Subiecte Cultura politică și mass-media..

1. Noțiune de cultură politică. Factori de influență asupra culturii politice. Funcțiile culturii
politice.
 Cultura politică - reprezintă o totalitate de cunoștințe, reprezentări, valori, montaje ale
conștiinței, modele de comportament a indivizilor, grupurilor sociale și instituțiilor politice, care
se manifestă în procesul politic și determină relația între P și cetățean.
 Cultura politică vizează: limbajul politic, modelul de comportament, aprecierea acțiunilor politice,
percepțiile politice, modul de conducere a societății, regulele de joc în cadrul politicii.
 Factori de influență asupra culturii politice sunt : ???????????????????????????
 Factorii interni care sunt mai numerosi si au o influienta directa mai mare.
 Politicienii nu doresc democratia, populatia are mentalitatea scazuta: La putere vin personae
hapsine, egoiste. Poporul Democrat este pasiv fata de opozitie. Nu lucreaza legea in stat, Lipsa de
informative.
 Factorii externi .
Consolidarea democratiei ???????????????????/////
Recunoasterea valorilor democratice
Modernizarea Statului. ???????????????????????????????

2. Cultura politică în istoria gândirii politice.

 teoria politică (teoria politică şi istoria gândirii politice); instituţiile politice (constituţia, guvernul
central, administraţia publică regională şi locală, funcţiile sociale şi economice ale organelor de
guvernământ, analiza comparată a instituţiilor politice); partidele, grupurile şi opinia publică
(partidele, grupurile şi asociaţiile de presiune politică, participarea cetăţenilor în activitatea
guvernului şi a administraţiei publice locale, opinia publică); relaţiile internaţionale (politica
internaţională, organizaţiile internaţionale, dreptul internaţional). Obiectul de studiu al ştiinţei
„istoria gândirii politice” îl reprezintă ideile, sistematizate conform

3. Structura culturii politice. Dimensiunile culturii politice. Elementele material și nemateriale.

1) Dimensiunele culturii politice: 1. D.Cognitivă : 2. D. Afectivă: 3. D. Evaluativă

4 D. Comportamentală
 2) Dimensiunea cognitivă (cunoștințe, conștiința politică)
 Dimensiunea afectivă (stări psihice, atitudini care sunt independente de judecata rațională) (de ex.
Reacția cetățenilor la Nixon/Kennedi / TV/radio
 Dimensiunea evaluativă (aprecieri politice: puternic/slab; conservator/liberal; correct/incorect)
 Dimensiunea comportamentală (model de comportament)
 Elementele materiale (legea, forma de conducere, simbolurile politice)
 Elementele nemateriale (mit, tradiție, charisma, modul de soluționare a conflictelor)
Simbolica politică .
 Simbolică sculptural-arhitecturală (statui, clădiri de stat, piețe, cetăți)
3)
 Elementele material. Legile : Forma de guvernare : Simbolica politică
Elemente nemateriale : Mitul politic : Tradiţia politică : Stereotipul politic : Carisma liderului

4. Socializarea politică – esenţa, etapele şi factorii de socializare. Socializarea și Massmedia.

 ????????????????????
5. Tipurile culturii politice. Criterii de clasificare.

Tipurile culturii politice sunt urmatoarele :

• Mit fondator (crearea lumii, statului)

• Mitul salvatorului (Mesia – ducea la idolatrizarea conducătorului. Mitul liderului charismatic)
Scopul istoriei poate fi realizat de Liderul charismatic Gesturile, discursurile unui asemenea
personaj sensibilizează profund mulțimile, stimulându-le emoţiile
• Mitul complotului (dușman milioane de victime)
• Mit escatologic (sfârșitul lumii)
Sistemul politic liberal :• Pluralism • Toleranță • Compromis • Dialog • Pragmatism • Participare activă
a cetățenilor.
Sistem politic totalitar : Monopartidism : Autocrație: Intoleranță: Participare slabă.
Tipologia culturii politice I. Comportamentul politic (Almond, Verba) • cultura parohială/
patriarhală ( in R. Moldova) • Cultura de supunere • Cultura participativă
II. după regiunea geografică • Occidentală (individualism, stat de drept, pragmatism, rationalism) •
Orientală (mit, amintire, religie, simbolism, chiar fanatism, interesul comun prevaleaza)
III. După nivelul de generalitate • Cultură generală/dominantă (ansamblu de norme sociale,
comport., limbă religie. - normă pentru societate. Cultura dominantă poate fi națională, etnică)
• Subcultură (cultura unor grupuri sociale: cultura tineretului, subculturi entice, subculturi religioase,
muzicale: metaliști, roc, hip-hop; pictură: grafiti; internet: hacheri; sport: fanați de fotbal; lumea
interlopă).
• Unele subculturi pretind la poziții universale și se opun principiilor fundamentale/dominante în
societate.
• Ambele culturi se pot influența reciproc, astfel încât poate influența cultura dominantă.

6. Particularitățile culturii politice în Republica Moldova.

Cultura politică în Republica Moldova
•Tradiționalistă, patriarhală cu elemente ale culturii participative
•Prezența elementelor parohiale: implicare joasă, așteptări mari de la rege/conducător; dezinteres față de
viața politică
•Conștiință cu character dublu (gândește una, acționează altfel)
•Activitate politică formală, din cauza că urmăresc interese personale
•Cultură politică neomogenă (subculturi entice, economice, politice)
•Caracter conflictual
•Prezența montajelor politice (se dorește rezolvare rapidă a problemelor, pisimism) •Psihologia
întreținutului
•Tendințe autoritarist
7. Puterea a patra – mass-media formă de comunicare de masă. Tipologia mass-mediei.
Mass- media este o forma de comunicare de masa. Ea are un rol important in formarea opiniei publice,
doar in procesul relatiile economice, de-a informa correct societatea, are obligatia de-a fi neutral, sa fie
impartiala. Mass- media are o influienta mare asupra societatii, deoarice ea poate de la distanta sa
inluenteze un numar mare de oameni.
In functie de modul in care indivizii participa la procesul de comunicare identificam urmatoarele forme
de comiunicare.
► comunicare intrapersonală sau comunicarea cu sinele; realizată de fiecare individ în forul său
interior);
► comunicarea interpersonală sau comunicare de grup; realizată între indivizi în cadrul grupului sau
organizaţiei din care fac parte;
► comunicarea de masă este comunicarea realizată pentru publicul larg, de către instituţii specializate
şi cu mijloace specifice)
Tipologia mass-media
1. Mass-media imprimată (Print Media):
► Ziare (din sec. XV, varietate de subiecte: politică, actualitate, divertisment, finanțe etc.). Internetul a
redus popularitatea ziarelor.
► Reviste (au un anumit tip de public, multiple subiecte: actualitatea, afacerile, finanțele, luxul, stilul de
viață, frumusețea, moda; mixte) Frecvența revistelor poate fi săptămânală, în două luni, trimestrial,
semestrial sau anual
► Brochures/buclete - literatura promoțională (pentru stimularea vânzări) a unui produs sau a unei
organizații: broșuri anticumpărare; postcumpărare. Proiectate atractiv, culorii, fotografii.
► Billboards / Panouri publicitare (publicitate stradală) - reclame uriașe, instalate la înălțime, strategic.
Atenție prin: culori îndrăznețe, titlurile atrăgătoare, design, efectele speciale etc. Inițial, panourile
publicitare se efectuau prin picturi manuale, atârnate pe scânduri uriașe pe care erau înscrise anunțurile.
Mai târziu a apărut o tendință de a folosi semne de neon, videoclipuri și decupaje care se extind pe
panouri în 3D etc. (Buletine)
► Cuvinte puține. Accent focusată pe imagini.
► Mijloc de comunicare de succes, păstrare a atenției clienților mult timp.
8. Cultura politică și mass-media. Impactul mass-mediei în educație. Funcțiile mass-mediei.
Mass- media are un rol important in formarea opiniei publice, doar in procesul relatiile economice, de-a
informa correct societatea, are obligatia de-a fi neutral, sa fie impartiala. Mass- media are o influienta
mare asupra societatii, deoarice ea poate de la distanta sa inluenteze un numar mare de oameni.
Mass-Media se refera la mijloace specific de comunicare, care pot fi utilizate pentru a comunica/
interactiona cu un numar mare de de audiente in diferite limbi. Mass- Media a devenit infrastructura
centrala a societatii modern.
Funcțiile mass-media
► mijloc de comunicare, exprima și împărtășește opinii, idei
► de informare (printr-o manieră completă, obiectivă şi accesibilă)
► Mecanism de control, de monitorizare a Puterii (mechanism upravlenia, monitoring vlasti) - deține
informații largi, mai mult decât Ministerul, respective poate să contrazică inform oficială)
► mijloc de educare, formare a opiniei
► de publicitate, de marketing,
► formarea, influențarea și manipularea opiniei publice (informația multă, selecție preliminară a ei,
nu întotdeauna prioritară)
► Divertisment, spectacol
 9. Metode de influență ale mass-mediei. Combaterea manipulării.
Metodele de influenta alle mass- mediei sunt:
a) Metoda pozitiva – este discursul, convingerea, informarea corecta s.a
b) Metoda negative este manipularea ( cenzura, dezinformarea, ediologizarea, zvonul. minciuna)
Combaterea manipulării
► Experiența, cunoștințele
► Etica profesională, deontologia
► Presența opoziției, ONG
► Pluralismul MIM, divizarea P
► Presența mediei social-juridice care este finanțată de oameni sau societatea civilă )
► Competitivitate, obținerea autorității bazată pe încredere
► Legi antimonopol, care să nu permit formarea corporațiilor mari
► Organizarea organelor speciale care ar monitoriza activitatea MIM (etica, respectarea
legislației).
De ex. Franța – Consiliul Superior al Audiovizualului, care nu doar monitorizează MIM de stat,
private, dar le mai oferă licență pentru dreptul de a ieși în direct.
În marea Britanie – parlamentul, guvernul stabilesc direcțiile de bază de activitate a MIM, și mai
este o comisie specială de autocontrol.
► Dezvoltarea pedagogiei MIM/educația mediatică (prin care să fie dezvoltată gândirea critică,
să cunoască metodele de influență și protejarea de ele, imunitate la manipulare)
De ex. În RM Consiliul Audiovizualului
► Concluzie: Controlul principalelor MIM de către P, sau elitei economice = sfârșitul democrației,
deformarea rolului ei. Media de stat – poate fi controlată, media privată – este în goana după avuție,
senzații puternice, în spate interese economice)
10.Conceptul de putere politică. Structura puterii politice.
Puterea politica este un ansamblu de relatii sociale, in cadrul carora o persoana politica, sau un grup
politic are capacitatea de asi impune vointa asupra unui grup social cu scopul de al conduce, organiza.
Puterea politica are scopul de-a organiza lucrurile in Stat. Ea apartine institutiilor statului, dar nu unei
personae.
STRuctura puterii politice ESTE FORMATA DIN:
Subiect face parte Obiect – influnteza de sus
Parlamentul, guvernul,presidentia, Populatia,mass-media, Insti.
Partied,primaria,Religia,mass-media neguvernamentale,protestele,rezoluti

Puterea
RESURSE - PROCESE –
Economice, Social, Influienta, dominarea,
Legislatia, Cultura, conducerea , dirijarea
Informarea, Forta,
FUNCTII

Decizionale, Organizator,

Control, pregatirea de
cadre
Puterea reprezinta un process de conducere, dominare,dirijare, influienta a societatii.

11.Tipologia puterii. Puterea politică și mass-media.

Efectele mass-media
► Deschide posibilitatea spre cunoaștere, influențează formarea omului, stimulează curiozități
intelectuale ► educația democratică a cetățenilor prin faptul că recomandă, prescrie, indică
regulile politice, structurează, și mediază înțelegerea proceselor decizionale și coordonează
activitățile actorilor politici. ► Asigură comunicarea reciprocă, face vizibilă actul de guvernare ►
Petrece timpul liber, relaxarea prin emisiuni de divertisment ► Mass-media cultivă dependența,
ordinea de zi, influențează comportamente, exemplu în alegeri (doar 20% din cetățeni exprimă
convingeri ferme, chiar contrare convingerilor dominante, (Gabriel A. Almond, Sidney Verba,
1996) ► Agenda setting – mass-media formulează probleme publice, prin aceasta stabilește
agenda cetățeanului/politicianului ► Știrile agresive, violente – afectează psihicul, treptat mediul
este perceput drept ostil ► poate crea/distruge imaginea politicianului/statului (prin folosirea
diminutivilor Filiușca ) ► Manipulează, lansează opinii subiective ► Concluzia: Mass-media
actor principal în politică, poate juca rol de avocat, procurer, de formare a opiniei
publice. ???????????????

► Politica și mass-media inseparabile

► guvernare bună, care nu știe să se facă vizibilă, să fie bine „reprezentată” în presă, riscă să
piardă adeziunea unui public neinformat /greșit informat.
► În perioada contemporană, se utilizează mijloace moderne de influență – industrie a imaginii.
Datorită intervenției consultanților politici, specialiști în imagologie, fiecare gest al omului
politic fiind calculat şi proiectat
► În regimurile totalitare mass-media – canal de promovare propagandistică a conducerilor
politice, a politicilor elaborate de acestea.

12.Corelativele puterii: forţa, autoritatea, prestigiul, influența. ( din internet)

Puterea reprezinta raporturi de inegalitate. Este adevarat ca, avem o inegalitate
acceptata sau un impusa prin varii mijloace: forta, presiune, manipulare.
Puterea politica serveste necesitatii de a asigura echilibrul diferitelor colectivitati
ce alcatuiesc societatea si compatibilitatea activitatilor ce se desfasoara in interiorul
ei. Scopul este, asadar, de a asigura existenta societati si posibilitatea dezvoltati ei.
Forta – Studiul fortei in corelatie cu puterea politica, in manifestarea acesteia pe
plan intern si international ,este extrem de important. Forta puterii politice este cu
atat mai mare cu cat autoritatea politica se realizeaza, mai ales prin convingere, prin
adeziunea maselor la activitatea puterii politice.Asadar adevarata autoritate politica
este aceea prin care puterea se impune poreponderent prin convingere. Orice putere
politica cand are ca suport numai forta, isi pierde treptat autoritatea,ceea ce
marcheaza declinul care duce inevitabil la pieirea sa. Forta apare ca mijloc de
constrangere ce se confrunta cu alte forte interne pe care la domina, pana cand una
dintre acestea infrange puterii, pune mana pe ea si domina, la randul sau, celelalte
forte interne.
Autoritatea are dreptul, puterea de a impune cuiva ascultare, de a comnda.
Persoana cu autoritate reala/ justa se impune altor prin capacitate, merite, prestatii reale:
cunostinte, profisionalism, prestigiu.
Fiecare persoana are competente respective autoritare intr-un domeniu. Prin urmare autoritatea
se obtine.
Autoritatea circumscrie o gama variata de conduit si raporturi sociale.

Prestigiul este Cauza imediata a localizarii puterii.Clasa care se va bucura de cel mai
mare prestigiu va amea cea mai mare parte a puterii.Prestigiul poate fi,interpretat ca
un fenomen legat uneori de putere, in sensul ca grupurile puternice tind sa devina
prestigioase, si invers, grupurile prestigioase tind sa devin puternice. Prestigiul separa
indivizii sau grupurile unele de altele, determinand un fel de stratificare ce apare in
societatile omenesti. Prestigiul in sine nu este suficient pentru a crea puterea, dar
este un insotitor firesc al puterii. Factorii care determina cresterea prestigiului -
cunostintele stiintifice, distinctia, indemanarea, competenta - nu pot nici ei crea
putere, dar o pot insoti.
Prestigiul este un factor puternic in individualizarea puterii politice si un ingredient
indispensabil pentru exercitarea acesteia pentru a obtine supunerea liber consimtita a
cetatenilor.

Influenta este un mijloc utilizat de putere in cele mai diferite situatii si in gruparile
sociale cele mai diverse. Ea este un mijloc de a extinde, de a argumenta sau de a
obtine consimtirea fata de acele puteri; influenta are insa caracter reciproc,
producand efectele dorite de diferite grupari sai indivizi asupra puterii si invers.Se
pot distinge forme de influenta, dupa natura si scopurile grupului care o exercita. Ca
fenomen social, influenta poate fi personala sau impersonala, ea poate aparea in
relatiile interpersonale sau ierarhice si, intrucat aceleasi persoane pot fi, in acelasi
timp, influentate, exercitand, la randul lor, influenta, ea este, de asemenea,
intercursiva. Dar, in toate aceste cazuri, influenta se realizeaza in absenta
constrangeii,a folosirii fortei. Ea se realizeaza prin convingere, si in acest sens ,
influenta poate fi definita ca un ''mecanism generalizat de convinger,'' In sfera
puterii politice, influenta apare ca mijloc de realizare a autoritatii politice si a
legitimitatii acesteia in raport cu opinia publica. Autoritatea publica dispune de un
sistem organizat si eficient de exercitare a influentei, datorita raspunderii ideologiei
si a unor politice prin intermediul unui aparat de propaganda omniprezent in
societate.

13.Legitimitatea şi dominaţia puterii. ( din internet)

Legitimitatea înseamnă recunoașterea de către populație a unui anumit guvern, precum și
dreptul acestuia de a guverna. Masele sunt de acord să se supună unei astfel de autorități,
considerându-o corectă, iar regulile existente sunt cele mai bune pentru țară. Legitimitatea
reprezintă un fenomen social în legătură nemijlocită cu actul întemeierii puterii, cu
învestirea acesteia cu atributele autorităţii şi cu capacitatea de a servi progresului
politic şi social al societăţii respective.Legitimitatea reflectă modul în care o
societate defineşte legalitatea unei guvernări şi dreptul sau autoritatea acesteia de a
conduce. Legitimitatea transformă puterea în autoritate. Legitimitatea exprimă
efortul puterii de a mobiliza acele resurse care să-i îngăduie o exercitare acceptată
la scara întregii societăţi. Cu cât este mai larg acceptată şi susţinută de agenţii
politici, cu atât legitimitatea unei puteri este mai mare. La finalul Evului Mediu
apare întrebarea dacă autoritatea sau puterea regelui este limitată sau.
Dominație politică înseamnă structurarea relațiilor sociale de comandă și
subordonare, de organizare și înregistrare a faptului separării în societatea
managerială-muncă și care sunt de obicei asociate privilegii - Pe de o parte, noi și
interpreți - pe de altă parte.
"Dominație" - înseamnă o șansă de a respecta ascultarea față de o anumită ordine. "
Dominanța este legată în mod inexplicabil de putere, este forma organizării sale în
societate. Puterea politică, bazată pe forța armată, poate apărea chiar înainte de
stabilirea dominației.
Dominanța ca putere instituționalizată poate fi evaluată în mod diferit de
cetățeni.Evaluarea pozitivă, acceptarea puterii de către populație, recunoașterea
legitimității sale, dreptul de a se pronunța și de a accepta să se supună înseamnă
legitimitatea acesteia.

După utilizarea acestor trei metode, puterea poate fi divizată în: • totalitară
(violenţa, controlul, manipularea, convingerea); • autoritară (violenţa, interesul);
• democratică (interesul, convingerea). In afară de aceasta, puterea, după
metodele de realizare, poate fi: explicită (reală), implicită (ascunsă). O reală
manifestare a puterii avem atunci când X va arăta într-un mod univoc lui Y ce
trebuie să facă. In manifestarea puterii implicite, Y face ce vrea X, fără că X să dea
un ordin clar, vizibil, direct. In acest caz, Y ştie sau bănuieşte ce vrea X şi, în
virtutea unor cauze, îndeplineşte această dorinţă (fără existenţa ordinului).
Monarhul englez Henrich II (l133–1189), iritat de conflictul îndelungat cu
episcopul de Remtebery Tomas Beket (1118–1170), a exclamat: „Oare nimeni nu
mă va izbăvi de acest om?”. Patru nobili regali, în aceeaşi noapte l-au ucis pe
Arhiepiscop, chiar dacă nu a existat un ordin explicit. Dominaţia reprezintă puterea
instituţionalizată prin intermediul unor norme legislative şi structuri
organizaţionale. Dominaţia este un mecanism complex de funcţionare a puterii,
reprezentînd Ordinea politică în care unii conduc, deci, se bucură de privilegii
sociale, alţii se supun. Puterea poate exista anterior dominaţiei, bazîndu-se pe forţa
armatei. Dar în acest caz, ea va fi de scurtă durată, nu-şi va îndeplini funcţiile
sociale. Respectiv, dominaţia este un institut complex, incluzînd tot setul de
mijloace ideologice, morale, psihologice, coercitive, materiale necesare pentru a
asigura funcţionalitatea societăţii şi promovarea voinţei unor grupuri
sociale. ??????????????????????

14.Doctrina politică – conţinut, funcţii, trăsături, clasificare.

• Doctrina - reprezintă o concepţie închegată, coerentă, care în baza anumitor principii
interpretează realitatea înconjurătoare, reflectă interesele şi poziţiile unor grupuri sociale,
comunităţi umane.
Doctrina politică reprezintă un sistem coerent de idei, teze, principii, concepte, mai mult sau
mai puţin elaborate, argumentate şi prezentate în modalităţi diverse cu privire la organizarea,
conducerea şi funcţionarea societăţii (esenţa puterii politice, rolul instituţiilor şi partidelor
politice, exprimă raportul dintre guvernanţi şi guvernaţi).
Funcțiile doctrinelor politice
• Conducerea, organizarea societății în baza unui sistem de principii,
• Propune programe și valori de acțiune,
• Justifică, argumentează acțiunile, proiectele politice ale unor lideri, partide politice,
• Susțin interesele unor persoane, grup politic,
• Influențează cursul politic al unui stat, sau sistem politic.

Trăsăturile doctrinelor politice

• Caracterul istoric
• Fundamentarea teoretică şi aplicarea practică - discrepanţe
• Nu au caracter de universalitate
• Transferul de teze

Clasificarea doctrinelor:
I. Progresiste. Conservatoare: II. Democratice. Nedemocratice: III. După eșicherul politic. De
dreapta (liber, cons, fascism) De stânga (social, feminism, marxism) De centru (social-leberal,
social-democrat)

15.Doctrina politică liberalistă. Neoliberalismul.

2. Doctrină potrivit căreia diversele interese naționale trebuie să fie subordonate unui interes
general, supranațional.
Trăsăturile liberalismului
• Liberté, égalité, fraternité (moto-ul rev, franc.)
• Limitarea puterii statului (rolul paznicului de noapte)
• Separarea puterii politice (alegeri libere şi alternative)
• Pluralismul politic;
• Teoria egalităţii tuturor în faţa legii
• Creşterea rolului societăţii civile care trebuie să determină puterea politică
• Individualismul (interesul privat contribuie la realizarea celui general)
• Inviolabilitatea proprietăţii private
• Economie de piaţă (Jeremy Bentham, Alexis Tocquevile)
• (laisser faire, laisser passer)
• Libertatea neîngrădită a concurenţei
• Absenţa oricăror îngrădiri între muncă şi capital
• Împotriva politicii sociale active
• Toleranţa statului în raport cu diferite doctrine religioase
• Rezervaţi tradiţiilor şi obiceiurilor statului
• Critică naţionalismul, susţin internaţionalismul.

Neoliberalismul (John Keynes “Sfârşitul lui laissez faire” Franklin Delano Roosevelt “Noul curs” cauza
criza mondială (1929 - 1933)
 • Acceptarea intervenţiei parţiale a statului în economie
• Antietatism (împotriva extinderii rolului statului în dom. social, economic)
• Legi antimonopol
• Impozitarea marelui business
• Antitotalitarism
• Programe sociale active
• Consens politic
• Stat al bunăstării social

16.Doctrina politică conservatoristă. Neoconservatorismul. ???????????

Conservatorismul (s. XVIII) Cauza: reacţie la doctrina liberalistă şi programul lib.
• Critică revoluţiile, schimbările radicale, panaceele politice
• Adaptarea reformelor la condiţiile locale
• Apologet al trecutului, sistemului politic existent care este o proprietate care trebuie păstrată şi
transmisă
• Necesitatea de a respecta ierarhiile, instituţiile politice
• Atitudine pragmatică, soluţii în baza condiţiilor istorice, prognozarea consecinţelor
• Înlocuiesc retorica libertăţii, voinţei populare cu judecată calmă (Individul poate fi nesăbuit, mulţimea
nechibzuită, iată de ce – pragmatism politic)
Adepţi ai imobilismului, tradiţionalismului Rezervaţi democraţiei (separarea puterii, alegeri)
• Supremaţia statului asupra individului Alegeri cenzitare (varstă, gen,)
• În plan intern: protecţionism economic, ordine, stabilitate, armată puternică
• Politică externă dură
• Reforme lente, moderaţie în acţiuni
• Ierarhie socială
• Regim autoritar
• Valori supreme: familia (patriarhală), religia (autoritatea biser.), proprietatea, istoria.

Neoconservatorismul an 70 sec. XX (Ronald Reagan, M. Thatcher, H. Kohl) cauza: reacţie la

neoliberalism şi socialism
• Oponenţi ai neoliberalismului şi socialismului
• centralismul şi planificarea nu sunt remedii pentru bunăstare
• Limitarea intervenţiei statului
• Critică politicile sociale (psihologia întreţinutului)
• Stat de drept care va crea condiţii egale nu şi rezultate egale

17.Fascismul – principii, curente. ???????????

Fascismul ( sec. XX, Benito Mussolini, Adolf Hitler) antiliberalist, anticomunist
• Rasism (puritatea rasei), elita naţiei
• Şovinism; antisemitism
• Exaltarea misticismului
• Etatism mistic / stat puternic, bazat pe o cultură nouă (cinstea şi morala sunt vicioase)
• Expansionismul (teoria spaţiului vital) “Şezutul acasă un indiciu al decăderii” (Mussolini)
• Elitism politic
• Teoria supraomului (omul carismatic)
• Cultul personalităţii (supraaprecierea rolului personalit.)
• Cultul violenţei (supunere necondiţionată/ordine)
• Propaganda (aparat enorm)
• Stat corporatist (cooperare între instituţii si clase în numele statului)
• Exaltarea rolului tineretului • “o patrie, un conducător, un partid”
 • Combate revoltele şi practica parlamentară
• Îngrădirea drepturilor (asociere, cuvânt, tipar, greve)
• controlul societăţii (SA – batalioane de asalt;SS – eşalon de protecţie)
• Utilizarea simbolismului, mişcările de masă
• Baza socială – naţiunea, identitatea naţională – element unificator – inspiră la mobilizare, solidaritate
naţională

18.Doctrina socialistă – principii și curente.

Nivelurile socialismului:
• 1. reprezintă o doctrină politică • 2. indică organizaţii, mişcări • 3. reprezintă un sistem politic.
Se dezvoltă în Europa (Franţa, Germania, Regatul Unit) la finele sec. XVIII, ca o reacţie la
industrializare
• Principiile: adevăr social, libertate, egalitate
• Politic: înlăturarea capitalismului şi exploatării, egalitate şi solidaritate socială, democraţie direct
• Economic: proprietate comună, control popular asupra producţiei şi resurselor, combate
individualismul, colectivism economic
• Social: egalitate în drepturi, universalism, egalitate de şanse
Principii: transformarea societăţii prin reforme, intervenţia statului în modelarea societăţii,
egalitate, fraternitate, adevăr social, prioritatea intereselor comune asupra celor individuale,
• Socialismul – Marxismul (II jum. sec. XIX) înc. sec. XX • Leninismul
Social-democraţia
Marxismul (K. Marx, F. Engels) • Critică societatea capitalistă • Combate exploatarea unei clase de către
alta • Alienarea muncitorilor este poliplanică • Lupta de clasă – cheia înţelegerii istoriei • Abolirea
claselor • Lichidarea proprietăţii private • Economie planificată • Politică socială activă
19.Social-democrația – istorie și actualitate.
Social-democraţia (Karl Kautsky, Eduard Bernstein)
• O economie de piața mixtă, cu prevederi legale pentru protejarea muncitorilor, consumatorilor și
întreprinzătorilor mici;
• Un sistem complex de protecție socială, pentru a contracara efectele sărăciei și pentru a proteja pe cei
care nu pot să lucreze într-un sistem de piață liberă (șomerii și pensionarii);
• impozitare progresivă, pentru a redistribui venitul într-o societate;
• Un sistem de învăţământ și sănătate oferit de guvern (public), finanțat din taxe;
• Condiții minime garantate prin lege pentru muncitori (salariu minim, protecție împotriva concedierii
necinstite)
•Protecția mediului (deși multe partide social-democrate nu pun accent pe politici ecologiste)
•Multiculturism, drepturile minorităților și o politică relativ deschisă față de migrație .
•O politică socială progresivă.
•Majoritatea partidelor social-democrate susțin căsătoriile între persoane de acelaşi gen, avortul și
politicile liberale privind drogurile.
•O politică externă care promovează democrația, protecția drepturilor

20. Doctrina politică feministă – principii, curente.

Feminismul – doctrina care recunoaşte statutul problematic al femeii în societate şi încearcă să
restabilească un echilibru gender, să schimbe lumea. Scopul – combaterea dominaţiei bărbaţilor,
Wolfstonecraft Mary (filosof, scriitoare britanică) Justificarea drepturilor femeilor (1792) John Stuart
Mill (filosof britanic) Supunerea femeii (1869)
Disputa privind femeile – cca trei secole (s. XV-XVIII)
• Sunt femeile oameni? Sunt inferioare?
• Sunt femeile egale cu bărbaţii?
• Este fem. o mişcare radicală (respinge feminitatea, maternitatea, işi doreşte dominaţia)?
• Au/trebuie să dispună de drepturi?
• Problema abordată de iluminism, mişcări feministe, Revoluţia Franceză, care proclamau: Libertate,
egalitate, fraternitate.

Programul iacobinilor (grup. Radical din timpul rev.) la evoluţia cărora au contribuit fem. • decrete
privind: dizolvarea cluburilor fem., interzicerea acestora de a particip. la întruniri politice, scoase în afara
legii reuniunile femeilor mai mult de 5. • Bărbaţii sunt cetăţeni, activitatea politică destinată lor. În
prezent este cert că: universalul om, cuprinde şi femeia şi nu se acceptă discriminarea de gen; Universalul
femeie acceptă diversitatea din rândul femeilor (rasă, clasă socială, naţionalitate etc.). Din sec. XIX se
caută soluţii de remediere a inegalităţilor.?????????????????????????????????
Idei ce ne ajută înţelegerea de. feministe • Ideea de valoare egală (egalitatea; preocupările tradiţionale ale
femeilor nu sunt inferioare preocupărilor tradiţional masculine) • Critică privilegiul masculin (în sfera
publică, privată) • critică ierarhiile (ierarhia de gen se intersectează cu oricare altă ierarhie care sunt
negate de fem.) • Organiz. ai mişcării fem., datorită cărora problemele femeilor au fost sensibilizate
Feminismul liberal: sursa inegalităţii – regimul nedemocratic bazat pe instituţii patriarhale, cultura
patriarhală Metode: • lupta pentru drepturile omului şi a egalităţii de gen • Reforma practicilor sociale,
instituţiilor existente • Accesul la învăţătură, politică, viaţa publică • Militează pentru activismul feminin,
implicare, promovarea iniţiativei etc. • Democratizarea societăţii
Feminismul marxist • cauza- carenţele sistemului capitalist bazat pe exploatare • Înlăturarea
sistemului burghez şi înlocuirea lui cu cel socialist/comunist Feminismul radical • Critică cultura
patriarhală care împarte inegal drepturile, privilegiile şi puterea în funcţie de gen • Familia -
dezavantajează femeia material, profesional • combate oprimarea femeilor, violenţei • Separarea de
clasa masculină • Construirea unei culturi feministe, bazate pe independenţa faţă de structura
patriarhală
Istoria apariţiei • Platon: femeile ar trebui să fie instruite pentru conducere (Republica, Cartea V) • Poeta
Sappho (sec. VI î.Hr.) a condus o asociație (reprezenta o școală de muzică, poezie, educaţie morală
afiliată cultului marii divinități Afrodita. • Christine de Pisan (1365-1430, Querelle des Femmes) pentru
egalitate, împotriva misoginismului literaturii vremii şi al autorităţii religioase.
• Concluzie: eforturile vremii nu au produs un program politic, însă au formulat o perspectivă demnă de
luat în considerare.
Etapele feminismului sec XX apariţ. mai multe mişcări fem. şi luări de poziţie, au condus la diverse
schimbări sociale. Scopul – recunoaşterea egalit fem.; garantarea egalităţii în faţa legii.
• dreptul la vot în Europa şi SUA,
• dreptul la muncă decentă în Rusia ,
• libertatea sexuală/control asupra propriului corp în SUA critica instituţiile statului şi a căsătoriei •
Cereau acces la educaţie
• Reforme legale care să le dea drept de proprietate, moştenire .
Au obţinut: emanciparea fem.; includerea fem în umaninitatea raţională, recunoaşterea ca fiinţe egale.
II etapă (1930-1980) scop: integrarea fem. ca parte a peisajului social, schimbarea culturii
patriarhale ,
• Dreptul de a vota în alegeri naţionale (SUA, 1920; Suedia, 1921; Anglia, 1928; Franţa, 1945)
• Au obţinut condiţii de muncă mai bune(salarii, concedii de maternitate)
• Legislaţia muncii (protecţia muncii femeilor, interzicerea m. copiilor, acceptarea femeii în domenii
refuzate anterior, remunerări egale)
 • Legislaţia privind căsătoria (M.Brit, FR, Suedia, SUA)
• Acceptarea la scară largă -- studii superioare
Rolul val II
• Ieşirea femeii din spaţiul casnic • Accesul la profesii refuzate anterior • Obţinerea tratamentului
nediscriminatoriu la locul de muncă (interzicerea hărţuirii sexuale) • Aducerea în spaţiul public subiecte
tabu (sexualitatea femeilor, relaţia bărb/fem, importanţa dimensiunii erotice a vieţii, înlăturarea
dominaţiei sexuale masculine (abuz, viol, pornografia etc.)
Etapa III (1960/70 - prezent)
• Critică discriminarea fem. de pe poziţii rasială, naţională, religioasă • Eliberarea de constrângeri
ideologice • Susţin diferite mişcări pentru drepturile omului

21.Sistemul politic – esenţă, structură, mecanismul de funcţionare.

• Sistemul politic reprezintă un ansamblu de instituţii politice, relaţii politice, culturi politice (valori,
concepţii, norme) care asigură organizarea, direcţionarea şi funcţionarea societăţii în ansamblu.
(Parlament, Guvern, Partide,APL)
• În anii ’50-’60 ai sec. XX, conceptul de sistem politic a fost introdus în circuitul politic din necesitatea
studierii vieţii politice de pe poziţii de system.
Structura sistemului politic:
• 1. Subsistemul instituţional (statul- legisl, exec,( parlament, govern) org.jur; partidele; biserica; grup de
presiune) (ca grupuri teroriste, mafiote)
• 2. Subsistemul normativ (legi, Constituție) ((decizii, Acte normative)
• 3. Subsistemul cultural (valori, traditii, obiceiuri, religia)
• 4. Subsistemul comunicativ este ( parlamentul publica ligi , mass-media informeaza populatia)
• 5. Subsistemul funcţional (democratică, nedemocratică)- regimului.
Toate subsistemele trebue sa conlucreze impreuna ca sa obtina un rezultat pozitiv. Daca un sub system
decade atunci in Stat se face haos.

Mecanismul de funcţionare al sistemului politic (G. Almond relatează legăturile dintre mediile
intrasocietal şi extrasocietal)
intrări ieşiri
Cereri Susţineri-------------Sistem politic---------------Decizii, reglementări, politici concrete.
Aceste cereri se examineaza si emit Legi, Ordine, Decizii. Populatia sustine statul prin achitarea
impozitelor, prin executarea legilor.

Funcţiile sistemului politic:

1. direcţionarea dezvoltării prin decizii ce privesc ansamblul vieţii sociale,

2. asigurarea stabilităţii statului prin contracararea proceselor de dezintegrare şi haos social,
3. capacitatea de adaptarea dinamică la schimbările din interiorul şi exteriorul societăţii,
4. deschiderea faţă de tendinţele de înnoire,
5. mobilizarea resurselor materiale şi umane,
6. reglementarea prin drept şi lege a comportamentelor indivizilor şi grupurilor sociale,
7. alocarea de bunuri, servicii, onoruri membrilor societăţii în funcţie de criterii cât mai obiective,
8. Funcţia de răspuns raţional şi operativ la cererile şi presiunile ce se exercită asupra sistemului.

22.Tipologia sistemelor politice, conţinut şi diferenţieri. Raportul sistemului politic și mass mediei.

Tipologia sistemului politic

1.După caracterul relaţiilor cu mediul extern:
 Sistem politic închis este statul care nu permite nimic sa intre in teritoriul sau (Coreea de nord, Rusia)
 Sistem politic deschis- care trimit cetatenii in alte state la munca, sau schimb de experienta, importa,
exporta produse.
2.După principiul de clasă (sistemul de producție)
s. p. sclavagist – (era in perioada antica, unde erau sclavii si patura de sus)
s. p. feudal -( era in evul mediu sec.15 une erau patura inalta a societatii si taranii)
s. p. capitalist - (in sec 17 se bazeau pe capitalul privat)
s. p. socialist - (cand lipseste proprietatea private si este proprietatea statului sunt taranii si muncitorii)

3. După cultura politică

s. p. anglo-american - are la baza o cultura politica omogena Statul de drept, Legea.
s. p. european-continental (UE) – sunt tarile dizvoltate ale UE (Romania, Italia, Germania, Franta)
s. p. preindustrial (tradițională, patriarhală, st. agrare - ) cultura politica neomogena ( ca India)
s. p. totalitar (supunere, URSS) in astfel de state cetatenii de frica indeplinesc tot ca ( Rusia

????????????????????????????????????????????????

23.Noţiunea de regim politic şi elementele de bază ale regimului politic. Relația regim politic și
cultura politică

• Regimul politic (lat. regno) este o formă concretă de organizare şi funcţionare a sistemului politic,
care determină caracterul vieţii politice, nivelul libertăţilor politice şi atitudinea organelor puterii faţă de
bazele juridice ale statului.
Indicatorii regimului politic: Atitudinea P față de om
 Respectul Drepturilor oamenilor
 Formarea puterii politice, separarea P
 Legitimitatea puterii (acceptarea/recunoașterea puterii)
 Mass-media liberă, independentă
 Prezența proprietății private

Clasificarea regimului politic

Regim politic - vine la putere
Isi realizeaza propriile vointe

Regimul democratic- predomina libera Regimul nedemocratic

Exprimare, egalitatea de sanse,
principiul majoritatii, proteste. S.a Regimul autoritar Regimul totalitar
vin la putere cei mai bogati este cel mai negative,
oamenii erau lipsiti de
averii si deportati.
.
24.Principiile regimului democratic. Evoluţia democraţiei în Republica Moldova. (man.politologia)
Democraţia este puterea poporului, aleasă de popor şi pentru popor” Acei care doresc să justifice titlul
de democraţie pentru o societate unde puterea este în mâinile unui grup îngust (statele lumii a treia, statele
comuniste) atribuie un sens diferit termenului.
• Principiul suveranităţii poporului - semnifică că puterea supremă în stat aparţine poporului.
• Principiul majorităţii - supunerea minorităţii de către majoritate în procesul realizării acestora.
• Principiul separării puterii politice- Puterea executivă nu are dreptul să se amestece în treburile
judecăţii (independenţa justiţiei), nici în cele ale parlamentului.
• Alegerile periodice ale organelor de stat -au loc pe bază de vot egal, secret şi cu candidaturi
alternative, desfăşurate în anumite intervale de timp, stabilite de lege
• Egalitatea tuturor în faţa legii -presupune că în societatea democratică nu există caste, stări sociale şi
clase privilegiate care s-ar bucura de anumite favoruri, sau ar beneficia de tratare deosebită din partea
organelor judiciare.
• Principiul pluralismului politic, pluripartidism politic - . Pluralismul este nucleul democraţiei,
generând competitivitatea politică şi economică, fapt care este o garanţie a progresului.
• Garantarea drepturilor şi libertăţilor omului - este cel mai important, fiindcă reflectă gradul de
racordare a puterii la interesele cetăţenilor.
• Controlul societăţii civile asupra statului- semnifică că într-o democraţie veritabilă, voinţa societăţii
civile şi deciziile politice ar trebui să coincidă

Evolutia democratiei in R. M ( din internet) se creează impresia că democratizarea în R. Moldova şi-

o vor/doresc mai mult şi mai degrabă străinii, occidentalii - SUA, Uniunea Europeană, mai ştiu eu care
alte ţări, paradoxal dar şi Federaţia Rusă, (este ştiut ce fel de democraţie ne doreşte fosta metropolă, a
cui şi pentru cine ?!?) ş. a. şi mai puţin moldovenii, localnicii, mai ales cei din eşaloanele puterii, mai ales
118 centrale, măcar că în declaraţii, promisiuni etc. se întrec cu toţii. Este extrem de importantă atît
voinţa politică a guvernanţilor moldoveni de toate nivelele, a partidelor politice de a implementa
experienţa bunii guvernări atît a propriului neam cît şi a altor ţări avansate, care trebuie să dea dovadă
de o atitudine responsabilă faţă de misiunea şi funcţiile lor statale, deloc uşoare, dar posibile după cum
au demostrat-o omologii lor din alte ţări, care-u trecut prin aceleaşi greutăţi, s-au confruntat cu
probleme şi greutăţi similare, dar s-au descurcat cu succes. În concluzie îmi expun propria părere:
Republica Moldova este condamnată să oscileze între democraţie şi totalitarism/autoritarism atâta timp
cât nu va învăţa aceste lecţii. Este vorba de o învăţare/culturalizare nu numai a clasei politice dar şi a
întregii noastre societăţi, începând cu nivelele cele mai de jos – familia şi instituţiile şcolare, şi terminând
cu cele superioare, unde ştiinţele socioumane ar fi acceptate ca fundamentale. Pe dată ce instituţiile
politice de la cele de nivel local la cele superioare sunt completate de cetăţeni pentru care activitatea
politică devine profesie pentru perioada mandatului, aceştea trebuie să fie din acest punct de vedere
pregătiţi. Politologia le-ar completa cunoştinţele încât să-şi îndeplinească cu mai mult succes sarcinile,
obligaţiunile, funcţiile.

25.Regimurile politice nedemocratice: totalitarismul şi autoritarismul.

Totalitarismul
Totalitarismul este regimul în care sunt controlate toate sferele vieţii: economice, politice, sociale.
Principiul de bază – este interzis tot ce nu este ordonat. Totalitarism de stânga (stalinismul, maoismul)
Totalitarism de dreapta (fascismul)
Totalitarismul
• Ideologizarea şi politizarea totală a societăţii.
• Integrarea, mobilizarea maselor spre îndeplinirea supersarcinii, la realizarea proiectelor gigant (BAM,
desţelenirea pământurilor).
• Monopolul statului asupra mass-mediei.
• Centralizarea tuturor domeniilor.
• Monopolul asupra armatei.
• Lichidarea disidenţei politice.
• Represiile sistematice sau periodica ca mijloc al politicii interne.

Autoritarismul
1. Nu există o singură ideologie, dar nu se tolerează critica politicului.
2. Rolul liderului este puternic (sacralizarea liderului).
3. Acceptă unele laturi ale societăţii civile (pluripartidismul, constituţia, concurenţa economică,
proprietatea privată, biserica).
4. Drepturile şi libertăţile sunt dur reglementate.
5. Violenţa are un caracter selectiv.
6. Promovează supunerea necondiţionată.
7. Se bucură de legitimitate în multe state.
8. Deciziile voluntariste.
9. Mass-media controlată. Societatea civilă – mărginalizată.
10. Domeniile care aduc venit – centralizate (exportul petrolului, gazului)

Metode de instituire a autoritarismului

• Uzurparea puterii • Falsificare de vot • moştenire se transmite puterea din tata in fiu.
Clasificarea autoritarismului
1. Monarchic – nedemocratic ( Vatican, Catar)
2. Teocratic – lideri religiosi vin la putere ca ( Avganistan, Irac)
3. Militar - Avganistan
4. Oligarchic – cand puterea este detinuta de personae bogate ,dar corupte.

26.Noţiunea de stat, esenţa, funcţiile şi atributele sale. Teorii privind geneza statului
Statul – o entitate politică plasată pe un anumit teritoriu şi constituită din o comunitate naţională sau
multinaţională, unde se respectă o ordine juridică stabilită de elita politică, înzestrată cu drept juridic de a
aplica constrângerea.
Statul - un sistem organizaţional, care realizează în mod suveran conducerea unei societăţi, deţinând în
acest scop monopolul creării şi aplicării dreptului.
Funcţiile statului
• Funcţii interne: Politică : Juridică : Economică: – crearea unui echilibru bugetar, stimulente pentru
dezvoltarea ei . Socială: Culturală
:• Funcţii externe: 1. Relaţii de parteneriat etc. 2. Contribuția în rezolvarea problemelor globale
3.Apărarea teritoriului. 4. Relații comerciale.
Trăsăturile statului
► Teritoriul ► Populaţia (cetățeni, străini, apatrizi) ► Puterea ► suveranitatea - calitatea de a fi
suveran, de a dispune liber de soarta sa; independență; putere supremă. Atribut inerent, inalienabil și
indivizibil al statului, care constă în supremația puterii de stat în interiorul hotarelor sale și în
independența ei în relațiile cu alte state. ► Monopolul colectării impozitelor ► Monopolul emiterii
legilor ► Monopolul emiterii valutei ► Monopolul elaborării simbolicii de stat ► Monopolul violenţei
► Pedeapsa capitală - Până în 2017, 142 de țări au abolit pedeapsa cu moartea prin lege sau în practică,
rămânând astfel 56 de țări care încă se aplică pedeapsa capitală. Au fost înregistrate cel puțin 993 de
execuții în 23 de țări (nu este indicată situația Chinei, unde se presupune că ar fi avut loc mii de execuții)
și 20.000 de persoane condamnate la moarte.

Teorii privind geneza statului ► Teoria teocratică (Augustin, Toma d’ Aquino) ► Teoria patriarhală
(Aristotel, Confucius, R. Filmer) ► Teoria violenţei (Ludwig Gumplowicz, Eugen Karl Dühring) ►
Teoria irigaţională (supravieţuire) ► Teoria contractuală (T. Hobbes, Ch. Montesguieu, J. J. Rousseau)
► Teoria juridică (Ch. Montesguieu, H. Kelsen)
Statul este instituţia centrală a sistemului politic care concentrează toate resursele. Deși iniţial statul apare
ca un mecanism alienat societăţii, exprimînd interesele unor grupări restrînse, emergenţa unor elemente
ale societăţii civile a permis democratizarea și schimbarea calitativă a esenței statului

27.Tipologia statelor. (manual Tirdea)

Există mai multe criterii de clasificare a statelor:
• după modul de producţie (criteriu marxist): sclavagiste, feudale, capitaliste, socialiste;
• după regimul politic: democrate, totalitare, autoritare, semiautoritare;
• după funcții: minimal, de drept, social, poliţienesc;
• după relaţiile între stat – societatea civilă: paternalist, corporativ, cosocial;
• după funcționalitatea instituțiilor de stat: stat eșuat (failed state), stat funcțional (stabil);
• după forma de guvernare:monarhie, republică;
• după organizarea teritorial-administrativă: state unitare, state federale și state confederative:
După funcții: Stat minimal, de drept, social, poliţienesc.

28.Societatea civilă: esenţa, niveluri, tipuri. Geneza societăţii civile în

Republica Moldova.
Societatea civilă este o sferă anumită a societăţii, incluzînd instituţii, structuri şi relaţii
neguvernamentale. Societatea civilă, spre deosebire de cea feudală, este o societate non-
ierarhică.
Societatea civilă, spre deosebire de societatea paternalistă şi autoritară, controlează statul prin
diverse pîrghii instituţionalizate (alegeri, referendumuri, mitinguri, massmedia, nesupunere
civică etc.), se bucură de o anumită autonomie, în raport cu statul, adică, este într-o măsură
oarecare liberă de reglementările arbitrare ale statului (fapt garantat şi legislativ).
Societatea civilă ► Abordarea restrictivă – totalitatea ONG care satisfac interesele private ale
individului şi care se bucură de o relativă independentă de stat.
► Abordarea universalistă – societatea civilă este o societate capitalistă, nucleul căruia este
cetățeanul liber, a cărui drepturi sunt garantate.

Structura ( Nivelurile) societăţii civile

► În plan economic – sindicate, firme, întreprinderi, asociaţii de apărarea consumatorilor
► În plan socio-cultural – biserica, societăţi religioase, sportive, pentru tineret etc.
► În plan social-politic – partide, mişcări social-politice, lobby
► În plan demografic – societăţi de bătrâni, tineri.
► Constituția RM legitimează pluralismul formelor de proprietate, inclusiv cea privată,
multipartitism, drepturile natural drepturile omului
► Societatea civilă – dezvoltarea individualității, posibilitatea de a se manifesta/realiza.

Geneza societăţii civile în Republica Moldova. ( Din internet autor. Tirdea)

Geneza societăţii civile pe lîngă faptul că o abordăm sistemic, ca un produs al modificărilor din
fiecare subsistem al sistemului social-global, poate fi examinată din două perspective: a) ca o
mişcare socială b) ca o totalitate de instituţii şi relaţii neguvernamentale. În viziunea politologilor
americani J.Kohen
Către anii 1990-1991 societatea civilă în spaţiul URSS a cunoscut o dezvoltare cantitativă
relevantă şi, concomitent, a sporit influenţa ei reală asupra proceselor sociale. Procesul de
democratizare a vieţii politice în Republica Moldova. în 1991 s-au creat deja 20 partide
unionale şi peste 200 de partide republicane şi regionale.1991 Aceste fenomene au fost calificate
de mai mulţi politologi drept „un indiciu important al ineficienţei sistemului dat la etapa
contemporană‖, iar „apariţia unor numeroase organizaţii neformale, care tind să soluţioneze şi să-
şi apere interesele, bazîndu-se pe propriile forte ca un eşec al vechiului mecanism ce nu era
orientat spre soluţionarea problemelor lor.1992 Apariţia societăţii civile ca mişcare antitotalitară
în Republica Moldova a fost un produs al reformării sistemului sovietic şi o consecinţă a
influenţei societăţii civile internaţionale. Forma în care s-a produs fenomenul a fost stihiinică,
conflictuală, realizîndu-se prin deşteptarea conştiinţei naţionale, dar şi emanciparea socială, fapt
datorat apariţiei unor noi grupuri cu revendicări sociale radicale. Geneza societăţii civile ca
sistem de instituţii bine închegate începe doar după proclamarea independenţei.
Afirmarea societăţii civile ca sistem de instituţii bine închegate începe doar după proclamarea
independenţei Republicii Moldova (27 august 1991). a) Cadrul legal al societăţii civile Cadrul
legislativ prin care s-a stabilit temelia societăţii civile a ţintit următoarele planuri: Temelia
politică a societăţii civile, adică statul de drept şi pluralismul politic au apărut graţie următoarelor
legi: • Decretul preşedintelui Sovietului Suprem al RSSM (25.08. 1989, nr. 3459-XI) Cu privire
la modul provizoriu de înregistrare a asociaţiilor obşteşti ale cetăţenilor în RSSM care a permis
legalizarea primelor asociaţii politice şi obşteşti; • Legea Republicii Moldova „Cu privire la
partide şi alte organizaţii social-politice” (1991), • Constituţia Republicii Moldova (1994) care
declara principiul separării puterilor (Art.6); pluralismul politic (Art.5); dreptul de vot şi dreptul
de a fi ales (Art. 38), fapt ce a constituit un pas decisiv în formarea statului de drept şi a societăţii
civile din Moldova, • Codul electoral, adoptat la 21 noiembrie 1997; • Legea „Cu privire la
partidele politice” (2008)
29.Noţiunea de partid politic. Evoluţia istorică a partidismului, structură şi
funcţii.
Partidele politice sunt actorii principali ai procesului politic, dat fiind faptul că ele agregează
cerinţele sociale în politici coerente, formează guvernul, acţionează în calitate de opoziţie în
legislative, rezolvă problemele sociale majore.
Partidul este o organizaţie relativ durabilă, formată din persoane care împărtăşesc aceeaşi
concepţie ideologică, subscriu la un set comun de valori şi acţionează în vederea cuceririi puterii
şi a aplicării programului propriu în politica externă şi internă.

Structura patridelor.
Partidul are două niveluri: Nivelul organizaţional care include instituţiile, organizaţiile
partidului.
Acestea sunt următoarele: • Liderul partidului: la comunişti – Secretar General, la fascişti –
Fuhrer, Duce, la social-democraţi, liberali şi conservatori – Preşedinte;
• Congresul este organ legislativ suprem, care stabileşte strategia generală a partidului, adoptă
programul partidului, alege preşedintele partidului;
• Consiliul Național (numit şi Consiliu politic sau Comitet Central) este organul politic care
activează între Congrese, şi care adoptă deciziile vitale pentru partid);
• Biroul politic sau comitetul executiv este organul decizional permanent, un fel de guvern al
partidului, care activează între Congrese şi care execută deciziile Congresului şi Consiliului
Național;
• Comisia de revizie şi control veghează cheltuielile partidului, utilizarea resurselor partidului şi
măsura în care acestea au fost gestionate corect etc.;
• Organizaţiile locale la liberali şi conservatori se numesc comitete, la socialişti – secţii, la
fascişti – miliţii, detaşamente militarizate,
Nivelul social se constituie din:
• Militanţi sau activiştii – sunt membrii partidului şi participă activ în toate activităţile acestuia:
mitinguri, pichetări, campanii electorale, şedinţe, congrese etc.;
• Aderenţi – sunt membri pasivi ai partidului, doar plătesc cotizaţiile (în cazul în care acestea
există) şi votează partidul la alegeri; • Simpatizanţi – nu sunt membri de partid, dar votează cu
acest partid la alegeri.

Funcţiile partidului:
• articularea intereselor – constă în depistarea diverselor interese existente în societate;
• agregarea intereselor – transformarea intereselor în programe politice. Partidele transformă
multitudinea de solicitări haotice şi dispersate, ce vin din societatea civilă, în pachete de
propuneri care sunt mai uşor operabile;
• acapararea şi realizarea puterii;
• selectarea elitelor la funcţiile statale;
• socializarea politică. Partidele servesc drept reper pentru adepţii şi alegătorii săi, oferind
modele explicative a fenomenelor politice;
• formarea ideologiei şi a cursului politic. Partidele contemporane schiţează direcţiile principale
ale activităţii guvernamentale asigurând conducerea guvernului.

30.Tipologia partidelor politice.

1. potenţialul de coaliţie – capacitatea unui partid de a crea coaliţii. De exemplu, în Republica
Moldova, PCRM, dar şi PL, au un potenţial de coaliţie redus, PD şi PPCD – înalt.. De obicei,
partidele centriste au cel mai înalt potenţial de coalizare.
2. potenţialul de intimidare relevă în ce măsură poate un partid condiţiona realizarea unei
coaliţii guvernamentale.
3. distanţa ideologică este capitalul ideologic pe care îl are un partid şi care îi permite (sau nu)
să intre în coaliţie cu alte partide. Partidele comuniste şi cele fasciste nu sunt în stare să se
coalizeze din cauza distanţei ideologice enorme. La fel, partidele de centru au puţine şanse să se
grupeze cu partidele de extremă stîngă sau dreaptă. De obicei, mai uşor se coalizează partidele de
centru-stînga şi cele de centru-dreapta, sau cele care au anumite afinităţi ideologice.

31.Clasificarea sistemelor de partid, general şi particular.

Conform acestui criteriu de relevanţă, Sartori deosebeşte următoarele sisteme de partide:
• Sistem monopartid (dictatorial) – necompetitiv;
• Sistem hegemon (autoritar) – necompetitiv;
• Sistemul partidului dominant (democratic) competitiv;
• Sistem bipartidist – stabil – democratic – competitiv;
• Sistemul pluralismului moderat (stabil democratic);
• Sistemul pluralismul extremal (nestabil – democratic);
• Sistemul pluralismului atomizat – pseudodemocratic.
Sistemul monopartid poate fi de două tipuri: Monopartidism ideologic – precum Partidul
Comunist din Coreea de Nord, sau Monopartidism pragmatic, ca în cazul Chinei. Deosebirile
ar consta în faptul că monopartidismul ideologic este totalitar, cel pragmatic – autoritar.
Sistemul hegemon. Exista după al doilea război mondial în ţările „democraţiei populare”
(România, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia). Aici, paralel cu Partidul Comunist, existau şi alte
partide, însă, acestea aveau un rol foarte limitat şi erau controlate de Partidul Comunist. Cazul
Mexicului este relevant, unde, deşi Partidul Revoluţionar Instituţional tolera existenţa altor
partide cu reprezentanţă parlamentară, alegerile erau controlate de stat, deci de acest partid.
Sistemul partidului dominant a existat în Suedia, Norvegia, prin victoriile consecutive ale
partidului Social-Democrat şi în Japonia, în cazul Partidului Liberal. Există mai multe partide,
însă, doar un singur partid cîştigă în mod categoric alegerile, respectînd cadrul democratic.
Aceasta îi permite să conducă de sine stătător o perioadă mai îndelungată de timp (15–20 de ani),
uneori şi mai mult.
Sistemul bipartid. Esenţa acestui sistem nu constă în numărul de partide care, de cele mai
multe ori, este mai mare de două, ci în modul de funcţionare a acestora. Trăsăturile de bază ale
bipartidismului sunt următoarele: numai două partide obţin alternativ majoritatea voturilor; unul
din aceste partide are majoritatea pentru a conduce de unul singur; rotaţia guvernamentală
reprezintă o regulă constantă şi previzibilă.
Sistemul pluripartidist conţine mai multe varietăţi:
Sistemul pluralismului moderat se caracterizează prin existenţa a trei-cinci partide, foarte
apropiate după poziţiile lor ideologice. Au la bază valori comune (proprietate privată, economie
de piaţă, pluripartidism, alegeri libere şi democratice, garantarea drepturilor omului), fapt ce
favorizează crearea unor coaliţii guvernamentale stabile (Belgia, Olanda, Austria, Franţa).
Sistemul pluralismului extrem este format din mai multe partide care se deosebesc radical prin
orientările lor ideologice şi se caracterizează prin lipsa unei baze de valori comune. Aceasta duce
la emergenţa unor conflicte permanente şi la instabilitate politică, realizată de forţele
antisistemice de extremă stîngă şi dreaptă (Rusia, Moldova, Ucraina, Bulgaria, România
Un specific al acestui sistem, care îl deosebeşte de pluralismul moderat, este ca partidele nu se
alternează la guvernare.
Sistemul pluralismului atomizat este specific perioadei de tranziţie de la regimurile
nedemocratice la cele democratice, precum în ţările Europei sudice în anii 1970–80, sau în
statele Americii Latine şi în fostele ţări comuniste. Stabilizarea sistemului se poate produce cel
puţin după trei-patru alegeri democratice, deoarece există un număr enorm de partide (peste
300), între care nu sunt diferenţe ideologice mari, fapt ce dezorientează electoratul şi creează
mari probleme în cadrul alegerilor.
3. Clasificarea sistemelor de partide este una cantitativă şi include următoarele criterii:
• numărul partidelor; • puterea partidelor; • fundamentele lor ideologice.

32.Constituirea sistemului de partid în R. Moldova.

1. Sistemul de partide din Republica Moldova Problema genezei partidelor moldoveneşti.
După cum observăm, procesul de geneză a partidelor în RM este în continuă desfăşurare. In
Republica Moldova : partidele sunt nevoite săşi caute grupurile sociale, segmente, ale căror
interese să le exprime. Acest fenomen se întâmplă şi din cauza că multe partide se grupează în
jurul unui lider (partide carismatice), deci sunt instrumentul politic al liderului şi nu reprezintă
interesele unui segment al societăţii civile. Ambiţiile personale şi deţinerea unui minim de
resurse financiare sunt adesea un motiv serios pentru apariţia unor partide politice de o singură
zi. Însă, abordarea istorică nu ne permite să înţelegem de ce au apărut partidele politice, factorii
care au impulsionat emergenţa acestora.
Astăzi, sistemul de partide din Moldova nu este pe deplin instituționalizat, fiind în continuă
evoluție. Respectiv, putem afirma cu certitudine că sistemul de partide din Moldova este unul
pluralist, instabil, versatil (în continuă schimbare), amorf şi conflictual
În continuare propunem o clasificare a partidelor moldoveneşti în funcție de poziționarea pe
eşichierul politic şi metodele utilizate. Trebuie să remarcăm, că diferenţele dintre stânga –
dreapta în RM ţin mai mult de vectorul geopolitic şi factorul etnopolitic şi mai puţin de cel
social-economic, ca în Occident. Din această perspectivă, pentru a defini un partid moldovenesc
ca fiind de stînga sau dreapta, trebuie să analizăm atitudinea acestuia faţă de UE – CSI, faţă de
neutralitate – NATO şi faţă de problema naţională. Partide centriste: Partidul Democrat din
Moldova şi Uniunea Centristă din Moldova se declară parti.
Totuşi, sistemul politic moldovenesc este în evoluţie. Evoluţiile vor depinde mult de vectorul
modernizării, de succesul, sau eşecul reformelor democratice.
Concluzii: Partidele politice sunt actori importanţi ai sistemului politic, fiind concomitent şi un
indiciu al nivelului de dezvoltare a societăţii civile şi a democraţiei în genere. Un sistem de
partide bine structurat, coexistând cu o reţea a grupurilor de interese în cîmpul legal, pot stimula
crearea unui sistem politic democratic viabil.

33.Liderismul politic, esenţa, funcţii. Trăsăturile liderului politic și relația

liderului cu mass-media.
Liderismul politic înseamnă control asupra politicilor care afectează bunăstarea publică, iar
liderii politici îşi derivă puterea din poziţiile oficiale pe care le deţin într-un cadru legal,
sancţionat de stat.
În esenţă, liderismul este o activitate care se caracterizează printr-un înalt grad de implicare a
calităţilor personale. Cine eşti ca persoană afectează modul în care conduci, experienţele pe care
le ai pe parcursul exercitării leadershipului au un impact asupra propriei persoane.472 Un rol
important în analiza liderismului o are înţelegerea autoaprecierii liderului, stilului său politic,
motivaţiei spre putere. Liderul politic deja reprezintă nu doar persoana sa, ci un set de elemente
care concurează la afirmarea sa şi promovarea unor idei şi decizii.
Functiile liderului politic În ştiinţele politice evidenţiem următoarele funcţii:
1. integrarea societăţii şi organizarea maselor;
2. formularea şi adoptarea deciziilor politice optime;
3. arbitrajul social, apărarea cetăţenilor de abuzul birocraţiei, menţinerea ordinii prin intermediul
controlului, al stimulării şi al constrângerii;
4. comunicarea puterii cu masele;
5. propagarea inovaţiilor, perfecţionarea sistemului politic;
6. legitimarea sistemului politic.

Trasaturile caracteristice ale liderului politic:

1. Prezenţa unor calităţi personale deosebite.,calităţi care caracterizează comportamentul
unui lider şi influenţează pe cei din jur: intuiţia, capacitatea de previziune, inteligenţa
profundă şi flexibilă, fermitatea, voinţa puternică, încredere în forțele proprii, activism şi
perseverența în atingerea scopului, rezistenţă psihologică (capacitatea de autoprotecţie
psihică), stabilitatea emotiv-volitivă, extravert, abilitatea de a menţine contacte amicale cu
toţi, capacitatea de a obţine şi analiza informaţia, capacitatea de a lua decizii nestandarte,
capacitatea de reflexie, capacitatea de soluţionare a conflictelor.
2. Astfel, indivizii mai înalţi par mai dominanţi, cei cu o masă musculară mai mare trezesc mai
multă încredere, par a fi mai autoritari. Cei care au o voce mai joasă par mai dominanţi şi
sexuali. Indivizii cu un exterior simpatic par a fi mai încrezuţi, sinceri, energici, şi bogaţi
spiritual. Cei care au ținuta dreaptă a corpului, par mai încrezuţi în sine, trezesc o mai mare
încredere celor din jur, spre deosebire de cei care se gârbovesc şi creează senzaţia de
slăbiciune şi neîncredere în forţele proprii.
3. Prezenţa unui program politic inovator, atractiv pentru oameni. Anume datorită
programelor inovatoare au intrat în istorie.
4. Prezenţa unor resurse financiare, umane, mediatice şi intelectuale solide. Capacitatea de
a atrage resursele.
5. Prezenţa unei echipe de consultanţi, creatori de imagine, psihologi, jurişti, etc.
Consultanţii elaborează imaginea liderului, îi pregătesc discursurile, programele, îi
recomandă ce poziţii să verbalizeze pe o problemă sau alta, ce acţiuni să întreprindă pentru a
obţine suport electoral.
6. Capacitatea de a acumula informaţia şi de a exprima interesele maselor. Lider poate
deveni acel care depistează interesele păturilor largi ale societăţii.
7. Suportul instituţional. Pentru a funcţiona eficient, liderismul are nevoie de existenţa unor
organizaţii ierarhice în interiorul (şi cu ajutorul) cărora să-şi poată impune voinţa.

34.Tipologia liderilor politici.

Problema tipologiei liderismului totdeauna a prezentat interes. La baza clasificării
fenomenului au fost utilizate diferite criterii. Clasificarea evidenţiază trei tipuri de lideri, punând
accent pe fenomenul puterii care există în diferite societăţi.
1. Liderul tradiţional (monarhul) - se bazează pe credinţa în sfinţenia şi veşnicia tradiţiilor.
Liderul apare în virtutea tradiţiilor. Modul de cârmuire este intens personalizat şi limitat de
norme şi obligaţii cutumiare.
2. Liderul birocratic (preşedintele) - liderism legal, bazat pe legalitatea ordinii existente, pe
alegerea, competenţa liderului.
3. Liderul carismatic (conducătorul maselor) - se bazează pe credinţa în capacităţile
exclusive ale conducătorului care dispune de carismă, haruri divine.

35. Elita politică, noţiune şi abordări teoretice.

Elita este necesară pentru fiecare domeniu de activitate – politică, economie, ştiinţă etc. La fel
de important este să se cunoască interesele cărei pături ea le reprezintă.
În studiile sociologice occidentale definiția noțiunii de „elită” este diversă:
• persoane activitatea căror a fost calificată cu cel mai înalt indice.
• minoritatea organizată a societății, clasa guvernantă .
• persoane care se bucură de un statut prestigios în societate, dețin averi, au un nivel intelectual
şi moral superior maselor şi abordări foarte responsabile .
• persoane care dețin puterea ;
• persoane cu putere formală în organizații şi instituții ce determină viața societății;
• persoane superioare sub aspect intelectual, moral, în raport cu masele, indiferent de statutul
lor; reprezentanți de frunte ai tuturor grupurilor sociale - profesionale, etnice, locale (elita
piloților, jucătorilor de şah sau chiar a hoților);
• persoane cu un înalt prestigiu, statut social ;
• persoane ce obţin un volum imens de valori materiale şi nemateriale .
• grupuri relativ mici de persoane care ocupă poziții de lideri în viața politică, economică şi
culturală (respectiv, elita politică, economică, culturală), potrivit adepților teoriei pluralismului
de elită; • specialiştii de calificare înaltă, managerii şi funcționarii de rang superior în sistemul
birocratic de conducere (adepții determinismului tehnologic.
Abordări ale elitei politice. Majoritatea abordărilor privind fenomenul elitei politice pot fi
reduse la două: 1. Valorică. 2. structural-funcţională.
Reprezentanţii abordării valorice susţin că elita reprezintă persoanele care se deosebesc prin
superioritatea intelectuală, morală, organizatorică față de masa cetățenilor.
Reprezentanţii abordării structural-funcționale consideră că elita reprezintă indivizii care se
află în structurile de decizie ale puterii. Deci, orice persoană care se află în parlament, guvern
face parte din elită, chiar dacă nu deţine calităţi excepţionale. Elita politică reprezintă un grup
social relativ mic şi privilegiat care ocupă funcţii de conducere în structurile puterii şi participă
nemijlocit la adoptarea deciziilor vitale, utilizând mecanismele puterii politice.

36.Alegerile politice – simbol al democrației. Tipurile alegerilor. Rolul mass-

mediei în cadrul proceselor electorale. Drepturile și obligațiile mass-mediei.
Alegerile constituie procedura de formare a organelor puterii şi a conducerii cu ajutorul
exprimării voinţei politice a cetăţenilor, respectând anumite reguli ale sistemului electoral.
Candidaţii aleşi primesc prerogativele puterii. Alegerile sunt marca democraţiei actuale,
principala formă a apariţiei suveranităţii naţiunilor. Rolul alegerilor nu se limitează la simpla
ipostază de izvor al puterii, ci şi de reprezentare a intereselor diferitor grupuri sociale în organele
acestei puterii. La alegerile generale au dreptul să participe toţi cetăţenii. Ei au posibilitatea să
acţioneze asupra puterii: să păstreze sau să schimbe parlamentul şi guvernul, să-i oblige să-şi
îndeplinească obligaţiile faţă de popor ş. a. Rolul principal al alegerilor democratice e să
reflecte opiniile şi cerinţele cetăţenilor, să asigure prezenţa principalelor grupuri sociale în
organele puterii, la fel, să formeze o conducere eficientă.
Exista 4 tipuri de alegeri: 1.Alegeri Prezidentiale: 2. Parlamentare: 3. Locale: 4. Referendu.

Generalitatea. Toţi cetăţenii, indiferent de gen, rasă, naţionalitate, apartenenţa la o clasă sau
profesie, limbă vorbită, avere, studii sau convingere politică au dreptul să participe activ în
alegeri
Egalitatea. Fiecare cetăţean are dreptul doar la un vot, care se preţuieşte la fel, indiferent cui
aparţine. Deci, niciun alt factor nu trebuie să acţioneze asupra poziţiei de alegător a cetăţeanului.
Votul secret. Decizia alegătorului nu trebuie să fie nimănui cunoscută. Acest principiu asigură
libertatea alegătorilor, siguranţa cetăţenilor, care ar putea fi urmăriţi sau mituiţi. Alegerea secretă
se produce într-o încăpere închisă, specială pentru votare, buletinele de vot sunt toate la fel,
urnele de vot sunt sigilate, încălcarea dreptului la votul secret este pedepsită de lege.
Votarea directă. Alegătorul poate vota un candidat anume la funcţia electivă. Între alegător şi
candidat nu există niciun fel de instanţe intermediare care ar mijloci exprimarea voinţei
cetăţenilor şi care ar determina componenţa deputaţilor. Deci, votul democratic ar trebui să fie
universal (valabil pentru toţi), liber (lipsit de orice constrângere), egal (fiecare vot să conteze la
fel de mult), direct (să ducă direct la alegerea candidaţilor sau la atribuirea unor locuri în
parlament partidelor), secret (exprimat fără a fi văzut sau sancţionat de cineva, mai ales de cei
care deţin puterea politică) şi semnificativ (să aibă i influenţă asupra împărţirii puterii politice, în
termenii responsabilităţii şi funcţiilor).
Alegerile reprezintă mecanismul central de formare a puterii politice într-un sistem politic
democratic. Dar funcţionalitatea acestui mecanism, racordarea lui la normele democratice depind
de participarea activă şi conştientă a fiecărui cetăţean în procesul politic.
Rolul mass-mediei in procesul electoral este sa fie neutru, impartial sa informeze corect
populatiei despre canditat, partid prin diferite mijloace de comunicare.
Obligatiile mass-mediei sunt de-a nu manipula societatea.????????????

37.Sistemele electorale: tipuri, particularităţi, avantaje.

Procesul de alegeri se face după anumite reguli, norme care sunt înscrise în constituţie şi în
codul electoral. Principalul regulator al alegerilor este sistemul electoral care determină
organizarea alegerilor în diferite instituţii şi niveluri de conducere (parlament, preşedinte ş. a.) la
fel şi mecanismul transformării voturilor alegătorilor în mandate, prerogative ale puterii. Scopul
principal al sistemelor electorale este de a respecta voinţa poporului, de a o transforma în
obligaţiile puterii. Sistemul electoral şi dreptul la alegeri sunt strâns legate între ele şi nu există
unul fără altul. În prezent există următoarele tipuri de sisteme electorale:
a) majoritar; b) proporţional; c) mixt; d) consensual.
Sistemul electoral majoritar Esenţa sistemului - pentru a câştiga alegerile candidatul sau
partidul trebuie să acumuleze majoritatea voturilor alegătorilor de pe teritoriul districtului
(circumscripţiei) electoral sau a statului. Sistemele majoritare se împart în dependenţă de tipul
majorităţii necesare pentru a câştiga alegerile.
a) Sistemul majoritar absolut – se utilizează frecvent la alegerea preşedintelui: pentru a primi
mandatul candidatul trebuie să obţină 50% din voturile participanţilor la alegeri plus un vot. În
cazul în care nimeni nu obţine 50%+1 se organizează al doilea scrutin electoral la care participă
doar doi candidaţi, care au acumulat cele mai multe voturi.
b) Sistemul majorităţii relativ (S.U.A., Japonia, Canada, Franţa, Anglia) adică depăşirea
celorlalți candidaţi ca procent de voturi.
Avantajele sistemului electoral majoritar:
1. Comparativ, mai uşor poate fi formată conducerea, se asigură stabilitatea ei, prin împărţirea
mandatelor parlamentare între partidele mai mari, din contul partidelor mici, care, de obicei, nu
sunt în stare să ofere propriilor candidaţi majoritatea în alegeri şi totodată duce la coaliţia, sau
unirea partidelor, încă de la începutul campaniei electorale.
2. Sistemul majoritar favorizează formarea legăturilor stabile între alegători şi deputaţi,
deoarece, deputaţii sunt aleşi de către un anumit segment electoral şi speră că vor fi realeşi.

Sistemul electoral proporţional constă în repartizarea mandatelor proporţional voturilor,

obţinute de partide sau blocuri electorale. Partea bună a acestui sistem este că reprezentarea
partidului în organele electorale este în concordanţă cu popularitatea lui reală printre alegători,
care permite deplina exprimare a intereselor tuturor păturilor sociale, dar şi posibilitatea pentru
toate grupurile sociale de a participa la alegerile electorale şi la viaţa politică.

Sistemul electoral mixt. Consta ca jumătate din deputaţi sunt aleşi prin sistemul majoritar
relativ, iar ceilalţi prin sistemul proporţional.

Sistemul electoral consensual. Este orientat nu spre critica opoziţiei, ci spre găsirea unei
platforme electorale sau a unui candidat care ar fi acceptabil pentru toţi. Alegătorii votează nu
numai pentru un candidat, ci pentru toţi candidaţii şi aranjează lista lor după propriul gust.:
Alegerile reprezintă mecanismul central de formare a puterii politice într-un sistem politic
democratic. Dar funcţionalitatea acestui mecanism, racordarea lui la normele democratice depind
de participarea activă şi conştientă a fiecărui cetăţean în procesul politic

38.Elita politică din Republica Moldova: evoluţie şi stare actuală.

Procesul de reformare a elitelor Procesul de reformare a URSS, demarat în 1985 de Mihail
Gorbaciov, a fost produsul unui conflict elitar între gruparea proreformistă a lui Gorbaciov şi
gruparea stalinistă, acest proces, mai apoi, s-a proiectat asupra elitelor republicane. Pe lângă
structura ideologică, este importantă şi structura de vârstă a conflictului. Puterea structurilor
elitare vechi se asocia cu gerontocraţia contra căreia s-a răsculat tineretul”521. La nivelul
republican se mai observa încă o dimensiune a conflictului: cea etnică, legată de procesele de
formare a „etnoelitei”. Practic, în fiecare republică, existau minorităţi/comunități naţionale
importante care erau reprezentate masiv în structurile puterii republicane.
Paralel s-a produs dezintegrarea nomenclaturii economice şi creşterea masivă a statutului
intelectualităţii privilegiate. Practic se va proiecta o divizare a etnoelitelor în două segmente
masive: • Segmentul rusolingv (incluzând şi elita găgăuză) care în mare parte dorea păstrarea
status (compus din directorii întreprinderilor unionale, unii membri ai Comitetului Central al
PCM). • Segmentul elitei moldoveneşti care dorea reformele ca mijloc de transformare a puterii
sale politice în putere economică concentrată substanţial în mâinile elitei rusolingve, loiale
centrului.
Ca şi în majoritatea republicilor din URSS, elita conducătoare din Moldova, în anii 1985–1991,
era compusă din cinci grupuri de bază: • nomenclatura de partid şi de stat; • nomenclatura
economică; • intelectualitatea creativă privilegiată; • capii lumii interlope; • comandanţii
militari, ultimii având influenţă sesizabilă în Transnistria.

Structura elitei politice din Republica Moldova la etapa actuală La etapa actuală, putem
evidenţia următoarele grupuri elitare care formează elita conducătoare în Republica Moldova:
• elita de provenienţa nomenclaturistă (sau ex-membri PCUS), prezentă în PDAM, PCRM, PD,
AMN, PLDM şi chiar PL. Printre lideri îi putem menţiona pe Serafim Urechean, Dumitru
Diacov, Vladimir Voronin, Ion Guţu. De menţionat că toţi preşedinţii ţării: M. Snegur, P.
Fenomenul elitismul politic este inevitabil, elitele deosebindu-se de mase prin calităţi alese.
Atunci cînd anumite tipuri de elite se află un timp îndelungat la putere, ele se pot distanța de
misiunea principală: realizarea intereselor societăţii. În Republica Moldova la început elita
conducătoare a ţării a cuprins două segmente importante: nomenclatura şi intelectualitate a
umanitară (scriitori, jurnalişti). Ulterior, un rol tot mai mare îl au elitele provenite din mediul de
afaceri şi oligarhia. Implicarea directă a oligarhiei în activitatea politică creează probleme în
activitatea sistemului politic, stimulînd derapaje antidemocratice sesizabile.Lucinskii, V.
Voronin, N. Timofti sunt reprezentanţii vechii nomenclaturi comuniste;

39.Conceptul de etnie, poporaţie, naţiune, minoritate naţională.

Etnia reprezintă o comunitate stabilă de oameni, constituită istoric pe un anumit teritoriu, care
posedă particularităţi generale şi relativ stabile de limbă, cultură, mod de viață, psihologie,
precum şi conştiinţa unităţii şi deosebirii de alte formaţiuni de acest tip – autoconştiinţa etnica.
în tradiția primordialistă, consideră că legăturile de rubedenie se află la originea afilierii etnice

Etnia este o categorie naturală (landşaft, mediu geografic, tradiţii, limbă, religie), atunci, omul
se naşte cu ea, nu o alege. Etnia poate să fie lipsită de propria statalitate, sau o posedă într-un
cadru premodern (perioada antică sau medievală).
Poporaţia, sau etnia reprezintă o singură unitate etnică. Poporaţia, de obicei, vorbeşte o limbă
formată dintr-o mulţime de dialecte, reprezentanţii cărora aproape nu se înţeleg între ei.
Etnosul ( se cimentează pe conştiinţa provenienţei comune (trecut), naţiunea - prin comunitatea
viitorului, prin menirea sa istorică, prin ideea naţională.
Nu există un criteriu unic sau „dat obiectiv” pentru a defini naţiunile şi chiar etniile, valabil şi
acceptabil în toate cazurile. Totuşi, naţiunea nu poate exista fără conştiinţă naţională şi nume -
naţiunea, ca şi etnia, sunt entităţi construite, lipsite de un fundament obiectiv natural, fiind un
produs al activităţii oamenilor la diferite niveluri ale societăţii.
Se spune că naţiunea şi identitatea naţională sunt create de stat şi elite politice prin uniformizarea
legilor, instituţiilor politice, prin învăţământul general, asigurat de stat, serviciul militar
obligatoriu, toate acestea având ca rezultat crearea conştiinţei naţionale, a sentimentului
solidarităţii şi unităţii naţionale.
Statul este creatorul principal al naţiunii, fiindcă doar prin recunoaşterea drepturilor şi a
obligaţiilor stabilite de stat, grupurile de indivizi devin naţiune.
Orice grup numeros de oameni care se consideră naţiune - este naţiune. au existat naţiuni şi etnii
fără de teritoriu permanent (еvreii), stat (curzii, bascii, corsicanii), unitate rasial-a ntropologică
(evreii etiopieni – falaşii, anthropologic sunt mai aproape de africani decât de aşchenazi (evreii
din Europa Centrală şi de Est). Există naţiuni fără o limbă proprie unicală.
2. Naţiunea este o comunitate organizată statal. Mai simplu, „Naţiunea este o totalitate de
indivizi care au o patrie comună”.
3. Naţiunea se formează în rezultatul unităţii (uniformizării) spaţiului economic, cultural, social,
care favorizează dezvoltarea legăturilor comerciale între diferite grupuri etnice. Pentru poporaţie
e specifică fărâmiţarea feudală, economia naturală, autoizolarea.
4. Naţiunea, de obicei, reprezintă mai multe grupuri etnice. .
5. Naţiunea posedă o limbă literară, înţeleasă de toţi membrii ei. La fel, ea poate vorbi două şi
mai multe limbi: o parte de irlandezi vorbesc engleza, alta – irlandeza; scoţienii – engleza şi
scoţiana, indienii – hindi şi engleza.
6. Naţiunea, spre deosebire de etnie, are formele contemporane ale culturii naţionale: teatru,
operă, balet, cinematografie, pictură, arhitectură, design artistic, literatură naţională, cu indivizi
cu renume internaţional în domeniu.
7. Naţiunea, fiind un produs al modernităţii, are un set de instituţii moderne: şcoala modernă cu
învăţământ general obligatoriu, armată modernă (serviciul militar general sau, mai recent, prin
contract), mass-media, stat cu birocraţie modernă.
8. Naţiunea se desprinde de etnos (popor) atunci când supuşii de ieri, înstrăinaţi de la problemele
ţării, devin cetăţeni care conduc (Declaraţia Universala a Drepturilor Omului în Franţa),
influenţează direct sau indirect deciziile politice. Deci, naţiunea e o comunitate democratică.
10. Poporul (etnosul) este o entitate pasivă, este de obicei un obiect al relaţiilor internaţionale.
Naţiunea este activă, deţine propria „voinţă” în sensul capacităţii de impunere a propriei decizii
atât subiecţilor ce o compun, cât şi celora care se află peste hotarele sale. Naţiunea are
capacitatea de autodeterminare, îşi alege singură formele de existenţă (de exemplu, statul).
Minoritate naţională este naţiunea care se afla pe teritoriu statal străin. De obicei, minorităţile
îşi au ziarele, cărţile naţionale, dar literatura de baza o citesc în limba naţiunii majoritare, la fel se
realizează şi educaţia; sunt incluşi mai larg în activitatea organizaţiilor naţionale decât a celor
locale; cunosc doua limbi (vezi polonezii, armenii etc. în Franţa), dar, din motiv că nu fiecare
poate asimila două limbi, două culturi, apare un sentiment de inferioritate socială. Foarte
frecvent acest lucru favorizează asimilarea, adică pierderea limbii şi culturii naţionale proprii.
40.Structura etnică şi particularităţile relaţiilor etnice în R. Moldova.
Sistemul sovietic se baza pe un mecanism complex de construcţie a naţiunii sovietice, care se
manifesta în câteva aspecte: a) diminuarea rolului limbilor locale; b) utilizarea obligatorie a
limbii ruse în şcolile şi instituţiile superioare de învăţământ dar şi în cele de stat; c) promovarea
în structurile de conducere în funcţie de criteriul etnolingvistic. Important este şi faptul că în
URSS doar 15 din 104 naționalități aveau republici, celelalte 89 nu o aveau şi nici nu au obținut
statalitatea. Trezirea conştiinţei naţionale a populaţiei majoritare din RSSM s-a soldat în 1989 cu
adoptarea legilor care prevedeau trecerea limbii moldoveneşti la grafia latină; limba
moldovenească este anunţată ca limbă de stat, limba rusă – limbă de comunicare interetnică.
Până la aceste evenimente, în RSSM în şcoli se preda în limba rusă şi mai puţin în cea română
(moldovenească), acelaşi lucru fiind valabil şi pentru universităţi, unde instruirea în limba de stat
se făcea doar la specialităţile pedagogice şi de artă.
Situaţia interetnică din republică rămâne şi astăzi tensionată, în pofida unor progrese vizibile
atinse în această sferă (există grupe cu predare în limba bulgară, găgăuză, rusă în şcoli şi
universități; televiziunea transmite emisiuni în română, rusă, bulgară, găgăuză; administraţia
publică locală şi centrală e obligată să răspundă la petiţiile adresate şi în limba rusă; în parlament
există traducere sincronizată în rusă; documentele se tipăresc în două limbi). Etniile devin adesea
un motiv pentru amestecul ,,statelor – patrii” în treburile interne ale RM, cu pretextul apărării
drepturilor naţional

41.Problema şi politica naţională – sferă specifică a relaţiilor sociale.

,,,,,,,,,,,,????????????
42. Procesele etnice în lumea contemporană.
În perioada contemporană, asistăm la un proces de globalizare de proporţii, dar care are efecte
duble: pe de o parte, se produce omogenizarea şi chiar dispariţia multor deosebiri religioase,
lingvistice, etnice; pe de altă parte, globalizarea provoacă eşuarea unor proiecte statale, apariţia
unor noi etnii, ca reacţii la tentativa de omogenizare şi deznaţionalizare. Procesele de
transformare etnică sunt în plină desfăşurare. Dacă în sec. XVIII–XIX apariţia statului modern a
favorizat apariţia unor naţiuni moderne, atunci în sec. XXI, scindarea sau slăbirea statului şi a
structurilor sale etno-naţionale, duce la apariţia unor noi etnii şi naţiuni. Mulţi autori atestă
apariţia unor noi etnii în lume: afro-americanii în SUA, cazacii în Rusia şi Ucraina etc.
Muntenegrenii, consideraţi etnici sîrbi, azi, în urma scindării Serbiei, îşi zic muntenegreni, având
şi propriul lor stat. Scindarea Sudanului în 2011, pe criterii religioase, inevitabil va duce la
apariţia unor noi comunităţi etno-naţionale, fiind de fapt şi un produs al apariţiei unor asemenea
comunităţi.
Procesele de transformare şi evoluţie etnică continuă, creează structuri etnice complexe în
majoritatea statelor lumii. După componenţa etnică exista trei grupuri de ţări: 1. Unitare –
unde prevalează o etnie (Franţa, Germania, România, Bulgaria, China). Există ţări sterile din
punct de vedere etnic: Japonia – 99,9% japonezi; Armenia; Coreea; 2. Bivalente – doua etnii de
bază (Afghanistan, Pakistan, Iran). 3. Polietnice – nu prevalează nici o etnie (Iugoslavia, fosta
URSS – 46,7% ruşi, Indonezia, Filipine).
La etapa actuală Republica Moldova se confruntă cu câteva probleme grave de ordin naţional.
Pe de o parte, asistăm la lipsa unei idei naţionale care ar uni întreaga populaţie a republicii, pe de
altă parte, există o puternică scindare a conştiinţei naţionale atât la nivel de elită, cât şi la nivel de
mase. La nivelul elitelor politice avem câteva curente care interpretează diferit esenţa problemei
naţionale. Primordialiştii, sau adepţii naţiunii etnice, în Moldova se împart în două mari grupuri:
1. „românişti” („unionişti”); 2. „moldovenişti”.
În concluzie, vom afirma că procesul de apariţie a unor noi etnii şi comunităţi naţionale e în
continuă desfăşurare. Globalizarea, deficitul resurselor, democratizarea fiind adesea un
catalizator în plus pentru emergenţa diferitor discursuri etnocentriste şi naţionaliste.