Sunteți pe pagina 1din 3

Cand si cum e bine sa recompensam/sanctionam copilul?

Recompensele si penalizarile fac parte din educatia copilului, pentru ca il invata ce


este bine si ce este rau si il ajuta sa descopere cum trebuie sa se poarte in anumite situatii. Un
copil care este laudat de multe ori fara motiv sau certat fara sa fi incalcat vreo regula stabilita
nu va avea repere in viata.

Cum reusim noi, parintii, sa ne ajutam copilul sa creasca si sa se dezvolte frumos,


incurajandu-l, dar in acelasi timp invatandu-l sa respecte anumite reguli? Care este limita
dintre rasfat si dorinta de a-l ajuta sa aiba incredere in sine? Cat de mari ar trebui sa fie
recompensele si cat de sever ar trebui sa-l pedepsim atunci cand a gresit?

Cum ne recompensam copilul? De cele mai multe ori, parintii aleg sa motiveze si sa
recompenseze copiii in functie de ce cred ei ca le-ar placea celor mici.

Poti gasi usor diferite tipuri de recompense daca iti intrebi copilul ce si-ar dori sau daca te
gandesti care sunt activitatile pe care le prefera in timpul liber, dar nu uita sa iei in calcul si ce
nu ii place! Altfel, s-ar putea sa-i oferi o minge de fotbal in timp ce lui ii place sa deseneze.

Felul in care copilul ii va recompensa pe cei din jurul lui te va ajuta sa-l intelegi mai
bine. In momentul in care el va decide ca o anumita fapta trebuie premiata, vei afla pentru ce
tipuri de actiuni crede ca se acorda recompensele.

Nu ezita sa-i ceri parerea in diferite chestiuni care tin de familie, se va simti foarte
important atunci cand va vedea ca oamenii maturi tin cont de ceea ce crede el. Copiii se simt
recompensati atunci cand sunt laudati de cei dragi, mai ales daca acest lucru se intampla in
public.

Increderea unui copil in fortele proprii depinde foarte mult de cum se poarta cei din jur cu el.
De departe, cele mai importante recompense pe care i le poti da copilului sunt afectiunea si
timpul petrecut impreuna. In momentul in care te simte aproape, orice alta recompensa (chiar
si o diploma inramata, prin care recunosti ca este cel mai bun) va fi de nepretuit.

Ofera-i cadouri care sa-l ajute sa creasca frumos, care sa-i dezvolte abilitati sau sa-l ajute
sa se apropie de un anumit domeniu. Cariocile, acuarelele, plastilina sau o vioara sunt cadouri
cu ajutorul carora copilul va putea fi un mic artist si va putea recrea lumea. Invata-l, insa, sa
aprecieze ca tu ai facut un efort pentru a-i oferi toate aceste lucruri.

Poti folosi si recompense materiale, cum ar fi jocuri pe calculator, obiecte pe care si le


doreste sau chiar excursii la munte, insa nu de fiecare data. Trebuie sa aprecieze ceea ce
primeste si sa se bucure de cadouri, indiferent de valoarea acestora.

Cum tinem legatura cu scoala?


Este foarte important sa stii ce recompense si sanctiuni se folosesc la scoala la care invata
copilul tau. Discuta cu invatatorul sau cu dirigintele clasei despre cum este apreciat, incurajat
sau pedepsit copilul la scoala. Nu uita ca ziua se imparte intre scoala si casa si ca intre
regulile de la scoala si cele din familie trebuie sa existe un echilibru.
Exista posibilitatea ca pentru acelasi lucru, in familie sa fie pedepsit, iar la scoala doar sa i se
atraga atentia si invers. Daca copilul este invatat sa fie laudat pentru reusitele lui, iar la scoala
nu se intampla acest lucru, se va simti demotivat.

Nu ezita sa discuti cu invatatorul sau cu profesorul problemele legate de copilul tau si sa


gasiti impreuna solutii. Ii poti sugera acestuia ca atunci cand copilul rezolva corect exercitiile
la matematica, face o compunere frumoasa sau isi ajuta un coleg, sa-l lase sa desfasoare la
scoala activitati care ii fac placere (de exemplu, sa ingrijeasca plantele din clasa, sa fie arbitru
in jocurile dintre colegi, sa fie liderul unui grup de joaca sau sa poata alege un anumit tip de
tema pentru acasa). Felul in care dascalii reusesc sa recompenseze copiii influenteaza
comportamentul acestora si ii ajuta sa-si formeze propriile sisteme de valori.
 Il recompensam sa isi faca temele?
Desigur, apare intrebarea daca trebuie sa ne recompensam copilul de fiecare data cand face
ceva. In ce masura este bine sa-l premiem pentru a-si face temele? Cum ii explicam ca scoala
e responsabilitatea lui daca noi il recompensam atunci cand invata sau rezolva corect
exercitii?

Ei bine, copilul trebuie sa simta ca actiunile lui sunt apreciate de cei din jur, ca reusitele lui de
la scoala sunt motiv de mandrie pentru parinti si pentru cei dragi. Este foarte important sa
motivezi copilul atunci cand invata sau isi face temele. In momentul in care el intelege de ce
face un anumit exercitiu, de ce invata anumite notiuni si cum le poate folosi, interesul lui
creste. Nu uita ca in ziua de azi un copil are nevoie sa invete experimentand. In acest caz, il
poti recompensa si in acelasi timp il poti ajuta in pregatirea scolara.

Produsul „MateMagia“ creat de Intuitext ii ofera copilului posibilitatea de a exersa


matematica prin joc, de a repeta ce a invatat la scoala si de a dobandi alte notiuni. In plus,
copilul intra in aventura de a salva lumea cu puterea mintii lui.

Cu fiecare lectie din „MateMagia“, el descopera tainele matematicii prin exemple din mediul
familiar si primeste o evaluare a performantelor lui. Discutati impreuna despre teme si
incurajeaza-l sa-ti povesteasca ce a aflat nou la scoala. Va puteti lua la intrecere in cunostinte
de matematica sau de geografie. Important este sa stie ca ii esti alaturi si ca poate impartasi cu
tine ce face la scoala.

Invata din greseli


A gresi este omeneste, spune un proverb. Nu exista copil care sa nu faca boacane. Si nu exista
invatare fara greseala. Asta pentru ca, in copilarie, invatarea este legata de sentimente si
emotii puternice. Nu uita niciodata ca greselile sunt modalitati prin care copilul invata si ca,
de multe ori, are nevoie sa treaca prin diferite experiente. Inainte de a-l pedepsi, analizeaza
fapta copilului si asculta-i motivele. O pedeapsa care nu il ajuta sa vada ce a gresit si cum
poate sa isi indrepte fapta nu are valoare.

Ce sa NU faci atunci cand copilul greseste:

  Sa-l pedepsesti fara sa-l asculti. De multe ori lucrurile nu sunt asa cum par si de
multe ori copiii fac prostii tocmai pentru ca vor sa atraga atentia asupra lor. Daca il
pedepsesti fara sa intelegi ce s-a intamplat, copilul va deveni nesigur pe el si nu va
avea incredere in tine.
  Sa-l pedepsesti fara sa fi stabilit inainte reguli. O pedeapsa care nu este explicata sau
care nu este legata de incalcarea unor reguli nu il va invata nimic pe copil. Cu prima
ocazie va repeta greseala, pentru ca nu a inteles ce nu a facut bine.
  Sa tipi, sa ameninti. Ai mare grija la tonalitate atunci cand il certi.
  Nu-i pune „etichete“ care ii pot scadea respectul de sine. „Rau“ este lucrul pe care l-a
facut, nu copilul. Nu-l jigni, indiferent cat de mult a gresit. Explica-i consecintele
faptelor lui si ajuta-l sa inteleaga cum poate repara ce a facut. Nu uita ca motivatia
negativa cauzeaza complexe de inferioritate si dezinteres din partea copilului.
  Pedeapsa trebuie sa fie bine delimitata in timp.

Ce sa faci ca sa eviti greselile


Aplica metoda „regulile casei“. Stabiliti impreuna reguli legate de temele pentru acasa, de
timpul liber, de intalnirile cu prietenii, de responsabilitatile din casa si de comportament.
Daca ati stabilit ca, dupa ce isi face temele, poate sa se joace pe calculator sau sa se uite la
televizor, nu incalca acesta regula si ai grija sa nu introduci in programul lui alte activitati,
decat daca stii ca il vor incanta.

Nu uita sa stabilesti reguli legate de grija pentru natura si pentru animale. Atentie insa: daca
regulile nu sunt respectate si de ceilalti membri ai familiei, copilul le va incalca cu prima
ocazie si se va simti discriminat daca este pedepsit pentru ca nu le respecta.

S-ar putea să vă placă și