) a
bunului zălogit. Dacă împrumutul era garantat cu o garanţie reală, creditorul urmând a se îndestula din preţul
obţinut. Dacă împrumutul era garantat cu chezaşi, adică cu garanţi personali, chezaşul avea beneficiul de
discuţiune (dreptul de a-i cere creditorului să-l urmărească mai întâi pe debitorul principal şi numai dacă
acesta nu plăteşte, să se îndrepte împotriva sa). Legiuirea Caragea introduce după modelul Codului
Napoleon conceptul de cambie, numită poliţă sau carte de împrumutare, iar poliţele neonorate la termen
generau o dobândă dublă faţă de cea consemnată în cuprinsul lor. Toate legiuirile admiteau şi împrumuturi
cu dobândă, aceasta fiind fixată la 10 la sută pe an, cu interzicerea cametei, adică a dobânzilor excesive,
precum şi a anatocismului-dobândă la dobândă. Aceste dispoziţii nu au reuşit să stopeze fenomenul cametei,
ba mai mult decât atât, s-a încetăţenit practica ţinerii la muncă a ţăranilor debitori de către boierii creditori,
în contul dobinzilor la sumele împrumutate.
Contractul de arendă (amănunţit reglementat), ca şi contractul de închiriere a imobilelor, care sunt
varietăţi ale contractului de locaţiune. Atât Legiuirea Caragea, cât şi Codul Calimach acordă un drept de
protimis copărtăşilor, atunci când este arendat un bun stăpânit în indiviziune. Sunt prevăzute, totodată şi
anumite varietăţi ale contractului de arendă, cum ar fi contractul de emfiteoză şi contractul de clacă. Sunt
amănunţit reglementate obligaţiile ţăranilor clăcaşi faţă de moşieri, în sensul dijmelor, a numărului zilelor de
clacă, a interdicţiei de a face îmbunătăţiri sau de a construi fără acordul boierului. Casa, gospodăria şi
pământurile defrişate de ţăranii clăcaşi reveneau stăpânului, atunci când ţăranul clăcaş fugea de pe moşie sau
murea fără moştenitori legali.

Drept Penal

Infracţiunile se clasificau în vini mari şi vini mici, iar conceptul de infracţiune nu este desprins de
persoana făptuitorului. Ca element de noutate, există numeroase incriminări prin care se încearcă a pune
capăt abuzurilor slujbaşilor domneşti, spre pildă PC incriminează abuzurile de putere ale judecătorilor faţă
de împricinaţi şi abuzurile de putere ale ispravnicilor faţă de locuitorii judeţelor şi ţinuturilor.
O altă categorie de infracţiuni este cea legată de noul sistem probator în justiţie, astfel se pedepseşte
plastografierea, sancţionată mai grav, mai ales dacă înscrisul era unul oficial (un înscris domnesc). Totodată,
 Page 48 of 48

sunt incriminate mărturia mincinoasă, martorii mincinoşi fiind înscrişi într-o aşa-numită Condică a şireţilor
şi având interdicţia de a mai depune mărturie şi totodată este incriminat traficul de influenţă.
Tot ca un element de noutate este incriminată bancruta frauduloasă, adică fapta acelora care în mod
fraudulos pretextează că sunt în încetare de plăţi faţă de creditori pentru a evita plata datoriilor faţă de
aceştia. De asemenea, se accentuează principiul răspunderii personale, atât în materia despăgubirilor civile,
cât şi în materia despăgubirilor penale. Ca un element retrograd, se menţin pedepsele fizice, iar judecătorul
continuă să aibă o foarte largă posibilitate de apreciere, în contextul în care pravilele conţin formulări
echivoce, cum ar fi aceea să se pedepsească sau să se pedepsească grav, fără a se indica anumite limite de
pedeapsă. Se realizează un progres în direcţia dozarii pedepsei făcându-se distincţie în cadrul legiuirii
Caragea între omorul cugetat şi cel necugetat.

Drept Procesual

Instanţele se constituie ca organisme colegiale organizate şi specializate în cadrul unui sistem

conform condicii Pravilnicesti. Astfel sistemul instanţelor e format din:

1. Judecatoria dupa judete (compusă dintr-un judecător,un logofăt-pt ţinerea condicilor echivalente
pt grefier, slujitori pt treburile mai mărunte). Ca element retrograd, ispravnicii judeţelor păstrau dreptul de a
judeca, fie singuri fie împreună cu judecătorii.

2. Departamenturile:
Civile : a. Bucureşti 2: unul cu 7 şi unul cu 8;
b. Craiova funcţiona o judecătorie formată din 4boieri;
c. Iaşi, departamentul al II-lea pt pricinile civile mai mărunte, Divan Judecătoresc format
din boieri pt pricinile civile mai mari.
Penale : a. Bucureşti – Departamentul Vinovaţilor denumit Criminalion
b. Craiova instanţă compusă din 3 boieri;
c. Iaşi avem Departamentul Afacerilor Criminale.
elemente de extraneitate a. Ţara Românescă – Departamentul Strainelo Pricini
b. Moldova, Departamentul Treburilor Străine.

3. Departamentul velitilor boieri. Divanul Olteniei de la Craiova - funcţionează ca prima instanţă

pt pricinile dintre boieri şi instanţă de apel (rol de control judiciar) pt hotărârile pronunţate de celelalte
departamente.
4. Divanul Domnesc - Instanţă supremă, prezidată de

Pravilele adoptate în cea de-a două fază a regimului turco-fanariot au consacrat o serie de principii şi
instituţii moderne pe baza cărora a fost aşezată întreaga activitate jurisdicţională:
a. proceduri speciale ca cea de executare silita, a vânzării la licitaţie publică (la mezat) a bunului
falit, procedura falimentului si cambiala (cambiile = înscrisuri speciale, poliţe) in dreptul comercial
b. obligativitatea redactarii hotararilor judecatoresti si motivarilor cu aratarea capului de pravila (a
temeiului juridic)
c. sistemul reprezentarii in justitie prin mandatar sau prin avocat
d. termenul de prescripţie a acţiunilor precum şi termenul de exprimare a acţiunilor succesorale
e. sistem perfectionat de cai de atac