DREPTUL LA EDUCAȚIE

”Un bun educator trebuie să respecte particularităţile de vârstă ale copiilor, să coboare la
treapta sufletelor copilăreşti.” - Mihai Eminescu

Copiii nu s-au bucurat dintotdeauna de locul pe care îl ocupă în prezent în societate. În

întreaga istorie a omenirii, ideea de a le acorda protecție reprezenta cel mult o preocupare a
părinților, nicidecum un obiectiv al societății și instituțiilor sale.

Recunoașterea copilului ca ființă umană cu drepturi depline, pentru care adulții au obligații
corelative, începe să devină realitate în secolul XX. Doctorul Janusz Korczak (1878-1942),
pedagog, pediatru și scriitor, supranumit ”marele prieten” al copiilor, a regândit educația și statutul
lor, considerând că aceștia nu sunt persoane în devenire, ci personalități complete care trebuie
tratate cu respect și ale căror opinii trebuie luate în considerare, participarea lor la decizii care îi
privesc în mod direct fiind fundamentală.

Ideea elaborării unui document internațional care să cuprindă drepturile copilului, extrem
de important în mobilizarea comunității internaționale, îi aparține lui Eglantyne Jebb (1876-1928),
care a fondat prima organizație Salvați Copiii în 1919, la Londra. Revoltată de consecințele
Primului Război Mondial și ale Revoluției Bolșevice din Rusia (mii de copii mureau zilnic din
cauza bolilor și a foametei în toate țările Europei), Eglantyne Jebb a luat decizia de a se dedica
salvării și îmbunătățirii vieții copiilor din întreaga lume. De aceea, scopul urmărit a fost de a crea o
organizație internațională puternică în măsură să intervină și în zonele mai puțin cunoscute, unde
protecția copilului nu era aplicată, iar conceptul de drepturile copilului era inexistent. Programele
dezvoltate în acea vreme urmăreau în special combaterea foametei și asigurarea asistenței medicale
copiilor.

 Astfel, prin perseverență și implicare activă, Eglantyne Jebb a conceput și a promovat

adoptarea, în 1924, de către Liga Națiunilor (astăzi, Organizația Națiunilor Unite) a Declarației
Drepturilor Copilului, primul document internațional prin care comunitatea internațională a afirmat
urgența protecției copiilor împotriva abuzurilor și neglijenței, cerând statelor membre să-și asume
responsabilitatea și să aloce resurse în acest sens.
Această Declarație, alături de forma sa extinsă
din 1959, reprezintă sursele de inspirație folosite
la redactarea Convenției Națiunilor Unite privind
Drepturile Copilului din 1989. 

România a fost printre primele state care

au ratificat Convenția ONU, în anul imediat
următor adoptării sale în cadrul Adunării
Generale a Națiunilor Unite, prin Legea nr. 18
din 28 septembrie 1990. În anul 2004, a fost
adoptată și o lege specială pentru protecția și
promovarea drepturilor copilului (Legea nr.
272/2004, republicată, cu modificările și

Page 1 of 4
completările ulterioare). 

Fiecare copil are dreptul la educaţie

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC), în numele celor

78 de ONG-uri membre, active în domeniul protectiei și al exercitării Drepturilor Copilului,
adresează cele mai calde salutări învăţătorilor şi profesorilor de Ziua Internațională a
Educației şi subliniază imperativul Dreptului la Educaţie, drept de care toţi copiii din
România trebuie să poată beneficia în mod real.
Indiferent de nivelul veniturilor, de tipul şi situaţia familiei, de gradul de autonomie
sau de dizabilitate al copilului de vârstă şcolară, de locul de viaţă al familiei (urban/rural),
de situaţia legală a copilului (fără acte de identitate, copilul de imigranţi ilegali, copilul
străzii, copilul instituţionalizat, copilul lăsat singur acasă) sau de orice alte considerente,
dreptul la educaţie al copilului trebuie să se bucure de respect.

Dreptul la Educaţie constituie unul dintre Drepturile fundamentale ale Convenţiei

internaţionale pentru Drepturile Copilului, semnată şi ratificată de România în urmă cu 
24 de ani, asumată prin urmare la modul imperativ de către statul roman, şi devenită normă
de drept intern.
Ziua internațională a Educației este celebrată anual pe 5 octombrie, începând cu anul
1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanța rolului educației. Este și momentul în
care putem constata absenţa unor politici publice coerente şi integrate în domeniu,
absenţa resurselor atât pentru funcţionarea corectă a sistemului de învăţământ, cât şi
cele care ar trebui destinate cu precădere copiilor şi familiilor în dificultate sau cu
nevoi speciale.  Statisticile oficiale  confirmă că fenomenele de abandon şcolar sau de
părăsire timpurie a scolii sunt din ce în ce mai prezente, rata  abandonului şcolar era de
17,4% în 2012 şi se menţine aproximativ constantă în ultimii ani, obiectivul asumat de
România pentru 2020 fiind însă de 11,3%. Copiii reprezintă categoria de vârstă cea mai
afectată de sărăcie,  48,7% dintre copiii României fiind afectaţi, dintre care aproximativ
320.000 trăiesc sub pragul sărăciei extreme iar 28,6% se găsesc în risc de sărăcie
persistentă. Absenţa datelor statistice şi a studiilor privind categorii distincte de copii
vulnerabili, precum copiii care părăsesc sistemul instituţional, copiii străzii, copiii
imigranţi sau copiii rămaşi singuri acasă, ascunde o realitate încă şi mai sumbră.
Accesul la educaţie reprezintă cheia de boltă a oricărei politici reale de integrare
socială.
Organizaţiile neguvernamentale membre ale Federaţiei Organizaţiilor
Neguvernamentale pentru Copil  – FONPC desfăşoară multiple programe de susţinere
şcolară şi materială a copiilor şi familiilor aflate în dificultate, susţinând centre de zi, centre
educaţionale, programe de tip « a doua şansă », programe educaţionale destinate copiilor cu
nevoi speciale, programe de alfabetizare în numeroase localităţi din mediul urban şi rural.

Organizaţiile neguvernamentale nu pot însă suplini rolul statului. Considerăm că

devine urgent ca statul român să-şi asume în realitate responsabilităţile la care s-a angajat.
De educaţia copiilor depinde viitorul fiecărei naţiuni.

Page 2 of 4
*** extras din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului Educaţie,
activităţi recreative şi culturale

Art. 47

 Copilul are dreptul de a primi o educație care sa îi permită dezvoltarea, în condiții

nediscriminatorii, a aptitudinilor și personalității sale.

Statul român garantează accesul obligatoriu și gratuit la educație pentru toți copiii, fără
discriminare. Părinții au obligația de a înscrie copiii la școală și de a se asigura că aceștia nu
lipsesc de la cursuri.

 Părinții copilului au, cu prioritate, dreptul de a alege felul educației care urmează să fie dată
copiilor lor și au obligația să înscrie copilul la școală și să asigure frecventarea cu
regularitate de către acesta a cursurilor.
 Copilul care a împlinit vârsta de 14 ani poate cere încuviințarea instanței judecătorești de a-
și schimba felul învățăturii și al pregătirii profesionale, după cum scrie în Legea nr.
272/2004. În plus, de la 16 ani, copilul are dreptul să-și aleagă singur religia.
 Copilul are dreptul la odihnă și vacanță. Copilul trebuie să beneficieze de timp suficient
pentru odihnă și vacanță, să participe în mod liber la activitați recreative proprii vârstei sale
și la activitățile culturale, artistice și sportive ale comunității. Reprezentanții legali ai
acestuia trebuie să-i asigure condițiile optime.
 Copilul este liber să primească și să dea mai departe orice informație care corespunde
interesului lui. Părinții sau persoanele care au copii în îngrijire sunt obligați sa ofere
informații, sfaturi și explicații copiilor și să le permită să își exprime propriile idei și păreri.

Drepturile copiilor sunt protejate în mod cuprinzător de un set variat de instrumente

internaţionale şi regionale care acoperă drepturile omului, dreptul umanitar şi dreptul refugiaţilor.
Copiii beneficiază de drepturile prevăzute în tratatele generale. În plus, un număr de instrumente
specializate au fost create pentru a oferi copiilor o protecţie suplimentară, având în vedere
vulnerabilităţile lor aparte şi importanţa pentru societate în ansamblul ei, în asigurarea dezvoltării
sănătoase şi a participării active a tinerilor săi membri.
Convenţia Europeană a Drepturilor Omului („Convenţia”) conţine multe prevederi care
apără drepturile copiilor, de exemplu, Protocolul 1, Articolul 2, „dreptul la educaţie”. Cu toate
acestea, cadrul general pentru drepturile copiilor este Convenţia ONU privind drepturile copilului
din 1989 (CDC). Acesta a fost primul tratat preocupat anume de drepturile copiilor şi a marcat o
importantă schimbare în gândirea privind „abordarea bazată pe drepturi” care a făcut guvernele
răspunzătoare legal de eşecul în a răspunde nevoilor copiilor. CDC a creat o nouă viziune asupra
copiilor ca purtători de drepturi şi responsabilităţi corespunzătoare vârstei lor şi nu ca proprietate a
părinţilor lor sau beneficiari neajutoraţi de acte de caritate.
Drepturile copiilor acoperă fiecare aspect al vieţii copiilor şi adolescenţilor şi pot fi
împărţite în următoarele categorii principale:

 drepturi de supravieţuire: dreptul la viaţă şi la satisfacerea nevoilor de bază (de exemplu,

standard de viaţă corespunzător, adăpost, mâncare, tratament medical);
 drepturi de dezvoltare: drepturile le oferă copiilor posibilitatea de a-şi atinge întregul
potenţial (de exemplu, educaţie, joacă şi timp liber, activităţi culturale, acces la informaţii şi
libertate de gândire, conştiinţă şi religie);

Page 3 of 4
 drepturi de participare: drepturi care le permit copiilor şi adolescenţilor să aibă un rol activ
în comunităţile lor (de exemplu, libertatea de a-şi exprima opiniile, de a avea un cuvânt de
spus în probleme care le afectează propriile vieţi, de a face parte din asociaţii);
 drepturi de protecţie: drepturi care sunt esenţiale pentru protejarea copiilor şi a
adolescenţilor de toate formele de abuz, neglijare şi exploatare (de exemplu, grijă specială
pentru copiii refugiaţi şi protejarea împotriva implicării în conflicte armate, a exploatării prin
muncă, a exploatării sexuale, a torturii şi a abuzului de droguri).
Educaţia este privită atât ca drept al omului în sine, dar şi ca un mod indispensabil de a
beneficia de celelalte drepturi ale omului. Un sistem educaţional care adoptă o abordare bazată pe
drepturi va fi mai bine poziţionat pentru a-şi îndeplini misiunea fundamentală de a asigura tuturor
o educaţie de calitate superioară.
Articolul 26 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului (DUDO) prevede:
(1) Orice persoană are dreptul la învăţătură. Învăţământul trebuie sa fie gratuit, cel puţin în ceea ce
priveşte învăţământul elementar şi general. Învăţământul elementar trebuie să fie obligatoriu.
Învăţământul tehnic şi profesional trebuie să fie la îndemâna tuturor, iar învăţământul superior
trebuie sa fie de asemenea egal, accesibil tuturor, pe bază de merit.
(2) Învăţământul trebuie să urmărească dezvoltarea deplină a personalităţii umane şi întărirea
respectului faţă de drepturile omului şi libertăţile fundamentale. El trebuie să promoveze
înţelegerea, toleranţa, prietenia între toate popoarele şi toate grupurile rasiale sau religioase,
precum şi dezvoltarea activităţii Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.
(3) Părinţii au dreptul de prioritate în alegerea felului de învăţământ pentru copiii lor minori.
Ca o continuare a unor idei exprimate pentru prima oară în DUDO, Articolul 28 din CDC
defineşte educaţia ca pe un drept iar Articolul 29 precizează că educaţia ar trebui să sprijine copilul
în dezvoltarea „plenară a personalităţii, a vocaţiilor şi a aptitudinilor mentale şi fizice ale
copilului”.10
Atât CDC cât şi DUDO recunosc că unul dintre scopurile educaţiei este acela de a dezvolta
respectul pentru drepturile omului şi pentru libertăţile fundamentale. Desigur, pentru a înţelege cu
adevărat şi a promova drepturile omului, acestea trebuie trăite în relaţie cu ceilalţi. Acest lucru nu
presupune doar a învăţa despre drepturile omului, ci şi a trăi în şi prin drepturile omului. De aceea,
o abordare bazată pe drepturile omului (ABDO) în şcoală include oportunitatea de a învăţa despre
şi de a practica valorile şi cadrul drepturilor omului, în clasă. Şcolile care se gândesc la drepturile
copiilor se axează pe demnitatea umană a copiilor.
Dreptul la educaţie este menit să fie implementat şi să se bucure toţi de el – indiferent de
aptitudini, rasă, etnie, religie, gen, naţionalitate, orientare sexuală, clasă sau orice alt factor de
identificare. În plus, o astfel de educaţie – aşa cum este definită de CDC – trebuie structurată astfel
încât să respecte demnitatea şi drepturile fundamentale ale elevilor.

Page 4 of 4