Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași

Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice

Specializare: Sociologie

COMUNICAREA DE
MASĂ
O perspectivă socio-istorică

Profesor titular: Romeo Asiminei

Profesor doctorand: Sergiu Bortoș
Studenți: Alexandra Vilcinschi
Andreea Blaj
An: III

1
Cuvinte cheie: comunicare, comunicare de masă, mass-media, revoluție

De-alungul anilor, felul în care comunicam a reprezentat o parte importantă a dezvoltării

noastre într-o societate complexă. Dacă ne-am putea întoarce în trecut, ne-am putea aminti
numeroase revoluții: de la descoperirea unui alfabet, a presei de tipar sau la descoperirea
suporturilor electronice.
Înaintea scrisului, oamenii dețineau un patrimoniu bogat în ceea ce privește cultura orală. În
acele timpuri, comunicarea de masă lua forma unei persoane care stătea în picioare și vorbea cât
se poate de tare iar arta oratoriei, pe cât era de importantă în perioada medievală, pe atât de
nesemnificativă a devenit după inventarea tiparului. Această revoluție a dus în cele din urmă la
începutul erei comunicării, când a apărut și radioul, filmul și televiziunea. Apariția acestora a
permis oricui să-și exprime mai ușor punctul de vedere unui public larg. Însă, era nevoie de un
anumit nivel de calificare. Acest lucru a condus la studiul unor subiecte precum publicitatea,
jurnalismul și altele. Deși aceste platforme au permis transmiterea mesajelor, ele au oferit
publicului un domeniu foarte limitat. Chiar și cantitatea de informații pe care o putea obține era
limitată. Dar toate acestea s-au schimbat atunci când tehnologia s-a dezvoltat și-a oferit lumii
internetul (World Wide Web).
Internetul a permis persoanelor să inițieze mai ușor conversațiile cu oamenii iar informațiile
erau mult mai accesibile. Pe măsură ce frontul tehnologic s-a dezvoltat, s-au dezvoltat și diferite
lucruri ce puteau fi realizate cum ar fi blogging-ul. Blogul a acordat oamenilor libertatea de a
prezenta în mod deschis informații și de a le permite să răspundă. Odată ce informațiile au devenit
mai accesibile, oamenii au început să exploreze și să se bucure de această libertate. În acest sens,
dezvoltarea tehnologiei nu s-a oprit aici iar experții în comunicarea de masă au revoluționat modul
în care oamenii comunicau pe internet, creând adevărate rețele sociale.
Privind fenomenul comunicării de masă, cea mai cuprinzătoare definiție dată conceptului ar fi:
“Prin comunicare de masă se înţelege astăzi transmiterea către o mulţime anonimă de oameni a
unor mesaje de natură informativă, reglementatoare şi stimulatoare, oameni care nu au între ei
legături psihice şi sociale şi care, de asemenea, nu au relaţii directe cu comunicatorul. Receptorii
din colectivitatea anonimă şi răspândită spaţial sunt separaţi între ei în spaţiu şi timp, dar în cazul
radioului şi televiziunii sunt legaţi în timp de emisiune. Ei formează o mulţime variabilă de oameni
din toate categoriile de vârstă, profesiune şi educaţie şi care sunt caracterizaţi în comun numai de
funcţia cititului şi de receptarea vizuală şi auditivă a emisiunilor mediilor. De aceea, comunicarea

2
orientată spre ei în scopul de a fi recepţionată nu poate ţine cont de criteriile metodice
individualizate şi tipizante ale comunicării. Aceasta este, în orice caz, difuză”1
Dennis Mc. Quail, un renumit sociolog în domeniul comunicării, a sintetizat trăsăturile
comunicării de masă, punând accente deosebite pe receptorii comunicării. Astfel, actorii
comunicării de masă sunt de cele mai multe ori colectivități, având un comportament de natură
colectivă. La polul opus, emițătorul (sursa) este o colectivitate organizată având o structură și
reguli proprii dar și valori bine definite. Unii sociologi, de pildă, au depus un efort consistent pentru
a determina trăsăturile distinctive ale comunicării în masă. Astfel, primul element structural al
comunicării de masă îl reprezintă sursa. Ea este cea care transformă o informație în mesaj prin
codificare (alegerea unor simboluri). Mai apoi emițătorul este cel care transformă mesajul într-o
informație transmisibilă (impulsurile electrice, unde etc.). Canalul, altă componentă al acestui
proces, asigură transportul informației (semnale) prin aer (cablu, fir, unde). Receptorul la rândul
său retransformă informația în mesaj (TV sau Radio). Receptorul preia mesajul și îl decodifică.
Iar în tot acest proces pot exista și elemente de bruiaj care pot interveni, diminuând atât transmisia
cât și codificarea.2
Comunicarea este împărțită în alte două categorii: comunicarea mediată tehnologic, care
leagă grupuri umane mai puțin numeroase (teleconferințe, videoconferințe, dialogul prin e-mail,
etc), și comunicarea de masă, care leagă conglomerate sociale enorme (sistemul editoral, redacțiile
de presă scrisă, radio sau televiziune, etc). Comunicarea de masă prezentând nenumărate facilități
prezintă informații de tip democratic, cei ce doresc consultarea datelor le pot obține fără îngrădiri
de natură politică, religioasă, rasială, socială.
Conceptul sociologic de masă evidențiază un anume mod de agregare a indivizilor, „masa
reprezintă un conglomerat mare de oameni ce nu se cunosc între ei și pe care nu îi leagă decât un
singur lucru- consumul aceluiași produs cultural, distribuit pe scară largă prin tehnologii
moderne.”3
În limbajul de specialitate, acest concept este sinonim cu mass-media. Acest termen este
alcătuit din cuvântul englez mass= masă de consumatori ai acestor forme culturale, și cuv. latin

1
Ioan Drăgan, Sociologia comunicării în masă, p. 31. (accesat 11.10.2019) Disponibil online
https://www.scribd.com/doc/46528143/Ioan-Dragan-Sociologia-Comunicarii-in-Masa.
2
Ibidem, p. 22.
3
Mihai Coman, Introducere în sistemul mass-media, Ediția a doua, Editura Polirom, Iași, 2004, p. 15

3
media=suporturile pe care sunt fixate mesajele respective (producerea mesajului, transmiterea
instantanee, organizațiile care produc sau testează aceste mesaje).
Pornind de la modelul elementar (comunicarea interpersonală) cineva transmite un mesaj,
prin intermediul unui canal, pentru a fi receptat de unul sau mai mulți beneficiari, putem
individualiza comunicarea de masă prin sublinierea caracteristicilor emițătorului, canalului de
difuzare, receptorului (publicul) și conținutului transmis.
Comunicatorii- reprezintă un ansamblu de indivizi specializați ce crează și distribuie
mesaje, fiecare dintre ei îndeplinește o sarcină specifică. Acești specialiști lucrează în structuri
organizaționale complexe, bazată pe ieraehii clare, pe norme și proceduri de muncă standardizate.
Ei sunt mereu în competiție cu instituțiile similare. Majoritatea jurnaliștilor nu se bucură de renume
și de recunaștere publică. În activitatea lor aceștia nu interacționează cu persoanele reale, ei se
raportează la un public global.
Canalul- mesajele create de instiituțiile mass-media sunt distribuite cu ajutorul unui
ansamblu de tehnologii controlate de numeroase instituții specializate, aferente lor. Informația
circulă pe zone geografice infinit de mari, și rezistă nealterată trecerii de la o generație la alta.
Pubicul- este reprezentat de cei ce au acces la informație. Cei ce receptează anumite
mesaje nu trăiesc în aceeași zonă, nu se cunosc unii pe alții și adeseori nu au valori, credințe sau
convingeri politice comune. În comunicarea de masă audiența este în imposibilitatea de a
comunica între ei sau cu persoanele care au produs mesajele respective. Aceștia consumă un
produs mass-media în urma unei decizii liber asumate. Deoarece publicul are la dispoziția sa
numeroase opțiuni pentru relaxare, comnicatorii din mass-media snt mereu preocupați de trezirea
și menținerea interesului acestor grupuri eterogene de oameni.
În comunicarea de masă comunicarea este unidirecționată, emițătorul (organizațiile mass-
media) dominând și chiar monopolizând actul de transmitere a mesajelor.
Conținutul- văzut ca un bun de consum este descris astfel: „Un produs mass-media este o
marfă sau un serviciu vândut unor consumatori potențiali, în concurență cu alte produse mass-
media.” (D. McQuail, 1987, p.220) Oferta mass-media cuprinde următoarele categorii de bunuri
culturale:
I. Informații
II. Idei și opinii
III. Divertisment

4
IV. Mesaje cu conținut educațional
Eterogenitatea audienței îi obligă pe creatorii de mesaje mass-media să uniformizeze și să
simplifice conținuturile transmise. Instituțiile dn sistemul mass-media pot fi clasificate după
criterii extrem de diverse.
În funcție de scopul activtății, există instituții orientate către obținerea profitului
(comerciale) și instituțiile non-profit (cele de serviciu public). Primele nu depind (în general) de o
sursă externă de finanțare, fapt care le asigură o mai mare independență în ceea ce privește poziția
politică și alegerea conținuturilor ce vor fi difuzate.
Instituțiile de presă non-profit sunt subvenționate din diverse surse, cu diverse motive: de
partide, de structuri guvernamentale, de organisme de tip filantropic, de organizații ale societății
civile, de organizații economice sau de administrație, etc.
În funcție de tipul de “media”, instituțiile de presă sunt împărțite: în presa scrisă și
audiovizualul.
Presa scrisă se axează pe criteriul periodicității. Pentru a realiza anumite știri este necesară
o perioadă de timp, astfel că în acesti mod au apărut publicațiile cotidiene, sapătmânale, lunare,
trimestriale și anuale.
Audiovizualul- instituțiile de presă din această ramură pot fi clasificate după mai multe
tipuri de criterii.
 După zona de acoperire, ele pot fi locale, regionale, naționale și internaționale.
 După conținut, posturile pot fi generaliste sau specializate.

5
-X1, X2, X3, X4 ... Xx reprezintă evenimentele sau obiectele mediului social care pot fi subiect
ale comunicării (crize politice, miniseriale, rezultate ale alegerilor, campanie electorală, reuniuni
ale partidelor politice etc.);
- A este un communicator, un individ sau un organism (politician, publicitar, guvern, partid politic
etc.) care are ceva de spus despre X unui auditoriu B, scopul său fiind de a influenţa percepţia lui
B despre X;
- B este auditoriul (indivizi, grupuri, instituţii care, pentru orientarea acţiunilor în mediu, au nevoie
de diferite mesaje);
- C reprezintă mass media (agenți care controlează canalul), care au ca misiune de a selecta
mesajele pe care A vrea să le transmită spre B, în funcţie de ceea ce crede că ar corespunde nevoilor
şi intereselor lui B.
- X’ este mesajul pe care A îl transmite lui B prin intermediul lui C;
- X” este mesajul modificat de C înainte de a fi transmis lui B;
- X 3C, X 4C reprezintă observaţiile pe care C (media) le face în mod direct asupra evenimentelor
X, printr-un reporter, de exemplu;

6
- fBA este feed-back-ul auditoriului B spre sursa originală de informare A;
- fBC este feed-back-ul publicului B faţă de C (media), exprimată prin telefoane, scrisori la
redacţie sau prin sondaje. Acest feed-back va orienta procesul de selecţie şi de elaborare a
mesajelor transmise de C;
- fCA este feed-back-ul mediei C faţă de sursă (A); acest feedback poate stimula, modifica sau
bloca intenţiile conotative ale sursei A.4
În cazul unui site web, există o mulțime de scriitori. Ei scriu și trimit articole pentru a le
publica. Dar editorul alege articolele relevante iar caseta de comentarii este locul în care publicul
poate oferi feedback.
În acest caz:
 X1 este orice articol
 X2 sunt comentariile publicului
 X3 este site-ul web
 f este feedback-ul
 A este scriitorul
 B este publicul
 C este editorul
Așadar, există o buclă de feedback între B și C (public și editor) după transmiterea
articolului pentru publicare, sub denumirea de fBC.
Există o buclă de feedback între C și A (editor și scriitor) care oferă un răspuns scriitorului,
cunoscut sub denumirea de fCA.
Există o altă buclă de feedback între B și A (public și scriitor) în comentarii, cunoscută sub
denumirea de fBA.
În concluzie, este foarte important să înțelegem industriile mass-media deoarece acestea
sunt organizațiile care creează un mediu de simboluri care ne înconjoară. Ceea ce vedem și
întâlnim în viața de zi cu zi este livrat prin mass-media, iar marile companii construiesc practice
lumi pentru mase de oameni. Cunoscând istoria mass-media, suntem capabili să înțelegem mai
bine impactul ei în viața cotidiană și cum transformă societatea.

4
Detalii puteți găsii în cartea lui Ioan Drăgan, Sociologia comunicării în masă, Disponibil online
https://www.scribd.com/doc/46528143/Ioan-Dragan-Sociologia-Comunicarii-in-Masa.

7
 Bibliografie:
1. Coman, Mihai, Introducere în sistemul mass-media, Ediția a doua, Editura Polirom, Iași,
2004.
2. Dominik, Joseph, Ipostazele comunicării de masă, Editura Comunicare.ro, București,
2009.
3. Drăgan, Ioan, Sociologia comunicării în masă, accesat la 11.10.2019, Disponibil online
https://www.scribd.com/doc/46528143/Ioan-Dragan-Sociologia-Comunicarii-in-Masa.