EVOLUTIA SISTEMUL DE PROTECTIE AL COPILULUI IN ROMANIA

Datorita politicilor pronataliste din anii ’60 care erau centrate pe incurajarea
nasterilor si interzicerea contraceptiei si a avorturilor, numarul copiilor a crescut
considerabil. Statul a fost nevoit sa ia masuri pentru sprijinirea familiilor care nu isi
permiteau sa creasca un numar mare de copii. Astfel, a fost adoptata prima lege
romaneasca in domeniul protectie copilului, Legea nr. 3/ 1970, care era centrata in primul
rand pe masura plasamentului copiilor in varsta de pana la 3 ani in leagane, apoi in
diferite institutii (camine, case pentru prescolari si scolari, scoli si licee speciale, camine-
spital etc.), tinandu-se cont doar de varsta copilului.
In anul 1990, sistemul de protectie al copilului din Romania se confrunta cu o
criza majora si s-au realizat interventii in vederea imbunatatirii situatiei copiilor. In
aceasta perioada au inceput sa activeze la noi in tara mari organizatii umanitare, cum ar
fi: UNICEF, USAID, WORLD VISION etc.
Prin Legea nr. 18/1990 (republicata in Monitorul Oficial Partea I, numarul 314,
din 13 iunie 2001), Romania a ratificat Conventia cu privire la Drepturile Copilului
(CDC), realizandu-se primul pas in dezvoltarea sistemului de protectie al copilului, de la
care s-a pornit ulterior in adoptarea intregului sistem legislativ, respectandu-se principiile
descrise in Conventia cu privire la Drepturile Copilului.
Incepand cu anul 1997, s-a demarat reforma sistemului de protectie al copilului
din Romania, adoptandu-se noi reglementari in ceea ce priveste descentralizarea
activitatii de protectie a copilului, restructurarea si diversificarea institutiilor din acest
domeniu, dezvoltarea de alternative de tip familial la ocrotirea de tip rezidential a
copilului, precum si prevenirea abandonului copilului; daca pana in anul 1990 in cadrul
sistemului de protectie al copilului se acorda o atentie deosebita corectiei, din anul 1997
se urmareste cu o importanta deosebita prevenirea separarii copilului de familia sa,
oferindu-se servicii variate care vin in sprijinul familiei, ultima solutie fiind
institutionalizarea.
Descentralizarea mai urmareste pe langa prevenirea institutionalizarii prin oferirea
de sprijin familiilor in vederea cresterii copilului in mediul familial si inlocuirea
institutiilor care gazduiau un numar mare de copii cu servicii de tip familial care prezinta
o eficienta si o eficacitate ridicate, punandu-se accent pe asigurarea pentru copil a unui
mediu cat mai apropiat de cel familial.
Un prim pas al descentralizarii a fost infiintarea la diferite nivele a mai multor
institutii:
 La nivel central a fost infiintata Autoritatea Nationala pentru Protectia Copilului
si Adoptie, care din 1 ianuarie 2005 poarta denumirea de Autoritatea Nationala pentru
Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC). Aceasta are responsabilitatea coordonarii
procesului de reforma la nivel national, rolul de a elabora politicile de protectie a
copilului si de a coordona programele finantate la nivel national si international si este
subordonata Ministerului Muncii Solidaritatii Sociale si Familiei (Hotararea nr. 1432/
02.09.2004, privind atributiile, organizarea si functionarea Autoritatatii Nationale
pentru Protectia Drepturilor Copilului);
 Activitatea de protectie sociala a copilului si familiei s-a cristalizat la nivel
institutional incepand cu anul 1995, avand ca punct de plecare Centrul de sprijin familial
si ocrotire a copilului ca serviciu descentralizat al Consiliului Judetean. In anul 1997 s-a
infiintat Serviciul Public Specializat pentru Protectia Copilului, care din 1 ianuarie 2005
s-a reorganizat in Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului
(DGASPC). Aceasta este subordonata Consiliului Judetean, respectiv Consiliilor Locale
ale sectoarelor municipiului Bucuresti. Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia
Copilului are “rolul de a aplica la nivelul judetului si a sectoarelor municipiului Bucuresti
politicile si strategiile de asistenta sociala in domeniul protectiei copilului, familiei,
persoanelor singure, persoanelor varstnice, persoanelor cu handicap, precum si a oricaror
persoane aflate in nevoie” (art. 3 din Hotararea nr. 1434/ 02.09.2004, privind atributiile
si regulamentul cadru de organizare si functionare al Directiilor Generale de Asistenta
Sociala si Protectia Copilului);
 In subordinea Consiliilor Judetene, respectiv a Consiliilor Locale ale sectoarelor
municipiului Bucuresti functioneaza Comisia pentru Protectia Copilului (CPC), care
stabileste masuri de protectie speciala a copiilor, in situatiile in care exista acordul
parintelui; reevalueaza periodic hotararile privind masurile de protectie; elibereaza
certificate de incadrare a copilului intr-un grad de handicap si alte atributii (art. 2 si art. 3
din Hotararea nr. 1437/ 2004, privind organizarea si metodologia de functionare a
Comisiei pentru Protectia Copilului);
 La nivel local, respectiv in cadrul primariilor, s-au infiintat Serviciile Publice de
Asistenta Sociala (SPAS) si s-au numit persoane cu atributii de asistenta sociala din
aparatul propriu al consiliilor locale si comunale. Serviciul Public de Asistenta Sociala
are rolul de a preveni, identifica si solutiona problemele sociale existente pe plan local,
colaborand cu Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (Legea nr.
272/ 2004, privind protectia si promovarea drepturilor copilului);
 La nivel local si judetean, activeaza de asemenea Organizatii Nonguvernamentale
(ONG-uri) care desfasoara activitati in domeniul protectiei drepturilor copilului si a
protectiei speciale, licentiate de Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor
Copilului (art. 113-114 din Legea nr. 272/ 2004).
In iunie 2004, statul roman a adoptat un nou pachet legislativ in domeniul
protectiei drepturilor copilului, care a intrat in vigoare incepand cu 1 ianuarie 2005. Din
cadrul acestui pachet legislativ face parte Legea nr. 272/ 2004, privind protectia si
promovarea drepturilor copilului, care presupune o revizuire a prevederilor legale
existente pana in acel moment in domeniul protectiei copilului si a constituit trecerea de
la reglementarea protectiei copiilor lipsiti de grija parinteasca, aflati in dificultate,
neglijati etc, la reglementari mai clare si mai coerente privind protectia drepturilor
tuturor copiilor.
Noutati aduse in discutie de noua lege (Legea nr. 272/ 2004):
 Parintii sunt primii responsabili pentru cresterea, ingrijirea si dezvoltarea
copilului (art. 10);
 Orice separare a copilului de parintii sai, precum si orice limitare a exercitiului
drepturilor parintesti trebuie sa fie precedata de acordarea sistemica a serviciilor si
prestatiilor prevazute de lege, punandu-se accent pe informarea corespunzatoare a
parintilor, consilierea acestora, terapie sau mediere a relatiilor (art.33);
 Separarea copilului de parinti fara acordul acestora se poate face numai de catre
Instanta de Judecata, iar rolul Comisiei pentru Protectia Copilului este limitat la situatiile
in care exista acordul parintilor cu privire la stabilirea masurilor de protectie speciala;
  Separarea copilului de parinti nu mai este tratata pasiv, ci autoritatile au obligatia
de a lua masuri active pentru mentinerea contactului dintre parti pe toata durata
plasamentului;
 Interzicerea plasamentului copilului cu varsta de pana la doi ani in servicii de tip
rezidential (art. 60);
 Tinerii cu varsta de 18 ani care ies din sistemul de protectie, pot beneficia de o
protectie speciala chiar daca nu isi continua studiile pe o perioada de doi ani in vederea
prevenirii excluziunii sociale (art. 51);
 Interzicerea sub orice forma a pedepselor fizice aplicate copiilor (art. 28);
 Dreptul copilului de a mentine legatura cu parintii, familia largita si alte
persoane importante copilului (art. 14);
 “Copilul capabil de discernamant are dreptul de a-si exprima opinia la orice
problema care il priveste” (art. 24, alin. (1));
 Imprejurarile care au stat la baza masurilor de protectie speciala sunt reevaluate
cel putin o data la trei luni sau ori de cate ori este cazul;
 Pentru prevenirea separarii copilului de familia sa se intocmeste un plan de
servicii de catre Serviciul Public de Asistenta Sociala (art. 35) (planul cuprinde:
“planificarea acordarii serviciilor si prestatiilor pe baza evaluarii psihosociale a copilului
si a familiei”- art. 4, lit. f); pentru fiecare copil aflat deja in sistemul de protectie se
intocmeste un plan individualizat de protectie de catre Directia Generala de Asistenta
Sociala si Protecia Copilului (planul cuprinde: “planificarea serviciilor, prestatiilor si a
masurilor de protectie speciala a copilului, pe baza evaluarii psihosociale a acestuia si a
familiei sale, in vederea integrarii copilului care a fost separat de familia sa intr-un
mediu familial stabil”- art. 4, lit. e).
Din cele mentionate mai sus se poate constata evolutia sistemului de protectie a
copilului din punct de vedere legislativ, punandu-se accent pe descentralizarea serviciilor,
dar si din punct de vedere al organizarii institutiilor care au la baza activitatii lor,
principiul interesului superior al tuturor copiilor, rolul autoritatilor locale constand in
implementarea unor masuri active pentru prevenirea separarii copilului de parinti.
In urmatorul articol vom aborda masurile de protectie speciala care pot fi luate
pentru copilul lipsit temporar sau permanent de ingrijirea parintilor, dar si pentru copilul
care a savarsit fapte penale si nu raspunde penal, si anume: plasament/ incredintare,
plasament in regim de urgenta si supravegherea specializata.

*Publicat in Ziarul “Faclia de Cluj” la data de 2 august 2007