Student: Nicoi (Gîrniță) Marinela

Pedagogia Învățământului primar și preșcolar

Conversie , Anul 1

Necesitatea investiției în educația timpurie

Lumea în care trăim este tot mai complexă. Avem nevoie de tot mai multă informaţie
şi construim tot mai multe punţi pentru a comunica unii cu alţii. Devine tot mai evident că
modul în care începe viaţa fiinţa umană este hotărâtor pentru evoluţia să socială şi individuală.
Cele mai importante descoperiri ale ştiinţelor sociale, educatorilor şi ale disciplinelor bio-
psiho- sociale încearcă să identifice factorii care dau un start cât mai adecvat în viaţă fiinţei
umane.
Pentru copil, nici o perioadă nu va conta mai mult în viaţă ca primii ani. De aceea, e
necesar ca, în calitate de educatori şi părinţi, să oferim copilului toată dragostea, atenţia şi
priceperea noastră pentru a se dezvolta în mod echilibrat şi fericit. Urmărind evoluţia
copilului în toate domeniile dezvoltării sale (fizică, psihică sau socială), putem să intervenim
în mod eficient şi la timp pentru a rezolva numeroasele probleme care se ivesc pe parcursul
creşterii sale. Se ştie că, între 1 şi 3 ani, copilul traversează un fel de ,,mică adolescenţă”,
deseori conflictuală. Crizele traversate, care-l fac pe copil uneori insuportabil, iar alteori
adorabil, sunt inerente în construirea personalităţii sale. Această perioada din viata copilului,
presărată cu imense plăceri, cu mari descoperiri, dar şi cu capcane, perioada care duce la
descoperirea autonomiei copilului, trebuie să o parcurgem împreună.
Educaţia timpurie, ca primă treaptă de pregătire pentru educaţia formală, asigură
intrarea copilului în învăţământul obligatoriu (în jurul vârstei de 6 ani), prin formarea
capacităţii de a învăţa. Investiţia în educaţia timpurie este cea mai rentabilă investiţie în
educaţie, după cum arată un studiu elaborat de R.Cuhna. Învăţarea timpurie favorizează
oportunităţile de învăţare de mai târziu. Deprinderile şi cunoştinţele dobândite devreme
favorizează dezvoltarea altora ulterior, iar deficienţele mai mari, oportunităţi de învăţare ratate
sau slab valorificate.
Educaţia copilului începe de la naştere. Educaţia timpurie, în România, ca în întreaga
lume, cuprinde educaţia copilului în intervalul de vârstă de la naştere până la intrarea acestuia
în şcoală. Grădiniţa, ca serviciu de educaţie formală asigură mediul care garantează siguranţa
şi siguranţa şi sănătatea copiilor şi care, ţinând cont de caracteristicile psihologice ale
dezvoltării copilului, implică atât familia cât şi comunitatea în procesul de învăţare.
Educaţia timpurie are următoarele note distinctive:
-Copilul este unic și abordarea lui trebuie să fie holistică (comprehensivă din toate
punctele de vedere ale dezvoltării sale);
-La vârstele mici este fundamental să fie o abordare pluridisciplinară (îngrijire, nutriţie
şi educaţie în acelaşi timp);
-Adultul/educatorul, la nivelul relaţiei didactice, apare ca un partener de joc, matur,
care cunoaşte toate detaliile jocului şi regulile care trebuie respectate;
-Activităţile desfăşurate în cadrul procesului educaţional sunt adevărate ocazii de
învăţare situaţională;
-Părintele nu poate lipsi din acest cerc educaţional, el este partenerul-cheie în educaţia
copilului, iar relaţia familie – grădiniţă – comunitate este hotărâtoare.
Focalizarea pe educaţia timpurie şi anii preşcolarităţii este importantă deoarece aceasta
este perioada când copiii se dezvoltă rapid şi, dacă procesul de dezvoltare este neglijat în acest
stadiu, este mult mai dificil şi mai costisitor să compensezi aceste pierderi mai târziu. Este
bine cunoscut şi evident faptul că alegerile făcute acum şi acţiunile întreprinse de părinţi şi de
societate în copilăria timpurie au o puternică şi mai de durată influenţă asupra progresului
individual al copilului şi asupra progresului naţiunilor în sens larg. Conceptul de educaţie
timpurie se referă aşadar la două dimensiuni:
- începerea preocupărilor educaţionale de la vârstele mici;
- implicarea familiei şi comunităţii în educarea copilului mic şi preşcolar.
Instituţiile de educaţie nu se pot substitui familiei, ci o sprijină şi contribuie la
dezvoltarea relaţiilor intra şi extra familiale. Educaţia timpurie se preocupă de extinderea
strategiilor de stimulare şi dezvoltare a copilului şi în familie. Aceasta prevede parteneriate
active cu părinţii copiilor, în aşa fel încât aceştia să continue acasă ceea ce se realizează la
creşă sau la grădiniţă şi chiar să-şi îmbunătăţească practicile parentale. Familia şi comunitatea
trebuie să participe activ şi eficient încă din primul an de viaţă a copilului la creşterea,
îngrijirea, sănătatea şi educaţia lui. Beneficiarii primari ai educaţiei timpurii sunt copiii, iar
beneficiarii secundari sunt părinţii, educatorii şi toţi agenţii educaţionali din comunitate.
Premisele educaţiei timpurii sunt următoarele:
·Vârsta timpurie este cea mai importantă perioadă pentru dezvoltarea personalităţii
copilului;
·Perioada de la naştere până la intrarea în şcoală cere stimulare;
·Pentru dezvoltarea optimă a copilului este necesar parteneriatul educaţional în
familie, între familii, în comunitate, între instituţii care au rol în creşterea, îngrijirea şi
educaţia copilului;
· Și părinţii şi educatorii au nevoie de sprijin în educarea copiilor.
Educaţia timpurie presupune:
· un început bun;
· un parteneriat educaţional (Copii – familie – grădiniţă – comunitate);
· învăţarea şi dezvoltarea conform nevoilor individuale.
Educaţia timpurie oferă şanse egale de creştere, dezvoltare, îngrijire, educaţie, fără
discriminare pentru copiii care provin din familii instabile, fără părinţi, cu sănătate precară, cu
deficienţe sau cu posibilităţi materiale financiare scăzute. Principiile cele mai importante ale
educaţiei timpurii sunt:
· Fiecare copil este unic, cu nevoile, trebuinţele, particularităţile sale specifice.
Educaţia trebuie să ţină cont de particularităţile individuale ale fiecărui copil;
· Educaţia timpurie se referă la fiecare copil în parte, şi nu la educaţia „copiilor”;
· Este imperativă respectarea nevoilor copiilor de bază, afective şi de acţiune; ·
Educaţia este continuă, ea începe din primele momente şi durează toată viaţa;
· În centrul actului educativ trebuie să stea copilul cu cerinţele sale individuale;
· Se impune cunoaşterea, observarea copilului;
· Să existe un echilibru permanent între activităţile intelectuale-activ-sociale şi afective
şi activităţile de dezvoltare psiho-motorie şi a limbajului;
· Dezvoltarea copilului începe din momentul concepţiei în dependenţă cu mediul şi se
află în strânsă legătură cu mediul înconjurător şi cu sine însuşi;
· Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile pe care le oferă jocul;
· Copiii se nasc cu potenţialităţi virtuale de dezvoltare, învăţare, comunicare, pe care
numai stimularea şi orientarea pozitivă le vor transforma în capacităţi;
· Învăţarea este fundamentală în dezvoltarea socială, fizică, intelectuală, emoţională,
spirituală etc;
· Cerinţele copilului faţă de educaţie pot fi satisfăcute dacă activitatea educativă începe
de la cunoaşterea lor;
 · În educaţia timpurie forma specifică de activitate a copilului este jocul, de aceea
învăţarea depinde la această vârstă de joc;
· Grădiniţa este mediul ideal de conducere indirectă a dezvoltării personalităţii copiilor
prin oferirea ocaziilor de explorare şi relaţionare prin joc şi astfel de dezvoltare a
personalităţii ca parte componentă a educaţiei timpurii; Copilul vine în grădiniţă cu o
experienţă importantă. Pe de altă parte, influenţele educative din grădiniţă trebuie să fie în
consens cu toate celelalte influenţe educative permanente sau temporare care acţionează
asupra copilului. Copilul nu este o materie de modelat, ci o personalitate în devenire care se
poate constitui ca partener a propriei sale formări. Depinde de educator să ofere ocazii de
dezvoltare şi să construiască împreună cu familia condiţiile experimentării acţionale şi
motivate şi condiţiile socializării copilului.
Educaţia timpurie este o necesitate. Mediul de afaceri din România este interesat să
investească în acest sector, dar nu există un cadru în care să acţioneze. Cercetări asupra
dezvoltării creierului, efectuate de peste 10 ani, arată că cele mai multe structuri neuronale se
realizează până la vârsta de 5 ani, iar educaţia timpurie, care să înceapă la vârste chiar de până
la 3 ani, este necesară pentru a obţine la timp anumite aptitudini sociale. Asta au arătat
specialişti în psihologia educaţiei, reprezentanţi ai UNICEF, dar binecunoscutul politolog
Cristian Pârvulescu a spus că mediul privat din România este interesat să investească în
educaţie, dar este nevoie de un cadru în care să acţioneze şi de un sprijin din partea
autorităţilor publice. „Există în interiorul Ministerului Educaţiei persoane care se ocupă de
educaţia timpurie. Problema nu este la Ministerul Educaţiei, acolo există programul, problema
este la Ministerul de Finanţe care trebuie să finanţeze programele, ştiind că în România există
o problemă cu finanţarea educaţiei şi este o problemă cronică, pentru că niciodată nu o să
ajungă cotele prevăzute în buget pentru finanţarea educaţiei, ne întrebăm: este într-adevăr
educaţia o prioritate în România sau este doar un discurs, un slogan”, a declarat Pârvulescu.
„România ar trebui să crească investiţia în educaţia timpurie”
Reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet, a spus că profesorii trebuie mai
bine pregătiţi în România pentru a putea transpune un învăţământ modern, iar copiii
defavorizaţi şi cu cerinţe educaţionale speciale trebuie integraţi mai bine.   „România ar trebui
să crească investiţia în educaţia timpurie. O astfel de investiţie suplimentară ar trebui să
vizeze două obiective clare: creşterea participării la educaţie timpurie a copiilor vulnerabili
proveniţi din comunităţi sărace, din familii de etnie rromă, din mediul rural şi din rândul
copiilor cu dizabilităţi, respectiv îmbunătăţirea calităţii învăţământului. Învăţământul
antepreşcolar şi preşcolar ar trebui să fie inclus şi de înaltă calitate - discriminarea copiilor de
etnie rromă, a copiilor săraci sau a copiilor cu cerinţe educaţionale speciale trebuie combătută
şi prevenită, iar şcolile trebuie să fie un mediu primitor pentru toţi copiii”, a spus
reprezentantul UNICEF în România, Sandie Blanchet   Un studiu realizat de ONU a arătat că
există inechităţi semnificative, copiii de etnie rromă având de două ori mai puţine şanse să se
înscrie la grădiniţă comparativ cu ceilalţi copiii, iar un studiu UNICEF a relevat că bugetul
alocat educaţiei în România este cel mai scăzut din Uniunea Europeană, iar fondurile
destinate educaţiei timpurii au fost reduse în favoarea învăţământului universitar.