Sunteți pe pagina 1din 4

VOLUNTARIATUL- SURSĂ DE BUNĂTATE

Prof.înv.preșcolar Popa Ancuta,


Grădinița cu P. P. “Aȿchiuţă”, Cluj-Napoca

Un simbol recunoscut al compasiunii umane, Maica Tereza spunea: „Ceea ce contează nu e


magnitudinea gesturilor noastre, ci cantitatea de dragoste cu care le-am făcut. Nu aşteptaţi lideri! Faceţi ce
e de făcut singuri, fiecare în parte. De fiecare dată când zâmbeşti cuiva, faci un gest de dragoste, un dar
către acea persoană, un lucru frumos. Dacă Îl vezi pe Dumnezeu în oameni, atunci există iubire pentru ei
şi de aici apare pacea”. Cu alte cuvinte, Voluntariatul - cea mai importantă sursă de bunătate.

Voluntariatul este activitatea desfășurată din proprie inițiativă, prin care o persoană își oferă timpul,
abilitățile și energia în sprijinul altora fără o recompensă de natură financiară, în sprijinul comunității din
care face parte, iar voluntarul este ,,persoana care alege să îşi ofere timpul, cunoştinţele, talentele,
abilităţile, energia etc. în beneficiul altora, fără a fi plătit şi fără a fi constrânsˮ.

În al doilea rând, voluntariatul este cea mai simplă activitate pe care o putem face. Voluntariatul nu ȋți
ofera bani, în schimb „răsplata” vine odată cu sentimentul de satisfacţie al timpului şi al eforturilor pe
care le depune orice persoană doritoare să se implice voluntar.

Implicare în activităţi de voluntariat se bazează pe spirit civic, implicare şi încredere, care poate atrage
după sine dobândirea de cunoştinţe şi abilităţi. Această modalitate de învățare oferă un cadru mai puțin
rigid și formalizat, dă elevilor noștri bucuria de a desfășura activități cât mai flexibile și îi implică în
libera alegere a domeniului în care să desfășoare activități. De aceea voluntariatul devine atractiv pentru
elevii din toate ciclurile învățamant deoarece fiecare copil vrea sa fie util la rândul lui. Se formează
aptitudini, noi, dascălii putem să-i sensibilizăm și să-i responsabilizăm pe copiii de toate vârstele. Vǎ
propun un exercitiu: întrebați elevi, preȿcolarii ce ar face dacǎ ar cunoaȿte un alt copil fǎrǎ rechizite,
hainuțe, cǎrti, dar cu dorinta de a face ,,carte”. Cu siguranțǎ vom observa dorinţa multora de a ajuta. Acest
lucru se poate realiza prin intermediul activităților de voluntariat. În fiecare an, în preajma sărbătorilor
mergem împreună cu copiii pentru a colinda azilul de bătrâni și casa de copiii ȿi sunt foarte entuziasmați,
participă cu mare drag la activități, venind cu idei și soluții practice, devin solidari învățând să colaboreze.
Prin intermediul scenetelor, poezioarelor, al colindelor, copiii transmit entuziasmul și inocența lor,
umplându-se de bucuria realizării unei fapte bune.

De asemenea, în cadrul parteriatului cu Centrul de vârstnici, cu ocazia zilei de 8 Martie am oferit


mărţişoare şi felicitari, ocazie cu care am adus zâmbetul şi bucuria pe faţa bunicuţelor.

Cu ocazia Sărbătorilor Pascale, împreună cu părinţii am organizat o donaţie din care am cumpărat
pachete cu dulciuri şi ouă de ciocolată pe care copiii le-au dăruit cu multă bucurie bătrânilor
instituţionalizaţi. Aceştia au fost foarte încântaţi de acţiunea copiilor, la rândul lor, copiii au povestit
părinţilor cât de impresionaţi au fost de bucuria bătrânilor.

Având în vedere că există copii în mediul rural cu o situaţie financiară precară, am organizat cu
Grădiniţa Neghiniţă din Cluj-Napoca parteneriatul ’Un copil.o jucarie,o bucurie”in cadrul caruia am
donat jucarii si rechizite noi copiilor de la Gradinitele din satele Cristorel, Aschileul Mic si Aschileul
Mare.

Copiii şi părinţii acestora au fost plăcut impresionaţi de gestul colegilor de la grădiniţele din oraş.

De asemenea exista copii institutionalizaţi în centre speciale care au nevoie de empatia şi sprijinul
celorlalţi. În acest sens, împreună cu comitetul de părinţi am organizat acţiunea de voluntariat “O bucurie
pentru copiii fără părinţi”. Cu aceasta ocazie, copiii grupei noastre au vizitat şi donat jucării copiilor din
centrul Pinochio.

La nivelul grădiniţei se pot realiza acțiuni de ecologizare prin intermediul căruia copiii devin conștienți
despre importanța protejării mediului înconjurător. Aceștia pot realiza desene, afișe sau cǎsuțe pentru
pǎsǎri, putem merge prin parcuri, pădure pentru adunarea gunoaielor. Punem accent pe necesitatea
sortării gunoaielor și îi îndrumăm spre centrele de colectare a uleiului, hârtiei sau a becurilor. Facem
întrecere între grupe și alegem ” eco- grupa”, grupa care are cele mai multe flori, grupa ai cărei copii au
participat la cele mai multe activități pentru protejarea naturii. Cu ocazia Zilei Pământului am participat
cu copiii la concursul “Pământul –casa noastră”. Aceştia au realizat lucrări artistico-plastice cu tema
“Reciclaăm, nu aruncăm”, au primit premii si diplome “Voluntar Eco”, de care au fost foarte încântaţi.
Sunt atâtea activitǎți pe care le putem face ȋmpreuna cu preşcolarii noştri! Considerăm că, implicându-i pe
copii în activități de voluntariat putem să-i sensibilizăm și să-i responsabilizăm.
Am încercat şi reuşit în acelaşi timp să-i sensibilizăm pe copiii grădiniţei noastre sa fie sensibili la
nevoile copiilor din alte ţări şi chiar continente.

În acest sens, împreună cu fundaţia DORCAS AID INTERNATIONAL, am participat în Ajunul


Crăciunului 2019, la acţiunea “Jot tenni jo,Kek veder ackio”, “A face un bine cu găletuşe albastre pline”.

În februarie 2020, echipa Transilvania 4 Sierra Leone ne-a propus o cursă contra cronometru pentru a
face fericiţi mii de copii din vestul Africii., adică să echipăm mii de şcolari din Sierra Leone cu ghiozdane
pline cu materiale didactice, să facem fericiţi aceşti copii din Africa dându-le o şansă la educaţie.

Sub deviza: “Haideţi să-i ajutăm pe copiii din Sierra Leone să fie la fel ca şi şcolarii noştri”, am creat o
punte peste continente. Prin discuţiile purtate cu copiii grupei noastre, i-am convins că efortul lor de a
renunţa pentru puţin timp la dulciuri şi jucării îi vor ajuta pe părinţi să cumpere ghiozdanul cu rechizite
care va aduce multă bucurie în inimile şcolarilor din Africa. Părinţii au fost surprinşi de dorinţa copiilor
de a juta , de empatia cu copiii de altă culoare aflaţi într-o situaţie dificilă şi de puterea lor de renunţare în
favoarea acestora.

Prin astfel de acţiuni de voluntariat reuşim să dezvoltăm empatia, compasiunea, acceptarea rasială, fără
discriminare, spiritul civic, generozitatea, altruismul în rândul copiilor.

Implicând copiii, mai mici sau mai mari, în acțiuni de voluntariat, îi învățam să promoveze într-o
formă creativă ideile personale și să lupte pentru realizarea lor până la final. Așadar, copiii implicați în
acțiuni de voluntariat dezvoltă sau dobândesc competențe și abilități noi, dar și siguranță de sine ,
încredere în forțele proprii, solidaritate, toleranță, devenind astfel mai conștienți de ceea ce se întâmplă în
jurul lor.

Implicându-ne în activităţi de voluntariat reuşim să vedem lumea prin ochii celorlalţi şi să înţelegem şi să
observăm limitele incorecte pe care societatea le pune uneori în faţa unora dintre membrii ei.
Am devenit astfel mai solidari şi mai toleranţi, dar şi mai conştienţi de limitele societăţii noastre.
Bibliografie

1. Gabriela Nedelcu, Mădălina Nedelcu, Ioana Mureșan, Simona Stan Traian Mureșan, Educația ecologică
și voluntariatul în protecția mediului, Fundația pentru Cultură și Educație Ecologistă, ECOT .
2. Andronic, R.-L., 2009, Comportamentul prosocial şi voluntariat în România postdecembristă. O abordare
psihosociologică a programelor de intervenţie (teză de doctorat), Facultatea de Sociologie şi Asistenţă
Socială, Universitatea din Bucureşti. ✓ Asociaţia pentru Relaţii Comunitare şi Allavida, 2003, Tendinţe
ale comportamentului filantropic în România: donatori individuali şi companii, Asociaţia pentru Relaţii
Comunitare şi Allavida, Cluj-Napoca. OP și Centrul Național de Voluntariat ProVobis, ClujNapoca,
2003, p. 56.

S-ar putea să vă placă și