Homeschooling

Conceptul de „homeschooling” este tot mai la modă în societatea zilelor noastre, nu numai în
Occident, de unde provine, ci, de câţiva ani, şi în România. Un subiect controversat, cel puţin
la noi în ţară, unde homeschooling-ul se află într-un stadiu incipient şi se confruntă cu destul
de multă opoziţie, atât din partea populaţiei, cât şi a autorităţilor.
Termenul de „homeschooling” este preluat din engleză şi se traduce în română prin „şcolirea
acasă”, desemnând o metodă educaţională prin care copilul este format, instruit, educat acasă,
în mediul familial, de către părinţi sau de către tutori specializaţi, şi nu într-o instituţie
publică, la şcoală. Homeschooling-ul reprezintă o mişcare socială la scară largă a familiilor, în
mod special în societatea Occidentului, unde tot mai multe familii consideră că dreptul
educaţiei copiilor aparţine în principal părinţilor, mai degrabă decât statului.
În ceea ce priveşte istoria acestei mişcări, trebuie menţionat faptul că educarea copiilor acasă
reprezenta o practică obişnuită în secolele trecute. Angajarea tutorilor profesionişti, precum
celebrele „guvernante”, al căror rol era să crească şi să educe copii, ocupându-se în mod
special de instruirea acestora în limbi străine, era un privilegiu specific familiilor bogate. O
altă metodă de instruire a copiilor erau activităţile de ucenicie, prin care aceştia învăţau o
anumită meserie de la un specialist petrecând timp cu el, în atelier. În ceea ce priveşte Europa
Occidental㸠în statele germane, primele şcoli publice au fost înfiinţate în timpul reformei
protestante, cu încurajarea lui Martin Luther, între anii 1524 şi 1527. Totuşi, educaţia acasă şi
ucenicia au rămas principalele forme de instruire până în anii 1830. Însă odată cu legile care
au făcut învăţământul şcolar obligatoriu în SUA, proces încheiat la începutul secolului
douăzeci, şcolirea acasă a intrat în declin, responsabilitatea educării copiilor fiind preluată de
către stat.
Dar nu a trecut prea mult timp şi deja anumiţi părinţi şi profesori şi-au exprimat nemulţumirea
cu privire la modul de educaţie a copiilor în cadrul sistemului şcolar şi au oferit ca alternativă,
printre altele, şcolirea acasă. Un exemplu în acest sens îl constituie profesorul universitar
Adolf Berle, de la universitatea Tufts din Massachusetts care a scris cartea intitulată „The
School in the Home”. Cu toate că au existat cazuri de homeschooling în Statele Unite în acea
perioadă, acestea au rămas izolate până în ultimii douăzeci şi cinci de ani ai secolului
douăzeci.
La începutul anilor ’80, în Statele Unite erau deja 20 000 elevi care erau şcoliţi acasă şi
treizeci de ani mai târziu numărul acestora a ajuns până la 1,77 milioane, ceea ce reprezenta
aproximativ 3% din numărul total al copiilor aflaţi la vârsta potrivită pentru şcoală. Tot în
această perioadă, homeschooling-ul devine popular şi în state precum Regatul Unit, Australia
şi India şi, în secolul următor, chiar şi în state precum China şi Columbia.
Printre teoreticienii de bază ai homeschooling-ului se numără John Holt şi Raymond Moore.
În perioada anilor ’60-’70, John Holt, profesor şi scriitor american, s-a remarcat prin opţiunea
sa clară pentru homeschooling, sfătuind părinţii să folosească un curriculum adaptat nevoilor
copiilor, mai degrabă decât un curriculum standard pentru toţi elevii. Cu alte cuvinte,
învăţarea centrată pe elev, nu pe materie. El a înfiinţat revista „Growing with aut schooling”,
în anul 1977, care a apărut până în anul 2001. Aceasta a fost prima revistă dedicată
homeschooling-ului, prin intermediul căreia părinţii care practicau homeschooling îşi puteau
împărtăşi experienţele şi puteau afla mai multe informaţii în acest domeniu.
Cuplul de americani Raymond şi Dorothy Moore, specialişti în educaţie renumiţi şi, totodată,
creştini devotaţi au demarat un studiu academic privitor la efectele educaţiei începând de la o
vârstă atât de fragedă ca cea la care copiii sunt obligaţi să meargă la şcoală. Soţii Moore erau
de părere că educaţia formală înainte de intervalul de vârstă 8-12 ani nu numai că nu are
efectul scontat asupra copiilor, dar îi afectează puternic din punct de vedere academic, social,
mental şi chiar psihologic, aceştia nefiind pregătiţi pentru un astfel de educaţie atât de
devreme. Ei au adus dovezi în favoarea faptului că educaţia formală la o vârstă fragedă se află
la rădăcina unor probleme precum delincvenţa juvenilă. Argumentul principal se referă la
faptul că relaţiile afective şi dezvoltarea emoţională a copilului cultivate în mediul familial au
efecte pe termen lung, dar această dezvoltare armonioasă a copilului este întreruptă brutal de
înscrierea la şcoală atât de devreme. Cărţile lor celebre care au pus bazele homeschooling-ului
sunt „Better Late than Early” (1975), „Home Grown Kids” (1981) şi „Home school
Burnout” .
În acelaşi timp, ca reacţie împotriva homeschooling-ului, au apărut şi cărţi precum
„Deschooling Society” (1970), de Ivan Illich, şi „No More Public School” (1972) , de Harold
Bennet. Soţii Moore au creat propriul curriculum special pentru a fi folosit de părinţii care îşi
şcoleau copiii acasă, curriculum care era format din trei părţi: 1) studiu teoretic variat,
începând de la câteva minute până la câteva ore pe zi, în funcţie de nivelul de dezvoltare al
copilului, 2) lucru manual, practic, desfăşurat pe o perioadă de timp egală cu cea dedicată
studiului teroeticşi 3) activităţi practice de muncă desfăşurate în familie sau în cadrul
comunităţii, timp de aproximativ o oră pe zi.
Tot cam în aceeaşi perioadă, lucrarea lui Charlotte Mason, profesoară de origine britanică, a
avut o rezonanţă deosebită, mai ales în rândul homeschoolerilor creştini.
În primăvara anului 2016, în Statele Unite, erau aproximativ 2.3 milioane de elevi şcoliţi
acasă şi se pare că numărul acestora se află într-o continuă creştere (între 2 % şi 8% pe an).
De asemenea, homeschooling-ul este o practică tot mai frecentă şi în alte ţări în afara Statelor
Unite, precum Australia, Canada, Franţa, Ungaria, Japonia, Kenya, Rusia, Mexic, Coreea de
Sud, Tailanda şi Regatul Unit.
Printre categoriile de persoane care practică homeschooling-ul se numără creştini, atei,
conservatori, liberali, familii cu o situaţie financiară mai puţin bună şi familii bogate, albi şi
negri, părinţi cu un nivel înalt de educaţie şi părinţi fără vreo diplomă universitară.
Totodată, familiile care practică homeschooling nu depind financiar de stat, adică suportă
singuri costurile educaţiei copiilor lor, ceea ce înseamnă aproximativ o sumă totală anuală de
peste 27 de miliarde de dolari, pe care statul american nu trebuie să o investească în cazul
familiilor care nu îşi înscriu copii în şcolile publice.
Aproximativ 3,4 milioane de adulţi din SUA au fost şcoliţi acasă pentru o perioadă de cel
puţin un an în timpul educaţiei lor şi în medie au practicat homeschooling-ul între 6 şi 8 ani.
Acest număr, adăugat la numărul iniţial de 2,3 milioane de elevi şcoliţi acasă astăzi, rezultă că
în total că astăzi aproximativ 5,7 milioane de americani au experimentat homeschooling-ul la
un moment dat în viaţă.
Lista motivelor pentru care părinţii aleg homeschooling-ul ca metodă principală de educaţie
pentru copiii lor este complexă. Un factor important îl reprezintă nemulţumirea cu privire la
sistemul de învăţământ public, nemulţumire care derivă din mai multe aspecte legate de
şcolile publice, precum: calitatea educaţiei, curriculum-ul şi fenomenul de bullying.
De asemenea, unul dintre factorii cei mai importanţi care se află la baza alegerii
homeschooling-ului de către multe familii este reprezentat de către transmiterea unui anumit
set de valori religioase, morale, şi concepţii de viaţă, un aspect care derivă din secularizarea
instituţiilor şcolare, spre dezamăgirea familiilor creştine.
Lista continuă cu nevoia de a avea un curriculum specializat, individualizat şi un mediu de
învăţare propice pentru copil, obţinerea unor performanţe academice superioare, folosirea
unor tehnici şi metode pedagogice diferite faţă de cele tipice din şcoli, dezvoltarea relaţiilor
armonioase dintre copil, fraţii şi surorile sale şi părinţi şi, nu în ultimul rând, asigurarea unui
mediu de învăţare sigur, în afara pericolelor reprezentate de probleme precum droguri, alcool,
abuz psihologic şi fizic sau rasism.
Mai jos este o diagramă a unora dintre aceste motive şi a procentajului lor.

În ceea ce priveşte metodologia homeschooling-ului, materialele şi metodele folosite sunt

diverse, în funcţie de contextul şi fundalul social şi religios al fiecărei familii.
Tehnicile de educaţie variază de la educaţia după modelul clasic al Antichităţii (abordând
modelul Trivium şi Quadrivium), educaţia în conformitate cu viziunea lui Charlotte Mason,
metoda Montessori, teoria inteligenţelor multiple, unschooling, metoda Waldorf, modelul de
educaţie Thomas Jefferson, curriculum preluat de edituri private sau mai puţin cunoscute,
ucenicie, metoda „hands-on-learning”, metoda „unit studies” şi aşa mai departe.
Lista de critici la adresa homeschooling-ului este şi ea destul de complexă şi variată.
Probabil argumentul numărul 1 al celor care se opun homeschooling-ului este lipsa
socializării şi a dezvoltării unor aptitudini sociale adecvate a copiilor şcoliţi acasă.
Un alt contra-argument este faptul că homeschooling-ul nu oferă copiilor o educaţie calitativă,
mai ales în cazul în care părinţii nu au o formare profesională ca învăţători şi profesori.
Printre alte critici se numără: copiii şcoliţi acasă cresc într-un mediu prea ferit şi protejat, ca
într-un „incubator”, neavând şansa să experimenteze cu adevărat ce înseamnă viaţa, cei care
practică homeschooling o fac din fanatism religios, pentru a practica homeschooling este
nevoie ca familia să aibă un venit destul de consistent, şi, nu în ultimul rând, pentru copiii
şcoliţi acasă există riscuri mari să nu fie acceptaţi la universităţi, având un nivel de
performanţă academică mai scăzut faţă de cei din şcolile publice.
Contra argumente la criticile cele mai importante ale homeschooling-ului sunt bazate pe
statistici oficiale din informaţiile publicate de Brian D. Ray, fondatorul şi preşedintele
institutului National Home Education Research (NHERI), pe site-ul oficial NHERI.
În privinţa problemei legate de performanţa academică, site-ul oficial al institutului arată că,
în conformitate cu studiile desfăşurate, copiii educaţi acasă au rezultate mai bune decât
ceilalţi, cu un procent cuprins între 15% şi 30% mai mult decât copiii din şcolile publice la
testele standard naţionale.
Un studiu din 2015 privitor la elevii de culoare arată că cei educaţi acasă au rezultate mai
bune decât ceilalţi elevi de culoare din şcolile publice cu un procent cuprins între 23% şi 43%
peste medie. De asemenea, studiile arată că elevii şcoliţi acasă au rezultate mai bune decât
ceilalţi indiferent de formarea profesională a părinţilor sau de venitul familiei. Aşadar, fie că
părinţii sunt profesori certificaţi sau nu, aceasta nu influenţează performanţele academice ale
copiilor. Totodată, tot mai mulţi copii educaţi acasă sunt acceptaţi în facultăţi la ale căror
forme de admitere (testele naţionale americane SAT şi ACT) au rezultate mai bune decât ale
celorlalţi.
În ceea ce priveşte dezvoltarea socială, psihologică şi emoţională, copiii şcoliţi acasă stau
foarte bine la acest capitol, situându-se de obicei deasupra mediei. Aspectele evaluate
interacţiunea între egali („peerinteraction”), calităţile de lider, coeziunea familială, implicarea
în comunitate şi stima de sine. Ei sunt implicaţi în mod regulat în activităţi în afara cadrului
familial, având ocazia de a interacţiona cu diverse persoane.
Printre aceste activităţi se numără excursiile, cercetăşia, implicarea în activităţile bisericii
locale din care fac parte, aici putând interacţiona cu mulţi copii de vârsta lor, la aşa-numita
„Şcoală duminicală” sau în taberele şi excursiile organizate de membrii bisericii, implicarea în
corul sau orchestra bisericii, şi alte activităţi, precum voluntariat şi sporturi de echipă. Un alt
aspect interesant descoperit este faptul că se pare că adulţii care au fost şcoliţi acasă manifestă
mai multă toleranţă politică în comparaţie cu ceilalţi.
Privitor la integrarea în societate şi începerea vieţii de adult, studiile arată că persoanele care
au fost educate acasă participă la viaţa comunităţii din care fac parte mai activ şi mai frecvent
decât ceilalţi, participă la vot şi la întâlnirile publice mai mult decât ceilalţi, merg la facultate
şi absolvă la un nivel egal sau mai ridicat decât restul.
În România, legea este destul de ambiguă, lăsând loc de interpretare. Din Codul Penal (Art.
377 aliniatul 1) aflăm că „părintele sau persoana căreia i-a fost încredinţat, potrivit legii, un
minor şi care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze
cursurile învăţământului general obligatoriu, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an
sau cu amendă”. Ce înseamnă „justificat” sau „nejustificat” rămâne deschis interpretării. În
consecinţă, există familii care practică homeschooling, iar numărul acestor familii este estimat
de Asociaţia pentru Homeschooling România ca fiind aproximativ 200, în septembire 2016 şi
se pare că numărul este, în prezent, chiar mai mare.
Aşadar, în România există, din anul 2002, Asociaţia Home Schooling România, care le vine
în ajutor celor care adoptă această variantă de educaţie a copilului lor, prin organizarea de
conferinţe şi acordarea de consiliere familiilor. Prin intermediul ei au fost făcute demersuri
pentru legalizarea homeschooling-ului în România.
Se pune întrebarea, bineînţeles, ce trebuie să facă părinţii români care decid să adopte
homeschooling-ul, care sunt paşii pe care trebuie să-i urmeze. Ei bine, în primul rând, trebuie
să-şi retragă copiii din sistemul de învăţământ, urmând ca apoi să îi înregistreze la o aşa-
numită „şcoală umbrelă” din afara ţării, care le va furniza părinţilor documentele necesare
pentru actele copiilor. Copiii sunt evaluaţi în România, iar notele sunt trimise la şcoala unde
sunt înscrişi.
În România aşadar, homeschooling-ul rămâne un aspect la care mai este mult de lucrat, cel
puţin până când va deveni legal.
Concluzionând, homeschooling-ul nu este de fapt un concept nou, o invenţie a secolului 20, ci
acest concept îşi are rădăcinile în istorie, precedând sistemul de învăţământ public.
Bineînţeles, homeschooling-ul astăzi este destul de diferit faţă de cel vechi, metodele folosite
fiind noi şi diverse.
Conform unui studiu recent de la Harvard: „Școlarii la domiciliu devin fericiți, bine adaptați
și implicați”, copiii educați la domiciliu s-au descurcat mai bine decât copiii care au urmat
școlile publice în multe categorii. Cercetătorii de la Universitatea Harvard au publicat
concluziile noului lor studiu care arată rezultate pozitive pentru copiii educați
acasă. Scriind în The Wall Street Journal, Brendan Case și Ying Chen de la Harvard Human
Flourishing Program au concluzionat că elevii din școlile publice „au fost mai puțin
îngăduitori și mai puțin predispuși să facă voluntariat sau să participe la slujbe religioase
decât colegii lor educați acasă”.

Cercetătorii au analizat datele a peste 12.000 de copii ai asistentelor medicale care au

participat la sondaje între 1999 și 2010 și au descoperit că copiii educați la domiciliu aveau
aproximativ o treime mai multe șanse de a se angaja în voluntariat și au niveluri mai ridicate
de iertare la vârsta adultă timpurie decât acei copii care au frecventat școlile publice. Copiii
educați la domiciliu au fost, de asemenea, mai predispuși să participe la slujbele religioase la
vârsta adultă decât copiii educați în școlile publice, ceea ce cercetătorii au observat că este
corelat cu „riscuri mai scăzute de abuz de alcool și droguri, depresie și sinucidere”.

Noile descoperiri oferă un contrast puternic cu portretizarea elevilor la domiciliu de către

profesorul de la Facultatea de Drept de la Harvard Elizabeth Bartholet, care a cerut în mod
notoriu o „ interdicție presupusă ” a școlii la domiciliu anul trecut – chiar înainte ca populația
americană de școală la domiciliu să crească la mai mult de 11% din totalul școlii; mai mult de
cinci milioane de elevi, ca urmare a răspunsului la coronavirus.

În lucrarea lor, Case și Chen și-au provocat colegul. „Imaginea elevului școlar acasă care
reiese din date nu seamănă cu stereotipul social stângaci și ignorant la care apelează doamna
Bartholet și alții. Mai degrabă, copiii educați acasă se dezvoltă în general în adulți tineri bine
adaptați, responsabili și implicați social”, au scris ei.

Cercetătorii de la Harvard au descoperit, de asemenea, că elevii educați la domiciliu erau mai

puțin probabil să meargă la facultate decât colegii lor din școlile publice. Unele instituții de
presă au păstrat această descoperire în titlurile lor, ignorând în același timp speculațiile
cercetătorilor de la Harvard că acest lucru s-ar putea datora unei varietăți de factori. Aceștia ar
putea alege alternative la facultate ca o cale către maturitate, iar practicile de admitere la
facultate pot crea bariere pentru studenții educați acasă.

Case și Chen au fost contactati pentru comentarii suplimentare cu privire la concluziile

studiului lor, inclusiv modul în care cred ei că datele și rezultatele educației la domiciliu s-ar
fi putut schimba din 2010, când s-a încheiat setul de date. „Ne bucurăm, de asemenea, să
vedem că unele colegii, inclusiv unele colegii de top, au devenit mai flexibile în politicile lor
de admitere pentru elevii la domiciliu în ultimii ani”, a răspuns Chen.

Într-adevăr, mai multe colegii și universități au implementat linii directoare și politici mai
clare pentru studenții educați la domiciliu în ultimii ani, iar mulți sunt acum dornici
să atragă solicitanți educați acasă.

 În 2015, Business Insider a remarcat că educația la domiciliu este „noua cale către Harvard”,
iar în 2018, universitatea a prezentat mai mulți dintre studenții săi educați la domiciliu.

Cercetătorii bănuiesc, de asemenea, că diferența de bunăstare dintre elevii de acasă și studenții

de la școala publică s-a lărgit în ultimul deceniu, elevii de la domiciliu mergând și mai bine.

„De exemplu, aplicațiile de social media au ajuns pe smartphone-uri în ultimii ani, ceea ce a
dus la adoptarea lor pe scară largă de către adolescenți și chiar copiii mai mici”, mi-a spus
Chen în această săptămână. „Unele studii anterioare au sugerat că o astfel de utilizare în
creștere a smartphone-urilor ar fi putut contribui la recentele creșteri uriașe ale depresiei,
anxietății și singurătății școlare ale adolescenților. Hărțuirea cibernetică, sexting-ul și
„phubbing” au devenit, de asemenea, mai frecvente în viața de zi cu zi a copiilor, în special în
mediile școlare. Ne-am putea aștepta ca aceste probleme să fie mai puțin frecvente în rândul
elevilor de acasă decât în rândul colegilor lor din școala publică.” 

Pe măsură ce mai multe familii au experimentat educația acasă anul trecut (2020) și multe
dintre ele au decis să continue în această toamnă, noile date de la Harvard ar trebui să le ajute
să se simtă încrezători în alegerea lor educațională.  În ceea ce privește înflorirea umană,
elevii de acasă se descurcă bine – poate chiar mai bine decât colegii lor școlari.

„Mulți părinți au optat să încerce educația la domiciliu în timpul pandemiei de COVID”, a

spus Chen. „Sperăm că conștientizarea publicului cu privire la educația la domiciliu și
practicile aferente și sprijinul pentru elevii la domiciliu va fi îmbunătățită pe termen lung.”

In conluzie, asa cum spunea domnul prof. univ. dr. Lucian Ciolan, decan al Facultății de
Psihologie și Științele Educației, Universitatea din București cu privire la cartea
Homeschooling. Tot ce voiai să știi despre școlarizarea la domiciliu scrisă de Holt și Farenga
(John Holt (1923–1985), celebru reformator educațional și promotor al școlii acasă, Pat
Farenga este președintele fundației Holt Associates.): „Atunci când discutăm despre
«alternative» în educație, reacțiile imediate sunt de două feluri: cele dominante sunt de
subminare și marginalizare (în general pe motive de conservatorism), iar altele, mai curajoase,
de susținere și îmbrățișare necritică (bazate pe snobism). Orice tip de alternativă, inclusiv
școlarizarea acasă, merită analize profunde, fundamentate, astfel încât potențialii adepți sau
critici să iasă din zona emoțională și să încerce să înțeleagă în mod efectiv ce oferă (și mai
ales ce nu oferă) fiecare dintre acestea. Homeschooling nu înseamnă mutarea școlii acasă, ci
un alt mod de a face educație prin care copiii să fie ținuți cât mai aproape de instinctul lor
natural pentru învățare. Homeschooling. Tot ce voiai să știi despre școlarizarea la domiciliu
scrisă de Holt și Farenga este poate cea mai bună lectură pentru a începe să înțelegem cu
adevărat acest fenomen."

Bibliografie

Encyclopedia Britannica. (2018). Homeschooling | education.

https://www.britannica.com/topic/homeschooling
National Home Education Research Institute. (2018). Research Facts on Homeschooling - National
Home Education Research Institute. https://www.nheri.org/research-facts-on-homeschooling/
Homeschooling.ro. Acasă | AHSR. [online] Available at: http://www.homeschooling.ro/
En.wikipedia. org. Homeschooling. [online] https://en.wikipedia.org/wiki/Homeschooling
Academia heidi.ro. Homeschooling-ul se întâmplă și în România! – Academia Heidi
http://www.academiaheidi.ro/homeschooling-ul-se-intampla-si-in-romania/
Mituri despre educatia acasa – Conferinta
https://www.slideshare.net/HomeSchoolingRomania/mituri-despre-educatia-acasa-conferinta-hs
Ro.wikipedia.org. Școlirea acasă https://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%98colirea_acas%C4%83
https://fee.org/articles/new-harvard-study-homeschoolers-turn-out-happy-well-adjusted-and-engaged/