UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” – SIBIU

FACULTATEA DE DREPT
SPECIALIZAREA: DREPT
CENTRUL TUTORIAL MIERCUREA CIUC

REFERAT LA DISCIPLINA:
PROTECȚIA COPILULUI ȘI A ALTOR CATEGORII DE
PERSOANE

TITLUL REFERATULUI:
EXERCITAREA AUTORITĂȚII PĂRINTEȘTI

PROFESOR DE DISCIPLINĂ:
CONF.DR.MUNTEANU CORNELIA

STUDENT:
BĂDILĂ GEORGE
ANUL:
III

ANUL UNIVERSITAR 2018-2019

SEMESTRUL II
DREPTURILE ŞI ÎNDATORIRILE PĂRINTEŞTI - AUTORITATEA
PĂRINTEASCĂ

Noţiune
Noul Cod civil reglementează o noţiune nouă, autoritatea părintească. Aceasta
constituie cadrul general cu privire la drepturile si îndatoririle părinteşti privind persoana
şi bunurile copilului minor, exercitarea autorităţii părinteşti si decăderea din exerciţiul
drepturilor părinteşti.
Potrivit noului Cod civil (art. 483), „autoritatea părintească este ansamblul de
drepturi şi îndatoriri, care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului şi aparţin în mod
egal ambilor părinţi”.
Părinţii vor exercita autoritatea părintească numai în interesul superior al
copilului, cu respectul datorat persoanei acestuia, şi îl vor asocia pe copil la toate deciziile
care îl privesc, ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate.
Autoritatea părintească se va exercita până la data când copilul dobândeşte
capacitatea deplină de exerciţiu. Ambii părinţi răspund pentru creşterea copiilor lor
minori. Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se va exercita potrivit
dispoziţiilor referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii.
Ori de câte ori există neînţelegeri între părinţi cu privire la exerciţiul drepturilor
sau la îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, instanţa tutelară, după ce îi ascultă pe părinţi şi
luând în
considerare concluziile raportului referitor la ancheta psihosocială, hotărăşte potrivit
interesului superior al copilului. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile art. 281
fiind aplicabile.
Drepturile şi îndatoririle părinteşti sunt menite a-i servi paărintelui la creşterea,
educarea şi călăuzirea copilului său de-a lungul diferitelor sale etape de dezvoltare şi
diferitelor situaţii în care acesta s-ar putea afla, astfel o primă îndatorire îl obligă pe
părinte să-şi crească copilul având grijă de sănătatea şi dezvoltarea fizică, de educarea,
învaţătura şi pregătirea profesională a acestuia. Dreptul şi îndatorirea de a se îngriji de
sănătatea, dezvoltarea psihică a copilului presupune supravegherea continuă a sănătăţii
copilului inrterdicţia în ceea ce priveşte abuzul fizic sau psihic asupra copilului.
A aduce pe lume o fiinţă umană şi a o îndruma din copilarie până la maturitate
este în cele mai multe cazuri un proces plin de dificultăţi, probleme, atât pentru părinte
cât, şi pentru copil. Maioritatea adulţilor acceptă această provocare cu bucurie şi cu
nerăbdare destinul biologic. Conceptul de a fi părinte include acele aptitudini care sunt
necesare pentru a duce cu succes copilul la maturitate. Există o oarecare contradicţie în
acest lucru în timp ce sfaturile pentru părinţi abundă în multe forme, de la cărţi şi reviste
specializate, până la cursuri educaţionale şi experienţe personale transmise de membrii
familiei bine intenţionaţi, doar atunci când ai un copil poţi învăţa cum poţi fi părinte.
Un bun părinte se străduieşte să asigure siguranţa şi sănătatea fizică a copiilor,
precum şi dezvoltarea lor emoţională, mintală, spirituală. Este posibil ca aceasta să nu
implice aproape deloc predare directă, o mare parte a îndrumării pe care părinţii o dau
copiilor este preluată din atitudinile lor. Astfel dacă un părinte reacţioneaza cu calm, cu
încurajare la eşec , copilul va învăţa că a eşua în unele lucruri face parte din viaţă, că
important este să te străduieşti mai mult cu următoarea ocazie. O asemenea lecţie va ajuta
copilul să îşi dezvolte încrederea în sine. Dezvoltarea încrederii în sine, a respectului de
sine, a conştiinţei de sine a copiilor, conştientizarea limitelor şi dezvoltarea unei raţiuni
sănătoase cu ajutorul părintelui sunt deasemenea atributele unui bun părinte.

Drepturile şi îndatoririle părinţilor

Potrivit noului Cod civil, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a creşte copilul,
îngrijind de sănătatea şi dezvoltarea lui fizică, psihică şi intelectuală, de educaţia,
învăţătura şi pregătirea
profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri şi însuşirilor copilului – art. 487
din N.C.civ.
De asemenea, părinţii au îndatorirea de a creşte copilul în condiţii care să asigure
dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială în mod armonios. În acest
scop, părinţii sunt obligaţi:
 să coopereze cu copilul;
 să îi respecte viaţa intimă, privată şi demnitatea;
 să informeze copilul despre toate actele şi faptele care l-ar putea afecta şi să ia în
considerare opinia acestuia;
 să ia toate masurile necesare pentru protejarea şi realizarea drepturilor copilului;
 să coopereze cu persoanele fizice şi persoanele juridice cu atribuţii în domeniul
îngrijirii, educării şi formarii profesionale a copilului.
Părintele minor care a împlinit vârsta de 14 ani are numai drepturile si îndatoririle
părinteşti cu privire la persoana copilului - art. 490 din N.C.civ.
Drepturile şi îndatoririle cu privire la bunurile copilului revin tutorelui sau, după
caz, altei persoane, în condiţiile legii.
 Măsurile disciplinare
Măsurile disciplinare nu pot fi luate de părinţi decât cu respectarea demnităţii
copilului. Sunt interzise pedepsele fizice, precum şi orice alte măsuri care pot afecta
dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoţională a copilului.
Legiuitorul răspunde, astfel, unor cerinţe impuse de textile Convenţiei Europene a
Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg în privinţa pedepselor şi
măsurilor
coercitive aplicate minorilor atât în cadrul familial, cât şi în mediul şcolar. România
devine astfel unul dintre statele europene care interzice în mod clar, prin lege, pedepsele
fizice şi măsurile coercitive care ar putea leza fizic, psihic, ori emoţional copiii.
Religia copilului
Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri în alegerea unei religii, în
condiţiile legii. În acest scop, părinţii vor ţinea seama de opinia, vârsta şi gradul de
maturitate al copilului. Ei nu îl vor putea obliga să adere la o anumită religie sau la un
anumit cult religios. Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani are dreptul să-şi aleagă
singur credinţa religioasă.
Numele copilului
Părinţii aleg prenumele şi, când e cazul, numele de familie al copilului, în
condiţiile legii – art.492 din N.C.civ.
Supravegherea copilului
Părinţii au dreptul şi îndatorirea de supraveghere a copilului minor. Prin stabilirea
în art. 493 N.C.civ a acestor drepturi şi obligaţii în sarcina părinţilor, legiuitorul a vrut să
accentueze necesitatea unei implicări conştiente şi responsabile a părinţilor în îndrumarea
continuă a copilului, atât în ceea ce priveşte dezvoltarea sa intelectuală, cât şi conduita sa
în societate, în mediul şcolar şi în relaţiile cu alte persoane.
Această obligaţie este apoi preluată în art.494 din N.C.civ., atunci când se
punctează în mod particular limitele exercitării acestei supravegheri din partea părinţilor.
Astfel, părinţii nu pot, în afara unor motive temeinice, să împiedice corespondenţa şi
legăturile personale ale copilului cu bunicii săi ori cu fraţii şi surorile sale sau cu orice
alte persoane, chiar dacă nu sunt rude cu el.
Noul Cod civil reglementează în mod inovator, în cuprinsul unui text de lege,
noţiunea de „locuinţă a copilului”. Potrivit art. 496 din N.C.civ., copilul minor va locui la
părinţii săi. Daca părinţii nu locuiesc împreună, aceştia vor stabili, de comun acord,
locuinţa copilului. În caz de neînţelegere între părinţi, instanţa va fi cea care va hotărî,
luând în considerare concluziile raportului de anchetă psiho-socială şi, ascultându-i pe
părinţi şi pe copil, dacă a împlinit 10 ani. Locuinţa copilului stabilită în condiţiile
reglementate de art. 496 nu poate fi schimbată fără acordul părinţilor, exceptând cazurile
anume stabilite de lege.
În ceea ce priveşte părintele cu care copilul nu locuieşte în mod statornic, acesta
îşi păstrează dreptul de a avea legături personale cu minorul la locuinţa sa. În cazul în
care este în interesul superior al copilului, instanţa de tutelă poate limita exerciţiul acestui
drept. Dacă afectează exerciţiul autorităţii sau al unor drepturi părinteşti, schimbarea
locuinţei copilului împreună cu părintele la care locuieşte, nu poate avea loc decât cu
acordul prealabil al celuilalt părinte. În cazul în care părinţii nu se pot înţelege, ei se vor
adresa din nou instanţei de judecată, aceasta hotărând, desigur tot potrivit interesului
superior al copilului. Şi în cadrul acestei proceduri, instanţa va avea în vedere concluziile
raportului de anchetă psiho-socială, îi va asculta pe părinţi şi, în mod obligatoriu, pe
copil.
Sunt numeroase situaţii în practică în care se pune problema înapoierii copilului
de la persoane ce îl deţin fără drept. Art. 495 N.C.civ. reglementează acest aspect, arătând
că părinţii pot cere oricând instanţei de tutelă înapoierea copilului.
Instanţa va avea în vedere interesul superior al copilului, putând proceda la
respingerea cererii numai dacă înapoierea este în mod vădit contrară interesului superior
al copilului. Ascultarea copilului este, şi în acest caz, obligatorie.
Din perspectivă patrimonială, patrimoniul părintelui şi cel al copilului nu se
confundă. Părintele nu are niciun drept asupra bunurilor copilului, iar copilul nu are
niciun drept asupra bunurilor părintelui. Desigur că regulile privitoare la moştenire şi la
întreţinere îşi găsesc pe mai departe aplicaţia, însă legiuitorul a vrut să sublinieze faptul
că minorul este independent patrimonial faţă de părinţii săi.
O altă noţiune reglementată de noul Cod Civil este cea de „administrare a
bunurilor”. Astfel, părinţii au dreptul şi îndatorirea de a administra bunurile copilului lor
minor, precum şi de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviinţa aceste acte,
după caz. După împlinirea vârstei de 14 ani, minorul îşi va exercita drepturile si îşi va
executa obligaţiile singur, în condiţiile legii, însă numai cu încuviinţarea părinţilor şi,
după caz, a instanţei tutelare.
Noul Cod civil vine să reglementeze şi problema modului în care copilul poate
avea un cuvânt de spus în ceea ce priveşte alegerea felului învăţăturii ori al pregătirii
profesionale. Art. 498 din N.C.civ. stabileşte că după împlinirea vârstei de 14 ani, copilul
poate cere părinţilor săi să-şi schimbe felul învăţăturii, felul pregătirii profesionale, iar în
acest context, poate solicita chiar schimbarea locuinţei în vederea asigurării condiţiilor
propice pentru desăvârşirea învăţăturii ori pregătirii sale profesionale.
 Credem că aici s-a avut în vedere o schimbare a locuinţei din perspectiva oraşului
în care se află instituţia de învăţământ, ori a mutării locuinţei la celălalt părinte cu care
copilul nu locuieşte în mod statornic, pentru a putea fi mai aproape de şcoală. În ipoteza
în care părinţii se opun acestei solicitări, copilul se poate adresa instanţei de tutelă.
Instanţa va hotărî în funcţie de
concluziile raportului de anchetă psiho-socială, ascultarea copilului în cadrul procedurii
fiind obligatorie.
În cadrul capitolului privind drepturile şi îndatoririle părinteşti este abordată şi
obligaţia de întreţinere a părinţilor faţă de copilul minor. Ceea ce dorim să subliniem este
importanţa precizării aduse în art. 499, prin care se tranşează o serie de discuţii din
practica judiciară a ultimilor ani, legate de vârsta maximă până la care părinţii sunt
obligaţi să presteze întreţinere copiilor majori aflaţi în continuarea studiilor, fiind stabilită
o limită de 26 ani.

Exercitarea autorităţii părinteşti

Părinţii exercită împreună şi în mod egal autoritatea părintească. Faţă de terţii de
bună-credinţă, oricare dintre părinţi, care îndeplineşte singur un act curent pentru
exercitarea drepturilor şi îndeplinirea îndatoririlor părinteşti, este prezumat că are şi
consimţământul celuilalt părinte.
Dacă părinţii sunt divorţaţi, autoritatea părintească se exercită potrivit dispoziţiilor
referitoare la efectele divorţului în raporturile dintre părinţi şi copii. În cazul copilului din
afara căsătoriei, a cărui filiaţie a fost stabilită concomitent sau, după caz, succesiv, faţă de
ambii părinţi, autoritatea părintească se exercită în comun şi în mod egal, de către părinţi,
dacă aceştia convieţuiesc. Dacă părinţii copilului din afara căsătoriei nu convieţuiesc,
modul de exercitare a autorităţii părinteşti se stabileşte de către instanţa tutelară, fiind
aplicabile, prin asemănare, dispoziţiile privitoare la divorţ. Instanţa sesizată cu o cerere
privind stabilirea filiaţiei, este obligată să dispună asupra modului de exercitare a
responsabilităţii părinteşti, fiind aplicabile prin asemănare dispoziţiile privitoare la divorţ.
Cu încuviinţarea instanţei tutelare, părinţii se pot înţelege cu privire la exercitarea
autorităţii părinteşti sau cu privire la luarea unei măsuri de protecţie a copilului, dacă este
respectat interesul superior al acestuia. Ascultarea copilului este obligatorie, dispoziţiile
art. 264 N.C.civ. fiind aplicabile.
Dacă unul dintre părinţi este decedat, declarat mort prin hotărâre judecătorească,
pus sub interdicţie, decăzut din exerciţiul drepturilor părinteşti sau dacă, din orice motiv,
se află în neputinţa de a-şi exprima voinţa, celalalt părinte exercită singur autoritatea
părintească.
 Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti
Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti va putea fi pronunţată de instanţa
tutelară, la cererea autorităţilor administraţiei publice cu atribuţii în domeniul protecţiei
copilului, dacă părintele pune în pericol viaţa, sănătatea sau dezvoltarea copilului:
- prin relele tratamente aplicate acestuia;
- prin consumul de alcool sau stupefiante;
- prin purtare abuzivă ori prin neglijenţa gravă în îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
- prin atingerea gravă a interesului superior al copilului.
Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti este totală şi se întinde asupra
tuturor copiilor născuţi la data pronunţării hotărârii. Cu toate acestea, instanţa poate
dispune decăderea numai cu privire la anumite drepturi părinteşti ori la anumiţi copii, dar
numai dacă, în acest fel, nu sunt primejduite creşterea, educarea, învăţătura si pregătirea
profesională a copiilor. Cererea se va judeca de urgenţă, cu citarea părinţilor. În cauză,
participarea procurorului este obligatorie. Hotărârea va avea în vedere concluziile
raportului de anchetă psiho-socială.
Decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti nu scuteşte părintele de obligaţia sa
de a da întreţinere copilului.
În cazul în care, după decăderea din exerciţiul drepturilor părinteşti, copilul se află
în situaţia de a fi lipsit de îngrijirea ambilor părinţi, se va institui tutela.
Instanţa va reda părintelui exerciţiul drepturilor părinteşti, dacă au încetat
împrejurările care au dus la decăderea din exerciţiul acestora şi dacă părintele nu mai
pune în pericol viaţa, sănătatea şi dezvoltarea copilului. Până la soluţionarea cererii,
instanţa poate îngădui părintelui să aibă legături personale cu copilul, dacă aceasta este în
interesul superior al copilului.

Bibliografie:
 Codul civil
 Protecţia copilului şi a altor categorii de persoane - note de curs - Lector univ.dr.
Codruţa Hageanu
 Dreptul familiei - Alexandru Bacaci, C.Hageanu, V.Dumitrache