7 Semne ce ne arată că actualul sistem este de educație forțată

Educația forțată interferează cu abilitățile copiilor de a se auto-educa. "Școala este o

închisoare." Putem spune că toți profesorii care-și fac meseria cu pasiune (excluzându-i pe cei
dezinteresați, plictisiți sau materialiști), iubesc copiii și încearcă să le deschidă orizonturile
sunt implicați într-un sistem de încarcerare al lor?

Putem folosi toate eufemismele pe care le dorim, dar adevărul literal este că școlile, așa
cum există în general în Statele Unite și în alte țări moderne, sunt închisori.
Ființelor umane într-un anumit interval de vârstă (cel mai frecvent 6-18) li se cere de
lege să petreacă o bună parte din timpul lor acolo, și în timp ce acolo li se spune ce trebuie să
facă și cum să gândească, comenzile sunt în general aplicate. Ei nu au nici cea mai mică
liberate de a se exprima asupra normelor ce trebuie să le urmeze. Definiția comună, generală a
închisorii - este orice loc în care te afli involuntar și ai restricții ale libertății. Acum s-ar putea
argumenta că școlile așa cum le știm sunt bune, sau necesare; dar nu se poate susține că
acestea nu sunt închisori. Pentru a argumenta aceasta din urmă ar fi să susținem că nu, de fapt,
avem un sistem de învățământ obligatoriu.

Uneori, oamenii folosesc cuvântul ,,închisoare” într-un sens metaforic pentru a se referi
la orice situație în care aceștia trebuie să respecte normele sau să facă lucruri ce le sunt
neplăcute. În acest spirit, unii adulți se pot referi la locul de muncă ca o închisoare, sau chiar
la căsătoria lor ca o închisoare. Este împotriva legii în SUA și în alte țări democratice de a
forța pe cineva să lucreze la un loc de muncă dacă persoana nu vrea, sau să se căsătorească cu
cineva cu care el sau ea nu vrea să se căsătorească. Cu toate astea nu este împotriva legii de a
forța un copil să meargă la școală; dacă sunteți părinte și copilul nu vrea să meargă. (Da, știu,
unii părinți au mijloacele materiale necesare pentru a găsi o școală alternativă sau să-i ofere
școlarizarea acasă, care este acceptabilă atât copilului cât și statului, dar nu este normă în
societatea de astăzi, iar legile în multe state lucrează puternic împotriva unor astfel de
alternative.)
Deci, în timp ce locurile de muncă și căsătoriile ar putea, în unele cazuri triste să le
simțiți ca închisori, școlile, în general, sunt închisori.

Acum, aici este un alt termen care cred că merită să fie spus cu voce tare: educație
forțată. Ca închisoare pe termen lung, acest termen sună dur. Dar, din nou, dacă avem
învățământul obligatoriu, atunci avem și educație forțată. Obligatoriu pe termen lung,
înseamnă că persoana nu are de ales referitor la asta.
Întrebarea ce merită dezbaterea este aceasta: Este educația forțată - și încarcerarea în
consecință, a copiilor - un lucru bun sau un lucru rău? Cei mai mulți oameni par să creadă că
este un lucru bun; dar cred că este, toate ca toate, un lucru rău. Am subliniat aici unele dintre
motivele pentru care cred acest lucru, într-o listă la care mă refer în continuare "șapte păcate"
ale sistemului nostru de învățământ forțat:

1. Negarea libertății în funcție de vârstă

În sistemul meu de valori și în același timp aprobat de gânditorii democrați, este greșit
să negi cuiva libertatea fără o cauză. Pentru a încarcera un adult trebuie să se dovedească, într-
o instanță de drept, că persoana a comis o infracțiune sau este o amenințare serioasă pentru
sine sau pentru alții. Cu toate acestea, ne-am încarcerat copiii și adolescenții în școală doar din
cauza vârstei lor. Aceasta este cel mai flagrant păcat al educației forțate.

2. Promovarea rușinii, pe de o parte, și a orgoliului pe de altă parte

 Nu este ușor a forța oamenii să facă ceea ce nu doresc să facă. Nu se mai folosește
bastonul, ca învățătorii de odinioară, acum totul se bazează pe un sistem de testare neîncetat,
clasificare și ierarhizare al copiilor, comparativ cu colegii lor. Astfel se denaturează sistemele
emoționale umane prin rușine și mândrie pentru a motiva copiii să muncească. Copiii sunt
făcuți să le fie rușine și să fie frustrați dacă au rezultate mai rele decât colegii lor și mândri și
infatuați dacă au rezultate mai bune.
Rușinea îi poate conduce pe unii să renunțe, psihologic, la efortul educațional și să
devină clovnii clasei (n-ar fi prea rău), sau agresori, consumatori de droguri sau dealeri
(interlopi). Cei făcuți să se simtă mândri excesiv din realizările mici pe care le au, câștigând
onoruri, pot deveni aroganți, disprețuitori cu ceilalți care nu fac atat de bine testele;
disprețuitori, prin urmare, a valorilor și a proceselor democratice (și acest lucru poate fi cel
mai grav efect din toate și apoi ne mirăm când ajung adulți, în posturi de ministru, premier sau
chiar șef de stat că devin dictatori fără niciun sentiment la adresa propriului popor – avem
cazuri binecunoscute chiar recent de noi românii).

3. Interferența cu dezvoltarea unității și cooperării

Suntem o specie intens socială, destinată cooperării. Copiii natural doresc să-și ajute
prietenii și chiar în școală ei găsesc modalități de a face acest lucru. Dar sistemul nostru bazat
pe competiție de rang și clasificare lucrează împotriva unității și cooperării. Prea mult ajutor
acordat de un elev altuia este înșelare. A-i ajuta pe alții te-ar putea afecta chiar pe tine, prin
ridicarea curbei de gradare și scăderea poziției tale. Unii dintre acei elevi care devin puternici
în școală înțelegând bine acest lucru, devin nemiloși.
Mai mult decât atât, segregarea forțată după vârstă care apare în școală promovează
concurența și inhibă dezvoltarea naturală. De-a lungul istoriei omenirii, copiii și adolescenții
au învățat să fie grijulii și de ajutor prin interacțiunile lor cu copiii mai mici. Sistemului școlar
clasificat pe vârste îi lipsește astfel de oportunități.

4. Interferența cu dezvoltarea responsabilității personale și propria direcție

Copiii sunt biologic predispusi să-și asume responsabilitatea pentru propria lor educație.
Ei se joacă și explorează în moduri care să le permită să învețe despre lumea fizică și socială
din jurul lor. Cred în propriul viitor și iau măsuri pentru a se pregăti pentru el.
Limitând copiii la școală și la alte setări regizate de adulți, și prin umplerea timpului lor
cu sarcini, îi privează de oportunități și momente de care au nevoie să-și asume această
responsabilitate. În plus, mesajul implicit și explicit, uneori, a sistemului nostru de școlarizare
forțată este:
"Dacă faci ceea ce ți se spune să faci la școală, totul va funcționa bine pentru tine."
Copiii care cad în această capcană își pot opri asumarea responsabilității pentru propria
lor educație. Ei își pot asuma în mod fals că altcineva știe ce au nevoie să știe pentru a deveni
adulți de succes, astfel încât aceștia nu trebuie să se mai gândească. Dacă viața lor nu merge
atât de bine, ei iau atitudinea victimei:
"Școala mea (părinții sau societatea) m-au dezamăgit și de aceea viața mea este ratată."

5. Legătura învățării cu teama, dezgustul, și corvoada

Pentru mulți elevi, școala generează anxietate intensă asociind-o cu învățarea. Elevii
care învață să citească și sunt un pic mai lenți decât restul, simt anxietate citind în fața altora.
Testele generează anxietate aproape la toată lumea care le ia în serios. Amenințările eșecului
și rușinii asociate cu eșecul generează anxietate enormă în unii. Am găsit în statisticile
colegiului meu că un procent mare de elevi, chiar și la universitate de elită, suferă de
anxietatea matematicii, aparent din cauza umilinței pe care au experimentat-o la matematica
din școală. Un principiu psihologic fundamental este că anxietatea inhibă învățarea. Învățarea
are loc cel mai bine într-o stare jucăușă, iar anxietatea inhibă joaca. Forțând natura școlarizării
învățarea se transformă în muncă. Profesorii denumesc chiar această muncă :
"Tu trebuie să muncești înainte de a te putea juca."
Deci învățarea, după care tânjesc biologic copiii, devine trudă - ceva ce trebuie evitat pe
cât posibil.

6. Inhibarea gândirii critice

Probabil, unul din cele mai mari obiective generale ale educației este promovarea
gândirii critice. Dar, în ciuda tuturor teoriilor pe care educatorii le consacră acestui obiectiv,
majoritatea inclusiv studenții - învață să evite gândirea critică cu privire la temele lor. Ei
învață că munca lor în școală este de a obține note mari la teste și că gândirea critică irosește
timpul și interferează. Pentru a obține o notă bună, trebuie să-și dea seama ce dorește
profesorul ca ei să spună și apoi să spună. Am auzit acest sentiment exprimat de nenumărate
ori de către studenți, precum și de elevi de liceu, în discuțiile organizate în afara sălii de clasă.
Dar, adevărul fie spus, sistemul de notare, care este motivator principal în sistemul nostru de
învățământ, este o forță puternică împotriva unei dezbateri oneste și a unei gândiri critice în
clasă. Într-un sistem în care profesorii fac clasificarea, puțini studenți vor să critice sau măcar
să întrebe despre ideile pe care le oferim; iar dacă vom încerca să inducem critici clasificării
lor, vom genera critici false.

7. Reducerea diversității de competențe, cunoștințe și moduri de gândire

Prin forțarea tuturor elevilor la același mod de gândire standard, reducem posibilitățile
lor să urmeze căi alternative. Curriculum-ul școlar reprezintă o submulțime mică de abilități și
cunoștințe care sunt importante pentru societatea noastră. În această zi și eră, nimeni nu poate
afla mai multe decât o așchie despre tot ce este de știut. De ce îi forțează pe toți să învețe
aceeași țeapă?
Când copiii sunt liberi - cum am observat la Sudbury Valley School și alții au observat
la cei neșcolarizați - iau căi noi, diverse și neprevăzute. Ei își dezvoltă interesele pasionați,
lucrează cu sârguință pentru a deveni experți în domeniile care îi fascinează, iar apoi găsesc
modalități de a-și face o viață prin urmărirea intereselor lor. Elevii forțați prin curriculum-ul
standard, au mult mai puțin timp pentru a-și urmări propriile interese, și mulți învață bine
lecția în care propriile lor interese nu contează cu adevărat; ceea ce contează este ceea ce se
măsoară la testele școlare. Unii treci peste asta, dar foarte mulți nu.

Concluzie
Această listă din "păcate" nu este nouă. Mulți profesori sunt destul de conștienți de toate
aceste efecte negative ale educației forțate, și mulți muncesc din greu încercând să le
contracareze. Unii încearcă să insufle mai mult un sentiment de libertate și să se joace atât cât
sistemul le permite ; mulți fac tot ce pot pentru a opri rușinea eșecului și a reduce anxietatea ;
mai încearcă să permită și să promoveze cooperarea și compasiunea în rândul studenților, în
ciuda barierelor ; mulți fac tot ce pot pentru a promova gândirea critică.
Dar sistemul funcționează împotriva lor. Ar fi chiar corect să spun că profesorii din
sistemul nostru școlar nu sunt mai liberi să predea cum doresc decât sunt elevii liberi să învețe
cum doresc. (Dar profesorii, spre deosebire de studenți, sunt liberi să renunțe, astfel încât
aceștia nu sunt în închisoare). Trebuie, de asemenea, adăugat că ființele umane, în special
tinerii, sunt deosebit de adaptabili și au resurse. Mulți studenți găsesc modalități de a depăși
sentimentele negative, care această școlarizare forțată le-o induce și se concentrează pe
pozitiv. Ei luptă cu păcatele. Ei au găsit modalități de a coopera, de a se juca, de a se ajuta
unul pe altul depășind sentimentele de rușine, de a pune mândria excesivă la locul său, de a
combate bătăușii, să gândească critic, și să-și petreacă ceva timp pentru interesele lor reale, în
ciuda forțelor care lucrează împotriva lor în școală.

Dar pentru a face toate acestea în timp ce, de asemenea, trebuie să satisfaci cerințele
educației forțate, ia mare efort și mulți nu reușesc. Studenții trebuie să cheltuie un timp minim
din timpul ocupat și risipitor de care se poate folosi pentru a se educa. Am enumerat aici
"șapte păcate" ale educației forțate, dar am rezistat tentației de a le numi cele șapte păcate. Pot
exista mai mult de șapte. În cele din urmă, aș adăuga că eu nu cred că ar trebui să dăm
deoparte școlile și să nu le înlocuim cu nimic. Copiii se educă, dar noi adulții avem
responsabilitatea de a asigura setări care să le permită să facă asta într-o manieră optimă.

Teoriile și principiile care se predau în școli sunt elaborate premeditat pentru a susține
acest sistem socio-economic în viață. Viitorul adult este învățat până la obișnuință să se
supună sistemului și ierarhiei, să se ,,zbată” dacă vrea să ajungă în frunte și să trăiască mai
bine, pentru că nu toți trebuie să fie primii. Să dea toată energia și capacitatea lor pentru
propășirea corporațiilor la care vor fi sclavi inconștienți, chiar cu sacrificiul suprem. Să-ți
scrifici viața pentru profitul firmei sau chiar pentru tine cu scopul de a avea bani mai mulți.
Toate acestea sunt programe care le sunt implantate la copii de mici pentru ca elita să fie
sigură de perpetuarea sclaviei în folosul lor.

Părinți, fiți voi conștienți de toate astea, treziți-vă și educați-vă copiii să fie independenți
de sistem și să gândească cu mintea lor. Adevărurile din manuale să le verifice pentru că nu
sunt adevăruri eterne ci foarte multe fabricate ! Ei sunt generația care vor schimba această
lume, dacă noi nu vom reuși mai curând. Ei știu de ce au venit aici, acum, și știu ce au de
făcut, nu-i influențați în niciun fel. Datoria noastră este de a le asigura condițiile de creștere și
dezvoltare armonioasă într-un mediu sănătos, cu hrană sănătoasă și a-i ajuta să înțeleagă
această lume. Fiecare are o misiune și trebuie conștientizată, nu-i mențineți în șabloane de
gândire, o minte deschisă este mult mai eficace decât una îndoctrinată.

Copiii din prezent sunt suflete foarte evoluate de la care ar trebui multe să învățăm,
urmăriți-i….