EXERCITAREA AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI

Exercitarea autorității părintești cu privire la persoana și bunurile copilului presupune îndeplinirea în

mod cumulativ a două condiții:
a) Capacitatea deplină de exercițiu a părintelui, dublată de putința de a-și manifesta voința.
Dacă unul dintre părinți este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească, pus sub
interdicție, decăzut din exercițiul drepturilor părintești sau dacă, din orice motiv, se găsește în
neputiința de a-și manifesta voința, celălalt părinte exercită singur autoritatea părintească.
Dacă ocrotirea minorului nu se poate realiza prin părinți, temporar sau definitiv, ori nu este în
acord cu interesul superior al copilului, acesta va beneficia de măsuri alternative de protecție sub
forma instituirii tutelei, a dării în plasament sau a unei măsuri de protecție specială.
Legiuitorul recunoaște copilului minor care a împlinit 14 ani, drepturile și îndatoririle părintești
privitoare la persoana copilului său, drepturile și îndatoririle referitoare la bunurile copilului fiind
exercitate de către tutore sau de o altă persoană.
b) Beneficiarul drepturilor și îndatoririlor care intră în conținutul autorității părintești nu poate fi
decât un copil. Doar o persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani, la momentul în care
minorul devine major, ori în cazul dobândirii capacității de exercițiu anticipate a minorului
care a împlinit vârsta de 16 ani.
Divorțul și căsătoria minorului mai înainte ca acesta să fi împlinit 18 ani nu afectează capacitatea
de exercițiu deplină dobândită prin încheierea căsătoriei, nici autoritatea părintească nu se va
reactiva.
Dacă se dovedește că la data încheierii căsătoriei nule sau anulate, minorul a fost de rea credință,
nulitatea căsătoriei va retroactiva și el va reveni la capacitatea de exercițiu restrânsă pânî la
împlinirea vârstei de 18 ani, acest fapt este de natură a reactiva autoritatea părintească.
Modalități de exercitare a autorității părintești:
a) Exercitarea în comun a autorității părintești are forța de principiu, celor doi părinți le este
acordată exercitarea autorității părintești în deplină egalitate.
Exercitarea drepturilor și îndatoririlor părintești trebuie să aibă în vedere interesul superior al
copilului și să asigure bunăstarea materială și spirituală a acestuia, prin îngrijirea lui, prin
menținerea relațiilor personale cu el, prin asigurarea creșterii, educării și întreținerii sale precum
și prin reprezentarea legală și administrarea patrimoniului său.
Părinții trebuie să coopereze și să informeze copilul despre toate actele și faptele care l-ar putea
afecta și să ia în considerare opinia acestuia.
Față de terții de bună credință, oricare dintre părinți, care îndeplinește singur un act curent
pentru exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești, este prezumat că are și
consimțământul celuilalt părinte.
Atunci când unul dintre ei este singur în fața unui terț pentru a realiza un act legal, legea îl
dispensează de obligativitatea justificării, în fața unui terț, a acordului celuilalt părinte, prin
prezentarea unui consimțământ.
Pusă la dispoziția părinților, prezumția reprezintă o garanție pentru terți. Își produce efectele în
cazul unei acțiuni a unui părinte față de terți.
Cel care nu iși dă consimțământul nu are dreptul de a trage la răspundere un terț, pentru că a
tratat cu un singur parinte.
Prezumția este valabilă doar față de terții de bună credință. Prezumția nu acoperă terții de rea
credință. Celălalt părinte va trebui să demonstreze că terții au fost de rea credință, cum că erau la
curent cu dezacordul dintre părinți cu privire la problema care trebuia decisă.
b) Exercitarea autorității părintești , îmbracă un caracter unilateral, în situația în care unul dintre
părinți se află în imposibilitatea de a exercita drepturile și îndeplinii obligațiile părintești, ele
vor fi exercitate, îndeplinite de celălalt părinte, în caz de: decesul unuia dintre părinți,
declararea judecătorească a morții unuia dintre părinți, decăderea din exercițiul drepturilor
părintești a unuia dintre părinți, punerea sub interdicție a unuia dintre părinți, unul dintre
părinți din orice motiv se află în neputiința de a-și manifesta voința.
Poate îmbraca același caracter în baza unei hotărâri a instanței, deoarece intră în atribuțiile
generale ale instanței de tutelă și de familie să dispună în timpul minoratului, cu privire la

1
 modalitățiile de exercitare a autorității părintești și să treacă de la o modalitate la alta, fie la
cererea comună a părinților.

Exercitarea unilaterală în cazul divorțului.

Avem în vedere faptul că părinții sunt divorțați, iar instanța de tutelă, pentru motive temeinice,
hotărăște ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de unul dintre părinți.
Este obligatorie ascultarea copilului peste 10 ani, dar poate fi ascultat și copilul care nu a
împlinit vârsta de 10 ani și se va ține cont de opinia lui potrivit cu vârsta și gradul său de maturitate.
La fel se aplică și în cazul nulității sau anulării căsătoriei, se stabilește că deși nulitatea căsătoriei nu
are efect în privința copiilor, care vor fi copii din casatorie, în ceea ce privește drepturile și obligațiile
dintre părinți și copii se aplică, dispozițiile privitoare la divorț.
Autoritatea părintească este exercitată fie de către mamă, fie de către tată.
Părintele investit cu această calitate este singurul detonator al prerogativelor autorității părintești, atât
în ceea ce privește persoana copilului cât și în ceea ce privește patrimoniul acestuia. El este cel care îl
îngrijește, la el are copilul reședința și domiciliul. Lui îi aparțin administrarea legală.
Legea prevede și participarea celuilalt părinte.
Sunt prevăzute și îndatoririle sale, anume de a contribui proporțional cu resursele sale și ale celuilalt
părinte la întreținerea și educarea copilului, conform nevoilor acestuia.
Părintele lipsit de exercițiul drepturilor părintești păstrează dreptul de a veghea asupra modului de
creștere și educare a acestuia, și dreptul de a consimți la adopția lui.
Nu este cerută încuviințarea sa în cazul căsătoriei copilului în timpul minorității.
Părinții separați de copiii lor au dreptul de a avea legături personale cu aceștia: dreptul la vizită, de
cazare, de corespondență.
Părintele care nu exercită autoritatea părintească îi este interzisă orice inițiativă în ceea ce privește
practica religioasă a copiilor săi, în special dacă dreptul de vizită se exercită duminica.
În caz de divorț trebuie organizat un program de vizitare a copilului de către părintele căruia nu i-a
fost încredințat.
Dreptul de a avea legături personale cu copilul se exercită, potrivit înțelegerii dintre părinți. Dacă se
ivesc neînțelegeri între foștii soți în ceea ce privește dreptul de a avea legături personale și contacte
directe cu copilul, soluționarea lor este de competența exclusivă a instanței de tutelă.
Părintele care nu exercită autoritatea părintească are dreptul să ceară modificarea măsurilor luate cu
privire la drepturile și îndatoririle dintre părinții divorțați și copii. Stabilirea unei anumite modalități
de exercitare a acestui drept și a unui anumit program de vizită nu constituie măsuri cu caracter
definitiv.
Părintele are dreptul de a veghea la creșterea și educarea copilului și este îndreptățit să ceară
organelor competente sancționarea celuilalt părinte pentru neîndeplinirea sau îndeplinirea
necorespunzătoare a drepturilor și îndatoririlor ce decurg din autoritatea părintească.
Acest părinte poate sesiza serviciul public de asistență socială, care dacă în urma verificărilor
efectuate constată că dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială a copilului este
primejduită, poate sesiza de îndată direcția generală de asistență socială și protecția copilului.
Părintele divorțat care nu exercită autoritatea părintească este chemat să consimtă la adopția
copilului, exercitând unul dintre atributele ocrotirii părintești.
Atunci când filiația nelegitimă a copilului nu este stabilită legal decât față de unul dintre părinți,
acesta exercită singur autoritatea părintească.
Atunci când apare, familia nelegitimă nu este doar monoparentală ci și unilaterală.
Unicul părinte legal este îndreptățit, de drept, să exercite în mod exclusiv autoritatea părintească.
Se aplică atunci când atașarea unilaterală a copilului rezultă din recunoașterea voluntară, fie din
partea mamei, fie din partea tatălui, a stării de fapt.
Atunci când dispune cu privire la stabilirea filiației nelegitime, instanța se bucură de putere de
apreciere: poate decide să încredințeze exercitarea autorității părintești numai unuia dintre părinți,
ambilor părinți sau plasamentul copilului unui terț.
Atnci cand filiația copilului din afara căsătoriei este stabilită legal față de ambii părinți, autoritatea
poate să fie exercitată de către unul singur.
Autoritatea părintească se exercită în comun și în mod egal de ambii părinți, iar dacă părinții nu
conviețuiesc, chiar dacă filiația s-a stabilit față de ambii, succesiv sau concomitent, instanța de tutelă

2
poate hotărâ dacă există motive temeinice, ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către
unul dintre părinți, ținând cont de interesul superior al copilului.
Intervenția unui terț este o altă modalitate de exercitare a autorității părintești.
În nicio situație, o persoană, alta decât părinții nu are niciun drept legal pentru a exercita autoritatea
părintească de plin drept, nici chiar când ambii părinți sunt decedați sau nu sunt apți să iși exercite
autoritatea părintească.
Dacă nici tatăl, nici mama nu sunt apți să o exercite, se deschide tutela. În lipsa drepturilor legale,
terții pot avea o misiune legală. Li se poate încredința în plasament copilul în baza unei hotărâri
judecătorești.
Este situația în care copilul este încredințat de către un judecător unui terț, de preferință o rudă a
copilului, dar și la o persoană fizică străină de familie sau la o instituție de ocrotire.
Instanța de tutelă poate hotărâ plasamentul copilului la o rudă sau la altă familie ori persoana, cu
consimțământul acestora sau într-o instituție de ocrotire. Acestea exercită drepturile și îndatoririle care
revin părinților cu privire la persoana copilului.
În această situație, familia sau instituția de ocrotire dobândește numai drepturile și îndatoririle
părintești referitoare la persoana copilului, drepturile și îndatoririle privitoare la bunurile copilului vor
fi exercitate de către părinți în comun sau de unul dintre ei după cum stabilește instanța de tutelă.
Un copil nu poate fi separat de părinții săi sau de unul dintre ei împotriva voinței acestora, cu
excepția cazurilor expres și limitativ prevăzute de lege, sub rezerva revizuirii judiciare si numai dacă
acest lucru este impus de interesul superior al copilului.
În acest caz, părinții pierd dreptul de a ține copilul și dreptul de a cere inapoierea acestuia de la orice
persoana care l-ar ține fără drept și nici nu pot stabili locuința lui.
În cazul în care ambii părinți sau numai unul dintre aceștia consideră că felul în care este crescut
copilul nu corespunde intereselor sale, vor putea solicita intanței reîncredințarea acestuia.