Autoritatea părintească – ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana cât şi bunurile

copilului, care aparţine în mod egal ambilor părinţi şi care se exercită numai în interesul superior al
copilului (art. 483 C civ.)

- noţiunea nu se confundă cu înseşi drepturile şi îndatoririle părinteşti, care, deşi intră în conţinutul
autorităţii părinteşti, sunt independente şi au o structură distinctă. Drepturile părinteşti sunt inalienabile
(prin excepţie, în cazul adopţiei se realizează transferul drepturilor părinteşti de la părinţii fireşti la
adoptatori. Este sunt în acelaşi timp şi obligaţii în sensul că exercitarea lor este obligatorie, şi în acest
înţeles de obligaţie sunt corelative drepturilor copilului.

- termenului de autoritate părintească din C. civ. i se alătură şi cel de responsabilitate părintească folosit
în legea 272/2004.

- noţiunea de copil este definită în C.civ, art. 263 ca fiind persoana care nu a împlinit 18 ani şi nici nu a
dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, potrivit legii.

Categoriile de copii care beneficiază de protecţie din partea legii, cf legii 272/2004:

 copii cetăţeni români aflaţi pe teritoriul României

 copii cetăţeni români aflaţi în străinătate
 copii fără cetăţenie aflaţi pe teritoriul României
 copii care solicită sau beneficiază de o formă de protecţie în condiţiile reglementărilor legale
privind statutul şi regimul refugiaţilor din România
 copii cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României, în situaţii de urgenţă constatate, în condiţiile
legii 272/2004

Principiile care stau la baza protecţiei şi promovării drepturilor copilului

 Principiul interesului superior al copilului

 egalitatea de şanse şi nediscriminarea
 responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor
părinteşti
 primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la respectarea şi garantarea drepturilor
copilului: rolul părinţilor este primordial, abandonându-se principiul comunitar, potrivit căruia
statul apără interesele copilului şi manifestă deosebită grijă pt creşterea şi educarea
copiilor.Principiul este consactat în art 261 C.civ: răspunderea pt creşterea şi asigurarea
dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor iar în subsidiar responsabilitatea revine
colectivităţii locale. Intervenţia statului este complementară.
 descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia multisectorială şi parteneriatul
dintre instituţiile publice şi organismele private autorizate
 asigurarea unei îngrijiri indivudalizate şi personalizate pt fiecare copil
 respectarea demnităţii copilului
 ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, ţinând cont de vârsta şi de gradul
său de maturitate – în orice procedură judiciară şi administrativă care îl priveşte: este obligatorie
ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul
care nu a împlinit 10 ani, dacă autoritatea competentă apreciază că audierea lui este necesară pt
soluţionarea cauzei.
  asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi educarea copilului, ţinând cont de
originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie
 celeritatea în luarea oricărei decizii cu privire la copil
 asigurarea protecţiei împotriva abuzului şi exploatării copilului
 interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile copilului în corelaţie cu ansamblul
reglementărilor din această materie.

Durata exercitării autorităţii părinteşti

- are caracter temporar, fiind exercitată doar pe perioada minoratului copilului, cuprinzând perioada
dintre momentul naşterii copilului sau al stabilirii filiaţiei faţă de acesta şi momentul împlinirii de către
copil a vârstei de 18 ani.

Excepţie: având în vedere că, în conformitate cu art. 484, autoritatea părintească se exercită până la
data când copilul dobândeşte capacitatea deplină de exerciţiu, aceasta poate înceta şi înainte de
vârsta de 18 ani prin:

- emancipare – cf. art 40

- căsătoria minorului care a împlinit 16 ani

Odată dobândită capacitatea de exerciţiu, autoritatea părintească nu retroactivează , nici în cazul

divorţului minorului, care are loc înainte ca acesta să împlinească 18 ani şi nici în cazul anulării căsătoriei,
dacă a fost de bună – credinţă la data încheierii căsătoriei, minorul păstrând capacitatea de exerciţiu
deplină ca urmare a încheierii căsătoriei (art 39 C civ.)

Excepţii

- anumite prerogative ce ţin de autoritatea părintească îşi schimbă configuraţia înainte de 18 ani,
minorul putând, după vârsta de 14 ani, să încheie anumite acte, cu încuviinţarea părinţilor, urmând să
execute singur obligaţiile izvorâte din aceste acte:

1. schimbarea felului învăţăturii ori al pregătirii sale profesionale – art. 481 C.civ
2. schimbarea locuinţei necesare desăvârşirii învăţăturii ori pregătirii sale profesionale -489
3. îndeletnicirile artistice sau sportive (art 42 Cciv) cu excepţia situaţiei în care sunt remunerate,
caz în care este obligatorie informarea prealabilă a serviciului public de asistenţă socială.

Anumite prerogative ce ţin de autoritatea părintească încetează înainte de împlinirea vârste de 14 ani,
cum ar fi

1. Alegerea confesiunii religioase a copilului – art 491

2. legăturile personale ale copilului – art 494
3. corespondenţa copilului – art 494

Anumite prerogative ce ţin de autoritatea părintească sunt subordonate consimţământului minorului,

com ar fi

1. Ascularea copilului care a împlinit 10 ani sau chiar înainte de această vârstă

2. Consimţământul la adopţie a copilului care a împlinit 10 ani

Anumite elemente ale autorităţii părinteşti supravieţuiesc momentului dobândirii capacităţii depline de
exerciţiu sau al emancipării, cum ar fi obligaţia prevăzută de art. 485, potrivit căreia copilul datorează
respect părinţilor săi indiferent de vârstă.

Autoritatea părintească nu poate fi prelungită după ce copilul a dobândit capacitatea deplină de

exerciţiu, chiar dacă anumite obligaţii ale părinţilor subzistă, cum este cazul obligaţiei de întreţinere,
care se va menţine, cf. art 499, până la terminarea studiilor, dar fără a depăşi 26 de ani.

!! Minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă pus sub interdicţie rămâne sub autoritatea părintească
până la majorat, fără a i se numi un tutore.

Titularii autorităţii părinteşti

Princpiu: părinţii, în mod egal

Excepţii: unilateral, de un singur părinte în cazul în care:

 nu s-a stabilit filiaţia decât faţă de acesta

 celălalt părinte este decedat sau declarat mort prin hot. jud.
 celălalt părinte este decăzut din drepturile părinteşti
 celălalt părinte este pus sub interdicţie
 celălalt părinte este, din orice motiv, în imposibilitatea de a-şi exprma voinţa.

+ autoritatea părintească se exercită de o altă persoană care acţionează in loco parentis, cum este cazul
tutorelui.

! Atunci când se ivesc neînţelegeri între părinţi cu privire la exercitarea drepturilor sau la îndeplinirea
îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă hotărăşte potrivit interesului superior al copilului, după ce îi
ascultă pe părinţi şi copii, ţinând cont de concluziile raportului de anchetă psihosocială.

Natura juridică a autorităţii părinteşti: natură juridică legală, normele având caracter imperativ.

!! Hot. jud. pronunţate în materia autorităţii părinteşti au autoritate de lucru judecat relativă.

Principiile specifice autorităţii părinteşti

 principiul interesului superior al copilului

 principiul independenţei patrimoniale în raporturile dintre părinţi şi copii. Părinţii nu au nici un
drept asupra bunurilor copiilor şi nici aceştia asupra bunurilor părinţilor, în afară de creptul la
moştenire şi dreptul la întreţinere
 principiul nedistrictimnării în funcţie de statul copilului: după cum este din căsătorie sau din
afara căsătoriei
 principiul egalităţii în drepturi a părinţilor
 principiul codeciziei în aspectele care îl privesc pe copil – art 531- rezultă din regula exercitării în
comun a autorităţii părinteşti.

Conţinutul autorităţii părinteşti

Potrivit art. 483, autoritatea părintească priveşte atât persoana cât şi bunurile copilului. Rezultă că
părinţii exercită două categorii de drepturi şi obligaţii, după cum se raportează la persoana sau
bunurile copilului.

drepturi şi obligaţii cu privire la - cele mai importante: îngrijirea copilului, menţinerea relaţiilor
persoana copilului personale, asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale.
drepturi şi obligaţii cu privire la - reprezentarea legală şi administrarea patrimoniului
bunurile copilului

Potrivit art. 490, părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile şi îndatoririle
părinteşti cu privire la persoana copilului, iar drepturile cu privire la bunuri revin tutorelui sau, după caz,
altor persoane. Părintele care nu a împlinit 14 ani nu pote exercita autoritatea părintească nici cu
privire la persoana nici cu privire la bunuri.

Drepturi şi obligaţii cu privire la persoana copilului

a) Dreptul şi obligaţia de a stabili şi păstra identitatea copilului: copilul este înregistrat după
naştere, are un nume şi dreptul de a dobândi o cetăţenie şi dacă este posibilă de a-şi cunoaşte
părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şieducat de aceştia. Aceste prevederi corespund.art 7 din
Convenţia ONU.
- cf. jurisprudentei CEDO alegerea prenumelui de către părinţi intră în sfera noţiunii de viaţă
privată, astfel încât refuzul ofiţerului de stare civilă de a-l înregistra reprezintă o ingerinţă
neadmisă de Convenţie.
b) Dreptul şi obligaţia de a creşte copilul: în condiţii care să permită dezvoltarea fizică, mentală
spirituală, morală şi socială
În acest scop, părinţii sunt obligaţi:
 să supravegheze copilul
 să coopereze cu copilul şi să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea
 să ifnormeze copilul despre toate actele care l-ar putea afecta şi să ia în considerare
opinia acestuia
 să întreprindă toate măsurile necesare pt realizarea drepturilor copilului
 să coopereze cu persoanele fizice şi juridice care exercită atribuţii în domeniul îngrijirii,
educării şi formării profesionale a copilului.

Rezultă că, în esenţă, obligaţia părinţilor de a creşte copilul, presupune o paletă diversificată de drepturi,
astfel:

Îngrijirea de sănătatea şi - părinţii sunt obligaţi să solicite asistenţă medicală

dezvoltarea fizică a copilului
Dreptul şi obligaţia de a se îngriji de
educaţia copilului
- în cazul în care viaţa copilului se află în pericol iminent sau
există riscul producerii unor consecinţe grave cu privire la
sănătatea sau integritatea sa, medicul are dreptul de a efectua
actele medicale de strictă necesitate pt a salva viaţa
copilului, chiar fără acordul părinţilor sau a altui
reprezentant.
- părinţii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor
convingeri, educaţia copiilor minori a căror răspundere le
revine

Dreptul şi obligaţia de a îngriji de
învăţătura şi pregătirea
profesională a copilului
Dreptul şi obligaţia de asigura
supravegherea copilului
Dreptul şi obligaţia de a asigura
întreţinerea copilului
Dreptul de a lua anumite măsuri
disciplinare faţă de copil
Dreptul de a cere înapoierea
copilului de la orice persoană care îl
deţine fără drept.
Dreptul părinţilor la reunire cu
copilul lor
- copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită
dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi
personalităţii sale, iar potrivit alin. (2), părinţii copilului au
cu prioritate dreptul de a alege felul educaţiei care urmează
să fie dată copiilor lor şi au obligaţia să înscrie copilul la
şcoală şi să asigure frecventarea cu regularitate de către
acesta a cursurilor şcolare
- cu privire la libertatea de gândire, cf. art. 491 părinţii
îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea
unei religii, în condiţiile legii, ţinând seama de opinia, vârsta
şi de gradul de maturitate ale acestuia, fără a-l putea obliga
să adere la o anumită religie sau la un anumit cult religios.
Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să îşi
aleagă liber confesiunea religioasă.
- atunci când copilul beneficiază de protecţie specială,
persoanelor în îngrijirea cărora se află le sunt interzise orice
acţiuni menite să influenţeze convingerile religioase ale
copilului.
- potrivit art. 497 copilul care a împlinit 14 ani poate cere
părinţilor să îşi schimbe felul învăţăturii sau al pregătirii
profesionale ori locuinţa necesară învăţăturii ori pregătirii sale
profesionale. Dacă se opun, copilul poate sesiza instanţa de
tutleă, iar aceasta hotărăşte în baza raportului de anchetă
pshosocială. Ascultarea copilului este obligatorie.
- art 499 reglementează obligaţia de întreţinere a părinţilor
faţă de copiii minori.
potrivit art. 499 Cciv., măsurile disciplinare nu pot fi luate de
părinţi decât cu respectarea demnităţii copilului. Sunt
interzise luarea unor măsuri, precum şi aplicarea unor
pedepse fizice de natură a afecta dezvoltarea fizică, pshică
sau starea emoţională a copilului.
- sunt interzise pedesele fizice de orice formă
- art 495
- dreptul este imprescriptibil
- înapoierea copilului este subordonată intereselor acestuia,
ascultarea fiind obligatorie, în condiţiile art. 264 C.civ.
- Convenţia de la Haga- răpirea internaţională de copii
- este corelativ dreptului copilului de a nu fi separat de părinţii
săi decât pentru motive excepţionale şi temporare.
- nu se confundă cu dreptul părinţilor de a cere înapoierea
copilului de la persoana care îl deţine, ci este un drept
complex chiar dacă transferul provizoriu a creşterii şi educării
copilului a fost realizat în favoarea unor terţe persoane, în
condiţiile legii, şi chiar cu acordul părinţilor.
- dreptul la reunire prespuneă că măsurile de încredinţare sau

Dreptul părintelui de a avea legături
personale cu copilul
plasament către terţe persoane au caracter temporar. Prin
urmare, dreptul părinţilor şi al compilului la viaţă familială,
garantate de art 8 al Convenţiei europene, implică şi dreptul la
măsuri destinate a-i reuni.
Principale aspecte pe care le presupune acest drept:
- prevenirea situaţiilor de risc de către autorităţile
competente.
- măsurile de protecţie trebuie să presupună în primul rând
integrarea copilului în familie
- în mod procedural, dacă s-a produs separarea copilului de
părinţi, prin luarea unei măsuri de protecţie sau efectul legii
(ex. divorţ), aceasta implică dreptul părinţilor de a cere
schimbarea măsurilor cu privire la copil, care poate să acopere
o gamă largă de situaţii. Singura măsură ireversibilă este
adopţia.
- cf. jurisprudenţei CEDO obligaţia autorităţilor naţionale de
a lua măsuri în vederea reunirii nu este absolută.
- art 494 - părinţii sau reprezentanţii legali ai copilului pot,
numai în baza unor motive temeinice, să împiedice
corespondenţa şi legăturile personale ale copilului în vârstă
de până la 14 ani. Neînţelegerile se soluţionează de către
instanţa de tutelă, cu ascultarea copilului, în condiţiile art.
264.
- este un drept complex
- copilul are dreptul de a-şi cunoaşte rudele şi de a întreţine
relaţii personale cu acestea, precum şi cu alte persoane
alături de care copilul s-a bucurat de viaţa de familie, în
măsura în care acest lucru nu contravine interesului său
superior.
În mod corelativ, părinţii sau un alt reprezentant legal al
copilului nu pot împiedica relaţiile personale ale acestuia cu
bunicii, fraţii şi surorile ori cu alte persoane alături de care
copilul s-a bucurat de viaţa de familie, decât în cazurile în
care instanţa decide în acest sens, apreciind că există
motive temeinice de natură a primejdui dezvoltarea fizică,
psihică, intelectuală sau morală a copilului
- copilul care a fost separat de ambii părinţi sau de unul
dintre aceştia printr-o măsură dispusă în condiţiile legii are
dreptul de a menţine relaţii personale şi contacte directe cu
ambii părinţi, cu excepţia situaţiei în care acest lucru
contravine interesului superior al copilului
- În raporturile stricte dintre părinţi şi copii, părintele
separat de copilul său are dreptul de a menţine legături
personale cu copilul său
Fundamentul acestui drept nu este însă întotdeauna
acelaşi. Astfel, dacă avem în vedere părintele divorţat,

Dreptul de a veghea la creşterea,
educarea, învăţătura şi pregătirea
profesională a copilului
Dreptul de a stabili locuinţa
copilului
căruia nu i s-a încredinţat copilul, dreptul de a avea legături
personale cu copilul este o componentă a drepturilor
părinteşti şi mijlocul prin care acesta poate veghea la
creşterea şi educarea copilului de către părintele căruia i-a
fost încredinţat copilului. Dacă avem însă în vedere
părintele decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti,
dreptul unui asemenea părinte de a avea legături
personale cu copilul nu mai este o componentă a
drepturilor părinteşti, ci o componentă a dreptului la viaţa
de familie.
Pe de altă parte, acesta este şi un drept al copilului, cu
precizarea însă că dreptul copilului, în spiritul respectării
vieţii sale de familie şi a vieţii sale private sociale, are un
conţinut mult mai larg, în sensul că priveşte şi alte rude
decât părinţii (de exemplu, bunicii), precum şi alte
persoane faţă de care copilul a dezvoltat legături de
ataşament. Mai mult, părinţii nu pot împiedica relaţiile
personale de familie ale copilului cu bunicii, fraţii, surorile
sau alte persoane, o asemenea restricţie putând fi stabilită
numai printr-o hotărâre judecătorească, prin care instanţa
să stabilească existenţa unor motive temeinice, de natură
să afecteze dezvoltarea copilului.
În practica judiciară, modalităţile prin care părinţii pot avea
legături personale cu copilul sunt: vizitarea copilului la
locuinţa lui; vizitarea copilului în timpul în care el se găseşte
la şcoală, inclusiv preocuparea pentru situaţia lui şcolară,
petrecerea vacanţei de către copil cu ficecare dintre părinţii
lui
- nu este un drept absolut ci poate fi limitat de instanţă.
În temeiul acestui drept, părintele poate cere modificarea
măsurilor luate cu privire la drepturile şi obligaţiile
persoanle şi patrimoniale dintre părinţi, porivit c.fam.
potrivit art. 496, copilul minor locuieşte la părinţii săi. Dacă
părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun
acord, locuinţa copilului.
În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa de tutelă
hotărăşte luând în considerare concluziile raportului de
anchetă psihosocială şi ascultându-i pe părinţi şi pe copil,
dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
- locuinţa copilului nu poate fi schimbată fără acordul
părinţilor decât în cazurile prevăzute expres de lege.
Părintele la care copilul nu locuieşte în mod statornic are
dreptul de a avea legături personale cu minorul, la locuinţa
acestuia. Instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui
drept, dacă aceasta este în interesul superior al copilului
Dreptul de a consimţi la adopţia - este obligatoriu acordul ambilor părinţi chiar dacă sunt
copilului decăzuţi din drepturile părinteşti. Nerespectare acestui
drept atrage nulitatea adopţiei.
Dreptul de a contesta măsurile - drept complex
dispuse de autorităţi cu privire la
copil de a formula cereri şi acţiuni
în nume propriu şi în numele
copilului

Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului minor

Dreptul şi îndatorirea de a administra
bunurile copilului
Dreptul şi îndatorirea de a reprezenta
pe minor în actele civile ori de a
încuviinţa aceste acte
Potrivit art. 501 alin. (1) C.civ., părinţii au dreptul şi
îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor.
Prin acte de administrare, în acest context se înţelege atât
actele de administrare porpiu-zise, cât şi actele de
conservare, precum şi, în anumite condiţii legale, cele de
dispoziţie care intră în categoria de acte de administrare a
unui patrimoniu
- încheierea actelor se face diferit, după cum copilul este
lipsit în întregime de capacitate de exerciţiu sau are
capacitate restrânsă.
De asemenea art. 502 prevede că drepturile şi
îndatoririle părinţilor cu privire la bunurile copilului sunt
aceleaşi cu cele ale tutorelui, dispoziţiile care
reglementează tutela fiind aplicabile în mod
corespunzător. Cu toate acestea, nu se întocmeşte
inventarul prevăzut la art. 140 C. civ., în cazul în care
copilul nu are alte bunuri decât cele de uz personal.
- art. 501- până la 14 ani este reprezentat de părinţi, între
14-18 ani îşi exercită singur drepturile şi obligaţiile cu
încuviinţarea prealabilă a părinţilor şi, după caz, a instanţei
de tutelă.

Exercitarea autorităţii părinteşti

Exercitarea în comun a autorităţii părinteşti

- în principiu, ocrotirea se realizează de părinţi în comun, în mod egal şi în mod exclusiv

De asemenea, art 503 prevede că faţă de terţii de bună-credinţă oricare dintre părinţi, care îndeplineşte
singur un act curent pt exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că
are şi consimţământul celuilalt părinte. Se instituie astfel un mandat tacit reciproc între părinţi.

Excepţii
  cazuri în care autoritatea părintească se exercită de un singur părinte
 cazuri în care autoritatea părintească nu revine în mod egal ambilor părinţi
 cazuri în care autoritatea părintească revine doar în parte părinţilor.

Mecanisme de exercitare a autorităţii părinteşti

1. Autoritatea părintească se exercită de un singur părinte în următoarele situaţii, prevăzute de art.

504:

a) moartea unuia dintre părinţi constatată fizic sau declarată prin hot.jud.
b) decăderea unui părinte din drepturile părintești
c) punerea sub interdicţie a unuia dintre părinţi

- părintele pus sub interdicţie nu este scutit de obligaţia de a da întreţinere copilului minor, dar
această obligaţie există numai în măsura în care mijloacele sale depăşesc nevoile normale ale
îngrijirii şi vindecării

d) unul dintre părinte este în imposibilitate, din orice împrejurare de a-şi manifesta voinţa,
precum: dispariţia, contrarietatea de interese între minor şi unul dintre părinţi, împiedicarea unui
părinte de a îndeplini un anumit act în înteresul minorului, condamnarea unui părinte la o
pedeapsă privativă de libertate.
2. Autoritatea părintească nu revine în mod egal ambilor părinţi (exercitarea unilaterală a autorităţii
părinteşti)

În această ipoteză se vorbeşte de scindarea exercitării autorităţii părinteşti, operând separarea copilului
de unul dintre părinţi. Situaţia este însă diferită de aceea în care se stabileşte doar locuinţa copilului la
unul dintre părinţi, iar exercitarea autorităţii părinteşti se realizează în comun şi în mod egal de părinţi.

Scindarea exercitării drepturilor părinteşti presupune că autoritatea părintească se exercită de unul

dintre părinţi, iar celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea la creşterea şi educarea copilului,
precum şi dreptul de a avea legături personale cu minorul şi de a încuviinţa adopţia acestuia .

Cazurile în care intervine scindarea autorităţii părinteşti:

a. desfacerea căsătoriei prin divorţ, când instanţa de tutelă apreciază că există motive întemeiate ca
exercitarea autorităţii părinteşti să fie exercitată numai de unul dintre părinţi (art. 398 C.civ.), prin
excepţia de la regula exercitării autorităţii părinteşti de către ambii părinţi.
b) desfiinţarea căsătoriei - când se aplică prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ (art. 305
alin. 2 C.civ.)
c) cazul copilului din afara căsătoriei, când părinţii nu convieţuiesc şi când se aplică, de asemenea,
dispoziţiile privitoare la divorţ.

Astfel, potrivit art. 505 C.civ., în cazul copilului din afara căsătoriei a cărui filiaţie a fost stabilită
concomitent sau, după caz, succesiv faţă de ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în
comun şi în mod egal de către părinţi, dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului din afara
căsătoriei nu convieţuiesc, modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către
instanţa de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ. Instanţa sesizată
cu o cerere privind stabilirea filiaţiei este obligată să dispună asupra modului de exercitare a
autorităţii părinteşti, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.

C) Cazurile în care autoritatea părintească revine numai în parte părinţilor şi în parte unor terţe
persoane
Aceasta presupune că drepturile şi îndatoririle cu privire la persoana minorului revin unei
persoane sau unei instituţii de ocrotire, iar dreptul de reprezentate sau de încuviinţare a actelor
minorului revine ambilor părinţi sau, după caz, unuia dintre părinţi. Ambii părinţi au dreptul
de a avea legături personale cu copilul, precum şi dreptul de a veghea la creşterea acestuia.
Aceste cazuri sunt următoarele:
a) desfacerea căsătoriei prin divorţ, când exercitarea autorităţii părinteşti se realizează de către alte
persoane, în mod excepţional (art. 399 C.civ.);
b) desfiinţarea căsătoriei, când se aplică prin asemănare dispoziţiile din materia divorţului;
c) cazul copilului din afara căsătoriei, când părinţii nu convieţuiesc şi sunt aplicabile dispoziţiile din
materia divorţului.

Soluţionarea neînţelegerilor dintre părinţi

Potrivit art. 486 C.civ., ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul
drepturilor sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa de tutelă, după ce îi ascultă pe părinţi şi
luând în considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit
interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 264 fiind
aplicabile.
De asemenea, potrivit art. 506 C.civ., cu încuviinţarea instanţei de tutelă părinţii se pot înţelege cu
privire la exercitarea autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a
copilului, dacă este respectat interesul superior al acestuia

Răspunderea părinţilor pentru neîndeplinirea îndatoririlor părinteşti

- sancţiuni penale, administrative, civile, de dreptul familiei

- sancţiunea specifică este decăderea din drepturile părinteşti – art. 508-512

Cazurile de decădere

- cf. art 508 decăderea din drepturile părinteşti se poate pronunţa dacă părintele pune în pericol
viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele tratamente aplicate acestuia, consum de
alcool sau stupefiante, purtare abuzivă, nelijenţă gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinetşti şi
atingerea interesului superior al minorului.

- motivele pentru decăderea din drepturile părinteşti sunt limitativ prevăzute de lege, textul fiind
de strictă interpretare. Astfel, părăsirea copilului, neacordarea întreţinerii, lipsirea de
supraveghere, conduita imorală a mamei, constituie motive pentru decăderea din drepturile
părinteşti.

Doctrina este unanimă în a considera că decăderea din drepturile părinteşti intervine pentru
deficienţe grave în exercitarea drepturilor părinteşti cu privire la persoana copilului. Este discutabil
dacă decăderea din drepturile părinteşti sancţionează şi modul de înfăptuire a ocrotirii părinteşti în
latura sa patrimonială.

Cine poate cere decăderea din drepturile părinteşti

- sesizarea instanţei de tutelă se face de autorităţile administraţiei publice locale cu atribuţii în

domeniul protecţiei copilului + procuror.

- sesizarea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului : orice persoană care, prin
natura profesiei sau ocupaţiei sale, lucrează direct cu un copil şi are suspiciuni în legătură cu
existenţa unei situaţii de abuz sau de neglijare a acestuia este obligată să sesizeze serviciul public de
asistenţă socială sau direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

+ telefonul copilului

Protecţia copilului în perioada până la soluţionarea cererii de decădere

- legea prevede măsura specială a plasamentului de urgenţă, precum şi efectul suspendării

exercitării drepturilor părinteşti.

- în cazul unui pericol iminent direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului sesizează
instanţa instanţa judecătorească, solicitând emiterea unei ordonanţe preşedinţiale de plasare a
copilului în regim de urgenţă la o persoană, la o familie, la un asistent maternal sau într-un
serviciu de tip rezidenţial, licenţiat în condiţiile legii.

În termen de 48 de ore de la data executării ordonanţei preşedinţiale prin care s-a dispus
plasamentul în regim de urgenţă, direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
sesizează instanţa judecătorească pentru a decide cu privire la: înlocuirea plasamentului în regim de
urgenţă cu măsura plasamentului, decăderea totală sau parţială din exerciţiul drepturilor părinteşti,
precum şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

- pe durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul drepturilor

părinteşti, până când instanţa va decide cu privire la menţinerea sau înlocuirea acestei măsuri şi
cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.

Probaţiunea motivelor de decădere

- în cadrul procesului se poate administra, din oficiu, ca probă, declaraţia scrisă a copilului referitoare
la abuzul sau neglijarea la care a fost supus. Declaraţia copilului poate fi înregistrată, potrivit legii,
prin mijloace tehnice audio-video. Înregistrările se realizează în mod obligatoriu cu asistenţa unui
psiholog. Acordul copilului este obligatoriu pentru realizarea înregistrării declaraţiei sale.
Dacă instanţa judecătorească apreciază necesar, aceasta îl poate chema pe copil în faţa ei, pentru a-
l audia. Audierea are loc numai în camera de consiliu, în prezenţa unui psiholog şi numai după o
prealabilă pregătire a copilului în acest sens.

Competenţa soluţionării cererii pentru decăderea părinţilor apaţine instanţei de tutelă.

Potrivit art. 508 alin. (2) C.civ., cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părinţilor şi pe baza
raportului de anchetă psihosocială. Participarea procurorului este obligatorie.

Efectele decăderii din drepturile părinteşti

- efectul principal: pierderea exerciţiului drepturilor cu privire la persoana şi bunurile copilului,

precum şi a îndatoririlor, cu excepţia obligaţiei de a da întreţinere copilului, care se menţine.

Decăderea poate fi totală sau parţială.

- potrivit art. 509 C.civ., decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi se întinde
asupra tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii. Cu toate acestea, instanţa poate
dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii, dar numai
dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura şi pregătirea profesională a
copiilor.

- dacă, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, copilul se află în situaţia de a fi lipsit de
îngrijirea ambilor părinţi, se instituie tutela.

În ceea ce priveşte efectele în planul drepturilor părinteşti, părintele decăzut nu pierde dreptul de
a consimţi la adopţia copilului (art. 464 alin. 1 C.civ.), iar în planul obligaţiilor, decăderea din
exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa de a da întreţinere copilului
(art. 510 C.civ.).

Redarea exerciţiului drepturilor părinteşti

- decăderea nu este o sancţiune ireversebilă. Instanţa de tutelă poate reda exerciţiul drepturilor
părinteşti, dacă au încetat împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul acestora şi dacă
părintele nu mai pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului.