Homeschoolingul în România

Homeschoolingul reprezintă o practică tot mai des întâlnită în întreaga lume, deși numărul
familiilor care iau hotărârea să-și educe copiii acasă rămâne totuși destul de redus în comparație
cu părinții care își înscriu copiii într-un sistem educațional convențional. Ideea de homeschooling
este îmbrățișată mai cu seamă în unele țări occidentale în care acesta este legal, precum:
Luxemburg, Norvegia, Finlanda, Slovenia, Portugalia, Marea Britanie etc. În ceea ce privește
homeschoolingul în România nu există argumente clare care să marșeze în jurul ideii de
legalitate sau ilegalitate a acestui concept, deși constituția României, prin faptul că susține
educația obligatorie și convențională, pune din start o barieră homeschoolingului. De asemenea,
România prin simplul fapt că este un stat social, nu acceptă cu mare deschidere
homeschoolingul, deoarece într-un astfel de stat societatea își pune amprenta asupra individului,
are mereu un cuvânt de spus asupra vieții personale. Lucrarea de față își propune să atingă câteva
linii de discuție pe care putem să le considerăm necesar imperioase pentru clarificarea
conceptului de homeschooling, care deși pare destul de nou, își are rădăcini mult mai vechi. Ceea
ce ne va interesa este situația de fapt în România și modul în care homeschoolingul este privit în
această țară. O să ne abatem atenția critică asupra polemicii dintre familiile care își educă copiii
în această manieră aparent nouă de educație, homeschoolingul, și cei care aleg să își trimită
copiii în școlile tradiționale. În această discuție vom remarca avantajele și dezavantajele
homeschoolingului, pentru a contura o imagine cât mai limpede a acestui concept. În continuare,
în discuția noastră vom dezbate o problemă actuală pentru zilele noastre, și anume cum a fost
văzut homeschoolingul în pandemiei, și vom argumenta interesul tot mai mare pentru
homeschooling în această perioadă. Discuția noastră se va închide cu reliefarea conflictului
dintre libertatea părintelui de a-și educa propriul copil după buna cuviință într-un stat democratic
și atribuția statului de a promova interesul superior al copilului. De ce îl numim conflict este
pentru simplul fapt pentru care libertatea părintelui nu este întodeauna sinonimă cu cea a
copilului, părinții având de multe ori tendința de a-și reflecta propriile dorințe în imaginea
copiilor, dorințe care nu sunt împărtășite neapărat și de cei mici.

În România ideea de homeschooling nu este nici foarte cunoscută și nici foarte populară, iar lista
motivelor pentru această stare de fapt este destul de stufoasă. Totuși, cu pași mici, România
întregește șirul țărilor în care homeschoolingul este privit ca o alternativă bună în educație,
deoarece anual aproximativ 200 de familii din țara noastră aleg să le ofere o educație „de
sufragerie” copilului lor, în defavoarea celei oferite în școala publică. Din punct de vedere
geografic, Bucureștiul și Transilvania dau tonul în acest sens, în aceste zone fiind acceptată și
practicată cel mai mult ideea de homeschooling, în timp ce la antipodul lor se poziționează
Oltenia și Moldova. Putem argumenta acest lucru și din prisma situației economice mult mai
prospere în primele două regiuni decât în ultimele, întrucât în zonele unde lipsa banului este mai
acută, părinții adeseori neglijează nevoia de educație a copilului, în favoarea celei financiare și,
antrenați în goana după câștig, nu își mai alocă timp pentru aspectele cu adevărat importante, și
anume înșcolirea copilului. Din acest motiv, în Oltenia și Moldova, și nu numai, părinții aleg
varianta de învățământ gratuită și obligatorie oferită de statul român.

De asemenea, ideea de legalitate sau ilegalitate a homeschoolingului în România poate isca și ea

la rândul ei diverse controverse, linia dintre legal și ilegal privitoare la această formulă de
învățământ fiind extrem de fină și fragilă. Constituția României deschide puține oportunități
acestui domeniu, deoarece proclamă și susține cu vehemență învățământul obligatoriu și gratuit
ce se desfășoară în școlile tradiționale, în instituțiile publice de învățământ. Desigur există și
câteva abateri de la această rută fixă impusă de constituție, și anume situația ieșită din comun a
copiilor cu dizabilități, nedeplasabili și cu nevoi speciale, pentru care singura variantă de
înșcolire rămâne homeschoolingul. Totuși, alternativa homeschoolingului nu este ilegală, în
cazul în care părinții își înscriu copiii la o școală-umbrelă, mai precis „o fabrică de diplome”,
care atestă nivelul academic al copilului și îi acreditează studiile și pregătirea acasă, pe baza
acestor documente copilul având oricând posibilitatea de a-și susține examenul de bacalaureat și
de a urma o facultate în domeniul care îl interesează.

Din păcate, intoleranța este un aspect care ne caracterizează ca națiune, iar aceasta nu a întârziat
să apară și cu privire la homeschooling asupra căruia de multe ori s-au aruncat stigmate fără a se
cerceta îndeajuns situația certă și argumentele familiilor care au decis să opteze pentru acest mod
de învățare. De cele mai multe ori a fost pus stereotipul religios pe seama acestei înclinații pentru
homeschooling, existând credința greșită conform căreia cei mai mulți dintre cei care optează
pentru homeschooling sunt membrii ai unei secte religioase care îngrădesc libertățile și dorințele
copilului.
Daniel Funeriu, fostul Ministru al Educației afirmă că educația acasă oferită de părinți nu poate fi
percepută ca educație în adevăratul sens al cuvântului, el susține că: „Aceasta din urmă înseamnă
deșcolarizare”. Putem empatiza cu acest punct de vedere dacă ne referim strict la lipsa
competenței pedagogice sau științifice a părinților care nu sunt pregătiți în acest domeniu, însă
dacă avem o perspectivă mai largă asupra homeschoolingului putem să îl percepem și pe acesta
demn de luat în serios. În primul rând, realitatea tristă a școlilor din România în care notele de la
titularizare ale profesorilor ilustrează mediocritatea și lacunele științifice ale acestora, poate fi un
argument în favoarea homeschoolingului, deoarece există șansa ca și la o școală de stat copiii să
fie educați de un profesor slab pregătit. În al doilea rând, atunci când homeschoolingul se face
într-un mod asumat, iar școlile-umbrelă oferă programe, manuale pe care părinții le urmează în
procesul de învățare al copiilor și aceste școli testează online nivelul cunoștințelor copiilor
înainte ca să le acorde diplome, atunci homeschoolingul poate fi văzută ca o variantă viabilă.

Însă, pentru a ne consolida o imagine clară asupra formulei de homeschooling trebuie să privim
în miezul problemei, să ne abatem atenția asupra argumentelor părinților care au ales această
opțiune, dar și a celor care nu au luat-o în considerare, mizând pe învățământul convențional.
Astfel, vom extrage avantajele și dezavantajele homeschoolingului. Părinții care optează pentru
homeschooling aduc ca argument o mai mare libertate a copilului în a se concentra pe subiectele
care îl fascinează, evitarea suprasolicitării copiilor prin afundarea în nesfârșite teme din diverse
câmpuri de interes care au rolul doar de a debusola copilul și de a-l face să nu mai știe ce să
aleagă în viață, să nu mai discearnă ce i s-ar potrivi la modul real, dar și lipsa îngrădirii
creativității elevilor. Părinții care își educă copiii acasă susțin că aceștia sunt mult mai creativi și
deschiși la a pune întrebări decât cei din școlile de stat, asupra cărora autoritatea profesorului
joacă un rol inhibant. În schimb, părinți care se poziționează de cealaltă baricadă afirmă că
profesorul este în măsură și deplină competență de a pregăti științific copilul și de a observa
potențialul acestuia și înclinațiile acestuia înspre diverse arii curriculare. Mai mult, profesorii
posedă o oarecare obiectivitate în ceea ce privește alegerile copilului, în timp ce părinții sunt
predispuși să le sugereze propriile dorințe copilului, iar acesta nu își va îndeplini propriul vis, ci
mai degrabă pe cel al părintelui.

Homeschoolingul poate fi privit și ca o soluție la bullying, acasă copilul interacționând doar cu

părintele sau cu un anumit grup de persoane de aceeași vârstă care îi sunt prieteni și care au
aceleași interese cu el. Așadar, din acest punct putem să extragem și avantajul copilului de a fi
educat de părinți și de a realiza o relație mult mai puternică cu aceștia decât în mod normal când
copilul e trimis la școală. Neavând parte de respingere și violență cum ar putea avea în școală,
copilul o să fie mult mai încrezător în propriile aptitudini. Aceasta este o perspectivă favorabilă
asupra homeschoolingului, însă nu este lipsită nici ea la rândul ei de câteva contraargumente
venite din cealaltă tabără, și anume din partea părinților care optează pentru învâțământul
tradițional. Principalul dezavantaj al homeschoolingului reieșit din vizunea acestora din urmă
este faptul că neavând parte de interacțiune cu cei de vârsta sa, interacțiune care este vitală mai
ales în perioada pubertară, copiii vor avea mari dificultăți în a se integra într-un grup, iar pe
viitor chiar dificultăți în a intra în lumea reală, care nu este un loc sigur ca sânul familiei. Așadar,
copiii educați în confortul și armonia casei lor, nu vor putea face față situațiilor limită cu care se
vor confrunta ca viitori adulți. În plus, făcând analogie cu situația actuală din pandemie, putem
observa că acasă nu este un mediu propice de învățare, casa fiind privită ca un loc de refugiu și
relaxare.

Un fenomen interesat de remarcat este explozia homeschoolingului în pandemie. Cu certitudine,

pandemia ne-a schimbat și ne-a făcut să privim lucrurile și din altă perspectivă, alta decât cea
tradițională. Pentru a defini această perioadă cred că cel mai potrivit cuvânt este adaptabilitatea
de care toți a trebuit să dăm dovadă în acest răstimp neobișnuit. Toate domeniile de activitate au
fost influențate de pandemie, în special cel al învățământului, așadar nu este de mirare faptul că
au intervenit schimbări și în modul părinților de a privi lucrurile. Interesul pentru homeschooling
a devenit din ce în ce mai accentuat, probabil, și din cauza remarcării de către părinți a lacunelor
din învățământul de stat ce s-a desfășurat în condiții speciale, online. Însă, tindem să credem că
motivul principal pentru care homeschoolingul a câștigat teren în pandemie este faptul că părinții
desfășurându-și activitățile de acasă au beneficiat de mai mult timp pe care să îl aloce educației
copiilor. Așadar, homeschoolingul a furnizat soluția la nemulțumirea părinților de sistemul
educațional românesc cu școli supraîncărcate, în care copilului i se impune să rezolve o
multitudine de sarcini irelevante, probabil, pentru viața de zi cu zi și în care presiunea notelor
joacă un rol psihologic covârșitor asupra copilului.

De asemenea privind în oglindă conceptul de homeschooling cu cel de școala tradițională, putem

afirma că este posibilă o schimbare de paradigmă în viitorul apropiat sau mai îndepărtat. Este
posibil acest lucru deoarece în cadrul homeschoolingului avem un grup de practicieni deși, la
momentul de față, această formulă educațională nu este o temă riguroasă de cercetare, chiar dacă
acest domeniu este deschis cercetării științifice. În plus, homeschoolingul are potențial de a
deveni o paradigmă, deoarece are un caracter novator și acest concept este îmbrațișat de tot mai
multe familii. Totuși, din punctul meu de vedere, homeschoolingul nu reușește să rezolve mai
bine decât rivala lui (școala în regim normal) unele dintre problemele considerate acute de către
practicieni.

În concluzie, homeschoolingul poate fi și nu poate fi privit ca o alternativă necesară și bună în

educarea copiilor în România. În cazul în care homeschoolingul este realizat la modul serios,
după programe și manuale adecvate, dar și în funcție de interesele copiilor acesta este o soluție la
unele probleme cu care se poate confrunta copilul într-o școală publică românească, cum ar fi
bulyingul, deși în România există și numeroase cazuri de violență domestică, copilul riscând să
devină victima abuzurilor propriului părinte. Însă, pregătirea pentru viața reală poate fi realizată
doar într-o colectivitate, furnizată doar de școală. Din punctul meu de vedere, doar instituția de
învătământ obligatoriu și public te poate pregăti pentru conviețuirea în societate, deoarece te
pune în alertă cu inerentele probleme ale vieții. Controversa se iscă atunci când libertatea
părintelui de a alege opțiunea optimă pentru copilul său vine în conflict cu dorința acestuia. În
acest caz statul ar trebui să ia o poziție de acțiune în scopul promovării interesului superior al
copilului. În concluzie, statul român ar trebui să fie responsabil pentru gestionarea acestor situații
și mai presus de toate ar trebui să poziționeze interesul copilului, care, deși se află sub tutela
protectoare a părinților, este un individ liber cu dorințe personale.