Universitatea din București

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială

Homeschooling
Educația acasă

București, 2018
În acest eseu voi prezența atât opinia mea despre educarea copiilor acasă cât și modul în care este
privită această idee de alte persoane. Evaluarea și înțelegerea acestei noi metode de educare sunt
importante pentru a duce la o bună dezvoltare a copiilor, evitând eventualele afecțiuni psihice ce pot
fi dezvoltate dacă aceștia nu au parte de experiențe corespunzătoare. Așadar, teza textului este
formulată printr-o întrebare: Este educarea acasă a copilului o metodă eficientă? Din punctul meu
de vedere  ideea de homeschooling  în România nu este cea mai bună alegere, chiar dacă sistemul
românesc educațional nu este nici el foarte bun. Prin urmare, pentru a înțelege acest fenomen voi
analiza mai multe opinii publicate în mediul online.

În primul rând consider că educarea copilului acasă nu este cea mai bună alegere, mai ales pentru
România, întrucât nu este un domeniu foarte bine dezvoltat, implicit nici foarte bine înțeles. Pentru
a putea avea rezultate satisfăcătoare părintele trebuie să fie pregătit pentru tot ceea ce înseamnă
educarea copilului acasă. Asceste lucruri includ disponibilitate permanentă, cunoștințe vaste, pentru
a-i asigura elevului o cultură generală bogată, o programa sau cel puțin o structura a materiei
personalizată și bineînțeles, alte resurse materiale și multă răbdare.

Conform Andreei Constantin, fost copywriter şi profesor de limba şi literatură română,

homeschooling-ul poate lua diverse forme, de la ateliere la cursuri online și offline și până la
diverse sporturi, iar programa și modul în care își educă copilul rămâne la aprecierea fiecăruia. De
asemenea, părintele nu este singurul răspunzător de educarea copilului în mod direct, iar în acest
proces pot și implicaţi și diverși profesori și meditatori(Cristina Șomanescu, 2016). Toate aceste
idei par a fi benefice și nu atât de greu de pus în prctica, însă în opinia mea, raportându-ne la situația
din prezent a României, educarea copilului acasă este mult mai dificilă și poate chiar mai
ineficientă. În țara noastră nu există un număr seminificativ de persoane care să își educe copilul
acasă, așadar aceste instituții care asigură sprijin și o diplomă de absolvire încă nu sunt disponibile,
românii fiind obligați să apeleze la serviciile din străinătate.

În al doilea rând, motivul pentru care nu susțîn această metodă de educare a copilului este legată de
dezvoltarea acestuia ca ființă socială, privarea sau chiar izolarea elevului de activitățile benefice
vârstei și de alți copii fiind un factor ce duce la diverse tulburări precum anxietatea. Conform unui
articol din mediul online părinții care își educă copii acasă susţin că aceștia au parte de interacțiune
cu alți copii de vârsta lor în alte locuri, dar nu în mediul școlar. (Monica Moanea, 2016).

În ceea  ce privește nevoile copiilor, ideea de homeschooling le îndeplinește pe unele, iar pentru
celalalte situația este discutabilă. Copii au nevoie de protecție fizică, de siguranță și de îngrijire
permanentă, până la o vârstă, nevoi ce ar putea fi îndeplinite cu success datorită acestui program.
Cu toate aceste anumite nevoie precum nevoia de experiențe adecvate din punctul de vedere al
dezvoltării și nevoia de comunități stabile și suportive și de continuitate culturală ar putea fi
neglijate dacă nu li se acordă o atenție deosebită. Elevii ce au parte de educație acasă ar putea
interacționa în timpul liber cu alți copii, adică la joacă, însă acestora le va lipsi interacțiunea din
timpul orelor, încercarea de a găși răspunsul la diferite probleme și întrebări adresate la ore fie
individual, fie în grup, așadar lucrul în echipă va avea de suferit împreună cu spiritul competitiv.

Nu pot spune că sunt întru-totul contra sistemului de homeschooling, însă consider că pentru
România acesta ar mai trebui să aibă parte de câteva îmbunătățiri și de puțină publicitate. Lucrul cu
care însă sunt de acord se regăsește într-un articol din mediul online “Homeschooling-ul este un pas
înainte pe calea liberalizării pieței educației. Părintele este singurul (cel puțin prezumtiv) care se
gândește la binele copilului său, nu statul. Statul-educator este doar pentru cei care nu pot gândi cu
propria minte, ei trebuie asistați, trebuie ajutați să gândească.” (Andreas Stamate, 2010)
În concluzie, nu sunt contra sistemului de educare acasă a copilului întru-totul, însă consider că
această alegere implică numeroase resurse materiale, multă răbdare și cunoștințe vaste în diferite
domenii. De asemenea, în ceea ce privește România, sistemul ar trebui îmbunătățit pentru a oferi
copiilor cele mai bune experiențe, atât de importante în perioada copilăriei pentru o dezvoltare
eficientă cu cât mai puține probleme.

 
Bibliografie

1. Şomănescu C. (2016), Copiii educaţi acasă: Răspunsuri la întrebări stringente despre

mişcarea homeschooling în România, http://www.economica.net/copiii-educati-acasa--
raspunsuri-la-intrebari-stringente-despre-miscarea-homeschooling-in-romania_98332.html
accesat la data de 28.01.2018
2. Moanea M. (2016), Homeschooling în România, între pedeapsa cu închisoarea şi plăţi de
mii de dolari, http://www.mediafax.ro/social/focus-homeschooling-in-romania-intre-
pedeapsa-cu-inchisoarea-si-plati-de-mii-de-dolari-15744251 accesat la data de 28.01.2018

3. Stamate A. (2010), Homeschooling, o idee peste puterea de înțelegere a unui socialist,

http://www.contributors.ro/economie/homeschooling-o-idee-peste-puterea-de-in
%C8%9Belegere-a-unui-socialist/ accesat la data de 28.01.2018