Asistenta Sociala Si Protectia Drepturilor Copilului - ID

Asistența și protecția drepturilor copiilor – material de studiu pentru studenții de la forma de
învățământ IDIFR
Lector univ. Dr. Maria Marcu
INTRODUCERE
Interesul pentru drepturile copilului a apărut în a doua jumătate a secolului,
preocupată de aspecte referitoare la dezvoltarea copilului, și care pleda
pentru protecția copilului împotriva neglijării, exploatării și a violenței. In această
perioadă in Europa au fost inființate instituții publice de ocrotire, școli și instituții
separate pentru copii delincvenți, precum și tribunale pentru minori.
Un eveniment marcant a fost adoptarea, pe 20 noiembrie 1989, a Convenției ONU
cu privire la drepturile copilului. Aceasta a intrat în vigoare în septembrie 1991 și a
fost ratificată de majoritatea țarilor din lume, cu excepția Statelor Unite ale
Americii și a Somaliei. România a ratificat Convenția în anul 1990 (Legea 18/1990
pentru ratificarea Comvenției privind depturile copilului.
Conform Manualului European privind drepturile copilului, in trecut acestea au
fost abordate în mod fragmentar în UE, principalul scop al normelor legislative fiind
reglementarea aspecte de natură economică (promovarea unor produse) și politică
care afectau copiii, reglementările vizând domeniul protecției consumatorului și al
liberei circulații a persoanelor
In ultima perioadă drepturile copilului au fost mereu pe agende UE și reglemenările
legislative s/ai realizat in trei etape:
• introducerea Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, in anul 2000;
• intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009 și identificarea
„protecției drepturilor copilului” ca obiectiv general al UE
• adoptarea Comunicării Comisiei Europene cu privire la locul special al copiilor în
acțiunile externe ale UE și a Orientărilor Consiliului UE pentru promovarea și
protecția drepturilor copilului; Consiliul UE a adoptat „Orientările Uniunii Europene
1 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

preșcolar
pentru promovarea și protecția drepturilor copilului, iar Comisia Europeană

a adoptat Comunicarea intitulată Copiii ocupă un loc special în acțiunile externe ale
Uniunii Europene.
Obiectivul general al cursului:
Cunoaşterea, înțelegerea și aplicarea adecvată a principiilor și normelor care
guvernează activitatea de asistență socială și protecția specială a drepturilor copilului
Obiective specifice:
 Înţelegerea și utilizarea adecvată a noțiunilor specifice disciplinei
 Explicarea, interpretarea și aplicarea principiilor și normelor legislative in
domeniul asistenței și protecției copilului;
 Cunoaşterea specificului ocrotirii în familie, familia alternativă, plasamentul;
 Standarde minime obligatorii în domeniul serviciilor sociale
 Cunoașterea drepturilor copilului, a responsabilitatilor părintești, ale
comunității și ale statului în respectarea și garantarea drepturilor copilului;
Conținuturi:
1. Asistenta socială și protecția copilului: cadrul conceptual și legislativ

2. Drepturile copilului și principiile care guvernează activitatea în domeniul
asistenței și protecției drepturilor copilului
3. Familia naturală; familia alternativă; protecția specială.

preșcolar
UNITATEA DE STUDIU 1
Asistența socială și protecția copilului: cadrul conceptual, legislativ și

instituțional
1.1. Copilul și familia: notiuni, norme, instituții

1.2. Sarcini de învățare
1.3. Rezumatul unității de studiu
1.4. Test de autoevaluare
1.5. Concluzii
1.6. Bibliografie
1.1. Copilul și familia:noțiuni, norme, instituții
Cuvinte cheie : copil, familie, protecție alternativă, protecție Notițe
specială, supraveghere specializată personale
În dreptul internațional, prin copil se înțelege „orice ființă
umană sub vârsta de 18 ani”. Din perspectiva Tratatelor
internationale, copiii sunt titulari de drepturi, nu doar obiecte
ale protecției. Ei beneficiază de toate drepturile omului dar
beneficiază și de reglementări speciale, date fiind
caracteristicile lor specifice.
In legislația europeană sunt utilizați următorii termeni:
- „tineri” (termen generic pentru toate persoanele în vârstă
de până la 18 ani),
- „adolescenți” (orice tânăr în vârstă de cel puțin 15 ani și
de cel mult 18 ani, care nu mai face obiectul școlarizării
obligatorii pe bază de program integral)

preșcolar
- „copii” (definiți ca tinerii care nu au atins vârsta de 15

ani, a căror încadrare oficială în muncă este, în cele mai
multe cazuri, interzisă
Familia, din perspectivă sociologică, este o formă
specifică de comunitate umană definită ca „grup de persoane
unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se caracterizează
prin comunitate de viaţă, de sentimente, de aspiraţii, de
interese” şi „un refugiu şi un mijloc de adaptare la situaţii de
criză”(Voinea,2005).
Din perspectivă juridică, familia este un grup formal,
reglementat prin norme legislative care stabilesc modul de
încheiere a căsătoriei, situaţia juridică a copiilor născuţi în
cadrul căsătoriei, drepturile şi obligaţiile dintre soţi şi faţă de
copii.
„Prin familie se înțelege soțul și soția sau soțul, soția și
copiii lor necăsătoriți, care au domiciliul ori reședința
comună înscrisă în actele de identitate și care
gospodăresc împreună.
Se consideră familie și frații fără copii, care
gospodăresc împreună și au domiciliul sau reședința
comună, separat de domiciliul ori reședința părinților.
Se asimilează termenului familie, bărbatul și femeia
necăsătoriți, cu copiii lor și ai fiecăruia dintre ei, care
locuiesc și gospodăresc împreună, dacă aceasta se
consemnează în ancheta socială.
Familia extinsă desemnează copilul, părinții și rudele
acestuia până la gradul IV inclusiv.
Termenul familie monoparentală desemnează familia
formată din persoana singură și copilul/copiii aflați în
preșcolar
întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta.”

(Legea Asistentei Sociale nr 292/2011, art 22)
Perspectiva juridică oferă un atât un cadru restrâns cât

şi un cadru mai larg de considerare a noţiunii de familie. Într-o
formă restrânsă familia “naturală” este constituită din părinţi şi
copiii acestora; rudele pînă la gradul patru sunt considerate a
constitui familia “lărgită”. În forma extinsă, sfera noţiunii de
familie include şi situaţiile asimilate relaţiilor de familie, cum
ar fi tutorii, familia de plasament, familia de asistenţi maternali,
familia adoptivă.
Copilul are dreptul să fie ingrijit conform nevoilor sale
astfel incât ingrijirea să permit dezvoltarea la maximum a
potențialului său.
Legea 272/2004 privind protectia si promovarea
drepturilor copilului prevede : “Răspunderea
pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului
revine în primul rând părintilor, aceştia având
obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi
îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu
prioritate de interesul superior al acestuia.
Același act normativ prevede responsabilitățile
autorităților și instituților statului pentru a asigura si garanta
respectarea drepturilor copilului dar să măsurile luate atunci

preșcolar
când copilul este lipsit de ocrotire părinteacă sau când copilul

este neglijat, abuzat, maltratat, exploatat de către părinții săi.
Prin neglijarea copilului se întelege
„omisiunea, voluntara sau involuntara, a unei persoane
care are responsabilitatea cresterii, ingrijirii sau
educarii copilului de a lua orice masura pe care o
presupune indeplinirea acestei responsabilitati, care
pune in pericol viata, dezvoltarea fizica, mentala,
spirituala, morala sau sociala, integritatea corporala,
sanatatea fizica sau psihica a copilului si poate imbraca
mai multe forme: alimentara, vestimentara, neglijarea
igienei, neglijarea medicala, neglijarea educationala,
neglijarea emotionala sau parasirea
copilului/abandonul de familie, care reprezinta cea mai
grava forma de neglijare”(Legea 272/2014, art 94)
Prin abuz asupra copilului se înțeleg
„orice actiune voluntara a unei persoane care se afla
intr-o relatie de raspundere, incredere sau de autoritate
fata de acesta, prin care sunt periclitate viata,
dezvoltarea fizica, mentala, spirituala, morala sau
sociala, integritatea corporala, sanatatea fizica sau
psihica a copilului, si se clasifica drept abuz fizic,
emotional, pishologic, sexual si economic”.( Legea
272/2014, art 94).

preșcolar
Maltratarea copilului înseamnă expunerea copilului la rele

tratamente atât prin abuz cât și prin neglijare, o perioadă
semnificativă de timp.
Există situaţii în care copiii sunt privaţi de dreptul natural
şi reglementat juridic pe care îl au de a creşte alături de părinţii
lor, datorită unor stări de dificultate majore, definite prin
apariţia în cadrul familie a unor dezechilibre majore şi apariţia
riscului pentru copii.“Situaţie de risc” poate fi considerată orice
situaţie în care devoltarea şi /sau securitatea fizică sau psihică
a copilului este pusă în pericol.
Începând cu anul 2004 modificările legislative în domeniul
protecţiei copilului au vizat redimensionarea rolurilor şi
responsabilităţilor autorităţilor şi instituţiilor cu atribuţii în
domeniul protecţiei copilului, stabilind atribuții institutionale
clare, de natură a asigura o intervenție propmtă, consistentă și
adaptată nevoilor concrete.
Direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia
copilului este „instituţia publică cu personalitate juridică
înfiinţată în subordinea consiliilor judeţene/consiliilor locale
ale sectoarelor municipiului Bucureşti cu scopul de a asigura
aplicarea politicilor sociale în domeniul protecţiei copilului,
familiei, persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilităţi,
precum şi altor persoane, grupuri sau comunităţi aflate în
nevoie socială, cu rol în administrarea şi acordarea
beneficiilor de asistenţă socială şi a serviciilor sociale.”

preșcolar
(Hotărâre Nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru

de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice de asistenţă
socială şi a structurii orientative de personal).
Directia generala de asistenta socială (DGASPC) este un
serviciu public specializat care indeplinește următoarele
atribuții principale: coordonează activităţile de asistenţă
socială şi de protecţie a familiei şi a drepturilor copilului la
nivelul judeţean, coordonează implementarea strategiei
județene, asigură îndrumarea metodologică a activităţilor
serviciilor publice de asistenţă social si aplicarea unitară a
legislatiei în domeniu, etc.
La nivelul autorităților publice locale locale funcționează
Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) care „ au
obligaţia să garanteze şi să promoveze respectarea drepturilor
copiilor din unităţile administrativ-teritoriale, asigurând
prevenirea separării copilului de părinţii săi, precum şi
protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de
îngrijirea părinţilor săi.” (Lege 272/2004, art. 113)
În subordinea consiliului judeţean funcţionează comisia
pentru protecţia copilului (CPC), ca organ de specialitate cu
are următoarele atribuţii principale:
a) stabilirea încadrării în grad de handicap a copilului;
b) stabilirea măsurilor de protecție specială la propunerea
DGASPC ;

preșcolar
c) soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de

asistent maternal;
Protecția specială a copilului se definește ca fiind
„ansamblul de beneficii de asistență socială și servicii sociale,
precum și programe, măsuri și acțiuni complementare destinate
îngrijirii și dezvoltării copilului lipsit, temporar sau definitiv,
de ocrotirea părinților ori a copilului care nu poate fi lăsat în
grija acestora, în vederea protejării intereselor sale‘‘. (Legea
292/2011).
Comisia pentru protecția copilului poate dispune o formă de
protecție specială pentru copil doar atunci când părinții își pot
exprima acordul pentru această măsură. Atunci când nu este
exprimat acordul părinților măsura de protecție special se
dispune de către instanța judecătorească.
Plasamentul, ca măsură de protecție specială, poate fi
stabilit la o rudă, asistent maternal profesionist sau serviciu
rezidențial.
In afara plasamentului, care se stabileste pentru că nu poate
fi îngrijit copilul in familie, mai există situația in care în care
CPC/Instanta decide aplicarea unei măsuri de protecție
specială, măsura supravegherii specializate, pentru copilul
care a săvârșit fapte penale și nu răspunde penal (nu are
discernământ /are discernământ limitat)
Oricare ar fi măsura dispusă, este obligatoriu ca serviciile
sociale acordate să îndeplinească anumite standarde minime

preșcolar
de calitate. „Standardul minim de calitate este un set de criterii

aprobate prin acte normative obligatorii la nivel național a
căror aplicare asigură un nivel minim acceptabil de
performanță al procesului de furnizare a serviciilor
sociale”(Legea 292/2011)
Pentru copilul declarat orfan (lipsit definitiv de ingrijire
părintească) se va institui o măsură de protecție alternativă:
tutela sau adoptia.
1.2. Sarcini de învăţare pentru Unitatea de studiu nr. 1
1. Explicati intelesul următorilor termeni: copil, familie,
familie extinsă.
2. Explicați în ce constă neglijarea.
3. Identificati formele abuzului.
4. Aratati rolul familiei, autoritatii locale și statului in
respectarea drepturilor copilului.
5. Evidențiați care este relatia dintre DGASPC si SPAS.
6. Precizati in cine stabileste măsura tutelei. Argumentati.
7. Precizați cine stabilește măsura plasamentului dacă
unul dintre părinți nu este de acord.
8. Explicati in ce situatie se stabileste măsura
supravegherii specializat și de către cine.
9. Explicati ce sunt standardele minime de calitate.
1.3. Rezumatul Unității de învățare nr. 1
Copilul, este persoana care nu are implinită vârsta de 18 ani.
Conform legislației europene, copilul nu are capacitate deplina

preșcolar
de exercițiu pânăla vîrsa de 18 ani, deci nu iți poate apăra

drepturile și interesele. Părinții copilului sunt cei care
reprezintă interesele copilului și care ăși exercită drepturile și
responsabilitățile față de copil. Interesele copilului primează
în orice situație. Copilul are dreptul să beneficieze de cea mai
bună îngrijire în propria familie, să se bucure de viața de
familie împreună cu părinții și frații săi. Atunci cțnd creșterea
și îngrijirea copilului în familie nu este posibilă, copilul va
beneficia de protecție alternativă sau de potecție specială.
Măsurile de protecție se stabilesc de cître Comisia pentru
protecția copilului sau de către instanta judecătorească, după
caz.
Copilul care a săvârșit fapte penale și nu răspunde penal va
beneficia de măsura supravegherii specializate.
Măsurile de protecție specială au un caracter temporar.
Sunt impuse condiții mimime pe care trebuie să le
indeplinească serviciile sociale, prin Standarde mininime de
calitate.
1. Ce este copilul. De ce are nevoie de protecția drepturilor sale?
2. Ce este familia si ce obligatie principală are fată de copil?
3. Cate tipuri de familie există din punct de vedere juridic?
4. In ce situatii copilul beneficiază de măsuri de protecție?
5. Care sunt măsurile de protecție de care poate beneficia un copil lipsit de
ocrotire părintească?

preșcolar
6. Definiti abuzul. Ce formă a abuzului credeți că este cel mai des întâlnită
în școli?
7. Definiti neglijarea. Arătați sub ce formă se poate manifesta neglijarea in
școli.
8. Care sunt măsurile de protecție specială? Dar măsurile de protecție
alternativă?
9. Unde se poate dispune plasamentul?
10. Ce sunt standardele minime de calitate?
1.5. Concluzii
Fiecare copil are dreptul sa se bucure de viata de familie.
Fiecare copil are dreptul de a crește în familia sa iar părinții
sunt primii responsabili în ingrijirea copilului astfel incât
potențialul copilului să se manifeste la maximum. In situația
in care in familie există disfuncționalități majore, rolul statul
este de a asigura protecție copilului prin măsuri de protecție
alternativă sau specială, după caz. Măsurile de protecție au un
caracter temporar.
Bibliografie
1. Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii
Europene și Consiliul Europei( 2015). Manual de drept
european privind drepturile copilului (http: fra-ecthr-
2015-handbook-european-law-rights-of-the-
child_ro.pdf)

preșcolar
2. Hotărâre Nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-

cadru de organizare şi funcţionare ale serviciilor publice
de asistenţă socială şi a structurii orientative de personal
3. Legea 272/ 2004 privind protecția și promovarea
drepturilor copilului
4. Legea 292/2011 Legea Asistenței Sociale
5. Voinea, Maria.(2005). Familia contemporană. Mică
enciclopedie. Bucureşti: Editura Focus.

preșcolar
UNITATEA DE STUDIU Nr. 2
Drepturile copilului și principiile care guvernează activitatea în domeniul

asistenței și protecției drepturilor copilului
2.1 Principiile care stau la baza respectării și garantării drepturilor copilului
2.2.Drepturi și libertăți civile
2.3.Dreptul la bunăstare și sănătate
2.4. Dreptul la educație
2.5. Dreptul la protecție impotriva abuzului, neglijării, explotării
2.9. Concluzii
2.10. Bibliografie
2.1. Principiile care stau la baza respectării și garantării drepturilor

copilului
Cuvinte cheie : interesul superior al copilului, identitate personală, Notițe
egalitate, nediscriminaare, violență, exploatare personal
e
Conform Legii 272 din 2004 privind protecția și promovarea

drepturilor copilului, orice acțiune, care are drept subiect sau obiect
copilul se va subordona principiului interesului superior al copilului.

preșcolar
În determinarea interesului superior al copilului , se va ține cont de

următoarele aspecte:
a) -nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate,
b) -nevoile de securitate, stabilitate şi apartenenţă la o familie;
c) -opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate;
d) -existența unui eventual istoric de abuz, neglijare /alte formă de
violenţă asupra copilului
e) -potenţialele situaţii de risc care pot interveni în viitor;
f) -capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se -ocupe de
creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale
acestuia;
g) - nevoia de menţinere a relaţiilor personale cu persoanele faţă de care
copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.
Același act normativ precizează principiile in conformitate cu care se

realizează respectarea şi garantarea drepturilor copilului:
a) respectarea şi promovarea cu prioritate a interesului superior al
copilului;
b) egalitatea şanselor şi nediscriminarea;
c) responsabilizarea părinţilor cu privire la exercitarea drepturilor şi
îndeplinirea obligaţiilor părinteşti;
d) primordialitatea responsabilităţii părinţilor cu privire la
respectarea şi garantarea drepturilor copilului;

preșcolar
e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia

multisectorială şi parteneriatul dintre instituţiile publice şi
organismele private autorizate;
f) asigurarea unei îngrijiri individualizate şi personalizate pentru
fiecare copil;
g) respectarea demnităţii copilului;
h) ascultarea opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia,
ţinând cont de vârsta şi de gradul său de maturitate;
i) asigurarea stabilităţii şi continuităţii în îngrijirea, creşterea şi
educarea copilului, ţinând cont de originea sa etnică, religioasă,
culturală şi lingvistică, în cazul luării unei măsuri de protecţie;
j) celeritate în luarea oricărei decizii cu privire la copil;
k) asigurarea protecţiei împotriva abuzului, neglijării, exploatării şi
oricărei forme de violenţă asupra copilului;
l) interpretarea fiecărei norme juridice referitoare la drepturile
copilului în corelaţie cu ansamblul reglementărilor din această
materie.
2.2 Drepturi și libertăți civile

Cuvinte cheie: identitate, apartenență, relații personale, drepturi și Notițe
obligații părintești personal
e
Copilul are dreptul la identitate.
Imediat după naștere, în termen de 24 ore, se completează un
Certificat constatator al nașterii.

preșcolar
Prin naștere, copilul are următoarele drepturi:

- -dreptul la un nume
- - dreptul de a dobândi o cetățenie
- -dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi de a fi îngrijit, crescut şi educat de
aceştia.
Potrivit legislației europene:
• Dreptul de a-și cunoaște originile se înscrie în sfera dreptului
copilului la viață privată.
• Stabilirea paternității impune stabilirea atentă a echilibrului între
interesul copilului de a-și cunoaște identitatea și interesul tatălui
presupus sau pretins, precum și cu interesul general.
• Nașterile anonime sunt permise în temeiul articolului 8 din Convenție

(dreptul la respectarea vieții private și de familie), cu condiția ca copilul
să poată obține cel puțin acele informații despre mamă care nu pot
conduce la identificarea acesteia și să existe posibilitatea solicitării unei
declarații de renunțare la confidențialitate din partea mamei.
• Un copil adoptat are drept de acces la informații referitoare la

originea sa.
Până la vârsta de 18 ani părinții sunt reprezentanții legali ai copilului,
indeplinind obligații și exercitând drepturi părintești. Doar instanța
poate stabili un alt reprezentant legal pentru copil, in urma decăderii
din drepturile părintești ori a decesului părintilor, ori in situația in
care părinții nu își pot exercita drepturile părintești,

preșcolar
În situația în care autoritățile competente constatăcă un copil este

lipsit, în mod ilegal, de elementele constitutive ale identităţii , sunt
obligate să ia de urgenţă toate măsurile necesare în vederea stabilirii
identităţii copilului și celorlalte drepturi ale sale.
Cetăţenia este acea calitate a persoanei fizice ce exprimă legătura
politico-juridică permanentă nelimitată în timp şi spaţiu dintre această
persoană fizică şi statul respectiv.
Prin cetățenie copilul se bucură de toate drepturile și libertățile
cetățenești garantate de Constituție.
Dreptul copilului la viața de familie
Dreptul copiilor de a cunoaște identitatea părinților și dreptul de a fi
îngrijiți de aceștia constituie două componente de bază ale dreptului
copiilor la respectarea vieții de familie. Acestea sunt într-o anumită
măsură interdependente: dreptul copiilor de a-și cunoaște părinții este
asigurat prin îngrijirea părintească.
Copilul are dreptul să fie crescut de părinții săi, cu excepția situațiilor
in care acest lucru nu este în interesul copilului, părinții punțnd grav
în pericol dezvoltarea fizica si psihică a copilului.
Copilul are dreptul de a menţine relaţii personale directe cu ambii
părinţii, rudele şi cu alte persoane faţă de care copilul a dezvoltat
legături de ataşament, fără nicio ingerință.
Convenția Consiliului Europei asupra relațiilor personale care privesc
copiii Articolul 4 alineatul (1), prevede că „copilul și părinții săi au
-
dreptul de a obține și de a întreține relații personale constante”.

preșcolar
Singura, instanța poate limita sau interzice, motivat, in interesul

superior al copilului aceste relații. Separarea trebuie să fie temporară
iar statul va sprijini reîntregirea familiei prin acordarea unor servicii
specializate. Atunci când nu este posibilă reintegrarae copiluluiin
familie, se are in vedere adopția, pentru a oferi copilului stabilitate în
îngrijire și educare.
În caz de neînţelegere între părinţi cu privire la relațiile personale cu
copilul, instanţa va stabili un program luând în considerare vârsta
copilului, de nevoile de îngrijire şi educare ale acestuia, de
intensitatea legăturii afective dintre copil şi părintele la care nu
locuieşte și de comportamentul acestui părinte, dar şi de alte aspecte
relevante. Părintele la care copilul locuieşte are obligaţia de a sprijini
menţinerea relaţiilor personale ale copilului cu celălalt părinte
In situația copilului care se află în îngrijirea familii substitutive sau
unitate de ocrotire, relaţiile personale se pot realiza prin:
a) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană care are,
potrivit prezentei legi, dreptul la relaţii personale cu copilul;
b) vizitarea copilului la domiciliul acestuia;
c) găzduirea copilului, pe perioadă determinată, de către părintele sau
de către altă persoană la care copilul nu locuieşte în mod obişnuit;
d) corespondenţă ori altă formă de comunicare cu copilul;
g) întâlniri ale copilului cu părintele ori cu o altă persoană faţă de care
copilul a dezvoltat legături de atașament, cu sau fără supraveghere.

preșcolar
Este interzisă prin lege, orice acţiune de natură să afecteze imaginea

publică a copilului sau dreptul acestuia la viaţă intimă, privată şi
familială.
Este interzisă de asemenea folosirea copiilor de către părinţi și orice
alte persoane responsabile de creşterea şi îngrijirea lor, în scopul de a
obţine avantaje sau de a influenţa deciziile autorităţilor publice.
Dreptul la libertate de exprimare:
Părinții au obligația de a le asigura copiilor informaţii, explicaţii şi
sfaturi, în funcţie de vârsta şi de gradul lor de înţelegere .
Copii au dreptul să îşi exprime punctul de vedere, ideile şi opiniile și
dreptul de a fi ascultat, in orice situație în care se iau decizii care il
privesc.
Părinţii îndrumă copilul, potrivit propriilor convingeri, în alegerea
unei religii însă copilul are dreptul la libertate de gândire, de
conştiinţă şi de religie, dreptul la viaţă culturală proprie, la declararea
apartenenţei sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii.
2.3. Dreptul copilului la sănătate și bunăstare
Cuvinte cheie: creștere, dezvoltare, bunastare, sănătate Notițe
personal
e
Părinților le revine responsabilitatea de a asigura cele mai bune
condiţii de viaţă necesare creşterii şi dezvoltării copiilor.
Părinții trebuie să le asigure copiilor locuinţă şi condiţiile necesare
pentru creştere, educare, învăţătură, pregătire profesională, precum şi
un mediu de viaţă sănătos.

preșcolar
Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate şi

de a beneficia de serviciile medicale atunci când acestea sunt
necesare. Serviciile medicale și medicamentele pentru copii sunt
gratuite, costurile aferente fiind suportate din Fondul naţional unic de
asigurări sociale de sănătate şi de la bugetul de stat.
Politica de sănătate din țara noastră , urmăresc:
- reducerea mortalităţii infantile;
- asigurarea şi dezvoltarea serviciilor medicale primare şi
comunitare;
- prevenirea malnutriţiei şi a îmbolnăvirilor;
- asigurarea serviciilor medicale pentru gravide în perioada pre- şi
postnatală
- informarea părinţilor şi a copiilor cu privire la sănătatea şi
alimentaţia copilului,
- dezvoltarea serviciilor de planificare familială;
- derularea sistematică în unităţile şcolare de programe de educaţie
pentru sănătate.
O categorie specială o constituie copiii cu dizabilități. Acești copii au
dreptul la îngrijire specială care să asigure dezvoltarea fizică, mentală,
spirituală, morală.
Îngrijirea specială vizează facilitarea fără discriminare a accesului
copiilor cu dizabilități la educaţie, formare profesională, servicii
medicale, recuperare, pregătire profesională, la activităţi recreative,
care sa le permită dezvoltarea la maxim a potențialului lor.

preșcolar
Pentru o viață sănătoasă copii au dreptul la timp suficient pentru

odihnă şi vacanţă, la activităţi recreative proprii vârstei sale şi la
activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii.
2.4. Dreptul copilului la educație
Cuvinte cheie: educație, nondiscriminare, principii, integrare Notițe
scolară personal
e
Copilul are dreptul de a primi o educaţie care să îi permită
dezvoltarea, în condiţii nediscriminatorii, a aptitudinilor şi
personalităţii sale.
Părinţii :
- au dreptul de a alege felul educaţiei care urmează să fie dată copiilor
lor
- au obligaţia să înscrie copilul la şcoală şi să asigure frecventarea cu
regularitate de către acesta a cursurilor şcolare.
Legislația în doemniul educației are in vedere:
- facilitarea accesului la educaţia preşcolară şi asigurarea
învăţământului general obligatoriu şi gratuit pentru toţi copiii;
- organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care nu pot
răspunde la cerinţele programei şcolare naţionale
- organizarea de cursuri speciale de pregătire pentru copiii care au
abandonat şcoala, în vederea reintegrării lor în sistemul naţional de
învăţământ;
- prevenirea abandonului şcolar

preșcolar
- acordarea unor servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană,

rechizite, transport
O categorie specială de educabili o constituie copiii cu cerințe
educaționale speciale (cerințe care survin datorită unor deficiențe la
nivel fizic, mintal, senzorial, psihoneurolocomotor, etc. )
Statul promovează măsuri de incluziune socială al căror scop este
de a crea posibilitatea inclusiv persoanelor cu deficiențe/dizabilități,
de a fi capabile să participe la viața sociatății, indiferent de originea
lor sau de caracteristici specifice (rasa, limba, cultura, genul,
dizabilitatea, statutul social, vârsta precum și alți factori. Prin aceste
măsuri se combate discriminarea și excluziunea socială și acceptarea
diversității.
Integrarea şcolară - reprezintă procesul de includere în şcolile de
masa a copiilor cu cerinţe educative speciale.
Conform Legii educației, principiile care guverneaza
invatamantul, sunt:
a) principiul echitatii- in baza caruia accesul la invatare se realizeaza
fara discriminare;
b) principiul calitatii - in baza caruia activitatile de invatamant se
raporteaza la standarde de referinta si la bune practici nationale si
internationale;
c) principiul relevantei - in baza caruia educatia raspunde nevoilor de
dezvoltare personala si social-economice;
d) principiul eficientei- in baza caruia se urmareste obtinerea de
rezultate educationale maxime, prin gestionarea resurselor existente;

preșcolar
e) principiul descentralizarii- in baza caruia deciziile principale se iau

de catre actorii implicati direct in proces;
f) principiul raspunderii publice -in baza caruia unitatile si institutiile
de invatamant raspund public de performantele lor;
g) principiul garantarii identitatii culturale a tuturor cetatenilor romani
si dialogului intercultural;
h) principiul asumarii, promovarii si pastrarii identitatii nationale si a
valorilor culturale ale poporului roman;
i) principiul recunoasterii si garantarii drepturilor persoanelor
apartinand minoritatilor nationale, dreptul la pastrarea, la dezvoltarea
si la exprimarea identitatii lor etnice, culturale, lingvistice si
religioase;
j) principiul asigurarii egalitatii de sanse;
k) principiul autonomiei universitare;
l) principiul libertatii academice;
m) principiul transparentei
2.5. Dreptul la protecție impotriva abuzului, neglijării, explotării
Cuvinte cheie: abuz, neglijare, exploatare, maltratare, exploatare Notițe
personal
e
Abuzul asupra copilului constituie incă o problemă de actualitate în
sociatate. Copiii care au suferit o formă de abuz - fizic, sexual,
emotional pot prezenta la maturitatedificultăți de relaționare și pot
replica aceste comportamente, devenind uneori, din abuzați,
abuzatori. In formele agravate, vorbim despre maltratare si

preșcolar
exploatare. Exploatarea poate fi de natură fizică, sexuală, economică,

etc.
In multe cazuri abuzatorii sunt chiar persoanele care ar trenui să se
îngrijeasc de copil, persoane față de care copilul a dezvoltat legături
de atașament și persoane care se află în relație de autoritate față de
copil.
. Abuzul psihologic/ emoțional este întâlnit în toate tipurile de abuz și
are cel mai mare impact asupra dezvoltării cognitive și afective a
copilului.
In cadrul abuzului emotional putem include:
1. Ostilitatea si critica extrema. Parintii văd doar insușirile negative
ale copiilor si de aceea îi critică mereu. Este ceea ce vor îvăța să facă
acești copii atunci când vor fi la rândul lor părinți.
2. Respingerea afectivitatii. Determină apariția frustrarilor
emotionale, apariția neîncrederii, sentimentului de vinovâție și a
nevoii disperate de intimitate.
3. Lipsa de atentie. Copilul are nevoie de atenție, dar părinții îl ignore
sau îl ceartă. Rezultatul este un apariția și manifestarea unui
comportament social indezirabil,, sau chiar antisocial si agresiv.
4. Inconsecventa în comportamentul părinților. Schimbarea
nejustificată, după „toanele” părintelui, va crea confuzie in mintea
copilului și dificultăți in ințelege când face bine și când face rău.
5. Amenintarea cu abandonul. Unii părinți, atunci când sunt
nemulțumiti de comportamentul copiilor lor, îi amenință pe copii că ii

preșcolar
trimit de acasă, că îi duc la „casa de copii. Sub imperiul fricii de a fi

abandonat, copilul dezvoltă atașamente anxioase.
6. Relații intrafamiliale stresante. Vionența fizică sau verbal în
familie, certurile frecvente între părinți il pot face pe copil să credă el
este cauza a cee ace se întâmplă între părinții săi.
Orice formă de abuz sau neglijare determină perturbări in dezvoltarea
personalității copilului. Indatorirea de a proteja copilul este a
părinților insă uneori aceștia fie nu pot interveni pentru a- și proteja
copilul, fie au ei înșiși un comportament abuziv față de copil.
Recunoscând dimensiunea fenomenului și gravitatea lui, statul, are un
rol complementar in asigurarea unuia dintre drepturile fundamentale
ale copilului: dreptul de a fi protejat împotriva abuzului, neglijării,
exploatării, traficării şi a oricăror forme de violenţă, indiferent de
mediul în care acesta se află: familie, instituţii de învăţământ,
medicale, de protecţie, medii de cercetare a infracţiunilor şi de
reabilitare/detenţie, internet, mass-media, locuri de muncă, medii
sportive, comunitate etc
Definiția abuzului: „Prin abuz asupra copilului se înţelege orice
acţiune voluntară a unei persoane care se află într-o relaţie de
răspundere, încredere sau de autoritate faţă de acesta, prin care sunt
periclitate viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau
socială, integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a
copilului…”
Pecora et al. (1992, p. 91-93) conceptualizarea abuzului comis
împotriva copilului, la trei nivele: societal, instituţional şi familial.

preșcolar
Abuzul societal se referă la "suma acţiunilor, atitudinilor şi valorilor

societăţii care împiedică buna dezvoltare a copilului"
(Giovannoni, 1985, p.194).
După autorul citat, înţelegerea caracterului societal al abuzului se
referă la:
- existenţa inegalităţii educaţionale sau de formare profesională între
diferitele categorii de familii şi copiii acestora;
- marginalizarea unor familii şi împingerea lor treptată spre o zonă
de risc din ce în ce mai mare;
- gradul crescut de violenţă din societate, care favorizează apariţia
climatului de abuz chiar şi asupra copiilor;
Constituie abuz societal inegalităţile de şanse dintre copiii din mediul
urban şi rural (Fundaţia "Copiii României", 1998, p. 93).
Abuzul institutional: unele şcoli, autorităţi, unităţi medicale
discriminatorii sau de nerespectare a drepturilor copiilor şi
ale omului, în general. Cei care abandonează şcoala sunt, în toată
lumea, în majoritate copii din familiile sărace şi cei aparţinând
minorităţilor naţionale defavorizate; aceasta denotă o formă de
neglijare a lor din partea instituţiilor şcolare şi a cadrelor didactice.
Aceeaşi categorie de copii ajunge cel mai des în instituţiile de
ocrotire, ceea ce denotă în ceea ce îi priveşte ineficienţa sistemului de
protecţie.
Abuzul familial este comis de membrii familiei copilului - în special
de către cei în care copilul are încredere, cei însărcinaţi cu îngrijirea
copilului. Desemnarea unui anumit comportament din cadrul familial.

preșcolar
Un comportament este considerat într-o societate dată, ca fiind

abuziv, dacă el depăşeşte standardul cultural obişnuit al comunităţii.
Tipuri de abuz:
- abuz fizic,
- emoţional,
-psihologic,
- sexual şi
- economic
Definiția negijării: „Prin neglijarea copilului se înţelege omisiunea,
voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea
creşterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care
o presupune îndeplinirea acestei responsabilităţi, care pune în pericol
viaţa, dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală sau socială,
integritatea corporală, sănătatea fizică sau psihică a copilului.” Legea
272/2004, art. 94 (2)
Tipuri de neglijare:
- - neglijare alimentară,
- - neglijare vestimentară,
- - neglijarea igienei,
- - neglijarea medical
- - neglijarea educaţională,
- - neglijarea emoţională
- abandonul de familie (cea mai gravă formă de neglijare).
Violența se manifestă sub următoarele forme:

preșcolar
Violenţa în familie se manifestă sub următoarele forme: a) violenţa

verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea
de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
b) violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului
personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în
orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra
obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a
armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie,
constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
c) violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire,
îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere,
strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv
mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare,
precum şi alte acţiuni cu efect similar;
d) violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante,
hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii
unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
e) violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de
mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară,
acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea
dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control
inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine
familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii,
inclusiv unui membru de familie minor;

preșcolar
f) violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de

comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de
învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa
familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte
acţiuni cu efect similar;
g) violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei
satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare,
ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului
la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea
aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile,
precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similar.
Exploatarea copilului este o practică încă actuală, și îmbracă
următoarele forme :
a) transferului ilicit şi a nereturnării copilului;
b) încheierii adopţiilor, naţionale ori internaţionale, în alte scopuri
decât interesul superior al copilului;
c) exploatării sexuale şi a violenţei sexuale;
d) răpirii şi traficării de copii în orice scop şi sub orice formă;
e) implicării copiilor în conflicte armate;
f) dezvoltării forţate a talentelor copiilor în dauna dezvoltării lor
armonioase, fizice şi mentale;
g) exploatării copilului de către mass-media;
h) exploatării copilului în cadrul unor cercetări ori experimente
ştiinţifice

preșcolar
Expunerea copiilor la violenţă în propriile familii, în mod regulat,

prin asistarea la conflicte violente şi certuri între părinţi, încalcă pot
afecta în mod grav bunăstarea acestora, dezvoltarea personală şi
interacţiunea socială în copilărie şi în viaţa de adult.
Măsuri pentru asigurarea respectării dreptului copilului la protecție
impotriva abuzului, neglijării, exploatării:
Principala instituția cu atribuții în acest domeniu este Directia
Generală de Asistență Socială și Protecția drepturilor copilului. Un rol
important revine poliției și organizațiilor nonguvernamentale
acreditate să ofere servicii specializate în prevenirea şi combaterea
abuzului, neglijării şi exploatării minorului.
În vederea asigurării protecției copilului împotriva oricărei forme de
violență asupra copilului, direcţia generală de asistenţă socială şi
protecţia copilului este obligată:
a) să verifice şi să soluţioneze toate sesizările privind posibilele
cazuri de abuz, neglijare, exploatare şi orice formă de violenţă asupra
copilului;
b) să asigure prestarea serviciilor specializate prin: servicii de zi,
servicii de tip familial,servicii de tip rezidenţial.
Centrele de zi sunt servicii pentru protectia copilului care asigură,
pe timpul zilei, a unor activitati de îngrijire, educatie, recreere-
socializare, consiliere, dezvoltare a deprinderilor de viata
independenta, orientare scolara si profesionala etc. pentru copii, cât si
a unor activitati de sprijin, consiliere, educare pentru parinti sau

preșcolar
reprezentantii legali, precum si pentru alte persoane care au în

îngrijire copii.â
Serviciile de tip familial: sunt servicii prin care se asigură, la
domiciliul unei persoane fizice sau familii, creşterea şi îngrijirea
copilului separat, temporar sau definitiv, de părinţii săi, ca urmare a
stabilirii unei măsuri de protecție special.
Serviciile de tip rezidențial: în cadrul centrelor de plasament se
asigură protecţia, creşterea şi îngrijirea copilului separat, temporar sau
definitiv, de părinţii săi, ca urmare a stabilirii unei măsuri de protecție
specială

1. Analizați principiile care stau la baza respectării și garantării
drepturilor copilului.
2. Explicați care ar fi neajunsurile pe care le poate aduce privarea
unui copil născut viu de dreptul de a i se stabili identitatea.
3. Copilul are dreptul de a menține legături personale cu părinții.
Considerați că un copil adoptat este bine să își cunoască
părintele/părinții naturali? Argumentați.
4. Copilul are dreptul la liberă exprimare. Care considerați că sunt
indatoririle pe care le are copilul ca o consecință a acestui drept?
5. Copilul are dreptul la educație și părinții au dreptul de a alege felul
educației copilului lor, luând în considerare opinia copilului, in
funcție de gardul de maturitate a acestuia. Exprimati un punct de
vedere cu privire la solutionarea unui potential conflict determinat de

preșcolar
diferențe de opinie între copil si părinte în ceea ce privește opțiunea

pentru orientarea spre o anumită profesie (de exemplu părintele vrea
să inscrie copilul la un profil real iar copilul doreste să urmeze un
profil vocațional).
6. Analizați principalele aspecte vizate prin politicile de sănătate din
țara noastră și adăugați aspectele care considerați că ar trebui
adăugate.
7. Analizati dreptul la educație al copilului din perspectiva
principiului nondiscriminării.
8. Analizați nivelele abuzului și identificați pentru fiecare nivel o
modalitate de combatere.
9. Analizați tipurile de abuz si identificați factorii favorizanți.
10. Analizați formele de manifestare a violentei in familie si apreciați
dacă există diferențe de gen in ceea ce priveste vulnerabilitatea la față
de unele dintre aceste forme.
2.7. Rezumatul Unității de studiu nr.2

Drepturile copilului sunt garantate prin tratate și convenții internaționale și prin
legislația națională.
In țara noastră actul normativ care reprezintă cadrul de referință este Legea
272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.
Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile şi
deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele
private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti.

preșcolar
Reasponsabilitatea promovării și respectării drepturilro copilului revine în primul

rând părinților și în subsidiar comunității locale din care provine copilu.
Intervenția statului este complementară.
Copilul are următoarele drepturi:
Drepturile copilului la identitate.
Dreptul copilului la viața de familie.
Dreptul la libertate de exprimare.
Dreptul copilului la sănătate și bunăstare.
Dreptul copilului la educație.
Dreptul la protecție impotriva abuzului, neglijării, explotării
Copilul are dreptul la protecție specială și alternative.
Direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului sunt instituții publice
cu personalitate juridică, inființate la nivel județean/de sector, cu scopul de a
asigura aplicarea politicilor sociale in domeniul protecției copilului, familiei,
persoanelor vârstnice, persoanelor cu dizabilități și a altor persoane aflate ăn
stare de nevoie socială.
1. Care sunt principiile care stau la baza respectării și garantării drepturilor
copilului?
2. In ce constă dreptul copilului la identitate?
3. Care este principala modalitate de exercitare a dreptului copilului la viața de
familie?
4. Care sunt modalitățile de menținere a legăturii copilului cu familia/ alte
persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament?

preșcolar
5. Arătați cum este asigurat la noi in țară dreptul la educație fără discriminare a
copiilor cu deficiențe/dizabilități.
6. Definiti abuzul și neglijarea.
7. Explicați care sunt nivelele la care se manifestă abuzul asupra copilului.
8. Care sunt tipurile de abuz? Detaliați.
9. Care sunt efectele abuzului emoțional?
10. Care sunt tipurile de servicii prin care direcțiile generale de asistență socială
și protecția copilului asigură prestarea serviciilor specializate?
2.9. Concluzii
În contextul istoriei umanităţii, copilul a fost timp îndelungat
ignorat ca fiinţă umană cu statut de egalitate cu ceilalţi membri ai
universului familial şi social.
Instituţia protecţiei internaţionale a drepturilor copilului ca
ansamblu de norme de drept internaţional a luat naştere după cel de-al
Doilea Razboi Mondial. În prima jumătate a secolului trecut
colaborarea internaţională a statelor privind drepturile copiilor se
exercita în 3 direcţii: lupta cu sclavia, traficul de copii şi femei şi
reglementarea muncii copiilor şi adolescenţilor.
„Interesului superior al copilului” - principiu care guvernează
întreaga activitate în domeniul protecţiei copilului este garantat prin
Legea 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului, emisă de Parlamentul României şi publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr.557 din 23/06/2004. Acelaşi act normativ
stabileşte principiile care stau la baza respectării şi garantării

preșcolar
drepturilor copiilor, defineşte măsurile de protecţie specială şi formele

de protecţie, criteriile de eligibiliatate pentru acordarea măsurilor de
protecţie specială precum şi competenţele privind stabilirea acestor
măsuri.
Acelaşi act normativ prevede că responsabilitatea pentru
creşterea şi îngrijirea copilului în condiţii care să permită o
dezvoltare optimă a acestuia revine părinţilor. În subsidiar
responsabilitatea revine autorităţii locale de la domiciliul copilului iar
intervenţia statului este complementară.
2.10. Bibliografie
1. Banciu, Maria. (1998) Dreptul familiei – Teorie şi practică.
Cluj – Napoca, Editura Argonaut
2. *** Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului
ratificată de Romania prin Legea 18/1990 (r)
3. ***Legea 272/ 2004 privind protecţia şi promovarea
drepturilor copilului, emisă de Parlamentul României şi
publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.557 din 23/06/2004
4. Legea 217/2003 pentru prevenirea si combaterea violentei in
familie, republicata 2014. Lege nr. 217/2003 republicata
2014 Republicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 205 din 24
martie 2014
5. Manual de drept european privind drepturile copilului:
www.coe.int/en/web/commissioner/thematic-work/children-
rights

preșcolar
UNITATEA DE STUDIU Nr.3
Familia naturală; familia alternativă; protecția specială.

3.1. Familia. Clasificare. Funcții și disfuncții
3.2. Mediul familial și îngrijirea alternativă
3.3. Protecția copilului lipsit de ocrotire părintească
3.4. Protecția copilului ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate
3.5. Protecția copilului care a săvârșit fapte penale și nu răspunde penal
3.9. Concluzii
3.10. Bibliografie
3.1. Familia. Clasificare. Funcții. disfuncții

Cuvinte cheie : familie naturală, familie extinsă, familie Notițe personale
alternativă, familie substiutivă, tutelă, plasament, adoptie,
standarde de calitate
Familia este o formă specifică de comunitate umană,
care din perspectivă sociologică poate fi definită ca „grup de
persoane unite prin căsătorie, filiaţie sau rudenie, ce se
caracterizează prin comunitate de viaţă, de sentimente, de
aspiraţii, de interese” şi „un refugiu şi un mijloc de adaptare la
situaţii de criză”(Voinea,2005,p.9).
Perspectiva sociologică include în noţiunea de familie şi
cuplurile consensuale; perspectiva juridică însă, nu cuprinde
această formă de convieţuire în sfera noţiunii de familie, şi ca
atare nu o reglementează.

preșcolar
Din perspectivă juridică, familia este un grup formal,

reglementat prin norme legislative care stabilesc modul de
încheiere a căsătoriei, situaţia juridică a copiilor născuţi în
cadrul căsătoriei, drepturile şi obligaţiile dintre soţi şi faţă de
copii.
Conform Codului Familiei paternitatea copilului născut
dintr-o relaţie de uniune consensuală este presupusă şi nu certă.
În lipsa disponibilităţii partenerului, presupus tată, de a-şi
asuma responsabilitatea recunoaşterii paternităţii, situaţia
juridică a copilului născut dintr-o astfel de relaţie poate fi
reglementată numai pe cale judecătorescă. Perspectiva juridică
oferă un atât un cadru restrâns cât şi un cadru mai larg de
considerare a noţiunii de familie. Într-o formă restrânsă familia
“naturală” este constituită din părinţi şi copiii acestora; rudele
pînă la gradul patru sunt considerate a constitui familia
“lărgită”. În forma extinsă sfera noţiunii de familie şi include
şi situaţiile asimilate relaţiilor de familie, cum ar fi tutorii,
familia de plasament, familia de asistenţi maternali, familia
adoptivă.
Teoria istoristă (L.H.Morgan, Fr. Engels) abordează
familia din perspectiva raporturilor intergeneraţionale. Prima
generaţie este constituită din părinţi, a doua din prima serie de
ascendenţi ai acestora - copiii, iar a treia din nepoţi.
Analiza longitudinală permite cunoaşterea arborelui
genealogic şi evidenţiază rolul unor generaţii de părinţi în

preșcolar
impunerea unor modele de viaţă preluate de generaţiile

următoare. Procesul de transmitere/preluare a modelelor în
evoluţia familiei este marcat în interacţiunea intergeneraţională
de conflicte care determină apariţia unor disfuncţionalităţi şi
dezorganizări, datorită conţinutului comportamental propriu.
(Batâr,2003).
Funcţionalitatea familiei este influenţată atât de modul
în care se realizează anumite funcţii în plan intern cât şi în
dinamica interacţiunii cu exteriorul.
Relaţiile funcţionale interioare şi exterioare ale familiei
pot fi prezentate astfel:
1. Relaţii care facilitează funcţia de adaptare – relaţiile cu
subsistemul economic, care promovează prin accesul la piaţa
muncii integrarea economică
2. Relaţii care influenţează funcţia de recompensare – relaţiile cu
subsistemul politic, democratic şi legal care presupune
integrare civică
3. Relaţii care facilitează funcţia de integrare socială – relaţiile cu
subsistemul comunitar care promovează integrarea
interpersonală
4. Relaţii care contribuie la exercitarea funcţiei de socializare –
relaţiile cu subsistemul educaţional şi religios care facilitează
integrarea socială.
Evoluţia dezvoltării copilului este marcată de primii ani
pe care el îi petrece în cadrul familiei. Particularităţile şi

preșcolar
specificul mediului familial îşi pune amprenta pe evoluţia

ulterioară a copilului. Zona în care locuieşte familia, structura
familiei, apartenenţa etnică şi culturală, poziţia socială a
familiei, nivelul educaţiei, profesia părinţilor, sunt factori care
nuanţează procesul de socializare, de aceea, consider că se
impune o distincţie între tipurile de familie existente, fără a
avea pretenţia că am epuizat criteriile sau că prezentarea este
exhaustivă.
1. După locul de rezidenţă putem vorbi despre familii urbane –
au domiciliul/reşedinţa în oraşe familii urbane – au
domiciliul/reşedinţa în comune şi sate
În funcţie de zona în care locuieşte familia se remarcă
unele diferenţe legate de aceesul la resurse, la educaţie, la
servicii de sănătate, la cultură. Raportarea la tradiţie şi obiceiuri
este diferită la familiile care locuiesc în mediul rural faţă de
cele din mediul urman. De asmenea se exercitarea rolurilor este
diferită, in mediul rural constatându-se o rigiditate în
indeplinirea rolurilor faţă de familiile urbane unde îndeplinirea
rolurilor familiele este mai flexibilă. O altă diferenţă este legată
de impărţirea puterii şi a autorităţii, în zona rurală există o
ierarhie bine stabilită, relaţiile sunt de autoritate(bărbatul) şi de
supunere(femeia). În general, familia rurală este caracterizată
prin tradiţionalism iar cea urbană prin modernism.Pornind de
la aceste aspecte factorii care influenţează
funcţionalitatea/disfuncţionalitatea familie sunt diferiţi.

preșcolar
2. După structura familiei:

a. Familiile nucleare/naturale.
Acest tip de familie reprezintă tipul de familie dominant
în societatea noastră .Este format din părinţi şi copii aflaţi în
îngrijirea acestora.
Din punct de vedere al funcţionalităţii, în societatea
democratică actuală, acest în tip de familie satisface atât
trebuinţele (de securitate şi afectivitate) şi interesele fiecărui
membru cât şi interesele familiei ca unitate, permiţând
dezvoltarea personalităţii fiecărui membru cât şi de creştere a
prestigiului familiei, a capacităţii de integrare societală.
b.Familii extinse
Aceste familii sunt formate din mai multe generaţii de
părinţi şi copii care locuiesc împreună. Se pot gospodări
împreună sau separat. Se ghidează după modele tradiţionale
rigide care însă le permit menţinerea unităţii şi a continuităţii
în timp.
Rolurile şi statusurile sunt foarte bine stabilite la fel
puterea, drepturile şi obligaţiile. Libertatea de exprimare a
opiniei şi a opţiunilor personale este limitată. Acest tip de
familie este specific unor anumite zone geografice, religii,
etnii.
Sunt necesare unele clarificări in legătură cu utilizarea
sintagmei “ familie extinsă” identică până la un punct cu cea de
“familie tulpină” : legislaţia în domeniul protecţiei copilului

preșcolar
utilizează această denumire pentru a defini rudele până la

gradul patru ale unui copil, indiferent dacă locuiesc împreună
cu copilul şi părinţii acestora sau chiar în localităţi diferite. Tot
în acest sens se mai utilizează şi sintagma “familie lărgită”.
3. După criteriul normalităţii
a. Familii normale – sunt constituite legitim şi au în
componenţa lor părinţi şi copii
b. Familii anormale – sunt acele familii carenţate, vulnerabile,
care nu cuprind un element al structurii părinte – copil (familii
monoparentale, copii orfani aflaţi în grija rudelor)
4. Tipuri particulare de familii
a. Familii adoptive - atunci când soţii au devenit părinţi în
urma procesului de adopţie.
Cele două tipuri de familie, naturală şi adoptivă pot
coexista în situaţia în care soţii au copii proprii, naturali dar şi
copii adoptaţi. Copiii naturali şi cei adoptaţi au drepturi egale
iar exercitarea drepturilor şi obligaţiilor părinteşti sunt similare.
În cazuri particulare extreme adopţia se poate desface pe
cale judecătorească.
b. Familii substitutive – sunt acele familii în care unul sau mai
mulţi copii lipsiţi temporar de ocrotire părinteasă sunt crescuţi
şi ingrijiţi pentru o perioadă de timp in urma unei hotărâri
administrative a comisiei pentru protecţia copilului sau a
instanţei judecătoreşti, după caz.

preșcolar
Familiile substitutive pot fi familii de plasament- rude

până la gradul patru ale copilului dar şi afini ori alte personae
faţă de care acesta este ataşat şi asistenţi maternali
profesionişti, persoane cu statut de salariaţi care beneficiază de
formare profesională.
Tutorele este persoana care preia drepturile şi obligaţiile
părinţeşti, prin hotărâre judecătorească, în situaţia în care
copilul este lipsit de ocrotire părinteasă prin decesul părinţilor
sau ai cărui părinţi sunt declaraţi judecătoreşte morţi sau
dispăruţi ori cărora le-a fost interzisă exercitarea drepturilor
părinteşti.
Din oricare perspectivă am aborda familia, în evoluţia
acesteia, echilibrul relaţiilor intrafamiliale dar şi între grupul
familial şi exterior influenţează funcţionalitatea acesteia.
2.1.2. Funcţiile familiei
În evoluţia sa, familia, a cunoscut o modificare în ceea

ce priveste funcţiile pe care le indeplineşte, sau mai précis a
ponderii anumitor funcţii în plan intern şi extern.
R. Hill(1970) propune o distribuţie a funcţiilor familiei
astfel: funcţia de asigurare a subzistenţei fizice a membrilor
familiei, funcţia de creştere a numărului de membrii ai familiei,
funcţia de socializate a copiilor şi formare a aptitudinilor şi
deprinderilor necesare exercitării rolurilor de adult, funcţia de
asigurare şi menţinere a ordinii interne, funcţia de păstrare a
moralei şi a motivaţiei necesare pentru a indeplini atribuţii in
preșcolar
interior şi în exterior şi funcţia de producere şi distribuire a unor

bunuri şi servicii necesare pentru menţinerea unităţii şi
funcţionalităţii familiei.
După D. Gusti şi H.Stahl, funcţiile familie se impart în:
funcţii interne (biologice şi sanitare, economice, de solidaritate
între membrii familiei, pedagogic şi de formare morală a
descendenţilor) şi funcţii externe:de asigurare a integrării
sociale şi profesionale, de socializare primară, de
conştientizare a propriei identităţi individuale şi de grup.
M. Voinea (2005) identifică următoarele funcţii
principale ale familiei: de transmitere a moştenirii biologice şi
cultural, de asigurare a protecţiei materiale şi emoţionale a
descendenţilor, de formare a unui climat de dezvoltare a
personalitaţii tuturor membrilor.
După Parsons, funcţiile familiei împart în: funcţia de
socializate primară a descendenţilor în scopul integrării sociale
şi funcţia de asigurare a securităţii emoţionale a adulţilor.
D. Batâr (2003) identifică următoarele funcţii specifice
ale familiei: funcţia sexuală, funcţia de reproducere, funcţia de
socializare, funcţia economică, funcţia de control.
Funcţiile familiei por fi clasificate astfel (Marcu, 2015):
- funcţii biologice
- funcții de securitate
- funcţii economice
- funcţii sociale

preșcolar
Funcţiile biologice
Aceste funcţii permit satisfacerea următoarelor trebuinţe.
- de afectivitate şi sexuale între parteneri
- de asigurare a continuităţii familiei prin procreere
- de menţinere a stării de sănătate
Funcţii de asigurarea a securităţii

- în familie sunt satisfăcute nevoile de securitate fizică şi afectivă
a tuturor membrilor, dar în special a copiilor, părinţii având
menirea de a asigura un mediu securizant propice dezvoltării
corespunzătoare a copiilor
Funcţii economice
Aceste funcţii au rolul de a asigura satisfacerea
următoarelor trebuinţe:
- de asigurare în interior a bunurilor necesare traiului
familiei
- de asigurare mijloacelor economice necesare tuturor
membrilor familiei şi accesul la bugetul comun în funcţie de
nevoile fiecăruia
Funcţii sociale
- de asigurare a identităţii sociale, satisfacerea trebuinţei de
apartenenţă

preșcolar
- de socializare primară a copiilor în familie şi asigurarea

accesului la educaţie
- de pregătire a copiilor pentru rolurile vieţii de adult
- de control al comportamentului în cadrul grupului şi în relaţiile
cu exteriorul
-
2.1.3. Perturbări ale funcţiilor familiei (Marcu,2015)
2.1.4.
Apariţia unor perturbări ale funcţiilor familiei poate
determina o destabilizare a familiei. În cele mai grave situaţii
aceste perturbări afectează atât de mult funcţionalitatea familie
încât aceasta intră într-un dezechilibru care poate determina
disoluţia ei. În asemenea situaţii starea de dificultate afectează
în special copiii din familie şi de multe ori ei pot ajunge în grija
statului, în medii de îngrijire alternativă. Cunoaşterea
problemelor legate de perturbarea funcţiilor familiei permite
evaluarea corectă a nevoilor acesteia, aspect important din
două perspective. Prima este aceea a prevenirii, cunoscute la
nivelul comunităţii şi de către autorităţile locale cu rol în
prevenire; se poate demara un program de intervenţie timpurie,
prin identificarea unei reţele de suport şi acordarea prestaţii lor
şi serviciilor disponibile prin intermediul autorităţilor de la
nivel local. A doua perspectivă este aceea a posibilităţii de
reintegrare a copilului separat temporar de familia sa, prin
acordarea sprjinului în vederea depăşirii situaţiei de criză.

preșcolar
a. Perturbări ale funcţiilor biologice
În societatea actuală se remarcă o atitudine mai

permisivă în ceea ce priveşte cadrul de manifestare a relaţiilor
sexuale. Deşi familia rămâne cadrul instituţionalizat destinat
unor astfel de relaţii, opţiunea de a incepe viaţa sexuală înaintea
căsătoriei, precum şi a escapadelor extraconjugale nu mai
atrage oprobiul public. Aceste opţiuni determina însă, de cele
mai multe ori, apariţia unor stări de dezechilibru în interiorul
familiei.
Relaţiile extraconjugale au deseori repercursiuni asupra
echilibrului familial datorită apariţiei stărilor conflictuale între
parteneri şi pot duce la dezagregarea familiei, concretizată fie
separarea în fapt a soţilor cu sau fără reglementarea juridică a
separării.
Separarea părinţilor are efecte grave asupra copiilor din
familie, aceştia fie devin obiectul disputei între părinţi, fie sunt
abandonaţi de amândoi părinţii care doresc să-şi “refacă”
propriile vieţi. Unii dintre aceşti copii, victime ale conflictelor
conjugale, ajung în sistemul de protecţie al copilului.
În ceea ce priveste asigurarea descendenţilor imaginea
completă este oferită de o dublă perspecivă: a copiilor legitimi,
născuţi înăuntrul căsătoriei şi a celor nelegitimi născuţi în afara
căsătoriei.
Debutul precoce a vieţii sexuale la tinerele fete poate
avea ca efect apariţia unor sarcini nedorite şi prin urmare a unor
preșcolar
copii nedoriţi, ai unor mame singure şi ai unor taţi necunoscuţi.

Teama de oprobiul comunităţii, în special în zonele rurale, duce
deseori la părăsirea de către mame a acestor copii în
maternităţi: aceşti copii ajung, de cele mai multe ori în sistemul
de protecţie al copilului iar unii dintre ei nu vor mai putea fi
niciodată integraţi în familia lor. Este însă discutabil dacă aceşti
copii au o familie.
Copiii proveniţi din afara căsătoriei pot avea statut de
copil cu paternitate recunoscută sau nerecunoscută. În practică,
am întâlnit deseori situaţii în care au rezultat copii din relaţii
întâmplătoare, fără ca mama să cunoască paternitatea copilului
sau din relaţii consensuale sucesive, cu sau fără paternitate
recunoscută.
Pe măsură ce mama îşi “reface viaţa” cu un nou partener, unul
sau mai mulţi copii din relaţiile anterioare sunt lăsaţi în grija
statului.
b. Perturbări ale funcţiei de asigurare a securităţii
O altă problemă legată de funcţiile familiei este legată de
incapacitatea de a asigura membrilor familiei un mediu
securizant fizic şi afectiv.
Violenţa in familie, în special asupra femeii şi copiilor,
este un fenomen social de amploare care afectează scopul
major al familiei, acela de a creşte bine copiii şi de a-i pregăti
pentru viitor.

preșcolar
Acest fenomen afectează modul în care sunt satisfăcute

nevoile de afecţiune şi de siguranţă ale copiilor şi chiar modul
în care se răspunde nevoilor de bază ale copilului. Copilul este
neglijat, expus riscurilor şi supus dacă nu direct abuzului fizic,
cu siguranţă abuzului emoţional. Este pusă în pericol
dezvoltarea fizică şi mentală a copilului, sănătatea şi chiar
viaţa acestuia.
Mai mult decât atât experienţa violenţei domestic îi va
afecta copilului viaţa de adult; el va aplica acelaşi mod de
comportare în toate relaţiile sociale. În 74% din cazuri modelul
de comportament violent se transmite de la o generaşie la alta
(Muntean, 2001,p.47)
Când copilul este abuzat, neglijat, maltratat, indiferent
de forma de abuz sau neglijare (fizic/sexual/emoţional) statul
are obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea
protecţiei copilului. Copilul este plasat în familia lărgită, la
asistent maternal profesionist sau într- un centru de plasament.
Cauzele care favorizează apariţia fenomenului de
violenţă asupra copilului sunt:
- Carenţe afective ale părinţilor în propria copilărie
- Antecedente psihiatrice, retard mental
- Comportament adictiv ( alcool, droguri)
- Lipsa abilităţilor parentale
- Relaţie de cuplu conflictuală
- Sarcină nedorită

preșcolar
- Neacceptarea copilului de unul dintre soţi/parteneri

- Inexistenţa unei reţele de sprijin pentru familie
- Marginalizarea socială
- Redarea în familie a copilului din sistemul de
protecţie
- Situaţie materială şi financiară precară a familiei,
sărăcia
c. Perturbări ale funcţiei economice

Sărăcia ca şi cauză care afectează funcţionalitatea
grupului, este determinată de perturbarea funcţiei economice a
familiei. Nivelul de trai al unei familii este cu atât mai scăzut
cu cât procentul din bugetul familiei alocat pentru procurarea
hranei este mai mare. La ceasta se adaugă administrarea
defectuoasă a bugetului, cheltuit pentru procurarea de alcool,
ţigări, droguri.
În situaţia în care funcţia economică a familiei este grav
afectată, aceasta beneficiază de sprijin din partea statului, sub
forma unor prestaţii în bani şi servicii care au rolul de a sprijini
familia să depăşească situaţia de dificultate. Eficienţa acestor
măsuri este discutabilă deoarece crează o stare de dependenţă
şi permenentizarea statutului de “asistat social”.
Insuficienţa veniturilor determină apariţia unor
probleme legate de:

preșcolar
- Accesul la o locuinţă proprie sau închiriată sau spaţiu

de locuit insuficient, insalubru.
- Hrană şi îmbrăcăminte insuficientă, în special in
situaţia familiilor cu mulţi copii
- Asigurarea sănătăţii membrilor familiei
- Asigurarea unei educaţii corespunzătoare copiilor
atât în cadrul familiei cât şi în ceea ce priveşte
integrarea şcolară
- Refugiul în consum de alcool
- Apariţia conflictelor şi a violenţei în familie
Perturbarea funcţiei economice este o altă cauză a

disfuncţionalităţii familiei.
d. Perturbări ale funcţiei sociale
În plan social familiei îi revine rolul primordial de a

asigura educaţia copiilor, factor esenţial în procesul de
integrare socială al acestora.
Educaţia copilului în familie asigură în primul rând
socializarea primară a copiilor. Început de la cea mai fragedă
vârstă, procesul de socializare asigură însuşirea normelor,
valorilor şi a regulilor de comportament acceptate de sociatate.
“Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării
copilului revine în primul rând părintilor, aceştia având
obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini

preșcolar
obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul

superior al acestuia.
“În subsidiar, responsabilitatea revine colectiviăţii locale din
care fac parte copilul şi familia sa. Autorităţile administraţiei
publice locale au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz,
alt reprezentant legal al copilului în realizarea obligaţiilor ce
le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest
scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate,
corespunzatoare nevoilor copilului.
Intervenţia statului este complementară; statul asigura
protecţia copilului şi garantează respectarea tuturor
drepturilor sale prin activitatea specifică realizată de
instituţiile statului şi de autorităţile publice cu atribuţii în acest
domeniu.”(Legea 272/2004, art.5)
3.2. Mediul familial și îngrijirea alternativă
Cuvinte cheie: familie, disfuncții, familie Notițe personale
substitutive, ingrijire alternativă
Există situaţii în care copiii sunt privaţi de dreptul
natural şi reglementat juridic pe care îl au de a creşte alături de
părinţii lor, datorită unor stări de dificultate majore, definite
prin apariţia în cadrul familie dezechilibrelor generate de:
a. Stări de dezechilibru/disfuncţionalităţi ale familiei
generate de factori interni: alcoolism, conflicte
intrafamiliale, violenţa domestică, handicapuri, lipsa

preșcolar
unor norme şi valori, perpetuarea intergeneraţională a

unor comportamente
b. Stări de dezechilibru/disfuncţionalităţi ale familiei
generate de factori externi: sărăcia, lipsa locuinţei sau
locuinţe supraaglomerate, zone izolate, cu acces redus
la piaţa muncii şi la educaţie, perioade de recesiune
economică, accidente,calamităţi naturale, războaie,
decesul unuia sau ambilor părinţi.
Una dintre cauzele cele mai frecvente a instituirii

măsurilor de protecţie pentru copii a fost în trecut şi rămâne şi
astăzi, sărăcia. Sărăcia reprezintă o problemă de permanentă
actualitate a societăţii. Starea de sărăcie, deşi puternic resimţită
la nivel de individ, familie şi societate datorită efectelor sale
perturbatoare, naşte încă dispute între specialişti în ceea ce
priveşte sfera noţiunii. Poate fi sărăcia abordată doar din
perspectivă patrimonială, a bunăstării economice sau sfera
noţiunii cuprinde şi aspectele sociale şi culturale?
În Dicţionarul de Sociologie(Zamfir, Vlăsceanu,1993,
p.518) sărăcia este definită ca „situaţie caracterizată prin
lipsa(insuficienţa) mijloacelor materiale necesare vieţii”.
Sărăcia este astfel definită în termenii limitării de resurse, fără
a se include componentele sociale şi culturale.
Sărăcia şi excluziunea socială, concepte în relaţie de tip
cauză-efect, determină apariţia unor grupuri sociale
vulnerabile, aflate în situaţie de dificultate: săraci,
preșcolar
marginalizaţi, dezavantajaţi, numiţi în literatura occidentală, în

special, underclass (clasa de jos). Confruntată cu lipsa unei
locuinţe şi venituri insuficiente, acest tip de populaţie se
grupează în zone mizere de adăposturi improvizate, în blocuri
în paragină, în fabrici dezafectate în condiţii de trai insalubre,
fără sursă de lumină, de căldură şi de apă potabilă.
Marginalizaţi, deseori adoptă modele culturale deviante, sunt
comunităţi dominate de mica infracţionalitate, model transmis
de la o generaţie la alta deoarece această populaţie este
caracterizată de modelul uniunilor consensuale, al naşterilor la
vârste mici şi al fertilităţii ridicate, majoritatea copiilor
neavând clarificată situaţia juridică privind paternitatea.
O altă cauză a separării copiilor de familie este
reprezentată de părăsirea copiilor în maternităţi sau alte unităţi
sanitare. Promiscuitatea, sarcinile în afara căsătoriei/ nedorite,
lipsa suportului familial, lipsa de educaţie sunt câteva dintre
cauzele pentru care mamele decid să renunţe la odraslele lor
încă de la naştere. Deşi legislaţia prevede măsuri de prevenire
şi intervenţie în situaţia depistării riscului de separare al
copilului de familie, de cele mai multe ori prevenţia nu se
realizează. Studii de arată că în România copiii proveniţi din
relaţii de concubinaj aveau mame cu vârste cuprinse între 20 –
29 ani cu o educaţie precară: în proporţie de 30% acestea
aveau studii primare şi peste 40% erau fără studii. O altă
categorie cu risc crescut de abandon o reprezintă copiii care

preșcolar
provin de la mame foarte tinere, cu vârste sub 20 de ani.

Frecvenţa abandonului copiilor în unităţile spitaliceşti la
naştere sau în primele luni de viaţă crescut în ultimii ani.
Aceştia provin din mame tinere şi foarte tinere cu originea în
familii sărace şi cu o educaţie precară, fără educaţie pentru
sănătatea reproducerii şi planning familial, care nu au suport
familial şi nici reţea de sprijin în comunitate, uneori cu
dizabilităţi, care întreţin relaţii pasagere.
Mediul existenţial normal de dezvoltare al copilului îl
reprezintă propria familie. Disfuncţionalităţile grave existente
în unele cazuri la nivelul grupului familial au determinat
apariţia unor situaţii de vulnerabilitate, în special pentru copii,
deoarece se repercutau asupra procesului de dezvoltare al
acestora.
Apariţia unui astfel de risc, cu atât mai mare cu cât vârsta
copilului este mai mică, a impus necesitatea identificării pentru
o perioadă de timp a unui mediu alternativ de îngrijire pentru
copii: familiile lărgite, familiile asistenţilor maternali
profesionişti şi centrele de plasament. Substitute ale mediului
familial natural, aceste medii alternative de îngrijire şi educare
sunt cele care îşi pun amprenta asupra evoluţiei dezvoltării
copilului şi influenţează pregătirea tânărului pentru viaţa
independentă.

preșcolar
Legea 272/2004 prevede, în situaţia copilului pentru care nu a

putut fi evitată separarea de familie, dreptul la protecţie
specială.
3.3. Proteția copilului lipsit de ocrotire părintească

Cuvinte cheie: ocrotire patintească, protecție specială, Notițe pesonale
plasament, familie lărgiă, asistent maternal profesionist,
centru rezidențial.
Protecția specială pune accent pe asigurarea unui mediu
familial copilului separat temporar sau definitiv de familia sa.
În situaţia în care separarea este temporară, se urmăreşte ca
durata separării să fie cât mai scurtă. În situaţia în care copilul
nu poate fi redat familiei, acesta are dreptul la protecţie până la
vârsta de 18 ani iar dacă urmează o formă de învăţământ,
cursuri la zi, protecţie specială se acordă până la 26 de ani.
Pentru tinerii care nu mai urmează nicio formă de învăţământ
dar care nu beneficiază de sprijinul familiei, protecţia specială
se acordă pe o perioadă de până la 2 ani după terminarea
studiilor, fără a depăşi însă vârsta de 26 ani.
Asigurarea protecţie copilului se realizează prin măsura
plasamentului, o măsură de protecţie specială cu caracter
temporar, care poate fi dispusă la o persoană sau familie, la un
asistent maternal profesionist sau în cadrul unui serviciu de tip
rezidential( centru de plasament).

preșcolar
Conform actului normativ menţionat, persoana sau familia

care primeste un copil in plasament trebuie să îndeplinească
următoarele condiţii:
- să aibă domiciliul în România;
- să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă
socială şi protecţia copilului cu privire la îndeplinirea
garanţiilor morale şi materiale necesare pentru a
primi un copil în plasament.
Instanţa judecătorească sau Comisia pentru protecţia copilului

hotărăsc, la propunerea direcţiilor generale de asistenţă socială
şi protecţia copilului, o măsură de protecţie specială.
Rolul mediilor substitutive de ingrijire (familiile
substitutive, instituţiile de protecţie specială) este de a prelua
rolurile parentale şi de a satisface nevoile copilului pe perioada
în care acesta este separat de familia naturală, de a asigura
condiţiile pentru a trece peste experieţele nefericite şi de a-şi
continua dezvoltarea. Acest demers de echilibrare este redat în
literatura de specialitate în termeni de rezilienţă şi este
rezultatul interacţiunii potenţialului ereditar ca bază a
inteligenţei umane cu condiţiile de mediu, in special cu mediul
social în care se derulează experienţa de viaţă a
copilului(Muntean, 2009, p. 96).
 Rudele până la gradul patru.

preșcolar
Familia rudelor (cu predilecţie rude până la gradul patru)

se consideră a fi cel mai prielnic mediu de dezvoltare al copiilor
crescuţi în afara familiei biologice. Familia lărgită poate oferi
copiilor un mediu familial apropiat de cel al familiei biologice:
există continuitate în îngrijirea copilului din punct de vedere
caracteristicilor etnice, culturale şi religioase. Din punct de
vedere educaţional se poate decela totși, in unele cazuri, un
factor de risc deoarece familiile cu deficit educaţional vor
transmite mai departe o educaţie formală deficitară şi un deficit
de socializare a acestor copii. Există de asemenea riscul de
neglijare, marginalizare şi abuz asupra copiilor dacă perioada
în care părinţii sunt plecaţi se prelungeşte o perioadă mare de
timp.
 Persoane sau alte familii
Din această categorie fac parte, de obicei, afini ai

copiilor sau alte persoane din anturajul familiei faţă de care
copiii au dezvoltat legături de ataşament. Pot fi însă şi familii
care au disponibilitatea de a îngriji copiii altor părinţi, în scop
caritabil. În această situaţie evaluarea garanţiilor morale şi
materiale ale acestor familii trebuie să fie realizată cu mare
atenţie şi rigurozitate deoarece, pentru a evita situaţii în care
persoanele care solicitau plasamentul vizau de fapt doar un
câştig material. Riscul de neglijare, abuz şi exploatare a acestor
copii este ridicat, de aceea monitorizarea pe parcursul măsurii
de protecţie trebuie făcută cu mare atenţie. Desigur această
preșcolar
situaţie nu se poate generaliza, există persoane de bună-

credinţă care îşi asumă obligaţiile pe toată perioada în care
părinţii nu iși crec proprii copii.
Familiile de plasament pot proveni din aceeaşi
comunitate etnică şi religioasă cu familia copilului sau pot fi
familii care au o altă etinie şi orientare religioasă decât familiile
biologice. În aceste cazuri există riscul de a se încerca
influenţarea convingerilor religioase ale copilului, mai ales în
situaţia în care separarea de părinţi este de lungă durată şi
copilul rămâne în aceeaşi familie de plasament.
Aspectele pozitive sunt că atunci când familia oferă
copilului modele de viaţă superioare celor din familia
biologică, există şansa ca raportarea copilului să se realizeze la
aceste modele, crescându-i şansele de integrare socială.
Evoluţia copilului va fi influenţată de rezultatul interacţiunii
dintre ereditate, mediul social şi educaţie, ereditatea fiind
totuşi, în opinia mea factorul determinant deoarece nici mediul
social favorabil şi nici preocuparea desosebită pentru educarea
copilului nu pot suplini, în întregime, o ereditate nefavorabilă.
Un factor determinant al unei socializări adecvate, ca premisă
a integrării sociale, o constituie vârsta la care au început să se
exercite asupra copilului influenţele pozitive ale mediului
social şi ale educaţiei.
 Asistenţii maternali profesionişti

preșcolar
Plasamentul în familia asistentului maternal profesionist

reprezintă o altă modalitate prin care se încearcă asigurarea,
pentru copilul separat de părinţii săi, unui mediu familial care
să asigure condiţii de „normalitate” dezvoltării biopsihosociale
a acestuia. Direcţia de asistenţă socială şi protecţia copilului
asigură evaluarea iniţială şi de parcurs a acestor
persoane/familii, iar Comisia pentru protecţia copilului
atestă/reatestă asistenţii maternal profesionişti. Evaluarea
vizează aspecte legate de persoana şi familia asistentului
maternal profesionist (stare de sănătate fizică şi psihică,
cazierul judiciar, motivaţia alegerii profesiei, disponibilitate,
modul de raportare la diferite categorii sociale) şi de condiţiile
de locuit pe care acesta le deţine ( există standarde minime
obligatorii, stabilite prin lege, cu privier la condiţiile minime
pe care trebuie să le îndeplinească locuinţa asistentului
maternal profesionist).
Asistenţii maternali beneficiază de cursuri de formare şi
perfecţionare pentru a-şi însuşi cunoştinţele şi pentru a-şi
dezvolta abilităţile şi capacităţile necesare îngrijirii
corespunzătoare a copiilor pe care îi primesc în plasament,
până la reintegrarea acestora în familia de provenienţă.
În condiţiile în care copilul trăieşte în familia asistentului
maternal în condiţii net superioare din punct de vedere al
îngrijirii şi al condiţiilor de locuit faţă de cele pe care i le poate
oferi familia de provenienţă, se naşte întrebarea în ce măsură

preșcolar
mai este posibilă reintegrarea copilului în familia sa, mai ale

când durata separării de aceasta este de ordinul anilor.
De asemenea, trebuie regândită sintagma „reintegrare
familială a copilului” luând în considerare că există copii care
sunt plasaţi la asistentul maternal profesionist încă de la
naştere, deoarece studii de specialitate arată că ataşamentul
precoce este deosebit de stabil.
Sansa de succes a reintegrării familiale sau mai degrabă al
integrării familiale este cu atât mai scăzut cu cât diferenţele
culturale între familia copilului şi familia asistentului matenal
sunt mai mari şi cu cât relaţia de ataşament a copilului faţă de
asistentul maternal este mai stabilă.
 Centrele de plasament.
Centrele de plasament, sunt centre de tip rezidenţial, în

care se asigură protecţia copilului separat de familia sa atunci
când nu a fost posibilă o măsură de protecţie de tip familial.
Pentru copiii şi tinerii plasaţi în centre de plasament, se
utilizează sintagma „copii/tineri instituţionalizaţi”. Această
categorie de beneficiari ai sistemului de protecţie este
considerată a fi cea mai dezavantajată datorită faptului că de-a
lungul timpului mediul instituţional a eşuat în a răspunde
nevoilor copiilor/tinerilor şi nu a reuşit să creeze oportunităţi
de învăţare a deprinderilor necesare vieţii de adult. Mai mult,
au fost situaţii în care în centrele de plasament copiii au fost

preșcolar
victime ale neglijătii, abuzului şi exploatării, părăsind sistemul

cu amintiri traumatizante.
Deşi începând cu anul 2005 legislaţia în domeniul
protecţiei copilului s-a îmbunătăţit considerabil, deşi condiţiile
de locuit şi hrana copiilor sunt calitativ superioare faţă de anii
precedenţi şi mai ales faţă de perioada comunistă, în centrele
de plasament actuale persistă inconvenientele specifice
instituţiilor:
1. Lipsa/insuficienţa/fluctuaţia de personal determină
apariţia unui deficit al calităţii interacţiunilor copil-adult.
2. Specificul organizării serviciilor. Grupul de copii plasaţi
într-un centru de plasament are un caracter eterogen atât
din punct de vedere al familiei de provenienţă cât şi al
vârstelor; nevoile de îngrijire şi educare a acestor copii
necesită abordări diferite, însă modul de organizare a
acestor instituţii nu permite punerea în aplicare a unui
program de intervenţie personalizat şi individualizat şi
nici continuitatea în îngrijire şi educare a copilului.
Mediul în care cresc aceşti copii este caracterizat printr-
o ierarhie clară, un program prestabilit care se aplică
tuturor, aceleaşi ore de trezire, de masă, program de
meditaţii în care un educator – nu întotdeauna acelaşi,
îşi distribuie atenţia către mai mulţi copii, lipsa
condiţiilor pentru dezvoltarea deprinderilor de viaţă

preșcolar
independentă prin neimplicarea copiilor în activităţi

specifice unei familii.
3. Frecvenţa crescută a abuzurilor asupra copiilor
instituţionalizaţi. Unul dintre cei mai puternici indicatori
ai siguranţei şi bunăstării copiilor institutionalizati este
rata abuzurilor şi neglijarii acestora în mediile în care
traiesc. Barth, prezintă concluziile unor studii realizate
de Spencer si Knudsen (1992), care au analizat anumite
rapoarte privind maltratarea acestor copii si au
descoperit ca rata de abuz din centrele rezidentiale era de
6 ori mai ridicată comparativ cu cea a copiilor din case
de tip foster. Tot Barth, face referire la concluziile unor
cercetători,Hobbs, Hobbs si Wynne (1999), care, au
examinat incidenţa abuzurilor in casele de tip foster si
centrele rezidentiale din Marea Britanie. Studiul a fost
realizat pe un numar de 158 copii si au descoperit faptul
ca pe parcusrul a 6 ani a existat un număr de 191 cazuri
de presupus abuz fizic/sexual. Un abuz petrecut în
copilaria timpurie creşte şansele de re-victimizare si de
transformare din victimă în agresor a copiilor abuzati
(Barth, 2002, pp. 8-10)
Îngrijirea de tip rezidenţial are următoarele efecte:

 Satisfacerea cu preponderenţă în general a nevoilor
copiilor habituale, de hrană, îmbrăcăminte şi educaţie formală
elementară şi satisfacerea deficitară a nevoii de ataşament, de
preșcolar
relaţii sociale durabile, de stabilitate a copilului, de cunoaştere, de

responsabilizare;
 uniformizarea;
 ignorarea individualităţii, lipsa suportului pentru

formarea identităţii personale a copilului şi a identităţii sociale, a
sentimentului de apartenenţă
 relaţiile sociale din cadrul centrelor de plasament au un
caracter formal, lipsit de căldură, chiar ostil
 fuga copiilor/tinerilor din centre
Toate acestea efecte ale îngrijirii rezidenţiale perturbă

dezvoltarea copilului.
Copiii din centrele de plasament provin fie din familia
biologică atunci când nu a fost posibilă o măsură de protecţie
de tip familial, fie din familii substitutive. Efectele creşterii
într-un mediu nestimulativ şi lipsit de afectivitate se
concretizează într-o dezvoltare biopsihosocială deficitară a
acestor copii. La părăsirea sistemului de protecţie această
categorie de beneficiari este cea mai expusă eşecului de
integrare socială.
3.4. Protecția copilului ai cărui părinți sunt plecați la muncă în străinătate

Cuvinte cheie: serviciul public de asistență socială, delegare Notițe personale
autoritate părintească, instanța de judecată

preșcolar
Atunci când părinții intenționează să plece la muncă pe

teritoriul altui stat fără să fie însoțiți de părinți, trebuie
identificată o persoană are să își asume responsabilitatea față
de copil.
Legea 272 din 2004, prevede care sunt obligațiile
părinților care pleacă în străinătate, obligațiile autorităților
locale si rolul instanțelor de judecată în această situație.
1. Părinții au obligația de a de a notifica primăria de
domiciliu cu aceasta cu minimum 40 de zile inainte de a parasi
țara.
Notificarea va conține:
- declarația prin care persoana desemnată consimte
- decizia instanței judecătorești de confirmare a
persoanei în a cărei grijă este lăsat copilul pe perioada
absenței parintilor
2. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească

persoana care iși va exercita autoritatea părintească în
lipsa părinților:
- trebuie să facă parte din familia extinsă,
- să aibă minimum 18 ani
- să îndeplinească condițiile materiale și garanțiile
morale necesare creșterii și ingrijirii unui copil.

preșcolar
- trebuie sa urmeze, obligatoriu, un program de

consiliere, pentru a preveni situatii de conflict,
neadaptare sau neglijenta in realtia cu minorul
3. Serviciile publice de asistenta socială:

- asigură persoanelor desemnate consiliere și
informare cu privire la raspunderea pentru cresterea
si asigurarea dezvoltarii copilului pe o perioada de 6
luni.
- monitorizează situația copilului prin vizite ( o data la
2 luni) la domiciliul persoanei care are in ingrijire și
creștere copilul
- sesizează directia generala de asietnta sociala in
situatia In care constată nereguli în îndeplinirea
obligațiilor, situației școlare a copilului precum și
grupurile de persoane cu care acesta intră în contact.
4. Instanța de judecată:
- audiază persoana în grija căreia va ramțbne copilul
- analizeză raportul de evaluare elaborate de către
serviciul public de asistentă social ( din cadrul primăriei)
cu privire la garanțiiile morale si financiare ale persoanei
desemnate de către părinți
- va dispune delegarea temporară a autorității părintești
cu privire la persoana copilului, pe durata lipsei

preșcolar
parinților, dar nu mai mult de un an, catre persoana

desemnată
- soluționarea cererii de delegare a drepturilor și
îndatoririlor părintești se face în termen de 3 zile de la
depunerea acesteia.
3.5. Protecția copilului care a săvârșit fapte penale și nu răspunde penal
Cuvinte cheie: discernământ, răspundere penală, Notițe personale
supraveghere specializată, plasament
În lucrările de specialitate, clasificarea infracțiunilor se face
după criterii de vârstă și nivelul de maturitate biologică.
În categoria actelor predelincvente sunt incluse și faptele
minorilor ce au săvârşit o faptă de natură penală dar care nu
răspund penal din cauza vârstei. Nu constituie infracţiune fapta
prevăzută de legea penală, săvârşită de un minor care la data
comiterii acesteia nu îndeplinea condiţiile legale pentru a
răspunde penal (art. 50 C.P).
Potrivit prevederilor articolului 99, Cod Penal actual, minorul
care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal. Minorul
care are vârsta între 14 şi 16 ani răspunde penal, numai dacă se
dovedeşte că a săvârşit fapta cu discernământ, iar cel care a
împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal. Discernământul este
capacitatea minorului de a-și da seama de caracterul antisocial
al faptei sale și de a-și manifesta conștient voința atunci când
comite fapta. Existența discernământului nu înseamnă
existența vinovăției, însă constituie o premisă pentru aceasta..

preșcolar
Instituția care are atribuții directe privind situația

copilului care a săvârșit o fapta penala si nu răspunde penal,
este Direcția Generala de Asistenţă Sociala si Protecția
Copilului de la domiciliul copilului sau în a cărei rază
administrativ-teritorială a fost găsit copilul.
Cercetarea faptelor săvârșite de către un copil este
realizată de poliţie care este obligată să încunoştinţeze de
îndată Parchetul de pe lângă instanțele de judecată competente.
Poliția, având in vedere prevederile legale in legătură cu
răspunderea penală a minorilor, propune neînceperea umăririi
penale. În cazul în care procurorul este de acord cu propunerea
de neîncepere a urmăririi penale, o confirmă prin rezoluţie
motivată. Rezoluţia motivată va fi comunicată persoanei care a
făcut sesizarea, precum şi, după caz, persoanei faţă de care s-
au efectuat actele premergătoare.
In această situație, la propunerea direcției de asistență
socială, comisia pentru protectia copilului sau instanta
judecatoreasca, dupa caz, va dispune o măsură de protecție
specială.
Măsurile speciale de protecție a minorului care a săvârșit
o fapta penala şi nu răspunde penal se iau de Comisia de
Protecție a Copilului atunci când există acordul părinţilor sau
al altui reprezentant legal. Atunci când nu există acest acord,
decizia va fi de competenţa Tribunalului, Secţia pentru Cauze
cu Minori şi de Familie.

preșcolar
Atât Comisia cât și Instanța au obligația de a asculta

opinia copilului cae a implinit vârsta de 10 ani.
Măsurile de protecţie specială luate pentru minorul care
nu răspunde penal si care a săvârşit o faptă penală sunt:
supravegherea specializată și plasamentul.
În luarea acestei deciziei, comisia/ instant va ține cont
de (cf Legii 272/2004):
- condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei
- gradul de pericol social al faptei ƒ mediul în care a
crescut şi a trăit copilul
- riscul săvârşirii, din nou, de către copil, a unei fapte
prevăzute de legea penală
- orice alte elemente de natură a caracteriza situaţia
copilului.
Măsurile de protecţie specială a copilului se stabilesc şi

se aplică în baza planului individualizat de protecţie
Măsura supravegherii specializate.
Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea
copilului în familia sa, sub condiţia respectării de către acesta,
a unor obligaţii, cum ar fi: frecventarea cursurilor şcolare,
frecventarea unor servicii de îngrijire de zi, urmarea unor
tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie, interzicerea
de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite
persoane În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă
sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite
preșcolar
prin măsura supravegherii specializate, se poate dispune

măsura plasamentului.
Plasamentul copilului.
În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă
sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite
prin măsura supravegherii specializate, Comisia pentru
Protecţia Copilului poate dispune plasamentul acestuia în
familia extinsă ori în cea substitutivă, precum şi îndeplinirea de
către copil a obligaţiilor mai sus-menționate.
Plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial
specializat se poate dispune pe perioadă determinată, daca
fapta minorului prezintă un grad ridicat de pericol social sau
minorul săvârșește în continuare fapte penale.
Gradul de pericol social al faptelor penale este definit în
funcţie de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul
urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea
produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana
şi conduita făptuitorului (art. 18^1Codul Penal).
Pe perioada derulării măsurilor, instituțiilor cu atribuții
in luarea masurilor le este interzis să dea publicităţii orice
informații privind persoana minorului, iar acestuia îi vor fi
asigurate servicii specializate pentru reintegrarea in societate
care vor viza:
- prevenirea şi combaterea acţiunilor sau
comportamentelor deviante ale copiilor

preșcolar
- educarea copiilor în spiritul respectului faţă de lege şi

faţă de valorile morale, în spiritul toleranţei, demnităţii şi
solidarităţii
- încurajarea şi sprijinirea copiilor în evoluţia spre o
viaţă responsabilă şi corectă
- responsabilizarea şi conştientizarea copiilor faţă de
factorii ce le-ar putea periclita dezvoltarea fizică, morală și
reintegrarea şcolară, familială ori socială a copilului
1. Analizați diferitele definiții și clasificări ale funcțiilor familiei și evidențiați
asemănările și deosebirile.
2. Analizați perturbărle funcțiilor familiei și realizați o ierarhizare a acestora in
funcție de impactul perturbării asupra copilului.
3. Realizati o analiza comparativă a caarcteristicilor familiei tradiționale și
caracteristicilor a familiei nucleare.
4. Diferențiati situațiile in care se instituie tutela, plasamentul, adoptia.
5. Explicati următoarea suită de reponsabilități: responsabilitatea cresterii și
ingrijirii copilului revine părinților, în subsidiar comunității locale iar intervenția
statului este complementară.
6. Analizati factorii care determină separarea copilului de familie.
Analizati cauzele abuzului/violentei asupra copilului.
7. Identificați mediile în care se poate produce un abuz asupra copilului și
identificați cauzele lor la nivelul societății.
8. Realizați un profil socio - moral al persoanei/ asistentului maternal profesionist
care ar trebui sa primească un copil in plasament.

preșcolar
9. Analizati responsabilitățile care revin părintilor care pleacă la muncă în

străinătate și exprimati un punct de vedere și recomandări, după caz.
10. Analizati măsurile prevazute pentru copilul care au săvârșit fapte penale și nu
răspunde penal. Exprimați un punct de vedere, eventuale noi perspective de
abordare.
Copilul are dreptul să crească în familia naturală.
Familia indeplinește următoarele funcții:
- funcţii biologice
- funcții psihologice
- funcții de securitate
- funcţii economice
- funcţii sociale
Perturbarea majoră a funcțiilor familiei necesită luarea unor măsuri de protecție

pentru copil.
Protecția specială este o măsură care se instituie pentru:
- copiiii lipsiți de ocrotire părintească
- copiilor care au savârșit fapte penale si care nu răspund penal datorită
vârstei sau lipsei de discernământ
Protecția specială poate fi dispusă de către Comisia pentru Protecția Copilului

sau de către Instanța judecătorească specializată.
Măsurile de protecție specială (plasamentul și supravegherea specializată) au un
caracter temporar. Plasamentul poate fi instituit in regim de urgență atunci cand
copilul a fost părăsit in spital sau când se află în pericol iminent.

preșcolar
Plasamentul poate fi dispus la o rudă sau afin, asistent maternal profesionist și

centru rezidențial public sau privat.
Supravegherea specializată se instituie pentru copiii care au săvârșit fapte penale
dar nu răspund penal.
Toate măsurile de protecție au un caracter temporar.
1. Definiti familia.
2. Arătați care sunt funcțiile familiei
3.Descrieți in ce constau perturbările funcțiilor familiei.
4. Ce se intâmplă cu copilul lipsit de ocrotire părintească, ce fel de măsuri de iau
pentru a-l proteja ?
5. Care sunt măsurile de protecție specială? Explicati in ce consta fiecare dintre
acestea și unde pot fi dispuse.
6. Care sunt plusurile si minusurile plasamentului rezidențial vs plasament de tip
familial?
7. Care este impactul unui plasament de lunga durată la asistent maternal
profesionist și pe durata căruia nu s- au menținut relațiile intre copil și familia
naturală? Credeti ce redarea in familia naturală este benefică pentru copil?
Argumenați.
8. Care sunt aspectele care se au in vedere atunci când se stabilește o măsură de
protecție specială pentru copilul cafe a săvârșit o faptă penală și nu răpunde
penal?
9. Considerați că delegarea autorității părintești este o soluție suficientă pentru
copiii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate?

preșcolar
10. Care sunt, după părerea dvs. măsurile prin care statul ar putea preveni
delicvența juvenilă ( faptele cu caracter penal săvârșite de către copii ).
3.9. Concluzii
Fiecare copil are dreptul la familie. Familia ii oferă o identitate și sentimentul de
aparteneță.
Cand nu este posibil pentru copil să crească alături de părinții săi și atunci când
drepturile sale nu sunt respectate, statul, prin instituțiile sale, intervine în a
apărarea drepturilor copilului.
Statul asigură inclusiv protecția copiilor care săvârșesc fapte de natură penală,
luând măsuri pentru reabilitarea acestora.
3.10. Bibliografie
1. Antoniu G; Boroi Al; Bulai, C; Daneș, Șt; Duvac, C; Guiu, M. K.;
Mitrache, C; Mitrache,Cr; Molnar, I; Ristea,I; Sima,C; Teodorescu,V;
.Vasiu, I; Vlășceanu, I. (2011). Explicații preliminare ale noului Cod
penal, vol. II, Ed. Universul Juridic, București
2. Barth, Richard P. (2002). Institutions vs. Foster Homes. The empirical Base
for a Century of Action
3. Batâr, Dumitru. (2003). Normalitate şi devianţă în comportamentul
tinerilor. Sibiu: Editura Universităţii „Lucian Blaga”.
4. Hotarâre Nr. 1439 din 2 septembrie 2004 privind serviciile specializate
destinate copilului care a savârsit o fapta penala si nu raspunde penal
Monitorul Oficial nr. 872 din 24 septembrie 2004

preșcolar
5. *** Legea 272/2004 pivind protecţia şi promovarea drepturilor copilului

6. Muntean, Ana (2009). Psihologia dezvoltării umane. Iaşi: Editura Polirom
7. Văduva Daniela, Nedelcu, Ioana, Petrescu Mihaela, Dumitru Silviu, Duță
Tatiana( 2009) Promovarea drepturilor copiilor care au săvârşit fapte
penale şi nu răspund penal. Raport de evaluare. București. Fundaţia
Reforma Justiţiei Penale
8. Voinea, Maria. (2005). Familia contemporană. Mică enciclopedie.
Bucureşti: Editura Focus

preșcolar

Limbă

Asistenta Sociala Si Protectia Drepturilor Copilului - ID

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asistenta Sociala Si Protectia Drepturilor Copilului - ID

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Asistența și protecția drepturilor copiilor – material de studiu pentru studenții de la forma de

1 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

pentru promovarea și protecția drepturilor copilului, iar Comisia Europeană

1. Asistenta socială și protecția copilului: cadrul conceptual și legislativ

2 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

Asistența socială și protecția copilului: cadrul conceptual, legislativ și

1.1. Copilul și familia: notiuni, norme, instituții

3 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

- „copii” (definiți ca tinerii care nu au atins vârsta de 15

întreținere și care locuiesc împreună cu aceasta.”

Perspectiva juridică oferă un atât un cadru restrâns cât

5 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

când copilul este lipsit de ocrotire părinteacă sau când copilul

6 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

Maltratarea copilului înseamnă expunerea copilului la rele

7 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

(Hotărâre Nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-cadru

8 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

c) soluţionarea cererilor privind eliberarea atestatului de

9 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

de calitate. „Standardul minim de calitate este un set de criterii

10 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

de exercițiu pânăla vîrsa de 18 ani, deci nu iți poate apăra

11 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

12 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

2. Hotărâre Nr. 797/2017 pentru aprobarea regulamentelor-

13 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

UNITATEA DE STUDIU Nr. 2

Drepturile copilului și principiile care guvernează activitatea în domeniul

2.2.Drepturi și libertăți civile

2.3.Dreptul la bunăstare și sănătate

2.4. Dreptul la educație

2.5. Dreptul la protecție impotriva abuzului, neglijării, explotării

2.6. Sarcini de învățare

2.7. Rezumatul unității de studiu

2.8. Test de autoevaluare

2.1. Principiile care stau la baza respectării și garantării drepturilor

Conform Legii 272 din 2004 privind protecția și promovarea

14 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

În determinarea interesului superior al copilului , se va ține cont de

Același act normativ precizează principiile in conformitate cu care se

15 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

e) descentralizarea serviciilor de protecţie a copilului, intervenţia

2.2 Drepturi și libertăți civile

16 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

Prin naștere, copilul are următoarele drepturi:

• Nașterile anonime sunt permise în temeiul articolului 8 din Convenție

• Un copil adoptat are drept de acces la informații referitoare la

17 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

În situația în care autoritățile competente constatăcă un copil este

dreptul de a obține și de a întreține relații personale constante”.

18 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

Singura, instanța poate limita sau interzice, motivat, in interesul

19 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

Este interzisă prin lege, orice acţiune de natură să afecteze imaginea

20 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

Copilul are dreptul de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate şi

21 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

Pentru o viață sănătoasă copii au dreptul la timp suficient pentru

22 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și

- acordarea unor servicii sociale în mediul şcolar, cum sunt: hrană,

23 | Facultatea de Ştiinţe Socio-Umane. Specializarea: Pedagogia învățământului primar și