Persoana fizică

 Persoana fizică - desemnează omul, privit ca titular de drepturi și obligații civile

 Orice ființă are calitatea de persoană fizică
 Instituția persoanei fizice este reglementată în mai multe acte normative:
o Codul civil în vigoare
o Ordonanța Guvernului privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor
fizice
o Ordonanța Guvernului privind unele măsuri pentru operaționalizarea sistemului informatic de emitere și
punere în circulație a documentelor electronice de identitate și rezidență
o Legea cu privire la actele de stare civilă
o Legea privind protecția și promovarea drepturilor copilului

Individualizarea persoanei fizice

Noțiune

 Prin individualizarea (identificarea) persoanei fizice se înțelege stabilirea identității ei prin mijloace care să
permită identificarea persoanei fizice în raporturile juridice
 Individualizarea:
o se realizează în toate raporturile juridice în care aceasta apare ca titulară de drepturi și obligații, nu doar
în raporturile juridice de drept privat
o este o instituție complexă
o doar o parte aparține dreptului privat
o este necesară – pentru că, pe de o parte, societatea are interesul ca fiecare componentă a sa să poată fi
identificată în multiplele raporturi la care participă, iar, pe de altă parte, fiecare persoană fizică, în calitate
de participantă la diverse raporturi juridice, este direct interesată să se poată individualiza (individul se
identifică față de societate și de către societate)

Mijloace de individualizare

 Pentru identificarea persoanei fizice sunt necesare anumite mijloace, atribute

 În dreptul privat – principalele mijloace de identificare a persoanei fizice sunt:
o Numele – permite recunoașterea persoanei fizice și desemnarea ei
o Domiciliul – indică locul unde P.F. poate fi găsită
o Starea civilă – stabilește identitatea juridică a P.F. respective
 Mijloacele de identificare = drepturi nepatrimoniale și prezintă caracteristicile specifice lor:
o Sunt opozabile erga omnes
 o Inalienabile
o Insesizabile
o Imprescriptibile
o Aparțin oricărei P.F.
o Nesusceptibile de exercitare prin reprezentare

Numele

Noțiune

 Nu este definit în legislație

 Literatura juridică = acel mijloc de identificare a P.F. care constă în cuvintele prin care aceasta se
individualizează în familie și în societate, cuvinte stabilite, în condițiile legii, cu această semnificație
 Este reglementat în Codul civil în vigoare (dreptul comun în materie), prin dispoziții generale și în Ordonanța
Guvernului privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, ca lege
specială
 Sens larg – în conținutul său intră numele de familie (patronimic), cât și prenumele (regula)
 Sens restrâns – doar numele de familie
 Dpdv structural – numele este alcătuit din:
o Numele de familie – acea componentă a numelui care indică legătura P.F. cu o anumită familie și, deci, o
individualizează în primul rând în societate, diferențiând-o de membrii altei familii
o Prenumele – individualizarea P.F. în raporturile cu ceilalți membri ai familiei din care face parte, dar și
raporturile cu alte persoane cu același nume de familie
 Ca drept personal nepatrimonial, numele are următoarele caractere juridice (8):
o Legalitatea – numele este recunoscut, ca aptitudine, de lege, iar condițiile de dobândire, modificare sau
schimbare sunt stabilite tot de lege
o Egalitatea – regimul juridic al P.F. este același, egal pentru toți oamenii, indiferent de rasă, naționalitate,
origine etnică, religie, sex sau alte asemenea criterii
o Inalienabilitatea – P.F. nu poate renunța la nume și nu îl poate înstrăina
o Intangibilitatea – nicio P.F. nu poate fi lipsită de folosința/exercițiul dreptului la nume (îngrădirile –
stabilite de către lege)
o Universalitatea – toți oamenii au dreptul la nume și omul se individualizează prin numele său oriunde s-
ar afla, în spațiu și în timp
o Imprescriptibilitatea – oricât timp ar dura neutilizarea numelui, dreptul asupra numelui nu se stinge prin
prescripție extinctivă + oricât timp ar folosi cineva un nume, simplul fapt al posesiei numelui respectiv nu
poate conduce la dobândirea numelui => numele nu poate fi dobândit prin uzucapiune (prescripție
achizitivă)
o Personalitatea – dreptul la nume are un caracter strict personal, nu este susceptibil de a fi exercitat prin
reprezentare
 o Obligativitatea – orice persoană are nu numai dreptul, dar și obligația de a purta un nume
 Prenumele are aceleași caractere juridice ca numele de familie, dar numai atunci când este asociat cu acesta din
urmă
 Izolat, prenumele are valoare juridică inferioară (exemplu: nu produce efecte juridice semnătura compusă doar
din prenume)

Dobândirea (stabilirea) numelui și prenumelui

 Numele de familie – se dobândește prin efectul filiației și poate fi modificat prin efectul schimbării stării civile,
în condițiile prevăzute de către lege
 Prenumele – se stabilește la data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere făcută de persoana care
declară nașterea
 Art. 9: “(2) Copilul este înregistrat imediat după naștere și are de la această dată dreptul la un nume, dreptul de
a dobândi o cetățenie și, dacă e posibil, de a-și cunoaște părinții și de a fi îngrijit, crescut și educat de aceștia. (3)
Părinții aleg numele și prenumele copilului, în condițiile legii”
 Filiație = raportul de descendență dintre un copil și părinții lui
 Filiația (firească) – 2 feluri:
o Față de mamă (maternitate)
o Față de tată (paternitate)
 Filiația se mai poate stabili și prin adopție = filiație civilă
 Un alt (și nou) tip de filiație care se poate stabili este aceea care rezultă din reproducerea umană asistată
medical cu terț donator/mamă surogat (se aplică regulile filiației firești)
 În funcție de situația juridică în care se găsește copilul la naștere – 3 cazuri de dobândire a numelui de familie:
o Cazul copilului din căsătorie
o Cazul copilului din afara căsătoriei
o Cazul copilului din părinți necunoscuți
1. Numele și prenumele copilului din căsătorie
 Art. 492: “Părinții aleg prenumele și, dacă este cazul, numele de familie al copilului, în condițiile legii”
 Numele
o Copilul din căsătorie ia numele de familie comun al părinților săi
o Dacă părinții nu au un nume comun – copilul ia numele unuia dintre ei/numele lor reunite
 Numele copilului se stabilește prin acordul părinților și se declară, odată cu nașterea copilului,
la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor
 Dacă nu există acordul părinților – instanța de tutelă hotărăște și comunică hotărârea rămasă
definitivă la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor unde a fost înregistrată
nașterea
o Actele de stare civilă – dacă părinții nu au un nume de familie comun, întocmirea actului de naștere
se face pe baza declarației scrise și semnate de ambii părinți, din care trebuie să rezulte numele de
familie al copilului
 o Dacă din căsătorie au rezultat mai mulți copii și părinții nu au un nume de familie comun – nu este
obligatoriu ca toți copiii să poarte același nume, deci legea permite stabilirea unor nume de familie
diferite (exemplu: un copil ia numele tatălui, un alt copil ia numele mamei, al 3-lea ia numele lor
reunite)
 Prenumele
o Se stabilește la data înregistrării nașterii, pe baza declarației de naștere
o Legea nu limitează numărul cuvintelor care pot fi atribuite ca prenume și nici nu conține vreun
criteriu de determinare a prenumelui (părinții au libertatea de a alege în această privință)
o Este interzisă înregistrarea de către ofițerul de stare civilă a prenumelor indecente, ridicole și a altora
asemenea, de natură a afecta ordinea publică și bunele moravuri sau interesele copilului (în această
situație, părinții pot opta pentru alte cuvinte având semnificația de prenume)
o Dacă există neconcordanță între prenumele copilului trecut în certificatul medical constatator al
nașterii și declarația verbală a declarantului – stabilirea prenumelui copilului se face prin declarație
scrisă și semnată de ambii părinți (din care să rezulte prenumele copilului)
o Dacă părinții nu se înțeleg – hotărăște instanța de tutelă, la fel ca la nume
2. Numele și prenumele copilului din afara căsătoriei
 Numele de familie:
o Copilul din afara căsătoriei ia numele de familie al aceluia dintre părinți față de care filiația a fost
mai întâi stabilită
o Dacă la naștere copilul are filiația stabilită doar față de un părinte => el dobândește numele de
familie pe care îl poartă acest părinte (de regulă, numele mamei)
o Dacă la naștere copilul a fost recunoscut în același timp de către ambii părinți, adică el și-a stabilit
filiația față de ambii părinți în același timp => numele de familie al copilului se stabilește ca și în
cazul în care ar fi vorba de numele copilului din căsătorie, ai cărui părinți nu au un nume comun
de familie
o Dacă părinții nu se înteleg – hotărăște instanța de tutelă
o Dacă filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte – copilul, prin acordul părinților,
poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele
reunite ale acestora
o Noul nume al copilului se declară de către părinți, împreună, la serviciul public comunitar local
de evidență a persoanelor la care a fost înregistrată nașterea
o În lipsa acordului părinților – hotărăște instanța de tutelă => instanța intervine doar când părinții
nu se înțeleg
 Prenumele
o Dacă la data declarării nașterii filiația este stabilită doar față de un părinte, acesta stabilește
prenumele copilului
o Dacă filiația este stabilită față de ambii părinți – se aplică prevederile referitoare la prenumele
copilului din căsătorie
3. Numele și prenumele copilului născut din părinți necunoscuți
  Numele de familie + prenumele copilului născut din părinți necunoscuți, la fel și numele de familie +
prenumele copilului părăsit de către mamă în spital, iar identitatea ei nu a fost stabilită în termenul
prevăzut de către lege – se stabilesc prin dispoziția primarului în a cărui rază teritorială a fost găsit
copilul/s-a constatat părăsirea copilului
 Termenul în care trebuie stabilită identitatea mamei care a abandonat copilul în spital = 30 de zile de la
constatarea abandonului
 Dacă identitatea mamei nu este stabilită în termenul de 30 de zile – serviciul public de asistență socială
în a cărui rază administrativ-teritorială a fost găsit copilul are obligația ca, în termen de 48 de ore, să
solicite primarului competent să întocmească actul de naștere, să emită dispoziția privind stabilirea
numelui + prenumelui copilului (termen = 5 zile de la data solicitării) și să facă declarația de
înregistrare a nașterii la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor
 Primarul are libertatea deplină în alegerea numelui + prenumelui (cu respectarea reglementărilor în
vigoare)

Modificarea numelui de familie

 = înlocuirea numelui de familie datorită unor schimbări intervenite în starea civilă a P.F. respective
 Schimbările care conduc/pot conduce la modificarea numelui de familie:
o Schimbări în filiația P.F.
o Schimbări determinate de instituția adopției
o Schimbări determinate de instituția căsătoriei
1. Schimbări în filiația persoanei fizice
 Prin hotărârea de admitere a unei acțiuni referitoare la filiație, instanța se pronunță și cu privire la numele
copilului
 Schimbările în filiație care determină/pot determina modificarea numelui de familie sunt:
o Stabilirea, prin recunoaștere voluntară sau prin acțiune în justiție, a filiației copilului născut din
părinți necunoscuți
 Dacă filiația se stabilește numai față de 1 dintre părinți – numele de familie al copilului va fi
cel al părintelui respectiv
 Dacă filiația se stabilește față de ambii părinți – poate fi vorba de un copil din căsătorie/copil
din afara căsătoriei (și se aplică dispozițiile din aceste cazuri)
o Stabilirea, prin recunoaștere voluntară sau prin acțiune în justiție, a filiației copilului din afara
căsătoriei față de al doilea părinte
 Dacă filiația a fost stabilită ulterior și față de celălalt părinte, copilul, prin acordul părinților,
poate lua numele de familie al părintelui față de care și-a stabilit filiația ulterior sau numele
lor reunite
 Noul nume de familie al copilului se declară de către părinți, împreună, la serviciul de stare
civilă din cadrul direcției locale de evidență a persoanelor la care a fost înregistrată nașterea
 În lipsa acordului părinților – hotărăște instanța de tutelă
o Admiterea acțiunii în tăgada paternității
  Copilul născut/conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei (prezumția de
paternitate care poate fi răsturnată prin tăgada paternității, dacă se dovedește că este
imposibil ca soțul mamei să fie tatăl copilului)
 Dacă acțiunea în tăgada paternității este admisă – starea civilă a copilului se schimbă, în
sensul că din copil din căsătorie devine copil din afara căsătoriei cu filiația stabilită față de
mamă
 Copilul își va modifica numele de familie și va lua numele de familie al mamei din momentul
nașterii lui
 Nu a fost și nici nu este reglementată situația în care mama purta numele soțului la nașterea
copilului (cea mai frecventă situație) – aici numele de familie al copilului nu se modifică și se
ajunge la situația în care acel copil poartă numele unui bărbat care nu este tatăl său =>
soluționarea numelui copilului pe cale administrativă – cererea nu poate fi însă introdusă de
fostul soț al mamei, care nu are calitate procesuală, ci doar de către copil, personal/prin
reprezentare
o Admiterea acțiunii în contestarea sau declararea nulității recunoașterii de filiație, admiterea
acțiunii în contestarea filiației față de mamă, admiterea acțiunii în contestarea împrejurărilor care
să facă aplicabilă prezumția de paternitate
 Dacă recunoașterea voluntară de filiație nu corespunde adevărului => orice persoană
interesată poate să o conteste oricând
 Dacă recunoașterea voluntară de filiație nu s-a făcut cu respectarea condițiilor de fond sau de
formă prevăzute de lege => intervine nulitatea absolută/relativă
 Admiterea acestor acțiuni are ca efect schimbarea stării civile a copilului, care devine copil
din afara căsătoriei cu filiația stabilită față de un părinte sau copil născut din părinți
necunoscuți
 Numele este al părintelui față de care are filiația stabilită sau în caz de lipsă a acestuia, este
decis prin dispoziția primarului
2. Schimbări determinate de instituția adopției
 Copilul adoptat dobândește numele de familie al adoptatorului
 Dacă adopția se face de către 2 soți sau de către soțul care adoptă copilul celuilalt soț și soții au un nume
comun => copilul adoptat poartă același nume
 Dacă soții nu au un nume comun => sunt obligați să declare instanței care încuviințează adopția numele
pe care îl va purta copilul (numele unuia dintre ei sau numele lor reunite)
 Dacă soții adoptatori nu se înțeleg => hotărăște instanța
 Instanța care încuviințează adopția, la cererea expresă a adoptatorului/familiei adoptatoare, pentru motive
temeinice și cu consimțământul copilului de 10 ani – poate dispune schimbarea prenumelui copilului
 Motivele temeinice sunt apreciate de către instanță
 Copilului care a împlinit 10 ani nu i se cere doar părerea cu privire la schimbarea prenumelui, ci el trebuie
să își exprime consimțământul, în lipsa căruia instanța nu poate încuviința un alt prenume
  Adopția unei persoane căsătorite care poartă un nume comun cu celălalt soț în timpul căsătoriei –
soțul adoptat poate primi în timpul căsătoriei numele adoptatorului, cu consimțământul celuilalt soț (dacă
nu poartă un nume de familie comun cu al celuilalt soț – dobândește numele adoptatorului)
 Adopția încetează prin desfacere/anularea/constatarea nulității ei => adoptatul redobândește numele
purtat anterior adopției, și prenumele, după caz (instanța, din motive temeinice, poate încuviința ca
persoana adoptată să-și păstreze numele din cadrul adopției – se aplică această regulă și când adopția este
anulată/nulă absolut)
3. Schimbări determinate de instituția căsătoriei
 Modificarea numelui de familie poate să vină ca efect al încheierii căsătoriei, al divorțului, al declarării
nulității căsătoriei
 Încetarea căsătoriei prin decesul unuia dintre soți nu atrage modificarea numelui de familie al soțului
supraviețuitor (în cazul în care soțul supraviețuitor dorește să revină la numele de familie purtat anterior
căsătoriei sau la numele de familie dobândit prin naștere, poate face o cerere de schimbare a numelui pe
cale administrativă)
 Încheierea căsătoriei – în declarația de căsătorie viitorii soți trebuie să menționeze și numele de familie
pe care îl vor purta în timpul căsătoriei
o 4 variante:
 Să păstreze numele dinainte de căsătorie
 Să ia numele unuia dintre ei
 Să ia numele lor reunite
 Un soț să își păstreze numele pe care îl purta înaintea căsătoriei și celălalt să poarte
numele lor reunite
 Divorțul:
o Schimbarea stării civile ca efect al divorțului atrage modificarea numelui de familie:
 fie al unuia dintre foștii soți (dacă unul poartă numele celuilalt sau numele lor reunite)
 fie ambilor (dacă poartă numele lor reunite)
o La desfacerea căsătoriei prin divorț – soții pot conveni să păstreze numele purtat în timpul
căsătoriei
o Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al
copilului – instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei,
chiar dacă unul dintre ei se opune
o Dacă nu a intervenit o înțelegere sau instanța nu a dat încuviințarea – fiecare dintre soți revine la
numele de familie purtat înainte de căsătorie
o Exemplu: soțul care vrea să își păstreze numele din căsătorie s-a făcut cunoscut în domeniul
artistic, științific, literar sub numele purtat în timpul căsătoriei sau a primit distincții, titluri
științifice sau anumite interese morale sau chiar materiale (pe care le precizează expres în fața
instanței)
o Problema dacă soțul care și-a păstrat numele dobândit prin căsătorie poate să îl folosească într-o
nouă căsătorie ca nume comun este controversată
 o Divorțul dacă are loc pe cale judiciară – instanța hotărăște numele de familie ale soților, prin
hotărârea de divorț
o Dacă are loc pe cale administrativă/procedură notarială când soții se înteleg să păstreze numele
purtat în timpul căsătoriei – ofițerul de stare civilă/notarul public menționează acest lucru în
certificatul de divorț
o Dacă nu există un acord al soților cu privire la numele de familie – fiecare revine la numele de
familie purtat înainte de căsătorie, menționându-se, de asemenea, în certificatul de divorț
o În cazul în care soții nu se înțeleg în legătură cu numele de familie pe care să îl poarte după divorț
– ofițerul de stare civilă/notarul public emite o dispoziție de respingere a cererii de divorț și
îndrumă soții să se adreseze instanței de judecată
 Nulitatea căsătoriei:
o Are mereu ca efect revenirea la numele de familie purtat anterior căsătoriei desființate (se
consideră că acea căsătorie nu a existat niciodată – nulitatea produce efecte retroactive)
 Decesul unuia dintre soți:
o Soțul supraviețuitor va purta în continuare numele dobândit în timpul căsătoriei
o Dacă dorește să revină la numele purtat anterior căsătoriei – poate solicita o modificare a numelui
pe cale administrativă

Schimbarea numelui de familie și prenumelui pe cale administrativă

 = înlocuirea, la cerere, a numelui/prenumelui cu un alt nume de familie/prenume prin decizie administrativă

 Pot solicita:
o cetățenii români
o persoanele fără cetățenie (apatrizii) care domiciliază în România
o nu și cetățenii străini
 Procedura schimbării numelui – se declanșează printr-o cerere
 Pentru minor – cererea se face de către părinți/tutore cu încuviințarea instanței de tutelă (dacă părinții nu se înțeleg
=> hotărăște instanța de tutelă)
 Când cererea de schimbare a numelui copilului este făcută de către unul dintre părinți – este necesar acordul
celuilalt părinte, dar în formă autentică (acordul nu este necesar când celălalt părinte este pus sub interdicție
judecătorească/dispărut/decăzut din exercițiul drepturilor părintești)
 Dacă minorul a împlinit 14 ani – va semna și el cererea
 La interzisul judecătoresc – cererea se face de către tutore, cu încuviințarea instanței de tutelă
 În cazul în care părinții copilului sunt decedați, necunoscuți, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți,
declarați judecătorește morți sau decăzuți din drepturile părintești + nu a fost instituită tutela, precum și în cazul
în care instanța judecătorească nu a hotărât încredințarea copilului unei familii/persoane, în condițiile legii,
cererea de schimbare a numelui minorului se face de către direcția generală de asistență socială și protecția
copilului
 Schimbarea numelui de familie a minorului se poate cere odată cu schimbarea numelui de familie al părinților sau
separat (pentru motive temeinice)
 Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând
 Când părinții au stabilit să poarte în timpul căsătoriei un nume comun de familie – pentru schimbarea lui este
nevoie de constimțământul celuilalt soț
 Schimbarea numelui unui soț nu implică schimbarea numelui celuilalt soț (nici a copilului)
 Cererea de schimbare se depune la serviciul public comunitar de evidență a persoanelor, aflat în subordinea
consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului București, în a cărui rază
teritorială se află domiciliul
 Cererea se depune:
o personal
o împuternicire cu procură specială
o împuternicire avocațială
 Motive care pot duce la schimbarea numelui pe cale administrativă:
o Când numele este format din expresii indecente, ridicole sau transformat prin traducere în alt mod
o Când persoana în cauză a folosit, în exercitarea profesiei, numele pe care dorește să îl obțină, făcând
dovada cu privire la aceasta, precum și asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume
o Când, din neatenția ofițerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoașterii reglementărilor legale în
materie, au fost efectuate mențiuni greșite în registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de
stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte
o Când persoana în cauză are un nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă
reunite, și dorește schimbarea acestuia
o Când persoana în cauză poartă un nume de familie de proveniență străină și solicită să poarte un nume
românesc
o Când persoana și-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, și
dorește să revină la numele dobândit la naștere
o Când părinții și-au schimbat numele pe cale administrativă, iar copiii solicită să poarte un nume de familie
comun cu cel al părinților
o Când persoana în cauză solicită un nume de familie comun cu al celorlalți membri ai familiei, nume care
a fost dobândit ca urmare a adopției, a menținerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiației ori a unor
schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativă
o Când soții au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite și ambii solicită
schimbarea acestuia pe cale administrativă, optând pentru numele de familie dobândit la naștere de către
unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei
o Când persoana în cauză face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării nașterii,
însă, întrucât nu a sesizat instanța pentru încuviințarea purtării numelui de familie a acestuia în timpul
vieții, nu există altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativă
o Când prenumele purtat este specific sexului opus
 o Când persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și
solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un certificat medico-legal din care să rezulte
sexul acesteia
o Când persoana în cauză a adoptat minori și vrea ca aceștia să poarte un alt prenume
o Când căsătoria a încetat prin moartea sau declararea judecătorească a morții unuia dintre soți, iar soțul
supraviețuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei sau la numele de familie
dobândit la naștere
o Când în urma morții/declarării judecătorești de moarte a unuia dintre soți celălalt se recăsătorește și, ca
urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta dorește să poarte numele de familie pe care l-a dobândit la
naștere
o Când fostul soț dorește să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume
comun cu copiii încredințați spre creștere și educare, cu consimțământul fostului soț, dat în formă
autentică
o Când părinții au divorțat, iar copiii încredințați spre creștere și educare unuia dintre părinți, care a revenit
la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia
o Când s-a făcut adopția unei persoane căsătorite care are copii minori și în urma desfacerii adopției
persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopție
o Când unul dintre soți, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt, nume pe care acesta l-a
dobândit prin adopție, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopției
 Actele care trebuie depuse împreună cu cererea sunt:
o Copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicită schimbarea numelui
o Un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat extrasul din cererea
de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de 1 an
o * Consimțământul, dat în formă autentică, al celuilalt soț, în cazul schimbării numelui de familie comun
purtat în timpul căsătoriei
o * Copie de pe autorizarea dată de instanța de tutelă, când schimbarea numelui este solicitată de tutore,
pentru minorul sau persoana pusă sub interdicție judecătorească
o Cazierul judiciar și cazierul fiscal ale solicitantului (ca să se demonstreze că numele nu se schimbă din
alte motive)
o Orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale
 Procedură:
o Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a –
cu grija și pe cheltuiala solicitantului, cu aprobarea conducătorilor serviciilor publice
județene/conducătorului serviciului public al municipiului București
o Cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere
sau în alt mod poate fi exceptată de la publicare
o Orice persoană interesată poate face opoziție la cererea de schimbare a numelui (excepție: numele format
din expresii indecente sau ridicole), în termen de 30 de zile de la publicarea în MOR, opoziția se face în
 scris, motivat și se depune la serviciul public în a cărui rază de competență teritorială își are domiciliul
persoana care solicită schimbarea numelui
o Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele care o însoțesc, eventual și cu opozițiile care s-
au făcut, se trimite spre soluționare de serviciul public local către serviciul public județean/municipiului
București
o Serviciul public județean/municipiului București verifică dacă sunt îndeplinite condițiile și analizează
temeinicia cererii și a opozițiilor făcute, după care propune, motivat, președintelui comisiei
județene/primarului general al municipiului București emiterea dispoziției de admitere/respingere a
cererii în termen de 60 de zile de la primirea cererii
o Dispoziția de admitere a cererii se trimite, în copie, serviciului public la care a fost înregistrată cererea
o Aceasta îl înștiințează pe solicitant și, după ce solicitantul depune dovada de plată a taxei extrajudiciare
de timbru prevăzută de lege, serviciul public îi va elibera o copie de pe dispoziția de admitere a cererii
o Dacă în termen de 90 de zile de la data luării de cunoștință solicitantul nu a depus dovada de plată,
serviciul public va restitui organului emitent copia de pe dispoziția de admitere
o Schimbarea numelui se înscrie, prin mențiune, pe marginea actului de naștere și de căsătorie, dacă este
cazul, și produce efecte de la data înscrierii mențiunii, dată de la care solicitantul va purta numele obținut
prin dispoziție
o Dovada schimbării numelui se face cu dispoziția de admitere sau cu certificatul eliberat de către
serviciul public, pe baza dispoziției de admitere
o Dispoziția de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică solicitantului de către serviciul
public județean/al municipiului București în termen de 10 zile de la emitere și poate fi contestată de
acesta în condițiile legii contenciosului administrativ
o Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate să facă o cerere nouă, dacă au
intervenit motive noi sau dacă au încetat cauzele care au determinat admiterea unei opoziții
o În cazul admiterii unei cereri de schimbare a numelui, persoana căreia i-a fost vătămat un drept sau un
interes legitim recunoscut de lege poate solicita, pe cale judecătorească, anularea dispoziției de schimbare
a numelui (acțiunea în justiție poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoștință de
schimbarea numelui și numai dacă persoana care o depune face dovada că, din motive obiective,
neimputabile ei, nu a putut formula opoziție)

Retranscrierea numelui de familie și a prenumelui

 Persoana al cărei nume sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă și e tradus în altă limbă decât cea
maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin mențiune pe aceste acte, a numelui de familie sau a
prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile care îl privesc pe titular, cât și cele privind
părinții
 Cererea se depune:
o la serviciul public care are în păstrare registrul de stare civilă și se aprobă de către primar
o la primăria din localitatea de domiciliu, care o va trimite serviciului public competent
 Efectele aprobării se extind asupra copiilor minori ai persoanelor în cauză, iar când soții au nume de familie
comun, efectele se extind și asupra celuilalt soț, în ambele situații, dacă acesta din urmă își dă consimțământul
(când soții nu se înțeleg cu privire la efectele asupra copiilor – hotărăște instanța de tutelă)
 În caz de respingere a cererii – petiționarul poate face contestație în condițiile legii contenciosului administrativ,
în aceleași condiții ca în cazul dispoziției de respingere a cererii de schimbare a numelui

Alte mijloace de individualizare, asemănătoare numelui

1. Pseudonimul
 = reprezintă cuvântul/cuvintele folosite de cineva pentru a se autonumi, în scopul de a-și ascunde
adevăratul nume
 De regulă, ascunderea numelui are un caracter licit și se face cu scopul de a se individualiza într-un domeniu
de activitate, mai ales artistic
 Este protejat de lege ca drept personal nepatrimonial (cu toate caracteristicile acestuia)
 În Codul civil – aceeași protecție ca și numele
 Cel al cărui nume este contestat poate să ceară instanței de judecată recunoașterea dreptului său la acel nume
 Cel care este lezat de uzurparea numelui său poate cere instanței să dispună încetarea acestei atingeri
nelegitime (la fel și la dreptul la pseudonim)
 Un autor își poate publica opera cu numele său real sau sub pseudonim
2. Porecla
 = reprezintă cuvântul/cuvintele cu care este desemnată o persoană de către ceilalți și care îi este atribuit
având la bază o trăsătură caracteristică fizicului, a psihicului sau activității sale
 Spre deosebire de pseudonim – porecla este atribuită unei persoane de către ceilalți, independent de voința
acesteia și nu este protejată de către lege
 Se utilizează mai ales în dreptul penal – pentru identificarea unei persoane, existând o rubrică specială în
formularele de cazier judiciar
3. Codul numeric personal
 = mijloc de individualizare a P.F. privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale
cetățenilor români
 C.N.P. – număr semnificativ care individualizează în mod unic o P.F. și constituie un instrument de verificare
a datelor de stare civilă ale acesteia și de identificare în anumite sisteme informatice de către persoanele
autorizate
 Atribuirea CNP-ului se face de către:
o serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor
o sau, acolo unde acestea nu există ori nu funcționează, de autorități executive ale unităților
administrativ-teritoriale
o în străinătate de Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare de
carieră ale României
  Dacă nașterea unei persoane cu cetățenie română a avut loc în străinătate și a fost înregistrată la organele
competente ale statului respectiv – atribuirea CNP-ului se face de către serviciul public comunitar de
evidență a persoanelor de la locul unde se transcrie actul de naștere în România
 13 cifre, unic fiecărei persoane născute în România – SAALLZZJJNNNC:
o S – sexul persoanei (1 sau 5 = sex masculin, 2 sau 6 = sex feminin)
o AA – ultimele 2 cifre ale anului nașterii
o LL – luna nașterii
o ZZ – ziua nașterii
o JJ – codul județului în care s-a născut persoana
o NNN – nr. format de la 001 la 999 pentru a fi un singur număr alocat unei persoane
o C – cifră de control ce rezultă dintr-o formulă matematică în raport cu cele 12 cifre
 Deși este înscris în actele de stare civilă, nu este un atribut al stării civile
4. Amprenta genetică
 Numită și carte de identitate genetică

 = reprezintă configurația particulară a secvențelor ADN ale unui individ dat, care îi este specifică

 Analiza ADN – scop de identificare – cunoscută sub numele de tipare ADN, profil ADN, amprentă genetică,
ș.a.
 Profil ADN = totalitatea caracteristicilor structurale ale materialului genetic care permit identificarea unui
individ
 Profil genetic = codul alfanumeric obținut din materialul genetic, prin aplicarea tehnicilor de biologie
moleculară
 Sistemul Național de Date Genetice Judiciare – conține profile genetice, corespunzătoare mai multor
categorii de persoane
 Identificarea unei persoane pe baza amprentelor sale genetice – doar în cadrul unei proceduri judiciare
civile/penale sau în scopuri medicale sau de cercetare științifică, efectuate în condițiile legii

Domiciliul

Noțiune

 = acel mijloc de identificare a unei P.F. care o individualizează în spațiu, prin indicarea unui loc având
această semnificație
 Fiecărui cetățean îi este rezervat dreptul de a-și stabili domiciul/reședința în orice localitate din țară, de a emigra și
de a reveni în țară
 Cetățenii au dreptul de a-și stabili/schimba domiciliul/reședința în mod liber, în țară/străinătate (excepțiile sunt
prevăzute de lege)
 O P.F. nu poate avea în același timp decât 1 singur domiciliu și 1 singură reședință, chiar dacă deține mai multe
locuințe (dacă legea nu prevede altfel)
 Domiciliul este acolo unde P.F. declară că își are locuința principală

Caractere juridice

 Drept personal nepatrimonial – toate caracterele acestuia + următoarele:

o Unicitatea – la un moment dat, o P.F. are un singur domiciliu (dacă are mai multe locuințe, domiciliul
este reprezentat de locuința principală + poate să-și stabilească domiciliul în oricare dintre locuințele
deținute)
o Obligativitatea – nu reprezintă doar un drept, ci și o obligație (reședința este recunoscută ca domiciliu
când acesta nu este cunoscut) + în lipsă de reședință => se consideră că P.F. domiciliază la locul ultimului
domiciliu, iar dacă acesta nu este cunoscut, acolo unde ea se poate găsi (nomazi/persoane fără adăpost)
o Inviolabilitatea – interdicția pătrunderii în domiciliul unei P.F. fără încuviințarea ei – sancțiune penală
pentru infracțiune de violare de domiciliu (prin inviolabilitate se protejează viața privată a P.F.)
o Libertatea alegerii – cetățenii români au dreptul de a-și stabili/schimba domiciliul în mod liber
(stabilirea/schimbarea domiciliului operează doar atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit
loc a avut scopul de a-și stabili acolo locuința principală + dovada intenției rezultă din declarațiile
făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea/schimbarea domiciliului, iar în lipsa
acestor declarații, din orice alte împrejurări)

Felurile domiciliului

1. Domiciliul de drept comun

 Are ca titular persoana fizică cu capacitate deplină de exercițiu (în principiu)
 Dovada domiciliului se face cu cartea de identitate (“Actul de identitate face dovada identității, a cetățeniei
române, a adresei de domiciliu, și, după caz, a adresei de reședință”)
 Act de identitate = cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie și
buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate
 Act de identitate – cetățenilor români – de la 14 ani
 Cartea de identitate cu privire la domiciliu nu are efect constitutiv, ci doar de evidență a P.F.
 Dacă domiciliul se află în alt loc – dovada se face cu orice mijloc de probă

2. Domiciliul legal
 Este stabilit de lege cu scopul de a ocroti anumite categorii de persoane fizice
 El coincide de regulă cu domiciliul de drept comun al P.F. care exercită ocrotirea
 Au domiciliu legal:
o Minorul
 Are domiciliul la părinții săi sau cel al părintelui la care locuiește în mod statornic
 Dacă părinții au domicilii separate + nu se înțeleg la care dintre ei va fi domiciliul copilului
– hotărăște instanța de tutelă în funcție de interesele copilului (după ce îi consultă pe părinți și
pe copil dacă a împlinit 10 ani)
  Excepție: domiciliul minorului poate fi la bunici, la alte rude sau persoane de încredere, cu
consimțământul acestora sau la o instituție de ocrotire
 Atunci când doar 1 dintre părinți îl reprezintă pe copil/se află sub tutelă – domiciliul este
cel al reprezentantului legal
 Domiciliul copilului lipsit temporar/definitiv de ocrotirea părinților săi + supus unor măsuri
de protecție specială (în cazurile prevăzute de lege) – la familia/persoanele cărora le-a fost
dat în plasament
 Pe durata plasamentului copilului – domiciliul lui se află la:
 persoana
 familia
 asistentul maternal
 serviciul de tip rezidențial
 Atunci când părinții copilului aflat în condițiile legii în centre specializate aflate sub
autoritatea serviciilor publice de asistență socială nu sunt cunoscuți/identificați –
domiciliul copilului se află la adresa centrului respectiv
o Interzisul judecătoresc
 Se stabilește în același mod ca și la minor – cel al reprezentantului legal
o Persoana fizică ocrotită prin curatelă
 Domiciliul curatorului (dacă el este îndreptățit să o reprezinte) = domiciliul legal al celui
ocrotit
 Domiciliului legal se schimbă odată cu schimbarea domiciliului de drept comun al P.F. sau al sediului P.J.
care realizează ocrotirea prin înlocuirea P.F./P.J. care realizează ocrotirea/încredințarea minorului
 Domiciliul legal – se dovedește prin dovedirea domiciliului de drept comun al persoanei care asigură
ocrotirea
 Minorul > 14 ani – probează domiciliul legal cu cartea de identitate
 Minor < 14 ani:
o actul de identitate al unuia dintre părinți/reprezentantului legal
o actul de încredințare al minorului, însoțit de 1 din actele de instituire la lit. A)-D) ale aceluiași articol
o hotărârea judecătorească de încredințare/reîncredințare a minorului
o hotărârea judecătorească de instituire a tutelei/curatelei
 Dacă a fost numit un curator special pentru administrarea bunurilor succesorale – cei chemați la
moștenire au domiciliul la curator, dacă el este îndreptățit să îi reprezinte
3. Domiciliul ales/convențional
 Art. 97 C. civ. : “Părțile unui act juridic pot să aleagă un domiciliu în vederea exercitării drepturilor și
obligațiilor născute din acel act”
 Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci se face în scris
 Domiciliul ales = locul stabilit prin acordul de voințe al părților în vederea executării unui act juridic în
acel loc sau pentru soluționarea unui litigiu și comunicarea actelor de procedură
  Domiciliul ales – nu este un domiciliu veritabil, ci o convenție accesorie supusă condițiilor și efectelor
actelor juridice
 Regulă: domiciliul ales nu poate fi schimbat decât prin acordul de voințe al părților
 Dacă alegerea domiciliului s-a făcut exclusiv în favoarea unei părți – aceasta poate să renunțe la beneficiul
domiciliului ales
 Uneori, domiciliul ales nu este o convenție accesorie (exemplu):
o Persoanele care se află în străinătate – pentru primul termen de judecată, vor fi înștiințate prin
citație că au obligația de a-și alege un domiciliu în România unde urmează să i se facă toate
comunicările privind procesul
o Dacă ele nu se conformează – comunicările i se vor face prin scrisoare recomandată, recipisa de
predare la poșta română a scrisorii, în cuprinsul căreia vor fi menționate actele ce se expediază,
ținând loc de dovadă de îndeplinire a procedurii
 Când s-a ales un domiciliu/sediu + dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de
procedură – comunicarea acestora se face la acea persoană (iar în lipsa unei asemenea mențiuni –
comunicarea se face ca la persoanele aflate în străinătate care nu se conformează + partea poate alege ca toate
actele de procedură să fie comunicate la căsuța poștală)
 Cererea de chemare în judecată va cuprinde:
o Dacă reclamantul locuiește în străinătate – va arăta și domiciliul ales în România unde urmează să i se
facă toate comunicările privind procesul
o La fel și în cazul întâmpinării, în cazul cererii de apel, cererii de arbitrare

4. Domiciliul profesional
 Introdus de Codul civil în vigoare
 = cel care exploatează o întreprindere are domiciliul și la locul acelei întreprinderi, în tot ceea ce privește
obligațiile patrimoniale ce s-au născut sau urmează să se facă în acel loc
 Domiciliul profesional – îi privește pe profesioniști
 Sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere:
o comercianții
o întreprinzătorii
o operatorii economici
o orice alte persoane autorizate să desfășoare activități economice/profesionale

Reședința

 = mijloc de identificare a P.F. prin indicarea locuinței secundare

 Locul unde P.F. își are locuința secundară
 O persoană poate avea 1 singură reședință, chiar dacă are mai multe locuințe
 Dovada reședinței – cartea de identitate, iar dacă mențiunile lipsesc din cartea de identitate sau nu corespund
realității => stabilirea/schimbarea reședinței nu este opozabilă terților
 Legea specială – resedința este acolo unde o persoană își declară locuința secundară + alta decât cea de domiciliu
 Este unică (la fel ca domiciliul)
 Drept personal nepatrimonial – caracterele sale juridice + 2 aspecte specifice:
o Este temporară
o Este facultativă
 Mențiunea privitoare la stabilirea reședinței:
o se înscrie la cererea persoanei care locuiește mai mult de 15 zile la adresa la care are locuința secundară
o se dă pentru perioada solicitată (nu poate fi > 1 an) și are valabilitate pe tot timpul cât persoana
locuiește în mod efectiv la adresa declarată ca reședință
o la expirarea termenului – persoana poate solicita înscrierea unei noi mențiuni de stabilire a reședinței
o se înscrie pe un document (dovadă de reședință) care însoțeste cartea de identitate, cartea electronică de
identitate și cartea de identitate provizorie
 Minorul pus sub tutelă – poate avea o reședință cu autorizarea instanței de tutelă (excepție: tutorele poate
încuviința ca minorul să aibă o reședință determinată de educarea și pregătirea sa profesională + el anunță în
acest sens instanța de tutelă)

Importanța domiciliului

 Succesiunea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului

 În funcție de el se determină competența instanței de judecată (cea de la domiciliul pârâtului, de regulă)
 Obligațiile bănești trebuie executate la domiciliul/sediul creditorului la data plății
 Predarea bunurilor transportate se face la domiciliul/sediul destinatarului
 Actele de procedură se comunică la domiciliul persoanei citate
 Încheierea căsătoriei se face la serviciul de stare civilă din raza teritorială a domiciliului/reședinței unuia dintre
viitorii soți

Starea civilă

Noțiune

 = este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie și societate, prin calitățile strict personale care decurg
din actele și faptele de stare civilă (Cod civil)
 = reprezintă mijlocul de individualizare a P.F. prin indicarea calităților strict personale ale acesteia, care o
deosebesc în cadrul familiei și societății și care sunt considerate prin lege determinante pentru individualizarea
ei
 Criteriul unic prin care legea determină ce anume calități intră în cuprinsul stării civile = actul de stare civilă
(înscris) => elementele stării civile sunt cuprinse în actele de stare civilă
 Noțiunea de act de stare civilă – 2 sensuri:
o Act juridic de stare civilă – are ca efect nașterea, modificarea sau stingerea unor elemente de stare civilă
 o Act (înscris) doveditor al stării civile și al actelor juridice și faptelor juridice generatoare,
modificatoare sau extinctive de stare civilă din registrele de stare civilă – în care sunt consemnate
elementele stării civile de către organele cu atribuții de stare civilă, în condițiile legii
 Nu toate mențiunile de pe actele de stare civilă sunt și elemente de stare civilă (exemplu: CNP-ul, anumite
calități ale P.F., cum ar fi profesia)
 Drept personal nepatrimonial – caracterele acestuia + indivizibilitatea (o persoană poate avea o singură stare
civilă, aceeași în toate raporturile juridice la care participă; exemplu: o persoană nu poate fi căsătorită doar față
de soț/soție și de restul persoanelor să fie necăsătorită)

Conținutul stării civile

 Ca sumă a calităților persoanei fizice – starea civilă are următoarele elemente:

o Filiația
o Starea conjugală
o Sexul
o Cetățenia
o Vârsta

Filiația

Noțiunea de filiație

 = reprezintă raportul de descendență a unui copil față de părinții săi

 Din filiație derivă rudenia (consecință din faptul că filiația este legătura ce se bazează pe descendența
persoanelor 1 din alta sau din faptul că mai multe persoane au un ascendent comun)
 Rudenia:
o Firească – are la bază legătura de sânge
 În linie dreaptă – legătura de rudenie există între persoane care coboară, sunt născute unele din
altele:
 fie direct (persoana respectivă este copilul celeilalte)
 fie indirect (persoanele respective nu sunt născute una din alta, dar între ele există un șir
neîntrerupt de nașteri – legătura dintre bunic și nepot)
 În linie colaterală – legătura de rudenie există între 2 persoane care, fără a descinde una din alta,
au un autor comun (exemplu: frații între ei sunt rude colaterale, având ca autor comun părintele)
o Civilă – din adopție
 Când nașterea/concepția unei persoane (care reprezintă baza rudeniei) se situează în timpul căsătoriei părinților –
filiația este din căsătorie, iar rudenia, întemeiată pe această filiație, este din căsătorie
 Când nașterea/concepția unei persoane are loc în afara căsătoriei – filiația este din afara căsătoriei, la fel și rudenia
bazată pe această filiație
 Produce efecte juridice personale + patrimoniale (contribuie la individualizarea P.F. în familie și societate – se
arată că filiația este stabilită față de mamă/față de tată sau că nu are filiația stabilită, dacă provine din căsătorie sau
este din afara căsătoriei, dacă este adoptată, dacă provine din reproducerea umană asistată medical)
 Aceste aspecte sunt importante pentru că:
o Reprezintă condiția pentru dobândirea de drepturi + obligații
o Îngrădește anumite drepturi sau este însoțită de anumite consecințe juridice
 Efectele juridice ale filiației prezintă anumite diferențe în funcție de felul filiației:
o Față de mamă (maternitatea)
o Față de tată (paternitatea)
o Din adopție
o Reproducerea umană asistată medical

Felurile filiației

1. Filiația față de mamă

 Rezultă din faptul material al nașterii
 În cazuri expres prevăzute de către lege – filiația față de mamă se stabilește prin:
o recunoașterea voluntară a mamei
o hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii în stabilirea filiației față de mamă
 Regula: filiația față de mamă se stabilește prin faptul nașterii (care se dovedește cu certificatul constatator
la nașterii)
 Nașterea se înregistrează în registrul de stare civilă privitor la nașteri => copilul dobândește toate
drepturile + obligațiile unui copil:
o cu filiația stabilită față de mamă (dacă mama este necăsătorită)
o cu filiația stabilită față de tată (dacă este copil din căsătorie)
 dreptul la nume, dreptul la domiciliu și locuință, dreptul de a fi crescut și educat, dreptul la întreținere,
dreptul la moștenire
 Când un copil nu a fost înregistrat în registrul de stare civilă privind nașterile sau a fost înregistrat ca fiind
născut din părinți necunoscuți – mama își poate recunoaște maternitatea printr-un act juridic unilateral
(declarație la SPCLEP/înscris autentic notarial/testament)
 Recunoașterea voluntară a maternității se înregistrează prin mențiune pe marginea actului de stare civilă,
pe baza actului de recunoaștere
 Acțiunea în stabilirea filiației față de mamă – se introduce de copil atunci când fie este contestată realitatea
celor cuprinse în certificatul constatator al nașterii, fie dovada filiației nu se poate face prin certificatul
constatator al nașterii (exemplu: nașterea nu a fost înregistrată din alte cauze decât omisiunea ofițerului de
stare civilă sau a fost înregistrată, dar copilul a fost trecut în registrul de stare civilă ca născut din părinți
necunoscuți)
 Admiterea acțiunii în stabilirea filiației față de mamă – se face mențiune pe marginea actului de naștere al
copilului și se eliberează un nou certificat de naștere
  Raportul de filiație stabilit este considerat că a existat de la nașterea copilului
 Dacă mama era necăsătorită la momentul concepției/nașterii – copilul își stabilește filiația doar față de
mamă
 Dacă mama era căsătorită la acel moment – copilul își stabileste filiația față de ambii părinți (față de tată
conform prezumției de paternitate)
 Filiația stabilită astfel își produce toate efectele juridice referitoare la nume, domiciliu, întreținere, moștenire,
impedimente la căsătorie sau adopție
2. Filiația stabilită față de tată
 Spre deosebire de filiația față de mamă, care se stabilește + dovedește prin faptul material al nașterii, filiația
față de tată (paternitatea) rezultă din faptul procreației, ce nu poate fi dovedit direct
 Legiuitorul a prevăzut 2 prezumții pentru stabilirea paternității copilului:
 Filiația față de tată a copilului din căsătorie rezultă din prezumția de paternitate
o Copilul născut/conceput în timpul căsătoriei are ca tată pe soțul mamei => copilul din căsătorie are
filiația stabilită față de ambii părinți, cu toate efectele juridice care decurg de aici (care se referă la
nume, domiciliu, locuință, creștere și educare, întreținere, moștenire, impedimente din căsătorie,
adopție)
o Dacă soțul mamei/oricare dintre titularii dreptului la acțiune dovedesc, în cadrul acțiunii în tăgada
paternității, că este imposibil ca soțul mamei să fie tatăl copilului și răstoarnă astfel prezumția de
paternitate => copilul devine din afara căsătoriei, cu filiația stabilită numai față de mamă, pierzând
drepturile care i se cuveneau fiind copil din căsătorie => își stabilește domiciliul doar la mama sa,
autoritatea părintească revine în totalitate mamei, obligația de întreținere este numai pe linie
maternă
 Filiația față de tată a copilului din afara căsătoriei are la bază prezumția timpului legal al
concepției
o Intervalul de timp între a 300-a – a 180-a zi dinaintea nașterii copilului = timpul legal al concepției
=> timpul legal este de 121 de zile (diferența între durata maximă și durata minimă a unei sarcini)
o Cele 121 de zile nu se pot stabili oricând, ci ele pleacă de la cunoașterea datei nașterii copilului și cât
a durat sarcina
o Cod civil – se poate face dovada concepției copilului într-o anumită perioadă din interval sau chiar în
afara acestui interval (reproducerea umană asistată medical)
o În funcție de această prezumție, tatăl copilului din afara căsătoriei:
 fie îl recunoaște printr-un act juridic unilateral (declarație la SPCLEP/înscris autentic
notarial/testament)
 fie obligat să “devină” tată prin admiterea acțiunii în stabilirea paternității, introdusă de
copil:
 direct - dacă are capacitate deplină de exercițiu
 indirect - prin mamă, chiar dacă este minoră, sau prin reprezentantul legal, dacă nu
are capacitate deplină de exercițiu
 o Cod civil – altă prezumție care operează față de tatăl din afara căsătoriei (“ Paternitatea se prezumă
dacă se dovedește ca pretinsul tată a conviețuit cu mama copilului în perioada timpului legal al
concepțiunii. Prezumția este înlăturată dacă pretinsul tată dovedește că este exclus ca el să îl fi
conceput pe copil”) – înainte să fi fost introdusă de C. civ. nu era o prezumție legală, ci simplă, a
judecătorului
o Efectele juridice ale stabilirii filiației față de tată din afara căsătoriei prin recunoașterea
voluntară/hotărâre judecătorească – privesc numele copilului (care poate lua numele tatălui sau
numele reunite ale părinților), stabilirea domiciliului, drepturile și îndatoririle părintești, exercitarea
autorității părintești, obligația de întreținere, dreptul la moștenire
3. Filiația care rezultă din reproducerea umană asistată medical cu terț donator
 Literatura juridico-medicală = filiație artificială
 = legătura juridică dintre copil și părinții legali, bazată pe consimțământul dat de aceștia, în puterea legii,
pentru a concepe, indiferent de proveniența celulelor sexuale
 Filiația artificială care rezultă din reproducerea umană asistată medical/fertilizarea artificială (cu ajutorul
tehnicilor medicale) – poate produce efecte care interesează stabilirea filiației, dacă intervine un terț donator
 Reproducerea umană asistată medical cu terț donator – nu determină nicio legătură de filiație între copil și
donator
 Textul nu precizează dacă donatorul poate fi doar un bărbat sau și o femeie => se aplică în ambele cazuri
 Părinții (un bărbat și o femeie sau o femeie singură, nu și cuplurile homosexuale) care, pentru a avea un copil,
doresc să recurgă la reproducerea asistată medical cu terț donator:
 trebuie să își dea consimțământul în prealabil
 în condiții care să asigure deplina confidențialitate
 în fața unui notar public care să le explice, în mod expres, consecințele actului lor cu
privire la filiație
 Consimțământul rămâne fără efect în cazul decesului, al formulării unei cereri de divorț sau al separației în
fapt, survenit anterior momentului concepției realizate în cadrul RUAM
 Actul poate fi revocat oricând în scris + inclusiv în fața medicului chemat să asigure asistența pentru
reproducerea cu terț donator
 => consimțământul se poate revoca oricând până la momentul concepției realizate în cadrul reproducerii
asistate medical, dar și atunci când consimțământul rămâne fără efect
 Nimeni nu poate contesta filiația copilului pentru motive ce țin de reproducerea asistată medical și nici
a copilul născut astfel nu-și poate contesta filiația
 Între părinți și copil – legătura juridică, chiar dacă nu este de sânge, genetică (exemplu: părinții copilului
care a fost conceput cu material genetic ce nu le aparține – cu terț donator de ovule și cu terț donator de
spermă – nu pot contesta filiația dacă și-au dat consimțământul cu privire la acea reproducere)
 Când soțul mamei nu a consimțit la reproducerea asistată medical realizată cu ajutorul unui terț donator – el
poate invoca acțiunea în tăgada paternității
  Când copilul este conceput în afara căsătoriei – bărbatul care, după ce a consimțit la reproducerea asistată
medical cu terț donator, nu recunoaște copilul răspunde față de mamă și față de copil (în acest caz, paternitatea
copilului este stabilită pe cale judecătorească)
 În noua lege ar trebui să existe dispoziții prin care identitatea terțului donator să fie adusă la cunoștința
părinților și a copilului astfel conceput pentru a putea opera, cel puțin, impedimentele la căsătorie care,
nerespectate, pot cauza prejudicii sănătății persoanei astfel concepute și descendenților acesteia (exemplu:
trebuie evitată căsătoria între frați)
 Relațiile dintre tată și copil – tatăl are aceleași drepturi + obligații față de copilul născut prin reproducere
umană asistată medical cu terț donator ca și față de un copil născut prin concepție naturală (legiuitorul ar
trebui să reglementeze și relațiile dintre mamă și copil pentru că un terț poate dona și ovule, nu numai spermă,
sau poate fi terț donator de embrioni, creați cu material genetic provenind de la terți donatori – spermă, ovule,
ambele)
 Se produc efectele filiației firești printr-o ficțiune a legii
 Pe lângă reproducerea umană asistată cu terț donator – tehnici de fertilizare in vitro
 Dacă un copil este conceput cu folosirea gameților membrilor cuplului (căsătorit sau nu) – se aplică normele
juridice ale filiației firești (conform cu adevărul biologic)
 Dacă un copil este conceput cu ajutorul gameților unui terț – materialul genetic patern provine de la un terț
donator, anonim sau nu, ori materialul genetic matern provine de la un terț donator, anonim sau nu => el poate
beneficia de efectele filiației clasice, firești, doar cu ajutorul unui artificiu juridic al legii, care nu
corespunde însă cu adevărul biologic
4. Filiația din adopție
 Adopție = operațiunea juridică prin care se creează legătura de fliație între adoptator și adoptat, precum și
legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului => filiația civilă o înlocuiește pe cea firească,
naturală
 Filiația firească încetează la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care a fost încuviințată
adopția (rudenia firească dintre adoptat și descendenții săi, precum și rudenia față de părinții săi firești ,
încetează – excepție: când copilul este adoptat de către soțul părintelui firesc/adoptiv, când încetarea
raporturilor de rudenie se aplică numai în raport cu părintele firesc și rudele părintelui firesc, care nu este
căsătorit cu adoptatorul)
 La căsătorie (impediment) – atât între adoptat și descendenții acestuia, cât și între adoptat și descendenții
acestuia + persoanele cu care a devenit rudă prin efectul adopției
 Filiația din adopție (efecte) = filiația firească (efecte)
 Adoptatul ia numele adoptatorului
 Dacă adoptă 2 soți care nu au un nume comun => ei vor declara în fața instanței ce încuviințează adopția ce
nume va purta adoptatul
 Din motive temeinice, instanța poate încuviința schimbarea prenumelui adoptatului (la cerere expresă)
 Pe baza hotărârii judecătorești definitive de încuviințare a adopției => serviciul de stare civilă din cadrul
direcției locale de evidență a persoanelor competent întocmește un nou act de naștere al copilului în care
 adoptatorii sunt trecuți ca părinții săi firești (vechiul act de naștere se păstrează, menționându-se pe marginea
acestuia întocmirea noului act)

Calități privind starea conjugală a persoanei fizice

 Starea conjugală = starea civilă a P.F. în raport cu căsătoria

 O persoană poate avea ca stare conjugală căsătorită/necăsătorită
 Starea conjugală de persoană căsătorită – rezultă din actul juridic al căsătoriei, încheiat în fața ofițerului de
stare civilă
o Căsătoria religioasă – nu produce efecte juridice (de aceea se face abia după încheierea căsătoriei civile,
prin prezentarea actului de căsătorie eliberat de ofițerul de stare civilă)
 Starea conjugală de persoană necăsătorită – rezultă fie din faptul că persoana respectivă nu a fost niciodată
căsătorită, fie din faptul că a fost căsătorită, dar căsătoria a fost declarată nulă/anulată/desfăcută prin divorț sau a
încetat prin moartea unuia dintre soți
o Dacă o persoană nu a fost niciodată căsătorită – în actele sale de stare civilă nu se face nicio mențiune
în acest sens (se prezumă că nu s-a încheiat niciodată vreo căsătorie)
o Dacă o persoană a fost căsătorită, dar căsătoria a fost declarată nulă/anulată prin hotărâre
judecătorească – pe actul de căsătorie + actele de naștere ale foștilor soți se face mențiune despre această
modificare a stării civile
o Dacă starea de persoană necăsătorită reiese din desfacerea căsătoriei prin divorț – SPCLEP
competent face mențiune pe marginea actului de căsătorie + actele de naștere ale foștilor soți, iar
mențiunea se scrie:
 din oficiu pe baza hot. jud. de divorț
 din oficiu pe baza certificatului de divorț transmis de ofițerul de stare civilă/de notarul public – în
cazul divorțului pe cale administrativă/procedură notarială
 la cererea persoanei interesate
o În cazul desfacerii căsătoriei în fața ofițerului de stare civilă/notarului public (divorț pe cale
administrativă/procedură notarială) – mențiunea pe actul de căsătorie se face astfel:
 Când cererea de divorț este depusă la primăria unde s-a încheiat căsătoria, ofițerul de stare
civilă, după emiterea certificatului de divorț, face mențiunea în actul de căsătorie
 În cazul depunerii cererii la primăria în a cărei rază teritorială soții au avut ultima locuință
comună – ofițerul de stare civilă emite certif. de divorț + înaintează o copie certificată de pe
acesta la primăria locului unde s-a încheiat căsătoria pentru a se face mențiune în actul de
căsătorie
 În cazul constatării divorțului de către notarul public – el emite certificatul de divorț + înaintează
o copie certificată la primăria unde s-a încheiat căsătoria pentru a se face mențiune în actul de
căsătorie
o Dacă starea de persoană necăsătorită este urmarea încetării căsătoriei prin decesul unuia dintre
soți/declararea judecătorească a morții unuia dintre soți – pe baza comunicării făcute de către ofițerul
 de stare civilă care a întocmit actul de deces, se face mențiune pe marginea actului de căsătorie + actele
de naștere ale foștilor soți
 Pe lângă starea conjugală de persoană căsătorită/necăsătorită – statut de persoană logodită
 Logodna = promisiune reciprocă de a încheia căsătoria (fază premergătoare încheierii căsătoriei ce nu trebuie
supusă unei formalități)
 Se poate încheia între persoane necăsătorite/aflate în procedura de divorț (nu există sancțiuni pentru bigamia în
cazul logodnei)
 Căsătorie/divorț – formalități specifice în registrele de stare civilă
 Logodna – poate fi dovedită prin orice mijloc de probă: inel de logodnă, martori, starea civilă de pe rețele de
socializare, convenție autentificată de către notarul public

Sexul

 Element de identificare a P.F. care se consemnează în actele de stare civilă, pe baza certificatului medical
constatator al nașterii
 Când are loc schimbarea de sex (constatată printr-o hot. jud. definitivă) – se face mențiune despre această
modificare a stării civile pe marginea actelor de stare civilă a persoanei fizice în cauză
 Schimbarea prenumelui persoanei care și-a schimbat sexul se poate face pe cale administrativă
 Utilizarea tehnicilor de reproducere umană asistată medical – nu este admisă pentru alegerea sexului viitorului
copil decât în scopul evitării unei boli ereditare grave legate de sexul acestuia

Cetățenia

 = legătura juridică a unei persoane cu un anumit stat și este un element de individualizare a persoanei față de
alte persoane care aparțin altor state
 Deși ține de dreptul public, are importanță și pentru dreptul privat
 Este înregistrată în actele de stare civilă odată cu înregistrarea nașterii/ulterior, în cazul acordării/pierderii
cetățeniei

Vârsta

 = intervalul de timp care a trecut de la nașterea unei persoane și până la un anumit moment din viața ei
 Pe baza vârstei – persoanele sunt grupate în diverse categorii, în funcție de care se determină capacitatea juridică
a acestora (fără capacitate de exercițiu, capacitate de exercițiu restrânsă, capacitate deplină de exercițiu)
 Data nașterii – consemnată într-o rubrică specială din actul de naștere (în funcție de care se determină vârsta
persoanei pe parcursul întregii ei vieți)

Sursele stării civile

 Sursele/izvoarele = faptele, actele de stare civilă și hot. jud. prin care se soluționează acte de stare civilă, care
dau naștere, modifică sau sting starea civilă a persoanei fizice
 Unii autori consideră și legea ca izvor de stare civilă

1. Faptele de stare civilă

 Nașterea
 = faptul material care are consecințe juridice referitoare la filiația, numele și cetățenia persoanei fizice
o În actul de naștere – se consemnează nu doar faptul material al nașterii, ci și data + locul nașterii
o Pe baza nașterii – se întocmește actul de naștere de către:
 S.P.C.L.E.P.
 ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei UAT-ului în a cărei rază teritorială s-a produs nașterea
o Întocmirea actului de naștere – se face pe baza declarației verbale a oricăruia dintre părinți sau, dacă
aceștia nu pot face declarația din diverse motive, declarația se face:
 de către medic
 persoanele care au fost de față la naștere
 asistentul social
 persoana cu atribuții de asistență socială
 oricare persoană care a luat la cunoștință de nașterea copilului
o Împreună cu declarația verbală de naștere – alte documente:
 Certificatul medical constatator al nașterii
 Actul de identitate al mamei + declarantului
 Certificatul de căsătorie al părinților (dacă este vorba de un copil din căsătorie) + certificatele
lor constatatoare ale nașterii ?
o Dacă este vorba de un copil din afara căsătoriei + recunoașterea paternității are loc la momentul
declarației nașterii – datele privind tatăl copilului se înscriu în rubricile corespunzătoare din cuprinsul
actului de naștere ce se întocmește
o Când nu se cunoaște identitatea mamei – întocmirea actului de naștere al copilului se face:
 pe baza celorlalte documente
 documentul întocmit de reprezentantul poliției cu ocazia verificărilor efectuate la solicitarea
unității sanitare în care a avut loc nașterea, cu privire la datele de identificare a mamei, și a
verificărilor în registrele de stare civilă/Registrul național de evidență a persoanelor
o Situație rară: când nu a fost înregistrată nașterea mamei copilului
 întocmirea actului de naștere al copilului se face pe baza declarației scrise (a medicului,
persoanelor care au fost de față la naștere/asistentului social/persoanei cu atribuții de asistență
socială din unitatea sanitară în care a avut loc nașterea/oricărei persoane care a luat la cunoștință
de nașterea copilului)
 proces-verbal privind identitatea declarată de către mamă semnat de către:
 reprezentantul direcției generale de asistență socială și protecția copilului
 reprezentantul poliției
  reprezentantul unității sanitare
 se colectează imaginea facială a mamei
 se colectează imaginea impresiunilor papilare a două degete ale mamei
 aceste imagini colectate se utilizează exclusiv cu ocazia:
 procedurii de înregistrare a nașterii mamei
 pentru compararea cu imaginile colectate de la persoana care se prezintă pentru
înregistrarea nașterii
 aceste imagini se stochează în Sistemul național informatic de evidență a persoanelor
 se șterg automat imediat după emiterea actului de identitate al mamei;
 în paralel cu această procedură, serviciul public de asistență socială de la domiciliul declarat de
către mamă este obligat să efectueze toate demersurile pentru înregistrarea nașterii mamei + să
urmărească obținerea unui act de identitate de către aceasta
 Această măsură = triplu scop:
 Protejarea dreptului la identitate al copilului
 Identificarea mamei neînregistrate + clarificarea stării civile a ei
 Eliminarea riscului substituirii de persoane
o Declararea nașterii copilului – 30 de zile de la nașterea copilului născut viu și 3 zile pentru copilul născut
mort
o Atunci când copilul a decedat în termenul de 30 de zile prevăzut pentru declararea nașterii – declararea se
face în termen de 24 de ore de la data decesului (în această situație se întocmesc 2 acte: 1 de naștere și 1
de deces)
o Dacă declararea nu a avut loc în termenul de 30 de zile – întocmirea actului de naștere + înregistrarea
tardivă a nașterii se face printr-o procedură administrativă unică (indiferent de cât timp a trecut de la
nașterea copilului):
 Întocmirea actului de naștere:
 se face pe baza declarației scrise a declarantului
 cu aprobarea primarului unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială s-a
produs nașterea
 avizul conform al serviciului public județean de evidență a persoanelor/Direcției
Generale de Evidență a Persoanelor a Municipiului București
 Exemplu: cazuri de înregistrare tardivă a nașterii se pot ivi atunci când nașterea are loc acasă
sau într-un alt loc decât o unitate medicală, iar cei obligați să facă declararea nașterii omit să
facă acest lucru
 Înregistrarea tardivă a nașterii trebuie să se facă în termen de 90 de zile de la data solicitării
 Pentru întocmirea actului de naștere se prezintă documentele necesare în mod normal pentru
declararea nașterii
 Dacă există un certificat medical constatator al nașterii, în afară de documentele arătate:
 se face o expertiză medico-legală în care se stabilește data nașterii (an, lună, zi) și sexul
persoanei
 se cere declarația de recunoaștere a filiației față de mamă
  Dacă lipsește declarația de recunoaștere a filiației față de mamă – actul de naștere se întocmește
fără a se completa rubricile referitoare la părinți (în acest caz, numele + prenumele se stabilesc
prin dispoziție emisă în termen de 5 zile de la data solicitării de către primar)
 Aceleași prevederi în cazul cetățeanului român născut în străinătate + nașterea nu a fost
declarată/înregistrată cu date nereale privind identitatea părinților, iar declararea
nașterii/înregistrarea nașterii se face în România (în această situație, actul de naștere se întocmește
de către personalul cu atribuții de stare civilă din cadrul SPCLEP/primăriei unității administrativ-
teritoriale pe a cărei rază teritorială se află domiciliul părinților, după ce Ministerul Afacerilor
Interne verifică, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, dacă nașterea nu a fost
înregistrată în străinătate
o Dacă un copil a fost găsit + nu se cunosc datele sale de identificare – trebuie anunțată cea mai
apropiată secție de poliție în termen de 24 de ore (obligația de a anunța poliția revine persoanei care a
găsit copilul)
 Întocmirea actului de naștere al copilului se face în termen de 30 de zile de la data găsirii acestuia,
de către SPCLEP
 Obligația de a face toate demersurile necesare înregistrării nașterii copilului revine serviciului
public de asistență socială în a cărui rază teritorială a fost găsit copilul
o Întocmirea actului de naștere al copilului abandonat de către mamă în unități sanitare se face imediat
după împlinirea termenului de 30 de zile de la întocmirea procesului-verbal de constatare a părăsirii
copilului
 Dacă identitatea mamei nu se află în termenul de 30 de zile de la data părăsirii copilului –
serviciul public de asistență socială are obligația ca, în termen de 48 de ore, să solicite
primarului întocmirea actului de naștere + dispoziția privind stabilirea numelui și prenumelui
(termen de 5 zile) + declarația de înregistrare a nașterii la SPCLEP
 La înregistrarea nașterii, ofițerul de stare civilă atribuie + înscrie codul numeric personal al
copilului care se menționează în certificatul lui de naștere și în toate celelalte acte care privesc
persoana fizică
 Moartea
o = faptul material care, pe de o parte, produce efecte juridice legate de deschiderea succesiunii celui
decedat, de încetare a căsătoriei lui, iar, pe de altă parte, conduce la însăși încetarea stării civile
o Decesul constatat fizic/declarat printr-o hotărâre judecătorească declarativă de moarte – este urmat de
întocmirea actului de deces care se face la:
 SPCLEP
 ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei
o Pe baza:
 certficatului medical constatator al decesului
 declarației verbale
o Făcute de:
 membrii familiei decedatului
 medic
  alt cadrul din unitatea sanitară unde s-a produs decesul
 orice altă persoană care are cunoștință despre deces
o Declarantul depune:
 certificatul medical constatator al decesului
 documentul de identitate
 după caz, documentul de evidență militară ale celui decedat
o Declararea decesului se face în termen de 3 zile de la data decesului (inclusiv ziua decesului + ziua în care
are loc declarația)
o Dacă decesul se datorează unei sinucideri, accident sau altă cauză violentă, găsirea unui cadavru –
declararea decesului se face în termen de 48 de ore de la data decesului/găsirii cadavrului (în aceste cazuri
este necesară prezentarea unei dovezi eliberate de poliție/parchet din care să rezulte că una dintre ele a
fost sesizată în legătură cu decesul)
o Dacă declararea nu are loc în 3 zile/48 de ore – întocmirea actului de deces se face cu aprobarea
parchetului
o Certificatul medical constatator al decesului se întocmește + semnează de către medic (se precizează
cauza decesului)
o Dacă decesul s-a produs pe o navă/aeronavă, iar la bord nu era niciun medic – constatarea decesului
se face la primul port/aeroport de escală de către un medic (dacă durata călătoriei până la primul
port/aeroport este >24 de ore – constatarea decesului se face de către comandant împreună cu consiliul
de bord și se consemnează în jurnalul de bord, iar dacă este vorba de o moarte violentă => comandantul
trebuie să facă cercetări)
o Când constatarea morții unei persoane este făcută pe cale judecătorească – întocmirea actului de deces se
face pe baza hotărârii judecătorești declarative de moarte definitive (din oficiu/cererea persoanei
interesate)
o Actul de deces se face de către SPCLEP:
 de la locul de naștere al celui declarat mort
 de la locul de domiciliu al celui declarat mort
 de la locul de domiciliu al persoanei care a solicitat declararea judecătorească a morții (când nici
locul nașterii, nici locul domiciliului celui declarat mort nu sunt cunoscute)
o După întocmirea actului de deces – ofițerul de stare civilă eliberează declarantului o adeverință de
înhumare/incinerare a cadavrului
o Dacă decesul unui cetățean român s-a produs + înregistrat în străinătate – înhumarea/incinerarea se
face pe baza adeverinței eliberate de SPCLEP de la locul de înhumare/incinerare
o Dacă decesul s-a înregistrat la misiunea diplomatică a României – adeverința se eliberează pe baza
certificatului de deces, eliberat de misiunea diplomatică/oficiul consular de carieră
o Dacă decesul a avut loc pe o aeronavă aflată în afara teritoriului României/navă aflată în afara
apelor teritoriale române + cadavrul este transportat în țară – înhumarea/incinerarea se face pe baza
dovezii eliberate de comandantul navei/aeronavei

2. Actele juridice de stare civilă

 = operațiunile juridice care conduc la crearea/modificarea stării civile (exemple: actul de căsătorie, actul
juridic de recunoaștere a filiației față de mamă/tată, actul de adopție -după unii autori-)
 Actul juridic de căsătorie
o = uniunea liber consimțită dintre bărbat și femeie, încheiată în concordanță cu dispozițiile legale, în
scopul întemeierii unei familii
o Reglementată de normele imperative ale legii
o După împlinirea condițiilor de fond și formă premergătoare încheierii căsătoriei – ofițerul de stare civilă
încheie căsătoria
o Regula: locul celebrării căsătoriei este la SPCLEP/primăriei în a cărei rază își are domiciliul unui
dintre viitorii soți
o Excepții de la regulă:
 Căsătoria se poate încheia în afara sediului SPCLEP/primăriei pentru motive temeinice, cu
aprobarea primarului (în acest caz, se deplasează ofițerul de stare civilă)
 Căsătoria poate fi încheiată la SPCLEP/altă primărie decât cea a cărei rază teritorială
domiciliază/își au reședința viitorii soți, cu aprobarea primarului unde se încheie căsătoria
(SPCLEP/primăria care urmează să încheie căsătoria va înștiința imediat primăria de
domiciliu/de reședință a viitorilor soți pentru publicarea declarației de căsătorie)
o Cu 10 zile calendaristice înainte de încheierea căsătoriei – viitorii soți vor face personal, în scris,
declarația de căsătorie prin care vor arăta că nu există niciun impediment legal la căsătorie + vor
menționa numele de familie pe care îl vor purta în timpul căsătoriei + regimul matrimonial ales
o Viitorii soți vor depune actele de identitate, certificatele de naștere, certificatele medicale privind
sănătatea acestora și, în cazuri speciale (legături de rudenie, adopție, legate de vârsta matrimonială),
autorizarea instanței de tutelă, avizul medical sau dovada încuviințării părinților
o La încheierea căsătoriei, ofițerul de stare civilă primește consimțământul viitorilor soți liber și deplin
exprimat în prezența a 2 martori, după care îi declară căsătoriți + le citește dispozițiile privind drepturile
și îndatoririle soților din Codul civil + întocmește imediat actul de căsătorie
o Actul de căsătorie este semnat de către soți cu numele de familie pe care au ales să îl poarte în timpul
căsătoriei + de către cei 2 martori + de către ofițerul de stare civilă
o La încheierea căsătoriei între cetățeni străini/între ei și cetățeni români – ofițerul de stare civilă poate
încheia căsătoria numai dacă viitorii soți cetățeni străini, pe lângă actele necesare încheierii oricărei
căsătorii, prezintă dovezi eliberate de misiunile diplomatice/oficiile consulare ale țărilor ai căror
cetățeni sunt (din care să rezulte că au fost îndeplinite condițiile de fond cerute de legea lor națională
pentru încheierea căsătoriei)
o Nu poate fi încheiată căsătoria între persoane de același sex
o Cetățenii statelor cu care România a încheiat tratate/convenții/acorduri de asistență juridică în
materie civilă/de drept al familiei + cetățenii statelor care nu au misiune diplomatică acreditată în
România – fac dovada îndeplinirii condițiilor de fond cerute de legea lor națională pentru încheierea
căsătoriei cu documente justificative eliberate de autoritățile competente ale statului de cetățenie
(documentele arătate trebuie să fie însoțite de declarații notariale ale viitorilor soți din care să rezulte că
îndeplinesc condițiile necesare încheierii căsătoriei în România)
 Actul juridic de recunoaștere a filiației
o = act unilateral, solemn, personal și irevocabil prin care mama/tatăl recunoaște un copil ca fiind al său
o Se poate face în una dintre următoarele forme:
 Prin declarație la SPCLEP
 Prin înscris autentic (dacă este făcută astfel, o copie a înscrisului se trimite din oficiu SPCLEP
pentru a se face mențiunea corespunzătoare în registrele de stare civilă)
 Prin testament (irevocabilă)
o Modificarea care intervine în starea civilă a unei persoane (stabilirea filiației/hotărâre judecătorească
definitivă) – se înscrie prin mențiune pe actul de naștere și, dacă este cazul, pe actul de căsătorie/deces
o Înscrierea mențiunii se face din oficiu/cererea persoanei interesate pe baza actului de recunoaștere
întocmit potrivit legii
 Actul juridic de adopție
o = manifestarea consimțământului persoanelor expres prevăzute de către lege, în forma și condițiile
legale, prin care ia naștere raportul de filiație între adoptat și adoptator
o Act juridic complex – implică încheierea a 3 acte juridice de natură diferită:
 Acte juridice de drept civil – prin care persoanele expres prevăzute de către lege își exprimă în
formă solemnă consimțământul la adopție
 Acte administrative – eliberate de organele cu atribuții în domeniul protecției copilului
 Act juridic procesual – hotărârea judecătorească de încuviințare a adopției, necesară pentru ca
adopția să producă efecte juridice
o Odată ce adopția este încuviințată printr-o hot. jud. definitivă – SPCLEP întocmește un nou act de naștere
în care adoptatorii apar ca fiind părinții fireti ai adoptatului (vechiul act de naștere se păstrează,
menționându-se pe marginea lui întocmirea noului act)

3. Hotărârile judecătorești
 Sunt pronunțate în soluționarea unor acțiuni de stare civilă
 Acțiunile de stare civilă = acțiuni în justiție care au ca obiect stabilirea, modificarea sau contestarea unor
elemente de stare civilă
 În funcție de obiect, acțiunile de stare civilă pot fi:
o Acțiuni în reclamație de stare civilă
 acele acțiuni prin care se urmărește obținerea altei stări civile (a altui element de stare civilă)
decât cea existentă la data intentării acțiunii, stare civilă care nu corespunde realității
 exemplu: acțiunea în stabilirea filiației (față de mamă/față de tată)
o Acțiuni în contestație de stare civilă
 prin care se urmăresc înlăturarea unei stări civile (element de stare civilă), pretinsă nereală, și
înlocuirea ei cu o alta, pretinsă reală
 exemplu: acțiunea în tăgada paternității
o Acțiuni în modificare de stare civilă
 prin care se urmărește o schimbare în starea civilă pentru viitor, cea anterioară nefiind contestată
 exemplu: acțiunea de divorț, acțiunea prin care se solicită schimbarea sexului
 admiterea primelor 2 categorii – efect declarativ (declară că o stare civilă anterioară, în mod retroactiv (exemplu:
stabilirea paternității operează la nașterea copilului)
 admiterea acțiunilor de modificare – efect constitutiv (pentru viitor)
 opozabile erga omnes (cât timp nu s-a stabilit contrariul printr-o altă hot. jud.)