Sunteți pe pagina 1din 2

CULTIVAREA SPIRITULUI ȘI VALORILOR VOLUNTARIATULUI ÎN

CONȘTIINȚA PREȘCOLARILOR
Prof. Nicolae Georgiana-Cristina, G.P.P. ”Voinicelul”, Slobozia

„...oamenii sunt ceea ce au învățat. Și oamenii învață aproape totul: să gândească, să simtă,
să voiască, să efectueze anumite munci și să intre în relații cu alții. Dar, de apreciat nu-i
apreciem după cele ce au învățat, ci după faptele lor.”
Nicolae Iorga
Atunci când scrii, vorbești sau gândești despre
oameni și omenie, bun simț, prietenie, despre iubire,
despre dragostea de meserie, de copii, de oameni,
sufletul este inundat de o imensă bucurie. Helen Keller
are dreptate când spune că „Cele mai frumoase lucruri
din lume nu pot fi văzute sau atinse, ele se simt doar cu
inima.”. Este minunat să fii mereu prezent printre
oameni cu inima și sufletul, să ajuți necondiționat acolo
unde este nevoie”
Așadar, este o onoare să fii voluntar în
comunitatea unde trăiești alături de alți voluntari
inimoși, să-ți pese de cei din jur. Atunci când dăruiești
iubire, primești iubire, când respecți, ești respectat. Toate aceste valori pot fi cultivate în
conștiința preșcolarilor prin participarea directă la acțiuni. Le-am dat ocazia copiilor să
observe, să acționeze, să experimenteze în acest plan valoric. Totalitatea acestor condiții trăite
în care ei au acționat le-a oferit o experiență de viață mai bogată și pozitivă care nu va fi uitată
ușor.
Toate activitățile desfășurate cu copiii fac parte dintr-un demers didactic global, în
care granițele dintre categoriile de activități dispar. Selectarea domeniilor s-a făcut în funcție
de interesele copilului și familiei, de consultarea unor parteneri educaționali și specialiști, iar
obiectivele, conținuturile și strategiile de proiectare au fost adaptate la particularitățile de
vârstă ale copiilor.
Prin implicarea copiilor și părinților, a școlarilor cu care colaborăm, participarea
directă la aceste acțiuni, am încercat să cultiv simțul omeniei, datoriei, responsabilității care
dau cu totul altă coloratură vieții morale a omului. Am încercat ca prin implicarea în aceste
acțiuni educative să contribui la formarea personalității armonioase a copiilor, a valorilor
morale și la eficientizarea lor, atrăgând toți factorii educativi. Spiritul de omenie se manifestă
în relațiile cu semenii noștri, iar piatra de încercare a omeniei e fapta bună. Ea nu se manifestă
în vorbe ci în fapte.
Ca educatoare, suntem capabile să dăruim și să
primim dragoste și să purtăm în conștiința imensa
răspundere de a educa, de a sădi în conștiința copiilor
valori morale care vor roade mai târziu. Aceste valori
morale încerc să le cultiv prin participarea directă cu copiii
la viața comunității în cadrul activităților, jocurilor, spectacolelor organizate, activităților
extracurriculare.
În cadrul acestor activități copiii au asimilat informații, au reținut gesturi,
comportamente, au observat modele pe care mai târziu vor încerca să le imite.
Prin aceste activități am încercat acumularea unei experiențe de viață copiilor. Ei au
acumulat informații, au învățat să gândească, iar cu timpul, prin acumularea acestei experiențe
variate ei își vor dezvolta capacitatea de a înțelege și de a discerne.
În săptămâna Națională a
Voluntariatului în anul școlar 2020-2021,
alături de alți voluntari am participat cu
copiii la o următoarele activități desfășurate
de Filiala Crucei Roșii Ialomița:
- Activități umanitare cu caracter
educativ „Dăruiește din suflet” –
luna decembrie ( colecta de
alimente, îmbrăcăminte și jucării )
- Campania umanitară în domeniul
social „Eu ajut...” ( colecta de
bunuri și alimente, îmbrăcăminte și
jucării distribuite apoi la persoane
vârstnice și familii cu mulți copii)
Pe parcursul întregii activități în calitatea mea de voluntar am manifestat preocupare,
interes, tenacitate, spirit de echipă și seriozitate în realizarea sarcinilor ce mi le-am
asumat.
A trezi și a dezvolta spiritul voluntariatului la copii, a cultiva valorile lui ar putea fi
una dintre sarcinile de seamă ale educatorilor, un spirit care transformă valorile sociale în
principii de conduită personală.
Acțiunile în cadrul parteneriatelor de acest gen, activitățile în cadrul programelor
educaționale, îmbinate cu acțiuni de voluntariat au demonstrat că problema educației nu
poate fi despărțită de problema existenței ființei umane, de pregătirea omului pentru viață,
aceasta fiind o necesitate atât socială cât și personală. Activitățile acestea cred că se ridică
la cerințele unei școli europene, în care se respectă normele europene, asigurându-se un
învățământ de calitate. Finanțarea acțiunilor, activităților desfășurate s-a făcut de către
părinți, educatoare și factorii implicați.
Închei cu cuvintele lui G. Melinescu: „nu voi îmbătrâni niciodată pentru că în fiecare
zi țin de mână un copil”, la care aș mai adăuga „țin de mână un om”, și cu „vibranta
pledoarie pentru învățătură și educație” a lui Victor Hugo din „Cele patru vânturi ale
spiritului...”: „Fiecare copil pe care-l instruim este un om pe care-l câștigăm!”

S-ar putea să vă placă și