PUTEREA POLITICĂ ŞI SUBIECTELE EI

PLAN:

1. CONCEPTUL DE PUTERE POLITICĂ. ABORDĂRI TEORETICE

PRIVIND NATURA PUTERII.

2. STRUCTURA PUTERII POLITICE. TIPOLOGIA PUTERII.

3. DOMINAŢIA ȘI LEGITIMITATEA PUTERII.

4. CORELATIVELE PUTERII. METODE DE INFLUENȚĂ

TERMENI CHEIE

putere, putere politică, putere socială, putere de stat,

dominaţie, autoritate, prestigiu, carismă, influenţă,
constrângere, cooperare, dominare, forţă,influenţă,
legitimitate.
Georges Balandier (sociolog, antropolog francez): fenomenul putere este
propriu oricărei societăţi, el are funcţia de apărare contra propriilor
slăbiciuni şi imperfecţiuni omenești.

Max Weber (sociolog, economist politic): Puterea are capacitatea de a face

să triumfe în sânul unei relaţii sociale propria voinţă, chiar în ciuda
rezistenţelor.
PUTEREA ESTE PRIVITĂ DREPT:

• Un tip de conducere, reglare, control

• Mijloc de ordonare a relaţiilor sociale
• O formă de influenţă, care stabileşte anumite norme şi
scopuri
• Un gen de comunicare şi cooperare între oameni
• Violenţă, dominaţie
• Puterea este o relație volitivă, bilaterală, asimetrică dintre S
și O în cadrul căreia S controlează/influențează O prin
diverse resurse, mijloace.
PUTEREA (SUB ASPECT GENERAL) – UN ANSAMBLU DE RELAŢII
SOCIALE, ÎN CADRUL CĂRORA O PERSOANĂ SAU UN GRUP
SOCIAL ARE CAPACITATEA DE AŞI IMPUNE VOINŢA ASUPRA ALTUI
GRUP SOCIAL CU SCOPUL DE A INFLUENŢA ACTIVITATEA ŞI
COMPORTAMENTUL OAMENILOR CU AJUTORUL DIFERITOR
RESURSE (DREPT, AUTORITATE, IMPUNERE, CONVINGERE ETC.)

Puterea politică – un ansamblu de relaţii sociale, în

cadrul cărora o persoană politică, sau grup politic are
capacitatea de aşi impune voinţa asupra unui grup
social cu scopul de al conduce, organiza.
 ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND
NATURA PUTERII
• Teologică ( Sfântul Augustin)
• Biologică (M. Marseile, Fr. Nietzsche, Hitler)
• Behavioristă (Ch. Merriam, H. Lasswell – tip de comportament a liderilor,
posedarea energiei politice)
• Psihologică (direcţia Psihanalitică – S. Freud, K. Jung) depistează motivele
subiective, inconștiente ale P (conducerii, supunerii)
• Structural-funcţională (Talcott Parsons, fenomenul P privit ca organizare socială,
ierarhică, distribuire de funcții, influență prin stimulente, sancțiuni, pedeapsă)
• Teleologică (Bertrand Rassell) - capacitate de a formula scopuri și obține
rezultate
 STRUCTURA PUTERII

Subiect Obiect

Puterea
Resurse
Econom Proces
Sociale Funcţii (influență,
Decizion
Legisl Organizator dominare,
Forța Coerciție conducere,
Control
Cultur- Pregatirea de dirijare)
inform cadre
 TRĂSĂTURILE PUTERII POLITICE

• Caracterul instituţional
• Caracterul monocentrist
• Caracterul decizional
• Supremaţia puterii politice în raport cu alte puteri
• Monopolul resurselor (emiterea legilor, violenţei)
DOMINAȚIA POLITICĂ – ORDINE POLITICĂ ÎN CARE UNII CONDUC, ALȚII SE
SUBORDONEAZĂ. DOMINAȚIA ESTE RECUNOSCUTĂ.

LEGITIMITATEA (DIN LAT. – ÎNTEMEIAT PE BAZA LEGII) - REPREZINTĂ ACORD,

CONSIMŢĂMÂNT ÎNTRE S/O, EXPRIMĂ AŞTEPTĂRILE MASELOR

LEGITIMITATEA - ANSAMBLU DE IDEI, CONCEPŢII MENTALE ÎN BAZA CĂRORA

SE ESTIMEAZĂ/APRECIAZĂ PUTEREA, REZULTÂND CU ACORD, SAU DEZACORD
FAȚĂ DE PUTERE
Indiciile legitimităţii
• Stabilitatea sistemului
• Respectul faţă de poliţie şi alte instituţii ale P (se cultivă)
• Timpul, durata, Succesul
• Modul de formare a P (alegeri, legi), funcţionarea legii
• Asocierea cu simbolurile naţionale; suveranitatea
• Răscoale, mişcări stradale
• Folosirea mijloacelor de impunere - pierderea legitim. (N. Ceauşescu)
CLASIFICAREA LEGITIMITĂȚII

• Legitimitate tradiţională
• Legitimitate legală
• Legitimitate carismatică
• Legitimitate ideologică/doctrinară

• Deligitizare (este rezultatul impunerii, limitarea drepturilor)

 CORELATIVELE PUTERII: AUTORITATEA,
INFLUENȚA, PRESTIGIUL, FORȚA

• INFLUENŢA (vliianie) – acțiune exercitată de o entitate socială (persoană,

grup. etc.) asupra unei ființe, orientate de a modifica comportamente,
atitudini. Este o formă specifică de putere, nu apelează la constrângere,
resursa de bază este persuasiunea (ubejdenie). Efectul pesuasiunii depinde
de cel ce influențează (competențe, informație, șarm, charisma, calități
fizice…) și de caracteristicile receptorului.
• În prezent: actori, poeţi, ziarişti, şi chiar vedete de filme pornografice au
fost aleşi la diferite niveluri administrative
• AUTORITATEA - dreptul, sau puterea de a impune cuiva ascultare (justă,
falsă, epistemică/capacităţi, deontică /funcţie)
Persoană cu autoritate – care se impune altora prin capacități/merite, prestații
reale: cunoștințe, profesionalism, prestigiu, somitate
Imaginea de lider cu autoritate poate fi creată (imige maker)
convingerea - determinarea comportamentului prin argumente și dovezi; (Dacă mijloacele de convingere
(experiența, discuții, explicare,critica neajunsurilor, argumentare, agitație) nu sunt eficiente –
constrângerea, pedeapsa).
sugestia - influența verbală a voinței, psihicului, subconștientului, scop – provocarea atitudini, emoții, modif.
Comportamentului. Sugestia – verbală, vizuală, auditivă. Nu apelează la rațiune. Tipuri: spontate,
elaborate (reclame), heterosugestie, autosugestie;
imitarea – adoptarea felului de a gândi, comportamentului cuiva (a liderilor mondiali)
Ideea Pro-Moldova – imitarea unui putinism din partea (PDM)
molipsirea – influență în rezultatul căreia se prea o modă, comportament, idee
manipularea - antrena, prin mijloace de influențare psihică, un grup uman, o comunitate sau o masă de
oameni la acțiuni al căror scop aparține unei voințe străine de interesele lor.
În manipulare se recurge la inducere în eroare cu argumente falsificate, se apelează pe paliere emoționale
non-raționale, ideologizare. Manipularea – mijloc mai eficient decât aplicarea forței.
Manip. nu urmărește înțelegerea corectă a situației, ci a unei informații convinabile inițiatorului, are intenții
ascunse. Tipuri de manipulare: propaganda, dezinformarea, intoxicarea, impostura (înșelătorie,
șarlatanie.
Ordinul – dispoziția, porunca care trebuie îndeplinită întocmai
• PRESTIGIUL – considerație, apreciere pozitivă
• FORŢA (aparatul de constrângere)
MUHARREM INCE (54 DE ANI), UN PARLAMENTAR
REVOLUŢIONAR DIN TABĂRA SECULARISTĂ PUTERNICĂ DIN
TURCIA, OPOZANT A LUI ERDOGAN
• Discursuri cu promisiuni: „sfârșitul unui singur om”, reducerea inegalității,
inversarea fluxului de emigrare a specialiștilor, drepturi minorităților, reforma
sistemului de educație
• Referință la imaginea lui Kemal Ataturk
• Critici: viața luxoasă a lui Erdogan, șomajul, declinul normelor democratice
• La un miting, Ince a mers cu bicicleta până la scenă. A cântat, a dansat şi a făcut
selfie la un alt miting. În drum spre un miting în provincia sudică Osmaniye pe 20
mai, Ince a oprit maşina cu care circula, s-a urcat pe un tractor şi l-a ajutat pe un
fermier să-şi strângă recolta.
„Erdogan este turcul alb. Eu sunt coloratul Turciei. Erdogan este din palat, eu sunt
săracul. Erdogan este unul care ţine prima pagină a ziarelor, eu sunt omul care se
luptă cu şefii. Erdogan este susţinătorul statu-quo-ului, eu sunt reformatorul . Ne
îndreptăm spre faliment. Turcia are nevoie de sânge proaspăt'', afirma Ince.
 CHARISMA (GR. KHARISMA) - DAR
PARTICULAR CONFERIT OAMENILOR PRIN
GRAȚIA DIVINĂ; HAR
• Etimologic- zeita greaca Charis (Aglae), zeița dragostei, frumuseții, grației.
Astăzi, cuvântul se refera la magnetism, intensitate,vivacitate.
• DEX – influență asupra mulțimii datorată prestigiului, farmecului personal.
Conversația cu ei – te umple de energie, mobilizează, inspiră, uiți că ești
obosit și încerci să crezi și să visezi
• Trăsături personale + exprimate prin limbajul non-verbal - Ținuta,
gesturile, timbrul vocii, privirea, aspectul fizic etc.
• (+ ) Persoane carismatice – posedă însușiri, calități, atitudini, valori personale
extraordinare, se bucură de prestigiu.
• (-) induce o stare de receptivitate anormală receptorului.
• Oameni charismatici – energie debordantă, magnetism
• optimiști, vorbesc cu pasiune/strălucesc ochii, putere de atracție (se
evidențiază), abilități de a influența, nimic nu le poate sta în cale.
• C – nu sporește decodarea mesajului, ci amplifică caracterul
persuasive.
• Autoritatea charismatică se fundamentează pe percepțiile eroismului,
misiunii pe care o are un lider proclamat de o turmă credincioasă
• Audiența - soarbe fiecare cuvânt, este gata să se supună, induce o
stare de receptivitate anormală a interlocutorilor /publicului.
CHARISMA - LEGITIMEAZĂ PUTEREA,
SPOREȘTE AUTORITATEA, AMPLIFICĂ
CARACTERUL PERSUASIV

• Carisma de scurtă durată – apare în anumite momente (o prezentare

scurtă în fața unui public care impresionează). Această persoana nu reușește
să mențină interesul pentru ea mai mult timp.
(Constantin Oboroc – deputat în parlamentul 1989-1991, viceprim ministru în
guvernul Drug, Muravschi, cunoscut pentru discursurile în Sovietul Suprem,
piața Marii Adunări Naționale)
• Carisma de lungă durată – se manifestă constant, în orice împrejurări.
Acest tip de carismă necesită mult timp pentru a fi dezvoltată, dar
contribuie la atingerea succesului într-un domeniu
• ! Carisma poate fi cultivată
ȘAPTE TRĂSĂTURI DE PERSONALITATE
ALE LIDERILOR CARISMATICI

• Vorbesc cu autoritate, articulează clar ideile (Macedon știa clar ce își

dorea cucerirea lumii)
• Transmit mesaje nonverbale puternice (Albert Mehrabian, psiholog
emerit: 7% cuvinte, 38% tonalitatea, vocea; 55% limbajul corpului,
gesturi, expresia facială, mișcarea ochilor, emotiv). Interpretarea lor se
face în inconștient. (atenție, agresiune, plictiseală, plăcere, distracție)
• Ascultă atent (creează sentimente, simțuri de om special )
• Sunt persuasivi, motivează pe ceilalți să adopte idei
• Respectă părerile celorlalți, evită tensiunile, Tratează oamenii cu respect
• Dețin abilitatea de ai influența pe cineva, schimbându-le activitatea,
îndemnându-i la acțiune
CUNOAȘTEREA LIMBAJULUI CORPULUI ESTE IMPORTANTĂ ÎN
INTERACȚIUNE, ÎN ORICE FEL DE COMUNITATE GLOBALĂ

• Contactul cu ochii înclinarea capului ascultătorului către interlocutor – arată că

înțelegem și suntem atenți
• Căscatul, somnolența, privire nefocalizată – lipsa de interes pentru subiectul
conversației
• Atingerea – încurajarea, prudența
• Privirea în ochi – gândire pozitivă, are încredere în vorbitor;
• Contact vizual prelungit, statul în picioare - interes
• ași „lua ochii”, evitarea privirii – lipsa de încredere. Lipsa de contact vizual –
exprimă negativitate
• Încrucișarea brațelor de-a lungul pieptului – a pune barieră față de interlocutor, sau
în situație degajată - există ceva care deranjează persoana și că ar vrea să
vorbească despre aceasta
• Clipitul în exces – indicator al mințirii
• Expresie facială aspră, inexpresivă – ostilitate
CUNOAȘTEREA LIMBAJULUI CORPULUI ESTE
IMPORTANTĂ ÎN INTERACȚIUNE, ÎN ORICE FEL
DE COMUNITATE GLOBALĂ
• Joaca cu degetele, cu pixul – plictiseală sau are ceva de spus
• Brațe deschise, palme la vedere – încredere, interes, invită și pe alții să-și
expună opinia
• Pumn strâns – agresivitate, iritare
• Strângere de mână fermă (slabă) – încredere (timiditate)
• Rosul unghiilor – nervozitate, obișnuință
• Picioare larg depărtate – siguranță, încredere, lider (dezinteres)
• Scoaterea ochelarilor și curățarea lor – dorește timp înainte de a continua
• Unii folosesc gesturi neintenționate: frecarea ochilor, mâncărimea nasului,
scărpinatul capului – subminează imaginea. Azi politicienii participă la sesiuni
speciale de învățare de control asupra comportamentului corpului – pentru a nu
lăsa impresii negative
• oamenii din diferite culturi pot interpreta limbajul corpului în moduri diferite
 VASILE TRAN, ROMÂN, SPECIALIST ÎN COMUNICARE.
„PATOLOGII ȘI TERAPII COMUNICAȚIONALE”
• „Carisma este un dat natural. Important este, însa, ceea ce alegem sa facem
cu ea, ce finalitate îi conferim.
• Hitler a fost o persoana carismatica, care a ales sa-si folosească acest dat în
scopuri negative.
• Ea poate fi, în schimb modelata, iar școala are un rol important în acest
sens. Daca observam ca un copil manifesta calități de lider informal, trebuie
sa-i dezvoltam si sa-i cultivam carisma în sens pozitiv”.
• Fiecare persoană deţine un set de cel puţin două calităţi sau trasături de
personalitate înnăscute sau dezvoltate, care în combinație cu o a treia ,
dezvoltată prin efort conștient, să ducă la transformarea într-o persoană
carismatică.
• Carisma o poate dezvolta fiecare prin amplificarea calităţilor potrivite
personalităţii sale
HITLER ȘI METODE DE MANIPULARE
• 1)Invoca calitățile eroice (doar el poate salva Germania) - atribut necesar conducerii
charismatice)
• 2)Ideile lui au fost închegate într-o doctrină coerentă, atrăgătoare publicului țintă
• 3.Puterea personalității lui a fost esențială: fanatismul, siguranța ideologică, siguranța de
sine.
• Orator iscusit (stil fanatic, populist, prin care își obliga ascultătorul să-l ia în seamă, săi
îmbrățișeze convingerile)
• Capital social. Avea sprijinul unei organizații puternice. Membrii demonstrau devotament
puternic. Cercul său intim îl adulau – Hans Frank, Joseph Goebbels – vedeau în el geniu,
salvator, Dumnezeu, îl iubeau
• adulația populației – o platformă importantă prin care și-a consolidat poziția
• oportuniști, care i-au sporit imagine prin diseminarea mesajelor
• Și-a create o rețea de relații cu lumea bună, vizita saloane (a unor femei) și avea o
impresie deosebită
• Propagandă puternică (supraaprecierea liderului).
• Comercializarea imaginii a fost vitală(nu toți cei 13 milioane de cetățeni ce l-au votat în
1932 l-au cunoscut personal. Un rol important metodele de influență, propaganda.
• Mișcări de mase grandioase (Filmul Triumful voinței realizat de Leni
Riefensthal, înfățișează grandioasa manifestare, debutarea Congresului
Partidului Național Socialist, sept. 1934, Nurnberg, dar și metodele de
manipulare folosite). Coloane grandioase de oameni, oameni mărșăluind,
aterizarea lui Hitler cu avionul – ca o zeitate.
• Cca 1 million și jumătate de oameni au venit sa-l susțină pe Hitler, nu au
fost forțați.
• Parade militare impresionante, discursuri incendiare ținute în
tribune grandioase de la înălțime, gigantice însemne naziste,
scandările oamenilor – o componentă vitală a Noii ordini, impusă
Germaniei în 1933
• Predispoziția inițială a oamenilor de a accepta imaginea lui Hitler, pe
care i-a convins că numai el poate conduce Germania spre o nouă
grandoare.
 METODE DE MANIPULARE
• Minciuna - în DEX - denaturare intenţionată a adevărului având de obicei
ca scop înşelarea cuiva
• Sinonime: înşelăciunea, vicleşugul, dar şi ficţiunea, născocirea, fals
• minciuna funcţionează la nivelul discursului, cu scopul de a schimba
reprezentarea şi în ultimă instanţă, realitatea.
• prin minciună se poate înţelege manipulare, în sens larg, în oricare din
formele ei, fie că este vorba de dezinformare, de propagandă, de intoxicare
sau impostură.
• Minciuna este condamnată de toate religiile, a spune adevărul
este absolut bine, iar minciuna este absolut greşită şi deci
condamabilă.(Vechiul Testament)
• Textele hinduse, babilonene dezaprobau vorbele minciunoase
• Budhismul - Un vorbitor de lucruri false va ajunge în
purgatoriu, iar unul care făcând o greşeală spune "Eu nu am
făcut-o!" amândoi oameni cu fapte josnice, vor deveni egali în
lumea cealaltă"
• Brahmanismul extrapola viciul minciunii ca liant al tuturor
celorlalte nelegiuiri: "toate lucrurile sunt determinate de
cuvânt; cuvântul este rădăcina lor şi de la cuvânt decurg ele.
Acela care este necinstit în vorbire e necinstit în toate" (Legile
lui Manu).
• Sikhismul (religie, Pakistan) sublinia efectul de bumerang al minciunii asupra
emiţătorului ei: "înşelăciunea în comerţ sau folosirea minciunii duce la păreri de
rău“
• Taoismul "Nu spune cu gura ce inima ta neagă!“
• Grecia antică Homer, Sophocle critică
• Concluzie: majoritatea religiilor lumii consideră minciuna – păcat capital (doar
arareori pentru a preîntâmpina un mare păcat)
• În ev.mediu creștinismul pentru evitarea păcatului minciunii au identificat două
soluții:
• A) utilizarea dublului limbaj, a limbajului voalat, a răspunsului cu subînțeles –
dacă situația o impune
• B) opunerea dreptului de posesie a adevărului celor care nu au calitate să îl știe
• Islamul - lucrurile par a sta diferit. O persoană este caracterizată ca
sinceră/mincinoasă în funcţie de etica situaţională, de conjunctura în care aceasta
se găseşte.
• Categoric, islamul nu tolerează două categorii de minciuni: minciunile despre
• Pe de altă parte, este admisă cu largheţe o gamă de minciuni cum ar fi:
• minciuna spusă în bătălie pentru a aduce reconcilierea între tabere sau între
soţ şi soţie;
• minciuna spusă pentru a-ţi salva propria viaţă;
• minciuna rostită pentru a câştiga pacea şi înţelegerea;
• minciuna pronunţată pentru a influenţa o femeie (şi a face false promisiuni
soţiei);
• minciuna formulată cu ocazia unei călătorii sau expediţii, pentru a păstra
secretul asupra desfăşurării acesteia;
• minciuna necesară atingerii unui scop permis de credinţă.
OAMENII MINT DINTODEAUNA. ŞI PARCĂ MINT DIN CE ÎN CE MAI
MULT. DE CE? SCOP?

• Copii, medicii - bolnavii aflaţi în faza terminală, statisticile se

măsluiesc, mass-media îşi structurează agenda în funcţie de
propriile interese;
• se minte pe piaţa economică, în tranzacţii, în negocieri, în
diplomaţie, în advertising, în Public Relations
• Eticienii teleologiști (scop) - este permisă atunci când se
urmăreşte îndeplinirea unui anumit scop, atingerea unei
anumite valori morale prestabilită ca supremă:
• evitarea producerii răului faţă de noi înşine sau faţă de
ceilalţi;producerea de avantaje pentru alţii;promovarea
(încurajarea) corectitudinii şi justiţiei;
PARADOXALUL
• Saul Kripke, filosof și logician american Ex. : "Tot ce
zice B este fals", iar B afirmă: "Tot ce zice A este fals."
• Care dintre aceste afirmaţii se va situa la un nivel
metalingvistic superior? Soluţia lui Kripke este de a
introduce între valorile clasice de adevărat şi fals pe cea de
paradoxal, care nu coincide nici cu adevărul, nici cu falsul,
ci este doar nonvaloare de adevăr. “
• Astfel, conchide el, frazele paradoxale nu sunt nici
adevăruri, dar nici minciuni, având un statut hibrid". Sunt
situații care nu poate avea un răspuns clar.
• Majoritatea convingerilor şi reflexelor noastre
comportamentale se formează în timpul copilăriei/adolescenţei,
aşa că manipulările socializatoare sunt încorporate actului
educativ, atât în familie cât mai ales în instituţiile de
învăţământ. (minciună benignă ”Moș Crăciun „poate fi văzut
doar cu ochii sufletului” – formă de șantaj corectiv)
• Minciuna - societăţi democratice sau totalitare
• mecanismul minciunilor conceptuale funcţionează din plin, ca
un vector necesar al coeziunii sociale (luptăm pentru
democrație, dar nu se conștientizează clar ce este ea, Formarea
cetăţeanului dezirabil - se realizează, pe lângă controlul
sistemului educaţional, prin ideologizare, cu ajutorul mitului
• Pe parcursul istoriei Mituri: a omului alb european şi a misiunii sale civilizatoare,
astăzi prosperă mitul corectitudinii politice, în ţările cu democraţie avansată.
• Cercetătorii – minciuna nu este un comportament înnăscut, ci adoptiv
• În copilărie, minciuna pro-socială (pentru a întări comunicarea de grup, pentru evita
pedepse, consolida independența). Numărul minciunilor – determinat de mediu
familiei, modelele adulte din anturajul lor. Dacă părinții nu vor preveni, aceasta
dezvoltă alte probleme comportamentale în viitor.
• Dacă părinții mint – dezvoltă neîncrederea copiilor, evitarea discuțiilor problemelor
delicate – înăbușirea curiozității, sau cresc copii introverți, sau prea naivi, rupți de
realitate. Le dezvoltă copilului credința că a spune minciuni este firesc.
• Cu vârsta – minciunile mai sofisticate.
• În vârsta 3, 4 ani - motivația minciunii (lipsa de atenție din partea celor din jur).
Reducerea numărului de minciuni în cazul conștientizării apropierii
morții, necesitatea respectarrea eticii religioase în vderea mântuirii.
 STATISTICA MINCIUNII
• mai mult de 60% dintre oameni mint în mod regulat;
• bărbaţii mint de 2 - 3 ori mai des decât femeile (D.Perry, 1995);
• femeile mint mai des pentru a-i proteja pe alţii;
pe când bărbaţii – să se pună în evidenţă pe ei înşişi (Thierry Pfister, 1999);
• oamenii ascund adevărul în interacţiunile lor sociale 1-6 ori/oră
• principalele motive pentru apelul la minciună sunt: evitarea neplăcerilor
proprii, câştigarea aprecierii celorlalţi şi evitarea neplăcerilor produse altora;
MINCIUNA ÎN RELAŢIILE PUBLICE/RECLAMĂ
• În relația cu publicul (ofițerii de relații publice, purtători de cuvânt,
reprezentanții agențiilor specializate – creatori de imagine) – este tentația de
a introduce informații care exagerează realitatea, pentru a obține rapid
scopul (aici nepotrivirile sunt considerate benigne, interpretări subiective)
• Dar dacă se afirmă despre un politician care nu are BAC că are studii
universitare – pragul imoralității este întrecut
• Principalele tipuri de minciuni:
•refuzul de a comenta unele afirmaţii ale ziariştilor; oferirea de răspunsuri evazive la
întrebări clare şi directe ale reporterilor;
•discreditarea şi infirmarea zvonurilor despre organizaţie sau membri din conducerea ei
(prin negare sau contra minciuna);
•neprezentarea voluntară către jurnalişti a informaţiilor deţinute, ci doar la presiunea
acestora;
•negarea corectitudinii afirmaţiilor pe care le ştiu adevărate;
•comunicarea către presă a altor informaţii decât cele avizate de conducerea instituţiei
•ascunderea informaţiilor deţinute faţă de conducerea organizaţiei (client).
SECTORUL
ADVERTISINGULUI/PUBLICITĂȚII
• Publicitatea - motivaţia maximizării profitului, prin crearea,
implementarea şi susţinerea imaginii de marcă: creşterea notorietății
produsului/serviciului (awareness), a preferinţei consumatorului pentru
produsul respectiv (prefference), a încrederii în marcă şi fidelizarea
consumatorilor.
• publicitatea amplifică, subliniază, reliefează realitatea şi inevitabil o
deformează. Acest fenomen poate avea loc atât în logouri, slogane, în
sunetul sau construcţia imaginii spoturilor.
• Publicitatea nu este interesată în promovarea strictă a adevărului despre
produs (praful/ înălbirea unor haine chimic)
• publicitatea spune ce vrea să audă publicul său țintă, pentru a obţine din
partea acestuia răspunsul dorit (cumpere)
MINCIUNA ÎN JURNALISM
• Aparţinând comunicării de masă, minciuna jurnalistică, în special cea fixată
prin repetiţie în atenţia şi memoria publică, se prezintă ca un mijloc deosebit
de nociv, mai ales dacă ea este pusă în serviciul unor interese arbitrare sau
ilicite.
• Dramatizarea informației pentru a obţine aprecierea publicului/superiorilor)
• Falsul intenţionat în jurnalistică poate lua forma:
• ascunderii informaţiilor, a cenzurii (autocenzurii), a aserţiunilor
tendenţioase, neacoperite logic;
• neacordarea dreptului la replică,
• Nu oferă spaţiu publicitar (invocând ordinul politicului, patronatului,
finanţatorilor, intereselor personale ale jurnalistului).
 ÎN JURNALISTICĂ, EXISTĂ ARGUMENTE
PRO ŞI CONTRA MORALITĂŢII MINCIUNII

Argumente în favoarea minciunii:

• slujirea binelui public şi a interesului naţional în sensul ascunderii
intenţionate a unor ştiri care ar provoca panica populaţiei;
• minciuna este unica posibilitate de obţinere a informaţiilor sau de a
demonstra un adevăr (ziariştilor de investigaţii, falsa identitate);
• constrângerea timpului, care nu ar mai permite colectarea amănunţită a
tuturor datelor care fundamentează totuşi un adevăr cert dar şi imperios
necesar de a fi adus la cunoștința opiniei publice.
 ARGUMENTE ÎMPOTRIVA
UTILIZĂRII MINCIUNII:

• Minciuna de excepţie devine normă;

• Dezvoltă neîncredere în mass/medie;
• Motivaţie egoistă - exploatării unei bombe de presă - câştig material;
creşterea prestigiului în breaslă, şi pe această bază avansarea pe scara
ierarhică; sporirea notorietăţii
MINCIUNA ÎN PROFESIA POLITICĂ

• În prezent profesia politică are imagine negativă – manipulează opinia publică. Își
fundamentează succesul pe mânuirea falsului intenționat
• Dintotdeauna gânditorii au reflectat asupra esenţei conflictului dintre etic şi politic,
dintre conștiința morală şi raţiunea de stat.
• Machiavelli şi Hobbes ș.a. - au susţinut ideea independenţei politicului faţă de etic
• În relații internaționale - două căi diferite: pe de o parte o etică pacifistă care refuză
orice agresiune, în orice circumstanţe (la Gandhi sau Dalai Lama), iar pe de altă parte, o
etică a politicii responsabile care acceptă răul limitat (implicit minciuna şi înşelătoria)
pentru a evita un rău mai mare (în teoria rațiunii de stat şi în Realpolitik).
• Conceptul este aplicat și la practica relaț.internaț, politicii externe, diplomație. Ea poate
fi subsumată unei etici a compromisului utilitarist (caracteristică majorităţii statelor),
sau unei etici a puterii, de descendenţă darwinistă.
• A.Ştefanescu, observa ”Tratat despre minciună: "Logic, dacă sinceritatea conduce la
rezultate mediocre în diplomaţie, atunci nu există un alt argument mai bun în favoarea
utilizării minciunii în relaţiile internationale!"
 DIPLOMAȚIA ETICĂ

• diplomaţia preventivă (ca alternativă la utilizarea forţei, contribuie la

prevenirea, managerierea şi rezolvarea crizelor internaţionale);
• diplomaţia publică – fuzzy - (ca formă de angrenare, informare şi influenţare
a audienţei internaţionale cheie) prin arta negocierii, persuasiune
• Diplomaţia publică se sprijină pe trei piloni: al informării (prin agenţii
precum USIA, ce au acţionat pentru Statele Unite în perioada războiului
rece), al schimburilor educaţionale şi cel al promovării culturale.
ZVONUL
• Zvonul - afirmaţie prezentată drept adevărată fără a exista posibilitatea să i
se verifice corectitudinea
• ''un enunţ legat de evenimentele la zi, destinat a fi crezut, colportat din om
în om, de obicei din gură în gură, în lipsa unor date concrete care să ateste
exactitatea lui”.
• Circulaţia zvonurilor este dependentă de : contextele sociale (credibilitatea
instituţiilor sociale, sistemul de organizare şi circulaţie a informaţiei
formale, tipurile raporturilor de putere), de trăsăturile de personalitate ale
indivizilor şi de nevoile psihosociologice ale indivizilor şi grupurilor.
• Pentru public, cuvântul zvon evocă un fenomen misterios, aproape magic.
• Se pare că efectul lor asupra oamenilor e asemănător cu cel al hipnozei:
fascinează, subjugă, seduc, înflăcărează
LEGI DE TRANSMITEREA A
ZVONULUI
• legea sărăciei şi a nivelării (pe măsură ce zvonul circulă, el
tinde să devină mai scurt, mai uşor de înţeles şi de relatat);
• legea accentuării (întărirea anumitor detalii - de obicei cele
mai spectaculoase - care dobândesc astfel un loc central în
semnificaţia zvonurilor);
• legea asimilării (conservarea şi reorganizarea conţinutului
în jurul unei teme centrale).
SCOPUL

• Dezvoltă/canalizează – stări – frică, incertitudine

• Cu cât zvonul este mai sărac în informație, cu atât se
intensifică propagarea lui (în special în totalitarism, unde
informația este monopolizată)
• Uneori, sunt lansate de mijloace de propagandă ale statului
totalitar pentru a promova anumite atitudini și comportamente
Circulația lor se restrânge, când există posibilitatea verificării
rapide a adevărului unei informații
ANALIŞTII CLASIFICĂ ZVONURILE ÎN
TREI CATEGORII:
• cele care iau dorinţele drept realitate (optimiste);
• cele care exprimă o teamă şi o anxietate;
• cele care provoacă disensiuni (atacă persoane din cadrul aceluiaşi grup)
• Temele recurente ale zvonurilor sunt: otrava ascunsă (Caterina de' Medici,
sec. XVI), complotul împotriva puterii, crizele artificiale, teama de străini,
răpirea copiilor, bolile conducătorilor, problemele sentimentale ale acestora,
escrocheriile lor (conturile străine a lui Ceaușescu).
• Zvonurile nu sunt întâmplătoare, se ţine seama de aşteptările grupurilor
umane faţă de situaţia problematică pe care o traversează
• Se răspândesc rapid în situații de criză
DEZINFORMAREA

• O intervenție în procesul de comunicație - modifică deliberat mesajele

vehiculate, cu scopul de a determina la receptori (numiţi ţinte în teoria
dezinformării) anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent
social
Agenții dezinformării:
• factori de decizie (guverne, sate, state majore militare),
• lideri de opinie, șefi de asociații, grupuri de presiune, mass-media
• Ţintele pot fi: grupuri sau segmente ale societăţii, lideri, de orice fel, care
pot influenţa decizional şi acţional grupurile în care se află.
are două dimensiuni: una neintenţională şi alta intenţională
• Dezinformarea neintenționată – lansată de nespecialiști. Scop: sporirea
gradului de audiență
• Dezinformări strategice, intenționată - lansarea informației cu scopul de a
deturna societatea de la preocupările majore, valorile sociale sunt neglijate,
iar gradul de competitivitate al comunității scade
• Dezinformarea poate fi o componentă a propagandei; se aseamănă cu zvonul.
• Efectele dezinformării depind: de caracteristicile ţintelor (atitudine critică,
personalitate, nivel intelectual, aspiraţii etc.); de posibilitatea de a verifica
informaţiile vehiculate.
TERMENUL A APĂRUT PENTRU PRIMA OARĂ ÎN LIMBA RUSĂ
(DEZINFORMATIA), DUPĂ AL II RĂZBOI MONDIAL, CU ROLUL DE A
DESEMNA PRACTICILE EXCLUSIV CAPITALISTE CARE URMĂREAU
ASERVIREA MASELOR POPULARE.

• „Tehnică permiţând furnizarea de informaţii generale

eronate unor terţi, determinându-i să comită acte colective
sau să difuzeze judecăţi dorite de dezinformatori”.
• Remarcăm - unii merg până la a o echivala cu o minciună
sau cu orice informaţie falsă.
PROPAGANDA
• Termen apărut în 1689 - din expresia latină congregatio de propaganda fide (congregaţie
de propagare a credinţei)
• Termenul presupune transmiterea unei informaţii către public, să nu fie percepută de
informator ca mincinoasă ci, ca expresie a singurului adevăr existent.
• din 1972 P. este definită - acţiunea exercitată asupra opiniei pentru a o determina să aibă
anumite, idei, politice și sociale, a dori şi a susţine o politică, un guvern, un reprezentant.
• Sec. XX - îi asociază expresii peiorative: spălare de creier, cacealmale, minciuni, citând
declaraţia expeditivă: “Asta-i propagandă”, care înseamnă evident: “Nu-i adevărat”.
• Spre deosebire de dezinformare – este la suprafață, se prezintă cu fața descoperită
• Propaganda poate fi roşie sau brună, pacifistă sau războinică, rasistă sau antirasistă, poate
lăuda umanitatea unui Hitler sau mărinimia unui Lenin, poate spune ceea ce vrea să-
spună, nu are intenţii ascunse.
• Chiar dacă folosește neadevăruri – le face cu un scop declarat
• Ex. în plină campanii de epurare şi foamete Stalin declara “Viaţa a devenit mai fericită,
viaţa a devenit mai veselă“ - voia să dea de crezut, sau să simuleze credinţa că tirania
bolşevicilor aducea fericirea; Dodon – situația este din ce în ce mai bună (dar pandemie,
secetă, recesiune economică)
• Deși pare că dorește să convingă inteligența, se adresează, în realitate, celor
mai iraționale facultăți ale noastre
Ţintiţi măruntaiele omului, spunea Führerul
Drapelele, făcliile, defilările, saluturile distinctive şi scandările ritmice “Siegl
Heil! Sieg! Heil!” ale nazismului aveau scopul de a priva individul de
spiritul său critic şi al duce nu de la doctrină la comportament, ci de la
comportament la doctrină
În toate situațiile proiectul e proclamat, mărturisit
Ex: Voltaire propovăduieşte “Să strivim infamia",
L. Gambetta, politician francez, proclamă “Clericalismul, iată duşmanul",
Lenin cheamă la nimicirea burjuilor, naziştii îi aţâţă pe arieni contra jidanilor
PUBLICITATEA – EXPLOATEAZĂ IRAȚIONALUL
• Publicitatea (reclamă) transmite către un public, pe cât de numeros posibil,
un mesaj, cărui scop nu este acela de a informa, ci de a influenţa
• P - exercită o acţiune psihologică asupra publicului, în scopuri comerciale
• “Cea mai eficace publicitate este cea americană, care mizează pe reflexele
condiţionate", a scris Malaraux, scriitor, ziarist, om politic
• propaganda, se adresează mai mult subconştientului decât conştiinţei
• De ex. un afiş reprezentând o maşină şi o femeie îmbrăcată sumar, una lângă
alta (excita anumite dorințe/plăceri la cumpărători); Pasta de dinți
“Surâde-ţi Gibbs“ – va crea surâs strălucitor
• De ceva timp – tot mai des în politică, specializarea comercială a publicităţii
tinde să dispară; Politicianul este prezentat de publicitate ca un produs –
pentru a seduce
• oricât de dezinformatoare ar fi atunci când ne face să credem că un anume
candidat va fi cel mai bun preşedinte, posibil pentru că poartă cravata pe
gustul nostru, publicitatea merge drept la ţintă la fel ca propaganda
INTOXICAREA

• intoxicarea vizează adversarul şi constă în a-i

furniza informaţii eronate, care îl vor face să ia decizii
dezavantajoase pentru el şi favorabile pentru noi.
• Piciorul – în- ușă – se obține de la un subiect un comportament neproblematic, puțin
costisitor, într-un cadru de liberă alegere și în împrejurări care facilitează angajamentul.
Acest comportament odată obţinut este adresată o cerere subiectului invitându-l să emită o
nouă conduită, de data aceasta mai costisitoare şi pe care n-ar fi realizat-o spontan decât cu
puţine şanse. (baner – ecologie, echipa de verificare a gospodinelor)
• Prin urmare, această tehnică constă în obţinerea prealabilă a unei mici concesii, care să
determine sporirea disponibilităţii celui vizat de a accepta o concesie mai mare
• Ușa-în-nas – formularea unei cereri prea mari la început, aproape imposibilă, ca ulterior să
fie înaintat o altă cerere simplă, și care ar fi avut șanse să fie refuzată anterior
• Manipulări mici – sunt obținute prin modificări minore ale situației sociale și pot avea
efecte ample (acțiune strângere de fonduri, semnare, insigna, donație)
• Manipulări medii - modificări importante ale situaţiilor sociale cu efecte care uneori
depăşesc în mod dramatic aşteptările (joc profesor, elev, pedepse cu șoc electric.
Experimentatorul îl îndeamnă autoritar să continuie. 62,5% din profesori au administrat
şocuri până la limita maximă! – 450 volți. Atunci când 3 profesori sunt introduși în cameră,
doi – refuză să continuie, situația se modifică de peste saşe ori! Ceea ce înseamnă că
sentimentul de supunere faţă de autorităţi scade dramatic atunci când individul vede că sunt
şi alţii care gândesc şi acţionează asemenea lui.
MANIPULĂRI MARI

• sunt reprezentate de influenţa întregii culturi în mijlocul căreia

trăieşte individul
• Manipulările majore stau la baza răspândirii diferitelor curente de
opinie, formează tradiţii şi obiceiuri, conturează mentalităţi,
determină curente la modă sau chiar ample manifestări protestatare.
• Se utilizează un arsenal de metode
• Ele pot fi utilizate pentru a influenţa deciziile unei singure persoane
sau pot să genereze efecte puternice la nivelul întregii societăţi