EVOLUȚIA STATULUI ŞI DREPTULUI GETO-DAC

Profesor: Student:

1
 CUPRINS

1. Introducere - Organizarea social-politică și dreptul geto-dacic 3

1.1. Organizarea societății 3
1.2. Obiceiuri geto-dacice 5
2. Statul și dreptul geto-dac 5
2.1. Evoluția Statului Geto-Dac 5
2.2. Organele centrale și locale 6
2.3. Formarea statului dac și particularitățile lui 7
2.4. Dreptul dac 8
CONCLUZII 9
BIBLIOGRAFIE 10

2
 EVOLUȚIA STATULUI ŞI DREPTULUI GETO-DAC

1. Introducere

Istoria statului şi dreptului românesc înseamnă trecutul, prezentul şi viitorul

poporului român, înseamnă conştiinţa morală, politică şi juridică, precum şi instituţiile
aferente acestora, din comuna primitivă şi până astăzi .
Etnogeneza poporului român poate fi înţeleasă mai uşor prin analiza elementelor
fundamentale ale organizării politice şi ale instituţiilor juridice în mod cronologic. Astfel,
studierea lor este absolut necesară pentru înţelegerea unor particularităţi şi caracteristici
specifice ale acestora.
În evoluția istorică a statului și dreptului distingem două etape:
- statul și dreptul geto-dac (sec I – 106 d. Hristos);
- statul și dreptul din Dacia romană (106-271/271).

1.1. Organizarea societății

Herodot –geții cei mai viteji și mai drepți dintre traci. Sec VI î. Hr. ocupau
teritoriile din dreapta și stânga Dunării, în zona arcului Carpatic și Oltenia și se numeau
daci. În Moldova Muntenia și Dobrogea populația se numeau geți.
Din izvoarele istorice rezultă că î. Hr. În sec VI, dacii purtau denumiri diferite în
regiunile în care locuiau:
- crobyzii sau trizii –Dobrogea;
- apulii –Alba-Iulia;
- sucii –Gura Oltului;
- burii –Subcarpații Olteniei și ai Munteniei;

3
 - ordesenses –Valea Argeșului;
- dacii mari –Maramureș și nordul Crișanei;
- biephii –vestul Daciei (Banat);
- costobocii –Carpații de nord-est;
- carpii –regiunea pontică și Moldova.
Acestea erau denumiri regionale ale unor ununi tribale. În condițiile
războiului de pradă sau apărare, dacii s-au grupat în uniuni de obști conduse de șefi
militari:
a) Uniunea geților –nordul Dunării (învinsă de Darius -514 î. Hr.);
b) Uniunea odrizilor (Dobrogea) –condusă de Sitalces și Sentehes;
c) Uniunea dacilor dunăreni –condusă de Rex Histrianorum, care a avut un rol important
în conflictul dintre sciții, conduși de Ateas și Filip al doilea al Macedoniei;
d) Uniunea triburilor getice din stânga Dunării –învinsă de Alexandru Macedon în 335
î. Hr. și cu reședința la Zimnicea;
e) Uniunea geților din stepa getică, la nord de Dunăre, Geții din regiunile extracarpatice
au avut numeroase contacte cu coloniile grecești de la țărmul Mării Negre –Histria,
Tomis, Callatis, care le-au influențat dezvoltarea.
În Transilvania, uniunile tribale au fost influențate de sciți și de celți. În anul 300
î. Hr. geto-dacii din Muntenia, constituiți în uniuni de obști au fost organizați de
Dromichaites și au obținut o victorie împotriva regelui Lysimah al Macedoniei, pe
care l-au luat prizonier.
Victorii militare au mai avut și împotriva sciților, celților, bastarnilor. În această
perioadă, sistemul de organizare socială a fost cel al uniunilor de obști, bazat pe sistemul
democrației militare. Un for decizional a fost adunarea poporului, care avea atribuția de a
decide asupra celor mai importante probleme care se iveau. Solidaritatea în
cadrul uniunilor de obști era bazată pe rudenie iar conducerea era asigurată de
conducători militari, care purtau diverse titulaturi și erau aleși de Adunarea Poporului,
care putea să-i și revoce. În aceste condiții, șefii militari au încercat să-și
permanenizeze poziția și să–și apropie persoane din cadrul aristocrației.
În Transilvania, în sec. 2 î. Hr., sunt cunoscute uniuni de obști, care au fost
unificate sub conducerea regelui Oroles, care dispunea de o putere însemnată și

4
ulterior, puterea dacilor din această zonă cunoaște o dezvoltare sub conducerea
regelui Rubobostes. Din punct de vedere social, se poate observa, că în cadrul
obștilor există aristocrați, care dețin proprietăți, la polul opus aflându-se
pătura săracă a populației.

1.2. Obiceiuri geto-dacice - din informațiile lui Herodot, rezultă că obștea

reprezentată de un grup mare de persoane, care locuiau pe mai multe teritorii, deținea mai
multe proprietăți în comun. În cadrul aceleiași obști, exista însă și proprietatea privată a
anumitor persoane asupra terenurilor și bunurilor, furtul fiind drastic sancționat.

3
2. Statul și dreptul geto-dac

2.1. Evoluția Statului Geto-Dac

Din atestările arheologice, în jurul sec. 1 î. Hr, pe teritoriile locuite de populația

geto-dacă sunt semnalate: ateliere de prelucrare a minereurilor feroase, meșteșugul
olăritului precum și alte meșteșuguri, creșterea vitelor, agricultura. În această perioadă
apar multiple relații de schimb de produse între grupurile sociale, dar și între populația
geto- dacă și grupurile străine, cum ar fi cetățile grecești de la Marea Neagră.
Apare o nouă meserie –negustoria, pe lângă agricultori, crescători de animale și
meșteșugari. Apare circulația monetară, care a dus la intensificarea
schimburilor, în circulație aflându-se monede grecești, romane dar și monede proprii ale
dacilor.
În plan social, se observă o și mai mare stratificare a populației, cu
diferențe notabile între săraci și bogați. În această perioadă apar construcții
civile de mari proporții, influențate de tangențele cu romanii și cu grecii. Se
constată o restrângere a proprietății devălmașe a obștii și o accentuare a proprietății
private, mai ales asupra terenurilor.
Solidaritatea socială bazată pe ideea de rudenie își pierde din importanță.
Societatea dacă se reorganizează, în sensul că:

5
- se constituie un aparat care să asigure funcționarea unei forțe publice distincte;
- se înlocuiește criteriul de rudenie cu criteriul territorial.
Pe acest fond, se formează incipient statul ca formă de conducerea
societății.
Procesul de constituire a Statului Geto-Dac este influențat și de pericolele
externe, reprezentate de expansiunea romană, de intensificarea schimburilor de
mărfuri cu imperiul roman.
Prima formă de organizare, cu anumite particularități, apare în a doua jumătate a
secolului I î.Hr., când regele Burebista unește mai multe uniuni tribale (obști)sub
conducerea sa, constituind Statul Dac incipient mici, din vestul Slovaciei, Carpații
păduroși, Nistru, până la gurile Bugului, litoralul Pontului Euxin până la Apolonia
(Tracia), iar în sud până la Paemus în Balcani.
Această extindere teritorială a fost cunoscută în perioada regelui
Burebista. Ulterior, după moartea lui Burebista, Statul Dac se restrânge în zona arcului
carpatic, de o parte și de alta iar în timpul lui Scorillo și ulterior în timpul lui Decebal a
cuprins: Ardeal, Banat, Oltenia, Moldova, până la Prut.

2.2. Organele centrale și locale

Statul dac și-a exercitat autoritatea pe un teritoriu ale cărui granițe au fost
variabile, cuprinzând: Ardeal, Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Moldova,
Dunărea panonică, Moravia, Carpații mici, din vestul Slovaciei, Carpații
păduroși, Nistru, până la gurile Bugului, litoralul Pontului Euxin până la Apolonia
(Tracia), iar în sud până la Paemus în Balcani. Această extindere teritorială a fost
cunoscută în perioada regelui Burebista.
Ulterior, după moartea lui Burebista, Statul Dac se restrânge în zona arcului
carpatic, de o parte și de alta iar în timpul lui Scorillo și ulterior în timpul lui Decebal a
cuprins: Ardeal, Banat, Oltenia, Moldova, până la Prut.
Organele centrale erau reprezentate de rege, regalitatea fiind ereditară, ordinea
de succesiune la tron având-o și frații, nu doar descendenții regilor, precum
și marele preot , care era principalul sfătuitor al regelui. Alături de rege, exista și

6
curtea, compusă din sfătuitorii săi și din executanți ai poruncilor sale. La curtea regilor
mai existau dregători, care îndeplineau anumite atribuții și erau organizați ierarhic.
Primul sfătuitor al regelui era marele preot care în ierarhie avea gradul cel mai
înalt. Deciziile și regulile instituite de rege erau prezentate ca fiind de inspirație divină.
(Strabon și Iordanes). Dacii, din relatările istorice cunoșteau scrisul și la curtea
regelui exista o cancelarie care redacta documentele scrise.
Organele locale erau formate din:
- persoane cu atribuții administrative pe lângă rege;
- persoane cu atribuții teritoriale;
- persoane cu atribuții militare;
Persoane cu atribuții teritoriale – distribuiau periodic loturile cu culturi,
supravegheau agricultura, dispuneau repartizarea produselor etc.
Persoane cu atribuții militare – asigurau paza teritoriului și comandanții
militari aveau reședința în cetăți, așezări întărite unde trăiau cei mai mulți dintre
locuitori.
Cele mai cunoscute cetăți: Costești, Piatra Roșie, Blidaru (cu turnuri de apărare și
întărituri) , Bănița Căpâlna, Piatra Craivi, Tilișca, Surduc Ardeal), Bâtca Doamnei
(Neamț), Ocnița șo Polovragi (Oltenia). Armata avea un nr de 200 000 luptători,
dar ulterior prin restrângerea teritoriului, doar 40 000 luptători. Dacii cunoșteau tehnici
militare avansate fiind uneori instruite de instructori romani.

2.3. Formarea statului dac și particularitățile lui

Izvoarele istorice subliniază că în perioada lui Burebista și până la Decebal

organizarea societăți era de tip statal.
La nivel economic, se observă că se formaseră latifundii private în
detrimentul păturii sărace care era destul de extinsă. Agricultorii trăiau în
forme asociative în obști teritoriale, tipul de proprietate aspra ternului fiind
proprietatea devălmașă.
Stratificarea socială era accentuată – proprietarii privați se mai numeau tarabostes
și săracii pileati. Dacii aveau o religie politeistă și practicau diferite ritualuri

7
religioase, cunoșteau scrisul și posedau cunoștințe de astronomie, construcții,
fiind o societate care depășise stadiul rural.
Particularitățile statului dac:
- statul dac era exponentul celor bogați; funcțiile publice erau ocupate de persoane din
rândul celor bogați.
- elemente componente erau aparatul de stat și armata; amenințările externe au
pus serioase probleme și au culminat cu lupte.
- statul dac era o monarhie, regele provenind din rândul păturii bogate; se remarcă o
alternanță a puterii laice cu cea religioasa, uneori regele fiind chiar marele preot
(Deceneu).
- regele avea monopolul asupra minelor de aur; s-a operat o deposedare colectivă a
obștilor de minele de aur și acest fapt a crescut puterea economică a regelui.

2.4. Dreptul dac

Odată cu apariția statului au apărut și normele juridice.care prezentau un conținut

nou:
- erau expresia voinței celor bogați , stăpânilor de pământuri și sclavi;
- conțineau sancțiuni ca forma de constrângere.
Sub aspectul dreptului de proprietate distingem:
- proprietatea privată asupra pământului și animalelor;
- proprietatea obștească asupra pământului și recoltelor;
Căsătoria era un contract prin care bărbatul o cumpăra pe soție de la părinții săi.
Femeia avea o poziție de inferioritate în raport cu bărbatul, și-i reveneau în mod exclusiv
activități casnice.

8
 CONCLUZII

În concluzie, etnogeneza poporului român poate fi înţeleasă mai uşor prin analiza
elementelor fundamentale ale organizării politice şi ale instituţiilor juridice în mod
chronologic.
Cucerirea romană a întrerupt evoluţia firească a poporului dac, a civilizaţiei, şi a
statului său în momentul în care se afla la periferia lumii clasice, întreaga sa dezvoltare
urmând calea bătătorită de statele antichităţii clasice. Odată cu distrugerea sistemului
politic geto-dac s-a întrerupt dezvoltarea firească a instituţiilor juridice şi a dreptului
geto-dac , ele urmând un nou curs „... dacă civilizaţia dacilor, mai puţin evoluată, a fost
înfrântă şi distrusă în ciocnirea militară cu civilizaţia Romei, caracterul ei clasic a trebuit
să joace un rol de seamă în înlesnirea romanizării populaţiei autohtone”.
Este o certitudine că statul dac s-a format în jurul marelui conducător Burebista,
despre care istoricul ĩi geograful Strabo afirma „Burebista getul, luând conducerea
poporului său, a ridicat pe oamenii aceĩtia înrăiţi de nesfârĩitele războaie ĩi i-a îndreptat
prin abstinenţă, sobrietate ĩi ascultare de porunci, aĩa încât în câţiva ani a întemeiat o
mare stăpânire...”.1
În domeniul dreptului penal, cele mai importante dispoziții incriminau
infracțiunile contra statului, proprietății private și persoanei.
Cu privire la sistemul judiciar (procesual), atribuțiunile privind soluționarea
litigiilor au fost preluate de organele specializate ale statului. În fruntea acestui aparat se
afla fie regele, fie marele preot. Nu știm cu exactitate dacă în vârful ierarhiei judiciare se
afla regele sau marele preot, pentru că în unele izvoare ale vremii se menționează că la
geto-daci Comosicus a fost judecător suprem, dar nu se precizează dacă în calitate de
rege sau în calitate de mare preot. Izvoarele istorice ne mai relevă că s-au păstrat urme ale
răzbunării private în forma legii talionului și sistemul duelului judiciar.

1
Cf. TROGUS POMPEIUS, în E. CERNEA, E. MOLCUŢ, Istoria statului ĩi dreptului românesc, Casa de
editură și presă „Șansa”, Bucureĩti, 1994, op. cit., vol. I, p. 43.

9
 Geto-dacii au cunoscut și norme de drept internațional public, pe care le aplicau în
relațiile cu alte popoare, în special cu ocazia încheierii convențiilor cu alte state.

Bibliografie

1. C.C. GIURESCU, D.C. GIURESCU, Istoria românilor din cele mai vechi timpuri
până astăzi, Ed. Albatros, Bucureĩti, 1975;
2. Petolescu, Constantin C., Dacia si Imperiul Roman, Editura Teora, Bucuresti,
2000;
3. TROGUS POMPEIUS, Istoria statului și dreptului românesc, Casa de editură și
presă „Șansa”, București, 1994.

10