TEMA 2. Statul i dreptul geto-dac.

Formarea i etapele dezvoltrii statalitii la geto-daci. Ornduirea social n statul Dacia:

pieleti, tarabostes, comatii. Ornduirea de stat: organele centrale i locale. Dreptul cutumiar.
Legislaia statului geto-dac. Instituiile juridice ale statului Dacia. Dreptul de proprietate. Dreptul
familial.

STATUL SI DREPTUL GETO-DAC

(sec. I i. Hr. sec. I d. Hr.)
1. Formarea societatii umane in spatiul carpato-danubian-pontic; aspecte social
juridice
2. Formarea si evolutia istorica a statului geto-dac pana la cucerirea romana
3. Organizarea de stat, institutiile juridice si legislatia statului geto-dac
1. Formarea societatii umane in spatiul carpato-danubiano-pontic;
aspecte social juridice
Spatiul de formare si evolutie a societatii romanesti, cuprins geografic intre
Carpati, Dunare si Marea Neagra, cu ample raspandiri in vecinatati, a cunoscut
pulsatia vietii de timpuriu.
Ca si in alte locuri de pe glob, comunitatile umane au progresat cantitativ si
calitativ spre forme din ce in ce mai complexe. Punctul de plecare in formarea
structurilor sociale a fost constientizarea relatiei de inrudire in raport cu mama. Pe
acest temei a aparut ginta, caracterizata prin exogamie (casatorie in afara gintii
proprii), solidaritate (inclusiv razbunarea sangelui), transmiterea matriliniara a
mostenirii locului sau obiectelor, respectarea credintelor si miturilor. Ginta
purta un nume (adesea de origine totemica in raport cu un animal, un stramos, un
element protector) avea o limba sau un dialect. Intre ginti s-au stabilit relatii de
apropiere sau de ostilitate, conform intereselor sau traditiilor mostenite.
Etapa urmatoare in evolutia sociala a constat in aparitia tribului, care
insuma un numar de ginti inrudite, avand acelasi teritoriu, aceeasi limba, aceleasi
interese si credinte. Temeiul acestei noi realitati a fost de ordin demografic fiindca
numai sporul de populatie a putut determina o agregare a gintilor sub o autoritate
noua, care nega in mare parte autoritatea de pana acum a partilor
componente. Treptat gintile au fuzionat in noua forma, transferandu-si trasaturile
asupra tribului. Astfel exogamia functioneaza acum la acest nivel,
limbajuleste unul comun, cultul religios este reglementat unitar pentru toti membrii
tribului.

Uniunea de triburi a reprezentat o treapta spre organizarea de tip statal.

Conducatorul uniunii avea fara indoiala prerogative de tip prestatal, dar desi numit
rege, el nu era totusi ca atare. In poemul Triptolemos Sofocle scria ca existau
mai multe uniuni de triburi, unele numite ale getilor, altele ale dacilor. Mai multe
izvoare afirma explicit ca getii constituiau un singur popor. Initial s-a folosit, de
catre scriitori din afara acestui spatiu, denumirea de geti, apoi aceea de daci
(romanii, in sec. II i. Hr.). Geograful grec Strabon scria ca dacii au aceeasi limba
ca si getii, iar apoi Dio Cassius precizeaza: Eu ii numesc daci pe oamenii
pomeniti mai sus, cum isi spun ei insisi si cum le zic si romanii, macar ca stiu prea
bine ca unii dintre heleni ii numesc geti, fie pe drept fie pe nedrept. Geti sau daci,
ei erau divizati in multe uniuni, care pastrau inca multe trasaturi ale organizarii
tribale.
Consolidarea aristocratiei si cresterea in ansamblu a puterii economice a societatii
geto-dace (alta conditie esentiala a formarii statului) are drept impuls amplificarea
proprietatii private in dauna proprietatii de obste. Nici nu era posibila alftel
dezvoltarea mestesugurilor sau comertului, asa cum arata multimea de arme,
unelte, ceramica, obiecte de podoaba, descoperite in multe statiuni arheologice.
2. Formarea si evolutia istorica a statului geto-dac pana la cucerirea
romana.
Pe plan politic evenimentele produse in zona Marii Mediterane si sud-vestul
Marii Negre dupa implantarea coloniilor grecesti (intre care Histria, Tomis,
Calatis) au influentat semnificativ evolutia dacilor spre organizarea
statala. Un decret din Histria de pe la 200 i. Hr., mentioneaza o succesiune de regi
care par a forma o dinastie: Zalmodegicos Rhemaxos Phradamon. Un alt rege,
Oroles, este mentionat intre 180-150 i. Hr.
Domniile acestor regi uniuni de triburi sunt semnificative pentru procesul agregarii
lor in stat din cel putin doua motive: mai intai pentru ca ele arata prezenta
pericolului extern pentru existenta lor si aceasta este a doua conditie esentiala a
constituirii statului; in al doilea rand pentru ca succesiunea lor a insemnat
acumularea unei experiente, a unor traditii de viata prestatala, foarte necesare
statului format.
Cercetarile arheologice au pus in evidenta faptul ca procesul de unificare nu s-a
desfasurat lin, ci a intampinat unele rezistente din partea unor uniuni de
triburi. Firesc, alte uniuni au aderat pasnic la initiativa unuia dintre regii geto-daci
Burebista. Centrul puterii sale se afla in zona dintre Carpatii Meridionali si Dunare,
adica in imediata apropiere a granitei statului roman. Evenimentul unirii, cerut de
unitatea etnica, teritoriala, religioasa a locuitorilor, pare sa se fi produs pe la anul
82 i. Hr. (dupa cum relata Iordanes), cand Burebista ajutat de marele preot
Deceneu i-a adunat pe toti geto-dacii sub aceeasi stapanire. Strabon scria ca getul
Beirebistas, ajungand in fruntea poporului sau, care era istovit de razboaie dese l-a

inaltat atat de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare de porunci, incat in
cativa ani a faurit o stapanire puternica si a supus getilor cea mai mare parte din
populatiile vecine, incat a ajuns sa fie temut si de romani.
Constient de pericolul pe care-l reprezenta statul dac pentru planurile de
expansiune ale Romei, Caesar a trimis, in anul 44 i. Hr., mai multe legiuni romane
spre granita cu Dacia, dar a murit asasinat, prada unui complot. Intamplator, in
aceeassi perioada, o soarta asemanatoare a avut Burebista. Oricum evenimentele
arata cu claritate ca, sub Burebista, statul geto-dac, avand deplina suveranitate pe
plan intern, dispunea de un statut de independenta pe plan extern.
Moartea lui Burebista a insemnat prabusirea Daciei ca entitate unitara, dar nu a
statalitatii. Fortele centrifuge, interesate in acapararea de puteri mai mari pe plan
local, au folosit prilejul pentru a se organiza statal in formatiuni mai mici. In sudvestul Daciei (Banatul de azi) s-a ridicat Cotiso, atasat unei politici de apropiere de
Roma; in rasaritul Daciei s-a afirmat Dicomes, adversar al romanilor, ale caror
teritorii le prada, in vremea lui Augustus; in spatiul dintre Dunare si Mare s-au
constituit trei regate : al lui Roles, recunoscut de romani drept prieten si aliat; al lui
Dapyx si al lui Ziraxes.
Cel mai puternic stat dacic dupa Burebista a fost cel asezat in vatra puterii militare
si spirituale dacice, unde se aflau cetatile si locurile sacre, in muntii Sureanu. Aici
este atestata o continuitate statala de zeci de ani , intre cei mai mari regi: Burebista
si Decebal. Intre ei au domnit, pe rand Deceneu - marele preot devenit rege,
Comosicus, Coryllos (Scorillo), Duras, Diurpaneus supranumit Decebal. Acest
nucleu al autoritatii politice si religioase dacice a jucat un rol mobilizator in
vremea razboaielor cu romanii, desi Decebal nu a avut ragazul necesar
reconstituirii administrative a statului unitar. El a fost insa personalitatea
dominanta a unei confederatii dacice.
Istoria raporturilor daco-romane a cunoscut, in a doua parte a secolului I i. Hr., o
succesiune de conflicte care au culminat cu cele doua razboaie purtate de Traian
cel mai mare imperator roman dupa Augustus. Soarta statului dac a fost decisa in
acest rastimp. In anii 85 si 87 doua armate romane sunt zdrobite de daci, care
forteaza astfel trecerea in defensiva a Imperiului Roman condus de Domitian. O
victorie romana in anul 88 i-a permis imparatului sa accepte pacea propusa de
Decebal in anul 89.
Pacea din anul 89 a amanat pana la inceputul secolului urmator confruntarea
decisiva intre cele doua state aflate in plina afirmare. Dacia era considerata la
Roma nu numai un obstacol in calea expansiunii, ci si un pericol militar in
devenire, caci o alianta a dacilor cu populatiile germanice ar fi pus Imperiul in
cumpana. Din punct de vedere cultural, Dacia era compatibila cu cultura grecoromana.

In acest context, urcarea lui Traian pe tron (initial ca asociat al lui

Nerva), a insemnat trecerea la confruntarea militara, noul imparat fiind dornic a-si
inaugura domnia cu o mare izbanda si cu importante castiguri, materiale, data fiind
bogatia in aur a Daciei. Razboiul inceput in martie 101 se dovedeste deosebit de
greu, incat, dupa aproximativ 6 luni de lupte, romanii au ajuns in apropierea
capitalei Sarmisegetuza abia la sosirea toamnei. Pentru a opri inaintarea romana
Decebal a facut trei tentative de pace: prima la inceputul iernii 102 cand a trimis la
Traian o ambasada formata din trei oameni de rand; a doua in primavara 102, cand
a trmis o ambasada formata din nobili; a treia ulterior, cand romanii au ajuns in
imediata apropiere a Sarmisegetuzei si cand Decebal a cerut personal pacea.
Al doilea razboi, inceput in iunie 106, s-a incheiat dupa un an de lupte inversunate
in vara anului 106, cu ocuparea unei mari parti din teritoriul dacic, cu sinuciderea
lui Decebal si disparitia statului din muntii Sureanu.Deoarece romanii n-au ocupat
decat o parte din vatra Daciei, alte formatiuni statale, apartinand dacilor liberi si-au
continuat existenta. A fost si cazul celei conduse de regele Pieporus, care va relua
traditia expeditiilor la sudul Dunarii, multi ani dupa disparitia lui Decebal.
3. Organizarea de stat, institutiile juridice si legislatia statului geto-dac
Odata cu inceputurile agriculturii si mai ales dupa descoperirea prelucrarii
metalelor, barbatul isi impune definitiv dominatia sub forma familiei patriarhale, a
gintei patriarhale. Asa se ajunge la obiceiul validat religios al alegerii preotului
(totodata judecator) dintre barbati, la obiceiul constituirii adunarii poporului
numai din barbatii care purtau arme. Acestor structuri le revin sarcini importante
precum rezolvarea conflictelor, alegerea capeteniilor, oficierea cultului,
organizarea serbarilor.
Pana la fomrarea statului, normele de conduita la geto-daci n-au purtat caracter
juridic, in sensul ca nu au fost impuse de un aparat anume constituit in acest scop.
Invoielile dintre parti de pilda, erau asezate sub pavaza puterii divine, printr-un
juramant dublat de un ceremonial anume. Odata cu afirmarea proprietatii
private prin desprinderea de obste au devenit mai frecvente actiunile de insusire
necinstita: pedepsele erau aspre, dar si abuzive, caci nu exista o autoritate mai mare
decat aceea a comunitatii restranse. A devenit presanta nevoia unei organizari
diferite, superioare in raport cu organizarea de ginta, obste sau trib.
Nu cunoastem denumirile unitatilor administrative dar stim ca ele au existat;
organizarea militara este dovedita in izvoare de mai multe ori, precum in episodul
trecerii Dunarii de catre Alexandru cel Mare, in stirea despre marele numar de
osteni ai lui Burebista, in stirea despre intentia lui Dicomes de a-l ajuta pe Marc
Antoniu contra lui Octavianus cu o armata numeroasa, in stirile despre armata lui
Decebal in confruntarile cu Domitian si cu Traian.
Functionarea unui sistem de obligatii este certa, deoarece altfel nu putea exista nici
aramta, nici statul. Stim de asemeni ca inca unele uniuni de triburi au emis

monede, dovada a unei intense vieti economice precum si cele ale dacilor ratacensi
din Podisul Transilvaniei ale getilor piefigi din sudul Carpatilor si ale getilor sensi
din rasaritul Daciei.
Existenta unei capitale unanim recunoscute nu este dovedita in epoca lui Burebista,
ci doar in vremea domniei lui Decebal. Alaturi de Sarmisegetuza, centrul militar
religios din muntii Sureanu a jucat cu prisosinta acest rol de la Deceneu la Decebal.
Daca luam aminte la durata stapanirii lui Burebista (din 82 i. Hr. pana la 44 i. Hr., )
a lui Comosicus (40 de ani), a lui Decebal (87-106) se impune concluzia ca
organizarea de stat a fost temeinica si stabila. Institutia regalitatii evoluase
considerabil in secolul I i. Hr. Dupa cum observa Radu Vulpe atat Burebista cat si
Decebal au fost fii de regi, deci functiona principiul ereditatii. Amandoi, la fel ca
ceilalti regi au fost capi ai puterii armate, sefi ai administratiei centrale, compusa
din aristocrati care ii sfatuiau si care le executau poruncile. Exista o ierarhie
respectata de toti.
In statul geto-dac si marele preot detine o putere deosebita, fiindca numai clerul
avea autoritate de a interpreta vointa zeilor si deci lui ii revenea atributia investirii
legilor cu forta divina. Este graitor faptul ca Burebista constituie statul dac cu
sprijinul direct al lui Deceneu, pe care il numeste vicerege si care ii urmeaza la
conducerea statului. Deceneu a fost si mare judecator, caci dupa moartea lui
Burebista el are toate puterile in mana sa: rege, mare preot, mare judecator. La fel
Comosicus, rege al principalei formatiuni statale dupa anul 44 i. Hr. ; acesta scria
Iordanes, era considerat la ei ca rege si ca preot suprem si ca judecator, datorita
priceperii sale si impartea poporului dreptate ca utlima instanta. Un loc similar a
avut Vezina, in vremea lui Decebal.
Ca pretutindeni in lumea antica, sistemul de drept geto-dac s-a format treptat, odata
cu complicarea relatiilor sociale si cu acumularea experientei de viata si s-a
transmis noilor generatii impreuna cu alte traditii. El a fost codificat sub Burebista
care a introdus si legi noi asa cum aflam de la Strabon. Poruncile sale, intarite de
marele preot, au raspuns unor nevoi ale societatii, adaugandu-se obiceiurilor
respectate si pana acum. Autoritatea statului le-a dat caracter de norme, sustinute
cu forta aparatului de stat.
Caracterul lacunar al izvoarelor de care dispunem nu ne permite sa cunoastem
amanuntit structura institutiilor centrale si locale. Dupa relatarea lui Suidas care se
refera la stari de lucruri din perioada anterioara cuceririi romane, in statul dac
existau functionari permanenti cu atributii clar delimitate: unii pusi mai mari
peste treburile agricole, iar altii din jurul regelui erau impartiti la paza cetatilor.
Cei care aveau functii administrative in agricultura erau totodata insarcinati cu
strangerea impozitelor in natura. Logic, data fiind intinderea teritoriului, sistemul
functiilor in stat atesta impartirea teritoriului si populatiei in unitati
administrative. O confirmare a prezentei unor structuri ierarhice se afla si in opera

lui Iordanes: daca Comosicus era judecator in ultima instanta inseamna ca el se

afla in fruntea unui sistem judiciar.
In conturarea legislatiei geto-dace putem observa doua etape: mai intai etapa
dominata de dreptul cutumiar in toate laturile vietii economice, sociale, politice de
stat; a doua etapa dominata de lege, emanatie a puterii ce incepe sa se constituie
in stat, indiferent de forma pe care o imbraca, scrisa sau nescrisa. In ambele
cazuri, asa cum stim din izvoare (Iordanes) dar si din istoria altor popoare aflate in
stadiu similar, un rol deosebit l-a avut religia, teama de zei. Marele preot a fost
acela care a dat poporului legi scrise. Desigur, acestea n-au fost esential diferite de
cutume, ci au confirmat sau completat reguli existente, dar s-au formulat si legi cu
referire la realitati neinscrise in traditii. Dreptul cutumiar si noua lege scrisa au
convietuit. Poetul roman Ovidius, exilat de Augustus la Pontul Euxin, relateaza ca
getii isi faceau singuri dreptate aplicand razbunarea sangelui in dispretul legilor,
caci dreptatea pe aici prin forta cu spada se face / iar prin piata ades la sange se
bat.
Dincolo de cazurile de incalcare a legilor, in societatea deto-daca au functionat
reguli acceptate cu privire la regimul persoanelor, familie, bunuri si obligatii,
proceduri de judecata.
Capacitatea juridica a persoanelor a depins de pozitia lor sociala, incat nobilii
dispuneau de privilegii civile, in vreme ce oamenii de rand aveau o capacitate mai
restransa.
Familia a fost monogama, patrilocala si patrilineara, astfel ca sotia locuia la
barbat, descendenta se stabilea dupa tata, iar copiii ramaneau in familia acestuia si
dupa moartea mamei. Este posibil sa se fi practicat si cumpararea sotiei, din
moment ce acest obicei este atestat la traci. La incheierea casatoriei fata era
inzestrata cu o dota; de altfel termenul, de zestre din limba romana provine din
limba geto-daca. Statutul femeii in familie era caracterizat prin totala subordonare
fata de sot: ei ii reveneau toate sarcinile gospodariei, era pedepsita exemplar pentru
infidelitate, era uneori sacrificata pe mormantul sotului.
Procedurile de judecata au evoluat de la o epoca la alta, fiind insa mereu marcate
de factorul religios, atat prin prezenta clerului, cat si prin elemente de procedura
precum juramantul.
Despre pedepse aflam de la Horatiu soarta sotiei adultere, dar nu incape indoiala ca
si alte incalcari ale legii au fost sanctionate cu moartea.
Pe masura intensficarii contactelor cu vecinii de la Pontul Euxin si de la sud, din Peninsula
Balcanica, geto-dacii au adoptat si elemente specifice civilizatiei elenistice si romane, incat in
momentul pierderii identitatii statale in anul 106, societatea geto-daca era pregatita intr-o buna
masura pentru trecerea intr-o noua etapa.