Sunteți pe pagina 1din 3

PROIECT EDUCAȚIONAL

ARGUMENT

Motto:

“Voluntariatul apropie oameni și rupe frontierele. De asemenea ne face să


redescoperim latura umană din interiorul fiecăruia.”

Este minunat să fii mereu prezent printre oameni cu inima și sufletul, să-i ajuți
necondiționat acolo unde este nevoie.
Este o onoare să fii voluntar în comunitatea unde trăiești, să-ți pese de cei din jur. Atunci
când dăruiești iubire, primești iubire, când respecți, ești respectat. Toate aceste valori pot fi
cultivate în conștiința copiilor prin participarea directă la acțiuni.
A trezi și a dezvolta spiritul voluntariatului la copii, a cultiva valorile lui ar putea fi una
din sarcinile de seamă ale educatorilor, un spirit care transformă valorile sociale în principii
de conduită personală.
Prin aceste activități , copiii vor înțelege că valoarea unui om rezidă în ceea ce este
capabil să dea și nu în ceea ce este el capabil să primească. Cu siguranță, voluntariatul este
singura modalitate prin care putem readuce o rază de speranță în sufletele celor pentru care
soarta, din păcate, nu a rezervat prea multe bucurii. De asemenea, prin voluntariat nu numai
că sădim un zâmbet pe chipul celor care prea rar zâmbesc, dar învățăm totodată să fim
responsabili, receptivi la problemele celorlalți…într-un cuvânt: să fim oameni. Înainte de a
spune cu nepăsare NU voluntariatului, trebuie să ne gândim că puteam fi noi în locul celor în
cauză și atunci…nu-i așa că ajutorul cuiva ne-ar fi adus lacrimi de fericire în ochi și speranța
că nu suntem singuri?
Mulți nu știu că în spatele voluntariatului, se ascund prieteni, emoții, respectul de sine și,
implicit, respectul celor din jurul tău față de tine, reușita. Nu numai că îi ajuți pe cei nevoiași,
în primul rând te ajuți și pe tine și îți construiești personalitatea, te poți simți cu adevărat un
om, care nu este frumos doar la exterior, ci și în interior, iar asemenea sentiment este mai
presus decât orice hârtie cu valoare materială.
Activităţile de voluntariat constituie o experienţă bogată de învăţare, facilitează
dezvoltarea de capacităţi şi competenţe sociale şi contribuie la dezvoltarea sentimentului de
solidaritate. Acestea sunt benefice pentru voluntar ca individ, pentru comunităţi şi societate în
întregul ei şi reprezintă un mod de a aborda nevoile şi provocările umane, sociale,
intergeneraţionale şi de mediu.
Scopul proiectului: promovarea participării civice şi a angajamentului interpersonal într-un
context comunitar.
Obiectivele proiectului:
 implicarea copiilor în activităţi de asistare socială a persoanelor aflate în dificultate;
 dezvoltarea abilităţilor personale (abilitatea de a gestiona eficient timpul, de a
comunica eficient, de lucru în echipă, de asumare a responsabilităţii);
 intensificarea legăturilor cu comunitatea locală;
 încurajarea şi sprijinirea schimburilor de experienţă şi de bune practici;
Durata proiectului: 24 mai- 7 iunie 2013
Grup ţintă: - 42 de preșcolari de la Grădinița ” Căsuța cu povești” Brehuiești
- 15 părinți ai preșcolarilor de la Gr. ” Căsuța cu povești” Brehuiești
Beneficiari: copii defavorizați din satul Brehuiești
Parteneri:
 Grădinița ” Voiniceii” Vlădeni;
 Școala Gimnazială nr. 2 Brehuiești ( clasa a II-a, clasa a III-a și clasa a IV-a).
Activităţi:
1. Ne jucăm....confecționăm...colectăm
2. Târg de jucării și obiecte confecționate/ donate
3. Un dar mic, o faptă mare – donație

Calendar:

Nr. Denumirea activităţii Perioada Responasabil


Crt.

1. Ne jucăm....confecționăm...colectăm 24-29 mai 2013 - educatoare: Axinte


Petronela, Bălăucă
Loredana;
-părinții preșcolarilor;
2. Târg de jucării și obiecte 29 mai 2013 - educatoare: Axinte
confecționate/ donate Petronela, Bălăucă
Loredana;
- 10 părinți;
3. Un dar mic, o faptă mare – donație 7 iunie 2013 educatoare: Axinte
Petronela, Bălăucă
Loredana;

Resurse materiale: cutii de carton, hârtie colorată, ipsos, ață și pânză colorată, sticle de
plastic, baloane, CD- player, CD-uri ( muzică pentru copii), consumabile.
Resurse financiare: surse proprii, donații.

 Privind copiii:
- cultivarea dragostei pentru semeni;
- formarea unui comportament civic, onest față de oameni;
- antrenarea în activități practice pentru beneficiile celor din jur.
 Privind cadrele didactice:
- familiarizarea cadrelor diactice cu metode noi de stimulare a interesului copiilor pentru
întrajutorarea persoanelor aflate în situații dezavantajate.
 Privind părinții și alți factori educaționali din comunitate:
- creșterea implicării părinților și a comunității locale în activitățile de voluntariat.

Evaluare:
 Chestionare pentru părinți;
 Cerc de evaluare
 Album foto și filmulețe de la activități.
.

S-ar putea să vă placă și