5Comunicarea mediaticã

Comunicarea de masă a cunoscut numeroase tipuri de definire şi numeroase perspective de

clasificare. Astfel, după Ch. Wright „comunicarea de masă este orientată către audienţe largi,
eterogene, care nu sunt cunoscute de catre comunicator; mesajele sunt transmise în mod public şi
sunt calculate astfel încat sa ajunga repede la public, uneori chiar si în mod simultan cu emiterea
lor. Comunicatorul tinde să fie integrat şi să acţioneze în organizaţii formale, care implică mari
cheltuieli”.1
Michael Real susţine că acest tip de comunicare ”emană de la o sursă individuală sau
oraganizaţională, prin modalităţi de codare şi multiplicare electronice sau mecanice, adresându-
se unor audienţe relativ mari, eterogene şi anonime, care nu au decât posibilităţi limitate de
feedback”.2
Tim O’Sullivan si alţii afirmă:,,comunicarea de masă reprezintă “practica şi produsul care
oferă divertisment şi informaţii unei audienţe formate din persoane necunoscute; aceste
conţinuturi, transmise pe suporturi tipărite, sonore şi audiovizuale, au statutul unor mărfuri, care
sunt produse industrial, cu ajutorul unor tehnologii complexe, sunt regularizate de stat şi
finanţate de firme particulare; aceste conţinuturi sunt consumate în mod personal, privat, de către
publicul lor.”3
De foarte multe ori, în limbajul de specialitate, noţiunea de comunicare de masă este
considerată sinonimă cu aceea de mass-media; acest termen s-a format prin sinteza dintre un
cuvant englez “mass”, care trimite la masa de consumatori şi un cuvant latin “media”, care
reprezintă fie suportul, fie tehnica, fie suma instituţiilor, fie toate acestea la un loc, prin care se
asigură circulaţia mesajelor, intr-un mod din ce in ce mai rapid, pe arii geografice din ce in ce
mai mari si catre tot mai mulţi oameni.
Yves Lavoine susţine că termenul de media se referă, simultan, la mai multe lucruri
diferite:
tehnică sau un ansamblu de tehnici de: producere a mesajelor şi de fabricare a unor suporturi
manevrabile şi transmiterea instantanee a mesajelor printr-un canal anume către un receptor
Ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestor tehnici

1
Ch.Wright,apud Mihai Coman ,Functional Analysis and Mass Comunication, Ed, MaccMillian, New York, 1964
p.17
2
M. Real, Mass- Mediated Culture, apud Mihai Coman,Ed. Prentice – Hall Inc., London, 1977, p.10,
3
T. O’Sullivan,apud Mihai Coman,Concepte fundamentale în ştiinţele comunicării şi studiile culturale, Ed.
Polirom, Iaşi, 2002, p.173.
 Ansamblul organizaţiilor care produc sau trateaza aceste mesaje
Dacă analizăm aceste teorii putem spune că este o idee constantă, idee pe care o întalnim
aproape in toate teoriile despre mass-media: aceea de difuzare a unui produs catre mai mulţi
receptori. Media reprezintă fie suportul, fie tehnica, fie suma instituţiilor, fie toate acestea la un
loc, prin care se asigură circulaţia mesajelor, într-un mod din ce în ce mai rapid, pe arii
geografice din ce în ce mai mari şi către mase de oameni din ce în ce mai numeroase. Dupa unii
cercetatori, comunicarea de masã reprezintã un caz particular ( cu caracteristici proprii) al
comunicãrii umane, care poate fi raportatã prin analiza canalelor, a tipurilor de conţinuturi
difuzate, a limbajelor specifice, precum si a modului de receptare.
Comunicarea de masã poate fi inclusã printre cele mai redutabile si eficiente narcotice
sociale, a cãror influentã este studiatã de sociologia propagandei. Astfel, comunicarea de masã
functioneaza ca un agent de întãrire a valorilor si atitudinilor existente.

1.5.1Funcţiile comunicării mediatice

De-a lungul timpului s-au facut foarte multe cercetări în ceea ce priveşte funcţiile mass-
media şi de aceea există o varietate foarte mare de functii ale mass-media. Dintre toate, există
câteva funcţii care sunt constante şi care se regăsesc în cele mai multe lucrări de specialitate.

Funcţia de informare se referă la nevoia indivizilor si grupurilor de a controla mediul în

conjurător: oamenii evaluează, pe baza informaţiilor pe care le primesc prin mass-media,
importanţa evenimentelor care ar putea să-i afecteze în mod direct. Dimensiunea pragmatică a
acestei funcţii este subliniată prin utilizarea expresiei “funcţia de supreveghere”, expresie care
accentuează statutul presei ca instrument de control al realului şi se referă la faptul că presa poate
controla reacţiile oamenilor prin informaţiile pe care le transmit. Ei au posibilitatea să transmită
sau să nu transmită o informaţie opiniei publice, asta şi în funcţie de interesele lor. Din mesajele
pe care le primim în fiecare zi de la presă, doar o parte dintre ele oferă informaţii de imediată
utilitate, cum ar fi: starea vremii, situaţia preţurilor, transportul în comun. O altă parte se referă la
fapte şi procese puţin legate de mediul nostru imediat,, cum ar fi o ştire despre descoperirea unei
noi planete sau despre o ştire referitoare la o lovitură de stat aflată la mii de kilometri depărtare.
 Mass-media trebuie să fie foarte atentă la mesajele pe care le transmite, deoarece, pe
lângă faptul că informează opinia publică, ele pot dirija, pot influenţa interesele şi motivaţiile
oamenilor sau pot schimba opinii şi atitudini.

Funcţia de interpretare se referă la faptul că o ştire nu este numai o sumă de informaţii,

ci şi o viziune, asupra acelor informaţii. Prima formă de interpretare se referă la decizia
jurnalistului de a face publică sau de a ignora o ştire. Simplul fapt de a selecta, din multele
informaţii pe care le primeşte zilnic o redacţie, un număr limitat de ştiri şi materiale, implică atât
o judecată de valoare cât şi o interpretare a realului în funcţie de norme, reprezentări, simboluri,
principii. Dupa selectarea şi ierarhizarea informaţiilor, urmează punerea în context şi comentarea
lor., care reprezintă forme directe şi asumate de interpretare. Funcţia de interpretare se
concretizează şi în forme proprii de exprimare, în genuri jurnalistice bine determinate, cum ar fi
editorialul, care prezintă poziţia ziarului într-o anumită problemă şi comentariul, care reprezintă
un punct de vedere personal, ce implică exclusiv opiniile şi răspunderea autorului său, care de
cele mai multe ori este o personalitate.
Pe lângă editorial şi comentariu mai sunt şi alte genuri ale mass-media, care exprimă, direct
sau indirect, anumite opinii: este vorba de cronică, pamflet, caricatură, de emisiunile
documentare, de campaniile de presă vizând atingerea unui anumit obiectiv, de paginile
consacrate opiniilor publicului. Prin aceste forme mass-media exprimă un punct de vedere al
realului, oferind oamenilor ocazia să-şi clarifice anumite probleme, urmărind modul în care ele
sunt dezbatute şi să-şi confrunte opinia lor personală cu alte opinii.

Funcţia de legătură se referă la faptul că oamenii sunt legaţi între ei prin nenumărate fire
nevăzute: fiind expuşi constant aceloraşi mesaje ei ajung să împărtăşească aceleaşi valori şi
reprezentări culturale şi să posede cunoştinţe asemănătoare. Oferind informaţii comune, idei
comune şi, implicit, subiecte comune de dialog, mass-media leagă oameni depărtaţi şi diferiţi
într-un fel de comunicare care nu mai este bazată pe proximitatea spaţială, naţională, religioasă
sau culturală, ci pur şi simplu pe aceea informaţională.
Astfel, presa de dovedeşte că este o creatore de public, deoarece datorită presei oamenii
descoperă că au valori comune şi că se pot mobiliza pentru aceleaşi scopuri. Nu puţine au fost
cazurile, cînd oamenii din toată lumea s-au mobilizat pentru a-şi ajuta semenii, trecând peste
graniţele naţionale, deosebirile religioase, politice sau culturale. Mass-media este cea care face
posibile aceste relaţii, este cea care face posibilă comunicarea între oameni care nu au nici o
legătură, decât un punct de referinţă comun, probabil o emisiune, un film, o revistă.
Funcţia de culturalizare se referă la faptul că, prin mesajele ei, mass-media promovează
activităţile de transmitere a valorilor şi a modelelor culturale, de formare a gândirii şi a
comportamentelor. Deoarece are puterea de a oferi numeroase modele de comportament, mass-
media se află intr-o poziţie ambivalentă: pe de o parte, ele sunt solicitate să exercite o acţiune
educativă neutră, pentru a forma oameni informaţi, cultivaţi, conştienţi de poziţia şi răspunderile
lor sociale, iar pe de altă parte, ele sunt curtate pentru a transmite mersaje persuasive, pentru
putertea lor de a influenţa comportamentul indivizilor , de grupuri de interese politice sau
economice.
Transmiterea valorilor prin intermediul mass-media contribuie la realizarea unei stabilităţi
sociale si la menţinerea, în timp, a structurilor culturale. Promovând diferite modele de
comportament, presa oferă un set de roluri sociale şi un vocabular simbolic. Publicul are
posibilitatea să aleagă sau să respingă, să modifice sau să negocieze, să dezbată şi să reaşeze
rolurile şi valorile comune.

Funcţia de divertisment se referă la faptul că, prin consumul de emisiuni de divertisment,

oamenii se relaxează şi se refac după oboseala unei zile de activitate, iar dintr-o altă perspectivă ,
oamenii işi satisfac nevoia de a a scăpa de presiunea cotidianului, de a evada şi de a găsi refugiu
într-o lume iamginară. În ultima vreme, sunt difuzae tot mai multe produse de divertisment, de
distracţie, în defavoarea celor care vizează informarea, educarea sau socializarea.