TEMA IX – IDENTIFICAREA PERSOANEI FIZICE (I)

Timp alocat: 2,5 ore

Obiectivele unității de învățare:

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

- Înțelegeți noțiunea de identificare persoanei fizice și a natura juridică a elementelor de

identificare;
- Înțelegeți și să operați cu principalele caracteristici ale numelui și modalitățile de modificare și
schimbare ale acestuia;
- Înțelegeți și să operați cu principalele categorii juridice ale domiciliului;

Numele persoanei fizice

1. Noţiune şi caractere juridice

2. Numele de familie şi prenumele
3. Pseudonimul şi porecla

Domiciliul persoanei fizice

1. Noţiune şi caractere juridice

2. Domiciliul voluntar (de drept comun)
3. Domiciliul legal şi convenţional (ales)
4. Reşedinţa

I. TEORIE.
A. IDENTIFICAREA PERSOANEI FIZICE. Noţiune. Natura juridică a atributelor de
identificare
Noțiune. Prin identificarea persoanei fizice se înţelege individualizarea persoanei fizice
(omul, privit ca titular de drepturi subiective civile şi de obligaţii civile) în raporturile juridice, deci
determinarea poziţiei sale în viaţa juridică.
 În dreptul civil, principalele mijloace (atribute) de identificare a persoanei fizice sunt:
-numele,

-domiciliul şi

- starea civilă.

Există însă şi alte mijloace de identificare: cod numeric personal, amprenta genetică, etc.

Natură juridică - atributele de identificare a persoanei fizice sunt drepturi

nepatrimoniale. În mod excepţional, unele atribute de identificare a persoanei fizice, care însă
aparţin altor ramuri de drept, iar nu dreptului civil, nu sunt drepturi subiective (de exemplu,
persoană cu cazier judiciar, recidivist). În consecinţă, atributele de identificare a persoanei fizice
prezintă acele caractere juridice care sunt ale drepturilor nepatrimoniale. Astfel:

- au ca obligaţie civilă corelativă acea obligaţia generală şi negativă de a nu li se aduce

atingere, obligaţie ce revine tuturor celorlalte subiecte de drept (sau, cum se spune în doctrină,
sunt opozabile erga omnes);
- sunt inalienabile (totuşi, există o excepţie în privinţa numelui, în sensul că, în condiţiile
legii, este posibilă o transmisiune sui-generis);
- sunt insesizabile;
- sunt imprescriptibile extinctiv (cu excepţia unor acţiuni de stare civilă) şi achizitiv; - nu
sunt susceptibile de exercitare prin reprezentare (unele excepţii există în privinţa numelui şi a
stării civile);
- aparţin oricărei persoane fizice.
La aceste caractere juridice comune, vom mai adăuga şi acele caractere proprii fiecărui
atribut de identificare a persoanei fizice (de exemplu, unitatea numelui, stabilitatea, unicitatea şi
obligativitatea domiciliului, indivizibilitatea stării civile).

NUMELE

1. Noţiune. Numele este acel atribut de identificare a persoanei fizice care constă în
cuvintele prin care aceasta se individualizează în familie şi în societate, cuvinte stabilite, în
condiţiile legii, cu această semnificaţie.
Caractere juridice:

- drept absolut;
- inalienabilitate;
- imprescriptibilitate;
- legalitate; - e stabilit, modificat sau schimbat numai în condițiile legii. -
personalitate;
 - unitate;
- universalitate.
Terminologie
- lato sensu – numele de familie și prenumele – ex. Silvian Marghiloman.

- stricto sensu- doar numele de familie – ex. Marghiloman.

Reglementare:

- art. 82-85 NCC, art. 254 şi urm. NCC

- Legea 105/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele
de stare civilă, precum şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului nr. 41/2003 privind
dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice
- Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă.

2. Natură juridică.

Este un drept personal nepatrimonial, fiind un element al personalităţii. Reglementarea art.

254 NCC privind protecţia dreptului la nume este subsumată Titlului V „Apărarea
drepturilor nepatrimoniale”.

3. Prerogative.

Mai întâi, potrivit art. 82 NCC orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit,
potrivit legii, adică dreptul de a-l folosi. Ca protecţie juridică art. 254 NCC dispune că cel al cărui
nume este contestat poate să ceară instanţei judecătoreşti recunoaşterea dreptului său la acel
nume.

În al doilea rând, titularul are dreptul de a solicita corectarea greșelilor de

scriere/spunere a numelui său.

În al treilea rând, cel care este lezat prin uzurparea, în tot sau în parte, a numelui său
poate să ceară oricând instanţei judecătoreşti să dispună încetarea acestei atingeri nelegitime.

În fine, se vorbește și despre dreptul la ... uitarea numelui, în materia protecției datelor
cu caracter personal (art. 77 NCC).

NCC reglementează special cu titlu de noutate protecţia juridică a numelui, prin reglementarea
protecției drepturilor personaliltății. Această protecţie juridică poate fi accesată sau continuată
şi după decesul titularului în condiţiile art. 256 NCC. Astfel, acţiunea pentru restabilirea dreptului
nepatrimonial încălcat poate fi continuată sau pornită, după moartea persoanei vătămate, de
către soţul supravieţuitor, de oricare dintre rudele în linie dreaptă ale persoanei decedate,
precum şi de oricare dintre rudele sale colaterale până la gradul al patrulea inclusiv.

4. Structură [art. 83 NCC]

- numele (de familie)

- prenumele

Există un singur prenume, dar el poate fi compus din mai multe particule separate prin
cratimă (ex. Silvian-Silviu).

B. NUMELE (DE FAMILIE).

1. Noțiune – particula reglementată de lege cu această semnificație. Are ca scop identificarea în
societate prin apartenența la o anumită familie.

2. Stabilirea numelui de familie al copilului (şi a prenumelui)

Art. 82 NCC prevede că orice persoană are dreptul la numele stabilit sau dobândit, potrivit
legii. Aşadar, stabilirea numelui nu se face decât în condiţiile legii, textele fiind de strictă
interpretare.

Numele de familie se dobândeşte prin efectul filiaţiei şi poate fi modificat prin efectul
schimbării stării civile, în condiţiile prevăzute de lege. Este normal să se întâmple asta,
întrucât atestă apartenența la o familie.

În funcţie de situaţia juridică în care se găseşte copilul la naştere, trebuie deosebite trei
ipoteze de stabilire a numelui de familie, anume:

- ipoteza copilului din căsătorie;

- ipoteza copilului din afara căsătoriei;
- ipoteza copilului născut din părinţi necunoscuţi (a copilului care, până la înregistrarea
naşterii, nu are filiaţia stabilită nici faţă de mamă, nici faţă de tată).
-
a) În cazul copilului din căsătorie:

➢ Dacă părinții au nume de familie comun, copilul va avea, în mod obligatoriu, acest nume de
familie (art. 449 alin. 1 NCC). Este vorba despre o regulă imperativă, legea nepermiţând
dobândirea de către copil a unui alt nume de familie decât numele de familie comun al
părinţilor.
➢ Dacă părinţii copilului din căsătorie nu au nume de familie comun (deci, la încheierea
căsătoriei, fiecare şi-a păstrat numele de familie avut anterior căsătoriei), atunci stabilirea
numelui de familie al copilului se face prin învoiala părinţilor (art. 449 alin. 2NCC), învoială ce
trebuie consemnată într-o declaraţie scrisă şi semnată de ambii părinţi. Atunci când părinţii nu
se înţeleg, stabilirea numelui de familie al copilului se face de către primarul localităţii
unde se înregistrează naşterea, prin dispoziţie scrisă, după ascultarea prealabilă a părinţilor
(sau instanţa de tutelă atunci când aceasta va fi operaţională).

Este de reţinut că, indiferent de cine stabileşte numele de familie al copilului (părinţii sau
autoritatea administraţiei publice locale), urmează a se alege doar una din următoarele
posibilităţi:

➢ Copilului i se va stabili, ca nume de familie, numele de familie al tatălui; ➢ copilului i se

va stabili, ca nume de familie, numele de familie al mamei; ➢ copilului i se va stabili, ca
nume de familie, acel nume de familie rezultat din reunirea numelor de familie ale
părinţilor.

Prenumele se stabileşte la data înregistrării naşterii, pe baza declaraţiei de naştere. Legea

nu limitează numărul cuvintelor care pot fi atribuite cu semnificaţia de prenume şi nici nu conţine
vreun criteriu de determinare a prenumelui, ceea ce înseamnă că, în principiu, părinţii au o
libertate deplină în această privinţă.

Este interzisă înregistrarea de către ofiţerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole
şi a altora asemenea, de natură a afecta ordinea publică şi bunele moravuri ori interesele
copilului, după caz. Cum se aplică însă în practică... vedem pe la TV – Laptop, Bemveu, etc.

b) În ipoteza copilului din afara căsătoriei, trebuie să deosebim după cum, la naştere,
copilul are stabilită filiaţia numai faţă de un părinte (de regulă, faţă de mamă) sau filiaţia
copilului a fost stabilită concomitent faţă de ambii părinţi (art. 450 NCC).

În cazul în care, la naştere, copilul are stabilită filiaţia numai faţă de un părinte, atunci el
dobândeşte numele de familie pe care îl are acest părinte.

Dacă, la naştere, copilul din afara căsătoriei a fost recunoscut în acelaşi timp de ambii
părinţi (mai exact, ambii părinţi au recunoscut copilul mai înainte de sau, cel mai târziu, o dată cu
declararea naşterii acestuia), atunci numele de familie al copilului se stabileşte ca în cazul în care
ar fi vorba despre numele de familie al copilului din căsătorie, ai cărui părinţi nu au nume de
familie comun.

În cazul în care la data declarării naşterii, copilul are stabilită filiaţia numai faţă de un
părinte, acesta din urmă va fixa cuvântul sau cuvintele având semnificaţia de prenume. Dacă la
data declarării naşterii, copilul are stabilită filiaţia faţă de ambii părinţi, atunci, în privinţa stabilirii
prenumelui, se va proceda ca şi în cazul copilului din căsătorie.
c) Uneori, filiaţia unui copil născut nu este stabilită nici faţă de mamă, nici faţă de tată. Este
cazul copilului găsit, născut deci din părinţi necunoscuţi, precum şi al copilului
abandonat de către mamă în spital, dacă identitatea mamei nu poate fi stabilită

Numele de familie şi prenumele copilului găsit, născut din părinţi necunoscuţi, precum şi
cele ale copilului care este părăsit de către mamă în spital, iar identitatea acesteia nu a fost
stabilită în termenul prevăzut de lege, se stabilesc prin dispoziţia primarului comunei, oraşului,
municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul
ori, după caz, s-a constatat părăsirea lui, în condiţiile legii speciale (art. 84 alin. 3 NCC).

3. Modificarea numelui de familie

Fiind strâns legat de raporturile de familie, numele de familie al unei persoane fizice poate
suferi anumite modificări determinate de schimbările intervenite în starea civilă a acelei
persoane.

Prin modificarea numelui de familie înţelegem înlocuirea acestuia datorită unor schimbări
intervenite în starea civilă a persoanei respective. Schimbările de stare civilă care conduc sau pot
conduce la modificarea numelui de familie pot fi grupate după cum urmează:

- schimbări în filiaţia persoanei fizice;

- schimbări determinate de instituţia adopţiei;
- schimbări generate de instituţia căsătoriei.

a) Schimbările în filiaţie care determină sau pot determina modificarea numelui de

familie sunt următoarele:

- stabilirea, prin recunoaştere voluntară sau prin acţiune în justiţie, a filiaţiei copilului
născut din părinţi necunoscuţi;
- stabilirea, prin recunoaştere voluntară sau prin acţiune în justiţie, a filiaţiei copilului din
afara căsătoriei şi faţă de al doilea părinte;
- admiterea acţiunii în tăgăduirea paternităţii;
- admiterea acţiunii în contestarea recunoaşterii voluntare de filiaţie sau admiterea acţiunii
în declararea nulităţii recunoaşterii voluntare de filiaţie, precum şi admiterea acţiunii în
contestarea filiaţiei faţă de mamă atunci când filiaţia rezultă din certificatul de naştere fără însă
a exista o folosinţă a stării civile conformă cu acest certificat ori a acţiunii în contestarea existenţei
împrejurărilor care să facă aplicabilă prezumţia de paternitate.
 b) Cât priveşte incidenţa instituţiei adopţiei asupra modificării numelui de familie, este
necesar să avem în vedere nu numai încuviinţarea adopţiei, ci şi desfacerea adopţiei, precum şi
declararea nulităţii (desfiinţarea) adopţiei.
c) Modificări datorate (cauzate? ��) de căsătorie.

Modificarea numelui de familie poate să intervină sau, după caz, intervine ca efect al:

a) încheierii căsătoriei în sensul că viitorii soţi pot conveni să îşi păstreze numele dinaintea
căsătoriei, să ia numele oricăruia dintre ei sau numele lor reunite. De asemenea, un soţ
poate să îşi păstreze numele de dinaintea căsătoriei, iar celălalt să poarte numele lor
reunite.

b) divorţului
“Art. 383. - (1) La desfacerea căsătoriei prin divorţ, soţii pot conveni să păstreze numele
purtat în timpul căsătoriei. Instanţa ia act de această înţelegere prin hotărârea de divorţ. (2)
Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soţi sau de interesul superior al
copilului, instanţa poate să încuviinţeze ca soţii să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei,
chiar în lipsa unei înţelegeri între ei.
(3) Dacă nu a intervenit o înţelegere sau dacă instanţa nu a dat încuviinţarea, fiecare
dintre foştii soţi poartă numele dinaintea căsătoriei. “

c) declarării nulităţii căsătoriei

În acest caz, indiferent de buna sau reaua credinţă a soţilor singura sluţie este revenirea la
numele dinaintea căsătoriei. efectele nulității!

În schimb, încetarea căsătoriei prin d) decesul unuia dintre soţi nu atrage niciodată
modificarea numelui de familie al soţului care a rămas în viaţă.

Dacă legea deschide doar puține posibilități pentru stabilirea și modificarea numelui, o
supapă e reprezentată de posibilitatea ca, pentru motive temeinice să se obțină schimbarea pe
cale administrativă a numelui.

4. Schimbarea numelui de familie (sau a prenumelui).

a)Noțiune. Prin schimbarea numelui de familie (sau a prenumelui) se înţelege înlocuirea, la

cerere, a numelui de familie (sau a prenumelui) cu un alt nume de familie (cu un alt prenume),
prin decizie administrativă.

b)Sediul materiei este Legea 105/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
119/1996 cu privire la actele de stare civilă, precum şi pentru abrogarea Ordonanţei Guvernului
nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice.
c) Cazuri. Schimbarea poate interveni numai pentru motive temeinice şi nu prin simpla
dorinţă a celui interesat.

5. Retranscrierea numelui de familie sau a prenumelui

a) Noțiune. Retranscrierea numelui de familie şi a prenumelui intervine atunci când numele
de familie sau prenumele a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă
decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi.

b) Sediul materiei este Legea nr. 105/2022..

c) Condiții și procedură. Cererea se depune personal sau prin împuternicit cu procură
specială la serviciul public comunitar local de evidenţă a persoanelor/primăria unităţii
administrativ-teritoriale care are în păstrare registrul de stare civilă şi se aprobă/se
respinge de către primar. Pe baza acestei aprobări, se efectuează menţiune pe marginea
actelor de stare civilă respective.

C. PRENUMELE
Noțiune. particula reglementată de lege cu această semnificație. Are ca scop identificarea în
societate și în cadrul aceleiași familii. Atenție persoana fizică are un singur prenume. Acesta
poate fi însă compus din mai multe particule (max. 3), potrivit Legii nr. 105/2022.

Prerogative, stabilire, modificare, retranscriere – văzute mai sus în paralel cu numele.

D. PSEUDONIMUL ŞI PORECLA.
Pseudonimul. Noțiune- este un fals nume pe care o persoană şi-l dă ei însăşi. Regula este
autodesemnarea, şi nu există nici obligaţia îndeplinirii unor formalităţi sau purtarea lui.

Deşi rolul pseudonimului este mai restrâns decât al numelui, fiind cantonat de regulă în
sfera creaţiei literar artistice, pseudonimul este protejat juridic! ca şi dreptul la nume, în
condiţiile art. 254 NCC.

Porecla. Noțiune- este atribuită de alţii şi nu are vreo valoare juridică civilă nefiind
protejată în dreptul civil. Are utilizare (juridică) în dreptul penal, în scop de evidență – ex.:
individul cu numele- Dorin CIORDEALĂ, zis și (poreclă) ”Găsitorul”.

E. DOMICILIUL PERSOANEI FIZICE

1. Noţiunea domiciliului
 a) Definitie- atribut de identificare a persoanei fizice care o individualizează în spaţiu, prin
indicarea unui loc având această semnificaţie juridică.

Reglementare principală: art. 25 din Constituția României, art. 86-97 și 496-497 NCC, OUG nr.
97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români,
Legea nr. 272/2004 privind promovarea drepturilor copilului.

Termenul ”domiciliu” acoperă o arie semantică ce cuprinde cele trei tipuri de domiciliu pe care
le vom vedea, ultimul, domiciliul ales, depărtându-se mult de la semnificația domiciliului obișnuit.
Deși în limbajul obișnuit domiciliul ilustrează ideea de locuință nu trebuie confundat
cu locuința întrucât o persoană poate avea mai multe locuințe, numai una dintre acestea având
semnificația domiciliului , celelalte putând fi eventual reședințe.

b) Felurile domiciliului

În funcţie de modul de stabilire, domiciliul este considerat, prin tradiție, de trei feluri:
• domiciliul de drept comun (denumit și voluntar);
• domiciliul legal;
• domiciliul ales, numit şi domiciliul convenţional, care însă nu reprezintă un veritabil
domiciliu; se vorbește și despre domiciliul profesional.

2. Domiciliul de drept comun (voluntar) .

2.1. Noțiune.

Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este
acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală.

Caractere:
a) obligatoriu – orice personaă fizică trebuie să aibă un domiciliu;
b) unic;
c) drept personal nepatrimonial (atribut de identificare)

Titulari:
➢ în principiu, persoana cu capacitate de exerciţiu deplină.
➢ în mod excepţionalşi minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate avea
domiciliu de drept comun(art. 87 NCC) atunci când autoritatea tutelară poate
încuviinţa copilului, la cererea acestuia, după împlinirea vârstei de 14 ani, să îşi
schimbe felul învăţăturii ori pregătirii profesionale stabilite de părinţi ori să aibă
locuinţa pe care o cere desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii profesionale.
 2.2. Stabilirea, schimbarea şi dovada domiciliului de drept comun ➢

Stablire.

Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este
acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală. (art. 87 NCC).
Domiciliul persoanei fizice este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală (art.
27 din O.U.G. nr. 97/2005). Această reglementare interesează însă mai mult raporturile de drept
administrativ.
Important: criteriul principal de luat în considerare este cel al intenției părții de a asocia cu
un loc locuința sa principal adică domiciliul său. Adică în alte cuvinte, este nerelevant dacă în fapt,
după alte criterii, acolo este sau nu locuința principală a persoanei.
În lipsa unei dispoziţii legale care să reglementeze stabilirea domiciliului de drept comun,
urmează să admitem că, la majorat, persoana fizică îşi vede convertit automat domiciliul legal în
domiciliu de drept comun.

➢ Schimbarea domiciliului de drept comun.

- regula este aceea a libertății schimbării domiciliului.
Persoana poate să își schimbe în mod liber domiciliul fără a fi ținută de alegerea anterioară pentru
vreo perioadă de timp ( v. și art. 25 din Constituția României-fiecărui cetăţean îi este asigurat
dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară)
Cu toate acestea, cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu
şi/sau o singură reşedinţă. În cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe, îşi pot stabili
domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele.
Ca și în cazul stabilirii, schimbarea presupune intenția de a fixa domiciliul în alt loc,
chestiune de fapt, ca și în cazul stabilirii domiciliului voluntar.

➢ Dovada domiciliului de drept comun

Regula.Dovada domiciliului (ca şi a reşedinţei) se face, ca regulă, cu menţiunile cuprinse
în cartea de identitate.
Potrivit art. 13 alin. 1 din OUG nr. 97/2005actul de identitate face dovada identităţii, a
cetăţeniei române, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă, iar potrivit aceluiași
act normativ, prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea electronică de
identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflate în termen de
valabilitate.
Excepții.
În (1)lipsa acestor menţiuni
ori
(2) atunci când acestea nu corespund realităţii,
atunci
 stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane.
Important: deși a declarat domiciliul într-un anumit loc, dacă intenția părții nu mai este
aceasta, în ciuda absenței unei declarații exprese în acest sens, domiciliul va fi acolo unde este
intenția reală și actuală a titularului.
În cazul în care domiciliul sau reşedinţa a fost cunoscută prin alte mijloace de cel căruia i
se opune,situaţia de fapt reală va prevala față de publicitatea domiciliului. Concluzie: -
menţiunile din cartea de identitate a persoanei nu au efect constitutiv în ceea ce priveşte
determinarea domiciliului, ci doar rol probator.

3. Domiciliul legal

3.1. Noțiune - acel domiciliu care este stabilit de lege(deci nu voluntar și liber) pentru
anumite categorii de persoane fizice.
Atenție! Popular, dar eronat, se vorbește despre domiciliul ”legal” și pentru persoane capabile.
Termenul ”legal” nu se opune, însă, antonimului tipic ”ilegal”, ci caracterului ”voluntar” al
domiciliului de drept comun.

Caractere juridice:
➢ este stabilit prin lege;
➢ are semnificaţia unei măsuri de ocrotire a anumitor persoane fizice;
➢ coincide cu domiciliul de drept comun al persoanei fizice care exercită ocrotirea.

Titularii domiciliului legal.

➢ minorul, care are domiciliul legal la părinţii săi sau la acela dintre părinţi la care locuieşte
statornic ;

➢ persoana pusă sub interdicţie judecătorească,la tutorele său;

➢ persoana ocrotită prin curatelă, însă numai atunci când curatorul (cazul dispărutului și
cel al administratorului bunurilor succesorale) este în drept să o reprezinte, caz în care
domiciliul legal al celui ocrotit coincide cu domiciliul curatorului (art. 94 și art. 95 NCC).
Dacă minorul dobândeşte capacitate de exerciţiu înainte de împlinirea vârstei de 18 ani el
nu va mai avea domiciliu legal, ci domiciliu de drept comun (a contrario la art. 92 NCC).

3.2. Schimbarea și încetarea domiciliului legal.

Schimbarea domiciliului legal intervine fie ca urmare a schimbării domiciliului de drept comun
(sau sediul, dacă este cazul) al reprezentantului sau ocrotitorului legal fie ca urmare a schimbării
persoanei care exercită reprezentarea sau ocrotirea.
Domiciliul legal încetează la data la care încetează cauza ocrotirii.
 3.3 Proba domiciliului legal.

În cazul în care persoana fizică are act de identitate (ceea ce se întâmplă după vârsta de 14
ani), proba se va face cu actul de identitate.
În caz contrar dovada se va face cu actul care atestă calitatea de reprezentant sau ocrotitor
legal conjugat cu actul de identitate al persoanei fizice care are această calitate.

4. Domiciliul ales

Noțiune - locul (adresa) stabilit(ă) prin acordul de voinţă al părţilor în vederea executării actului
juridic în acel loc sau pentru soluţionarea litigiului şi comunicarea actelor de procedură.

Reglementare: - art. 97 NCC. Pentru ca alegerea să fie valabilă trebuie ca partea să indice și
persoana împuternicită să primească actele de procedură, altminteri, citarea se va face la
domiciliul acesteia.
Natura juridică a domiciliului convenţional – o convenţie accesorie. Consecințe:

- domiciliul convenţional este supus cerinţelor legale referitoare la condiţiile şi efectele

actelor juridice,

- îşi va găsi aplicare regula accesorium sequitur principale.

În principiu, domiciliul ales nu poate fi schimbat decât prin acordul de voințe al părţilor.
Dacă însă alegerea de domiciliu s-a făcut exclusiv în favoarea uneia dintre părţi, aceasta poate să
renunţe la beneficiul domiciliului ales.
Subliniem că există şi situaţii în care domiciliul ales nu îmbracă forma unei convenţii
accesorii. Este cazul persoanelor care urmează să fie citate în străinătate, care au obligația de a
și alege domiciliu ales în România.

Domiciliul profesional. Cel care exploatează o întreprindere are domiciliul şi la locul acelei
întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează a
se executa în acel loc (art. 96 NCC).
Acest domiciliu este unul specializat.
Domeniu de aplicare- este un domiciliu al unui întreprinzător - persoană fizică și nu al
unei persoane juridice.
Condiții de existență:
• Exploatarea de către persoana fizică a unei întreprinderi, conform art. 3 NCC, așa încât să nu
fie vorba despre constituirea unei persoane juridice.

• Domiciliul este relevant în ce privește raporturile patrimoniale rezultate din exploatarea

întreprinderii și care s-au născut sau urmează să se execute în acel loc.
Domiciliul profesional este irelevant pentru raporturile nepatrimoniale ale persoanei.
 Important! Domiciliul profesional nu aduce atingere domiciliului de drept comun și nici
caracterului unic al acestuia, funcțiile acestuia nefiind înlăturate.

II. Fixarea cunoștințelor

A. GRILE

1. La încetarea căsătoriei soţul care a luat prin căsătorie numele celuilalt soţ va păstra
acest nume, de drept:
a) în cazul încetării căsătoriei prin divorţ;_
b) în cazul încetării căsătoriei prin decesul soţului său;
c) în cazul anulării căsătoriei dacă aceasta a fost încheiată cu bună credinţă de către soţul
care îşi păstrează numele.
2. Modificarea numelui:
a) de familie şi a prenumelui intervine numai în cazul schimbărilor în starea civilă a
persoanei fizice;
b) de familie nu produce efecte pentru trecut;
c) de familie, ca urmare a căsătoriei, este obligatorie.

3. Domiciliul:
a) legal este un atribut de identificare care ar trebui să aparţină oricărei persoane fizice; b)
persoanei fizice poate fi dovedit, faţă de orice alte persoane, prin orice mijloc de probă, chiar
împotriva celor menţionate în cuprinsul cărţii de identitate;
c) persoanei care are mai multe locuinţe este acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală.

4. Domiciliul de drept comun, ca atribut de identificare a persoanei fizice:

a) este facultativ, ca orice drept subiectiv civil;

b) nu poate fi modificat, fiind strâns legat de persoana titularului;
c) este obligatoriu și unic.

B. Minispețe

Ioana Vulpescu, în calitate de locator, încheie cu Dorin Ursu, chiriaș, un contract de închiriere
având ca obiect un apartament pe o durată de 3 ani. Ioana Vulpescu indică în contract domiciliul
său în strada Sapienței nr. 3, sect. 1, București, dar arată și că orice comunicare în legătură cu
contractul dorește să ie se facă la adresa din strada Sapienței nr. 7, sect. 1, București, întrucât
acolo primește conrespondența în condiții mai sigure, cutia poștală fiind metalică. Aflând că Dorin
Ursu dorește denunțarea unilaterală a închirierii, Ioana Vulpescu îl notifică pe acesta în legătură
cu faptul că înțelege să renunțe la ambele domicilii menționate în contract, fără a indica niciun
alt loc de comunicare. În aceste condiții, notificarea de denunțare a contractului, pe care Dorin
Ursu este nevoit să o realizeze grabnic:

a) trebuie făcută la adresa alesă în contract, întrucât locatorul nu putea reveni asupra ei
decât cu respectarea principiului simetriei, adică tot printr-o convenție;
b) trebuie făcută la adresa de domiciliu, așa cum acesta figurează în cartea de identitate a
locatorului - strada Sapienței nr. 3, sect. 1, București;
c) va trebui să mai aștepte până când Ioana Vulpescu îi va comunica noul domiciliu sau va
modifica mențiunile din cartea de identitate.
1. b) 2.
b) 3. c)
4. c)