CUPRINS

Introducere……………………………………………………………………….........................

Capitolul I. Aspecte teoretice privind tematica culturală în radio jurnalism

1.1. Specificul postului de radio în reflectarea problemelor de cultură............................................
1.2. Modalităţi de organizare şi prezentare a emisiunilor culturale..................................................

Capitolul II. Analiza şi interpretarea produsului radiofonic cultural la postul de radio

„KISS FM”
2.1. Specificul postului de radio: istoric, evenimente culturale.........................................................
2.2. Analiza evenimentelor culturale difuzate la postul de radio.......................................................

Concluzii…………………………………………………………………………………….......

Bibliografie……………………………………………………………………………………...

Anexe……………………………………………………………………………………………

1
 INTRODUCERE
Actualitatea și importanța temei cercetate. Societatea actuală, mass-media joacă un rol
crucial în viaţa socială, devenind, de-a lungul timpului, o putere crescânda şi indispensabilă, cu o
influenţă puternică asupra segmentelor societăţii. Într-un stat democratic, ele au rolul de a
informa, comenta şi critica, fiind considerate „centrul vital al vietii publice.
Mass-media este o importantă sursă de comunicare, fie că este vorba de un post de
televiziune, radio, un ziar sau un site de știri locale. Datorită ubicuităţii informaţiei în ziua de azi,
dar și a ușurinţei de a răspândi această informaţie  pretutindeni, mass-media este o unealtă foarte
bună în ceea ce privește promovarea de orice fel, inclusiv a unor evenimente culturale.
În primul rând, prin intermediul mass-mediei o informaţie ajunge rapid (și sigur) la
publicul-ţintă, datorită faptului că trăim în era vitezei și a diferitor surse de comunicare. Astfel,
publicul larg poate afla despre un eveniment cultural de la televizor, de la un post radio, dintr-un
ziar fizic sau on-line.
În al doilea rând, datorită a mai multor metode de informare și transmitere a unui mesaj,
scris, vorbit sau desenat, mass-media permite informarea unui număr foarte mare de persoane în
ceea ce privește organizarea unui eveniment. Astfel, datorită faptului că aceeași informație apare
în mai multe surse, de mai multe tipuri, șansa ca numărul de persoane interesate să crească este
mai mare decât dacă un eveniment cultural s-ar promova doar în ziar, sau doar într-un cerc
restrâns de cunoscuţi.
Dezvoltarea mass-media în noua eră a tehnologiei digitale globale constituie un element
de referinţă pentru înţelegerea efectelor produse în rândul diverselor categorii de public prin
intermediul mesajelor produse de mijloacele de comunicare de masă. Acestea au devenit un
vector de transmitere a diverselor modele şi valori culturale convertite în tematici şi subiecte
specifice.
Sistemele mass media au avut o influenţă profundă asupra societăţii şi a culturii
contemporane. Expunerea la diversele mesaje media, indiferent că discutăm despre
cinematografie, radio sau televiziune, vizualizarea unui anumit program determină receptarea şi
ulterior posibila acceptare a acestuia. Orice mesaj mass media difuzat, şi acceptat în mod
favorabil de public, constituie astfel un argument pentru modelul stimul-răspuns. Mesajele media
constituie practic realitatea socială, influenţează capacităţile şi nivelul de raţionare al persoanei,
precum şi apartenenţa acesteia la un anumit segment de public divers din societate
În concluzie, mass-media joacă un rol major în ceea ce privește promovarea
evenimentelor; pe de o parte, datorită numărului mare de persoane ce pot afla despre eveniment
din mai multe surse și pe de altă parte, datorită rapidității cu virgulă care circulă informaţia.

2
 Scopul şi sarcinile cercetării. Scopul cercetării constă în analiza evenimentelor
culturale din cadrul emisiunilor radiofonice. Astfel, scopul cercetării ştiintifice s-a propus a fi
atins prin soluţionarea următoarelor sarcini de bază:
- definirea conceptului de cultură;
- analiza esenţei şi particularităţilor conceptului de cultură;
- determinarea elementelor culturii;
- analiza pieţei posturilor de radio;
- evoluţia şi istoricul posturilor de radio;
- analiza şi interpretarea specificului postului de radio „KISS FM”;
- determinarea şi analiza evenimentelor culturale difuzate la postul de radio „KISS FM”.
Baza ştiinţifico-metodologică a tezei au constituit-o conceptele, propunerile,
publicaţiile, experienţa şi cunoştinţele vaste ale îndrumătorilor contemporani, precum: S.
Iosifescu, D. Ruşti, I.M. Danciu, C. Grosu, L. Avram, L. Ionică, D. Popa, Ph Fontanier ş.a.
Obiectul cercetării îl constituie studierea şi analiza elementelor culturale definitorii din
cadrul emisiunilor radiofonice, tendinţele şi problemele cu care se confruntă mass-media în
utimii ani. S-au elaborat măsuri şi direcţii de optimizare a emisiunilor culturale în cadrul
posturilor de radio.
Volumul şi structura lucrării. Scopul şi sarcinile cercetării au prefigurat structura
lucrării, care constă din introducere, două capitole, concluzii şi recomandări, lista surselor
bibliografice, anexe.
Capitolul I “ Aspecte teoretice privind tematica culturală în radio jurnalism”
cuprinde definirea esenţei şi particularităţilor conceptului de cultură, specificul postului de radio
în reflectarea problemelor de cultură.
În capitolul II “Analiza şi interpretarea produsului radiofonic cultural la posul de
radio „KISS FM” este efectuată analiza specificului postului de radio şi a evenimentelor
culturale. De asemenea, se analizează evenimentele culturale din cadrul postului de radio „KISS
FM”.
În Concluzii şi recomandări sunt formulate concluziile generale şi recomandările
elaborate asupra temei studiate, care ar putea contribui la îmbunătăţirea şi dezvoltarea produsului
radiofonic cultural în ansamblul său şi a evenimentelor culturale din cadrul postului de radio
„KISS FM”.
Cuvinte cheie: evenimente culturale, elemente culturale, emisiuni radiofonice, mass-
media, post de radio. materiale culturale etc.

3
 CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND TEMATICA
CULTURALĂ ÎN RADIO JURNALISM
1.1. Specificul postului de radio în reflectarea problemelor de cultură
„Prin cultură, existenţa se îmbogăţeşte cu cea mai profundă variantă a sa. Cultura este semnul
vizibil, expresia, figura, trupul acestei variante. Cultura ţine deci mai strâns de definiţia omului
decât conformaţia sa fizică sau cel puţin tot aşa de strâns”. Lucian Blaga

Cultura, care vine de la cuvântul latin „colere” ce se traduce prin ”a cultiva”/ ”a

onora” se referă în general la activitate umană. Definiţia dată de UNESCO consideră cultura ca
”o serie de caracteristici distincte a unei societăţi sau grupă socială în termeni spirituali,
materiali, intelectuali sau emoţionali”.
Cultura reprezintă o moștenire ce se transmite cu ajutorul codurilor de comunicaţie
specifice cum sunt gesturile ori cuvintele, scrisul și artele, mass media (presa, radioul,
televiziunea), media interactivă (telefonul). În același fel se transmit gesturile, ritualurile,
cunoștinţele teoretice, normele abstracte, religia. Cultura poate fi însușita prin diverse forme ale
memoriei subiective (reflexe, cuvinte, imagini) dar și prin intermediul memoriei obiective
(obiecte, peisaje,cărţi, numere, reguli).
Uzul popular al cuvântului cultură în multe societăţi occidentale poate reflecta chiar
caracterul stratificat al acelor societăţi. Mulţi folosesc acest cuvânt pentru a desemna bunuri de
consum ale elitelor și activităţi cum ar fi bucătăria, arata sau muzica. Alţii folosesc eticheta de
”cultură înaltă” pentru a o distinge pe aceasta de cultura ”joasă”, desemnând toate bunurile de
consum care nu aparţin acestei elite.
Fenomenul culturii este unul foarte complex, astfel încât există o mulţime de definţii. Doi
autori ce au analizat fenomenul culturii au identificat 163 de definiţii diferite ale culturii.
Termenul provine de la latinescul cultura, care înseamnă cultivarea pământului. Cicero este
primul care l-a utilizat în sens de cultură a spiritului. Apoi Voltaire a preluat această definiţie şi
el a şi încetăţenit termenul. „mm”
Mass-media a preluat din rolul social al familiei şi al instituţiilor de învăţământ în
procesul de educare a copiilor. Ele transmit valori şi modele culturale ale societăţii şi au un rol
important în formarea gândirii şi comportamentului indivizilor, în special, în rândul tinerilor.
Mijloacele media au posibilitatea de a face să circule diferite modele de comportament general
acceptate de societate, răspunzând nevoii de perpetuare a valorilor comunităţii. Ele transmit de la
o generaţie la alta „mituri, tradiţii şi principii care ii conferă individului o identitate etnică sau
naţională”. [5, p.36-37] Prin transmiterea valorilor, „mass-media contribuie la realizarea

4
stabilităţii sociale şi la menţinerea, în timp, a structurilor culturale”. [11, p.83] Rolul lor este să
transmită cunoştinţe şi să formeze oameni cultivaţi.
Din păcate, produsele culturale reprezintă un procent scăzut din grila de programe,
exceptâd cazul în care canalul mediatic este specializat în acest domeniu. Nici timpul de emisie
nu este unul prielnic, emisiunile fiind difuzate în afara timpului de maximă audienţă sau la ore
târzii. Mijloacele de comunicare nu doar promovează modelele de comportament, ci şi generează
unele noi, ca de exemplu cel de consum.
Pe de altă parte, mass-media sunt acuzate că prezintă modele negative (falşi eroi, false
vedete) care au o influenţă negativă puternică. În special, tinerii, încă de la vârste fragede, au
tendinţa să imite diferite personaje din filme, desene animate sau să adopte comportamentul
anumitor personalităţi, vedete pe care ajung să îi idolatrizeze. Prezenţa constantă a acestor falşi
eroi sau false vedete în lumea mediatică duce la comportamentul de imitare, din dorinţa de a
ajunge ca ei, de a fi faimoşi sau de a ajunge în centrul atenţiei. Mass-media vin cu
contraargumentul că aceste modele antisociale sunt prezentate ca exemple negative şi că ele
reflectă realitatea înconjurătoare.
Însă, trebuie de menţionat că, perspectiva studiilor funcţionaliste care spun că indivizii sunt liberi
să aleagă un anume canal sau produs cultural pe care doresc să îl consume. „Nu mai este vorba
despre a şti ce le fac mass-media oamenilor, ci despre ce fac oamenii cu mass-media” [5,
p.180]. Motivarea alegerii este făcută în funcţie de valorile, interesele şi nevoile fiecărui individ,
aşa cum spune şi principiul teoriei folosinţelor şi recompenselor.
Prima Lege a audiovizualului adoptat în 1995, a pus începutul dezvoltrii audiovizualului
pe baza diversificării surselor şi formelor de proprietate. Dezvoltarea rapidă a audiovizualului în
ţările vecine a dus la dezvoltarea fenomenului de retransmitere a produciilor TV străine în
detrimentul produciilor autohtone. Calitatea programelor principalului producător de emisiuni
TV, postul naţional „Moldova 1”, nu face faţă concurenţei cu alte posturi de televiziune de peste
hotare.
Amplasarea publicităţii s-a concentrat în cadrul producţiilor TV retransmise din alte ţări,
în special din Rusia. Pe parcursul anilor s-a dezvoltat şi piaţa posturilor locale de TV constituind
la începutul anului 2007 - 35 de studiouri locale cu emisie prin eter. Produsele de bază ale
acestor studiouri constau în realizarea unor emisiuni de ştiri şi, după caz, emisiuni tematice,
felicitări. Putem afirma că programele de divertisment în care de obicei sunt invitaţi oameni de
cultură, sunt promovate creaţiile artistice - lipsesc cu desăvârşire. Atât posturile de radio şi TV,
cât şi presa scrisă, au încetat a plăti onorarii artiştilor, oamenilor de cultură.
Operatorii de televiziune prin cablu, în marea lor majoritate, nu produc emisiuni, ci
retransmit în pachetele sale posturi de televiziune din Rusia, Ucraina şi România. Posturi de
5
televiziune prin cablu activează astăzi în toate raioanele, acordând servicii nu numai locuitorilor
oraşelor, ci şi locuitorilor din localităţiile rurale. Numrul total al operatorilor TV cu emisie prin
cablu constituie peste 160 de posturi.
În Moldova există un singur post de radio cu acoperire naţională - postul naţional „Radio
Moldova”, care face parte din compania publică„Teleradio Moldova”. Activează, de asemenea,
un şir de posturi cu acoperire regională, care retransmit emisiuni ale posturilor de radio din Rusia
şi din România, şi intervenţii scurte ale emisiunilor proprii în ore nefavorabile. Posturile locale
de radio sunt amplasate în majoritatea absolută a raioanelor şi constituie 44 de staţii care
difuzează prin eter şi un post de radio cu difuzare prin cablu (satul Sărătenii Mari).
Doar postul naţional TV „Moldova 1” şi postul naţional „Radio Moldova” sunt
întreprinderi finanţate din buget. Toate celelalte posturi de radio şi televiziune (excepţie
„Teleradio Găgăuzia”) sunt întreprinderi private.
Autoritatea publică, care reglementează şi coordonează funcţionarea companiilor,
studiourilor şi posturilor în domeniul audiovizualului este Consiliul Coordonator al
Audiovizualului. În iulie 2006, după recomandările Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
şi îndelungate dezbateri cu societatea civilă, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat noul Cod
al Audiovizualului, care la opinia mai multor experi, poate fi considerat un pas considerabil spre
îmbunătăţirea condiţiilor de activitate a operatorilor de radioteleviziune. În acelaşi timp, una din
problemele de bază, pe care noul cod nu a reuşit s-o elimine este influenţa politicului asupra
activităţii Consiliului Coordonator al Audiovizualului şi asupra Consiliului de Observatori ai
Instituţiei Publice„ Teleradio Moldova”.

1.2. Modalităţi de organizare şi prezentare a emisiunilor culturale

Industriile culturale. Televiziunea şi radioul

Programele posturilor de televiziune din Moldova nu fac fa

concuren
ei cu cele ale posturilor
din

6
rile vecine, în special România
i Rusia;
•
Posturile locale de televiziune
i radio î
i completeaz
serviciile de programe în mare parte pe
retransmiterea posturilor de popularitate str
ine în detrimentul produc
iei proprii, astfel limitând
participarea oamenilor de cultur
din
ar
i promovarea culturii na
ionale;
•
De
i dispunem de un num
r mare de posturi de televiziune prin cablu, politica lor editorial
este
determinat
de retransmiterea posturilor de televiziune din Rusia, România, Ucraina, de lipsa
produc
iei proprii
i marginalizeaz
unele posturi locale;
•
Acoperire na
ional
are doar un singur post de radio, postul na
ional „Radio Moldova”, iar dintre
cele 3 re
ele na
ionale de televiziune, doar una este pus
la dispozi
7
ia produc
torului local
(Moldova 1);
•
Autoritatea public
, care reglementeaz
activitatea în domeniul audiovizualului este Consiliul
Coordonator al Audiovizualului, iar pentru Institu
ia Public
a Audiovizualului –
i Consiliul de
Observatori

BIBLIOGRAFIE
Monografii şi cărţi
1. Allen, R., Arta de a scrie recenzii, în Keeble, Richard (coord.), 2009, Presa scrisă. O
introducere critică, Iaşi, Polirom.
2. Andrews, P., 2006, Jurnalismul sportiv. O introducere, Iaşi, Polirom. [2]
3. Apud Jean-Noel Jeanneney, “O istorie a mijloacelor de comunicare”, 1997. [3, p.34]
4. Achim Mihu, Antropologia Culturală, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002.
5. Bertrand, J. C., O introducere în presa scrisă şi vorbită, pp. 36- 37. [5, p.36-37, p.180],
6. Balle, F. (coord.), 2005, Dicţionar de media Larousse, Bucureşti, Ed. Univers Enciclopedic.
7. Berger Rene, Artă şi comunicare, Editura Meridiane, Bucureşti, 1976.
8. Bâlbâie, R., Relatarea, în Coman, Mihai, 1999, (coord.) Manual de jurnalism, vol.II, Iaşi,
Polirom. [7, p.29]
9. Capelle, M., 1994, Ghidul jurnalistului, Bucureşti, Carro. Coman, M. (coord.), 1997, Manual
de jurnalism, (vol. I), Iaşi, Polirom. [9, p.15]
10. Connor Steven, Cultura postmodernă: O introducere în teoriile contemporane, Bucureşti,
1999. [10, p.33]
11. Coman, Mihai, Introducere in sistemul mass-media, p. 83 [11, p.83]
12. Coman, M. (coord.), 1999, Manual de jurnalism, (vol. II), Iaşi, Polirom. [11, p.6]
13. Cornea, Paul, 1988, Introducere în teoria lecturii, Minerva, Bucureşti.

8
14. Charaudeau, Patrick. Talk show-ul: despre libertatea cuvântului ca mit. Patrick Charaudeau,
Rodolphe Ghiglione; trad. de Oana Pocovnicu; pref. de Daniela Zeca-Buzura. Iaşi: Polirom,
2005. [14, p. 214, 245]
14. De Micheli, Mario, 1968, Avangarda artistică a secolului XX, Meridiane, Bucureşti.
15. De Broucker, Jose, 1995, Pratique de l’information et ecriture journalistique, CFPJ, Paris.
[16, p.205, 207]
16. De Lauwe, Chombart, Paul-Henri, 1982, Cultura şi puterea, Editura Politică, Bucureşti. [17,
p.78]
17. De Burgh, H. (coord.), 2006, Jurnalismul de investigaţie. Context şi practică, Cluj-Napoca,
Limes.
18. Dubief Eugene, “Le journalisme”, Paris, Hachette, fa., p.2. [19, p.2, 8, 10]
19. Danciu, I.M., 2005, Mass-media. Modernitate, postmodernitate, modernizare, Cluj-Napoca,
Tribuna.
20. Diaconu, B., „Etica jurnalismului de investigaţie. Că de n-ar fi fost, nu s-ar fi povestit”,
Revista 22, nr.853 din 11-17 iulie 2006. [21, p.12-13]
21. Dinu Mihai, Comunicarea: Repere fundamentale, Bucureşti, 1999.
22. Drozda-Senkowska, Ewa,1998, Capcanele raţionamentului, Polirom, Iaşi.
23. Florea, L.S., Catarig A.T., „Préliminaires à une étude des genres de la presse écrite. À la
recherche de critères pour une typologie opérationnelle”, Studia Universitatis Babeş- Bolyai,
Ephemerides, LV, 2, 2010, pp.5-18.
24. Ferreol, Gilles, Flageul, Noel, 1998, Metode şi tehnici de exprimare scrisă şi orală, Polirom,
Iaşi. [26, p.23]
25. Gaillard, Philippe, 2000, Tehnica jurnalistului, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti.
26. Garisson, B., 2004, Professional Feature Writing, Lawrence Erlbaum Associates, Mahwah.
27. Grosu, C. şi Avram, L., 2004, Jurnalismul de investigaţie, Iaşi, Ed. Polirom.
28. Hartley, J., 1999, Discursul ştirilor, Iaşi, Polirom. Keeble, R. (coord.), 2009, Presa scrisă. O
introducere critică, Iaşi, Polirom.
29. Jankelevich, Vladimir, 1994, Ironia,  Dacia, Cluj Napoca.
30. Kunczik, M. & Zipfel, A., 1998, Introducere în ştiinţa publicisticii şi a comunicării, Cluj
Napoca, Presa Universitară Clujeană. [36, p.3]
31. Larson, Charles, 2003, Persuasiunea, Polirom, Iaşi.
32. Lakhani Dave, 2009, Persuasiunea – arta de a obţine ceea ce vrei, ed Amalteia, Bucureşti.
33. Martin-Lagardette, J.-L., 1994, Ecrire, informer, convaincre. Le guide de l'écriture
journalistique, Paris, Syros.

9
34. McLuhan, Marshall, 1975, Galaxia Gutenberg, Editura Politică. Bucureşti. [40, p.8, 46, 168-
169]
35. Mentcher, Melvin, 1991, News Reporting and Writing, WMC Brown Company Publishers,
New York.
36. Metzler, Ken, 1986, Newsgathering, Prentice Hall, New York.
37. Montant, Henri, 1994, Commentaires et Humeurs, CFPJ, Paris. [43, p.61,69]
38. Mucchielli, Alex, 2002, Arta de a influenţa, Polirom, Iaşi.
39. Popescu, C.F., 2002, Dicţionarul explicativ de jurnalism, relaţii publice şi publicitate,
Bucureşti, Tritonic.
40. Popescu, C.F., 2003, Manual de jurnalism, Bucureşti, Tritonic. [47]
41. Popescu, C.F., 2005, Manual de jurnalism I, Bucureşti, Tritonic. [48, p.39]
42. Popescu, C.F., 1999, Practica jurnalismului de informare. Principii, reguli, provocări, Sibiu,
Ed. Univ. „Lucian Blaga”.
43. Popescu Oana, Teatrul şi bucuria comunicării, Bucureşti, 1990. [43, p.2]
44. Preda, S., 2006b, Jurnalismul cultural şi de opinie, Iaşi, Polirom. [52, p.14, 28]
45. Randall, D., 1998, Jurnalistul universal, Iaşi, Polirom. [53, p.201]
46. Roşca, L., Reportajul, în Coman, Mihai (coord.), 2009, Manual de jurnalism, Iaşi, Polirom.
47. Vianu, Tudor, 1968, Studii de stilistică, Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti.

10