UNIVERSITATEA ECOLOGICĂ DIN BUCUREȘTI

FACULTATEA DE DREPT

REFERAT LA DREPTUL FAMILIEI

” Protecția drepturilor copilului și principiul interesului superior al copilului”

1. Aspecte generale privind protecția drepturilor copilului

Protecţia drepturilor copilului nu este doar o instituţie a dreptului familiei, ci o condiţie
obligatorie a economiei sociale. Ocrotirea minorului reprezintă acea instituţie juridică ce cuprinde
ansamblul drepturilor şi obligaţiilor acordate, respectiv impuse de lege anumitor persoane sau
organe1.
Copiii trebuie să beneficieze de drepturile generale ale omului la care suntem toți îndreptățiti
înca din momentul nașterii. Respectarea drepturilor omului înseamna ca fiecare dintre noi să îi
trateze pe ceilalti așa cum i‐ar placea sa fie tratat: cu demnitate, respect, egalitate, dreptate.
Noul cadru legal2 asigură, într-o măsură mai largă respectarea, promovarea şi garantarea
drepturilor copilului printr-o serie de măsuri ce privesc identitatea, dreptul la libertatea de gândire,
de conştiinţă şi de religie, creşterea sa în condiţii care să-i permită dezvoltarea fizică, mentală,
spirituală, morală şi socială, dreptul la protecţie alternativă, asistenţă medicală specială etc.
Protecția copilului desemnează ansamblul normelor juridice naționale și internaționale de
apărare a persoanei care se află într-o situație specială determinată de vârsta sa, vulnerabilitatea și
nevoie sa de ocrotire. Copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceeași măsură
ca și adultul, fiind un subiect de drept special care, pe măsură ce parcurge procesul de creștere și
maturizare, devine tot mai apt pentru a-și exprima voința juridică și a-și asuma exercitarea
drepturilor3.
Rolul principal în ocrotirea minorului îl are familia, intervenţia statului şi a colectivităţilor
locale având un caracter subsidiar, numai în măsura în care protecţia copilului în propria familie nu
este posibilă sau nu este în interesul acestuia.
În acest caz, instituţiile specializate ale statului au obligaţia de a interveni prin măsuri de
protecţie alternativă a copilului şi de a sprijini sau de a prelua integral, prin măsuri cu caracter
temporar sau permanent sarcina ocrotirii acestuia.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului corelează legislaţia
noastră internă în materie cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a subliniat
că, pentru un copil, faptul de a trăi împreună cu părinţii săi reprezintă o componentă fundamentală a
vieţii de familie astfel încât plasarea acestuia într-o instituţie de ocrotire socială reprezintă, în sine, o
ingerinţă în viaţa familială a celor interesaţi4.
Curtea a mai decis că asemenea măsuri trebuie să aibă un caracter temporar, cu posibilitatea
suspendării lor, pentru a nu fi pierdută din vedere posibilitatea realizării reuniunii copilului cu
părinţii săi, art. 8 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, neputând fi interpretat în sensul că
ar autoriza părinţii să ia măsuri care ar prejudicia sănătatea şi dezvoltarea copilului.
În dreptul internaţional, problematica minorului a beneficiat de o atenţie specială încă de la
începuturile afirmării acestei ramuri de drept. Astfel, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
adoptată de Adunarea Generală a ONU la 10 decembrie 1948, în articolul 25 alineatul 2 se
precizează că: “Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire speciale. Toţi copiii, indiferent
dacă s-au născut în cadrul sau în afara căsătoriei, se bucură de aceeaşi ocrotire socială.”

1
Dumitru Ră descu, Dicţionar de drept privat, Editura Mondan ’94, Bucureşti, 1997, pag. 667;
2
Legea nr. 272/21 iunie 2004 – publicată în M. Of. nr. 557/23.06.2004, Convenţia ONU cu privire la drepturile
copilului, ratificată de Româ nia prin Legea nr. 18/1990, republicată etc.;
3
Conf. univ. dr. Aurelian Gherghe, Suport de curs pentru disciplina: Dreptul Familiei, Universitatea Ecologică din
București, 2018-2019, pag. 61
4
A se vedea în acest sens Coreneliu Bâ rsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, comentariu pe articole,
vol. I, Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck, Bucureşti, 2005, p. 636 - cu soluţii de practică ale Curţii Europene.
 În România, cadrul legal în domeniul protecției drepturilor copilului este stabilit de Legea nr.
272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și Codul civil.
Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului reprezintă un
adevărat “Cod al protecției copilului”, care asigură respectarea, promovarea și garantarea
drepturilor copilului. Noul Cod civil, fiind ulterior Legii nr. 272/2004, este în concordanță atât cu
Legea nr. 272/2004, cât și cu reglementarea cuprinsă în Convenția ONU5.
În accepţiunea legii, copilul este ,,persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani şi nici nu a
dobândit capacitatea deplină de exerciţiu”. Această definiție poate fi găsită în dispozițiile art. 263
alin (5) C.civ. și ale art.4 din Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 republicată, privind protecţia şi
promovarea drepturilor copilului.
În ce priveşte termenul de "copil" s-a arătat6 că noţiunea de minor este mai cuprinzătoare decât
aceea de copil deoarece, minorul care se căsătoreşte rămâne în continuare minor, dar nu mai este
copil, potrivit legii, copilul fiind persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Potrivit legi, copilul beneficiază de protecţia specială până la dobândirea capacităţii de
exerciţiu. Ulterior, dacă tânărul îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ de zi, la cerere se
acordă protecţia specială pe durata continuării studiilor până la vârsta de 26 de ani.
Categoriile de copii care beneficiază de prevederile legii române în domeniul și promovării
drepturilor lor sunt, potrivit art. 3 din Legea nr. 273/2004, republicată, cu modificările și
completările ulterioare7:
a) copiii cetățeni români aflați pe teritoriul României;
b) copiii cetățeni români aflați în străinătate;
c) copiii fără cetățenie aflați pe teritoriul României;
d) copiii care solicită sau beneficiază de o formă de protecție în condițiile reglementărilor
legale privind statutul și regimul refugiaților în România ;
e) copiii cetățeni străini aflați pe teritoriul României, în situații de urgență constatate, în
condițiile prezentei legi, de către autoritățile publice române competente.
Protecţia specială a copilului 8 reprezintă ansamblul măsurilor, prestaţiilor şi serviciilor
destinate îngrijirii şi dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinţilor săi sau
a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora.

2. Principiul interesului superior al copilului

Interesul superior al copilului face parte din principiile privind garantarea, respectarea  şi
promovarea drepturilor copilului, principii care se regăsesc atât în reglementările interne, cât şi în
cele internaționale.
Legislația internațională  porneşte de la recunoaşterea copilului ca persoană, recunoscându‐i 
şi garantându‐i acestuia toate drepturile civile, sociale, culturale, politice, economice etc., începând
cu modul în care se dezvoltă  copilul  şi implicit discernământul acestuia, cu nevoile de ghidare  şi
de formare, până  la atingerea maturității.  
Astfel, norma de drept este chemată  înainte de toate să  vegheze la respectarea tuturor
drepturilor copilului  şi implicit să  reglementeze anumite măsuri speciale de asistență, protecție  şi
ocrotire, în primul rând prin părinți, dar  şi prin intermediul unor instituții care au la bază principiul
ocrotirii interesului superior al copilului.
Datorită importanței pe care o are punerea în practică a tuturor normelor ce țin de ocrotirea
copilului, principiul interesului superior al copilului se regăseşte  şi în documentele internaționale

5
Conf. univ. dr. Aurelian Gherghe, Suport de curs pentru disciplina: Dreptul Familiei, Universitatea Ecologică din
București, 2018-2019, pag. 62
6
Teodor Bodoască , Contribuţii la studiul condiţiilor în care poate fi instituită tutela copilului în reglementarea
Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în revista Dreptul, nr. 3/2005.
7
Conf. univ. dr. Aurelian Gherghe, Suport de curs pentru disciplina: Dreptul Familiei, Universitatea Ecologică din
București, 2018-2019, pag. 62
8
Noua lege înlocuieşte termenul de "minor" folosit de Codul familiei şi celelalte acte normative anterioare cu
acela de "copil". Potrivit Convenţiei cu privire la drepturile copilului adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. în
1989 şi ratificată de Româ nia prin Legea nr. 18/1999 (publicată în M. Of. nr. 109/1990) prin "copil" se înţelege
orice fiinţă (umană ) sub vâ rsta de 18 ani, cu excepţia cazurilor în care, în baza legii aplicabile copilului, majoratul
este stabilit sub această vâ rstă .
privind drepturile omului9. Astfel, este uşor de înțeles de ce una dintre primele reglementări
internaționale ale acestui principiu se regăseşte încă  din anul 1924 în Declarația drepturilor
copilului adoptată  de Liga Națiunilor prin care se precizează  că  „omenirea datorează  copilului
ce‐i mai bun din ceea ce poate oferi ”. Această  prevedere a fost preluată  ulterior  şi dezvoltată  în
Declarația drepturilor copilului, adoptată  în 1959 de Adunarea Națională  a Națiunilor Unite care
conține următoarea prevedere: „Copilul se va bucura de o protecție specială  şi i se vor oferi
facilități prin lege  şi prin mijloace menite să‐i asigure o dezvoltare fizică, mentală, spirituală   şi
socială  normale, în condițiile libertății  şi demnității. În adoptarea legilor necesare realizării
acestui scop, se va avea în vedere interesul superior al copilului”. Principiul a fost reiterat  şi în alte
documente internaționale care au ca scop reglementarea tuturor aspectelor relevante ce  țin de
ocrotirea drepturilor  şi situația copiilor, cum ar fi Convenția cu privire la diminuarea tuturor
formelor de discriminare împotriva femeii, care prevede în art. 16 lit. d) că  „în toate prevederile
referitoare la căsătorie  şi relațiile de familie, interesul superior al copilului va prevala în toate
situațiile”.
Convenția ONU cu privire la drepturile copilului se construieşte în întregime pe principiul
interesului superior al copilului10, principiu a cărui respectare se garantează încă  de la debut prin
art. 3 alin. (1) din Convenție, care prevede că  „în toate acțiunile care privesc copiii, întreprinse de
instituțiile de asistență  socială, publice sau private, de instanțele judecătoreşti, autoritățile
administrative sau de organele legislative, interesele copilului vor prevala”, iar statele părți ale
Convenției se obligă  „să  asigure copilului protecția  şi îngrijirea necesară  în vederea asigurării
bunăstării sale,  ținând seama de drepturile şi obligațiile părinților săi, ale reprezentanților săi
legali sau ale altor persoane cărora acesta le‐a fost încredințat în mod legal   şi în acest scop vor
lua toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare”.  
Atât din Declarația Universală  a Drepturilor Omului, Convenția Organizațiilor Națiunilor
Unite cu privire la drepturile copilului, cât şi din Constituția României rezultă că interesul copilului
este configurat de totalitatea drepturilor sale fundamentale, cum ar fi dreptul la integritate fizică  şi
psihică, dreptul la identitate, dreptul la liberă  exprimare  şi dreptul la libertatea de gândire, dreptul
la protecția împotriva oricăror forme de violență, vătămare, abuz fizic sau mintal, abandon  şi
neglijență, dreptul la învățătură etc., drepturi la care trebuie să se raporteze acțiunile tuturor
factorilor „ale căror responsabilități, generale, sectoriale ori specifice implică relația cu copilul –
de la părinți la sistemul de învățământ, sistemul medical, societatea în ansamblul ei”11 .  
În dreptul nostru intern, principiul ocrotirii interesului superior al copilului se regăseşte în
reglementări ce țin de ocrotirea minorului, respectarea, promovarea  şi garantarea drepturilor
copilului prin norme care sunt cuprinse în principal în Codul Civil (art. 263 C.civ., art. 2) şi în
Legea nr. 272/2004 privind protecția  şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu
modificările și completările ulterioare (6 lit. a),   şi garantate de Constituția României în art. 48‐49.  
Potrivit prevederilor art. 263 C. civ, orice măsură privitoare la copil, indiferent de autorul ei,
trebuie să fie luată cu respectarea interesului superior al copilului12.
Legiuitorul român, chiar dacă s‐a aplecat asupra reglementării principiului ocrotirii interesului
superior al copilului, a evitat să‐i dea acestui principiu o definiție, probabil în intenția de a nu limita
prin aceasta sfera drepturilor pe care este chemat să le protejeze prin norma juridică, dată  fiind
multitudinea aspectelor care îi configurează  natura juridică, începând cu cele sociologice,
psihologice, economice şi sociale, şi terminând cu cele juridice, toate având la bază ideea de „bine
al copilului”

9
Ca dovadă , ultimul deceniu al secolului trecut a fost desemnat în cadrul summit‐ului internațional pentru copii
din septembrie 1990 de că tre reprezentanții statelor şi guvernelor prezente ca „deceniu al copilului”, ocazie cu
care s‐a ajuns la un acord privind necesitatea adoptă rii de că tre statele participante la nivel național a unor
mă suri legislative  şi politici sociale avâ nd ca scop ameliorarea situației copiilor în concordanță   cu Declarația
Universală  Internațională  cu privire la Supraviețuirea, Protecția şi Dezvoltarea copilului.
10
Conform caracteriză rii fă cute de Comitetul pentru drepturile copilului din cadrul ONU, „interesul superior al
copilului” este principiul care a format „nucleul central, principiul diriguitor” al întregii Convenții.
11
A se vedea Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil, Comentariu pe articole,
art. 1‐2664, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2012, p. 529
12
Conf. univ. dr. Aurelian Gherghe, Suport de curs pentru disciplina: Dreptul Familiei, Universitatea Ecologică din
București, 2018-2019, pag. 63
 Din întreaga reglementare reiese că prin interes al copilului, legiuitorul desemnează  atât
interesul superior al acestuia care se realizează prin obligația de creştere şi educare a copiilor de
către părinții lor, conform propriilor lor convingeri, precum  şi interesul personal concret al
minorului care se realizează prin obligația părinților de a se îngriji atât de sănătatea  şi dezvoltarea
fizică  a copilului, cât  şi de educarea  şi pregătirea profesională cea mai potrivită cu însuşirile
acestuia13 .
Noțiunea de interes superior al copilului este o noțiune abstractă, destul de greu de încadrat,
astfel încât realizarea practică a acestui principiu presupune înainte de toate recunoaşterea şi
garantarea prerogativelor fundamentale ale copilului, însă întotdeauna cu luarea în considerare a
nevoilor speciale determinate de vârsta  şi gradul de maturitate a fiecărui copil în parte.
Principiul ocrotirii interesului superior al copilului, ca drept fundamental, pentru a putea
produce în practică efectele dorite de legiuitor, trebuie aplicat în mod diferit, de la caz la
caz, ținându‐se cont de mai multe criterii, cum ar fi de exemplu cele care  țin de: vârstă, dezvoltare
fizică  şi psihică, temperament, inteligență  emoțională, mediu, antecedente, relațiile cu familia şi
alte persoane de referință, dezvoltare intelectuală şi, nu în ultimul rând, stare de sănătate.
Toate aceste reglementări creionează fizionomia juridică a principiului respectării şi
promovării cu prioritate a interesului superior al copilului, principiu care cuprinde o
paletă întreagă de reglementări, drepturi şi obligații cu un câmp de aplicare extins, care
vizează printre altele şi:
‐ Orice reglementări în domeniul respectării şi promovării drepturilor copilului;
‐ Orice act juridic emis sau încheiat în acest domeniu;
‐ Drepturile şi obligațiile ce revin părinților copilului, altor reprezentanți legali ai săi, precum şi
oricăror persoane cărora acestora le‐a fost plasat în mod legal14;
‐ Demersurile şi deciziile referitoare la copii întreprinse de autoritățile publice  şi de organismele
private autorizate, precum şi cauzele soluționate de instanțele judecătoreşti.
Pentru rezolvarea cererilor care se referă la copii, autoritățile competente sunt datoare să dea
toate îndrumările necesare pentru ca părțile să recurgă la metodele de soluționare a conflictelor pe
cale amiabilă15.
Prin dispozițiile Codului civil privitoare la exercitarea în comun a autorității părinteşti,
legiuitorul a înțeles să acorde o libertate mult mai mare părinților în ceea ce priveşte amenajarea
raporturilor dintre ei cu privire la drepturile şi obligațiile pe care le au față de copiii lor.
S‐a arătat că  favorizarea înțelegerilor dintre părinți în legătură cu copiii lor minori se înscrie
într‐o tot mai mare tendință   de contractualizare a dreptului familiei. Faptul că  soții pot încheia un
acord parental autentic în cazul procedurii divorțului pe cale notarială, doar în baza unui raport de
anchetă  psihosocială, fără  a fi necesară  autorizarea instanței de tutelă, nu are alt rol decât acela de
a încuraja părinții să  găsească o cale prin care să colaboreze cu privire la toate aspectele legate de
persoana şi bunurile copiilor lor.  
Astfel, plasarea interesului superior al copilului în centrul dreptului familiei ca un principiu de
intervenție cu privire la orice copil, rezultă  din alinierea cvasitotalității legislațiilor familiale la
realitățile sociale prin liberalizarea atât a raporturilor dintre bărbați şi femei, cât şi a puterii
parentale.  
Astăzi, despre principiul ocrotirii interesului superior al copilului se spune că  reprezintă  „alfa 
şi omega”16 dreptului familiei, ceea ce nu face altceva decât să  sublinieze importanța acestui
principiu în cadrul raporturilor de familie şi nu numai.

13
Pentru amă nunte a se vedea Al. Bacaci, Preciză ri privind instituția ocrotirii pă rinteşti, în Dreptul, nr. 10/2000,
p. 58‐61.
14
De reținut este şi faptul că  deşi Legea nr. 272/2004 republicată  şi Legea nr. 273/2004 au fost inițial adoptate în
cadrul pachetului legislativ destinat ocrotirii copilului, se pot observa deosebiri din punct de vedere al
terminologiei folosite de că tre legiuitor. Mai multe despre acest aspect în T. Bodoaşcă , Unele aspecte critice
referitoare la necorelarea unor dispoziții din Legea nr. 272/2004 privind protecția   şi promovarea drepturilor
copilului cu anumite norme din Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopției, în Dreptul, nr. 5/2005, p.
85‐94.
15
Conf. univ. dr. Aurelian Gherghe, Suport de curs pentru disciplina: Dreptul Familiei, Universitatea Ecologică din
București, 2018-2019, pag. 63
16
F. Ringel, N.E. Putma, Dreptul familiei, Ed. PUAM, 1996, p. 201.
 Bibliografie

1. Dumitru Ră descu, Dicţionar de drept privat, Editura Mondan ’94, Bucureşti, 1997.
2. Conf. univ. dr. Aurelian Gherghe, Suport de curs pentru disciplina: Dreptul Familiei,
Universitatea Ecologică din București, 2018-2019.
3. Coreneliu Bâ rsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, comentariu pe articole, vol. I,
Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.
4. Teodor Bodoască , Contribuţii la studiul condiţiilor în care poate fi instituită tutela copilului în
reglementarea Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, în
revista Dreptul, nr. 3/2005.
5. Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei (coord.), Noul Cod Civil, Comentariu pe
articole, art. 1‐2664, Ed. C.H. Beck, Bucureşti 2012.
6. T. Bodoaşcă , Unele aspecte critice referitoare la necorelarea unor dispoziții din Legea nr.
272/2004 privind protecția  şi promovarea drepturilor copilului cu anumite norme din Legea nr.
273/2004 privind regimul juridic al adopției, în Dreptul, nr. 5/2005.
7. Al. Bacaci, Precizări privind instituția ocrotirii părinteşti, în Dreptul, nr. 10/2000.
8. F. Ringel, N.E. Putma, Dreptul familiei, Ed. PUAM, 1996.
9. https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2005/RSJ12/0104OanaGhita.pdf
10. https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481047524-lect.-univ.-dr.-adina---renate-motica.pdf
11. https://e-juridic.manager.ro/articole/principiul-interesului-superior-al-copilului-7892.html
12. https://ro.scribd.com/document/121826067/Principiul-Interesului-Superior-Al-Copilului